Михаи́л Серге́евич Горбачёв, născut pe 2 martie 1931) a fost conducătorul Uniunii

Sovietice din 1985 până în 1991. Încercările sale de reformă au dus la încheierea
războiului rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii
Sovietice și la prăbușirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în
1990.
Mihail Gorbaciov s-a născut într-o familie țărănească în satul Privolnoe de lângă
Stavropol, ca fiu al lui Serghei și al Maria.[1] A avut o copilărie grea în timpurile în
care în fruntea țării s-a aflat Stalin. Bunicii lui au avut de suferit in urma politicii
staliniste, de linia tatălui fiind deportat în Siberia, de pe linia mamei acuzat în anti
leninism și aproape executat.
În timpul la cel 2 RM, tatăl său era pe front, el cu mama sa au nimerit în ocupație.
După război și-a continuat studiile, de la 15 ani lucra la fabrică. !7 ani primul ordin.
In 1950 cu atestat si fără examene devine student la facultatea de juridică, peste 2
ani membru al partidului. După absolvire, a lucrat o scurtă perioadă de timp în
procuratură, după care s-a transferat în Komsomol. A fost prim secretar al
organizației orășenești Stavropol din septembrie 1956, după care a fost mutat la
comitetul regional al Komsomolului, unde a lucrat ca adjunct al primului secretar din
aprilie 1958 și ca prim-secretar din martie 1961. Făcea studii economice
adăugătoare. Stavropolul era vizitat de mai multe personalități importante. Iurii
Andropov îl vedea chiar ca un vicepreședinte al KGB. In 1970 a fost numit prim-
secretar al krainei Stavropol, devenind unul dintre cei mai tineri șefi regionali de
partid din URSS. În această perioadă el a contribuit la reorganizarea fermelor
colective, îmbunătățirea vieții lucrătorilor agricoli, mărirea loturilor individuale în
folosință și a permis țăranilor o mai mare libertate în planificarea activităților. Era
prețuiy de mai multe personalități precum Brejnev, Gromîco, Suslov.
Deja în 1985, După moartea lui Constantin Cerneko, Mihail Gorbaciov, atunci în
vârstă de 54 de ani, a fost ales Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii
Sovietice pe 11 martie.
Fiind conducătorul partidului și conducătorul de facto al țării, Gorbaciov a încercat
să reformeze partidul osificat și economia aflată în recesiune prin introducerea
glasnostului ("transparenței"), perestroicăi ("reconstrucției") și uskorenie
("accelerării" dezvoltării economice), politici lansate oficial la cel de-al XXVII-lea
Congres al Partidului Comunist din februarie 1986, credea că vor ridica nivelul de
trai al populației și productivitatea muncii. În acele vremuri, numeroase dintre
reformele sale au fost considerate radicale de către birocrații conservatori ai
partidului. În 1985, Gorbaciov a declarat că sistemul economic sovietic era osificat și
că reorganizarea lui era imediat necesară. Prima reformă importantă introdusă de
Gorbaciov a fost așa-numita "reformă a alcoolului" , concepută să lupte împotriva
alcoolismului răspândit la scară națională în Uniunea Sovietică. Prețurile la vodcă,
vin și bere au crescut în mod semnificativ, iar vânzările au fost limitate. Cei care
erau găsiți beți la muncă sau în zonele publice erau judecați și condamnați.
Consumul băuturilor alcoolice în trenurile de cursă lungă sau în zonele publice a fost
interzis. Mai multe podgorii faimoase au fost distruse. Scenele în care se consumau
băuturi alcoolice au fost cenzurate din filme. Această campanie nu a avut o influență
importantă asupra reducerii alcoolismului, dar a avut un efect devastator asupra
bugetului statului, rezultând o pierdere de aproximativ 100 de miliarde de ruble, prin
migrarea producției și vânzărilor de alcool pe piața neagră. Criticii lui Gorbaciov au
mers până acolo încât au afirmat că reforma alcoolului a fost cea care a declanșat
seria de evenimente care au dus la prăbușirea Uniunii Sovietice și la serioasele
probleme economice cu care avea să se confrunte nou formata CSI.
1988 a fost anul în care Gorbaciov avea să introducă glasnostul[6], prin care erau
acordate noi libertăți cetățenilor sovietici, printre care o mai mare libertate a
cuvântului. Acest fapt a fost o schimbare radicală, de timp ce cenzura
guvernamentală fusese până atunci o caracteristică principală a sistemului sovietic.
Controlul asupra presei a scăzut, iar mii de prizonieri politici și dizidenți au fost
eliberați. Scopul lui Gorbaciov a fost ca, prin promovarea glasnostului, să exercite
presiuni asupra conservatorilor din CC al PCUS, care se opuneau activ reformelor
politice și economice. În ciuda faptului că se ajunsese la un nivel al destinderii
internaționale nemaiîntâlnite până atunci, (Uniunea Sovietică se retrăsese din
Afganistan în ianuarie, iar discuțiile dintre Gorbaciov și George H. W. Bush
continuau), stadiul reformelor interne era prea puțin schimbat, datorită divergențelor
în creștere dintre reformiști, care criticau ritmul scăzut al reformelor, și conservatori,
care criticau proporțiile acestora. Gorbaciov încerca să găsească poziția de mijloc
între cele două tabere, nereușind decât să se aleagă cu și mai multe critici din
ambele părți.[2] Din acest moment, evoluția faptelor s-a îndepărtat de pe făgașul
reformelor de orice fel și s-a îndreptat către o evoluție de nestăpânit a problemelor
naționale, ceea ce va duce la dezintegrarea Uniunii Sovietice. În contrast cu
reformele interne controversate, Gorbaciov era foarte bine văzut în occident pentru
"nouă gândire" în problemele afacerilor externe. Gorbaciov a încercat să
îmbunătățească relațiile și comerțul cu occidentul prin reducerea tensiunilor
războiului rece. El a stabilit relații apropiate cu unii dintre liderii occidentali, așa cum
au fost cancelarul german Helmut Kohl, președintele american Ronald Reagan și
primul-ministru britanic Margaret Thatcher (care a făcut remarca rămasă celebră:
"Îmi place domnul Gorbaciov – putem face afaceri împreună."[1]
Gorbaciov a înțeles legăturile care se stabileau între reformele interne și
detensionarea relațiilor internaționale și de aceea a extins principiile "noii gândiri"
imediat și peste graniță. Pe 8 aprilie 1985, el a anunțat suspendarea amplasării
sistemului de rachete SS-20 în Europa, concepută ca o mișcare îndreptată în
direcția rezolvării problemei rachetelor cu rază medie de acțiune. Mai târziu, în
același an, Gorbaciov a propus ca americanii și sovieticii să-și reducă împreună
arsenalele nucleare la jumătate. În octombrie, el a făcut prima sa vizită ca lider al
Uniunii Sovietice în străinătate, în Franța. În noiembrie, în timpul summitului sovieto-
american de la Geneva, deși nu s-au făcut nici un fel de înțelegeri speciale,
Gorbaciov și președintele american Ronald Reagan au închegat o legătură
personală foarte strânsă și au căzut de acord asupra unor noi întâlniri.[2]
În ianuarie 1986, Gorbaciov va face cea mai îndrăzneață mișcare pe arena
internațională, atunci când a propus eliminarea rachetelor cu rază medie de acțiune
din Europa și strategia sa pentru eliminarea tuturor armelor nucleare până în anul
2000, (denumită "Propunerea din ianuarie"). El a inițiat și procesul retragerii trupelor
sovietice din Afganistan și Mongolia pe 28 iulie.[2] Totuși, mulți observatori precum
Jack F. Matlock Jr., (în ciuda tuturor laudelor aduse lui Gorbaciov), l-au criticat pe
președintele sovietic pentru întârzierea prea mare cu care a luat hotărârea retragerii
din războiul afgan, considerând această întârziere ca pe un exemplu al "gândirii
vechi", care l-ar fi caracterizat pe liderul de la Kremlin.[5]
Pe 11 octombrie 1986, Gorbaciov și Reagan s-au întâlnit în Reykjavík, Islanda,
pentru a discuta problema reducerii numărului de rachete cu rază medie de acțiune
din Europa. Spre uriașa surprindere a consilierilor celor doi lideri, cei doi au căzut de
acord asupra eliminării sistemelor de rachete cu rază medie de acțiune din Europa
și asupra limitării numărului total de capete nucleare a fiecărei părți la 100. În mod
incredibil, cei doi au căzut de acord să elimine toate armele nucleare în 10 ani din
acel moment (1996), în loc de anul 2000, cum propusese inițial Gorbaciov.[5] Cu
toate acestea, acestă întrunire poate fi privită ca un eșec în acțiunea de eliminare a
tuturor armelor nucleare. Înțelegerea celor doi avea să fie încununată de semnarea
tratatului cu privire la rachetele cu rază medie de acțiune (așa-numitul Tratat INF) în
1987.[2]
În februarie 1988, Gorbaciov a anunțat începerea retragerii armatei sovietice din
Afganistan. Retragerea a fost încheiată în anul următor, deși războiul civil a mai
continuat între forțele loiale lui Mohammad Najibullah și mujahedini. În timpul
conflictului afgan dintre anii 1979 și 1989, se estimează că peste 15.000 de soldați
sovietici și-au pierdut viața .
De asemenea, în cursul anului 1988, Gorbaciov anunța că Uniunea Sovietică va
abandona doctrina Brejnev, permițând astfel țărilor din blocul răsăritean să-și
hotărască independent politica internă. Numită în glumă de purtătorul de cuvânt al
ministrului de externe sovietic Ghennadi Gherasimov "doctrina Sinatra", această
politică a neintervenției în afacerile interne ale țărilor membre ale Pactului de la
Varșovia s-a dovedit cea mai importantă reformă în domeniul politicii externe.
Abrogarea doctrinei Brejnev a condus la revoluții în Europa Răsăriteană în anul
1989, în timpul cărora comunismul s-a prăbușit în toate țările aliate ale URSS-ului.
Cu excepția României, toate revoluțiile anticomuniste din blocul răsăritean au fost
unele pașnice. (Vedeți și: Revoluțiile din 1989.)
Pierderea pozițiilor dominante ale Uniunii Sovietice în Europa Răsăriteană a pus
capăt războiului rece și, pentru acestă realizare, Gorbaciov a primit Premiul Nobel
pentru Pace pe 15 octombrie 1990.
Gorbaciov este foarte bine apreciat în Occident pentru acțiunile, care au dus la
încheierea războiului rece. El este privit cu mare simpatie în Germania pentru că a
permis reunificarea Germaniei. Totuși, în Rusia, reputația sa se află la cote scăzute,
(demonstrată în alegerile prezidențiale la care a fost candidat), datorită părerilor
majorității populației, conform căreia este principalul vinovat de disoluția URSS-ului,
criza economică care a urmat și pierderea statutului de supraputere.
Războiul din Afganistan, care a început în deceniul al optulea al secolului trecut, a
secătuit resursele sovietice. Există comentatori care afirmă că, adunând la uriașele
cheltuieli pentru păstrarea URSS-ului în cursa înarmărilor pe cele ale războiului din
Afganistan, s-a ajuns la o sumă pe care economia sovietică nu o mai putea suporta.
Infrastructura economică era deja într-un declin pronunțat în momentul în care
Gorbaciov a reluat conducerea și starea economică grea a fost principalul motiv al
inițiativelor de liberalizare. Se pare că încercările de "deschidere" a Uniunii Sovietice
au fost făcute prea târziu.
Детство
Будущий руководитель сверхдержавы появился на свет на Ставрополье 2 марта 1931
года в русско-украинской семье колхозников Сергея Андреевича и Марии
Пантелеевны (урожденной Гопкало). Оба его дедушки пострадали от советского
режима: дед со стороны папы оказался сосланным в Сибирь, по линии матери –
обвиненным в «антиленинизме», и едва не был расстрелян. Во время ВОВ его отец
воевал, а они с матерью попали в оккупацию. После освобождения села он
продолжил учебу в школе, работал на МТС, с 15-летнего возраста трудился
помощником комбайнера, а в 17 лет был удостоен своего первого ордена –
Трудового Красного Знамени. В 1950-м молодой человек получил аттестат
и без экзаменов (как орденоносец) стал студентом юридического
факультета МГУ, а спустя 2 года – членом компартии. По завершении
образования в 1955-м его направили по распределению на работу в органы
прокуратуры города Ставрополя.

Развитие карьеры
По специальности Михаил Сергеевич проработал чуть больше недели, а затем
перешел на комсомольскую работу – возглавил краевой отдел пропаганды
молодежной организации компартии. Успешно продвигаясь по службе, в 1956-
м он уже стал секретарем горкома, через 5 лет занял аналогичный пост в
крайкоме ВЛКСМ. В 1961-м его выдвинули делегатом XXII съезда КПСС,
спустя год – парторгом крайкома сельхозуправления, затем – завотделом
краевых парторганов. Он заочно учился на экономфаке Ставропольского
сельхозинститута и заслужил репутацию перспективного, мыслящего и
принципиального партработника. В 1966-м Горбачев возглавил горком
партии. В Ставрополье приезжали на отдых многие первые лица страны, с
которыми у него сложились хорошие отношения. Известно, что Юрий
Андропов ценил Горбачева, называл «ставропольским самородком» и
рассматривал его кандидатуру на место зампредседателя КГБ Советского
Союза. В 1970-м его назначили первым секретарем крайкома партии.
Молодого и инициативного партфункционера, кроме Андропова, высоко
ценили и другие руководители первого эшелона, включая Брежнева,
Громыко и Суслова. В 1978-м его избрали Секретарем ЦК, и он перебрался
в столицу. Спустя два года его включили в состав Политбюро. В 1985-м он был
выдвинут на пост Генсека КПСС. С 1988 года начал совмещать ее с должностью главы
Верховного совета. Оказавшись на вершине власти, Михаил Горбачев стал
инициатором таких процессов, как «перестройка», «ускорение», «гласность»,
объявление «сухого закона». Среди достижений его правления называют также право
на выбор вероисповедания, возможность зарубежных поездок, гласность. С 15 марта
1990 политик стал президентом и верховным главнокомандующим ВС страны.
Михаил Горбачёв объявляет о введении «сухого закона»Видео не работает?
В 1991-м ряд партийных функционеров, руководителей армии, правительства и КГБ
объявили об образовании ГКЧП и сообщили, что лидер государства нездоров. В
августе советский лидер оставил пост Генсека, в ноябре он вышел из
состава КПСС. В декабре лидеры союзных республик подписали
Соглашение о создании СНГ, завершившее существование СССР. Позже
ответственность за развал «империи» экс-лидер не признавал и
перекладывал ее на Россию и Ельцина. Приняв решение об отставке,
бывший глава сверхдержавы начал вести активную общественную
деятельность. Он организовал Фонд социально-экономических и
политических исследований, написал ряд научных работ, выпустил труды
«Наедине с собой», «Жизнь после Кремля», «Горбачев в жизни».В 2016-м
он получил от Владимира Путина поздравление с 85-летием. Политику
лидера государства экс-президент иногда критиковал, но в целом всегда
поддерживал. В 2017-м он представил свои мемуары «Остаюсь
оптимистом» на встрече с читателями в столичном Доме книги.

Горбачев сейчас
Экс-лидер страны работает над очередной книгой. Несколько раз в неделю он
заезжает в «Горбачев-Фонд», участвует в дискуссиях по вопросам развития мирового
сообщества.
Горбачев: Развал СССР - моя драмаВидео не работает?
Он считает, что разногласия между РФ и Западом могут перерасти в вооруженный
конфликт и полагает, что встреча президентов России и США должна безотлагательно
пройти в ближайшее время.
Сейчас Михаил Сергеевич работает над очередной книгой