Accesul de furie

Deseori la copiii cu autism intalnim crize de agresivitate, ce se manifesta

prin heteroagresivitate – agresivitate indreptata spre persoanele sau obiectele din jur,
sau autoagresivitate – agresiviatea este indreptata spre propria persoana. Aceste crize
pornesc in cele mai multe cazuri cand copilul isi doreste ceva care ii este interzis sau are
acces limitat. Doreste bomboane, jucarii, tableta, nu vrea sa merga la culcare pentru a
continua autostimularea, sa nu ia medicamentele sau doreste mai multe prajituri, etc.
Copilul nu isi poate gestiona dorintele sau sa si le amane, iar accesul de furie ii poate
facilita accesul la obiectul sau actiunea dorita. Cea mai buna solutie pentru o criza este un
angajament din partea tuturor persoanelor care au contact regulat cu copilul sa ignore accesul
de furie.
Ce este un acces de furie?
Un acces de furie este o forma de comunicare. Copilul spune: „Parinte, tutore,
terapeut, lume vreau cutare lucru si ar fi bine sa mi-l dati!” Furia este o reactie normala atat
timp cat este manifestata acceptabil social, transmite o anumita emotie interna. Dar in cazul
nostru , la copiii cu deficiente, devine un mod de a cere, de a obtine ceva, fara posibilitate de
a da gres in cerinta sa.
Cand copilul isi exprima pentru prima data furia, adultul isi manifesta simpatia, fiind
amuzant sa vezi un copil cu fata incruntata, care pare bagat intr-un rol social de adult, iar
reactia noastra este de a incuraja acest lucru prin indeplinira cerintei. In acea clipa copilul
descopera ceva MAGIC: furia , comportamentul ce ii indeplineste dorintele ca o bagheta
fermecata.
Pe masura ce trece timpul adultii nu se mai bucura, ci se supara sau incearca sa
ignore comportamentul copilului. Cea mai buna atitudine este cea de a ignora acest
comportament. Dar de cele mai multe ori adultul cedeaza si indeplineste cerinta.
In acest moment copilul invata ca nu trebuie sa aibe un comportament de furie scurt,
ci unul lung si amplu, caci rezultatele vor veni neintarziat.
Raspunsul parintelui la recomandarea specialistului este : „Am incercat ignorarea,
dar nu a functionat.” In realitate l-a invatat pe copil sa se infurie mai mult si mai amplu.
Ignorarea trebuie facuta complet in orice sitiuatie si de catre toate persoanele implicate.
Mai avem posibilitatea de a il invata pe copil sa isi amane dorinta, dar o astfel de
strategie foarte bine pusa la punct, pentru a reusi acest lucru, nu este inca gasita. Putem
incerca:
Procedura prin numarare
Acest procedeu este bun cand copilul vrea ceva functional (tableta de exmplu), dar nu
un obiect ce ii dezvolta furia si vrea sa il arunce sau sa il tranteasca:
Parintele spune: „Nu plange!” Si incepe sa numere pana copilul respira sau se opreste
din plans. Atunci parintele repeta „Nu plange” si numara iar pana la urmatoarea oprire din
plans. In cele din urma copilul se opreste din plans dupa un numar de 10 repetitii. Aunci
parintele il intreaba „Ce vrei?” iar copilul indica sau spune.
In cazul in care copilul are ecolalie, el poate incepe sa numere, ca o cerere a
obiectului dorit, apoi se poate trece la numararea non verbala cu ajutorul degetelor. In unele
cazuri procedura de numarare poate escalada criza de furie, prezenta parintelui sugerand ca el
poate obtine ce vrea, si acest fapt este valabil mai ales la copiii ce au un istoric amplu in
obtinerea celor dorite in urma crizelor de furie.
Ignorarea
Desi pare extrem de simpu in realitate nu este asa. Ignorarea trebuie sa fie un acord
intre toti participantii la educatia copilului, prin care ei sa respecte niste reguli atat timp cat
copilul are un acces de furie.
Ori de cate ori apare un acces de furie acesta trebuie complet ignorat. Mai exact criza
de furie trebuie tratata ca si cum aceasta nu ar exista si nu va schimba nimic bine sau rau
pentru copil.
Ce trebuie sa faceti:
Nu te uita la el.
Nu vorbi cu el.
Nu il atinge.
Nu il imbratisa.
Nu il apostrofa.
Nu il brusca cu vreun gest.
Nu incerca sa ii distragi atentia cu vreo jucarie sau bomboana.
Nu vorbi despre criza cu alte persoane. (in prezenta crizei sau a copilului)
Alte recomandari:
Discuta relaxat cu ceilati despre stiri , sport, vreme, etc.
Concentreaza-te pe alte persoane si ce fac ele.
Lauda alti copii ce au comportamente adecvate.
Daca esti singur apuca-te de alte activitati. Citeste o carte de exemplu. E mai recomandat
decat uitatul la tv, deoarece copilul se poate interpune intre tine si tv.
Vorbeste cu cineva la telefon.
Nimic sa nu iti distraga atentia spre criza, vreo trantire de obiect, din acel moment el va tranti
tot. Chiar daca acum a facut din greseala.
Daca s-a lovit usor din greseala nu trebuie sa acorzi atentie, vei dezvolta comportamente
autoagresive.
Daca te atinge sau loveste usor, ignora, vei dezvolta comportamente heteroagresive.
Lauda copilul cand are un comportament adecvat.
Cand criza de furie se opreste asteapta cateva momente pana sa il atingi sau lauda-l, sa nu
lege acest fapt cu criza.
Daca accesul de furie a pornit in timpul unei sarcini, dupa oprirea furiei se continua sarcina
ca si cum acest comportament nu a existat. La finalul sarcini e bine sa fie recompensat.
In general o criza de tantrum dureaza in medie 30 de minute (media nu este o regula).
Daca este cazul si doresti sa te asiguri ca nu se raneste e bine ca supraveghera sa fie facuta de
cineva neutru, nu de cel spre care se indreapta furia. Daca cumva copilul s-a accidentat usor,
de exepmplu: a dat mai tare cu mainile in masa si vrei sa te asiguri ca nu a patit nimic fa acest
lucru dupa o perioada de cateva minute (3-5)dupa terminarea crizei, astfel vei impiedica
aparitia comportamentelor agresive.
Dupa cum spuneam, copiii cu autism comunica prin comportamentul lor. Iar un acces
de furie poate sa fie o cerere de atentie. Sunt foarte dese cazurile cand parintii acorda atentie
atunci cand copiii se afla in situatie de criza, tipa, arunca, se lovesc etc. Astfel ei obtin atentia
ce nu o au in situati normale. Este esential sa nu ii acorzi atentie in situati de criza, dar cand
se joaca linistit, intareste acest comportament, prin imbratisari, mangaieri etc. Orice copil are
nevoie de atentie si ea trebuie oferita in momente linistite.
Exceptii sunt problemele senzoriale
Unele accese de furie sunt legate de probleme senzoriale si apar in urma unor
zgomote, a vazut ceva ce nu ii place, a mirosit ceva, a atins o suprafata ce nu ii provoaca
placere, etc. In acesta situatie este bine sa consultati programele de integrare senzoriala. Dar
cu toate ca se spune ca e recomandabil ca in acesat situatie copilul sa fie linistit cu mangaieri
etc. Cred ca acest lucru da prea multa atentie si consolideaza senzatia senzoriala neplacuta.
Unii copii fac accese de furie cu autovatamare, chiar daca nu a fost incurajata, In cele mai
multe cazuri si acest fapt este o problema senzoriala. Cercetatori cred ca unii copii s-au ranit
pentru a elibera endorfine in organism ce le ofera o senzatie de placere. In aceste situatii este
necesara consultarea psihologului sau psihiatrului.
 Activitatea fizica
Activitatile fizice si gimnastica medicala in autism sunt extrem de necesare, si adesea
neglijate in cazul copilulului cu autism:cu cat se dezvolta mai mult capacitatea coordonarii
motrice cu atat mai mult se realizeaza premizele unei dezvoltari intelectuale care sa puna in
valoare intregul potential. Motricitatea este coordonata de la nivel cerebral, dar si dezvoltarea
cerebrala este influentata de dezvoltarea coordonarii motrice; creierul fiind oxigenat mai mult
bineinteles va functiona la alti parametri; pe fondul unei familii hiperprotective si a lipsei de
miscare o buna parte dintre copii cu autism sunt obezi sau supraponderali – activitatea fizica
va contribui la mentinerea unui indice de greutate aflat in apropierea normalitatii; exercitiul
fizic rezolva problemele legate de constipatie; copilul hiperkinetic isi consuma energia in
mod util prin activitate coordonata de adult fapt care va avea drept consecinta o crestere a
capacitatii de atentie si astfel la masa de lucru vor fi mai eficienti; nivelul autoagresivitatii si
heteroagresivitatii va scadea in urma eliminarii de energie si tensiune prin exercitiu fizic
activitatile fizice sunt mai atractive decat activitatile la masa de lucru; somnul se
imbunatateste ; inotul este foarte recomandat ( toate grupele de muschi sunt activate) iar ei
sunt atrasi de apa.

Analiza comportamentala

Analiza comportamentală în situaţiile de criză in autism

Datorită comportamentelor problemă interacţiunea şi terapia persoanelor cu autism
este îngreunată sau chiar imposibilă. Aceasta arată că este imperios necesar ca modificarea
acestor comportamente, în sensul diminuării şi înlocuirea cu alte comportamente adecvate,să
se realizeze încă din preterapie.
Cercetările efectuate de-a lungul timpului de profesioniştii în terapia comportamentală
şi din experienţa practică cu copii cu autism s-a demonstrat că cele mai eficiente tehnici de
scimbare a comportamentului sunt cele din terapia comportamentală. Toate comportamentele,
fie pozitive sau negative, sunt învăţate din experienţa anumitor evenimente care preced
comportamentul respectiv (antecedent) şi care urmează imediat comportamentului
(consecinţă).
La copilul cu autism pot aparea cele mai variate şi ciudate comportamente problema.
 Pot fi comportamente-problemă extreme: ţipatul, aruncatul sau spartul obiectelor,
muşcatul mâinilor, lovituri, trasul de par sau forme mai ciudate precum hiperventilaţia sau
crizele de apnee (ţinutul respiraţiei).
În cadrul comportamentelor problemă sunt incluse si autostimulările, stereotipiile,
comportamentele obsesive care deşi nu sunt periculoase creează subiectului un obstacol în
dezvoltare, învăţare şi socializare. Copiii cu autism sunt absorbiţi de jocuri autostimulante
care îi împiedică să reacţioneze la ceea ce se întâmplă în jurul lor şi la cererile celorlalţi, sau
se pot angaja într-o activitate obsesivă din care dacă sunt intrerupţi pot declanşa crize de
furie.
În categoria comportamentelor problemă sunt incluse şi ecolalia (imediată sau
intarziată) şi respiraţia greşită; acestea doua fiind la rândul lor destul de dificil de controlat.
Atunci când ne confruntăm cu un comportament problemă, înainte de a acţiona asupra lui
trebuie să facem analiza funcţională a comportamentului. Este aproape imposibil să
intervenim asupra unui comportament-problemă daca nu s-a înţeles de ce persoana se
comportă astfel.
De cele mai multe ori comportamentele problemă exercită o funţtie de comunicare
pentru subiect. Copilul se foloseste de aceste comportamente pentru a comunica ceva
celorlalţi, pentru a atinge obiectivele de control asupra comportamentului celorlalţi şi asupra
mediului. Nu toate comportamentele problemă se pot interpreta prin aceasta dinamica. dar,
totuşi considerăm ca aceste comportamente problemă sunt funcţionale pentru subiect şi pot fi
eliminate în cazul substituirii cu alte comportamente adaptative având aceeaşi valoare
funcţională.
Când facem analiza funcţională trebuie să notăm frecvenţa comportamentului
respectiv, intensitatea cu care se manifestă, persoanele în prezenţa cărora apare şi să urmărim
modelul:
ANTECEDENT – situaţia în care a aparut comportamentul respectiv (unde era
copilul, cu cine, ce facea copilul sau ce i s-a cerut să facă, dacă a fost interupt din vreo
activitate etc);
COMPORTAMENT – descrierea exactă a comportamentului (a ţipat, a ţipat şi s-a
muşcat de incheietura mâini, a lovit cu mana, a tras de par); cu cât datele sunt mai clare cu
atât comportamentul va fi mai bine înţeles;
CONSECINŢA – ce s-a întamplat imediat după apariţia comportamentului problemă
(ex. copilul a început să ţipe pentru că vrea o jucărie iar mama i-a dat jucaria respectivă).
Trebuie să obţinem informaţii şi asupra dinamicii care menţine activ acel comportament:
ce funcţie îndeplineşte (comunicativă sau autostimulantă);
ce comportamente alternative pozitive ar putea fi folosite de subiect pentru a îndeplini
aceleaşi funcţii.
Trebuie să ţinem cont de un lucru foarte important – o singură manifestare a
comportamentului problemă nu ne poate spune totul despre el. Este absolut necesar să se
adune date despre situaţiile în care apare şi consecinţele care au urmat pentru a determina
cauzele şi funcţiile comportamentului respectiv.
Exemplu de comportament problemă; cum este întărit de consecinţa primită şi cum
trebuie acţionat pentru a duce la extincţia lui.
Comportament:crizele de tipat
Antecedent: copilului i se cere să încheie o activitate placută pentru a merge la lecţii
Comportament: copilul face o criză de ţipat
Consecinţa: il mai lăsam să se joace puţin ca să se liniştească
EFECTUL: va învăţa că poate evita lecţiile dacă ţipă şi cu timpul va fi din ce in ce
mai greu să-l oprim din ţipat. Modul corect de a ne comporta cu acest tip de reacţie este ca în
momentul în care ţipă să-l oprim din activitatea pe care o face şi să mergem la lecţii. Nu
facem nici o referire la plans sau ţipat ci ne purtam ca şi cum nu am auzi ca plange laudandu-l
pentru cât de “frumos te-ai jucat mai devreme dar acum trebuie sa mergem la lecţii”.
Nefăcând nici o referire la comportamentul problemă acesta va disparea prin extincţie pentru
că nu a existat nimic care să-l întărească.
Pentru a putea preveni acest tip de reacţie este foarte bine să anunţăm copilul din timp
– te mai las 5 minute, apoi trebuie să mergem la lecţii. În cazul copiilor cu
autism putem preveni multe reacţii neplăcute dacă îi informăm din timp cât mai au la
dispozitie pentru activitatearespectivă.
Acelaşi comportament poate avea funcţii diferite la fiecare copil în parte, de aceea nu
putem interveni la toţi în acelaşi mod. Trebuie să analizăm de ce se poartă copilul aşa ănainte
să intervenim asupra comportamentului. Un copil poate să ţipe pentru că vrea atenţie iar altul
pentru că vrea să fie lăsat în pace; în fiecare situaţie se va interveni în mod diferit.

De ce apare un comportament problemă?

A. Copilul obţine stimuli sociali sau materiali pozitivi (ÎNTĂRITOR POZITIV)
Este susţinut pozitiv (prin comportamentul problemă) de alte persoane care se apropie de el,
îi vorbesc, îl ating, îl blochează, îl consolează, îl ceartă (cearta poate fi un stimul pozitiv
pentru un copil care este ignorat mult timp).
Exemple:
Copilul începe să plângă sau să ţipe atunci când vrea atenţie şi mama vine şi îl ia în
braţe; va învăţa că atunci când vrea să fie luat în braţe trebuie să ţipe sau să plângă.
Copilul vrea un dulce iar mama îi spune că nu mai primeşte pentru că deja a mâncat
unul iar el începe să ţipe, în cele din urmă mama cedează şi îi mai dă ; va învăţa că poate să-i
manipuleze pe cei din jur pentru a obţine ce vrea..
Prin acest tip de comportament copilul caută să obţina atenţia sau ceva ce îşi doreşte.
Dacă astfel de comportamente vor fi ignorate ele vor dispărea prin extincşie pentru că
nu a existat nimic care să le întărească.

B. Copilul reuşeşte să evite o situaţie percepută ca aversivă ( ÎNTĂRITOR NEGATIV).

Comportamentul problemă este încurajat negativ în măsura în care o situaţie
neplăcută încetează sau se reduce. Copilul poate trăi sentimente de nelinişte, frică, plictiseală,
frustrare, oboseală, sentiment de incapacitate; adoptand un comportament problemă, astfel de
trăiri se reduc sau dispar cu totul, deoarece cel care exercita o presiune asupra subiectului îşi
schimbă orientarea şi reduce fluxul său de stimuli care produc discomfort copilului.
Să ne gândim de exemplu la un copil care se află la gradiniţă şi este solicitat de
educatoare să răspundă în mod repetat la fel ca şi ceilalţi copii – copilul adoptă
comportamentul de a se muşca de mâini; ca şi consecinţă educatoarea nu îl mai solicită
pentru a evita comportamentul neplăcut. Prin reacţia educatoarei comportamentul problemă
va fi întărit iar copilul va învăţa să-l folosească pentru a evita situaţiile în care este solicitat să
răspundă. În aceste două funcţii ale comportamentului problemă, efectul produs este extern,
este ceva ce se produce în mediu şi în relaţiile cu ceilalţi.

C. Efectul obţinut este de natură internă, efect stimulatoriu senzorial.

AUTOSTIMULARE – Copilul emite comportamente care îi produc în mod automat
senzaţii plăcute de tip kinestezic (legănat, învărtit), tactil (frecarea degetelor unele de
celelalte, lovirea palmelor de corp), olfactiv (mirositul diferitelor obiecte), auditiv (foşnitul
unei hârtii), gustativ (băgatul obiectelor în gură).
Este mai usor de intervenit asupra primelor două ( A si B ) pentru că acestea sunt
întărite de consecinţele externe pe care le primeşte copilul; dacă îi oferim altă consecinţă
comportamentul va dispărea prin extincţie şi este mult mai uşor să-l înlocuim cu un
comportament adaptativ; în schimb este foarte greu de intervenit asupra celui de-al treilea tip
de comportament probl pentru că este întărit prin însăşi plăcerea senzorială pe care o produce.
 A fost demonstrat că dacă subiectul se găseşte într-o situaţie de inactivitate, fără
implicare directă, cu frecvenţe scăzute de input senzorial, creşte mult probabilitatea de
emitere a unor comportamente-problemă autostimulante, care în acest caz ar avea o funcţie
homeostatica, şi anume de autoreglare a fluxului de stimuli la intrarea in Sistemul Nervos
Central. Dar comportam -probl poate servi şi la reducerea unui flux prea puternic de input.
De exemplu să ne gândim la un copil autist aflat în grupuri numeroase de persoane
care vorbesc cu voce tare şi ţipă pe un fond muzical.
Nu trebuie să ne focalizăm exclusiv asupra descreşterii unui comportament; trebuie să
ne gândim în acelaşi timp ce comportament dezirabil îi poate lua locul şi să-l învăţăm pe
copil noul comportament.
De exemplu dacă copilul loveşte pentru a obţine atenţia, este important să eliminăm
lovitul şi să-l învăţam pe copil moduri adecvate de a atrage atenţia. În loc să lovească poate să
spună “uită-te, te rog”, “ajută-mă” sau să bată uşor pe umăr.
Dacă nu îl învăţăm cum să înlocuiască acel comportament cu unul adecvat copilul
poate să oprească acel comportament problemă şi să dezvolte un nou comportament problemă
care să indeplinească aceaşi funcţie ca şi cel iniţial.
Să luăm puţin exemplul de mai sus – dacă îl oprim din lovit atunci cănd vrea atenţie
dar nu îl învăţăm un mod alternativ de a atrage atenţia copilul poate să inceapă să ţipe pentru
a atrage atenţia şi vom avea un nou comportament problemă.
Trebuie să alegem metoda potrivită de intervenţie pentru fiecare comportament
în parte
Metoda care poate duce la extincţia unui comportament în cazul unui copil în cazul
altuia poate să întărească comportamentul problemă. Cea mai frecventă greşeală făcută de
părinţi şi terapeuţi este că uneori recompensează neintenţionat un comportament problemă
crezănd că de fapt au pedepsit copilul.
De exemplu: Un copil începe să arunce cu jucăriile pe jos; mama vine şi îl ceartă apoi
se apuca şi strange lucrurile de pe jos. Unele comportamente ca cel de mai sus pot da
satisfacţie copilului, comportamentul poate fi întărit de reacţia mamei (a obţinut atenţie,
mama s-a supărat dar tot ea a strans lucrurile). Acest tip de comportament nu ar trebui să ne
creeze nici un fel de frustrare, comportamentul copilului poate fi întărit negativ de simpla
expresie a feţei pe care o obţine de la ceilalţi când se poartă neadecvat. Modul corect de a
acţiona este să aşteptăm până comportamentul încetează apoi îi spunem cu calm să strângă
lucrurile de pe jos iar dacă nu vrea sa-l promptam fizic să o facă.
 În timpul lecţiilor copilul l-a lovit pe terapeut, consecinţa a fost “time-out” pentru 3
minute (se pune un timer iar copilul este aşezat intr-un “loc de pedeapsă” timp în care nimeni
nu se uită şi nu vorbeşte cu el). Acest tip de pedeapsă poate fi potrivită dacă comportamentul
problemă apare în timpul unei activităţi plăcute pentru copil, dar dacă este folosită în timp ce
copilul era la lecţii pentru el va deveni un întăritor negativ pentru că folosindu-se de
comportamentul problemă va scăpa pentru câteva minute de la lecţii.
Ignorarea
Dacă nu este periculos pentru el însuşi sau pentru cei din jur, este bine să ne prefacem
că acel comportament nu există. Copilul cu autism dezvoltă de multe ori comportamente
nepotrivite pentru a atrage atenţia. În loc să-i oferim atenţie şi să-i întărim comportamentul
problemă ignorăm pur şi simplu comportamentul şi aşteptăm să apară un comportament mai
potrivit pentru ai acorda acea atenţie, dar în momentul în care apare un comportament bun
trebuie să fim entuziaşti şi să îl lăudăm pentru lucrul bun pe care îl face. În felul acesta
copilul învaţă că primeşte atenţie doar pentru comportamentele adecvate.
Trebuie să fim atenţi la propriul comportament; copiii învaţă prin imitaţie
Este foarte important modul în care ne comportam cu copii noştri, cu atât mai mult
dacă avem un copil cu autism caruia ii este şi aşa foarte greu să discrimineze ce
comportamente sunt acceptate şi care nu.
Să ne imaginam un părinte care işi loveste copilul spunând “nu este frumos să
loveşti!” sau unul care ţipă “nu mai ţipaaa!”. Este de neînţeles pentru un copil “de ce nu am
voie să ţip dacă mama ţipă la mine?!” sau “de ce eu nu am voie să lovesc dar tata mă
loveşte?!”. Atunci când sunt frustraţi sau supăraţi ei vor acţiona şi se vor comporta la fel cum
au văzut că se poartă ceilalţi membri ai familiei.

Asperger vazut din interior

Prezentam cateva fragmente din cartea
Sindromul Asperger o poveste de dragoste
in care cei doi membri ai cuplului vorbesc din perspective diferite despre aceleasi subiecte
sau aceleasi intamplari din viata lor. El din perspectiva persoanei cu sindrom Asperger, ea din
perspectiva non autista.
Prefaţă Sarah – Non – Asperger
Imaginaţi-vă următoarea scenă, dacă vreţi. Sunt în autobuz, spre muncă, ascult Barry
Manilow pe MP3 player ( este o slăbiciune , recunosc) .Mi-a venit o idee romantică să trimit
un mesaj. Trimit acest text iubitului meu: „ Când voi avea 40 de ani , aş vrea să merg la Las
Vegas, să mă mărit cu tine şi să-l văd pe Barry”. Nu mă aştept la un răspuns extraordinar-
poate „ O,draga mea, ce romantică şi plină de speranţe pentru viitor eşti”-dar nu la asta : „Ce-
ai zice dacă te-ai căsători cu Johnny Vegas in Barry (Glamorgan)?”. Sunt îndragostită de un
bărbat care are sindromul Asperger. Bine aţi venit în lumea mea.
Se pare că sunt destul de multe femei care s-au îndrăgostit de asemenea bărbaţi. Am
citit toate cărtile , sute de comentarii online pe forumuri şi am urmărit seminarii. Mesajul
copleşitor pare a fi unul de condamnare. Aceste femei sunt disperate: pline de resentimente,
fără sprijin, furioase şi depresive. Unele dintre aceste femei şi-au părăsit partenerii acum
câţiva ani dar încă nu sunt în stare să depăşească momentul şi să meargă mai departe. Unele
au dezvoltat chiar caracteristici definite ca un sindrom separat, sindromul Cassandra
Affective Disorder, pur şi simplu ca rezultat al timpului petrecut cu aceşti parteneri (Aston
2005). Pronosticul pare să fie universal: dacă eşti implicat într-o relaţie cu un partener care
are sindromul Asperger este foarte posibil să capeţi depresii, anxiozitate şi o scădere a
respectului de sine. Familia şi prietenii tăi nu vor crede că acel bărbat liniştit, gentil, muncitor
este rece, distant, un egoist pedant. El s-ar putea să-ţi spună că tu eşti de vină ; că tu eşti rea,
exagerat de sensibilă, că tu cauţi cearta şi creezi problemele. Ştiu aceste sentimente prea bine,
recunosc prezenţa sindromului Cassandra în propria mea viaţă, mi-am pus la îndoiala propria
mea integritate mentală pâna la pragul disperării şi m-am auzit de mii de ori apărându-mi
dreptul de a fi supărată. În ciuda tuturor acestor lucruri , chiar cred că o relaţie de acest tip
poate funcţiona pentru că acum din fericire suntem foarte bine, nu fără un efort considerabil,
fără transformări şi compromisuri dar suntem foarte fericiţi şi e minunat.
…
Keith – Asperger
Nu ştiu exact de ce am contribuit la această carte. Ei bine, cred că pentru două motive simple:
-Primul-Sarah (partenera mea şi cea asupra căreia se concentrează atenţia mea în această
carte) a devenit recent interesată de subiectul Sindromul Asperger datorită descoperirii
noastre comune că, eu, fără îndoială (în opinia mea), sunt afectat de această condiţie şi ea a
început o carieră în acest domeniu. Unul din multele lucruri care m-au atras pe mine la ea este
abilitatea sa extraordinară de a observa ce alţii nu pot să observe. A fost ideea ei ca noi să
scriem această carte. Chiar dacă eu nu vedeam scopul, nu am găsit nici un motiv întemeiat să
nu contribui şi să ajut să-şi îndeplinească această ambiţie de a avea succes cu o publicaţie în
acest domeniu. Nu mi-aş fi imaginat niciodată că ceva privitor la modul meu de a gândi
(normal pentru mine ) poate fi subiectul unei cărţi şi încă am îndoieli că ar fi interesant pentru
cineva.
-În al doilea rând , primesc un procent din profitul la vânzarea cărţii . Nu aş putea să refuz
oportunitatea câştigării a ceva bani în schimbul unei sarcini atât de
simple cum este de a scrie despre un subiect atât de cunoscut mie- eu.…
Iniţial ne plănuisem ca această carte să fie un efort comun al nostru şi să scriem
fiecare separat câte un capitol. S-a dovedit că nu am putut face aşa şi a fost o experienţă în
sine din care am învaţat. Lui Keith i-a fost imposibil, lăsat singur, să-şi dea seama despre ce
ar putea scrie pentru că nu ştie dacă unele lucruri relatate despre el ar fi neobişnuite sau ar fi
de interes. Nu are posibilitatea să se vadă din perspectiva altei persoane –lucru care de altfel
este o caracteristică a sindromului. I-a luat foarte mult timp şi efort psihic să-şi analizeze
propriile gânduri şi să le exprime în cuvinte şi a avut nevoie de multă susţinere pentru asta.
De aceea subiectele atinse în această carte au fost gestionate mai ales de Sarah care şi-a
exprimat părerile pentru situaţiile pe care ea le-a considerat a fi elocvente pentru condiţia de
As sau în care a considerat că modul de a privi din interiorul unui As poate fi folositor şi
interesant pentru alţii. El în general a răspuns acestor comentarii. Rezultatul a fost că Sarah a
scris mai mult în această carte – ceea ce nu a fost intenţia sa. Tot ceea ce au scris a avut
acordul comun al ambilor……
Dificultate în exprimare şi în interpretarea comunicării non verbale – contact vizual,
limbajul corpului şi expresiile faciale-comunicare non verbală, care ar fi necesară unei
depline înţelegeri a comunicării sociale
Keith – Asperger:
A privi alţi oameni în ochi doare: Nu ştiu ce gândesc aceştia şi de ce. În general comunicarea
non verbală pentru mine este ca un câmp cu mine. După ce am citit recent o carte despre
limbajul corpului , am realizat că sunt atipic –cel mai mult este afectat mesajul pe care îl pot
evoca prin expresia feţei. Mi-aş dori mai multă simplicitate în comunicare. De aceea telefonul
este uneori modalitatea perfectă pentru a comunica , pentru că tot ceea ce trebuie spus este
spus –cu toate că îmi dau seama că nu am întotdeauna imaginea completă a situaţiei în lipsa
unui feeback vizual.
Sarah – Non – Asperger:
Keith are contact vizual mai redus decât majoritatea celorlalţi şi uneori nu este cel
adecvat-este ori prea lung sau prea scurt , ceea ce sugerează că este un comportament mai
mult învaţat decât intuitiv. Pare de asemeni că nu poate citi detalii ale expresiei feţei. Se
spune că oamenii cu asperger nu pot primi nici o informaţie prin contact vizual , cum o fac
ceilalţi, de aceea nu văd sensul în a- i privi pe ceilalţi în ochi . Interesant este că am întâlnit
alte persoane cu asperger care spun că este prea multa informaţie şi detalii în ochii şi faţa
cuiva şi trebuie să-şi ferească privirea pentru a se concentra asupra propriilor gânduri.
Keith zâmbeşte deseori sau râde şi uneori aceasta pare mai mult o reacţie nervoasă –
ca şi cum prin zâmbet ar opri orice agresiune asupra lui-este posibil ca aceasta să fie o
consecinţă a anilor în care primea feedback negativ şi era agresat de ceilalţi. De asemeni râde
la intervale anumite de timp şi uneori în cazuri nepotrivite. Am întâlnit şi alte persoane cu
asperger care aproape că nu aveau expresie facială şi care aveau manifestari mai pronunţate
ceea ce implică altă experienţă. Limbajul corpului său pare defensiv uneori şi prudent, aşa
cum spune şi el. S-ar putea concluziona că e „doar stângaci”.
Are de asemeni un obicei al „ sesizării celebrităţilor”.Remarcă tare şi arată spre
persoane care seamănă cu cineva foarte cunoscut. Odată a fost fascinat de un domn despre
care el spunea ( un pic prea tare) ca seamănă cu George Best. Crede că jumătate din populaţie
seamănă cu Phil Collins! Aceste persoane nici măcar nu seamănă cu cei de care spune el. Mă
gândesc dacă acest lucru se datoreaza parţial inabiliţii sale de a distinge feţele celorlalţi
combinată cu capacitatea sa scăzuta de a interacţiona social. (ambele caracteristici ale
persoanelor cu sindrom Asperger).
Dificultăţile persoanelor cu sindrom Asperger în a forma prietenii şi relaţii sau lipsa acestora
Keith – Asperger:
Sincer,nu am prieteni. Ştiu câţiva oameni. Dar nu este nici o persoană despre care să pot
spune sincer că este prietenul meu . Uneori mi se pare că ar fi folositor să ai prieteni , dar pe
de altă parte mă întreb, pentru ce? N-am avut nicioadată relaţii de acest gen în trecut şi cu
toate astea m-am descurcat-oricum nu toată lumea te dezamăgeşte şi te abandonează? În
general e mai simplu să nu-mi bat capul cu asta. Problema este că nu ştiu cum să fac lucrul
ăsta şi după aceea vine durerea că am încercat şi nu am reuşit care depăşeşte cu mult
beneficiile pe care le-aş putea primi dintr-o prietenie.
Sarah – Non – Asperger:
În afară de rudele apropiate ale lui Keith , nu am întâlnit niciodată pe cineva cunoscut al lui.
Sunt câteva persoane pe care le întâlneşte în mod sporadic –vechi colegi de muncă presupun
–dar asta se întâmplă mai puţin de o dată pe an. Nu am fost nici o data invitată să cunosc pe
cineva dintre aceşti oameni. Găsesc lucrul acesta destul de supărător dar înţeleg că el nu-şi dă
seama că oamenii în general fac acest lucru. El reacţionează copilareşte şi interesat doar de
persoana lui şi nu pare că înţelege cum funcţionează prieteniile. Din punctul său de vedere
conversaţiile sociale şi discuţiile scurte sunt fără sens deoarece simte că din acestea nu învaţă
nimic. Unii oameni cu As au relaţii sociale dar acestea consistă în general din relaţii cu
persoane cu care au interese comune aşa încât baza acestor relaţii este un anumit interes
comun şi nu socializarea.…
Lipsa schimbărilor în comportament, rutina şi comportamentul de zi cu zi in cazul
persoanelor cu sindrom Asperger
Keith – Asperger:
Este interesant. Cuvintele „rutină” şi „ritual” nu descriu realitatea. Nu caut confortul prin
repetiţie ci mai degrabă ar fi valabilă ideea „dacă un lucru merge bine nu-l schimba”.
Aceasta nu este o decizie conştientă; e mai mult un răspuns la a afla ce merge. Găsesc că aşa
merge la mine şi se poate aplica felului cum mă îmbrac, cum mănânc, pregătirea matinală
-totul. Menţinerea aceleaşi rutine se explică doar prin faptul că am găsit o metodă care
funcţionează şi astfel reduc starea de stres din mine. Îmi lipseşte imaginaţia-găsesc o soluţie
pentru o anumită problemă şi o folosesc mereu-poate fi orice de la a purta acelaşi tip de
îmbrăcăminte până la a găti aceleaşi feluri de mâncare. Chiar dacă hainele s-ar putea să nu fie
cele mai atractive pentru mine sau mâncărurile cele mai sănătoase, am găsit un set de
parametri care funcţionează pentru mine , aşa că nu trebuie sa fac altceva.Aceasta mă scuteşte
de stresul de a mă gândi la aceste lucruri din nou. Poate fi modificată de, să zicem , interese
speciale. Îmi modific drumul către serviciu şi apuc pe drumuri necunoscute din zona locală .
Am purtat însă aceeaşi îmbrăcăminte la servicu în ultimii cinci ani. Hainele îşi îndeplinesc
utilitatea lor, sunt rezonabile ca şi aspect şi călduroase şi mă acoperă.
Sarah – Non – Asperger:
Mi se pare că este un subiect suprasolicitant pentru multe persoane cu sindrom Asperger.
Situaţiile noi creeaza stres care se acumulează până la un punct care devine critic.Probabil că
revenind mereu la o metoda cunoscută a rezolvării unei sarcini, posibilitatea apariţiei
situaţiilor necunoscute şi nesigure este redusă.Tony Attwood (2002) sugera că rutina face
viaţa predictibilă şi nu lasă posibilităţi pentru schimbare. De exemplu , îmbrăcatul într-o
anumită succesiune şi folosirea aceloraşi haine îndepărtează necesitatea de decizie –cu privire
la ce voi îmbrăca sau dacă anumite accesorii au fost uitate. Aceasta permite să rămână mai
mult timp şi capacitate pentru îndeplinirea altor lucruri cotidiene. Dacă acest lucru se aplică
mai multor domenii va duce la scăderea stresului individual. Keith pare că are mai puţine
ritualuri decât majoritatea persoanelor As pe care le-am întâlnit. Am auzit de familii care sunt
ancorate puternic în ritualurile şi programul partenerului cu asperger, care insistă să se
mănânce la anumite ore şi decide ce anume tipuri de mâncare vor fi consumate. Keith este
foarte flexibil în acest sens.
Are obiceiul de a se îmbrăca în acelaşi fel în fiecare zi. Inflexibilitatea lui Keith se
manifestă mai mult în acest sens. Orice altă idee noua sau concept are nevoie de luni de zile
pentru a fi preluat de către el. Igiena sa personală este importantă –nu chiar un ritual dar ceva
ce trebuie îndeplinit fără greş. De fapt este o vorba de respect printre altele, cred.
Comportament fizic repetitiv specific persoanelor cu sindrom Asperger
Keith – Asperger:
Îmi pocnesc degetele şi cred că fac asta de la vârsta de opt ani.
Uneori balansez, ritmic, o sacoşă de cumpărături în fiecare mână ceea ce face să simt o
mişcare de răsucire şi o senzaţie de greutate plăcută. Cu un timp în urmă îmi mişcam ritmic
piciorul –chiar o mişcare de basculare a piciorului pe care îl sprijineam pe celălalt sau loveam
repetat cu vârful piciorului podeaua- dar am ajuns la concluzia că asta este prea ciudat aşa că
m-am oprit. Ştiam că pocnirea degetelor produce un sunet supărător (după cum spun
majoritatea oamenilor) dar nu ştiam că este tot o manifestare specifica sindromului Asperger.
Sarah – Non – Asperger:
Ah, da , îşi contorsioneaza tot corpul şi îşi pocneşte încheieturile. De asemeni pocneşte tocul
pantofului şi degetul mare de la mână de masă atunci când scrie sau se gândeşte şi bate cu
degetul mare de la picoare în podea. Arată ciudat în propriul corp şi în lume, în acelaşi timp.
Are tendinţa să-şi răsucească mâinile , să şi le zgâlţâie părând că nu are schelet , foarte mult
ca şi un copil mic.Are un obicei foarte supărător să-şi pocnească toate încheieturile de la
degete, mână, şi umeri foarte puternic şi cu zgomot, indiferent unde se află şi cu cine.Am
văzut o întreagă cameră de oameni înfiorată de zgomotele lui.
L-am întrebat dacă a mai văzut la altcineva să facă acest lucru în public şi mi-a spus că nu. L-
am întrebat dacă nu crede că aceasta se datorează faptului că n-ar fi de acceptat din punct de
vedere social şi mi-a spus:”Nu –asta înseamnă doar că ceilalţi nu sunt atât de dezinvolţi ca şi
mine” Îi place foarte mult să provoace reacţii în rândul celorlalţi –momentele sale de mojicie
–aşa cum le denumeşte el. Am văzut alte persoane cu sindrom Asperger care mormăie, fac
zgomote în timp ce mănâncă, râgâie repetat fără să-şi ceară scuze, bat cu degetele în masă
când sunt stresaţi sau relaxaţi; am întâlnit şi persoane cu sindrom Asperger care nu au
autostimulari vizibile.
Focalizarea pe detalii in detrimentul întregului
Keith – Asperger:
Aş fi putut spune că nu mi se întâmplă dacă recent Sarah nu mi-ar fi arătat că chiar dacă eram
sau nu conştient de acest lucru (şi probabil că nu eram), într-o ocazie am petrecut exagerat de
mult timp cu inutile făţâieli când am bătut ceva pentru pregatirea mâncării.Acum îmi vine în
memorie un alt exemplu, un coleg de serviciu mă acuză că atunci când sunt într-o maşină
închiriată sunt singura persoană care apasă pe toate butoanele şi întrerupătoarele şi se uită în
toate ungherele şi colţurile.
Sarah – Non – Asperger:
Nu face acest lucru într-o măsură mare. Îi place să analizeze şi să repare lucrurile. Este un
mare perfecţionist şi îi place să facă lucrurile bine, de obicei pe termen lung. Adoră ce-i
special, instrumentele şi uneltele scumpe , care sunt plăcute ca şi estetică şi la atingere. Spus
mai conceptual , aproape că-i e greu să vadă impactul comportamentului său asupra imaginii
de ansamblu. Pare că există pentru el mai mult prezentul –trecutul este uitat, viitorul nu poate
fi imaginat aşa că acţiunile sale nu pot fi conectate la celelalte. Cred că de aceea i se pare greu
de înţeles cum cineva poate rămâne supărat din cauza unui lucru întâmplat demult –pentru el
fiecare eveniment este separat , solitar şi se termină repede.
Sensibilitatea senzorială in cazul persoanelor cu sindrom Asperger
Sarah – Non – Asperger:
Alt aspect în care cei cu As sunt afectaţi este experienţa senzorială. –unele persoane sunt
foarte mult sau puţin sensibili la senzaţiile fizice cum ar fi atingere, gust, zgomot, etc. Unele
persoane se simt copleşite şi supraîncărcate când primesc prea mulţi stimuli senzoriali, ceea
ce poate să-i determine să se retragă sau să se izoleze într-o anumită măsură. Aceasta poate
avea ca efect furia şi frustrarea pentru unii sau anxietatea şi retragerea în sine pentru alţii în
funcţie de strategia fiecăruia de a face faţă situaţiei.Aceasta sensibilitate este diferită pentru
fiecare; pentru unii este o problemă uriaşă dar doar în aria senzorială , pentru alţii este medie
dar în mai multe arii. Am întâlnit recent pe cineva care avea o reticenţă în a-şi spăla lucrurile
deoarece găsea foarte reconfortant mirosul propriilor ciorapi murdari! Simţea calmul şi
plăcerea pe care i-o dădeau aceştia.
Keith este şi el afectat de stimulii senzoriali.Cel mai dificil mediu de suportat pentru el sunt
fast food-urile.: zgomot, prea multe opţiuni, culori puternice, lume multă. Pub-urile şi
barurile pot să-i creeze dificultăţi similare pentru că e greu pentru el să participe la
conversaţii când nu poate auzi în totalitate ce se spune. Are probleme în a decela vocile de
zgomotul de fundal. Chris Slater-Walker menţionează aceeaşi dificultate în cartea An
Asperger Marriage(2002).
Keith – Asperger:
Este destul de greu de cuantificat. Pentru că nu am o înţelegere contextuală a ceea ce se spune
este greu pentru mine să extrag ideaa dintr-o conversaţie parţială. Combinată cu tendinţa mea
de precizie , mi se pare că orice cuvânt care lipseşte dintr-o afirmaţie sau o întrebare mă
împiedică să înţeleg sensul. Deci îmi este greu să funcţionez în medii gălăgioase. Zgomotele
şi mirosurile pot fi supărătoare. Aceleaşi mirosuri neplăcute creează aceeaşi stare de
discomfort, în cazul zgomotelor însă efectul poate varia; sunt momente când pot asculta
muzica dată la maxim şi altele când de abia pot suporta o intensitate scăzută a acesteia.
…
Drame despre care vorbesc adolescentii cu Sindrom Asperger
Adolescenţi cu Tulburare Asperger nediagnosticaţi pana in jurul varstei pubetatii
manifesta urmatoarele probleme: străiri depresive, idei de inutilitate, ideaţie suicidară,
retracţie şi izolare socială
Pana la data depistarii sindromului Asperger caracteristicile generale ale copiilor au
fost:
performanţe cognitive bune, suportul educaţional, implicarea familiei în facilitarea
relaţionării sociale
Toate acestea au condus la estomparea adevăratei probleme: incapacitatea
de a iniţia şi a menţine contacte sociale
Cum îi caracterizează părinţii cand se adreseaza specialistului pentru rezolvarea problemei:
Naivi, sinceri, nu au înţeles niciodată glumele celorlaţi, nu ştiu să mintă, pot fi uşor păcăliţi
trist, privire mirată, parcă nu înţelege de ce este trist, copiii râd de el la şcoală deşi învaţă
bine, nu mai vrea să meargă la şcoală, dintotdeauna a fost retras, nu se joacă cu ceilalţi copii,
este conştiincios, îşi face lecţiile, are note bune, insomnie, agitaţie extremă

Un adolescent cu sindrom Asperger ce a manifestat refuz de a mai merge la şcoală şi de a mai

ieşi din casa se exprima in urmatorii termeni:
“şcoala este un ecosistem dezorganizat…” “coşmarul numit viaţă …”
“copiii sunt nişte bestii care te atacă pe la spate”
Alt adolescent cu sindrom Asperger relata: “copiii nu mă iubesc deşi eu învăţ bine”
“eu vreau ca toţi să fie corecţi şi să o asculte pe Doamna”, “nu ştiu de ce nu mă iubesc şi nu
se joacă cu mine”, “copiii trebuie să fie cuminţi, ascultători, să respecte regulile”

Theory of Mind ( TM ) si sindromul Asperger

Persoanele cu sindrom Asperger manifesta mari probleme in privinta TM.
TM reprezinta capacitatea de a interpreta statusul mental al lui şi al celorlalţi.
TM are rol în:
-dezvoltarea relaţiilor sociale, – adaptare, – rezilienţă, – psihopatologie,
Aceasta functie este programată genetic.
Persoanele cu tulburare Asperger au capacitate scăzută de a răspunde spontan, inconştient la
nevoile celor din jur. Persoanele cu sindrom Asperger nu au capacitatea de a anticipa acţiunile
celor din jur. Deci, putem concluziona, persoanele cu Tulburare Asperger au deficit in
privinta TM = incapacitatea de a numi, percepe şi interpreta statusul mental (de ex. credinţe,
emoţii, atitudini, valo, gânduri, dorinţe, scopuri, obiective şi motive) al celor din jur.
Mentalizarea si sindromul Asperger
Persoanele cu sindrom Asperger manifesta mari probleme in privinta mentalizarii.
Mentalizarea reprezinta capacitatea de a interpreta statusul mental al lui şi al celorlalţi.
Mentalizarea are rol în: -dezv relaţiilor sociale, – adaptare, – rezilienţă, – psihopatologie
Aceasta functie este programată genetic.
Persoanele cu tulburare Asperger au capacitate scăzută de a răspunde spontan, inconştient la
nevoile celor din jur. Persoanele cu sindrom Asperger nu au capacitatea de a anticipa acţiunile
celor din jur.
Deci, putem concluziona, persoanele cu Tulburare Asperger au deficit de mentalizare =
incapacitatea de a numi, percepe şi interpreta statusul mental (de ex. credinţe, emoţii,
atitudini, valori, gânduri, dorinţe, scopuri, obiective şi motive) al celor din jur.
Rolurile mentalizării:
-stă la baza conştiinţei de sine; -ne permite să avem un sentiment de sine intuitiv şi explicit
-reprezinta baza relaţiilor semnificative, de durată, deoarece cele mai însemnate relaţii
presupun o “întâlnire a minţilor”; -reprezinta cheia auto-adaptării şi auto-orientării
-asigura reciprocitatea in relationare.
Abilităţi care depind de o mentalizare corecta: – capacitatea de a da sens situaţiilor dificile,
– capacitatea de a susţine o atitudine pozitivă prin speranţă, iniţiativă şi acceptare,
– capacitatea de a experimenta autoritatea derivată din sentimentul de responsabilitate, pentru
propriul nostru comportament, – capacitatea de a avea un sens al scopului şi de implicare în
acţiuni benefice şi motivante, bazate pe valori comune, – capacitatea de a comunica şi rezolva
probleme urmărind clarificarea şi exprimarea adevărului, – flexibilitate şi umor,
– capacitatea de a te simţi conectat şi de a da şi primi ajutor,
– capacitatea de a avea o expresie emoţională deschisă şi împărtăşirea unui număr mare de
sentimente, – capacitatea de a avea empatie reciprocă care ne permite să vedem atât
perspectiva noastră cât şi a celeilalte persoane.

Sindromul Asperger si relatiile sexuale

“Intreaga educatie sexuala trebuie sa ia in considerare nivelul de dezvoltare a comunicarii,
deprinderilor sociale, abilitatilor cognitive si toate celelalte aspecte ale functionarii unei
persoane.”
“Sindromul Asperger – mai ales in ceea ce priveste sexualitatea – este dificultatea lor
generala in a-si face, mentine si intelege relatiile sociale, oricare ar fi nivelul academic al
persoanei.” – Moxon L.- „Sex education for young adults with Asperger syndrome”
Este important sa rezolvam problemele atunci cand acestea apar. Dar daca o persoana nu este
inca pregatita pentru o anumita interventie sau pentru a intelege un anumit lucru, nu e de
niciun folos sa ne straduim sa o facem sa inteleaga ceea ce ea nu este inca pregatita sa afle.
Ceea ce trebuie sa facem este sa ii ajutam sa inteleaga pentru ca mai apoi cand vor simti
nevoia sa afle lucruri noi, sa inteleaga ce presupun si cum sa le integreze.
Aspecte problematice implicate in relatiile sexuale ale persoanelor cu sindrom Asperger:
• Senzorialitatea,• Contactul vizual,• Citirea mintii,• Intelegerea si exprimarea (verbala si
non-verbala) a emotiilor ,• Sinceritatea “exagerata”,• Dificultatea de a face fata si a intelege
mesajele venite pe mai multe canale,• Imaginatia.
Posibile solutii oferite de persoanele cu sindrom Asperger:
• Am nevoie sa incetinesti si sa ai mai multa rabdare cu mine; ma ajuta sa ma relaxez daca ma
imbratisezi si ma saruti.• Din cauza ca petreci prea mult timp sarutandu-ma si mangaindu-ma
devin suprastimulat senzorial si ma inchid, nu mai raspund.• Ma concentrez mai bine cu
radioul deschis.• Pot sa ma concentrez mai bine cand nu vorbesti.• Nu simt nicio senzatie la
nivelul pielii.• Trebuie sa raman imbracat cu pijamaua deoarece nu suport atingerea pielii tale
pe pielea mea.

Capacitatea cognitiva
Capacitatea cognitiva in autism
Datorită faptului că funcţiile intelectuale sunt inegal retardate la copilul autist, stabilirea
coeficientului de inteligenţă este irelevanta.
 Claritate si simplificare
Claritate si simplificare in viata copilului cu autism
De ce sa aducem claritate in lumea copiilor cu o Tulburare din Spectrul Autist ?
Neclaritatea din mediul inconjurator (din cadrul familiei/scolii/gradinitei) il face pe
copilul cu autism sa se simta ca intr-o “jungla sociala”.
Zgomotul, aglomeratia, multitudinea de stimuli care bombardeaza sistemul lor
perceptiv, lipsa regulilor, a explicatiilor din partea celor apropiati, necunoasterea intentiilor
celorlalti (lipsa capacitatii de predictibilitate) duc la: confuzie, anxietate, agitatie, nervozitate,
comportamente auto/hetero-agresive, comportament haotic, stereotipii, depresie.
Prelucrarea informatiilor pentru copilul cu autism – un haos de impresii. Insuficienta
intelegere a limbajului, felul diferit in care percep mediul inconjurator, lipsa de percepere a
lantului logic al intâmplarilor, problemele legate de capacitatea de organizare a informatiilor,
stimulilor, problemele de comunicare, lipsa capacitatii de prelucrare corecta a stimulilor
multipli duc la neclaritate, stres, nesiguranta, comportamente problematice/ tulburari de
comportament, stima de sine negativa, scazuta.
Asadar, in viata copiilor cu autism, este nevoie de: Claritate si Simplificare! !
Solutionarea problemelor persoanelor cu autism vizeaza urmatoarele aspecte:
Atitudinea adultului: acceptare, politete, adaptabilitate, stil orientativ.
Clarificarea urmatoarelor aspecte din viata persoanelor cu autism: activitatile, spatiul (mediul,
incaperile), persoanele, stimulii, timpul.

Scopul clarificarii si simplificarii in viata persoanelor cu autism

Aduce previzibilitate in viata, o fac mai putin derutanta, Diminueaza comportamentul
problematic si stresul, Faciliteaza spiritul de actiune independent, Creeaza posibilitati de
schimbare, Stimuleaza stima de sine, Un mediu neadaptat pentru copilul cu autism inseamna:
Spatiu: prea aglomerat, dezordine, Mediu social: complex, schimbator, Insotitori: multi
specialisti, stiluri diferite, cerinte diferite

Adaptarea mediului (de invatare/de locuit/de joc etc) pentru copiii cu autism
Pentru a adapta optim mediul in care locuieste, lucreaza, invata, se joaca un copil cu autism,
trebuie sa avem in vedere urmatoarele aspecte si intrebari:
Spatiul: unde mananca/lucreaza/se joaca etc?
Timpul: când?, cât timp?, ce urmeaza?
Sarcina: ce are de facut, câte activitati, de cate ori?
Materialul: cu ce se joaca, mananca, doarme, lucreaza etc?
Ajutor: cu cine lucreaza, se joaca, se plimba etc?
Sistemul de lucru: cum lucreaza, se joaca, merge la scoala, mananca etc?
Clarificarea spatiului pentru copiii cu autism: UNDE si CE face
Unde trebuie sa manânce, sa lucreze, sa se joace etc?
Este necesar sa invete functionalitatea unui spatiu!
Sa invete sa asocieze: activitatea (CE) – locul (UNDE) – comportamentul (CUM)
Sa fie un spatiu semnificativ!!
Exemple de modalitati de oferire a sarcinilor:
Pe raftul din stânga: sarcinile care trebuie executate atunci, in acea activitate. La finalizarea
unei sarcini, obiectele sunt asezate inapoi, de unde au fost luate.
Pe raftul din stânga se afla sarcinile care trebuie executate, iar pe raftul din dreapta se aseaza
sarcinile executate.
Sarcini oferite, in ordine, pe cartonase (pictograme), la nivelul ochilor. Secventele de
sarcini sunt individualizate. Pictograme pot fi de tipul: imagine alba pe fond negru sau de
tipul: desen negru pe fond alb, cu denumirea scrisa sub desen.
Pictogramele nu sunt la nivelul ochilor. Prezinta orarul unei intregi saptamani, pentru
un grup de copii. (presupune unnivel inalt de intelegere, de orientare si organizare pentru ca
un copil sa isi caute orarul si sa isi organizeze siua in functie de acesta).
Exemple de strângere a sarcinilor:
In dreapta – pe rafturi, in dulap, pe masa.
Sub lista de pictograme, intr-o cutie.

Clarificarea timpului pentru copiii cu autism:

CÂND ? CÂT TIMP ? CE URMEAZA ?

Datorita faptului ca nu intelege ce se intâmpla si in ce ordine se intâmpla lucrurile,

copilul autist se afla in continua nesiguranta (anxietate). De aceea vizualizarea schemei de zi
compenseaza gândirea si comportamentul neorganizat, impulsiv si focalizat autostimulativ.
Schema de zi constituie o forma de comunicare a copilului autist/ cu copilul autist. De aceea
este important sa alegem tipul de zchema de zi, potrivit nivelului de dezvoltare si intelegere la
care se afla copilul in cauza.
 Asadar, schema de zi poate fi sub forma de:
Obiecte concrete sau simbolice cana inseamna ca mâncam (obiect concret), ursuletul
inseamna ca mergem la somn, ghiozdanul mov inseamna ca mergem la plaja (ob simbolice)
Fotografii exact ale obiectelor ce urmeaza a fi folosite
Desene
Pictograme
Cuvinte/text scris
Durata unei scheme de zi (câte activitati sunt anuntate o data?)
O activitate
Doua/trei
Jumatate de zi
Toata ziua
O saptamâna, o luna, un an
In functie de nivelul de intelegere al copilului, de gradul de severitate al autismului si
de existenta sau nu a deficientei mintale si a severitatii acesteia.
Sugestii pentru utilizarea schemei de zi pentru copilul cu autism
Copilul trebuie sa o utilizeze activ
copilul ia obiectul semnificativ pentru activitate, il duce la locul unde va avea loc
aceasta si acolo il va pune la locul stabilit).
Copilul strange la finalul activitatii pictograma/ poza/ cuvântul, in cutiuta stabilita sau
taie/bifeaza cu creionul activitatea.
Doar sa se uite pe orar, sa observe, adultul indicându-i activitatea finalizata (nu este
de recomandat!)
Rutina – puterea obisnuintelor/obiceiurilor este utila in activitati de genul: spalatul pe
dinti, toaleta zilnica, masa, activitatile educative etc. Pentru a preveni rutina inutila si in
activitatile care in mod firesc sunt schimbatoare sau care nu depind de noi in totalitate (ex.
cumparaturile, plimbarile, vizitele etc), este indicat sa aducem regulat schimbari in schema de
zi. Aceste schimbari trebuie insa anuntate, copilul trebuie pregatit pentru schimbarea care va
interveni si aceasta trebuie facuta pentru inceput in mod controlat deoarece modificarea
neanuntata a orarului conduce la deruta (anxietate).
Asadar faceti din schimbare o rutina.
Tineti cont de particularitatile persoanei cu autism.
Tineti cont de nevoile persoanei cu autism.
Adaptati cât mai multe elemente din cotidian. Reduceti stresul.
 Comportamente problema

FORME ale comportamentelor problema

1. ECOLALIA:
Majoritatea copiilor cu autism dezvolta ceea ce se numeste ecolalie sau limbaj
ecolalic. Vorbim despre ecolalie atunci cand copilul repeta cuvinte dintr-o fraza sau chiar
toata fraza pe care a auzit-o. Uneori repeta imediat ceea ce a auzit iar alteori se intampla sa o
faca mai tarziu. Multi copii din spectrul autist utilizeaza ecolalia, fara a intentiona sa
comunice. Nu inteleg ceea ce spunem sau cerem, desi inteleg ce am cerut nu stiu cum sa rasp
Strategii:
Modificarea situatiilor care pot fi stresante sau anxiogene pentru copil
Simplificarea mesajelor verbale adresate copilului
Furnizarea de modele verbale adecvate (In loc de: “Vrei sa mergi la baie, Mark?”, mai
bine:“Vreau sa merg la baie”. )
Folosirea suportului vizual (imagini, pictograme)
Folosirea unor strategii alternative de comunicare pentru a facilita comunicarea
expresiva.
2. STEREOTIPIILE IN AUTISM
Copiii cu autism au comportamente autostimulante si repetitive; fie ca se folosesc de obiecte
pentru a face asta, sau de anumite parti ale corpului – fluturatul mainilor este un comp. foarte
des intalnit la copiii cu autism, lovirea repetata a unui obiect, balansarea continua etc.
Strategii:
Ocupati-i timpul
Acceptati-le pentru ca sunt o strategie de eliberare a tensiunii sau datorita unor
probleme de integrare senzoriala
Stabiliti un spatiu si momente anume cand va putea sa isi manifeste stereotipiile
Aveti in vedere ca in timp, ele dispar, isi pierd din instensitate sau sunt inlocuite de altele
3. AGITATIA MOTORIE IN AUTISM
Strategii:
Mişcari lente. Activitati sau miscari repetate.
Mişcari sau activitati fără multe variaţii.
Activitatile previzibile si dorite. Lucrurile cunoscute. Activitatile de lungă durată.
4. DIFICULTATI DE CONCENTRARE A ATENTIEI IN AUTISM
 Multi copii cu Tulburari din Spectrul Autist isi pierd usor concentrarea, le este distrasa
cu usurinta atentia, mai ales atunci cand sunt mici. Nu toti dezvolta abilitatea de a “cerne”
ceea ce este neimportant si datorita faptului ca ideile lor despre relevanta si interese sunt
diferite de ale celorlalti si deoarece ei nu detin abilitatea de a acorda prioritate itemilor
importanti din numarul vast de semnale senzoriale cu care suntem asaltati cu totii zi de zi.
Chiar si atunci cand selecteaza ceea ce trebuie, nu reusesc totusi sa isi mentina atentia
pentru mult timp datorita “competitiei” celorlalti stimuli. Multi copii cu TSA au perceptia
senzoriala alterata.
Strategii:
folositi schema vizuala astfel incat copilul sa stie ce trebuie sa faca
atrageti-i atentia rostindu-i numele inainte de a-i da o sarcina
solicitati contactul vizual/ atentia inainte de a-i da o sarcina
asigurati-va ca spatiul in care lucreaza este cunoscut sau bine delimitat de spatiile cu
alta functie (de joaca)
dati-i o pictograma cu activitatea pe care o desfasoara in momentul respectiv astfel incat
sa ii reaminteasca ceea ce are de facut, sa se reintoarca la sarcina.
asigurati-va ca atmosfera de lucru nu este galagioasa/ cu multi stimuli pentru a-i
distrage atentia si ca locul copilului nu este in apropierea unor surse de distractibilitate.

5. COMPORTAMENTE BIZARE IN AUTISM

Multi copii cu Tulburari din Spectrul Autist bat din palme atunci cand sunt bucurosi
sau clipesc adeseori, au diverse grimase, au un ras bizar, nepotrivit, repeta la nesfarsit
anumite fraze, adulmeca sau emit diverse sunete. Abia atunci cand cresc aceste
comportamente devin ingrijoratoare deoarece sunt evidente, sar in ochi si pot atrage
comentarii rautacioase din partea celor care nu inteleg.
Strategii:
acceptati-le ca un mod de exprimare a placerii sau ca o sursa de comfort pentru copil,
prin care isi alina stresul;
discutati impreuna cu ceilalti copii despre aceste comportamente pentru a-i ajuta sa
inteleaga si sa le accepte;
gasiti o alternativa acceptabila pe care sa i-o oferiti copilului;
recompensati copilul pentru momentele in care nu face acel comportament.

6. OBSESIILE IN AUTISM
 Copiii din Spectrul Autist au de obicei interese de care sunt absorbiti in totatlitate si
care persista in timp, uneori pana la excluderea altor subiecte, domenii. In copilarie, aceste
interese pot fi ca de ex. Locomotiva Thomas si dinozaurii, dar cand cresc aceste interese sunt
inlocuite de subiecte care necesita o cunoastere detaliata aproape la nivel de enciclopedie
despre cateva sau chiar un domeniu de interes precum orarele. Aceste interese nu presupun
integrarea informatiile intr-o povestire in mod creativ si nu necesita interactiunea cu alte
persoane care sa necesite empatie sau imaginatie.
Ei vorbesc adeseori despre interesele sale intr-un mod obsesiv si incerca sa impuna
subiectele de conversatie dorite de ei. De multe ori acesti copii sunt interesati de ceilalti atata
timp cat acestia le impart pasiunile, interesele si nu pot intelege ca alte persoane nu le
impartasesc neaparat pasiunile. Deoarece nu sunt capabili sa citeasca/ inteleaga aluziile non-
verbale, nu sunt constienti cand ceilalti nu mai sunt interesati.
Jocul repetitiv si interesele obsesive reduc, cu siguranta, din stresul copiilor cu
Tulburari din Spectrul Autist dar pot fi si un inlocuitor/ substitut pentru conversatiile reale si
jocul imaginativ pe care le considera dificile.
Strategii:
Acorda timp si un loc specific in care copilul sa isi poata aborda subiectele/activitatile
preferate; Deviaza subiectele intorcand copilul bland dar ferm la activitatea pe care o
desfasoara atunci cand el doreste sa vorbeasca doar anumite subiecte; Foloseste
subiectele, temele preferate pentru a exersa deprinderile conversationale, incluzand
chiar unul, doi copii; Extinde subiectul preferat si coreleaza-l cu alte subiecte
asemanatoare.
7. TULBURARI ALIMENTARE, DE SOMN IN AUTISM etc
Uneori persoanele cu TSA au probleme in ceea ce priveste alimentatia (prefera doar
un anumit aliment si refuza orice alta mancare, prefera o mancare de o anumita culoare,
mananca rar si putin etc), somnul (au probleme la adormire sau la trezire, se trezesc in timpul
noptii neputand adormi la loc, nu dorm singuri, se dezbraca in timpul somnului etc),
autonomia personala (isi insusesc mersul la toaleta greu, tarziu, nu mananca singuri, nu se pot
imbraca/dezbraca singuri etc).
Strategii:
Incepeti de mic sa ii formati deprinderile de autonomie personala, Fiti consecventi si
constanti. Continuati continuati continuati… Una preferata – una nedorita (la masa),
Adaptati modalitatile de hranire la copilul cu dificultati in alimentatie.
8. AGRESIVITATEA IN AUTISM
Unul dintre simptomele comune la copiii cu autism este agresivitatea.
Forme:
auto-agresivitate;
hetero-agresivitate (spre persoane sau obiecte) – verbala;
fizica.
Este de obicei:
un semn de frustrare, un semnal pentru a atrage atentia, amandoua.
Multi copii dezvolta acest gen de comportament. Nu trebuie niciodata sa reactionati
violent la astfel de reactii. Deoarece situatiile de agresivitate pot fi periculoase atat pentru
copil cat si pentru ceilalti, copilul in cauza are nevoie de mai multa atentie si supraveghere.
Adeseori prima optiune pentru reducerea agresivitatii, sugerata de medici, este
medicatia. In momentele de furie persoanele cu Tulburari din Spectrul Autist nu par a fi
capabile sa se opreasca si sa se gandeasca la o alternativa potrivita pentru a rezolva situatia.
Strategii:
Urmariti nivelul de stimulare senzoriala;
Nu lasati copilul singur odata inceputa criza de agresivitate;
Mentineti un ton neutru; Daca este posibil, aranjati mediul fizic astfel incat sa preveniti
ranirea sau fuga copilului; Pregatiti un spatiu cu perni si saltele moi, fara mobile sau
obiecte de care s-ar putea lovi copilul;
Descoperiti ce anume provoaca aceste situatii si sa puteti sa le preveniti pe viitor;
Dati copilului obiecte moi care sa impiedice ranirea sa;
Utilizati o casca pentru a preveni lovirea capului;
Fiti cu un pas inaintea sa pentru a preveni situatiile de agresivitate, redirectionati-i
atentia, activitatea; Ignorati atunci cand comportamentul este fata de obiecte sau
verbal, este de intensitate mica si nu dauneaza.

CAUZE ale comportamentelor problema in autism

1. PROBLEME DE INTEGRARE SENZORIALAIN AUTISM
Copiii din spectrul autist au dificultati in integrarea senzoriala: fie ca este vorba despre
hipersensibilitate sau de hiposensibilitate, de canalul auditiv, de cel vizual sau cel olfactiv, de
preluarea stimulilor doar de la un singur canal, de dificultati de perceptie si integrare a
informatiilor sosite pe diferite cai senzoriale, toate acestea si multe altele demonstreaza
tulburari in integrarea senzoriala.
Țineţi cont de:
stimulii senzoriali din mediul său, care-l deranjează
modul in care vă prezentaţi in fata copilului
este necesar un timp mai lung pentru prelucrarea tuturor informaţiilor
Păstraţi vizualizarea simplă şi uşor de organizat;
Respectati dificultatile legate de stimulii senzoriali;
Invatati-l sa spuna/ arate ce il deranjeaza.

2. DIFICULTATI DE ORGANIZARE IN AUTISM

O alta carcateristica tipica copiilor cu TSA este dificultatea in organizarea propriei persoane
si a lucrurilor ce le apartin. Ei pot avea probleme cu timpul si spatiul, nu cunosc locul/ nu
aseaza la locul lor obiectele personale, nu pot organiza evenimentele pe parcursul unei zile,
nu isi pot organiza singuri viata in functie de nevoi, evenimente, persoane etc, isi uita acasa
cele necesare pentru scoala.
Strategii:
Insemnati obiectele copilului pentru a fi mai usor de identificat;
Folositi strategii de vizualizare (schema de activitati, programul zilei, calendare, jurnale
etc) Invatati-l conceptele de “acum”, “inainte”, “dupa”, “primul”, “ultimul”,
“urmatorul”, “intai” etc pentru a sprijini orientarea spatio-temporala
Secventializati activitatile Fiti clar cand dati sarcinile
Folositi cooperarea intre copii (gasiti un coleg care sa il sprijine la momentele
organizatorice, sa aiba grija de obiectele personale la scoala etc).

3. SCHIMBARILE IN RUTINA SI TRANZITIILE

Copiilor cu Tulburari din Spectrul Autist le place ca totul sa fie previzibil si de aceea sunt
foarte rezistenti la schimbarile din rutinele zilnice. Ei au o mare dorinta pentru ca lucrurile sa
ramana la fel pentru ca aceasta le ofera comfort. De aceea de multe tranzitiile
se fac dificil, ivindu-se probleme, copiii manifestand rezistenta.
Strategii:
Folositi schema vizuala sau planurile de tranzitie; Pregatiti-l pentru schimbare; evitati
schimbarile neanuntate; Dati-i un obiect preferat pe care sa il ia cu el in activitatea care
urmeaza; Utilizati suportul vizual pentru a-l ajuta sa inteleaga ce va face, unde, cum
etc; Laudati-l si recompensati-l pentru momentele cand a facut fata cu succes
neprevazutului.
4. DIFICULTATILE DE SOCIALIZARE IN AUTISM
Aceste momente se pot dovedi a fi extreme de dificile pentru copiii din spectrulAutist: le este
dificil sa suporte apropierea fizica a altor copii sau dimpotriva vor sa ii atinga in permanenta.
Datorita capacitatilor scazute de a intelege regulile sociale acesti copii se simt amenintati
atunci cand trebuie sa faca fata necunoscutilor, situatiilor sociale, activitatilor in grup etc.
Strategii:
Formati abilitati de relationare; Oferiti recompense pentru comportamentele bune;
Ajutati-i sa invete numele copiilor din grupul sau;
Nu-l obligati sa relationeze dar nici nu-l lasati sa se izoleze mereu.

5. ANXIETATEA IN AUTISM
Anxietatea este o stare emotionala, de neliniste, de teama nedeterminata, însotita de
schimbari/tulburari fiziologice si comportamentale.
Multi copii cu Tulburari din Spectrul Autist experimenteaza diverse stari de anxietate. Fiecare
copil are propriul mod de a manifesta si de a face fata anxietatii. Urmatoarele comportamente
indica in general anxietatea: ecolalia; volumul vocii nepotrivit; intrebari repetate la nesfarsit;
ras inadecvat, nepotrivit; agresivitatea; interese obsesive; manifestarea stereotipiilor.
Adultii cu Tulburari din Spectrul Autist descriu nivele ridicate de anxietate care apar
datorita necunoasterii a ceea ce se asteapta de la ei in diferite situatii sociale, din
neintelegerea regulilor sociale si a felului in care acestea sunt aplicate in contexte diferite,
teama de reactiile celorlalti si de emotiile lor si teama de schimbare.
Strategii:
Creati o zona sigura, supravegheata unde copilul se poate retrage daca are probleme in
a face fata anumitor momente sau situatii; Evitati schimbarile neanuntate, bruste –
ofera avertizari, preveniri clare despre cand va incepe sic and se va termina o activitate;
Folositi schema vizuala pentru a pregati schimbarile; Reduceti stimulii care pot
contribui la o supraincarcare senzoriala; Nu fiti foarte directi in abordare (multi copii
considera acest lucru inspaimantator) – stati mai degraba alaturi de copil decat in fata
sa, cand vreti sa ii vorbiti.

6. FRUSTRAREA IN AUTISM
Frustrarea apare la copiii cu autism atunci cand li se cere prea mult si ei nu stiu ce sa faca/ nu
pot, cand sunt suprasolicitati din punct de vedere senzorial, cand apar situatii neasteptate etc.
Atunci intervin sentimentul de frustrare- o emotie negativa si mecanismele inconstiente, de
aparare: tipete, agresivitate, retragere, insingurare etc.
Strategii:
Fiti clari cand ii cereti ceva copilului (ce, unde, cat, cine, cum);
Mentineti-va asteptarile la un nivel potrivit capacitatilor copilului;
Supravegheati stimulii senzoriali care ar putea fi coplesitori.

7. FURIA COPIILOR CU AUTISM

Copiii din Spectrul Autist pot raspunde uneori la stimuli cu furie, intr-un mod neadecvat,
deoarece: sunt enervati de situatii si evenimente pe care altii nu le considera ca fiind in mod
deosebit frustrante sau generatoare de furie si de aceea nu le-au prezis, nu i-au pregatit
nu constientizeaza cresterea nivelului de furie pana cand este deja prea tarziu
nu stiu sa raspunda intr-un mod potrivit
Strategii:
Observati cand apare furia si identificati semnele ce preceda;
Evitati pe cat posibil situatiile care produc furie;
Modificati pe cat posibil mediului si factorii care pot crea stresul si furia;
Evitati confruntarea si pastrati-va tonul vocii calm;
Distrageti atentia copilului spre o activitate preferata;
Ajutati copilul sa inteleaga, recunoasca starile si schimbarile din organism pentru a-si
putea planifica raspunsurile in limita capacitatilor sale de intelegere.

COMPORTAMENTELE PROBLEMA IN AUTISM TREBUIE PRIVITE PRIN

PRISMA DEZVOLTARII EMOTIONALE !
O cale simpla de a intelege comportamentele unei persoane autiste este luarea in
considerare a nivelului de dezvoltare socio-emotionala (varsta socio-emotionala). Odata ce s-
a determinat nivelul de dezvoltare socio-emotionala al unei persoane poate fi mai usor sa
intelegem de ce persoana se comporta in felul in care se poarta si sa determinam apoi calea
cea mai buna de a interveni.
De exemplu, la varsta socio-emotionala de 2 ani ne asteptam la comportamente
precum refuzul de a indeplini comenzi simple, incapatanare si egoism. La nivelul de
dezvoltare socio-emotionala de 5 ani modul de gandire este foarte concret, copilul se va
angaja in principal in jocuri paralele cu cei de aceeasi varsta si va fi inca destul de egocentric.
 Un copil cu varsta de dezvoltare socio-emotionala de 8 ani va incerca sa isi imite
partenerii de joaca mai mari sau pe adulti si va urma regulile in mod literal, avand dificultati
in intelegerea exceptiilor de la reguli.
Uneorii adultii au asteptari nerealiste legate de conduitele unui copil cu autism; si acest lucru
poate duce la frustrare atat pentru adult cat si pentru persoana autista. Acest lucru se intampla
atunci cand asteptarile adultului se bazeaza pe nivelul de functionare intelectuala al persoanei
autiste si nu pe nivelul de functionare socio-emotionala.

Principii ale Programarii

Neuro – Lingvistice aplicabile in Autism
Exista o intentie poz. in spatele oricarui comportament. Oamenii fac cele mai bune alegeri pe
care le au disponibile. Exista un context in care fiecare comportament are valoare. Oamenii
nu sunt comportamentele lor. Nu poti sa nu comunici. Nu exista esec, ci doar feed-back.

PASI IN INTERVENTIE
Concretizarea comportamentului-problema in autism
Descoperirea cauzelor (ice-berg-ul)
Intelegerea functiilor comportamentelor problema in autism Nu poate? Nu stie? Nu vrea?
Ii este teama?
Interventia in cazul comportamentelor problema in autism : Invata-l abilitati, Ofera-i
siguranta, Selecteaza stimulii senzoriali, Organizeaza-i programul zilei, Adu claritate in viata
sa, Simplifica, Respecta-l, Ofera-i ocazia sa castige autonomie, Medicatie (nu exista
medicamente pentru autism. Dar exista mediacamente pentru probleme precum agitatia
psihomotrica, concentrarea atentiei etc)

5. Evaluare si adaptare
DE RETINUT!!
E important sa vedem si ceea ce merge bine pentru a nu infesta toate comportamentele! (sa nu
ne preocupe mai mult decat necesarul/pe mai multe persoane decat ar trebui)
A cui este problema?!
Daca te vezi parte din problema, atunci esti parte din solutie! (te implici)
Eu merg cu tine, tu mergi cu mine!
Centrati-va pe experiente de succes!
10 LUCRURI PE CARE COPILUL CU AUTISM AR VREA CA TU SA LE STII
Ellen Notbohm – “Ten Things Every Child
with Autism Wishes You Knew”
Comportamentul inseamna comunicare.
Nu presupune nimic.
Cauta intai probleme senzoriale.
Da-mi pauza pentru a ma linisti inainte ca eu sa am nevoie.
Spune-mi ce vrei sa fac intr-un mod pozitiv si nu in mod acuzator.
Pastreaza-ti asteptarile la un nivel rezonabil.
Ajuta-ma sa fac tranzitia intre activitati.
Nu inrautati o situatie.
Critica-ma in mod bland.
Ofera-mi doar alegeri reale.

Comunicarea eficienta
Cum comunic eficient cu persoanele cu autism?
Pentru a fi inteleasa de persoana cu autism, comunicarea trebuie sa respecte regulile
descrise in continuare. Acestea vor fi aplicate consecvent si de catre toate persoanele ce intra
in contact cu autistul (toti membrii familiei, cadre didactice, terapeuti).
Folositi propozitii scurte, pe ton ferm! (“Andrei, deschide caietul!”) Nu va temeti sa
folositi tonul ferm. Nu va fi perceput ca fiind agresiv, nu va speria, ci va oferi siguranta.
Fiti clari si previzibili! Schimbarile, neclaritatile ii fac nesiguri. Acest lucru atrage
dupa sine comportamente dezadaptative (auto si heteroagresivitate, stereotipii verbale).
Utilizati transmiterea mesajului in forma vizuala (folosind obiecte la inceput, iar
apoi imagini)! Mesajul este mai clar daca este si vazut si auzit, nu doar auzit.
Acordati-i cele cateva momente timp de gandire! Autistii gandesc in piese de
puzzle. Au nevoie de timp sa puna piesele in ordine. Acest lucru duce la o reactie mai tarzie
din partea lor. Uneori pana a face puzzle-ul poate dura saptamani.
Subtitrati pentru el expresiile faciale, numiti-i emotia ce insoteste mesajul! (“E
trist pentru ca a luat nota mica.”)
Legati complimentele, recompensele, incurajarile de lucruri concrete! (“Bravo, ai
dansat foarte bine!”)
 Dati-i sarcini singulare! Acest lucru evita ca sarcina sa fie abandonata inainte de
finalizare.
Oferiti-i variante cand trebuie sa faca o alegere! (“Vrei cuburi sau puzzle?”) – daca
a invatat la terapie sa faca o alegere.
Dati-i reguli, nu argumente si explicatii, chiar daca intreaba “De ce?”! Nu va cere
detalii sau sa ii spuneti cum ati ajuns la aceasta regula, ci mai multa claritate. (“Sunt bolnav,
tu speli vasele!”)
Ramaneti calm si ferm chiar daca va supara! Nu aratati acest lucru. Cand sunteti
suparat, sunteti alta persoana, diferita de cea pe care o stie si care ii ofera siguranta.
Schimbarile, chiar si cele ale unei persoane, il nelinistesc.
Nu il loviti cand greseste, nu ii vorbiti mult! Nu va intelege de ce a fost lovit. Nu
are capacitatea de a lega pedeapsa de greseala facuta. Daca vreti sa se corecteze, retrageti
recompensa.
Folositi un limbaj fara subintelesuri! Glumele, ironiile, expresiile cu mai multe
sensuri nu pot fi intelese si asta il deruteaza.
Nu ii dati sarcini in forma negativa! Nu ii spuneti ce sa nu faca, ci ce sa faca. (Nu ii
spun: “Nu mai vorbi!”, ci “Taci!/Tine gura inchisa!”)
Evitati cuvinte ca: “imediat”, “poate”, “nu stiu inca”, “un pic”! (La intrebarea:
“Cand plecam?” nu raspund: “Imediat!”, ci “Cand linia mare ajunge la 5!/Termini puzzle si
plecam!”)
Ocoliti intrebari de forma: “Vrei sa … ?”! Sunteti mai clar daca o spuneti ca pe o
afirmatie. (Nu spun: “Vrei sa scrii?”, ci “Scrie!”)
Oferiti-i propozitii/comportamente sablon pentru anumite situatii! Propozitiile/
comportamentele sablon au mereu aceeasi forma si se folosesc totdeauna cand apare situatia
pentru care au fost create. (Nu poate sa faca ceva singur, il invat sa spuna: “Ajuta-ma!”)

Comunicarea totala
Comunicarea totala in autism
Definitia comunicarii totale = acea comunicare în care ai dreptul şi poţi utiliza toate formele
de comunicare posibile: comunicarea verbală, comunicarea non-verbală, mimică,
pictograme, fotografii, obiecte, postura, sunete, onomatopee
Cel care transmite mesajul trebuie să adapteze tipul de comunicare la capacităţile copilului si
la particularitatile sale de intelegere.
Comunicarea totală conduce la dezvoltarea comunicarii verbale.
Avantajele comunicarii totale:
Se adresează mai multor organe de simţ : vizual, auditiv, tactil; Timpul de receptare al
mesajului este mai lung; Mesajul este transmis în formă concretă; Mesajul este transmis în
aceeaşi formă: vede acelaşi pantof, aceeaşi cană => are formă constantă;
Mesajele vizuale insotite de exprimarea verbala sunt mai uşor de diferenţiat fata de
cele exprimate doar verbal.
Este suficientă motricitate grosieră in receptarea si transmiterea mesajului.
Atitudini de bază în comunicarea totală
Însoţim comunicarea cu ajutorul obiectelor, gesturilor, pictogramelor cu exprimarea
verbala. Folosim puţine cuvinte pentru a face legătura între cuvânt şi obiect;
Copilul trebuie învaţat să folosească obiectele, pictogramele pt a comunica cu ajutorul
lor. Să ne asigurăm că este atent cand transmitem mesajul; Comunicarea trebuie să se facă
într-un spaţiu potrivit, structurat (copilul să aibă un loc al lui la masa, un loc permanent
pentru orarul cu pictograme, locul unde se joacă etc); Linişte (în spaţiul structurat se elimină
zgomotele); Peste tot folosim pictograme pentru a şti copilul ce se întâmplă în fiecare zona
din spatiul sau de viata; Nu dăm mai multe comenzi odată; Oferim copilului timp pentru
reacţie dupa ce i-am dat o sarcina. O parte dintre copii au nevoie de 3 secunde timp de
reactie; Primele denumiri de obiecte invatate să fie obiecte preferate, obiecte familiare din
mediu;

Nivelele comunicarii totale

Nivel non-simbolic
Comunicăm un mesaj non-simbolic prin obiecte însoţite de cuvinte.
Nivel pre-simbolic – (utilizam poze, pictgrame, desene, semne, gesturi) insotite de cuvant
Nivel simbolic – utilizam cuvantul scris si vorbit
Utilizam pictograme pentru a arăta o simbolistică (ex.: pictogr cu o pasăre cu aripile
deschise arată zborul, pictogr cu un om cu mâinile pe piept şi o lumânare arată moartea).
In cazul persoanelor cu autism incepem invatarea de la nivelul non-simbolic şi
ajungem la nivelul simbolic.
Instrumente de comunicare şi vizualizare
Brelocul – facem o gaură în pictogramele plastificate ce reprezinta obiectele preferate
ale copilului şi le introducem in breloc invatandu-l pe copil sa le utilizeze pentru a solicita
obiectul dorit;
Placematul – punem pictograme cu tipuri de mâncare preferate de copil, pe foaia de
plastic de pus pe masă pentru tacâmuri, iar copilul e invatat sa solicite mancarea dorita atunci;

Orarul sau tabla cu pictograme

Atunci când termină o activitate, copilul cu autism întoarce pictograma respectivă şi trece la
următoarea; La copiii cu deficit sever utilizam doar 2 pictograme;
Avem prima dată orar cu obiecte şi mai apoi orar cu pictograme.

Ceasul cu pictograme
arătătorul mic să fie de aceeaşi culoare cu ora;
arătătorul mare să fie de aceeaşi culoare cu minutele;
la început punem puţine pictograme şi folosim activităţi zilnice (prânz, somn, joacă);
ceasul cu pictograme e folosit pentru copii cu inteligenţă flexibilă.

Dulapul sau raftul cu pictograme

poate fi un suport; poate fi un flanelograf; poate fi un dulap cu rafturi;
de preferinţă pictogramele e bine să fie aşezate pe verticală, dar nu e greşit nici pe orizontală;
pictogramele este bine sa aiba scrise pe ele şi cuvântul ce desemneaza obiectul reprezentat de
pictograma, pentru că, în timp, vom scoate pictogramele şi va rămâne doar cuvântul.

Agenda cu pictograme
Seamănă cu una obişnuită, dar este adaptată pentru persoanele cu autism;
La început vor fi doar pictograme, apoi pictograme + cuvânt;
Mai târziu introducem cifrele (orele): pictogr, pictogr + cuvânt, pictogramă + cuvânt + oră.
Zilele sunt scrise cu culori diferite, dar tot timpul anului se respectă culorile alese.
Întotdeauna “luni” va fi scris cu verde, “marţi” cu roşu, “miercuri” cu mov,
etc. În dreptul fiecărei zile se vor desena buline pentru a numerota zilele săptămânii. Lângă
“luni” punem o bulină (pentru ziua I a săpt), lângă “marţi” punem 2 buline (ziua a II-a), etc.
C.V.-ul copilului cu autism sau CARTEA VIEŢII
Cartea vietii = un album în care sunt puse în ordine cronologică fotografii care
reprezintă stadiile vieţii (marchează evenimente importante din evoluţia copilului);
Capitolele sau paginile din Cartea Vietii vor fi marcate cu o anumită culoare (ex. pag.
1 – chenar roşu);
Fiecare pagină va avea un titlu:
pag.1 – EU (copilul) – evenimente importante din viata copilului, chenar roşu;
pag.2 – FAMILIA MEA – membrii familiei în poze separate sub care sunt scrise numele
acestora, chenar portocaliu;
pag.3 – RUDELE MELE – poze + nume, chenar galben;
pag.4 –VECINII MEI – fotografii + nume, chenar de altă culoare;
pag.5 – COLEGII MEI – fotografii + nume, chenar de altă culoare;
pag.6 – instituţiile importante în care a fost copilul: grădiniţă, şcoala, spital, cabinetul
terapeutului, diferite locaţii în care merge frecvent – poză + denumire; pag marcată cu verde;
pag.7 – pagina ce marchează schimbările pe plan fizic (poze cu copilul bebeluş, stând în
şezut, mergând în patru labe, mergând în picioare, mergând la grădiniţă, la şcoală, poze în
care este surprinsă variaţia de greutate dacă a slăbit sau s-a îngrăşat între timp, apariţia
pilozităţii, etc.) – chenar albastru;
pag.8 – pag ce conţine poze pt explicarea noţiunilor de sexualitate – chenar albastru deschis;
pag.9 – pagină marcată cu negru ce cuprinde persoanele apropiate copilului, dar care au murit

Cercul social

persoana cu autism se află în centru;

în cercul apropiat pozei autistului sunt puse pozele cu membrii familiei;
în următorul cerc vor fi persoane cu care intră des în contact (învăţătorul, terapeutul, vecinul
cu care se joacă zilnic copilul, colegul de bancă, etc.)
Timpul rămas până la un eveniment se utilizeaza pentru a se explica copilului cât timp
mai este până la un eveniment anume; – atunci când, spre exemplu, copilul întreabă în mod
repetat când este ziua lui, iar până la aniversare mai sunt patru zile, se aşează lângă patul
acestuia cinci pictograme: pe măsură ce se consumă o zi, copilul întoarce pictograma
corespunzătoare zilei respective.
Principiile vizualizării
Vizualizarea = comunicarea unui mesaj în mod vizual.
Copilul cu autism trebuie să înveţe semnificaţia mijlocului de comunicare şi vizualizare.
Oferiţi ajutor individualizat!
Conduce-ţi copilul cu autism spre instrumentul de comunicare si vizualizare!
Fiţi perseverenţi ( controlaţi frica de eşec)!
Instrumentul de comunicare si vizualizare trebuie individualizat.
Locul instrumentului trebuie să fie unul vizibil, accesibil copilului, într-un loc
disponibil.
Instrumentul de comunicare si vizualizare va fi numit printr-un singur termen, care va fi
folosit de toţi membrii familiei autistului.
Termeni comuni – utilizarea unor termeni cunoscuţi de către copil şi utilizaţi de către
toţi cei care intră în contact cu copilul.
Modificările în orarul cu pictograme se fac seara, pentru a doua zi.
Consecvenţă – toată lumea, zilnic, trebuie să fol instrumentul de comunicare si
vizualizare. Observaţi reacţiile persoanei cu autism în momentul în care utilizează
instrumentul, pentru a înţelege dacă acesta e potrivit pentru el. Instrumentul de comunicare şi
vizualizare se poate adapta în funcţie de reacţiile copilului.
Utilizaţi instrumentul de comunicare si vizualizare permanent!
Realizati programul cu pictograme pentru o durata de timp cât poate înţelege copilul
(de la program cu 2 pictograme -> program pentru toată ziua).
La multi copii trebuiesc întoarse pictogramele ce reprezinta activitatile ce le-au
terminat de facut. Dacă apar modificări în programul zilei, semnalaţi-le în program, dar fără
a abuza de acest principiu.
Sortaţi pictogramele în ordine alfabetică sau pe domenii. Fiecare categorie de
pictograme trebuie să fie pe o anumită culoare.
Exemplu: pictogramele cu emoţii intră în aceeaşi categorie: se lipeşte pe un carton o coală de
hârtie roşie; pictogramele ce apartin unei categorii se vor lipi pe carton, peste care s-a lipit
coala roşie, apoi se vor decupa.astfel incat pe marginile fiecarei pictograme să rămână un
chenar roşu de 1cm ; obiectele din casă pot fi toate pe un chenar albastru, animalele pot avea
un chenar verde, etc.
Cum ştim dacă instrumentul de comunicare şi vizualizare este eficient?
Răspunzând la următoarele întrebări:
Este instrumentul folosit destul de consecvent?
Înţelege copilul cu autism rostul, funcţia instrumentului? Ce informaţie se oferă?
Instrumentul este adaptat nivelului şi structurii copilului?
Sunt oferite prea multe sau prea puţine informaţii (pictograme utilizate)?
Instrumentul stă într-un loc accesibil? Instrumentul este realizat suficient de individualizat?

Obiectivele programului cu pictograme:

Diminuarea stării de nesiguranţă - activităţile ce urmează devin previzibile
Dezvoltarea independenţei, autonomiei - dependenţa faţă de adult va fi inlocuita de
dependenta de orarul cu pictograme
Dezvoltarea flexibilităţii - activităţile din programul cu pictograme nu se vor desfasura în
aceeaşi ordine zilnic. La început ordinea e strictă, dar treptat se schimbă ordinea între ele.

Idei greşite despre programul cu pictograme:

1. Programul cu pictograme e cel mai bun la pentru copii cu autism. - nu trebuie să
generalizăm, pentru că nu e necesar să-l folosim la toţi. la unii copii e nevoie de program cu
obiecte, iar altii pot utiliza un program scris
2. Toate evenimentele dintr-o zi trebuie marcate cu pictograme. - nu toate evenimentele,
pentru că persoanele cu autism trăiesc, in general, în prezent, nu sunt framantate de trecut si
nu-si fac griji cu privire la viitor. Marcăm doar activităţile ce trebuie executate,cele
introiectate nu le punem, iar cele relaxante le putem folosi ca recompensă.
3. Părintele, educatorul hotărăşte în totalitate conţinutul programului cu pictograme.
la început programul va fi realizat de adult, iar treptat va fi angrenat şi copilul în alcătuirea
programului. Pentru a alege activităţi, îi arătăm copilului două pictograme cu doua activitati
din care el va alege. Daca el poate sa se implice in realizarea programului inseamna ca el se
implica în administrarea propriei vieţi.
4. Activitatea hotărâtă trebuie realizată în mod obligatoriu.
Pot exista exceptii si se poate modifica programul, dar cu copilul de faţă.
5. Zilele arată cam la fel. - până învaţă activităţile de rutină vom menţine un orar fix, iar
apoi se vor face schimbări; activităţile se pot face în ordine diferită
6. Toţi copii beneficiază de acelaşi program cu pictograme într-o clasă - e ineficient in
cazul copiilor cu autism . Programul trebuie individualizat pentru fiecare copil.
 Despre copiii cu autism

Ce este autismul ?

Autismul este un sindrom, o tulburare invazivă, pervazivă (engl.) (profundă) a

dezvoltării, care are aspecte clinice diferite. Autismul nu este o ramură, o manifestare, a
schizofreniei.
Tulburările sunt de origine biochimică şi produc o disfuncţionalitate cerebrală,
disfuncţionalitate în preluarea/prelucrarea mesajelor primite de creier, ceea ce duce la izolarea
autistului.
Debutul autismului : încă de la naştere sunt semne ale unei dezvoltări anormale;
în cele mai multe dintre cazuri, dezvoltarea este normală până în jurul vârstei de 2 ani – 2 ani
şi jumătate, după care apare autismul (se pierd toate “achiziţiile” de până atunci – de limbaj,
de comunicare, etc.).
De regula, diagnosticul nu trebuie stabilit mai devreme de 3 ani deoarece este riscant,
poate fi confundat cu intarzierea mintala.
Statisticile arată că proporţia este de o fată la 4 băieţi care sunt afectaţi de
autism. Fetelor în schimb, le este specific Sindromul RETT, care face parte din
categoria tulburărilor pervazive, invazive, profunde ale dezvoltării.

Mituri despre autism

Autismul apare în familiile cu părinţi “reci”!
Autismul apare în ţări industrializate, cu societăţi “reci” din punct de vedere afectiv!
Autismul apare în anumite grupuri sociale, de exemplu, numai de intelectuali sau numai de
muncitori! Autismul nu este determinat de disfuncţionalităţi la nivelul creierului!
Copilul manifestă rea-voinţă în a vorbi!
Autistul este închis în lumea sa interioară, care este populată de fantezii înfricoşătoare!
Autismul este determinat de o adâncă depresie şi este corelat cu o dotare peste medie!
Cauzele autismului
Cercetatorii fac eforturi, inca, sa descopere cauzele autismului. Unul dintre motivele
din cauza carora acestea sunt dificil de identificat este faptul ca simptomele tulburarilor din
spectrul autismului variaza destul de mult de la un individ la altul. In plus, se presupune ca
autismul ar putea fi declansat de combinatia dintre mai multi factori, nu doar de unul singur.
 Chiar daca specialistii nu au reusit sa descopere cu exactitate elementele care stau la
baza declansarii autismului, printre cauzele care se presupune ca ar fi vinovate de prezenta
tulburarilor din spectrul autismului s-ar putea numara: mostenirea unor anomalii
cromozomiale si genetice, utilizarea de antidepresive in primele 3 luni de sarcina, deficit
nutritional in prima parte a sarcinii si lipsa de acid folic, varsta inaintata a mamei, climatul
ploios, greutate scazuta la nastere si anemie neonatala, unele infectii materne in timpul
sarcinii (cum ar fi rubeola), expunerea la poluanti chimici in timpul sarcinii, poluarea
atmosferica accentuata, privarea de oxigen a creierului copilului la nastere, nasterea
prematura, mercurul existent in compozitia vaccinurilor.
S-a demonstrat stiintific faptul ca exista unele conditii medicale care au fost asociate
cu prezenta tulburarilor din spectrul autismului la copii. Cele mai frecvent intalnite sunt:
tulburari genetice – sindromul x fragil, sindromul Angelman, scleroza tuberoasa si
sindromul duplicarii cromozomului 15,
tulburari gastrointestinale – enterocolite, boli inflamatorii intestinale, constipatie
cronica, intoleranta la lactoza, colite, esofagite, gastrite, duodenite, etc.
convulsii – s-a constatat ca epilepsia apare la aprox 39% dintre copii care sufera de
autism; tulburari ale somnului; dificultati de procesare a senzatiilor – hipersesibilitate
sau hiposensibilitate la unele sunete, atingeri, lumina sau intuneric; pica – dorinta de a
manca lucuri care nu sunt alimente; icter. In urma unui studiu de amploare s-a constatat
faptul ca bebelusii cu bilirubina ridicata au manifestat in proportie mai mare, fata de ceilalti
copii cu valori normale ale bilirubinei, tulburari din spectrul autist.; fenilcetonuria netratata
neurofibromatoza; sindromul alcoolismului fetal; tonus muscular scazut – aproximativ
30% dintre copii cu autism au un tonus muscular scazut care poate limita abilitatile motorii
alergii si imunitate scazuta – manifestate prin prezenta eruptiilor, sensibilitati
gastrointestinale, ale urechii dar si alte tipuri de infectii.

Grade de afectare a copiilor cu autism

Gravitatea autismului variaza de la sever la usor, iar acesta se intersecteaza cu diverse
nivele de inteligenta care, si acestea, variaza de la dificultati profunde de învatare, pîna la
nivele normale de inteligenta sau, în cazuri mai rare, la inteligenta superioara, chiar aproape
de genialitate (asa numitii ‘savanti’/ ‘autistic savants’). Acestia din urma au un talent special,
“insule de genialitate”, în anumite domenii: de ex., calcule matematice facute cu o incredibila
viteza , calcule calendaristice (ex. Kim Peek, o enciclopedie –a memorat peste 7,600 carti- si
un geniu în calcule calendaristice; el este cel care a inspirat personajul Raymond Babbitt din
filmul “Rain Man” ), muzica (ex. cazul lui Leslie Lemke, adult cu tulburare de dezvoltare si
cu paralizie cerebrala, care, desi nu a studiat pianul, compune muzica si poate cînta sute de
piese dupa ce le-a auzit o singura data), arta -desen, pictura, grafica, etc- (ex. Richard Wawro,
adult cu autism din Scotia, pictor recunoscut la nivel international), computere, domenii în
care nu sînt necesare comunicarea sau alte abilitati sociale.
Totusi, aproximativ 70-75% dintre persoanele cu autism au un nivel scazut de
functionare intelectuala (diverse grade de retardare intelectuala, de la usor la sever) si
adaptativa. Autismul mai poate fi asociat cu alte probleme cum ar fi: epilepsie (25-30% dintre
persoanele cu autism) , hiperactivitate, dislexie, paralizie cerebrala, s.a.

Prognostic referitor la evolutia copiilor cu autism

Prognosticul depinde de severitatea simptomatologiei initiale si de alti factori cum ar
fi aptitudinile lingvistice (de ex, prezenta limbajului expresiv) si nivelul intelectual general.
Astfel, prognosticul cel mai favorabil îl au cei cu retard mental usor sau cei cu un nivel
intelectual aproape normal si care achizitioneaza abilitati de limbaj, chiar limitate, înainte de
5 ani si care beneficiaza totodata de o interventie educationala precoce si intensiva.
Prognosticul e mult mai bun daca copilul a fost plasat într-un program educational
intens si foarte structurat înca de la vîrsta de 2- 3 ani. Cu o interventie adecvatã si timpurie,
multe comportamente tipice autismului pot fi ameliorate pîna la punctul în care unii copii sau
adulti pot parea, pentru persoane neavizate, ca nu mai au autism.
Totusi autismul are o evolutie continua. La copiii de vîrsta scolara si la adolescenti
sunt frecvente achizitiile în dezvoltare în unele domenii, de exemplu, cresterea interesului
pentru activitatea sociala. Apar însa probleme speciale cum ar fi cele legate de sexualitate
sau posibilul debut al epilepsiei.
Adolescenta reprezinta deseori o perioada de schimbari majore: la unii indivizi
comportamentul se poate deteriora, pe cînd la altii se amelioreaza unele dificultati.
Aproximativ 30% dintre persoanele cu autism manifesta o deteriorare temporara a
simptomelor, în timp ce la circa 20% deteriorarea poate deveni permanenta (creste
hiperactivitatea, agresivitatea, ritualurile si stereotipiile, apar dificultatile de limbaj, regresie a
competentelor sociale, inertie în nivelul de activitate). De ex., dupa literatura de profil, la
pubertate este posibila o regresie a limbajului în 10% din cazuri.
Marea majoritate a persoanelor atinse de autism continua sa prezinte probleme majore
la vîrsta adulta mai ales în domeniul interactiunilor sociale. Un numar foarte mic de persoane
cu autism (1-2%) sunt capabile sa traiasca independent si sa lucreze într-un mediu neprotejat,
iar mai putin de o treime capata un anumit grad de autonomie partiala. Daca beneficiaza de
formare vocationala adecvata care sa le permita sa achizitioneze abilitati necesare (specifice
muncii, dar si sociale) pentru a obtine si pastra un loc de munca, acestia pot fi lucratori foarte
buni si apreciati. Însa chiar si cei mai activi dintre adultii cu autism continua, de regula, sa
prezinte probleme în interactiunea sociala si în comunicare, iar paleta de preocupari si
activitati este considerabil restrînsa. În unele cazuri, la persoanele care sînt mai constiente de
problemele lor sociale, poate aparea depresia. Autismul nu protejeaza o persoana de aparitia
unor alte boli, de exemplu a celor psihice.
Chiar daca la aceasta data autismul este considerat o conditie pe întreaga viata, nu
poate fi vindecat, nu înseamna ca nu se poate face nimic pentru persoanele cu autism, ca
acestea sînt ‘irecuperabile’, condamnate fiind la viata izolata si terna.
Diagnosticarea si interventia timpurie, urmate de tratament specific si individualizat
pot face ca persoanele cu autism sa progreseze, sa atinga maximul potentialului lor si sa
traiasca o viata demna si multumitoare. O mica parte dintre cei înalt functionali pot chiar sa
ajunga sa învete sa functioneze într-un mod care sa nu se distinga de “norma”, chiar daca ei
trebuie sa depuna eforturi considerabil mai mari decît noi, cei “normali” pentru a duce o
existenta “normala”.

Idei false despre autism

Fals: Autismul este o boala psihica sau mentala.
Real: Autismul este o tulburare de dezvoltare de natura neurobiologica.
Fals: Parintii sînt de vina pentru ca copilul lor are autism.
Real: Desi la aceasta ora nu se cunoaste cauza (cauzele) specifica a autismului, cercetarile
sugereaza drept cauze primare factori genetici si disfunctii biologice, neurologice la nivelul
sistemului nevos central. Teoria emisa de psihiatrul Bettleheim ca autismul este cauzat de
mame reci si distante si care nu ofera copilului afectivitate este total eronata. Din nefericire,
unele familii continua sa se simta vinovate, sînt facute de unii profesionisti sa se simta
vinovate pentru tulburarea copilului lor.
Fals: Copiii cu autism sînt retardati.
Real: Desi retardul mintal coexista frecvent cu autismul, nu toti copiii cu autism au retard.
Coeficentul de inteligenta al copiilor cu autism poate varia de la foarte scazut pîna la foarte
ridicat.
Fals: Copiii cu autism sînt copii obraznici care vor sa se poarte rau, sa manipuleze.
Real: Copiii cu autism pot avea uneori un comportament agitat sau agresiv. Exista mai multe
motive pentru care anumiti copii se pot manifesta astfel: confuzie datorita dificultatilor de
comunicare, dificultati de a “citi” semnele sociale si contextuale, supra-senzitivitate
senzoriala, slaba toleranta la schimbare, nivel ridicat de anxietate, etc. Însa aceste
comportamente nu sînt, în general, “alese” de copil. Ei încearca sa faca fata la cerintele
mediului, care pot sa nu aiba nici un sens pentru ei.
Fals: Oamenii se pot vindeca sau depasi autismul.
Real: La aceasta data nu se cunoaste nici un leac pentru autism. Acesta este o conditie pe
viata. Însa, cu interventie timpurie, programe terapeutice si educationale adecvate, se pot face
multe pentru maximizarea independentei persoanei cu autism, iar caracteristicile vizibile
asociate autismului pot deveni mai putin pregnante, în unele cazuri chiar invizibile pentru cei
neavizati. Cu toate acestea, dificultatile de relationare sociala, de comunicare sociala ramîn
pe toata durata vietii.
Fals: Persoanele cu autism evita contactul vizual cu ceilalti.
Real: Persoanele cu autism pot evita contactul vizual sau pot privi catre cineva într-un mod
atipic. Pot folosi, de exemplu, privirea periferica atunci cînd vorbesc cu cineva. Anumite
persoane cu autism pot sa nu fie capabile de a procesa mai multe informatii furnizate pe cale
senzoriala venite în acelasi timp. De ex., poate sa nu fie capabila de a asculta pe cineva care
vorbeste si sa priveasca în acelasi timp la persoana respectiva. Poate sa îi fie mai usor sa
proceseze informatiile verbale daca priveste înalta parte.
Fals: Persoanele cu autism pefera sa fie izolate, singure si fara prieteni.
Real: Persosnele cu autism, ca toti ceilalti oameni, cu nevoi si preferinte individuale
referitoare la modul de a-si petrece timpul liber. Unii dintre ei prefera sa fie singuri în cea mai
mare parte a timpului, altii cauta companie, însa le lipseste abilitatea de a interactiona cu
usurinta cu cineva. Pentru unele persoane lipsa abilitatilor necesare de a avea relatii cu ceilalti
oameni poate fi deosebit de fustranta si poate duce la depresii.
Fals: Autismul este un handicap atît de grav si fara scapare încît nu se pot face prea multe
lucruri pentru aceste persoane.
Real: Autismul este o tulburare complexa, dar toate persoanele cu autism pot învata abilitati
care sa le permita sa traiasca, sa munceasca si sa se distreze în cadrul comunitatii. Interventia
timpurie, planificarea educationala adecvata si solida si funizarea de informatii
corecte despre autism catre toti cei care sînt implicati în viata acestor persoane sînt estentiale
pentru asigurarea unui viitor bun pentru ele. Pintr-o educatie adecvata, prin cunoasterea
nevoilor si preferintelor individuale, prin spijin tintit si acces la toate oportunitatile
comunitatii, pesoanele cu autism pot duce o viata satisfacatoare si productiva.

Cum se manifestă copiii cu autism ?

Anomalii în autism în relaţia cu obiectele şi persoanele

un copil cu autism stabileşte rar contactul vizual (sau chiar deloc) cu obiecte şi/sau
persoane; fixaţiile sunt specifice copiilor cu autism; copilul cu autism poate fi
anxios, neliniştit, nervos, agasat atunci când este solicitat de ceilalţi pentru că nu întelege ce
trebuie să facă, reacţionează aparte pentru că are dificultăţi de preluare/prelucrare a
informaţiei; contactul vizual nu este utilizat când vrea să atragă atenţia sau când trebuie să
fie el atent; în funcţie de specificul copilului cu autism, contactul vizual poate fi realizat dupa
vârsta de 8-12 luni sau chiar dupa 10 ani (!); copilul cu autism nu are capacitatea de a
se pune în locul altuia; copiii cu autism nu înţeleg valoarea sentimentelor, dar au
propriile sentimente pe care însă nu le pot exprima din cauza afecţiunii cerebrale, nu sunt
niste introvertiţi; nu utilizează jocul interactiv, nu imită; copilul cu autism are
stereotipii (mecanism previzibil) prin care îşi provoacă stimuli pe care-i poate controla;
se ataşează de obiecte neobişnuite; nu au iniţiativă proprie, însă o parte dintre ei pot fi
învăţaţi să iniţieze singuri; la schimbările din mediul înconjurător, o parte dintre aceştia
sunt nervoşi, anxioşi.

Senzorio – motricitatea la copiii cu autism

toate funcţiile senzoriale pot fi afectate în cazul copiilor cu autism; scraşnesc din dinţi,
îşi provoacă stimuli vizuali (mişcarea maşinii pe podea timp îndelungat, reclame TV,
videoclipuri, muzică, lucruri strălucitoare -flacăra, bec, staniol, etc.), îşi balansează corpul;
în funcţie de copil, activitatea motorie spontană poate fi redusă sau crescută; pot avea
anomalii alimentare (mănâncă alimente acre -lămâi sau iuţi -ceapă; preferă măncare de o
anumită culoare – numai albă, nu le plac alimentele roşii, etc.; desfac sandwich-
ul şi mănâncă separat pâinea de conţinut; desfac biscuiţii cu cremă şi mănâncă numai crema
de pe ei;nu mănâncă mâncare gătită ); unii copii cu autism sunt deranjaţi de zgomote
neînsemnate, pe când, zgomote puternice nu-i afectează ;
unii copii cu autism sunt distraşi de o rază de lumină care intră pe fereastră.
Comunicare şi limbaj în autism
copilul cu autism poate fi verbal şi non-verbal; copilul cu autism care nu are probleme de
limbaj, are probleme la nivelul comunicării şi intercomunicării; persoanele cu autism au
dublu handicap: autism şi întârziere mintală (nu este factor determinant în
diagnosticarea autismului); înfăţişarea autistului este, de multe ori, inexpresivă, însă
nu trebuie generalizat; interpretează ceea ce se întamplă în jurul lor în mod inadecvat;
când limbajul există, tonul, intensitatea, intonaţia acestuia sunt anormale, însă în grade
diferite de la unul la altul; reacţionează pavlovian: reproduc la persoana a II-a vorbind
despre sine („mănânci” în loc de „mănânc”, „vrei la toaletă” în loc de „vreau la toaletă”, „ţi-e
sete” în loc de „mi-e sete”, etc.).

Emoţiile în autism
copiii cu autism au emoţii, dar nu ştiu să şi le manifeste; pot plânge sau râde bizar;
pot sa nu plângă atunci când se lovesc.

Funcţiile intelectuale în autism

statistic, 80% dintre copiii cu autism au întârziere mintală uşoară sau severă;
pot excela în ceea ce priveşte o performanţă de la nivel spaţial, video şi de memorie (învaţa
titluri de cărţi de la o anumită editură, calendare, date de referinţă în sport, etc.);
atenţia poate fi îmbunătaţită prin implicarea în acţiuni care le fac placere.

Elemente comportamentale autiste raportate la varsta copilului:

are deja 3 luni, dar nu reacţionează la sunete puternice; nu-şi observă mâinile până la 2
luni; nu urmăreşte obiecte în mişcare până la 2 sau 3 luni; nu apucă şi ţine obiecte în mână
până la 3 luni; nu zâmbeşte celorlalţi până la 3 luni; nu-şi poate susţine capul foarte bine
până la 3 luni; nu se întinde după jucării până la 3 sau 4 luni; nu gângureşte până la 3 sau 4
luni; nu duce obiectele la gură până la 4 luni; începe să gângurească, totuşi, nu poate imita
nici un sunet creat de adult până la 4 luni; nu împinge cu picioarele pe o suprafaţă fermă
atunci când se află sub picioarele lui; nu poate mişca unul sau ambii ochi în toate direcţiile;
îşi încrucişează privirea aproape tot timpul (în primele luni este un lucru întâlnit uneori);
nu acordă atenţie unor evenimente noi din mediu sau este foarte afectat de aceste evenimente
noi; înregistrează o pierdere bruscă de abilităţi pe care deja le dobândise.
are deja 7 luni, dar musculatura nu se dezvoltă şi este foarte slăbuţ; pare foarte moale,
asemeni unei păpuşi; apucă doar cu o singură mână; refuză să îmbrăţişeze; nu arată
afecţiune deloc faţă de o persoană care îl îngrijeşte; nu agreează să stea în preajma celorlalţi;
unul sau ambii ochi în mod constant se duc spre interior sau exterior; sensibilitate crescută la
lumină; nu reacţionează la sunetele din jur; are dificultăţi în a duce un obiect la gură; nu
întoarce capul pentru a detecta sursa sunetului până la 4 luni; nu se poate rostogoli de pe
spate pe burtă sau invers până la 5 luni; nu are iniţiative de a zâmbi până la 5 luni; nu poate
sta în fund cu ajutor până la 6 luni; nu se îndreaptă în mod activ spre obiecte până la 6 sau 7
luni; nu urmăreşte obiecte cu ambii ochi la distanţe mici până la 7 luni; nu-şi lasă greutatea
corpului pe picioare până la 7 luni; nu gângureşte până la 8 luni; nu arată nici un interes în
jocuri ca ,,cucu-bau” până la 7 luni; prezintă o pierdere bruscă de abilităţi pe care le
achiziţionase anterior.

are deja 1 an, dar nu se târăşte; nu antrenează tot corpul în momentul în care se târăşte
(pentru mai bine de o lună); nu poate sta în picioare cu sprijin; nu caută obiecte ascunse în
faţa ochilor săi; nu spune nici un cuvânt; nu imită gesturi ca fluturatul din mână; nu arată cu
degetul spre ob sau imag; experimentează o pierdere bruscă de abilităţi achiziţionate anterior.

are deja 2 ani, dar nu poate merge până la 18 luni; nu dezvoltă abilitatea de a călca corect
(călcâi – vârfuri) după câteva luni de mers sau merge doar pe vârfuri; nu rosteşte nici
cincisprezece cuvinte; nu foloseşte propoziţii simple până la vârsta de 2 ani; până la 15 luni
nu ştie funcţiile obiectelor uzuale (periuţă, telefon, furculiţă, lingură); nu imită acţiuni sau
cuvinte până la sfârşitul acestei perioade; nu îndeplineşte instrucţii simple până la vârsta de
2 ani; nu poate împinge o jucărie cu roţi până la această vârstă; prezintă o pierdere a
abilităţilor acumulate anterior.

are deja 3 ani, dar obişnuieşte să cadă şi urcă cu greutate scările; are o salivare abundentă
sau vorbeşte cu dificultate; nu poate construi un turn din patru cuburi; îi este dificil să
manipuleze obiecte mici; nu poate copia un cerc până la vârsta de 3 ani; nu poate comunica
în fraze scurte; nu este implicat în jocul de rol; nu înţelege instrucţii simple; prezintă interes
scăzut faţă de alţi copii; dificultăţi în separarea de mamă sau persoana care are grijă de copil;
contact vizual foarte puţin sau deloc; interes redus faţă de jucării; prezintă o pierdere
remarcabilă a abilităţilor achiziţionate anterior
are deja 4 ani, darnu poate arunca mingea deasupra capului; nu poate sări pe loc; nu poate
pedala o tricicletă; nu poate ţine un creion între degetul mare şi celelalte degete; are dificultăţi
în a mâzgăli; nu poate construi cu patru cuburi; încă plânge atunci când părinţii pleacă; nu
arată interes pentru jocurile interactive; ignoră ceilalţi copii; nu răspunde persoanelor din
afara familiei; nu se implică în jocurile fantastice; se împotriveşte activităţilor ca îmbrăcat,
dormit sau mers la toaletă; nu se poate controla când este supărat; nu poate copia un cerc;
nu formează propoziţii din mai mult de trei cuvinte (propoziţii cu sens); nu foloseşte ,,eu” sau
,,tu” în mod corect; prezintă o pierdere a abilităţilor achiziţionate anterior.

are deja 5 ani, dar acţionează foarte temător sau timid; acţionează foarte agresiv; este
incapabil să se separe de părinţi fără proteste majore; arată puţin interes în jocul cu alţi copii;
refuză să răspundă celorlalte persoane, fie răspunde superficial;nfoloseşte rar fantezia sau
imitaţia în joc; este nefericit sau trist o mare parte a timpului; nu se angajează în activităţi
diverse; refuză oameni sau pare retras; nu exprimă o paletă mai largă de emoţii; are dificultăţi
în a mânca, a dormi sau a merge la toaletă; nu poate face diferenţa între fantezie şi realitate;
pare foarte pasiv; nu poate înţelege comenzi formate din două părţi (legate cu prepoziţii);
nu-şi poate spune în mod corect numele; nu foloseşte corect pluralul sau timpul trecut atunci
când vorbeşte; nu vorbeşte despre activităţile zilnice sau despre experienţele avute; nu poate
construi un turn din şase sau opt cuburi; pare inconfortabil cu a ţine un creion în mână;
are probleme la îmbrăcat sau dezbrăcat; nu se poate spăla pe dinţi; nu se poate spăla pe
mâini; prezintă o pierdere bruscă de abilităţi achiziţionate anterior.

Exercitii motricitate fina

Dezvoltarea motricitatii fine pentru varsta 2-3 ani – idei de jocuri si activitati

1. Asezatul tacamurilor pe masa

Dupa varsta de 2 ani copilul poate fi introdus treptat in treburile gospodaresti cum ar
fi: asezatul mesei, maturatul, aspiratul (imi amintesc cat de mult ii placea sa dea cu
aspiratorul!), stersul pe jos, sortarea rufelor si cate si mai cate! La preparatul mancarurilor
poate participa chiar mai devreme daca ii face placere.
Aici i-am pregatit o activitate pentru a exersa asezatul mesei. Am desenat pe o coala
mare, alba de hartie conturul tacamurilor urmand ca el sa le gaseasca locul. A fost un fel de
puzzle iar ideea i-a placut tare mult!
2. Infiletarea capacelor de la borcane
Cat de apreciata a fost aceasta activitate! L-a captivat foarte mult mai ales ca trebuia sa
gaseasca capacul potrivit pentru fiecare borcan in parte.

3. Utilizarea clestelui
A fost prima activitate in care am folosit clestele (pentru cuburile de gheata). Activitatea a
avut rolul de a sorta pe culori, lucru pe care deja il stia bine pe atunci astfel ca m-am gandit sa
ii adaug un cleste pentru a trece la o etapa urmatoare. Utilizarea clestelui nu e o treaba tocmai
usoara la varsta de 2 ani, deoarece solicita coordonarea miscarii de prindere precum si
muschii mainilor. A fost o provocare pentru el, insa devenea extrem de entuziasmat cand
reusea sa prinda bilele de hartie colorate cu ajutorul clestelui.
4. Lipitul abtibildurilor
Este o activitate ce dezvolta foarte bine motricitatea degetelelor atat prin dezlipirea de pe
hartia pe care stau lipite cat si prin lipirea lor ulterioara. Exista in comert o gama larga de
caiete cu astfel de activitati.

5. Culesul semintelor de floarea-soarelui

Daca aveti la indemana o palarie de floarea-soarelui ii puteti oferi copilasului o activitate de
cules seminte. Asemanator se poate face si cu un stiulete de porumb. Este o activitate ce
antreneaza foarte bine degetele pentru prinderea ulterioara a creionului.

6. Puzzle
Alaturi de puzzle-urile cu buton si puzzle-urile cu piese mici dezvolta foarte bine nu doar
gandirea ci si motricitatea fina (puzzle-urile au fost printre preferatele lui pana pe la varsta de
4-5 ani).

7. Plastelina
In continuare recomand joaca cu plastelina atat pentru dezvoltarea creativitatii cat si pentru
activitatile de motricitate fina. Daca nu aveti cumparata puteti face voi acasa dupa o reteta
foarte simpla (faina, sare, apa, optional colorant). Se pot adauga de asemenea mici obiecte cu
care aceasta sa poata fi decorata. Mai jos cateva exemple din activitatile noastre:
Aici i-am pregatit cele necesare pentru a-si confectiona tortul de ziua lui (tocmai primise in
dar de ziua lui un set de plastelina) astfel ca i-am pus la dispozitie inclusiv lumanarele de tort
si cifra cu varsta lui de pe tortul adevarat.
Incantat la maxim atunci cand a terminat!

8. Taiatul cu foarfeca
Exista pareri controversate in ceea ce priveste varsta la care dam foarfeca in mana
copilasului. Eu recunosc ca nu aveam de gand sa i-o dau prea devreme de teama de a nu se
taia din gresala, insa intr-o seara vazandu-ma ca tai ceva cu foarfeca (ii pregateam niste
activitati si decupam ceva cartonase) a venit la mine si a insistat ca vrea si el sa taie cu
foarfeca. A fost prima ocazie in care i-am dat sa taie (2 ani si 3 luni) si l-am si fotografiat
pentru a pastra amintirea :). M-a uimit cat de bine se descurca deja dupa cateva minute!
Pana la urma mi-am dat seama ca toate activitatile facute pe parte de motricitate fina au
meritul de a dezvolta in mod subtil indemanarea copilului!
Dupa cateva luni, cand avea deja formata dexteritatea pentru manuirea foarfecii, am putut sa
ii dau sa taie hartiute trasate cu linii pentru a putea exersa mai bine coordonarea ochi-mana.

9. Incheierea nasturilor
Aceasta este una dintre activitatile pe care i le-am pregatit pentru recunoasterea figurilor
geometrice si a culorilor, insa se preteaza foarte bine si pentru dezvoltarea motricitatii fine.
Am imbracat o perna intr-un material alb pe care am cusut nasturi colorati iar din fetru
colorat am decupat figuri geometrice care sa corespunda ca si culoare nasturilor.
Perfectionarea in incheierea nasturilor a durat mai mult ca si proces de lucru in cazul nostru
(vreo cateva luni).

10. Exercitii de rulare

Datorita faptului ca folosim zilnic covorasul pentru activitati, i-am propus sa invete sa il
ruleze singur, astfel ca inainte si dupa terminarea activitatii aseza si respectiv rula la loc
covorasul.

De asemenea inca o activitate de rulare-infasurare a fost cea a sforii. Prima activitate la care
am facut acest lucru a fost la tema cu paianjeni despre care puteti citi aici, atunci cand a jucat
rolul paianjenului care isi prinde prada si o infasoara in panza sa.
11. Snuruire
Activitatea de mai jos face parte din tematica “Norii si ploaia” despre care puteti citi aici.
Materialul este foarte usor de confectionat si anume: am decupat un carton albastru sub forma
de norisor dupa care l-am perforat pe margini oferindu-i un snur pentru snuruire. Apoi, pe o
foaie de hartie am desenat un norisor dupa care am suprapus hartia pe un carton mai gros si
moale (de la o cutie) iar cu o pioneza trebuia sa traseze conturul norului punct cu punct,
facand mici impunsaturi pe marginea acestuia.

12. Taiatul cu ajutorul cutitului

Pentru inceput i-am oferit un cutit de plastic cu care sa nu se poata taia nici din gresala macar
(este din setul de tacamuri pentru copii de la ikea) si i-am oferit o banana care poate fi taiata
mai usor. Treptat am continuat si cu alte activitati in bucatarie care de care mai complexe
(activitatile in bucatarie l-au atras de mic!!).
13. Asezarea formelor geometrice in contur
O activitate usor de compus pentru cei mici este urmatoarea. Pe o cola de hartie am desenat
contururile formelor geometrice, de la jocul nostru cu cuburi (il puteti gasi aici) (eu am
respectat si culoarea in acest caz) iar alaturat i-am oferit un cosulet cu formele geometrice
desenate. Sarcina sa a fost aceea de a aseza fiecare forma la locul potrivit
(un fel de puzzle). Dificultatea consta in a aseza cat mai exact piesele pe contur.

14. Puzzle altfel

Un altfel de puzzle “homemade” pe care l-am inclus in activitatile noastre a constat din
formarea unui aluat sarat (plastelina de casa) in care a presat cateva obiecte (din cosuletul
alaturat). Pe langa faptul ca a fost fascinat sa vada cum obiectele lasa urme in aluat atunci
cand sunt presate i-a placut si potrivirea ulterioara a formelor cu urma lor din aluat.
15. Snuruire cu margele - Snuruirea a fost o activitate tare indragita. Avea extrem de mare
rabdare sa insire la nesfarsit! Cand a fost mai mic i-am oferit paie de baut taiate in bucatele
mai mici pentru snuruire (activitatea se regaseste in articolul precedent), apoi pe masura ce a
crescut i-am cumparat margele din lemn de diferite marimi (aici). Mai tarziu i-am oferit un
model (pattern) pentru a aseza margelele, marind astfel gradul de dificultate. In foto de mai
jos se observa un sirag de margele in tava pe care l-am folosit pe post de model pentru
urmatorul sirag (cel pe care il insira).

16. Spatule din lemn cu velcro - Sunt usor de confectionat oferind multe variante de joaca.
Mai jos am ales doar cateva modele. Acest joc il puteti confectiona foarte simplu: pe niste
spatule din lemn colorate (se gasesc in papetarii) se ataseaza velcro (banda adeziva cu scai)- a
noastra este cumparata din Lidl si are forma rotunda, care s-a potrivit perfect pe spatulele
rotunjite la capete (banuiesc ca velcro gasiti in mercerii). Daca aveti posibilitatea sa
cumparati va recomand foarte mult sa confectionati jocul. La noi a prins foarte bine!

17. Sortare de seminte - Sortarea cu degetelele implica multa rabdare si concentrare pe langa
faptul ca boabele fiind foarte mici necesita prinderea cu cele trei degete folosite ulterior la
prinderea creionului.
Dupa sortare se poate continua cu o activitate artistica:

18. Constructii cu cuburile din lemn

Extrem, extrem de indragite sunt aceste cuburi din lemn la noi acasa! Primeaza categoric in
fata Lego-ului Duplo. Sa construiasca i-a placut de mic astfel ca relativ repede construia deja
cu mare concentrare si rabdare asa cum se vede mai jos in imagini. Evident avea o mare
satisfactie sa si darame ceea ce a construit! Activitatea necesita mare concentrare, atentie si
nu in ultimul rand coordonare in miscarile fine.

19. Clestii de rufe

Clestii de rufe, asa cum am precizat si in articolul precedent sunt foarte potriviti pentru
activitatile de motricitate fina. Sunt foarte multe moduri de a ii folosi! Aici, spre exemplu i-
am folosit la printabile in cadrul unei activitati cu inimioare (intreg articolul il gasiti aici).

20. Octoplus
Un joc benefic pentru dezvoltarea motricitatii fine este acesta de mai jos. Pe langa aceasta
dezvolta si creativitatea, baietelul meu nefiind foarte interesat de cartonasele cu model pe cat
a fost de creativ in realizarea modelelor proprii.
21. Mozaic
Exista mai multe tipuri de astfel de jocuri. La vremea respectiva nu stiam, asa ca doar acest
tip l-am avut (il avem de fapt). Aici puteti gasi modele foarte variate chiar si pentru copii mai
mici, avand piesele mai mari.
D.a folosit piesele chiar si pentru joaca cu clestele la un moment dat!

Integrare senzoriala
Integrarea senzoriala in cazul persoanelor cu autism
De ce copilul cu autism suporta cu greu sa fie spalat pe cap sau sa fie tuns?
De ce reactioneaza copilul cu autism atat de exagerat la sunete?
De ce se leagana atat de mult? De ce copilul cu autism nu se uita la mine?
Definitia integrarii senzoriale (I.S.)
Integrarea senzoriala este abilitatea de a acumula si de a selecta informatiile din lumea
inconjuratoare, prin intermediul organelor senzoriale si de a corela diferitele informatii astfel
incat persoana sa poata reactiona (raspunde) intr-un mod adecvat adaptativ.
Dezvoltarea generala
La non-autist, procesul integrarii senzoriale se desfasoara astfel: evitarea stimulilor »
cercetarea stimulilor » ordonarea informatiilor » integrarea informatiilor » formarea
conceptelor.
In fata unui stimul nou, necunoscut individul are ca prima reactie evitarea datorita
faptului ca acel stimul este necunoscut si poate prezenta un pericol. Apoi, apare curiozitatea si
individul cerceteaza in felul sau stimulul (il observa de departe, il manipuleaza, exploreaza
etc). In acest timp, informatiile se ordoneaza in creierul individului si sunt integrate in fct de
cunostintele si experienta anterioara pt ca in final procesul sa duca la formarea conceptului.Se
considera ca, in jurul varstei de 8 ani capacitatea de integrare senzoriala este bine dezvoltata.

Functiile organelor senzoriale: semnalarea pericolului; recunoasterea informatiilor

Sistemele senzoriale

Auzul Functii:
(sistemul Realizeaza perceptia sunetelor Ajuta la localizarea sunetelor
auditiv) Realizeaza diferentierea sunetelor importante, de cele de fond
Acest sistem este important pentru dezvoltarea capacitatii de
comunicare!

Vazul Functii:
(sistemul Realizeaza perceptia stimulilor vizuali Realizeaza observarea
vizual) detaliilor Diferentiaza fondul de imaginea importanta

Pipaitul (sist Functii: Realizeaza perceptia stimulilor tactili Realizeaza

tactil) diferentierea stimulilor tactili Avertizeaza eventualele pericole

Echilibrul (sist Functii:

vestibular) Regleaza echilibrul

Senzatii Functii:
musculare Regleaza tensiunea muschilor in corp, astfel incat aceasta este
(senzatii adecvata activitatii pe care dorim sa o realizam.
proprioceptive)

Mirosul (sist Functii:

olfactiv) Realizeaza pereptia stimulilor olfactivi si gustativi
Gustul (sist Avertizeaza in legatura cu eventulalele pericole
gustativ)
Cand organele senzoriale functioneaza normal inseamna ca exista o conlucrare
continua a tuturor organelor senzoriale.
Probleme in integrarea senzoriala( I.S. )
Deficiente in I.S. pot aparea la toata lumea, atat la persoanele cu deficienta mintala,
autism, cat si la cele cu o inteligenta normala. Multe persoane cu autism (80-90%) au alte
experiente senzoriale (mai ales in ceea ce priveste experientele auditive/vizuale si tactile), in
comparatie cu non-autistii.
O caracteristica a persoanelor cu autism este tocmai o prelucrare a informatilor mai
degraba fragmentata, decat o perceptie globala.
Important de retinut este faptul ca problemele in I.S. nu sunt cauzate de defecte ale
organelor senzoriale, ci de nereguli in procesul de prelucrare a stimulilor la nivelul creierului.
Asadar: persoana in cauza aude, simte, miroase, vede si gusta, dar nu poate aduna aceste
informatii intr-un intreg cu sens. Neintelegand bine lumea, persoana cu autism nu poate
reactiona adecvat!
Simptome ale deficientei in I.S.

Probleme de comportament: Probleme de motricitate:

hipo/hiper-sensibilitate la anumiti stimuli neindemanare
dificultati de concentrare miscari automate (ca robotul)
hipo/hiperkinezie dificultate in coordonare ochi-mana
auto/hetero- agresivitate caderi frecvente.

Autism si probleme de perceptie

Caracteristica principala a autismului este acest alt mod de perceptie.
Este important sa intelegem mai intai cauza care da o alta semnificatie stimulilor
perceputi: exista un alt mod de gandire datorat prelucrarii incorecte a stimulilor.
Experientele senzoriale cel mai des intalnite la persoanele cu autism:
Hiper-sensibilitate: selecta informatiile relevante de detalii. Anumiti stimuli senzoriali sunt
perceputi prea puternic.
Hipo-sensibilitatea: inregistrare deficitara, stimulii senzoriali sunt perceputi prea slab.
Inconsistenta in percepere: fluctuatie intre cele numite mai sus.
Perceperea fragmentata: perceperea partilor in loc de intreg.
Perceperea deformata: in cazul supra-stimularii se agraveaza.
Probleme in ceea ce priveste interpretarea datelor senzoriale ex.: lipsa reactiei la sunete etc.
Prelucrare mai lenta: reactie mai lenta la stimuli.
Vulnerabilitate la suprastimulare senzoriala - cauzeaza evitarea, retragerea, prelucrarea
informatiilor prin intermediul unui singur organ senzorial etc.
Filmul ofera exemplificari ale problemelor de natura senzoriala

Stiluri de perceptie a stimulilor la persoanele cu autism:

Copiii cu autism par sa dezvolte abilitatea de a controla stimulii senzoriali care
actioneaza asupra analizatorilor. Acest lucru este necesar pentru a supravietui intr-o lume in
care sunt bombardati cu informatii externe.
Aceasta strategie de compensare poate fi gasita in stiluri de perceptie pe care le auto-
dezvolta, ca de exemplu:
 Prelucrarea printr-un singur organ senzorial: stimulul de la un singur organ senzorial
este prelucrat in mod instinctiv.
 Evitarea perceperii directe: perceperea directa conduce rapid spre suprasolicitare.
 Inchiderea sistemului senzorial: pentru a diminua sau inlatura bombardamentul
senzorial
 Compenseaza perceperea nesigura a unui organ senzorial cu alti analizatori: tactil si
olfactiv mai ales.
 Rezonanta: se pierde intr-un stimul/este fascinat de un stimul senzorial.

Probleme de I.S. existente la persoanele cu autism – exemple

Hiper-sensibilitate tactila: Atingerile il dor, prefera sa atinga el pe cineva sau ceva; Accepta
atingerea doar a anumitor materiale; Evita mediile aglomerate; Este foarte agitat, se joaca cu
degetele peste tot; Plange mult si cere mereu ceva; Se lupta fizic sau tipand; Refuza spalarea
pe cap, taierea unghiilor, spalarea pe dinti etc; preferinta clara pt anumite mancaruri si haine.
Hiper-sensibilitate auditiva: Isi astupa urechile, Face singur mult zgomot ca sa blocheze
zgomotele altora, Ii este teama de animale, Ii displac tunetele (furtunile), Doreste sa aiba
castile pe urechi, Prefera tonurile joase
Prelucrare doar prin intermediul organului vizual: Predomina utilizarea organului vizual
Realizeaza autostimulare vizuala pt a ignora stimuli de orice alta natura; Poate fi intrerupt
doar in cazul in care i se ofera un stimul vizual, de ex a intra in campul vizual al copilului,
Sugestii
Pastrati vizualizarea simpla si usor de organizat. Tineti cont de stimulii senzoriali care-l
deranjeaza, in mediul sau Tineti cont de modul in care va prezentati ca educator/specialist in
fata copilului – previzibil. Adaptati modalitatile de hranire la copilul cu dificultati in
alimentatie. Tineti cont ca este necesar un timp mai lung pt prelucrarea tuturor informatiilor .
Vigilenta / alerta
Un aspect care joaca un rol important in prelucrarea informatiilor senzoriale este
starea de vigilenta/alerta. Ea se refera la faptul ca starea de veghe este la un nivel optim
astfel incat subiectul reactioneaza adaptativ adecvat. Starea de alerta poate varia in functie de
moment, avand diferite nivele.
Nivelul de vigilenta/alerta este determinat de: Stimuli cunoscuti/necunoscuti, Stimuli
asteptati/neasteptati, Stimuli siguri/nesiguri, Emotii ca: durere, frica, tristete, bucurie, Stimuli
senzoriali,
Prelucrarea stimulilor
Modul de a reactiona la stimulii senzoriali depinde de nivelul de vigilenta/alerta.
Uneori nivelul de vigilenta este prea scazut (cand suntem obositi, plictisiti, aproape de
adormire), iar alteori prea ridicat (in momentele de suparare, frica, agitatie, nerabdare etc).
Nivelul optim de vigilenta este atunci cand se reactioneaza la stimulii nici prea puternici, nici
prea slabi, cand individul reuseste sa selecteze bine stimulii.
Fiecare persoana doreste sa mentina tot timpul zilei un nivel optim de vigilenta/alerta,
ca sa reactioneaze cat mai bine. Aceasta se face, inconstient, prin utilizarea stimularii
senzoriale.
Stimulii senzoriali au functia de ,,schimbatori de motor” (modalitati de stimulare cu
scopul de a schimba nivelul de vigilenta). Acestia au o legatura mare cu organele senzoriale:
Activitate la nivelul organului gustativ (are un efect pe o durata scurta de timp). de exemplu:
mananci o bomboana, un fruct.
Activitate la nivelul organelor vizual si auditiv (efect de scurta durata). de exemplu:
privesti un obiect interesant etc.
 Activitate la nivel tactil (efect de lunga durata). de exemplu: presiunea efectuata
asupra umerilor, mainilor etc.
Activitate la nivelul proprioceptiv si vestibular (efect de lunga durata). de exemplu: a face
sport/ a urca scarile.
Tehnici de scadere a nivelului de vigilenta/alerta la copiii cu autism: Miscari lente. Activitati
sau miscari repetate. Miscari sau activitati fara multe variatii. Activitatile previzibile si
dorite duc la linistire. Lucrurile cunoscute duc la calmare. Activitatile de lunga durata.
Tehnici de ridicare a nivelului de vigilenta/alerta la copiii cu autism: Miscarile rapide.
Schimbarile in miscare sau activitati. Includerea schimbarilor in miscari sau activitati creste
nivelul de vigilenta/alerta. Prezenta lucrurilor noi ridica nivelul de vigilenta/alerta. Prezenta
lucrurilor neasteptate duce la cresterea vigilentei/alertei. Activitati de scurta durata.
Sugestii
Inventariati reactiile in urma perceptiilor senzoriale ale copilului cu autism (prin metoda
observatiei). Cotati nivelul de alerta in diverse momente ale zilei. Cautati punctele lui forte.
Terapia (activitati senzoriale) sau adaptarile (la nivelul materialelor/mediului) pot contribui la
ridicarea calitatii vietii si pot crea noi sanse de dezvoltare.

Managementul de caz

1.Ce este eficienţa

Eficienţa este denumită conform dicţionarului român, ca fiind ceea ce produce
rezultatul aşteptat. Eficienţa ţine de modul cum organizezi timpul,elaborezi
programe,stabileşti priorităţi,depăşeşti momente de criză, pentru a îmbunătăţi performanţele.
În termeni tehnici eficienţa înseamnă să scoţi maxim din minim.
Cheia eficienţei este managementul de caz. Managementul de caz este termenul
folosit pentru a descrie un proces complet,din momentul când se naşte până obţii rezultatele
dorite. Eficienţa unei intervenţii poate fi anticipată de modul în care sunt exprimate
obiectivele în cadrul unui plan de intervenţie elaborat.
Vorbind de copilul autist, s-a demonstrat că intervenţia timpurie accelerează
dezvoltarea generală a copilului, reduce comportamentele problemă, iar rezultatele pe termen
lung sunt din cele mai bune.
 Datorită diversităţii copiilor cu autism (diferite grade de severitate a autismului,
diverse nivele ale abilităţilor intelectuale, personalitate diferită, prezenţa sau nu a diferitelor
dificultăţi suplimentare, exemplu probleme senzoriale, epilepsia, etc) este improbabil ca ei să
răspundă în acelaşi fel şi să progreseze în aceeaşi măsură la un singur tip de intervenţie.
Astfel, este probabil să fie nevoie de mai multe tipuri de intervenţii pentru a răspunde tuturor
nevoilor pe care le poate avea un copil. Este necesară o bună cunoaştere a copiilor, a
tehnicilor de lucru, este necesar şi eficient un bun management de caz.
Lucrarea prezentată va arata eficienţa unui bun management de caz la copii cu autism.
Obiectivele pe care le propune lucrarea prezentă sunt:
 identificarea şi dezvoltarea elementelor de eficientizare a managementului de caz la
copilul cu autism;
 propunerea de modele pentru implementarea managementului de caz la copii cu
autism.
Lotul de subiecţi folosit este unul neomogen de vârste diferite, cu stadii de dezvoltare
psihosociale, şi cognitive diferite. A fost utilizat un mediu restrictiv şi organizat, s-au utilizat
tipuri de intervenţii diferite, individualizate şi mai ales flexibile.A fost folosită terapia
individuală combinată cu cea de grup.
A fost implemementat un vast program de socializare, cu un rol major în generalizarea
comportamentelor învăţate şi dobândirea unor abilităţi în relaţiile sociale.
Rezultatele obţinute vor arată că , printr-un eficient management de caz, un copil cu autism,
ajunge să dobândească abilităţi pe care nu le are, învaţă lucruri noi, învaţă să vorbească, să se
joace, cum să se poarte. Un eficient management de caz ajută copilul cu autism la
recuperarea întârzierilor în dezvoltare şi în evoluţia lui ulterioară.

2. Managementul de caz
Managementul de caz reprezintă un concept ce desemnează o metodă de coordonare
şi integrare a serviciilor sociale,medicale şi educaţionale destinate categoriilor de populaţii
vulnerabile şi defavorizate şi de organizare şi gestionare a intervenţiior specifice realizate de
către diferiţi specialişti în acord cu obiectivele stabilite pentru schimbarea situaţiilor
problematice ale beneficiarilor (Cojocaru,2008,p.24).
Managementul ca artă de a conduce, este abilitatea de a organiza activităţile cele mai
performante pentru realizarea obiectivelor propuse. Managementul este o activitate pentru
care sunt necesare abilităţi specifice,cunoştinţe teoretice dar şi relaţionale.
 Managementul presupune: formularea de obiective clare,operaţinale; abilitatea de a
găsi condiţiile obtime pentru obţinerea performanţelor măsurabile; abilitatea de a prioritiza
resursele; abilitatea de a adopta cele mai concrete decizii; abilitatea de a analiza rezultatele
şi a opera în consecinţă.
Un management performant presupune coerenţă în decizii,coerenţă între vorbe şi
fapte şi curaj în luarea deciziilor.
Managementul de caz reprezintă o metodă de lucru prin care se realizează
coordonarea/monitorizarea tuturor serviciilor şi activităţilor profesionale necesare rezolvării
problemelor specifice ale beneficiarilor. Prin managementul de caz se poate organiza un
sistem de servicii eficient care să răspundă complexităţii nevoilor multiple ale beneficiarilor.
Orice definiţie dată managementului de caz este dependentă de modul în care este
văzută intervenţia şi coordonarea acesteia,de implicarea beneficiarilor şi mai ales de
răspunsurile clientului la situaţiile noi create şi de modelele promovate. Prin urmare,structura
managementului de caz este similară pentru categorii diferite de beneficiari,dar,intervenţiile
propuse sunt individualizate pe fiecare categorie în parte.
Etapele managementului de caz:
1. Identificarea şi evaluarea. Analiza generală a situaţiei.
Colectarea datelor şi realizarea unei imagini generale asupra problemelor,a
necesităţilor de intervenţie. Prioritizarea problemelor şi identificarea unor posibile soluţii
privind rezolvarea acestora. Informarea fam şi stabilirea unei relaţii de lucru corespunzătoare.
Identificarea unor posibile resurse adecvate nevoilor şi modalitatea accederii la acestea.
2. Evaluarea detaliată a cazului.
Evaluarea detaliată se realizează cu participarea beneficiarilor la procesul de evaluare.
Aceasta este un proces de analiză a datelor pentru cazurile care necesită intervenţii specifice
şi are ca rezultat elaborarea unui plan de intervenţie personalizat.
3. Planificarea serviciilor şi intervenţiilor.
Planificarea serviciilor şi a intervenţiilor se realizează urmărind finalităţile acestora. Se
elaborează obiective de implementare (ce se intenţionează a se realiza) şi obiective de impact
(se referă la situaţia finală a beneficiarilor).
4.Furnizarea serviciilor.
Intervenţia propriu-zisă reprezintă punerea în practică a planului elaborat, urmărindu-
se obţinerea rezultatelor stabilite şi măsurabile prin desfăşurarea activităţilor. Aceasta este
etapa în care se răspunde la întrebările: ce se aşteaptă, ce trebuie să se facă, cine se implică,
care sunt responsabilităţile fiecăruia, cum se pot obţine rezultatele dorite.
5.Monitorizarea şi evaluarea periodică.
Monitorizarea intervenţiilor reprezintă procesul de evaluare a gradului de
implementare a planurilor elaborate după realizarea evaluării detaliate.Aceasta reprezintă
verificarea realizării intervenţiilor,coerenţei acestora,adaptării la necesităţi şi modul în care
urmăresc finalităţile. Frecvenţa evaluărilor se stabileşte în funcţie de complexitatea cazului,de
intervenţiile specifice, de finalitatea planului şi se raportează la situaţia iniţială şi la
obiectivele propuse.
6.Închiderea cazului
Închiderea cazului poate fi făcută în două variante:finalizarea cazului când se ajunge
la optimizarea condiţiilor, sau(şi) transferul cazului.
Managementul de caz la copilul cu autism,este un management ce presupune
organizarea şi conducerea unor acţiuni adresate unor cazuri specifice cu exigenţe
specifice,pornind de la resurse existente. Vorbim atât de un management de caz centrat pe
resurse, cât şi de unul centrat pe rezultate. Resursele cele mai importante sunt identificate şi
canalizate pentru implementarea obiectivelor propuse.
Managementul de caz la copilul cu autism înseamnă abordarea ingenioasă şi prioritară
a următoarelor direcţii:
 Abordare specializată şi individualizată a problemelor, flexibilitate, deschidere către
nou şi inventivitate;
 Identificarea nevoilor, analizarea opţiunilor, selectarea programelor;
 Identificarea criteriilor de alocare a resurselor şi a întăritorilor;
 Stabilirea sistemului de suport şi managementul personalului;
 Implementarea strategiilor operaţionale de obţinere a performanţelor maxime în
atingerea obiectivelor.
 Monitorizarea rezultatelor şi evaluarea performanţelor;
 Obţinerea feedbackului şi acţionarea în consecinţă;
Un management performant presupune coeranţă între ceea ce spui şi ceea ce faci,
coerenţă între decizii, coerenţă între obiective şi resurse.
Evaluarea detaliată a cazului este făcută de managerul de caz împreună cu membrii
echipei de lucru cu participarea beneficiarilor(copil,părinţi).Această evaluare presupune
determinarea punctelor tari ale cazului,riscurile, dar şi oportunităţile oferite de mediul în care
copilul trăieşte.
Managerul de caz trebuie să fie un profesionist care să coordoneze activităţile de
intervenţie pe baza evaluărilor detaliate şi care să asigure accesul copilului la servicii de
calitate în interesul superior al copilului.Managerul de caz monitorizează rezultatele
acţiunilor, gradul de implementare şi decide modificările necesare.Un bun manager de caz
trebuie să aibă curajul intelectual şi moral în luarea deciziilor.
Pentru evaluarea performanţelor,managerul de caz trebuie să transforme itemii de
evaluare ai copilului, în itemi ai instrumentelor de evaluare a atingerii obiectivelor
propuse.Indicatorii de evaluare şi performanţă trebuie să fie accesibili, inteligibili, adecvaţi,
relevanţi, acceptaţi dar mai ales măsurabili.

Când intră în funcţiune un manager ce caz ?

După evaluarea iniţială, constatându-se necesitatea intervenţiei specializate multiple,
ţinând cont de complexitatea cazului, managerul de caz întocmeşte planul de intervenţie
personalizat. Acest plan este documentul care stă la baza tuturor programelor specifice de
intervenţie ce trebuie realizate în interesul copilului. Acesta se detaliază apoi pe arii
particulare de intervenţie, toate fiind parte a planului de intervenţie personalizat.
Date de identificare Z.V,-băiat , născut în Bucureşti,la 29 iunie 1995.
Diagnosticul: Autism infantil cu întârziere în dezvoltarea psihică şi limbaj.
Anamneză personală
Naştrea la 9 luni prin cezariană;3 kg.Copilul a primit oxigen după naştere, familia suspectând
influienţa acestuia asupra dezvoltării psihice ulterioare.
Gânguritul: normal,dezvoltare normală în primul an de viaţă
Mersul: dupa vârsta de un an
Primele cuvinte: după 3 ani
Dezvoltarea somatică, staturală şi toracală în limitele normalului: aspect atrăgător , corp
proporţionat , expresie inteligentă.
Anamneza familială
Este al doilea din cei doi copii ai familiei, legal constituită. Primul copil este normal, fără
probleme de dezvoltare.
La naşterea lui V, mama avea 30 ani şi tatăl 31. Mama este medic, tata este inginer.
Cât au fost mici ambii copii au fost crescuţi de bunicii materni, ambii părinţi fiind
prinşi de slujbele pe care le aveau .Mama nu a acceptat să fie popularizată existenţa copilului
cu tulburare din spectrul autist, considerând că imaginea ei de medic este periclitată. Persoana
care se ocupă cel mai mult de copil este sora lui, dar fiind superprotectivă, de cele mai multe
ori nu acţionează în interesul lui V.
După diagnosticarea copilului autist şi depăşirea şocului iniţial, copiii au rămas în
continuare mai mult în grija bunicilor, de care, copilul,V, este puternic legat.
 Recomandările dr au fost: tratament cu neuroleptice, Rispolept , Encefabol,Vitamine;
integrarea în colectivitatea preşcolară şi instituirea unui program educaţional recuperatoriu
De-a lungul timpului a urmat mai multe programe de preşcolari,apoi de şcoală,
reevaluările dezvoltării şi comportamentului relevând evoluţie minimă dar, favorabilă.
De trei ani este prins într-un program de lucru intensiv, individual şi de grup, care
continuă şi în prezent. Acesta urmăreşte abilitarea şi dezvoltarea copilului pe toate ariile de
dezvoltare,cu intenţia introducerii din anul următor în învăţământul de masă.
În prezent nu urmează nici un tratament cu medicamente.
Scurtă caracterizare
La începutul intervenţiei terapeutice
Prezintă puternice tulburări ale afectivităţii: nu este ataşat de mamă (face confuzii
între mamă şi alte femei; nu reacţionează când mama se îndepărtează; râsul, plânsul,
zâmbetul neadecvate situaţiei în care e pus copilul; reacţii coleroase îndreptate asupra
obiectelor şi asupra propriei persoane; opoziţionism, labilitate, neurovegetativă cu
predominarea excitaţiei, atenţie labilă, slabă putere de concentrare. Se constată o mare
dexteritate în mişcări , sereotipii (se poate juca la infinit cu acelaşi tip de joc). Nu suportă să
fie atins, nu-l interesează jucăriile care întruchipează oameni, animale; are mişcări graţioase,
manipulează cu uşurinţă obiectele, fascinat de obiectele mecanice.
Vorbirea este aproape inexistentă, fără participarea emoţională. Se remarcă caracterul
reproductiv-imitativ (ecolalie) şi nu cel de comunicare al limbajului. Ecolaliile sunt imediate
sau întârziate; foloseşte neadecvat pronumele personal (vorbeşte despre sine la persoane a
IIIa ). Nu este atent la ce i se spune; dă impresia că nu aude, nu-şi fixează privirea asupra
persoanelor din jur, nu caută contactul vizual cu acestea. îi place muzica. Manifestă o mare
abilitate în a-i manevra pe ceilalţi pentru a-şi satisface necesităţile, evită contactul cu ceilalţi
copii.

Limbajul şi posibilităţile de articulare

cunoaşte câteva cuvinte în limba română dar şi în engleză (rezultatul statului îndelungat în
faţa televizorului la desene animate); nu se constată anomalii buco-linguo-faciale; vocea
este normală; imaginile fonematice sunt labile şi difuze; stereotipul dinamic articulator
tulburat ; discrepanţă între posibilităţile intelectuale şi vorbire (în sfera limbajului expresiv)
De ex. este capabil să se joace cu jocuri tip „puzzles” aranjând imgini care pentru copiii cu 2-
3 ani mai mari ca el prezintă dificultăţi.
 Evaluarea a fost foarte dificilă. Pentru o corectă evaluare a comportamentului, datorită
imposibilităţii de testare prin teste standardizate, s-au folosit interviul familiei şi observarea.
Am folosit în stabilirea nivelului de dezvoltare psihomotorie Scara Portage pentru educaţie
timpurie.
Interviul familiei a fost prima formă de evaluare.
Metoda de bază a fost însă, observarea, înregistrându-se dezvoltarea motrică fină şi
grosieră, cunoaşterea părţilor corpului, recunoaşterea formelor, culorilor, orientarea spaţială
,sortări, răspunsuri la comenzi, număratul, folosirea creionului, dezvoltarea şi folosirea
tuturor analizatorilor. Înregistrarea comportamentului s-a făcut, pe cât posibil, în timp şi în
medii diferite.
Principiul de bază în terapie a fost construirea unui program pornind de la ce poate
copilul, folosind chiar stereotipurile şi preferinţele.
Pentru comunicare şi limbaj s-au parcurs o serie de programe începând de la cel de
imitare orală, de exerciţii de gimnastică facială şi respiratorie, continuînd cu multe exerciţii
de promovare a limbajului, continuînd apoi cu imitarea verbală. Am urmărit reducerea
treptată a ajutorului acordat copilului, stimularea şi recompensarea realizărilor şi a
iniţiativelor ce vin din partea acestuia. Programul a fost foarte flexibil pentru a asigura
adaptarea la situaţii noi, neprevăzute în program sau la dispoziţia în care s-a aflat copilul şi la
posibilele lui progrese.
Programul educaţional stabilit are o serie de obiective pentru aria de dezvoltare
cognitiv-verbală.
Este scos din programul zilei televizorul şi calculatorul, care sunt consideraţi factori
disturbatori. Vor fi folosite ca recompensă după un program bine stabilit.
Obiectivul fundamental al terapiei este: formarea şi dezvoltarea abilităţilor de
comunicare.
Pentru realizarea acestui scop au fost folosite programe de la cele mai simple spre
complex, prevăzute de terapia ABA. Comenzile sunt simple, clare, în concordanţă cu stimulii
folosiţi, imaginile folosite, răspunsul aşteptat.
Obiectivul următor este: formarea unei reprezentări generale despre lume şi mediul în
care ea se desfăşoară, perceperea succesiunii momentelor zilei, formarea motivaţiei,
dezvoltarea capacităţii de a înţelege că te poţi face înţeles, dobândirea unei experienţe în
legătură cu ceea ce este la un moment dat semnificativ .

Programul educaţional
 A fost alcătuit în conformitate cu aceste obiective, în vederea acţionării pe diferite
paliere: articulatoriu, limbaj, memorie, atenţie, gândire, afectivitate. Am urmărit iniţial
trezirea interesului şi crearea unei atmosfere de lucru relaxantă. Am început cu limbajul
receptiv, apoi cel expresiv prin emiterea onomatopeelor (izolat, în cântec , poezii), iniţierea
unor jocuri : umflat baloane, suflat în lumânări, trece trenul, etc.
In activitate au fost antrenaţi toţi analizatorii .
Invăţarea cuvintelor şi propoziţiilor s-a realizat după modelul descris în literatura de
specialitate pentru alalie (silabe duble, silabe, cuvinte asociate cu fenomene din natură, stări
afective, cuvinte monosilabice, bi şi trisilabice, etc.). Pentru trezirea interesului, dezvoltarea
proceselor psihice cognitive, s-a apelat la procedee nonverbale: cuburi, inele, sortări de
obiecte, puzzles, reproducerea gesturilor, cântece, formarea deprinderii de a asculta poveşti.
Pentru a înţelege, a participa, s-au efectuat jocuri de tipul: Cum face? Cine face? De ce face?
Cu ce face?Unde face?
S-a lucrat mult cu setul de imagini PECS, cu care s-a urmărit formarea noţiunilor de
mărime, formă , culoare, poziţie, succesiune spaţială şi temporală, denumire de acţiuni.
Formarea şi dezvoltarea vocabularului folosind noţiuni ca păsări, animale, familie, fructe,
legume, îmbrăcăminte, mobilier, mijloace de transport, ocupaţii, locaţii, camere. Permanent
cuvintele însuşite au fost legate de obiecte, imagini, acţiuni, demonstraţii. Propoziţiile au fost
fost reluate, repetate de mai multe ori. Pentru realizarea generalizării o cerinţă absolut
necesară este integritatea de percepţie şi de atenţie. Dacă copilul este obişnuit să răspundă la
un anume ton al vocii, sau la anumite mişcări ale mâinilor, sau intr-un anume mediu,
generalizarea nu are şansa de a se produce. Generalizarea de cele mai multe ori se verifică
sau se realizează cu ocazia programelor de socializare.
Pentru memorarea, înţelegerea, compararea noţiunilor , folosirea propoziţilor şi
orintarea spaţială şi temporală am folosit mult material intuitiv şi demonstraţiv.
Copilul este cel care ne arată în fiecare moment dacă ceea ce folosim ca material este
bun sau trebuie înlocuit sau modificat.
Jocurile folosite au fost de tipul „Ghiceşte ce am ascuns”, „ Eu întreb, tu răspunzi”.
După ce cuvintele din două sunete au fost generalizate, am trecut la cele cu trei
sunete,ş.a.m.d. Am început apoi construirea propoziţiilor simple, bazate pe acţiuni uzuale, pe
situaţii concrete momentului în care se desfăşura programul.
Treptat am trecut la extensia propoziţiei de la 2,3 la 4,5 cuvinte. Am folosit noţiunile
învăţate pentru a face propoziţii, de la simplu la dezvoltată.
 Având în vedere pregătirea pentru integrarea în şcoala de masă am pus din ce în ce
mai mult accent pe analiza şi sinteza fonematică la nivel de propoziţie, cuvânt, silabă.
Pe bază de imagini am trecut la însuşirea unor momente semnificative din poveste.
Are în faţă o imagine din poveste, trebuie să spună momentul anterior cât şi cel care urmează.
Progresele au fost semnificative, referitor la numărul de cuvinte însuşite corect, cât şi
capacitatea de flexionare după număr şi gen; a însuşit şi mimimica şi gesticulaţia, orientarea
în schema corporală proprie şi a altuia, în spaţiu şi timp.
Copilul este cuprins într-un amplu program de socializare, cu ieşiri în afara spaţiului
cunoscut, fără familie, în mediu nerestrictiv, cu efect benefic pentru desfăşurarea întregului
program psihoeducativ.
Fiind vorba de un copil autist a făcut salturi semnificative şi pe linia socializării.
Evoluţia a fost de la ignorarea iniţială a celor din jur până la dorinţa de a coopera şi de a fi
remarcat. În prezent se simta bine în grup, comunică , cooperează.
Relaţia afectivă cu terapeutul a evoluat excelent. Simte dorinţa de a fi luat în braţe
,mângâiat, îi place să fie lăudat şi evidenţiat. În cea mai mare parte, stereotipiile au dispărut.
Nu-l deranjează dacă ceva se modifică în mediul ambiant . Totdeauna i se explică ce se
întâmplă, de ce se întâmplă şi lucrurile sunt în ordine.
Având o evoluţie atât de favorabilă copilul poate merge în şcoala de masă. În prezent
este înscris în şcoala specială, lucrând individual cu terapeut propriu 6-8 ore pe zi. Este
evidenţiat, nu a pus probleme deosebite, copilul situâdu-.se printre primii din clasă (manifestă
aptitudini deosebite la activităţile matematice).
Se lucrează în continuare pentru probleme de vocabular, expresivitatea citirii şi
povestirii căt şi pentru dizortografia manifestată în redarea formei grafice a literelor, mici
greşeli în scrierea după dictare, etc., fiind supus unui program de terapie specifică continuat
la domiciliu de familie.
Având reale calităţi muzicale ,are în program şi ore de muzică structurate pe o
învăţare a notelor muzicale, pentru a citi o partitură, cântând notele la orgă şi vocal.
Rezultatele sunt spectaculoase. A sustinut si mici concerte.
Programul de dezvoltarea limbajului, pentru V.Z.,continuă. Ca şi celelalte programe
este unul de lungă durată. Programul de muzică continuă şi el, ritmul este acum de 4 ore pe
săptămână, urmând să crească, dacă evoluţia va fi cea programată. Progresele făcute până
acum ne îndreptăţesc credinţa că ,V, va reuşi să performeze pe această direcţie.

STUDIU DE CAZ 2
 Copilul care va fi prezentat este un exemplu de management de caz extrem de flexibil.
Un copil cu o multitudine de comportamente dezaptative, a cărui evaluare,structurare de
program şi evoluţie a făcut rabat de la orice regulă. A intrat în program la vârsta de 7 ani,
după ce vreme de 2 ani fusese integrată într-un program la o grădiniţă specială unde a fost un
mic tiran, iar toată lumea i se supunea. Trei luni de zile a fost doar asistată de la
distanţă,neacceptând să se apropie nimeni de ea,manifestând tot repertoriul de
comportamente problemă: autoagresivitate (muşcat,lovit,trântit), de agresivitate (lovit,
aruncat obiectele din jur, lovit cu picioarele, ţipat). In tot acest timp ceilalţi copii erau la masa
de lucru, cu spatele la ea executând diferitele activităţi din program.

Date de identificare
C.M., născută în Bucureşti,la 10 octombrie 1998.
Diagnostic :Sindrom autist, intârziere în dezvoltarea psihică, crize de auto şi
heteroagresivitate, sindrom hiperkinetic major cu tulburări de atenţie, intârziere în
dezvoltarea limbajului expesiv şi receptiv.
Anamneză personală
Naşterea: Prin cezariană, la termen. Copilul a avut 3,6 kg. Copilul a avut circulară de cordon,
s-a născut cianotic, a avut nevoie de oxigen. Gânguritul nu a existat. Mersul la 10 luni.
Primele cuvinte în jurul vârstei de 8 ani. Dezvoltarea somatică, staturală şi toracală în
limitele normalului: aspect atrăgător, corp proporţionat, expresie inteligentă.
Anamneza familială
C. este singurul copil al familiei legal constituite.
La naşterea lui C., mama avea 25 de ani, iar tatăl 29. Mama este asistent medical,tata şofer.
Locuieşte cu familia, fiind foarte apropiată de bunicii materni. Este hiperprotejată de toată
lumea. Părinţii au fost atât de protectivi încât au tot amânat începerea unui program ferm pe
motiv că este prea mică.
Recomandările medicului au fost: tratament cu neuroleptice, Rispolept , Encefabol
,Vitamine. A urmat mai multe formule de tratament cu medicamente, fără a se fi evidenţiat
ameliorări. A luat Strarera şi a făcut criză de epilepsie. ; integrarea în colectivitatea
preşcolară şi instituirea unui program educaţional recuperatoriu
de-a lungul timpului a urmat un program de preşcolari, evaluările şi reevaluările dezvoltării şi
comportamentului relevând evoluţie minimă dar,favorabilă.
 De trei ani este prins într-un program de lucru intensiv, individual şi de grup,care
continuă şi în prezent. Acesta urmăreşte abilitarea şi dezvoltarea copilului pe toate ariile de
dezvoltare, cu accent deosebit pe managementul comportamentelor de criză.
In timp au fost încercate multe alte formule de tratament, care n-au avut eficienţă, in
prezent nu urmează nici un tratament cu medicamente.
Evaluarea
Evaluarea a fost extrem de dificilă. De bază a fost observaţia pe o periodă foarte lungă
de timp. Datorită comportamentelor dezaptative,nu a putut fi verificate nici una din ariile de
dezvoltare. Interviul cu familia a avut rolul de a ne introduce în lumea ei de acasă.
Au fost remarcate abilităţile de autoservire (îmbrăcat, dezbrăcat, folosirea W.C.-ului, spălat
pe mâini şi dinţi, mâncatul, folosirea lingurei, încălţat, descălţat).
Motricitatea fină şi grosieră: mâzgăleşte cu creionul, foloseşte pensa digitală, ăsuceşte
butoane, introduce obiecte mici în tabla cu orificii, urcă şi coboară treptele, se dă în leagăn,
pe topogan, merge cu spatele, loveşte mingea, despachetează obiecte mari şi mici,
construieşte din cuburi.
Socializare: capacitate de imitare foarte bine dezvoltată, se implică în activităţi fizice
care-i fac plăcere, dar numai cu persoane acceptate şi pentru câteva minute, explorează
mediul foarte bine, caută contactul vizual spontan atunci când urmăreşte o activitate.
Limbajul: repetă o silabă de mai multe ori în jocul vocal, vocalizează ca răspuns la
vorbirea altei pesoane,poate să dea, să aducă sau să ducă căteva obiecte uzuale la cerere.
Cognitiv: construieşte un turn din 5,6 piese, mâzgăleşte, caută un ob ascuns sub privirea sa.
Joc: prezintă atracţie pentru jucăriile cu stimulare vizuală, joacă cu persoanele din familie
cucu-bau şi gâdilatul, participă la jocul cu mingea, priveşte la jocurile de grup
Agresivitatea şi autoagresivitatea, a fost observată fiind comportamente la care recurge pentru
a-şi maximiza câştigurile, în dauna victimilor. Aproape întotdeauna prin violenţă încearcă să
obţină avantaje. Fiind comportamente dezaptative, a fost elaborat planul de intervenţie
corespunzător de modificare a consecinţelor, uneori şi a antecedentelor.
Obiectivul de primă urgenţă a programului a fost aducerea la masa de lucru şi
managementul comportamenteor dezaptative. A fost izolată într-un spaţiu al clasei protejat,cu
faţa spre colegii ei, care erau la masa de lucru cu spatele la ea,complet ignorată. După ce
comportamentul dezaptativ înceta ( se oprea din ţipat,lovit şi tot ce mai făcea), stătea şi privea
la copii, care lucrau. Când avea nevoie de apă sau să meargă la W.C. venea şi trăgea de mână
o persoană adultă cunoscută, dar nu accepta ca ea să fie atinsă de cineva. La masă nu mânca
niciodată. După o lună şi jumătate de privit, a venit singură şi s-a aşezat la masa de lucru.
Obiectivul următor a fost începerea unui program complex, dar în paşi mici, după terapia
ABA, urmărit şi modificat din mers, în funcţie de necesităţi. Primul pas a fost programul de
instrucţie şi cel de realizare a contactului vizual.
Au urmat apoi programul de imitaţie grosieră şi fină, programul de acţiuni cu obiecte.
După ce timpul de lucru a crescut, a scăzut intensitarea şi frecvenţa comportamentelor
dezaptative, a început să accepte prezenţa terapeutului în imediata apropiere, a fost introdus
programul de imitarea motricităţii orale, absolut necesar pentru a trece la programele de
dezvoltare a limbajului receptiv şi expresiv. Programele au curs firesc unele din altele, cu
poticniri, cu evaluări şi reluări modificate,în ritm destul de lent, dar ceea ce a câştigat arată
cât de mult se poate ajunge cu un bun management şi cu un ritm de lucru constant şi coerent.
Părinţii au trebuit cuprinşi într-un program de consiliere,pentru a-şi schimba atitudinea şi
comportamentul faţă de copii. Consecvenţa comportamentală este determinantă în lucrul cu
aceşti copii.Părinţii trebuie să conştientizeze şi să pună în balanţă costurile şi avantajele
(căştigul pe termen lung cu satisfacerea unor plăceri aparent benefice copilului).
C., acum cunoaşte,scrie şi citeşte literele şi cifrele. Scrie cuvinte şi propoziţii după
model şi după dictare, citeşte cuvinte de 2,3 litere şi din 2 silabe. A făcut mari progrese în
limbajul receptiv şi expresiv, domeniul cognitiv (cunoaşte păsări, animale, culori, părţile
corpului, forme geometrice, poziţii spaţiale, adunări şi scăderi cu numere până la 10, adunări
şi scăderi cu zeci până la100, cantităţi, acţiuni). S-a rezolvat programul de masă, jocul cu
copii, interacţionează cu persoane diferite de cele cunoscute. C.patinează singură,fără
însoţitor pe patinuar,se joacă cu copii în parc, joacă la masă cu alţi copii jocuri de construcţie
sau puzzle. Face puzzle de 100-240 de piese. Colorează în contur, desenează la cerere figurile
geometrice, pom, casă, steag, scară, gard, corpul omenesc.
Achizitiile sunt lente, dar sigure. Opune rezistenţă la tot ce este nou. Crize de afect
încă există,dar foarte rare, maxim una pe săptămână. Continuă programul pentru decelarea
completă a comportamentelor dezaptative. Din păcate mediul social influenţează negativ.
Programul lui C.M. continuă, cu un program intensiv de 4 ore pe zi. De două ori pe
săptămână merge la şcoala specială, cu însoţitor, pentru adaptarea în mediu şcolar. După
amiaza are un program de activităţi ludice riguros ( parc,patinaj,mers pe role). Participă
alături de ceilalţi copii la programul de socializare, pe perioada vacanţelor (tabere la munte şi
mare, ateliere de pictură, vizionări de spectacole, vizite la grădina zoologică şi botanică,etc.)
În ultimul an a devenit un alt copil. Crizele au incetat definitiv in prezenta terapeutilor, rare
crize de afect are acasa. Cooperanta, linistita …un model de copil.
Prelucrarea cuvintelor
In momentul in care iti spui “incerc”, deja ti-ai semnat condamnarea la esec…
Acest rezultat il vei avea si la masa de lucru, inainte de a incepe sa lucrezi cu un copil cu
autism hyperkinetic si/sau agresiv. Mintea primeste informatia ca tu doar o sa incerci.
Daca incerci o data, de doua ori, de trei ori si nu reusesti, ce faci? De obicei abandonezi,
ca ti-ai setat mintea doar sa incerce. Rezolvarea acestei autosabotari se face prin
utilizarea unui sinonim.
In loc de “incerc” spune “fac”. Cand incerci, o faci de cateva ori si apoi abandonezi.
Cand “faci” inseamna ca o sa faci pana cand reusesti. Nu iti dai voie sa abandonezi. Nu exista
pentru tine alternativa decat succesul, atingerea rezultatului dorit. Cuvantul “incerc” este un
cuvant parsiv, dar e folosit in 95% din cazuri din pacate. Cand spui “lucrez la obiectivul meu
pana cand il ating” nu mai incape nici o urma de indoiala, nu vei “incerca”, ci vei reusi. Cand
folosesti verbele la timpul prezent, mintea primeste aceasta informatie ca o certitudine. Cand
folosesti la timpul viitor iti programezi creierul ca lucrurile sunt posibile, dar nu sigure.
Utilizati timpul prezent. Hai sa vedem cum isi programeaza multi terapeuti,
cadre didactice sau parinti interventia terapeutica…Au inceput sa isi zica in minte “Mi-ar
placea sa reusesc/ sa am rabdare/ sa-l fac sa indeplineasca sarcinile ce I le dau/ etc!” In
momentul in care folosesti modul conditional-optativ, mintea nu se programeaza, ci doar ii
spui mintii ca exista o posibilitate ca sa se intample ceea ce ti-ai dori. Asta e marea greseala a
ta cand iti imaginezi viitorul tau stralucit. Tot ceea ce iti imaginezi extraordinar in viitor
trebuie sa folosesti timpul prezent si fara “mi-ar placea”, “as vrea”. Trebuie sa ii spui mintii
tale “la masa de lucru reusesc sa controlez situatia”, “la masa de lucru am rabdarea necesara”,
“peste o saptamana sunt un terapeut insensibil la formele de santaj ale copilului”.
Tehnica de autosabotare prin generalizarea esecului in terapie
O alta tehnica “inteligenta” pe care o aplica multi terapeuti este aceea de a generalize
esecurile la clasa sau la masa de lucru. Daca, de exemplu, au gresit intr-un caz isi spun in
minte ca ei sunt gresiti sau total neputinciosi. Nu vedeau ca actiunea lor e diferita de ei insisi.
Pur si simplu se identificau cu actiunea. Daca stai bine sa te gandesti, esti poate nepriceput la
unele lucruri, dar te pricepi suficient de bine la altele. Ca sa scapi de aceasta programare
gresita, in cazul in care te afli in aceasta categorie, trebuie sa iti identifici modul in care
vorbesti tu cu tine. Cand iti spui in minte sau cu voce tare ca ai conditii neprielnice, ca esti
incapabil sa faci, atunci asa se va intampla.
Eliminati cuvantul nu din atitudinea terapeutica (dar si din viata)
 Eliminarea lui “nu” din atitudinea de terapeut se face prin eliminarea urmatoarelor
propozitii adresate copiilor:
“Nu mai alerga asa ape scari” se inlocuieste cu “tine-te de balustrada”, “Nu mai tropai” se
inlocuieste cu “mergi frumos”,
Eliminarea lui “nu” din viata se face prin eliminarea urmatoarelor propozitii:
“Nu vreau sa fiu sarac” se inlocuieste cu “vreau sa am bunastare”, “Nu vreau sa fiu bolnav”
se inlocuieste cu “sunt sanatos”, “Nu vreau sa mai depind de nimeni” se inlocuieste cu “sunt
autonom”, “Nu vreau sa fiu gelos” se inlocuieste cu “am incredere in partener”
Creierul uman este setat sa prelucreze negatiile ca pe afirmatii. Eliminati negatiile.

Preterapia la un copil autist

Preterapia la intervenţia în autism are caracter obligatoriu.Nu vom avea câstig în
interacţiunea şi lucrul cu acest copil dacă nu am reuşit în preterapie să luam controlul asupra
copilului.
Interacţiunea cu un copil autist
Prima misiune a terapeutului este aceea de a gasi modalitatea de a interacţiona direct
cu copilul. Nu pornim niciodată cu idei preconcepute şi facem tot posibilul să nu cream o
icoană a copilului cu autism, fiecare individ este unic şi abordarea este diferită după fiecare
caz. Metodele de lucru sunt aceleaşi dar ele trebuie corelate cu potenţialul copilului şi cât de
grav este afectat în sensul comportamentelor dezaptative.
Deci prima etapă este cea de observare a copilului în mediu, cum interacţionează la
diverşi stimuli, şi în special ce reacţie are faţă de terapeut. Prima şedinţă este de observaţie şi
provocare a copilului. Terapeutul trebuie să aiba rolul de observator şi să nu intervină decât
atunci când este cazul. Imitarea copilului în diverse acţiuni sau sunete este necesară pentru a
afla reacţia lui şi va pregăti teren pentru programele de imitaţie.
Terapeutul trebuie să folosească cât mai puţine cuvinte, dacă se poate deloc, facându-
se apel doar la limbajul gestual, acest lucru nu va bulversa copilul iar mesajul către copil este
clar şi pe inţelesul lui. Poziţia va fi ferma, vocea va fi modelata în funcţie de reacţiile
copilului(adică dacă avem un comportament deviant vocea şi gesturile noastre vor arăta
dezacordul, prin ignorare sau voce fermă, dacă copilul are un comportament aproape de
normal îl incurajam la fel cu vocea şi gesturile noastre) . Această şedinţă vă va ajuta mai
târziu să anticipaţi anumite reacţii negative ale copilului. Interacţionaţi prin joc, antrenaţi
copilul în joc, aşa veţi capta puţină atenţie şi copilul vă va reţine figura şi vocea). Aceasta este
partea fericită a situaţiei,dar ce facem când avem un copil cu multiple comportamente
dezaptative ? Trebuie să analizam comportamentele ,să le urmarim,să găsim metodele cele
mai bune pentru a le transforma fie în activităţi utile,fie să găsim comportamente cu care să le
inlocuim. Aici intervine partea de analiză comportamentală.

Stabilirea relaţiei copil autist-terapeut

În urmatoarea etapă deja ne luam rolul în serios, şi începem să stabilim regulile
jocului. Copilul va fi pus în scaun la masa de lucru( este bine ca la început să nu folosiţi
masa între dumneavoastră şi copil, aşezaţi-o într-o parte ca dvs. să aveţi controlul fizic
asupra copilului. Ce învăţăm copilul acum, ca dvs sunteţi terapeutul şi cel care deţine
controlul. Copilul va fi ţinut în scaun forţat sau nu dupa caz, preţ de câteva momente în
funcţie de copil, după care i se va da pauză.
Dacă copilul refuză sa stea în scaun continuăm aşa până avem rezultatul dorit, adică
copilul să stea în scaun preţ de 15 min. De fiecare dată, gradual mărim timpul de şedere în
scaun, începând cu câteva secunde. Copilul fuge din scaun doar când îi dăm pauză dar nu
pleacă din cameră. Reacţiile noastre sunt în funcţie de ce face copilul, este agresiv, plânge,
ţipă, etc –ignoram complet(anticipaţi reacţiile copilului agresiv), copilul s-a potolit preţ de o
secundă , suntem pe fază şi recompensăm cu vocea( Oaaa, ce cuminte… !) ne oprim imediat
ce copilul a început să plângă din nou. Aici copilul va învăţa cele doua feţe ale terapeutului
şi le va asocia cu reacţiile lui, când sunt cuminte se bucură şi mă laudă, când fac urât nu este
de acord cu mine.
Aşa am stabilit relaţia terapeut-copil, nu trecem mai departe până copilul nu a învăţat că dvs
sunteţi cel care conduce.

Obţinerea controlului asupra copilului

Cum obţinem controlul asupra copilului ? Prin atitudine fermă şi constantă, nu
neglijăm faptul că va specula orice gest al nostru, care iese din tiparul de terapeut. Aceste
prime etape sunt printre cele mai de preţ în terapia care urmează, acum veţi modela copilul
comportamental şi aşa va lucra de acum încolo. Acum trebuie întărit comportamentul pozitiv,
mai târziu nu se mai poate schimba mare lucru. De acum putem vorbi de introducerea
recompensei la masa de lucru. Găsirea recompensei este o sarcină majoră pentru terapeut,
oferind o motivaţie puternică copilului veţi avea rezultate imediate. Nu există copil autist cu
care sa nu se poata lucra, există doar terapeut care nu a găsit recompensa bună pentru
motivarea copilului. Deci găsirea recompensei şi diversificarea ei este de mare preţ în
stabilirea regulilor de « joc » .
 Cum obţinem contactul vizual
După ce am stabilit primele reguli şi suntem siguri că le- a învăţat şi răspunde la
gesturile noastre, iar recompensa o avem la îndemană, şi dă rezultate, avem de facut primii
paşi în rezolvarea problemei de atenţie. Copilul ştie deja că trebuie să stea în scaun, este
obişnuit cu timpul pe care trebuie să –l petreacă cu terapeutul. Acum folosim recompensa
imediată pentru obţinerea contactului vizual. Primele exerciţii sunt eşuate din start dar nu ne
lasam copleşiţi de autism si perseverăm. Acest aspect va da rezultate intr-un final. Cum
facem(aici se va exemplifica cu cineva din sala), avand recompensa la indemana, o plimbam
prin faţa copilullui, atenţia lui va fi asupra recompensei când ajungem cu ea în dreptul feţei
noastre o mutîm in spatele capului nostru avănd preţ de o secundă atenţia copilului în ochii
noţtrii, vom recompensa imediat, afectiv ţi primar.
O altă abordare este imobilizarea feţei copilului şi captarea atenţiei preţ de o
secundă ,şi recompensat imediat. Pentru început vom striga copilul pe nume simplu, şi
recompensat verbal…Bravooo, te-ai uitat la mine !, pregătind teren pentru sarcina de mai
târziu când vom trece de 5 secunde, « Uita-te la mine! »
Cum învăţăm copilul că există consecinţe plăcute şi mai puţin plăcute
Este foarte important de reţinut că indiferent de vârsta copilului şi gradul de afecţiune
copilul autist trebuie învăţat că orice acţiune a lui va suporta o consecinţă bună sau rea
în funcţie de ce a facut copilul.
În primele etape de învăţare, spre exemplu în programul de imitaţie sau receptiv obiecte
le folosim numai pentru a întări un comportament bun, adică, nu învăţăm copilul ca
acela este un cub ci ne folosim de comanda « CUB ! » doar pentru a ajuta copilul să
asocieze executarea comenzii cu primirea recompensei. Il ajutăm în acelaşi timp să
înţeleagă că neexecutarea sarcinii duce la dezacordul meu verbal şi gestual prin « NU »
şi că mai târziu va trebui să execute sarcina forţat(un lucru neplacut pentru el). Sarcina
trebuie dusă pâna la capăt indiferent de situaţie. Copilul va alege cu timpul doar partea
în care el execută şi primeşte recompensa. Sarcinile vor fi uşoare pentru început, la
îndemana copilului.
Consecinţele neplacute vor fi aplicate numai atunci când copilul are un
comportament deviant şi cel mai bine atunci când vrea un lucru pe care il doreşte sau
face o activitate placută. Dacă vom aplica această pedeapsă când el lucrează(face o
activitate mai puţin placută) vom intări un comportament problemă , dacă o vom aplica
când el face o activitate placută pentru el aceasta va avea efectul dorit.
Cand putem spune ca avem controlul asupra unui copil autist:
atunci când copilul autist este adus la masă şi menţinut acolo pentru a lucra
când managementul comportamentelor dezaptative (problemă) funcţionează
când contactul vizual se obţine la cerere
când copilul autist indeplineşte o comandă de fiecare dată când cereţi ca o sarcină să fie
indeplinită … sau măcar în noua cazuri din zece copilul indeplineşte sarcina şi nu doar
din când în când atunci când vrea el.

Relatiile sociale
I. Aspecte cognitive
Mind – blindness = “Cecitate sociala” (Theo Peeters)
Mind-blindness poate fi descris ca inabilitatea de a constientiza ceea ce este in mintea
celorlalte persoane. Nu este cauzat de incapacitatea de imagina un raspuns, ci se datoreaza
inabilitatii de a aduna informatii suficiente pentru a intelege care dintre multele posibilitati,
este raspunsul corect.

Este opusul empatiei. Simon Baron-Cohen a fost primul care a folosit acest concept pentru a
ajuta intelegerea unora dintre problemele pe care le au persoanele din spectrul Autist sau cu
alte tulburari de dezvoltare.

~ Theory of Mind – judecata sociala - Se refera la:

-capacitatea de a intelege ca gandurile celorlalti sunt diferite de propriile ganduri si
-capacitatea de a intelege si/ sau a dezvolta teorii in legatura cu ce gandesc, simt ceilalti
doar observandu-i.
“A te pune in locul cuiva” este modul de a ne referi la aceasta abilitate.
Persoanele non-autiste dezvolta aceasta capacitate la o varsta mica si sunt capabile de
a empatiza chiar si atunci cand sunt mici, pe cand autistii nu stiu aceste lucruri, avand nevoie
sa le invete ca pe oricare alta deprindere.

EXPERIMENTUL CELOR DOUA FETITE: SALLY SI ANNE

Joint attention
= este procesul prin care o persoana alerteaza o alta persoana prin metode
nonverbale precum indicatul cu degetul sau cu privirea, despre un stimul.
= un comportament spontan normal prin care copilul dovedeste placerea de a impartasi/a
arata un obiect sau un eveniment altei persoane, privind la obiect si la persoana constant.
Urmareste privirea- exemplu de activitate

II. Comunicarea
1. Comunicarea non-verbala
–Contactul vizual – Este binecunoscut faptul ca persoanele cu autism stabilesc cu dificultate
contactul vizual, ca prefera sa priveasca in alta parte decat in ochii celor care le stau in fata.
Neprivind la interlocultor, acesti copii nu au ocazia sa observe mimica, gestica pentru a
intelege emotiile de exemplu. De asemenea le este greu sa urmareasca o discutie care se
desfasoara intre mai multe persoane.
Strategii:
In timpul activitatilor la masa de lucru, asezati-va fata in fata cu copilul (privirile la
acelasi nivel). Recompensati copilul pentru fiecare contact vizual, la inceput.
Spuneti-i copilului: „Uita-te la mine!”. Daca el face asta imediat recompensati-l. Daca nu va
priveste directionati-i fata bland dar ferm catre dvs. astfel incat sa se poata stabili contactul
vizual chiar si pentru o clipa.
Observati si retineti ce anume din comportamentul dvs. l-a convins pe copil sa va
priveasca si repetati acel comportament.
 Generalizarea: stabiliti contactul vizual in timpul altor activitati (nu doar la masa de
lucru), in miscare, cereti unei alte persoane sa stabileasca contact visual cu
copilul.
Copilul cu TSA trebuie incurajat sa priveasca la interlocutor, sa mentina contactul
vizual, dar nu trebuie obligat sa faca acest lucru.
O solutie utilizata de adultii din spectrul Autist este de a privi un numar de secunde
ochiul stang, apoi pe cel drept, apoi buzele, pe parcursul unei conversatii fata in fata. Daca
contactul vizual este imposibil, incurajati copilul sa priveasca buzele interlocutorului.
–Mimica/ expresiile faciale – Pentru persoanele cu autism multitudinea de expresii
faciale utilizate de persoanele din jur este derutanta. Omul este capabil sa isi exprime
gandurile, trairile, emotiile folosind nenumarate expresii ale fetei si diferite combinatii intre
acestea.
Pentru persoanele din spectrul Autist intelegerea, interpretarea acestor expresii este
foarte dificila si in consecinta si utilizarea lor naturala si adecvata.
Strategii:
 La masa de lucru invatati copilul sa recunoasa, sa denumeasca si sa imite diferite
expresii faciale;
 Asociati expresiile faciale cu diferite emotii si emotiile cu diverse situatii care le-ar
putea crea (copilul s-a lovit-> este suparat, baiatul are o masinuta noua-> este
bucuros, fetita merge la spital-> este speriata etc);
 Cereti copilului sa numeasca emotiile exprimate prin mimica de catre dvs./ alte
persoane cu care lucreaza.
 Cereti copilului sa mimeze diferite emotii sau ganduri;
 Generalizati activitatile de la masa de lucru: recunoasteti si denumiti expresiilor
personajelor de la tv, ale oamenilor de pe strada, ale membrilor familiei, observati si
descoperiti ce evenimente au creat emotiile si implicit expresiile faciale.
–Gesturile/ expresiile corporale – Copiilor cu Autism le este foarte dificil sa inteleaga
comunicarea non-verbala pentru ca necesita cunostinte despre cum se simte sau ce gandeste
cealalta persoana – de multe ori acestor copii le este greu sa isi recunoasca si verbalizeze
propriile sentimente! Acesta este unul dintre motivele pentru care aceste persoane sunt
descrise ca fiind distante, lipsite de empatie si aparent detasate emotional. Gesturile sunt
rareori folosite si intelese de catre copiii cu TSA pentru ca acest lucru implica cunoasterea
unor coduri si conventii sociale.

Strategii:
  dati-i copilului sa mimeze diferite: activitati (imagini, pictograme cu actiuni). De ex.
spalatul pe dinti, imbracatul tricoului/pantalonilor, turnatul apei in cana etc. un alt
copil priveste actiunea mimata si o numeste. Astfel, copilul poate observa cat de multe
poate intelege daca priveste atent la o persoana;
 stari fizice (obosit, persoana care se tine de cap, burta ca si cum ar simti o durere);
 emotii (fericit, trist, nervos, rusinat, speriat, emotionat, ingandurat etc);
 cand priviti la tv sau in carti, reviste atrageti atentia asupra felului in care oamenii
exprima diverse stari, numiti-le;
 folositi o oglinda si incurajati copilul sa isi observe trupul si chipul in timp ce imita
diferita stari.
 folositi jocul de rol pentru a imita diferite personaje;
 invatati-l pe copil gesturile tipice copiilor de varsta sa astfel incat atunci cand le va
observa la colegii sai sa le recunoasca. Explicati-i care pot fi folosite si care nu;
 folositi gestica copilului pentru a preveni anumite situatii; el incearca sa comunice un
anumit lucru, in felul sau, cu metodele de care dispune.

Jocuri:
a). Ghici: Adultul prezinta/mimeaza o actiune cu ajutorul limbajului trupului si copilul
trebuie sa ghiceasca ce reprezinta. El poate la randul sau sa o mimeze pentru o alta persoana.
Situatii de mimat: – caut ceva pe covor si gasesc! – imi caut cheile in buzunar – ma doare
capul/ burta/ spatele/ piciorul etc – traversez strada, – ma simt fericit/ suparat/ obosit etc
b) Scene: Copiii mimeaza situatii specifice varstei lor, cum ar fi:
– a sta langa un strain intr-un autobuz aglomerat; – a gasi un loc liber intr-o camera
aglomerata; – a intreba pe strada, un necunoscut cat e ceasul; – a intreba pe strada un
necunoscut unde se afla un anume loc; – a comanda de mancare/ baut intr-o cafenea/ un
restaurant; – a gasi o poseta pe jos in parc/ autobuz

2. Comunicarea para-verbala – tonalitatea vocii

Adeseori se observa la copiii din spectrul autist o voce fara suisuri si coborasuri, care
nu are expresivitate sau tonalitati prea ridicate (copilul vorbeste subtire)…
Aceste persoane nu isi folosesc tonul vocii pentru a exprima ceva, asa cum o facem noi
aproape instinctiv.
La fel ca gestica si mimica, tonalitatea vocii este un element care poate fi invatat
pentru a fi utilizat in exprimarea starilor sufletesti, a trairilor si gandurilor.
Jocuri:
1. Practicati rostirea unor fraze folosind diferite tonuri:
– “Bravo!” (lauda/ critica), – “S-a tuns!” (mirare/ suparare/ amuzament); – “I-au placut
intotdeauna paianjenii!” (dezgust/ afirmatie/ neincredere); – “E timpul sa plec!” (ordin/
anxietate/ nervozitate/ usurare)
Folositi tonalitati diferite ale vocii pentru lauda (bucuros), dezaprobare (neutru).
Combinati expresiile faciale cu tonalitatea vocii.
3. Comunicarea verbala – dezvoltarea vorbirii/ achizitia limbajului verbal

III. Socializarea
Initierea si dezvoltarea conversatiilor
Unii copii din spectrul Autist sunt izolati social si rareori initiaza o conversatie. Multi
au nevoie sa invete cum sa se alature intr-o discutie si au dificultati pentru ca nu inteleg
regulile sociale nescrise.
Le este greu sa dezvolte conversatii datorita abilitatilor scazute de a asculta si de a fi
atenti. Raspunsurile lor pot fi neadecvate sau irelevante pentru subiectul in discutie.
Strategii:
– dati-i copilului sarcina de a transmite un mesaj sau sa afle o informatie. Invatati-l cum sa o
faca in mod corect; -invatati-l pe copil sa faca schimb de informatii prin activitati in care sa
vorbeasca despre el (preferinte, interese etc).; – invata-l regulile conversatiei. Acestea pot fi
afisate pe intelesul sau, la vedere pentru ca el sa le poata folosi.
A-si face prieteni
Prieteniile implica interactiunea si impartasirea intereselor. Aceste lucruri sunt dificile
pentru copiii din spectrul Autist deoarece este posibil ca ei sa nu aiba deprinderi de
comunicare prea bine dezvoltate; le este greu sa inteleaga cum trebuie sa poarte o
conversatie, vorbind pe rand. Ei nu simt o mare dorinta de a comunica si nu sunt interesati de
ce au de spus ceilalti.
Timpul petrecut de unul singur este important pentru toata lumea, mai ales pentru
acesti copii si nu este corect sa insistam ca ei sa fie mai sociabili. Putem insa sa ii dam
copilului oportunitatea sa invete cum sa interactioneze si sa isi faca prieteni pentru a-I
permite sa se integreze atunci cand va simti aceasta nevoie.
Strategii:
– invata-l pe copil numele colegilor sai; – incurajeaza schimbul de replici;
– invata-l modalitati simple de salut, de complimentat in cadrul jocului de rol sau prin
exemplificare; – incurajeaza-l sa duca la scoala o jucarie care poate starni interesul si
apropierea celorlalti copii; – ajuta-l sa inteleaga sensurile comunicarii non-verbale
– asigura-i un coleg pentru pauzele de la scoala, cu care sa joace un joc preferat;
– invata-l cu ajutorul povestilor sociale strategii pentru a redue incidenta unor comportamente
negative care inhiba interactiunea sociala; – permite-i sa iasa din grup atunci cand simte
nevoia sa fie singur, neobligandu-l sa socializeze atunci cand nevoia sa este de a se retrage.

Exemplu de activitate – joc in doi – Theo Peeters – “Autismul”

1. Jocul în doi, cu păstrarea scorului şi desemnarea câştigătorului.
Acesta este un nivel destul de ridicat, prea ridicatpentru persoanele cu autism.
2. Cei doi jucători nu trebuie să-şi aştepte rândul, însă au învăţat deja să împartă
materialul de joc.
3. Acest nivel social este deja destul de ridicat pentru anumite persoane cu autism:
proximitatea altei persoane este suportată. Aici, cei doi nu joacă acelaşi joc, însă îşi
desfăşoară acţiunile în proximitatea celuilalt.

Metode pentru dezvoltarea comunicarii si socializarii

1.Povestile sociale – au fost concepute de Carol Gray pentru a fi folosite in cazul copiilor din
spectrul autism
O poveste sociala este o poveste scurta scrisa intr-un stil si format specific. Fiecare
poveste sociala descrie o situatie sau o deprindere. Aceasta prevede un rezultat dorit si
spune copilului ceea ce el ar trebui sa faca.
Exemple: „OPRESTE-TE CAND TI SE CERE
In fiecare zi in clasa mea dna. invatatoare ii roaga pe copii sa se opreasca din lucru.
Cand dna. Invatatoare spune “STOP” toti copiii se opresc si o asculta.
Este foarte important sa te opresti atunci cand ti se cere.
Imi voi aminti sa ma opresc imediat ce dna. invatatoare spune STOP.”
“RASPUND CAND SUNT INTREBAT
Ma numesc Andrei. Domnul Petrica este invatatorul meu. Uneori domnul invatator
pune intrebari clasei. Voi sti ca eu trebuie sa raspund la o intrebare atunci cand el va
striga numele meu. Daca nu striga numele meu eu pot sa ridic mana si sa astept sa fiu
intrebat. Voi ridica mana atunci cand voi vrea sa raspund la intrebarile dlui.
invatator.”

2.Jocul de rol
La doctor Cumparam alimente Cumparam haine Salutul colegilor Salutul bunicilor
Ziua mea – cum primesc un cadou/ servesc bomboane Craciunul
“Autismul inseamna a fi diferit. Cand veti constientiza asta, va veti da seama ca nu are
niciun sens sa luam “dezvoltarea normala” drept punct de referinta pentru dezvoltarea
copilului cu autism.”

Dragostea
Dezvoltarea emotionala …(vezi suportul de curs pentru “Comportamentele
problema”, dezvoltarea emotionala)
“Intreaga educatie sexuala trebuie sa ia in considerare nivelul de dezvoltare a
comunicarii, deprinderilor sociale, abilitatilor cognitive si toate celelalte aspecte ale
functionarii unei persoane.”
“Sindromul Asperger – mai ales in ceea ce priveste sexualitatea – este dificultatea
lor generala in a-si face, mentine si intelege relatiile sociale, oricare ar fi nivelul
academic al persoanei.” – Moxon L.- „Sex education for young adults with Asperger
syndrome”
Aspecte problematice implicate in relatiile sexuale: Senzorialitatea, Contactul vizual,
Citirea mintii, Intelegerea si exprimarea (verbala si non-verbala) a emotiilor, Sinceritatea
“exagerata”, Dificultatea de a face fata si a intelege mesajele venite pe mai multe canale,
Imaginatia
Posibile solutii: Am nevoie sa incetinesti si sa ai mai multa rabdare cu mine; ma ajuta
sa ma relaxez daca ma imbratisezi si ma saruti. Din cauza ca petreci prea mult timp
sarutandu-ma si mangaindu-ma devin suprastimulat senzorial si ma inchid, nu mai raspund.
Ma concentrez mai bine cu radioul deschis. Pot sa ma concentrez mai bine cand nu vorbesti.
Nu simt nicio senzatie la nivelul pielii. Trebuie sa raman imbracat cu pijamaua deoarece nu
suport atingerea pielii tale pe pielea mea. Te simt mai bine atunci cand nu ne privim ochi in
ochi. Nu pot face fata apropierii tale prea mari; mai mult decat spate in spate nu pot suporta.
Am nevoia sa ma atingi ferm, apasat; atingerea subtila imi provoaca disconfort.
– Unele cupluri folosesc manusi pentru a reduce supraincarcarea senzoriala datorata
contactului direct.
– Altii folosesc cada cu apa si multa spuma, unde efectul atingerii directe poate fi minimalizat
dar intimitatea este maximizata.
Ce spun partenerii neuro-tipici ai persoanelor cu autism
Ce spun persoanele cu autism angajate intr-o relatie de cuplu
Recomandare carte: “Sindromul Asperger – o poveste de dragoste” – Sarah Hendrickx,
Keith Newton

Sindromul Asperger

Ce este sindromul Asperger

Sindromul Asperger, cunoscut de asemenea si sub numele de tulburare Asperger, face
parte dintr-un grup de tulburari de neurodezvoltare care au efecte asupra comportamentului
unei persoane, la nivel de limba si comunicare, precum si la modul de interactiune sociala a
acesteia. Tulburarea Asperger este caracterizata ca una dintre tulburarile mai usoare din
spectrul autismului, insa are o arie mai larga de raspandire.
Exista inca unele controverse cu privire la sindromul Asperger, daca ar trebui sa fie
privita ca o entitate clinica separata sau pur si simplu reprezintă o forma specifica de autism.
Persoanele cu sindrom Asperger au in mod obisnuit inteligenta peste medie, insa au mari
dificultati in ceea ce priveste interactiunile sociale.
Sindromul Asperger este denumit dupa Dr. Hans Asperger, un pediatru austriac,
primul care a descris boala in 1944. Dr. Asperger a descris evolutia a patru baieti, care au
aratat “o lipsa de empatie, capacitatea mica de a forma prietenii, conversatia unilaterala,
absorbtia intensa cu un interes deosebit pentru cunoastere, miscari stangace.”
Din cauza interesului lor obsesiv pentru cunoastere, dar si pentru subiecte specifice, el
a denumit acesti baieti “micii profesori”. Asociatia Americana de Psihiatrie (APA) a
recunoscut tulburarea Asperger ca o entitate specifica si a publicat criteriile de diagnostic din
Manualul de Diagnostic si Statistic al Tulburari Psihice-IV (DSM-IV) in 1994. Cel mai
recent, dupa deliberari seminificative, APA a recomandat “subsumarea” tulburarii Asperger in
tulburari din spectrul autismului pentru urmatoarea editie a DSM-V. Cu toate acestea, decizia
a generat o intreaga dezbatere academica si deoarece editia DSM-V nu este de asteptat sa fie
aprobata si publicata in 2013, vor exista cu siguranta mai multe dezbateri pe această tema.
Astazi, multi experti in domeniu evidentiaza aspectele pozitive ale sindromului
Asperger si considera ca nu reprezinta neaparat un defect, ci un alt mod de gandire.
Caracteristicile pozitive ale persoanelor cu sindrom Asperger au fost descrise ca fiind
benefice in multe profesii si acestea includ: cresterea capacitatii de a se concentra asupra
detaliilor, capacitatea de a persevera in interesele specifice, fara a se lasa influentat de altii,
capacitatea de a lucra independent, recunoasterea de modele pe care alte persoane le-ar putea
rata, intensitate, si un mod original de a gandi.
Dr. Temple Grandin, un cunoscut inginer, autor, si profesor care sufera de tulburare
Asperger este de parere ca starea aceasta a fost un activator pentru viata ei profesionala.
Desi diagnosticul de sindrom Asperger nu este posibil fara teste directe si de observare a unui
individ, s-a sugerat de catre unii autori ca multe figuri istorice de succes este posibil sa fi avut
sindromul Asperger, inclusiv Mozart, Albert Einstein, Benjamin Franklin, Thomas Jefferson,
si Marie Curie.
Desigur, diagnosticul definitiv de figuri istorice cu sindromul Asperger nu este posibil
fara o testare. o parte din figurile publice actuale au fost diagnosticate cu sindrom Asperger:
cantareata britanica Susan Boyle, actrita americana Darryl Hannah, fotbalistul Lionel Messi .
Multe dintre trasaturile oamenilor cu sindromul Asperger pot aparea, de asemenea, si la copiii
supradotati intelectual sau chiar cu deficit de tulburare de atenţie (ADD).

Cauzele in sindromul Asperger

Daca se accepta concluzia ca sindromul Asperger este una dintre tulburarile din
spectrul autist, atunci cauzele sindromului Asperger ar fi de asteptat sa fie aceleasi ca si
cauzele autismului. Cauzele exacte ale tulburarilor din autism nu au fost identificate, desi
mostenirea genetica este o componenta care se considera a fi implicata. Sustine aceasta idee
faptul ca s-a observat ca sindromul Asperger ruleaza de obicei in familii. De asemenea, in
aceste familii apar membri cu afectiuni cum ar fi depresiile sau bipolar disorder, dar lucrul
acesta nu este obligatoriu.
In unele cazuri, tulburari de autism pot fi legate de expunerile toxice, teratogeni,
probleme cu sarcina sau nasterea, precum si infectiile prenatale. Aceste influente din mediu
pot actiona impreuna pentru a modifica sau a creste potential gradul de severitate al
defectelor genetice care stau la baza.
Unii autori au sugerat un rol cauzal in autism expunerea la mercurul folosit la unele
vaccinuri, mai putin vaccinul rujeolic şi thimerosal. Totusi, majoritatea covarsitoare a
dovezilor epidemiologice nu arata nici o dovada pentru o asociere intre imunizari si autism,
iar expertii au discreditat aceasta teorie.
Momentan, nu exsista tratament pentru acest sindrom. Totusi, la maturitate, multi duc
o viata productiva, traiesc independent, au un loc de munca (multi devin profesori,
programatori, dentisti) , isi intemeiaza o familie.
Sindromul Asperger – cat de des este intalnit si care sunt riscurile
 Sindromul Asperger este de 5 ori mai frecvent la baieti decat la fete. In ultimii ani,
numarul de tulburari din spectrul autismului a crescut dramatic in SUA. Motivul aceastei
cresteri nu este pe deplin clar, dar este datorat cel mai probabil atat imbunatatirilor si
modificarilor din procesul de diagnosticare, ceea ce duce la o crestere a numarului de copii
identificati cu autism, precum si un anumit grad de crestere reala a incidentei tulburarii insasi.
Cele mai recente studii arata ca 1 din fiecare 110 copii din Statele Unite are o
tulburare de spectru autist.
S-a estimat ca sindromul Asperger afecteaza 2.5 din fiecare 1000 copii, in functie de
numarul total de copii cu tulburari de autism.
Asa cum am mentionat anterior, sindromul Asperger poate coexista cu alte afectiuni
psihice, cum ar fi tulburarea de deficit de atentie, hiperactivitatea sau tulburarea de anxietate.
Chiar si atunci cand tulburarea de anxietate nu este prezenta, oamenii cu sindrom Asperger
pot suferi de anxietate sau de hipersensibilitate la anumiti stimuli, cum ar fi zgomote
puternice. In unele cazuri, pot aparea comportamente disruptive (istericale, auto-vatamare,
agresiune) şi/sau depresie, ca raspuns la anxietatea si frustrarea resimtita de suferinzii de
sindrom Asperger.
Alte comportamente care au fost raportate la persoanele cu sindrom Asperger includ
comportamentele obsesiv-compulsive si dificultatile de management al furiei.
Ca la orice alta boala de acest gen, gradul de severitate al simptomelor poate varia
foarte mult, astfel incat nu toate persoanele cu acest sindrom vor experimenta tulburari
psihiatrice asociate, depresie, sau comportamente disruptive.

Tratamentele sindromului Asperger

Tratamentul sindromului Asperger implica o abordare multidisciplinara.
Terapia medicala nu este eficace in tratarea sindromului Asperger, desi unele
medicamente pot fi prescrise pentru a ajuta la controlul simptomelor tulburatoare sau
simptomele altor afecţiuni psihice care pot co-exista cu sindromul Asperger. In unele cazuri,
sunt utilizati selectivi ai recaptarii serotoninei inhibitor (ISRS), ca medicamente pentru
ameliorarea starilor de anxietate sau depresie. De asemenea, poate fi incercat tratamentul
medical pentru ADHD, daca exista hiperactivitate semnificativa.
Anumite interventii comportamentale si educationale pot ajuta persoanele cu sindrom
Asperger, desi nu toate acestea pot fi neaparat eficace la un anumit individ. Tipul de
interventii alese trebuie sa fie in functie de varsta si de nevoile individuale. Tipurile de
interventii care s-au dovedit a fi benefice includ: eforturile de a reduce suprastimularea sau
supraincarcarea de intrare senzoriala; sprijinirea competentelor executive in functie de
dispozitie, intr-un mediu previzibil, structurat, si organizat; organizare in formarea de
abilitati; folosirea vorbirii/limbii in terapie, cu evitarea folosirii ambigue a limbilor straine;
stimularea aptitudinilor sociale prin programe de formare, formare profesionala, inclusiv in
gradul de constientizare a cognitiei sociale, prin utilizarea de gesturi si expresii faciale, si prin
limbajul de conversatie; crearea de abilitati adaptative de viata sau de formare de
competente; sprijin educational, cum ar fi asistenta cu organizarea, luarea de notite,
permitand examinarile orale, mai degraba decat testarea scrisa, utilizarea de script-uri, si
asistenta la intelegerea lecturii si a subtilitatlor de utilizare a limbii; auto-advocacy de
formare.

Semnele şi simptomele sindromului Asperger

Simptomele social-comportamentale pot sa inceapa cat mai curand in copilarie.
Diferente caracteristice pt fi vazute in dezvoltarea sociala, dar aceste schimbari sunt mai greu
de identificat la copiii mici si pot fi atribuite la o alta conditie sau nu sunt percepute ca
anormale. Cele mai multe cazuri de sindrom Asperger sunt identif atunci cand copilul este de
varsta scolara sau chiar mai mare. Studiile au aratat o varstă medie la diagnostic de 11 ani.
Unele dintre simptome care pot fi prezente sunt: lipsa de constientizare sociala; lipsa
de interes in socializare / si in a face prietenii; dificultatea de a face si a sustine prietenii;
incapacitatea de a deduce gandurile, sentimentele, sau emotiile altora; privirea este fie prea
intensa sau evita contactul cu ochii; lipsa de schimbarea a expresiei faciale, sau folosirea de
expresii faciale exagerate; lipsa de intelegere sau de utilizare a gesturilor; nerespectarea
limitelor interpersonale; sensibilitate deosebita la zgomote, atingere, mirosuri, gusturi, sau
stimuli vizuali; inflexibilitatea si/sau supra-aderarea la dependenta de rutine; stereotipuri si
modele repetitive motorii.
O alta caracteristica definitorie a sindromului este prezenta unor interese
perseverative si obsesive in subiecte speciale (cum ar fi masini sau trenuri, sau chiar mai
multe subiecte inguste, cum ar fi aspiratoare), care pot fi de putin interes pentru altii.
Aceste interese sunt neobisnuit de repetitive si intense in comparatie cu interesele
altor copii. Interesele specifice inguste tind sa ramana in centrul de interes al copilului si in
conversatie, in ciuda eforturilor pentru a redirectiona atentia copilului.
Dezvoltarea limbajului la copiii cu sindrom Asperger este, in general, normala, in
contrast cu alte tulburari din autism. Copiii cu sindrom Asperger au scoruri normale la testele
pt functia lingvistica, implicand vocabularul, sintaxa, si gramatica. De fapt, unii experti cred
ca prezenta dezv limbajului obisnuit distinge sindromul Asperger de autismul inalt functional.
Totusi, utilizarea sau aplicarea competentelor lingvistice este modificata ln oamenii cu
sindromul Asperger, si anume: Vorbirea lor poate fi dezorganizata, poate fi sau nu relevanta
pentru discutie, sau se pot concentra prea intens pe domeniul lor definit de interes (a se vedea
mai sus) in conversatii. Pot fi vazute de asemenea modificari in voce si in vorbire (de
exemplu, vorbind prea tare sau dramatic, folosind un ton invariant, tare pitch, vorbind prea
repede sau prea lent). Limba poate fi interpretata literal, si pot aparea dificultati de limba la
interpretarea intr-un context specific. Exista dificultati cu utilizarea de subtilitati de limbaj,
cum ar fi ironia sau sarcasmul.
La scoala, copiii cu sindrom Asperger au tendinta de a excela la invatatura adesea in
clasele mici. Pe masura ce imbatranesc, ei pot avea mai multe dificultati la scoala datorita
necesitatii de a citi si a intelege mesajul scris. Sprijinirea educatiei speciale este necesar,
uneori, dar nu întotdeauna.
Uneori, persoanele cu tulburare Asperger au si alte conditii psihice asociate
psihice sau pot arata comportamente care sunt tipice pentru alte condiţii. Unele conditii
comune asociate includ urmatoarele (dar acestea nu sunt intotdeauna prezente): Deficitul de
atentie si tulburarea de hiperactivitate (ADHD), Anxietatea, Atitudinea de opozitie sfidatoare
sau alte tulburari disruptive de comportament, Depresie sau alte tulburari de dispozitie
Diagnostic diferential - cu toate celelalte tulburari si sindroame incluse în
Tulburarile Pervazive de dezvoltare; cu tulburarile de învatare; cu tulburarile de limbaj si
comunicare; cu bolile genetice si de metabolism care pot prezenta tablou autist; cu
tulburarile de personalitate de tip schizoid si schizotipal.
Astfel, în primul rând, se va diferentia tulburarea Asperger de Autismul infantil, iar
principalul criteriu de diferentiere este limbajul si dezvoltarea cognitiva. Copilul cu tulburare
Asperger are un limbaj bine dezvoltat, cu exprimare gramaticala corecta (în timp ce copilul
cu autism vorbeste la persoana a II-a sau a III-a). Functia de comunicare esueaza câteodata,
dar nu în totalitate, asa cum se întâmpla la copilul cu autism. Adaptarea sociala si nivelul
interactiunii sociale este mult mai eficace, cu posibilitatea de educare si dezvoltare a acestor
calitati. Se poate educa si creste capacitatea de relationare empatica, în timp ce la copiii
autisti, cu toate eforturile noastre, ei „ramân în lumea lor”.
Copilul cu tulburare Asperger poate parea în ochii celorlalti timid si rusinos, în timp
ce copilul cu autism este considerat bizar sau ciudat.
 Unii copii sunt capabili sa urmeze cursurile scolilor normale, în timp ce altii pot
necesita program de educatie speciala pentru a-si modela comportamentul, care uneori poate
prezenta si raptusuri de agitatie. Ca si în autism, se considera ca tulburarea Asperger este o
conditie psihopatologica ce afecteaza pe viata functionarea sociala si profesionala.

Sindromul Rett
Sindromul Rett este unul dintre cele cinci sindroame ce alcatuiesc spectrul autist.
In 1966, dupa ani de observare si cercetare a 6000 de copii cu suferinta a sistemului nervos
central, Andreas Rett a izolat si demonstrat la 22 fetite de 3-13 ani existenta sindromului care-
i poarta numele. Toate fetitele au avut un istoric de dezvoltare psihomotorie normal în
primele luni de viata, urmat apoi de pierderea unor functii si achizitii deja dobândite. Treptat,
la acesti copii s-a observat pierderea functiilor de prehensiune a mâinii,înlocuirea cu miscari
stereotipe, nefunctionale, aparitia unor pseudomicrocefalii prin încetinirea cresterii
perimetrului cranian; instalarea ataxiei si apraxiei trunchiului si mersului.

O caracteristica importanta este pierderea îndemânarilor motorii, a prehensiunii ( a

deprinderilor de utilizare a mâinilor) si aparitia unor miscari stereotipe, nefunctionale,
precum rasucirea si frecarea mâinilor în apropierea gurii, imitând gestul de „spalare” Evolutia
acestor copii este grava, cu deteriorarea treptata a mersului, cu regres psihomotor si exitus,
care poate surveni în câtiva ani.
Sindromul Rett este a doua cauza de întârziere mintala la fete, dupa sindromul Down.
In sindromul Rett se manifesta numai intarzierea mintala severa.
Exista mai mute stadii de evolutie în istoricul bolii:
Primul stadiu – are ca principala manifestare „încetinirea cresterii capului” – indicator
greu de observat, se instaleaza dupa primele 2-4 luni de viata, dupa o per de dezv normala.
 In cel de-al doilea stadiu, manifestarile pot fi acute sau insidioase, uneori
asemenetoare cu cele ale unei boli neurodegenerative. Discontactul psihic, restrângerea
relatiilor sociale de tip autist, tulburarile de atentie, de auz, de afectivitate, sunt tulburari
specifice copiilor cu autism. Tulburarile de comunicare din sindromul Rett devin complexe în
acest stadiu.
In stadiul trei apar anomaliile respiratorii la 75% din copii, cu aspect de joc stereotip
cu propria respiratie – joc care apare în starea de veghe si dispare în faza de somn. Este de
fapt, o hiperventilatie, care se poate asocia cu apnee, extremitati cianotice, aerofagie si
distensie abdominala.
Aceste anomalii respiratorii se datoreaza unor disfunctii corticale care au conexiuni cu
caile respiratorii, în special la nivelul prozencefalului.

Miscarile stereotipe, de spalare a mâinilor, de frecare a lor, de muscare a mâinilor sunt

patognomonice, ca si pierderea functiei principale a mâinilor, prehensiunea; acesti copii care
initial puteau sa apuce un obiect, treptat nu mai pot face acest gest, mâna devenind
nefunctionala, având numai jocul stereotip mentionat.

4. In stadiul 4, boala poate atinge un nivel pe care il poate mentine mult timp. Se
instaleza scolioza, hipotonia se transforma în rigiditate si distonie la majoritatea subiectilor.
 Varsta de deces este variabila (boala poate dura între 2 si 10-15 ani), decesul survine
de obicei în somn, o cauza putând fi prezenta anomaliilor de conducere cardiaca.

Specificul comunicarii

Cum comunica persoana cu autism?

Autistii au o maniera diferita, specifica de a face totul. Ei gandesc, percep, simt si
comunica “altfel”. Persoanele afectate de aceasta tulburare, manifesta, din perspectiva
comunicarii, urmatoarele:
 le lipseste initiativa comunicarii. Pot raspunde la intrebari daca sunt formulate clar,
dar nu sunt ei cei care incep convorbirea.
 nu folosesc gesturi pentru a completa msg sau pentru a compensa lipsa limbaj verbal.
 expresiile faciale ce insotesc vorbirea sunt sarace.
 tonul, intonatia, ritmul, debitul verbal sunt “altfel”, particulare, bizare.
 intelegerea mesajului este afectata.
 limbajul este marcat de intarzieri severe, iar daca e achizitionat, are o forma devianta.
Acesta aduna trasaturi ce atrag atentia asupra modului de vorbire al persoanelor cu
autism. Trasaturile ce fac din limbajul autistilor unul diferit, sunt:
a) ecolalia/a vorbi papagaliceste – inseamna a repeta fara sens cuvinte/propozitii.
Aceasta imbraca mai multe forme:
ecolalia imediata – sunt repetate cele auzite imediat ce persoana care vorbea a terminat sau in
timp ce aceasta vorbeste. (La intrebarea: “Vrei sa mananci dulceata?” copilul raspunde: “Vrei
sa mananci dulceata!/ Mananci dulceata!”)
ecolalia intarziata/tardiva – este repetat un cuvant/propozitie auzita in alt moment si chiar in
alt loc. (La florarie mama intreaba: “Cat e buchetul de crini?”. Acasa, intr-o conversatie fara
legatura cu florile sau floraria, copilul repeta intrebarea pe care mama a adresat-o
vanzatoarei.)
ecolalia care porneste de la cuvinte cheie – se ataseaza unui enunt un cuvant ce nu se
potriveste cu restul. (Mama spune: “Cat e kilogramul de rosii?”, iar copilul manifestandu-si
ecolalia va zice: “Cat e kilogramul de creioane?”, “Cat e kilogramul de cuburi?”, “Cat e
kilogramul de … ”)
Persoanele cu autism pot incepe sa vorbeasca imitand ceea ce rostesc cei din jur. Unele
dintre ele se opresc aici folosind limbajul ecolalic. Exista autori ce vad dincolo de ecolalie si
afirma ca aceasta modalitate de exprimare denota o puternica dorinta de a interactiona si
comunica.
b) inversiunea pronumelui – in loc sa foloseasca persoana I (vreau, scriu) utilizeaza
persoana a II-a referindu-se la el (vrei, scrii). Preluand prin imitatie vorbirea celor din
jur, se exprima la persoana a II-a. (Nu va spune: “Vreau la toaleta!/Vreau toaleta!” ci
“Vrei la toaleta!/Vrei toaleta!”)
c) stereotipii verbale – rosteste aceleasi sunete/propozitii in diverse situatii: cand este
agitat, cand lucrurile nu sunt
suficient de clare, cand se produc schimbari si este asaltat de stimuli noi sau fara un
motiv anume. (unul dintre copii are o stereotipie al carei final este “Hi five!”)
d) nu pot generaliza. Aceasta incapacitate de a face generalizari, de a extinde ce a invatat
si la alte situatii asemanatoare, explica de ce autistii:
nu inteleg sarcinile date in forma negativa. Noi ne asteptam sa-si corecteze comportamentul
fara sa le spunem concret ce sa faca, ci doar ce sa nu faca. (“Nu alerga asa!”)
nu inteleg notiuni abstracte (vis, ideal, speranta) si nici cuvinte/expresii cu sens figurat (“Esti
atat de frumos, ca imi vine sa te mananc!”) , nu inteleg fraze lungi desi cunosc sensul
fiecarui cuvant ce o alcatuieste., nu vad ansamblul, intregul.
raspund gresit la intrebari. (i se arata un catel: “Ce este acesta?”, raspunde: “Ham, ham!”)
e) intampina probleme in invatarea spatialitatii (pe/sub, in/langa, fata/spate,
stanga/dreapta)
f) folosesc asocieri, legaturi absolute intre: persoane si obiecte, o sarcina si un moment
fix, cuvinte si o persoana/o situatie. Aceasta legatura este, in ochii nostri de persoane
non-autiste, rigida si ciudata. (“Codita” este numele dat de un copil terapeutului sau in
urma unei astfel de legaturi – intre persoana si modul in care aceasta are parul aranjat)
g) vocea poate suna plictisitor, fiindca nu inteleg ce inseamna intonatia.
h) continutul exprimat este afectat de modul autist de gandire. Nu pot face fraze bune, nu
le spun fluent, se balbaie oarecum, lipesc lucrurile gresit, fara logica. (“Craciun de
brad”, “lup de foame”) Povestea spusa de un autist poate parea haotica. Fara inceput
si/sau fara sfarsit, cu multe detalii. O parte din ei cand sunt intrerupti o iau de la capat.
Nu pot povesti pe scurt. Le vin in minte lucruri ce nu sunt importante.
 Terapeutul neajutorat

Sindromul altruistului – Terapeutul neajutorat

Perspectivă psihanalitică
1. Scurtă descriere
Multi terapeuti care lucreaza cu copii cu autism sufera de sindromul atltruistului sau
sindromul ajutatorului neajutorat.
Sindromul altruistului este o înlănţuire de caracteristici ale personalităţii prin care
ajutorul social este transformat într-un mod de viaţă.
Problematica de bază a individului care suferă de sindromul altruistului este faţada
socială rigidă orientată spre un eu ideal tot aşa de rigid, ale cărui funcţii sunt “păzite” de un
supraeu “răutăcios”. Propriile slăbiciuni şi nevoia de ajutor sunt negate; se evită
reciprocitatea şi intimitatea relaţională. Nevoile orale şi narcisistice ale ajutătorului sunt mari
dar total sau parţial inconştiente. Deoarerce forma lor de exprimare nu a putut fi dezvoltată şi
diferenţiată, ele funcţionează pe nivelul iniţial. Aceasta se manifestă prin capacitatea crescută
de exprimare a dorinţelor afective.
Dorinţele sunt “adunate” şi exprimte sub forma unor reproşuri exprimate mediului
(“nu ştiu cum să le mai vorbesc ca să ia în consideraţie cuvintele mele; nu vor să aplice nici
măcar lucrurile simple ce le spun că trebuie să le facă”; “cate nu am făcut pentru voi şi uite
care îmi e răsplata”; “am spus părinţilor copilului cu autism de 100 de ori ce rebuie să facă şi
ei tot nu fac nimic” etc) în cazul în care nu prevalează exprimări indirecte (îmbolnăviri
psihosomatice etc.) ca apel autodistructiv pentru alţii pentru a obţine ataşamentul afectiv şi
ajutor din partea lor.
În perioada orală, cu cat protecţia senzorială este mai des, mai brutal şi mai îndelungat
penetrată, cu atat mai înclinat va fi copilul să rupă parţial sau total relaţia faţă de obiect şi să
se întoarcă la starea narcisistică primară sau la un surogat al acesteia. Fiindcă sugarul nu este
capabil să se sustragă experienţelor neplăcute, durerea, sentimentul de părăsire şi neputinţă
vor aparţine trăirilor primordiale ale individului. De aceea, copilul caută soluţii de adaptare.
Fiindcă, încă din copilărie, el nu a fost iubit pentru sentimentele sale din acel prezent sau
pentru ce era el atunci, ci pentru atitudinele manifeste prin care s-a adaptat la imaginile
idealizate ale persoanelor sale relaţionale, el crede că este iubit pentru ceea ce face şi nu
pentru ceea ce este. De aici şi un sentiment inconştient de nesiguranţă în relaţionare ce se va
manifesta şi în perioada adultă
Astfel, în cadrul sindromului altruistului, respectivul este doar rareori capabil ca după
încheierea interacţiunii de ajutorare , să-şi spună: “am făcut un lucru bun”; de multe ori el se
întreabă: “a fost prea puţin ce am trecut cu vederea? ce n-am făcut bine?”.
Fără să o recunoască, el este flămand să perceapă privirile sau cuvintele
recunoscătoare ale pacienţilor. Dar ele nu-l satură cu adevărat cu toate că sunt singura hrană
narcisistică pe care o poate primi.
Evenimentele formatoare de structure ale altruistului se repetă şi în cariera
profesională a ajutătorului. Copilul a căutat să depăşească o perioadă evolutivă ameninţătoare
pentru sentimentul de sine în identificarea cu elemente ale unor prersoane relaţionale cu
probleme de empatizare. Fiindcă era singur şi avea sentimentul că nimeni nu este cu adevărat
interesat de dorinţele sale, el a preluat rolul unui ajutător puternic care se implică total pentru
alţii. Şi-a uitat propriile dorinţe.
În mod asemănător, deseori un ajutător care dorea să fie ajutat şi care a urmat , de
exemplu o psihoterapie sau a participat la un grup de de autotraining, devine el însuşi terapeut
sau moderator de grup. El este aşa de fascinat de retrăirea şi îndeplinirea parţială a nevoilor
sale infantile de apropiere afectivă şi protecţie, încat vrea să preia rolul terapeutului sau a
moderatorului de grup.
Începand de aici, procesul terapeutic devine propriul său punct de rezistenţă. Procesul
de schimbare a ajutătorului care caută ajutor se încheie prin încheierea şi fixarea sindromului
altruistului pe alt plan. Pe de altă parte, nici terapeutul sau conducătorul grupului nu s-a putut
elibera total de supranecesităţile sale narcisistice. El are nevoie de discipoli, de susţinători,
care să ducă mai departe modul său de a privi lumea şi prin aceasta să diminueze nesiguranţa
proprie referitoare la propria capacitate de a acţiona raţional. Apare un paradox. Numai cel
care a urmat, de exemplu, o terapie , sau a făcut parte dintr-un grup de formare poate decide
dacă vrea să folosească aceste procedee. În acelaşi timp, prin aceasta, decizia sa este
falsificată. Această dilemă nu poate fi rezolvată.
Astfel, acest interes pentru specializare oferă pentru mulţi ajutători cu sindromul
altrustului, o posibilitate de a face ceva pentru ei înşişi acceptată de supraeu – singura care
justifică o preluare temporară a rolului de protejat, ajutat.
Pe de altă parte, legarea de perfecţionare îngustează calea posibilităţii unei eliberări
reale. Să ne amintim de maxima răutăcioasă conform căreia nevroticul vine la terapie pentru
a-şi desăvîrşi nevroza.
 AJUTĂTORUL CARE VREA SĂ AJUTE AJUTĂTORI NEAJUTORAŢI TREBUIE
SĂ SE FEREASCĂ DE REPETAREA PE UN ALT PLAN A PROBLEMATICII SALE DE
BAZĂ. PENTRU PRACTICA PERFECŢIONĂRII AJUTĂTORILOR, ACEASTA
ÎNSEAMNĂ CĂ SCHIMBAREA SINDROMULUI ALTRUISTULUI SE AFLĂ
ÎNTOTDEAUNA LA LIMITA DINTRE PERFECŢIONAREA FORMELOR DE APĂRARE
DEJA EXISTENTE ŞI O DEZVOLTARE REALĂ.

2. Trăsăturile fundamentale ale sindromului altruistului din punct de vedere al

contratransferului sau pericole şi soluţii în lucrul cu terapeutul neajutorat
2.1. Copilul respins – în randurile de pană cum s-a vorbit despre această caracteristică.
Problemele de contratransfer în acest domeniu se referă în primul rand la sindromul
altruistului propriu terapeutului şi la propria sa relaţie cu “copilul respins” din el. Dacă el nu
poate suporta să se confrunte cu această latură a personalităţii, îi va determina şi pe clienţi să
rămană fixaţi pe identificarea cu supraeul.
2.2. Identificarea cu supraeul. Din cauza acesteia apar cele mai multe dintre problemele
legate de contratransfer. Cine vrea să ajute ajutătorii este în pericol de a intra într-o rivalitate
incoştientă pentru rolul de ajutător care îl determină să nu sprijine pacientul, ci să îl atace, să
nu-i facă posibilă conştientizarea propriei probleme ci să-l încurce în iţele unui proces de
apărare.
Pe de altă parte, este cu mult mai greu să îi determine pe ajutătorii care
suferă de sindromul altruistului la o perceţie distanţată a comportamentului propriu şi la
înţelegerea, în context psihodinamic, a legăturii care există între sindromul altruistului şi
anumite caracteristici comportamentale ale clienţilor de care se ocupă aceştia. Identificarea cu
supraeul face ca recunoaşterea propriilor dificultăţi să fie o acţiune care ameninţă sentimentul
de sine. DIN ACEST MOTIV., TOATE ACUZELE ADUSE ÎNTR-UN LIMBAJ
VALORIZANT TREBUIE EVITATE CU STRICTEŢE
2.3. Nevoia narcisistică camuflată. Ajutătorul care suferă de sindromul altruistului este
puternic dependent de confirmarea narcisistică. Însă, capacitatea sa de a reţine asemenea
confirmări şi de a-şi stabiliza prin acestea sentimentul de sine, este redusă. De aici derivă şi
tendinţa sa de a se suprasolicita pentru a corespunde unui supraeu – ideal exacerbate. Fiindcă
dialogul dintre faţada de ajutător, foarte puternică, şi copilul avid de confirmare care se
găseşte în fundal a amuţit, în cazul ajutătorului cu sindromul altruistului, el îşi reprimă
dorinţele narcisistice cu ajutorul faţadei, de cele mai multe ori neinteligibil sau într-o formă
care nu va putea “sătura “ copilul (de ex. este admirat pentru dedicarea şi performanţele sale
profesionale). De multe ori dorinţele sunt exprimate doar atunci cand îndeplinirea lor a fost
barată (“iată cate fac şi n-am parte de nici un pic de recunoştinţă” etc), cand au devenit
reproşuri sau cand se exprimă prin manifestări psihosomatice.
2.4. Evitarea reciprocităţii în relaţii. Cand se află într-o terapie sau într-un grup de dezvoltare,
ajutătorul cu sindromul altruistului dă impresia terapeutului că nu se poate stabili o relaţie
lucrativă conformă cu realitatea. Ajutorul psihoterapeutic este posibil acolo unde sunt
acceptaţi paşi limitaţi în cadrul învăţării. Dar, ajutătorul cu sindromul altruistului, atunci cand
se supune unei terapii, doreşte inconştient un ajutor general, în timp ce conştient este deosebit
de sceptic aşteptandu-se la o experienţă neplăcută (“nu mă aştept la nimic”, “aş vrea să ştiu ce
cusur am”, “aş vrea să învăţ să lucrez mai bine cu alţii”).
În acest domeniu contratransferul tipic este resemnarea terapeutului. El observă că
ceea ce oferă nu este acceptat, că este atacat pentru aceasta indirect de către cel cu sindromul
altruistului. (prin pasivitate, raţionalizări, reproşuri). Astfel, terapeutul se retrage în spatele
propriului supraeu, al “tehnicii aplicate corect” pentru a nu-şi putea reproşa nimic. Terapeutul
îl poate confrunta pe ajutătorul neajutorat cu rigiditatea şi cu golul său de sentimente aparent.
Terapeutul îşi prezintă bunele intenţii, face raţionamente intelectualizate despre cum
s-ar putea acţiona mai bine, dar nu se întamplă nimic.
2.5 Agresiunea indirectă. Terapeutul, consilierul ajutătorului neajutorat trebuie să încurajeze
manifestările agresive ale clientului său pentru că astfel se deschid larg premizele unei relaţii
terapeutice eficiente. Cine este incapabil să manifeste agresivitate, cel care nu poate refuza
nimic, cel care vede un “nu” hotărat ca pe manifestarea unei agresivităţi interzise, trebuie sa
nege întreaga viaţă domeniile vieţii relaţionale. Este logic ca, în cadrul psihoterapiei,
consilierii, clienţii să fie stimulaţi, chiar forţaţi, să exprime sentimente negative, deschizandu-
se astfel drumul sentimentelor pozitive.

3. Recunoaşterea terapeutului neajutorat în grupurile terapeutice.

– “Mi-e foame, foarte foame, te rog dă-mi
ceva de mancare; singur n-am să-mi pot face rost !”, – “Poftim nişte paine”, – “Da dar eu
nu vreau paine. De la paine ma constip”, – “Pot să-ţi dau branză şi vin”
-“Da, dar vinul nu-mi prieşte şi de la branză am dureri de stomac”
-“Atunci am să-ţi fac o fiertură de ovăz care este bună pentru stomacurile sensibile”
– “Da, dar nu mai sunt bebeluş, ce părere ai tu despre mine !? Am ştiut de la bun început că
n-am să rezolv nimic cu tine”.
 Această situaţie de “da, dar” este, probabil, problema cea mai importantă şi cea mai
dificilă în cazul terapeuţilor cu sindromul altruistului sau al terapeutului neajutorat. Ea are
două aspecte – da-ul şi dar-ul ajutătorului, aspecte care ţin de a vrea şi de agresivitate. Într-un
anumit fel, ele sunt interschimbabile. Experienţa arată că ajutătorul cu sindromul altruistului
care face o experienţă terapeutică proprie în cadrul unei calificări sau în altă conjunctură, este
deosebit de înclinat înspre un joc de “da, dar” deschis sau camuflat. Furia jucătorului de “da,
dar” nu se manifestă direct, ci indirect, din poziţia acelui aparent neajutorat şi prin supărarea
pe care o provoacă altora. Astfel, în secret (camuflat) el obţine putere prin faptul că-şi
cunoaşte propria situaţie mult mai bine decat cel care-l ajută. Cine va observa atitudinea de
“da, dar” în cadrul cuplurilor terapeutice, va constata că jucătorii de “da, dar” sunt, la randul
lor, înclinaţi să dea altora sfaturi bune sau interpretări la obiect.

4.Caracteristici ale terapeutului neajutorat sau simptomatologie clinică în sindromul

altruismului
4.1. Salvatorul absolut. Prin identificarea cu supraeul, ajutătorul cu sindromul altruistului este
înclinat să ia o atitudine în care afirmă despre sine că poate ajuta fiindcă are o anumită
calificare.
Prin aceasta poate intra într-un scenariu în care preia asupra sa întrega responsabilitate
pentru soluţionarea problemelor clientului făcandu-l pe acesta fie dependent şi slab, fie pasiv
(aşa cum se întîmplă în cazul multor familii în care există un copil cu autism), aşa cum face o
mamă supraposesivă cu copilul ei.
Fiindcă ajutătorul cu sindromul altruistului este condiţionat de tendinţa sa de a ajuta şi
de orgoliul său referitor la aceasta, la început, el se oferă ca salvator, face ore terapeutice
gratuite, îşi primeşte clientul la domiciliu, bea cafea cu clientul în afara orelor de terapie
pentru a-i mai asculta din necazuri şi pentru a repeta a 100-a oară sfaturile sale, mobilizează
autorităţile şi rudele.
4.2. Numai schimbările pozitive mi se datorează. Toţi cei care ajută sunt înclinaţi să-şi
atribuie schimbările favorabile ale clientului, propriei lor influenţe, în timp ce pe cele
nefavorabile le pun pe seama altor influenţe, de exemplu a membrilor familiei, instituţiei,
societăţii, masochismului neînfranat s.a.m.d.
4.3.Terapeutul neajutorat manifestă scepticism de multe ori atunci cand clientul (familia
copilului cu autism) semnalează progrese. După micile progrese relatate de familia copilului
cu autism, terapeutul neajutorat va zice sau va gandi: “cu o floare nu se face primăvară”, “nu
contează că a făcut progrese pe un plan copilul dumneavoastră, nu pe toate planurile va
evolua la fel de bine”, “aţi lucrat foarte bine în primele două luni de terapie, dar trebuie să
puteţi continua în ritmul acesta şi în anii următori”.
4.4.Caracterul oral-progresiv: identificarea cu funcţiile materne. Perioada de evoluţie oral
infantilă este folosită ca model de bază pentru dezvoltarea sindromului altruistului de mai
tarziu. De multe ori relaţia mamă – sugar se îmbunătăţeşte după vîrsta de 3 – 6 săptămani,
cand apare surasul social îndreptat spre persoana relaţională şi primit de aceasta cu mare
bucurie. Perioadele în care mamele se joacă şi glumesc cu copii cresc exponenţial cu apriţia
primului zambet.
Acest dialog satisface pe ambii: pe adult şi pe copil. În cadrul său, în mod normal,
treptat se dezvoltă şi capacitatea de a aştepta, de a amana necesităţile de satisfacere, copilul
dobandind prin experientă încrederea că, la momentul potrivit, va fi cu siguranţă hrănit şi luat
în braţe. Această încredere dispare atunci cand certitudinile referitoare la mamă sunt puse, în
mod serios, sub semnul întrebării. Aceasta se poate întampla cu ocazia unei despărţiri pe care
copilul nu o poate înţelege – de exemplu cu ocazia internării mamei în spital atunci cand
coplilul este încă foarte mic.
Durerea despărţirii este acută, urmată de apatie şi depresie. La reîntalnire sunt posibile
două modele comportamentale aparent opuse: este posibil refuzul şi fuga faţă de apropierea
afectivă a mamei, sau copilul se poate agăţa de mamă fără să o lase o clipă din ochi, să intre
în panică şi să reacţioneze cu furie impulsivă. Ambele modele comportamentale pot fi
regăsite în comportamentul adulţilor care, fie că se apără de orice contacte afective afişand
răceală şi o ironie mişcătoare, fie se agaţă de obiectul odată găsit transferand asupra sa
anxietăţi majore şi agresivitate manifestă.
La maturitate vom avea astfel o persoană cu sindromul altruistului, cu caracteristici
oral – progresive.
Caracterul oral-progresiv încearcă să se desprindă dintr-o relaţie nesatisfăcătoare cu
mama identificandu-se cu funcţiile materne. Fiindcă mama, respectiv grupul primar nu l-au
acceptat niciodată cu adevărat, el este în permanenţă în căutarea acestei acceptări. Pierderea
ocrotirii materne este compensată prin identificarea idealului acestei ocrotiri. Într-o anumită
măsură, ajutătorul preia rolul mamei care a eşuat şi încearcă să-i atrateze pe alţii aşa cum şi-ar
dori să fie tratat el însuşi. Nu el este cel care trebuie satisfăcut – această pretenţie ar duce la
retrăirea durereii cauzate de primele eşecuri – ci un obiect neajutorat care să fie recunoscător.
Caracterul oral-progresiv nu crede că poate obţine apropierea afectivă prin propria
persoană, ci că trebuie să şi-o caştige în permanenţă prin servicii aduse altora. În mod
asemănător, caracterul oral – regresiv presupune că nu poate obţine apropierea afectivă pentru
propria persoană, ci că trebuie să o cerşească sau să o forţeze prin maniere regresive
(comportament infantil, îmbolnăviri psihosomatice, exprimarea exhibiţionistă a necesităţilor).
4.5. Fiindcă ajutătorul cu sindromul altruistului îşi refulează propriile nevoi, nefiind în
consecinţă capabil să ia în considerare, de la început, ideea recompensării adecvate a muncii
şi echilibrul necesar în dirijarea propriei vieţi, el devine manipulabil, de exemplu prin
instituţii care cer o “implicare deplină şi altruistă”.
4.6. Clienţii preiau funcţiile celorlaltor relaţii. Fiindcă are nevoie de recunoştinţa lor şi de
sentimentul că face ceva pentru ei, avand, pe de altă parte, dificultăţi în a obţine confirmări în
afara muncii sale de ajutător (de ex.: onorar, interes ştiinţific, empatie spontană), în curand,
clienţii vor deveni pentru el totul: copii, prieteni şi înlocuitorii părinţilor.

De ce vrei sa ajuti cand nu ti se cere / permite

Pt că ești convins că omul pe care tocmai te străduiești să-l ajuți nu poate. Pentru că
te ridici deasupra lui și te crezi mai grozav decât el. Deseori, nici nu întrebi dacă are nevoie,
dacă și ce vrea, ci te apuci să ajuți. Fără să știi că în felul acesta îi invadezi spațiul și viața.
Cine ești tu, să știi cine trebuie ajutat? De unde știi ce e bine pentru celălalt? Cum știi
dacă e bun sau rău, slab sau puternic, dacă ce face e corect sau greșit, drept sau nedrept, dacă
are nevoie sau nu de o experiență anume, dacă nu cumva drumul lui în viață trece prin acel
punct din care tu tocmai te chinui să-l scoți? Adevărul este că nu poți ști. Nu ai de unde să
știi. Pentru că pur și simplu nu ești în locul celuilalt, nu-i cunoști drumul, nu-i cunoști
experiențele trăite, nu știi ce simte. Nu poți ști ce și-a propus acea ființă pentru viața asta, nu
știi de ce trăiri are nevoie pentru a se desăvârși, nu știi încotro se îndreaptă.
Tu știi doar ce ai trăit până în acest moment. Doar ce ai învățat, auzit, aflat și, mai
ales, experimentat. Tu îți știi trecutul tău. Nimic mai mult și nimic mai puțin. Și în relația cu
ceilalți, îți exprimi și aperi punctul de vedere, propriile convingeri extrase din propriul trecut.
Etichetele de tip “bine” și “rău” sunt puse prin filtrul experiențelor tale, de către mintea ta.
Dar să ne gândim puțin, dacă tot ne referim la minte… De ce ai vrea să ajuți pe cineva, de ce
ai vrea să-l critici, chipurile din intenții bune, de ce ai vrea să arăți cuiva drumul “bun”?
Pt că vrei toate astea pentru tine. Și pentru că vrei să arăți că ești mai bun. În acele
momente, iubești? E asta o manifestare generoasă?Sau este doar o nevoie de ctrl și dominare?
Aud deseori afirmații precum: “vreau să-l ajut neapărat pe X, e pe un drum greșit”,
“vreau să-mi conving soțul/soția să vina la un curs”, “trebuie să găsesc o soluție să-l fac pe X
să renunțe la suferință”… E ca și când ar spune “vreau să-i schimb viața, să i-o fac mai bună,
să-l fac să trăiască așa cum cred eu de cuviință”. Dar ce-ar fi, ca în loc să convingi și să
intervii fără a fi invitat, să inspiri prin propriul exemplu, să întrebi și să ceri permisiunea? Să
fii delicat cu viața, energia și alegerile celuilalt…
Unii oameni sunt salvatori permanenți. Mereu își găsesc câte o victimă pe care să o
salveze. Cu înverșunare. Cu o tenacitate ieșită din comun, aproape obsesiv. Oare nu fac asta
doar pentru că vor să se salveze pe ei înșiși? Oare nu o fac din dorința de a se simți bine?
Oare, unde e disperare și frică, poate fi vorba despre iubire?
Știi… cel pe care tocmai vrei să-l ajuți ești tu. Acesta este oglinda ta, este parte din
tine. Când vrei să convingi pe cineva că face ceva greșit, vrei să te convingi pe tine că faci
ceva greșit. Când te chinui să “repari” pe cineva, este pentru că asta faci cu tine.
În plus, cu cât vei pune o presiune mai mare pe cineva, cerându-i sau sugerându-i să
se schimbe, cu atât mai multă rezistentă va opune, cu atât mai multe argumente va găsi să stea
acolo. În primul rând, pentru că acel om va interpretă asta că o lipsă de apreciere, acceptare și
aprobare. Cu alte cuvinte, îi transmiți, subtil sau direct, că ceva nu e în regulă cu el și că
trebuie să se schimbe. Asta face că durerea lui să se adâncească și să persiste în nefericire și
alegeri “greșite”. Ori oamenii sunt sătui să le fie transmise mesaje de acest gen.
Energia pe care o transmiți atunci când critici, judeci, vrei să “corectezi”, să “repari”,
să arăți drumul cel “bun”, nu ajută, ci rănește. Nu urcă pe nimeni, ci coboară. Nu da putere, ci
slăbește.
Fiec are ființă poate face alegerile pe care dorește să le facă. Și nimeni nu are dreptul
să interfereze cu alegerile sale. Pentru că nimeni nu știe ce e bine și ce nu. Și pentru că fiecare
ființă a venit aici pentru propriul sau drum. Pentru ea însăși. Poți, totuși, să ajuți? Da, având
încredere în celălalt, acceptând, fiind compasiv, generos, cald. Iubind fără condiții. Oferind
spațiu celorlalți pentru a face alegerile pe care le consideră potrivite. Fiind delicat cu
sentimentele celuilalt. Dând voie oamenilor să “greșească”. Privind cu respect procesul
fiecăruia. Sprijinind când ți se cere și/sau ți se permite. Lăsându-i pe ceilalți să decidă dacă și
când au nevoie de ajutor. Lăsându-i să fie cum aleg să fie. Acceptând că totul are un motiv să
fie exact așa cum e. Fiind tu așa cum le ceri lor să fie.