Sunteți pe pagina 1din 16

Contributia lui V.

Alecsandri
la crearea si dezvoltarea
dramaturgiei si a prozei
romanesti

Proiect elev:Alexandru Lazarovici-Stanescu


Clasa a-XI-a R2
Colegiul National "George Cosbuc"
Profesor Teodora Rosca

1
Contributia lui V. Alecsandri la
crearea si dezvoltarea teatrului
ROMANESC

Vasile Alecsandri a fost un poet, dramaturg, folclorist, om


politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române,
creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România,
personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul
întregului secol al XIX-lea.

Pe V. Alecsandri il putem considera ca fiind primul mare scriitor


care orienteaza comedia si, in sens mai larg, dramaturgia pe fagasul
criticii severe a randuielilor social-politice, innobilind-o cu fapte de
interes general, desprinse din cea mai stringenta actualitate. El
ridiculizeaza totodata mania imitatiilor , a limbajului cosmopolit si a
aberatiilor latinismului lingvistic. O alta directie in care Alecsandri se
manifesta pilduitor este aceea a aducerii in scena (si prezentarii in
permanenta cu simpatie) a reprezentantilor maselor populare, ai
poporului, singurul pastrator autentic al virtutilor nationale. El propune
de asemenea, dramaturgiei noastre, prin piesele scrise in ultima parte a
vietii, valorificarea unei teme de mare frumusete: conditia omului de
geniu.

Contributia lui Vasile Alecsandri la crearea si dezvoltarea


teatrului romanesc a fost apreciata de el insusi intr-un chip pe care
istoricul literar nu are decat sa-l aprobe: "Nu stiu daca am creat teatrul
national, dar stiu ca i-am adus un mare concurs". Intr-adevar, daca
primele reprezentatii teatrale in limba romana au fost puse la cale in
Moldova de Gheorghe Asachi in 1818, adevaratul teatru national s-a
nascut in Moldova, in 1840, sub directia lui M. Kogalniceanu, C.
Negruzzi si V. Alecsandri, iar in Tara Romaneasca, de-abia in 1852, sub
directia lui C. Caragiale.

2
Teatrul de moravuri al lui Alecsandri cuprinde numeroase
personaje, unele desprinse din comediile antice: tipul stupidului si
natangului, tipul femeii usuratice, servitorul, cuplul comic, barbatul
incornorat, fanfaronul, batranul senil, parazitul.

Atasat idealurilor pasoptiste, V. Alecsandri a fost liderul miscarii


literare a epocii, fiind un deschizator de drumuri pentru diferite specii si
genuri literare. De asemenea, a avut un rol hotarator in formarea si
dezvoltarea teatrului romanesc national.
 Mare parte din piesele comice ale lui V. Alecsandri (comedii,
vodeviluri, farse) au caracter satiric si critic impotriva moravurilor
sociale si politice ale vremii, impotriva starii pe loc, dar si a
falsului progres, ridiculizand demagogia, snobismul si
parvenitismul. Formele hibride ale civilizatiei romanesti la mijlcul
secolului al XIX-lea sunt satirizate in comediile de moravuri (Iorgu
de la Sadagura si ciclul "Chiritelor"). Ciclul Chiritelor:
 Chirița în Iași sau Două fete ș-o neneacă (1850),
 Chirița în provinție (1855),
 Chirița în voiagiu (1865),
 Chirița în balon (1875)

Chirita in Iasi sau Doua fete s-o neneaca, comedie cu cintece in


trei acte, s-a reprezentat pentru prima data in 1850, si a cunoscut un
mare succes de public. Chirita vine in Iasi sa caute gineri pentru
odraslele ei, Aristita si Calipsita, nemultumita de paharnicul Brustur si
caminarul Cociurla, "simpli razesi", cu care vrea sa le marite Grigore
Birazoi. Troienita la bariera Pacurarilor, Chirita e intampinata de doi
"ipochimeni" escroci, Pungescu din Bucuresti si Bondici din Iasi, luati
drept spatarul Pungescovici si aga Bondicescu. Invitati cu totii de
vaduva Afin la un bal, Pungescu si Bondici triseaza la carti pe sardarul
Cuculet, director de agie, sunt observati si de Luluta, copila gazdei si
dusi la inchisoare mai inainte de a se fi logodit cu Aristita si Calipsita.

Chirita se preface ca lesina, fara a putea sa intimideze pe Barzoi,


3
sosit la momentul potrivit pentru a-si lua fetele acasa si a le marita cu
alesii lui. Nereusind sa se faca "cuscra-n Ies" nineaca este nevoita sa se
intoarca la tara cu "pupuicele" eu (unele incidente sunt luate din comedia
Les Provinciuax a Paris de Picard).

Chirita in provintie, comedie cu cantece in doua acte,


reprezentata in 1852, scoate si mai bine in evidenta ambitia clasei
micilor proprietari de a patrunde in protipendada, de a-si spori averea
prin exploatarea taranimii, jecmaneala si acapararea de functii. Toate au
in centrul lor acelasi personaj feminin comic reprezentativ pentru epoca
imediat de dupa 1848 si pentru un anumit tip uman: boieroaica de
provincie dornica de parvenire.

Tema piesei este demascarea parvenitismului, a snobismului si a


abuzurilor administratiei.

Conflictul dintre conceptia conservatoare reprezentata de Barzoi


sau de fals progres, reprezentata de Chirita, personaje zugravite
caricatural, si ideile noi, progresiste, reprezentate de Leonas, un tanar
istet si cinstit, indragostita de Luluta, se desfasoara gradat, intr-o actiune
complica cu situatii comice pline de neprevazut.

Cucoana Chirita si-a maritat fetele, dar n-a renuntat de loc la


dorinta de a parveni. Imbracata in costum de amazoana, ea umbla pe
mosie calare si ameninta, pe taranii care cer dreptate, cu cravasa,
nescotindu-i din mojici, "buni de gura si rai de lucru". Desi la tara,
Chirita se tine in curent cu moda, fumeaza, si-a tocmit preceptor de
franceza pentur Gulita si a invatat ea insasi frantuzeste intr-un chip
hazliu, traducand in limba lui Moliere chiar si expresiile romanesti
intraductibile (a bea o tigara: boire une cigarre; doba de carte: tambour
d'instruction; de flori de cuc: Pour les fleurs de coucou; a vorbi ca apa:
perler comme l'eau etc.).

Dorinta cea mai mare a Chiritei este sa ajunga ispravniceasca


"cu jandari la poarta si-n coada". Justificarile numirii lui Birzoi ca

4
ispravnic contin o ascutita satira la adresa reactionarilor din timpul
revolutiei de la 1848. Chirita arata ca le-a pierit atunci "vro zace capete
de vite", Barzoi a avut friguri de frica (striga si prin somn c-a venit
"zavera"), iar pe ea a durat-o groaznic o masea. Cand Barzoi scrie ca s-a
ispravnicit si cheama pe Chirita la oras, aceasta, incredintata c-a
"mocnit" destul la tara, pleaca indata "sa mai fantaxasc si eu pin tirg, ca
altele". Planurile ei sunt s-o duca numai in sindrofii si voiajuri: " De-
acum sa videti bontonuri si tenechele".

Alt plan ascuns al Chiritei este sa marite pe Luluta, acum pupila


ei, cu Gulita, pentru ca averea copilei sa nu se instraineze, plan pe care
i-l va dejuca tanarul Leonas, intors tocmai de la studii din Paris.
Ca ispravniceasca, Chirita primeste cu nerusinare plocoane din partea
impricinatilor cum spune singura intr-un cuplet:
Toata lumea mi ses-nchina,
Caci aice eu domnesc
Si din oricare pricina
Eu intai ma folosasc.

O singura suparare are, ca Barzoi nu se ciopleste de loc, de i se


vede "rugina de-o schioapa la ceafa". Barzoi s-a intepenit in tabieturi si-
ar vrea ca nevasta sa-i faca mancari sanatoase si usuoare, "vrun
cheschet, vro plachie, vro musaca, vro capama, vro baclava.. vro
ciulama", nu sa sada toata ziua "pe tanduri, la tauleta", si din
"blanmajale, din bulionuri, din garnituri nemtasti" sa nu-l mai slabeasca.
Barzoi e avar, uraste mobila de lux, si mai ales marsandele si modistele,
care vand rochii si capele ("sandra-mandra"). Paltonul cu bumbi cat niste
farfurioare il stringe, si el s-ar imbraca mai bucuros cu antereu si giubea,
fiind retrograd pana si-n vestiminte, spre deosebire de Chirita, care a
intinerit subit si se da in vant dupa complimentele unui "oficer" musafir
(Leonas).

Oricat mai departe intriga ia aspecte inverosimil burlesti (Luluta


se preface nebuna, spre a intarzia logodna cu Gulita si cere sa fie
logodita cu o femeie - Leonas travestit in actrita), Chirita si Barzoi,

5
reprezentand caricatural tendintele inovatoare si conservatoare, raman
doua personaje memorabile. Mai putin convingator ca reprezentant al
ideilor noi ne apare Leonas.

Cuplul romantic Leonas si Luluta, tinerii cinstiti, reprezentati ai


ideilor noi, progresiste, are si rolul de a pune in lumina cracterul
Barzoienilor, prin antiteza. Cu toate ca sunt zugravite caricatural,
personajele negative sunt mai bine individualizate, in timp ce tinerii
indragostiti sunt personaje schematizate, inconsistente.

Din grupul taranilor care apar ca personaj colectiv se desprinde


Ion, feciorul din casa, care comenteaza cu ironia si cu bunul simt al
omului simplu "moda" si tertipurile stapanilor.
Alaturi de comicul de moravuri, in piesa presarata cu cantece ca in
vodevilurile vremii, este prezent comicul de situatii si de limbaj,
valorificat in portretizarea personajelor.

Expresie a unui fenomen tippic pentru vremea sa, boieroaica de


provincie cu dorinta de parvenire nu este o aparitie respingatoare sau
grotesca, ci este ingrosata caricatural. Reprezentand o lume hibrida,
Chirita este un personaj comic realizat din contraste: "o burgheza cu dor
de parvenire, dar si o inteligenta deschisa pentru ideea de progres, o
bonjurista.".

Cantoneta Cucoana Chirita in voiaj (1863) infatiseaza


evolutia Chiritei in urma voiajului ei cu vaporul si cu trenul la Paris,
unde a dus pe Gulita "sa invete politica". In capitala Frantei, Chirita si-a
tocmit pe datorie toalete la casele celebre de mode si a jucat french-
cancan la Mabille (deci satira a snobismului si cosmopolitismului).

In farsa de carnaval Cucoana Chirita in balon (1867) Chirita a


devenit "hailaifa, model de bonton" si manifesta dorinta de a se
"ascensiunarisi" in cer ca sa vada "si alte lumi, nu tot asta de la noi",
care-i plina de "bazaconii".

6
Este interesant ca autorul nu ridiculizeaza de data aceasta
extravaganta eroinei sale, dedicandu-i, dimpotriva, un elogiu, fie si buf:
"Bravo, zmeita,
care-a zburat prin nori".

Chirita este un personaj comic realizat din contraste: "o burgheza


cu dor de parvenire, dar si o inteligenta deschisa pentru ideea de progres, o
bonjurits."

ALECSANDRI, PRECURSORUL LUI


CARAGIALE

E. Lovinescu arata ca opera lui Caragiale trebuie privita in


strinsa legatura cu ceea ce a dat Alecsandri, adevaratul intemeietor al
teatrului de satira sociala: "Cum amandoi dramaturgii au trait in epoce
de prefacere era, dealtfel, firesc sa fi incercat fixarea oamenilor de la
rascrucea a doua varste si a doua culturi, nelimpeziti inca sufleteste,
nesincronizati, uneori trecand dincolo, si alteori ramanand dincoace de
spiritul timpului". Si Alecsandri si Caragiale au lasat opere care
demonstreaza o constiinta critica indreptata asupra unei societati in plina
transormare, cu o paleta larga de prefaceri in perioasa 1848-1879 (de
aici si bogatia modelelor si observatia mai generala la Alecsandri) care a
evoluat spre un regim constitutional (timp in care va opera adanc si taios
indeosebi Caragiale). "Tara lui Caragiale - scrie E. Lovinescu - incepuse
prin a fi tara lui Alecsandri" si se intelege ca, daca autorul "Scrisorii
pierdute" s-ar fi nascut mai devreme, ar fi aplicat dictonul "Nimic nu-i
arde pe ticalosi mai mult ca rasul", deopotriva si asupra islicelor si
tombaterii.

7
Continuandu-l pe Alecsandri, Caragiale a reusit sa rupa definitiv
cu traditia comediei usoare, "nevinovate", de un comic superficial, fiind
unul dintre creatorii structurilor dramatice moderne pe plan europena.

Comedia umana a societatii lui Alecsandri este magristral


completata de Caragiale.

Teatrul comic al lui Alecsandri a militat pentru indreptarea


moravurilot, impotriva starii pe loc, dar si a falsului progres, ridiculizand
demagogia si pledand pentru dreptate sociala. Ideile democratice si
patriotice ale revolutiei de la 1848 (independenta nationala, unirea,
emanciparea taranilor, abolirea sclaviei, etc.) sunt idei calauzitoare ale
teatrului lui Alecsandri, uneori aproape tezist. Tot ce tine de aceste
idealuri generoase, cu limitele respective, conditionate istoric, reprezinta
latura romantica in sens progresist a dramturgiei lui Alecsandri.

Proza lui Vasile Alecsandri


Afirmatia criticului George Călinescu, in Istoria literaturii
romăne de la origini pana in prezent, vizează tema civilizatiei
hibride, intalnită in diverse opere ale lui Vasile Alecsandri şi ale
scriitorilor paşoptişti, dar realizată magistral in povestirea Balta-
Albă: „Sinteza intre Occident şi Orient, ce forma insă şi structura intimă
a fiintei sale, o face Alecsandri in spiritualul tablou al civilizaţiei
române, aşa cum o vede un francez la Balta- Albă."

Necazurile dar si deliciile unui occidental intr-o statiune


romaneasca balneara la 1847, sunt savuros relatate in naratiunea "Balta
Alba", publicata in "Calendarul Albinei" pe 1848.

8
Un pictor francez debarcat la Braila face cunostinta cu:
-zdruncinul carutei de posta care-l proiecteaza si la pamant
-cu strajerul statiunii, un om inarmat cu un ciomag potrivit pentru a
turti un taur
- cu patul de scinduri din locuinta lui, instrument de sfarimat
ciolanele
- cu echipajele, costumatia si conversatia europeneasca, a
vizitatorilor
-spectacolul inedit al amenajarii bailor, demn de penelul lui
Doussault , Bouquet sau Raffet:
"Pe marginea unei bălți late zării deodată un soi de târg ce nu era târg, un soi de
bâlci ce nu era bâlci; o adunătură extraordinară, o înșirare neregulată de corturi,
de căsuțe de scânduri, de vizunii, făcute în rogojini, de brașovence, de cai, de boi,
de oameni, care formau de departe una din priveliștile cele mai originale de pe
fața pământului. Lângă o cutie de scânduri, unde bogatul trăgea ciubuc, se clătina
de vânt o șatră de țoluri rupte, în care săracul se pârlea la soare. Aproape de
aceasta, se ridica o cușcă de rogojini lipită de o brașoveancă ce slujea de cameră
de culcat. Mai încolo, un car mare, coperit de un lăicer, figura ca un palat cu două
rânduri, căci la rândul de sus, adică în car, stau grămădiți o femeie cu trei copii,
iar la rândul de jos, adică sub car, găzduia bărbatul, împreună cu un câine, ș.c.l."

Culmea contrastului, frantuzul ia masa cu trei tineri valahi care


vorbesc limba sa, bea vin de Bordeaux si asista la un bal de peste doua
sute de persoane, cu toalete scumpe, flori, contradant, valt si lumina,
intr-o atmosfera de Halima.

Sursele Povestirii

Întors recent dintr-o călătorie in Occident, scriitorul petrece la


Balta-Albă o scurtă perioadă de odihnă, in vara anului 1847. Impresiile
lăsate de acest loc devin sursa de inspiratie pentru povestirea Balta-Alba,
scrisă in 1847 şi publicată in 1848 .

9
Tema

Tema civilizatiei hibride, in care convieţuiesc forme orientale şi


occidentale, moderne şi arhaice se grefează in povestire pe tema
călătoriei.

Cum „contrasturile originale" sunt mai pregnante pentru ochiul


străinului, Alecsandri utilizează motivul literar al „călătorului străin",
impus in scrierile iluminiştilor francezi din secolul al XVIII -lea
(Montesquieu, Scrisori persane), procedeu des întâlnit şi la prozatorii
noştri din perioada paşoptista.

Relatarea călătoriei la Balta-Albă este pusă pe seama unui


francez, implicat ca protagonist al intamplării, căruia i se atribuie o
perspectivă exterioară (occidentală) in observarea critică şi satirică a
civilizaţiei româneşti a epocii.

Povestirea Balta-Albă este o naratiune subiectivizată,care se


limitează la relatarea unui singur fapt epic:călătoria la Balta-Albă.
intâmplările şi situaţiile neobişnuite sunt situate intr-un plan al trecutului
(evocarea), fiind infătişate cu umor.

Suspansul este intretinut de contrastul dintre aşteptările


călătorului străin si realitătile descoperite, dintre Orient şi Occident. In
povestire, stransa relaţie dintre narator şi receptor prepusupune: oralitate,
atmosferă, aspecte realizate aici prin tehnica povestirii in ramă (formă de
incadrare/inserţia unei naratiuni de sine stătătoare intr-o altă naratiune,
care constituie rama acesteia), care face relatarea mai credibilă.

10
Tehnica Povestirii in Rama
Tehnica povestirii in ramă presupune duplicarea instantei
narative. In povestirea Balta-Alba există doi naratori ce relatează la
persoana I. Primul este un localnic cu identitate nediferenţiată (noi), in
timp ce al doilea este un „zugrav" francez, personaj-narator al
experienţelor sale de călătorie in Valahia.

Primul narator descrie cadrul favorabil relatării călătorului străin,


la care asistă şi el ca martor: „Intr-o sară din luna trecută eram adunati
mai multi prietini, toti lungiti pe divanuri, după obiceiul oriental, şi
inarmati cu ciubuce mari. Afară cerul era invălit de nori vineţi, care se
spărgea deasupra Iasului..." Tot primul narator introduce in povestire pe
naratorul strain, fixând câteva elemente de portret: „Printre noi se găsea
un tanar zugrav francez, care pentru intaia data iesise din ţara lui spre
a face un voiaj in Orient."

Ineditul si comicul intamplarilor provine dintr-o serie de contrste:


dintre ceea ce se asteapta tanarul calator sa gaseasca in Valahia sau la
Balta-Alba si ce gaseste de fapt, din amestecul de oriental si occidental,
de mordern si arhaic, de civilizatie si il percepe uimit.

Ajungs la Balta-Alba, unde credea ca va gasi o statiune de


factura occidentala, cu hotel si restaurant, calatorul da peste un sat izolat
de lume si e nevoit sa innopteze intr-o casa taraneasca, pe un pat de
lemn, fara asternuturi. Impresia francezului ca se afla intr-un tinut de
salbatici se adanceste in dimineata urmatoare cand este trezit de
zgomotele infernale ale cailor si trasurilor care se indreptau spre balta
facatoare de minuni. Contrastul frapant dintre modern si arhaic,
amestecul de civilizatie si salbaticie, discrepanta dintre bogatia unora si
saracia altora il vor surprinde in continuare pe calatorul strain in
Valahia.

11
Astfel el petrece o zi intreaga in preajma apei tamaduitoare, unde
se imprieteneste cu trei tineri romani extrem de educati si buni vorbitori
de limba franceza. Ei il invita la un pranz tipic romanesc, il duc apoi la o
plimbare cu un asa-zis vapor, care nu este altceva decat o pluta, pentru
ca seara sa-l conduca la un bal, unde bogatia echipajelor, frumusetea
toaletelor si conversatia frantuzeasca sunt menite sa modifice impresiile
pictorului asupra starii de salbaticie a Valahiei.

De pe urma acestei calatorii, tanarul francez ramane cu imaginea


unei tari a contrastelor, nelamurit "daca Valahia este o parte a lumii
civilizate sau de este o provintie salbatica".

Personajele

Puține personaje sunt implicate in situaţiile neobişnuite ale


povestirii.

Protagonistul şi naratorul intamplărilor este străinul, călătorul


francez, tanăr ieşit pentru prima dată din tinuturile natale, care intalneşte
o altă civilizatie. Fragmentele de caracterizare directă surprind trăsăturile
care pot motiva atitudinea străinului fată de meleagurile noastre.

Portretul realizat de naratorul povestirii-cadru surprinde


naivitatea, cunoscător exclusiv al civilizatiei occidentale (francez):
„Pintre noi se găsea un tanăr zugrav francez, care pentru inteia dată
iesise din tara lui spre a face un voiaj in Orient."

Autocaracterizarea insoteşte fiecare nouă intâmplare, căci


„artistul" are imaginatie, cultură şi umor, care colorează comentariile
sale. Aceste calităţi compensează naivitatea, lipsa de informatii
geografice. Faptul că protagonistul relatează intamplările la persoana I

12
conferă credibilitate naratiunii. Efectele contactului său cu formele
hibride ale civilizatiei romaneşti sunt mărturisite direct: uimirea,
buimăceala, sentimentul de irealitate: „acel amestec de toate
contrasturile mă silea să mă cred and intr - o insulă din Oceania, and
intr- o capitalie a Evropei, şi prin urmarenu ştiam cu siguranţie dacă
acele ce videam era un vis alinchipuirei mele sau lucruri in fiintă."

Situatiile comice sunt produse de contrastul dintre aşteptărilei,


prejudecata călătorului şi realitătile locului. Asemenea situatii comice
sunt: debarcarea la Brăila, unde se aşteaptă să găsească sălbatici, dar este
intâmpinat de consulul francez, apariţia „echipajului", pornirea cărutei,
cavalcada noctura provocata de neintelegerea limbii, speranta ca Balta-
Alba este o statiune cu dotari occidentale, etc.

Modalitatile nararii prezente in text sunt: relatarea,


reprezentarea, povestirea, iar dominantele stilistice sunt oralitatea si
comicul.

Relatarea se realizeaza intr-un ritm alert, peripetiile se succed


rapid, fiind redate prin apelu la diferite forme ale conmicului: umor,
ironie sau autoironie. Efectul este atat farmecul naratiunii, cat si
critica mascata a hibridizarii civilizatiei romanesti in epoca.

CONCLUZIE

Consider afirmatia criticului G.Călinescu formulează succint


tema povestirii Balta-Alba„Sintezaintre Occident şi Orient, [...]
spiritualul tablou al civilizatiei române, aşa cum o vede un francez la
Balta-Albă."

13
BIBLIOGRAFIE
George Calinescu-Istoria Literaturii Romane De La Origini Pana
In Prezent
Emil Ghitulescu-Monografii Vasile Alecsandri (Editura Albatros)
Alexandru Pira-Analize si Sinteze Critice (Editura Scrisul
Romanesc)
L. Paicu, M. Lupu si M. Lazar-Eseul Literatura Romana
Vasile Alecsandri- Teatru (Editie ingrijita de Virgil Vintilescu)
Dumitru Tiutiuca-Antologia nuvelei romanesti

14
15
16