01.03.

2018
Normalitate. Anormalitate. Sănătate. Boală psihică

Normaliatate – termen ambiguu cu numeroase înțelesuri și care frecvent este asociat cu

starea de sănătate. Organizația Mondială a Sănătății ( OMS ) consideră normalitatea un
statut de bunăstare completă, adică: fizică, mentală și socială. Psihiatria consideră
normalitatea ca fiind absența unei boli psihice.
• Din punct de vedere a sănătății mintale
• Normalitatea ca stare de sănătate- o persoană este sănătoasă psihic și are un
comportament normal atăta timp cât nu are tulburări psihice evidente.
• Normalitatea ca utopie- un amestec al diverselor elemente ale aparatului mintal
care culminează cu funcționarea lui completă. Această abordare caută
perfecțiunea care nu poate fi atinsă în realitate și este foarte variabilă în funcție de
contextul socio-cultural, istoric și geografic al persoanei respective.
• Normalitatea din punct de vedere psihiatrică poate fi privită și din medie
statistică- un fenomen cu cât este mai frecvent este mai normal și cu cât este mai
rar este anormal.
Anormalitatea poate fi :
• Pozitivă – inteligență peste medie
• Negativă- inteligență sub medie
În psihiatrie este necesar să depistăm atitudinile, expresiile, reacțiile,
comportamentele și convingerile cele mai frecvente întâlnite într-o societate și cultura
data și care reprezintă cadrul de referință pentru eveluarea manifestărilor psihice.
• Normalitatea ca proces- comportamentul normal al unei personae reprezintă
capacitatea unui individ de aface forță statutului și rolului său social așa cum este
el conturat într-o anumită societate și de a răspunde adecvat așteptărilor
comunității în care își duce viața. Omul normal este cel care corespunde cât mai
multor norma statistice și ideale din societatea din care trăiește reușind să
îndeplinească judicious funcțiile ce îi revin.

Normaliatate și sănătate psihică

Normalitatea psihică trebuie înțeleasă în raport cu vârsta, sex, gradul de pregătire
profesională și caracteristicile societății respective. Astfel o persoană normală psihic
trebuie să îndeplinească următoarele criterii :
 • Capacitatea de autonomie
• Independența
• Responsabilitate
• Corectă autoapreciere
• Stimă de sine adecvată
• Capacitatea de bună relaționare socială și de eveluare a altora
• Toleranță suficientă la frustrare și stres
• Capacitate suficientă de a te bucura, de a-ți aprecia vinovăția și de a învăța din
experiențe
• Capacitate de creștere și dezvoltate armonioasă a individului în sensul respectului
de sine
• Capacitatea de creație
Normalitatea psihică trebuie înțeleasă din punct de vedere al structurii caracterului
fiecăruia, dar și al trăirilor de circumstanță. Persoanel anormale au caracteristici
tipologice accentuate care atrag atenți celor din jur prin îndepărtarea de norme. Boala
psihică se referă la îndepărtarea de norme în sens negativ, prin deficit de funcționare în
societate și deficit de performanță. Din acest punct de vedere avem mai multe tipuri de
personalități :
• Persoanele particular anormale sunt persoanele care creează unele perturbări în
microgrupul său social și sunt vulnerabile pentru apariția unor boli psihice
ulterioare
• Normopatia- persoane liniștite, conștiincioase, ordonate care își îndeplinesc
obligațiile în totaliate, dar care sunt fragile, vulnerabile fără spontenietate și care
pot decompensa psihic
• Anormalitate psihică situțională- stări reactive și dezadaptative ce se pot însoți de
depresie, anxietate, iritabilitate sau stări de astenie. Necesită asistență psihiatrică
doar când ating intensități deosebite sau câd apar la persoane vulnerabile
În concluzie, definiția OMS privind normalitatea psihică este starea pozitivă de bine,
credința în propria valoare a individului, în demnitatea și valoarea celorlați, abilitatea
individului de a-și gestiona lumea interioară de gânduri și sentimente, de a-și organiza
viața, de a-și asuma riscuri, de a susține relații personale și capacitatea psihicului de
a-și reveni după eșecuri și stresuri. Pentru a ne considera sănătoși mintal trebuie să
avem patru tipuri de capacități.
• Capacitatea de percepee și cunoaștere a realității
• Capacitatea de alua decizii
 • Capacitate de exprimare prin limbaj verbal și nonvarbal
• Capacitatea de a răspunde la mesajele altora
Un rol important în paologia psihiatrică îl are dimensiunea interpersonală, capacitatea
de iubire și prietenie echilibrată precum și capacitatea individului de a face față
responsabilităților comunității.

Echilibrul psihic
Echilibrul psihic reprezintă o luptă înre factorii care încearcă să îl perturbe și factorii
care încearcă să îl mențină. În cazul perturbării acestui echilibru, persoana se
manifestă inițial sub forma unui episod psihopatologic. Din episodul psihopatologic
pacientul își poate reveni. Statisticile arată că în viață un om trăiește în medie 15-20
de episoade psihopatologice. Dacă episodul psihipatologic se amplifică, se repetă sau
diminuează sub tratament medical, abea atunci vorbim de boală psihică.
I Factori de vulnerabilitate
Vulnerabilitate de fond- este formată din factori:
• Genetici- în ultimii ani genetica a dovedit tot mai mult existența unor combinații
cromozomiale ce predispun la o boală psihică. Astfel de combinații s-au întâlnit la
schizofrenie, alcoolism, suicid. Un copil care are o astfel de combinație la naștere
nu înseamnă că va dezvolta obligatoriu o boală, dar riscul de a face boala este de
sute de ori mai mare decât o persoană ce nu are combinația.
• Prenatali,perinatali și postnatali- sunt complicații ale nașterii și sarcinii

Fenomenul de ,,impregnare” – în primul an de viață relații deformate sau

inexistente între mamă și copil.
• Comunicare extraverbală deformată de familie
• Tulburări de identificare cu părinții
• Lipsa logicii în aplicarea sancțiunilor și recompensei
• Comportamentul hiperprotector
• Influențe biologice nocive, suferințe cerebrale generate de consumul de
alcool.
Vulnerabilitate circumstanțială este formată din:
• Factori extrinseci- evenimente de viață stresante, schimbări de viață solicitante,
conflicte interpersonale
• Factori intrinseci- perioadele de trnziție caracteristice ciclurilor vieții, oscilațiile
periodice ale bioritmurilor
Proiectele de viață, balanțurile existențiale negative, conflictele intrapsihice și alte
influențe psihologice, frustrarea, eșecul sau epuizarea. Prin conjunctura și acumularea
acestor factori, adulții tineri pot fi plasți în una din următoarele categorii:
• Normal (în sensul larg al cuvântului ) cuprinde persoane nevulnerabile la boli
psihice
• Deosebit de dotate ( anormal pozitiv )
• Particulare- prezintă unele defecte minore ale structurii psihice și au o
vulnerabilitate crescută pentru boli psihice, ce devin evidente în anumite
împrejurări
• Patologică-importante tulburări ale structurii psihice și pot fi mai mult sau mai
puți vulnerabile
• Anormale-afecțiuni psihice din naștere care le perturbă abilitatea de comunicare și
relaționare interpersonală (autism), personae care au rămas, din punc de vedere al
dezvoltării psihice, la diverse nivele inferioare oricât ar progresa în vârstă
(oligofrenie)

II Factori de nonvulnerabilitate
• Rețeaua de suport social constă din acele personae pe care un individ le consideră
sprijinitorii săi și care îl ajută zilnic și îl pot ajuta în situații criză. În mod normal
Rețeaua de support social este formată din 8-15 persoane care fac parte din
rețeaua socială de gradul I (familie, colegi de muncă, vecini, prieteni sau membrii
unor comunități pe care individual le frecventează).

Funcțiile Rețelei de support social:

• Asigură suportul instrumental în sensul rezolvării unor problem practice
• Suportul afectiv constă în apropierea sufletească, ascultarea problemelor și
necazurilor care îl frământă pe subiect și îi dă sfaturi. Rețeaua de support social
funcționează ca o grilă de protective sau ca un tampon în fața stresurilor de zi cu
zip e care le filtrează și le atenuează, deaceea când rețeaua scade sau dispare
crește vulnerabilitatea apariției unei boli psihice sau organice.
 Scăderea Rețelei de support social se poate produce prin:
• Decesul unei persoane apropiate
• Schimbări de viață
• Unele aspect firești ale ciclurilor vieții (divorț, pensionare)
• Apariția unor boli cornice prelungite care scot persoana din circuitul social firesc
• Apariția unor boli psihice care au effect dublu, pe de o parte pacientul se izolează
de prieteni și pe de altă parte anturajul se depărtează de pacient datorită fricii
generate de boala psihică. Există persoane mai introvertite cu o Rețea de suport
social foarte scăzută, dar care se simt confortabil în acest mod.

• Fondul structural poate juca un rol pozitiv atunci când este capabil să controleze
factorii de stres. La aceasta contribuie o bună educație. Adoptarea unui stil de
viață sănătos, o bună capacitate de relaționare, de rezolvare a problemelor,
strategii de depășire a situațiilor stresante, strategii de relaxare și apreciere a
bucuriilor vieții.
• Alți factori protectivi- parcurgerea firească a ciclurilor vieții, dinamică internă a
bioritmurilor, inițierea unor programe existențiale, cum ar fi diferite pasiuni.

III Factori declanșatori

• Factori biologici- diverse noxe organice care acționează direct și în mod prelungit
asupra creierului (alcool, traumatisme cronico-cerebrale, agresiuni)
• Influențe psihosociale
• Psihotrauma- eveniment traumatizant, dar care nu este sufficient să fie trait de
persoană, ci trebuie să aibă o semnificație importantă pentru subiect
• Evenimentul de viață- reprezintă o schimbare importantă a cursului existenței
personale. Schimbarea poate fi pozitivă sau dorită de subiect sau să determine
o tulburare solicitând subiectul la eforturi de adaptare
• Eșecul- poate fi secvențial sau ocazional sau prelungit cum ar fi bilanțurile
existențiale negative
• Conflictul interpersonal- poate fi acut sau trenant
• Conflictul intrapsihic- conflictul cu sine însăși generat de ipocrizie,
compromisuri
 • Epuizare-poate fi fizică sau psihică, dar între cele 2 există permanent o
legătură
• Prin suprasolicitare excesivă
• Prin nopți nedormite
• Prin program de lucru suprasolicitant
• Prin program de viață care modifică bioritmurile
Există situații în care unele persoane se autosuprasolicită dorind să realizeze
performanțe care depășesc capacitățile energetice fizice și psihice
• Prin efortul de a efectua activități ce nu sunt dorite și nu determină satisfacții
subiectului și epuizare ce decurge din sentimental de lipsă de sens a activității
subiectului
• Frustrarea- un sentiment de nesatisfacere a unor dorințe pe care persoana le
consideră legitime și consideră că le merită. Frustrarea acută este mai puțin
periculoasă decât frustrarea cronică ce srvine pe perioade lungi de timp.
În concluzie, la o persoană cu vulnerabilitate de fond crescută combinată cu
acțiunea unor factori declanșatori și într-o perioadă cu vulnerabilitate
circumstanțială crescută duce la depășirea factorilor de nonvulnerabilitate și
generează un episode psihopatologic sau, eventual, o boală psihică.

08.03.2018
Structura Psihicului Uman
 Psihicul Uman este compus din patru tipuri de procese :
I Procese de cunoaștere
II Stările afective
III Voliționale (voința)
IV Conștiința
Procesele de cunoaștere
Procesele de cunoaștere
1) Atenția (proxie )- funcția psihica prin care se realizează orientarea și concentrarea
selective a activității psihice asupra unui grup limitat de obiecte, fenomene și acțiuni
definite. Există trei tipuri de atenție :
• Involuntară- determinată de stimuli senzoriali care apar brusc pe o stare de
nepregătite a organismului sau care poartă o noutate informațională
• Voluntară-este deliberată și susținută de un efort de voință , are nevoie de
motivație și este limitată în medeie de 20 de minute
• Poatoluntară(abituală)- care se caracterizează printr-o stare de pregătire și de
așteptare în vederea percepției mai corecte a stimulilor
Tulburări ale atenției (disproxie):
• Hiperproxii (în plus)- exagerarea orientării selective a activității de cunoaștere
. Se manifestă selectiv cu predilecție într-un anumit sector al vieții psihice sau
pe un anumit conținut ideativ. La bolnavii cu obsesii sau fobii este orientat pe
obsesia sau fobia respectivă.
• Hipoproxie (diminuarea)- scăderea orientării selective a activitășilor de
cunoaștere. Se întâlnește în stări de surmenaj, irascibilitate, în stări
confuzionale sau oligofrenii.
• Aproxie (lipsa completă a atenției)- lipsa completă a oricăror elemenete ale
atenției și se întâlnește în stări confuzionale grave sau în unele afecțiuni
psihice cu stări de pierdere a conștiinței.

2) Senzația și percepția
Senzația- procesul psihic elementar prin acțiunea obiectelor și fenomenelor din
lumea materială asupra organelor de simț.
Percepția- procesul psihic de proiecție în conștiință a unei imagini unice sintetice
și integrale realizate prin analizarea, compararea și sintetizarea senzațiilor.
 Tulburari ale percepțiilor și senzațiilor pot fi :
a. Cantitative
• Hiperstezia- coborârea pragului senzorial tradusă prin impresia de creștere a
intensității senzațiilor și percepțiilor. Persoanele respective suportă greu
atingerile cutanate, zgomotele sau lumina.
• Cenestopatiile- o formă aparte de hiperstezie caracterizată prin tulburarea
conștientă a senzațiilor și percepțiilor.
• Hipostezia-apare drept consecință a creșterii pragului sensorial și se
caracterizează prin scăderea activității senzoriale. Se întâlnește în schizofrenii,
isterii, oligofrenii.
b) Calitative
• Iluziile- percepții deformate ale obiectelor și fenomenelor existente în
realitate. Ele pot fi :
• Fiziologice (normale)- când se produce prin modificarea condițiilor
obiective ale mediului de perceptive. Situație în care bolnavul corectează
ușor eroarea.
• Patologice- când bolnavul nu corectează erorile, le consideră reale și le
însoțește de o interpretare delirantă.
Iluziile ca reflectare denaturată a obiectelor și fenomenelor se caracterizează mereu prin
obiectualitate, adică pornesc mereu de la un excitant real. În funcție de analizatorul
sensorial folosit, iluziile sunt de trei tipuri :
1. Exteroceptive :
• Vizuale (cele mai frecvente)- constau în impresia de deformare a
obiectelor sau a spațiului perceput. În mod normal astfel de iluzii apar la
unele persoane prin compararea desenelor de pe covor sau a norilor de pe
cer cu chipuri de persoane (pareidolie). Dintre iluziile vizuale fac parte
falsele recunoașteri care constau din identificarea greșită a unor persoane.
O formă aparte de falsă recunoaștere este fenomenul ,,Deja-vu”
(individual are senzația că a vazut anterior o persoană într-un context pe
care nu și-l amintește sau a trăit anterior o succesiune de evenimente
similare cu cele trăite în prezent ), iluzia ,, Sosiilor” (în care o persoană
cunoscută nu este identificată ca atre ci doar ca o persoană străină
asemănătoare cu originalul).
• Auditive- constau în impresia că diferite sunete sau zgomote sunt mai
apropiate, mai puternice, mai distincte sau dimpotrivă mai îndepărtate, mai
discrete sau mai estompate. Alteori diferite sunete sunt percepute sub
 forma unor cuvinte injurioase, iar identificarea originilor se face în mod
eronat în funcție de interpretarea delirantă.
• Gustative/olfactive – perceperea eronată a gustului și mirosului firesc al
diferitelor substanțe, poartă numele de parosmie.
• Tactive

2) Interoceptive- perceperea eronată a funcționării unor organe sau aparate.

3) Proprioceptive- perceperea denaturată a formei, mărimii, greutății și poziției
propriului corp (anorexie, levitație). Ele se percep ca o senzație de mărire sau
micșorare a dimensiunii și grutății corpului. Alteori iau forma senzației că fața
este strâmbă sau asimetrică, s-a modificat forma ochilor sau a nasului.

• Agnoziile- deficite psihosenzoriale de recunoaștere a parametrilor obiectelor

și fenomenelor din realitate. Agnoziile pot fi :
• Vizuale (orbire psihic)- constau în tulburarea recunoașterii semnificeției
obiectelor, imaginii sau persoanelor, deși vederea este intactă și conștiința
clară. Bolnavul nu poate recunoaște obiecte sau imagini ce îi erau până
atunci familiale. Apar în leziuni ale anumitor segmente ale creierului.
• Obiectelor animate- bolnavul nu recunoaște persoane cunoscute sau nu se
recunoaște în oglindă.
• Culorilor- tulburări în clasificarea culorilor însoțită de amnezia numelor
acestora.
• Simbolurilor grafice (surditate verbal)- imposibilitatea înțelegerii
limbajului scris, imposibilitatea de a scrie cuvinte sau recunoașterea doar a
primelor cuvinte dintr-o frază, nerecunoașterea cifrelor (acalculie).
• Spațială- tulburarea percepției spațiale.
• Percepției tactile- incapacitatea de a recunoaște forma și volumul
obiectelor sau a obiectelor însăți prin exploatarea tactilă.
• Schemei corporale- când omul nu recunoaște unele părți ale corpului. Se
întțlnește în accidente vasculare cerebrale cu chemiplagii.
• Asomatognozia- nerecunoașterea unuia sau mai multor segmente ale
corpului sau a corpului în întregime. Îmbracă uneori forme de îndiferență
față de boală sau nerecunoașterea unei boli.
Auditive- imposibilitatea identificării sunetelor sau cuvintelor.
• Halucinațiile- percepții false fără obiect de percepție . Au mai multe forme:
• Funcționale- apar într-n context de asociere cu op ercepție fizioligică.
Excitanți obiectivi cum ar fi apa care curge la robinet determină percepția
falsă de tip halucinator în care bolnavul aude voci care îl înjuriază. Altă
caracteristică este prezentată de faptul că ele persistă atât timp cât persistă
excitantul real.
• Halucinoidele- forme halucinatorii de limită între percepții reale și
halucinații vagi. Apar în perioada de instalare sau dispariție a episodului
halucinator.
• Imagini eidetice- reproiectări în exterior ale unor imagini de obiecte sau
ființe ce au o forță receptivă foarte vie. La persoanele normale apar în
perioada instalării somnului sau la trezire și reprezintă persoane, acțiuni
sau scene care l-au impresionat în timpul zilei . Au o durată în general
scurtă.
• Halucinozele- halucinații a căror semnificație patologică este recunoscută
de bolnav și care are o atitudine critică față de ele, încercând să le verifice
autenticitatea. Apar mai ales seara, durează câteva minute, ore și maxim
câteva zile. Termenul dat este utilizat mai ales în boli psihice cu elemente
delirant halucinatorii.
• Halucinații propriu-zise- tulburări de percepție fără obiect de perceput la
care se adaogă caracterul de senzorialitate, lipsa excitantului real, iar
bolnavul nu are atitudine critică față de imaginea creată. Halucinațiile
propriu-zise se caracterizează prin proiecție spațială (sunt incluse în spatial
perceptive al bolnavului). Convingerea bolnavului asupra realității lor se
percep prin modalități senzoriale obișnuite. Au grade variabile de claritate,
intensitate, complexitate diferită, rezonanță afectivă variabilă și durată
variabilă. Halucinațiile în general sunt anxiogene (terifiante).
• Halucinații exteroceptive