UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAŞOV

FACULTATEA DE DREPT
ANUL AL II -LEA
SEMESTRUL AL II-LEA

REFERAT CONTENCIOS
CONSTITUŢIONAL

TEMA: DECIZIA CURŢII

CONSTITUŢIONALE Decizia nr. 530/2013
referitoare la admiterea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 16
alin. (3) din Legea partidelor politice nr.
14/2003

COORDONATOR: Conf.univ.dr. BARBU SILVIU

GABRIEL
STUDENT:CRĂCIUN MIHAELA
BRAŞOV
2016
 PLANUL LUCRĂRII

Partea I
ASPECTE TEORETICE PRIVIND PARTIDELE POLITICE

Capitolul 1
1.1. Partidele Politice. Noțiuni introductive.

1.2. Istoricul Partidele Politice din România

Capitolul 2
Curtea Constitituționala
Partea II

Analiza Deciziei Curții Constituționale nr. 530/2013

1.Titlul
2. Autorul Sesizării
3. Obiectul Sesizării
4. Motivarea Sesizării
5. Motivarea Deciziei
5.1. Motivarea Guvernului
5.2 Motivarea Avocatului Poporului
5.3. Motivarea Președintinților Camerei Deputaților
5.4. Decizia Plenului Curții Constituționale
6.Concluzie
7. Cuprins
 Partea I
Aspecte teoretice prvind partidele politice

Titlu: DECIZIA Nr.530 din 12 decembrie 2013 referitoare la excepția

de neconstituționalitate a prevederilor art.16 alin.(3) din Legea
partidelor politice nr.14/2003

Cuvinte cheie: partid politic, Constitutie , cale de atac.

Capitolul 1
1.1 Partidele Politice. Noțiuni introductive.

Partidul politic1 reprezintă o grupare de oameni constituită pe baza

liberului consimțământ, ce acționează programatic, conștient și
organizat pentru a servi intereselor unor clase, grupuri sociale,
comunități umane, pentru dobândirea și menținerea puterii politice, în
vederea organizării și conducerii societății, conform cu idealurile
proclamate în platforma program.
Un partid politic este o organizație care încearcă sa obțină putere
politică în cadrul unui guvern, de obicei prin participare în campanii
electorale. Unele partide nu încearcă să câștige putere prin alegeri
deoarece nu au dreptul sau nu doresc să participe în sistemul
electoral, și uneori utilizează alte metode, chiar și terorismul. Multe
partide sunt centrate în jurul unei ideologii, însă pot și să facă parte
dintr-o coaliție cu interese mixte.
Într-un sistem parlamentar de guvernare, majoritatea partidelor politice
au un lider ales care în cazul în care partidul său câștigă, devine șeful
guvernului. Într-un sistem prezidențial, președintele poate fi ales ca
reprezentant al partidului său și devine șef al statului și al guvernului,
care este format în principal din membri ai partidului său; dar în unele

1
Legea partidelor politice nr. 14/2003
țări, președintele este obligat să renunțe la legăturile sale cu orice
partid politic când devine șeful statului. În unele situații electorale, se
poate ajunge la formarea unui guvern de coaliție poate fi format, cu
membri din partide diferite. Acest fenomen este întâlnit mai des în
sisteme cu reprezentare proporțională decât într-un sistem de tipul first
past the post.

1.2 Istoricul Partidelor Politice din România

Primele Partide Politice in România

În Romania, primul partid politic constituit in mod oficial (anterior au
existat anumite grupari politice) a fost Partidul National Liberal2, in
1875. La scurt timp dupa aceea, mai precis in 1881, s-a
format Partidul Conservator. Aceste doua partide au asigurat
alternanta la putere pana la finele Primului Razboi Mondial, cand cel
de-al doilea dintre ele a disparut.
Perioada interbelica a fost marcata in plan politic de existenta si
activitatea a mai multor partide, printre care putem enumera Partidul
National Liberal, Partidul National Taranesc (constituit in urma
fuziunii dintre Partidul National condus de Iuliu Maniu si Partidul
Taranesc condus de Ion Mihalache), Partidul
Poporului(Averescu), Partidul Nationalist-Democrat (Nicolae
Iorga), Garda de Fier, Partidul Social Democrat Roman.

Fenomenul politic in perioada comunista

Instaurarea partidelor de sorginte comunista in Europa de Est s-a facut
in totalitate - cu exceptia Yugoslaviei si Albaniei - cu sprijinul Armatei
Sovietice.
In Romania, inca din al II-lea guvern Sanatescu (noiembrie 1944)
comunistii obtin cateva portofolii: justitie (Lucretiu Patrascanu),
transporturi (Gheorghiu Dej) si postul de subsecretar de stat la interne
(T.Georgescu).

Alegerile organizate in noiembrie 1946 au dat castig de cauza

comunistilor in urma unor fraude grosolane. Rezultatele s-au vazut
2
Stan, Apostol, Iosa, Mircea, Liberalismul politic în România. De la origini până la 1918,
Editura Enciclopedică, București, 1996.
imediat pentru ca in decursul anului 1947 majoritatea partidelor
politice sunt eliminate iar in 30 decembrie Romania devenea
Republica Populara.
Plecarea Regelui Mihai (3 ianuarie 1948) a dat frau liber
organizarii Partidului Muncitoresc Roman care il alegea pe
Gheorghe Gheorghiu Dej secretar general (februarie), iar in aprilie era
adoptata o noua constitutie copiata dupa modelul celei sovietice din
1936. Vara aceluiasi an aducea nationalizarea industriei si
transformarea Serviciului Special de Informatii in Directa Generala a
Securitatii Poporului.
Procesul inceput prin nationalizarea industriei a fost continuat in martie
1949 prin anularea proprietatii private a terenurilor.
Cu toate acestea in perioada 1945-1962 in zona muntoasa a
Transilvaniei si Banatului a reusit sa supravietuiasca o miscare de
rezistenta armata, majoritatea membrilor sai provenind din
cadrul Miscarii Legionare si din randul intelectualilor cu sau fara
activitate politica anterioara instaurarii regimului comunist.
Actiunile de eliminare a elementelor ostile din Partidului Muncitoresc
Roman au culminat cu excluderea tripletului: Luca, Pauker, Georgescu
(1952) si cu condamnarea la moarte a lui Lucretiu Patrascanu (1954).
Revolutia Maghiara (octombrie 1956) determinata de discursul
secretarului general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a dus la
revolte in universitatile din Timisoara, Cluj, Iasi si Bucuresti soldate cu
cateva mii de arestari.
In martie 1965 dupa moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, Nicolae
Ceausescu devine secretar general al Partidului Muncitoresc
Roman (PMR), chiar in vara acestui an PMR devine Partidul
Comunist Roman 3 , iar Republica Populara Romania devine
Republica Socialista Romania (RSR).
Condamnarea interventiei Sovietice in Cehoslavacia (1968) avea sa ii
aduca tanarului secretar general o imagine foarte buna in occident.
Chiar daca aceasta imagine se va pastra in vest mai multa vreme, in
tara, ea va disparea odata cu cele 17 "teze" din iulie 1971, teze care
readuceau Romania in zona unui stalinism retrograd de inspiratie
asiatica.
Doar trei ani mai tarziu in RSR era creat un post de presedinte al
republicii ocupat de Nicolae Ceusescu.

3
PCR și intelectualii în primii ani ai regimului Ceaușescu (1965-1972), Alina Tudor-
Pavelescu, Arhivele Naționale ale României, București, 2007.
Greva minerilor din Valea Jiului (iulie 1977) avea sa fie doar prima
dintr-o serie de revolte care vor culmina cu cele de la Brasov din 1987
si de la Iasi din 14 decembrie 1989, pentru a pune capat regimului
comunist odata cu manifestatiile de la Timisoara in 16-18 decembrie
1989.

Capitolul 2
Curtea Constitituționala

În România, controlul constituţionalităţii legilor a fost consacrat pe cale

pretoriană încă din anul 1912, atunci când Înalta Curte de Casaţiune şi
Justiţie a confirmat hotărârea dată în primă instanţă de Tribunalul Ilfov
în celebrul „Proces al tramvaielor”, declarând competenţa instanţelor
judecătoreşti de a cerceta concordanţa legilor cu Constituţia.
Mai târziu, urmând modelul european de justiţie constituţională,
Constituţiile din 1923 şi din 1938 au prevăzut că numai Curtea de
Casaţie şi Justiţie, în secţiuni unite, avea dreptul de a judeca
neconstituţionalitatea legilor şi de a le declara inaplicabile în speţă. În
acest sens, se prevedea la art. 103 alin.1 din Constituţia din 19234,
preluat în art.75 din Constituţia din 1938, că „judecata asupra
neconstituţionalităţii legilor se mărgineşte numai la cazul judecat”.
Aceste Constituţii au consacrat astfel un control de constituţionalitate
concentrat exercitat de instanţa supremă.
Constituţiile din perioada regimului comunist au creat doar o aparenţă
în ceea ce priveşte controlul constituţionalităţii legilor; spre exemplu,
potrivit Constituţiei din 1965, acesta era exercitat de către puterea
legiuitoare.
Revoluţia din decembrie 1989 a marcat trecerea la un regim politic
democratic. Adunarea Constituantă - care a ales o Comisie de
redactare a proiectului Constituţiei României, formată din deputaţi şi
senatori, precum şi din specialişti în domeniul dreptului constituţional şi
al altor ştiinţe socio-umane - a adoptat, în şedinţa din 21 noiembrie
1991, noua Constituţie a României, textul acesteia fiind publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991.

4
https://www.ccr.ro/constitutia-romaniei-1991
Potrivit art.149 din Constituţia din 1991, aceasta a intrat în vigoare în
urma aprobării ei prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991.
Art.152 din Constituţie prevedea că, „în termen de 6 luni de la data
intrării în vigoare a Constituţiei, se înfiinţează Curtea Constituţională”5.
Astfel, în cursul lunii iunie 1992, judecătorii primei Curţi Constituţionale
au fost numiţi pentru perioade de 3, 6 şi, respectiv, 9 ani, Preşedintele
României, Camera Deputaţilor şi Senatul desemnând câte un
judecător pentru fiecare dintre cele trei perioade. Această modalitate
de numire permite înnoirea Curţii Constituţionale din 3 în 3 ani, ceea
ce contribuie la asigurarea independenţei judecătorilor faţă de
autorităţile publice care i-au numit.
Primele decizii ale Curţii Constituţionale au fost pronunţate în data de
30 iunie 1992.
În anul 2003, urmare a revizuirii Legii fundamentale, art.142 alin.(1) a
consacrat rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei
Constituţiei, acordându-i-se noi atribuţii, care îi sporesc importanţa în
edificiul instituţional al statului de drept6.

5
https://www.ccr.ro/constitutia-romaniei-1991
6
Curtea Constitutionala este independentă față de autoritatea judecătorească, nefiind inclusă in sistemul
instanțelor judecătorești de drept comun [ a se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr. 67 din 24 februarie
2004 ( M . Of. Nr. 25 din 9 martie 2004)].
 Partea II

Analiza Deciziei Curții Constituționale nr. 530/2013

1. Titlul : DECIZIA Nr.530 din 12 decembrie 2013 referitoare la

excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.16 alin.(3) din
Legea partidelor politice nr.14/2003

Cuvinte cheie: partid politic, Constituție , tribunal

2. Autorul sesizării : Dumitru Voicu

3. Obiectul sesizării:
-Prevederile art .16 alin. (3) din Legea Partidelor Politice nr.
14/2003.
-excluderea dintr-un partid politic

4. Motivarea sesizării :
-prevederile art .16 alin. (3) din Legea Partidelor Politice nr.
14/2003 sunt neconstituționale sub aspectul excluderii instanțelor
judecătorești de la efectuarea controlului asupra măsurilor dispuse de
organele de jurisdicție ale partidului politic în ceea ce privește
pierderea calității de membru al acestuia, cu atât mai mult cu cât
această sancțiune are ca efect încetarea mandatului de consilier local.

5.Motivarea deciziei

Tribunalul Călărași — Secția civilă opinează în sensul admiterii

excepției de neconstituționalitate, întrucât prevederile art.16 alin.(3) din
Legea nr.14/2003 se constituie într-un fine de neprimire pentru cererile
adresate justiției, inclusiv de a constata încălcarea, de către organele
statutare ale partidului, a propriului statut.
Instanța judecătorească consideră că este lăsată la latitudinea
exclusivă a organelor statutare ale partidului aplicarea oricărei
sancțiuni, inclusiv excluderea din partid, chiar cu încălcarea propriului
statut, fără teama că această încălcare ar putea fi cenzurată de către
instanță. Primind o astfel de cerere, prin care se contestă, de exemplu,
legalitatea excluderii din partid, instanța, chiar dacă ar observa că au
fost încălcate flagrant înseși procedurile statutare, nu poate decât să
respingă cererea ca inadmisibilă, nefiind competentă material să o
judece. În acest fel sunt încălcate dispozițiile art.21 alin.(1) și (2) din
Constituție.
Se încalcă, de altfel, și plenitudinea de judecată a instanțelor
judecătorești, prevăzută de art.126 alin.(1) din Constituție, fără a putea
fi primit argumentul că, potrivit art.126 alin.(2) din Constituție,
„Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt
prevăzute numai prin lege”.
Dispozițiile constituționale ale art.126 alin.(2)7 sunt în sensul că prin
lege se stabilește competența (materială sau teritorială) a instanțelor
judecătorești și nu în sensul că asupra unui diferend nicio instanță nu
este competentă să se pronunțe. Chiar dacă prin legea specială
competența materială de soluționare a unei cauze este atribuită altor
organe (celor cu atribuții jurisdicționale, de exemplu), soluțiile
acestora, fără excepție, pot fi contestate în justiție, respectându-se
astfel dreptul de acces liber la justiție.
Având în vedere statutul partidelor politice, a lăsa în afara controlului
judecătoresc respectarea, de către organele de decizie ale partidelor,
a propriilor statute, înseamnă a nega drepturile și libertățile
cetățenești, prevăzute ca atare de Constituție, lăsând astfel loc
abuzurilor de drept.
Potrivit dispozițiilor art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, încheierea de
sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima
punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

5.1. Motivarea Guvernului

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este

neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale,
în materie, spre exemplu, deciziile nr.952 din 25 iunie 2009, nr.1.255
din 6 octombrie 2009, nr.197 din 4 martie 2010, nr.399 din 13 aprilie
2010, nr.958 din 6 iulie 2010, nr.1.461 din 8 noiembrie 2011, nr.283
din 27 martie 2012 și nr.649 din 19 iunie 2012. Precizează că, potrivit
jurisprudenței Curții Constituționale, instanțele de judecată nu sunt
competente să exercite funcția de înfăptuire a justiției pentru acte de

7
https://www.ccr.ro/constitutia-romaniei-1991
încălcare a disciplinei interne în cadrul partidului politic, deoarece
răspunderea juridică în materie nu este reglementată prin norme
juridice de drept comun, ci prin norme juridice proprii statutului
partidelor, pe care membrii acestora s-au angajat să le respecte.

5.2. Motivarea Avocatului Poporului

Avocatul Poporului arată că își menține punctul de vedere exprimat

anterior, în sensul constituționalității prevederilor de lege criticate,
reținut în deciziile Curții Constituționale nr.65 din 21 februarie 2013,
nr.649 din 19 iunie 2012, nr.399 din 13 aprilie 2010, nr.197 din 4
martie 2010. Consideră că este firesc ca răspunderea disciplinară a
membrilor partidului să fie stabilită de către organisme interne, acestea
fiind singurele care pot aprecia în ce măsură comportamentul
membrilor acestuia este compatibil cu normele statutare ale unui partid
politic, iar, în această situație, instanțele de judecată nu sunt
competente să exercite funcția de înfăptuire a justiției.

5.3. Motivarea Președinților celor două Camere ale Parlamentului

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat

punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

5.4. Decizia Curții Constituționale

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Dumitru Voicu în

Dosarul nr.359/116/2013 al Tribunalului Călărași — Secția civilă și
constată că prevederile art.16 alin.(3) din Legea partidelor politice
nr.14/2003 sunt neconstituționale.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernului și Tribunalului Călărași — Secția civilă și se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I.

6. CONCLUZIE

Curtea a constatat că partidele politice sunt grupări asociative care

funcționează pe baza statutelor proprii care conțin reguli create și
acceptate de membrii lor și că instanțele judecătorești nu sunt
legitimate să exercite funcția de înfăptuire a justiției în ceea ce privește
actele de încălcare a disciplinei interne din cadrul partidelor politice,
deoarece răspunderea în materie nu este reglementată prin norme
juridice de drept comun, ci prin norme de etică și deontologie proprii,
pe care membrii acestora s-au angajat să le respecte încă din
momentul în care, în mod liber consimțit, au aderat la acest tip de
asociații cu caracter politic.
Conform Legii nr.14/2003, prin art.1, statuează că „partidele politice
sunt asociații cu caracter politic ale cetățenilor români cu drept de vot,
care participă în mod liber la formarea și exercitarea voinței lor politice,
îndeplinind o misiune publică garantată de Constituție. Ele sunt
persoane juridice de drept public8”.
De asemenea, potrivit art.2 din lege, „prin activitatea lor, partidele
politice promovează valorile și interesele naționale, pluralismul politic,
contribuie la formarea opiniei publice, participă cu candidați în alegeri
și la constituirea unor autorități publice și stimulează participarea
cetățenilor la scrutinuri, potrivit legii9”.
Pentru aducerea la îndeplinire a rolului partidelor politice în cadrul
democrației constituționale din România, astfel cum acesta este
enunțat de prevederile constituționale și legale menționate, Legea
nr.14/2003 stabilește reguli privind organizarea acestora. Astfel,
potrivit art.9 din lege, fiecare partid politic trebuie să aibă statut și
program politic proprii, iar statutul fiecărui partid politic, întocmit în
conformitate cu prevederile art. 10 din lege, cuprinzând inclusiv
sancțiunile disciplinare și procedurile prin care acestea pot fi aplicate
membrilor, trebuie anexat obligatoriu (art.18 din lege) la cererea de
înregistrare a partidului politic depusă la Tribunalul București.
În caz de admitere a cererii de înregistrare, statutul partidului capătă
forță juridică obligatorie asemenea legii și trebuie întocmai respectat
de membrii unui partid politic și de organele statutare ale partidului.
Nerespectarea acestuia constituie motiv de aplicare a sancțiunilor
prevăzute de respectivul act juridic, cea mai gravă fiind sancțiunea
excluderii din partid.

Eu consider că decizia Curtii este corecta si bine motivată ,deoarece

având în vedere prevederile art.15 alin.(1) și (3) din Legea nr.14/2003,
membrii unui partid politic trebuie, în cazul diferendelor determinate de
excluderea din partid, să parcurgă procedura în fața jurisdicțiilor
interne ale partidului, să solicite acestora aplicarea întocmai a
prevederilor statutare și doar în cazul în care consideră că aceste
organe au încălcat prevederile statuare, să aibă, ulterior, posibilitatea
8
Legea nr. 14/2003 privind Partidele Politice
9
Legea nr. 14/2003 privind Partidele Politice
sesizării instanței judecătorești. Aceeași concluzie rezultă și din
împrejurarea că, deși organele cu atribuții jurisdicționale ale partidului
își desfășoară activitatea pe baza unor prevederi statutare care, în
principal, trebuie să asigure părților dreptul la opinie, dreptul de a se
apăra și o procedură echitabilă, acestea nu pot fi considerate ca
întrunind condițiile specifice unui tribunal independent și imparțial, în
sensul art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale 10.
Consider că prevederile art.16 alin. (3) din Legea nr.14/2003 aduc
atingere dreptului de acces la instanță și că nu este in concordanța cu
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind dreptul la un
proces echitabil (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 10 februarie
1983, pronunțată în Cauza Albert și Le Compte împotriva Belgiei,
paragraful 29, Hotărârea din 25 mai 2005, pronunțată în Cauza
Buzescu împotriva României, paragraful 60)11.

10
Protocolul nr.7 la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale,
op. cit., pag. 19
11
http://www.mpublic.ro/jurisprudenta/Decizii_CPP.pdf