Clasa a III “B” Biblioteca Liceului “George Meniuc” 01/03/2019

PROPUNĂTOR: Biblioteca Liceului „George Meniuc”

,,Aşa eram eu la vârsta cea fericită, şi aşa cred că au

fost toţi copiii, de când lumea şi pământul; măcar să
zică cine ce-a zice.”
Clasa a III “B” Biblioteca Liceului “George Meniuc” 01/03/2019

ARGUMENT:
Ion Creangă este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai iubiţi povestitori, supranumit şi „Împăratul
poveştilor”. Neîntrecutul povestitor a preţuit mult comorile folclorice şi a nutrit o dragoste caldă şi plină
de înţelegere pentru copii. Animat de aceste sentimente, a creat un bogat şi valoros tezaur de poveşti care
au fermecat copilăria a zeci de generaţii şi vor constitui mereu lectura preferată a copiilor. Citind
poveştile lui Ion Creangă, copiii cunosc numeroase figuri din viaţa satului: oameni şi buni şi răi, şi harnici
şi leneşi, şi cinstiţi şi necinstiţi, optimişti, veseli, glumeţi, dar hotărâţi să lupte pentru o viaţă mai bună.
Creangă a realizat pentru prima dată în literatura noastră cea mai atractivă şi mai accesibilă operă,
de o deosebită valoare artistică: „Amintiri din copilărie”. Povestirea năzdrăvăniilor din vârsta sa fragedă
a fost un prilej de a alcătui o frescă realistă a vieţii ţăranului din ţinuturile de munte ale Moldovei, din
prima jumătate a sec. al XIX-lea.
Întreaga operă este presărată cu proverbe, zicători şi expresii populare, care îmbogăţesc vorbirea
copiilor şi-i fac să pătrundă în tainele limbii materne şi în comorile înţelepciunii populare.
Petrecându-şi întreaga viaţă printre copii, marele povestitor a cunoscut preocupările şi preferinţele
lor şi de aceea a reuşit să creeze pentru ei poveşti care să-i atragă, dar, în acelaşi timp, să-i educe şi să-i
instruiască.
Unele replici au devenit memorabile, iar proverbele şi zicătorile din opera sa constituie un
adevărat material educativ.
El a reuşit să ridice proza românească din secolul trecut pe aceleaşi culmi pe care Eminescu
propulsase limba literară în poezie, valorificând vorbirea omului simplu şi ridicând-o la un nivel neegalat
nici până astăzi.
Opera lui literară este alcătuită din poveşti (Soacra cu trei nurori, Capra cu trei iezi, Punguţa cu
doi bani, Dănilă Prepeleac, Povestea porcului, Povestea lui Harap – A1b, Fata babei şi fata moşneagului
ş.a.), povestiri (Acul şi barosul, Inul şi cămeşa), nuvele (Moş Nichifor Coţcariul) şi romanul autobiografic
(Amintiri din copilărie)

SCOPUL:
 cunoaşterea şi preţuirea operei marelui povestitor;
 îmbogăţirea vocabularului cu expresii populare, proverbe şi zicători;
 stimularea interesului pentru lectură, a creativităţii, cultivarea gustului estetic şi formarea
deprinderilor de lucru în echipă.
OBIECTIVE:
 să caute şi să înregistreze date biografice referitoare la viaţa povestitorului;
 să manifeste interes şi dragoste pentru lectură;
 să recepteze mesajul educativ din poveştile lui Ion Creangă

METODE ŞI TEHNICI DE LUCRU:

 dialoguri
 vizionare film video.

BENEFICIARI:
-elevii clasei a III-a B


Clasa a III “B” Biblioteca Liceului “George Meniuc” 01/03/2019

SĂ NE AMINTIM DE COPILĂRIE CU... ION CREANGĂ

Dragi copii, atenţie! Vă spun o ghicitoare!

Şi voi ştiţi multe, care mai de care,
Dar ghicitoarea asta o să fie
Mai altfel de cum se ştie.
Aşadar, vă rog să mă-ascultaţi:
Dintre povestitori, cine mai mult v-a fermecat?
La Humuleşti s-a născut şi în Ozana s-a scăldat,
Pupăza din tei a prins, cireşele mătuşii a furat,
Anii au trecut în zbor şi la seminar într-o zi a plecat.
Haideţi, haideţi, ca la şcoală-n bancă.
Cine este?
Este Ion Creangă.
Dar ce a scris o să ghiceşti?
A scris o carte cu poveşti.
Şi le-a mai dat învăţăceilor o carte-n dar
El a făcut primul...
Abecedar.
Numai atât? Cine mai ştie?
Ne-a povestit...
„Amintiri din copilărie”.

Era odată o ţară frumoasă, frumoasă şi bogată cum nu se mai afla pe pământ.
Toti copiii şi toţi oamenii mari ştiu numele acestei ţări minunate. Ea seamănă cu o stea şi cu o
inimă de copil. Are munţi, câmpii şi o apă mare-mare ca o Mare Neagră şi mai are şi cele mai limpezi
râuri care s-au văzut vreodată. Dar între toate apele botezate fie cu nume de voinicei, precum Prut, Siret,
Mures, Olt, Jiu, fie cu nume de fete mândre, cum ar fi Tisa, Bistriţa, Dorna, ....OZANA era cea mai
„frumos curgătoare şi limpede ca cristalul”, „în care se oglindeşte cu mândrie Cetatea Neamţului de atâtea
veacuri!”
Veneau primăveri dupa ierni, veri după primăveri, toamne după veri, ierni după toamne, şi iar
primăveri după ierni îndelungate şi geroase; adormea şi iar se trezea la viaţă întreaga fire, ani după ani,
veacuri fără sfârşit. Şi văzând Dumnezeu hărnicia şi cumsecădenia oamenilor de pe la noi, auzindu-i cum
îşi plâng dorurile, cum îşi cântă doinele şi-şi joacă horele, ascultându-le gândurile şi chibzuind că face
bine ce face ...., a hotărât într-o primăvară anume să ne dăruiască pentru totdeauna, nouă, tuturor celor
însemnaţi cu această nobleţe a neamului românesc: CEL MAI FRUMOS MĂRŢISOR..
Era la 1 martie 1837. În satul Humuleşti din ţinutul Neamţului. În partea dinspre răsărit a
Pământului românesc. Chiar în inima Moldovei.
Şi s-a nimerit încă de atunci ca El ..., şi nimeni altul, să devină împăratul poveştilor şi să se
numească pentru totdeauna ION CREANGĂ.

„Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din
Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt de crăpau mâţele jucându-se cu
ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptioriul pe
care mă ascundeam, când ne jucam noi băieţii de-a mijoarca şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi
farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie! Şi, Doamne, frumos era pe atunci, căci şi
părinţii, şi fraţii, şi surorile îmi erau sănătoşi, şi casa ne era îndestulată, şi copiii, şi copilele megieşilor
Clasa a III “B” Biblioteca Liceului “George Meniuc” 01/03/2019

erau de-a pururea în petrecere cu noi, şi toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era
toată lumea a mea!...”

Iată ce lucruri frumoase îşi aminteşte povestitorul despre satul natal şi despre copilăria sa. Dar
cine a fost Ion Creangă?

„Ia, am fost şi eu, în lumea asta, un boţ cu ochi, o bucată de humă însufleţită din Humuleşti, care
nici frumos până la douăzeci de ani, nici cuminte până la treizeci de ani şi nici bogat până la patruzeci nu
m-am făcut.”

„Ion Creangă”:
A fost odată o apă care s-a chemat Ozana
şi un copil jucăuş ca un vânt de câmpie…
Apa curgea visător şi, limpezindu-şi de sălcii geana,
copilul şi-o turna peste trup cu o candidă bucurie.

Avea copilul ceva ciudat de cerb tulburând izvoarele…

Treacea prin lucruri şi lucrurile se umpleau de un freamăt sonor…
Trestia se făcea fluier şi ciocârliile limpezeau soarele
azvârlindu-l să ardă peste cântecul lor.

Într-o zi copilul s-a făcut mare şi s-a rupt de puştani…

Uliţele au coborât în praf cu o tristeţe târzie,
şi a rămas o pupăză nevândută pe bani,
şi doi cireşi plângând neculeşi la o tuşă Mărie.

De atunci drumurile ţării s-au umplut de poveşti

ca verdele frunzelor de-al pădurilor lung zvon,
şi poveştile şi-au uitat denumirile fireşti
şi s-au numit: CREANGĂ ION!

Ion Creangă este unul dintre cei mai îndrăgiţi scriitori ai noştri. El s-a născut la Humuleşti, aşezare
despărţită de Târgu Neamţ doar de apa Ozanei, cea „frumos curgătoare şi limpede ca cristalul”.
De sub pana lui au ieşit, pe rând, o capră ce avea trei iezi, dar şi un lup flămând, un urs păcălit de
o vulpe vicleană, Dănilă Prepeleac, Ivan Turbincă, demnul, mândrul, bunul, neînfricatul, răbdătorul Harap
– Alb şi, mai presus de toate, şturlubaticul Nică a lui Ştefan a Petrei Ciubotariul.
Să ne închipuim un moment că ne aflăm în bojdeuca lui Creangă. În odăiţa dinspre tâmpla
Sărăriei, Dănilă Prepeleac flutură a pagubă punga cea goală. Pe-un resteu proptit de două cuie, Cocoşul
cel pintenat face încă un nod punguţei cu doi bani. Pe laviţa din colţ, Capra îşi ogoieşte iezii. În cea de-a
doua odăiţă, zarvă mare: s-au apucat surorile să-şi „ţesale” soacra. Din cerdac păşeşte spre tindă,
ciocăneşte într-o uşă, apoi în cealaltă...Harap – Alb, care le dă de veste că e vremea să se adune la un sfat
de taină, căci stăpânul casei coboară pe drumul care-l aduce de la Bolta Rece, ca să se cufunde din nou în
tăcerea şăgalnică a lui „A fost odată ca niciodată...”.
Să intrăm şi noi în lumea plină de voie bună, de linişte şi de farmec a marelui povestitor. Să lăsăm
pentru câteva clipe grijile deoparte şi să facem o călătorie în timp, pe urmele lui Nică a lui Ştefan a Petrei
Ciubotariul, cel „...vesel ca vremea cea bună şi şturlubatic şi copilăros ca vântul în tulburarea sa”.

„Ion Creangă”, de Traian Oancea:

Într-o casă cu şindrilă,
Cum puţine mai găseşti,
S-a născut mirele vorbei –
Clasa a III “B” Biblioteca Liceului “George Meniuc” 01/03/2019

Nică de la Humuleşti.

Când zbura prin iarbă coasa,

Am bătut cu fraţii mei
Drept la uşa celui care-i
Naşul „Pupăzei din tei”.

Ne-a deschis o Smărăndiţă

Cu Ozana în priviri.
Cum mai deşerta prin casă
Cofele cu... „Amintiri”!

Şi-am tivit cu paşi grădina

Duşi de glasul ei cel bun.
S-o audă, se pitise
Chiar şi soarele-ntr-un prun.

Păsări scumpe creşteau vestea

Peste garduri megieşe:
„Numai Nică e un nume
Scris prin lume cu cireşe!”

„La bojdeuca lui Creangă”, de Demostene Botez:

În bătrânul meu oraş natal,
De-amintiri şi astăzi încărcat,
Spre Ţicăul, verde ca un sat,
Urcă-o stradă singură la deal.

Strada duce ca şi-odinioară,

Când mergea pe-aici „geniul pustiu”,
Spre-amintirea ce n-a vrut să moară,
Spre trecutul şi acuma viu.

Nu ştiu ce chemare de talangă 

Semnul vremii ce-a trecut pe-aici 
Îmi îndreaptă paşii rari şi mici
Spre bojdeuca joasă a lui Creangă.

Şi în Iaşul meu în care vezi

Urmele războiului de ieri,
Într-o curte mică cu trei meri,
Văd deodată: capra cu trei iezi.

♪ Cântec „Capra cu trei iezi”, din folclorul copiilor:

Trei iezi, cucuieţi,
Uşa mamei descuieţi,
Că mama v-aduce vouă
Muguraşi cu bob de rouă.

Trei iezi, cucuieţi,

Uşa mamei descuieţi,
Clasa a III “B” Biblioteca Liceului “George Meniuc” 01/03/2019

Că mama v-aduce vouă

Drob de sare în spinare.

Trei iezi, cucuieţi,

Uşa mamei descuieţi,
Că mama v-aduce vouă
Smoc de flori, pe subsuori.

Trei iezi, cucuieţi,

Uşa mamei descuieţi,
Că mama v-aduce vouă
Mălăiaş, în călcâiaş.

„La bojdeuca lui Creangă”, de Demostene Botez (continuare):

Şi din Humuleşti parcă, din sat
Străbătând prin vremi ca prin noroaie,
Dascălul Vasile a Iloaie
A venit şi el din veac chemat;

Din ţinutul lor de moldoveni,

Cu căsuţi curate de şindrilă:
Moş Nichifor, Prepeleac Dănilă,
Irinuca  gazda din Broşteni.

Stan Păţitu şi Ivan Turbinca 

Oameni care-au fost şi nu au fost 
Adunaţi ca sub un adăpost
În bojdeucă parcă-i văd cu Tinca.

Am trecut ca-ntr-un alt veac pridvorul

Şi-am intrat în odăiţa joasă.
Am găsit acolo strâns poporul
Ce venise ca la el acasă.
.........................................................................
Cartea lui în limba populară,
Cu tot geniu-ntregului popor,
Spune viaţa noastră de la ţară
Scrisă pe-nţelesul tuturor.

Prin această carte minunată,

Azi citită de atâtea ori,
Creangă povesteşte dintr-o dată
Sutelor de mii de cititori.

„La Humuleşti”:
E vreme blândă şi frumoasă
Şi-aici, lângă modesta casă
Ne-am adunat, nu respirăm
Pe cine oare căutăm?

Parc-aşteptăm să vină-n prag

Clasa a III “B” Biblioteca Liceului “George Meniuc” 01/03/2019

Un Creangă hâtru, bun şi drag,

Şi să ne spună blând, şoptind:
„V-am aşteptat, bine-aţi venit!”

Sssât! A scârţâit portiţa

Nu cumva e Smărăndiţa?
Ori e tuşa Mărioara
Să-i dea lui Nică papara,
Pentru cireşele furate,
În graba mare-n sân băgate?
Sau pentru cânepa-ncurcată?

Parc-auzim: A fost odată o capră

Care avea iezi trei.
Mai e şi-o pupăză din tei
Când Creangă de la Humuleşti
Trăieşte-n cartea cu poveşti.

E aici, e lângă noi, simţim.

Iubite Creangă, noi îţi mulţumim!

Dramatizare „La cireş”:

Nică: Rar cireşe în tot satul ca la tuşa Mărioara...
De te prinde, însă, hârca,
Cu bătaia te omoară.
Ah! Îmi lasă gura apă!
Trebuie să fur şi pace!
Intru-ntâi la dânsa-n casă
Vreau să văd ce treabă face.
 Tuşă, tuşă, vărul Ion e-acasă?
El nu merge la scăldat?
Mătuşa:  Nu!...Sumanul să-şi aducă,
De-astă noapte a plecat
Tocmai la Condreni, departe,
Iaca până sub cetate.
Nică:  Rău îmi pare mătuşică,
S-auzim de sănătate!
Mă prefac că merg la scaldă
Dar în gând îmi socotesc:
„Niciodată ca acuma nu puteam s-o nimeresc!”
Şi, ca un copil de treabă
Eu fac stânga împrejur,
Sar un gard, m-agăţ de-o creangă
Şi cireşe-ncep să fur.
Şi, pe când zoream cu frică sânul să mi-l umplu bine
Vine baba furioasă cu o jordie la mine!
Mătuşa:  Dar aicea ţi-e scăldatul?
Dă-te jos!... Împieliţatul!
Nică: Cum să te cobori, bădie, că e foc şi jale jos,
Unde dă hârca de babă piere carnea de pe os.
Vai, ce ochi holbaţi mai are!
Clasa a III “B” Biblioteca Liceului “George Meniuc” 01/03/2019

Cum blesteamă ea din gură!

Unde eşti Sfinte Sisoe să mă scapi de-ncurcătură?
Ea încearcă să se suie pe tulpină, furioasă,
Eu, deodată, zdup în cânepa frumoasă!
Ea aleargă după mine
Eu fug iute, iepureşte,
Şi deodată cade baba
Printre fire se-ncâlceşte....
Dar pe seară, când aude tata trebuşoara asta
Îmi dă, vere, o bătaie...de m-a săturat şi basta!
Am rămas pe trup cu semne şi voi ţine, poate, minte!
Până intru-n patru lemne am să fiu copil cuminte!

„La Humuleşti”, de Nicolae Nasta

Acolo-n sat, la Humuleşti,
Râul Ozana curge lin
Parcă-amintind, sub cer senin,
De cel care ne-a scris poveşti.

Şi vechea casă părintească

Ce s-a împodobit cu flori
De Feţi-Frumoşi biruitori,
Începe, parcă, să grăiască.

Acolo-n sat, la Humuleşti,

În zvon de crâng şi de talangă
Îl simţi cu tine şi-l iubeşti
Pe cel ce ne-a iubit...pe Creangă!

„Elegie la Ţicău”, de Eugeniu Nistor:

Cireşele se tânguie pe ramuri
că nu mai sunt furate de copii –
noi te-aşteptăm cu mânjii puşi în hamuri
să ne mai porţi prin cărţi şi nostalgii.

Ozana curge iarăşi limpezită,

La scaldă când mai vii să ne mai duci?
Stă slova-ntr-un ceaslov nelămurită
şi parcă-n lemnul casei cântă cuci.

La Târgu Neamţ au înflorit iar teii

şi pupezele-ntreabă unde eşti –
Tu eşti copilul care paşte mieii
pe-o pajişte de lângă Humuleşti?

S-a revărsat peste Ţicău Ozana,

doar o părere-n ea este firescul –
Mâhnit şi singur se deschide rana
purtând un nume: dor de Eminescu...

Cum ninge dureros cu stele

Clasa a III “B” Biblioteca Liceului “George Meniuc” 01/03/2019

tu stai acolo în cerdac visând

iar amintirea-ţi curge prin inele
şi se aşază singură-n cuvânt.

Dramatizare „Pupăza din tei”:

Povestitorul: Ionică, din cămară,
Când aude zarvă-afară,
Urcă-n pod pe scară iute,
Umflă pupăza şi .... du-te
Drept în iarmaroc cu ea!
De, găină nu era!
Nică: - Hai la pupezi de vânzare!
Marfa mea e rară tare,
Uite cât e de frumoasă
Şi ce creastă arătoasă!
Povestitorul: De, se simţea şi el fecior
De-oleacă de negustor.
Ei, şi după cum vă spun,
Un moşneag tare nebun,
Moşneagul: - Ho!
Povestitorul: Îşi opreşte viţeluşa.
Moşneagul: - De vânzare-i găinuşa?
Nică: - De vânzare-i! Chiar aşa!
Moşneagul: - Şi cât zici că ceri pe ea?
Nică: - Dar mata, cât crezi că face?
Moşneagul: - Măi băiete, ad-o-ncoace!
Vreau ca s-o drămăluiesc,
Ca să ştiu cât cheltuiesc.
Poate că-i şi outoare...
Da-i legată la picioare?
Iaca poznă c-am scăpat-o!
Nică: - N-ai scăpat-o! Ai aruncat-o!
Nu ţi-a fost de târguit,
Pentru ce m-ai păcălit?
Dar ce gândeşti dumneata, moşule?!
Era marfa mea?
Moşneagul: - Era! Era!
Nică: - N-ai să scapi cu viţeluşa
Până nu-mi dai găinuşa!
Nu-ţi pară lucru de şagă,
C-o să afle o lume-ntreagă!
Moşneagul: - Stai, băiete! Stai, măi ţâcă!
Nică: - Dă-mi viţica! Ajutor!
Dă-mi viţica! Ce gândeşti
Dacă-s mic mă păcăleşti?
Dacă nu, dă-mi marfa mea
Ce m-ai desfăcut de ea?
Moşneagul: - Măi, da’ ştii că eşti amarnic
Şi din fire cam zburdalnic?
Spune-n ce te bizuieşti
De la mine te zburleşti?
Clasa a III “B” Biblioteca Liceului “George Meniuc” 01/03/2019

Nică: - Dar e un cuc armenesc!

Moşneagul: - Vezi c-am să te şi cârpesc!
Stai, te scarpin eu oleacă,
Îndrăzneala să-ţi mai treacă!
Şi – „Amin” puiule-i striga
De-i scăpa din mâna mea!
Gospodarul: - Lasă băiatul în pace,
Moşule! Nu ai ce face?
Că-i feciorul lui Ştefan
Apetrei, humuleştean,
Gospodar la noi în sat.
Moşneagul: - Hei, să fie sănătos!
D-apoi, crezi că nu-l cunosc?
L-am văzut odinioară,
Cu cotul la subsuoară
Cumpără nişte sumani
Pentru haine şi iţari.
Bine că ştiu al cui eşti
Hai la tat-tu! Ce gândeşti?
Să văd cine te-a trimis
Cu pupăza, mai ales,
Să spurci târgu? Hai cu mine!
Nică: - Stai oleacă! Vai de mine!
Povestitorul: Cum aude el de tata
Gura i se-nmoaie, gata!
Şi-o zbugheşte către casă
Fuga-i tare sănătoasă!

♪ Cântec „Pupăza din tei”, I. D. Vicol:

Pu, pu, pup
Strici mereu
Somnul meu,
Pupăză din tei.
Las′ că mi te prind, moţato,
Şi te-oi întreba ce vrei,
Cînd ţi-oi smulge coada toată
Şi te-oi vinde pe cinci lei.

Pu, pu, pup,

Pu, pu, pup,
Chiar acum
O să-ţi vin de hac.
Şi-ajungînd la tei, căciula
Peste cuib capcană-o fac.
Şi-apoi, scotocind cu mâna,
Prind de gât puiul de drac.

Ha, ha, ha,

Vezi, aşa,
Mi te-am prins
Că de mult ţi-o coc.
Clasa a III “B” Biblioteca Liceului “George Meniuc” 01/03/2019

Şi la târg ajung cu dânsa,

Printre lume îmi fac loc,
Strigând cât mă ţine gura
Să se-audă-n iarmaroc:

Negustor,
Pupăzi vând,
Marfa mea-i
Blândă ca un miel!
Dar un moş cu barba deasă,
De unde-o fi fost de fel,
Îmi croi câteva beţe
Luând pupăza cu el.
Ajutor!
Hai, săriţi!
Hoţii, măi,
Pradă-un negustor!
Moşul însă, rupând sfoara,
Zvârle pupăza spre nori,
Şi dihania, voioasă,
O porni spre sat în zbor.

Astăzi iar,
Pu, pu, pup,
Ca un drac
Sus în tei la noi.
Poţi să cânţi de-acum, spurcato,
Până-n veacul de apoi,
Nu mai fac negustorie
Cu moţate de-alde voi.

„La Humuleşti”, A. Russe:

Nică, vino să mai iei
Pupăza din vechiul tei
Şi cireşe pe-nserat,
Că tuşica a plecat!

În odăi cu alb de var

Vino tu  copil ştrengar,
La pisoi cu motocei
Să te zbengui iar cu ei...

De ceaslovul din poveste

Oare frică îţi mai este?
Călimara cu zăbavă
Ar mai spune oare-o snoavă?

Şi, din câte sunt

Într-o casă de pământ,
Reînvie cu alean
Puiul de humuleştean.
Clasa a III “B” Biblioteca Liceului “George Meniuc” 01/03/2019

„Scrisoare lui Ion Creangă”, de Nicuşor Constantinescu

Bădiţă Creangă, află despre mine
C-am fost la Humuleşti, la tine-n sat
Şi uite, aşa, fără să vreau, îmi vine
Ca să te rog să stăm puţin la sfat.

Pe-acolo-aproape totu-i ca-nainte,

Cum spui în Povestiri şi în Poveşti
Şi-oricine simte un fior fierbinte
De-ţi trece pragul casei părinteşti.

Şi astăzi mai atârnă de o sfoară

La stâlpul hornului, cinci motocei...
Dar drept să-ţi spun...şi nu vreau rău să-ţi pară
Nu se mai joacă mâţele cu ei.
Cuptorul e şi el acelaşi parcă
Aşa precum a fost şi cum îl ştii,
Şi-l simţi că duce dorul de-o mijoarcă
Şi-i bucuros când are-n jur copii.

E-n floare iasomia din grădină

Nu ştiu ce-o fi cu Pupăza din tei
Ceaslovul stă pe masă la odihnă
Şi nu-i mai chinuie pe-nvăţăcei.

Ozana tot frumos e curgătoare

Şi semne din belşug sunt prin livezi
Şi te întreb, de nu-i cu supărare:
Ce ştii de soarta Caprei cu trei iezi?

În curte la mătuşa Mărioara

Pe crengi stau doldora, cireşe soi
Dar coapte nu-s, c-aicea primăvara
A fost târzie, rece şi cu ploi.

Urmaşii Smărăndiţei şi-ai lui Trăsnea

La şcoală merg, se joacă, şuguiesc,
Şi-atunci când despre tine vine vorba
Le râde soarele în ochi şi se mândresc.

În rest e pace, linişte şi bine

Citim şi recitim din Amintiri
Atâta doar, că ne e dor de tine
Cum dor la flori le este de zefiri.

„Fata babei şi fata moşneagului”, transpunere în versuri de Elena Dragoş:

Zice-se c-a fost odată -Uite mamă, uite tată,
Un moşneag şi-o babă rea; Fusele-astea, eu le-am tors!
Că moşneagu-avea o fată,
Baba, tot la fel şi ea. (Le luase cu de-a sila
Clasa a III “B” Biblioteca Liceului “George Meniuc” 01/03/2019

De la harnică pe drum)
Fata babei, răzgâiată, Harnicei, mai mare mila…
Lenevea fără de saţ. Nimeni nu-i vorbea acum.
Cartitoare şi-ncruntată,
S-alinta ca cioara-n laţ. Baba se sfădea cu moşul
Fetei pricină-i găsea,
Fata moşului, frumoasă, (Pasă-mi-te nu cocoşul
Spre păduri urca din greu. Trecere în casă-avea…)!
Ea căra găteje-acasă
Ea, la moară tot mereu. Ca e lae, ca-i bălaie,
Baba meliţa mereu:
Fata moşului la clacă -Nu mai pot s-o ţin cu straie
Multe fuse mai torcea; Şi cu hrană, că mi-e greu.
Fata babei cea posacă,
Unul singurel abia. - Pleacă fata mea de-acasă,
(I-a zis moşul fetei dragi)
Adevăru-a babei fată Baba-i veşnic mânioasă,
Il spunea acas’ pe dos. Nu e chip s-o mai împaci.
Astfel, părinteasca uşă Cred că nu eşti sperioasă,
A rămas în urmă-acum… Să-mi grijeşti „copiii” deci.
Fata vede-o căţeluşă
Care şchiopăta pe drum: Fata, inimă de aur,
Vrea să-i spele pe „copii”.
- Ştiu că te-au gonit de-acasă, Dar „copiii” sunt balauri
Căţeluşa a grăit, Şi jivine mii şi mii…
Fata, inimă miloasă,
Rănile i le-a-ngrijit. Când se-ntoarce-apoi stăpâna
Fetei iî grăieşte-aşa:
Merge iarăşi pe cărare, -Casa şi ograda-s lună,
Vrea să intre la stăpân… Am să-ţi dau şi eu ceva…
A-ntâlnit un pom în floare:
- De omizi sunt tare plin!... Urcă-n pod şi ia-ţi o ladă,
Dar să n-o deschizi acum,
Se opreşte să-l asculte, Ci la tine în ogradă.
De omizi l-a curăţat. Îţi urez drum bun, drum bun…
După vreme nu prea multă,
O fântână a-ntâlnit; Pe cel drum, mai jos, la vale,
Un cuptor îi iese-n cale,
De namol o spală fata, Cu plăcinte aburind;
Scoate tot noroiu-afară; Fata pleacă mulţumind…
- Şipotul mi-e proaspăt iară,
Am să-ţi mulţumesc odată! Când pe la fântână trece
Bucuroasă e găsind
Iată şi-un cuptor de pâine Apă proaspătă şi rece
Ce se tânguie aşa: În pahare de argint.
- Fă-mi copila mea, un bine,
Vezi cum sunt, nu mă lăsa! Pomul plin de pere coapte
Pleacă ramul greu spre ea:
Fata, cât ai zice „peşte” - Fată bună, hai şi-ţi ia!
Apă ia, frământă lut, - Mulţumescu-ţi pentru roade!
Îl îndreaptă şi-l lipeşte,
Clasa a III “B” Biblioteca Liceului “George Meniuc” 01/03/2019

Ştie ea ce-i de făcut. Hop şi căţeluşa albă,

Vesela-i c-o vede iar:
…Merge printr-un codru fata, - Am la gât din aur salbă,
Şi-n poiana ca de vis, s-o primeşti, te rog, în dar.
Primitoare s-a deschis,
O căsuţă cum nu-i alta. Şi paharele şi salba
Tatălui le-a dus acas’
- Cine eşti, copilă? Spune! O privea cu ciudă baba,
Blând se auzi un glas. Mai să crape de necaz.
- Mamă n-am pe astă lume,
Tata m-a trimis de-acas’! Lada au deschis pe urmă,
Iar atuncea, ce să vezi?
- Esti orfană, stai la mine, Vitele ieşeau cirezi,
Multe-aici sunt de făcut. Oile ieşeau în turmă.
În ogradă am jivine,
Încă nici nu le-ai văzut… Fata babei spuse-ndată:
-Lasă, mamă, n-o să mor,
Eu mă duc puţin de-acasă, Îţi aduc şi eu o ladă
Vremea-n lucru să-ţi petreci, Mai frumoasă ca a lor!...

Iar povestea ne mai spune Căţeluşa, pom, fântână

Că-a pornit la drum şi ea Şi cuptor…însă pe ea
Cum făcuse sora-sa… N-o aşeaptă nimenea.
Fără-a face fapte bune: Cin’ s-aştepte o hapsână?

Căteluşă, pom, fântână Vine-acasă încruntată;

A-ntâlnit. Şi-acel cuptor… Nici tu salbă, nici pahare…
Nu le-a fost de ajutor. Lada o deschide-ndată,
Ce s-ajute o hapsână? Iar din ea sar mii de fiare.

În ograda din poiană Şi pe babă o mănâncă

Toate le-a întors pe dos. Cu odrasla ei cu tot…
Când stăpâna s-a întors, Şi… se ling apoi pe bot.
Fiarele-au pornit să geamă… Şi…povestea spune încă
Cum că…
Dând năvală-n pod surata Nimeni n-o să plângă!
O scumpete şi-a ales.
Fuge repede cu lada…
Tot pe rând în drum îi ies.

Dramatizare „Ursul păcălit de vulpe”:

Ia, a fost cândva o vulpe, Ursul crede, vai, sărmanul;
Ce în cale i-a ieşit Coada-n baltă şi-a băgat,
Unui biet drumeț cu peşte, L-a prins gerul, îngheţându-l,
Ce-a crezut-o c-a "murit"... Până când s-a săturat.

El a pus-o în căruţă Apoi trage, trage ursul,

Şi, când carul scârţâia, Fără coadă rămânând,
Vulpea, lacomă şi hoaţă, Nici vreun peşte - de tot plânsul
Peştele-n urmă-l zvârlea. Este bietul urs flămând.
Clasa a III “B” Biblioteca Liceului “George Meniuc” 01/03/2019

Apoi - hop! - sări şi dânsa, - Alelei, cumătră vulpe,

Strângând peştele din drum, Ce ţi-oi face, m-ai minţit!
Ducându-l la vizuină... Însă vulpea îl aude,
Ce mănâncă ea acum? Cu gândul nepotolit.

Ursul..., morrr, pofteşte peşte, Se preface că o doare

Dar îşi pune pofta-n cui - Bătaia ce n-a primit.
Vulpiţa nu dăruieşte Mă-ntreb: de câte ori, oare,
Din ce prins-a, nimănui! Este ursul păcălit?

- Du-te, du-te pân' la baltă, După ce că-i făcu poftă

Și-ai să prinzi cu coada ta Vulpea, cu peşte furat,
Mult mai mult peşte deodată, Rămase şi fără coadă
Decât ai putea mânca! Ursul cel nealinat.

„Scrisoare lui bădiţa Creangă”, de Mariana Dobrin:

Mai vino pe la noi, bădiţă Creangă!
Ne este dor să ne mai spui poveşti
Şi amintiri hazlii şi buclucaşe
Din bojdeuca ta din Humuleşti.

Că azi poveştile sunt cam pe dos,

Nu mai au graiul blând, moldovenesc,
Sunt încărcate de picanterii,
Că-mi este jenă să-ţi mai povestesc.

Să ştii bădie, că acum Păcală,

Nu mai e fleţ ca-n basmu-ţi şugubăţ,
S-a înhăitat cu multe coate-goale
Şi umblă să ne pună pielea-n băţ.

Nici ursul nu mai e certat cu vulpea,

A devenit şi el mai diplomat,
Cocoşul are astăzi punga plină
Iar lupul rău, de iezi s-a săturat.

Scrisoarea mea, bădie, să te găsească-n pace!

Îmi pare rău că-ţi dau veşti triste, asta este.
În fiecare zi ne este dor de tine,
Când ai puţină vreme, mai scrie o poveste!
Clasa a III “B” Biblioteca Liceului “George Meniuc” 01/03/2019
Clasa a III “B” Biblioteca Liceului “George Meniuc” 01/03/2019

„Iubite cetitoriu,
Multe prostii ăi fi cetit de când eşti.
Ceteşte, rogu-te, şi ceste şi, unde-i vede că
nu-ţi vin la socoteală, ie pană în mână şi dă
şi tu altceva mai bun la ivală, căci eu atâta
m-am priceput şi atâta am făcut.”