Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Construcţii, Geodezie şi Cadastru

Departamentul Drept

LUCRARE DE AN

la disciplina: Dreptul civil 3

Vînzarea-cumpărarea bunurilor de larg

consum

A elaborat: st. gr. DP-168, f/r Podgornaia Nicoleta

Climova Ala
A verificat: ______________________ ______________________
semnătura numele prenumele, gradul didactic

Nota ______________

CHIŞINĂU, 2018
 Introducere
În prezent economia republicii Moldova parcurge o etapă destul de lungă şi grea de
tranziţie de la economia centralizată, planificată la economia de piaţa,care presupune permanente
căutari şi propuneri de soluţii noi reale şi viabile, necesare atingerii scopurilor vitale ale
societaţii.

Perioada actuală de timp suportă schimbări radicale în toate ramurile economiei

naţionale, schimbări care necesită neapărat crearea unui cadru juridic adecvat, şi un fundament
legislativ riguros.

Codul civil cu siguranţă va permite adaptarea raporturilor civile la noua realitate şi

stabilirea unei bune ordini în relaţiile ce le reglementează. Codul civil ar trebui să fie principalul
instrument de reglementare a raporturilor juridice de înstrăinare a bunurilor pentru consum,
stabilind luciditate şi regulă. Natura oarecum deosebită a acestor raporturi impune necesitatea
unei atenţii sporite din partea subiecţilor cît şi a legiuitorului în acelaşi timp.

Actualitatea temei e una evidentă în perioada în care prin intermediul acestui contract se
înlesneşte atingerea scopurilor societăţii şi a necesităţilor individuale. Modul în care se atîrnă
faţă de acest subiect e generat de interesul individual al fiecăruia, dar oricum pentru o bună
regulă durabilă se impune respectarea unui şir de reguli obligatorii. Actualitatea rămîne în
permanenţă luînd în consideraţie că în societate circulaţia respectivelor bunuri va fi în continuă
dezvoltare.

În literatura de specialitate se abordează pe larg această temă, se tratează cauzele

condiţiile, efectele acestor raporturi. Orizonzurile tratării în literatură e condiţionat de cît de mult
desfăşoară legiuitorul acest contract prin prevederi referitoare contractului.

Se tratează, dar poate nu suficient, în următoarele manuale care au fost consultate în

această lucrăre, scrise de civilişti care au studiat pe larg tema respectivă,D Chirică, M Mureşan,
T Toma, G Chibac, I Trofimov, A Băieşu. Bineţeles un rol indiscutabil a jucat legislaţia, Codul
Civil.
 Cuprins

Introducere .......................................................................................................................................3

1. Noțiuni generale privind dreptul civil .........................................................................................4

2. Noțiuni generale despre contracte ...............................................................................................4

3. Caracteristica generală a contractului de vînzarea-cumpărare ....................................................7

4. Partea practica............................................................................................................................25

Concluzie .......................................................................................................................................25

Bibliografie ....................................................................................................................................26
 1.Noţiuni generale privind dreptul civil

Drept civil ca ramură de drept este o totalitate de norme juridice care reglementează relaţiile
sociale ,personale sau patrimoniale,stabilite între persoane fizice sau juridice,aflate pe poziţie de
egalitate juridică precum şi conduita lor . Dreptul civil este cea mai important ramură de drept şi
are ca obiect dreptul comun al particularilor, adică acele acte juridice pe care le poate întemeia
orice cetăţean din societate.

Legislaţia civilă – reprezintă un sistem de legi şi acte normative ale autorităţilor publice în care
sunt evidenţiate normele de drept civil.

Dreptul civil reglementează două categorii sociale: patrimoniale şi nepatrimoniale

· Acesta are ca subiect nu numai persoană fizică, dar şi colectivul denumit persoană juridică.

· În dreptul civil ambele părţi sunt titulari de drepturi şi obligaţii.

Dreptul civil ca ştiinţă – acesta studiază dreptul civil ca ramură .Obiectul de studiu al ştiinţei
dreptului civil îl formează normele de drept civil. Anume această ştiinţă montează aplicarea
corectă a legilor , şi de asemenea se implică în modul de dezvoltare a legislaţiei civile.

Dreptul civil ca obiect de studiu – cu ajutorul acestei discipline se obţin diferite informaţii şi
cunoştinţe în domeniu. O caracteristică importantă a dreptului civil este că acesta nu trebuie
exprimat cu aproximaţie, dar concret. Studiul dreptului civil joacă un rol important în formarea
unui sistem specific de gîndire ,de logică juridică.

2. Noţiuni generale despre contracte

Codul civil (art. 942) defineşte contractul ca fiind „acordul între două sau mai multe
persoane spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic”1 . Definiţia legiuitorului este
considerată de unii autori ca fiind incompletă, întrucât nu enumeră toate efectele pe care un
contract este apt a le produce (omiţându-se menţionarea efectului de transformare şi a celui de
transmitere a unui raport juridic)2 . Putem defini contractul ca fiind acordul de voinţă bi- sau
multilateral care dă naştere, modifică, transmite sau stinge drepturi şi obligaţii între părţile
contractante. Întrucât chiar Codul civil foloseşte alternativ termenii de contract şi convenţie,
majoritatea autorilor apreciază că aceştia sunt sinonimi, realitatea legislativă a sistemului de
drept românesc neîngăduind nici o distincţie între contract şi convenţie, sub aspectul
conţinutului3 .
 Contractele civile sunt guvernate de principiul libertăţii contractuale (sau al libertăţii de
voinţă); acest principiu exprimă regula de drept potrivit căreia persoanele sunt libere să încheie
orice fel de contracte doresc, determinându-le în mod liber atât fondul, cât şi forma4 . Altfel
spus, părţilor contractante le este recunoscută libertatea de a-şi supune acordul lor de voinţă unei
legi al cărei conţinut şi formă îl determină chiar ele. Libertatea contractuală nu este însă una
absolută, ci cunoaşte mai multe limitări; astfel, ea este limitată de ordinea publică şi morala
societăţii. De asemenea, contractul are pentru părţile contractante forţa unei legi numai dacă este
conform dispoziţiilor legale.

Principiul forţei obligatorii a contractului priveşte efectele actului juridic bi- sau
multilateral; acest principiu exprimă regula de drept potrivit căreia contractul este obligatoriu
pentru părţile contractante, iar nu facultativ. Acest principiu este exprimat şi prin adagiul pacta
sunt servanda. Din principiul forţei obligatorii a contractului decurge o altă regulă fundamentală
a dreptului contractual, şi anume cea a irevocabilităţii actului juridic bi- sau multilateral1 .
Astfel, încheierea contractului reprezentând rezultatul unui acord de voinţe (mutuus consensus),
şi desfiinţarea lui trebuie să fie rezultatul aceluiaşi acord (mutuus disensus). Regula de drept
potrivit căreia contractul generează drepturi şi obligaţii numai pentru părţi, neputând să profite
sau să vatăme terţelor persoane alcătuieşte conţinutul principiului relativităţii efectelor
contractului. Acest principiu cunoaşte în dreptul nostru o singură excepţie: contractul în favoarea
unei terţe persoane (stipulaţia pentru altul). Deşi o convenţie nu poate da naştere la drepturi şi
obligaţii în sarcina terţilor, totuşi aceştia sunt obligaţi să respecte realitatea socio-juridică creată
prin încheierea contractului. Aceasta este opozabilitatea contractului, care uneori e condiţionată
de o anumită publicitate (cazul transmisiunilor imobiliare), iar alteori de existenţa unei date certe
pe înscrisul constatator al convenţiei.

Clasificarea contractelor

În încercarea de a realiza o prezentare cât mai sistematică a principalelor elemente ce ţin

de instituţia contractului, vom trata clasificarea contractelor sub forma unei scheme didactice.

După conţinutul lor: contracte unilaterale (generează obligaţii numai în sarcina uneia
dintre părţi; de exemplu, donaţia, comodatul, împrumutul de consumaţie, mandatul cu titlu
gratuit, depozitul cu titlu gratuit) contracte bilaterale (sinalagmatice) (generează obligaţii
reciproce şi interdependente între părţi; de exemplu, vânzarea-cumpărarea, schimbul, locaţiunea,
închirierea, antrepriza, renta viageră, întreţinerea, tranzacţia, asigurarea) contracte sinalagmatice
imperfecte2 (se încheie ca şi contracte unilaterale, dar pe parcursul executării lor devin
sinalagmatice; de exemplu, depozitul constituit cu titlu gratuit, dacă depozitarul face cheltuieli
pentru conservarea bunului depozitat).

După scopul urmărit de părţi: contracte cu titlu oneros (fiecare parte urmăreşte să îşi
procure un anumit avantaj în schimbul prestaţiei pe care şi-o asumă; de exemplu, schimbul,
locaţiunea, închirierea, tranzacţia, arendarea, antrepriza, asigurarea, vânzarea-cumpărarea)
contracte cu titlu gratuit (una dintre părţi urmăreşte să îi procure celeilalte un anumit avantaj,
fără a urmări să obţină un contraechivalent; de exemplu, donaţia, comodatul, mandatul cu titlu
gratuit, depozitul cu titlu gratuit).

După certitudinea sau incertitudinea întinderii prestaţiilor la momentul încheierii

contractelor cu titlu oneros: contracte comutative (existenţa şi întinderea prestaţiilor asumate de
părţi sunt certe şi pot fi apreciate chiar din momentul contractării, nedepinzând de hazard; de
exemplu, locaţiunea, închirierea, schimbul, mandatul cu titlu oneros) contracte aleatorii
(existenţa sau întinderea prestaţiilor părţilor sau numai a uneia dintre ele nu se cunoaş- te la
momentul contractării, ci depinde de un eveniment viitor şi incert; de exemplu, întreţinerea, renta
viageră, asigurarea, tranzacţia.

După cum partea care îi procură celeilalte un folos gratuit îşi micşorează sau nu
patrimoniul prin încheierea contractului cu titlu gratuit: liberalităţi (dispunătorul îşi micşorează
patrimoniul cu folosul patrimonial procurat gratificatului; de exemplu, donaţia) contracte
dezinteresate (dispunătorul procură un folos patrimonial gratificatului fără să îşi micşoreze
patrimoniul; de exemplu, comodatul, împrumutul de consumaţie)

După modul de formare: contracte consensuale (se încheie valabil prin simplul acord de
voinţă al părţilor; de exemplu, vânzarea- cumpărarea, schimbul, locaţiunea, închirie- rea,
antrepriza, mandatul, societatea etc.) contracte solemne (se încheie valabil numai dacă
manifestarea de voinţă a părţilor îmbracă o anumită formă prescrisă de lege; de exemplu,
donaţia, arendarea, ipoteca) contracte reale (se încheie valabil numai dacă manifestarea de voinţă
a părţilor este însoţită de remiterea materială a bunului; de exemplu, depozitul, comodatul,
împrumutul de consumaţie, gajul).

După efectele produse: A. contracte constitutive/translative de drep- turi reale (constituie

sau transferă un drept real; de exemplu, vânzarea-cumpărarea, schimbul, donaţia) contracte
generatoare de drepturi de creanţă (dau naştere numai unor drepturi de creanţă; de exemplu,
locaţiunea, închirierea, arenda- rea, depozitul, mandatul) B. contracte constitutive/translative de
drepturi (produc efecte din momentul încheierii lor în viitor; de exemplu, asigurarea, renta
viageră, întreţinerea, schimbul) contracte declarative de drepturi (produc efecte nu doar pentru
viitor, ci şi pentru trecut, recunoscând între părţi situaţii juridice preexistente; de exemplu,
tranzacţia)

După modul de executare: contracte cu executare dintr-o dată (imediată sau instantanee)
(executarea presupune o singură prestaţie din partea debitorului; de exemplu, vânzarea-
cumpărarea, schimbul, donaţia contracte cu executare succesivă (executarea presupune mai
multe prestaţii eşalonate în timp; de exemplu, arendarea, locaţiunea, închirierea, asigurarea).

După reglementarea şi denumirea legală: contracte numite/tipice (au o denumire stabilită

de lege şi o reglementare proprie; de exemplu, schimbul, locaţiunea, comodatul, vânzarea-
cumpărarea, depozitul) contracte nenumite/atipice (nu au o denumire legală şi ni o reglementare
proprie; de exemplu, întreţinerea).

După posibilitatea părţilor de a le stabili conţinutul: contracte negociate (părţile negociază

atât încheierea, cât şi cuprinsul contractului; de exemplu, comodatul, depozitul, mandatul,
antrepriza, vânzarea-cumpărarea, schimbul) contracte de adeziune (conţinutul contractului este
determinat, integral sau majoritar de către una dintre părţile contractante; de exemplu,
asigurarea) contracte tipizate (este prezentat contractanţilor sub forma unui înscris imprimat,
cuprinzând principalele clauze contractuale prestabilite şi unele rubrici albe, ce urmează a fi
completate cu datele contractanţilor; de exemplu, arendarea) contracte obligatorii (încheierea şi
cuprinsul contractului sunt impuse de lege; de exemplu, asigurarea obligatorie de răspundere
civilă pentru proprietarii de autovehicule)

3. Caracteristica generală a contractului de vînzare -cumpărare

Contractul de vînzare-cumpărare pretinde a fi unul din cele mai vechi contracte care sunt
cunoscute civilizaţiei umane. Reglementarea raporturilor contractului de vînzare-cumpărare sunt
atestate pe o periodă de dezvoltare de aproximativ patru mii de ani.

Initial, odată cu apariţia proprietaţii private, apare avînd o amploare deosebită, contractul
care era menit să asigure circulaţia bunurilor prin schimb dintr-o gospodarie în alta. Neexistînd
moneda ca unitate de schimb necesitaţile societăţii romane timpurii urmau a fi satisfacute prin
itermediul contractului de schimb care urma a constitui trecerea de la gospodăria naturală la
gospodăria bazată pe relaţiile de schimb. Cu trecerea timpului acest contract şi-a căpătat
autoritatea care constitue temelia apariţiei şi dezvoltării contractului de vînzare cumpărare. Din
punct de vedere economic, vînzarea se prezintă ca o variantă mai evoluată din care de alt fel îşi
are rădăcinile, intradevăr vînzarea cumpărarea în sens economic, în faza initială, a preluat forma
contractului de schimb, care dintre doua lucruri, unu din ele avînd valoarea echivalentului
general. Ulterior după aceia a apărut moneda vînzarea-cumpărarea capătă sensul unui schimb
dintre un lucru contra unei valori numite prêţ.

Dreptul roman clasic includea vînzarea-cumpărarea contractelor care aveau un caracter

consensual. In baza contractului de vînzare-cumpărare o parte, numită vînzător se obligă să
transmită altei parţi, numită cumpărător un bun, ar cumpărătorul se obligă sa plătească pentru
acest bun o cantitate de metal numită preţ. Gaius considera că contractul de vinzare-cumpărare se
formează prin acordul de vointă a părţilor asupra obiectului contractului şi preţul acestuia,
clauzele care se refereau la bun şi la preţ fiind considerate condiţii esenţiale a preţului. Se
practica contractul de vînzare-cumpărare sub condiţie suspensivă obiectul contractului find
bunuri viitoare ca de exemplu recoltă viitoare.

Societatea romană în viaţa cotidiană utiliza frecvent normele de drept care iniţial erau
aplicate în excusivitate pentru vinzare-cumpărare, poi au început să fie folosite mai pe larg
căpătind un caracter general, ormînd puncte de reper pentru reglementarea altor categorii de
raporturi contractuale. In pofida sau virtutea acestui fapt instituţia de vînzare-cumpărare a avut
un rol considerabil în drumul de formare a dreptului contractual din toate sistemele de drept.

Evoluţia multi seculară a contractului de vînzare-cumpărare reprezintă şi in prezent una

din instituţiile tradiţionale principale ale dreptului civil. In prezent evoluţia vieţii economice e
condiţionată de rolul şi importanţa contractului de vînzare-cumpărare care asigură atit curcuitul
civil cît şi cel comercial. Existenţa şi utilitatea este determinată de acţiunea legilor economice ale
societaţii, de impactul vieţii economice care se conturează în deosebi la circulaţia bunurilor de la
producător la consumator. Principalul instrument care asigură circulaţia bunurilor rămîne a fi
contrctul de vînzare-cumpărare.

Rolul deosebit al instituţiei vînzării-cumpărării se conturează în largul domeniu în care se

aplică contractul de vînzare-cumpărare. Prin intermediul acestui contract se asigură satisfacerea
necesitaţilor materiale şi spirituale ale cetaţenilor. Remarcabil e că necesitatea şi importanţa
contractului nu se reduce doar la procurarea bunurilor pentru necesitaţile cotidiene cum ar fi:
produse alimentare îmbracăminte, mărfuri destinate uzului personal, garaje, apatramente, case de
locuit. Dar şi in posibilitatea de a realiza bunurile suplimentare sau a bunurilor care cu trecerea
timpului au devenit inutile pentru proprietar.

Contractul de vînzare-cumpărare este pe larg utilizat de toate tipurile de business. Orcare

organizaţie îşi asigură desfasurarea activitaţii prin intermediul contractului,indiferent de forma sa
organizatorico-juridică constituind principalul instrument de realizare a activităţii, un instrument
care înlesneşte desfăşurarea activităţii la un inalt nivel asigurînd achiziţionarea materiei prime şi
a tehnicii materiale necesare întreprinderii. Dacă baza tehnico-materială şi materia primă poate fi
dobindită pe lînga cumpărare şi prin donaţie atunci procesul de desfacere a producţiei fabricate
nu este de conceput fără existenţa contractului de vînzare-cumpărare.[10,pag.323]. Prin
intermediul contractului de vînzare-cumpărare se asigură atît comerţul en gros cît şi comerţul cu
amanuntul, fiind asiguraţi producatorii cu materie primă şi consumatorii cu produse finale
necesare consumului individual. Pogresul tehnico ştiinţific, diversificarea vieţii economice a
societaţii, procesul de globalizare, nu numai că conturează noi forme juridico civile ale
contractului, dar concomitent influentează unele instituţii traditionale cum este vînzarea-
cumpărarea.

Contractul de vînzare-cumpărare constituie şi principalul instrument de perfectare a

raporturilor ce formează circuitul internaţional de bunuri şi valori. In aceaşi ordine de idei prin
intermediul contractului de vînzare-cumpărare se stabilesc, consolidează, fortifică relaţiile pe
plan internaţional conturînd tendinţa de unificare. In acest sens, în anul 1980 la Viena a fost
semnată Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra contractelor de vînzare internaţională de
mărfuri, prin această convenţie se netezeşte drumul spre vînzarea internaţională. Convenţia a fost
ratificată de Republica Moldova la 13 octombrie 1994.

Contractul de vînzare cumpărare se prezintă ca un concept generic în raport cu alte

varietaţi ale contractului, cum ar fi: contractul de vînzare cumpărare a bunurilor imobile,
contractul de vînzare cumpărare a întreprinderii cu un complex patrimonial unic, contractul de
furnizare a gazelor naturale şi energiei electrice, vînzarea la licitaţie. Această largă varietate de
contracte necesită includerea în mod separat în Codul civil al Republicii Moldova, acestea fiind
determinate de particularităţile raporturilor juridice pe care respectivele contracte le formează,
avînd scopul de a facilita şi optimiza reglementarea acestora.

Codul civil al Republicii Moldova, alte legi ordonanţe ale guvernului şi acte normative
subordonate legii vin să reglementeze totalitatea raporturilor contractuale, care trebuie să nu
cantravină prevederilor constituţionale, iar în caz de absenţă a carorva reglementări necesare se
recurge la analogia legii adică se aplică norma legislaţiei civile care reglementează raporturi
similare.

Conform codului Civil al Republicii Moldova art.753 alin 1, Prin contract de vînzare-
cumpărare, o parte(vinzător) se obligă să predea un bun în propritatea celeilalte părţi
(compărător), iar aceasta se obligă să preia bunul şi să plătească preţul convenit. Doctrina
difineşte contractul de vînzare-cumpărare ca contractul prin care una dintre părţi vinzatorul
strămută dreptul de proprietate a unui bun al său asupra celeilalte părţi compărător care se obligă
să plătească vinzătorului preţul bunului vîndut.
 Din difiniţia legală a contractului putem desprinde că vînzarea cumpărarea este un
contract sinalagmatic cu titlu oneros, consensual, translativ de proprietate.

Caracterele juridice ale contractului de vînzare-cumpărare:

-Vînzarea-cumpărarea e un contract sinalagmatic deoarece prin încheerea sa se dă naştere la

obligaţii reciproce pentru ambele parţi contractante, vînzătorul are obligaţia de a preda bunul şi
să îl garanteze pe cumpărător, iar cumpărătorul are obligaţia să plătească preţul. Fiind după
natura sa sinalagmatic, pentru contractul de vînzare se aplică prevederile speciale privind
contractele sinalagmatice cum ar fi rezoluţiunea pentru neezecutare sau ezecutarea în mod
necorespunzător a obligaţiei sau excepţia de neezecutare.

-Vînzarea-cumpărarea este un contract cu titlu oneros. Este oneros actul prin care se procură unei
parţi un folos patrimonial pentru obţinerea în schimb a unui alt bun patrimonial. Caracterul
oneros presupune interesul ambelor parţi de a obţine realizarea unui interes material, în schimbul
prestaţiei la care se obligă, cauza juridică a obligaţiei fiecărei parţi contractante avînd ca element
esenţial contraprestaţia la care se obligă cealaltă parte, contraprestaţia rezidă în recepţionarea de
către cumpărător a bunului în proprietate şi primirea de către vînzător a unei recompense în
formă bănească din partea cumpărătorului.

-Contractul de vînzare-cumpărare este consensual deoarece se consideră valabil încheat din

momentul în care parţile contractante au realizat un acord în privinţa tuturor condiţiilor esenţiale
ale contractului. Clauzele stabilite ca atare prin lege care rezulta din natura contractului sau
asupra cărora, la cerinţa uneia din parţi trebuie realizat un acord. Contractul poate fi realizat prin
simplu acord al parţilor fără îndeplinirea vreo unei formalitaţi şi fără remiterea lucrului vîndut şi
a preţului în momentul încheerii contractului. Vînzarea nu e un contract solemn şi nici real, de
regulă.

-Vînzarea-cumpărarea este un contract comutativ. Codul civil stabileşte un asemenea caracter

juridic contractual. Este considerat un contract comutativ deoarece existenţa şi întinderea
prestaţiilor sunt cunoscute de părţi de la încheerea contractului şi nu depinde ca în contractul
aliator de un element viitor şi incert care ar facă să existe şanse de cîştig şi pierderi pentru
ambele părţi contractancte.

In dreptul roman contractul de vînzare-cumpărare nu avea un caracter translativ de

proprietate, acesta genera un simplu raport juridico-obligaţional, din care rezultă dreptul
transferului de proprietate. In dreptul modern contractul de vînzare-cumpărare este translativ de
proprietate. Legislaţiile statelor reglementează diferit momentul apariţiei dreptului de proprietate,
legislaţia Republicii Moldova la fel ca şi cea a Federaţiei Ruse atribuie momentul apariţiei
dreptului de proprietate la cumpărător momentului transmiterii bunului către cumpărător, pe cînd
reglementările Codului civil Roman stabileşte momentul transmiterii dreptului de proprietate la
momentul realizării acordului de voinţă, indiferent de a avut loc sau nu predarea bunului vîndut
şi dacă a fost platit preţul.

De momentul dobîndirii de către cumpărător a dreptului de proprietate ţine şi momentul

trecerii pe seama cumpărătorului a riscului peirii sau deteriorării fortuite a bunului. Cu adevarat
din momentul dobîndirii dreptului de proprietate, adică predarea bunului, daca legea sau
cantractul nu prevăd altfel sau înscrierii în registrul bunurilor imobile, cumpărătorul suportă şi
riscul peirii sau deteriorării bunului. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului este
transferat cumpărătorului în momentul în care vînzătorul şi-a realizat obligaţiile contractuale
privind punerea bunului la dispoziţia cumpărătorului ,dacă contractul nu prevede altfel.

Obligaţia de predare a bunului se consideră executată în momentul:

a)predării bunului către cumpărător sau persoanei indicate de el;

b) punerii bunului la dispoziţia cumpărătorului sau a persoanei indicate de el dacă bunul

urmează a fi predate la locul aflării lui. Punerea bunului la dispoziţia cumparatorului se
realizează la momentul individualizării bunului prin marcare sau în alt mod, şi dacă e pregatit de
predare în termenul stabilit, iar cumpărătorul e informat despre aceasta.

Condiţiile de valabilitate ale contractului de vînzare-cumpărare

Pentru ca un contrat de vînzare-cumpărare să fie considerat valabil încheat ar trebui să

îndeplineasca un şir de condiţii esenţiale. Totalitatea condiţiilor de valabilitate sunt incluse în
cartea I, Titlu III, capitolul II al CC, intitulat “condiţiile de valabilitate ale actelor juridice”.
Contractelor le sunt aplicabile condiţiile de valabilitate a actului juridic. Condiţiile esenţiale sunt
considerate: consimţamîntul , obiectul actului juridic, cauza actului şi forma actului juridic.

Condiţiile de valabilitate ale contractelor de vînzare-cumpărare sunt:

1.Capacitatea parţilor de a contracta;

2.Consimţămîntul valabil exprimat;

3.Obiectul contractului;

4.Cauza contractului;

5.Forma contractului;
 -Capacitatea juridică civilă este una din condiţiile esenţial cerute de lege pentru
valabilitatea orcarui contract. Prin capacitate juridică înţelegem în primul rînd aptitudinea
persoanelor fizice sau juridice de a fi subiect al raporturilor juridice civile şi de a închea acte
juricice civile, intenţionînd să devină titular de drepturi şi obligaţii civile. Capacitatea civilă e
constituita din doua elemente capacitatea de folosinţă şi cea de exerciţiu.

-Prin consimţămînt se înţelege manifestarea exteriorizată de vointă a persoanei de a

închea un act juridic şi de a deveni eventual titular de drepturi şi obligaţii. S-ar parea ca e
necesară manifestarea de voinţa a părţii care se obligă la executarea obligaţiei, dar
potrivit art.666, alin.1CC. Contractul e manifestare de voinţă între doua sau mai multe parţi prin
care se stabilesc modifică sau sting raporturi juridice. Consimţămintul e considerat valabil
exprimat dacă provine de la o persoană cu descernămînt. Este exprimat cu intenţia de a produce
efecte juridice şi nu este viciat. Parţile contractului de vînzare-cumpărare ca orcare contract de
altfel impune parţilor discernămîntul şi să fie conştiente şi capabile de a concepe importanţa
efectelor produse de contract.

-Următoarea condiţie a contractului e o obligaţie a persoanei care a încheat contractul .

Totodată legea reglementează şi noţiunea de obiect a contractului stipulînd că este nul contractul
al carui obiect reprezintă o prestaţie imposibilă. Prin obiect al contractului se înţelege prestaţia la
care se obligă parţile cantractante. Avînd drept efect naşterea modificarea sau stingerea
obligaţiilor, obiect al obligaţiilor este obligaţia aparută sau stinsă. Contractul de vînzare-
cumpărare este unul sinalagmatic, generînd doua obligaţii reciproce. In acest sens obligaţia
cumpărătorului constituie obiectul preţului platit, şi obligaţia vînzatorului care e bunul. Conform
regulii generale, pentru ca un act juridic să fie valabil este necesar ca actul juridic, respectiv să
fie valabil încheat obiectul contractului să întrunească anumite condiţii. Condiţiile care trebuie să
fie întrunite de obiectul contractului sunt: obiectul trebuie să fie licit; să se afle in circuitul
civil;sa fie determinat sau determinabil cel puţin în specia sa şi să reprezinte o prestaţie posibilă.
Aşadar, dacă obiectul nu întruneşte toate condiţiile sus numite contractul nu poate fi considerat
valabil incheiat.

-Dupa cum am remarcat, unul din principalele elemente pentru forma şi valabilitatea
orcărui contract e consimţămîntul. Consimţămîntul nu întruchipează doar voinţa exteriorizată a
părţilor, dar şi scopul pe care îl urmăreşte exteriorizîdu-şi voinţa. Scopul poate fi mediat şi
imediat. Scopul imediat este un element constant al contractului fiind stabilit în prealabil pentru
diferite categorii de acte juridice. Scopul mediat este subectiev şi poate varia chiar în cadrul
aceleiaşi categorii de contracte. Potrivit art. 207,alin.1CC, actul juridic încheiat fară cauză ori
fundat pe o cauza falsî sau ilicită nu poate avea nici un efect. Deci indiferent de obiectul
contractului cauza trebuie să îndeplinească anumite condiţii stabilite de legiuitor şi anume: 1. sa
existe; 2.sa fie reală; 3. să fie licită;

-Potrivit art.680CC, daca pentru valabilitatea contractului legea stabileşte o anumită

formă sau dacă părţile au prevazut o anumită formă, contractul se consideră încheat în momentul
îndeplinirii condiţiilor de formă. In dependenţă de tipul şi obiectul contractului de vînzare-
cumpărare şi forma acestuia poate fi diferită.

Condiţiile referitoare la forma contractului sunt determinate de doua circumstanţe şi

anume:

1. necesitatea asigurării condiţiilor optimale pentru desfăşurarea circuitului civil.

2. necesitatea stabilirii şi evidenţii controlului asupra legalităţii contractelor de vînzare-

cumpărare cu impact asupra intereselor societăţii în general sau asupra unor personae în parte.

Actul juridic poate fi valabil încheiat în scris sau în formă autentică. Contractul de
vînzare-cumpărare poate fi încheiat în una din cele doua forme şi anume: verbală, scrisă şi prin
savirşirea acţiunilor concludente. Remarcăm că forma autentică este o formă derivată a formei
scrise simple, care presupune autentificarea notarială ulterioară a contractului.

Verbal sau actiuni concludente pot fi încheiate contractele de vînzare-cumpărare:

a) pentru care legea sau acordul părţilor nu stabileşte forma scrisă sau autentică,

b) care se execută chiar la incheierea sa. In formă scrisă conform regulei generale se
incheie contractul de vînzare-cumpărare dintre persoane juridice, persoane juridice şi persoane
fizice, precum şi dintre persoane fizice dacă valoarea obiectului actului juridic depăşeşte 1000 de
lei, iar în cazurile prevăzute de lege indeferent de valoarea obiectului.

Elementele contactului de vînzare-cumpărare

Tradiţional elementele contractului de vînzare-cumpărare sunt enumerate de literatura de

specialitate ca fiind: parţile contractante, obiectul contractului, preţul, termenul, conţinutul.

Părţi ale contractului de vînzare-cumpărare, adică subiecţii acestor contracte sunt

vînzătorul şi cumpărătorul. De cele mai multe ori parţi ale contractului sunt persoanele fizice şi
juridice. Ponderea cea mai mare a contractelor sunt cele în care părţile sunt organizaţiile. Statul
participă ca parte la contractele de vînzare-cumpărare prin intermediul organelor sale special
abilitate să reprezinte interesele, de obicei în contractele de achiziţie de mărfuri pentru
necesităţile statului, vînzarea-cumpărarea de întreprinderi ca nişte complexe patrimoniale, e hîrtii
de valoare.Indiferent ca în calitate de părţi sunt persoane fizice sau juridice, acestea trebuie să
îndeplinească unele condiţii ca condiţii legale, şi anume: a) sa aibă capaciatate de a contracta, b)
să fie titulari ai dreptului de proprietate sau a unui alt drept real asupra bunului.

Deci parte a contractului de vînzare-cumpărare poate fi orice persoană fizică care a atins
virsta de 18 ani şi nu a fost lipsită, sau restrinsă de capacitatea de exerciţiu şi persoana juridical.
In cazul vînzării unui bun de către o persoană care nu are dreptul sa-l înstrăineze, de obicei
dreptul de proprietate a acestui bun nu trece la dobînditorul său ca excepţie în anumite condiţii
dobînditorul de bună credinţă poate deveni proprietar.

Obiectul contractului este folosit şi cu sensul de obiect al obligaţiei, obiectul contractului

find unul complex, obiectul juridic al contractului şi obiectul material. Obiectul juridic îl
constitue prestaţiile la care parţile contractante se obligă obiectul material e bunul transmis de
către vinzător cumpărătorului. Acestea pot fi bunuri determinate prin caracter individual sau
bunuri determinate generic ori drepturi patrimoniale. Pentru valabilitatea contractului bunul
vîndut trebuie să corespundă cerinţelor stabilite de lege. Constituie obiecte ale contractului de
vînzare-cumpărare a bunurilor imobile şi mobile, devizibile şi indivizibile, principale şi
accesorii, determinate atit individual cit şi generic, consumptibile şi neconsumptibile corporale şi
incorporale.

Un alt element al contractului este preţul bunului vîndut. Preţul reprezintă suma de bani
care este datorată de cumpărător în schimbul bunului transmis de vînzător .

De altfel preţul reprezintă obiectul contraprestaţiei pe care urmează sa o facă

cumpărătorul.Contractul se consideră valabil încheat dacă preţul îndeplineşte un şir de condiţii

a) să fie exprimat în bani

b) să fie determinat sau determinabil

c) să fie serios şi sincer.

Ca un element reprezentativ în contractele de vînzare-cumpărare echivalentul obligaţiei

de predare a bunului nu poate fi exprimat decît în plata sumei de bani. Echivalenţa sumei baneşti
pentru bun nu poate fi decît o sumă de bani pentru contractul de vînzare-cumpărare deoarece în
alt caz am fi în prezenţa unui contract de schimb. Determinarea preţului se efectuiaza de parţile
contractante intr-un mod expres sau implicit. Clauza referitoare la preţ trebuie să fie prezentă la
momentul încheerii contractului neputînd fi lăsata pentru un moment ulterior pentru ca nu am
cunoaşte contraprestaţia cumpărătorului. In cazul contractelor între comercianţi lipsa preţului la
momentul încheerii contractului ar duce la stabilirea unui preţ ce se practica la moment.
 Doctrina atribuie ca element al contractului şi condiţiile referitoare în termenul
contractului. De cele mai multe ori termenul de executare a obligaţiei coincide cu încheerea
contractului. Termenul de predare a bunului e stabilit de legiuitor care stabileşte:

a)la data stabilită în contract sau la data care poate fi dedusă din contract,

b)în orce moment în cursul perioadei stabilite în contract sau determinate prin referire la
contract,)

c) într-un termen rezonabil calculat de la data încheerii contractului.

In unele contracte cu executare strictă narespectarea termenului de executare a obligaţiei

duce nemijlocit la rezoluţiunea contracului.

Efectele contractului de vînzare-cumpărare.

Prin efectele contractului se înţeleg obligaţiile pe care parţile şi le asumă în urma

semnării contractului.

Obligaţiile vinzătorului.

A) Obligaţia de a preda bunul vîndut, prin predarea bunului vîndut se inţelege punerea la
dispoziţie cumpărătorului de către vînzător a bunului. Contractul poate fi încheat cu clauze de
executare strict la data stabilită, deoarece odată cu nerespectarea termenului cumpărătorul îşi
poate pierde interesul faţă de contract. Dacă conform contractului vînzătorul predă bunul către
un cărăuş şi dacă bunul nu este clar individualizat prin aplicarea unui semn distinctiv pe el, pe
documentele de transport sau prin orcare alt mijloc, vînzătorul trebuie să trimită cumpărătorului
un aviz de expediţie care specifică bunul. Dacă există obligaţia să i-a masuri pentru transmiteria
bunului vînzătorul trebuie să incheie un contract care ar asigura transportarea bunului pînă la
compărator. Dacă nu e obligat să asigure bunul pe timpul transportării vinzătorul urmează sa
transmită la cererea cumpărătorului toate informaţia de care dispune, necesară pentru încheerea
contractului de asigurare. Riscul pieirii deteriorării fortuite a bunului e transferat cumpărătorului
în momentul în care vînzătorul şi-a executat obligaţiile contractuale privitoare la punerea bunului
la dispoziţia cumpărătorului. Dacă contractul nu implică transportarea bunului riscul se transferă
odată cu predarea bunului către primul cărăuş.

Obligaţia de predare a bunului se consideră executată în momentul:

-predării bunului catre cumpărător sau către persoana indicată de el.

-punerii bunului la dispoziţia cumpărătorului sau a persoanei indicate de el, dacă bunul
urmează sa fie predat la locul aflării lui, bunul se consideră pus la dispoziţie atunci cînd e
individualizat prin marcare sau în alt mod, şi dacă e pregatit de predare în termen stabilit, iar
cumparatorul e informat despre aceasta conform clauzei contractuale.

-în toate celelalte cazuri obligaţia se consideră executată la data predării bunului către
cărăuş.

Cheltuielele de predare a bunului sînt puse în sarcina vinzătorului, iar cele de primire şi
transportare a bunului sunt suportate de cumpărător dacă contractul nu prevede altfel.

B) Obligaţia de garanţie a bunului pentru evicţiune.

Evicţiunea reprezintă pierderia proprietaţii bunului ori tulburarea cumpărătorului în exercitarea

prerogativelor de proprietar. Vînzătorul e obligat să-l asigure, garanteze pe cumpărător de
evicţiunea bunului vîndut şi de sarcinile care nu au fost declarate la încheeria contractului
prevede că vînzătorul e obligat să predea bunul fără vicii de natura juridică cu excepţia cazurilor
cînd cumpărătorul a consimţit să inchee contractul cunoscînd drepturile terţului asupra bunului.

Obligaţia de garanţie a vînzătorului există dacă sunt îndeplinite condiţiile:

-tulburarea să fie de drept, rezultată din exercitarea de un terţ a unui drept real sau de
creanţă.

-tulburarea să aiba loc anterior vinzării.

-cauza evicţiunii să nu fi fost cunoscută de compărător, altfel el a acceptat riscul.

Daca un terţ în temeiul dreptului său asupra unui bun apărut înainte de încheerea
contractului de vînzare-cumpărare înaintează o acţiune de evecţiune împotriva cumpărătorului
acesta e obligat să atragă în calitate de copîrît pe vînzător. Neatragerea vînzătorului în calitate de
copîrit îl eliberează pe acesta fată de compărător.

C)Obligaţia vinzătorului de a preda bunul fară vicii materiale.

Vînzătorul e obligat să predea bunul fără vicii materiale Se consideră că bunul e fără vicii
materiale dacă la transferarea riscului corespunde caracteristicilor asupra cărora sa convenit.

Dacă părţile nu au convenit asupra caracteristicilor bunului acesta urmează a fi considerat

liber de vicii dacă:

-daca corespunde destinaţiei stabilite în contract.

-corespunde utilizării obişnuite şi prezintă caracteristicile care există în mod obişnuit la

bunuri de acest fel.
 Prin urmare vînzătorul răspunde de acele deficienţe calitative ale bunului vîndut care
existînd în momentul predării bunului nu i-au fost cunoscute cumpărătorului şi nici nu puteau fi
cunoscute prin mijloace obişnuite de detectare. Pentru că vînzătorul să răspundă pentru viciile
ascunse ele trebuie să fi existat la momentul vînzării bunului, pentru viciile ivite ulterior
încheerii contractului vînzătorul nu răspunde, deoarece riscurile trec la cumpărător odată cu
incheerea contractului. Există vicii materiale şi atunci cînd ansamblarea cuvenită contractual a
fost realizată defectuos de vînzător.

Există viciu material şi dacă vînzătorul a predat o parte a bunului, un alt bun, într-o
cantitate mai mica decît cea cuvenită, sau cînd e viciată numai o parte a bunului, cu excepţia
cazurilor cînd viciul nu exercită o influenţă substanţială asupra utilizării bunului.

Cumpărătorul poate înainta pretenţii cu privire la viciile bunului, nedeclarate de acesta la

vînzare, îndată de ce a descoperit aceste vicii dar nu mai tirziu de de termenul stabilit în contract.
Dacă în contract nu e stabilit un termen, pretenţiile pot fi înaintate în cel mult şase luni din ziua
predării bunurilor mobile şi un an pentru bunurile imobile. Dacă e imposibil a stabili ziua
predării bunului atunci incepe calcularea termenului de la data inregistrării bunului imobil.

Obligaţiile cumpărătorului.

A)Obligaţia de plata a preţului.

Dacă în contract nu s-a prevăzut altfel, cumpărătorul e obligat să platească preţul în

momentul în care se face predarea bunului. Totodată parţile pot conveni asupra plaţii anticipate a
bunului sau după predarea lui.

Obligaţia cumpărătorului de a plati preţul include luarea unor măsuri în respectarea unor
formalitaţi necesare pentru a efectua plăţile conform contractului.

B) Obligaţia de primire a bunului şi verificării calitaţii lui.

Cumpărătorul e obligat să primească bunul în termenul la care vinzătorul e obligat să-l

predea. Cumpărătorul care e comerciant trebuie să verifice bunul într-un termen atît de scurt
după imprejurări, el efectuiază recepţionarea după cantitate şi calitate,de sine stătător, în
conformitate cu datele indicate în marcaj, în documentele de însoţire şi cele de transport. Dacă în
procesul verificării bunului cumpărătorul depistează vicii el e obligat să informeze vînzătorul
pentru ca reprezentantul acestuia să participe la verificare şi întocmirea actului bilateral.
Recepţionarea bunului poate fi efectuată de cumpărător unilateral dacă vînzătorul a consimţit
aceasta.

C) Plata cheltuelelor de vînzare.

 Cumpărătorul e obligat sa suporte toate cheltuelele legate de transport şi primire a
bunului mobil din locul încheerii contractului dacă cantractul nu prevede altfel. In cazul în care
contractul de vînzare-cumpărare a unui bun mobil trbuie autentificat notarial, al înscrierii în
registrul public şi al transferului proprietăţii. De asemenea în cazul cumpărării unui teren sau a
altui bun imobil, cheltuelele ce tin de autentificarea natarială şi de înscrierea contractului în
registrul bunurilor imobile,precum şi cheltuelele de preluare a documentelor necesare vor fi puse
în sarcina cumpărătorului.

In afară de cele sus menţionate Codul civil în art 766 mai prevede şi obligaţia
cumpărătorului de a atrage în calitate de copîrît pe vînzător dacă un terţ, în temeiul dreptului sau
asupra unui bun apărut înainte de încheerea contractului de vînzare -cumpărare, intentează o
acţiune de evicţiune împotriva cumpărătorului.

Neatragerea vînzătorului în calitate de copîrît îl eliberează pe acesta de răspundere faţă de

cumpărător, dacă se va dovedi că atragerea sa ar fi prevenit evicţiunea cumpărătorului.

4. Varietaţi ale contractului de vînzare-cumpărare

Contractul de vînzare-cumpărare are un rol indinspensabil în viaţa economică a fiecărui

stat, nivelul de dezvoltare fiind generat de rolul acestui contract. Dezvoltarea societaţii a impus
contractului de vînzare-cumpărare o modificare continuă,şi o dezvoltare rapidă. Azi, contractul
de vînzare-cumpărare cunoaşte o largă arie de cuprindere, fiind utilizate diverse varietăţi ale
contractului de vînzare-cumpărare. Legiuitorul a răspuns solicitarilor societăţii, care tot mai
frecvent întîlnea obstacole la capitolul reglementărilor contractelor cu conţinut mai puţin uzual,
şi a adoptat un şir de norme menite să reglementeze raporturile prin care se înstrăinau,
achiziţionau bunuri. Reglementările legale conţin prevederi care direcţionează mersul
contractelor atît numite cît şi nenumite.

Printre contractele de vînzare-cumpărare remarcăm:

-Contractul de vînzare -cumpărare de bunuri pentru consum.

-Contractul de vînzare-cumpărare a bunurilor imobile.

-Contractul de vînzare-cumpărare a mărfurilor la licitaţie.

-Contractul de vînzare-cumpărare a marfurilor de probă sau la vedere.

Contractul de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum reprezintă o secţiune aparte

din legislaţia noastră, la rîndul său şi doctrina tratează pe larg particularităţile acestui cantract.
Axîndu-se pe prevederile legale pe practica judecătorească, pe nenumaratele cazuri practice,
literatura de specialitate a conturat hotarele acestui contract

Avînd opondere sporita şi o importanţă deosebită ce rezidă în satisfacerea necesităţilor

cotidiene ale populaţiei, respectivul contract a fost în centrul atenţiei legiuitorului şi a
preocupărilor acestuia, materializate în secţiunea a 7-a ”Vînzarea-cumpărarea de bunuri pentru
consum” a Codului civila al Republicii Moldova. Ca şi contractul de vînzare-cumpărare,
contractul de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum este un contract bilateral, consensual
şi oneros.

Cu toate acestea, contractul de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum are, întîi de

toate, particularităţi referitoare la subiecţi. În calitate de vînzător se prezintă neapărat
antreprenorul (“persoana fizică sau juridică care practică activitate de antreprenoriat”). În calitate
de cumpărător în contractul de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum poate apărea orice
subiect de drept civil care procură bunulpentru satisfacerea necesităţilor personale.[5,pag.47]

De menţionat că, de cele mai multe ori, în calitate de cumpărători se prezintă

consumatorii – persoanele fizice, de aceea relaţiile rezultate din contractul de vînzare-cumpărare
a bunurilor pentru consum, pe lînga faptul că sunt reglementate de Codul Civil al Republicii
Moldova, se supun şi reglementărilorspeciale prevăzute în exclusivitate pentru consumatori. O
alta particularitate a contractului de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum este fptul ca
încheierea acestuia are loc în baza ofertei publice. Expunerea bunului cu etichete în vitrină,
punerea la dispoziţie a meniului, publicitatea bunului, descrierea lui în cataloage şi alte
propuneri, adreste unui cerc nedeterminat de personae, se consideră ofertă publică pentru
încheierea unui contract de bunuri pentru consum. Fiind o varietate a contractului de vînzare-
cumpărare, contractul de vînzare- cumpărare a bunurilor pentru consum este, în linii generale,
supus reglementării.

În particular însă, specificul acestei categorii de contract, determinat de caracterul lord de

consum, presupune încheierea lor în baza ofertei publice a bunurilor, ceea ce însemnă că
contractele de cumpărare a bunurilor pentru consum se consideră încheiate din momentul
alegerii mărfii de către cumpărător în magazinele cu autoservire sau din momentul alegerii şi
transmiterii acesteia de către vînzător la cererea cumpărătorului. Ţinînd seama de acest fapt
priveşte oferta publică a bunurilor drept ofertă în sensul prevederilor şi nu drept chemare la
ofertă.

Oferta publică a bunurilor, fiind în esenţă aceeaşi propunere adresată unui cerc
nedeterminat de personae, se consideră ofertă publică pentru încheierea unui contract de vînzare-
cumpărare de bunuri pentru consum, indifferent dacă se indică sau nu preţul bunului şi alte
clauze esenţiale pentru încheierea contractului, care califică oferta publică (propunerea adresată
unui cerc nedeterminat de persoane) drept chemare la ofertă, atunci cînd această propunere nu
conţine nici o manifestare expresă a voinţei de a fi legat prin acceptare.

Oferta publică a bunurilor pentru consum se face în mod deosebit şi în locuri speciale,
bunăoară prin expunerea bunurilor cu etichete în vitrină, amplasarea lor pe tejghele în centrele
comerciale, punerea la dispoziţie a meniului, publicitatea bunurilor, descrierea lor în cataloage
etc. Toate aceste acţiuni ale ofertantului îl obligă să încheie contactul în baza condiţiilor care se
conţin în oferta publică cu oricine îşi va manifesta voinţa în acest sens.

După cum am menţionat, una din particularităţile esenţiale ale contractului de vînzare-
cumpărare a bunurilor pentru consum este faptul că acest contract, pe lîngă reglementările
generale prevăzute de normele Codului Civil al Republicii Moldova, cade sub incidenţa unor
acte normative speciale. La acestea se referă: Regulile de preschimbare a mărfurilor
nealimentare, procurate în reţeaua de comerţ cu amănuntul, aprobate prin Hotărîrea Guvenului
Republicii Moldova nr. 329 din 23.05.1995, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 38-39
din 14.07.1995; Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la măsurile de coordonareşi
reglementare de către stat a preţurilor (tarifelor) nr. 547 din 04.08.1995, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 53-54 din 28.09.1995; Regulile de comercializare cu amănuntul a unor
tipuri de mărfuri alimentare şi nealimentare, adoptate prin Hotărîrea Guvernului Republicii
Moldova nr. 65, din 26.01.2001, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 11-13 din
01.02.2001; Regulile de comercializare cu amănuntul a producţiei alcoolice, adoptate prin
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 212 din 04.04.1995, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 25-26 din 13.05.1995 şi altele.

Spre deosebire de contractul de vînzare-cumpărare, vînzarea-cumpărarea a bunurilor

pentru consum presupune prevederi speciale în ceea ce priveşte garanţia caracteristicilor bunului
vîndut art. 804 CC. La general vorbind, garanţia este un mijloc de garantare a executării
obligaţiilor, care constă în obligaţia debitorului la o prestaţie necondiţionată sau la o prestaţie
depăşind obiectul propriu-zis al contractului art. 634 CC.

Garanţia se prezintă ca o obligaţie suplimentară a vînzătorului, producătorului sau a unui

terţ, prin care acesta garantează caracteristicile bunului vîndut pentru consum, inclusiv al
accesoriilor acestuia (dacă contractul nu prevede altfel), pe parcursul perioadei indicate în
declaraţia de garanţie.
 Conţine prevederi speciale cu privire la garanţia caracteristicilor bunului vîndut pentru
consum. Aceste prevederi se reduc la faptul că garanţia stipulată trebuie să fie formulată într-un
limbaj clar şi exact, ca să fie accesibilă chiar şi unui consumator neiniţiat. În garanţie trebue
specificate drepturile legale ale consumatorului.

Garanţia trebue să mai conţină referiri la faptul că existenţa acesteia nu limitează

drepturile consumatorului. Faptul înserării în textul declaraţiei de garanţie a unor drepturi legale
ale cumpărătorului (consumatorului) nu-i crează impedimente acestui în realizării drepturilorde
care dispune un cumpărător în contractul de vînzare-cumpărare. De asemenea, garanţia trebue să
conţină toate menţiunile necesare pentru a se putea beneficia de ea, inclusive datele cu privire la
amplasarea reţelelor de comercializare cu amănuntul, a centrelor de deservire, programul lor de
muncă şi telefoanele pentru relaţii, caracteristicile tehnice sau de fabricare a bunului
comercializat etc.

O atenţie deosebită acordă legiuitorul menţiunilor cu privire la durata şi aplicabilitatea în

spaţiu a protecţiei instituite prin garanţie, inclusiv la numele sau denumirea şi adresa celui care
acordă garanţia. Aceste menţiuni, în viziunea noastră, par fi esenţiale în lista prevederilor
speciale pentru garanţii prevăzute de legislator.

Prevede dreptul cumpărătorului consummator de a pretinde că declaraţia de garanţie să-i

fie pusă la dispoziţie pe un suport de date trainic. Prin suport de date trainic se subînţelege forma
scrisă a declaraţiei de garanţie, adică materializarea acesteia în vederea facilitării procesului de
probaţiune a existenţei obligaţiilor vînzătorului asumate prin garanţie în cazul unui eventual
litigiu.

Efectul obligaţiei de garanţie, ce rezidă în asigurarea de către producător a funcţionării

(utilizării) normale a produselor (serviciilor), inclusive a articolelor de completare, şi deservirea
consumatorului pe toată durata termenului de garanţie sau de valabilitate (utilizare), stabilit în
documentaţia tehnică normativă ori în contract, nu depinde de faptul dacă în declaraţia de
garanţie au fost sau nu respectate cerinţele.

Vorbind despre preţul bunului obiect al contractului de vînzare-cumpărare a bunurilor

pentru consum, precum şi alte clauze esenţiale ale contractului se stabilesc în mod egal pentru
toţi cumpărătorii.

Contractul de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum, de cele mai multe ori, se

prezintă ca un contract de adeziune şi nu presupune realizarea unui acord la cererea uneia dintre
părţi. În codiţiile economiei de piaţă vînzătorul este liber în privinţa stabilirii preţului la bunul
comercializat. Aceasta însă nu înseamnă că, în scopul de a proteja consumatorul, statul nu poate
stabili limetele preţului la unele bunuri pentru consum ce au o importanţă strategică.

În scopul stopării creşterii neîntemeiate la preţurile la bunurile destinate consumului,

Guvernul Republicii Moldova a instituit Lista mărfurilor social-importante, comercializate la
preţuri libere cu aplicarea adaosului commercial în mărime de pînă la 20 de procente din preţul
liber de livrare.

Codul Civil institue reguli speciale în ceea ce priveşte preschimbarea bunurilor pentru
consum. Cumpărătorul este în drept să preschimbe bunul care nu-i convine după dimensiuni,
formă, gabarit, model, culoare, sau completare etc. Conform prevederilor formei citate este
stabilit termenul-limită în decursul căruia cumpărătorul are dreptul la preschimbarea bunului
cumpărat pentru consum. Acest termen începe să decurgă din momentul recepţionării bunului de
către cumpărător şi însumează 14 zile lucrătoare, cu condiţia ca vînzătorul nu a stabilit un termen
mai mare.

Legislatorul, în alin 1 al articolului citat, permite doar preschimbarea bunurilor

nealimentare, cumpărate pentru consum. Bunul cumpărat pentru consum poate fi preschimbat cu
un bun similar numai la locul procurării acestuia sau în alt loc stabilit de către vînzător.
Bunăoară, în cazul cînd bunul este comercializat în baza mostrelor, atunci cînd acesta este pus la
dispoziţia cumpărătorului de la depozitul vînzătorului, intermediarului sau, nemijlocit, de la
depozitul producătorului, vînzătorul poate stabili locul de preschimbare a bunului cumpărat
pentru consum în locul de amplasare a acestora.

Alte locuri pentru preschimbarea bunului, stabilite de vînzător, necesită a fi coordinate

din timp printr-un acord al acestuia, după caz, cu intermediarul sau cu producătorul nemijlocit.
De asemenea, în termenul stabilit, cumpărătorul are dreptul de a preschimba bunul cumpărat
pentru consum cu un bun similar, chiar dacă există diferenţe de preţ. În cazul diferenţei de preţ,
vînzătorul este oligat să efectueze recalcularea. Dacă bunul similar pretins de către cumpărător în
cazul preschimbării este mai scump, cumpărătorul plăteşte diferenţa de preţ vinzătorului. În
cazul cînd bunul pretins este mai ieftin decît cel cumpărat, vînzătorul este obligat să-i restitue
cumpărătorului diferenţa de preţ obţinută în urma recalculării.

Cheltuielile suportate de către cumpărător în urma preschimbării bunului cumpărat pentru

consum (bunăoară, cele legate de transportarea bunului către vînzător) le suportă însăşi
cumpărătorul şi nicidecum vînzătorul, deoarece preschimbarea bunului nu este o consecinţă a
neexecutării sau executării necorespunzătore a obligaţiilor contractuale. Dacă la momentul
solicitării preschimbării bunului cumpărat pentru consum vînzătorul nu dispune de un bun
similar, cumpărătorul este în drept să restitue bunul cumpărat, primind în schimbul acestuia
echivalentul bănesc, plătit la cumpărare. Prin art. 808, alin. 3 CC legislatorul stabileşte condiţiile
necesare, existenţa cărora determină dreptul cumpărătorului de a solicita preschimbarea bunului
cumpărat pentru consum sau a-l restitui, cu obţinerea sumei băneşti plătite la cumpărare.
Respectivele condiţii sunt următoarele:

– bunul nu a fost utilizat;

– bunul nu şi-a pierdut calităţile de consum;

Întrunirea acestor trei condiţii este nenesară pentru a puneîn sarcina vînzătorului obligaţia
de a preschimba bunul sau de a primi bunul restituit, în cazul dacă există cererea cumpărătorului
în această privinţă. Lipsa măcar a uneia din aceste condiţii face pasibilă de neexecutare cererea
cumpărătorului adresată vînzătorului în vederea preschimbării bunului.

Avînd în vedere că articolul în cauză nu stabileşte cerinţe speciale faţă de probaţiunea

cumpărării bunului pentru consum, admitem că dovada procurării acestuia de la vînzătorul
respectiv se poate face inclusiv prin depoziţiile martorilor. Bunurile nealimentare, cumpărate
pentru consum, care nu pot fi preschimbate sau restituite în temeiul prezentului articol, se
stabilesc prin lege sau prin alte acte normative. De aici rezultă că nu toate bunurile procurate
pentru consum pot face obiectul preschimbării sau restituirii. Lista bunurilor nealimentare de
calitate adecvată ce nu pot fi schimbate cu o marfă semilară sunt specifice în anexa la Regulile
de preschimbare a mărfurilor nealimentare, procurate în reţeaua de comerţ cu amănuntul.

Codul civil conţine şi prevederi speciale referitoare la inversarea sarcinii probaţiunii în

caz de apariţie a litigiului cu privire la constatarea viciilor bunului cumpărat pentru consum.
Bunul cumpărat pentru consum era viciat la momentul transferării riscului, dacă în termen de
şase luni din acest moment cumpărătorul constată viciul bunului respectiv şi dacă prezumţia este
compatibilă cu felul bunului sau al viciului.

Riscul pierii sau detiriorării fortuite a bunului îl suportă proprietarul acestuia, dacă legea
sau contractul nu prevede altfel. Potrivit art. 759 CC, dacă contractul nu prevede altfel, riscul
pieirii sau deteriorării fortuite a bunului trece la cumpărător din momentul cînd vînzătorul şi-a
executat obligaţiile contractuale privind punerea bunului la dispoziţia cumpărătorului.

Menţionăm faptul că contractele de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum se

încheie în baza ofertei publice. Prin urmare, momentul transferării riscului pieirii sau deteriorării
fortuite a bunului este momentul alegerii mărfii de către cumpărător în magazinele cu autoservire
sau momentul transmiterii bunului de către vînzător la cererea cumpărătorului. Codul Civil
prevede reglementări în cazul cînd bunurile sunt afectate atît de vicii materiale, cît şi de vicii de
natură juridică .

În principiu, prin reţeaua de comercializare a bunurilor pentru consum sunt posibile

cazurile de desfacere a mărfii avînd vicii materiale, dar cu respectare condiţiei că cumpărătorului
îi sunt cunoscute viciile bunului, adică ele sunt evidente sau, după caz, sunt stipulate în contract.
Mai mult ca atît, conform prevederilor, drepturile cumpărătorului în privinţa viciilor sunt excluse
dacă, la momentul încheierii contractului, el era conştient de faptul că bunul era viciat. Aceasta
însă nu-l lipseşte pe cumpărător de dreptul de a preschimba bunul cumpărat pentru consum
conform prevederilor.

Prevede inversarea sarcinii probaţiunii dacă prezumţia că bunul a fost viciat la momentul
transferării riscului este compatibilă cu felul bunului sau al viciului. Prin felul bunului,
legislatorul înţelege calităţile substanţiale ale acestuia. Prin felul viciului se subînţelege
caracterul lui material sau natura juridică.

Drept excepţie sunt mărfurile nealimentare cu un anumit grad de uzură, comercializate

prin intermediul întreprinderilor de commision cu amănuntul. Conform alin. 4 al Regulilor de
preschimbare a mărfurilor nealimentare, procurate în reţeaua de comerţ cu amănuntul, adoptate
prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova, Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
pretenţiile consumatorului, indicate în acest punct, se satisfac cu consemţămîntul vînzătorului.

Se interzice comercializarea de produse a căror utilizare în condiţii normale poate pune în

pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor, la fel cum se interzice producerea şi
comercializarea produselor falsificate sau substituite.
 4. Partea practică

Speța

Contractul de vînzare-cumpărare.Forța obligatorie a contractului și

consecințele.

Printr-o ofertă făcută de A sub semnătură privată (scrisă şi semnată de el) la 10.09.2011 ,
A i-a propus lui B să-i vândă un apartament , ale cărui date de identificare le-a prezentat , cu
preţul de 70 000 euro.Această ofertă a ajuns în posesia lui B la 13.09.2011.
B a dar o declaraţie autentică (adică în faţa notarului) prin care a acceptat oferta lui A la
12.10.2011,această declaraţie ajungând în posesia lui A la 14-10-2011.Prin acţiunea intentată la
15.12.2011 ,B l-a chemat în judecată pe A solicitând instanţei să-l oblige să-i predea acel
apartament.În motivare B a arătat că cele două acte ,oferta şi acceptarea ei, au dus la încheierea
contractului de vânzare-cumpărare, contract din care s-a născut obligaţia lui A de a preda acel
apartament, obligaţie ce nu s-a executat de bună-voie.
Contractele între absenţi sunt contractele în care părţile nu sunt prezente în acelaşi loc în
momentul încheierii contractului şi manifestările lor de voinţă sunt despărţite de un interval de
timp mai mare.(Totuşi contractul încheiat prin telefon e contract între prezenţi). Încheierea
valabilă a contractului între absenţi se face prin încheierea valabilă a 2 acte juridice unilterale ce
exprimă fiecare manifestarea de voinţă a unei părţi , oferta de a contracta şi actul de acceptare a
ofertei.
Codul civil anterior nu cerea nicio forma pentru incheierea valabila vanzarilor de
apartamente, NCC cere forma autentica pentru validitatea unor asemenea contracte. NCC
prevede ca in cazul contractelor intre absenti oferta de a contracta si acceptarea ofertei trebuie sa
imbrace forma ceruta de lege pentru acel contract.Contractul intre absenti se considera incheiat
in momentul in care ofertantul primeste actul de acceptare a ofertei.
Decizia instantei de judecată.
Instanta va admite cererea si il va obliga pe parat sa predea reclamantului apartamentul in
litigiu.Potrivit art.6 NCC actele juridice civile sunt reglementate de legea in vigoare in momentul
incheierii lor.
Oferat de a contracta e un act juridic unilateral fiindca exprima manifestarea de vointa a
unei persoane facuta cu intentia de a dobandi drepturi si obligatii civile.Oferta de a contracta e
reglementata de legea veche fiindca s-a incheiat cat timp aceasta era in vigoare.Acceptarea
ofertei e de asemenea un act juridic civil fiindca exprima o manifestare de vointa facuta cu
intentia de a dobandi drepturi si obligatii civile. Acceptarea ofertei e reglementata de legea noua
fiind facuta dupa intrarea in vigoare a acesteia.Acceptarea ofertei e valabila , respectand forma
autentica ceruta de legea noua.
Ca urmare a validitatii celor doua acte si a comunicarii actului de acceptare a ofertei la
data 14.10.2011 se considera incheiat contractul de vanzare-cumparare si se nasc toate drepturile
si obligatiile specifice acestuia, inclusiv obligatia vanzatorului de a preda apartamentul.
 Concluzie
În finalul acestei lucrări rămîne de stabilit care sunt punctele forte ale temei
respective,care sunt priorităţile şi atuurile ei, lacunele şi confuziile ce le crează. Cert e una
contractul rămîne principalul izvor de obligaţii,prin intermediul său se realizează stabilitatea
relaţiilor şi circulaţia bunurilor şi valorilor. Un adagiu latin, “contractus legem ex conventione
occipiunt”,( convenţiile legal făcute au putere de lege intre părţile contractante) scoate în
evidenţă forţa juridică a voinţei părţilor materializată în aceast important act juridic.

Importanţa şi eventual rolul contractului de vînzare-cumpărare rămîne evidentă atîta timp

cît orce afacere serioasă are o bază solidă–contractul. Contractul rămîne instrumentul juridic
primordial de realizare a necesităţilor omului şi a societăţii. Buna funcţionare a acestui
instrument e generată de nivelul la care se respectă condiţiile incheerii, executării, contractului.

Respectarea prevederilor legislaţiei în materia contractului de vînzare-cumpărare a

bunurilor pentru consum duce nemijlocit la mersul firesc al lucrurilor, evitînd neclarităţi,
ambiguităţi. Contractul trebuie încheiat cu bună ştiinţă cu bună credinţă cu intenţia de a produce
efecte juridice,cu respectarea condiţiilor de formă fond. Respectarea normelor care
reglementează încheeria contractului de vînzare-cumpărare, sunt poate nu suficiente, dar
capabile să dirijeze contractul. Codul civil conţine atît un corp de reguli aplicabile contractelor
în genere care se referă la formarea valabilă şi executarea acestuia cît şi reguli aplicabile unor
contracte care poartă particularităţi specifice. Se distinge deci, pe de o parte existenţa unui drept
comun aplicabil tuturor contractelor, iar pe de altă parte un drept special al contractelor.

În urma efectuării studiului pe marginea temei respective contractul de vînzare-

cumpărare a bunurilor pentru consum am putea concluziona următoarele:

1.Legislaţia nu defineşte clar prevederile ce se referă la aceste contracte,lăsînd loc penpru

interpretări diverse, creînd ambiguităţi.

2.Prevederile care sunt menite să dirijeze cursul firesc al evoluţiei contractului de

vînzare-cumpărare a bunurilor pentru consum se dovedesc a fi adesea imposibil de utilizat
deoarece reflectă situaţii demult depăşite.

3.Populaţia în pofida istoriei suficient de lungi a respectivului contract nu e încă

familiarizată cu el.

În final nu ne rămîne decît să tindem spre perfecţionare continuă în ceia ce priveşte

materia contractelor civile în special a contractelor de vînzare-cumpărare a bunurilor pentru
consum respectarea legislaţiei şi încheerea contractelor cu bună credinţă.
Bibliografie
1.Constituţia Repubublicii Moldova ,din 29.07.94.

2.Codul Civil al Republicii Moldova.

3.Legea Republicii Moldova privind protecţia consumatorilor nr. 1453-XII din

25.05.1993.

4.Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la măsurile de coordonare şi

Reglementare de către stat a preţurilor (tarifelor) nr. 545 din 04.08.1995.

5. Băieşu A, Chibac G, Drept civil, Contracte speciale, ed.Cartier,Chişinau 2005.

6. Chibac Ghe, Cimil D, Drept civil, Chişinau 2002.

7. Chirica Dan, Drep civil, Contracte speciale, ed. Lumina Lex, Bucureşti 1997.

8. Deak F, Tratat de drept civil, Contracte speciale, Bucureşti 2001.

9. Deak F, Cărpineanu Ş, Contracte civile şi comerciale .

10. Macovei D, Drept civil, Contracte, Iaşi 1999.

11. Motica R, Motiu F, Contracte civile speciale, ed.Lumina Lex, 2000.

12. Motica R, Motiu F, Contractul de vinzare-cumparare, ed.Lumina Lex ,1999.

13. Mureşan M, Contracte civile speciale, vol.1, Cluj-Napoca, 1998.

14. Petrescu R, Principalele contracte din Drept civil, ed.Oscar Print, 1997.

15.Toader C, Contracte civile speciale, ed. All Beck, Bucureşti, 2000.

16. Toader C, Evecţiune în contractile civile, ed. All Beck, Bucureşti, 1998.

17.Turianu C, Contracte civile speciale, ed. All Beck, Bucureşti, 2000.

18.Trofimov I, Drept civil, Contracte speciale, Chişinau, 2004.

19.SChiriac, Ghenciu N, V Mocanu, Comentariu al practicii judiciare de repertoriu funciar, ed.

ULYSSE, Chişinău, 2002.