CAPITOLUL 4.

RADIAŢII IONIZANTE ŞI NEIONIZANTE

Obiective educaționale:
La sfârșitul cursului, studenții vor fi capabili:
- să clasifice radiaţiile ionizante / neionizante, să identifice sursele şi modalităţile de expunere
ale populației
- să precizeze efectele radiațiilor ionizante (stocastice și non-stocastice, efectele expunerii
prenatale) și ale celor neionizante şi să recomande măsurile de profilaxie
- să ierarhizeze elementele de bază ale sistemului de radioprotecţie

4.1. Radiaţii ionizante

4.1.1. Natura radiaţiilor şi efectele asupra materiei

În cursul dezintegrării, nucleii atomici emit două mari categorii de radiaţii:

Radiaţii cu încărcătură electrică
Radiaţii  (+ pozitroni ; -  electroni)
Radiaţii  ( 2 protoni + 2 neutroni  He++)

efect ionizant puternic

putere de penetrare redusă
nocive în expunere internă
Radiaţii fără încărcătură electrică
Radiaţii corpusculare  fluxuri de neutroni
Radiaţii electromagnetice:
X  emise prin interacţiunea cu electroni
 origine nucleară

putere ionizantă redusă

putere mare de penetrare
nocive în expunere externă
În cursul penetrării materiei, radiaţiile interacţionează cu nucleii şi electronii atomilor de pe
parcurs, pierzându-şi o parte din energie şi determinând ionizarea şi excitarea electronică a
mediului străbătut:
 În cursul unei ionizări, sub acţiunea radiaţiei, electronul îşi rupe legătura cu nucleul. Astfel,
atomul iniţial neutru electric dobândeşte o sarcină electrică, iar electronul expulzat poate
 acţiona similar asupra altor atomi sau molecule. Ionizările sunt repartizate neregulat,
distribuţia lor depinzând de natura radiaţiei.
 În cursul unei excitări, energia transmisă electronului este prea mică pentru a-l desprinde de
nucleu; el rămâne legat de atom, dar trece la un nivel de energie superior, corespunzător unei
orbite mai periferice. Energia se disipează în ţesut sub formă de căldură.

4.1.2. Mărimi şi unităţi de măsură

Radioactivitatea
 numărul de nuclei care se dezintegrează spontan pe secundă.
Bequerel  o dezintegrare/secundă (S.I.)
Ci  37 miliarde dezintegrări/ secundă
Doza absorbită
 energia cedată de tradiaţia ionizantă unităţii de masă străbătute.
Gray (Gy)  1 joule/kg (S.I.)
1 Gy  100 RAD
Doza efectivă
 doza de radiaţie primită de om, reprezentând produsul dintre doza absorbită şi factorul de
calitate al radiaţiei.
1 Sv  1 joule/kg (S.I.)
1 Sv  100 REM
Factorul de calitate al radiaţiilor
 caracterizează capacitatea radiaţiilor ionizante de a produce efecte asupra ţesuturilor vii,
reflectând nocivitatea lor.
X, ,   1  10 - 20 neutroni  5 –20 (în funcţie de energie)
Timpul de înjumătăţire fizică
 perioada necesară pentru dezintegrarea a jumătate din nucleii atomici ai substanţei
radioactive
Iod  8 zile
Cesiu-137 30 ani
Plutoniu-23924.000 ani
Timpul de înjumătăţire biologică
 timpul necesar eliminării din organism pe cale naturală (prin procese metabolice) a
jumătate din numărul elementelor radioactive încorporate pe diferite căi.
4.1.3. Expunerea omului la radiaţii ionizante

 Expunere externă: radiaţiile sunt emise de o sursă exterioară organismului iradiat.

IRADIERE EXTERNĂ CONTAMINARE EXTERNĂ

-sursa este la distanţă de persoana -sursa este în contact cu
iradiată. tegumentul.

 Expunere internă: radiaţiile sunt emise de radioelemente ajunse în interiorul organismului

pe cale respiratorie / tegumentară / digestivă.
RADIOACTIVITATEA NATURALĂ
 principala componentă a expunerii umane, făcând parte dintre factorii mediului înconjurător.

Radiaţia cosmică
- primară:
Soare, corpuri cereşti galactice/extragalactice.

Depinde de câmpul magnetic al Terrei şi de atmosfera terestră.

- secundară:  particule cu energie înaltă (electroni, pozitroni)

 radioizotopi (carbon-14, tritiu, sodiu-22, beriliu-7)
Depinde de altitudine şi în mod secundar de latitudine.
În România, valoarea medie a dozei efective  280 Sv/an

Radiaţia terestră

- radionuclizi primordiali Ex: uraniu-238, uraniu-235,

potasiu-40, thoriu-232

- radionuclizi secundari Ex:plumb-212 T1/2  10-7 sec

bismut-209 T1/2  1018 ani

RADIOACTIVITATEA ARTIFICIALĂ

Expunerea neprofesională
- expunerea medicală a populaţiei
 diagnostic: radioscopia, radiofotografia, radiografia dentară, radioscopia cu amplificator de
imagine etc.
 radioterapia externă: roentgenterapia, cobaltoterapia, cesiuterapia
 curieterapia locală endocavitară, realizată cu surse închise de radiu-226 şi cobalt-60
 medicina nucleară  techneţiu-99 (Tf 6 ore), iod-131 (Tf  8,1 zile).

- expunerea populaţiei datorată testelor nucleare

 tritiu, carbon-14, stronţiu-90, cesiu-137
 contaminarea radioactivă preponderent în emisfera nordică
 în prezent redusă → 1% din expunerea naturală

- alte surse de expunere radioactivă a populaţiei

 expunere datorată activităţii industriale: gamagrafie, sterilizare, calibrare, trasare, vecinătăţii
cu centrale nucleare. Expunerea populaţiei se face direct (inhalare) sau indirect (alimente,
sol).
 expunere domestică: obiecte luminiscente, ceramici dentare, radon.

Expunerea profesională

Fig. 4.1 Expunerea profesională în România

- profesiuni medicale (radiologi, radioterapeuţi) şi paramedicale (manipulatorii aparaturii,
infirmiere etc.)
- medicală, biologică, agricolă, hidrologică, dacă se utilizează surse radioactive.
- industria nucleară: centrale energetice nucleare, ciclul combustibilului nuclear, mine
radioactive, etc.
- diferite sectoare industriale: radiografie industrială, sterilizarea produselor farmaceutice,
conservarea produselor alimentare, calibrare radiometrică.

4.1.4. Efecte biologice ale radiaţiilor ionizante

Efecte moleculare
Energia transferată de radiaţiile ionizante moleculelor din materia ionizată este
responsabilă de leziunile care apar la acest nivel (molecular). |n celula vie toate moleculele pot fi
afectate, dar două tipuri au o importanţă particulară: molecula de apă datorită omniprezenţei ei
la nivelul structurilor vii (80 % din compoziţia chimică a celulei este reprezentată de apă) şi
molecula de ADN care prin modificarea structurii ei determină transformări majore în celula din
care face parte.
Efectele moleculare pot fi directe şi indirecte:
 actiunea directă se datorează transferului direct de energie de la radiaţie către molecula care
devine ionizată/excitată şi implicit instabilă; ea va elibera excesul energetic prin emisie de
fotoni sau prin ruperea legăturilor chimice, fapt ce stă la originea leziunilor moleculare.
 acţiunea indirectă este reprezentată de radioliza apei: sub influenţa radiaţiilor ionizante,
molecula de apă se descompune în doi radicali liberi, purtători ai câte unui electron, instabili
 din punct de vedere chimic şi foarte reactivi. Radicalii liberi acţionează identic asupra
moleculelor vecine şi induc noi leziuni moleculare. Numeroase molecule (proteine, lipide,
glucide, ADN şi ARN) pot fi lezate în acest fel de către radiaţiile ionizante, consecinţele
depinzând de importanţa biologică a moleculei lezate
Efectele radiaţiilor ionizante asupra ADN induc leziuni ale lanţurilor structurale
helicoidale; principalele modificări constau în ruptura unuia sau ambelor lanţuri ale helixului, în
modificări ale bazelor azotate, sau în legături defectuoase intra- sau intermoleculare.
Consecinţele lezării ADN-ului sunt de două feluri: fenomene de mortalitate celulară şi
mutaţii genetice.

Efecte celulare
 Moartea celulară
Leziunile moleculare pot determina moartea celulară imediată dacă doza primită este
foarte ridicată (sute de gray).
Dacă doza primită de celulă este mai redusă se observă o moarte celulară diferenţiată,
prin pierderea capacităţii de diviziune a celulelor: unele celule mor la prima mitoză, altele
suportă câteva diviziuni înainte de dispariţie. Studii realizate prin clonarea celulelor in vivo, au
stabilit cuantificarea supravieţuirii celulare în funcţie de doza de radiaţie primită.

 Mutaţii
După lezarea ADN-ului, celulele îşi pot conserva capacitatea de diviziune, dar transmit
descendenţilor anomalii induse: acestea sunt mutaţiile care pot degenera în cancere, dacă sunt
afectate celulele somatice şi în anomalii ereditare, dacă sunt afectate celulele germinative.
La doze mici de radiaţii, leziunile celulare sunt reduse; gravitatea lor creşte o dată cu doza, atinge
un vârf, apoi descreşte la doze foarte mari de radiaţie, datorită morţii celulare.
 Fig. 4.2. Mecanismul agresiunii radiaţiilor ionizante la nivel celular

Efecte tisulare
Ţesuturile sunt sisteme în echilibru: ele au proprietatea de a compensa pierderile celulare
prin fenomene de homeostazie, favorizând proliferarea celulară. Efectele tisulare sunt consecinţa
efectelor celulare. Ele nu se exteriorizează numai după distrugerea unui număr important de
celule, pierdere necompensată de fenomene homeostazice. Efectele tisulare nu apar decât peste
nivelul unei doze prag (eveniment determinist, deşi leziunea celulară este aleatorie), permiţând
stabilirea unei protecţii în anumite limite de expunere. Peste nivelul dozei prag, efectele sunt cu
atât mai importante, cu cât doza este mai mare.
Efectele sunt diferenţiate în funcţie de structura şi cinetica ţesutului iradiat:

 Unele ţesuturi sunt compartimentate, diferenţierea celulară este ierarhizată: celulele suşe
nediferenţiate se divid în celule cu un grad redus de diferenţiere (pe cale de maturare); acestea se
divid la rândul lor devenind celule foarte diferenţiate (celule funcţionale) care îşi pierd
capacitatea de diviziune. Radiaţiile ionizante afectează celulele în curs de diviziune; celulele sunt
cu atât mai radiosensibile, cu cât sunt mai nediferenţiate şi cu cât au un potenţial de proliferare
mai mare.
 De exemplu:
- În cadrul sistemului hematopoetic, un singur tip de celule suşe stă la originea celulelor
liniei sanguine. Acest tip de celule suşe generează proliferarea şi diferenţierea (mieloblaste 
mielocite; megacarioblaste  megacariocite; proeritroblaste  eritroblast acidofil) care conduce
la celule mature, funcţionale care nu se mai divid (polinucleare, eritrocite, trombocite). Dacă
celulele suşe sunt lezate printr-o doză radioactivă suficient de mare, diferenţierea este blocată,
conducând cu o anumită latenţă, la aplazie medulară.
Reparaţia tisulară la acest nivel este cu atât mai îndelungată cu cât doza este mai ridicată
(număr de celule suşe lezate), cu cât homeostazia celulară este mai puţin intensă şi cinetica este
mai lentă.

 Unele ţesuturi sunt necompartimentate: toate celulele se divid, de obicei foarte lent datorită
unei vieţi celulare lungi.
După radioexpunere, leziunile celulare se pot repara, mortalitatea celulară este redusă şi
dozele prag sunt ridicate. Odată ce dozele prag sunt atinse, latenţa exteriorizării leziunilor este
îndelungată, nu cuprinde efecte precoce, dar efectele tardive datorită atingerii ţesuturilor
conjunctivo-vasculare şi fibrozei consecutive, sunt redutabile (de exemplu, ciroza hepatică).
Principalele organe implicate sunt ficatul, rinichiul, tiroida, plămânii.

4.1.5. Efectele radiaţiilor ionizante asupra omului

 Efecte stocastice sau aleatorii care apar numai la anumiţi subiecţi, fiind independente de
doză. Se consideră că orice doză de radiaţii produce un risc suplimentar de apariţie a
cancerului, a leucemiei şi a efectelor genetice.

 Efecte non-stocastice sau deterministice, dependente de doza primită şi având până la un

punct, caracter reversibil. |n cazul acestor efecte se consideră că apariţia lor este condiţionată
de depăşirea unei doze prag a radiaţiei, sub care efectele nu apar.

CARACTERIZAREA EFECTELOR RADIAŢIILOR IONIZANTE ASUPRA OMULUI

EFECTE STOCASTICE EFECTE NON-
(ALEATORII) STOCASTICE
(DETERMINISTE)
Trend aleatoriu Da Nu
Doze mici Mari
Prag Nu Da
Latenţă lungă Scurtă
Specificitate Nu Da
Gravitate  
Reversibilitate Nu Da
Exemplificări cancere, arsuri,
anomalii genetice aplazie medulară
 EFECTE DETERMINISTE (NON-STOCASTICE)

Expunerea externă globală

 1 Gy FAZA PRODROMALĂ
(la 24 ore de la expunere)
 simptome neurovegetative: astenie, cefalee, hipotensiune, tahicardie.
 simptome digestive: greţuri, vărsături, colici abdominale.
 tulburări vasomotorii

 2 Gy AFECTAREA SIST. HEMATOPOETIC

 limfopenie,granulopenie, trombopenie
risc infecţios şi
 leucocitoză
hemoragic

 6 Gy SINDROM VISCERAL

 vărsături, diaree,
 hemoragii digestive

 10 Gy SINDROM NEUROLOGIC

 deces  48 ore

Expunere externă parţială

PIELE GONADE OCHI

eritem Testicule cataractă
necroză - oligospermie
sechele fizice - sterilitate
sechele funcţionale Ovare
- sterilitate TIROIDĂ
hipotiroidism
 EFECTE ALEATORII (STOCASTICE)

Efecte cancerigene LA INDIVIDUL IRADIAT

ASPECTE CONFIRMATE:
 expunerea medicală a populaţiei (epiteliomul tiroidian după tratamente radiologice în zona
gîtului, efectuate în copilărie)
 expunere profesională (cancerul bronhopulmonar la minerii din minele de uraniu, cancer
cutanat la radiologi)
 supravieţuitorii bombardamentelor atomice (leucemii)

ASPECTE NEELUCIDATE
 Care este efectul dozelor mici (sub 0,2 Gy)?
 Există doză de radiaţie care să nu ridice risc de apariţie a efectului cancerigen?
 Riscul este proporţional cu doza?

Efecte genetice  LA DESCENDENŢI

- nespecifice, diferenţiate în timp, greu evidenţiabile.
- provocate de mutaţia unei celule reproducătoare
- interesează cromozomii (număr, structură) /gene (lipsa lor modifică structura
cromozomială).

Efectele expunerii prenatale

 Perioada de preimplantare: înainte de implantarea oului (ziua 6-9 la om) celulele sunt
nediferenţiate; în cazul unei doze absorbite ridicate se produce moartea celulară şi avortul
care trece neobservat. |n cazul dozelor mai mici, numai unele celule sunt distruse şi apoi
reînlocuite; este suficientă o singură celulă supravieţuitoare, neafectată de acţiunea
radiaţiilor, conform legii “totul sau nimic”.

 Embriogeneza: Este perioada cu radiosensibilitatea cea mai ridicată în cursul căreia se

schiţează structurile tisulare ale organelor fătului (organogeneză), precum şi forma lor
(morfogeneză). Iradierea în cursul acestei perioade creşte riscul malformaţiilor. La om, în
afara malformaţiilor, poate surveni şi afectarea dezvoltării sistemului nervos central,
rezultatul fiind microcefalia asociată cu retard mintal.

 Stadiul fetal: Corespunde unei faze de creştere a lungimii fetusului de la 3 cm la sfârşitul

lunii a doua, până la 50 de cm la termen, perioadă în care se maturează structurile tisulare.
|n această perioadă frecvenţa şi gravitatea malformaţiilor se reduce. Iradierea survenită
tardiv în această perioadă, poate să inducă leziuni canceroase, vizibile numai după naştere.
 4.1.6. Noţiuni de radioprotecţie

Din punct de vedere al expunerii→ trei grupe populaţionale:

1. Populaţia expusă la locul de muncă (expunere profesională)

2. Populaţia expusă prin procesul de radiodiagnostic şi radiotratament (expunere medicală)
3. Expunerea publicului (a populaţiei în ansamblu)

Sistemul de protecţie în expunerea profesională

Dozimetria expunerii profesionale

monitorizarea individuală a radiaţiei externe: controlul expunerilor, clasificarea locurilor
de muncă, detectarea fluctuaţiilor condiţiilor de muncă.
monitorizarea individuală a încorporărilor de material radioactiv folosită de rutină
numai pentru muncitorii din zone controlate specific.

Limitele dozei
- parte a sistemului de radioprotecţie, care în condiţii de expunere profesională realizează o
expunere tolerabilă, la niveluri de doză suficient de mici, încât să poată fi obţinute rezonabil
luând în considerare factorii economici şi sociali.
Recomandări  20 mSv/an, pe o perioadă de 5 ani
(100 mSv/5 ani)
150 mSv pentru cristalin şi 500 mSv pentru piele.

Clasificarea locurilor de muncă şi a condiţiilor de lucru

- zone controlate: sectoare în care condiţiile normale de muncă solicită muncitorilor să
acţioneze conform unor proceduri de radioprotecţie bine stabilite.
- zone supravegheate: sectoare în care condiţiile de muncă sunt ţinute sub control, dar care nu
necesită proceduri speciale de radioprotecţie.

Servicii profesionale pentru supravegherea sănătăţii

- controale medicale la angajare / periodice
- activitate de counseling pentru trei categorii de personal: femeile în perioada de procreere,
persoanele expuse peste limitele dozei, voluntarii pentru cercetări biomedicale.
- evidenţa personalului şi a fişelor medicale pe perioade lungi

Respectarea normelor de protecţie a muncii şi a disciplinei în procesul de muncă

- purtarea echipamentului de protecţie
 - utilizarea ecranului de protecţie
- respectarea distanţei pentru reducerea câmpului de radiaţii
- restricţionarea timpului petrecut în apropierea surselor
- limitarea răspândirii materialului radioactiv la locul de muncă şi în mediul înconjurător
- evaluări periodice ale siguranţei în funcţionare a tuturor sistemelor principale care afectează
probabilitatea accidentelor.

Sistemul de protecţie în expunerea medicală

Expunerile medicale  menite să furnizeze un beneficiu direct individului expus.

Discernământ şi decizie responsabilă în aplicarea unei proceduri anume de diagnostic sau de
tratament radiologic: evitarea iradierilor inutile, tehnici cât mai puţin iradiante, verificarea
periodică a aparaturii folosite.

Controlul expunerii publicului

Aplicarea controlului sursei de radiaţii, prin respectarea măsurilor legislative şi tehnologice de

radioprotecţie.
Se recomandă o doză efectivă de 1 mSv pe an.
Atenţie pentru cei care domiciliază în vecinătatea minelor, a locurilor de depozitare a
deşeurilor.
Măsuri specifice de control a poluării interioare radioactive.

4.2. Radiaţii neionizante

Sunt radiaţii electromagnetice care transferă la locul de absorbţie energii reduse, dar care
pot avea diferite efecte asupra organismului uman => natura şi intensitatea acestor efecte
depinde de energie şi de lungimea de undă.

4.2.1. Radiaţiile ultraviolete (RUV)

Au lungimea de undă cuprinsă între 10 şi 400 nm, dar în mediul de viaţă al omului ajung
ultravioletele cu lungime de undă între 200 şi 400 nm (<200 nm – RUV de vid):
RUV –A 320 – 400 nm => efect cutanat pigmentogen
RUV –B 320 – 280 nm => efect cutanat eritematogen
RUV-C 200 - 280 nm => efect bactericid
Surse
- Naturale: Soarele (5% din radiaţia solară => 1% la nivelul solului datorită reţinerii de la
nivelul stratului de ozon)
- Artificiale: aparate de sudură, arcuri voltaice, lămpi fluorescente.
 Caracterizarea efectului bactericid:

Efectul bactericid depinde de lungimea de undă şi de doză

↓
RUV cu lungimi de undă mici => cele mai intense leziuni celulare
↓
Efect bactericid maxim între 250 - 280 nm
↓
Purificarea naturală a apei, aerului, solului
Dezinfecţie în sectorul spitalicesc, sectorul alimentar
↓
Lungimi de undă mari şi doze mici => efect bacteriostatic
Doze foarte mici => stimulare a dezvoltării bacteriene
Efecte asupra organismului uman:

1. Efecte asupra metabolismului stimulare metabolică:

- creşterea metabolismului bazal
- intensificarea oxidărilor celulare
- intensificarea schimburilor gazoase
- creşterea capacităţii de efort
- stimularea hematopoiezei şi a reacţiilor de imunitate
- Efectul asupra metabolismului fosfocalcic este principalul efect metabolic:
7 dehidrocolesterol RUV colecalciferol
(gl. sebacee )

2. Efectul asupra pielii: cuprinde reacţiile cutanate produse de eliberarea de energie la

nivel cutanat, fiind expresia unei lezări celulare.
- RUV cu λ mică → absorbţie în primele straturi cutanate
- RUV cu λ mare → pătrund la nivelul stratului bazal dermic şi chiar în hipoderm
- efectele nocive apar în funcţie de doză şi lungimea de undă

EFECTE PRECOCE: eritemul actinic, formarea pigmentului melanic

Eritemul actinic → expunerea excesivă la RUV cu lungimi de undă mijlocii (RUV-B):

- Reacţie locală, bine delimitată pe zona expusă, durează 24 - 72 ore, urmată de pigmentare şi
de descuamarea pielii (fenomen de regenerare)
- Latenţă de 2-3 ore → eliberare de amine vasoactive şi prostaglandine
- Local: usturime, durere
- General: vertij, cefalee, frison

Pigmentarea → transformarea promelaninei (cel. melanoblaste, melanofore din stratul bazal al

epidermului şi din derm) în melanină, sub influenţa ultravioletelor (RUV-A au efectul
pigmentogen cel mai pronunţat).
- pigmentarea rapidă: efect fotocatalitic de transformare a promelaninelor în melanine, apare la
cîteva minute de la expunere şi durează maxim 36 ore (RUV –A şi RUV-B)
- pigmentarea de durată: neomelanogeneză, apare la 24-72 de ore de la expunere şi durează
câteva luni.
- Semnificaţia biologică a pigmentarii este modestă: creşte rezistenţa pielii la RUV.

Profilaxie:
- expunere gradată la soare, folosirea cremelor de protecţie solară cu factor de protecţie ridicat,
evitarea orelor de însorire maximă pentru plajă vara (12 - 17)
- protejarea mâinilor la cei care manevrează aparatura de ultraviolete (de exemplu, în mediu
spitalicesc)

EFECTE TARDIVE: apar în urma expunerilor excesive, de lungă durată (ani)

Elastoza solară cutanată: piele ridată, uscată, îmbătrânită prematur

Efectul cancerigen
- Epitelioame cutanate (bazo-, spinocelulare) RUV - rol etiologic notabil
- Melanomul malign

3. Efectul asupra ochiului: cuprinde leziuni de pol anterior produse de lungimile de undă
mici şi medii
Efecte acute → foto-oftalmie:
- simptome conjunctivale (fotoconjunctivită): senzaţie de corp străin, hipersecreţie lacrimală,
blefarospasm, edem palpebral
- lezarea corneei (fotocheratită): dureri oculare violente, injectare pericheratică caracteristică.
- Profilaxie: protejarea ochilor cu ochelari de soare în cursul curelor heliomarine şi la ski,
respectiv cu ochelari de protecţie (cu sticlă fumurie) în expunerea profesională la RUV
(sudori, personal din laboratoare).
Efecte cronice → afectarea conjunctivei bulbare în condiţii de expunere excesivă la
RUV, prin hiperplazie benignă (pterygion), sau prin carcinom epidermoid.

4.2.2. Radiaţiile luminoase

Au lungimea de undă între 400 - 760 nm şi se caracterizează prin faptul că impresionează

retina. În funcţie de lungimea de undă, spectrul luminos se descompune în cele 7 culori
monocromatice, sensibilitatea maximă a ochiului fiind la 550 nm (galben-verde).

Efecte asupra organismului uman

1. Efecte asupra sistemului nervos

Excitantul luminos → element fundamental al relaţiei cu mediul înconjurător:

- stimul al sistemului reticulat activator ascendent → scoarţa cerebrală
- activator al metabolismului
- factor important al bioritmului )ritmul circadian)
Efecte psihologice ale luminii:
- culorile reci ( λ mici) → efect liniştitor
- culorile calde (λ mare) → efect excitant
- culorile deschise → efect stimulator
- culorile închise → efect deprimant

2. Efecte asupra funcţiei vizuale → direct influenţată de cantitatea şi calitatea luminii.

Iluminatul insuficient suprasolicită mecanismele de acomodare ale ochiului → oboseală vizuală

→ scăderea funcţiilor fundamentele, hipersecreţie lacrimală, usturime în ochi + cefalee, greaţă,
ameţeli (prin efortul cerebral de compensare)
Relaţia cu miopia → la copii iluminatul insuficient este un factor agravant de decompensare a
unei anemetropii fizice pe fondul unui defect genetic.

Iluminatul excesiv:
- Fototraumatismul → scotoame, orbire temporară în cazul strălucirii de intensitate mare
- Retinită acută / cronică → alterări pasagere/permanente ale pigmenţilor retinieni, edem
al retinei, reducerea acuităţii vizuale.
- Oboseala vizuală → în cazul contrastelor mari de iluminat
- Nistagmusul → în cazul modificărilor ritmice ale intensităţii luminii (pâlpâirea luminii)
- Fenomenul stroboscopic → imagini deformate ale obiectelor în mişcare.

3. Efecte asupra pielii: datorate fotosensibilizării date de interacţiunea dintre radiaţia

luminoasă şi substanţe fotosensibilizatoare exo- şi endogene => fotodermite

Reacţia fototoxică: substanţele fotosensibilizatoare (vezi mai jos) captează o cantitate

mare de fotoni şi eliberează în piele o energie suficientă pentru producerea unor leziuni (eritem,
edem, papule, vezicule, prurit).
Pot produce reacţii fototoxice:
- substanţe aplicate pe piele (gudroane, fluoresceină, eozină, psoraleni, parfumuri,
medicamente)
- substanţe administrate intern (sulfamide, antibiotice ca doxicilina sau oxitetraciclina,
fenotiazine)
- substanţe endogene (porfirinele)

Reacţia fotoalergică: substanţele fotoactive (de exemplu hexaclorofenul, bitinolul)

modificate prin captarea de fotoni, se combină cu proteine tisulare formând alergeni => leziuni
urticariene, eczematoase.
Toate reacţiile de fotosensibilzare sunt produse atât de radiaţiile luminoase, cât şi de RUV (mai
ales RUV-A).
4.2.3. Radiaţiile infraroşii (RIR)

Au lungimea de undă cuprinsă între 1 mm – 760 nm. Sunt radiaţii calorice → produc
fenomenul de încălzire în funcţie de intensitate şi lungimea de undă. Reprezintă principala
modalitate de realizare a schimbului de căldură între corpuri cu temperaturi diferite, fiind un
factor esenţial al ambianţei termice (al microclimatului). Sunt produse de orice corp cu
temperatură mai mare de zero absolut (00K).

1. Efectul radiaţiilor calorice în procesul de temoreglare

Organismul uman absoarbe radiaţiile infraroşii provenite de la corpurile mai calde (radiaţie
pozitivă) şi emite permanent spre corpurile mai reci, radiaţii infraroşii cu λ = 10 µm (radiaţie
negativă).

Microclimatul cald Reacţia organismului

- radiaţia pozitivă - vasodilataţie periferică
- temperatura aerului crescută - transpiraţie
- umiditatea aerului crescută - hipertermie
- mişcarea aerului scăzută

Creşte temperatura cutanată, ulterior şi temperatura centrală

Creşte frecvenţa, amplitudinea respiraţiei şi consumul de oxigen
Creşte frecvenţa pulsului, scade tensiunea arterială
Se pierde o cantitate mare de apă şi electroliţi (mai ales NaCl)
Creşte concentraţia şi vâscozitatea sângelui
Scade diureza, cu apariţia de albumină, cilindri, hematii în urină
Scad secreţiile digestive şi aciditatea gastrică, apar fen. dispeptice
Scade atenţia, randamentul, apare somnolenţa, adinamia.

Nivel ridicat, acţiune prelungită → şoc termic, colaps termic, dezechilibru hidrosalin.

Microclimatul rece Reacţia organismului

-radiaţia negativă - vasoconstricţie periferică
-temperatura aerului scăzută - contracţii musculare, tremurături
-umiditatea aerului crescută - hipotermie
-mişcarea aerului puternică

Scade temperatura cutanată, ulterior şi temperatura centrală

Scade frecvenţa, amplitudinea respiraţiei, se menţine un consum crescut de oxigen
Scade frecvenţa pulsului, creşte tensiunea arterială
Creşte diureza şi frecvenţa micţiunilor
Creşte concentraţia sângelui (prin vasodilataţie splanhnică) şi se reduce cantitatea lichidelor
circulante.
În cazul acţiunii prelungite:
- Tulburări locale: degerături (prin ischemia periferică), dureri articulare şi musculare,
nevralgii, nevrite → pareze, paralizii (de facial, de trigemen), favorizarea apariţiei
faringitei, laringitei, amigdalitei etc.
- Tulburări generale: scăderea rezistenţei organismului faţă de agresiunile mediului extern,
apariţia bolilor „à frigore” (pneumonie, nefrită, reumatism poliarticular acut)

2. Efectul asupra pielii

RIR cu λ < 1,5 µm → hipoderm

RIR cu λ > 1,5 µm → epiderm, derm

- Efect de încălzire cu hiperemie difuză (apare prompt, dispare imediat după încetarea
expunerii) şi senzaţie de cald
- La lungimi de undă mici se produce vasodilataţie şi se modifică sensibilitatea
terminaţiilor nervoase periferice cu efect analgezic şi regenerator (aplicat în fizioterapie)
- Expunere îndelungată: teleangiectazii

3. Efectul asupra ochiului

RIR cu λ > 1,5 µm şi la intensitate mare → arsuri ale polului anterior

RIR cu λ < 1,5 µm → pătrund la nivelul cristalinului => cataractă (în expuneri repetate)
Protejarea ochilor cu ochelari de protecţie de culoare închisă în mediu profesional cu expunere la
materiale incandescente.

4. Efectul asupra sistemului nervos

RIR cu λ < 1,5 µm → penetrabilitate mare a cutiei craniene → meninge => vasodilataţie, iritaţie
meningeală → insolaţie (cefalee intensă, greţuri, acufene, fotofobie, tegumente uscate şi calde,
puls filiform). Vulnerabilitate maximă la copii, oasele craniului fiind mai subţiri. Profilaxie:
protejarea capului cu materiale textile de culoare deschisă în cursul verii.