Sunteți pe pagina 1din 11

U N I V E R S I TAT E A E C O L O G I C Ă B U C U R E Ş T I

FA C U LTAT E A D E D R E P T Ş I Ş T I I N Ţ E A D M I N I S T R AT I V E
P R O G R A M U L D E S T U D I I U N I V E R S I TA R E D E M A S T E R AT
ŞTIINŢE PENALE ŞI CRIMINALISTICĂ

R E F E R AT L A D I S C I P L I N A :
INSTITUŢII DE DREPT PENAL
Semestrul II

Te m a : Omorul calificat

Masterand:

BUCUREŞTI 2017
0
Cuprins

I. Aspecte generale privind infracțiunile contra persoanei si


infracțiunile contra vieții....................................................................................2
II. Conținutul legal al infracțiunii de omor calificat.................................3
III. Condiții prealabile..................................................................................5
1. Obiectul infracțiunii.........................................................................................................5
2. Subiecții infracțiunii.........................................................................................................6
IV. Conținutul constitutiv.............................................................................7
1. Latura obiectivă...............................................................................................................7
2. Latura subiectivă..............................................................................................................9
V. Aspecte privind tentativa la omor calificat...........................................9
VI. Sancțiuni................................................................................................10
BIBLIOGRAFIE.................................................................................................11

1
I. Aspecte generale privind infracțiunile contra persoanei si
infracțiunile contra vieții

Din cele mai vechi timpuri și până în prezent, se evidențiază lupta continuă și
neostenită pentru apărarea vieții omului.
Apărarea vieții omului își are originea atât în condiția și esența biologică a acesteia, în
instinctul său de conservare, cât și în esența sa de ființă socială.
Înainte de a fi un drept fundamental al omului, viața este un atribut primordial,
absolut, o component esențială, un imperativ fundamental al existenței acestuia.
Ideea fundamentală potrivit căreia apărarea și garantarea vieții omului este o condiție
fundamental a unui comportament authentic are rădăcini în istoria gândiri filosofice, sociale și
juridice.
Infracțiunea de omor a fost incriminată din cele mai vechi timpuri, deoarece prin
această infracțiune este atins cel mai important atribut al persoanei, respectiv viața.
Infracțiunea de omor este prevăzută de toate legislațiile penale moderne, după cum urmează:
art. 575 Codul penal italian, art. 211 din Codul penal german, art. 221.1 Codul penal francez,
art. 138 Codul penal spaniol, art. 145 alin. 1 Codul penal al Republicii Moldova, etc.
Noul Cod penal reglementează o singură formă agravantă a infracțiunii de omor sub
denumirea de omor calificat, după modelul legislațiilor europene, care regrupează atât
elementele circumstanțiale agravante ale omorului calificat, cât și o parte din cele ale
omorului deosebit de grav din Codul penal din 1968, însă s-a renunțat la o parte a elementelor
circumstanțiale agravante specific omorului calificat, datorită faptului că ele se regăsesc în
conținutul agravantelor generale ( omorul asupra unei persoane în neputința de a se apăra), fie
pentru că nu se justifică ( omorul comis în public).
Toate faptele care social periculoase care au ca obiect juridic comun persoana omului
ca valoare socială supremă, iar prin acțiunile vatămă efectiv sau pun în pericol atribute
esențiale ale acesteia, respectiv viața, integritatea corporală, libertatea sau demnitatea au fost
incriminate ca infracțiuni contra persoanei.
Infracțiunile contra persoanei au fost reașezate în Noul Cod Penal în Titlul I, fiind
structurate pe 9 capitole.
Conform reglementărilor din partea special a Codului penal, ocrotirea persoanei se
face cu privire la fiecare atribut al acesteia: viață, integritate corporală, sănătate, libertate și
libertate sexuală, libertatea vieții private și a domiciliului.
Apărarea persoanei este o preocupare constantă, comună tuturor sistemelor de drept.
Legea nu ocrotește numai individul împotriva unor fapte ce ar putea să îi producă vătămări, cu
scopul de a-i conserva și prelungi viața, ci mai ales interesul comunității ca viața fiecărui om

2
să fie ocrotită și respectată de ceilalți, existența societății nefiind concepută fără respectarea
dreptului la viață de către ceilalți membri ai colectivității.
Conform art. 3 din Declarația universală a drepturilor omului, “orice om are dreptul
la viață, libertate și la inviolibilitatea persoanei”1, iar conform Pactului cu privire la
drepturile politice și civile prevede în art. 6 pct. 1 că “dreptul la viață este inerent persoanei
umane, acest drept trebuie ocrotit prin lege, nimeni nu poate fi privat de viața sa în mod
arbitrar”.2
Dreptul la viață este reglementat și în alte documente internaționale, precum
Convenția Europeană pentru protecția drepturilor omului și libertăților fundamentale, conform
art. 2 alin. 1, “Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate
fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de
un tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege” 3, cât și în
Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferinței pentru dimensiunea umană a C.S.C.E.4
Infracțiunile contra vieții sunt reunite în Capitolul I din Titlul I al Codului Penal, ele
constituind cele mai grave infracțiuni contra persoanei.
Cum rezultă din denumirea lor, acestea au ca obiect juridic, relațiile sociale care
privesc atributul fundamental al ființei umane, dreptul la viață. În cadrul relațiilor sociale,
fiecare persoană apare ca titulară a dreptului absolut la viață, iar toți membrii comunității au
obligația de a se abține de la săvârșirea oricărei faptei care ar duce la atingere dreptului la
viață al persoanei.

II. Conținutul legal al infracțiunii de omor calificat

Potrivit art. 188 alin. 1 din Noul Cod penal, omorul constă în uciderea unei persoane,
această infracțiune fiind obiectul reglementării art. 225 a Codului penal din 1864, art. 463 a
Codului Penal din 1936 și art. 174 a Codului penal din 1968.
Gradul de pericol social pe care-l reprezintă omorul este deosebit de ridicat, această
faptă aducând atingere celui mai important atribut al persoanei, viața.
Punerea în pericol sau suprimarea vieții persoanei interesează nu numai persoana
victimei, ci persoana în general, deoarece fără respectarea vieții persoanei nu poate fi
concepută atât existența pașnică a colectivității, cât și conviețuirea membrilor acesteia.

1
Declarația Universală a Drepturilor omului, www.cncd.org.ro/Files/?FileID=63, accesat la data de
15.04.2015,
2
Pactul cu privire la drepturile politice și civile, http://www.prigoana.ro/doc/proiect-de-lege-acsa/anexa4.pdf,
accesat la data de 15.04.2015
3
Convenția Europeană pentru protecția drepturilor omului și libertăților fundamentale,
http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf, accesat la data de 15.04.2015,
4
C.S.C.E - Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa
3
Textul de incriminare din Noul Cod penal este identic cu vechiul articol 174 din Codul
penal din 1968, fiind sancționată uciderea intenționată a unei persoane.5
Omorul are o formă de bază, art. 188 și o singură formă agravată, art. 189. Fiind un
delict natural și primar, este explicabil de ce nu au fost făcute adaptări în noua reglementare,
cea mai importantă schimbare, fiind renunțarea la forma agravată a omorului prevăzută de art.
176 din Codul penal anterior (omorul deosebit de grav).
În conținutul omorului calificat au fost incriminate și o parte din circumstanțele
prevăzute anterior de omorul deosebit de grav.
Această abordare este în concordanță cu majoritatea sistemelor penale occidentale care
au optat pentru o definire sintetică a omorului, diferențele apărând doar în ceea ce privește
delimitarea omorului simplu de formele agravante ale sale.
Noul cod penal reglementează prin art. 189 o singură formă agravată a infracțiunii de
omor sub denumirea de omor calificat, după modelul majorității legislațiilor europene, în
noua reglementare fiind regrupate atât elementele circumstanțiale agravante ale omorului
calificat, cât și o parte din cele ale omorului deosebit de grav din Codul penal anterior.
S-a renunțat la o parte a elementelor circumstanțiale agravante specifice omorului
calificat, datorită faptului că ele se regăsesc în conținutul agravantelor generale, cazul omorul
săvârșit asupra unei persoane în neputința de a se apăra sau din cauza reglementării lor în
alte texte, omorul asupra soțului sau a unei rude apropiate, fie pentru că nu se mai justifică,
omorul comis în public.
În prevederile art. 189 au fost incluse doar împrejurările care justifică posibilitatea de
a aplica pedeapsa detențiunii pe viață. Unele dintre agravantele omorului calificat au fost
reformulate, astfel încât sfera de incidență a acestora să fie mai bine delimitată.6
Potrivit art. 189 alin. 1 Cod Penal, omorul calificat constă în uciderea unei persoane
în una din următoarele împrejurări:7
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere
penală sau de la executarea unei pedepse;
d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni;
e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o
tentativă la infracțiunea de omor;
f) asupra a două sau mai multor persoane;
g) asupra unei femei gravide;
h) prin cruzimi;
Infracțiunea de omor calificat presupune realizarea conținutului omorului simplu, în
oricare împrejurare alternativă prevăzută de legiuitor. Există posibilitatea ca omorul calificat
să se săvârșească în două sau mai multe împrejurări alternative, însă în această situație se va
reține o singură infracțiune, iar nu un concurs, existența mai multor circumstanțe avându-se în

5
Vasile Păvăleanu, Drept penal special, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 9
6
Vasile Păvăleanu, op. cit., p. 15
7
Codul Penal. Partea Specială, art. 189, alin. 1
4
vedere la individualizarea pedepsei, respectiv dacă se impune aplicarea pedepsei detențiunii
pe viață sau închisoarea spre maximul special.
Elementele circumstanțiale se alătură fie laturii obiective a infracțiunii, fie laturii
subiective. În alte situații, împrejurările agravante privesc subiectul activ sau pasiv al
infracțiunii ori relația ce există între cei doi subiecți.8

III. Condiții prealabile

1. Obiectul infracțiunii

Obiectul juridic generic. Infracțiunile contra persoanei au ca obiect juridic relațiile


sociale care se constituie și se desfășoară în legătură cu apărarea persoanei, privită sub
totalitatea atributelor: viață, integritate corporală, inviolabilitatea sexuală, libertatea,
demnitatea.
Infracțiunile de omor prezintă un grad sporit de pericol social, determinat pe de o
parte, de importanța valorilor sociale ce constituie obiectul protecției penale și de gravele
urmări pe care le poate avea pentru comunitate săvârșirea acestor infracțiuni, iar pe de altă
parte, de faptul că infracțiunile contra persoanei se realizează, prin utilizarea unor mijloace
sau procedee violente și au o frecvență deseori mai ridicată în raport cu alte categorii de
infracțiuni.
Obiectul juridic special este reprezentat de relațiile sociale referitoare la dreptul la
viață al fiecărei persoane asupra căreia se efectuează activitatea de ucidere.
Infracțiunile de omor aduc atingere relațiilor sociale a căror formare, existență și
dezvoltare nu poate fi concepută fără apărarea vieții persoanei împotriva oricăror fapte de
suprimare a acesteia săvârșite cu intenție.
Obiectul material în infracțiunile de omor este corpul în viață al victimei. Nu are
importanță pentru existența infracțiunii, dacă victima era sănătoasă sau era într-o fază
avansată de boală și nu ar mai fi supraviețuit pentru o perioadă mai îndelungată, dacă nu ar fi
fost ucisă.
Nu are importanță nici dacă ar fi acționat și cauze naturale pe lângă acțiunea
făptuitorului, lucru care au condus la moartea persoanei.
Este indiferent de asemenea dacă victima era o persoană tânără sau în vârstă ori dacă
era sau nu în plenitudinea facultăților fizice sau mentale.
Stabilirea timpului, cât o persoană ar mai fi trăit dacă nu era ucisă, este lipsită de orice
relevanță sub aspectul existenței infracțiunii.
Împrejurările descrise mai sus, nu au relevanță la existența faptei, dar de ele se va ține
cont la individualizarea pedepsei.
Majoritatea specialiștilor sunt de acord că victima trebuie să fie în viață pentru
existența obiectului material al infracțiunii.9
8
V. Dongoroz, , S.Kahane, I.Oancea, I.Fodor, N.Iliescu, C.Bulai, R.Stanoiu, V.Rosca, op. cit., p.186
9
Vasile Dobrinoiu, Norel Neagu, op. cit, p. 10
5
2. Subiecții infracțiunii

Subiectul activ al infracțiunii de omor poate fi orice persoană fizică responsabilă,


deoarece legea nu cere ca subiectul activ să aibă o calitate anume, decât dacă legea prevede ca
subiectul activ să aibă o anumită calitate, de exemplu, persoană care a mai comis anterior o
infracțiune de omor sau o tentativă la aceasta.
Infracțiunea poate fi comisă de o singură persoană sau în participare cu mai multe
persoane (coautori, instigator, complici).
Există, de exemplu coautorat dacă făptuitorii au acționat împreună, lovind
concomitant victima în cadrul aceleiași activități indivizibile și în realizarea intenției lor de a
ucide, dacă au îndeplinit printr-o acțiune simultană și conjugată, toate actele ce caracterizează
infracțiunea, fiind conștienți de urmările ce le vor produce și dorind sau acceptând
consecințele acțiunii lor comune, neavând importanță care dintre lovituri a fost mortală.10
Există coautorat la omor când unul dintre făptuitori a imobilizat victima, anihilându-i
posibilitatea de a se apăra sau a riposta, în timp ce altul i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit
care au provocat decesul victimei.11
Complicitatea la infracțiunea de omor poate fi materială, de exemplu procurarea armei
necesare uciderii victimei, complicele în această situație cunoscând intenția autorului și
urmărind sau acceptând producerea rezultatului sau distrugerea ușii de la locuința victimei,
pentru a ușura pătrunderea autorului în scopul uciderii victimei.
Instigatorul va răspunde penal numai în măsura în care acesta, prin activitatea sa, a
determinat pe autor să comită sau să încerce să săvârșească omorul. Îndemnurile care nu au
fost de natură să îl determine pe autor să ucidă sau care și-au pierdut influența până la
comiterea faptei, nu vor putea fi considerate instigare.
Subiectul pasiv al infracțiunii de omor este persoana a cărei viață a fost suprimată ca
urmare a acțiunii sau inacțiunii subiectului activ. Nici în cee ace privește subiectul pasiv, legea
nu impune existența unei anume calități special, fiind acordată protecție tuturor persoanelor
fără să fie menționată vreo condiție.
Subiect pasiv al omorului nu poate fi decât o persoană în viață, deoarece numai
acesteia îi poate fi suprimată viața.
Nu constituie infracțiunea de omor suprimarea vieții fătului și nici acțiunile sau
inacțiunile săvârșite asupra unui cadavru, în ambele situații neexistând subiectul pasiv al
infracțiunii de omor, persoana în viață. Aceste fapte pot să constituie după caz, infracțiunile de
întreruperea cursului sarcinii, prevăzută de art. 201 Cod penal și profanarea de morminte,
prevăzută de art. 383 Cod penal.12

10
ICCJ, s. pen., dec. nr. 30/2011, www.scj.ro, accesat la data de 22.04.2015, C. Ap. București, s. I pen., dec. nr.
2050/A/1996, în RDP nr. 1/1990, p. 120
11
ICCJ, s. pen., dec. nr. 300/2012, www.scj.ro, accesat la data de 22.04.2015
12
H. Diaconescu, R. Răducanu, op. cit., p. 10
6
Omorul poate avea mai mulți subiecți pasivi, de exemplu infracțiunea de omor
săvârșit asupra mai multor persoane deodată sau succesiv, fapta fiind încadrată ca omor
calificat conform art. 189 alin. 1 lit. f Cod penal.
Când subiectul pasiv are o anumită calitate, funcționar public care îndeplinește o
funcție ce implică exercițiul autorității de stat sau este reprezentat în România al unui stat
strain, fapta va constitui în prima situație infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 257 Cod
penal, iar în a doua situație, atentat care pune în pericol securitatea națională sau infracțiuni
contra persoanelor care se bucură de protecție internațională, prevăzute de art. 401 și 402
Cod penal.13

IV. Conținutul constitutiv

1. Latura obiectivă

Elementul material al infracțiunii de omor implică o activitate de ucidere a unei


persoane fizice, activitate care are ca rezultat moartea victimei.
Activitatea, acțiune sau inacțiune, trebuie să posede o forță distructivă, care să fie aptă
să provoace moartea unei persoane.
Acțiunile sunt cele mai frecvente modalități de săvârșire a omorului și pot consta în
folosirea de către autor a unor obiecte (cuțit, bâtă, topor) sau se pot folosi de o energie străină
( animal, energie electrică, otravă).
Lovirea unei persoane cu pumnii și picioarele în toate zonele corpului cauzându-i
leziuni grave ce au avut ca urmarea moartea acesteia constituie infracțiunea de omor.
Există infracțiunea de omor și atunci când făptuitorul, cunoscând că victima suferă de
cord și că o emoție puternică îi poate provoca moartea, cu intenția de a o ucide, îi provoacă o
emoție destul de puternică încât intervine decesul persoanei.14
Elementul material poate fi săvârșit prin diverse instrumente și mijloace care pot fi
împărțite în: mijloace fizice (corpuri contondente, tăietoare, arme de foc, etc.), mijloace
chimice (substanțe care exercită o acțiune toxică, asfixiantă, cauzatoare de moarte), mijloace
psihice, care provoacă un șoc psihic, stări emoționale intense, care determină moartea
victimei, precum amenințarea gravă, intimidarea, durere psihică profundă sau mijloace
biologice: inocularea, injectarea unor culturi biologice care pot provoca boli grave (ciuma,
febra tifoidă) și determină moartea victimei.
Acțiunea sau inacțiunea pentru a fi considerată element material al infracțiunii de
omor, trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie săvârșită de o persoană (subiect
activ) contra altei persoane (subiectul pasiv); să fie aptă de a ucide, de a suprima viața; să fie
ilicită.
13
Vasile Dobrinoiu, Norel Neagu, op. cit, p. 13
14
Vasile Păvăleanu, op. cit, p. 11

7
Urmarea imediată constă într-un rezultat material, moartea victimei, care poate
surveni imediat sau după trecere unei perioade de timp.
Împrejurarea că moartea se produce imediat sau mai târziu nu are nicio relevanță
pentru existența infracțiunii, cu condiția ca între activitatea de ucidere și moartea victimei să
existe raport de cauzalitate.
Legătura de cauzalitate constă în raportul care trebuie să existe între activitatea
făptuitorului și moartea victimei. Deși textul cerut de lege nu prevede expres necesitatea
existenței legăturii cauzale, ea rezultă implicit din redactarea acestuia.
Termenul folosit în descrierea faptei de omor, respectiv omorul definește nu numai
acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material al laturii obiective și urmarea, ci și
legătura cauzală care trebuie să existe între acestea.
În absența unei asemenea legături nu este realizată latura obiectivă a infracțiunii de
omor, aceasta neexistând.
Nu este necesar ca activitatea făptuitorului să constituie cauza exclusivă a morții
victimei, legătura de cauzalitate fiind posibil și atunci când la activitatea făptuitorului s-au
adăugat și alți factori, preexistenți, concomitenți sau posteriori care au contribuit la
producerea rezultatului.

2. Latura subiectivă

Infracțiunea de omor se săvârșește numai cu intenție, care poate fi directă sau


indirectă. În primul caz, făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui
prin săvârșirea faptei, iar în cel de-al doilea, prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l
urmărește, acceptă posibibilitatea producerii lui.
În practica judiciară, intenția de a ucide se stabilește în funcție de materialitatea
actului, care, în majoritatea cazurilor, evidențiază poziția psihică a făptuitorului.
Dacă victima nu a decedat, fapta întrunește elementele constitutive ale tentativei la
infracțiunea de omor și nu ale infracțiunii de vătămare corporală.
La determinarea poziției subiective a făptuitorului trebuie avute în vedere și luate în
considerare nu numai datele rezultate din materialitatea acțiunii sau inacțiunii făptuitorului, ci
și din relațiile anterioare din acesta și victimă, gradul de pregătire, instrucția și formare a
făptuitorului.
Mobilul, scopul care a determinat uciderea unei persoane nu condiționează existența
omuciderii în forma tip, de exemplu mobilul superstițios (teama de divinitate ori îndeplinirea
unor ritualuri religioase) nu înlătură existența omuciderii și răspunderea penală pentru aceasta.
Determinarea mobilului, a scopului pentru care s-a comis infracțiunea de omor este
necesară nu pentru existența acesteia, ci pentru încadrarea exactă a faptei, omor simplu sau
calificat și pentru individualizarea pedepsei.15

15
H. Diaconescu, R. Răducanu, op. cit., p. 35-36
8
V. Aspecte privind tentativa la omor calificat

Infracțiunea de omor este susceptibilă de desfășurare în timp și prin urmare poate rămâne
în faza de tentativă sau se poate consuma.
Actele preparatorii la infracțiunea de omor sunt absorbite în fapta consumată sau după
caz, în fapta tentată. Dacă actele preparatorii au fost efectuate de altă persoană decât autorul,
ele ar putea avea caracterul unor acte de complicitate anterioară.
Dacă autorul după ce a realizat actele de pregătire, nu a continuat, el nu va putea
răspunde pentru nicio infracțiune.
Potrivit prevederilor art. 32 alin. 1 Cod penal sunt reglementate și incriminate două
forme ale tentativei: întreruptă și terminată.
Tentativa întreruptă apare în situația în care pe parcursul executării, comiterii
conținutului obiectiv al infracțiunii, intervine un element străin de voința și acțiunea
făptuitorului și care împiedică comiterea infracțiunii.
Tentativa este considerată terminată în situația în care elementul material al laturii
obiective a fost dus până la capăt, dar rezultatul nu s-a produs.
Tentativa este infracțiune, deoarece potrivit prevederilor art. 174 Cod penal, se
înțelege că sunt incriminate săvârșirea oricăreia din faptele pe care legea le pedepsește ca
infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora ca autor,
instigator sau complice.16
Nu există tentativă de omor atunci când imposibilitatea de consumarea a infracțiunii se
datorează modului absurd în care a fost concepută executarea, un exemplu în acest sens fiind
folosirea unei arme, având cunoștință despre faptul că este neîncărcată sau a unei substanțe
netoxice, respectiv folosirea unui pistol de jucărie.17
Infracțiunea de omor se consumă în momentul în care acțiunea de ucidere a produs
urmarea imediată, moartea victimei.
Prin particularitățile acțiunii de ucidere ori ale acțiunilor preexistente există
posibilitatea să se realizeze și elementele constitutive ale altor infracțiuni. Fapta de a ucide o
persoană, într-o discotecă, în prezența a 60 de persoane, prin lovirea repetată a victimei, în
regiunea capului, cu pumnii și picioarele constituie elemente constitutive ale infracțiunilor de
omor și tulburare a ordinii și liniștii publice, aflat în concurs ideal.18

VI. Sancțiuni

Persoana fizică se pedepsește cu detențiunea pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de


ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Tentativa la această infracțiune se pedepsește în condițiile prevăzute de art. 33 alin. 2
Cod penal, respectiv cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani, dacă instanța s-ar orienta

16
H. Diaconescu, R. Răducanu, op. cit., p. 37
17
Vasile Dobrinoiu, Norel Neagu, op. cit, p. 17
18
ICCJ, s. pen., dec. nr. 2935/2011 în Vasile Dobrinoiu, Norel Neagu, op. cit, p. 17
9
spre pedeapsa detențiunii pe viață sau cu pedeapsa închisorii de la 7 ani și jumătate la 12 ani
și jumătate, dacă instanța se orientează spre pedeapsa închisorii.
Potrivit art. II din Legea nr. 27/2012, publicată în Monitorul Oficial nr.
180/20.03.2012, infracțiunea de omor calificat este imprescriptibilă atât cu privire la
răspunderea penală, cât și cu privire la executarea pedepsei.
Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.19

BIBLIOGRAFIE

 Codul Penal din 1968;


 Noul Cod Penal al României;
 Constituția României din 1991;
 Declarația Universală a Drepturilor omului, www.cncd.org.ro/Files/?
FileID=63;
 Convenția Europeană pentru protecția drepturilor omului și libertăților
fundamentale, http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON;
 Pactul cu privire la drepturile politice și civile,
http://www.prigoana.ro/doc/proiect-de-lege-acsa;
 Păvăleanu, Vasile, Drept penal special, Editura Universul Juridic, București,
2014;
 V. Dongoroz, S.Kahane, I.Oancea, I.Fodor, N.Iliescu, C.Bulai, R.Stanoiu,
V.Rosca, Explicații teoretice ale Codului penal roman, vol.III, Partea specială, Editura
Academiei Romane, Bucuresti, 1971;
 Dobrinoiu,Vasile, Neagu, Norel, Drept Penal. Partea Specială, Editura
Universul Juridic, București, 2014;
 Diaconescu, H., Răducanu, R., Infracțiuni contra vieții, integrității sau
sănătății persoanei, Editura C.H. Beck, București, 2014.

19
Vasile Dobrinoiu, Norel Neagu, op. cit, p. 26
10

S-ar putea să vă placă și