MANAGEMENTUL RISCURILOR MACROECONOMICE

1. Caracterizaţi în profunzime conţinutul conceptului de risc?

Rentabilitatea unui agent economic poate fi apreciatǎ doar dacǎ se

ţine seama de riscul asumat.
Riscul semnificǎ prejudiciul potenţial la care sunt expuse
patrimoniul, interesele şi activitatea agentului economic.
Riscul este acel fenomen care exprimǎ posibilitatea apariţiei unor
evenimente mai mult sau mai puţin controlabile, care pot influenţa rezultatele activitǎţii
economico-socialeale agentului economic.
Riscul reprezintǎ nesiguranţa unor rezultate viitoare. Riscul este un
fenomen care se produce în viitor, dar nu poate fi prezis într-un timp prezent cu exactitate
deoarece existǎ nesiguranţa producerii lui.
Riscul afecteazǎ întreaga activitate viitoare a unui agent economic
influenţând cheltuielile, veniturile şi implicit profitul.
D.p.d.v. al Managementului prin risc trebuie sǎ înţelegem atât
posibilitatea unui câştig, cât şi posibilitatea realizǎrii unor pierderii. Astfel el este un element
de bazǎ în luarea deciziilor, iar studiul riscului mai detaliat ar putea indica soluţii de creştere
a eficenţei economice.
Principalele cauze care genereazǎ riscul, ar putea fi:
- specificul acţiunii desfǎşurate
- concurenţa
- calitatea actului managerial
- relaţia cu clienţii, furnizorii şi bǎncile
- lipsa informaţiilor (inexactitatea acestora)
- împrejurǎri de forţǎ majorǎ (calamitǎţi naturale) sau fortuite (neprevǎzute, ex. incendii, furt,
accidente).
Riscul prezintǎ urmǎtoarele trǎsǎturi specifice:
- riscul este un eveniment incert, mai mult sau mai puţin controlabil; dar posibil, originea lui
aflându-se în incertitudine
- riscul este un eveniment pǎgubitor (material sau moral)
- efectele riscului, odatǎ produse nu mai pot fi înlǎturate
- riscul apare în toate activitǎţile umane, în raporturile dintre oameni sau în raporturile om-
naturǎ.
Riscul este un element de incertitudine care poate afecta activitatea
unui agent economic sau derularea unei operaţiuni economice.

2. Principalele tipuri de riscuri şi impactul acestora la nivel

macroeconomic?

Formele pe care le îmbracǎ riscul sunt diverse, ele putându-se

manifesta mai intens sau mai puţin intens la nivelul agentului economic.
În activitatea practicǎ cel mai adesea la nivelul agentului economic
se vorbeşte despre riscul de ţarǎ (riscul macroeconomic), riscul etnic, riscul de exploatare,
riscul de faliment şi riscul comercial.
Astfel în principal pot fi întâlnite urmǎtoarele categorii de riscuri:
1. Dupǎ originea factorilor care le genereazǎ
a) Riscuri interne: sunt generate de factori care acţioneazǎ în interiorul unei întreprinderii şi
sunt legate mai ales de management (modul de conducere, organizare) şi de producţie
(desfǎşurarea activitǎţii firmei respective).
Cauze: fraude provocate de angajaţi, greve ale personalului,
accidente de muncǎ datoritǎ nerespectǎrii normelor de protecţie a muncii, defecţiuni în
funcţionarea mijloacelor fixe, etc.
Cuprinde: riscul de inovaţie, risc de exploatare, risc de funcţionare a
produselor.
b) Riscuri externe: sunt determinate de factori din afara întreprinderii, factori zonali,
naţionali şi chiar internaţionali; care afecteazǎ activitatea firmei în cauzǎ.
Cauze: majorarea impozitelor de cǎtre stat, oscilaţii ale cursului
valutar, modificǎri nefavorabile ale dobânzii bancare, calamitǎţi naturale, etc.
Cuprinde: riscul de neexecutare (beneficiarul nu mai vrea sǎ ridice
mǎrfurile contractate), risc de insolvabilitate, risc valutar, risc de naturǎ politicǎ, risc cu
caracter natural.
2. Dupǎ nivelul la care este localizat
a) Risc macroeconomic (Risc de ţarǎ, la nivelul ţǎrii): probabilitatea pierderilor din activitǎţi
internaţionale ca urmare a unor evenimente economice, politice sau sociale specifice
fiecǎrei ţǎri.
Cauze: greve, convulsii sociale, rǎzboaie civile, schimbǎri de
Guverne, modificǎri de politicǎ, recesiune economicǎ, restricţii de convertibilitate a monedei
naţionale în valutǎ, restricţii de transfer al fondurilor în strǎinǎtate, inflaţie, şomaj, evoluţia
nefavorabilǎ a ratei dobânzii pe piaţǎ, sistemul juridic, etc.
b) Risc sectorial (al afacerii): este determinat de caracteristicile sectorului în care firma îşi
desfǎşoarǎ activitatea, fiind dependent de sistemul politic, de infrastructurǎ, legislaţie,
culturǎ, concurenţǎ, etc.
c) Risc microeconomic (al firmei): este determinat de factori endogeni, specifici fiecǎrei
întreprinderi în parte.
Alte tipuri de riscuri:
1. Riscul de exploatare (economic): exprimǎ incapacitatea firmei de a se adapta la timp şi cu
cele mai mici costuri la variaţiile mediului economico-social şi reflectǎ variabilitatea
rezultatului economic în funcţie de condiţiile de exploatare,
2. Riscul de faliment (de insolvabilitate): reprezintǎ imposibilitatea de onorare a obligaţiilor
scadente ale firmei, nǎscute din angajamente anterioare contractate, din operaţii curente,
determinabile pentru continuarea activitǎţii.
3. Riscul financiar: reflectǎ variabilitatea profitului net, a ratei de randament a capitalurilor
proprii care se datoreazǎ îndatorǎrii (EFECTUL DE LEVIER) şi modificǎrii structurii
financiare a întreprinderii.
4. Riscul comercial (de desfacere): este riscul de apariţie a pierderilor în urma relaţiilor cu
clienţii sau ca urmare a modificǎrii condiţiilor pieţei. Acesta poate fi: riscul privind bonitatea
partenerilor, riscul privind executarea contractelor, riscul specific furnizorilor de mǎrfuri, etc.
5. Riscul investiţional: reprezintǎ posibilitatea ca investiţia actualǎ sǎ nu realizeze
rentabilitatea aşteptatǎ.
6. Riscul bancar: reprezintǎ fenomenul care apare pe parcursul derulǎrii operţiunilor bancare
şi care provoacǎ efecte negative asupra activitǎţilor respective, prin diminuarea profitului,
înregistrarea de pierderi, afectarea funcţionalitǎţii bǎncii, producerea unuia poate genera în
lanţ şi alte evenimente adverse.
7. Risc de afacere: risc de eşec în atingerea tintelor de business datoritǎ strategiilor
nepotrivite, resurselor inadecvate.
8. Risc de credit: riscul ca o parte din debitori sǎ nu plǎteascǎ sumele datorate.
9. Risc suveran: riscul de credit asociat cu împrumutarea Guvernului.
10. Risc de piaţǎ: risc datorat schimbǎrilor pieţei, include: riscul ratei dobânzii, r. schimbǎrilor
externe, r. preţului acţiunilor a mǎrfurilor.
11. Risc de lichiditate: riscul de neplatǎ datoritǎ lipsei fondurilor.
12. Risc operaţional: riscul unor pierderi datorate acţiuni proceselor, oamenilor,
infrastructurii, sau tehnologiei.
13. Riscul politic: riscul cǎ va exista o schimbare în cadrul politic al ţǎrii.
14. Riscul de mediu: risc ca o organizaţie sǎ sufere o pierdere ca rezultat al unui accident
de mediu determinat de acesta sau de alţii cu impact asupra afacerii.
15. Riscul legal: riscul ca afacerile sǎ nu se conformeze cerinţelor legale sau reglementate.
16. Riscul reputaţiei: riscul ca reputaţia unei organizaţii sǎ fie afectatǎ.

3. Stabiliţi relaţia dintre P.I.B, P.N.B şi creşterea economicǎ?

1. Produsul intern brut (P.I.B): exprimǎ totalitatea bunurilor şi

serviciilor destinate consumului final, obţinute de cǎtre toţi agenţii economici (autohtoni şi
strǎini) care îşi desfǎşoarǎ activitatea în interiorul ţǎrii în decursul unei perioade de timp
de 1 an.
P.I.B se determinǎ:
- prin însumarea valorilor adǎugate brute (V.A.B) alte tuturor bunurilor in toate sectoarele
economiei (i)
𝐏. 𝐈. 𝐁 = ∑(𝐕. 𝐀. 𝐁𝐢 ) = V. A. Bindustrie + V. A. Bagriculturǎ + V. A. Bturism + …
- fie prin scǎderea din Produsul global brut (P.G.B) a Consumului intermediar (Ci ).
P.I.B = P.G.B - 𝐂𝐢
2. Produsul naţional brut (P.N.B): reprezintǎ totalitatea bunurilor şi
serviciilor destinate consumului final, obţinute doar de agenţii economici naţionali
(autohtoni) care îşi desfǎşoarǎ activitatea atât în interiorul cât şi în exteriorul ţǎrii în
decursul unei perioade de timp de 1 an.
P.N.B se determinǎ:
- scǎderea din P.I.B a V.A.B realizate pe teritoriul naţional de agenţi economici strǎini
(V. A. Bstrǎini ) ; şi se adunǎ V.A.B realizatǎ de agenţii economici naţionali (autohtoni) pe
teritoriul altor state (V. A. Bautohtoni în alte state ).
P.N.B = P.I.B - V. A. Bstrǎini + V. A. Bautohtoni în alte state

P.N.B nominal = este determinat anual (pe baza preţurilor curente)

P.N.B real = este determinat pentru un anumit an (pe baza preţurilor comparabile)
3. Creşterea economicǎ (C.E.): constǎ în sporirea rezultatelor
activitǎţii economice la nivel macroeconomic, printr-o producţie superioarǎ de bunuri şi
servicii.
Creşterea economicǎ se exprimǎ prin ritmul de creştere a
indicatorilor macroeconomici (P.I.B, P.N.B), variaţia acestor indicatori are o importantǎ
legǎturǎ cu evoluţia demograficǎ (a populaţiei).
C.E = P. N. Br1 - P. N. Br0
P. N. Br1 = P.N.B real în anul anterior
P. N. Br0 = P.N.B real în anul de referinţǎ
C.E / locuitor = P. N. Br1 / loc. - P. N. Br0 / loc.
P. N. Br1
IC.E = ∙ 100
P. N. Br0
 Cu cât P.I.B şi P.N.B sunt mai mari, prezintǎ creşteri importante, cu
atât C.E a ţǎrii este mai mare şi aduce beneficii majore pentru ţarǎ: creşterea standardului
de viaţǎ, atenuarea sǎrǎciei, modificǎri în structura consumului (scade satisfacerea nevoilor
inferioare şi creşte preocuparea pentru nevoile superioare: culturǎ, recreere, comunicare,
etc).
România a înregistrat în trimestrul 3 în 2011 un P.I.B de 143,4679
mld. LEI.

România în 2012 este pe locul 16 în Topul celor mai nesigure

(riscante) economii, cu risc de faliment din lume, cu o:
Datorie externǎ totalǎ: 96,886 mld. EURO (nov. 2011)
Rata inflaţiei: 3,34% (trimestrul 4, T4 2011 )
Rata şomajului: 7,2% (T3 2011)
(Cea mai riscantǎ economie în 2012, cu datorii mari este Grecia,
urmatǎ de Portugalia, Pakistan, Venezuela, Argentina, Irlanda, Ucraina, Egipt, Ungaria,
Italia, . . .
Cea mai sigurǎ economie în 2012 din lume este Norvegia, urmatǎ
de S.U.A, Elveţia, Finlanda, Australia, Hong Kong, Noua Zeelandǎ, Marea Britanie şi
Germania.)
4. Caracterizaţi principalele obiective ale politicilor
macroeconomice?

Macroeconomia se ocupǎ cu studiul structurii şi comportamentului

de ansamblu al Economiei naţionale sau asupra Economiei mondiale.
De asemenea se ocupǎ şi cu adoptarea deciziilor de politicǎ
macroeconomicǎ.
Indiferent de nivelul de dezvoltare, fiecare ţarǎ tinde spre un nivel şi
o calitate a vieţii tot mai ridicatǎ. Din acest deziderat (dorinţǎ) rezultǎ cǎ obiectivele
principale ale politicilor macroeconomice sunt:
a) realizarea unei creşteri şi dezvoltǎri economice reale;
b) reducerea deficitului bugetar;
c) reducerea continuǎ a şomajului;
d) stabilitatea preţurilor şi combaterea tendinţelor inflaţioniste;
e) asigurarea echilibrului Balanţei de plǎţi externe
f) asigurarea echitǎţii sociale (dreptǎţii, egalitǎţii sociale).
Orice model politic ia în considerare variabila timp, caz în care
obiectivele politice capǎtǎ un caracter dinamic şi se grupeazǎ în 3 categorii:
a) Obiective statice: care presupun atingerea unui anumit nivel dorit în spaţiul scopurilor (de
ex. Guvernul îşi propune ca în urmǎtoarele 12 luni nivelul şomajului sǎ ajungǎ la un anumit
nivel);
b) Obiective de staţionaritate: care presupun atingerea şi menţinerea în continuare a unui
anumit nivel dorit în spaţiul scopurilor, prin utilizarea unor instrumente statice (de ex.
Guvernul îşi propune sǎ coboare inflaţia la o anumitǎ valoare “3%” şi sǎ o menţinǎ pe tot
parcursul anului urmǎtor);
c) Obiective traiectorii: care presupun atingerea unei secvenţe de obiective punctuale pe un
orizont de timp dat (de ex. Guvernul îşi poate propune evoluţia soldului Balanţei de plaţi pe o
anumitǎ traiectorie trasatǎ cu ajutorul unor valori acceptabile ale soldului acesteia). Orice
traiectorie politicǎ se mai numeşte şi interval politic , depinde de originea politicii şi de
lungimea traiectoriei scop.

5. Gestionarea dezechilibrelor prin politica fiscalǎ?

Politica fiscalǎ: este componenta politicii financiare, care are drept

scop macrostabilizarea economicǎ prin intermediul IMPOZITELOR, TAXELOR şi cheltuielilor
guvernamentale. Politica fiscalǎ mai este denumitǎ politicǎ bugetarǎ, deoarece
instrumentalizarea ei se face prin intermediul BUGETULUI PUBLIC (B.G.C. Bugetului
general consolidat format din Bugetul de stat şi Bugetele locale).
Formularea unei politici fiscale presupune sǎ se stabileascǎ:
- ce loc vor ocupa impozitele şi taxele în totalul resurselor financiare publice;
- ce tipuri de impozite vor alimenta cu precǎdere visteria publicǎ, impozitele pe venit, profit şi
avere (capital) sau cele pe consum (T.V.A), sau operaţiunile comerciale internaţionale;
- care este gradul de fiscalitate în raport cu P.I.B pe care îl considerǎ posibil (şi necesar) de
atins fǎrǎ prejudicii pentru populaţie , întreprindere;
- cum vor fi repartizate sarcinile fiscale între persoanele fizice şi cele juridice;
- dacǎ nivelul impozitelor pe venit va fi acelaşi pentru toate grupurile sociale, indiferent de
structura lor socio-profesionalǎ; iar nivelul impozitelor pe profit va fi acelaşi pentru toate
persoanele juridice, indiferent de tipul şi mǎrimea societǎţii;
- dacǎ impozitele vor fi utilizate ca mijloace de alimentare a Bugetului cu resurse financiare
şi vor servi ca instrument de influenţare a vieţii economice;
- dacǎ politica fiscalǎ se va încadra la nivel internaţional cu alte ţǎri din aceeaşi zonǎ
geograficǎ; dacǎ politica ar fi una originalǎ, dictatǎ de condiţiile locale economice, sociale şi
de interesele naţionale.

6. Care sunt principalele caracteristici macroeconomice

esenţiale necesare Analizei riscului de ţarǎ?

Analiza elementelor Balanţei de plǎţi nu este destinatǎ sǎ substituie

investigarea caracteristicilor macroeconomice esenţiale pentru înţelegerea dinamicii unor
economii naţionale, ci doar sǎ complete setul de concluzii pe care se fundamenteazǎ
estimǎrile şi previziunile referitoare la nivelul şi evoluţia Riscului de ţarǎ.
La un nivel primar al Analizei riscului de ţarǎ este necesar sǎ se ia
în considerare caracteristicile urmǎtoare:
- structura economiei (contribuţia ramurilor la realizarea P.I.B, utilizarea P.I.B, Tabloul intrǎri-
ieşiri al conturilor naţionale şi Tabelul economic de ansamblu);
- calitatea managementului macroeconomic (evoluţia principalilor indicatori macroeconomici,
deficitele economiei);
- mǎrimea şi structura datoriei externe;
- structura şi perspectivele exporturilor;
- structura politicǎ;
- credibilitatea Guvernului, atât pe plan intern cât şi pe plan exten.

7. Subliniaţi câteva mǎsuri de ordin politic, social şi de mediu

economic care ar putea determina reducerea Riscului de ţarǎ al României?

România pentru a obţine un rating a riscului de ţarǎ cât mai bun pe

termen lung, care sǎ ducǎ la o creştere tot mai mare a încrederii în Economia româneascǎ şi
pentru a-şi îndeplinii angajamentele faţǎ de forurile (pieţele, autoritǎţile) internaţionale
trebuie sǎ urmǎreascǎ urmǎtoarele mǎsuri de ordin politic, social şi economic:
a) Mǎsuri politice:
- alinierea Legislaţiei româneşti la cea europeanǎ;
- limitarea corupţiei prin restrângerea ariei de cuprindere a deciziei publice, renunţarea la
presiunile de ordin politic exercitate asupra managerilor, etc.
b) Mǎsuri sociale:
- atingerea obiectivelor sociale stabilite în Tratatul de aderare;
- un grad mai ridicat de ocupare al forţei de muncǎ (crearea şi ocuparea de noi locuri de
muncǎ mai multe şi mai bune);
- dezvoltarea spiritului antreprenorial (înfiinţarea şi dezvoltarea de noi întreprinderi);
- calitatea muncii (locuri de muncǎ mai bune şi la un mod mai echilibrat de combinare a vieţii
profesionale cu viaţa personalǎ; salarii rezonabile);
- calitatea politicii sociale (grad ridicat de protecţie socialǎ, existenţa unor servicii sociale de
calitate şi accesibile tuturor; crearea de oportunitǎţi reale pentru toţi indivizii; îmbinarea
productivitǎţii cu satisfacţia personal-profesionalǎ);
- calitatea relaţiilor industriale (adaptarea cu succes la schimbǎrile industriale, adicǎ al noilor
tehnologii şi al cercetǎrii în progresul economic; întǎrirea dialogului social; promovarea
competitivitǎţii si a solidaritǎţii în acest domeniu prioritar cu cel mai ridicat caracter de
noutate);
- adaptabilitatea întreprinderilor şi a angajaţilor acestora la standardele de muncǎ conform
normelor U.E.
c) Mǎsuri economice:
- consolidarea sistemului financiar-bancar, dezvoltarea pieţei de capital, dezvoltarea Bursei
de valori pentru a conferi funcţionalitate mai ridicatǎ economiei de piaţǎ, participarea mai
activǎ şi mai determinatǎ a bǎncilor comerciale la efortul de restructurare a economiei;
- relansarea investiţiilor pentru retehnologizarea şi modernizarea infrastructurilor
- orientarea producţiei spre export.
Direcţii ce ar trebui sǎ devinǎ prioritǎţi naţionale pentru a putea
reduce deficitul destul de ridicat al Balanţei de plǎţi (nov. 2011 4,23 mld. EURO).