Cuprins

I Dezvoltarea fizică și motorie a copilului tipic

1. Stadiul I „Prima copilărieˮ
2. Stadiul II „Preșcolarulˮ
3. Stadiul III „Școlarulˮ

II Sindromul Down
1. Definiție
2. Caracteristici
3. Patologii asociate

III Tratamentul recuperator al copilului cu Down

1. Tratamentul global
2. Tratamentul kinetic

IV Bibliografie

1
 I Creșterea și dezvoltarea fizică și motorie a copilului tipic

Dezvoltrea este un proces calitativ de diferențiere celulară, care se exprima prin modificări
funcționale și optimizări calitative ce marchează perfecționarea, specializarea și adaptarea aparatelor
și a sistemelor din organism, evoluția complexa și integrarea lor coordonată într-un întreg; este un
proces de proporționalizare care produce apariția unor relații noi între segmente și părți.

Creșterea este un proces de acumulări cantitative, prin care organismul iși mărește greutatea,
volumul și dimensiunile. Creșterea se apreciază printr-o serie de măsurători: înălțime, greutate,
lungime a segmentelor, diametre, perimetre, pentru care se volosesc următoarele calificative
valorice: înalt-scund, greu-ușor, lung-scurt, mare-mic.

Deși sunt noțiuni distincte, creșterea și dezvoltarea au o bază comună aparând ca manifestări sau
aspecte ale aceleiași evoluții morfo-funcționale, de aceea sunt abordate împreuna de la organogeneză
până la maturitate.

1. Stadiul I ( 0-3 ani) „Prima copilărieˮ

Aceasta perioadă este divizată în trei etape:
a) Nou-născut (primele 30 de zile)
b) Sugar (30 zile- 1 an)
c) Copilul mic( 1-3 ani)

a) Nou-născutul
 Dezvoltarea fizică a nou-născutului:
La naștere, dimensiunile și greutatea pot varia, dar, statistic, cei mai mulți dintre nou-născuți
măsoară 50 cm-53 cm și o greutate cuprinsă între 2,500Kg- 3 Kg. Începe maturizarea și dezvoltarea
encefalului de la nivelul neuronului.
 Dezvoltarea motrica
În prima lună de viață, colana este rectilinie, iar musculatura axilă hipotonă, în timp ce membrele
sunt hipertone. Nou-născutul are câteva reflexe involuntare esențiale pentru a supraviețui: respiratul,
suptul, înghițitul. Deasemeni sunt prezente: reflexul Moro, reflexult tonic cervical și dacă este așezat
pe burtă, tinde sa ridice capul.

b) Sugarul
 Dezvoltarea fizică a sugarului
Pâna la 3 luni sugarul ajunge să cântarească 5,200 Kg iar păna la 12 luni acesta atinge
aproximativ 9,400 Kg . În ceea ce privește talia, acesta măsoară la 3 luni 60 cm și până la 12 luni
reușește să atingă 74-79 cm. În primele luni, i se dezvoltă mai rapid aria senzorială primară și aria
motorie primară, acestea permițându-i să-și dezvolte simțurile și mișcările corpului. Începând cu 5-9
luni apare dentiția de lapte.

2
 Mielinizarea sistemului nervos continuă, ajungând ca la 6 luni, aria motorie să fie mai dezvoltată
decât cea senzorială, proces care continuă explicând performanțtele motrice ale sugarului.
 Dezvoltarea motrică a sugarului
La 3 luni, apare lordoza cervicală( când copilul își ține capul), urmează curbura dorsala cifotică
în jurul vârstei de 6 luni, când acesta este capabil să stea așezat. În jurul vârstei de un an, apare
curbura lombară, lordotică (copilul poate merge). Se reduce hipertonia musculaturii membrelor și
apare controlul tonusului, prima data a celui de la ceafă și gât. În ceea ce privește postura, sugarul
începe prin a-și ține capul la vârsta de 3 luni și continua cu menținerea acestuia fară sprijin. Succesiv
se dezvoltă și rostogolirea, prima dată pe o singură parte, postura papușii(3 luni), se târăște și stă în
șezut(6 luni), merge în patrupedie(9-10 luni), se ridică pe genunchi și până la 12 luni, ajunge să se
ridice in ortostatism și să facă câțiva pași, prima data susținut apoi singur.
La 4 luni, reflexul tonic cervical dispare. La 5 luni dispare și reflexul Moro și apare reflexul
Landau, care se menține până 12-18 luni. Tot la 5 luni apar primele reacții de echilibru iar la 9 luni
apare reflexul de aparare („Ready to jumpˮ). Începând cu 3 luni se dezvoltă reflexul de apucare
care până la 4-5 luni(când apare adevărata prehensiune) este invuluntar. Eliberarea este involuntară
până la 7-8 luni.

c) Copilul mic
 Dezvoltarea fizică a copilului
Între 1-3 ani, rata de creștere în lungime și greutate scade la 10-12 cm/an, respectiv 2,5-3kg/an.
Înălțimea medie la 2 ani este de 85 cm iar la 3 ani de 95 cm. Greutatea atinge valori de 12, respectiv
15 kg. Între 18-28 de luni- unele segmente ale corpului au ritmuri de creştere inegală ceea ce
determină modificarea aspectului general. Tot acum are loc osificarea cutiei craniene, a membrelor,
dentiţia provizorie devine completă. Se dezvoltă sistemul muscular şi se întăresc ligamentele lucru
care facilitează efectuarea mişcărilor intenţionate.
Dezvoltarea creierului continuă, la 1 an cântărește 980g iar la 3 ani 1100 g. În această perioadă
se dezvoltă zonele motorii specifice vorbirii.
 Dezvoltarea motrică a copilului
În această perioadă copilul își perfecționează mersul iar spre sfârșitul perioadei, motricitatea fină.
La 20 de luni copilul este mai sigur în mers, aleargă dar cade des, schițează mici sărituri, lovește
stângaci o minge, urcă scările punând ambele picioare pe treaptă, împinge și trage obiecte cu roți.
La 2 ani, merge bine, aleargă cu ușurințtă, se cațără și coboară de pe mobiă fără ajutor, împinge
și trage după el jucării mari în jurul unor obstacole,aruncă o minge mica din ortostatism. În ceea ce
privește motricitatea fină, copilul este capabil să: adune obiecte mici, decupeze, să țină un pahar,
mănâncă cu lingura, se șterge pe mâini.
La 3 ani, se orientează în mediu, urcă bine scările și coboară fiecare treaptă, înaintează, dă
înapoi, se oprește, poate alerga, sări, rostogoli, sare cu ambele picioare, merge pe vârfuri, pedalează,
stă în echilibru într-un picior timp de câteva secunde. În ceea ce privește motricitatea fină, acesta
poate să: prindă o minge, decupeze cu hârtia, înșiră mărgele, desface nasturii, cu ajutor se spală pe
dinți.

3
 2. Stediul II (3-6/7 ani) „Preșcolarulˮ
 Dezvoltarea fizică
Scade rata de creștere la 6,5 cm/an, respectiv la 2kg/an. Musculatura este slab și asimetric
dezvoltată, de aceea apar dificultăți în susținerea unui efort static sau dinamic. Mielinizarea continuă
până la vârsta de 4 ani, dezvoltându-se acum lobii frontali și legătura cortical-subcorticală.
 Dezvoltarea motrică
Între 4-6 ani, sare de pe un picior pe altul, poate sării de 5-6 ori într-un picior, urcă și coboară
scarile punând un singur picior pe treaptă, șutează, se învârte intr-un picior. În ceea ce privește
motricitatea fină: lovește o minge cu o bâtă, bricolează, pictează, desenează, se spală pe dinți singur.
La 7 ani,Motricitatea este controlată, gesturile sunt mai precise, sare coarda. În ceea ce privește
motricitatea fină, poate să: pune ață în ac, poate învăța să croșeteze.

3. Perioada de scolar( 7-17/18 ani)

a) Etapa prebubertală(7-11 ani)
b) Etapa pubertală (11/13-14/16)
c) Etapa postpubertală (14/16- 17/18 ani)

a) Etapa prepubertală
 Dezvoltarea fizică
Este caracterizată prin scaderea ratei de creștere a înălțimii la 5-6 cm/an și a greutății la 2 kg/an.
De la 10 ani, crește secreția de STH, rata de creștere fiind de 7-8 cm/an și greutatea cu 5-6 kg/an.
 Dezvoltarea motorie
Componentele motrice de bază constituite între 2-7 ani, vor permite acum, dezvoltarea unor
abilități motrice mai complexe, inclusiv cele de motricitate fină.

b) Etapa pubertară
 Dezvoltarea fizică
Se caracterizează prin apariția pubertății: la fete 11 ani și la băieți 13 ani. Crește secreția de
hormoni gonadotropi și sexuali.. La băieți, în jurul vârstei de 11 ani, se înregistrează creșterea
organelor sexuale interne și externe, la 12 ani apare pilozitatea pelvină, la 13 secreția prostatică, la
14-15 ani se produce și schimbarea timbrului vociiși apariția pilozității axilare. La 15-16 ani apare
pilozitatea facială. La fete, la 9 ani uterul se dezvoltă rapid și începe creșterea glandelor mamare. La
11-12 ani crește bazinul și apare pilozitatea axilară și pubiană.
 Dezvoltarea motorie
Abilitățile motrice achiziționate sunt perfecționate, școlarul fiind capabil sa învețe și să
performeze într-un sport sau în activități care necesită precizie.

4
 c) Etapa postpubertală
 Dezvoltarea fizică
Este imprecis delimitată, desfașurându-se între pubertate și momentul închiderii cartilajelor de
creștere. Se caracterizează prin desavîrșirea maturației sexuale și maturizare neuro-psihică. Domină
secreția de hormoni tiroidieni.
 Dezvoltarea motrică
Datorită dezvoltării concomitente din punct de vedere fizic, motric și cognitiv, adolescentul își
menține sau îmbunătățește abilitățile motrice achiziționate.

II Sindromul Down

1. Definiție
Sindromul Down (trisomia 21)a fost descris prima dată în anul 1866 , de către Langdon Down,
care a numit-o „Idioțenie mongolianăˮ. Reprezintă cea mai comună cauză genetică de retard mental
blând și moderat ( maladie prezentă la copil încă din momentul conceperii), cauzată de prezența
unui cromozom 21 suplimentar. Cromozomii sunt structuri cromatinice microscopice prezente în
aproape fiecare celulă componentă a țesuturilor organismului uman. Ei poartă planul tuturor
caracteristicilor pe care le moștenim. Acest plan este purtat sub forma unui mesaj codat, prezent în
acidul deoxiribonucleic (ADN). La om există 23 de perechi de cromozomi în fiecare celulă, dintre
care 22 perechi de autozomi și o pereche de heterosomi ( cromozomii de sex, X și Y). Un set de 23
de cromozomi se moștenește de la tată iar celălalt set este primit de la mamă.
Are o incidență de 1 la 800 de nou-născuți. Simptomele variază larg de la copil la copil. În timp
ce unii copii au nevoie de asistență medicală deosebită, alții sunt sanătoși și duc o viață aproape
independentă.
Deși nu se cunosc cauzele apariției Sindromului Down, cercetările au arătat că femeile peste 35
de ani au un risc semnificativ mai mare de a naște cu copil cu o astfel de anomalie congenitală.

2. Caracteristici
 Fizice:
 Profil facial plat,
 Distanța dintre ochi mai mare decât normal,
 Urechi mici,
 Limba de dimensiuni mari,
 Prezența epicantului,
 Prezența petelo Bruschfield,
 Fante palpebrale mongoloide,
 Prezența semnului sandalei,
 Prezența plicii simiene la nivelul mâinii și piciorului,

5
  Microcefalie,
 Nasul mic, cu rădăcina turtită, nări deschise anterior,
 Gura mică și întredeschisă,
 Gât scurt și gros,
 Erupție întârziată a dinților cu hipoplazie,
 Metacarpene și falange scurtate,
 Aparat cardio-vascular cu malformații, persistența canalului arterial,
 IQ cuprins între 40-50 și 70,
 Greutate redusă a creierului (aproximativ 76% din greutatea normală).

 Motorii

Mult timp s-a considerat ca handicapul mintal este cel mai evident simptom al aSindromului
Down. În ultimii ani, studiile au arătat ca aceștia prezintă probleme specifice în dezvoltarea motorie,
mai importante decât retardul mintal, ca de exemplu: lipsa echilibrului și schemele de mișcare
anormale.

Adesea, handicapul mintal este însoțit de o evoluție anormală a dezvoltării motorii și de abilități
motorii reduse.
În tabelul de mai sus este prezentată întârziere motorie înregistrată în rândul copiilor și
adulților cu Sindrom Down. Această întârziere este datorată circumvoluțiunilor mai mici ale
cortexului cerebral și a tecii de mielină redusă, de exemplu în lobul frontal și cerebel. Atunci când
există afecțiuni ale cerebelului se pot observa perturbări, cum ar fi în echilibru, coordonarea
mișcării și hipotonie.

6
 Hipotonia musculară este de departe cea mai importantă afectare neuro-motorie a dawnnianului,
caracterizată fiind prin: rezistența redusă șa mișcarea pasivă, flexibilitatea articulară. Copilul se naște
cu hipotonie evidentă sau severă și ajunge la o hipotonie moderată între 4 luni și 1 an. La testul
Landau și testul de tracțiune aceștia înregistrează scor scazut, uneori negativ. Reflexul Moro,
palmar de prindere, plantar de prindere și mersul neonatal au o dispariție întârziată iar reflexul
rotulian este slab sau absent.

3. Patologie asociată

În timp ce unii copii cu Sindrom Down nu au alte probleme de sănătate, alții pot suferi de multe
alte boli care necesită îngrijiri suplimentare. Patologiile asociate sindromului pot fi:
 Afecțiuni tiroidiene,
 Disfuncții intestinale,
 Convulsii,
 Afecțiuni respiratorii,
 Obezitate,
 Susceptibilitate la infecții,
 Risc crecut de leucemie,
 Probleme cu auzul și vederea,
 Hipertensiune pulmonară.

III Tratamentul recuperator al copilului cu Sindrom Down

1. Tratamentul global
O echipă de medici specialiști va direcționa tratamentul pentru Sindromul Down, pe baza
simptomelor și problemelor fizice unice ale copilului. Prin cooperarea stransă cu acești specialiști și
alte persoane din domeniul medical, copilul poate fi ajutat să devină pe cât de mult posibil,
independent și să ducă o viață normală și frumoasă.
Controalele medicale periodice, ajutorul dat copilului pentru a se adapta schimbarilor din mediul
fizic și social, precum și promovarea independenței, sunt parți importante ale tratamentului pentru
Sindromul Down.

Tratamentul global al copilului cu Down cuprinde următoarele direcții:

 Tratament kinetic,
 Terapie comportamentală,
 Logopedie,
 Ludoterapie,
 Consiliere părinți,
 Tratament medicamentos.

7
 2. Tratamentul kinetic

Obiectivele tratamentului kinetic

1. Creșterea și îmbunătățirea tonusului muscular.

2. Corectarea schemelor de mișcare anormale.
3. Creșterea stabilității.
4. Îmbunătățirea coordonăriiși echilibrului în toate pozițiile specifice dezvoltării motorii.
5. Dezvoltarea motricității fine.
6. Prevenirea deformațiilor segmentare secundare hipotoniei.
7. Îmbunătățirea calițății vieții.

Mijloace și metode utilizate în programul kinetic

 Exerciții pentru creșterea tonusului general, în primul rând pasive și continuând cu cele
pasivo-active, active asistate, active, active cu rezistență progresivă.

 Urmărind principiile metodelor Bobath, Vojta și Margareth Rood, se realizează stimulări și

posturi specifice dezvoltării neuro-motorii:
 poziții reflex inhibitorii( sunt în general opuse posturii anormale a pacientului).La
copilul mai mare, aceste pozișii pot fi menținute activ, pantru un anumit timp, sub
control.
 Pentru tendința spre ghemuire (Moro pozitiv pânî mai târziu), se va lua copilul de
palme și se va ridica în sus,obținându-se extensia capului și a membrelor, poziție
inhibitoare reflexă, din care membrele pot fi mai usor mișcate.
 Aceeași relaxare poate fi obținuta prin stimularea reflexului Landau(daca vârsta
neuromotorie îl recomandă), ridicand capul de pe pat din poziția de decubit ventral,cu
o mână sub burtă.
 Se vor stimula prin toate mijloacele reacțiile de echilibru ale corpului,provocându-le
și întărindu-le prin repetare. În pozițiile șezând,în patru labe,în genunchi și în
picioare,aceasta stimulare se realizează prin împingeri ușoare ale corpului micului
pacient.
 În poziția șezând,se vor aplica mici și scurte presiuni pe un umăr al pacientului,
împingându-l în toate părțile, astfel pacientul fiind învățat să reacționeze și prin
ridicarea brațului de partea înspre care este împins.
 E important ca în poziția în picioare, la această stimulare a echilibrului,copilul să
învețe să reacționeze și cu membrele inferioare.Astfel,împins ușor din spate,să învețe
să ducă înainte un membru inferior pentru sprijin.

8
 Folosirea jocurilor și a traseelor combinate, de exemplu: formăm un traseu compus din:
jaloane pe care să le ocolească, obiecte peste care să pășească, bârnă la nivelul solului pe
care sa pășeasca(mers cu fața, spatele, lateral), cercuri prin care să treacă, plan înclinat,
trepte, spalier pe care să îl urce și obiecte peste care să sară. Formăm traseele abia cân
downianul a achiziționat mersul și îl complicăm/simplificăm în funcție de achizițiile sale
motorii.

 Exerciții specifice ergoterapiei: încheiat nasturi, fermoar, clanța, șuruburi mari și mici,
apucat obiecte mici(biluțe, pioneze, cercuri), medii, mari, cu texturi și forme diferite,
antrenarea scrisului. Îi putem cere să denumească forma și culoarea obiectului, să facă
grupe de obiecte de aceeași culoare(jalon albastru în care să introduca bastonul albastru,
peste care să arunce un cerc albastru) sau de culori diferite, alese de terapeut.

 În cazul în care apar deformaări(apar destul de des), adaptăm programul kinetic în

vederea corecției acestora. Apar frecvent, scolioza, cifoza, hiperlordoza, genu valgum,
platfus.

 Exerciții de respirație. Exemple: să umfle un balon, să sufle în lumănare.

 Performarea anumitor sporturi cum ar fi: inotul, gimnastica, tenisul, judo, dans.

9
 IV Bibliografie

1. Constantin Florin Drăgan, 2015, Kinetoterapia în afecțiuni neurologice,editura Națiunea,

2. Frederique Wsuters-Krings, 2012, (Psiho)motricitate. Sprijin, prevenție și compensare,
editura ASCR,
3. Mariana Cordun, 2009, Kinantropometrie, editura CD PRESS,
4. Mircea Ifrim, 1986, Antropologie motrică, editura Științifică și Enciclodecică București,
5. Mihaela Găișteanu, 2006 , Psihologia copilului, editura Leonardo Da Vinci,
6. Peter E. M. Lauteslager, 2000, Copiii cu Sindrom Down, Editura de Sud.

10