Sunteți pe pagina 1din 2

 ” Un discipol dă importanță modului în care adoarme, pentru că noaptea e cea care determină ziua

următoare. Deci, înainte de a se culca, se leagă de lumea invizibilă, lasă la o parte tot ceea ce l-a tulburat în
cursul zilei, griji, neliniști, supărări, el se gândește la erorile pe care le-a putut comite pentru a le repara în
timpul nopții și el se abandonează în sfârșit Îngerului somnului – pentru ca în fiecare seară noi murim și în
fiecare dimineață reînviem. A dormi, a părăsi corpul fizic pentru a merge în cealaltă lume, este un exercițiu
pe care-l practicăm zilnic cu scopul de a fi gata pregatiți pentru o zi când va trebui cu adevarat să plecăm în
cealaltă parte.

Nu există nici o diferență între a adormi și a părăsi lumea materială, în afară de faptul că, atunci când
plecăm de aici, părăsim definitiv casa pe care o locuiam. În timpul somnului o părăsim de asemenea, dar ramâne o
legatură care ne reține în această casă (în corpul fizic).

Presupuneți că astăzi ați fost fericit, bine dispus. Dar dacă în momentul adormirii ați început fără a ști de ce,
să aveți gânduri de tristețe, de descurajare, a doua zi, la trezire, veți fi uimit să constatați că ceea ce a fost frumos în
trăirea voastră din ajun a dispărut complet și că a rămas în loc doar o senzație dezagreabilă. Puteţi deci constata că
ultimul moment a fost mai important, mai semnificativ decât întreaga zi. Presupuneți, din contra, că ați avut o zi
destul de proastă, dar că înainte de a vă abandona somnului, veți reuși, prin rugăciuni și gânduri bune, să adormiți în
pace. Aceste ultime momente curăță totul în voi, vă purifică, cu atât mai mult cu cât a doua zi vă veți trezi cu intenţii
bune și proiecte constructive.

Există în om lucrători care utilizează tot ce el a gândit la frontiera dintre veghe și somn, fiindcă gândurile
activează diferite forțe. Deci feriți-vă, nu adormiți cu gânduri rele, pentru că ele vor distruge tot ce ați acumulat bun
în timpul zilei. În timp ce, dacă adormiți cu gânduri bune, ele vor ameliora totul în voi și a doua zi veți fi uimit să
vedeți în ce stare de pace și lumină vă veți trezi.

Dacă se întâmplă să visăm în timpul nopții că comitem acte reprobabile pe care nu le-am face în stare de veghe,
este că nu știm să ne pregătim pentru somn. Înainte de a adormi trebuie să ne pregătim pentru o călătorie sacră care
va da rezultate într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat.

Sădiți în voi un gând bun seara la culcare și lăsați acest gând bun să lucreze în timpul nopții. Nu vă culcați
niciodată cu un gând negativ în minte, pentru că în timpul nopții va face ravagii în subconștientul vostru. Dacă
înainte să adormiți sunteți invadați de neliniști nu rămâneți în pat, sculaţi-vă, aprindeți lampa, faceți câteva exerciții
de respiraţie sau o rugăciune sau citiți o pagina de gândire înaltă și apoi culcați-vă din nou. Dacă această stare
reapare la un moment dat, sculați-vă a doua oară și reîncepeți. În orice caz să stiți că nu puteți lupta eficace
rămânând întins în pat. Veți spune că, dacă vă sculați, vă va lua frigul și că puteți lupta prin gând rămânând în pat la
cald. Nu, doar când sunteti extrem de puternic vă puteți apăra!

În poziție orizontală sunteți mai pasiv și mai puțin puternic. Din contra, vertical, aveți mai multe forțe și
posibilități pentru a acționa”.

Maestrul O.M. Aivanhov

o
o
o
o

Settings
Cristian-Stefan Hotopeleanu
aromaterapienaturala@gmail.com