Sunteți pe pagina 1din 3

Poezia modernistă interbelică

Riga Crypto şi lapona Enigel


Ion Barbu

Integrat ciclului „Uvedenrode” din volumul „Joc secund”, apărut în anul 1930, „Riga
Crypto şi lapona Enigel” este un poem reprezentativ pentru etapa baladică şi orientală a poeziei
lui Ion Barbu.
Subintitulată „baladă”, „Riga Crypto şi lapona Enigel” este o poezie modernistă prin
reprezentarea abstracţiilor în formă concretă, prin imaginile artistice insolite, metaforismul şi
intelectualizarea limbajului precum şi prin resemantizarea limbajului care se concretizează
într-un ermetism al expresiei, generator de ambiguitate, o caracteristică a limbajului poetic
modernist.
„Riga Crypto şi lapona Enigel” este un poem alegoric şi de cunoaştere, de aceea tema
este greu de identificat. La primul nivel, tema este iubirea, în varianta ei eşuată. La un alt nivel,
tema este reprezentată de aspiraţia spre cunoaştere şi spre depăşirea propriei condiţii.
Motivele poetice prin care se concretizează temele posibile sunt: menestrelul,
transhumanţa, visul, nunta, iniţierea, fântâna, soarele, oglindirea, roata.
Titlul imprimă poemului un aer exotic. Acesta este alcătuit din numele celor doi
protagonişti lirici precedate de precizarea statutului social şi a originii ce evidenţiază
incompatibilitatea acestora. Astfel, exponentul lumii vegetale are statut crăiesc sugerat de
arhaismul „rigă”, în timp ce personajul uman este definit prin provenienţa din ţinuturile
îngheţate ale Laponiei. Onomastica eroilor este neobişnuită. Crypto derivat de la adjectivul
grecesc „kryptos”, înseamnă „ascuns”, „tăinuit”; „numele sugerează un prag de trecere spre
altceva” afirmă criticul literar Marin Mincu, o existenţă în curs de evoluţie, o formă de increat
inferioară, ce năzuieşte să-şi nege condiţia prin pătrunderea în lumea superioară a fiinţelor
umane. Numele laponei, Enigel, a fost decodat de Tudor Vianu, ca provenind din denumirea
tătărească a râului Ingul, afluent al Bugului.
Structura compoziţională a poemului păstrează, în linii generale, trăsăturile
caracteristice baladei medievale. Incipitul poemului, un dialog dintre un nuntaş şi un menestrel,
este un îndemn la zicere, la cântare, la poezie, făcut la sfârşitul unei nunţi reale. Relaţia textuală
dintre nunta reală, tocmai petrecută, şi nunta imaginară ce nu s-a împlinit este povestirea cu
ramă sau nuntă în nuntă, o formulă specifică epicului în proză.
Cântecul regelui Crypto şi al laponei Enigel este „zis” de un „menestrel”, „la spartul
nunţii”, adică la sfârşitul ceremoniei nupţiale, „în cămară”, la rugămintea „cuscrului mare”,

1
„nuntaş fruntaş”, care vrea să-l audă „stins, încetinel”. Epitetul „trist, mai aburit” dezvăluie o
stare psihică anormală pentru un ospăţ. Tristeţea nu are o cauză explicită, iar la aceasta se
adaugă o serie de elemente simbolice care conduc la ideea că se produce un act iniţiatic.
Istorisirea propriu-zisă este compusă dintr-o serie de secvenţe epice.
Prima secvenţă fixează un cadru de basm, atemporal în care este introdus primul
protagonist. Riga Crypto este stăpânul nefericit al unei lumi vegetale. Ghiocii şi toporaşii îl
ocărăsc, iar bureţii vorbesc despre legăturile lui cu o „vrăjitoare mânătarcă”, de la „fântâna
tinereţii”. Crypto este un solitar cu aspiraţii tainice pe care nu le mărturiseşte nimănui.
Metafora „inimă ascunsă” sugerează aceste năzuinţe nebănuite în lumea criptogamelor.
Secvenţa următoare aduce în scenariul epic al doilea protagonist. În acelaşi anotimp de
tranziţie, din ţările de gheaţă ale Nordului, lapona Enigel, întruchipare a unei lumi superioare,
echilibrate, simbol apolinic, porneşte cu turmele de reni spre Sud, la păşunat, sugerându-se,
astfel, transhumanţa, care aici simbolizează năzuinţa fiinţei umane spre lumină şi spiritualitate.
În secvenţa a treia este prezentată întâlnirea dintre cei doi protagonişti, care are loc în
vis, în somn, ca şi în prima parte a poemului „Luceafărul”, însă rolurile sunt inversate. În
poemul eminescian, fata de împărat îl chema pe luceafăr, la Ion Barbu fata, fiind superioară,
este chemată, de aceea balada a fost caracterizată de George Ivaşcu, drept „«Luceafăr» întors”.
Dialogul dintre cei doi, cu chemările lui patetice, creează cea de-a patra secvenţă. Mai
întâi, regele Crypto îi oferă laponei valorile materiale ale împărăţiei lui, simboluri ale
senzorialului, „fragii”. Fata îşi motivează refuzul prin dorinţa de a culege ea însăşi „fragii
fragezi, mai la vale”, un mod voalat de a spune că nu doreşte întreruperea traseului spre
plaiurile însorite. Respins, Crypto este gata să se sacrifice pentru împlinirea aspiraţiilor sale.
Enigel îl refuză iarăşi, fiindcă e „necopt”, „umed şi plăpând”, epitete ce evidenţiază
incompatibilitatea celor doi. Refuzat a doua oară, Crypto se străduieşte să o atragă pe Enigel
prin valorile superioare ale lumii sale: „somnul fraged” şi „răcoarea”, deoarece amândouă
vindecă fiinţa umană de zbuciumul căutării şi truda cunoaşterii. Seducţia este copleşitoare şi
fata şi-o reprimă cu greu.
Urmează o secvenţă sentenţioasă în care Enigel, reprezentanta lumii umanului expune
principiile specifice fiinţei superioare. Se remarcă, astfel, că aspiraţiile celor doi protagonişti nu
coincid. Crypto tinde să patrundă în lumea laponei, smulgându-se din orizontul mărginit al
lumii lui, iar Enigel se închină soarelui „înţelept”, desfăcându-se din „umbra deasă” a Polului.
Soarele, simbol barbian specific, este văzut ca un element al raţiunii, idee sugerată de epitetul
cromatic „margini verzi”. Acesta este idealul fiinţei umane, iar în călătoria fetei spre lumină,
întâlnirea cu Crypto este doar un obstacol temporar. Pentru Crypto, ieşirea din mediul lui

2
echivalează cu intrarea într-un alt regn; pentru Enigel, aspiraţia spre cunoaştere reprezintă o
manifestare firească a umanului, pentru că numai omul are „fântână-n piept”. Metafora
constituie un simbol al conştiinţei. Pentru fiinţele inferioare, cunoaşterea este „pahar [...], cu
otravă”.
În final, regele Crypto a vrut să-şi depăşească limitele lumii sale prin iubire. Această
aspiraţie a fost prea „nebunească” pentru condiţia subumană a regelui şi cutezanţa lui este
sancţionată. Surprins de „inelul aprins al soarelui”, Crypto se transformă într-o ciupercă
otrăvitoare, obligat să nuntească alături de ipostaze degradate ale propriului regn, „măselariţa”.
Din punct de vedere prozodic, creaţia poetică este extrem de elaborată. Alcătuirea
strofică, riguroasă iniţial, într-o succesiune de catrene, nu este respectată până la final, deoarece
se structurează şi în cvinarii, sextine şi septime. Cele 27 de strofe au măsură variabilă,
predominant de 8-9 silabe. O atenţie deosebită merită complicatul sistem de rime. Astfel, rimei
încrucişate şi celei împerecheate, dominante în text, li se adaugă rima interioară, specifică
ritualurilor (un cuvânt din cadrul versului, de obicei cel de la cezură, rimează cu cel din finalul
versului): „De la iernat, la păşunat”. Rima identică, ce constă în repetarea în cadrul versului a
cuvântului-rimă, creează impresia unei invocaţii mistice: „Rigă Crypto, rigă Crypto”. De
asemenea, poetul poate fi considerat un maestru al rimelor rare, obţinute din combinaţii sonore
şi semantice neobişnuite: „Nuntaş fruntaş!/ [...] / Dar cântecul tot zice-l-aş”. Ritmul este
variabil cu predominanţa, în anumite strofe, a amfibrahului.
„Riga Crypto şi lapona Enigel” este unul dintre cele mai generoase texte ale
modernismului românesc. Astfel că, la un alt nivel de semnificaţii, regele Crypto poate fi
interpretat ca un personaj alegoric, reprezentând tentaţiile lumii materiale, simbol al ispitelor
vieţii comune, ce încearcă să oprească fiinţa în drumul său către ideal. Enigel îşi reprimă
ademenirile realităţii cu ajutorul conştiinţei. Plânsul final al fetei subliniază natura duală a
fiinţei umane, ce oscilează între ideal şi material, între raţional (apolinic) şi instinctual
(dionisiac), între trăirea comună şi cunoaşterea absolută. Poemul dezvăluie eterna poveste a
omului, lupta sa între materialitate şi spiritualitate.