O poezie care merita citita cu atenție Fiindcă n-am copii pe lume

Şi încep să-mbătrânesc.

Un om fericit

Altul strigă cu ocară:

Auzit-am că, pe vremuri, – O, ce fericit aş fi,

Dumnezeu ar fi dorit Dacă n-aş avea povară

Ca să afle, printr-un înger, O mulţime de copii!

Dacă omu-i fericit.

Nu am ce le da la masă,

Merse îngerul pe cale Tare mult mă chinuesc,

Lumea-ntreagă colindând, Cum pot oare cu-aşa casă

Când la deal şi când la vale, Fericit să mă numesc!

Pe creştini tot întrebând.

Când pe altul îl întreabă:

Unul zise: – Cum pot, oare, – Tu eşti fericit, ori ba?

Fericit să mă numesc? Dând din cap, el spune-n grabă

Să îmi fie cu iertare, – Hm!, nu prea, măria-ta!

Nu vezi cât de mult trudesc?!

– Dar de ce? Ce îţi lipseşte?

Altul zise cu durere: Zise îngerul suav.

– Eu aş fi, dar ce să fac, – Aş trăi împărăteşte,

Fiindcă banii-s la putere, Dar sunt trist, că sunt bolnav!

Iar eu sunt un om sărac!

Am umblat prin lumea-ntreagă

Unul spuse cu mândrie : Pe la doctori, dar n-am leac

– Eu am bani, ce pot să zic? Sunt slăbit şi fără vlagă

Am destulă avuţie, Şi nu ştiu ce să mai fac!

Nu duc lipsă de nimic!

Şi, cuprins de întristare,

Însă, fericit, aş spune Îngerul plecă mâhnit

Că nu pot să mă numesc, Că în lumea asta mare

Nici un om nu-i fericit!

…………………………………….. Iat-acum se face seară,

Merse îngerul ce merse Nu-i bine să mergi pe drum,

Până când a întâlnit Că sunt oameni răi pe-afară

Un om ce sudoarea-şi şterse Şi flămând vei fi oricum.

De pe chipul său trudit.

Nu am bani, nu am avere,

– Omule, te văd muncind Nu am casa un palat,

Şi ești mult prea obosit, Am în schimb, o mângâiere,

Ziua toată robotind, Că am sufletul curat.

Spune-mi: Tu eşti fericit?

Casa mea dărăpănată,

Omul se-ndreptă de spate Cu căldură te-o primi,

Şi, privindu-l pe străin, Chiar de focu-i stins în vatră,

Îi spuse cu bunătate: Om mânca ce s-o găsi.

– Fericit sunt pe deplin!

Şi cu toţii stând la masă

Îngerul sări deodată Domnului I-am mulţumi,

Iscodindu-l înadins: Că spre noi mereu revarsă

– Casa ta-i dărăpănată, Un noian de bucurii.

Focu-n vatră ţi s-a stins.

Să fii fericit în lume

Ai copii prea mulţi, se pare, Dacă vrei, nu e prea greu,

Şi cu greu îi creşti pe toţi, Că averea mea, vezi bine,

Nu ai bani pentru mâncare, E doar Bunul Dumnezeu.

Şi eşti fericit, socoţi?

El îmi dă mereu putere,

– Eu nu te cunosc, străine, El mă iartă când greşesc,

Şi nu ştiu de unde vii El mi-alin’orice durere,

Dar, de vrei rămâi la mine El m-ajută să trăiesc.

Până mâine-n zori de zi.

Cine are-aşa avere

Are tot ce şi-a dorit,

Are-n suflet mângâiere

Şi e-n viaţă fericit!

Am copii pe lângă casă,

Am pământ să-l pot munci,

Am nevastă credincioasă,

Fericit de ce n-aş fi?

Îngerul să-i spună taina

Ar fi vrut, dar ce folos?

Se vedea că poartă haina

Dăruită de Hristos !

Bucuros, el se întoarse

Şi zbură spre cer grăbit,

Fiindcă, în sfârşit aflase,

Un om care-i fericit.

……………………………………..

Cine are-nţelepciune

Să priceapă, n-ar fi greu:

Fericirea nu e-n lume,

Ci e doar în Dumnezeu!

Dac-am fi, din întâmplare,

Întrebaţi şi noi cândva,

Conştiinţa noastră, oare,

Ce-ar răspunde? Nu sau da?!

autor necunoscut