GHEORGHE MINCULETE

ELEMENTE DE MANAGEMENT

AL SPRIJINULUI LOGISTIC

EDITURA UNIVERSITĂŢII NAŢIONALE DE APĂRARE

BUCUREŞTI - 2005
Coperta: Elena Pleşanu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

MINCULETE, GHEORGHE
Elemente de management al sprijinului logistic/
Gheorghe Minculete – Bucureşti: Editura Universităţii
Naţionale de Apărare, 2005
Bibliogr.
ISBN 973-663-221-0

65.012.4:355.41

© Toate drepturile asupra prezentei ediţii

sunt rezervate Universităţii Naţionale de Apărare

• Responsabilitatea privind conţinutul lucrării

revine în totalitate autorului

ISBN 973-663-221-0
Motto: „Victoria va fi a celui care va avea ultimul scud”
Bernardino de Mendoza
 CUPRINS

PREFAŢĂ ................................................................................................................. 7
ARGUMENT ............................................................................................................ 9
Capitolul 1: DETERMINĂRI ALE MANAGEMENTULUI SPRIJINULUI
LOGISTIC .......................................................................................... 11
1.1. Procesul de management al sprijinului logistic ................................................... 11
1.2. Sistemul de management al sprijinului logistic .................................................. 12
1.3. Locul, rolul şi importanţa managementului sprijinului logistic în cadrul
managementului operaţional ............................................................................... 15
1.4. Unele abordări privind modernizarea şi eficientizarea sistemului logistic
al armatei cu implicaţii manageriale ................................................................... 21
Capitolul 2: FUNCŢIILE MANAGEMENTULUI SPRIJINULUI
LOGISTIC .......................................................................................... 29
2.1. Planificarea sprijinului logistic ............................................................................ 30
2.1.1. Unele consideraţii privind determinarea planificării ................................. 30
2.1.2. Factorii care influenţează planificarea sprijinului logistic ........................ 37
2.1.3. Cerinţele planificării sprijinului logistic ................................................... 44
2.1.4. Etapele planificării sprijinului logistic ...................................................... 48
2.2. Organizarea sprijinului logistic ........................................................................... 65
2.3. Comanda în procesul de realizare a sprijinului logistic ...................................... 70
2.4. Coordonarea realizării sprijinului logistic ........................................................... 73
2.5. Controlul şi evaluarea realizării obiectivelor sprijinului logistic ........................ 76
Capitolul 3: SISTEMUL DECIZIONAL AL SPRIJINULUI LOGISTIC ......... 81
3.1. Conceptul de decizie a sprijinului logistic .......................................................... 81
3.2. Procesul decizional al sprijinului logistic. Actul decizional ............................... 83
3.3. Determinări ale deciziei sprijinului logistic în acţiunile militare ........................ 89
Capitolul 4: SISTEMUL INFORMAŢIONAL AL SPRIJINULUI
LOGISTIC .......................................................................................... 96
4.1. Abordări teoretice privind sistemul informaţional organizaţional ...................... 97
4.2. Conceptul de sistem informaţional în asigurarea sprijinului logistic ............................. 100
4.3. Unele abordări ale sistemului informatic logistic ............................................... 103
4.4. Componentele sistemului informaţional al sprijinului logistic ........................... 108
4.5. Detalii privind perfecţionarea sistemului informaţional al
sprijinului logistic specific forţei operaţionale .................................................... 114
ÎN LOC DE ÎNCHEIERE ....................................................................................... 121
ANEXE ...................................................................................................................... 123
Nr. 1 Cerinţe pentru realizarea anexei „sprijin logistic”
la planul şi ordinul de operaţii ................................................................... 123
Nr. 2 Terminologia privind comanda şi controlul .............................................. 131
BIBLIOGRAFIE ...................................................................................................... 133
 PREFAŢĂ

Dezvoltarea societăţii, noul conţinut al relaţiilor dintre state, mutaţiile tot mai
mari înregistrate în domeniul ştiinţelor, experienţa din gândirea şi practica militară, noua
fizionomie a războiului, caracteristicile şi cerinţele mereu moderne ale confruntării
armate sunt principalii factori care pun o amprentă, din ce în ce mai evidentă, pe
tendinţele şi evoluţia managementului operaţional şi cel a sprijinului logistic.
Fenomenul militar, în viitor, capătă o complexitate tot mai mare, pe de o parte,
datorită mutaţiilor care se produc în dimensiunea componentelor sale (politice,
economice, sociologice, informaţionale, de violenţă etc.), iar pe de altă parte, datorită
faptului că el coexistă şi în interiorul stărilor de pace.
Actualmente, interesul naţional de asigurare a propriei securităţi se interferează
şi subordonează obiectivelor Alianţei Nord-Atlantice. În acest sens, modernizarea
structurală şi funcţională a organismelor statutului şi a economiei, în vederea
transpunerii în practică a programelor vizând securitatea naţională a ţării, necesită
standarde aplicabile în concordanţă cu strategiile Alianţei şi ale Uniunii Europene, având
în vedere elementele de specificitate şi caracteristicile războiului modern.
Particularităţile managementului acţiunii militare şi, implicit, a managementului
sprijinului logistic se înscriu în concepţia de transformare a NATO, care este una
profundă, de filozofie şi fizionomie, ce vizează creşterea capacităţii de reacţie rapidă şi
adecvată, promovarea operaţiilor bazate pe efecte, realizarea şi materializarea unor
strategii preemptive şi a unor structuri de forţe foarte eficiente care să corespundă
acestora.
Posibilii adversari, într-un viitor conflict armat, vor căuta să utilizeze căi
proactive şi modalităţi specifice războiului asimetric, pentru a ataca forţele armate şi a
limita ori diminua capacitatea de acţiune a acestora, exploatând punctele lor vulnerabile.
 În contextul menţionat, teoria şi practicile manageriale adecvate sistemului
logistic al forţelor moderne, ale începutului noului mileniu, trebuie să fie la fel de
flexibile, agile şi adaptabile ca şi structurile cărora le proiectează şi realizează sprijinul.
În viitor, managementul sprijinului logistic va determina concentrarea logistică
pe efortul acţional al forţei operaţionale. În acest sens, managementul va permite
realizarea sinergiei mecanismelor informaţionale, de mentenanţă, transport, asistenţă etc.
pentru a asigura un răspuns imediat în caz de criză şi de conflict, a urmări şi a putea
schimba rapid destinaţia cantităţilor de materiale şi a mijloacelor necesare, chiar şi pe
timpul transportului acestora, a livra beneficiarilor necesarul de echipamente, adaptat
situaţiei concrete, şi a asigura susţinerea forţei constituite pentru obţinerea succesului
acţiunii militare.
Implementarea sistemelor informaţionale perfecţionate şi ale modernizării
tehnologice determină, la rândul lor, concretizarea noilor concepte, precum
managementul rapid în logistica bazată pe reţea, modularitatea, distribuţia pe câmpul de
luptă, ceea ce contribuie la configurarea conţinutului concentrării logistice. Efectul
cumulativ va consta într-o arhitectură logistică nouă, caracterizată de transparenţă faţă
de utilizatori, cu o capacitate reală de a asigura fluxuri directe spre aceştia în teatrul
(zona) de operaţii.
Autorul nu-şi propune să trateze exhaustiv nici unul dintre aspectele abordate, ci
doar să creeze o imagine credibilă în abordarea managementului sprijinului logistic.
Acest demers se înscrie pe linia realizării interoperabilităţii conceptuale şi evidenţierii
aplicabilităţii tehnicilor şi procedurilor manageriale NATO în domeniul sprijinului
logistic.

General de brigadă prof. univ. dr.

VIOREL BUŢA
 ARGUMENT

Abordarea managerială a sprijinului logistic adecvat unei forţe necesită relevarea

îmbinării, în condiţiile dictate de noile exigenţe ale acţiunii militare, a funcţiilor
managementului şi a sistemelor organizatoric, decizional şi informaţional pentru
proiectarea şi realizarea efectivă a susţinerii efortului operaţional.
Tratarea managerială a sprijinului logistic este evidenţiată de doctrinele şi
manualele NATO în domeniu, ceea ce demonstrează că utilizarea funcţiilor şi sistemelor
de management specifice racordează în mod adecvat logistica cu domeniile sale
funcţionale la obiectivele forţei, pentru satisfacerea întocmai a cerinţelor operaţionale.
Prin înţelegerea mecanismului decizional logistic la nivelul unei forţe (grupare
operaţională care are caracter acţional întrunit sau care este constituită la nivelul unei categorii de
forţe; mari unităţi; unităţi din forţele terestre aeriene şi navale) se uşurează procesul în sine, sub
aspect acţional, la nivelul sistemelor de comandă şi de execuţie ale sprijinului logistic.
În viitorul apropiat se va pune un accent deosebit pe eficientizarea
managementului sprijinului logistic, prin dezvoltarea sistemelor proprii de conducere şi
perfecţionare a procesului de luare a deciziei la nivelul managementului forţelor
operaţionale, care să se relaţioneze şi să se integreze, în mod eficient, cu sistemele
informaţionale şi cu cele de comandă şi control ale structurilor luptătoare, pentru
atingerea obiectivelor acţiunii militare.
Lucrarea se adresează ofiţerilor de conducere logistică, ofiţerilor de stat major,
ofiţerilor studenţi şi cursanţilor pentru a-i ajuta să acţioneze cât mai eficient în procesele
de management operaţional şi al sprijinului logistic aferente acţiunii militare.
Provocarea pe care o lansăm cititorilor este, aşadar, de a utiliza informaţiile
prezentate în activităţile teoretice şi practice, de a face observaţii în vederea aducerii
unor eventuale corecţii lucrării.

Iunie 2005 Autorul

 CAPITOLUL 1
DETERMINĂRI ALE MANAGEMENTULUI SPRIJINULUI LOGISTIC

Motto: "Managementul nu va fi niciodată o ştiinţă

exactă, deoarece criteriul calităţii lui va fi
întotdeauna succesul practic...”
P. Drucker

1.1. Procesul de management al sprijinului logistic

În contextul actual, procesele de management specifice sprijinului logistic capătă
noi valenţe, generând o abordare modernă, ca urmare a creării condiţiilor de realizare a
obiectivelor de interoperabilitate cu structurile militare occidentale.
După opinia noastră, managementul sprijinului logistic rezidă în realizarea
proceselor şi relaţiilor manageriale specifice, în cadrul operaţional adecvat, în vederea
îndeplinirii misiunilor logisticii forţei.
Potrivit aprecierii noastre, managementul sprijinului logistic, la nivel operaţional,
reprezintă procesul complex şi continuu prin care se urmăreşte realizarea obiectivelor
specifice, ca urmare a utilizării eficeiente a potenţialului uman, material şi financiar la
dispoziţia forţei. Totodată, sub aspect conceptual, managementul sprijinului logistic
reprezintă ştiinţa şi arta de a conduce oamenii ale căror funcţii sunt diferite şi
specializate, dar care cooperează pentru a atinge obiectivele operaţionale fixate.
Concretizarea managementului sprijinului logistic presupune realizarea, în mod
obligatoriu, a procesului de management specific, integrat celui operaţional.
Astfel, din punctul nostru de vedere, procesul de management al sprijinului logistic se
explică prin acţiunea sistemului conducător asupra sistemului condus, ca urmare a
materializării ansamblului activităţilor de planificare, organizare, comandă, coordonare şi
control-evaluare exercitate de către logisticieni, în vederea stabilirii şi realizării obiectivelor
specifice (de aprovizionare, transport, mentenanţă, asistenţă, asigurare etc.). Toate aceste
acţiuni reflectă, de fapt, funcţiile sau atributele managementului aplicat în domeniul sprijinului
logistic care, îndeplinite în mod eficient, determină îndeplinirea misiunilor logisticii în situaţii
de criză sau de conflict armat. Prin explicarea fiecărei funcţii în parte, precum şi prin analiza
tuturor în ansamblu, avem imaginea completă a procesului de management al sprijinului
logistic.
În cadrul proceselor de management se delimitează mai multe componente
principale cărora le corespund funcţiile conducerii - planificarea, organizarea, comanda,
coordonarea şi control-evaluarea. Acestea alcătuiesc şi conţinutul procesului tipic de
management logistic.
Procesul specific de management al sprijinului logistic se poate restructura, în
funcţie de modul în care sunt concepute şi exercitate atributele sale, în trei faze sau etape
principale:
¾ Faza previzională - caracterizată prin preponderenţa planificării, este axată pe
anticiparea de modalităţi, metode, soluţii necesare proiectării sprijinului logistic, potrivit
cerinţelor determinate de complexitatea operaţiei ce urmează a fi desfăşurată.
¾ Faza de operaţionalizare - se caracterizează prin organizarea, comanda şi
coordonarea personalului angajat la realizarea obiectivelor cuprinse în anexele “sprijin
logistic” la planul şi ordinul de operaţie.
¾ Faza de comensurare şi interpretare a rezultatelor - se caracterizează prin
preponderenţa exercitării funcţiei de control-evaluare, având în vedere obiectivele
sprijinului logistic şi criteriile stabilite în prima fază.

1.2. Sistemul de management al sprijinului logistic

Sistemul de management al sprijinului logistic reprezintă ansamblul elementelor
cu caracter decizional, organizatoric, informaţional, motivaţional, al metodologiei şi
tehnicilor specifice prin intermediul cărora se exercită procesele şi relaţiile de
management în vederea realizării misiunilor logisticii în situaţie de criză şi la război.
 Sistemul de management al sprijinului logistic cuprinde mai multe componente
(ca sisteme de sine stătătoare), care se deosebesc în funcţie de natura şi caracteristicile
acestora, astfel:
• sistemul organizatoric;
• sistemul informaţional;
• sistemul decizional;
• sistemul metodelor şi tehnicilor de management;
• alte elemente de management.
În figura 1.2. este evidenţiată relaţionarea sistemelor decizional, informaţional şi
de execuţie în cadrul managementului sprijinului logistic. *

MANAGEMENTUL SPRIJINULUI
LOGISTIC

SISTEMUL decizii OFIŢERII DE PLANIFICARE

DECIZIONAL LOGISTICĂ
ŞEFUL COMPARTIMENTULUI ordine OFIŢERII
OFIŢERII DE
DE CONDUCERE
LOGISTIC* LOGISTICĂ
CONDUCERE LOGISTICĂ

SISTEMUL
INFORMAŢIONAL

• PLANURI
INFORMAŢII
DOCUMENTE DE • PROGRAME
CONDUCERE A • CERERI
SPRIJINULUI CIRCUITE • SITUAŢII
LOGISTIC INFORMAŢIONALE • RAPOARTE
• HĂRŢI
FLUXURI • ETC.
INFORMAŢIONALE

PROCEDURI ŞI MIJLOACE DE
PRELUCRARE A
INFORMAŢIILOR

decizii decizii
SISTEMUL
ordine DE EXECUŢIE ordine

Fig. 1.2. Relaţionarea sistemelor decizional, informaţional şi de execuţie în cadrul managementului

sprijinului logistic

*
şeful structurii de conducere (comandă) a sprijinului logistic termen care va fi utilizat, în continuare, în lucrare.
 Sistemul organizatoric reprezintă o componentă a sistemului de management al
sprijinului logistic şi cuprinde ansamblul elementelor de natură organizatorică ce asigură
cadrul, divizarea, combinarea şi funcţionalitatea proceselor de muncă în vederea
realizării obiectivelor de susţinere a operaţiei.
Sistemul informaţional al sprijinului logistic desemnează totalitatea datelor,
informaţiilor, circuitelor informaţionale, fluxurilor informaţionale, procedurilor şi
mijloacelor de tratare a informaţiilor existente între structurile de conducere logistică şi
marile unităţi, unităţi, subunităţi şi formaţiuni de sprijin logistic ce au drept scop
asigurarea suportului informaţional necesar pentru previzionarea şi îndeplinirea
misiunilor de sprijin logistic.
Sistemul informaţional al sprijinului logistic îndeplineşte, în principal, trei
funcţii:
a) funcţia decizională – care asigură ansamblul informaţiilor pentru iniţierea,
fundamentarea şi adoptarea deciziilor de conducere a sprijinului logistic;
b) funcţia operaţională – care constă în asigurarea personalului cu ansamblul
informaţiilor necesare realizării mulţimii de acţiuni implicate în executarea atribuţiilor
funcţionale ce le revin;
c) funcţia de documentare – care vizează furnizarea de informaţii a căror
valorificare, în interesul structurilor de decizie logistică şi marilor unităţi, unităţilor,
subunităţilor şi formaţiunilor de execuţie a sprijinului logistic, condiţionează sensibil, în
perioadele de pregătire, desfăşurare şi încheiere a acţiunilor militare, eficienţa eforturilor
specifice (de aprovizionare, mentenanţă, asistenţă etc.).
Sistemul decizional constă în ansamblul deciziilor adoptate şi aplicate în cadrul
structurilor de conducere (comandă), şi a celor de execuţie a sprijinului logistic.
Sistemul decizional al managementului sprijinului logistic îndeplineşte două
funcţii principale:
a) direcţionarea activităţilor specifice proceselor decizionale pentru proiectarea şi
planificare sprijinului logistic necesar forţei;
 b) declanşarea acţiunilor personalului de conducere şi de execuţie a sprijinului logistic
din structurile forţei, pentru îndeplinirea misiunilor specifice, potrivit cerinţelor acţiunii militare.
Sistemul metodelor şi tehnicilor de management sau metodologic–managerial,
prin funcţiile specifice, evidenţiază:
a) asigurarea suportului metodologic pentru exercitarea ansamblului proceselor şi
relaţiilor de management al sprijinului logistic;
b) fundamentarea ştiinţifică a muncii de management;
c) dezvoltarea potenţialului personalului managerial şi de execuţie din sistemul
logistic al forţei.

1.3. Locul, rolul şi importanţa managementului sprijinului logistic în cadrul

managementului operaţional
În cadrul managementului operaţional al forţei, un loc important îl ocupă
sistemul de comandă, acesta fiind un element de structură al dispozitivului. Sistemul de
comandă al acţiunilor de luptă se realizează astfel încât să asigure continuitatea
exercitării actului de conducere şi menţinerea unei legături permanente cu eşalonul
superior, forţele din subordine, vecinii, cu cei cu care se cooperează şi cu organele
administraţiei publice locale din zona de responsabilitate.
La rândul lui, sistemul de comandă se compune din structuri de decizie,
operaţionale, informaţionale, de securitate şi de sprijin logistic.1
Comandamentul este elementul de structură organizat pentru exercitarea actului
de conducere a acţiunilor militare, în general.
Sistemul logistic al forţei
Pe timpul derulării fazelor operaţiei, structura logistică* a forţei cuprinde: şeful
structurii logistice; compartimentul planificare logistică; compartimentul conducere
logistică; compartimentul coordonarea mişcării.

1
F.T.-1, Doctrina operaţiilor forţelor terestre, Bucureşti, 2004, p. 33.
*
structura logistică – structura de conducere (comandă) a sprijinului logistic – termen care va fi utilizat, în continuare, în
lucrare.
 Structura logistică desfăşoară, pe timpul acţiunilor de luptă, activităţi specifice
funcţiilor managementului sprijinului logistic, care se concretizează prin realizarea
asigurării financiare, aprovizionării, transporturilor, mentenanţei, infrastructurii,
asistenţei medicale, serviciilor de campanie. Structura logistică funcţionează ca sistem
de conducere a sprijinului logistic şi reprezintă componenta specializată a
comandamentului forţei care îl asistă pe comandant în rezolvarea problemelor de
logistică pe timpul acţiunilor de luptă. Potrivit prevederilor reglementărilor în vigoare
„sistemul logistic al forţei este constituit din structurile de comandă, structurile de
execuţie proprii şi cele ale eşaloanelor subordonate, elementele de infrastructură sau
cele cu care se cooperează (colaborează), precum şi din relaţiile funcţionale dintre
acestea”2.
Structura de conducere este reprezentată de şeful structurii logistice şi
compartimentele din subordine, care decid, ordonă şi controlează modul de realizare a
sprijinului logistic, pentru îndeplinirea misiunii, potrivit competenţelor stabilite.
Structura de execuţie a sprijinului logistic este reprezentată, în funcţie de mărimea
forţei operaţionale, de brigada logistică, batalionul logistic (similar) sau de subunitatea de
stat major şi deservire. Acestea se regăsesc în sistemul de comandă-execuţie. În concluzie,
structura de execuţie este formată din elemente specializate în asigurarea condiţiilor
materiale necesare desfăşurării actului de management al sprijinului logistic.
Relaţii funcţionale
Relaţiile funcţionale sunt raporturile care se stabilesc în interiorul structurii
logistice de conducere, între compartimentele subordonate, prin personalul de
specialitate al acestora, şi, totodată, raporturile dintre structura de conducere logistică a
grupării operaţionale sau a marii unităţi tactice şi structurile de execuţie a sprijinului
logistic subordonate.
O importanţă majoră pentru organizarea şi realizarea unui management eficient
al sprijinului logistic la nivelul forţei o reprezintă stabilirea unor relaţii funcţionale

2
Ibidem
adecvate care să funcţioneze eficient în ambele sensuri, atât pe verticală, cât şi pe
orizontală.
Exercitarea oportună a conducerii sprijinului logistic necesită realizarea unui
sistem de relaţii viabil, uşor adaptabil, care să-i asigure continuitatea funcţionării în toate
situaţiile.3
Structura de conducere a sprijinului logistic al forţei care poate fi: J-4; G-4; A-4;
S-4; N-4*, se va relaţiona direct cu componentele (structurile) de specialitate din cadrul
Comandamentului Logistic Întrunit, Bazelor Logistice Teritoriale, Brigăzii Logistice,
pentru realizarea nivelului superior de concepţie şi planificare a sprijinului logistic al
acţiunilor militare.
Dispunerea personalului din cadrul structurii de conducere a sprijinului logistic
va fi decisă de comandantul forţei care desfăşoară operaţia, în funcţie de misiunile ce
trebuie îndeplinite şi de resursele avute la dispoziţie. Structura logistică a forţei exercită
actul de management al sprijinului logistic pe timpul pregătirii şi ducerii operaţiilor din
punctul de comandă.
De aici logisticienii realizează legăturile necesare cu eşalonul superior, cu şefii
structurilor logistice ale marilor unităţi şi unităţilor subordonate, cu forţele cu care se
cooperează şi cu vecinii. Totodată, se asigură legăturile necesare cu organele administraţiei
publice locale, cu sursele de aprovizionare şi unităţile prestatoare de servicii.
Pentru automatizarea conducerii sprijinului logistic, structurile logistice de la
nivelul forţei operaţionale şi de la marile unităţi şi unităţi subordonate sunt dotate cu
computere pentru prelucrarea adecvată a informaţiilor specifice, în vederea elaborării şi
transmiterii mai rapide a ordinelor, datelor şi informaţiilor de specialitate.
Rolul managementului sprijinului logistic
Pentru a descrie rolul managementului sprijinului logistic al forţei în operaţie
trebuie să precizăm că acesta se exercită continuu, încă din timp de pace, dezvoltându-se

3
S.M.G./P.F.-4, Doctrina pentru sprijinul logistic al operaţiilor întrunite, Bucureşti, 2003, p. 49.
*
G-4 este pentru gruparea de forţe – nivel divizie
potrivit dimensiunilor conflictului. În acest scop, managementul sprijinului logistic
trebuie să fie precis şi oportun.
Există o corelaţie între managementul logistic pe timp de pace şi cel la război
(managementul sprijinului logistic), prin faptul că primul îl determină, într-un anume
mod, pe cel de-al doilea, în sensul că eficienţa măsurilor şi activităţilor care vizează
apărarea naţională marchează în mod hotărâtor, pozitiv sau negativ, desfăşurarea
acţiunilor militare.
Astfel, pe timp de pace, managementul logistic are menirea de a asigura
înzestrarea şi dotarea structurilor militare cu armament, tehnică, echipament, hrană,
precum şi pregătirea sub toate aspectele a forţelor armate ale ţării, menţinându-le
permanent un nivel ridicat al capacităţii de luptă, pentru a fi în măsură ca, pe baza
deciziei organelor constituţionale, să treacă la îndeplinirea misiunilor stabilite.
Pe timpul pregătirii şi ducerii acţiunilor militare, rolul managementului
sprijinului logistic al forţei constă în realizarea stocurilor pe clase de materiale, în cadrul
structurilor de logistică subordonate, destinate asigurării sprijinului logistic forţelor
luptătoare. Necesitatea sprijinului logistic decurge din nevoia maximizării efortului pe
anumite direcţii, care se apreciază ca hotărâtor în economia acţiunilor de luptă.
În cadrul sistemului logistic, rolul managementului sprijinului logistic al forţei
este relevat de următoarele obiective:
• diagnosticarea sistemului logistic: situaţia existentului în bunuri materiale
la structurile forţei şi situaţia capacităţilor operaţionale la dispoziţie;
• planificarea resurselor materiale şi financiare: aprovizionarea pe clase de
materiale, cu tehnică şi echipamente, şi plata achiziţiilor şi rechiziţiilor de
bunuri materiale;
• planificarea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor pentru: executarea
transporturilor; aprovizionarea forţelor; deplasarea personalului,
mijloacelor de luptă şi materialelor; evacuarea bolnavilor, răniţilor şi a
tehnicii deteriorate;
 • organizarea şi desfăşurarea activităţilor de mentenanţă: evacuarea tehnicii
deteriorate; executarea lucrărilor de reparaţii pentru repunerea tehnicii în
stare de funcţionare; executarea întreţinerilor tehnice; predarea tehnicii
indisponibile la eşalonul superior;
• planificarea şi asigurarea facilităţilor de infrastructură: cazarea trupelor;
deplasarea, protecţia forţelor şi populaţiei civile, a bunurilor materiale şi a
valorilor patrimoniului cultural naţional;
• planificarea şi realizarea asistenţei medicale: asigurarea de servicii de
medicină preventivă, servicii stomatologice; aprovizionarea cu
medicamente şi materiale sanitar-farmaceutice; asistenţa sanitar-veterinară;
evacuarea medicală a răniţilor şi bolnavilor; protecţia medicală împotriva
armelor de distrugere în masă (chimice, bacteriologice, radiologice şi
nucleare) (ADMCBRN);
• organizarea serviciilor de campanie: hrănirea şi asigurarea cu apă potabilă;
îmbăierea efectivelor şi spălatul lenjeriei; igiena sanitară; activităţi
funerare; asigurarea forţei de muncă pentru manipulări de materiale;
protecţia mediului şi lucrări diverse în folosul trupelor.
Importanţa managementului sprijinului logistic
Importanţa managementului sprijinului logistic al forţei în operaţie este dată de
realizarea dimensionării şi corelării optime a fluxului de informaţii, bunuri şi persoane,
în vederea asigurării forţelor cu tot ceea ce le este necesar la momentul potrivit şi la
locul indicat. Pentru ca activităţile să se desfăşoare cu rapiditate şi în deplină siguranţă,
sistemul informaţional logistic trebuie să fie viabil, coerent, să funcţioneze atât pe
verticală, cât şi pe orizontală, în orice situaţie.
Pentru realizarea propriu-zisă a managementului centralizat şi integrat pe cele
cinci clase de materiale, în armata României se va utiliza ,,Sistemul informatic logistic-
AILS”. Apreciem că acesta va fi de o importanţă deosebită pentru structurile forţei,
deoarece va asigura: transmiterea mai rapidă a datelor de la structurile logistice
subordonate, realizarea controlului automat al activităţilor de distribuţie a materialelor
din depozite şi primirea acestora la mari unităţi şi unităţi; accesul structurii de conducere
a sprijinului logistic al forţei la datele privind nivelul stocurilor la toate marile unităţi şi
unităţile subordonate; controlul automat al stocurilor şi asigurarea informaţiilor necesare
completării acestora prin redistribuire sau achiziţii; managementul echipamentelor,
mentenanţei, al distribuţiilor şi al achiziţiilor.
O importanţă deosebită în asigurarea managementului sprijinului logistic al forţei
în operaţie o are funcţia de planificare pentru realizarea suprapunerii efortului logistic
peste efortul operaţional - în planificarea şi derularea acţiunilor de luptă.
Am putea spune că logistica va acţiona ca un multiplicator de forţă, ca un
rezervor de bunuri materiale şi servicii, care, în orice moment şi în orice condiţii, să
revitalizeze forţele luptătoare. Deci, sprijinul logistic trebuie să fie în deplină
concordanţă cu necesităţile forţelor proprii, mai cu seamă la nivel tactic. De aici rezultă
necesitatea de funcţionare sincronizată a întregului proces de management al sprijinului
logistic, care să evidenţieze claritate şi precizie în derulare.
Importanţa managementului sprijinului logistic al forţei în operaţie este dată şi de
factorii care influenţează în mod decisiv sprijinul logistic. Astfel, şeful structurii de
conducere logistică, trebuie să ţină seama în exercitarea comenzii de următorii factori:
• scopul sprijinului – se referă la tipurile (felurile) şi nivelurile de sprijin ce
trebuie asigurate forţei (trupelor), acesta diferind în funcţie de tipul
operaţiei, timpul de pregătire, durata şederii în zona de operaţii (teatru şi
fazele acţiunii militare);
• reţelele de distribuţie – sistemul de comunicaţii şi informatică, componenta
fizică (fabrici, depozite, drumuri, căi ferate, aeroporturi, poduri, clădiri etc.)
şi resursele (oameni, materiale, maşini) ce acţionează în cadrul sau în afara
câmpurilor fizice;
• sursele de sprijin – pot aparţine Ministerului Apărării Naţionale, naţiunii
gazdă sau pot fi intercategorii de forţe, neguvernamentale, multinaţionale;
 • disponibilitatea materialelor – se realizează prin stocuri şi reaprovizionări
şi are un rol decisiv în asigurarea continuităţii;
• modularitatea – creşte posibilităţile de comandă şi control pentru acţiuni pe
spaţii largi şi asigură elemente de sprijin interschimbabile, expandabile şi
adaptabile la cerinţele misiunii şi condiţiile concrete.4
Managementul sprijinului logistic este un proces continuu, ciclic, care se execută
de la primirea misiunii până la luarea deciziei şi, ulterior, pe tot parcursul desfăşurării
acţiunilor de luptă, până la încheierea activităţilor, şi o perioadă chiar după încheierea
acestora.
Rezultă că organelor de conducere (comandă) a sprijinului logistic le revin
misiuni deosebit de complexe în pregătirea şi ducerea acţiunilor de luptă. Pentru
realizarea lor în cele mai bune condiţii, se cere din partea acestora o temeinică pregătire,
competenţă, spirit de răspundere, multă iniţiativă şi perseverenţă.

1.4. Unele abordări privind modernizarea şi eficientizarea sistemului logistic

al armatei cu implicaţii manageriale
Responsabilităţi şi obiective
Logistica militară naţională, la nivel strategic, operativ şi tactic, acoperă un spectru
larg de funcţiuni şi procese intercondiţionate, determinate de cerinţele conflictelor moderne.
Modernizarea şi eficientizarea logisticii militare necesită realizarea unor structuri
de logistică de tip modular, flexibil şi manevrier, cu o capacitate mare de reacţie pentru
sprijinul oportun al marilor unităţi şi unităţilor luptătoare din compunerea unei forţe
operaţionale cu toate clasele de tehnică şi materiale, în condiţiile realizării interoperabilităţii
conceptuale şi funcţionale cu sistemele logistice ale ţărilor aliate.
În sensul modernizării logisticii, în mai 2001, organismul de specialitate al
Alianţei a remis documentul „Politica NATO de cooperare în logistică” (C-M 44) care

4
F.T.-1, Doctrina operaţiilor forţelor terestre, Bucureşti, 2004, p. 365.
evidenţiază că ţările membre au o responsabilitate colectivă în logistică. De aici rezultă
că statele sunt responsabile de echiparea şi înzestrarea forţelor ce le aparţin şi de
furnizarea resurselor necesare, iar cooperarea, standardizarea şi multinaţionalitatea în
logistică vor permite realizarea eficienţei şi eficacităţii scontate a acţiunilor Alianţei.
Această politică, promovată cu precădere de logisticienii din cadrul Cartierului General
NATO, ilustrează, în mod adecvat, orientarea de dezvoltare a multinaţionalităţii în
logistică.
Înscriindu-se în sfera menţionată, Conferinţa Înalţilor Responsabili pentru
Logistică ai NATO (SNLC) a aprobat documentul „Viziunea şi obiectivele logistice ale
NATO, pe perioada 2003 – 2008”, care statuează principalele obiective pe linie logistică
pe care Alianţa ar trebui să le atingă până în anul 2008, evidenţiind astfel tendinţele şi
domeniile de bază avute în vedere de autorităţile Organizaţiei, pentru a putea fi
dezvoltate în următorii ani.
Pentru a se renunţa la concepţia potrivit căreia logistica este o problemă exclusiv
naţională, la sfârşitul anului 2003 a fost elaborat documentul „Principii şi politici în
logistică”, M.C. 319/2, care aduce o mutaţie majoră, statuând multinaţionalitatea ca unul
dintre principiile destul de importante în funcţionarea logisticii Alianţei.
Exigenţele impuse de obiectivele transformării Alianţei, pe termen scurt, mediu
şi lung, în procesele de generare, regenerare şi susţinere a forţelor, implică o serie de
transformări majore care vizează atingerea unor cerinţe de eficienţă la nivelul
domeniilor funcţionale ale sprijinului logistic (figura 1.3.).
În procesul de pregătire, operaţionalizare şi susţinere a forţelor se remarcă
necesitatea realizării principalelor obiective logistice care reflectă asigurarea capacităţii
de dislocare rapidă a forţelor, sprijinul logistic al forţelor operaţionale care îndeplinesc
misiuni în afara teritoriului naţional, asigurarea facilităţilor naţiunii gazdă (HNS),
implementarea sistemului aliat de dislocare, mişcare şi transport (A.D.A.M.S.) şi, nu în
ultimul rând, extinderea şi perfecţionarea activităţii de externalizare a serviciilor
specifice.
 Combinaţia dintre avansul tehnologic şi dezvoltarea ştiinţifică a creat acele
tendinţe privind evoluţia strategiei şi planificării apărării, orientate spre: avansul
tehnologiei în domeniul senzorilor, procesării informaţiei, preciziei de ochire, precum şi
o largă interacţiune între domeniul comercial şi cel militar.
Cerinţe de eficienţă
Pentru modernizarea şi eficientizarea acţiunilor militare, inclusiv de natură
logistică, sunt materializate trei concepte operaţionale fundamentale: războiul bazat pe
reţea, operaţiile centrate pe efecte şi operaţiile decisive rapide. În acest scop apar
următoarele cerinţe: implementarea noilor capacităţi de susţinere, de dislocare, programe
de cercetare-dezvoltare, programe de achiziţii etc.
Ameninţările asimetrice, cauzate în special de proliferarea şi dezvoltarea
reţelelor teroriste, a crimei organizate transfrontaliere, precum şi a acţiunilor de incitare
la extremism, separatism sau xenofobie, impun cerinţe noi de eficienţă pentru sistemul
logistic operaţional, după cum se poate vedea în figura 1.3. Modernitatea şi eficienţa
sistemului logistic operaţional se pot concretiza prin cerinţele de mobilitate, flexibilitate,
modularitate, continuitate şi promptitudine.
În condiţiile actuale, sistemele logistice operaţionale se află în faţa noilor
provocări de natură complexă, la care trebuie să răspundă cât mai eficient şi, de
asemenea, să fie în permanentă transformare, pentru a se putea adapta rapid la noile
condiţii ce apar ca urmare a evoluţiilor erei informaţionale.
Cerinţele războiului bazat pe reţea (RBR) impune proiectarea rapidă, a forţelor
participante la acţiuni, în orice zonă a globului, probabil cu o parte a forţelor de reacţie,
cu o durată de notificare mai mică decât în prezent.
Acest aspect determină consecinţe importante asupra conceperii capacităţilor de
transport strategic, care vor trebui să aibă următoarele dimensiuni:
• concentrarea eforturilor pe transportul strategic prin dezvoltarea
capacităţilor de transport aerian şi naval;
 • integrarea şi sincronizarea capabili–
tăţilor pentru pregătirea şi realizarea
mobilitatea oportună a deplasării;
• capacitatea continuă de mişcare,
repoziţionare în teatru sau zona de
operaţii.

• organizarea structurilor logistice,

pentru a putea fi dimensionate în
raport cu teatrul (zona) de operaţii şi
flexibilitatea specificul misiunilor de luptă;
• realizarea adecvată a liniilor de
sprijin logistic.

• o structură modulară cu entităţi

Cerinţe de specifice funcţiilor logistice
eficienţă ale (aprovizionare, transport,
modularitatea mentenanţă, asistenţă medicală etc.),
sistemului
logistic contribuie decisiv la creşterea
operaţional eficienţei sprijinului logistic

• sistemul logistic trebuie să asigure

sprijinul în orice condiţii, continuu şi
continuitatea pe întreaga durată de ducere a
acţiunilor militare, pe baza unei
planificări riguroase.

• forţele de sprijin logistic trebuie să

poată să acţioneze prompt, cu
capabilităţile necesare, pentru a se
promptitudinea dispune în raioane apropiate de cele
ale structurilor pe care le deservesc,
în vederea îndeplinirii misiunilor
specifice.

Fig. 1.3. Cerinţe ale sistemului logistic operaţional

 • realizarea aranjamentelor cu companiile naţionale civile pentru sporirea
capacităţii de transport strategic, într-un singur drum al forţelor de reacţie, în maximum
30 de zile de la notificare;
• realizarea unor înţelegeri multinaţionale privind folosirea, în comun sau în
completare, a unor capacităţi de transport strategic naval;
• achiziţia platformelor de transport auto al containerelor şi echipamentelor
grele, precum şi achiziţia instalaţiilor de încărcare-descărcare a acestora.
Potrivit aprecierii specialiştilor, intensificarea cooperării în logistică va
determina dezvoltarea unităţilor logistice multinaţionale integrate, care se va realiza prin
crearea unor structuri militare, în urma înţelegerii dintre două sau mai multe ţări, care
sunt de acord să furnizeze capacităţi logistice, sub controlul operaţional al unui
comandant NATO, pentru sprijinul logistic al unei forţe multinaţionale.
Pe baza principiului economiei de resurse, mijloace şi efort, Alianţa va dezvolta
activităţile de creare a unor capacităţi comune de sprijin logistic, la nivelul teatrului
(zonei) de operaţii. În acest scop, considerăm că ţara noastră trebuie să fie capabilă să
contribuie la efortul multinaţional solicitat cu capabilităţi de aprovizionare, transport
aerian şi terestru, mentenanţă şi asistenţă (sprijin şi evacuare) medicală, care să se poată
interrelaţiona, în conformitate cu conceptul de RBR, cu forţele Alianţei, în cadrul unei
reţele unice, apte să capteze şi să transmită informaţia, în timp real, dar şi să acţioneze
imediat, cu efecte şi la parametrii comparabili şi comuni.
Domenii de acţiune. Programe în derulare
Pentru modernizarea şi eficientizarea sistemului logistic al armatei sunt în
derulare, la nivelul Direcţiei Logistice, programe, pe următoarele domenii de acţiune:
interoperabilitatea în domeniul logistic; planificarea strategică şi schimbul de date în
domeniul logistic; sprijinul naţiunii gazdă (HNS); capacitatea de dislocare a forţelor;
măsuri de accelerare a integrării în NATO, din punct de vedere logistic.
Dintre programele majore, aflate în curs de derulare, putem evidenţia: asumarea
preşedinţiei Grupului de lucru permanent al experţilor din domeniul logistic;
implementarea standardelor şi doctrinelor NATO din domeniul logistic; Programul de
implementare a sistemului de codificare NATO; faza a doua de implementare a
Sistemului Informatic Logistic (AILS); Planul de integrare în cadrul sistemului de
planificare şi raportare logistică NATO, prin utilizarea pachetului software LOGFASS
(LOGREP, ADAMS, ACROSS); Planul de implementare a conceptului carburantului
unic; elaborarea Catalogului HNS şi a Concepţiei privind acordarea de către România a
Sprijinului Naţiunii Gazdă (HNS); asumarea rolului de Naţiune–Lider în cadrul
proiectului de constituire a Unităţii Multinaţionale Integrate de Geniu (Engineering
MILU), acţiune de pionierat în logistica multinaţională şi de mesaj politic favorabil,
deosebit de apreciat de oficialii Alianţei; dezvoltarea aranjamentelor stand-by cu
companiile naţionale de transport în vederea acoperirii necesarului de mijloace tehnice
pentru realizarea dislocării strategice.

Previziuni funcţionale
Potrivit prevederilor „Viziunii strategice – 2010, Armata României”, în viitorul
apropiat, se preconizează constituirea unei Forţe Naţionale Înalt Operaţionalizate polivalente,
capabilă să facă faţă atât unor provocări previzibile, cât şi unora greu de anticipat, ce include
capacităţi militare convenţionale dar şi neconvenţionale şi, mai ales, asimetrice, atât în cadrul
Alianţei, cât şi pe teritoriul naţional.
În conformitate cu acordurile şi reglementările în domeniu, pentru ca forţa
menţionată să desfăşoare misiuni specifice de lungă durată, în teatrul (zona) de operaţii
se impune necesitatea existenţei unei capacităţi de autosusţinere de cel puţin 30 de zile,
fără întrerupere.
Derularea, în ritm susţinut, a sprijinului logistic presupune elaborarea şi aplicarea
de proceduri standard de operare, care reprezintă cheia succesului operaţional, în
condiţiile în care apare necesitatea desfăşurării simultane a operaţiilor logistice atât de
dislocare, cât şi de susţinere în teatru (zona de operaţii).
 Pentru realizarea obiectivelor amintite, generate de restructurarea forţelor (pentru
a deveni mai flexibile, modulare, cu înaltă mobilitate, rapid dislocabile), se impune ca
sprijinul logistic să fie deplin integrat concepţiei operaţiei şi planului de manevră. În
acest sens, se impune realizarea unor direcţii fundamentale de eficientizare a funcţionării
sistemului logistic, astfel:
¾ modernizarea managementului sistemului logistic prin utilizarea adecvată a
echipamentelor şi programelor informatice specifice, pentru generarea fluxurilor
informaţionale, în timp real, necesare coordonării exercitării comenzii forţelor logistice
subordonate; atât în prezent, cât şi în viitorul imediat are loc informatizarea unitară a
întregului sistem logistic, prin Sistemul Automatizat de Informatizare a Logisticii
(AILS), care va oferi baza de date privind existentul şi mişcarea de echipamente şi
materiale, vizibilă pentru toţi utilizatorii, prin gestionarea centralizată a cererilor, şi,
totodată, se lucrează la realizarea unui sistem informatic pentru coordonarea şi controlul
mişcării care, ulterior, va fi încorporat în AILS;
¾ realizarea modularităţii, care să permită modificarea structurilor de sprijin
logistic pe baza cerinţelor esenţiale ale misiunii, în vederea sporirii mobilităţii,
organizării utilizării resurselor şi realizării unui număr mai mic de operaţii logistice;
¾ standardizarea la toate nivelurile, inclusiv dotarea cu acelaşi tip de tehnică
(de luptă: blindată sau neblindată; de transport etc.) pentru toate tipurile de subunităţi,
este elementul ce va contribui la îmbunătăţirea sprijinului logistic;
¾ asigurarea capabilităţii logistice necesare va trebui să se bazeze pe
realizarea stocurilor iniţiale la standarde de calitate, care vor însoţi structurile forţei, iar
o mare parte dintre ele pot fi prepoziţionate strategic, în scopul asigurării unui ritm înalt
de desfăşurare în teatru (zona de operaţii); în funţie de rapiditatea derulării acţiunilor,
stocurile vor trebui să suporte şi repoziţionări rapide, acestea putând fi mult mai bine
realizate prin crearea acelui sistem de senzori, specific războiului bazat pe reţea, care să
permită atât vizualizarea permanentă a nevoilor de sprijin logistic, mişcarea continuă a
resurselor, cât şi previzionarea deplasărilor ulterioare către zonele de interes;
 ¾ realizarea unor platforme multivalente, posibil de proiectat în orice teatru
(zonă) de operaţii prin utilizarea vectorilor aerieni din dotare, care să faciliteze
transportul trupelor şi al materialelor, uşurând în acelaşi timp operarea şi mentenanţa;
¾ eficientizarea transporturilor, inclusiv prin dotarea cu mijloace auto
performante, care să permită transportul tehnicii de luptă şi al altor materiale în acelaşi
timp sau succesiv pe aceiaşi platformă;
¾ restrângerea lucrărilor de mentenanţă numai pentru echipamentele din
organica marilor unităţi şi unităţilor;
¾ accelerarea demersurilor pentru externalizarea lucrărilor de mentenanţă,
îndeosebi la echipamentele care vor rămâne în dotare şi după anul 2007;
¾ alocarea prioritară a resurselor disponibilizate pentru mentenanţa echipamentelor
aparţinând unităţilor declarate a fi contribuţie a României la pachetul de forţe NATO;
¾ asigurarea tratamentului medical, a evacuării medicale operaţionale, a
infrastructurii specifice, în orice condiţii.
Pe baza celor prezentate putem conchide că, în ansamblu, un sistem logistic
modern şi eficient permite un management adecvat pe baza: unui nivel înalt de
înţelegere a situaţiei operaţionale din punctul de vedere al sprijinului logistic; notificării
în vederea constituirii oportune şi utilizării adecvate a elementului de sprijin naţional;
prepoziţionării capacităţilor logistice în teatrul (zona) de operaţii; folosirii sistemului de
contracte pentru achiziţii de produse şi servicii, în special în cazul operaţiilor de lungă
durată; extinderii realizării eficace a reaprovizionării prin mijloace terestre, navale, şi
aeriene; implementării modularităţii logistice; conducerii eficiente la toate nivelurile
sistemului logistic.
 CAPITOLUL 2

FUNCŢIILE MANAGEMENTULUI SPRIJINULUI LOGISTIC

Motto: "A conduce înseamnă a prevedea şi

a planifica, a organiza, a comanda,
a coordona şi a controla”
Henri Fayol
În opinia noastră, funcţiile managementului sprijinului logistic au un caracter
tipic operaţional, ele având menirea de a proiecta şi realiza acţiunile specifice pentru
suprapunerea efortului material* peste efortul tactic.
Spre deosebire de funcţiile managementului logisticii din timp de pace, funcţiile
managementului sprijinului logistic implică situaţii de aplicare adecvate etapelor operaţiei, cu
diverse constrângeri, integrate unor procese ciclice, care se deosebesc prin acţiunile de
planificare, organizare, comandă, coordonare, control şi evaluare efectuate (figura 2).

Managementul sprijinului
logistic

Obiective

Funcţii manageriale

Planificarea Organizarea Comanda Coordonarea Control-evaluarea

Realizarea sprijinului
logistic aşteptat

Fig. 2. Funcţiile managementului sprijinului logistic

*
inclusiv a efortului de mentenanţă, de infrastructură, de asistenţă medicală etc.
 În cadrul oricărui proces de management al sprijinului logistic, fiecare dintre
funcţiile menţionate asigură îndeplinirea anumitor sarcini, iar toate, în mod integrator,
asigură atingerea tuturor direcţiilor fixate.

2.1. Planificarea sprijinului logistic

2.1.1. Unele consideraţii privind determinarea planificării
În războiul modern, logisticii îi revine o mare parte din ansamblul de activităţi şi
măsuri ce se execută de către structurile luptătoare în vederea pregătirii şi derulării cu
succes a acţiunii militare. În aceste condiţii, punctul de plecare în realizarea sprijinului
logistic îl constituie planificarea – funcţie esenţială a managementului specific.
Sub aspect conceptual, planificarea sprijinului logistic reprezintă un proces
complex care se bazează pe cunoaşterea continuă a situaţiei operativ-tactice şi logistice,
şi care se realizează de organele specializate ale forţei, în vederea asigurării gradului de
suport logistic optim, necesar îndeplinirii misiunii.
Mutaţiile produse în concepţia şi organizarea fiecărui eşalon evidenţiază
adaptarea funcţiilor şi misiunilor logisticii la schimbare. În noul cadru funcţional,
planificarea se constituie ca o funcţie esenţială a managementului sprijinului logistic,
care evidenţiază acel proces coordonat al compartimentului logistic (birou, secţie etc.)
pentru detalierea şi gestionarea tuturor activităţilor specifice, înainte şi pe timpul
derulării acţiunii militare. Toate aceste activităţi planificate trebuie să genereze fluxuri
continue de informaţii, însoţite de fluxuri fizice de informaţii, în ambele sensuri, între
eşaloanele logistice (superioare şi inferioare) participante la atingerea obiectivelor
proprii, în pregătirea şi desfăşurarea operaţiei.
Planificarea sprijinului logistic reprezintă, cu alte cuvinte, un proces dat de
ansamblul activităţilor prevăzute a fi desfăşurate într-o succesiune logică şi care au ca scop
întocmirea şi exploatarea informaţiilor din anexa „sprijin logistic” la planul de operaţie,
potrivit tipului şi caracterului acţiunii militare ce trebuie desfăşurate (figura 2.1.1. a.)
 MANAGEMENTUL SPRIJINULUI LOGISTIC

FUNCŢII MANAGERIALE

PLANIFICAREA SPRIJINULUI LOGISTIC

INIŢIEREA ELABORAREA SELECŢIA VARIANTEI PLANIFICAREA

PLANIFICĂRII CONCEPŢIEI OPTIME DE ACŢIUNE DIN PROPRIU-ZISĂ A
SPRIJINULUI SPRIJINULUI PUNCT DE VEDERE AL SPRIJINULUI LOGISTIC
LOGISTIC LOGISTIC SPRIJINULUI LOGISTIC PE DOMENII
FUNCŢIONALE

ANEXA „SPRIJIN LOGISTIC” LA

PLANUL DE OPERAŢIE*

ANEXA „SPRIJIN LOGISTIC” LA

ORDINUL DE OPERAŢIE*

Fig. 2.1.1.a. Planificarea ca funcţie a managementului sprijinului logistic *

Complexitatea activităţilor de sprijin logistic impune realizarea unei planificări

flexibile pentru îndeplinirea, în condiţii optime, a misiunilor specifice, de către
structurile de conducere şi de execuţie a sprijinului logistic din organica forţelor.
Prin planificare, activitatea de management al sprijinului logistic evidenţiază,
indiferent de structurile operaţionale la care se desfăşoară, conturarea efortului forţelor
de logistică implicate în sprijinul îndeplinirii scopului şi obiectivelor acţiunii militare,
astfel încât să fie obţinute efecte optime pe baza randamentului maxim al tuturor
resurselor la dispoziţie.

*
Manualul pentru organizarea de stat major şi operaţii întrunite ale forţelor armate, Bucureşti, 2004, p.265, (Anexa nr. 25);
Instrucţiuni pentru planificarea operaţională (Guidelines for Operational Planning – GOP), NATO, ianuarie, 2001, p. 72.
 Planificarea sprijinului logistic reprezintă suportul fundamentării şi concretizării
deciziei aferente (de sprijin logistic) şi se realizează în cadrul procesului decizional specific.
Aceasta permite optimizarea calităţii activităţilor decizionale în procesul de pregătire şi de
acordare a sprijinului logistic, prin adoptarea unui comportament decizional efectiv de către
logisticieni, care să exprime capabilitatea dată de principiul raţionalităţii de a corela şi ordona
succesiv activităţile proprii pe domeniile funcţionale ale sprijinului logistic.
Procesul elaborării anexei „sprijin logistic” la planul operaţie implică informaţii
corecte şi convingătoare despre cursul acţiunilor militare viitoare, în vederea proiectării
şi definitivării cu claritate a elementelor de conţinut. Este adevărat că schimbările survenite
pe plan operaţional sunt o stare de fapt, dar procesul decizional pentru planificarea sprijinului
logistic este tot atât de important ca şi planificarea operaţiei în sine. El forţează managementul
sprijinului logistic să găsească soluţiile adecvate, privind modul de realizare a optimului în toate
detaliile, şi să stabilească toate acţiunile necesare de asigurare (transport, mentenanţă, asistenţă etc.)
pentru obţinerea succesului. În figura 2.1.1. b. evidenţiem faptul că succesul acţiunii militare este
dat de reuşita planificării prin concretizarea eficace a prevederilor anexei „sprijin logistic” la
planul de operaţie în vederea realizării obiectivelor fixate.

urmăreşte feed-back
Sistemul decizional al sprijinului logistic al forţei

prevede
determină
Succesul acţiunii militare

condiţii

Reuşita planificării sprijinului logistic Derularea eficace a planului operaţiei

obiectiv fundamental informaţii

Realizarea sprijinului logistic adecvat

scop
Îndeplinirea misiunii forţei

Fig. 2.1.1.b. Importanţa planificării sprijinului logistic în operaţie

 Obţinerea succesului în acordarea sprijinului logistic, ca urmare a desfăşurării
activităţilor de management specific, presupune desfăşurarea unui proces dinamic,
orientat spre un scop, care coincide întotdeauna cu misiunea pe care o are de îndeplinit
forţa operaţională. În acest sens, perioada de planificare a sprijinului logistic variază în
funcţie de mai multe determinante, cum ar fi: timpul stabilit pentru pregătirea şi
îndeplinirea misiunilor; locul şi rolul structurilor militare angajate; suportul logistic
existent; condiţiile de anotimp şi stare a vremii.
Indiferent de succesiunea operaţiunilor militare, planificarea sprijinului logistic
trebuie întocmită pentru a fi pe deplin aplicabilă atât la nivelul forţei, cât şi la specificul
fiecărei structuri luptătoare subordonate. Aşadar, se impune corelarea corespunzătoare a
planificărilor de sprijin logistic întocmite în cadrul sistemului conducător al operaţiei cu
cele elaborate la nivelul sistemului operaţional condus.
În situaţia participării unor forţe româneşti la misiuni de menţinere a păcii,
planificarea va include acele detalii care vizează, în principal: proiectarea sprijinului
logistic necesar forţelor participante, potrivit opţiunii de angajare; prevederea timpului
necesar pentru disponibilizarea şi primirea resurselor (materiale şi financiare) pe timpul
pregătirii misiunii şi în perioada desfăşurării acesteia; capacitatea de transport pentru
personal, tehnică, materiale în zona de îndeplinire a misiunii: interoperabilitatea tehnicii
şi a aprovizionării produselor şi materialelor.
Mecanismul de realizare a planificării sprijinului logistic vizează ansamblul
activităţilor care au loc în cadrul procesului decizional logistic al operaţiei. Prin prisma
acestor activităţi sunt analizate variantele decizionale propuse, din care va fi selectată
alternativa optimă.
Având în vedere eşalonul la care se elaborează, considerăm că planificarea
sprijinului logistic se întocmeşte astfel: pe o perioadă îndelungată de timp (de la o lună
la un an), ceea ce înseamnă că se întocmeşte la nivel strategic; pe o perioadă redusă de
timp (de la una la trei zile până la o lună), fiind concepută la eşaloanele operative şi
tactice. Acest (din urmă) tip de planificare se mai numeşte şi operaţională, fiindcă
necesită preocupări pentru problemele curente ale sprijinului logistic.
În situaţii de criză şi conflict armat, anexa „sprijin logistic” la planul de operaţie
(ca rezultat al planificării sprijinului logistic) reprezintă, prin conţinut, un instrument
managerial ce oferă cadrul general pentru derularea viitoare a acţiunilor militare, acţiuni
care se înscriu în concepţia planificării de ansamblu a misiunilor primite de către forţă.
Prin modalitatea lor de previziune şi analiză, organele de conducere logistică
trebuie să aibă în vedere un anumit grad de flexibilitate în realizarea planificării
sprijinului logistic. La nivel operaţional, flexibilitatea planificării sprijinului logistic se
referă la varietatea (efectivă şi potenţială) de asigurare materială, mentenanţă şi asistenţă
medicală, ţinând seama de intensitatea acţiunilor militare, care sunt proiectate într-o
optică de eficienţă ce trebuie atinsă prin optimizarea gradului de sprijin logistic.
Pentru aplicare, planificarea sprijinului logistic determină, la rândul ei, o suită de
procese, acte decizionale şi decizii pentru realizarea, în condiţii de eficienţă, a tuturor
activităţilor de logistică proiectate.
Fiind concepută din timp de pace, pentru etapele iniţiale ale situaţiilor de criză
sau război, planificarea sprijinului logistic va fi apoi continuată în etapele dislocării,
angajării şi redislocării forţelor. În funcţie de eşalon şi complexitatea operaţiei în
elaborarea procesului planificării se disting puncte tari şi puncte slabe. Astfel, dinamica
efectivelor luptătoare, tehnica, nivelul stocurilor, deplasările, situaţiile ce impun sprijin
logistic imediat ş.a. sunt repere predominante sau punctele tari ale planificării. Pot exista
însă şi puncte slabe, manifestate, de regulă, ca urmare a: necorelării ritmurilor acţiunilor
cu posibilităţile logistice ale structurilor militare; imposibilităţii completării oportune a
resurselor materiale necesare, datorate rupturilor de stoc din cauze obiective (surse de
aprovizionare limitate, posibilităţi reduse pentru realizarea transporturilor, capacităţi
reduse de depozitare/păstrare, acţiunile adversarului ş.a.).
Planificarea sprijinului logistic, indiferent de forma acţiunilor de luptă, reprezintă
un proces intelectual elaborat şi realizat de compartimentul logistic, pentru asigurarea
gradului de suport logistic optim, în vederea îndeplinirii misiunilor forţei, şi este o
secvenţă a planificării operaţiei, desfăşurându-se concomitent cu activitatea celorlalte
compartimente ale statului major.5
Pentru îndeplinirea misiunilor deduse de comandant (în situaţia planificării
deliberate), structura de conducere logistică a forţei trebuie să identifice, pe timpul
planificării sprijinului logistic, toate resursele necesare îndeplinirii misiunilor deduse.
Scopul planificării sprijinului logistic este de a elabora anexa „sprijin logistic” la
planul şi la ordinul de operaţie – destinate să genereze susţinerea logistică necesară
forţei pentru îndeplinirea misiunii de luptă.
Planificarea sprijinului logistic pentru o forţă poate fi realizată, fie pentru toate structurile
din compunerea acesteia, în mod simultan, fie succesiv, pe fiecare componentă în parte.
Pentru elaborarea planificării proprii, potrivit complexităţii operaţiei, structura de
conducere a sprijinului logistic a forţei, împreună cu celelalte compartimente ale statului
major, identifică: elementele fundamentale ale planificării operaţiilor; centrele de
greutate ale grupării de forţe; punctele decisive; zona de interes, abordările directe şi
indirecte ale inamicului; direcţiile de efort; punctele critice probabile ale acţiunii;
secvenţele acţiunii şi succesiunea acestora; manevrele ce se vor impune a fi executate;
consumurile de materiale, forţele şi mijloacele; costurile financiare; ritmul; momentele
de pauză operativă; ruperile de ritm; dispersarea prin manevre şi reconcentrarea forţelor;
timpul necesar; activităţile de sprijin logistic specifice fiecărei faze a acţiunii (luptei).
Activitatea complexă de sprijin logistic trebuie să ţină seama de:
• concentrarea efortului logistic pentru crearea centrului de greutate
determinat sau menţinerea sprijinului logistic maxim al forţelor destinate pentru
eforturi majore;
• analizarea, din punct de vedere al sprijinului logistic, a tuturor punctelor
decisive identificate şi evidenţierea resurselor logistice la dispoziţie;

5
S.M.G./P.F.-4, Doctrina pentru sprijinul logistic al operaţiilor întrunite, p. 27.
 • analiza, din punct de vedere logistic, a momentului în care forţele pot
ajunge în punctele critice şi identificarea posibilităţilor de evitare a
ajungerii în aceste puncte;
• realizarea cursivităţii în acordarea sprijinului logistic, în funcţie de
secvenţele operaţiei şi determinarea necesarului de forţe, mijloace şi
materiale;
• estimarea costurilor, consumurilor şi pierderilor în forţe şi mijloace.6
Planificarea sprijinului logistic la nivelul forţei, se realizează pentru:
• generarea, respectiv regenerarea forţelor;
• deplasarea şi mişcarea în zona de operaţii a marilor unităţi şi unităţilor;
• transportul tehnicii şi materialelor necesare completării stocului trupelor la
marile unităţi şi unităţile din structura forţei.
Planificatorii sprijinului logistic trebuie să identifice problemele esenţiale,
potrivit obiectivelor care trebuie concretizate prin planul de acţiune, având în vedere
următoarele elemente considerate: cerinţele pentru dezvoltarea forţei; asigurarea cu
materiale şi servicii esenţiale; blocajele care pot apare în circulaţia pe axele de
reaprovizionare, evacuare şi reparare; planificarea şi coordonarea mişcării; reaprovizionarea
trupelor; agenţii economici din zona de responsabilitate logistică, ce pot deveni surse de
reaprovizionare sau de prestări servicii pentru forţă.
Detaliile coprinse în anexele ,,sprijin logistic” la planul şi la ordinul de operaţie,
atât pentru forţă, cât şi pentru structurile ei, trebuie să asigure:

• concentrarea sprijinului logistic pe direcţiile de efort;

• definitivarea clară a activităţilor de sprijin logistic care conduc la obţinerea

succesului;

• realizarea unităţii de efort a tuturor forţelor de logistică.

6
Ibidem
 2.1.2. Factorii care influenţează planificarea sprijinului logistic

Procesul de planificare al operaţiilor, pe teritoriul naţional, este, de regulă,

acelaşi ca şi pentru o operaţie multinaţională desfăşurată în afara teritoriului naţional şi
nu diferă foarte mult faţă de procesul general de planificare.

Particularităţile pe care acesta le presupune, rezidă în principal din caracterul

integrat al acţiunilor şi desfăşurarea acestei activităţi de către un comandament
operaţional, desemnat să conducă acţiunile militare.

Luarea în discuţie a interdependenţei şi influenţei factorilor care interrelaţionează

acţiunile militare şi, implicit, sprijinul logistic, precum şi amprenta acestora asupra
planificării, este o activitate laborioasă şi inepuizabilă.

Planificarea sprijinului logistic pentru o forţă operaţională, se află într-o strânsă

relaţie de interdependenţă cu planificarea operaţiei şi se execută în scopul multiplicării
puterii de luptă a structurilor acesteia. Prin urmare, planificarea sprijinului logistic
trebuie să se bazeze pe un spectru larg de informaţii referitoare la zona de operaţii şi
ameninţările specifice pe care şi forţele de logistică trebuie să le ia în consideraţie şi să
le analizeze.

Ca părţi inseparabile ale luptei armate, operaţiile şi logistica sunt complementare

şi interdependente. În cadrul etapelor de planificare, pregătire şi executare a operaţiilor
desfăşurate de către forţă, este necesară integrarea eforturilor planificatorilor operaţiei şi
a logisticienilor, precum şi interesele comenzii.
Însuşirea concepţiei comandantului, privind operaţiile viitoare şi luarea măsurilor
preliminare pentru sprijinul logistic al forţei, va asigura echilibrul dintre nivelul
cerinţelor pentru executarea misiunilor şi gradul de suport logistic.
Planificarea sprijinului logistic şi acţiunile care derivă din aceasta trebuie să fie
multilaterale, în acord cu scopul misiunii, pe deplin integrate în toate fazele procesului
de planificare a operaţiei.
 Considerentele planificării sprijinului logistic îl ajută pe comandant să facă
precizări privind modul de îndeplinire a misiunilor şi să evalueze caracterul adecvat al
acţiunilor şi fezabilitatea planurilor de operaţii.
Obiectivul fundamental al planificării sprijinului logistic este de a realiza concepţia de
sprijin logistic, pe care se bazează anexa ,,sprijin logistic” la planul şi la ordinul de operaţie,
destinată să genereze o acţiune prin care să se realizeze gradul de suport logistic aprobat.
Timpul avut la dispoziţie pentru planificarea sprijinului logistic al operaţiei
viitoare este variabil, ceea ce impune desfăşurarea activităţii de planificare înaintea
declanşării operaţiei sau chiar pe timpul desfăşurării celei curente.
Planificarea sprijinului logistic este responsabilitatea compartimentelor logistice ale forţei
participante la operaţii şi este menită să asigure forţele cu tot ceea ce le este necesar pentru
susţinerea ritmurilor preliminare ale operaţiilor, pe perioadele estimate şi la intensitatea dorită.
Din categoria factorilor care influenţează procesul decizional de planificare, fac
parte: experienţa în activităţile practice de sprijin logistic; procedurile de operare
standard; standardizarea logistică; mărimea eşalonului militar; dimensiunea sprijinului
logistic; intensitatea acţiunilor militare.
Schematic, aceşti factori sunt reprezentaţi astfel:

Experienţa în activităţile
de sprijin logistic
Procedurile de operare Standardizarea
standard PLANIFICAREA logistică
SPRIJINULUI LOGISTIC

Mărimea eşalonului Intensitatea acţiunilor Dimensiunea sprijinului

militar militare logistic

Fig. 2.1.2. Factori de influenţă în planificarea sprijinului logistic

 Din analiza fiecărui factor trebuie să rezulte deducţii, iar din respectivele deducţii
trebuie să rezulte sarcinile concrete ale sprijinului logistic. Aceste sarcini nu trebuie să
rămână doar sub forma declarativă şi lăsate a fi rezolvate la sfârşitul procesului de
planificare. Unele dintre sarcini pot fi luate în considerare imediat după ce au fost
definite de către unele componente ale structurii de planificare şi conducere a sprijinului
logistic, altele pot fi distribuite spre rezolvare unor unităţi de profil (organe ale
administraţiei publice locale).
Principalul factor care trebuie luat în calcul pentru realizarea interoperabilităţii
operaţionale îl reprezintă procedurile de operare standard. Aceste proceduri se referă
la metodele de lucru ale statelor majore, la procedeele de ducere a acţiunilor de luptă şi
la documentele de conducere şi raportare (inclusiv cele logistice).
Procedurile de operare standard (POS) sunt proprii atât alianţelor, coaliţiilor, cât
şi forţelor direct constituite de către alte organizaţii internaţionale de securitate, pentru
rezolvarea unor situaţii de criză sau conflict.
O definiţie a procedurilor de operare standard ar putea fi:"…un set de acţiuni care
acoperă acele trăsături standard bine definite, fără a se pierde din vedere eficacitatea
misiunilor, procedurile fiind aplicabile deliberat, dacă nu se ordonă altfel…" 7
Standardizarea, în opinia specialiştilor NATO, este procesul de dezvoltare a
conceptelor, doctrinelor, procedurilor şi proiectelor pentru a atinge şi menţine cele mai
înalte şi eficiente niveluri de compatibilitate, interoperabilitate şi utilizarea comună în
domeniul informaţiilor şi conducerii, operaţional, tehnic şi logistic.
Procedurile de operare standard au ca bază de întocmire STANAG-urile, care
sunt acorduri de standardizare pe domenii. Acestea nu circulă direct la utilizatori, dar
conţinutul lor este inclus în instrucţiunile şi regulamentele naţionale.
La nivelul forţei, se poate întocmi un set de proceduri de operare standard, pentru
un anume tip de operaţie sau pentru toată perioada de desfăşurare a operaţiilor militare,
care trebuie adus la cunoştinţa tuturor forţelor, inclusiv celor de logistică, şi care trebuie

7
AAP-6, Glosar NATO cu termeni şi definiţii, Bruxelles, 2001, pag. 70.
respectat de către toţi participanţii la acţiunile militare. Elementele esenţiale ale
procedurilor de operare standard se transmit comandamentelor forţelor subordonate prin
directiva de planificare, fiind incluse de către acestea în propriile lor proceduri de
operare standard.
Procedurile de acţiune standard uşurează atât conducerea operaţiilor, cât şi
organizarea şi desfăşurarea sprijinului logistic, având în vedere nevoile de cooperare şi
coordonare impuse de structura forţei.
În practica operaţiilor militare, folosirea procedurilor de operare standard
reprezintă: o condiţie esenţială pentru realizarea unităţii de efort, în vederea eficientizării
conducerii; fluidizarea activităţilor din statele majore multinaţionale; uşurarea coordonării
tutror forţelor, în vederea obţinerii rezultatului optim; îndeplinirea scopurilor propuse.
Standardizarea reprezintă un mijloc prin care forţa îşi poate dezvolta capacitatea sa de
acţiune, prin marile unităţi şi unităţile din structura sa.
Standardizarea, în domeniul logistic, capătă o valoare suplimentară în momentul în
care planificarea sprijinului logistic se realizează pentru forţele ce participă la acţiuni militare în
cadrul Alianţei, în afara teritoriului naţional. Aceasta reprezintă o demonstraţie elocventă a
cooperării şi solidarităţii naţiunilor membre ale Alianţei Nord-Atlantice. Deşi standardizarea în
cadrul Alianţei este o chestiune de voinţă şi nu un scop în sine, statele membre tind să ajungă la
cel mai înalt nivel posibil de standardizare.
Standardizarea în domeniul sprijinului logistic include funcţii de compatibilitate,
interoperabilitate şi platforme comune. Considerăm că studiul standardizării problemelor
de interoperabilitate în domeniul sprijinului logistic trebuie îndreptat îndeosebi în
direcţia rezolvării anumitor neajunsuri, apărute pe timpul desfăşurării diferitelor acţiuni
militare ale forţelor încă din timp de pace, astfel încât, pe timpul desfăşurării operaţiilor
militare, acestea să fie reduse la minimum dacă nu pot fi eliminate.
Standardizarea se impune ca un factor cheie în definirea şi proiectarea căilor şi
modalităţilor de acţiune, în toate problemele ce privesc sprijinul logistic, în operaţiile
desfăşurate de forţa operaţională.
 Prin realizarea standardizării în domeniul logistic se urmăreşte creşterea
eficacităţii marilor unităţi şi unităţilor care intră în compunerea forţei. Această finalitate
are componente interactive atât din punct de vedere militar, cât şi economic.
Realizarea cu succes a sprijinului logistic, pentru marile unităţi şi unităţi care
intră în compunerea forţei, depinde foarte mult de experienţa în activităţile de sprijin
logistic a structurilor de specialitate angrenate în acţiunile militare.
Cunoaşterea modalităţilor de operare standard, pentru diferite forme ale
acţiunilor militare, de către structurile de logistică, asigură în proporţie covârşitoare
succesul unei operaţii. Pregătirea marilor unităţi şi unităţilor de execuţie a sprijinului
logistic se planifică şi se realizează încă din timp de pace prin diverse forme de pregătire
militară.
Ceea ce contează însă sunt activităţile reale desfăşurate într-o zonă sau teatru de
operaţii, unde se evidenţiază într-adevăr capabilităţile, atât din partea personalului, cât şi
cele specifice echipamentelor din înzestrarea structurilor de execuţie a sprijinului
logistic. În acest sens, apreciem că este necesar ca pe lângă antrenarea reală a unor
subunităţi de logistică (cele care fac parte din structura batalioanelor de infanterie din
Afganistan şi Irak) să fie făcute demersurile necesare astfel încât şi structuri logistice de
nivel batalion sau chiar brigadă logistică să poată lua parte la acţiuni militare în afara
teritoriului naţional, unde toate activităţile practice capătă o altă valoare. Tot în această
direcţie ar trebui valorificată experienţa cadrelor de logistică ce au luat parte la misiuni
multinaţionale sub egida ONU, NATO sau OSCE, fie că aceştia au fost observatori sau
au făcut parte din comandamente de forţe. Ar fi extrem de benefic, în primul rând,
pentru armata noastră şi, în al doilea rând, pentru cei care vor fi puşi să îndeplinească practic
misiunile cuprinse în domeniile funcţionale ale sprijinului logistic.
Modalitatea de constituire a forţei defineşte mărimea eşalonului militar, care
influenţează foarte mult planificarea sprijinului logistic, precum şi posibilităţile reale de
acordare a acestuia de către structurile specializate.
 Planificarea realizării stocurilor de materiale, a utilizării mijloacele de transport,
a dimensionării structurilor de logistică, trebuie să fie operabilă astfel încât să se poată
asigura, în timpul oportun şi la momentul decisiv, sprijinul logistic necesar trupelor.
Altfel spus, influenţa acestui factor în planificarea sprijinului logistic creşte direct
proporţional cu dimensiunile forţei.
Intensitatea acţiunilor militare impune flexibilitate în proiectarea şi realizarea
planificării sprijinului logistic necesar marilor unităţi şi unităţilor din structura forţei. În
operaţia ofensivă, consumurile de materiale, îndeosebi muniţie, carburanţi-lubrifianţi şi
materiale de geniu, se măresc în special datorită ritmului crescut de ducere a acţiunilor
militare, a distanţelor mai mari pe care se execută acţiunile militare (spre deosebire de
operaţia de apărare), precum şi datorită distrugerilor provocate de inamicul care se apără
pe poziţii pregătite din timp, cu forţele eşalonate în adâncimea dispozitivului operativ.
Acţiunile inamicului asupra trupelor proprii, executate cu aviaţia, armamentul de
înaltă precizie, mijloacele incendiare, grupurile de cercetare-diversiune, provoacă
pierderi în personal, materiale, mijloace de transport, precum şi distrugeri pe axele de
reaprovizionare, evacuare şi reparare. Toate acestea creează greutăţi mari pentru
compartimentele logistice, în planificarea şi realizarea sprijinului logistic, cu implicaţii
notabile în îndeplinirea misiunilor de luptă încredinţate marilor unităţi şi unităţilor din
structura forţei. De aceea, este necesar să se planifice măsuri responsabile de asigurare a
acţiunilor şi protecţia marii unităţi, unităţilor şi subunităţilor de logistică, astfel încât
acestea să fie menţinute în permanentă stare de funcţionalitate, pentru a putea interveni
rapid în completarea stocurilor, realizarea mentenanţei şi desfăşurarea celorlalte activităţi de
sprijin logistic în folosul structurilor din compunerea forţei.
În funcţie de intensitatea acţiunilor militare, planificarea şi dimensionarea
sprijinului logistic acordat trupelor din compunerea unei forţe operaţionale poate creşte
sau descreşte exponenţial. Interoperabilitatea crescută a forţelor de logistică, procedurile
de operare standard bine puse la punct şi cunoscute îndeajuns, mobilitatea mărită şi
capacitatea crescută de transport sunt numai câteva dintre cerinţele specifice logisticii
operaţionale ale unei forţe care acţionează la nivel tactic sau operativ.
Factorii principali de influenţă în planificarea sprijinului logistic pot fi analizaţi
şi pe baza unor elemente determinate, cum ar fi: destinaţia, distanţa, durata şi cererea de
sprijin logistic a operaţiei.
Destinaţia este un termen operaţional-strategic şi mai puţin tactic, şi are o
utilitate limitată în proiectarea sprijinului logistic, potrivit caracteristicilor acţiunilor
unei forţe.
Distanţa este dată de locul de desfăşurare a operaţiei; mediul în care are loc
operaţia; necesităţile de sprijin logistic ale structurilor luptătoare. Distanţa are legătură
directă cu liniile de comunicaţie ce se stabilesc înainte şi după desfăşurarea operaţiei. Ea
se relaţionează cu existenţa liniilor de comunicaţii din zona sau teatrul de operaţie şi cu
structura resurselor logistice ce pot fi transportate pe acestea.
Destinaţia şi distanţa definesc liniile de sprijin logistic, timpul şi viteza de
dislocare şi reacţie, executarea pe etape a operaţiei etc. Raioanele de dispunere ale marii
unităţi, unităţilor şi subunităţilor de logistică se stabilesc, de asemenea, în funcţie de
destinaţie şi de lungimea liniilor de comunicaţii, precum şi de dificultatea în menţinerea
acestora. Atunci când forţa operaţională primeşte mari unităţi şi unităţi din zone de
operaţii adiacente, trebuie luată în calcul, de către organele de planificare şi conducere a
sprijinului logistic, prepoziţionarea unor elemente de sprijin logistic, care să le sprijine
pe timpul deplasării până la intrarea în zona de responsabilitate logistică a forţei.
Durata presupune luarea în considerare a frecvenţei cererilor potrivit duratei
operaţiilor, ceea ce va determina volumul materialelor necesare. Durata determină, de
pildă, necesitatea înlocuirii unor echipamente, timpul de rămânere în zona de operaţii al
efectivelor, resurselor şi necesitatea efectuării unor evacuări logistice. Durata poate fi
luată în consideraţie având în vedere atât timpul avut la dispoziţie pentru pregătirea
operaţiei, cât şi perioada de timp în care forţele vor trebui să se autosusţină logistic.
 Cererea de sprijin logistic a operaţiei rezultă din intenţia comandantului. Ea este
o însumare a cererilor regulate, a cererilor ciclice şi a cererilor pentru situaţii
neprevăzute.
Modalitatea în care logisticienii de la nivelul forţei planifică sprijinul logistic ce
trebuie acordat structurilor subordonate, luând în calcul influenţa factorilor menţionaţi,
contribuie la succesul sau insuccesul unei operaţii, cu atât mai mult cu cât rolul şi
importanţa acestora poate creşte sau descreşte în funcţie de misiunile stabilite pentru a fi
îndeplinite. În această idee, considerăm că ar trebui amintit aici modul deficitar de
planificare a acţiunilor militare desfăşurate în Irak de trupele americane, unde, datorită
neluării în calcul de către organele de planificare logistică a tuturor factorilor de inflenţă,
ofensiva marilor unităţi şi unităţilor a trebuit să fie oprită pentru câteva zile din cauza
lungirii excesive a liniilor de sprijin logistic şi a imposibilităţii logisticii de a efectua
reaprovizionarea trupelor.

2.1.3. Cerinţele planificării sprijinului logistic

Indiferent de spaţiul prevăzut pentru desfăşurarea acţiunilor de luptă sau de

dimensiunea forţelor implicate, planificarea sprijinului logistic se realizează în cadrul
unui proces decizional specific la nivel tactic, operativ şi strategic. Ea urmăreşte
asigurarea forţelor luptătoare cu tot ceea ce le este necesar şi se desfăşoară concomitent
cu planificarea acţiunilor militare, vizând suprapunerea efortului logistic peste efortul
trupelor. În acelaşi timp, ea urmăreşte integrarea eforturilor tuturor forţelor de logistică,
coordonarea eficientă a acestora, precum şi simplificarea activităţilor.

În procesul planificării sprijinului logistic al forţei, trebuie avute în vedere toate

domeniile funcţionale ale sprijinului logistic, datele iniţiale la dispoziţie, concepţia de
desfăşurare a operaţiei, dar mai ales modificările ce pot interveni în desfăşurarea
acţiunilor militare, datorită, în special, intenţiilor inamicului. Acesta va viza capacităţile
de sprijin logistic, în special cele privind stocurile de materiale, posibilităţile de transport
şi de mentenanţă, viabilitatea căilor de comunicaţie, precum şi facilităţile logistice
existente în zona de desfăşurare a acţiunilor de luptă.
Planificarea sprijinului logistic al forţei trebuie să fie: realizată pentru toate
domeniile funcţionale ale sprijinului logistic; elaborată pentru toate etapele şi fazele operaţiei;
corelată cu planificarea operaţiei; fundamentată integrator şi accesibilă tuturor structurilor
din compunerea forţei în orice moment al desfăşurării operaţiei.
Planificarea sprijinului logistic trebuie finalizată înaintea introducerii forţelor în
acţiune şi realizată în detaliu, fără a afecta simplitatea în execuţie. De asemenea, ea
trebuie realizată pentru cel puţin două cursuri ale acţiunilor de luptă, uşor aplicabilă şi
flexibilă, fundamentată pe date şi calcule reale şi capabilă să identifice problemele
esenţiale, pentru concretizare în anexele ,,sprijin logistic” la planul şi la ordinul de operaţie.
În acelaşi timp, ea trebuie să răspundă necesităţii înlănţuirii capabilităţilor-cheie pentru
multiplicarea forţei şi trebuie adaptată misiunilor, timpului la dispoziţie, condiţiilor de
anotimp şi stare a vremii, şi să fie axată preponderent pe nevoile oamenilor - nu în
detrimentul tehnicii - deoarece oamenii reprezintă punctul central al planurilor
operaţionale.8
Pentru îndeplinirea misiunilor forţei trebuie avut în vedere ca planificarea
sprijinului logistic să fie realizată în deplină concordanţă cu planificarea operaţiei, şi de
aceea este foarte important ca organele de planificare şi conducere a sprijinului logistic
să fie implicate în acest amplu proces încă de la începutul operaţiei, deoarece nu trebuie
uitat, în nici un moment, că situaţia concretă a sprijinului logistic poate avea un efect
profund asupra planului operaţiei ce va fi adoptat.
Pe timpul procesului de planificare, una dintre cerinţele care obligă organele de
planificare şi conducere a sprijinului logistic la o analiză foarte atentă trebuie să fie
apropierea de forţele luptătoare a marii unităţi şi unităţilor (subunităţilor) de sprijin
logistic. Acestea trebuie să fie în măsură să asigure un sprijin logistic constant pentru
marile unităţi, unităţile din compunerea forţei, care sunt angajate în acţiunile militare. În

8
S.M.G./P.F.-4, Doctrina pentru sprijinul logistic al operaţiilor întrunite, p. 25.
acest sens este necesar ca ele să urmărească să-şi îndeplinească misiunile cât mai
aproape posibil de forţele pe care le sprijină. Însă, dacă acestea sunt angajate prea
aproape, există riscul unor pierderi mai mari, datorită acţiunilor mijloacelor de foc ale
inamicului, şi astfel activitatea lor să fie încetinită, şi chiar întreruptă.
Consumurile mari de materiale, atât pe timpul desfăşurării acţiunilor ofensive,
cât şi pe cel al apărării forţei, conduc la realizarea unui înalt nivel al reaprovizionării. De
aceea, considerăm că este necesar ca pe timpul planificării sprijinului logistic să fie luată
în calcul prepoziţionarea stocurilor de materiale, a resurselor de întreţinere şi reparaţii,
precum şi a facilităţilor medicale din zona de responsabilitate logistică. Din aceste surse
vor putea fi reaprovizionate şi sprijinite marile unităţi şi unităţile forţei în primele zile de
luptă. Cererile mari de muniţie, pentru desfăşurarea operaţiilor, necesită capacităţi
considerabile de transport şi manevră, ceea ce impune ca stocurile de muniţie să fie
amplasate cât mai înaintat posibil. La planificarea transportului stocurilor de carburanţi
este necesar ca acestea să fie aduse cât mai aproape posibil de zona de responsabilitate
logistică. De aceea se vor lua în calcul toate capacităţile de transport avute la dispoziţie:
conducte, mijloace de transport pe calea ferată, mijloace petroliere, vase care navighează
pe râuri şi canale navigabile, din apele interioare sau internaţionale, precum şi mijloace
utilizabile pe calea aerului.
Operaţiile de transport trebuie atent planificate, executate şi supravegheate. Este
necesară planificarea protecţiei convoaielor, astfel încât acestea să fie scoase de sub
efectele loviturilor executate de inamic. În acest sens, este important de urmărit ca
resursele de transport aerian să fie planificate a fi utilizate îndeosebi pentru sprijinul
reaprovizionărilor şi evacuărilor medicale - în special de rol 3.
În planificarea mentenanţei, compartimentele (birourile) de planificare şi
conducere a sprijinului logistic trebuie să urmărească ca activităţile specifice acestui
domeniu de sprijin logistic să fie desfăşurate cât mai înaintat posibil. Planificarea
judicioasă a acestor activităţi, pe timpul acţiunilor de luptă ale forţei, are importanţă, în
special, pentru prelungirea vieţii echipamentelor şi limitarea nevoilor de completare.
 O altă cerinţă, care trebuie respectată pe deplin în elaborarea planificării
sprijinului logistic al forţei, o reprezintă modalitatea de planificare a sprijinului medical.
Astfel, personalul medical şi unităţile (subunităţile) medicale de sprijin trebuie să
asigure tratamentul iniţial şi de specialitate (ROL 1, 2 şi 3), iar acele cazuri care necesită
îngrijire continuă sau intervenţie chirurgicală imediată vor trebui evacuate către spitalele
de zonă interioară.
Planificarea modalităţilor de refacere (regenerare) a capacităţii operaţionale,
adecvate marilor unităţi şi unităţilor (subunităţilor) de sprijin logistic din compunerea
forţei, trebuie realizată cu deplină responsabilitate. În acest sens, sunt necesare pentru
refacere resurse special alocate.
Eficacitatea oricărui sistem de sprijin logistic va depinde de: transmiterea şi
raportarea în timp oportun a ordinelor şi informaţiilor; stabilirea unor procedee bine
definite de lucru; existenţa unor canale de comunicaţii adecvate; existenţa unor legături
funcţionale între compartimentele (birourile) sprijinului logistic; înţelegerea clară a
conţinutului anexelor ,,sprijin logistic” la planul şi ordinul de operaţie ale forţei.
Pentru planificarea sprijinului logistic al operaţiei ce va fi desfăşurată de o forţă,
structura de conducere a sprijinului logistic trebuie să răspundă la următoarele întrebări9:
- care este gradul de suport logistic ce trebuie realizat?
- cum trebuie folosite resursele aflate la dispoziţie?
- ce acţiuni de sprijin logistic trebuie desfăşurate şi în ce succesiune?
- în ce mod vor fi constituite liniile de sprijin logistic?
- care sunt riscurile din punct de vedere al sprijinului logistic şi dacă acestea pot fi
asumate?
Anexele ,,sprijin logistic” la ordinele de operaţie vor fi astfel concepute încât să
permită eventuale modificări, cu impact minim asupra sprijinului logistic de ansamblu.
Aceste modificări pot apărea ca urmare a schimbărilor survenite în ritmul şi desfăşurarea
acţiunilor de luptă ale forţei sau a mutaţiilor survenite în lanţul de sprijin logistic,

9
S.M.G./P.F.-4, Doctrina pentru sprijinul logistic al operaţiilor întrunite, p. 25.
privind extinderea nevoilor de transport, modificarea consumurilor zilnice, datorită
fluctuaţiilor de ritm şi intensitate a acţiunilor militare, distrugerilor, extinderii capacităţii
punctelor de îmbarcare-debarcare, a zonelor de concentrare a tehnicii şi personalului.
Este foarte important ca, în planurile ce vor fi întocmite, anticiparea sprijinului logistic
să fie luată în calcul, în funcţie de previziunile operaţionale.
Planificarea sprijinului logistic trebuie să răspundă necesităţii adoptării unor măsuri
de urgenţă sau a soluţiilor de conjunctură. Totuşi, acceptarea acestor măsuri presupune
costuri suplimentare, cu implicaţii asupra desfăşurării ulterioare a acţiunilor de luptă.
Pe timpul planificării sprijinului logistic al operaţiilor este necesar să se acorde
timp suficient atât planificării desfăşurării forţelor, cât şi planificării întrebuinţării
acestora în operaţii.
Planificarea sprijinului logistic adecvat poate oferi o imagine de ansamblu a
resurselor disponibile, la un moment dat, şi pentru o perioadă determinată, astfel încât
comandanţii ierarhici să anticipeze cu acurateţe posibilităţile reale de ducere a
operaţiilor de către forţă, intensitatea şi amploarea acestora.
Conflictele militare actuale se caracterizează prin eforturi concentrate, care
implică sisteme de arme sofisticate ce necesită un sprijin logistic pe măsură, deosebit de
costisitoare. De aceea, o planificare eficientă a modului de utilizare a resurselor şi
materialelor din sursele la dispoziţie poate asigura îndeplinirea misiunilor primite,
concomitent cu reducerea costurilor.

2.1.4. Etapele planificării sprijinului logistic

Planificarea sprijinului logistic pentru forţa operaţională reprezintă un proces complex

şi continuu la care trebuie să participe întregul personal din cadrul structurii de conducere a
sprijinului logistic (compartiment, birou, secţie) şi, în mod deosebit, personalul care încadrează
biroul (compartimentul) de planificare a sprijinului logistic. Acest proces constituie o secvenţă
a planificării operaţiilor desfăşurate de forţă şi se desfăşoară concomitent cu activitatea
celorlalte structuri (compartimente, birouri, secţii) ale statului major.
 Planificarea sprijinului logistic are drept scop să stabilească modalitatea de
asigurare a forţelor luptătoare, cu tot ceea ce acestea au nevoie pentru îndeplinirea
misiunilor, şi să identifice toate resursele disponibile acestui scop. Finalitatea procesului
îl constituie elaborarea anexei „sprijin logistic” la planul de operaţie, document
principal, care stă la baza conducerii întregului proces de sprijin logistic al forţei.
Având în vedere cele două metode de planificare a sprijinului logistic, fie în mod
simultan, fie succesiv, pe mari unităţi şi unităţi ale forţei, şi ţinând cont de faptul că
timpul este întotdeauna insuficient, cel puţin în astfel de situaţii, apreciem că cea mai
eficientă metodă de lucru la nivelul forţei va fi planificarea sprijinului logistic simultan
la mai multe eşaloane.
Planificarea sprijinului logistic se desfăşoară în următoarele etape:
• iniţierea planificării logistice (însuşirea misiunii, elaborarea problemelor
principale ale planificării, orientarea personalului din subordine implicat în
planificarea sprijinului logistic);
• elaborarea concepţiei sprijinului logistic (analiza situaţiei logistice,
estimarea logistică şi executarea recunoaşterilor de logistică);
• elaborarea anexei ,,sprijin logistic” la planul de operaţie (conceperea şi
elaborarea, aplicarea, reanalizarea, revederea sau reevaluarea anexei ,,sprijin
logistic” la planul de operaţie).
Schematic, etapele planificării sprijinului logistic s-ar putea reprezenta ca în
tabelul 1.
Iniţierea procesului decizional de planificare a sprijinului logistic s-ar putea
declanşa în două situaţii:

• ca urmare a orientării făcute de comandantul forţei (şeful de stat major) şi a

primirii anexei „sprijin logistic” la ordinul de operaţie de la eşalonul superior;

• numai după orientarea făcută de comandant (şeful de stat major) dacă

planificarea se declanşează în mod deliberat.
 Tabelul 1. Etapele planificării sprijinului logistic în cadrul procesului de
operaţiei
FAZE ALE PLANIFICĂRII
ETAPE
ACŢIUNII MILITARE
1 2
Iniţierea planificării:
- însuşirea misiunii primite sau logistic:
aprofundarea celei deduse
- elaborarea problemelor
principale ale planificării
Orientarea personalului
INIŢIEREA - evaluarea situaţiei
PROCESULUI DE - prezentarea concepţiei
PLANIFICARE eşalonului superior/intenţiei
comandantului
- îndrumarea pentru planificare
- analiza situaţiei la nivelul
statului major
- elaborarea cursurilor şi
acţiunilor posibile
ELABORAREA - decizia comandantului în
CONCEPŢIEI şedinţa pentru luarea deciziei - efectuarea recunoaşterilor de
OPERAŢIEI - dezvoltarea concepţiei
potrivit cursului optim
- elaborarea/coordonarea
planului
- prezentarea pentru aprobare
- emiterea planului detaliat
ELABORAREA
privind acţiunea forţelor
PLANULUI
- planificarea sprijinului
OPERAŢIEI
logistic
- planificarea/asigurarea
acţiunilor şi protecţiei forţelor misiune, execuţie, planificarea
- revederea planului
REANALIZAREA - evaluarea/reevaluarea
PLANULUI planului
planificare a
FAZE ŞI ACTIVITĂŢI ALE
PLANIFICĂRII SPRIJINULUI
LOGISTIC
3
Iniţierea planificării sprijinului
- însuşirea misiunii
- elaborarea problemelor principale ale
planificării sprijinului logistic
Orientarea personalului implicat în
planificarea sprijinului logistic:
- analiza misiunii din punct de vedere
logistic
- prezentarea concepţiei sprijinului
logistic a eşalonului superior
- îndrumarea pentru planificare
- întocmirea planului de activitate
propriu ca secvenţă a planului de
activitate al comandamentului
Elaborarea concepţiei sprijinului
logistic:
- analiza situaţiei sprijinului logistic
- elaborarea estimării logistice, pe
baza cursurilor acţiunii
logistică
- prezentarea estimării în cadrul
şedinţei de luare a deciziei
- dezvoltarea concepţiei de sprijin
logistic potrivit cursului optim
Elaborarea anexei ,,sprijin logistic”
la planul de operaţie:
Se au în vedere:
- concepţia operaţiei
- concepţia sprijinului logistic
- dezvoltarea concepţiei (operaţiei şi a
sprijinului logistic)
Se elaborează în funcţie de situaţie,
domeniilor sprijinului logistic
- revederea anexei ,,sprjin logistic” la
planul de operaţie
- reevaluarea anexei „sprjin logistic” la
planul de operaţie
 Din orientarea făcută de comandantul forţei (şeful de stat major), şeful structurii
de conducere (comandă) a sprijinului logistic* reţine problemele referitoare la:

• evaluarea situaţiei (posibilităţi de acţiune ale inamicului, centrul de greutate

al inamicului, posibile puncte critice, forţele şi mijloacele de întărire şi cele puse la
dispoziţie);

• intenţia inamicului şi cu ce mijloace poate acesta să acţioneze asupra forţelor

de logistică;

• concepţia eşalonului superior/intenţia comandantului (misiunile forţei, liniile

de despărţire cu vecinii şi între marile unităţi <unităţi> subordonate etc.)

• îndrumările pentru planificare (când trebuie să fie gata de luptă, concepţia în

care se pregăteşte şi se prezintă estimarea logistică etc.);

• măsurile urgente care trebuie luate pentru sprijinul logistic al trupelor.

Iniţierea planificării sprijinului logistic. Având în vedere problemele precizate

de comandant pe timpul orientării personalului implicat în planificarea operaţiei, cele
deduse din anexa „sprijin logistic” la ordinul de operaţii al eşalonului superior şi cele
culese de la subordonaţi, marea unitate, unităţile (subunităţile) de sprijin logistic
subordonate forţei, şeful structurii de conducere (comandă) a sprijinului logistic
declanşează iniţierea planificării logistice care include, însuşirea misiunii şi orientarea
personalului din subordine implicat în planificarea sprijinului logistic.
În cadrul iniţierii procesului de planificare a sprijinului logistic, comandantului forţei îi sunt
necesare o serie de “informaţii” de natură logistică, pentru a putea analiza:
♦ eventualele nevoi imediate de creştere a nivelului de operativitate sau
redislocare;
♦ resursele financiare ce trebuie asigurate, după o estimare iniţială;
♦ nevoile imediate de sprijin logistic;

*
şeful strucutrii care poate fi: J-4; G-4; A-4; S-4; N-4.
 ♦ riscurile ce ar putea fi asumate din punct de vedere al sprijinului logistic.
Comandantul forţei este responsabil pentru coordonarea activităţilor de însuşire
corectă a misiunii de către statul major, sub îndrumarea şefului de stat major, în vederea
luării din timp a deciziilor necesare declanşării procesului de elaborare a planificării.
Însuşirea misiunii este o activitate cognitivă, întreprinsă de şeful structurii
logistice pentru a înţelege:

• concepţia eşalonului superior privind sprijinul logistic al forţei;

• conţinutul şi specificul misiunilor primite;

• forţele ce trebuie sprijinite;

• unităţile, formaţiunile, detaşamentele prestatoare de servicii puse la

dispoziţie;

• sursele de reaprovizionare puse la dispoziţie şi posibilităţile folosirii lor;

• starea epidemică şi epizootică din fâşia de acţiune a forţei.

Elaborarea principalelor probleme ale planificării sprijinului logistic este o

subetapă a planificării sprijinului logistic ce stabileşte în principiu, următoarele:

¾ priorităţile pe linia sprijinului logistic;

¾ structura probabilă a sistemului logistic;
¾ manevra de forţe, mijloace şi materiale ce s-ar putea impune;
¾ concepţia executării transporturilor;
¾ modalităţile de restabilire a tehnicii la caracteristicile specifice;
¾ măsurile privind coordonarea compartimentelor subordonate;
¾ activităţile estimate pentru executarea planificării sprijinului logistic;
¾ stabilirea rapoartelor şi informărilor ce vor fi întocmite;
¾ stabilirea procedurilor de stat major şi a persoanelor participante la
activitatea de planificare a sprijinului logistic;
 ¾ încadrarea în timp a activităţilor.10
Încadrarea în timp a activităţilor se face având la bază ora primirii misiunii şi a
anexei „sprijin logistic” la ordinul de operaţie, data şi ora când urmează să se prezinte
estimarea de logistică, data realizării liniilor de sprijin logistic, a stocurilor şi a gradului de
operativitate al tehnicii. La încadrarea în timp a principalelor activităţi de sprijin logistic
se va avea în vedere ca aproximativ 2/3 din acesta să rămână la dispoziţia subordonaţilor.
Orientarea personalului implicat în planificarea sprijinului logistic constituie o
preocupare majoră şi imediată a şefului structurii logistice, după însuşirea misiunii. Această
activitate se desfăşoară sub directa lui conducere şi implică analiza misiunii, în urma căreia
rezultă evaluarea situaţiei, prezentarea concepţiei eşalonului superior, precum şi intenţia
comandantului (cu două eşaloane mai jos). Procedând astfel, el creează condiţii logisticienilor
din subordinea sa pentru a începe imediat activităţile de sprijin logistic a trupelor.

În această subetapă a planificării sprijinului logistic are loc:

♦ evaluarea situaţiei logistice sau analiza misiunii din punct de vedere logistic;

♦ prezentarea concepţiei sprijinului logistic a eşalonului superior;

♦ îndrumarea pentru planificare;

♦ întocmirea planului de activitate propriu ca secvenţă a planului de activitate

al comandamentului.

Evaluarea situaţiei logistice se execută la nivelul comandamentului forţei şi are

loc în cadrul analizei misiunii. Activitatea se organizează de statul major, este condusă
de comandantul forţei şi se execută de şeful structurii de conducere (comandă) a
sprijinului logistic.

Analiza comună a misiunii, în cadrul şedinţei comandantului cu şefii structurilor

care participă la această activitate, cuprinde prezentarea tuturor aspectelor importante ale
misiunii şi se finalizează cu ghidul pentru declanşarea procesului de planificare.

10
Ibidem
 Comandantul prezintă elementele esenţiale ale ordinului (directivei) de acţiune,
riscurile probabile şi, în detaliu, misiunea însuşită.
Şeful structurii logistice va prezenta situaţia, implicaţiile, măsurile, estimarea
iniţială şi propunerile care se impun, şi anume:
• situaţia sprijinului logistic la data primirii misiunii;
• implicaţiile şi măsurile de primă urgenţă specifice;
• situaţia sprijinului logistic al inamicului, în măsura în care aceasta este
cunoscută:
- intenţii;
- posibilităţi.
• estimarea iniţială a forţelor de logistică necesare:
- forţele de logistică disponibile;
- estimarea forţelor de logistică necesare.
• propuneri privind întocmirea ghidului necesar declanşării procesului de
planificare;
• concluzii.
Comandantul este responsabil pentru coordonarea activităţilor de analiză a misiunii de
către statul major, sub îndrumarea sa directă, în vederea luării din timp a deciziilor necesare
declanşării procesului decizional de elaborare a planificării. Pe timpul şedinţei de analiză,
comandantul ia în calcul toate informaţiile furnizate de specialişti, pe domenii, şi stabileşte
activităţile ce se vor trece în ghidul pentru declanşarea procesului de planificare a operaţiei.
Documentul final al acestei faze îl reprezintă ghidul comandantului pentru
declanşarea procesului de planificare, pe baza ordinului de operaţii al eşalonului
superior.
Ghidul, în forma redactată, constituie fructificarea şedinţei de analiză a misiunii.
Prezentarea concepţiei sprijinului logistic al eşalonului superior este o subetapă
a planificării sprijinului logistic în cadrul căreia şeful structurii de conducere (comandă)
a sprijinului logistic prezintă şefilor compartimentelor (birourilor) logistice concepţia
eşalonului superior de realizare a sprijinului logistic şi intenţia comandantului privind
realizarea sprijinului logistic. Şefii compartimentelor (birourilor) logistice îşi notează
problemele principale care trebuie reţinute.
Îndrumarea pentru planificare este realizată de şeful structurii de conducere
(comandă) a sprijinului logistic, care le face cunoscute subordonaţilor numai datele ce-i
interesează pe aceştia, cu privire la noua misiune.

Aceste date se pot referi la:

• dispozitivul tactic probabil;

• mijloacele de întărire puse la dispoziţie;

• concepţia în care se pregăteşte şi se prezintă estimarea logistică;

• modalităţile derulării activităţilor pentru realizarea activităţilor de sprijin

logistic;

• când trebuie să fie gata de luptă pentru îndeplinirea noii misiuni;

• data şi ora când compartimentele (birourile) sprijinului logistic trebuie să

fie pregătite pentru îndeplinirea misiunii.

Şeful structurii de conducere (comandă) a sprijinului logistic trebuie să desprindă

măsurile pe linia sprijinului logistic, cele mai importante, care trebuie luate imediat, şi
termenele la care să fie executate pentru ca activitatea să înceapă fără întârziere. Pe baza
orientării comandantului se vor da ordine preliminare care, în principiu, se pot referi la:
Ö completarea stocurilor de materiale la mari unităţi şi unităţi;
Ö primiri de materiale de la depozitele eşalonului superior (bazele logistice
teritoriale) sau de la sursele de reaprovizionare de teritoriu;
Ö pregătirea marii unităţi, unităţilor şi subunităţilor de sprijin logistic pentru
deplasarea sau oprirea acestora, dacă se găsesc în deplasare;
Ö executarea unor transporturi de materiale;
Ö pregătirea materialelor pentru distribuţii şi transport;
 Ö varientarea sau repararea unor porţiuni din axele de aprovizionare, evacuare
şi reparare etc.
Experienţa ultimelor conflicte de pe mapamond au arătat că ordinele preliminare
date la timp, în probleme ce nu suferă amânare, şi care nu influenţează decizia
comandantului, pot contribui, în mod efectiv, la îndeplinirea la timp şi în bune condiţii a
unor sarcini ce revin sprijinului logistic, în special când pentru pregătirea luptei se
dispune de timp puţin. Aceste ordine preliminare vor fi date structurilor care trebuie să
le execute nemijlocit (Bg.Log.; B.Log.; Sub.Log. etc.), precum şi şefilor birourilor şi
compartimentelor logistice de la marile unităţi şi unităţile din structura forţei.
Elaborarea concepţiei sprijinului logistic începe cu revederea şi analiza
ghidului comandantului pentru declanaşarea procesului de planificare şi constituie baza
elaborării cursurilor probabile ale acţiunilor. Elaborarea concepţiei se bazează pe analiza
cuprinzătoare şi logică a situaţiei şi pe analiza comparativă a unui număr variabil de
cursuri de acţiune probabile şi realiste.
Elaborarea concepţiei privind realizarea sprijinului logistic al forţei reprezintă o
etapă importantă în procesul de planificare a sprijinului logistic, concretizând, în final,
suportul logistic al deciziei comandantului privind modul de executare a misiunii
primite.
Elaborarea concepţiei sprijinului logistic cuprinde următoarele activităţi: analiza
situaţiei sprijinului logistic; estimarea logistică şi executarea recunoaşterilor de
logistică11.
Analiza situaţiei sprijinului logistic constă în studierea:
• acţiunilor probabile ale inamicului şi posibilităţile acestuia de a lovi marea
unitate, unităţile şi subunităţile de execuţie a sprijinului logistic;
• situaţiei şi misiunilor trupelor proprii;
• situaţiei forţelor de logistică;
• surselor de reaprovizionare;
11
S.M.G./P.F.-4, Doctrina pentru sprijinul logistic al operaţiilor întrunite, p. 31.
 • unităţilor prestatoare de servicii;
• terenului şi căilor de comunicaţie;
• posibilităţilor de realizare a mentenanţei şi de completare a stocurilor de
materiale şi produse;
• existentului şi stării mijloacelor de transport proprii şi posibilităţilor de
completare din zonă;
• măsurilor sanitar-epidemice şi antiepidemice care trebuie luate;
• măsurilor pentru asigurarea resursei financiare;
• măsurilor de asigurare a acţiunilor şi protecţiei marii unităţi, unităţilor şi
subunităţilor de execuţie a sprijinului logistic etc.
Pe timpul analizei situaţiei sprijinului logistic, şeful structurii logistice
colaborează permanent cu celelalte structuri (compartimente, birouri, secţii) ale statului
major pentru stabilirea viabilităţii posibilităţilor de sprijin logistic.
Din analiza situaţiei sprijinului logistic rezultă:
♦ elementele principale ale concepţiei sprijinului logistic:
♦ liniile de sprijin logistic care trebuie constituite;
♦ căile de comunicaţie care trebuie luate în studiu;
♦ gradul de suport logistic al forţei;
♦ repartiţia, de principiu, a materialelor din sursele de reaprovizionare;
♦ acţiunile întreprinse pentru a menţine sau restabili tehnica la
caracteristicile specifice;
♦ nevoile şi posibilităţile de transport;
♦ concepţia executării transporturilor;
♦ redistribuţia normelor de consum pe perioada de pregătire şi ducere a
acţiunii, pe elemente de dispozitiv;
♦ posibilităţile de achiziţii din zona de responsabilitate logistică;
♦ măsurile pe linia păstrării sănătăţii oamenilor;
 ♦ forţele şi mijloacele necesare pentru asigurarea acţiunilor şi protecţia marii
unităţi şi unităţilor (subunităţilor) de sprijin logistic;
♦ modul de realizare a legăturilor pentru conducerea forţelor de logistică;
♦ posibilităţi de cartiruire a trupelor.
Profunzimea analizei situaţiei sprijinului logistic depinde de timpul avut la
dispoziţie pentru planificarea sprijinului logistic şi de condiţiile în care se desfăşoară
această activitate.
Procesul de analiză implică un schimb continuu de informaţii între structurile
statului major al forţei, în special cu structura de planificare a operaţiei.

Estimarea logistică se pregăteşte concomitent cu analiza situaţiei sprijinului

logistic, ţinând seama de influenţa factorilor comuni şi specifici logisticii asupra
pregătirii şi ducerii acţiunii, având ca rezultat concluziile şi recomandările (propunerile)
ce conturează cursul probabil al acţiunii.
Un curs al acţiunilor probabile este o opţiune posibilă a fi adoptată de comandant
pentru executarea misiunii operative. În funcţie de situaţie şi misiune se întocmesc două
sau mai multe cursuri ale acţiunilor probabile, fiecare curs fiind însoţit de factori de
susţinere determinaţi sau deduşi şi de o analiză adecvată a avantajelor şi dezavantajelor,
pentru a le scoate în evidenţă gradul de oportunitate sau de risc. Iniţial, cursurile
acţiunilor probabile sunt realizate în termeni generali şi completate, ulterior, cu detalii
determinate pe timpul analizei acestora. În acest sens, şeful structurii logistice şi
subordonaţii săi identifică, pentru fiecare curs al acţiunii propus de statul major,
influenţele rezultate în urma analizei factorilor specifici.
Factorii de analiză a sprijinului logistic vizează în principal:
a) Situaţia zonei de operaţie:
• mediu;
• infrastructura:
- aspecte generale;
 - transportul pe C.F. sau pe calea aerului;
- comunicaţii;
- porturi fluviale şi maritime.
• situaţia economică:
- capacităţi economice în zona de responsabilitate logistică.
b) Situaţia inamicului (aspecte relevante pentru evaluarea cursului probabil
al acţiunilor acestuia):
• capacităţi de deplasare;
• capacităţi logistice;
• capacităţi tehnice.
c) Elemente de analiză a întrebuinţării forţelor în timp şi spaţiu:
• date critice privind terenul şi desfăşurarea forţelor în timp;
• distanţe critice şi durata acoperirii acestora pe variante.
d) Evaluarea misiunilor care să ducă la identificarea forţelor necesare:
• posibilităţi de acţiune pe anumite direcţii a tancurilor, maşinilor de luptă a
infanteriei, transportoarelor blindate şi a altor categorii de tehnică;
• posibilităţile de sprijin şi autosusţinere logistică;
• estimarea pierderilor.
Pentru argumentarea ideilor se folosesc atât elementele tactic-operative cât şi
cele de ordin logistic menţionate. Acest proces impune o colaborare permanentă cu
celelalte compartimente ale comandamentului forţei, în vederea efectuării unui schimb
permanent de informaţii.

În această subetapă sunt delimitate, la nivelul structurilor de conducere

(comandă), detaliile privind:

¾ principalele deficienţe pe linie logistică (de ansamblu);

¾ avantajele şi dezavantajele, pe linie logistică, ale fiecărui curs al acţiunii

analizat de statul major;
 ¾ metode şi căi pentru depăşirea dezavantajelor evidenţiate12.

Şeful structurii logistice propune modificări ce ar putea fi aduse cursurilor

acţiunii pentru a deveni optime din punct de vedere logistic.

În urma elaborării estimării logistice reies următoarele concluzii:

¾ când şi cum poate fi asigurată, din punct de vedere logistic, misiunea

primită;

¾ care curs al acţiunilor poate fi cel mai bine susţinut logistic;

¾ ce anume face ca un anumit curs al acţiunilor să fie preferat din punct de

vedere logistic;

¾ care curs al acţiunii ar trebui să fie în atenţia comandantului.

Grupul de ofiţeri, întrunit pentru stabilirea cursurilor probabile ale acţiunilor,

trebuie să cuprindă experţi din toate structurile, inclusiv de sprijin şi asigurare, pentru a
determina momentele principale ale acţiunilor sensibile şi modul în care trebuie
reacţionat.
După realizarea variantelor de curs ale acţiunilor probabile, şi după ce s-a evaluat
veridicitatea scenariilor create, este necesară analiza comparativă a acestora. Aceasta se
realizează prin evaluarea rezultatelor, efectelor, avantajelor şi dezavantajelor şi a
criteriilor de selecţie, considerate importante, potrivit principiilor şi ideilor de bază ale
concepţiei ordonate de comandant.
Rezultatul analizei comparative, evidenţiat în estimări, este prezentat
comandantului în cadrul şedinţei pentru luarea deciziei. În final, studiul comparativ
trebuie să permită comandantului să selecteze sau să modifice cursul de acţiune optim,
care urmează să fie dezvoltat şi detaliat pe timpul elaborării concepţiei operaţiei.
În vederea susţinerii cursului optim, şeful structurii logistice va prezenta
estimarea în cadrul şedinţei pentru luarea deciziei, precizând următoarele:

12
S.M.G./P.F.-4, Doctrina pentru sprijinul logistic al operaţiilor întrunite, p. 31.
 • concepţia sprijinului logistic, dacă nu este comună pentru toate variantele;
• tabele, calcule, justificări privind susţinerea logistică, precum şi pierderile
estimate;
• recomandarea (propunerea) cursului optim din punct de vedere logistic.
Una dintre activităţile importante desfăşurate de structura de conducere logistică,
pentru elaborarea concepţiei logistice în vederea alegerii cursului optim al acţiunii, este
organizarea şi executarea recunoaşterilor de logistică.
Organizarea şi executarea recunoaşterilor de logistică are scopul de a verifica
datele cunoscute despre zona de responsabilitate logistică, influenţa caracteristicilor
acestora asupra logisticii forţei, precum şi de a stabili gradul de fezabilitate al cursului
acţiunii, din punct de vedere al sprijinului logistic. Activitatea se desfăşoară în cadrul
recunoaşterilor organizate de statul major.
Pe baza precizărilor făcute de comandant, privind intervalul de timp când se
execută recunoaşterile şi termenul de raportare a rezultatului acestora, şeful structurii de
conducere (comandă) a sprijinului logistic, ajutat de subordonaţii săi, organizează
recunoaşterile de logistică, stabilind:
• subgrupele de recunoaştere ce se constituie şi compunerea lor;
• itinerariile de deplasare;
• punctele de oprire;
• problemele principale ce se rezolvă la fiecare punct;
• mijloacele de transport ce se folosesc pentru executarea recunoaşterilor;
• ora, modul şi locul unde se raportează rezultatul recunoaşterilor de fiecare
subgrupă.
Recunoaşterile de logistică se execută în scopul precizării:
¾ elementelor liniilor de sprijin logistic;
¾ căilor de comunicaţie utilizate ca axe de reaprovizionare, evacuare şi
reparare;
 ¾ posibilităţilor de folosire a unor capacităţi de reparaţii şi a unor surse de
reaprovizionare, unităţi, formaţiuni ori detaşamente de prestări servicii sau de
lucru etc.
Pe timpul executării recunoaşterilor de logistică se ia legătura cu organele
militare şi civile ale administraţiei publice din zonă, precum şi cu comandanţii (şefii)
structurilor militare şi civile cu care urmează să colaboreze, în scopul îndeplinirii
misiunilor de sprijin logistic. Concomitent, se acordă o atenţie deosebită cercetării de
radiaţie, chimice şi biologice, precum şi stării epidemice şi epizootice a zonei de
responsabilitate logistică.
Raioanele de dispunere ale elementelor liniilor de sprijin logistic se recunosc, în
ansamblu, de către şeful structurii de conducere (comandă) a sprijinului logistic şi, în
detaliu, de către comandantul marii unităţi (unităţilor, subunităţilor) de sprijin logistic.
Pe timpul executării recunoaşterilor se infirmă unele estimări şi se confirmă
altele. Rezultatul recunoaşterilor de logistică se raportează la locul, data şi ora ordonată
de comandantul forţei. După precizarea de către comandant a deciziei privind
executarea misiunii, se trece la planificarea propiu-zisă a logisticii, etapă importantă în
elaborarea planului de acţiune al comandantului.
În subetapa de dezvoltare a concepţiei sprijinului logistic potrivit cursului optim,
în principiu se continuă activităţile de constituire a structurii liniilor de sprijin logistic,
de execuţie a manevrei de forţe şi mijloace, organizarea transmisiunilor pentru logistică
şi a modalităţilor de cooperare şi coordonare cu celelalte compartimente ale statului
major al forţei, asigurarea acţiunilor şi protecţia forţelor de logistică.
Măsurile pe care şeful structurii logistice le stabileşte subordonaţilor şi
activităţile necesare planificării sprijinului logistic se înscriu în termenele primite de la
comandant (şeful de stat major) şi de la eşalonul superior, precum şi cele identificate sau
stabilite pe timpul însuşirii misiunii.
 Elaborarea anexei „sprijin logistic” la planul de operaţii se declanşează şi se
realizează pe baza concepţiei de sprijin logistic. În această etapă se armonizează şi se
sincronizează toate aspectele privind sprijinul logistic al forţei.

Planificarea propriu-zisă a sprijinului logistii impune abordarea şi soluţionarea

următoarelor probleme:
¾ planificarea aprovizionării trupelor şi a transporturilor, până la începerea
acţiunii şi pe timpul desfăşurării acesteia, ţinând seama de consumurile
zilnice, pierderile şi existenţa surselor de aprovizionare;
¾ planificarea mentenanţei, ţinând seama de criteriile de standardizare,
standardele de mentenanţă (intervale şi timpul necesar mentenanţei),
dimensiunea şi nivelul stocurilor de piese de schimb, specifice acţiunii,
cerinţe de personal şi calificarea acestuia, repartizarea nivelelor mentenanţei
pe capacităţile structurilor militare şi pe cele civile, selecţionarea şi
aprovizionarea sculelor şi dispozitivelor specifice echipamentului de testare
şi publicaţiilor de specialitate;
¾ planificarea asistenţei medicale, prin stabilirea modului de evacuare al
răniţilor şi bolnavilor la spitalele de zonă interioară sau de campanie,
procedurilor utilizate pentru tratare, refacere şi recuperare, precum şi
stabilirea locului de dispunere al formaţiunilor medicale (subunităţi medicale
şi spitale de campanie);
¾ planificarea asistenţei sanitar-veterinare, situaţia epizootică în zona de
acţiune;
¾ planificarea resurselor financiare, prin efectuarea calculului necesarului de
fonduri pentru plata materialelor care se reaprovizionează, stabilirea
modalităţii de plată al prestărilor de servicii şi al rechiziţiilor, precum şi a
locurilor de dispunere a unităţilor bancare în cadrul zonei logistice;
¾ asigurarea căilor de comunicaţie, prin alegerea, recunoaşterea şi pregătirea
căilor rutiere, feroviare, aeriene şi navale, repararea, restabilirea, întreţinerea
 şi menţinerea în stare de viabilitate a căilor de comunicaţii, lucrărilor de artă,
aerodromurilor şi instalaţiilor portuare;
¾ planificarea cartiruirii trupelor şi adăpostirii animalelor în raioanele de
staţionare, asigurarea acţiunilor şi protecţia forţelor de logistică.
Planificarea sprijinului logistic se materializează în anexa “sprijin logistic” la
planul de operaţie.
Anexa “sprijin logistic” la planul de operaţie trebuie să asigure:
• concentrarea efortului pe direcţiile de efort;
• definitivarea clară a activităţilor de sprijin logistic care conduc la obţinerea
succesului;
• realizarea unităţii efortului tuturor forţelor de logistică pentru îndeplinirea
misiunii forţei operaţionale.
Pe baza concepţiei acţiunii (materializarea deciziei comandantului), aprobată de
eşalonul superior, şeful structurii logistice face eventualele modificări în anexa “sprijin
logistic” la planul de operaţie, o definitivează şi o supune aprobării comandantului sau
persoanei cu autoritate în domeniu (odată cu planul de operaţii).

Pe parcursul întregului proces de elaborare a anexei “sprijin logistic” la planul de

operaţie, măsurile urgente ce se impun pentru organizarea activităţilor, precum şi a
celor în curs de desfăşurare, se transmit la marile unităţi (unităţile) subordonate prin
ordine preliminare şi fragmentare.

Acestea se elaborează pe baza precizărilor făcute de şeful structurii logistice,

pentru ca marile unităţi şi unităţile din structura forţei să organizeze, la timp, activităţile
necesare îndeplinirii noilor misiuni pe linia sprijinului logistic.

Revederea anexei “sprijin logistic” la planul de operaţie

În scopul actualizării periodice, în funcţie de evoluţia situaţiei şi datele obţinute de la

sursele proprii, organele militare teritoriale şi cele ale administraţiei publice locale, precum şi
de la eşalonul superior, şeful structurii de conducere (comandă) a sprijinului logistic revede
anexa “sprijin logistic” la planul de operaţie în scopul actualizării sau validării acesteia.

Revederea anexei “sprijin logistic” la planul de operaţie cuprinde două aspecte

distincte:
• revederea permanentă, concomitent cu desfăşurarea operaţiei;
• revederea periodică.
Revederea permanentă, pe timpul operaţiei, se realizează cu scopul de a se verifica
dacă schimbările de concepţie, datorită cursului real al acţiunii, pot fi încorporate oportun în
anexele „sprijin logistic” la planul de operaţie, în folosul îndeplinirii misiunii.
Revederea periodică este necesară întrucât toate anexele (de sprijin logistic),
datorită schimbărilor permanente ale împrejurărilor în care au fost întocmite, au o
perioadă limitată de valabilitate. Revederea periodică este o activitate normală şi
necesară a comandantului prin care acesta se asigură dacă planurile au rămas viabile.
Revederea anexei „sprijin logistic” la planul de operaţie trebuie să se concentreze
pe asigurarea libertăţii de mişcare şi suficienţei resurselor logistice.13
Periodicitatea revederii anexei „sprijin logistic” la planul de operaţie este
determinată, în special, de frecvenţa schimbărilor în situaţia operativă şi tactică. În
situaţia în care concepţia aprobată prezintă modificări majore faţă de cea realizată pentru
aprobare, se pot relua unele etape anterioare din cadrul procesului de planificare,
inclusiv de la etapa de orientare.

2.2. Organizarea sprijinului logistic

Abordarea problematicii organizării, ca funcţie a managementului sprijinului
logistic, implică tratarea acesteia sub două forme de manifestare: organizare procesuală
şi organizare structurală (potrivit figurii 2.2.).
Pentru îndeplinirea obiectivelor operaţiei, rezultă că, pe baza cerinţelor funcţiei de
organizare a managementului sprijinului logistic, sunt definite posturile şi structurile atât la
13
S.M.G./P.F.-4, Doctrina pentru sprijinul logistic al operaţiilor întrunite, p. 32.
nivelul conducerii (comenzii) sprijinului logistic (J-4; G-4; A-4; S-4; N-4), cât şi la nivelul
execuţiei, pe domeniile funcţionale cunoscute (aprovizionare, transport, mentenanţă,
infrastructură, asistenţă medicală, servicii de campanie, asigurare financiară).

MANAGEMENTUL SPRIJINULUI LOGISTIC

FUNCŢII MANAGERIALE

ORGANIZAREA

PROCESUALĂ STRUCTURALĂ

Stabilirea principalelor categorii de Gruparea funcţiunilor, activităţilor,

muncă, a proceselor necesare realizării
ansamblului de obiective specifice realizării
sprijinului logistic al forţei. Rezultatul îl
reprezintă funcţiunile, activităţile, atribuţiile
şi sarcinile.
atribuţiilor şi sarcinilor, în funcţie
de anumite criterii, pentru crearea
structurilor organizatorice de conducere
şi de execuţie în domeniul sprijinului
logistic

Anexa „sprijin logistic” la

ordinul de operaţie

Fig. 2.2. Elementele funcţiei de organizare

În vederea funcţionării corespunzătoare a structurilor organizatorice, atât între

persoanele din cadrul lor, cât şi între cele de la nivelurile superioare şi inferioare de
conducere şi de execuţie a sprijinului logistic se stabilesc următoarele tipuri de relaţii: de
autoritate (ierarhice – de conducere, de execuţie şi de informare); funcţionale; de stat
major (specifice comandamentelor operaţionale); de cooperare; de control.
Organizarea, ca funcţie a managementului sprijinului logistic, asigură stabilirea
sarcinilor care trebuie îndeplinite, gruparea raţională a acestora, stabilirea legăturilor de
autoritate, de cooperare şi de informare în cadrul structurilor de conducere (a sprijinului
logistic).
Realizarea acestei funcţii implică punerea în valoare a următoarelor concepte:
autoritatea, responsabilitatea şi răspunderea14.
Autoritatea reprezintă dreptul logisticianului (ca manager logistic), respectiv
abilitatea pe care o are acesta de a influenţa oamenii din subordine, în virtutea poziţiei pe
care o ocupă în cadrul structurii de conducere a sprijinului logistic.
Autoritatea este un concept legat strâns de putere. Aceasta exprimă capacitatea
logisticienilor, ca ofiţeri de stat major, de a convinge sau influenţa concepţiile sau
acţiunile subordonaţilor lor.
Puterea şi autoritatea managerilor logistici, dublate de particularităţile lor
carismatice şi motivaţionale, au rol decisiv asupra funcţiei manageriale de organizare a
sprijinului logistic destinat unei forţe operaţionale.
Responsabilitatea este strâns legată de autoritate şi de obligaţiile membrilor
colectivului compartimentului logistic de a-şi îndeplini, în cea mai bună manieră
posibilă, atribuţiile ce le revin pentru proiectarea şi realizarea sprijinului logistic, potrivit
cerinţelor de obţinere a succesului acţiunii militare.
Răspunderea este obligaţia de a răspunde de îndeplinirea sau neîndeplinirea
atribuţiilor şi ordinelor. Ea este strâns legată de autoritate şi responsabilitate.
Organizarea este nemijlocit subordonată atingerii obiectivelor previzionate ale
sprijinului logistic, subordonate scopului operaţiei. În consecinţă, conţinutul organizării
şi modul său de manifestare sunt condiţionate de caracteristicile obiectivelor pe termen
scurt pentru îndeplinirea misiunilor de către forţă.
Ca urmare a procesului de previziune se stabileşte un sistem de obiective care se
referă la ansamblul activităţilor particulare sprijinului logistic, pe domeniile funcţionale
ale acestuia. Fiecare grupă de obiective implică structuri şi procese de muncă specifice
activităţilor de sprijin logistic proiectate.

14
Viorel Cornescu, Ioan Mihăilescu, Sica Stanciu, Managementul organizaţiei, Bucureşti: Editura All Beck, 2003, p. 21.
 Obiectivele reprezintă caracterizări calitative şi/sau cantitative ale scopurilor
urmărite de structurile de conducere şi de execuţie ale sprijinului logistic.
Ele se pot împărţi, în funcţie de sfera de cuprindere şi de importanţă, în mai
multe categorii:
- obiective fundamentale, care exprimă principalele scopuri urmărite de
structura de conducere a sprijinului logistic a forţei (de exemplu, realizarea
reaprovizionării oportune a bunurilor materiale, pe clase, din depozitele mixte existente
în zona de operaţie, care aparţin Comandamentului Logistic Întrunit);
- obiective derivate de gradul I, care se deduc direct din obiectivele
fundamentale ale căror realizări implică o parte apreciabilă din procesele de muncă
desfăşurate de structurile de conducere sau de execuţie a sprijinului logistic (de
exemplu, stabilirea de către organele de conducere a necesarului de reaprovizionat,
potrivit procedeului „trimiterii”, întocmirea şi transmiterea documentelor de repartiţie şi
distribuţie);
- obiective derivate de gradul II, care se deduc din obiectivele derivate de
gradul I, caracterizate printr-o definire mai concretă şi prin implicarea în realizarea lor a
unor procese de muncă restrânse, de regulă cu aceleaşi caracteristici esenţiale (de
exemplu, stabilirea la nivelul structurilor de execuţie a sprijinului logistic - Bg. Log., B.
Log. - a coloanelor de transport pentru realizarea reaprovizionării forţelor luptătoare);
- obiective specifice, care sintetizează mobilurile sau utilitatea unor lucrări
sau acţiuni care contribuie la realizarea obiectivelor derivate (de exemplu, stabilirea la
nivelul structurii de execuţie a sprijinului logistic, în conformitate cu programul
transporturilor, a itinerariilor şi a locurilor de destinaţie pentru fiecare coloană de
transport în parte);
- obiective individuale, care caracterizează obiectivele specifice la nivelul
persoanelor. De exemplu, elaborarea de către comandantul unităţii (subunităţii) de
transport a ordinului de deplasare (de marş) pentru şeful fiecărei coloane de transport în
parte, care va fi adus la cunoştinţa tuturor şoferilor implicaţi.
 În cazul realizării reaprovizionării prin procedeul „la cerere”, obiectivele derivate
de gradul II, specifice şi individuale se realizează în baza informaţiilor cuprinse în anexa
„sprijin logistic” la ordinul de operaţie. La fel se realizează şi obiectivele aferente
mentenanţei, infrastructurii şi celorlalte domenii ale sprijinului logistic.
În condiţiile războiului modern, cadrul operaţional determină atingerea
parametrilor de interoperabilitate şi, implicit, de flexibilitate acţională. În acest scop s-a
fixat ca obiectiv, în perspectiva anilor 2010, crearea unei forţe acţionale cu structuri
modulare şi a unor mari unităţi şi unităţi de sprijin logistic capabile să genereze, pentru
forţele luptătoare, module logistice. Totodată, pentru conducerea unei forţe, atât din
punct de vedere operaţional, cât şi al sprijinului logistic, Comandamentul Operaţional
Întrunit destină module de comandament adecvate cu organizare procesuală şi
structurală bine definite.
Organizarea sprijinului logistic se realizează prin transmiterea misiunilor la
subordonaţi, pentru realizarea măsurilor care să ducă la îndeplinirea prevederilor din
anexa ,,sprijin logistic” la ordinul de operaţii. Procesul de organizare a sprijinului
logistic se desfăşoară, de regulă, după validarea anexei ,,sprijin logistic” la planul de
operaţii, dar, în unele situaţii, anumite măsuri şi acţiuni de organizare se pot executa
concomitent cu derularea procesului decizional de planificare a sprijinului logistic.
Modalităţile de transmitere a anexei ,,sprijin logistic” la ordinul de operaţii la
subordonaţi depinde de timpul avut la dispoziţie pentru derularea acestei acţiuni,
caracteristicile situaţiei şi mijloacele de legătură disponibile.
În funcţie de situaţie, misiunile pot fi transmise prin mijloace de transmisiuni,
folosindu-se documentele de conducere în secret sau mijloacele automatizate de
secretizare.
Când timpul pentru pregătirea acţiunii este suficient pentru toate eşaloanele
ierarhice, anexa „sprijin logistic” la ordinul de operaţie va fi transmisă după terminarea
procesului de planificare, de regulă în scris, odată cu ordinul de operaţie, prin mijloace
mobile sau prin convocarea comandanţilor din subordine la punctul de comandă al
eşalonului respectiv.

2.3. Comanda în procesul de realizare a sprijinului logistic

Comanda reprezintă autoritatea cu care este investit comandantul şi pe care

acesta o exercită, în mod legal, asupra forţelor de logistică aflate în subordine.15
Pentru exercitarea comenzii se asigură un lanţ de comandă şi responsabilităţi
delimitate, clare şi precise între eşaloanele implicate în planificarea, conducerea şi
executarea sprijinului logistic al forţei.
Comanda forţelor de sprijin logistic, ca parte integrantă a comenzii forţei
operaţionale, include atât autoritatea, cât şi responsabilitatea pentru întrebuinţarea în
mod eficient a resurselor logistice puse la dispoziţie şi pentru planificarea, organizarea,
coordonarea şi controlul utilizării acestora. Aceasta presupune şi responsabilitatea
asupra stării de sănătate, a nivelului de trai, a moralului trupelor, iar în zona de operaţii şi cea
etică faţă de populaţia locală.
Comanda în procesul de realizare a sprijinului logistic constă, în opinia noastră,
din acele relaţii profesionale în care managerul logistic (şeful de compartiment, birou,
secţie, comandantul de mare unitate sau unitate logistică etc.) transmite decizia adoptată
în urma desfăşurării proceselor şi actelor decizionale specifice, structurilor subordonate,
şi imediat colaboratorii încep să se deplaseze în sensul îndeplinirii deciziei.
În cadrul comenzii logistice delimităm două momente: ordinul şi motivarea. Prin
ordin, managerii logistici exercită o influenţă directă asupra subordonaţilor, în virtutea
autorităţii cu care au fost investiţi, antrenându-i la realizarea sarcinilor şi obligaţiilor
care le revin. În procesul de comandă intervin următorii factori: managerul logistic cu
autoritatea şi personalitatea sa; cadrele de execuţie, respectiv subordonaţii cu
caracteristicile lor (profesie, nivel de pregătire, vechime în muncă etc.); sarcinile sau
problemele care trebuie rezolvate.
15
S.M.G./P.F.-4, Doctrina pentru sprijinul logistic al operaţiilor întrunite, p. 17.
 Modul concret în care, prin comandă, managerul logistic influenţează acţiunile
celorlalţi depinde atât de situaţia concretă în care se găseşte, cât şi de trăsăturile lui de
caracter, de experienţa pe care o are şi de gradul de cunoaştere al subordonaţilor.
În opinia noastră, pentru a fi realizată comanda unei acţiuni de sprijin logistic, se
impune ca în antrenarea subordonaţilor să fie luate în considerare următoarele aspecte:
♦ ordinele pe linia sprijinului logistic să fie simple, directe şi să se
caracterizeze prin claritate;
♦ prin natura lor, ordinele transmise să nu depăşească competenţa
subordonaţilor sau capacitatea lor de execuţie;
♦ desfăşurarea periodică a unui proces educativ trebuie să aibă menirea de a
ridica gradul de conştiinciozitate al subordonaţilor în realizarea ordinelor
(dispoziţiilor) primite;
♦ promovarea unei discipline reale în îndeplinirea atribuţiilor funcţionale;
♦ îmbinarea corectă a sistemului de stimulare materială şi morală cu cel al
răspunderii în îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Totodată, considerăm că în realizarea comenzii, ca funcţie a managementului
sprijinului logistic, este necesar să fie luate în considerare două elemente esenţiale: stilul de
muncă al managerilor logisticieni şi, îndeosebi, promovarea de către aceştia a unui stil
democratic de conducere şi motivarea subordonaţilor în direcţia realizării obiectivelor
prestabilite. Motivarea reprezintă, de fapt, modalitatea prin care se integrează satisfacerea
necesităţilor membrilor sistemului condus cu realizarea obiectivelor sprijinului logistic al forţei.
Exercitarea autorităţii de comandă asupra sprijinului logistic implică următoarele:
elaborarea, aprobarea şi aplicarea anexelor “sprijin logistic” la planurile de operaţie;
eficienţa şi economia sprijinului logistic; prevenirea sau eliminarea duplicării facilităţilor
sau a suprapunerilor în exercitarea funcţiilor de către componentele structurilor de
logistică.16

16
Idem, p.19.
 Autoritatea de comandă a sprijinului logistic estimează ideea în care acesta se
integrează în concepţia operaţiei forţei.
Comandamentul este elementul de structură organizat pentru exercitarea actului
de conducere a acţiunilor militare, în general.
Compartimentul (biroul, secţia) logistic este structura specializată prin care
comandantul grupării de forţe (marii unităţi; unităţii) realizează comanda operaţională a
forţelor de sprijin logistic pe timpul acţiunilor de luptă.
La nivel tactic, comanda operaţională şi comanda administrativă a forţelor se
exercită de comandamentele de divizie, comandamentele de brigadă şi de unităţi.17 La
acelaşi nivel, comanda operaţională se poate exercita de comandamentul unei forţe
(grupări de forţe) care are caracter acţional întrunit.
Conducerea administrativă a forţelor destinate realizării sprijinului logistic se
execută de comandanţii structurilor de execuţie a sprijinului logistic al forţei respective.
Sub aspectul conducerii propriu-zise, managementul sprijinului logistic cuprinde,
în principiu, trei elemente de bază, specifice organizării structurii de conducere
(comandă) a sprijinului logistic, strâns corelate între ele, astfel:
• organizarea comenzii structurii logistice (care poate fi: J-4; G-4; A-4; S-4;
N-4;
• procesul de comandă şi control exercitat de comandant prin şeful structurii
logistice;
• facilităţi de comandă şi control – C2 şi de deservire a punctului de
comandă.
Organizarea comenzii compartimentului (biroului, secţiei) reprezintă
modalitatea în care este alcătuită structura logistică în vederea desfăşurării activităţilor
specifice, precum şi modul cum sunt create şi funcţionează relaţiile în cadrul acesteia.

17
F.T.-1, Doctrina operaţiilor forţelor terestre, Bucureşti, 2004, p. 61.
 Deşi controlul, ca funcţie a managementului sprijinului logistic, este tratat
separat (la subcapitolul 2.5.), aici vom trata succint legătura funcţiilor comandă-control
potrivit reglementărilor în vigoare.
Procesul de comandă şi control reprezintă modul în care şeful structurii de
conducere a sprijinului logistic acţionează pentru îndeplinirea misiunii primite şi
cuprinde activitatea de luare a deciziilor, emiterea şi transmiterea ordinelor către
subordonaţi şi verificarea transpunerii în practică a acestora.
Comanda este actul autorizat de transpunere în practică a deciziilor şi ordinelor,
iar controlul reprezintă actul de monitorizare şi evaluare a efectului comenzii şi de
influenţare a acestui proces.18
Pentru coordonarea activităţilor logistice, unitatea de comandă este esenţială,
logistica fiind o funcţie de comandă. În scopul realizării controlului la nivel tactic,
comandantul forţei operaţionale trebuie să execute controlul şi asupra logisticii.
Fără să deţină un control adecvat asupra capacităţilor de sprijin logistic,
comandantul (grupării de forţe, marii unităţi, unităţii) nu va putea influenţa puterea de
luptă a forţelor sale.
Facilităţile de comandă şi control - C2 reprezintă: sistemul de comunicaţii şi
transmisiuni; subsistemul informatic pentru conducerea forţelor de sprijin logistic;
elementele de coordonare a protecţiei forţelor de sprijin logistic.19
În anexa nr. 2 sunt prezentaţi câţiva termeni privind comanda şi controlul,
utilizaţi în managementul operaţional, care au implicaţii asupra managementului
sprijinului logistic.

2.4. Coordonarea realizării sprijinului logistic

Coordonarea sprijinului logistic, specific unei forţe operaţionale, constă în

desfăşurarea acelor activităţi care să le permită logisticienilor cu atribuţii manageriale să

18
S.M.G./P.F.-3, Doctrina pentru operaţii întrunite ale forţelor armate, Bucureşti, 2003, p. 31.
19
F.T.-1, Doctrina operaţiilor forţelor terestre, Bucureşti, 2004, p. 62.
intervină activ şi continuu pentru buna desfăşurare a activităţilor particulare fiecărui
domeniu al sprijinului logistic.
Acţiunea de coordonare are menirea de a asigura adaptarea sprijinului logistic la
condiţiile existente în zona de operaţii pentru fiecare moment al evoluţiei acţiunii
militare. În acelaşi timp, prin coordonare se asigură sincronizarea acţiunilor
logisticienilor şi a deciziilor acestora (între eşalonul superior şi cele subordonate), a
acţiunilor întregului personal (de logistică) din organica forţei respective, în vederea
desfăşurării unor activităţi eficiente capabile să determine realizarea obiectivelor de
sprjin logistic prestabilite.
Coordonarea este necesară datorită puternicelor influenţe pe care le resimte forţa
din punct de vedere al sprijinului logistic, ca urmare a evoluţiei situaţiei tactic-operative.
În aceste condiţii, considerăm că managerii-logisticieni trebuie să întreprindă măsuri şi
acţiuni de coordonare a sprijinului logistic pe ansamblu sau numai a anumitor domenii
subordonate acestuia, în conformitate cu cerinţele impuse de evoluţia acţiunilor militare.
De exemplu, grupării de forţe tip divizie i se pun, la un moment dat, noi sarcini
(efectuarea reaprovizionării pentru noile structuri luate în subordine, efectuarea unor
reparaţii suplimentare la tehnica de resort, suplimentarea unor cantităţi de produse
contractate etc.), care nu au putut fi prevăzute în momentul elaborării anexelor „sprijin
logistic” la planul şi ordinul de operaţie, iar structura logistică de conducere este obligată
(prin managerii responsabili) să reorganizeze sistemul şi să asigure coordonarea noilor
decizii cu cele luate anterior, în concordanţă cu cerinţele noilor obligaţii de
aprovizionare şi de mentenanţă.
De asemenea, organele de conducere a sprijinului logistic sunt nevoite să
reacţioneze şi la manifestările comportamentale ale personalului subordonat, îndeosebi
ale celui civil, ale cărui reacţii, pe timpul desfăşurării diverselor activităţi (reparaţii,
montaj, construcţii, de preparare a hranei ş.a.), pot fi adesea imprevizibile şi, ca atare,
impun permanente acţiuni de coordonare, de armonizare şi adaptare.
 Nu trebuie să neglijăm nici faptul că asupra unei structuri militare pot interveni
acţiuni care să ducă la dereglări şi dezorganizări de moment (exemplu: întârzieri în
primirea produselor şi materialelor contractate cu furnizorii din zona de operaţie sau
primirea de bunuri materiale necorespunzătoare calitativ; rezilierea unor contracte
pentru achiziţia de bunuri sau a prestărilor de servicii specifice mentenanţei etc.). În
aceste situaţii, opinăm că managerii logistici trebuie să ia măsuri urgente de adaptare, să
păstreze stabilitatea sistemelor proprii de aprovizionare, transport, mentenanţă etc.
pentru realizarea corespunzătoare a sprijinului logistic în noile condiţii.
În funcţie de modul de derulare, apreciem că acţiunea de coordonare poate fi
bilaterală, atunci când se derulează între ofiţerul de conducere logistică şi un anume
subordonat, reuşindu-se realizarea echilibrului necesar, sau multilaterală, când se
derulează între managerul logistic şi mai mulţi subordonaţi sau între acesta şi toţi
subordonaţii.
Pentru ca acţiunea de coordonare să se realizeze în mod continuu, fără
întreruperi, considerăm că trebuie avute în vedere următoarele argumente: între structura
de conducere (comandă) a sprijinului logistic al forţei şi structurile specifice de execuţie,
între oameni, să funcţioneze corespunzător sistemul relaţional - comunicaţional, iar
managerii logistici şi subordonaţii lor să fie receptivi la toate modificările care se impun;
eşalonarea judicioasă a deciziilor la toate nivelurile sprijinului logistic şi folosirea în
limitele admise a delegării de autoritate; utilizarea corectă a motivaţiei; realizarea unei
selecţii şi pregătirii corespunzătoare a cadrelor de logistică şi a salariaţilor civili.
Coordonarea sprijinului logistic începe imediat după însuşirea misiunii şi continuă pe
toată durata operaţiei.
Coordonarea forţelor de logistică presupune corelarea efortului compartimentelor
din structura de conducere (comandă) a sprijinului logistic al forţei cu acţiunea marii unităţi şi
unităţilor (subunităţilor) de execuţie a sprijinului logistic, cu structurile de conducere a
sprijinului logistic din organica marilor unităţi şi unităţilor din compunerea forţei,
armonizarea punctelor de vedere diferite şi o permanentă informare între acestea.
 Coordonarea forţelor implicate în procesul de planificare (a sprijinului logistic)
în vederea punerii punerea în practică a prevederilor anexelor „sprijin logistic” la planul
şi ordinul de operaţie este reglementată de şeful structurii logistice de conducere şi se
execută pe secvenţe ale activităţii, ale misiunii şi pe obiective, în funcţie de situaţia
concretă. Coordonarea se poate face în teren sau, atunci când nu este posibil, pe macheta
terenului, cu ajutorul calculatorului sau pe hartă.

Coordonarea forţelor de logistică în cadrul operaţiilor desfăşurate de forţă capătă o

nouă dimensiune atunci când în compunerea acesteia intră mari unităţi, unităţi din toate
categoriile de forţe ale armatei şi chiar forţe speciale. Această nouă dimensiune evidenţiază
specificitatea realizării sprijinului logistic pentru fiecare categorie de forţe participantă la
pregătirea şi desfăşurarea acţiunii militare întrunite.

2.5. Controlul şi evaluarea realizării obiectivelor sprijinului logistic

Potrivit aprecierii noastre, controlul, ca funcţie a managementului sprijinului

logistic al forţei, în situaţii de criză sau de conflict, constă din ansamblul activităţilor
specifice prin care se verifică performanţele realizate de compartimentul (biroul, secţia)
logistic sau de diferite structuri subordonate acestuia, la un moment dat, în comparaţie
cu obiectivele previzionate, în scopul intervenţiei prompte în cazul apariţiei unor
eventuale anomalii sau neajunsuri în realizarea acestora.
Controlul reprezintă autoritatea investită şi exercitată pentru verificarea
permanentă a procesului prin care se planifică, organizează şi coordonează sprijinul
logistic asupra forţelor aflate în zona de responsabilitate.20
Controlul trebuie să determine gradul de realism al previziunilor, calculelor,
estimărilor, justeţea şi oportunitatea deciziilor, temeinicia şi logica organizării. Prin
control se creează posibilitatea operării oportune a corecţiilor necesare pentru îndepliniea
scopurilor propuse.

20
S.M.G./P.F.-4, Doctrina pentru sprijinul logistic al operaţiilor întrunite, p. 20.
 Întregul sprijin logistic al operaţiei unei forţe se realizează sub comanda şi
controlul autorităţii investite de către comandant. Controlul forţelor de logistică are în
vedere verificarea punerii în practică a prevederilor anexei “sprijin logistic” la planul de
operaţie şi se exercită de şeful structurii de conducere (comandă) a prijinului logistic,
personal sau prin persoane numite de acesta, potrivit planului de control întocmit de
statul major. Activitatea de control nu trebuie să afecteze actul de comandă al
subordonaţilor şi nici să ducă la stabilirea de măsuri în numele acestora.

În situaţia când ordinele structurii de conducere (comandă) a sprijinului logistic

au fost înţelese greşit, cel care execută controlul trebuie să îl informeze suplimentar şi să
îl orienteze corect pe cel care este controlat. Persoana care a controlat are obligaţia să
raporteze despre aceasta comandantului (şefului) care a trimis-o în control.

Controlul se execută atât pe timpul pregătirii acţiunii, cât şi pe timpul executării

acesteia, în cel de al doilea caz vizând şi revederea anexei “sprijin logistic” la planul de
operaţie, pe baza rezultatelor concrete obţinute.

Prin activităţile ce se desfăşoară şi prin documentele ce se elaborează,

conducerea sprijinului logistic asigură realizarea gradului de suport logistic al forţei, în
vederea îndeplinirii misiunilor încredinţate şi asigurarea măsurilor de regenerare a
capacităţilor logistice, astfel încât acestea să constituie suport pentru acţiunile militare în
curs de desfăşurare.

Prin intermediul controlului se realizează evaluarea rezultatelor prin măsurarea

realizărilor cu obiectivele de sprijin logistic stabilite şi surprinderea elementelor
pozitive şi negative.
Necesitatea realizării controlului rezultă din complexitatea sarcinilor de sprijin
logistic ce trebuie rezolvate la fiecare post din organica oricărei structuri a sistemului
logistic al forţei, din cerinţa de combatere a oricărei forme de indisciplină, din rolul pe
care îl are această activitate la formarea unei atitudini pozitive faţă de îndeplinirea
atribuţiunilor funcţionale, la stimularea spiritului de iniţiativă şi a răspunderii
profesionale pentru îndeplinirea misiunilor etc.
Organizarea controlului vizează toate domeniile sprijinului logistic, iar în opinia
noastră trebuie să aibă un caracter preventiv, să se exercite în mod curent, să fie operativ
şi să se desfăşoare imediat după adoptarea deciziilor adecvate de către comandant .
Rolul controlului exercitat de organele de conducere logistică este acela de a
dirija activitatea structurilor subordonate (compartimente, birouri, mari unităţi şi unităţi
de sprijin logistic etc.), în ansamblul lor, ca şi a fiecărui subordonat în parte, pentru
realizarea obiectivelor prestabilite. De fapt, cea mai importantă funcţie a controlului
realizării sprijinului logistic este aceea de a sesiza permanent dacă performanţele atinse
sunt sau nu la nivelul aşteptărilor.
Evaluarea modului de desfăşurare a activităţilor de sprijin logistic se realizează
de fiecare structură a forţei pe baza controlului extern şi al celui intern. Indiferent de
forma şi de domeniul de activitate în care se execută, considerăm că este important ca
acţiunile de control să fie desfăşurate nu numai pentru sesizarea abaterilor (neregulilor)
în derularea activităţilor de sprijin logistic şi corectarea lor, ci, în primul rând, pentru
prevenirea acestora.
Din perspectiva managementului sprijinului logistic, controlul curent nu se
limitează numai la acţiuni de constatare şi, deci, la declanşarea corecţiei ce se impune, ci
el are în vedere prevenirea abaterilor şi a disfuncţionalităţilor. Aşa cum se poate vedea
din figura 2.5., controlul şi evaluarea managerială specifică sprijinului logistic nu apare
numai ca feed-back pentru sistem (orientare spre trecut), ci şi ca feed-forward, în sensul
de prevenire a neregulilor şi de orientare corectă a structurilor de sprijin logistic (de
comandă sau de execuţie), conform sarcinilor proiectate în procesul de planificare-
programare.
Pentru atingerea parametrilor de eficienţă a sprijinului logistic, apreciem că se
impune aplicarea procedeelor de control şi de evalure a activităţilor specifice într-o
deplină continuitate şi corelaţie, acestea nefiind limitate doar la perioadele de planificare
 PROCES DE CONTROL

Intrări STRUCTURA Ieşiri

LOGISTICĂ*

Acţiuni de Acţiuni de
prevenire Performanţe corecţie

Decizie Evaluare Decizie

Comparare Norme

Analiză

* structura de conducere (comandă) a sprijinului logistic

Fig. 2.5. Controlul şi evaluarea activităţilor de sprijin logistic

şi de încheiere a documentelor de conducere logistică. O evaluare eficace a modului de

realizare a sprijinului logistic se face de-a lungul perioadelor de îndeplinire a
obiectivelor previzionate, cu intensitate sporită asupra atingerii punctelor tari (decisive)
şi în perioadele critice pentru direcţionarea acţiunilor, în vederea atingerii
performanţelor.

*
* *

Aplicarea în condiţii de interdependentă a funcţiilor managementului sprijinului

logistic, în situaţii de criză şi la război, este determinată de caracterul forţei operaţionale
asupra căreia se exercită, astfel încât orice deficienţă la nivelul conducerii se reflectă în
scăderea eficacităţii şi eficienţei activităţilor respectivului sistem logistic.
 Cunoaşterea rolului fiecărei funcţii în cadrul procesului de management al
sprijinului logistic evidenţiază noi dimensiuni şi corelaţii de natură teoretică şi practică,
deosebit de utile pentru raţionalizarea muncii managerilor şi executanţilor din cadrul
structurilor de conducere şi de execuţie a sprijinului logistic subordonate forţelor care
duc acţiuni militare.
În capitolul următor este prezentat procesul decizional al sprijinului logistic. În
etapele acestui proces sunt integrate activităţile specifice planificării sprijinului logistic,
precum şi celelalte funcţii manageriale, pentru luarea şi concretizarea deciziei în
condiţiile aplicării managementului riscului.
 CAPITOLUL 3

SISTEMUL DECIZIONAL AL SPRIJINULUI LOGISTIC

Motto: “Decizia este o alegere conştientă şi

raţională dintre mai multe variante
posibile, realizabile şi dezirabile.”
K. Lewin

Restructurarea organismului militar, în ansamblul său, a generat nevoia

regândirii sistemului decizional şi în domeniul sprijinului logistic, la nivelurile strategic,
operativ şi tactic. Doctrina şi procedurile standard elaborate pentru funcţionarea
logisticii vor avea un rol fundamental în procesul complex de proiectare, concretizare şi
evaluare a deciziei sprjinului logistic, în condiţii de interoperabilitate.

3.1. Conceptul de decizie a sprijinului logistic

Ca element esenţial al managementului sprijinului logistic, decizia reprezintă
produsul cel mai reprezentativ şi, totodată, instrumentul cel mai eficace al acestuia.
Esenţa fundamentării deciziei constă în analiza şi estimarea sprijinului logistic pentru cel
puţin două variante de acţiune, în vederea alegerii alternativei optime care să asigure
succesul operaţiei.
Decizia reprezintă alegerea conştientă şi raţională, dintre mai multe variante
posibile, realizabile şi dezirabile, a aceleia care oferă maximum de satisfacţie, cu o
probabilitate raţională de succes, în raport cu un sistem de obiective anterior definit.
Pentru concretizare, decizia sprijinului logistic necesită luarea în considerare, în
mod obligatoriu, de către decident, a următoarelor elemente:
• stabilirea cu claritate a unuia sau mai multor obiective;
• identificarea mai multor posibilităţi (variante) în vederea realizării
obiectivelor;
 • selectarea (alegerea), ca proces conştient de optare pentru una dintre
variantele de realizare conturate.
Ca şi în practica economică, şi în domeniul logisticii militare decizia sprijinului
logistic îmbracă două forme: actul decizional şi procesul decizional.21
Elementele constitutive fundamentale ale situaţiei decizionale logistice sunt
decidentul sau factorul de luare a deciziei logistice şi mediul ambiant decizional.
Decidentul este reprezentat de un organ de conducere logistică (logistician;
manager logistician) sau de unul sau mai mulţi subalterni ai acestuia, cu atribuţii
manageriale, care, în virtutea obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor,
adoptă decizia logistică în situaţia respectivă.
Tendinţa dominantă la nivelul decidenţilor în domeniul sprijinului logistic
este amplificarea capacităţii lor decizionale, ca urmare a creşterii nivelului de
profesionalizare în domeniul managementului specific, pentru a fi capabili să dirijeze
cu succes activităţi logistice complexe, ce implică importante resurse umane,
materiale şi financiare.
Mediul ambiant decizional constă în ansamblul elementelor endogene şi
exogene structurii logistice respective (compartiment, birou, secţie, mare unitate, unitate,
subunitate), care alcătuiesc situaţia decizională, caracterizată prin manifestarea unor
influenţe directe şi indirecte semnificative asupra conţinutului şi rezultatelor deciziei
sprijinului logistic.
a) Elementele endogene aferente unei anumite structuri de conducere sau de
execuţie a sprijinului logistic se referă, în principal, la: creşterea nivelului de pregătire
militară generală şi de specialitate, informatizarea activităţilor de sprijin logistic,
amplificarea cunoaşterii potenţialului profesional al subalternilor şi colaborarea
permanentă cu aceştia, direcţionarea acţiunilor pentru realizarea obiectivelor, utilizarea
cu maximă eficienţă a resurselor.

21
Ovidiu Nicolescu, Ion Verboncu, Management, Bucureşti: Editura Economică, 1999, pp. 204-205.
 b) Elementele exogene pot fi evidenţiate prin: reducerea ciclului de viaţă al
cunoştinţelor de logistică, al tehnicii şi materialelor cu destinaţie militară, şi, în mod
complementar, accelerarea ritmului de uzură morală; volumul mare de cunoştinţe
profesionale ştiinţifice, tehnice şi economice care se produc şi rapida lor perisabilitate,
ca urmare a integrării ţării noastre în NATO şi a perspectivei de a face parte din U.E.;
inflaţia şi instabilitatea monetară ş.a.

3.2. Procesul decizional al sprijinului logistic. Actul decizional

Pentru a fi realizabile direcţiile şi obiectivele logistice prognozate, prevăzute în
planuri şi programe, sunt necesare acţiuni de analiză (de multe ori destul de complexe),
în vederea luării deciziilor. În domeniul sprijinului logistic, ca şi în alte sfere economice
de activitate, decizia constituie un element esenţial de management şi constă în
efectuarea unei alegeri între mai multe variante, respectiv căi diferite de urmat, care
preced întotdeauna acţiunii.
În opinia noastră, decizia sprijinului logistic defineşte cursul de acţiune ales de
către logistician pentru realizarea unuia sau mai multor obiective (activităţi) prevăzute
în documentele de conducere, care au urmări nemijlocite asupra deciziilor şi acţiunilor
luate şi desfăşurate de către alte persoane sau structuri (de conducere şi de execuţie a
sprijinului logistic) subordonate.
În funcţie de complexitate, decizia sprijinului logistic, care este subordonată
deciziei operaţiei, poate fi luată de către logistician în urma desfăşurării procesului
sau actului decizional specific. În acest sens, este evident că obiectivele şi acţiunile
de sprijin logistic planificate presupun o suită de procese şi acte decizionale, spre
deosebire de activităţile logistice programate unde predomină actele decizionale, ca
urmare a experienţei anterioare a organelor de decizie logistică şi a caracterului
repetitiv al deciziilor (de aprovizionare, transport, asigurare, asistenţă, mentenanţă
etc.).
 Procesul decizional al sprijinului logistic este specific situaţiilor mai
complexe, care implică un consum de timp apreciabil, de ordinul orelor, zilelor
sau chiar săptămânilor. Pe parcursul acestora se culege şi se analizează o anumită
cantitate apreciabilă de informaţii, se stabilesc contacte profesionale şi se
consultă mai multe persoane în vederea clarificării situaţiei şi fundamentării
deciziei. Prin urmare, procesul de elaborare a deciziei sprijinului logistic
(denumit şi decizional) implică, din punctul nostru de vedere, câteva etape
specifice, fiecare cu subetapele ei.
Etapele procesului decizional
Activităţile specifice de stat major, în cadrul structurii forţei de conducere
(comandă) a sprijinului logistic al forţei, se derulează, în cea mai mare parte, pentru
desfăşurarea proceselor decizionale de amploare şi importanţă diferită.
Finalitatea fiecărui astfel de proces constă în adoptarea deciziei de realizare a
sprijinului logistic. În fapt, dacă analizăm acest tip de proces decizional, vom constata,
potrivit figurii nr. 3.2., că există o succesiune de trei etape specifice, respectiv:
pregătirea deciziei; adoptarea deciziei; aplicarea deciziei şi înregistrarea efectelor.
Etapele menţionate sunt cuprinse în cele ale procesului decizional (de ansamblu)
de planificare a acţiunii militare şi le vom prezenta în continuare.
¾ Pregătirea deciziei de realizare a sprijinului logistic presupune: definirea
noii misiuni prin informarea şi orientarea făcută de către comandant sau şeful de stat
major; iniţierea planificării sprijinului logistic (însuşirea misiunii; elaborarea
problemelor principale ale planificării; orientarea personalului subordonat implicat). În
urma activităţii de orientare se realizează imediat diagnoza sistemului de sprijin logistic,
pe baza informaţiilor de specialitate obţinute de la eşaloanele subordonate.
¾ Adoptarea deciziei de realizare a sprijinului logistic cuprinde următoarele
subetape: analiza previzională (evaluarea) şi compararea, din punct de vedere logistic, a
cursurilor de acţiune (ca alternative decizionale); elaborarea, concomitent cu analiza, a
estimării logistice; alegerea (deciderea) cursului optim al acţiunii din punct de vedere al
sprijinului logistic în urma prezentării estimării în cadrul şedinţei de luare a deciziei de
către comandant; organizarea şi executarea recunoaşterilor de logistică; dezvoltarea
concepţiei de sprijin logistic potrivit cursului optim de acţiune.

Informaţii către eşalonul superior, Informaţii de la eşalonul superior,

administraţii locale etc. din reglementări etc.

Sistemul de conducere a sprijinului

MANAGEMENTUL logistic al forţei
SPRIJINULUI
LOGISTIC

1. Pregătirea deciziei
sprijinului logistic

Proces decizional

3. Aplicarea deciziei 2. Adoptarea deciziei

sprijinului logistic şi sprijinului logistic
înregistrarea efectelor

ordine rapoarte

Sistemul de execuţie a
sprijinului logistic al
forţei

Fig. 3.2. Procesul decizional al sprijinului logistic

¾ Aplicarea deciziei de realizare a sprijinului logistic şi înregistrarea

efectelor implică o succesiune de activităţi (subetape) de natură organizatorică, astfel:
desfăşurarea activităţilor specifice planificării propriu-zise a sprijinului logistic,
elaborarea anexelor „ sprijin logistic” la planul şi ordinul de operaţie pe baza cerinţelor
standard stabilite pentru obţinerea performanţelor scontante în procesul de planificare –
după cum sunt prezentate în anexa nr. 1; comunicarea (transmiterea) deciziei, respectiv a
anexei „sprijin logistic” la ordinul de operaţie la toate structurile luptătoare şi de sprijin
din organica forţei, declanşarea acţiunilor practice specifice domeniilor sprijinului
logistic: asigurarea financiară; aprovizionarea, transportul, mentenanţa, infrastructura,
asistenţa sanitară, serviciile de campanie. Pe timpul aplicării deciziei de realizare a
sprijinului logistic au loc acţiuni de coordonare, comandă şi control (C2) care pot
determina revederea, reevaluarea şi corectarea anexei „sprijin logistic” la planul şi
ordinul de operaţie, ca urmare a modificării cursului acţiunii militare.
Ultima activitate aferentă aplicării deciziei o reprezintă evaluarea rezultatelor
finale şi stabilirea măsurilor de corectare a proceselor decizionale ulterioare în vederea
proiectării şi realizării corespunzătoare a sprijinului logistic pentru forţa operaţională .
Aspecte ale logicii procesului decizional
Rolul fundamental în realizarea procesului decizional al sprijinului logistic (ca
parte componentă a procesului decizional al operaţiei) îl au raţionalitatea decidenţilor
logistici şi a activităţilor desfăşurate de către aceştia.
În mod uzual, termenul „raţional” indică acel tip de comportament decizional
care nu conduce decidentul la încălcarea normelor standard de conduită pe care el însuşi
le acceptă, considerându-le importante.22
A fi raţional înseamnă a emite în procesul decizional raţionamente adecvate
sprijinului logistic. Raţionamentul este, deci, forma logică complexă în cadrul căreia se
operează cu judecăţi şi care constă în trecerea de la anumite judecăţi date la o nouă judecată.
La nivel logic, procesul decizional al sprijinului logistic se prezintă ca o mulţime de
supoziţii logice, judecăţi, raporturi între acestea şi reguli adecvate cu ajutorul cărora decidentul
logistic analizează, potrivit abilităţilor şi competenţelor sale profesionale, alternativele şi o
alege pe cea corespunzătoare scopurilor evidente de realizare a succesului operaţiei.
În categoria decidenţilor logistici raţionali intră acele persoane care, prin
deciziile luate, fac dovada respectării unor reguli precise, logice, lipsite de ambiguitate

22
Virginia Mărăcine, Decizii manageriale. Îmbunătăţirea performanţelor decizionale ale firmei, Bucureşti: Editura
Economică, ,1998, pp.33-35.
atât pentru propria persoană, cât şi pentru ceilalţi ofiţeri din statul major al forţei, şi care
acţionează în orice situaţie în baza unui „bun simţ” operaţional minim, în acord cu şi în
limitele unei atitudini comportamentale normale.
Logica procesului decizional al operaţiei exclude ambiguităţile în raţionalitatea
procesului pregătirii şi adoptării deciziilor de sprijin logistic care au la bază impulsuri de
prim moment sau convingeri inadecvate. Aceste inoportonităţi ar dezavantaja realizarea
optimului vizat de suprapunere a efortului logistic (tehnico-material, de mentenanţă, de
infrastructură, de asistenţă medicală ş.a.) peste efortul operativ-tactic.
Considerăm că factorii determinanţi ai procesului decizional, care evidenţiază şi
determină logica deciziei în funcţie de calitatea managementului sprijinului logistic, pot
fi explicaţi mai bine prin ecuaţia deciziei, astfel:
D = f (Fc, Fn, Fu, M, R) unde:
D – decizia sprijinului logistic;
Fc – factorii cunoscuţi care pot fi influenţaţi;
Fn – factorii necunoscuţi care nu pot fi influenţaţi, dar a căror probabilitate
şi sens de apariţie se cunosc;
Fu – factorul uman implicat;
M – motivarea;
R – responsabilitatea faţă de consecinţele deciziei.23
Pentru analiza pertinentă a valorii factorului uman implicat în procesul
decizional al sprijinului logistic, se iau în considerare:
• abilitatea (A) ⇒ A = Ap x (C + D + E), unde:
Ap – aptitudini;
C – cunoştinţe;
D – deprinderi;
E – experienţă.24

23
Emil Mihuleac, Bazele managementului, Bucureşti: Editura Tempus, 1994, p.70.
24
Mircea Vasilescu, Mircea Udrescu, Gheorghe Minculete, Managementul logisticii pe timp de pace, Bucureşti: Editura
Muzeum, 2002, p.95.
 • capacitatea de adaptare a conduitei decizionale la transformările
permanente ale acţiunii militare (Ca);
• pregătirea managerială operaţională şi de logistică inclusiv perfecţionarea
acesteia (P).
Se poate conchide că: Fu = f(A, Ca, P)
În final, dacă dorim să evidenţiem performanţa (Pe) în urma aplicării în practică
a deciziei sprijinului logistic, rezultă ecuaţia:
Pe = f(A, M, R), unde:
A – abilităţile profesionale şi operaţionale;
M – motivaţia;
R – resursele angajate pentru îndeplinirea misiunii.
Potrivit aprecierii noastre, un proces decizional al sprijinului logistic presupune,
din partea organelor de logistică, o viziune specifică de management operaţional,
cunoştinţe de specialitate, experienţă, pricepere aptitudini şi disponibilităţi în a-şi asuma
anumite riscuri cu privire la evoluţia acţiunilor de sprijin logistic, precum şi o informare
(amplă şi actualizată) oferită oportun de sistemul informaţional specific. Totodată,
calitatea deciziei de sprijin logistic trebuie să releve, pe de o parte, eficienţa (obţinerea
de rezultate maxime prin utilizarea resurselor aflate la dispoziţie), iar pe de altă parte,
randamentul (obţinerea de cât mai mult posibil din cât mai puţine resurse). Ambii
indicatori, stabiliţi pentru evidenţierea principiului economiei de resurse logistice (în lei
sau valută convertibilă), sunt exprimaţi de raportul dintre efectul logistic util (Efu) şi
efortul logistic depus (Efd), care trebuie să fie mai mare decât unu: e= Efu
Efd
> 1.

Actul decizional
Actul decizional al sprijinului logistic are loc, ca în orice sistem de management, în
situaţii decizionale de complexitate redusă, care se derulează într-o perioadă de timp foarte scurtă
(câteva secunde sau minute) sau când respectiva situaţie se repetă, iar variabilele implicate
(resurse, persoane, mijloace, timp etc.) sunt bine cunoscute de către decident. La baza actelor
decizionale, care predomină cantitativ, la structurile de execuţie ale sprijinului logistic, se află
aptitudinile, cunoştinţele, deprinderile şi experienţa cadrelor de logistică. Câteva exemple de acte
decizionale s-ar referi, de pildă, la: stabilirea regimului de hrănire în funcţie de evoluţia operaţiei;
numirea persoanelor competente pentru conducerea desfăşurării anumitor acţiuni de sprijin
logistic (aprovizionare, mentenanţă); nominalizarea unor mijloace şi conducători auto pentru
efectuarea diverselor transporturi de aprovizionare şi evacuare; stabilirea imediată a modalităţilor
practice de remediere a unor defecţiuni la tehnica aflată în exploatare ş.a.

3.3. Determinări ale deciziei sprijinului logistic în acţiunile militare

Situaţii de stabilire a deciziei. Managementul riscului

Decizia de sprijin logistic, subsumată deciziei operaţiei, are la bază analiza şi
estimarea logistică în funcţie de starea existentă a mediului decizional, având în vedere
manifestarea ameninţării, riscului, pericolului şi vulnerabilităţii.
Ameninţările adversarului asupra forţelor proprii şi, implicit, asupra structurilor
de sprijin logistic al acestora implică folosirea forţei în perioada apariţiei şi definirii
crizei în relaţiile interstatale. Măsurile de sprijin logistic pentru completarea deficitelor
şi, eventual, a pierderilor în astfel de situaţii sunt stabilite prin decizii evidenţiate în
planificări adecvate elaborate din timp de pace, care vor fi puse în practică în perioada
manifestării ameninţărilor.
O altă situaţie de luare a deciziei de sprijin logistic este cea în condiţii de risc. În
acest sens, optăm în definirea riscului perceput asupra logisticii forţei ca expresie a
insuficienţei cunoştinţelor logisticienilor despre acţiunile probabile ale adversarului.
Asumarea riscului permite prevenirea unor evenimente nefavorabile şi, ca atare, creează
posibilitatea luării unor măsuri asiguratorii. Efectul distructiv al acţiunilor inamicului
trebuie anticipat în vederea contracarării prin stabilirea, pentru perioada de timp afectată
dislocării forţelor, pregătirii şi desfăşurării acţiunilor militare, a unor stocuri şi
consumuri de materiale specifice, dar şi a prepoziţionării şi contractării în zona de
responsabilitate logistică a unor capacităţi de transport, mentenanţă, asistenţă medicală şi
servicii de campanie adecvate. Totodată, o decizie optimă, ca rezultat al unei planificări
judicioase a sprijinului logistic, elimină pe cât posibil factorii de risc, printr-o realizare
corespunzătoare a asigurării acţiunilor şi protecţiei structurilor de execuţie a sprijinului
logistic.
Potenţialele pierderi care afectează acordarea sprijinului logistic necesar forţei în
condiţii de risc, aflate în atenţia decidenţilor logistici, ca participanţi la procesul de luare
a deciziei acţiunii militare, pot fi grupate astfel:
¾ pierderi de bunuri şi echipamente tehnice cauzate de distrugerile parţiale
sau totale, ca urmare a acţiunilor adversarului;
¾ obligaţii datorate de firme sau persoane fizice, datorită imposibilităţii
achitării obligaţiilor contractuale din cauza atacurilor inamicului asupra proprietăţilor
acestora;
¾ pierderile de personal militar şi civil, datorită situaţiei conflictuale, cu
consecinţe previzionate asupra realizării continue a sprijinului logistic.
Considerăm că pentru soluţionarea problemelor paticulare procesului decizional
necesar realizării sprijinului logistic în condiţii de risc25 trebuie desfăşurat un proces de
management al riscului (integrat primului), care cuprinde cinci etape de gestionare, şi
anume: identificarea pericolelor ce pot plana asupra sistemului logistic al forţei;
evaluarea pericolelor; elaborarea metodelor de control, determinarea riscului rezidual şi
cel al deciziei aferente; punerea în aplicare a tehnicilor de control; dirijarea şi evaluarea.
• Identificarea pericolelor ce pot plana asupra sistemului logistic al forţei
Pericolele pot fi definite drept caracteristici ale acţiunilor adversarului de a aduce
prejudicii majore structurilor de sprijin logistic ale forţei, precum şi facilităţilor
teritoriale destinate acesteia, prin lovituri sistematice cu mijloace de înaltă precizie sau
prin acţiunile forţelor speciale infiltrate în zona de responsabilitate logistică26. În vederea
asigurării condiţiilor de preîntâmpinare a riscului trebuie exploatate toate informaţiile
obţinute în acest scop şi identificarea pericolelor potenţiale pe domeniile de

25
F.M.101-5, Operaţiile şi organizarea statului major, Anexa J.
26
Dr. Nicolae Dolghin, drd. Alexandra Sarcinschi, Mihai-Ştefan Dinu, Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii României.
Actualitate şi perspectivă, Bucureşti: Editura Universităţii Naţionale de Apărare , 2004, pp.5-14.
aplicabilitate a sprijinului logistic. Totodată, acest aspect vizează experienţa ofiţerilor de
conducere logistică în gestionarea situaţiilor decizionale în condiţii de risc, dar şi
conduita decizională curentă în funcţie de soluţiile adoptate la manifestarea riscurilor
anterioare în proiectarea şi concretizarea sprijinului logistic.
• Evaluarea pericolelor
Experţii în domeniul sprijinului logistic apreciază că determinarea riscului cauzat
de un pericol reprezintă mai mult o artă decât o ştiinţă.
În acest scop, ofiţerii de conducere logistică trebuie să folosească date istorice,
să realizeze analize intuitive pentru estimarea riscului impus de fiecare pericol. Dacă
evaluarea se face utilizând metodele probabilistice, modelul de apreciere a riscului
rezultă din intersecţia coloanei probabilităţii cu rândul gravităţii. Nivelele probabilităţii
şi gravităţii sunt estimate având la bază cunoaşterea de către evaluatorul logistic a
detaliilor privind posibilitatea întâmplării şi gravitatea consecinţelor odată ce
întâmplarea se produce.
• Elaborarea metodelor de control, determinarea riscului rezidual şi cel al
deciziei aferente.
Aceasta implică din partea managerilor logistici realizarea următoarelor obiective:
¾ pentru fiecare pericol, în proiectarea (planificarea) şi realizarea sprijinului
logistic se elaborează una sau mai multe metode de control pentru
eliminarea sau reducerea riscului;
¾ pentru fiecare pericol, şi pentru fiecare metodă de control elaborată se
determină permanent nivelul riscului rămas, adică a riscului rezidual, prin
însuşirea procedeelor de control ce vor fi implementate;
¾ doar comandantul este abilitat să decidă acceptarea sau nu a riscului
rezidual în realizarea sprijinului logistic. În cazul în care comandantul
apreciază riscul ca fiind prea mare, din punct de vedere logistic, pentru a
 continua misiunea, el va ordona elaborarea de tehnici de control adiţionale
sau chiar va modifica, schimba sau respinge misiunea27.
• Punerea în aplicare a tehnicilor de control
Şeful structurii logistice (de conducere a sprijinului logistic) trebuie să prezinte
logisticienilor planificatori modul în care fiecare tehnică de control va fi implementată.
• Dirijarea şi evaluarea necesită implicarea şefului compartimentului
logistic şi a planificatorilor săi pentru ca structurile de conducere şi de execuţie a
sprijinului logistic subordonate să poată gestiona corespunzător riscul prin:
¾ explicarea modului prin care fiecare dintre tehnicile de control va fi
monitorizată şi aplicată în bune condiţiuni;
¾ evaluarea eficacităţii fiecărei tehnici de control în reducerea sau
eliminarea riscului.
Apreciem că fiecare tehnică de control în reducerea sau eliminarea riscului
operaţiei vizează, în principal, pe de o parte, aplicarea măsurilor corespunzătoare de
asigurare şi protecţie a acţiunilor marii unităţi, unităţilor şi subunităţilor de sprijin
logistic, iar pe de altă parte, prevederea resurselor logistice suplimentare pentru
obţinerea succesului acţiunii militare.
Din cele precizate rezultă că, în derularea procesului decizional al sprijinului
logistic, logisticienii planificatori vor lua în considerare în etapele menţionate de
management al riscului şi vulnerabilităţile aferente. În acest context, opinăm că
vulnerabilitatea este înţeleasă ca rezultat al combinării riscurilor existente la adresa
structurilor logistice de execuţie ale forţei cu capacitatea acestora de a se apăra şi de a
asigura sprijinul logistic adecvat, pentru îndeplinirea obiectivelor operaţionale.

Mecanismul de concretizare a deciziei

După ce a fost elaborată în cadrul procesului decizional specific, planificarea
sprijinului logistic determină, în etapa de concretizare prin anexa “sprijin logistic” la
27
F.M.101-5, Operaţiile şi organizarea statului major, Anexa J.
planul de operaţii, un ansamblu de decizii ordonate într-o anumită succesiune, potrivit
cerinţelor şi urgenţelor implicate de susţinerea acţiunii militare. Astfel, dacă una dintre
cele mai importante decizii vizează, spre exemplu, executarea transporturilor de
materiale, este evident că pentru transpunerea ei în fapte concrete sunt necesare a fi
desfăşurate o serie de activităţi, cum ar fi: constituirea coloanelor de transport pe
circuite; primirea şi încărcarea materialelor, asigurarea acţiunilor şi protecţia coloanelor
pe timpul deplasării; predarea materialelor la destinatari; perfectarea documentelor.
Rezultă, deci, că decizia precizată se transformă la rândul ei în mai multe acţiuni, adică
în acte de conducere concretă, ce determină rezultate individuale cu o anumită pondere
în atingerea obiectivului final. Pornind de la aspectele delimitate, putem utiliza modelul:

T
d..... Acţiunea care transformă în ... r ....r 1

fapte concrete decizia de

sprijin logistic

unde: d = decizie; T = transformare; r = rezultat; r = rezultate.

1

r =T × d r 1 = ∑ (T × d )
Rezultă: şi i =1

Sintetizând cele relevate, conchidem că executarea transporturilor logistice

presupune întocmirea unei planificări specifice, cu toate acţiunile necesare a fi
desfăşurate până la predarea efectivă a bunurilor la consumatorii şi utilizatorii militari.
Totodată, pentru a fi concretizat, decizia este dependentă de alte acţiuni. Deci,
se poate concluziona că notând:
Ac = actul de management al sprijinului logistic;
i = informaţiile;
d = decizia;
 r = rezultatul;
Ti = transformarea informaţiilor;
Td = acţiuni de transformare a deciziei în rezultat, avem:

Ac = Ti + Td

Situaţia prezentată poate fi mai bine explicată de modelul:

intrare Ti ieşire
i
Prelucrarea, analiza şi
transformarea
informaţiilor în decizie
d

Td
ieşire intrare
r Acţiuni care transformă
decizia în rezultat

Complexitatea activităţilor de sprijin logistic impune realizarea, în orice situaţie,

a unei planificări flexibile, care să determine îndeplinirea în condiţii optime a
obiectivelor specifice domeniilor sprijinului logistic.
Prin planificare, activitatea de conducere a sprijinului logistic evidenţiază
conturarea efortului forţelor de logistică implicate pentru îndeplinirea misiunilor
specifice, astfel încât forţa angajată într-o anumită formă de operaţie să poată obţine
efecte optime, prin randamentul maxim al tuturor resurselor şi mijloacelor la dispoziţie.
Esenţa acestui proces, care are ca punct de plecare cerinţele obiective ale
managementului sprijinului logistic, este decizia.
Decizia de sprijin logistic, fundamentată pe timpul derulării procesului
decizional de planificare a operaţiei şi concretizată prin punerea în aplicare a anexei
“sprijin logistic” la ordinul de operaţie este rezultatul proceselor şi actelor decizionale
specifice, care sunt subsumate ansamblului proceselor majore determinate de
paticularităţile misiunii ce trebuie îndeplinită.
 Planificarea permite optimizarea calităţii actelor decizionale în procesul de
realizare a sprijinului logistic. Aceasta necesită adoptarea de către organele de logistică a
unui comportament decizional efectiv, prin care să se exprime capabilitatea dată de
principiul raţionalităţii de a corela şi ordona succesiv activităţile proprii de asigurare
(transport, mentenanţă etc.) a efectivelor şi tehnicii angajate în acţiuni militare.
 CAPITOLUL 4
SISTEMUL INFORMAŢIONAL AL SPRIJINULUI LOGISTIC

Motto: „Sistemul informaţional de management reprezintă o

metodă organizată de asigurare cu informaţii interne şi
externe referitoare la operaţiunile trecute, prezente şi
viitoare ale organizaţiei pentru a sprijini luarea şi
aplicarea deciziilor”.
M. Hitt

Elaborarea unor decizii corecte în domeniul sprijinului logistic al forţei nu este

posibilă decât în condiţiile în care organele de specialitate dispun de informaţii complete
cu privire la problemele sau fenomenele în studiu.
Funcţionarea adecvată a sprijinului logistic la acest nivel, pentru realizarea
obiectivelor previzionate, nu este posibilă doar prin contribuţia organizării structurale.
Pentru aceasta este necesar un sistem informaţional care să furnizeze atât organelor de
conducere (comandă) a sprijinului logistic, cât şi subordonaţilor lor informaţiile
adecvate creării posibilităţilor de transpunere în practică a deciziilor optime.
Elementul principal al sistemului informaţional al sprijinului logistic al forţei îl
reprezintă informaţia. Prin informaţii se înţeleg comunicările, datele, studiile etc. care au
calitatea dea aduce un aport de cunoaştere celor interesaţi cu privire la procesele şi
evenimentele ce implică resursele materiale şi financiare în vederea acordării sprijinului
logistic. Privită astfel, informaţia se prezintă ca suport esenţial al conducerii sprijinului
logistic, ca fiind utilă pentru fundamentarea şi formularea deciziilor necesare declanşării
acţiunilor complexe de asigurare a structurilor integrate forţei operaţionale cu produsele,
tehnica şi echipamentele necesare, indiferent de condiţiile operative şi tactice de ducere
a acţiunilor militare. Având în vedere acest rol, informaţia logistică este parte
componentă a sistemului operaţional al forţei, determinând relaţional complexul:
informaţie, decizie, acţiune.
 Realizarea unei informări complete, operative şi de calitate, precum şi
valorificarea acesteia, la nivelul logisticii forţei, nu poate fi concepută decât în cadrul
unui sistem informaţional adecvat.
Abordarea sistemului informaţional al sprijinului logistic, în contextul războiului
modern, permite proiectarea şi operaţionalizarea unui proces de conducere eficient, care
să aibă la bază informaţiile utile ce se cer selectate, stocate, prelucrate şi sintetizate astfel
încât să devină operabile pe timpul ducerii acţiunilor militare.

4.1. Abordări teoretice privind sistemul informaţional organizaţional

Noţiuni şi elemente de bază privind sistemul informaţional
Tratarea sistemică a funcţionării managementului organizaţiei implică o analiză
corectă a aspectului său informaţional. În acest sens, întregul proces managerial ne apare
ca un mecanism de însuşire şi transmitere a informaţiei. Momentul central al acestui
proces îl reprezintă actul de adoptare a deciziei, care generează la rându-i informaţia
managerială transmisă la executanţi sub formă de planuri, dispoziţiuni, ordine,
normative, comenzi etc28.
În abordarea problematicii sistemului informaţional organizaţional un prim pas îl
reprezintă definirea acestuia.
Sistemul informaţional reprezintă ansamblul informaţiilor, fluxurilor şi
circuitelor informaţionale, procedurilor şi mijloacelor de tratare a informaţiilor menite
să contribuie la stabilirea şi realizarea obiectivelor organizaţiei29.
După opinia specialiştilor, sistemul informaţional răspunde cerinţelor
manageriale, deoarece apare ca un complex de oameni şi de activităţi practice, de
echipamente şi de proceduri, orientat către modelarea proceselor de conducere cu
ajutorul unor operaţii de prelucrare a informaţiilor, bazat pe folosirea mijloacelor de
mecanizare şi automatizare. Rezultă, deci, că pentru funcţionarea eficientă, sistemul

28
Ion Petrescu, Management, Bucureşti: Editura Holding Reporter, 1991, p.165.
29
Ovidiu Nicolescu, Ion Verboncu, Management, Bucureşti: Editura Economică, , 1995, p.170.
informaţional are la bază un sistem informatic. Acesta reprezintă un sistem de tratare
mecanizată sau automatizată a informaţiei, constituit din echipamente, programe şi
fişiere care trebuie să satisfacă cerinţe riguros precizate30.
Sistemul informaţional nu se confundă cu sistemul informatic, ci îl include pe
acesta, de aceea presupune folosirea mijloacelor şi metodelor moderne de calcul şi
analiză economică, programarea, optimizarea proceselor manageriale şi elaborarea de
modele previzionale, precum şi tipizarea unor scheme de circuite informaţionale la
nivelul managerului, a ajutoarelor sale imediate, a şefilor de subunităţi şi a salariaţilor
organizaţiei (fig. 4.1.a).

SISTEMUL CONDUCĂTOR

Cerinţe Dialog om-

calculator
Informaţii Sistem Sistem Sistem de
informatic informaţional conducere
Programe de
calcul Simulări
Decizii
Decizii automate

Date
SISTEMUL CONDUS

Fig. 4.1.a. Locul sistemelor informatic şi informaţional în sistemul de conducere

Sistemul informaţional asigură cunoaşterea realităţilor organizaţiei şi contribuie,

astfel, la elaborarea şi îndeplinirea obiectivelor stabilite de manager. Prin intermediul
său se obţin informaţii necesare fundamentării deciziilor strategice şi de politică
economică, se furnizează baza de date necesare elaborării modelelor de creştere
economică, se culeg, prelucrează şi transmit informaţiile pentru realizarea scopurilor şi
obiectivelor, se măsoară intensitatea conexiunilor din spaţiul managerial, se determină
abaterile apărute şi cauzele acestora.

30
Corneliu Russu, Management, Bucureşti: Editura Expert, 1996, p.12.
 Sistemul informaţional pentru conducere (S.I.C.): concepte şi cerinţe specifice
Scopul esenţial al S.I.C., parte componentă a sistemului informaţional al
organizaţiei, este de a servi stabilirii planurilor care să asigure realizarea obiectivelor
acesteia, coordonării activităţilor, astfel încât acestea să se desfăşoare potrivit modalităţilor
stabilite, precum şi controlul performanţelor în vederea asigurării conformanţei acţiunilor
cu planurile31.
În asigurarea realizării acestui scop, rolul informaţiei este determinant, iar S.I.C.
trebuie astfel conceput încât să permită îndeplinirea corespunzătoare a rolului respectiv,
în sensul satisfacerii integrale a nevoilor informaţionale ale cadrelor de conducere
situate la diferite niveluri ierarhice şi, în primul rând, ale celor situate la nivelurile
superioare ale organizaţiei (fig. 4.1.b.) . *

decizii informaţii
SISTEM DECIZIONAL

obiective de
management

Nivel Nivel Nivel

Superior Mediu Inferior
procese decizionale

informaţii

SISTEM
INFORMAŢIONAL
decizii
informaţii

SISTEM OPERAŢIONAL*

Fig. 4.1.b. Rolul sistemului informaţional în conexiunea: obiective – informaţii – decizii

31
Corneliu Russu, op. cit., p.142.
*
Sistem de execuţie
 Funcţionalitatea şi eficienţa sistemului informaţional pentru conducere depind de
respectarea câtorva cerinţe de bază. O primă cerinţă se referă la necesitatea definirii
obiectivelor organizaţiei în funcţie de cerinţele informaţionale. De asemenea, este
necesar ca sistemul informaţional să fie corelat cu procesul managerial şi, pe această
bază, să se stabilească exigenţele generale şi specifice pentru sistemul informaţional-
managerial. Tot pe planul corelării trebuie avut în vedere raportul ce se stabileşte între
sistemul informaţional şi structura organizatorică a organizaţiei, exigenţele pe care le
impun reciproc. O cerinţă deosebit de importantă se referă la necesitatea selecţiei
informaţiilor, în scopul de a se asigura o corespondenţă raţională şi eficace între nevoile
reale ale managerului şi informaţiile ce îi sunt furnizate de ajutoarele sale directe. În
acest cadru, managerul primeşte atât informaţii de natură tehnic-operativă, cât şi
informaţii economice. Pentru a asigura un nivel superior de veridicitate şi eficienţă a
informaţiilor economice este nevoie să se insiste pe calitatea evidenţelor, faţă de care
acestea se găsesc în relaţii de dependenţă. Tot pe planul dependenţei se află informaţiile
faţă de nivelul de prelucrare a datelor.
Şi, în sfârşit, o ultimă cerinţă se referă la supleţea şi adaptabilitatea sistemului
informaţional managerial.
Detaliile evidenţiate ne conduc la concluzia că logistica forţei îşi realizează
misiunile atât pe timpul pregătirii, cât şi pe timpul ducerii operaţiei, prin utilizarea la
momentul oportun a tuturor datelor necesare, furnizate de un sistem informaţional de
conducere adecvat.

4.2. Conceptul de sistem informaţional în asigurarea sprijinului logistic

Definirea sistemului informaţional al sprijinului logistic
Integrat sistemului de management operaţional, sistemul informaţional al
sprijinului logistic (specific forţei) cuprinde totalitatea informaţiilor, fluxurilor şi
circuitelor informaţionale specifice organizate într-o concepţie unitară, precum şi
metodele, procedeele şi mijloacele folosite pentru culegerea, păstrarea, prelucrarea şi
transmiterea datelor în scopul sistematizării, analizei şi valorificării acestora în procesul
de management al sprijinului logistic.
Sistemul informaţional al sprijinului logistic reprezintă, de altfel, un ansamblu
ierarhizat de procese informaţionale prin intermediul cărora se asigură conexiunile necesare
dintre sistemele conducător şi condus atât la nivelul structurii de logistică a forţei, cât şi între
aceasta şi marea unitate, unităţile şi subunităţile de execuţie a sprijinului logistic subordonate.
Plecând de la sistemul specific de management (al sprijinului logistic), vorbim
de un sistem informaţional al sprijinului logistic, alături de sistemele organizatoric şi
decizional (fig. 4.2. a.).

MANAGEMENTUL OPERAŢIONAL ŞI
MANAGEMENTUL SPRIJINULUI
LOGISTIC

SISTEMUL SISTEMUL SISTEMUL

ORGANIZATORIC AL INFORMAŢIONAL AL DECIZIONAL AL
FORŢEI FORŢEI FORŢEI

SISTEMUL SISTEMUL SISTEMUL

ORGANIZATORI C AL INFORMAŢIONAL AL DECIZIONAL AL
SPRIJINULUI SPRIJINULUI SPRIJINULUI
LOGISTIC LOGISTIC LOGISTIC

SISTEMUL SISTEMUL DE
INFORMATIC AL EXECUŢIE AL
SPRIJINULUI SPRIJINULUI
LOGISTIC LOGISTIC

Fig. 4.2.a. Locul sistemului informaţional al sprijinului logistic în cadrul managementului operaţional
al forţei.
 În condiţiile pregătirii şi ducerii operaţiei de către structurile forţei, sistemul
informaţional al sprijinului logistic poate fi caracterizat de următoarele particularităţi
funcţionale:
¾ pregăteşte şi fundamentează deciziile pe care urmează să le ia organele de
logistică în urma colectării, prelucrării şi transpunerii informaţiilor pe suporţi reali, în
perioade bine definite, în mod operativ, corect şi corespunzător nivelului ierarhic pentru
care au fost prelucrate datele respective;
¾ oferă „materia primă informaţională” cerută de îndeplinirea obiectivelor,
exercitarea sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor, atât de personalul de
conducere, cât şi de cel de execuţie;
¾ din punct de vedere logistic, este tipul de sistem informaţional tehnico-
economic ce integrează, de la nivelul structurilor subordonate forţei până la nivelul
compartimentului logistic (birou, secţie) al acesteia, toate informaţiile tehnice şi
economice complexe (sintetice şi analitice, cantitative şi valorice, de plan şi efective
etc.), obţinute prin prelucrarea automatizată a datelor, în vederea valorificării superioare
a resurselor financiare, materiale şi umane cu eficienţă maximă (fig. 4.2. b.).

Mediul Circuite şi fluxuri informaţionale

extern

Surse de informaţii Sistem informatic Utilizatori

diferite logistic dezvoltat multipli

Mediul
intern Circuite şi fluxuri informaţionale

Fig. 4.2. b. Determinante ale sistemului informaţional al sprijinului logistic

 O importanţă deosebită în cadrul sistemului informaţional al sprijinului logistic
o prezintă sistemul informatic integrat de prelucrare a informaţiilor specifice, definit ca
un ansamblul de operaţii, metode, procedee, mijloace tehnico-manuale, mecanice şi, în
special, automatizate – şi suporţi materiali, folosite în procesul complex de culegere,
înregistrare, prelucrare, transmitere, analiză, valorificare, păstrare, fără transcrieri
repetate ale datelor centralizate de la toate structurile de sprijin logistic, care sunt
necesare în vederea desfăşurării optime a tratării informaţiilor.
Legătura dintre sistemul informaţional al sprijinului logistic şi sistemul
informatic este ca de la întreg la parte. Ambele sisteme urmăresc acelaşi scop, între ele
neexistând deosebiri de esenţă, numai în măsura în care mijloacele de prelucrare
automată participă la realizarea scopului şi obiectivelor propuse. Întotdeauna va exista o
categorie de informaţii indisolubil asociate specialistului în logistică, cu un pronunţat
caracter personal şi inovaţional, care nu va fi stocată şi vehiculată prin intermediul
calculatorului. Dincolo de aspectele generale, considerăm că, în condiţiile informatizării
logisticii până la nivel batalion (similar), sistemul informatic poate să funcţioneze cu
mijloace electronice de calcul în etapele de pregătire a operaţiei (de apărare sau
ofensive) când sistemul logistic funcţionează în localităţi. Acest lucru nu este posibil
întotdeauna, pe timpul ducerii operaţiei, datorită inexistenţei tuturor condiţiilor de
siguranţă în funcţionarea calculatoarelor electronice aflate în dotarea logisticii.

4.3. Unele abordări ale sistemului informatic logistic

Cerinţele generale ale sistemului informatic logistic
Sfârşitul mileniului al II-lea şi începutul mileniului al III-lea se caracterizează
printr-o revoluţie tehnico-ştiinţifică multilaterală în domeniul militar, ale cărei efecte au
fost deja prefigurate în ultimele conflicte militare.
În condiţiile câmpului de luptă modern, când factorul timp devine hotărâtor
pentru elaborarea unei decizii corecte, care să ţină seama de o complexitate de condiţii,
folosirea sistemelor de calcul este incontestabilă şi, mai ales, indispensabilă actului de
conducere a sprijinului logistic. Implementarea sistemului informatic logistic a devenit o
necesitate, la nivelul Categoriilor de Forţe, imprimând structurilor logistice, la toate
nivelurile, operativitate, siguranţă, continuitate şi flexibilitate.
Prin construcţia sa, sistemul informatic logistic trebuie să satisfacă următoarele
cerinţe: să fie economic; să fie uşor utilizat; să dispună de o structură modulară; să fie
flexibil; să fie uşor de implementat; să dispună de facilităţi în vederea extinderii atât a
soft-ului, cât şi a structurii; să poată include programele de evidenţă, mentenanţă,
asistenţă etc. deja existente în Categoriile de Forţe; să dispună de o bună documentare
care să includă specificaţii de sistem, manuale de utilizare şi manuale de operare.
Rezolvarea unor probleme informaţionale specifice, care necesită prelucrarea
datelor şi a ansamblului activităţilor decizionale, se bazează pe utilizarea unor pachete
de programe şi aplicaţii ce trebuie să reflecte cu fidelitate concepţia de organizare,
asigurare şi executare a acţiunilor logistice de marile unităţi şi unităţile din Forţele
Terestre, Aeriene şi Navale, prevăzută în reglementările militare în vigoare.
Programele informaţionale trebuie să fie în măsură ca, prin prelucrarea şi
sintetizarea informaţiilor existente în baza de date, să prezinte, la cerere, situaţii şi
analize exprimate sub formă alfanumerică şi grafică (scheme, tabele, variante optime de
transport-aprovizionare etc.), privind:
• necesarul şi existentul în forţe logistice, mijloace de luptă, armament şi
muniţii, tehnică şi materiale, pe mari unităţi şi unităţi subordonate
Categoriilor de Forţe;
• stocurile de muniţii, carburanţi-lubrifianţi, alimente şi echipament, pe
teritoriul naţional, în bazele logistice şi la marile unităţi tactice;
• reţelele de comunicaţie rutiere şi feroviare pe judeţe, zone de operaţii şi pe
întregul teritoriu naţional;
• reţelele de transport prin conducte a carburanţilor şi a gazelor naturale;
• conţinutul sintezelor şi al rapoartelor specifice, pe linia sprijinului logistic;
 • sinteze informative transmise periodic unităţilor şi marilor unităţi de
logistică;
• conţinutul mesajelor şi al documentelor tipizate utilizate pentru conducerea
sprijinului logistic;
• conţinutul documentelor operative elaborate, asigurarea transmiterii
acestora, integral sau în extras, către subordonaţi;
• pierderile în tehnică ale marilor unităţi şi unităţi tactice, în acţiunile
militare duse pe timpul războiului (pe zile, luni, ani);
• consumurile de muniţii şi materiale, în diferite situaţii (ofensivă, apărare,
contraatac etc.) ale marilor unităţi şi unităţi tactice (pe zile, luni ani).
Evoluţia realizării sistemului informatic logistic
Până în prezent s-au desfăşurat două etape (faze). Prima etapă a fost numită şi
faza pilot, în cadrul căreia a fost adaptat şi testat programul comercial ORACLE, pentru
evidenţa şi gestiunea materialelor, în domeniile „echipament” şi „alimente”, şi a fost
achiziţionat echipamentul hardware şi soft-ul necesar pentru interconectarea
Comandamentului Logistic Întrunit cu două depozite de profil. Această fază a demarat
în septembrie 1999 şi s-a încheiat în luna mai 2000. În cadrul fazei pilot au fost testate şi
configurate aplicaţiile pentru modulele „Contabilitate furnizori”, „Aprovizionare
(achiziţii)” şi „Gestionarea stocurilor”. Trebuie menţionat faptul că pentru această
activitate au fost alocate fondurile necesare prin „Iniţiativa de la Varşovia”.
Faza a doua a proiectului a fost demarată în luna septembrie 2003 prin fondurile
Iniţiativei de la Varşovia şi din bugetul Ministerului Apărării Naţionale. Începând cu
această etapă, integratorul român al proiectului a fost desemnat consorţiul U.T.I.
SYSTEMS S.A. – SIVECO ROMÂNIA S.A.
La proiectarea sistemului informatic logistic s-a avut în vedere circuitul
informaţional logistic privind aprovizionarea, mentenanţa şi transportul bunurilor
materiale, iar pentru ca acesta să fie flexibil şi uşor de dezvoltat a fost prevăzut cu o
configuraţie modulară.
 Considerăm că fluxul informaţional al cererilor (de aprovizionare, de reparaţii,
de transport etc.), este structurat, în funcţie de tipul forţei, pe patru nivele, astfel:
- nivelul 1: raportul de informare logistică (raportul cerere) este elaborat de
unitatea luptătoare (B., Dn., similare) şi înaintată la compartimentul logistic
al marii unităţi de nivel tactic; acesta analizează solicitarea şi, în funcţie de
competenţe, o soluţionează la acest nivel sau este înaintată la structura
logistică a grupării de forţe;
- nivelul 2: rapoartele de informare logistică primite de secţia logistică a
grupării de forţe de la marile unităţi şi unităţi tactice subordonate sunt
analizate şi soluţionate sau direcţionate către eşalonul superior;
- nivelul 3: rapoartele de informare logistică elaborate de secţia logistică a
grupării de forţe sunt înaintate spre soluţionare eşaloanelor competente
(Comandamentul Operaţional Întrunit; Statele Majore ale Categoriilor de
Forţe);
- nivelul 4: rapoartele de informare logistică sunt analizate şi înaintate de
Comandamentul Operaţional Întrunit sau Categoriile de Forţe Armate la
Comandamentul Logistic Întrunit pentru a fi soluţionate prin forţele proprii
sau prin intermediul: Departamentului pentru Armamente; Comandamentului
Transmisiunilor; Direcţiei Medicale; Serviciului Asigurare Audiovizual.
Asigurarea bunurilor materiale (serviciilor) care intră în competenţa Categoriilor
de Forţe se execută prin grija structurilor logistice proprii şi cu mijloacele din dotarea
acestora.
Înainte de începerea fazei a doua au fost stabilite atât echipele de lucru din cadrul
structurilor componente ale Categoriilor de Forţe, cât şi echipele de lucru ale
consorţiului U.T.I. SYSTEMS S.A. – SIVECO ROMÂNIA S.A., precum şi structurile
care vor fi introduse în sistemul informatic logistic, optându-se pentru modularea
sistemului.
 În faza a doua s-au desfăşurat activităţi de analiză „macro” cu privire la
algoritmii utilizaţi în cadrul fluxurilor informaţionale corespunzătoare proceselor din
sfera logisticii gestionate de structurile respective (logistice) din cadrul Categoriilor de
Forţe, fiind vizate următoarele aspecte:
• privind structurile organizatorice:
o nivelul de organizare al acestora;
o diagramele de relaţii;
o atribuţiile structurilor.
• privind fluxurile de lucru din cadrul structurilor:
o procesele existente (de exemplu - recepţia de bunuri);
o documentele aferente fiecărui proces (ex.: note de intrare-recepţie,
ordine de distribuţie, ordine de repartiţie);
o legătura dintre procese (succesiunea lor, intrări/ieşiri de date);
o elemente decizionale, inclusiv ierarhii de aprobare (ex.: controlul
calităţii, scoateri de materiale de la stocul de mobilizare, desfăşurarea
curselor de autovehicule în afara garnizoanei).
• privind rapoartele şi situaţiile necesare/existente:
o rapoarte specifice fiecărui nivel din structura organizatorică
(denumire, conţinut, format, periodicitate);
o reguli de acces la rapoarte.
În faza a doua a sistemului informatic logistic se vor dezvolta, în continuare,
module suplimentare, faţă de cele din prima etapă, în funcţie de fondurile financiare
alocate, care vizează:
¾ managementul claselor de materiale;
¾ managementul echipamentelor majore;
¾ managementul mijloacelor fixe şi mentenanţa;
¾ managementul distribuţiei;
¾ managementul achiziţiilor şi investiţiilor.
 După definitivarea fazei a doua, considerăm că este necesar ca pe structurile
stabilite pentru experimentare să se implementeze toate serviciile şi facilităţile sistemului
informatic logistic, şi numai după constatarea funcţionării acestuia, la nivelul cerinţelor
impuse, să fie apoi dezvoltat în toate structurile subordonate Categoriilor de Forţe, astfel
încât, dacă este posibil, informatizarea logisticii să fie încheiată până în anul 2007.

4.4. Componentele sistemului informaţional al sprijinului logistic

Data şi informaţia în domeniul sprijinului logistic
Potrivit opiniilor majorităţii specialiştilor, data reprezintă descrierea cifrică sau
letrică a unor acţiuni, procese, fapte, fenomene referitoare la o anumită organizaţie.32
Datele sunt exprimate într-o formă convenţională, adecvată pentru comunicare,
interpretare sau prelucrare manuală, mecanizată sau automată. Ele sunt, de altfel,
elemente brute la intrarea în sistemul de prelucrare, constituind suportul simbolic al
informaţiilor de natură logistică.
Informaţiile reprezintă reflectarea în conştiinţa organelor de logistică a
legăturilor obiective cauză-efect, din spaţiul operaţional al forţei, şi constau în ştiri,
înştiinţări, mesaje privind starea sau condiţiile unor procese şi fenomene legate de
acordarea sprijinului logistic, constituind o noutate pentru primitor în sensul că îi
sporesc gradul de cunoaştere referitor la ceea ce îl interesează.
În sens managerial, informaţiile de logistică sunt înştiinţări (prin rapoarte, ordine,
cereri etc.) cu scopul de a determina reacţii ce declanşează acţiuni complexe de sprijin
logistic a forţelor luptătoare.
Precizia informaţiilor de logistică, primite, la un moment dat, de la marile unităţi
şi unităţi luptătoare, se poate determina cu relaţia:
I ef
Kp =
I max

32
Ovidiu Nicolescu, Ion Verboncu, op. cit., p.171.
în care:

Kp – coeficientul de precizie (gradul de asigurare cu informaţia necesară, de

precizie corespunzătoare reflectării veridice a realităţii);

I ef – cantitatea de informaţie efectivă;

Imax – cantitatea de informaţie maximă posibilă în condiţiile date (cea care

corespunde celui mai mare grad de detaliere a datelor disponibile, în
condiţiile celei mai scurte perioade de prelucrare a acestora).33

Aprecierea calitativă a informaţiilor se face pe baza „coeficientului acţiunii

le × e
utile”, determinat cu relaţia: Kau =
li × i

în care:

li, le – cantităţile de informaţii care intră, respectiv care ies dintr-o structură de
conducere sau de execuţie a sprijinului logistic;

i, e – valoarea corespunzătoare (în utili) a unităţii de informaţie.

Circuitele şi fluxurile informaţionale ale sprijinului logistic

Circuitele informaţionale sunt itinerariile parcurse de date şi informaţii, de la locul

culegerii datelor până la destinatarii informaţiilor. Totodată, circuitele pot fi definite ca
traiectele pe care le parcurg informaţiile sau categoriile de informaţii între emiţător şi destinatar.

Pentru eficienţa activităţilor de sprijin logistic, circuitele informaţionale trebuie

să fie cât mai scurte, raţionale şi economicoase. De reţinut că, prin lungimea lor,
circuitele informaţionale condiţionează, într-o proporţie semnificativă, funcţionalitatea
sistemului informaţional al sprijinului logistic la diferitele eşaloane luptătoare.

Fluxul informaţional al sprijinului logistic reprezintă ansamblul informaţiilor

care circulă între emitent şi beneficiar, indiferent de procesul sau de natura suportului
folosit la prelucrarea sau transmiterea acestora. Conţinutul fluxului informaţional al

33
Corneliu Russu, op.cit., p.130
sprijinului logistic îl formează documentele, comunicările scrise sau verbale, mesajele
sau diferitele semnale, exprimate printr-un volum stabilit de date.34

Pentru îndeplinirea misiunilor ce-i revin, aparatul de conducere al sprijinului

logistic, la nivelul forţei, transmite sistemelor logistice conduse anexele „sprijin logistic”
la ordinele de operaţie, primind apoi informaţiile corespunzătoare, pe baza cărora
sistemul logistic conducător aduce corecturile şi formulează precizările care se impun.35
Un model de flux informaţional al sprijinului logistic, între două niveluri, în
cadrul grupării de forţe operaţionale, este reprezentant în tabelul 2.
Având în vedere obiectivele care trebuie atinse, fluxul informaţional al sprijinului
logistic la nivelul forţei mai vizează: comanda, coordonarea şi controlul activităţilor specifice pe
domenii funcţionale (de sprijin logistic); conducerea activităţilor la nivelul marii unităţi, unităţilor
şi subunităţilor de execuţie a sprijinului logistic pe timpul pregătirii şi ducerii operaţiei.
Tabelul 2. Fluxul informaţional logistic între două niveluri în cadrul grupării de forţe
operaţionale
Tipul PRIMA TREAPTĂ A DOUA TREAPTĂ
fluxului Nivel Conţinut Nivel Conţinut
A. PENTRU CONDUCEREA SPRIJINULUI LOGISTIC
- Anexe „sprijin logistic” - Rapoarte de informare
Sistemul logistic conducător (Nivel grupare de forţe

la ordine de operaţie. logistică..

Sistemul logistic condus
(Nivel mare unitate

- Ordine preliminarii transmise - Rapoarte (informaţii) pentru

subordonată)

prin mijloacele de transmisiuni soluţionarea unor situaţii

(fir, radio, radioreleu). urgente de acordare a
- Anexe „sprijin logistic” sprijinului logistic.
la ordine fragmentare de
operaţie.
operaţională)
Periodic

B. PENTRU APROVIZIONĂRI ŞI EVACUĂRI

- Ordine de repartiţie- - Rapoarte (cereri).
Sistemul logistic condus

distribuţie. - A.P. emis pentru materialele

(Nivel mare unitate

- Certificate de garanţie şi primite.

subordonată)

de calitate. - Raportarea primirii materialelor

- Mesaje transmise prin
mijloace de transmisiuni
(fir, radio) privind locul
de aşteptare al coloanelor
de transport.
din sursele repartizate.
- Raportarea prin mijloacele
transmisiuni a evacuării tehnicii,
a răniţilor şi bolnavilor etc..

34
Col. dr. Mircea Udrescu, Sistematizări despre conducerea logisticii armatei, Bucureşti : Editura Sylvi, 1997, p.135.
35
Ibidem, p.136
 Aspecte referitoare la procedurile informaţionale şi mijloacele de tratare a
informaţiilor în domeniul sprijinului logistic
Procedurile informaţionale
O componentă a sistemului informaţional, care va avea un rol preponderent în
structura sistemului logistic al forţei, o reprezintă procedurile informaţionale.
Specialiştii definesc procedurile informaţionale ca fiind „ansamblul elementelor
prin care se stabilesc modalităţile de culegere, înregistrare, transmitere şi prelucrare a
unei categorii de informaţii cu precizarea operaţiilor de efectuat şi succesiunea lor, a
suporţilor, formulelor, modelelor şi mijloacelor de tratare a informaţiilor folosite”.36
Integrarea armatei noastre în structurile militare euroatlantice determină ca, în
urma restructurărilor ce au loc, progresele înregistrate în conceperea şi funcţionarea
sistemului informaţional al sprijinului logistic să se reflecte într-o manieră edificatoare.
O particularitate a procedurilor informaţionale o reprezintă caracterul lor foarte
detaliat. Prin proceduri se stabilesc:
• suporţii (purtătorii) de informaţii utilizaţi, adică materialele folosite pentru
consemnarea lor şi caracteristicile acestora;
• mijloacele utilizate pentru a culege, înregistra, transmite şi prelucra
informaţiile;
• succesiunea tratării informaţiilor, precum şi operaţiile pe care acestea le
suportă, metodele şi formulele de calcul utilizate.
Purtătorii informaţiilor integrate în fluxuri sunt mijloacele materiale cu ajutorul
cărora sunt vehiculate, stocate şi păstrate informaţiile. Aceştia se clasifică în următoarele
grupe:
a) purtătorii clasici: documente primare (situaţii, cereri, rapoarte, documente
pentru distribuţie etc.); documente de conducere a sprijinului logistic;
documente ale evidenţei statistice, contabile şi operative;

36
Ovidiu Nicolescu (coordonator) şi colectiv, Management, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, R.A. – 1992, p.192.
 b) purtătorii folosiţi în sistemul de prelucrare automată a datelor (diskete,
C.D.-uri, D.V.D.-uri, memory stick ş.a.).
Pentru fiecare dintre suporţii menţionaţi se precizează caracteristicile
dimensionale şi de structură adecvate categoriilor de informaţii pentru care vor fi
utilizaţi. Procedurile informaţionale nu se reduc însă la stabilirea suporţilor
informaţionali.
În cadrul procedurilor se include fixarea succesiunii tratării informaţiilor, precum
şi operaţiile pe care acestea le suportă, modelele şi formulele de calcul utilizate. Spre
exemplu, sunt stabilite formule de calcul pentru: determinarea necesarului de
aprovizionat pe clase de materiale, stabilirea cantităţilor de bunuri materiale ce pot fi
transportate pe curse, determinarea pierderilor probabile şi a posibilităţilor de reparaţii
pe linie de mentenanţă.
În fixarea elementelor menţionate se porneşte de la finalitatea informaţiilor de
logistică. De aici decurge rolul fundamental al managementului sprijinului logistic al
forţei în precizarea cu claritate a obiectivelor ce trebuie îndeplinite pentru realizarea
corespunzătoare a activităţilor specifice, în funcţie de particularităţile fiecărei acţiuni
militare.
În condiţiile preconizate, de realizare a compatibilităţii sprijinului logistic al
marilor unităţi şi unităţi din structura forţei operaţionale cu structurile similare din
NATO, un accent deosebit se acordă tipizării, standardizării şi codificării informaţiilor şi
situaţiilor informaţionale, astfel încât să se faciliteze integrarea oportună a lor în
sistemul logistic prin folosirea pe scară largă a computerelor.
Mijloacele de tratare a informaţiilor
În cadrul sistemului informaţional al sprijinului specific forţei, mijloacele de
tratare (culegere, înregistrare, prelucrare şi transmitere) şi stocare (păstrare) a
informaţiilor includ toate instrumentele şi echipamentele care sunt implicate, începând
cu cele mai simple (creion, stilou, hârtie) şi continuând cu cele mai complicate sisteme
automate de calcul.
 Având în vedere volumul şi structura, mijloacele de tratare a informaţiilor
logistice se clasifică astfel:
manuale – cum ar fi: maşina de dactilografiat, calculator electronic (cu funcţii
simple sau complexe), maşina de contabilizat, instrumente clasice (stilou, creion etc.);
automatizate – computere şi terminale.37
Modernizarea sistemului informaţional al sprijinului logistic impune utilizarea pe
scară largă de către organele de logistică, a computerului. Mergând mai departe,
considerăm că sistemul poate fi ulterior modernizat prin realizarea de reţele de
calculatoare interconectate prin canale pentru transmiterea datelor, care să asigure
accesul lucrătorilor de la distanţă folosind terminale.
Funcţiile sistemului informaţional al sprijinului logistic
În vederea realizării misiunilor ce-i revin logisticii forţei, în legătură cu
aprovizionarea şi transportul materialelor necesare, în pregătirea şi ducerea operaţiei, nu sunt
suficiente doar resursele (umane, tehnice, materiale şi financiare) stabilite de specialişti.
Combinarea raţională a acestora, în derularea acţiunilor militare, implică o permanentă
cunoaştere a cerinţelor structurilor luptătoare din structura forţei, a stării stocurilor şi a
posibilităţilor oferite de sursele de aprovizionare, de prestatorii serviciilor de mentenanţă etc.
Rezultă că sistemul informaţional al sprijinului logistic trebuie să îndeplinească
cumulativ următoarele trei funcţii: decizională, operaţională (sau de acţiune) şi de
documentare.38
Prima dintre acestea, funcţia decizională, se realizează prin asigurarea
ansamblului informaţiilor pentru iniţierea, fundamentarea şi adoptarea deciziilor, de
management al sprijinului logistic, adecvate condiţiilor specifice profilului forţei atât în
pregătirea, cât şi în ducerea operaţiei de către organele de conducere logistică. Astfel,
după orientarea făcută de către comandant şi asupra noii misiuni, organele de planificare
şi conducere logistică vor transmite subordonaţilor acele detalii care să coreleze

37
Ovidiu Nicolescu , Ion Verboncu, Management, Bucureşti: Editura Economică, 1999, p. 251.
38
Idem, p.252
concepţia eşalonului superior, privind efortul de sprijin logistic cu cerinţele formei de
operaţie care se desfăşoară (apărare, ofensivă).
Concomitent, sistemul informaţional al sprijinului logistic are drept menire şi
declanşarea mulţimii de acţiuni necesare realizării obiectivelor logisticii forţei – adică
funcţia operaţională. Această funcţie are rolul de a pune la dispoziţia specialiştilor
ansamblul informaţiilor necesare realizării activităţilor de sprijin logistic. Un exemplu
semnificativ l-ar constitui, să zicem, utilizarea informaţiilor în activităţile desfăşurate de
către şeful logisticii şi ajutoarele sale în pregătirea operaţiei, pe baza indicaţiilor date de
către comandantul forţei pentru îndeplinirea noii misiuni.
Funcţia de documentare a sistemului informaţional al sprijinului logistic are
rolul de a oferi managerilor de logistică acele informaţii care servesc îmbunătăţirii
cunoştinţelor acestora şi care, numai ulterior, este posibil să fie utilizate pentru luarea
deciziilor. De pildă, apariţia unor modificări la normele de consum sau de dotare sau
creşterea nivelului de realizare a stocurilor pentru anumite feluri de materiale reflectă
aspecte particulare funcţiei de documentare.
În realizarea acestor funcţii, sistemul informaţional al sprijinului logistic este confruntat
cu probleme foarte complexe, dată fiind tripla dimensiune a informaţiilor. Informaţiile au o
dimensiune militară, adecvată forţei, în sensul că ele reprezintă premisa stabilirii şi îndeplinirii
obiectivelor de natură logistică. Informaţiile au o dimensiune logistică, fiindcă vizează toate
domeniile sprijinului logistic, indiferent de misiunea primită de către forţă. În sfârşit,
informaţiile au o dimensiune individuală, în sensul că ele condiţionează într-o proporţie
apreciabilă deciziile pe care le iau, atât şeful logisticii, cât şi fiecare ofiţer subordonat.

4.5. Detalii privind perfecţionarea sistemului informaţional al sprijinului

logistic specific forţei operaţionale.
Deficienţe ale sistemului informaţional actual al sprijinului logistic
Studiile efectuate atât asupra sistemelor informaţionale, în general, cât şi asupra
celor funcţionabile, în domeniul sprijinului logistic al forţei, au reliefat existenţa unor
deficienţe tipice, relativ frecvente, în funcţionarea lor. Dintre cele mai cunoscute sunt:
distorsiunea, filtrajul şi redundanţa.39
Distorsiunea, prima dintre deficienţele tipice, constă în modificarea parţială,
neintenţionată, a conţinutului, a mesajului unei informaţii, pe parcursul culegerii,
prelucrării şi transmiterii de la logistica forţei la logistica eşaloanelor subordonate.
Dintre cauzele multiple care generează distorsiunea, menţionăm ca foarte
frecvente: diferenţe în pregătirea ofiţerilor de logistică implicaţi în vehicularea
informaţiei, folosirea de suporţi informaţionali necorespunzători pentru înregistrarea
informaţiilor (neîntocmirea documentelor corespunzătoare de transmitere a informaţiilor
pentru conducerea sprijinului logistic); manipularea neglijentă a suporţilor de informaţii
în procesul transmiterii lor beneficiarilor.
Filtrajul se deosebeşte de distorsiune prin aceea că modificarea parţială sau
totală a mesajului sau conţinutului informaţiilor are loc în mod intenţionat.
În situaţiile neluării tuturor măsurilor de protecţie a informaţiilor, filtrajul se
identifică prin următoarea cauză: intervenţia pe parcursul înregistrării, transmiterii şi
prelucrării informaţiilor a unor persoane (spioni) care au interesul ca beneficiarii
informaţiilor să primească mesaje schimbate. Această deficienţă cronică a sistemului
informaţional se manifestă şi ca urmare a neexercitării integrale a atribuţiilor de control
de către organele de logistică abilitate.
Efectul negativ, atât al distorsiunii, cât şi al filtrajului, este dezinformarea
parţială sau integrală a beneficiarilor militari. Dacă dezinformarea se produce la nivelul
sistemului logistic conducător, aceasta se reflectă în diminuarea calităţii deciziilor. Când
dezinformarea se produce la nivelul executanţilor, efectele imediate se resimt pe planul
realizării proceselor cu caracter operaţional, impietând asupra cantităţii, calităţii şi
perioadei de aprovizionare şi transport a materialelor până la forţele de angajare
imediată, cele de angajare ulterioară şi forţele de sprijin.

39
Ovidiu Nicolescu, Ion Verboncu, , Management, Bucureşti: Editura Economică , 1995, p.180.
 Redundanţa este o altă deficienţă majoră, tipică sistemului informaţional, care
constă în înregistrarea, transmiterea şi prelucrarea repetată a unor informaţii.
Cauza majoră a acestei disfuncţionalităţi informaţionale o reprezintă coordonarea
defectuoasă a unor segmente ale sistemului managerial al sprijinului logistic.
Redundanţa se produce mai ales când nu se respectă principiul unităţii de decizie şi
acţiune, efectele ei manifestându-se, adesea, sub forma transmiterii şi solicitării aceloraşi
informaţii (între sistemele conducător şi condus ale sprijinului logistic), dar prin
documente diferite (cum ar fi anexa „de sprijin logistic” la ordinul de operaţii şi anexele
celelalte la aceleaşi ordin – pe linie de artilerie, geniu, N.B.C.).
Tot în categoria deficienţelor majore se înscrie şi supraîncărcarea cu informaţii a
circuitelor informaţionale ale sprijinului logistic. Printre cauzele care o generează, în
afara redundantei, menţionăm nerespectarea caracterului piramidal specific sistemului
informaţional al sprijinului logistic destinat forţei operaţionale..
Prin caracter piramidal al sistemului informaţional al sprijinului specific forţei
înţelegem agregarea selectivă a informaţiilor pe verticala sistemului de management al
sprijinului logistic, corespunzător sferei obiectivelor, competenţelor şi responsabilităţilor
circumscrise subdiviziunilor organizatorice.
Din practica aplicaţiilor se constată că la originea situaţiei menţionate se află
insuficienta pregătire de către managerii logistici a circuitelor şi fluxurilor
informaţionale, în aşa fel încât să fie evitate suprapunerile de date şi informaţii în
procesul decizional al sprijinului logistic.

Cerinţe de raţionalizare a componentelor sistemului informaţional pe baza

restructurării conţinuturilor unor documente de conducere a sprijinului
logistic
Informaţia constituie materia primă de bază atât a sistemului informaţional, cât
şi, în general, a sistemului de management al sprijinului logistic, cu multiple dimensiuni.
În consecinţă, şi cerinţele cărora trebuie să le facă faţă informaţia logistică sunt multiple
pentru a asigura o percepere realistă a proceselor la care se referă.
Specific, o primă cerinţă o constituie asigurarea cu informaţii reale, în sensul
reflectării proceselor aşa cum se derulează în compartimentul (biroul, secţia, etc.)
logistic şi în contextul operativ-tactic în care îşi desfăşoară activitatea. Realismul
informaţiilor condiţionează realismul deciziilor şi pe această bază realizarea unei
eficienţe logistice mari, conjugate cu efortul tactic în curs de desfăşurare.
Procesele decizionale şi acţiunile logisticii forţei se caracterizează, într-o măsură
sporită, prin complexitatea şi informaţiile pe care le reflectă, care trebuie să fie
multilaterale. Deosebit de importantă este această calitate a informaţiei pentru
îndeplinirea misiunilor ce le revin structurilor aferente domeniilor sprijinului logistic, pe
timpul pregătirii sau în ducerea operaţiei. De aceea, anexa „sprijin logistic” la ordinele
de operaţie, rapoartele de informare logistică a eşalonului superior ş.a. trebuie să
cuprindă toate informaţiile, considerate ca necesare, pentru luarea deciziilor de către
organele de conducere şi de execuţie (a sprijinului logistic) .
Asigurarea caracterului multilateral al informaţiilor nu trebuie să afecteze
respectarea cerinţei ca acestea să fie sintetice şi concise. Mai mult chiar, în condiţiile
complexităţii crescânde ale războiului modern, surprinderea cu prioritate a datelor şi
informaţiilor de logistică esenţiale, de noutate, şi prezentarea lor cu economie de mesaje
devine o necesitate tot mai stringentă.
Pentru realizarea cerinţei anterioare se utilizează sistemul de comunicaţii şi
informatică al logisticii forţei. Structura acestui sistem se bazează pe folosirea sistemului
RTP/STAR, a reţelelor publice de comunicaţii şi a mijloacelor fir – radioreleu,
numerice, radio, mobile, poştale şi de semnalizare, prin care trebuie să se asigure
legăturile cu eşalonul superior şi cu subordonaţii, precum şi cu sursele de aprovizionare
din zonă stabilite de eşalonul superior40.

40
O.G. 22 din 09.04.1988 nr. T-1 Regulamentul transmisiunilor, pp.125-126.
 Toate cerinţele menţionate anterior trebuie corelate concomitent cu precizia şi
siguranţa informaţiilor. Nu de puţine ori omiterea unor detalii semnificative generează
ambiguităţi asupra conţinutului mesajului, lipsind beneficiarul de siguranţă în utilizarea
respectivei informaţii. Pentru asigurarea acestei calităţi, nivelul de pregătire,
conştiinciozitatea, spiritul de sacrificiu şi gradul de motivare a personalului logistic care
furnizează informaţia sunt decisive.
Folosirea informaţiei, conform destinaţiei sale, este condiţionată de parvenirea ei
la organele de logistică ale forţei în timp util, adică în perioada optimă pentru luarea
deciziei sau declanşarea acţiunii vizate. În acest sens, informaţiile zilnice, cuprinse în
documente, se transmit până la orele ordonate de eşalonul superior. Specific logisticii
moderne este reducerea perioadelor optime pentru iniţierea, luarea şi implementarea
deciziilor. Prin urmare, şi caracterul operativ al tratării informaţiei devine tot mai
important, ştiut fiind că o informaţie oricât de bună devine total sau parţial inutilă dacă
parvine după finalizarea procesului căruia i-a fost nemijlocit destinată.
Alte cerinţe ale informaţiilor necesare realizării sprijinului logistic se referă la
caracterul dinamic, orientarea prospectivă şi adaptarea lor la specialitatea personalului
de logistică implicat. Perceperea corectă şi integrală a mesajului unei informaţii este
condiţionată de o serie de factori, cum ar fi: nivelul de pregătire al beneficiarului de
informaţii în sfera logisticii; gradul său de informare în domeniul la care se referă
informaţia; timpul de care dispune pentru receptarea şi interpretarea informaţiei.
Emiţătorul logistic de informaţii trebuie să cunoască şi să aibă în vedere asemenea
factori, folosindu-i în structura şi formularea informaţiilor.
* *
*
Sistemul informaţional constituie, în raport cu sistemul managerial al
sprijinului logistic specific forţei, un subsistem, fiind o componentă a acestuia. Raţiunea
existenţei sistemului informaţional al sprijinului logistic o reprezintă asigurarea bazei
informaţionale necesare pentru derularea eficientă atât a proceselor de management, cât
şi a celor de execuţie.
În consecinţă, în conceperea sau raţionalizarea sistemului informaţional al
sprijinului logistic, obiectivele şi cerinţele sale specifice trebuie să reflecte obiectivele
fundamentale, derivate, specifice şi individuale ale compartimentelor, birourilor şi
secţiilor logistice.
Aceasta implică atât studierea concepţiei eşalonului superior privind realizarea
sprijinului logistic (de marile unităţi, unităţile, subunităţile şi formaţiunile de logistică),
cât şi discuţii şi analize comune realizate de către ofiţerii de planificare şi conducere
logistică împreună cu subordonaţii lor – ca beneficiari principali ai sistemului
informaţional.
Menţinerea parametrilor sistemului informaţional corespunzător necesităţilor
sprijinului logistic al forţei operaţionale implică adaptarea lui continuă la condiţiile
endogene şi exogene particulare structurilor logistice de conducere şi de execuţie. Cu
alte cuvinte, sistemul informaţional trebuie să fie suficient de flexibil pentru a permite
modificarea caracteristicilor sale, îndeosebi funcţionale, conform necesităţilor. De un
mare ajutor în această privinţă poate fi conceperea sistemului informaţional într-o
abordare modulară, posibilă îndeosebi în condiţiile utilizării echipamentelor electronice
de calcul, baze de date şi a unor programe performante. Specialiştii subliniază că un
sistem modular – adică un ansamblu alcătuit din componente bine delimitate, cu
autonomie operaţională, integrate însă din punct de vedere funcţional, permite operarea
rapidă a modificărilor necesare în modulele implicate, fără a necesita, de regulă,
schimbări la nivelul concepţiei de ansamblu a sprijinului logistic.
Perfecţionarea sistemului informaţional al sprijinului logistic nu se reduce doar
la mijloacele tehnice de tratare a informaţiilor. Un accent deosebit se acordă în ultimul
timp realizării complexului: „specialist în logistică – maşină – informaţie”.
Realizarea unui asemenea sistem managerial de sprijin, în care sistemul
informaţional este organic integrat, presupune o abordare complexă a proceselor
desfăşurate de compartimentul logistic (birou, secţie etc.), cu accent deosebit asupra
valorificării la maximum a potenţialului său tehnic, uman şi al computerului, pe baza
armonizării caracteristicilor acestora.
În concluzie, pentru a avea un sistem logistic viabil, precum şi un management
specific (al sprijinului logistic) care să proiecteze şi să realizeze ajungerea resurselor „la
locul potrivit” şi „la timpul potrivit”, se impune continuarea informatizării domeniilor
funcţionale ale sprijinului logistic astfel încât informaţiile şi datele necesare luării
deciziilor optime să fie furnizate de un sistem informatic performant. În acest context, se
poate explica necesitatea evoluţiei sistemului informaţional al sprijinului logistic pentru
îndeplinirea misiunilor logisticii şi reuşita acţiunii militare.
În viitor, sistemul informaţional logistic va fi perfecţionat pe baza tehnologiei
proprii războiului bazat pe reţea. În acest sens, sistemele de conducere şi de execuţie a
sprijinului logistic vor folosi senzori pentru transmiterea/recepţia nevoilor de sprijin
logistic, potrivit specificului acţiunilor militare în pregătire sau în curs de desfăşurare. În
acest fel, se va realiza o integrare deplină a sistemului informaţional logistic în sistemul
de comandă şi control al forţei.
 ÎN LOC DE ÎNCHEIERE

Aplicarea managementului sprijinului logistic, în cadrul managementului

specific al acţiunii militare, este determinată de cerinţele modernizării şi eficientizării
sistemului logistic operaţional.
Sistemul de management al sprijinului logistic este determinat de mecanismele
care dau funcţionalitate structurilor de specialitate şi cuprinde detaliile de ordin
decizional, organizatoric şi informaţional. În acest scop, abordarea componentelor
sistemului de management al sprijinului logistic este realizată pe baza cerinţelor
implicate de aplicarea funcţiilor manageriale.
În vederea realizării consistenţei lucrării, am insistat asupra funcţiilor
manageriale proprii sprijinului logistic, dezvoltând, după cum era firesc, planificarea,
potrivit exigenţelor procesului decizional şi particularităţilor determinate de situaţiile
acţionale adecvate crizei şi conflictului armat.
Alături de funcţii, în lucrare au fost dezvoltate, într-o deplină conexiune,
sistemele decizional şi informaţional, care aparţin managementului sprijinului logistic.
Particularizările şi exemplificările demonstrează posibilităţile moderne de abordare a
funcţionării logisticii, în general, şi sprijinului logistic, în special, în situaţiile impuse de
acţiunea militară.
În condiţiile câmpului de luptă modern, când factorul timp devine hotărâtor
pentru elaborarea deciziilor corecte, care să ţină seama de o complexitate de condiţii,
implementarea sistemului informatic logistic este incontestabilă şi mai ales
indispensabilă funcţionării managementului sprijinului logistic, acesta imprimând
structurilor logistice (de conducere şi de execuţie), la toate nivelurile, operativitate,
siguranţă, continuitate şi flexibilitate.
Caracteristicile conflictelor şi situaţiilor de instabilitate ale viitorului determină,
în funcţie de caracterul acţiunilor adversarului, dezvoltarea economică, infrastructura
zonelor (teatrelor) de operaţii ş.a., necesităţile reale de acordare a sprijinului logistic
pentru obţinerea succesului. În acest context, se poate explica necesitatea utilizării
managementului specific pentru a realiza dirijarea optimă a resurselor logistice în
vederea obţinerii reuşitei acţiunii militare.
În perspectivă, ca urmare a reconfigurării sistemului logistic prin modernizarea
tehnologiei informaţionale specifice războiului bazat pe reţea, managementul sprijinului
logistic va fi perfecţionat datorită creării structurilor flexibile cu mare capacitate de
reacţie, capabile să acţioneze în orice condiţii, potrivit misiunilor încredinţate.
 BIBLIOGRAFIE

Andronic Benone, Schimbări şi tendinţe în strategia militară şi arta operativă,

Siteanu Eugen Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, 2005.
Apopei Nicolae Procesul informaţional decizional economic, Bucureşti,
Editura Didactică şi Pedagogică, 1991.
Arădăvoaice Gheorghe Managementul organizaţiei şi acţiunii militare, Bucureşti,
Editura Sylvi, 1998.
Gl.D.(r) dr. Strategia militară românească în epoca modernă, Bucureşti,
Arsenie Valentin Editura Hummus, 1999.
(coordonator) şi colectiv
Băcanu Bogdan Management strategic, Bucureşti, Editura Teora, 1997.
Bădălan Eugen Instantanee manageriale, Bucureşti, Editura A.I.S.M., 2002.
(coordonator) şi colectiv
Gl.bg.dr. Buţa Viorel Elemente dinamice ale câmpului de luptă modern, Bucureşti,
(coordonator) şi colectiv Editura Universităţii Naţionale de Apărare, 2004.
Cornescu Viorel, Managementul organizaţiei, Bucureşti, Editura All Beck, 2003.
Mihăilescu Ioan,
Stanciu Sica
Dr. Dolghin Nicolae, Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii României,
drd. Sarcinschi Alexandra, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, 2004.
Dinu Ştefan Mihai
Dumitru Vasile Sisteme informaţionale militare, Bucureşti, Editura Ceres, 2000.
(coordonator) şi colectiv
Emilian Radu Fundamentele managementului firmei, Bucureşti, Editura
(coordonator) şi colectiv A.S.E., 2004.
Col.dr. Frunzetti Teodor Securitatea naţională şi războiul modern, Bucureşti, Editura
Militară, 1999.
Marinescu Gabriela Timpul şi deciziile manageriale, Iaşi, Editura Junimea, 1998.
Mărăcine Virginia Decizii manageriale. Îmbunătăţirea performanţelor decizionale
ale firmei, Bucureşti, Editura Economică, 1998.
Mihuleac Emil Bazele managementului, Bucureşti, Editura Tempus, 1994.
Vasilescu Mircea, Managemetnul logisticii pe timp de pace, Bucureşti, Editura
Udrescu Mircea, Muzeum, 2002.
Minculete Gheorghe
Gl.dr. Mureşan Mircea, Războiul viitorului, viitorul războiului, Bucureşti, Editura
Gl.bg.(r.) dr. Universităţii Naţionale de Apărare, 2004.
Văduva Gheorghe,
Nicolescu Ovidiu, Management, Bucureşti, Editura Economică, 1995.
Verboncu Ion
Nicolescu Ovidiu, Management, Bucureşti, Editura Economică, 1999.
Verboncu Ion
Nour Aurel Sistemul informaţional şi rolul lui în conducerea comandamentelor
şi unităţilor militare, Bucureşti, Academia Militară, 1991.
Oprea Dumitru Analiza şi proiectarea sistemelor informaţionale economice,
Iaşi, Editura Polirom, 1999.
Petrescu Ion Management, Bucureşti, Editura Holding Reporter, 1991
Gl.dr. Popescu Mihail Planificarea acţiunilor militare, organizarea şi coordonarea
acţiunilor, Bucureşti, Editura A.I.S.M., 2002.
Col.dr. Rizea Constantin Logistica acţiunilor militare întrunite, Bucureşti, Editura
A.I.S.M., 2002.
Col.dr. Rizea Constantin, Planificarea sprijinului logistic în acţiuni de luptă,
col.dr. Andronic Benone, Bucureşti, Editura A.I.S.M., 2002.
col.dr. Damian Ion
Russu Corneliu Management, Editura Bucureşti, Expert, 1996.
Saget Le Meryem Managerul instuitiv, Editura Economică, Bucureşti, 1999.
Col.dr. Stoian Ion Sisteme informatice militare pentru conducerea trupelor,
Bucureşti, Editura A.I.S.M., 2002.
Toma Gheorghe, Secretul managementului. Abilitatea conducerii, Bucureşti,
Baltă, Corneliu Editura Ceres, 2001.
Col.dr. Udrescu Mircea Sistematizări despre conducerea logisticii armatei,
Bucureşti, Editura Sylvi, 1997.
Gl.bg.(r)dr. Cerinţe operaţionale specifice Alianţei Nord-Atlantice şi
Văduva Gheorghe, modalităţi de implementare a acestora în învăţământul din
Universitatea Naţională de Apărare, Bucureşti, 2005.
Gl.bg.(r)dr. Războiul bazat pe reţea în fizionomia noilor conflicte
Văduva Gheorghe militare, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de
Apărare, 2005.

*** Doctrina pentru operaţii întrunite ale forţelor armate (S.M.G./P.F.-3),

Bucureşti, 2003.
*** Doctrina pentru planificarea operaţiilor întrunite (S.M.G./P.F.-5), Bucureşti, 2003.
*** Doctrina pentru operaţiile întrunite multinaţionale, Bucureşti, 2001.
*** Doctrina pentru sprijinul logistic al operaţiilor întrunite, (S.M.G./P.F.-4),
Bucureşti, 2003.
*** Doctrina operaţiilor forţelor terestre (F.T.-1), Bucureşti, 2004.
*** Doctrina pentru operaţii a forţelor aeriene (F.A.-1), Bucureşti, 2004, proiect final.
*** Doctrina pentru operaţii a forţelor navale, (F.N.-1), Bucureşti, 2004.
*** Doctrina logistică întrunită a Alianţei (AJP-4).
*** Doctrina logistică a forţelor terestre (ALP-9 (C), STANAG 2406).
*** Doctrina logisticii Alianţei (AJP-4(A)).
*** Doctrina logisticii multinaţionale (AJP-4.9).
*** Viziunea şi obiectivele logistice ale NATO pe perioada 2003 – 2008.
*** Viziunea Strategică – 2010, Armata României, Bucureşti, 2003.
*** Principii şi politici NATO în logistică (M.C.-319/2).
*** F.M.101-5, Operaţiile şi organizarea statului major.
*** Manualul pentru organizarea de stat major şi operaţii întrunite ale forţelor
armate (S.M.G./P.F.-3.5.) Bucureşti, 2004.
*** Instrucţiuni pentru planificarea operaţională (Guidelines for operational
planning – GOP), Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord.
*** Manualul pentru luptă al Brigăzii mecanizate (F.T./I.-1), Bucureşti, 2005.
*** Command Arrangements for Peace Operations, Editura Institutului Naţional
de Studii Strategice, S.U.A., 1995.
*** Glosar de termeni şi definiţii AAP, 2001.
*** Buletinele Universităţii Naţionale de Apărare: nr.2/2004; nr.4/2004; 1 şi 2/2005.
*** Revista „Impact Strategic” nr.1/2005, Bucureşti, Editura Universităţii
Naţionale de Apărare, 2005.
*** România membră a Alianţei Nord-Atlantice (lucrări prezentate în cadrul
seminarului cu participare internaţională, 3 – 4 iunie 2004), Bucureşti,
Editura Universităţii Naţionale de Apărare, 2004.
*** Provocări la adresa securităţii şi strategiei la începutul secolului XXI
(Sesiunea de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională 14 – 15
aprilie 2005, Secţiunea: Logistică, Economie şi Finanţe), Bucureşti, Editura
Universităţii Naţionale de Apărare, 2005.
*** Adaptarea sistemului militar naţional la noile riscuri şi ameninţări din mediul
de securitate (Sesiunea de comunicări ştiinţifice a Cursului postuniversitar de
perfecţionare în conducere strategică, 16 – 17 mai 2005, Bucureşti, Editura
Universităţii Naţionale de Apărare, 2005.
 ANEXA Nr. 1

CERINŢE
PENTRU REALIZAREA ANEXEI „SPRIJIN LOGISTIC”
LA PLANUL ŞI ORDINUL DE OPERAŢII

Referinţe:
1. SITUAŢIA
2. MISIUNEA
3. EXECUŢIA
4. SPRIJINUL LOGISTIC
4.1. Planificarea resurselor financiare
• situaţia cu necesarul de fonduri pentru plata achiziţiilor, rechiziţiilor şi
prestărilor de servicii (Apendice nr. );
• situaţia cu plata drepturilor băneşti ale personalului (Apendice nr. );
• situaţia cu necesarul de fonduri pentru achiziţia şi transportul de bunuri
necesare creării stocurilor suplimentare (Apendice nr. ).
4.2. Planificarea aprovizionarii
4.2.1. Surse:
• surse militare de teritoriu – situaţia cu evaluarea existentului în surse, la
nivel strategic şi operativ (Apendice nr. );
• surse civile de teritoriu – situaţia cu evaluarea existentului în surse
(Apendice nr. );
• repartiţia materialelor din sursele de aprovizionare (Apendice nr. ).
4.2.2. Stocuri:
• gradul de suport logistic(Apendice nr.);
 • situaţia stocurilor existente, pe clase de materiale, la structurile forţei
(Apendice nr. );
• situaţia necesarului de aprovizionat, pe clase de materiale, la structurile
forţei (Apendice nr. ).
4.2.3. Norme de consum:
• situaţia redistribuirii normelor de consum la C.L. pe elementele
dispozitivului forţei (Apendice nr. );
• situaţia redistribuirii normelor de consum la muniţie pe elementele
dispozitivului forţei (Apendice nr. ).
4.2.4. Contracte, acorduri şi înţelegeri încheiate cu agenţii economici privind:
achiziţia de carburanţi, lubrifianţi, medicamente, materiale sanitare şi
produse agroalimentare, tehnică şi materiale comune cu economia
naţională etc. (Apendice nr. )*.
4.2.5. Situaţia rechiziţiilor de bunuri materiale şi prestări servicii (Apendice nr. ).
4.2.6. Măsuri de pază, siguranţă, P.S.I., protecţie a muncii şi mediului.
4.3. Planificarea transporturilor
4.3.1. Situaţia mijloacelor de transport pe căile rutiere (Apendice nr. ).
4.3.2. Situaţia centralizatoare a cererilor de transport cu mijloace rutiere
(Apendice nr.).
4.3.3. Planificarea transporturilor cu mijloace rutiere (Apendice nr. ).
4.3.4. Programul transporturilor cu mijloace rutiere (Apendice nr. ).
4.3.5. Planificarea transporturilor pe calea ferată (Apendice nr. ).
4.3.6. Planificarea transporturilor cu mijloace aeriene (Apendice nr. ).
4.3.7. Planificarea transporturilor cu mijloace navale (Apendice nr. ).
4.3.8. Deplasarea M.U., U, în cadrul manevrei de forţe şi mijloace dintr-un raion de
dislocare în altul sau dintr-o zonă de operaţii în alta (Apendice nr. ).
4.3.10. Contracte, acorduri şi înţelegeri încheiate cu agenţi economici privind:
• transportul carburanţilor şi lubrifianţilor (Apendice nr. );
 • transportul de tehnică, armamente, muniţie şi alte materiale în zona
de operaţii (teatru) (Apendice nr. );
• închirierea mijloacelor de transport (Apendice nr. )*.
4.4. Planificarea mentenanţei
4.4.1. Concepţia privind realizarea mentenanţei pentru îndeplinirea misiunii primite.
4.4.2. Structurile de mentenanţă ale eşalonului superior, din organică şi cele primite
în sprijin:
• dispunere în teren;
• concepţia de întrebuinţare.
4.4.3. Tehnica din dotare, starea tehnică, aducerea şi menţinerea ei în stare de funcţionare:
• calculul pierderilor probabile;
• situaţia cu necesarul, existentul şi starea tehnică a autovehiculelor
(Apendice nr. );
• situaţia cu rezerva de motoresurse a autovehiculelor (Apendice nr. );
• calculul coeficienţilor pe linia mentenanţei;
• situaţia cu fondul şi posibilităţile de reparare a tehnicii (Apendice nr. );
• situaţia cu repartiţia forţelor şi mijloacelor de mentenanţă (Apendice nr. ).
4.4.4. Situaţia stocului de piese de schimb şi materiale utilizate în activitatea de
mentenanţă şi modalităţi de completare (Apendice nr. ).
4.4.5. Procedurile de predare – primire a tehnicii la / de la reparat.
4.4.6. Realizarea evacuărilor de tehnică:
• măsuri planificate;
• procedee.
4.4.7. Contracte şi acorduri pentru realizarea mentenanţei prin furnizorii de servicii
din zonă (Apendice nr. ).*
4.4.8. Măsuri specifice de pază, siguranţă P.S.I., protecţia muncii şi a mediului.
4.5. Planificarea elementelor de infrastructură
4.5.1 Cartiruirea forţei:
• Modalităţi de realizare;
• Planificarea cartiruirii (Apendice nr. ).
4.5.2 Asigurarea căilor de comunicaţii:
• drumurile de aprovizionare;
• axele de aprovizionare – evacuare şi reparare (de bază, de rezervă şi
de rocadă, proprii şi ale eşalonului superior);
• condiţiile de circulaţie.
4.5.3. Serviciul de comenduire şi îndrumare a circulaţiei.
4.5.4. Protecţia infrastructurii logistice. Măsuri specifice de siguranţă P.S.I., protecţia
muncii şi a mediului.
4.6. Planificarea asistenţei medicale
4.6.1. Adunarea şi trierea răniţilor şi bolnavilor.
4.6.2. Situaţia răniţilor şi bolnavilor pe baza raportărilor structurilor din compunerea
forţei (Apendice nr. ).
4.6.3. Evacuarea răniţilor şi bolnavilor (Apendice nr. ):
• cu ambulanţe din dotarea M.U. (U) şi B. Med.;
• cu mijloace aeriene puse la dispoziţie de G.F.I..
4.6.4. Tratamentul medical al răniţilor şi bolnavilor:
• modalităţi de realizare;
• cerinţe.
4.6.5. Asigurarea cu medicamente şi materiale sanitare:
• surse şi stocuri (cele indicate la aprovizionare);
• situaţia rezervei de sânge, vaccinurilor şi antidoturilor (Apendice nr. ).
4.6.6. Serviciul de stomatologie, medicină preventivă şi controlul stresului în luptă
4.6.7. Asistenţa sanitar – veterinară.
 4.6.8. Măsuri specifice de pază, siguranţă P.S.I., protecţia muncii şi a mediului.
4.7. Serviciile de campanie
4.7.1. Hrănirea:
• în pregătirea operaţiei;
• în ducerea operaţiei.
4.7.2. Asigurarea apei:
• identificarea şi protecţia surselor;
• transportul şi distribuţia apei la structurile forţei.
4.7.3. Îmbăierea şi spălarea echipamentului (Apendice nr. ):
• situaţia îmbăierii; cerinţe;
• situaţia spălării echipamentului; cerinţe.
4.7.4. Unităţi de muncă.
4.7.5. Activităţi funerare şi colectarea obiectelor personale – cerinţe:
• organizarea structurii responsabilă cu planificarea şi coordonarea
tuturor activităţilor mortuare, precum şi indentificarea răniţilor,
transportul şi înmormântarea morţilor, culegerea şi procesarea
efectelor personale;
• înfiinţarea punctului central pentru evidenţa informaţiilor privind
înhumările;
• fixarea tuturor detaliilor privind realizarea înhumărilor şi strângerea
obiectelor personale;
• elaborarea şi difuzarea instrucţiunilor privind serviciile mortuare;
• organizarea activităţilor şi evidenţei pentru: cimitire; decedaţi; gropi;
obiecte personale; repatrierea rămăşiţelor; înhumări temporare;
evidenţa actelor pentru deces; anunţarea organelor locale administrative
ale zonei (localităţii) de unde provine (provin) decedatul, (decedaţii) prin
 grija compartimentului personal în colaborare cu compartimentul logistic
(precizări specifice); **
• întocmirea hărţilor (planurilor) cu locurile de înhumare temporară a
militarilor decedaţi care vor intra în arhiva marii unităţi care a
efectuat înmormântarea;
• coordonarea activităţilor privind serviciile mortuare cu asistenţa
religioasă necesară.
4.7.6. Protecţia mediului.
4.8. Sistemul logistic
4.8.1. Liniile de sprijin logistic (grafic pe hartă).
4.8.2. Manevra logistică.
4.9. Protecţia forţelor de sprijin logistic
4.10. Informaţii diverse privind sprijinul logistic
4.10.1. Asigurarea cu personal.
4.10.2. Capturi de război.
4.10.3. Tratamentul prizonierilor de război.
4.10.4. Tratamentul refugiaţilor de război.
4.10.5. Alte informaţii.

5. CONDUCEREA SPRIJINULUI LOGISTIC

5.1. Organizarea structurii logistice (S, G, J-4).
5.2. Procesul de conducere şi control exercitat de către comandant prin şeful structuri
logistice (S, G, J-4).
5.3. Stabilirea necesarului de legături şi organizarea transmisiunilor pentru logistică
(Apendice nr. ).
5.4. Facilităţi de comandă şi control, de comunicaţii şi deservire a structurii
logistice S, G, J-4 – în punctul de comandă al forţei (Apendice nr. ).
5.5. Cooperarea şi coordonarea forţelor de logistică.
* Contractele, acordurile şi înţelegerile cu agenţii economici furnizori de bunuri materiale sau prestatori de
servicii pentru zona de operaţii se întocmesc de către organele de logistică specializate de la Comandamentul
Operaţional Întrunit, Comandamentul Logistic Întrunit, Bazele Logistice şi Depozitele Militare Teritoriale. În
situaţii deosebite, care nu permit amânare, unele contracte, acorduri şi îmţelegeri pot fi încheiate şi de
compartimentul logistic al Grupării de forţe operaţionale sau de compartimentele logistice ale marilor unităţi şi
unităţi subordonate, urmând ca plata bunurilor sau serviciilor achiziţionate să se facă pe loc sau ulterior, de către
beneficiari, după solicitarea ierarhică şi primirea fondurilor necesare.

**Precizări specifice:
- militarii decedaţi care fac parte din armatele aliate, în funcţie de situaţie, se vor preda, cu aprobarea
eşalonului superior, reprezentanţilor acestora sau vor fi înmormântaţi prin grija comandantului
unităţii, ţinându-se evidenţa lor;
- militarii decedaţi care fac parte din forţele armate ale inamicului se vor identifica, se vor înscrie
într-o evidenţă separată, întocmită de marea unitate în fâşia căreia au fost găsiţi şi vor fi
înmormântaţi în locuri separate, individual, cu excepţia cazurilor de forţă majoră care impun un loc
de înhumare colectiv;
- lucrurile personale ale militarilor decedaţi identificaţi sunt expediate prin canalele normale de sprijin
logistic familiilor acestora (autorităţilor naţionale abilitate, în cazul militarilor decedaţi care au
aparţinut inamicului);
- pe mormintele militarilor înhumaţi se fixează semnul de căpătâi corespunzător confesiunii căreia
aparţin, pe care se va scrie gradul, funcţia, numele şi prenumele decedatului, unitate din care a făcut
parte , data naşterii, precum şi alte date utile pentru identificarea ulterioară a persoanei respective.
 ANEXA Nr. 2

TERMINOLOGIA PRIVIND COMANDA ŞI CONTROLUL

Comanda combativă (COCOM), denumită şi Comanda totală sau deplină,

reprezintă autoritatea deplină şi responsabilitatea la nivel maxim a unui comandant
asupra forţelor din subordine. Pe scurt, “COCOM înseamnă a stăpâni forţele “.41
Comanda operaţională (OPCOM) reprezintă autoritate acordată unui comandant
de a da misiuni comandanţilor din subordine, de a resubordona forţe, de a menţine sau
delega controlul operaţional (OPCON) şi/sau controlul tactic (TACON), potrivit
necesităţilor. Comanda operaţională nu include şi responsabilitatea asupra problemelor
de sprijin logistice şi administrative.42
Controlul operaţional (OPCON) este autoritatea delegată unui comandant de a
coordona forţele din subordine, în scopul îndeplinirii misiunilor specifice. Acesta este
limitat ca funcţie, timp sau spaţiu şi include competenţa dislocării unităţii respective sau
menţinerea (TACON). Comandantul respectiv, investit cu o astfel de autoritate, nu va
putea resubordona alte subunităţi din compunerea unităţii respective.43
Controlul administrativ (ADCON) reprezintă conducerea sau exercitarea
autorităţii asupra structurilor subordonate, în ceea ce priveşte problemele de natură
administrativă, cum sunt: managementul personalului, reaprovizionarea, serviciile suport
şi alte activităţi neincluse în misiunile operaţionale 44. Această autoritate este exercitată
de către şeful secţiei logistice a grupării de forţe de tip divizie.45
Comanda tactică (TACOM) reprezintă autoritatea încredinţată unui comandant
de a da ordine forţelor aflate în subordinea sa, în scopul îndeplinirii misiunilor stabilite

41
Command Arrangements for Peace Operations, Editura Institutului Naţional de Studii Strategice, S.U.A., 1995.
42
Glosar de termeni şi definiţii AAP-6, 2001, p. 12.
43
Ibidem, p.13.
44
Ibidem, p.14.
45
Ibidem, p.15
de eşalonul superior46. TACOM este mai restrânsă decât OPCOM şi include autoritatea
de a delega sau păstra TACON.
Controlul Tactic (TACON) este definit ca “o închiriere” pe termen scurt a
forţelor, pentru o anumită misiune limitată în timp şi spaţiu. În general TACON este
necesar atunci când două sau mai multe unităţi, care nu se află sub acelaşi control
operaţional, formează o singură entitate tactică.47

46
Ibidem, p.16.
47
Glosar de termeni şi definiţii AAP-6, 1995, p. 12.