Sunteți pe pagina 1din 12

Colegiul Național “Anastasescu”

REFERAT
Transalpina. Parcul Național Porțile de Fier.

Clasa: XI A UM
Prof. îndr. : Predoi Petrică
Elevi: Dorilă Cătălin-Teodor
Sora Bogdan
Târniceanu Andrei
Orodel Ștefan
Cuprins
A.Transalpina – “Poteca Dracului”....................3
I. Introducere....................................................3
II. Istoria Transalpinei........................................4
III. Mănăstirea Polovragi...................................6
B.Parcul Național Porțile de Fier.......................8
I. Introducere....................................................8
II. Defileul şi Clisura Dunării - Cazanele............8
III. Alte atracţii pitoreşti din zonă:....................11
A. Transalpina – “Poteca Dracului”

I. Introducere
Transalpina (DN 67C) este o șosea din Munții Parâng, în Carpații Meridionali.
Este cea mai înaltă șosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele
(la 2.145 m). Drumul face legătura între orașele Novaci din județul Gorj și Sebeș din
județul Alba. Fiind un drum montan, este închis pe perioada iernii.
Transalpina străbate patru județe - Gorj, Vâlcea, Sibiu, Alba - traversând
Munții Parâng de la sud la nord, altitudinea cea mai mare având-o pe o porțiune de
aproximativ 20 de km, în județul Vâlcea, unde se prezintă ca o "șosea de creastă",
trecând la mică depărtare de vârfurile Dengheru (2.084 m), Păpușa (2.136 m), Urdele
(2.228 m), Iezer (2.157 m) și Muntinu (2.062 m).
Traseul Transalpinei are o lungime de:

 141 km de la Novaci (Gorj) la Saliste (Sibiu) - acesta fiind traseul original al


Transalpinei
 137 km de la Novaci (Gorj) la Sebes (Alba) pentru cei care aleg aceasta ruta.

și se parcurge in 3 ore - fara trafic si pauze / 4 ore cu trafic / 5 ore cu trafic si pauze.
II. Istoria Transalpinei
Transalpina, denumita si "Drumul Regelui" face legatura intre Transilvania si
Oltenia. Aflata la peste 2.000 de metri altitudine, este cel mai înalt drum din România
care poate fi traversat cu maşina, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145
m).
Desi mai inalta decat Transfagarsanul este mai putin cunoscuta decat acesta
pentru ca pana in 2009 nu a fost niciodata asfaltat chiar daca figura ca si drum national
pe toate hartile, fie ele tiparite sau GPS.
In 2009 a inceput asfaltarea si modernizarea acestui drum pe o distanţă de 148 de
kilometri, între Sebeş, judeţul Alba si Bengesti judeţul Gorj. In 2012 pe mai mult de 99%
din traseul Transalpinei primul strat de asfalt a fost asternut. Se preconiza ca intreaga
Transalpina va fi asfaltata si modernizata pana la finele anului 2012 insa lucrarile au fost
oprite pentru ca firma constructoare a intrat in insolventa si este in proces cu Statul
Roman.
Începuturile acestui drum sunt neclare. Unele surse susţin că a fost construit
prima dată de legiunile romane în timpul războaielor cu dacii, motiv pentru care pe
hărţile de istorie este trecut sub denumirea de "coridorul IV strategic roman".
Există şi o legendă locală, care spune că, la sfârşitul secolului XVIII-începutul
secolului XIX, fiecare familie de localnici a participat la construirea unei porţiuni din
acest drum, în funcţie de posibilităţile fizice şi financiare ale sale. Potrivit altor surse,
şoseaua a fost construită şi pietruită de germani în timpul primului razboi mondial , din
raţiuni militare, însă a fost foarte puţin folosită. Transalpina a fost reconstruită în
perioada interbelică şi dată în folosinţă în 1938, când a fost inaugurată de regele Carol
al II-lea. Drumul a mai fost reabilitat în timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, când
germanii aveau nevoie de această cale de acces din motive militare. De atunci
Transalpina a fost foarte puţin întreţinuta fiind accesibila doar masinilor de teren.
Traseul era folosit din timpuri stravechi de catre pastorii din Marginimea Sibiului
care isi treceau turmele in Oltenia, fiind nu mai mult decat o cararuie prapastioasa
pentru cai, numita sugestiv "Poteca Dracului".
Inaugurarea Transalpinei s-a facut in primele zile ale anului 1938 de catre regele
Carol al II-lea la Poiana Sibiului. La acea vreme, drumul era considerat o mare
realizare tehnica, cu rol economic, strategic si militar, cu atat mai mult cu cat oamenilor
le era proaspata in minte perioada in care li se impusese religia catolica si cand unele
familii au plecat pe acest drum pentru a-si pastra traditia.
Conform memoriilor localnicilor, circa 200 de localnici din Jina, aflat acum in
judetul Sibiu, insotiti de preotul satului, au luat drumul bejaniei, traversand muntii pe
"Poteca Dracului" si stabilindu-se in localitati precum Corbii de Piatra, Novaci sau
Vaideeni.
Asa se explica si faptul ca locuitorii din Marginimea Sibiului si cei din localitatile
Novaci, Vaideeni si Babeni, aflate dincolo de munti, in judetul Valcea, au aceleasi
costume nationale, aceleasi traditii si aceeasi ocupatie: pastoritul, fiind cunoscuti sub
numele de "ungureni".
Transalpina, Drumul Regelui, porneste din Jina de unde coboara pe o distanta
de 7 km pana la Sugag. De aici incepe urcusul. Dupa cativa kilometri se ajunge la
barajul Tau si apoi la barajul Oasa. Transalpina continua traversand in partea stanga
barajul Oasa mergand apoi pana la Obarsia Lotrului.
Tot de la barajul Oasa, in dreapta, se poate lua spre colonia de la "Fetita", unde
s-a construit o manastire. De acolo, urcand spre Sureanu, se trece prin "Luncile
Prigoanei", un loc de trista amintire pentru localnici, deoarece aici erau pedepsiti cei ce
vroiau sa plece in bejenie, si se ajunge la Cabana si Iezerul Sureanu, magnific descris
de Lucian Blaga, in scrierea "Hronicul si cantecul varstelor". Vechea cabana Oasa este
acoperita acum de apele lacului de la barajul cu acelasi nume, ca de altfel si celebrul
"brad stramb" al lui Mihail Sadoveanu.
De la Obarsia Lotrului, aflata intr-o vale cu o deschidere foarte frumoasa, sunt
mai multe posibilitati: se poate merge in stanga spre Brezoi ce se afla la circa 60 km,
trecand pe langa Lacul Vidra si apoi prin statiunea Voineasa, sau in dreapta spre
Petrosani, cale de 35 de km. Pentru a continua insa Drumul Regelui, Transalpina DN
67C, trebuie mers inainte spre Novaci. De fapt, de abia acum incepe cea mai
spectaculoasa parte a Drumului Regal, drumul prin zona alpina, adevarata Transalpina.
Serpentinele se insiruie una dupa alta, ducandu-ne in locuri tot mai inalte: Stefanu,
Carbunele, Muntinu, Urdele. Dintr-o data muntele dispare, iar in fata se intinde platoul
de langa Varful Carbunele si Iezerul Muntinu de unde se coboara in Caldarea Urdele,
pentru ca mai apoi sa se urce in Pasul Urdele, punctul cel mai inalt al Transalpinei -
2145 m. Drumul coboara pe langa Varful Papusa in Statiunea Ranca si apoi la Novaci
unde ia sfarsit Transalpina.
In 1938, la inaugurarea Transalpinei, Carol al II-lea si suita sa au parcurs traseul
Novaci - Salistea in opt ore. In zilele noastre, Transalpina este parcursa intr-un timp de
aproximativ 3 - 4 ore in functie de trafic si de opririle calatorului.
III. Mănăstirea Polovragi
Aceasta este situata la N-E de Tg. Jiu, pe soseaua Tg. Jiu - Rm. Valcea, intr-un
cadru pitoresc, la poalele muntelui Piatra Polovragilor. Intrarea in incinta manastirii se
face printr-o poarta masiva din lemn, frumos sculptata, pe care scrie : "Bine este
cuvantat cel ce vine intru numele Domnului". In partea dreapta a portii este o frumoasa
troita din lemn sculptat, pe postament de beton, inchinata eroilor si martirilor Romaniei.

Recentele cercetari istorice stabilesc vechimea Manastirii Polovragi in jurul


anului 1505, ctitori fiind Radu Comisul si Patru Spataru, fiii marelui boier Danciu
Zamona mentionati intr-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480 de voievodul Basarab cel
Tanar. In 1629, in timpul domnitorului Alexandru Ilies, manastirea intra in posesia
jupanului Paraianu Milescu, ban al Craiovei. Timp de un secol si jumatate,
documentele nu mai pomenesc nimic despre aceasta manastire. In 1643 Danciu
Paraianu, construieste biserica actuala, cu ajutorul domnitorului Matei Basarab.
Inchinata Sfantului Mormant de cel de-al doilea ctitor al sau manastirea
este rascumparata de domnitorul Constantin Brancoveanu de la Patriarhul Dositei al
Ierusalimului, in anul 1693 si facuta metoc al manastirii Hurez. In timpul domnitorului
Constantin Brancoveanu s-a restaurat biserica, careia i-a inaltat turla si i-a adaugat un
pridvor in stil brancovenesc,s-a zugravit interiorul, a refacut chiliile, clopotnita, precum
si zidurile de cetate. In timpul stapanirii austriece asupra Olteniei a fost trecuta in randl
manastirilor corespunzatoare fortificatiilor defensive. Generalul Stainville a ales-o drept
resedinta, adapostind intre zidurile ei un batalion de osti (1718-1739). Mai tarziu, la 27
aprilie 1802, manastirea a fost pradata de trupele talharesti ale lui Pasvantoglu.
Legenda spune ca atunci calugarii au ascuns in apa Oltetului odoarele manastirii.
Biserica manastirii Polovragi cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" este zidita
in stil bizantin, avand forma
trilobata cu abside laterale.
Turla este de forma poligonala,
cu firide largi, ornamentate in
partea superioara si acoperita
cu tabla ca si biserica . Naosul
si pronaosul sunt spatioase,
avand practic aceeasi marime.
Catapeteasma executata din
lemn de tei, reprezinta o
adevarata capodopera a vechii
sculpturi romanesti, avand o
bogata ornamentatie cu
impletituri florale. Pridvorul in stil
brancovenesc este spatios,
deschis, sustinut de opt coloane din piatra. In pridvor este piatra funerara a surorii
ctitorului.
Pictura de traditie bizantina, executata in fresca a fost realizata in timpul lui
Constantin Brancoveanu intre 1698-1705 (unele surse indica anii 1703-1712), de primii
mesteri iesiti din scoala brancoveneasca de la Hurez ca: Andrei Constantinos,
Gheorghe Istrate si Ranite.
In nordul incintei, intr-o alta curte, se afla bolnita ctitorita de Episcopul Clement
Lavrentie, 1732-1738. Biserica manastirii Polovragi este inconjurata de chilii, formand o
puternica cetate de aparare. In ea se patrunde printr-o poarta masiva deasupra careia
se inalta clopotnita.
Manastirea are si o colectie
muzeala, ce adaposteste o
bogata colectie de icoane pe lemn
si sticla, ce provin din secolele al
XVIII-lea si al XIX-lea, precum si
depozitul de carte veche ce
cuprinde peste 3000 de volume in
limbile romana, slavona si greaca.
B. Parcul Național Porțile de Fier

I. Introducere
Declarat În 1998, acest parc este cel mai mare din România, cuprinde 14
rezervaţii ştiinţifice cu protecţie integrală, aflate de-a lungul Defileului Dunării şi Porţilor
de Fier până la Schela Cladovei. Această zonă deosebit de complexă este în bună
parte pregătită pentru a intra în circuitul de valori cultural-turistice al Europei. La
Drobeta Tr. Severin, Orşova, Berzeasca şi Moldova Nouă s-au format Centre de
Informare ale Parcului, dotate cu expoziţii, material documentar, urmând ca în cadrul
acestor structuri să se deruleze programe de ocrotire şi studiere a habitatelor din acest
spaţiu carpato-dunărean.

II. Defileul şi Clisura Dunării - Cazanele


Întinzându-se pe o suprafaţă de 120 km, de la Baziaş până la Porţile de Fier,
este cel mai lung defileu de pe cursul Dunării şi unic în Europa prin grandoarea
configuraţiei sale. Prezintă o succesiune de bazinete depresionare ce alternează cu
clisuri, în Cazanele Mari şi Mici lăţimea fluviului încorsetându-se pe alocuri până la 150
m.În urma construirii hidrocentralei la Porţile de Fier, prin dimensiunea noului lac de
retenţie, Defileul Dunării şi îndeosebi zona Cazanelor au scăpat de grozăvia învolburării
apelor prin strâmtorile marcate de versanţii abrupţi. S-au numit Cazane pentru că aici,
prin coridoare cu fiorduri, apa părea că fierbe clocotitor şi întunecat. Firul apei zigzaga
după cum îşi făcuse loc pentru albie printre stânci. Acest aspect se vede şi azi de pe
puntea vasului, care o dată ajuns în Cazanele Mari trece dintr-un golf într-altul ocolind
pereţi stâncoşi ce apar brusc în faţa vasului, însă acest decor nu mai este înfricoşător.
Liniştea lacului urcă până la intrarea Dunării în ţară, la Baziaş, şi se simte până
la Belgrad.
Pornind de la Orşova, mai sus în dreptul localităţii Eşelniţa începe intrarea în
Cazanele Mici. Drumul prin Defileu se parcurge pe apă sau pe uscat. Şoseaua este
săpată în stâncă pe mai multe porţiuni. În dreptul fostei localităţi Ogradena, vasul se
apropie de malul sârbesc pentru a se citi inscripţia de pe Tabula Traiana, amintind
drumul legiunilor romane din anii 101-104, când meşterii au tăiat muntele pentru a
construi şoseaua pe malul sârbesc. La km D 967,3 peretele Ciucarului Mic este
despicat de Valea Mraconiei. Vasele şi maşinile staţionează aici pentru a vizita
complexul turistic cu acelaşi nume. La prima vedere: chipul dacic al lui Decebal dăltuit
în stâncă şi mănăstirea Mraconia parcă răsărind din fluviu. Mai sus, pe valea dintre
munţi se poate vizita micul golf al Mraconiei înconjurat de cabane, tabăra de elevi,
tabăra de pictură.

La km D-970 lacul se lăţeşte brusc formând Golful Dubovei, de aici în sus


intrându-se în spectacolul Cazanelor Mari, unde Dunărea străbate abrupturile albe ale
Ciucarului Mare (cota maximă 318 m) şi vizavi ale Ştirbătului Mare (cota maximă 768
m), albia fluviului având aici lăţimea minimă de 150 m şi adâncimea maximă de 80 m.
Grandoarea Cazanelor Mari se vede aici numai navigând pe Dunăre, şoseaua ocolind
masivul muntos.
Mai sus, la km D-985 se află înecate ruinele cetăţii medievale Tri Kule (sec. XIV),
din care se mai văd două turnuri răsărind din apă. La km D 1000 apar stâncile
calcaroase ale Grebenului, şoseaua străbate, deasupra lacului, peste roci mărnoase şi
calcare roşcate.

Laleaua de Cazane
Mai sus, unde începe intrarea (din amonte) în Cazanele Mari, ţâşneşte din
ape un pinten al stâncii Babacai, loc unde altădată marinarii staţionau şi făceau
rugăciuni, căci urma coborârea în fioroasele Cazane.
Cele două Cazane formează o rezervaţie complexă pe o suprafaţă de 150
ha. Spectacolul este oferit de înaltul decor, munţii se văd în toată verticalitatea lor
coborând abrupt pe maluri, adâncindu-se în fluviu, tăiaţi de fluviu de-a lungul pereţilor
stâncoşi. Vegetaţia cuprinde specii rare, submediteraneene: Clopoţeii Cazanelor,
mojdreanul, cărpiniţa, lemnul râios, alunul şi vişinul turcesc, stejarul pufos, arţarul
trilobat, liliacul sălbatic, stânjeneii de stâncă, Laleaua de Cazane, specie unică pe glob.
Specifice zonei sunt şi reptilele: broasca ţestoasă de uscat, vipera cu corn, şopârlele
rare (Laceratele taurică, muralis, particola), insecte: fluturii de peşteră, scorpionul
carpatic etc. La Şviniţa se află rezervaţie paleontologică, formată din depozite fosilifere
jurasice şi danubiene. Punctul fosilifer Şviniţa, pe pârâul Saraoschi, cu calcare bogate
în amoniţi (peste 60 de forme, unele ca nişte melci uriaşi, contemporani cu dinozaurii),
se poate vizita numai cu vaporul în locul numit Pescărie.

Senzaţionale sunt descoperirile arheologice din peşterile Defileului: peşterile


Clemente şi Cuina Turcului de la Dubova, cu obiecte antropomorfe din epipaleolitic:
ceramică, obiecte de podoabă (cele mai vechi din România), unelte de piatră cioplită,
unelte folosite de pescari şi vânători în urmă cu peste 15.000 de ani. Alte obiecte
sugerează că grecii întreţineau legături comerciale cu locuitorii din Clisură. Localnicii au
descoperit Peştera cu picturi (Chindia) care datează din epoca metalelor. Peştera
Ponicova este cea mai mare şi cea mai spectaculoasă din Defileu. Se află în Ciucarul
Mare, pe o lungime de 1166 m, străpunsă de pârâul Ponicova.

Are mai multe galerii, din care Galeria Liliecilor de peste 100 m lungime, 60 m
lăţime şi 30 m înălţime - o mirabilă catedrală subterană. Peştera Veterani este imensă şi
umanizată, a fost folosită ca punct strategic de daci şi romani, de austrieci şi turci,
putând adăposti peste 700 de soldaţi. A fost fortificată de generalul austriac Veterani, de
unde şi numele peşterii.

III. Alte atracţii pitoreşti din zonă:

Peştera Izvernei, Peştera Nutului din satul Balta, numeroase alte peşteri (peste o sută),
multe neexplorate încă; Cheile Coşuştei; bisericile de lemn; pădurile de castani cu
fructe dulci din Bâlvăneşti, Balta, Izverna, Ponoarele, Baia de Aramă; gospodării
tradiţionale cu arhitectură specifică
zonei de munte şi podiş, cum sunt
cele din localitatea Balta (casele
familiilor: Aniţescu, Sitaru,
Stănchescu, Nicolescu); localităţi
balneoclimaterice: Bala, Balta,
Negoieşti; localităţi de interes
vânătoresc şi pescăresc: Obârşia
Cloşani, Izverna, Bahna; localităţi
etno-folclorice: Balta, Iloviţa, Cireşu,
Ponoarele, Izverna.

Cheile Coşuştei

S-ar putea să vă placă și