4.

Relaţii pentru calculul coeficienţilor de transfer de

căldură

În aparatele instalaţiilor frigorifice transferul de căldură se realizează prin convecţie,

conducţie şi radiaţie.
Transferul de căldură prin convecţie se poate realiza cu sau fără schimbarea stării de
agregare.
Transferul de căldură prin convecţie fără schimbarea stării de agregare are loc între
suprafaţa unui corp solid şi un fluid considerat omogen (lichid sau gaz) care se poate
deplasa în mişcare liberă sau forţată. În curgere există mişcări laminare sau
turbulente; prin interacţiunea curentului de fluid cu corpul solid, la suprafaţa acestuia
se formează:
• un strat limită hidrodinamic în care viteza de mişcare a curentului variază de la
zero până la viteza neinfluenţată de perete;
• un strat limită termic în care temperatura variază de la temperatura peretelui până
la temperatura fluidului
În stratul limită mişcarea poate fi laminară sau turbulentă. Transferul de căldură pe
direcţie perpendiculară pe direcţia de mişcare a fluidului la curgerea laminară se
realizează doar prin conducţie termică, iar la curgerea turbulentă prin convecţie.
Forma generală a ecuaţiei de similitudine este:
Nu = f(Re, Pr, εc, εl) (4.1)
unde εc - coeficient ce ţine seama de sensul fluxului termic; εl - coeficient ce ţine
seama de lungimea necesară stabilizării regimului termic;
Criteriile adimensionale utilizate în expresiile ecuaţiilor de similitudine sunt:
α⋅l0
Nusselt: Nu = (4.2)
λ
unde: l0 - dimensiunea determinantă. Acest criteriu caracterizează transferul de
căldură convectiv dintre suprafaţa corpului solid şi fluid.
w0⋅l0
Reynolds: Re = (4.3)
ν
unde: l0 - dimensiunea determinantă. Acest criteriu caracterizează raportul dintre
forţele de inerţie ale fluidului şi forţele de frecare moleculară (viscozitatea) ce
determină regimul hidrodinamic de curgere forţată a fluidului.
ν
Prandtl: Pr =a (4.4)
λ
unde: a = - coeficientul de difuzivitate termică, m2/s. El caracterizează gradul de
ρ⋅cp
asemănare a câmpurilor de viteză şi temperatură în curent şi reprezintă un
parametru fizic al fluidului.
g⋅β⋅θ⋅l03
Grasshoff: Gr = (4.5)
ν2

1
unde: β = 1/T - coficient de dilatare termică; θ = tp - tf - diferenţa de temperatură. El
caracterizează raportul dintre forţa ascensională ce apare în fluid datorită diferenţei
de densitate şi forţele de frecare moleculară.
Rayleigh: Ra = Gr⋅Pr (4.6)
Acest criteriu determină regimul hidrodinamic de curgere liberă.
Peclet: Pe = Re⋅Pr (4.7)
Acest criteriu caracterizează raportul dintre transferul de căldură prin convecţie şi
transferul de căldură prin conducţie în curentul de fluid.
Nu α
Stanton: St = Pe = (4.8)
ρgw
El caracterizează raportul dintre intensitatea transferului de căldură prin convecţie şi
entropia curentului.
Δp
Euler: Eu = (4.9)
ρw02
Acest criteriu caracterizează raportul dintre forţele de presiune şi energia cinetică a
curentului.
w2
Froude: Fr = (4.10)
g⋅l0
Re2 g⋅l03
Galilei: Ga = Fr = 2 (4.11)
ν
Proprietăţile termodinamice ale fluidului ce intră în criteriile de similitudine se
consideră la temperatura medie a fluidului, numită temperatură determinantă.

4.1 Convecţie liberă

• Pentru regim laminar de curgere:
Nu = C·Ra0,25·εc (4.12)
unde: C = 0,5 pentru ţeavă orizontală; C = 0,75 pentru ţeavă verticală şi qs = ct.; C =
0,55 pentru ţeavă verticală şi tp = ct.;
• Pentru regim turbulent de curgere:
Nu = 0,15·Ra0,33·εc (4.13)
În acest caz dimensiunea geometrică determinantă nu influenţează mărimea
coeficientului de convecţie.

Coeficientul total de transfer de căldură în cazul convecţiei libere este

αt cl [1]:
αt cl = ξαcl + ψαr (4.14)
unde:
ξ - coeficient de precipitare:
Δx
ξ = 1+2880⋅ (4.15)
Δt
αcl - coeficient de transfer de căldură pentru aer uscat în convecţie liberă.
Pentru curgerea peste o singură ţeavă orizontală (Saunders)(Miheev):
λ
α1 cl = d C⋅(Gr⋅Pr)m (4.16)
e
Valorile lui C, m şi formele ecuaţiei precedente pentru diferite regimuri de curgere
sunt prezentate în Tabelul 4.1. Δt = ta - t0.

2
 Tabelul 4.1 Valorile lui C, m şi formele ecuaţiei precedente pentru diferite
regimuri de curgere
Regimul de curgere Gr⋅Pr C m α1 cl
zero <1 0,5 0 0,5⋅(λ/de)
laminar 10-3 … 5⋅102 1,18 1/8 D1(Δt/d5)m
tranzitoriu 5⋅102 … 2⋅107 0,54 1/4 D2(Δt/d)m
turbulent 2⋅107 … 1013 0,135 1/3 D3(Δt/)m

Valorile coeficienţilor Di pentru aer în funcţie de temperatura medie a stratului limită

tm = 0,5 (ta + tp) sunt prezentate în Tabelul 4.2.
Tabelul 4.2 Valorile coeficienţilor Di pentru aer în funcţie de temperatura medie
a stratului limită tm
Di \ tm -50 -20 0 20 50
D1 0,28 0,29 0,30
D2 1,50 1,44 1,42 1,36 1,32
D3 1,97 1,82 1,68 1,57 1,48

În cazul unui fascicul de n ţevi orizontale dispuse una sub alta, coeficientul pentru
întreg fasciculul se calculează cu relaţia:
αn cl = α1 cl + ζn (4.17)
Valorile lui ζn în funcţie de n sunt prezentate în Tabelul 4.3.
Tabelul 4.3
n 2 3 4 5 8 10 15
ζn 0,058 0,12 0,17 0,29 0,7 1,16 2,5
Pentru calculul lui αcl (la convecţia dinspre conducte orizontale) se mai poate folosi
relaţia criterială [2 pg 38] (Jodlbauer şi Hermann):
Nu = 0,38 ⋅ Gr1/4 (4.18)
unde:
3
g⋅β⋅l0
Gr = 2 Δt; Δt = ta - tp = |ta - 0,5⋅(t0 + ta)|;
ν
1
β = T - coeficient de dilatare volumică, grd-1
a
Dimensiunea determinantă dech pentru calculul criteriilor Nu şi Pr este pasul vertical
de aşezare a ţevilor s1.
ψ - coeficient de radiaţie; pentru ţevi netede: ψ = 1 şi ψ < 1 pentru ţevi
nervurate; valorile lui ψ pentru ţevi nervurate în funcţie de numărul de serpentine şi
de pasul vertical relativ de aşezare a ţevilor (s1/de) sunt prezentate în Tabelul 4.4 .
Tabelul 4.4 Valoarea coeficientului ψ
Tipul Pasul vertical relativ de aşezare a ţevilor
s1/de
serpentinei 1 2 3 4 5 6
simplă 0,63 0,82 0,87 0,90 0,91 0,92

3
 dublă 0,31 0,52 0,63 0,70 0,74 0,77

αr - coeficient de convecţie datorat radiaţiei [W/m2⋅grd]:

⎛ T1 ⎞4 ⎛ T0 ⎞4
⎜100⎟ - ⎜100⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
αr = C⋅ T1 - T0 (4.19)
unde:
C = 5,77·ε1 - coeficient ce ţine seama de radiaţia dintre două suprafeţe în
funcţie de aşezarea lor; pentru suprafeţe metalice umede: C = 5,46.
ε1 - factor energetic de emisie pentru o suprafaţă
T1 - temperatura aerului, K; T0 - temperatura de vaporizare, K

4.2 Mişcare forţată în lungul unei plăci

La curgerea de acest tip apare un strat limită în care în prima parte (pe lungimea lcr)
curgerea are loc în regim laminar, iar apoi în regim turbulent. Curgerea în regim
w⋅lcr
laminar are loc pentru Recr = = (3…6)⋅105. Coeficientul mediu de convecţie la
ν
curgerea fluidului se determină cu relaţiile:
strat laminar: Nu = 0,66 · Re0,5 · Pr0,33· εc (4.20)
0,8 0,43
strat turbulent: Nu = 0,037 · Re · Pr · εc (4.21)

4.3 Convecţie forţată prin ţevi şi canale lg Nu

Relaţiile folosite în cazul convecţiei forţate prin ţevi
şi canale drepte sunt în general de forma Nu =
c⋅Ren (vezi Figura 4.1), dar depind de natura n = 0,33 Reg n = 0,8
curgerii după cum urmează: Reg laminar tranzitoriu Reg turbulent

◊ curgere laminară (Re < 2000…2300) -

transferul de căldură pe direcţie perpendiculară
pe curentul de fluid se realizează mai ales prin
conducţia fluidului: 3,3 4 lg Re
♦ regim de curgere viscos (Gr · Pr = Ra <
8·105 ) Figura 4.1 Dependenţa lui Nu
• ţevi lungi (l/di > Pe/12 pentru ţevi în funcţie de Re
rotunde şi l/dech > Pe/70 pentru fante) - influenţa
transferului de căldură pe porţiunea iniţială se poate neglija şi se poate adopta o
valoarea medie a criteriului Nusselt pe toată lungimea l:
Nu = 3,66 pentru ţevi rotunde şi Nu = 7,50 pentru fante plane (4.22)
• ţevi scurte (l/di < Pe/12 ):
3 Pe
Nu = 1,55 · l/di · εc · εl (4.23)
unde:
Pe = Re · Pr
Prf
εc = Pr ≈ 1 - coeficient de corecţie care ţine cont de sensul de transmitere a
p
fluxului de căldură;

4
 ⎛Re⎞2/3
εl = 1 + 0,01· ⎜ l/d ⎟ - coeficient de corecţie care ţine cont de lungimea
⎝ i⎠
necesară intrării în regim termic (pentru acest aparat: l = B);
În această relaţie dimensiunea determinantă este diametrul ţevii di.
• Pentru fante plane: Nuf pl = 1,15 · Nu

♦ regim de curgere gravitaţional viscos (Ra > 8·105) - apare influenţa curgerii
transversale datorată convecţiei libere:
Nu = 0,15 · Pe0,33 · Ra0,1 · εc · εl (4.24)
unde:
Tabelul 4.5 Valoarea lui εl în funcţie de lungimea relativă a ţevii
l/di 1 2 5 10 15 20 30 40 ≥50
εl 1,90 1,70 1,44 1,28 1,18 1,13 1,05 1,02 1,00

Pentru regim laminar şi ţevi orizontale se mai poate utiliza relaţia lui Aladiev [3,
pg.172]:
Nu = 0,74⋅Re0,2⋅(Gr⋅Re)0,1⋅Pr0,2 (4.25)
Relaţia este valabilă pentru (l/di>50). Pentru ţevi verticale şi regim laminar de mişcare
la care circulaţia naturală coincide cu cea forţată, coeficientul de transfer este cu 15%
mai mic decât cel de la ţevi orizontale. La cele cu circulaţie contrară, coeficientul de
transfer este cu 15% mai mare.

◊ curgere tranzitorie (2300 < Re < 10000)

Nu există o metodă precisă de calcul a coeficientului de convecţie. Pentru aprecierea
orientativă a transferului de căldură se recomandă folosirea relaţiilor de la curgerea
turbulentă corectate cu coeficientul lui Ramm: εtr (dat analitic, grafic sau tabelar).
6·105
εtr = 1 - Re0.18 (4.26)

Tabelul 4.6 Valorile lui εtr în funcţie de Re

Re 2500 3000 4000 5000 6000 8000 10000
εtr 0,40 0,57 0,72 0,81 0,88 0,96 1,00

◊ curgere turbulentă (10000 < Re) - transferul de căldură se realizează intens prin
particulele de fluid ce se deplasează perpendicular pe direcţia de curgere
principală; doar în stratul limită laminar de la suprafaţa peretelui transferul de
căldură se realizează prin conducţie:
• pentru apă (Kraussold) [3, pg 139]:
Nu = 0,024 · Re0,8 · Prn (4.27)
n = 0,37 la încălzirea apei; n = 0,3 la răcirea apei
• pentru Pr ≥ 0,7 (Miheev) şi ţevi orizontale [3, pg 139,172]:
Nu = 0,021 · Re0,8 · Pr0,43 · εc · εl (4.28)
0,25
εc = (Prl/Prp) - coeficient care ţine cont de sensul fluxului de căldură ;
εl = 1,38 · (l/di )-0,12 - coeficient ce ţine cont de lungimea necesară intrării
fluidului în regimul stabilizat de curgere; pentru l/di > 50: εl = 1

5
 Tabelul 4.7 Valoarea lui εl în funcţie de lungimea relativă a ţevii şi de Re
Re l/di
1 2 5 10 15 20 30 40 ≥50
10000 1,65 1,50 1,34 1,23 1,17 1,13 1,07 1,03 1,00
20000 1,51 1,40 1,27 1,18 1,13 1,10 1,05 1,02 1,00
50000 1,34 1,27 1,18 1,13 1,10 1,08 1,04 1,02 1,00
100000 1,28 1,22 1,15 1,10 1,08 1,06 1,03 1,02 1,00
1000000 1,14 1,11 1,08 1,05 1,04 1,03 1,02 1,01 1,00

În cazul curgerii prin serpentine elicoidale, în mambrul drept al relaţiilor mai apare un
coeficient εs care ţine cont de raza spirei serpentinei. Datorită curburii conductei, în
liniile de curent ale fluidului apare o mişcare secundară de tip centrifugal care are ca
efect îmbunătăţirea coeficientului de convecţie. Legat de aceasta se definesc două
valori critice ale criteriului Reynolds, şi anume:
16,4 ⎛ di ⎞0,28
Recr 1 = ; Recr 2 = 18500 ⋅ ⎜ ⎟ (4.29)
di ⎝2 ⋅ Rs⎠
Rs
Influenţa coeficientului εs se ia în considerare astfel:
• Re < Recr1: curgere laminară fără circulaţie secundară; se foloseşte ecuaţia
criterială pentru curgere laminară cu εs = 1 ;
• Recr1 < Re < Recr2: curgere laminară cu circulaţie secundară; se foloseşte ecuaţia
criterială pentru curgere turbulentă cu εs = 1 ;
• Recr2 < Re: curgere turbulentă cu circulaţie secundară; se foloseşte ecuaţia
criterială pentru curgere turbulentă corectată cu εs; Pentru di/Rs ≥ 8 · 10-4:
di
εs = 1 + 1,77 · R (4.30)
s

Relaţia (4.28) se poate prezenta şi sub următoarea formă dimensională:

α = B · w0,8/di0,2 · εc · εl (4.31)
unde:
λ
B = 0,021 · 0,37 0,43 - coeficient care depinde de proprietăţile fizice
ν ⋅a
ale fluidului şi de temperatură [J/(s0,2 · m2,6 · K )]
Pentru aer cu temperatura -50 < t < +50 °C: B = 3,73 - 0,0091 · t + 0,465 · 10-4 · t2
Pentru apă cu temperatura 0 < t < +50 °C: B = 1430 + 22 · t
• pentru ţevi verticale:
Nu = C⋅(w/d)0,5 (4.32)
unde C - coeficient în funcţie de temperatură şi tipul fluidului

• pentru canale cu secţiunea transversală necirculară: se foloseşte

relaţia anterioară considerând dech
• pentru canale inelare la care transferul de căldură are loc doar pe
ţeava interioară:
Nu = 0,017 · Re0,8 · Pr0,4 · (Di/de )0,18 · εc (4.33)
în această relaţie dimensiunea determinantă este dech = Di - de

6
La curgerea în lungul unui fascicul de ţevi coeficientul de convecţie se corectează cu
factorul:
A = (s1 · s2/de2 )0,18 (4.34)
Dimensiunea determinantă este diametrul echivalent al secţiunii de curgere în lungul
ţevilor.

4.4 Curgere transversală peste un fascicul de ţevi netede

Dispunerea ţevilor se poate face în coridor sau decalat (şah-eşichier)

w s1

s1
s2'

s2 de s2 de

a. b.

Figura 4.2 Tipuri de dispunere a ţevilor a. coridor, b. decalat (şah-eşichier)

• pentru curgerea transversală peste un fascicul de ţevi netede:
Nu = c · Rem · Prn · εc · εz (4.35)
unde:
w·d
Re =
η
c, m, n - coeficienţi ce ţin seama de aşezarea ţevilor;
Tabelul 4.8 Valorile coeficienţilor c, m, n, în funcţie de aşezarea ţevilor şi
regimul de curgere
Regim Aşezare ţevi
de Coridor Şah Obs.
curgere c m n c m n
102<Re<103 0,52 0,50 0,36 0,71 0,50 0,36
103<Re<200·103 0,27 0,63 0,36 0,35·(s1/s2)0,2 0,6 0,36 (s1/s2)<2
0,4 (s1/s2)>2
200·103<Re 0,033 0,80 0,4 0,031·(s1/s2)0,2 0,80 0,40

εc - coeficient ce ţine seama de sensul fluxului de căldură;

εz - coeficient ce ţine seama de numărul de rânduri de ţevi din fascicul:
♦ pentru ţevi aşezate în coridor:
dacă 102 ≤ Re ≤ 103:εz = 1
dacă 103 < Re: εz=2 = 0,81; εz=4 = 0,91; εz=6 = 0,93;
εz=8 = 0,95; εz=10 = 0,97;
♦ pentru ţevi aşezate decalat:
dacă 102 ≤ Re ≤ 103: εz=2 = 0,88; εz=4 = 0,93; εz=6 = 0,96;
εz=8 = 0,98; εz=10 = 0,99;

7
 dacă 103 < Re: εz=2 = 0,73; εz=4 = 0,88; εz=6 = 0,92;
εz=8 = 0,95; εz=10 = 0,97;
Relaţia de calcul este valabilă pentru 30 ≤ Re ≤ 1,2 · 106 şi 0,71 ≤ Pr ≤ 500:
◊ pentru ţevi aşezate în coridor dacă:0,6 ≤ s1/s2 ≤ 2,5
◊ pentru ţevi aşezate decalat dacă: 0,33 ≤ s1/s2 ≤ 8
Dimensiunea determinantă pentru calculul criteriilor Reynolds şi Nusselt este
diametrul exterior al ţevii de. Viteza de calcul este viteza în secţiunea minimă de
curgere.

• Alta relaţie: aşezare în coridor - rel Miheev [4 pg 132]:

Nu = 0,23·Re0,65·Pr0,33 (4.36)
2 5
relaţia este valabilă pentru Re = 2·10 …2·10 , începând cu al treilea rând de ţevi;
pentru primele rânduri: αr1 = 0,6·αr3; αr2 = 0,9·αr3. Coeficientul total de transfer
[W/(m2·K)] va fi:
(0,6 + 0,9 + n - 2)·αr3
α= n (4.37)
unde: dech = l; n - numărul de ţevi în lungul direcţiei de curgere.

4.5 Curgere transversală peste un fascicul de ţevi nervurate

La nervurare apar suprafeţe de transfer de căldură extinse de partea agentului cu
coeficient de transfer de căldură mai mic. Suprafaţa exterioară totală pentru un metru
de ţeavă:
Se = Sn + Sb, m2/m (4.38)
unde: Sn - suprafaţa nervurilor, m2/m şi Sb - suprafaţa dintre nervuri pe ţeava de
bază, m2/m; Si = π·di - suprafaţa interioară, m2/m. Se definesc: coeficientul de
nervurare:
Se
β= S (4.39)
i
şi gradul de nervurare exterioară:
Se
ϕe = S (4.40)
b
Suprafaţa de capăt a nervurilor nu se consideră în calcul. Coeficientul de convecţie
real:
Φ
αc r = |t - t |S (4.41)
p f e
unde tp şi tf reprezintă temperatura medie a peretelui respectiv a fluidului. Coeficientul
de convecţie real (convenţional) ţine cont de rezistenţele termice determinate de
forma, dimensiunile şi conductivitatea termică a nervurii, precum şi de rezistenţa
termică a transferului de căldură convectiv (R = 1/α):
⎡Sn ⎛ Sn⎞⎤
αc r = α⎢S En·Ψ + ⎜1 - S ⎟⎥ (4.42)
⎣ e ⎝ e⎠ ⎦
unde:
tanh(mh)
En = (mh) - randamentul (eficacitatea) termic al nervurii;
2·αc
m= - parametrul nervurii;
λn·δn
h, h' - înălţimea (convenţională) a nervurii;
8
 Ψ = 1 - 0,058(mh) - coeficient de neuniformitate la transferul de căldură pe
înălţimea nervurii; depinde de viteza de curgere a fluidului între două nervuri şi de
variaţia parametrilor fizici cu temperatura;

4.5.1 Pentru curgerea peste un fascicul de ţevi cu nervuri circulare individuale

sau spiralate:
⎛h⎞-0,14 ⎛de⎞-0,54
Nu = c · cs · cz · ⎜u⎟ · ⎜u⎟ ·Ren (4.43)
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
unde:
c, n - coeficienţi ce ţin seama de aşezarea ţevilor:
cs - coeficient ce ţine seama de structura fasciculului:
cz - coeficient ce ţine seama de numărul de rânduri de ţevi din fascicul:
♦ pentru ţevi aşezate în coridor:
c = 0,105; n = 0,72
s2/de = 1,4: cs = 0,85; s2/de = 1,8: cs = 0,96; s2/de ≥ 2: cs = 1
cz=1 = 1,6; cz=2 = 1,3; cz=3 = 1,1; cz ≥ 4 = 1
♦ pentru ţevi aşezate decalat:
c = 0,230; n = 0,65
⎛ s1 - de ⎞0,2 2 ⎛s1⎞2
cs = ⎜s ’ - d ⎟ unde: s2’ = s2 + ⎜ 2 ⎟
⎝ 2 e⎠ ⎝ ⎠
cz=1 = 0,8; cz=4 = 0,95; cz=6 = 0,98; cz=8 = 0,99; cz ≥ 10 = 1
Dimensiunea determinantă pentru calculul criteriilor Reynolds şi Nusselt este în acest
caz pasul nervurii (u):
w·u α·u
Re = ; Nu = (4.44)
ν λ
Relaţia de calcul a criteriului Nusselt este valabilă:
♦ pentru ţevi aşezate în coridor dacă:
500 ≤ Re ≤ 25000; 3 ≤ de/u ≤ 8; 0,36 ≤ h/u ≤ 4,3; 0,85 ≤ cs ≤ 1
♦ pentru ţevi aşezate decalat dacă:
300 ≤ Re ≤ 22500; 2,4 ≤ de/u ≤ 3,5; 0,36 ≤ h/u ≤ 5; 0,46 ≤ cs ≤ 2,18

4.5.2 Pentru fascicul de ţevi cu nervuri lamelare

u δn
4.5.2.1 Ţevi dispuse în coridor:
Nu = C · Ren · (L/dech)m (4.45)
unde: de
L = s2 · z (4.46)
4⋅A 4 ⋅ (s1 - de) ⋅ (u - δn) s1
dech = P = (4.47)
2 ⋅ [(s1 - de) + (u - δn)]
w · dech
Re = (4.48)
ν
L
n = 0,45 + 0,0066 ⋅ d (4.49) Figura 4.3 Elementele
ech
Re geometrice pentru
m = - 0,28 + 0,08 ⋅ 1000 (4.50) calculul secţiunii libere
C=A·B (4.51) de curgere a aerului

9
 unde:
A = 0,518 - 0,02315 (L/dech) + 0,425 ·10-3 (L/dech)2-3· 10 -6 (L/dech)3 (4.52)
B = 1,36 - 0,24 · Re /1000 (4.53)
Tabelul 4.9 Valoarea coeficientului A în funcţie de raportul L/dech
L/dech a 5 10 20 30 40 50
A 0,4125 0,326 0,201 0,125 0,080 0,048

Relaţia de calcul pentru criteriul Nusselt este valabilă pentru:

500 ≤ Re ≤ 2500; 0,18 ≤ u/de ≤ 0,35; 2 ≤ s1/de ≤ 5; 4 ≤ L/de ≤ 50; -40 ≤ t ≤ +40 °C
Nu · λ
α= d (4.54)
ech
Deoarece deocamdată nu se cunoaşte numărul de rânduri de ţevi în lungul curentului
de aer (z) se va calcula un coeficient de convecţie mediu pentru z = 2...10 (CEF, RA,
RAS) sau z = 2 ... 6 (CRA):
Tabelul 4.10 Tabel pentru calculul unui coeficient de convecţie mediu
Var Rel/Val
z -
L (4.46)
L/dech a -
A (4.52)
C (4.51)
n (4.49)
Nu (4.45)
αz (4.54)
Coeficientul mediu de convecţie pentru suprafaţa nervurată este media aritmetică a
valorilor lui αz calculate pentru diferite valori ale lui z:
∑αz
α= i (4.55)

4.5.2.2 Ţevi dispuse decalat:

α = 18 · w0,578 (4.56)
Relaţia este valabilă pentru:
1 ≤ u ≤ 5 mm; 0,2 ≤ δn ≤ 1 mm; 9 ≤ de ≤ 16 mm;
20 ≤ s1 ≤ 30 mm; 10 ≤ s2 ≤ 50 mm; z ≤ 4

4.6 Convecţia la curgerea peliculară

Avantajul acestui tip de convecţie este obţinerea de coeficienţi de convecţie ridicaţi
pentru debite mici de lichid.
• ţevi orizontale - pentru apă (McAdams, Broughton, Conn) [3 pg 139]:
Γ0,39
α =dA0,61 [kcal/m2hgrd] (4.57)
e
A = 655 pentru de = 33 mm şi A = 815 pentru de = 60 şi 110 mm
• ţevi verticale
◊ Sexauer [3 pg 140]:
10
 ⎛ H ⎞0,935
Nu = B·Re0,5·Pr0,15⎜H ⎟ (4.58)
⎝ 0⎠
unde:
B - factor de rugozitate; B = 137 pentru ţevi din oţel şi B = 189 pentru ţevi din
cupru;
Γ
Re =
0,0353·η·106
Dacă se înlocuiesc parametrii de stare pentru apă prin valorile lor medii în intervalul
0…40 °C se obţine ecuaţia:
α = c·Γ0,5·H-0,065(1 + 0,001442Δt) (4.59)
unde:
c = 2668 pentru ţevi din oţel, c = 3665 pentru ţevi din cupru
Δt = tp - tw
◊ Van der Ploeg [3 pg 149]:
⎛ Γ ⎞0,267
⎜ ⎟
⎝π·de⎠
α = C· H0,05 (1 + b·tp) (4.60)
unde:
Γ - debitul de stropire (relaţia e valabilă pentru Γ = 0,5 …0,43 kg/(m·s)
pentru apă: C = 3610, b = 0,0135

Altă metodă:
Pentru curgerea peliculară gravitaţională a apei pe ţevi orizontale relaţia criterială de
calcul a coeficientului de convecţie este:
• pentru stropire cu apă:
αw = 3730 · Γ0,4 [ W / m2·K ] (4.61)
sau
αw = 9750 · Γ1/3 [ W / m2·K ] (4.62)
unde:
Γ - debitul de apă pentru un metru liniar de ţeavă netedă [kg/(m·s)];
• pentru curgerea peliculară a lichidelor:
pentru 1,1 ≤ Re ≤ 200:
Nuw = 0,51⋅ Rew0,33 ⋅ Prw0,48 (4.63)
pentru 200 ≤ Re ≤ 1500:
Nuw = 0,025⋅ Rew0,63 ⋅ Prw0,48 (4.64)
unde:
grosimea peliculei δw [m]:
3 η ·Γ
w
δw = 0,906· 2 (4.65)
ρw
viteza medie de curgere a peliculei ww [m/s]:
•
Γ m ρw⋅l⋅δw⋅ww
ww = ⇐Γ= l = (4.66)
ρw·δw l
dimensiunea determinantă dech [m]:
4⋅A 4⋅δw⋅l
dech w = P = l = 4⋅δw (4.67)

11
 ww·dech w 4·Γ αw · dech w
Rew = = ; Nuw = (4.68)
νw ηw λw
Relatiile sunt valabile pentru:
Γ = 0,033 … 0,33; de = 25 mm; s1/de = 1,1; Pr = 4,3 … 4880; Rew = 1,1… 500

• pentru sv / d = 1,7 ... 2:

Nuw = 0,0245 · Rew0,73 · Prw0,4 (4.69)
Mărimile care intervin se calculează ca în relaţiile precedente.

Pentru curgerea peliculară gravitaţională a apei prin ţevi verticale relaţia criterială de
calcul a coeficientului de convecţie este:
Nuw = 0,67⋅(Gaw2⋅Prw3⋅Rew)1/9, pentru Rew < 2000 (4.70)
1/3
Nuw = 0,01⋅(Gaw⋅Prw⋅Rew) , pentru Rew ≥ 2000 (4.71)
unde:
Criteriul Galilei:
g·H3
Gaw = (4.72)
νw2
Criteriul Reynolds:
4·Γ 4·(δw · ww)
Rew = = (4.73)
ηw νw
Densitatea de stropire:
•
mw
Γ= = ρw·(δw · ww) (4.74)
π·di·n
Coeficientul de convecţie αw [W/(m2·K)]:
Nuw · λw
αw = d (4.75)
ech w

4.7 Transferul de căldură la fierberea în volum mare

lnα CL FN FD α CL FN FD FP
c
FG
c

b’ b
a b a

lnθ (lnqS) θ a θb θc θ (qS)

qSa qSb qSc

Figura 4.4 Regimuri de fierbere:

CL - convecţie liberă; FN - fierbere nedezvoltată; FD - fierbere
dezvoltată; FP - fierbere peliculară; FG - fierbere globulară
Coeficientul de convecţie la fierberea în volum mare depinde de:
♦ natura agentului
♦ regimul de fierbere

12
♦ presiunea de vaporizare (p0)
♦ concentraţia uleiului (doar pentru freoni)
♦ densitatea de flux termic (qS) (diferenţa de temperatură θ)

Pentru θ<θa: fierberea are loc în convecţie liberă - lichidul încălzit se ridică la
suprafaţa de separaţie dintre lichid şi vapori unde se poate produce vaporizarea.
Trecerea de la fierberea nedezvoltată la cea dezvoltată se produce la valori ale lui θ
mai mari decât cele de la trecerea de la fierberea dezvoltată la cea nedezvoltată
(există un histerezis) - vezi Figura 4.4a, deoarece pe suprafaţa de transfer de căldură
nu există suficienţi centri de vaporizare.

Relaţia generală de calcul este de tipul [2 pg 171]:

α = A · qSn (4.76)
Deoarece qS = α · θ , relaţia devine:
1 n
1-n 1-n
α=A ·θ (4.77)
1 1
1-n 1-n
iar qS = A · θ , unde: A - coeficient în funcţie de proprietăţile termofizice ale
agentului şi temperatura de vaporizare, iar θ = tp - t0
Astfel:
◊ pentru amoniac:
• convecţie liberă (qS < qSa ) şi 103 ≤ Ra ≤ 106
Nu = 0,5 · Ra1/4 ⇔ α = A · (qS/d)1/5 = B · (θ/d)1/4 (4.78)
• fierbere dezvoltată (qS > qSb ≈ 50 ... 30 ·103 W/m2 )
pentru t0 = -40 ... 20 °C, p0 = 0,78 ... 8,6 bar şi qS = (23 ... 87)·103
W/m2:
α = 2,2 · p00,21 · qS0,7 sau α = (3 + 0,021·t0) · qS0,7 (4.79)
Pentru fierberea pe fascicul de ţevi cu: di = 25 ... 38 mm, qS = (1,2 ... 10)·103 W/m2
şi t0 = -40 ... -20 °C se poate folosi şi relaţia:
α = 45 · qS0,4 = 580 · θ2/3 (4.80)

◊ pentru freoni:
• convecţie liberă (qS < qSa) şi 3·103 ≤ Ra ≤ 108
Nu = 0,21 · Ra1/3 ⇔ α = A · qS1/4 = B · θ1/3 (4.81)
• fierbere dezvoltată (qS > qSb)
α = C0 · qS0,75 · f(π) · (Rz/Rz0)0,2 (4.82)
unde:
C0 = 550 · pcr1/4 · Tcr-7/8 · M-1/8 - coeficient ce ţine cont de proprietăţile
agentului.
Tabelul 4.11 Valorile lui C0 pentru diferiţi agenţi frigorifici
Agent R12 R13 R13B1 R22 R142 R113 R114 R502 R134a
C0 4,18 5,22 4,51 4,74 4,05 3,07 3,51 4,54 4,36

π = p0/pcr - presiunea redusă

13
 ⎛ 0,4 ⎞
f(π) = 0,14 + π⎜1,6 +
1 - π ⎟⎠
- coeficient ce ţine cont de influenţa
⎝
presiunii; relaţia e valabilă pentru 0,003 ≤ π ≤ 0,95
Rz - rugozitatea medie a suprafeţei; pentru otel Rz = 3 ... 6 μm
Rz0 = 1μm - rugozitatea suprafeţei etalon;
Tabelul 4.12 Valorile coeficienţilor A, B, qSa, θa pentru diferiti agenţi
Coef. Agent frigorific p0
R11 R12 R13 R21 R22 R717 bar
A 54 60 67 62 69 74 1 ... 4
B 201 231 268 242 270 217
qSa 3000 2400 1800 3100 2800 10000 1
W/m2 1000 1000 550 1000 1000 5000 4
θa 7,5 5,7 4,1 6,7 5,6 21,4·d0,2 1
°C 3,3 3,0 1,7 2,9 2,6 12,3·d0,2 4

◊ pentru amoniac şi freoni:

• fierbere nedezvoltată (qSa < qS < qSb)
αfd
αfn = αcl 1+ (4.83)
αcl
unde:
αcl - coeficientul de convecţie pentru convecţie liberă
αfd - coeficientul de convecţie pentru fierbere dezvoltată

Pentru fierberea în volum mare se mai folosesc relaţiile [4 pg 149]:

‰ pentru θ = tp - t0 < 2°C (convecţie liberă, fără formare de bule) [3 pg174]:
‰ suprafeţe orizontale:
Nu = 0,16·(Gr·Pr)1/3 (4.84)
‰ suprafeţe verticale:
Nu = 0,61·(Gr·Pr)1/4 (4.85)
Dimensiunea determinantă este de.
‰ amoniac - pentru t0 = -40…0 °C [3 pg174]:
α = 92·qS0,25 [W/(m2·K)] (4.86)
‰ HCFC22 pentru t0 = -40…10 °C [3 pg175]:
α = 6 qS0,6 (4.87)
Altă relaţie:
αv = αfn = 33·qs0,45·p00,25 = 576·θv0,82·p00,45 (4.88)
unde: p0 - presiunea de vaporizare [bar];

14
 4.8 Transferul de căldură la fierberea pe fascicul orizontal de ţevi netede

Figura 4.5 Valoarea coef de Figura 4.6 Valoarea coeficientului de

corecţie εf pentru un fascicul de corecţie εu la fierberea pe un fascicul de
ţevi netede cu 30 de rânduri de ţevi ţevi şi ξu = 8%.
şi sv/de = 2,5
La fierberea pe fascicul orizontal de ţevi netede procesul de fierbere se modifică
deoarece ridicarea bulelor de vapori de pe ţevile inferioare spre cele superioare duce
la creşterea turbulenţei lichidului în jurul acestora şi la creşterea coeficientului de
convecţie; prin urmare, pe ţevile superioare se formează mai uşor centri de
vaporizare ceea ce duce la deplasarea zonei de histerezis la valori mai mici ale lui θ
(qs) decât pentru ţeava singulară.
Coeficientul mediu de convecţie la fierberea pe un fascicul de ţevi se calculează în
funcţie de coeficientul mediu de convecţie la fierberea pe o ţeava singulară şi de
următoarele influenţe:
• prezenţa fasciculului:
αf = αn ⋅ εf (4.89)
• prezenţa uleiului (numai pentru freoni):
αfu = αf ⋅ εu (4.90)

4.9 Transferul de căldură la fierberea pe fascicul de ţevi nervurate

În cazul agenţilor halogenaţi, pentru îmbunătăţirea transferului de căldură, se
folosesc ţevi cu nervuri joase; acestea nu se folosesc în cazul amoniacului deoarece
se acoperă cu ulei iar coeficientul de convecţie scade.
La fierberea freonilor puri (fără ulei) pe fascicul de ţevi cu nervuri aşezate în şah:
αfn = α0·εfn (4.91)
unde:
α0 - coeficient de convecţie etalon (de ex. pentru HCFC22: α0 = 32,6
qS ·p00,25, p0 în bar). Coeficientul de convecţie se referă la toată suprafaţa
0,45

exterioară a ţevilor ţinând cont şi de nervuri.

εfn - factor de corecţie pentru fasciculul nervurat; se citeşte din grafice în
funcţie de temperatura de vaporizare şi numărul de ţevi din fascicul. Fasciculul etalon
are un număr de 6 ţevi pe verticală

15
Relaţia este valabilă pentru qS ≤ 7 kW/m2 şi s/de= 1,28. La valori mai mari ale lui qS şi
un număr de ţevi mai mare ca 10 este posibilă micşorarea lui εfn datorită faptului că
ţevile superioare vor fi mai mult înconjurate de fluxul de vapori care se ridică.
În prezenţa uleiului relaţiile se modifică în funcţie de tipul ţevii şi natura materialului,
precum şi de calitatea uleiului şi tipul agentului frigorific.

4.10 Transferul de căldură la fierberea în ţevi

În cazul acestui proces, asupra
transferului de căldură nu influenţează
doar procesul de formare a vaporilor, ci
şi structura hidrodinamică a curentului
bifazic; această structură depinde de:
• poziţia ţevilor (orizontală sau
verticală),
• densitatea de flux termic,
• debitul şi titlul agentului frigorific la
intrare.
Regimurile de curgere pot fi: lichid,
globular, cu bule, ondulator umed,
ondulator, dispers (vezi Figura 4.7).
În cazul ţevilor cu diametru mare şi debit
mic de lichid poate apare curgerea
stratificată, caz în care regimurile de
curgere pot fi: inelar dispers, inelar
(grosime mică a stratului de lichid),
dispers (grosime şi mai mică a stratului Figura 4.7 Tipuri de fierbere în ţevi
de lichid), vapori.
În unele cazuri poate apare şi curgerea cu dopuri, când bulele au dimensiune
apropiate de diametrul ţevii.
Pentru qS = 2…3 kW/m2 şi lichid subrăcit la intrarea în ţeavă se pot parcurge toate
regimurile menţionate; la alimentarea cu amestec bifazic de la VL (x = 0,2…0,3),
poate apare direct regimul laminar de curgere.

Pentru fierberea în ţevi a freonilor la valori mici ale densităţii de flux termic,
coeficientul mediu de convecţie [W/m2 K] se poate calcula cu relaţia:
αi = C · qs0,15 · (ρ · w)n (4.92)
Valorile coeficienţilor C şi n depind de natura freonului: pentru R 22: C = 32, n = 0,47
Relaţia e valabilă pentru viteze masice (ρ·w) = 60 ... 660 kg/m2·s. Limitele maxime de
valabilitate ale relaţiei sunt prezentate în Tabelul 4.13.
Tabelul 4.13 Valorile maxime ale densităţii de flux termic qlim pentru diferite
viteze masice
(ρ·w) [kg/m2·s] 60 120 250 400
qlim [kW/m2] 1,5 1,8 2,0 2,5

Pentru densităţi de flux termic mai mari decât cele limită determinate de (ρ·w) se
poate utiliza relaţia:

16
 ρ⋅w
αi = A · qs0,6 · (ρ · w/dech)0,2 [W/m2 K] ⇒ qSi = 2,5
dech ⋅ A ⋅ θ
2,5
(4.93)

Tabelul 4.14 Valoarea coeficientului A în funcţie de temperatură şi de natura

freonului
t [°C] -30 -10 0 10 30
A R 12 0,854 1,045 1,14 1,23 1,25
R 22 0,95 1,17 1,32 1,47 1,47

◊ ţevi orizontale
• R717:
0,096
αi = d · ρ ⋅ w ⋅ qs [W/m2 K] (4.94)
i
• Rel Bo-Pierre [3 pg 175] [4 pg 160]:
vaporizare incompletă:
Nu = 0,0009·Re·kS0,5 (4.95)
vaporizare completă:
Nu = 0,0075·(Re2·kS)0,4 (4.96)
J·Δh Δi
unde: kS = l = l·g ,
J = 0,102 kg·m/J - echivalentul mecanic al căldurii,
Δh - variaţia entalpiei în procesul de vaporizare,
l - lungimea ţevii, m; g = 9,81 - acceleraţia gravitaţională;
• Rel Chawla [3 pg 176]:
pentru vaporizare convectivă (x > 0,3):
(ρ·w)1.4
α = c1· d 0.5 [W/(m2·K)] (4.97)
i
pentru vaporizare globulară (x ≈ 0,3):
(ρ·w)1.4 ·q0.7
α = c2· [W/(m2·K)] (4.98)
S
⎛ e⎞ 0.7
⎜ S ⎟ ·di0.5
⎝ i⎠
unde:
(ρ·w) - viteza masică a agentului frigorific care vaporizează într-o ţeavă [kg/(m2·s)]
c1, c2 - constante ce depind de natura agentului frigorific şi de temperatura de
vaporizare:
Tabelul 4.15 Coeficienţii c1, c2
Fluid\ t0 [°C] -50 -40 -30 -20 -10 0 10
c1, HCFC22 0,635 0,470 0,351 0,272 0,215 0,169 0,138
HFC134a 0,525 0,399 0,310 0,256 0,194 0,156 0,126
c2 HCFC22 0,116 0,122 0,128 0,134 0,141 0,149 0,158
HFC134a 0,105 0,112 0,118 0,123 0,129 0,134 0,138
La ţevile cu nervuri interioare, în locul lui di se utilizează dech = 4·A/P.

◊ ţevi verticale - se consideră relaţiile de la fierberea în volum mare [3 pg 175] [4 pg

141]:

17
 • R717 - relaţia Krujilin; pentru t0 = -40…0 °C:
α = 4,2·(1 + 0,007·t0)·qS0,7 [W/(m2·K)] (4.99)
sau
α = (27,3 + 0,04t0)qS0,45·di-0,24 (4.100)
relaţia este valabilă pentru t0 = -30…0 °C, qS = 1…14 kW/m2 şi umplere completă a
ţevilor la intrare.
• HCFC 22 - relaţia Bäckström, pentru θ = tp - t0 ≥ 2°C:
α = 37 p00,75·θ1,2 (4.101)
unde: p0 - presiunea de vaporizare, bar; qS = k·Δtm
• la fierberea amoniacului în ţevi orizontale se poate utiliza şi relaţia [5, pg.289] (în
care s-a presupus ca schimbul de căldură este determinat de acţiunea comună a
curgerii forţate şi a fierberii):
αtr
α = αcf 1 + (4.102)
αcf
unde:
αcf - coeficient de convecţie la fierberea în convecţie forţată a lichidului în
interiorul ţevilor;
αtr - coeficient de convecţie la fierberea tranzitorie pe ţeavă:
αfd
αtr = αcl 1 + (4.103)
αcl
αcl - coeficient de convecţie la fierberea în convecţie liberă (fierbere
nedezvoltată) (valabilă pentru t0 = -30…-10°C):
⎛qS⎞0.2 ⎛θv⎞0.25
αcl = 74,5⎜ d ⎟ = 220⎜ d ⎟ (4.104)
⎝ i⎠ ⎝ i⎠
αfd - coeficient de convecţie la fierberea dezvoltată (valabilă pentru t0 = -30…-
10°C):
αd = 2,18 qS0,7⋅p0,21 = 13,7⋅θ2,33⋅p0,7 (4.105)
p0 - presiunea de vaporizare, bar

18
 4.11 Transferul de căldură la condensarea în/pe ţevi şi canale

Figura 4.8 Tipuri de condensare: a. peliculă în regim laminar; b.

peliculă în regim turbulent; c. curgere transversală a vaporilor;
Pentru realizarea condensării vaporilor, ei trebuie răciţi până la temperatura de
saturaţie corespunzătoare presiunii de condensare, iar apoi are loc condensarea
peliculară pe suprafaţa de transfer de căldură a cărei temperatură este mai mică
decât temperatura de condensare: θ = tk - tp. Dacă lichidul nu udă suprafaţa de
transfer de căldură are loc condensare globulară la care coeficientul de transfer de
căldură este mai mic. Condensarea apare dacă temperatura peretelui este mai mică
decât temperatura de saturaţie la presiunea dată a agentului frigorific pur sau a
presiunii parţiale pentru amestecul de vapori de agent frigorific şi gaze
necondensabile.
Coeficientul de convecţie la condensarea peliculară este
determinat de rezistenţa termică a peliculei de condens
ce se formează şi de regimul de curgere a peliculei pe
suprafaţa de transfer de căldură. Regimul de curgere
este dat de criteriul Reynolds: x
Ż x⋅δx
w
Repl = (4.106) S
νl
unde: wŻ x - viteza medie în peliculă la distanţa x de la
formarea ei; δx - grosimea peliculei la distanţa x. wx
Deoarece δx a
• x·q
ŻS
Φ = S·qŻS = ml·rk → w Ż x·δx = (4.107)
ρl·rk Figura 4.9 Mărimi
• caracteristice pentru
unde: ŻqS = α
Ż·θ; S = x·a; ml = ρl·w Ż x·δx·a, se obţine: condensarea peliculară
qS·x
Ż
Repl = ; (4.108)
rk·ρ·νl
Pentru Repl ≤ 5…7 şi p = 1…15 bar, mişcarea peliculei este laminară, iar pentru Repl
≤ 400, mişcarea peliculei este ondulatorie. Dacă Repl > 400 mişcarea peliculei este
turbulentă.

19
Pentru condensarea vaporilor staţionari şi curgere laminară a peliculei de condens
coeficientul de convecţie [W/m2·K] este (Nusselt) [3 pg 124]:
4 g⋅r ⋅ρ 2⋅λ 3
1 1 1
α1 = C⋅ ⋅(t1 - tp)-1/4 (4.109)
η1⋅dech
unde:
C - coeficient ce depinde de tipul curgerii
C = 0,555 (NH3) şi C = 0,73 (freoni) la condensarea în ţevi orizontale;
C = 0,728 la condensarea pe ţevi orizontale;
C = 0,943 ţevi verticale şi regim laminar de curgere a peliculei;
C = 1,15 ţevi verticale şi regim ondulatoriu de curgere a peliculei;
dech - dimensiunea determinantă:
dech = di la condensarea în ţevi orizontale;
dech = de la condensarea pe ţevi orizontale;
dech = H la condensarea în/pe ţevi verticale;
Viteza redusă de curgere (w1 = 0,05…0,5 m/s) nu influenţează asupra coeficientului
de convecţie. Influenţa vitezei vaporilor se ia în considerare pentru Re"tr ≥
(60…70)·103
Pe ţevi verticale pelicula de condens curge la început laminar şi apoi turbulent. În
aparatele instalaţiilor frigorifice înălţimea critică este de 3…4 m pentru amoniac şi de
5…6 m pentru agenţi halogenaţi. Ea se poate determina mai precis cu relaţia:
(HΔt)cr = 2300· (4.110)
Dacă pe peretele vertical există atât curgere laminară cât şi turbulentă, pentru (HΔt)
> (HΔt)cr coeficientul mediu de convecţie pentru întreaga suprafaţă este dat de relaţia
4/3
rη ⎪⎧ 0.5 ⎡ HΔt ⎤ ⎪⎫
α1 = 400 ⎨1 + 0.625 Pr ⎢ - 1⎥⎬ (4.111)
HΔt ⎩⎪ ⎣(HΔt)cr ⎦⎭⎪
Dacă vaporii care condensează se mişcă în raport cu suprafaţa de răcire, coeficientul
de convecţie α se modifică. Se urmăreşte ca vaporii să aibă aceeaşi viteză cu
pelicula; dacă viteza peliculei creşte, scade grosimea şi scade rezistenţa termică de
conducţie a peliculei; din acest motiv, în aparatele condensatoare, vaporii se introduc
pe la partea superioară pentru reducerea grosimii peliculei de condens. Influenţa
vitezei vaporilor se introduce printr-un coeficient astfel:
αw = α·εw (4.112)
unde: εw = 0,43·Re"·Pr", unde " se referă la vapori.
La condensarea vaporilor de agenţi halogenaţi, influenţa vitezei vaporilor apare la
valori ale vitezei vaporilor w" = 1…2 m/s, iar la apă la viteze w">10 m/s.
La condensarea pe fascicul de ţevi orizontale apare influenţa condensului ce curge
de pe ţevile superioare pe cele inferioare; aceasta se manifestă în două moduri:
∗ creşte grosimea peliculei de condens pe ţevile inferioare şi deci creşte rezistenţa
termică, ceea ce duce la micşorarea lui α;
∗ creşte turbulizarea peliculei la curgerea pe ţevile inferioare ceea ce duce la
creşterea lui α;
Coeficientul mediu de convecţie pentru un fascicul de ţevi netede este:
αf = α·εf = α·nv-1/6 (4.113)
unde nv - numărul de ţevi de pe aceeaşi verticală: la aşezarea în coridor nv = n, iar la
aşezarea hexagonală nv = a (numărul de ţevi de pe latura hexagonului exterior).

20
La condensarea vaporilor pe un fascicul de ţevi nervurate influenţa nervurilor se
consideră printr-un coeficient:
αfn = α·Ψn (4.114)
unde: Ψn este definit de relaţia (4.121).

În cazul condensării în ţevi şi canale viteza vaporilor scade la o valoare maximă la

intrare până la 0 la ieşire. Pe lungimea unei ţevi variază atât regimul de mişcare al
vaporilor cât şi cel al condensului. În condensatoarele instalaţilor frigorifice se poate
considera că vaporii se mişcă în regim laminar; dacă condensul se scurge liber
(ţeavă înclinată), raportul L/di nu influenţează pe α (pentru amoniac L/di = 100…200,
pentru agenţi halogenaţi L/di = 100…400). Dacă raportul L/di are valori mai mari,
atunci în ţeavă se adună lichid, scade suprafaţa de transfer de căldură, creşte
rezistenţa termică de conducţie a lichidului, scade coeficientul de convecţie raportat
la toată suprafaţa şi creşte viteza vaporilor şi a condensului.
În interiorul ţevilor orizontale lichidul poate prezenta două tipuri de curgere:
stratificată sau inelară, limita dintre ele se află pentru Re" = (60…70)·103. La
construcţiile obişnuite de condensatoare viteza vaporilor pentru Re"cr este de
3,8…6,4 m/s pentru amoniac şi de 0,72…1,25 m/s pentru HCFC22.

Pentru condensatoare răcite cu aer cu serpentină:

pentru NH3:
αNH3 = 2100 θ-1/6 di-1/4 (4.115)
Pentru condensarea vaporilor în ţevi orizontale [6] (Ackers si Rosson 1960):
αk·di ⎛cp l·ηl⎞1/3 ⎛ r ⎞1/6 ⎡⎛di(ρw) ⎛ ρl ⎞1/2⎞⎤ 1/5
Nu = =13,8·⎜ ⎟ ·⎜ ⎟ ⎢⎜ ·⎜ ⎟ ⎟⎥ (4.116)
λl ⎝ λl ⎠ ⎝cp l·θk⎠ ⎣⎝ ηl ⎝ρv⎠ ⎠⎦
di(ρw) di(ρw) ⎛ ρl ⎞1/2
Relaţia este valabilă pentru < 5000 şi 1000 < ·⎜ ⎟ < 20000.
ηl ηl ⎝ρv⎠
Pentru condensare şi curgere stratificată, coeficientul de convecţie pentru toată
suprafaţa interioară a ţevii este:
α = 0,2 αn·We0,25 (4.117)
σ
unde We = - criteriul adimensional Weber.
g(ρ' - ρ")di2
Datorită asimetriei curentului bifazic se modifică distribuţia temperaturii în perete şi
deci şi coeficientul de convecţie.
Dacă ţevile în care are loc condensarea sunt legate în serpentină plană, coeficientul
de convecţie este mai mic decât pentru o singură ţeavă deoarece L/di creşte.
α = α·εs (4.118)
0,15
unde: εs = 0,25qSi ; din acest motiv, la condensatoarele cu un număr mare de ţevi,
este necesară realizarea unor prize intermediare pentru scurgerea condensului.

Alte relaţii [4 pg 107]:

Nu = C·(Ga·Pr·Ku)m (4.119)
unde:
g·dech3 r
C = 0,724; m = 0,25; Ga = 2 ; Ku = - criteriul Kutateladze.
ν cp·θ
Dimensiunea determinantă este diametrul exterior al ţevii de.

21
 4.12 Corectarea coeficientului de convecţie în cazul nervurilor joase
În cazul folosirii nervurilor joase pentru a îmbunătăţi transferul de căldură de partea
fluidului cu un coeficient de convecţie mai mic, acesta trebuie corectat cu un
coeficient Ψn astfel:
αn = α⋅Ψn (4.120)
Ψn - coeficient ce ţine seama de influenţa nervurilor; pentru ţevi nenervurate: Ψn = 1;
pentru ţevi nervurate:
1
Sv ⎛ de ⎞4 So
Ψn = 1,1⋅S ⋅ En3/4⋅ ⎜h’ ⎟ + S (4.121)
e ⎝ n⎠ e
unde:
Suprafaţa verticală a nervurilor [m2/m]:
π
Sv = (Dn2 - de2) (4.122)
2⋅u
Se poate consideră un coeficient de
corecţie ce ţine cont de porţiunea fără
nervuri datorată reazemelor în interiorul
corpului (40 mm/m): cn = 0,96
Svc = cn · Sv (4.123)
2
Suprafaţa orizontală a nervurilor [m /m]:
u - δnb
So1 = π · de · u (4.124a)
δnv
So2 = π · Dn · u (4.124b)
So = So1 +So2 (4.124c)
În calcul se consideră:
So = Se - Svc (4.124)
unde: Se - suprafaţa exterioară (specificată Figura 4.10 Elementele geometrice
în general de producător), m2/m ale unei nervuri joase
Înălţimea convenţională a nervurii joase
[m]:
2 2
π Dn - de
hn' = 4 · D (4.125)
n
Se consideră eficacitatea nervurii joase En = 1

22
 4.13 Corectarea coeficientului de convecţie în cazul nervurilor înalte
În cazul suprafeţelor cu nervuri exterioare înalte,
coeficientului de convecţie trebuie corectat ţinând cont de
influenţa nervurilor:
Sn1 ⋅ E ⋅ Ψ + Sb1
α
Ż=α S01 (4.126)
Semnificaţia mărimilor din relaţie este:
• Sn1 - suprafaţa nervurilor pentru 1 m liniar de ţeavă
[m2/m]
• Sb1 - suprafaţa ţevii între nervuri pentru 1 m liniar
de ţeavă [m2/m]
• Se1 - suprafaţa exterioară totală pentru 1 m liniar Figura 4.11 Elementele
ţeavă [m2/m] geometrice ale unei
• Si1 - suprafaţa interioară totală pentru 1 m liniar nervuri spiralate
ţeavă [m2/m]
• β - coeficient de nervurare,
• AF - secţiunea frontală a aparatului [m2]
• Aa - secţiunea liberă de curgere a aerului [m2]
Secţiunea frontală a aparatului AF = B⋅H, m2. Pentru un ventilator B≈H.
H = m⋅s1 (4.127)
unde: m - număr de ţevi dintr-un plan perpendicular pe curentul de aer;
Pentru nervuri circulare, diametrul exterior al nervurilor, D [m] este:
D = de + 2 · h (4.128)
Relaţiile de calcul pentru aceste mărimi la diverse tipuri de suprafeţe nervurate se
prezintă mai jos.
Nervuri lamelare:
2⎡ π 2 2 ⎤ 2 ⎡Bn ⋅ Hn π 2 2 ⎤
Sn1 = u⋅⎢s1 ⋅ s2 - 4(de + dg)⎥= u⋅⎢ n - 4(de + dg)⎥ (4.129)
⎣ ⎦ ⎣ 1 ⎦
π · de ⎛ δn⎞
Sb1 = u ( u - δn ) = π · de⎜1 - u ⎟ (4.130)
⎝ ⎠
(s1 - de)⋅(u - δn) ⎛ de⎞ ⎛ δn⎞
Aa = AF ⋅ = AF ⋅⎜1 - s ⎟⋅⎜1 - u ⎟ (4.131)
s1⋅u ⎝ 1⎠ ⎝ ⎠
Nervuri spiralate (elicoidale):
Sn1 =
Error! (4.132)
π · de ⎛ D ⎞ ⎛ D δn⎞
Sb1 = u ⋅ ⎜u - d ⋅ δn⎟ = π · de ⎜1 - d ⋅ u ⎟ (4.133)
⎝ e ⎠ ⎝ e ⎠
⎛ δn⎞
⎜ de + 4.4⋅h⋅ u ⎟
Aa = AF ⋅⎜1 - ⎟ (4.134)
⎝ s1 ⎠
Nervuri roluite:
2 ⎡π 2 ⎤
Sn1 = u⋅⎢4 · (D2 - de)⎥ (4.135)
⎣ ⎦

23
 π · de ⎛ δnb⎞
Sb1 = u ( u - δnb ) = π · de ⎜⎝1 - u ⎟⎠ (4.136)
⎛ δn⎞
⎜ de + 2⋅h⋅ u ⎟
Aa = AF ⋅⎜1 - ⎟ (4.137)
⎝ s1 ⎠
unde:
• Bn, Hn, n1 - dimensiunile unei lamele (nervuri) cu n1 orificii de diametru de;
• dg - diametrul găurii de uşurare;
• δnb - grosimea nervurii la bază.
S01 - suprafaţa la care se face raportarea coeficientului de convecţie [m2/m];
se preferă de obicei raportarea la suprafaţa exterioară netedă a ţevilor:
S01 = π · de; (4.138)
E - Eficienţa termică a nervurilor:
tanh (m⋅h')
E= (4.139)
m⋅h'
unde:
m - parametrul nervurii [m-1]:
2⋅α
m= (4.140)
δn⋅λn
α - coeficientul de convecţie care trebuie corectat
h’ - înălţimea convenţională (echivalentă) a nervurii [m]:
• nervuri rotunde:
D - de ⎛ ⎛D⎞ ⎞
h’ = 2 · ⎜1+ 0,805 lg ⎜d ⎟ ⎟ (4.141a)
⎝ ⎝ e⎠ ⎠
• nervuri lamelare:
de
h’ = 2 · (ρ - 1) · (1+ 0,805 lg ρ) (4.141b)
♦ pentru dispunere în coridor:
B A
ρ = 1,28 ⋅d ⋅ B - 0,2 (4.142a)
e
unde: A = max (s1, s2); B = min (s1, s2);
♦ pentru dispunere decalată (în eşichier - şah):
B A
ρ = 1,27 ⋅d ⋅ B - 0,3 (4.142b)
e
unde: A = max (2·s2 , s2’ ); B = min (2·s2 , s2’ );
Ψ - coeficient ce ţine seama de neuniformitatea transferului de căldură pe
înălţimea nervurii:
Ψ = 1 - 0,058 · (m · h’ ) (4.143)
O caracteristică importantă a oricărei suprafeţe nervurate o constituie coeficientul de
nervurare:
Se Sn1 + Sb1
β= S = Si1 ; Si1 = π⋅di (pentru ţevi netede la interior) (4.144)
i
Pentru suprafeţe cu nervuri spiralate sau roluite β are valori cuprinse obişnuit între 6
şi 12, iar pentru suprafeţe nervurate lamelare β = 10…25.

24
 5. Schimbul de căldură şi masă dintre aer şi apa

La contactul dintre apă şi aer [7, pag 55], între fluide apare un schimb de căldură
convectiv pe baza diferenţei de temperatură ta - tw şi de asemenea schimb de masă
pe baza diferenţei presiunilor parţiale ale vaporilor de apă din curentul de aer (pv) şi
din aerul umed în contact direct cu apa (pw). Presiunea pw se adoptă egală cu
presiunea de saturaţie la temperatura apei tw. Fluxul termic (uscat) care trece de la
aer la apă prin suprafaţa elementară dS sub acţiunea diferenţei de temperatură este:
dΦus = αa(ta - tw) dS (5.145)
O relaţie asemănătoare se poate scrie şi pentru fluxul de căldură (umed), transportat
pe baza schimbului de masă la condensarea vaporilor de apă din aer pe suprafaţa
apei (acest sens - convenţional se va considera pozitiv, sau prin evaporare de pe
suprafaţa apei către aer. Dacă în loc de diferenţă de potenţial (forţă motrice) pentru
schimbul de masă, în locul presiunii parţiale se adoptă diferenţele de umiditate
absolută (kg/kg) din curentul de aer xa şi de la suprafaţa apei xw”, atunci o asemenea
relaţie va fi de forma:
dΦum = σ(xa - xw") rv dS (5.146)
2
unde σ = αa/cp reprezintă coeficientul de schimb de masă [kg/m s]; rv - căldură
specifică latentă de vaporizare [kJ/kg] a apei care se poate scrie sub forma rv = 2501
- 2,33 tw [kJ/kg]
Fluxul total de căldură care trece prin suprafaţa dS va fi:
dΦ = dΦusc + dΦum = σ[(ta - tw) αa/σ + (xa - xw")rv]dS (5.147)
Adoptând după Lewis că αa/σ ≈ cum căldura specifică a aerului umed (similitudinea
câmpului de temperatură cu a câmpului de concentraţie a vaporilor de apă), care are
expresia:
cum = 1,006 + 1,87xa [kJ/(kJ/kg)] = cpa + xa cpv; (5.148)
iar entalpia aerului umed [kJ/kg] este dată de relaţia:
ia = 1,006 ta + (2500 + 1,863ta) xa = cpa ta + (rv0 + cpv ta)xa (5.149)
se ajunge la relaţia lui Merkell:
dΦ = σ[(ia - iw") - cw(xa - xw")tw]dS (5.150)
unde cw este căldura specifică a apei kJ/(kg K)
Al doilea termen al expresiei (din partea dreaptă între paranteze drepte) este mic în
comparaţie cu diferenţa de entalpii şi el poate fi considerat prin coeficientul de
corecţie A
dΦ = Aσ(ia - iw") dS (5.151)
Pentru calculul RA se poate adopta A = 1. Pentru calculul turnurilor de răcire şi CEF,
A se poate adopta în funcţie de tw (A = 1,01 - 2·103 tw pentru tw = 10...35) - Tabelul
5.16.

25
 Tabelul 5.16 Coeficientul de corecţie A în funcţie de tw
tw 10 15 20 25 30 35
A 0,99 0,98 0,97 0,96 0,95 0,94
Relaţia pentru dΦ trebuie să fie integrată pe suprafaţa aparatului concret. Pentru
variaţii mici de temperatură ale apei, la care se poate considera dependenţa liniară
între variaţiile temperaturii tw şi entalpiei iw”, se poate utiliza pentru diferenţa medie de
entalpii diferenţa medie logaritmică Δim [kJ/kg] dată de relaţia:
Δimax - Δimin
Δim = (5.152)
Δimax
ln
Δimin
unde Δimax şi Δimin sunt diferenţele maxime şi minime dintre ia şi iw”. Relaţia pentru dΦ,
având în vedere ipotezele de mai sus, se poate prezenţa sub forma integrală:
Φ = A σ Δim S (5.153)
Această ecuaţie permite determinarea fluxului termic total în aparat, obţinut atât prin
schimb de căldură cât şi prin schimb de masă, considerând forţa motrice a procesului
diferenţa de entalpii, dar ea nu indică raportul dintre căldura uscată şi cea umedă în
proces. Pentru a stabili acest raport trebuie cunoscut modul de determinare atât a
entalpiei cât şi a altor parametri ai aerului la sfîrşitul procesului (temperatură,
umiditate, etc.). Pentru aceasta se va analiza procesul schimbării stării aerului în
aparat.
•
Fluxurile de căldură dΦ şi umiditate dW, care trec prin elementul de suprafaţă dS
sunt egale cu produsul dintre debitul de aer care curge pe lângă această suprafaţă şi
variaţiile de temperatură sau umiditate corespunzătoare:
•
dΦ = Aσ(ia - iw")dS = ma dia (5.154)
• •
dW = σ(xa - xw”)dS = ma dxa (5.155)
Împărtind ecuaţiile precedente membru cu membru, se obţine expresia pentru
"coeficientul de termoumiditate" ε [kJ/kg], reprezentând coeficientul unghiular în
diagrama i-x.
dΦ dia A(ia - iw”)
ε= • = dxa = xa - xw” (5.156)
dW
Problema referitoare la direcţia procesului de modificare a stării aerului şi
reprezentarea ei în diagrama i-x reprezintă interes numai pentru RA. Din această
cauză, în continuare se va adopta A = 1. Integrând ecuaţia lui ε între limitele date de
starea iniţială a aerului (ia1, xa1) şi o stare curentă (ia, xa), adoptând temperatura apei
tw = ct. şi prin urmare şi iw" şi xw" constante, se obţine în final.
ia - iw" ia1 - iw"
xa - xw" = xa1 - xw" (5.157)

26
Această ecuaţie reprezintă în i
diagrama i-x, ecuaţia unei linii [kJ/kg] ia1
drepte, care trece prin punctele (ia1, 1 ϕa1
xa1) şi (iw", xw") - vezi Figura 5.12. ta1
Toate starile intermediare ale
aerului, inclusiv starea finală, sunt iw” ia3 φ = 100%
situate pe această dreaptă. Se 3 ta3
ia2 ta2
denumeşte această concluzie
importantă ca "regula liniei drepte": 2
la contactul aerului cu apa, care tw
are o temperatură constantă, w
modificarea stării lui se va
desfăşura în diagrama i-x după o
xa xa2 xa xa1 x [kg/kg]
linie dreaptă, care va uni punctul
ce reprezintă starea iniţială a Figura 5.12 Reprezentarea regulii liniei
aerului cu punctul de pe curba drepte în diagrama i-x: 1, 2 stările iniţială şi
de saturaţie, care are finală a aerului; 3. stare intermediară a
temperatura egală cu aerului; w - starea aerului în contact direct
temperatura apei. În aparatele cu apa (tw = ct)
reale temperatura apei nu rămâne
constantă. Din această cauză în legea liniei drepte trebuie introduse nişte corecţii,
care în general nu modifică esenţa ei, în special dacă se consideră că însăşi variaţia
temperaturii apei în aparatele frigorifice e relativ mică.
În acelaşi timp şi în aparatele reale entalpia şi umiditatea aerului care iese, sunt
întotdeauna în concordanţă cu bilanţurile termice şi de umiditate ale aparatului, care
se pot exprima prin următoarele relaţii:
•
Φ W
i2 = i1 ± • ; x2 = x1 ± • (5.158)
ma ma
În funcţie de starea iniţială a aerului şi temperatura apei se pot realiza diferite
procese de prelucrare termică şi prin umiditate a aerului, cu diferite sensuri ale
fluxurilor de căldură şi umiditate. În relaţiile prezentate mai sus se consideră sens
pozitiv al transferului de căldură şi masă de la aer la apă, ceea ce corespunde
procesului de prelucrare a aerului în RA. Dacă se consideră în aparat dΦ = 0, atunci
se obţine procesul "umidificării adiabatice".
(ia - iw") - cw(xa - xw")tw = 0 (5.159)
În acest caz coeficientul de termoumiditate al procesului va fi egal cu entalpia apei iw.
ia - iw"
εad = x - x " = cwtw = cwtu = iw (5.160)
a w
Temperatura tu se numeşte temperatura termometrului umed. Ecuaţia umidificării
adiabatice caracterizează procesul în care nu există flux exterior de căldură către
apă sau cedare de căldură de la apă. Acest proces se poate realiza, de exemplu,
dacă o cantitate oarecare de apă se pulverizează într-o cameră cu duze în curentul
de aer care trece, după schema prezentată în Figura 5.13a (se neglijează fluxul de
căldură din mediul exterior prin pereţii conductelor şi camerei). În acest caz apa se va
evapora, preluând căldura necesară pentru evaporarea sa numai de la aerul care
27
trece prin cameră iar temperatura ei va fi egală cu temperatura termometrului umed
în curentul de aer.
tu = tw; i1 = i2; x1 < x2 tu < tw; i1 < i2; x1 < x2 tu > tw; i1 > i2

aer aer aer

i1 i2 i1 i2 i1 i2

Încãlzitor Rãcitor
PC PC PC
a. b. Q c. Q

Figura 5.13 Prelucrarea termică şi prin umiditate a aerului în camera de

pulverizare: a. umezire adiabatică; b. umidificare cu creşterea entalpiei; c.
umidificarea sau uscare cu micşorarea entalpiei (RA); PC - pompă de
circulaţie
Un astfel de proces are loc pe bulbul
termometru umed, unde temperatura apei, i iA
care îmbibă manşonul textil, se va stabiliza
A ϕA tA
numai pe baza schimbului de căldură şi
masă cu aerul care suflă termometrul, fără εmin
fluxuri de căldură străine (cu exteriorul). tuA ϕ = 100%
tr
Dacă în circuitul de apă care alimentează
camera de pulverizare se introduce un tw1
încălzitor (Figura 5.13b), atunci temperatura ε=∞
apei stropite în curentul de aer care intră va
fi mai mare decât tu şi procesul se va tw2
desfăşura cu creşterea entalpiei aerului. Un
xA x
astfel de proces se realizează în CEF şi
turnuri de răcire. Figura 5.14 Limitele tratării termice
La cuplarea în circuitul de apă a unui răcitor şi prin umiditate a aerului în RA de
(Figura 5.13c), temperatura ei va coborâ sub suprafaţă
tu şi procesul se va desfăşura cu micşorarea
entalpiei aerului, adică cu cedarea căldurii din aer. Un asemenea proces se
desfăşoară în RA (Figura 5.14).

28
Astfel, temperatura apei, egală cu
i iA
temperatura termometrului umed în
tA
aer, reprezintă limita care separă A ϕA
procesele de răcire (cedare de ε = rv
ε=0
căldură) de procesele de încălzire
Încãlzire
(aport de căldură). Aceste procese
sunt reprezentate din Figura 5.15. tuA
trA ϕ = 100%
Linia cwtu = ct. se deosebeşte puţin de
ε=∞ Rãcire
linia i = ct. Din această cauză în multe
cazuri, în special la temperaturi relativ Uscare Umezire
scăzute ale aerului (până la 15 °C),
aceste linii pot fi considerate
suprapuse. Trebuie observat că xA x
procesele cu aport de căldură se pot Figura 5.15 Reprezentarea diferitelor
desfăşura şi cu micşorarea procese de tratare a aerului în
temperaturii aerului (sectorul dintre diagrama i-x
linia tA = ct. şi tuA = ct. în Figura 5.15).
Creşterea entalpiei în acest caz se realizează pe baza umidificării aerului.
O altă temperatură foarte importantă din punct de vedere al prelucrării termice şi prin
umiditate a aerului este temperatura punctului de rouă (tr), la care umiditatea din aer
îl saturează complet. Din relaţia (5.155) se observă că la egalitatea xa = xw”,
cantitatea de umiditate schimbată este nulă, din această cauză procesul de
prelucrare a aerului se va desfăşura pe linia xa = xA = ct. (ε = ∞) - vezi Figura 5.15. În
acest caz tw = tr. La creşterea tw peste tr, xw" > xa, şi din această cauză procesul se
desfăşoară cu umidificarea aerului. La micşorarea tw sub tr, xw" < xa, şi ca rezultat
aerul se va usca. În acest fel temperatura punctului de rouă reprezintă limita dintre
procesele de umidificare şi uscare a aerului. În aceeaşi figură sunt trasate şi liniile
care reprezintă umidificarea adiabatică (ε = tu·cw) şi izotermică (ε = rv) a aerului.
În RA de suprafaţă se poate realiza schimbul de masă numai sub forma condensării
umidităţii din aer la temperaturi ale suprafeţei mai mici decât punctul de rouă. În
acest caz şi în RA de suprafaţă sunt valabile observaţiile anterioare referitoare la
schimbul de căldură şi masă dintre aer şi apă. La o temperatură a peretului unui RA
peste temperatura de rouă, procesul se desfăşoară la xA = ct. şi evident, legea liniei
drepte nu mai acţionează în acest caz, întrucât lipseşte schimbul de masă.
În Figura 5.14 sunt indicate limitele între care se realizează schimburile de căldură şi
masă în RA de suprafaţă. Se observă că micşorarea temperaturii suprafeţei măreşte
acţiunea de uscare a RA numai până când linia devine tangentă la curba de saturaţie
ϕ = 100% (εmin). La continuarea micşorării temperaturii suprafeţei, ε va creşte
(dreapta procesului intersectează domeniul de ceaţă), şi prin urmare acţiunea de
uscare a RA la aceeaşi putere frigorifică se va micşora. Schimbul de căldură şi masă
în RA (în special la cele de suprafaţa) se poate calcula cu relaţiile pentru convecţia
termică uscată. În aceste calcule schimbul de masă se consideră prin introducerea
unui coeficient de depunere a umidităţii:
Φ i1 - i2
ξ= = (t - t )·c (5.161)
Φusc 1 2 um
În acest caz relaţia (5.151) se poate scrie sub forma:

29
 dΦ = ξ·Φusc = ξ·α(ta - tw) dS (5.162)
Ecuaţia integrată pentru schimbul total (complet) de căldură, pentru α şi ξ≈ct, are
forma:
Φ = ξ·α·ΔtmS (5.163)
unde Δtm [grd] este diferenţa medie de temperatură dintre aer şi suprafaţă (peretele
RA sau apa).
Marea însemnătate a coeficientului de depunere a umidităţii constă în aceea că el
permite folosirea datelor experimentale pentru schimbul de căldură uscat în diferitele
aparate de încălzire-răcire în vederea calculului schimbului de masă.
• Φ - Φusc (ξ - 1)·α·ΔtmS
W = r = r (5.164)
v v
O asemenea metodă de obicei se utilizează pentru calculul RA prin suprafaţă,
nervurate.
Legătura dintre coeficientul de depunere a umidităţii şi coeficientul de termoumiditate
se poate exprima prin următoarele relaţii:
Φ Φ ε Φ rv·ξ
ξ= = = ;ε= • = (5.165)
Φusc Φ - Φum ε - rv ξ-1
W
În acest caz coeficientul de depunere a umidităţii, ca şi coeficienţi de termoumiditate,
poate servi drept caracteristică pentru înclinarea dreptei procesului în diagrama i-x.
Pentru temperaturi ale suprafeţei mai mici de 0°C, pe suprafaţa RA se depune un
strat de gheaţă (zăpadă), a cărei rezistenţă termică trebuie considerată în calcule.

Bibliografie

[1] Cerepnalkovski I. - Modern Refrigerating Machines. 12/1991, ISBN 0-444-88963-9

Elsevier Publ. 319p, pg.243
[2] Stamatescu C, s.a. - Tehnica frigului - vol. II, Ed. Tehnicã, Bucureºti, 1979
[3] Chiriac F. - Instalaþii frigorifice, Ed. Tehnicã Bucureºti, 1972
[4] Hera, D, Drughean, L, Mihailă, A, Pârvan, A. - Îndrumător de proiectare pentru
instalaţii frigorifice cu comprimare mecanică de vapori, Ed. Matrix Rom, Bucureşti,
1999, ISBN 973-9390-85-4
[5] Koskin N.N. º.a. - Maºini frigorifice, Moscova, 1973
[6] *** - ASHRAE Handbook 2001
[7] Danilova, G.N.; Bogdanov, S.N.; Ivanov, O.P. s.a - Aparate schimbãtoare de
cãldurã ale instalaþiilor frigorifice, Ed. Masinostroenie, Leningrad, 1986.

30