Sunteți pe pagina 1din 15

REZOLVARE SUBIECTE SISTEME POLITICE COMPARATE

1. Analiza comparată în științele sociale și politice – problematică, metode;


Acțiunea de a compara se referă la apropierea a două sau mai multe obiecte/fenomene în scopul determinării
asemănărilor și deosebirilor între ele. Prin urmare, metoda comparativă constă în căutarea explicării unor fapte prin
compararea lor cu unele de același fel sau totalmente diferite, deoarece, mai ales în științele sociale, de multe ori, este
imposibilă identificarea unor regularități sau analiza unor date pur obiective.
Comparația înseamnă fie confruntarea unor fapte descrise, în prealabil separat, fie interpretarea sau
justificarea asemănărilor și deosebirilor dintre obiecte sau fenomene, atât cu scopul de a descoperi scopul unor
regularități, cât și, de multe ori, cu scopul de a face unele generalizări, pe baza cărora se pot enunța unele teorii (ex.
Clasificările lui Linz și Stephan în legătură regimurile autoritare și totalitare).
Clasificarea sistemelor de guvernare și a regimurilor politice a rămas o preocupare constantă în domeniul ȘP
încă de la momentul în care, în secolul al XIX-lea, Alexis de Tocqueville afirma că „mintea omenească nu știe să
opereze dacă nu face comparații.” De asemenea, analiza comparativă facilitează testarea unor teorii privind
modernizarea politică sau tranziția, reoferindu-se la comparația internațională și avantajele ei, Mattei Dogan și
Dominique Pelassy. Această metodă ajută la o mai bună percepție a fenomenelor politice și reprezintă cea mai bună
cale de a scoate în evidență specificul național sau local al unei situații, de a cerceta și de a verifica unele teorii,
precum și de a clasifica unele fenomene politice.
Motivele interesului pentru studiul comparativ în ȘP sunt bine întemeiate, și unii autori, printre care și Andrew
Heywood, sunt de părere că acest interes de a clasifica fenomenele politice este explicabil din două motive: pe de o
parte, o asemenea clasificare este absolut esențială pentru a înțelege politica, în general, și chestiunile ce țin de
guvernare, în special. În al doilea rând, un alt scop al clasificării este faptul că facilitează evaluările, adică numai o
abordare comparativă poate permite realizarea unor judecăți de evaluare în chestiuni cum ar fi calitatea democrației,
de exemplu, rolul instituțiilor politice în procesul de tranziție, eficiența unui anume sistem economic.

Unul dintre cele mai cunoscute studii teoretice cu privire la metoda comparativă în SP, este Giovanni Sartori
care încearcă să răsp la 3 întreb: de ce? Cum? Ce este comparabil?. Opinia lui este că orice obiecte sau fenomene sunt
supuse comparației e cel mai probabil să fie comparabile doar în ceea ce privește mai multe trăsături și incomparabile
în ceea ce privește alte proprietăți. Referitor la utilitatea comparației, autorul atrage atenția asupra faptului că aceasta
presupune și o acțiune de diferențiere dintr-un anumit punct de vedere, în sensul în care, de cele mai multe ori, cel
puțin în domeniul SP, ne sunt utile și diferențele descoperite între 2 entități foarte asemănătoare.

2. Etapele analizei comparate utilizate în cadrul unei cercetări în științele sociale și politice;
Din punctul de vedere al cercetării empirice propriu-zise, un demers de cercetare specific unei analize de
comparație, conține următoarele faze:
1. Definirea subiectului (eficiența regimului democ)
2. Formularea ipotezelor (modul de raportare la subiect);
3. Operaționalizarea conceptelor (identificarea lucrurilor comparabile);
4. Delimitarea clară a câmpului de cercetare (limitarea subiectului descris);
5. Colectarea datelor și compararea indicatorilor (tabele, grafice etc.);
6. Interpretarea rezultatelor și conceptualizarea datelor (opinii).
Etape ce mai pot fi adăugate:
7. Construcția unor modele teoretice (prezentarea unor condiții);
8. Realizarea unor clasificări sau sinteze;
9. Evaluarea comparativă și realizarea unor eventuale predicții (concluzii, păreri etc.)
Peter Mair prezintă ideea că politica comparată cuprinde 3 niveluri (simplu-complex) care pot fi corelate: -
primul este compus din studiile de caz ale diferitelor țări, cel mai adesea luate separat și izolate unele de altele, în care
scopul principal este descrierea parametrilor și a trăsăturilor specifice regimului sau sistemului politic, fără a avea în
vedere stabilirea unor corelații.
- Este mai relevant și are în vedere comparația sistematică între țări cu scopul evidențierii asemănărilor și
deosebirilor, precum și al explicării diferitelor fenomene
1
- Este centrat pe activitatea de cercetare și se referă la elaborarea unor reguli, norme, teorii sau standarde,
pe baza cărora să fie desfășurată și îmbunătățită cercetarea.
În cadrul analizei comparative, există 3 tipuri majore de tipuri analitice:
- studii de caz;
- studii sistematice bazate pe un număr limitat de țări;
- comparațiile globale, bazate, în general, pe analize statistice.
Rolul variabilelor (concepte) în analiza comparată este unul extrem de important și trebuie făcută o diferență
clară încă de la început între variabilele independente și cele dependente.
De foarte multe ori, este dificil de făcut o distincție clară între cele 2 tipuri de variabile, iar calitatea unei
variabile diferă de la un demers de cercetare la altul. Valorile unor variabile sunt corelate dacă ele corespund
unele altora și pe baza relațiilor dintre acestea, sunt stabilitate legăturile sau regularitățile și ulterior, sustrase
concluziile din orice demers de cercetare.

3. Regimurile politice prezidențiale și semi-prezidențiale – caracteristici;


În viziunea lui G. Sartori, sistemul prezidențial se caracterizează prin îndeplinirea simultana a trei condiții:
a) alegerea populara a președintelui;
b)imposibilitatea revocării acestuia prin procedura votului parlamentar pe durata mandatului legal;
c)președintele prezidează sau conduce guvernele numite de el.
Acestor condiții li se adaugă o anume configurație a partidelor politice, respectiv slaba lor structurare
ideologica si organizaționala (partide transversale cum le numește Sartori).
Pentru Maurice Duverger, sistemul prezidențial reprezintă o alternare intre faze prezidențiale și parlamentare,
pentru Sarturi trebuie sa fie ”Un sistem mixt autentic bazat pe o structura de autoritare duala flexibila, adică pe un
executiv bicefal al cărui ”prim cap” se schimba(oscilează) după cum se schimba majoritățile (parlamentare). Cu
precizarea ca oscilația capetelor este soluția pentru a bloca conflictul potențial specific oricărei structuri de putere
bicefale(cu doua capete).
Semi prezidențialismul reunește următoarele proprietăți necesare:
a)șeful statului este ales, pentru o perioada stabilita, prin vot popular direct sau indirect;
b)structura duala a puterii executive;
c)Președintele este independent de parlament, dar nu poate guverna singur;
d)Premierul este independent de președinte în măsura în care este dependent de parlament;
e)Structura duala a executivului admite diferite grade de echilibru.
Intra-un astfel de sistem președintele, ales direct, numește premierul dar acesta trebuie să inspire încrederea
legislativului; premierul îi poate cere președintelui să dizolve adunarea parlamentară, acesta putând fie să o dizolve,
fie sa numească alt premier, cu condiția ca numirea să nu întâmpine un vot de cenzură din partea parlamentarilor.

4. Regimurile politice parlamentare – caracteristici. Parlamentarism versus prezidențialism;

2
Spre deosebire de prezidențialism, formula caracterizata prin separarea neta intre executiv li legislativ,
sistemele parlamentare se bazează pe împărțirea(divizarea) puterii intre cele doua puteri, astfel încât cabinetele depind
de votul parlamentelor.
Totodată, partidele dintr-un sistem parlamentar trebuie sa fie ”partide potrivite”, adică disciplinate și unite în a
susține guvernul. Gradul divizării puterii determină trei variante de sisteme parlamentare:
a)parlamentarism ”de premierat” (premiership)
b)parlamentarism partitocractic și parlamentarism ”de adunare”
Corespunzător, raporturile dintre premier și cabinetul său se pot situa în una din situațiile următoare:
Un prim deasupra inegalilor(când premierul este și șeful partidului de guvernământ); Un prim intre inegali
(premierul nu este neapărat șeful partidului de guvernare dar poate demite miniștri și nu poate fi demis de aceștia); Un
prim între egali (puterea premierului este egală cu cea a unui ministru). De fapt parlamentarismul nu este o categorie
unitară, ci conține trei subcategorii, din care doua-premieratul și partitocrația- au existență reală în contemporaneitate.
Mai mult premieratul este considerată o variantă hibridă, intermediară, celălalt nume utilizează Sartori fiind cel de
”semi-parlamentarism”.

5. Tipologii ale sistemelor de partide – abordări multidimensionale;

Sistemele bipartidiste sânt dominate de doua partide Mari, deși în parlament pot exista și câteva partide mici.
Exemplele lui Blondel includ prototipurile noastre britanic și neozeelandez. Dacă, pe lângă cele doua partide
mari, există un partid considerabil de mic, dar care poate avea potențial de coaliție și care joacă un rol politic
semnificativ-cum sânt liberalii germani și cei luxemburghezi, Partidul Laburist Irlandez și Noii Democrați
canadieni-Blondel îl numește sistem cu ”doua partide și jumătate”. Sistemele cu mai mult de două partide și
jumătate sânt sistemele multipartidiste, iar acestea pot fi subîmpărțite în sisteme multipartidiste cu sau fără
partid dominant, de exemplu Italia pre1990 cu creștin democrații dominanți și cele trei tari scandinave cu
puternicele lor partide socialiste. Exemple reprezentative de sisteme fără partide dominante sânt Elveția,
Olanda și Finlanda.

6. Regimul politic al SUA: raporturi executiv – legislativ conform Constituției SUA și


amendamentelor acesteia;
Odată cu obținerea independenței a celor 13 colonii la 4 iulie 1776, a fost adoptată și prima constituție in 1787
la Philadelphia în vigoare și astăzi, iar un an mai târziu George Washington a devenit primul președinte al noului stat
denumit Statele Unite ale Americii. Sub aspect tehnic legea fundamentala a SUA conține 7 articole și 27 de
amendamente, adoptate după 1791. Procedura amendării ulterioare a construcției juridice din 1787 a permis
Constituției să reziste până în zilele noastre în forma redactată de părinții fondatori și totodată, sa se adapteze
permanent dinamicii societății americane, fiind deci o cauză a longevității construcției americane. O mențiune specială
trebuie făcută în legătura cu primele10 amendamente, adoptate în 1791 și cunoscute sub numele de The Bill of Rights,
cu faimosul first amendament ce garantează dreptul la libera exprimare. Un alt amendament important îl reprezintă cel
adoptat în 1951, al XXII-șa, prin care se limitează la doua numărul mandatelor prezidențiale deținute de un american.
Din perspectivă politică, Constituția instituie un sistem de tip prezidențial. Acest tip de organizare politică decurge din
raporturile dintre puteri, așa cum sunt ele reglementate în legea fundamentală. Astfel pe de-o parte, autoritățile
statului, Congresul(puterea Legislativă), Președintele (puterea executivă), și Curtea Supremă(puterea judecătorească),
3
sunt practic independente funcțional, fiecare în parte reglementând o fracțiune din puterea politică, fără ingerința unei
puteri în activitatea alteia. Președintele ale cărui atribuții au sporit an de an, se bucură de o largă autonomie în domenii
majore ale guvernării, situându-se în vârful ierarhiei administrației de stat. Blocajul reciproc al puterilor statului și
preeminența(superioritatea) puterii executive, întruchipate de președinte, sunt caracteristicile fundamentale ale
regimului constituțional american și ca atare, ale sistemului politic din SUA.
Din punct de vedere al structurii sale, statul american este o federație, acest caracter fiind exprimat prin doua
principii constituționale: Principiul participării și principiul organizării federative. Primul principiu: fiecare stat este
reprezentat în Senat de prin doi Senatori. Al doilea principiu stipulează că puterile care nu sunt delegate Statelor Unite
de către Constituție și nici nu sunt interzise de aceasta statelor, sunt rezervate statelor respective sau poporului.

7. Congresul SUA – organizare, funcționare, modalitate de alegere a membrilor;


În conformitate cu Constituția americană, puterea legislativă aparține Congresului SUA, format din Senat și
camera Reprezentanților. Prin lege fundamentală este instituit un parlament bicameral. Congresul este ales prin vot
direct, scrutinul având loc tot în prima zi de marți ce urmează primei zile de luni din luna noiembrie a anului electoral.
Camera Reprezentanților exprimă interesele națiunii ca un tot. Este compusă din 435 de membri ( deputați) aleși
pentru un mandat de doi ani , cel mai scurt mandat din lume. Numărul deputaților este dependent de mărimea
populației fiecărui stat. În prezent, norma de reprezentare este de 1 deputat la circa 600,000 de locuitori. Spre
exemplu, foarte populatul stat California beneficiază de 52 de mandate de deputați, în Florida sunt 23 de mandate, in
New Mexico doar 3, iar în Alaska numai unul.
Durata scurtă a mandatului are ca avantaj mobilizarea deputaților pentru a rezolva cât mai repede sarcinile
legislative, iar ca dezavantaj o anume incapacitate a acestora de a se ocupa de problemele de perspectivă ale națiunii.
Deputații sunt aleși prin vot majoritar uninominal într-un singur tur (scrutin pluralitar). Pentru a putea deveni
deputați, candidații trebuie să aibă minimum 25 de ani, să fie cetățeni americani de cel puțin7 ani și să locuiască în
statul in care își depun candidatura. În cazul vacanței unui post de deputat în statul respectiv se organizează alegeri
intercalate.
Camera Reprezentanților este condusă de un Speaker of The House, ales de întreaga cameră și provine din
partea partidului majoritar. Este structurată în două grupuri parlamentare, respectiv majoritatea și minoritatea, deși pot
exista deputați independenți sau care reprezintă partide minore.
Senatul, expresie a organizării federale a statului, este format din 100 de reprezentanți, câte doi din fiecare stat
indiferent de mărimea acestuia. Astfel, statul Wyoming, cu circa500.000 de locuitori are o reprezentare egală cu cea
mai populat stat din SUA California cu peste 32 de milioane de locuitori. District of Columbia nu are reprezentanți
aleși în Senat. Durata Mandatului de senator este de șase ani, dar la fiecare doi ani este reînnoită o treime din
numărul acestora. Acest procedeu este numit ”alegere în cascadă” evită ca mandatele celor doi senatori dintr-un stat să
se sfârșească în același timp. Senatorii sunt aleși tot prin intermediului sistemului electoral majoritar, uninominal, cu
un singur tur de scrutin. Candidații pentru Senat trebuie să locuiască în statul în care au candidat, dar trebuie să aibă
vârstă minimă de 30 de ani și să fie cetățean de cel puțin 9 ani. Formal Senatul este condus de vicepreședintele
american, acesta fiind cel de-al 101 senator(singurul senator de drept). De fapt, cel care conduce Senatul este un
Președinte pro tempore provenit din rândul celor 100 de senatori aleși. În Senat există doua grupuri parlamentare-
majoritatea și minoritatea.
Un specific al sistemului american îl reprezintă activitatea susținută a grupurilor de interese(lobby). Congresul
se reunește în sesiune parlamentară de cel puțin o dată pe an, de regulă începând cu 3 ianuarie în fiecare an. De
asemenea, cele două camere se reunesc în ședințe comune pentru validarea președintelui ales și pentru primirea
mesajului anual al Președintelui. În esență parlamentul american are ca funcție principală dezbaterea și votarea legilor.
Spre deosebire de Președinție, Constituția stabilește expres prerogativele parlamentului.

8. Sistemul de partide al SUA;


BIPARTIDISMUL pur american
În legătură cu momentul proprie zis al apariției partidelor politice americane există încă o serie de dispute, se
acceptă ideea că bazele acestora au fost puse în perioada primei guvernări din istoria SUA, adică în ultimul deceniu al
secolului al XVIII-lea, prin constituirea a doua grupări politice, una în jurul lui Alexander Hamilton, cealaltă avându-l
în frunte pe Thomas Jefferson, respectiv partidul federaliștilor, astăzi, Partid Republican, și partidul republicanilor
4
democrați, strămoșul actualului Partid Democrat. Partidele americane s-au născut din interiorul puterii
executive, și nu ca efect al parlamentarismului, cum s-a întâmplat în Anglia și in general în Europa. Intre cele două
partide politice nu există diferențe doctrinare, ambele fiind situate asimetric la dreapta eșichierului politic. În fapt o
zonă a stângii nici nu există în SUA. Ambele sunt partide ce promovează interesele părții superioare a claselor
mijlocii. Partidele politice americane se disting și sub aspectul organizării interioare, fiind structuri politice slab
ierarhizate și puternic descentralizate. În SUA există două partide concurente care cumulează practic totalitatea
opțiunilor electorale la nivel federal, intre ele fiind o diferența medie minima, iar puterea este deținuta, prin rotație, fie
de democrați, fie de republicani. Alături de cele doua mari partide, exista însă și alte formațiuni politice precum
Partidul Reformator, Partidul Ecologist sau alte partide minore ori chiar mișcări politice de factură extremist-teroristă.
Cu o existența oarecum spectaculoasă pentru o țară ca SUA, aceste formațiuni politice nu afectează structura duală a
sistemului politic american. Dovada cea mai bună o reprezintă faptul că poziția de Președinte a fost ocupată numai de
reprezentanți ai celor două mai partide americane, același care își împart și mandatele parlamentare.

9. Sistemul electoral utilizat în SUA pentru alegerea Președintelui;


Președintele american este ales în baza unui scrutin electoral majoritar relativ (pluralitar), pentru un
mandat de patru ani, printr-un procedeu care combină votul popular direct, dat de cetățeni, cu votul popular
indirect, exercitat de Colegiu de mari electori aleși, la rândul lor, prin vot direct. Colegiul electoral este format din
538 de mari electori, fiecărui stat revenindu-i un număr de mari electori egal cu cel al parlamentarilor statului
respectiv, în total 535, plus 3 mari electori din Washington DC. Marii electori sunt aleși odată cu președintele de către
cetățenii fiecărui stat al federației. Concret, buletinul de vot cuprinde numele candidaților prezidențiali, fiecare asociat
cu o listă de mari electori ai statului respectiv. În total, pentru a fi desemnat președinte, un candidat trebuie să adune
cel puțin 270 de voturi ale marilor electori. Cum marii electori sunt aleși in baza opțiunii populare pentru un candidat
prezidențial sau altul, componența Colegiului indică teoretic voința electorală a cetățenilor americani. Totuși, intre
rezultatul votului popular și cel a votului din Colegiu pot interveni inadvertențe.
O situație excepțională a reprezentat-o cea a alegerilor prezidențiale din 2000 când votul marilor electori a
decis desemnarea ca președinte al SUA a candidatului republican, deși acesta obține mai puține voturi populare decât
candidatul democrat. Astfel G.W. Bush a primit 47,9% din voturile cetățenilor, față de Al Gore 48,4%, dar a fost votat
de 271de mari electori, cu 5 mai mult decât Gore, devenind noul președinte american. Mandatul Prezidențial poate fi
deținut de un cetățean american nativ în vârstă de minimum 35 de ani. Numărul mandatelor prezidențiale ale unei
persoane este limitat la două. Alegerile se țin în prima marți ce urmează primei zile de luni din luna noiembrie a anului
electoral, iar mandatul electoral începe oficial pe 20 ianuarie, anul următor. Perioada dintre data alegerilor și investirea
noului președinte reprezintă perioada de tranziție a puterii executive, în care noul președinte își constituie cabinetul,
dar își amenajează și locul de muncă.

10. Prevederile Constituției SUA cu privire la șeful statului – condiții pentru eligibilitate,
prevederi privind exercitarea mandatului, atribuții;
Prerogativele președintelui american. Denumite de Constituție prin termenul putere, pot fi incluse în două
categorii: prerogative(puteri) expres menționate de Constituție și prerogative(puteri) neenumerate, spre deosebire de
situația parlamentului american, ale cărui funcții fac parte doar din prima categorie. Astfel, chiar prin Constituție
puterea Președintelui este mai mare comparativ cu cea a parlamentului. Printre prerogativele ale Președintelui, al cărui
rol este apărarea Constituției și aplicarea legilor votate de Congres, se numără: șef al statului; comandant șef al
forțelor armate; șef al diplomației; dreptul de veto limitat (președintele are dreptul de a refuza semnarea unei
legi, dar veto—ul său poate să fie anulat prin voturile a două treimi din fiecare cameră parlamentară);
prerogativa de informare a poporului american cu privire la starea națiunii; șef al partidului care l-a investit
drept candidat prezidențial. Din perspectivă politică cea mai importanta este cea de șef al executivului. Președintele
american este practic și prim-ministru, iar guvernul său cel mai des numit Administrație, Cabinet sau pur și simplu
Executiv. Președintele desemnează, cu avizul Senatului, un număr de secretari, membri ai cabinetului prezidențial
care îi sunt și consilieri, ce conduc cele 14 departamente executive care de fapt sunt ca și ministerele europene.
Președintele este dublat de un Vicepreședinte, însă acesta nu are un rol politic activ atâta vreme cât președintele ales
își exercită mandatul. Vicepreședintele fiind desemnat odată cu alegerile Președintelui.

5
11. Care sunt, în opinia voastră, cele mai importante amendamente aduse Constituției SUA
de-a lungul timpului? Identificați cel puțin cinci dintre acestea;
Amendamentul I. [Libertatea religiei, a cuvântului, a presei, libertatea de întrunire și de petiționare]
Congresul nu va elabora nici o lege care să impună o religie sau să interzică practicarea liberă a unei religii; sau să
restrângă libertatea cuvântului sau a presei; sau dreptul poporului la întrunire pașnică sau de a adresa Guvernului
petiții privind repararea nedreptăților.
Amendamentul XIII. [Abolirea sclaviei] - (Ratificat în anul 1865) Secțiunea 1. Nici sclavia, nici servitutea
involuntară, cu excepția cazului în care constituie pedeapsă pentru crimă, pronunțată prin condamnarea legală a
persoanei respective, nu vor exista în interiorul Statelor Unite sau în oricare alt loc aflat sub jurisdicția lor. Secțiunea
2. Congresul va avea puterea să aplice acest amendament printr-o legislație corespunzătoare.
Amendamentul XXI [Abolirea prohibiției] - (Ratificat în 1933) Secțiunea 1. Cel de-al optsprezecelea
amendament la Constituția Statelor Unite este abrogat prin prezenta. Secțiunea 2. Transportul sau importul în oricare
stat, teritoriu sau posesiune a Statelor Unite, al unor băuturi alcoolice destinate livrării sau consumării cu încălcarea
legilor existente aici, este interzis. Secțiunea 3. Acest articol nu va intra în vigoare dacă nu este ratificat ca
amendament la Constituție de diferitele state reunite în convenție, așa cum se prevede în Constituție, în termen de
șapte ani de la supunerea lui spre ratificare Statelor de către Congres.
Amendamentul II. [Dreptul de a deține și purta arme] Deoarece este necesară pentru securitatea unui stat
liber o maliție bine orânduită, dreptul poporului de a deține și purta arme nu va fi încălcat
Amendamentul XV. [Sufragiu pentru toate rasele] - (Ratificat în 1870) Secțiunea 1. Dreptul de vot al
cetățenilor Statelor Unite nu poate fi refuzat sau restrâns de către Statele Unite sau de către vreunul dintre state pe
motiv de rasă, culoare sau condiție anterioară de servitute.
Amendamentul XXII. [Limitarea la două mandate a alegerii Președintelui - (Ratificat în 1951) Secțiunea
1. Nimeni nu va putea fi ales Președinte mai mult de două ori și oricine va fi îndeplinit funcția de Președinte sau va fi
acționat ca Președinte mai mult de doi ani dintr-un mandat pentru care o altă persoană fusese numită Președinte nu va
putea fi ales în funcția de Președinte mai mult de o dată. Dar acest articol nu se va aplica celui care îndeplinește
funcția de Președinte în momentul în care acest articol a fost propus de către Congres și nu va împiedica pe cel care ar
putea să îndeplinească funcția de Președinte sau să acționeze ca Președinte în timpul mandatului în cursul căruia acest
articol intră în vigoare să îndeplinească funcția de Președinte sau să acționeze ca președinte în timpul restului acestui
mandat.
3. Regimurile politice prezidențiale și semi-prezidențiale – caracterisitici.
a. regimul politic prezidențial - caracteristici
- La nivel global, din punctul de vedere al numărului, regimurile politice prezidențiale sunt întâlnite
mult mai puțin, un motiv fiind democrația stabilă. În cadrul acestora, președintele este ales de către popor, la
fel precum membrii Parlamentului, însă el este în același timp șeful Guvernului, iar numirea membrilor
acestuia este o prerogativă a acestuia. De cele mai multe ori, avantajele acestui tip de regim sunt observate în
punerea în practică a acestora în cadrul statelor, însă când vine vorba de trecea de la acesta la unul
parlamentar, este foarte dificil, cu un impact foarte mare în stabilitatea democrației.
- Dacă ar fi să vorbim despre dezavantaje, acestea țin de ideea că există foarte puține
- democrații cu astfel de regim. De asemenea, conflictele dintre președinte și parlament sunt foarte
greu de rezolvat și nu există nicio flexibilitate. Este de-a dreptul inadmisibil ca o singură persoană să dețină
toată puterea unui stat, mai ales că acesta este unul democratic.
- țări: foarte multe state din SUA, America Centrală și de Sud: (al treilea val al democrației)
Argentina, Bolivia, Chile, Costa Rica, Rep. Dominicană, El Salvador, Mexic, Peru, Uruguay, din Africa:
Botswana, Namibia, Africa de Sud.
- Elveția – exemplu unic al președenției formată din 7 membri ai Consiliului Federal, ce îndeplinesc
funcția prin rotație/an.
- Președintele este șeful armatei, dar doar Congresul (legislatura) poate declara război. Poate organiza
întâlniri, care pot fi refuzate de către Senat. În condiții normale, președintele nu poate fi înlăturat de către
Congres și nici viceversa, dar în situații excepționale
6
- Congresul poate pune sub acuzare sau îl poate înlătura din mandat pe președinte (în SUA nu s-a
întâmplat niciodată)
- Legile sunt dezbătute și adoptate de către Congres, dar președintele este responsabil pentru
implementarea lor.
- SUA este cel mai bun exemplu care nu a eșuat din punctul de vere al regimului politic prezidențial.
- Politica legislativă este separată de cea executivă.
b. regimul politic semi-prezidențial – caracterisitici
- În cadrul acestui regim, puterea executivă este împărțită între președinte și prim-ministru. În general,
președintele este ales pentru un mandat fix, iar mandatul prim-ministrului nu depinde neapărat de cel al președintelui,
în sensul că, deși persoana prim-ministrului este propusă de președintlee în funcție, obține votul de încredere al
Palrmanetlului, și rămâne în funcție chiar și dacă președintele se schimbă.
- Există diferențe și între state cu regimuri politice semiprezidențiale, în sensul că unele dintre ele,
controlul președintelui asupra activității prim-ministrului este, mai degrabă, limitat, însă există și
cazuri în care prerogativele președintelui sunt mai extinse. În aceste cazuri, președintele este cel care
stabilește liniile generale/directoare ale politicii statului și se așteaptă ca prim-ministrul să fie cel care
se ocupă de transformarea acestor idei în documente legislative și să susțină aprobarea lor în
Parlament. Unul dintre cele mai cunoscute exemple: Franța, unde președintele are principalul rol și
exercită cele mai multe atribuții, iar rolul prim-ministrului este de a sprijini activitatea președintelui și
de a susține propunerile acestuia spre aprobare în Parlament. (a 5-a republică, care o îmbunătățește pe
precedenta).
- Relațiile dintre președinte, Guvern și instituții de tip judiciar sunt și ele diferite în funcție de tipul de
regim politic. În unele state, funcționează, de exemplu, curți constituționale, și acolo unde regimul este unul
semiprezidențial, se întâmplă ca membrii acestor curți să fie numiți în funcții de președinte și/sau de
Parlament. În alte cazuri, unele funcții importante în acest domeniu judiciar sunt ocupate de persoane numite
sau susținute de președinte.
- State: Finlanda, Franța, Portugalia, alături și de state ce au adoptat recent regimul democratic din
centrul și estul Europei: Rep. Cehă, Estonia, Lituania, Slovenia. În ceea ce privește statele Polonia România și
Rep. Cehă, există o tendință a mandatatului prezidențial de a fi convertit într-unul de prim-ministru. Israel are
un regim politic hibrid parlamentar-prezidențial, cu caracterisitici ale regimului semi-prezidențial în ceea ce
privește alegerea directă a prim-ministrului. Rep. Cehă, Estonia, Lituania, Polonia și Slovenia au încercat să
combine sistemul parlamentar cu alegerea directă a unui președinte (tendință ex-comunistă de a alege o
singură figură publică care să reprezinte a focus of national feeling.
- De asemenea, există și o tendință a câtorva dintre aceste state de a se îndepărta de un regim politic
semi-prezidențial, ca rezultat al schimbărilor politice: Finalanda (reducerea puterilor președintelui), statele
Europei centrale (pot recurge la un regim parlamentar pur prin dezvoltarea unui sistem de partide puternic și
prin consolidarea identității naționale).
4. Regimurile politice parlamentare – caracterisitici. Parlamentarism vs. Prezidențialism
a. regimurile politice parlamentare – caracteristici
- Principala lor caracteristică este aceea că prim-ministrul și întregul său Cabinet sunt învestiți cu
încredere de către Parlament, aceasta fiind singura instituție care alege sau eliberează din funcție prim-ministrul.
- De cele mai multe ori, în cazul unui astfel de regim politic, prim-ministrul este desemnat în persoana
președintelui partidului care câștigă alegerile (ex: Marea Britanie).
- În cadrul acestui regim, puterea executivă este împărțită între președinte și prim-
ministru/cancelar/premier, de cele mai multe ori, cel din urmă fiind personalitatea politică cea mai vizibilă în
cadrul respectivului sistem politic/first among equals (ex: monarhie, unde regele e ereditar).
- O altă caracteritstică a regimului politic parlamentar este aceea că liderul țării nu este ales direct de
către popor., în cadrul republicilor parlamentare, poporul alege membrii Parlamentului, și ulterior, aceștia din
urmă aleg președintele. Persoana prim-ministrului rămâne în funcție, în general, atâta timp cât reușește să ...
relația cu Parlamentul și cât timp are sprijinul de la partidul din care provine. Aici, Parlamentul este instituția
care are dreptul să elibereze din funcție pe prim-ministrul prin ceea ce, în general, se cheamă vot de

7
neîncredere. În funcție de constituția fiecărui stat, acest lucru poate, fie să generze noi alegeri parlamentare,
fie pur și simplu să genereze alegerea unui alt prim-ministru susținut de Parlament.
- Sunt în număr de 56 în lume, unde sunt incluse 31 de monarhii constituționale și 25 de democrații.
Acest regim aparține, în special, democrațiilor vechi occidentale: Austria, Belgia, Danemarca, Irlanda, Olanda,
Norvegia, Suedia, MB, precum și țări din Commonwealth: Australia, Canada, India, Noua Zeelandă.
- Bulgaria, Ungaria, Slovacia au regimuri parlamentare pure.
- Puterea executivă și legislativă nu sunt separate, Parlamentul și Guvernul stabilind o continuă
legătură și fiind dependenți unul de altul: Guvernul este ajutat de Parlament, care poate înlătura executivul de
la putere.
- Regimul parlamentar este o creație britanică, extins și în țările din Commonwealth, dar și Occident.
- Avanraje:
- Stabilitatea este redată de fuziunea creată între puterea legislativă și cea executivă, ceea ce
redă flexibilitate în decizii și reprezentare în administrația = Australia, MB, Canada,
Danemarca și Japonia (regimul prezidențial este slab, divizat, fără soluții
- Există fragmentare politică venită din partea partidelor
b. parlamentarism vs. Prezidențialism
- Efectiv, toate cele 3 regimuri funcționează ca structuri democratice. De asemenea, fiecare stat are
diferențe socio-economice care fac din regimul politic respectiv unul unic.
- Regimul prezidențial pot fi slabe și ineficiente și pot genera probleme fără sfârșit ale relației
executiv – legislativ.
- Regimul semi-prezidențial prezintă o relație distantă între președinte și prim-ministru, conducând
statul către o guvernare problematică și ineficientă. Nu toate statele cu astfel de regim pot jongla cu
problemele așa cum o face Franța. Sunt mult prea puține state dintre acestea care evaluzează responsabilitatea
pentru cetățeni și respectarea drepturilor fundamentale ale acestora. Dealtfel, există doar 2 exemple de astfel
de state stabile din punct de vedere democratic: Franța și Finalnda.
- Așa cum nici regimul parlamentar nu este lipsit de probleme, rezultă că orice stat este diferit și poate
adopta un regim politic de orice fel, atâta timp cât nu afectează principiile democratice și au în componența lor
mai multe avantaje decâr dezavantaje.
- Prea multă putere venită de la Guvern înseamnă prea puțină democrație, dar și prea puțină putere de
acest gen reprezintă prea puțin Guvern.

12. Marea Britanie:


a. tipul de regim politic;
- Monarhia engleză nu este autentic-absolutistă (față de cea de pe restul continentului); Motiv:
specificul raporturilor de vasalitate și funcționarea unor norme juridice specifice.
- Se poate spune că „status-quo-ul britanic se caracterizează prin neintervenția monarhiei în viața
politică, dar, totodată, prin potențialitatea acestei intervenții, potențialitate care constituie și garanția
bunei funcționări a sistemului.”
- Nașterea Parlamentului = ca anexă a Monarhiei
b. raporturi executiv – legislativ;
- Marea Britanie are un sistem suplu față de alte state constituționale. Din punctul de vedere al
separației puterilor în stat, sistemul politic britanic se bazează pe un parlament bicameral, pe un
guvern care este format de majoritatea parlamentară, șeful statului fiind monarhul, care însă are puteri
limitate, atât în ceea ce privește pol internă, cât și pe cea externă a statului.
- Parlamentul este alcătuit din Cam Lorzilor (cameră superioară) și Camera Comunelor (camera
inferioară). Membrii Cam Comunelor sunt aleși odată la 5 ani, pe baza unui sistem electoral majoritar
uninominal într-un sing tur de scrutin, în prezent numărul de mandate fiind de 650. Așadar, pentru a-și
asigura majoritatea absolută în Camera Comunelor, un partid are nevoie să obțină cel puțin 326 de
voturi la alegeri.
- Prim-ministrul este numit de către Parlament, în persoana președintelui partidului care a câștigat
alegerile, acesta formându-și Cabinetul, pe care îl coordonează pe durata mandatului, și odată numit în
8
funcție, devine practic cel mai important om în cadrul sistemului politic. Pe lângă atribuțiile ce țin de
politica internă, în general, prim-ministrul este cel care reprezintă statul și pe plan extern, și semnează
acorduri/tratate internaționale.
c. rolul șefului statului;
- Coroana se află în vârful ierarhiei politice (excepție: Oliver Cromwell, conducător al revoluției
republicane din 1648).
- (caracter formal/simbolic):
- Șef al Bisericii anglicane (singura funcție autentică);
- Șef al statului (însă este delegată prim-ministrului);
- Șef al Commonweath (redă statutul imperial);
- Desemnează prim-ministrul (care este lider al partidului care a câștigat alegerile);
- Sancționează legile (drept ce nu mai este folosit de 2 secole);
- Prezintă Mesajul Tronului (este mai mult o pledoarie pentru programul cabinetului);
- Dizolvă Camera Comunelor (atribuție ce este delegată premierului, de fapt).
d. evoluții constituționale.
- Constituționalismul a trecut prin etape de reconstituire asemănătoare instituțiilor de guvernare
(Parlament și Monarhie);
- sistemul de legi scrise și tradițiile constituționale țin locul unei legi fundamentale oficiale, cele mai
importante fiind:
i. p. 88: Magna Charta Libertatum (1215);
1. textul a fost împărțit de istorici în 63 de articole, grupate pe mai multe teme, fiind
adoptat de către regele Ioan cel fără de țară
2. reprezintă o importantă trecere de la elementele învechite de comemorare și
jurăminte, adică de la oral la scris, de la absolutism la constituționalism, de la evul
mediu la modernitate
3. prevederi:
a. garantarea alegerilor libere în cadrul bisericii, pentru a dobândi cu ușurință
unele posturi
b. prevederi vizau drepturile nobolimii, în ceea ce privește scutirea unora de
datorii și achitarea lor prin alte mijloace
c. alte măsuri acordau stoparea abuzurilor săvârșite de înalții funcționari regali
față de fermieri și oamenii liberi, datoriile dintre aceștia să fie stabilite prin
scris = proprietate privată
d. prevederi economice, cu scopul de a fluidiza acest comerțul (unifică sistemul
de măsuri și greutăși)
4. inițial, trebuiau să aibă o respectate limitată, dar cu timpul, aceasta a fost asociată cu
evoluția societății
5. articolul 61: foarte important, deoarece are legături cu formarea și evoluția
Parlamentului (a început cu obligația de a asigura respectatea măsurilor impuse de
cartă)
ii. The Habeas Corpus Act (1679); = you may have the body (if legal procedures are satisfied)
1. Act al celor 2 camere, care încă este respectat astăzi, adoptat de către rege;
2. Asigura siguranța ca nimeni să nu fie întemnițat fără a avea motive, decizie ce
consolidează același statut, gândit și în 1215, odată cu apariția Magnei;
3. Ușurează procesul de condamnare pentru cetățenii englezi, ulterior ajutând la lupta
împotriva detenției arbitrare de către autorități.
4. Acest document nu a avut o respectare continuă:
a. a mai fost suspendat, cum ar fi în anul 1793, când se credea că revoluția
franceză va inspira teritoriu englez.
b. Câteva suspendări în sec XX
iii. The Reform Act/Reform Bill/Great Reform Act (1832);
9
1. Reprezintă rezultatul luptelor din societatea engleză, cu un impact foarte mare asupra
acordării dreptului universal (exista vor cenzitar, dar și inexistența niciunui tip de vot)
– de la 366.000 la 650.000 (18%), însă foarte mic în cadrul clasei muncitorilor ( +
femei, nu aveau drept de vot)
2. Importante prevederi în extinderea electoratlului Camerei Comunelor și consolidarea
reprezentării în cadrul acesteia
3. Apare în contextul impactului pe care l-a produs revoluția franceză în Europa, în
special
4. Acest lucru necesita o reformă a Parlamentului, mai ales din cauză că era o distribuire
inegală a locurilor în CC
5. Tory – împotriva; Whig – pro
iv. The Parliament Acts (1911, 1949);
1. Puterile Camerei Lorzilor sunt limitate
2. Au rolul de a rezolva conflictele dintre cele 2 camere
3. 1911: îi este eliminată puterea CL de veto a unui act, cu unele excpții (întârzierea de
până la 2 ani a acestuia)
4. Reduce mandatul patlamentarilor de la 7 la 5 ani
5. 1949: se reduce dreptul de a întârzia o lege tot în cadrul aceleaiași camere
6. Se adoptă Money Bills/Private Bills, însă nu pot fi amendate de lorzi (sunt adoptate de
CC)
v. The Human Rights Act (1998).
1. Scop principal: incorporarea legii drepturilor și libertăților garantate de Convenția
Europeană a Drepturilor Omului (1853), în spiritul documentelor fondatoare
- Elementul specific al cutumelor este că acestea sunt cerute la un moment dat, fără a se face anumite
proceduri sau blocaje (=legitimitatea Constituției și a instituțiilor politice); - de exemplu, separația
puterilor în stat nu este respectat că așa ar fi înscris în lege, ci datorită faptului că aparține unei tradiții
practicate de mult timp (sec. XIV-XVI).
-
13. Sistemul de partide al Marii Britanii
Sistemul de partide este unul bipartidist, care mai ales pe parcursul ultimei jumătăți de secol, a avut o serie de
evoluții în sensul apariției unor noi partide mai mici, ce au reușit, pe alocuri, să obțină scoruri electorale care să le
permită câștigarea unui număr destul de mare de mandate în Parlament. Totuși, cele mai import două partide rămân
Partidul Conservator (partide de dreapta) și Partidul Laburist (partid de stânga), împărțindu-și perioadele de-a lungul
timpului.

14. Sistemul electoral al Marii Britanii


Ca urmare a referndumului privind brexitul, și ulterior, a divizării Parlamentului britanic în ceea ce privește
acest referendum, au avut loc alegeri parlamentare anticipate pe data de 8 iunie 2017. Rata participării la vot a fost de
68.8%, cea mai ridicată din ultimele două decenii. Partidul Conservator nu a reușit, în urma alegerilor, să obțină
majoritate absolută a voturilor care să ii permită să guverneze singur, fiind nevoit, ulterior, să propună un guvern
minoritar și să semneze un acord cu Partidul Democrat Unionist. Rezultatele alegerilor au fost următoarele:
- Partidul Conservator: 42.4%, cu 316 mandate;
- Partidul Laburist: 40%, cu 258 mandate;
- Partidul Național Scoțian: 3%, cu 35 locuri;
- Partidul Liberal Democrat: 7.4%, cu 12 locuri;
- Partidul Democrat Unionist: 1.8%, cu 10 locuri.
Nu există prag electoral, deoarece există un singur tur de scrutin în cadrul alegerilor.

15. Franța: tipul de regim politic, raporturi executiv – legislativ, rolul șefului statului, evoluții constituționale;
a. tipul de regim politic
- este organizat sub forma unei republici semi-prezidențiale;
10
- particularitate: atribuțiile președintelui Franței sunt, pe alocuri, mai numeroase decât atribuțiile altor șefi
de stat, în cadrul unei republici semi-prezidențiale;
- În prezent, în Franța, funcționează cea de-a 5-a republică.
b. raporturi executiv – legislativ
- Prim-ministrul este numit de către președinte;
o împreună cu Guvernul, acesta reprezintă, mai degrabă, voința președintelui decât a Parlamentului.
- Președintele Numește prim-ministrul și miniștrii Guvernului;
o Prezidează Consiliul de Miniștri alături de prim-ministru;
o Conduce Consiliul Superior de Apărare Națională;
o Poate dizolva Adunarea Națională:
c. rolul șefului statului
- Numește prim-ministrul și miniștrii Guvernului;
- Prezidează Consiliul de Miniștri alături de prim-ministru;
- Conduce Consiliul Superior de Apărare Națională;
- Poate dizolva Adunarea Națională:
o A cincea republică: s-a întâmplat de 4 ori:
 1962: de către de Gaulle, din cauză că Parlamentul/Adunarea Națională a refuzat să ofere
votul de încredere Guvernului condus de Georges Pompidou;
 1968: de către de Gaulle;
 1981: de către Francois Miterand;
 1988: de către Francois Miterand.
- Semneaă numirile în funcții ale miniștrilor, ale prim-ministrului, preecum și altor înalți funcționari ai statului;
- Face propunerea pentru comisarul european din partea statului;
- Poate delega conducerea Consiliului de Miniștri, în măsura în care nu poate fi prezent;
- Este ales direct de către popor, într-un sistem majoritar cu 2 tururi de scrutin:
o pentru a câștiga alegerile în primul tur, are nevoie de majoritate absolută 50%+1 din numărul de
voturi valabil exprimate;
o dacă niciun candidat nu obține acest număr de voturi, se organizează un al doilea tur de scrutin, la
care participă primii doi clasați în primul tur.
 La cele mai recente alegeri, în primăvara anului 2017, principalii candidați (adică cei doi care
au ajuns și în turul al doilea al alegerilor) au fost reprezentanții unor partide considerate anti-
sistem:
 Marine le Pen (Frontul Național – partid de extremă dreapta);
 Emmanuel Macron (Partidul „En Marche!” – partid de centru-dreapta, format cu
foarte puțin timp înaintea alegerilor).
 Primul tur al acestor alegerim de pe data de 23 aprilie 2017, se încheie cu un scor eelctoral
strâns între cei doi, și anume: 23,7% pentru Macron și 21,5% pentru Marine le Pen;
 În cel de-al doilea tur, din perioada 6-7 mai 2017, Macron câștigă detașat cu 66,1%, în timp
ce le Pen are doar 33,9%.
e. evoluții constituționale
 Prima republică: funcționează în perioada 1792-1799. Acesta a fost rezultatul revoluției franceze și a
urmat după căderea monarhiei absolutiste după Ludovic al XVII-lea. După încheierea primei republici,
Franța a avut o perioadă în care sistemul politic a fost acela al Consulatului, Directoratului și, ulterior, al
Imperiului lui Napoleon Bonaparte;
 A doua republică: funcționează în perioada 1848-1952, fiind rezultatul revoluției din 1848, care a
răsturnat monarhia lui Ludovic Filip;
 A treia republică: este rezultatul războiului franco-german, în urma căruia Franța este nevoită să pătească
daune de război Germaniei unificate și pierde chiar două regiuni – Alsacia și Lorena. În 1875, este
adoptată o nouă constituție, care instituie republica parlamentară. Funcționează în perioada 1875-1940;

11
 A patra republică: funcționează în perioada 1946-1958, după ce a fost adoptată o nouă constituție.
Perioada cuprinsă între 1940-1945 este considerată a face parte tot din republica a 3-a, chiar dacă în urma
capitulării Franței în 1940, Camera Deputaților și Senatul au delegat distribuția mareșalului Petain.
Motivul pentru care această perioadă este considerată partea celei de-3-a republici este că în tot acest
timp, Franța nu a avut o nouă constituție și a funcționat după cea anterioară;
 A cincea republică: este instituită în 1958, atunci când Charles de Gaulle propune schimbarea constituției
și transformarea Franței într-o republică semi-prezindențială:
a. În prima variantă a acestei constituții, președintele era ales în mod indirect de un Colegiu de
electori format din membrii celor două camere, alături de membrii consiliilor generale de la nivel
regional și reprezentanții aleși în consiliile municipale. În categoria membrilor consiliilor
generale, erau incluse și adunările teritoriilor de peste mări care aparțineau statului;
b. De Gaulle schimbă, însă, în anul 1962, prin referendum această prevedere, urmând ca președintele
să fie ales în mod direct de către popor pentru un mandat de 7 ani;
c. În anul 2000, o reformă electorală a propus diminuarea mandatului prezidențial de la 7 la 5 ani,
cum este și în prezent.
d.
16. Sistemul de partide al Franței;
o Multipartidist;
o cele mai importante formațiuni politice au fost:
 Partidul Socialist;
 Partidul Republican;
 Frontul Național.
o Tocmai acestă configurație a sistemului de partide face ca, în general, la alegerile prezidențiale, în
primul tur de scrutin să se prezinte între 6 și 8 candidați.
o
17. Sistemul electoral al Franței pentru alegerea membrilor Parlamentului;
- Adunarea Națională (Camera Deputaților – cameră inferioară);
 formată din 577 deputați;
 sunt aleși pentru un mandat de 5 ani;
 modalitatea de alegere este printr-un sistem elect majoritar uninominal cu două tururi de
scrutin:
 pentru a fi ales în primul tur, un candidat trebuie să obțină o majoritate absolută a
voturilor de 50%+1 din numărul total al voturilor;
 dacă niciun candidat nu obține, într-o circumscripție electorală, această majoritate
absolută, atunci se organizează un al doilea tur de scrutin, în care se pot prezenta doar
candidații care în primul tur au obținut un număr de voturi de cel puțin egal cu 12,5%
din numărul alegătorilor înscriși pe listele elctorale;
 particularitate: Nu doar primii doi ca la restul regimurilor de acest fel.
- Senatul (Camera Senatorilor - cameră superioară):
 Formată din 433 sentori;
 mandat de 6 ani, jumătate dintre ei fiind nevoiți să își reînnoaiscă mandatul odată la 3 ani
(precum în SUA);
 Modalitatea de alegere: vot indirect de către 150.000 de mari electori, adică:
o cei 577 de deputați;
o 1.900 de consilieri regionali;
o 4.000 de consilieri generali/regionali;
o 124.000 de consilieri municipali.
 Președintele acestei camere este ales odată la 3 ani după ce are loc reînnoinea mandatelor
pentru jumătate dintre senatori;

12
18. Germania: tipul de regim politic, raporturi execturiv – legislativ, rolul șefului statului, evoluții
constituționale.
a. tipul de regim politic
- RDG era formată din 5 landuri și avea o organizare a sistemului politic tot de tip parlamentar. Totuși, având
în vedere faptul că nu era un stat democratic nu se putea vorbi de separarea puterilor în stat. În 1990, se formează
Germania unificată ca un stat democratic, ce păstrează până în prezent sistemul politic parlamentar și o organizare
administrativă de tip federal.
- În cadrul consttituției adoptate în 1949, statul german era definit ca unul provizoriu, tocmai din cauza
împărțirii sale în 2 republici; această prevedere dispare din constituția din 1990, iar actuala cuprinde referiri la faptul
că unificarea Germaniei a fost realizată, că libertatea poporului a fost îndeplinită, și că statul german și structurile sale
politice nu mai sunt provizorii. Dpdv administrativ, federația germană este organizată pe 5 paliere:
1. Federația;
2. Landurile – 16 în prezent (model american);
3. Circumcripțiile administrative – 32;
4. Districtele și orașele;
5. Colectivitățile locale.
b. raporturi executiv – legislativ
Cancelarul este cel care stabilește componența guvernului și propune miniștrii care, în mod formal, sunt
numiți sau eliberați din funcție prin decizia președintelui. În general, în momentul când se încheie mandatul parl, se
încheie și cel al cancelarului, însă prin decizia președ, cancelarul poate rămâne în funcție până la formarea noului
guvern. Una dintre prerogativele importante ale cancelarului este că poate solicita președ dizolvarea P dacă acesta din
urmă refuză să acorde votul de încredere guvernului propus de cancelar. Perioada de timp în care președintele poate
face dizolvarea este de 21 de zile; dacă acum P alege un alt cancelar cu majoritatea abs a voturilor, acest lucru
anulează prerogativa președ de dizolvare.
c. rolul șefului statului
Mandatul președintelui este de 4 ani și poate fi reînnoit 1 singură dată. Ca urmare a faptului că el nu este ales
direct de către popor, deciziile sale au valoare juridică doar dacă sunt contrasemnate de cancelar sau de un ministru de
resort. În cazul în care postul de președinte se vacantează, el va fi exercitat de președintele Bundestag.
Ca în oricare reg parl, atribuțiile președ sunt limitate și cuprinde, în general, chestiuni de reprezentare, precum
și activități ca acordarea de premii sau decorații, promulgarea legilor, majoritatea acțiunilor de reprezentare externă a
statului căzând în sarcinile cancelaruluii.
e. evoluții constituționale
 Spațiul politic german a fost, pentru multă vreme, format din mai multe state mici, unificarea Germaniei
producându-se în 1871 și fiind menținută într-o primă faza până în 1945. După înceheierea DRM,
Germania a fost împărțită între puterile aliate, rezultând două state: RFG (stat democratic) și RDG (stat
sub influența sovietică pînâ în 1990).
 În cadrul RFG, o constituție de tranziție, cum se mai numește, este adoptat în 1949 și la vremeea adoptării
acesteia, opțiunea a fost pentru un regim parlamentar, respectiv o organizare de tip federal a celor 11
landuri care compuneau țara în acel moment.
 RDG era formată din 5 landuri și avea o organizare a sistemului politic tot de tip parlamentar. Totuși,
având în vedere faptul că nu era un stat democratic nu se putea vorbi de separarea puterilor în stat. În
1990, se formează Germania unificată ca un stat democratic, ce păstrează până în prezent sistemul politic
parlamentar și o organizare administrativă de tip federal.
 În cadrul consttituției adoptate în 1949, statul german era definit ca unul provizoriu, tocmai din cauza
împărțirii sale în 2 republici; această prevedere dispare din constituția din 1990, iar actuala cuprinde
referiri la faptul că unificarea Germaniei a fost realizată, că libertatea poporului a fost îndeplinită, și că
statul german și structurile sale politice nu mai sunt provizorii.

19. Sistemul de partide al Germaniei;


13
Spațiu politic german a fost, pentru multă vreme, format din mai multe state mici, unificarea Germaniei
producându-se în 1871 și fiind menținută într-o primă fază până în 1945. După încheierea DRM, Germania a fost
împărțită între puterile aliate, rezultând două state: RFG (stat democratic) și RDG (stat sub influența sovietică până în
1990).
In cadrul RFG, o constituție de traniție, cum se mai numește. Este adoptată în 1949 și la vremea adoptării
acesteia, a fost adoptată în 1949 și la vremea adoptării acesteia, opțiunea a fost pentru un regim parlamentar, respectiv
o organizare de tip federal a celor 11 landuri care compuneau țara în acel moment.
RDG era formată din 5 landuri și avea o organizare a sistemului politic tot de tip parlamentar. Totuși, având în
vedere faptul că nu era un stat democratic nu se putea vorbi de separarea puterilor în stat. În 1990, se formează
Germania unificată ca un stat deocratic, ce păstează până în prezent sistemul politic parlamentar și o organizație
administrativă de tip federal.
În cadrul constituției adoptată în 1949, statul german era definit ca unul provizoriu, tocmai din cauza
împărțirii sale în 2 republici; această prevedere dispare din constotuția din 1990, iar actuala cuprinde referiri la faptul
că unificarea Germaniei a fost realizată, că libertatea poporului a fost îndeplinită, și că statul german și structurile sale
politice nu mai sunt provizorii. Dpdv administrativ, federația germană este organizată pe 5 paliere:
 Federația;
 Landurile – 16 în prezent (model american);
 Circumscripțiile administrative – 32;
 Districtele și orașele;
 Colectivitățile locale.

20. Sistemul electoral al Germaniei pentru alegerea membrilor Parlamentului;
Acest tip de organizare face ca și reprezentarea politică să se realizee conform unui specific național, astfel:
 Parlamentul Germaniei cuprinde Bundestag și Bunde:
 Mandat de 4 ani;
 Proporțional pe liste.
În Bundestag membrii sunt aleși direct, prin vot universal. Sistem electoral majoritar uninominal.
În Bundesrat membrii aleși indirect de către guvernele locale din landuri.
În cazul Bundestag, votul majoritar este dublat într-o anumită măsură de un vot proporțional. Pentru a ajunge
membru aici, întâietate au acei candidați care au căștigat în circumscripțiile electorale care se organizează la nivelul
diviziunilor administrative, liste închise de partid, iar la nivelul cirzcumscrimpțiilor uninominale se depun candidaturi
individuale. Astfel, numărul de locuri obținute de un partid în Parlament este proporțional cu voturile obținute pe liste.
Pragul electoral este de 5%, sau de cel puțin 3 deputați votați în circumscripțiile uninominale (model federalist al
statului).
Nu se prevedea o schimbare a sistemului electoral în Germania, deoarece partidele sunt avantajate de acest
sistem mixt (a se vedea schimbarea din Marea Britanie, care dacă s-ar produce, ar favoriza mai mult partidele mici).
La ultimele alegeti parlamentare din octombrie 2017, din totalul de 709 de mandate în cadrul Bundestag, 299 au fost
alocate direct (sistem majoritar), restul de 410 fiind alocate în urma votului pe liste electorale. Cel mai mare număr de
mandate a fost obținut de CDU/CSU- Convenția Creștin Democrată/ Creștin-Socială, al cărui lider este cancelarul
Angela Merkel, care a obținut 246, unde 231 obținute direct și 15 pe liste. În cazul tuturor celorlalte partide
reprerzentate în Parlsament, numărul de mandate obținute pe liste este considerabil mai mare decât numărul de
mandate obținute. Al doilea partid ca numărul de mandate reprezentat în Parlamenent este SPD, cu 153 de mandate(94
pe liste), AFG- 92 de mandate (90 ăe liste), Free Democratic Party – 80 de mandate (toate pe liste), The Left Party –
69 de mandate (64 pe liste) și Partidul Verzilor – 67 de mandate (66 pe liste). În plus, mai sunt și doi candidați
independenți.
Bundesrat este compus din parlamentari numiți de guvernele landurilor. Fiecare land are un număr minim de 3
parlamentari până la 6 în funcție de mărimea landului. Având în vedere modul se compun cele 2 camere, și
reprezentarea este diferită, în sensul că se consideră că, deoarece este alees în mod direct, Bundestag reprezintă
întreaga națiune, iar cealaltă nivelul inferior al landurilor. Acest tip de alegere al celor 2 camere, se regăsește și în
atribuțiile diferite ale acestora; în acest sens, una dintre cele mai importante atribuții este alegerea președintelui, unde

14
Bundestag participă în mod direct, în sensul că președintele este ales de Adunarea Federală, formată dintr-un număr
egal de membri ai Bundestag și de membrii delegați ai parlamentelor locale.
Mandatul președintelui este de 4 ani și poate fi reînoit 1 singură dată. Ca urmare a faptului că el nu este ales
direct de către popor, deciziile sale au valoare juridică doar dacă sunt contrasemnate de cancelar sau de un ministrtu de
resort.
21. Analizați comparativ sistemele de partide ale Marii Britaniei și Germaniei;
22. Analizați comparativ sistemele electorale utilizate în Franța și Germania pentru alegerea membrilor Parlamentului;
23. Analizați comparativ sistemele electorale utilizate în Marea Britanie și SUA pentru alegerea membrilor
Parlamentului / Congresului;
24. Analizați comparativ modalitățile de alegere a șefului statului în Franța și Germania.

15