"Doina este o specie a liricii populare, caracteristica numai folclorului literar

românesc, în careomul, în directa relatia cu natura, exprima sentimentele de

dor si jale, stari sufletesti specificenumai românului si puternic înradacinate în
structura lui spirituala. Cuvintele "dor" si "jale" nuau corespondent în alta limba,
sunt intraductibile si definesc specificul sufletului românesc. In functie de cauzele
care determina exprimarea starilor sufletesti de dor si jale, doinele pot fi:doine de
dragoste, doine de catanie, doine de saracie, doine pastoresti, doine de haiducie,
doinede înstrainare, doine despre soarta si noroc. Stilistic, doina se
individualizeaza, între celelaltecreatii lirice, printr-o deosebita bogatie metaforica,
printr-o armonie perfecta a eului liric cunatura înconjuratoare, care amplifica
starile sufletesti exprimate".
Titlul este sugestiv pentru aceasta specie cu totul aparte în lirica populara
româneasca, fiindformat din substantivul articulat "doina", care defineste si
individualizeaza aceasta creatie. Altfelspus, titlul simbolizeaza ideea ca aceasta
poezie este reprezentativa pentru doina populara.Poezia "Doina" nu este structurata
pe strofe, fiind o unitate de exprimare a sentimentelor de jalesi dor, si sugereaza,
totodata, armonia, comuniunea omului cu natura.Inceputul poeziei este o adresare
directa, prin care poetul anonim, personificând doina, îsiexprima direct atractia
pentru aceasta creatie folclorica: "Doina, doina, cântic dulce, / [...] Doina,doina,
viers cu foc". Dragostea si pretuirea autorului anonim pentru frumusetea
neasemuita acântecului popular sunt exprimate prin repetitia vocativului "doina,
doina", precum si prinepitetele "cântic dulce" si "viers cu foc", sugerând totodata
vraja si farmecul prin care doinaemotioneaza profund sufletul românului.
Atitudinea de apropiere sufleteasca, pe care autorul popular o exprima cu
patima, este ilustrata si prin apozitiile "cântic dulce" si "viers cu
foc", undeepitetetele sugereaza muzicalitatea acestei creatii, precum si capacitatea
doinei de a alina dorulori suferinta profunda a românului.De când se stie pe aceste
meleaguri, românul a iubit creatia populara, deoarece prin intermediulei si-a
exprimat cele mai intime si profunde sentimente, si-a contopit sufletul cu aceste
comorispirituale: "Când te-aud. nu m-as mai duce!/ [...] Când rasuni, eu stau în
loc!", ilustrate prinverbe sau expresii sugestive.Ideea ca doina a însotit
dintotdeauna românul de-a lungul existentei sale, în orice împrejurare,este
exprimata în continuarea poeziei prin succesiunea anotimpurilor, ilustrate cu
principaleleelemente de natura specifice. Bucuria omului pentru venirea
primaverii, anotimpul care trezeste