Devenind misionari, sub nicio formă nu îi veţi învăţa pe oameni

creştinismul „confortabil”! Creştinismul „confortabil” nu

există!
Miercuri, 03 Februarie 2016 10:51
– Când, ocupându-ne cu activitatea misionară, discutăm cu oamenii pe stradă, cu ce trebuie să
începem? Trebuie să facem referire la Evanghelie sau trebuie să vorbim în acel limbaj care este mai
clar, adică în limbajul laic? Însă, cu ajutorul lui nu poţi exprima idei duhovniceşti înalte.

– Limbajul în care trebuie să vorbiţi este limbajul dragostei. Slujiţi aproapelui. Sunteţi capabili de aşa
ceva? Închipuiţi-vă, dacă în Sankt Petersburg... câte biserici sunt în Petersburg?

– Şapte sute.

– 700??? Şi, având 700 de biserici, oraşul arăta aşa? Iar eu, văzând cum se îmbracă oamenii seara,
eram aproape gata să cred că oraşul vostru ia parte la vreun concurs în a căpăta cea mai
necreștinească reputaţie... Dacă fiecare biserică din acest oraş va găsi cinci voluntari, veţi obţine
3500 de oameni, care ar putea, o dată pe săptămână, să meargă câte doi în diferite părţi ale oraşului
şi să întrebe de-a dreptul pe fiecare om pe care îl vor vedea: „Vă putem ajuta cu ceva?” – şi asta ar
fi de ajuns.

– Vorbiţi despre asistenta socială?

– Eu nu vorbesc despre asistență socială, eu vorbesc despre dragoste: „Pot face ceva pentru
dumneavoastră?” Dragostea de aproapele exprimată în fapte concrete, practice, în primul rând îi va
schimba radical pe înşişi aceşti 3500 de oameni şi, de asemenea, pe oricine cu care ei vor intra în
contact. Gândiţi-vă la aceasta.

Eu nu ştiu cum funcţionează în Rusia sistemul de îngrijire a bătrânilor. În SUA seamănă întrucâtva cu
un gulag: îi instalăm în clădiri speciale ca să nu îi vedem. Unii bătrâni locuiesc în aşa-zisele „colivii de
aur”, dar nu au posibilitatea de a comunica cu cineva. Câţi oameni v-aţi adunat astăzi aici, 40? În
acest oraş cu multe milioane de oameni cred că se pot găsi uşor 40 de bătrâni singuri, care ar fi
fericiţi dacă cineva ar veni la ei şi ar petrece cu ei măcar o jumătate de ceas. Când i-aţi vizitat ultima
dată? Înţelegeţi despre ce vorbesc? Vedeţi, dacă noi am trăi după credinţa noastră, ne-am schimba
şi pe noi înşine şi lumea din jurul nostru.

Puteţi fi contrazis, poate, nu cu voce tare, dar unii cu siguranţă gândesc: „acest monah
propovăduieşte Creştinismul radical...”

Slavă Domnului!

„... Dar asta se înţelege, căci el este monah. Noi, însă, trăim în lume, avem familii, mergem la
servicii...”.

Dacă singura cale de a practica creştinismul radical este să fii monah, atunci trebuie să vă lăsaţi soţia
şi să deveniţi monah, căci creştinismul prin natura sa este radical. Şi, dacă el nu este radical, atunci
nu este creştinism. Creştinismul este radical prin definiţie. Hristos a spus:

Dacă nu veţi muri, nu veţi trăi. Iar noi răspundem: Nu, aceasta nu poate fi înţeleasă literal.

Oare voi şi eu aparţinem unor Biserici diferite? Oare noi citim Sfinte Scripturi diferite? De fiecare
dată, când deschid Noul Testament, mă simt că într-un foc: nu îmi oferă nicio posibilitate de a mă
simţi confortabil, în schimb, zdruncina chiar temeliile vieţii mele. Ce Îi voi spune eu lui Hristos, dacă
El mă va chema astăzi la Sine? Ce Îi veţi spune voi?

„Ceea ce Tu, Doamne, ne-ai propus, este extrem de radical... Doar noi nu suntem fanatici, nu
suntem protestanţi. Un ceas, două, duminică este întru totul de ajuns “.

Iar El va spune: „Plecaţi de la Mine, nu vă cunosc pe voi”.

Această lume moare, iar voi vă purtaţi ca şi cum navigaţi într-o croazieră captivantă. Vreţi să fiţi
misionari, dar nu vreţi să trăiţi după Evanghelie. Vreţi, oare, să fiţi o povară în plus lumii care, şi aşa
şi-a ieşit din minţi? Sau vreţi să îi sloboziţi pe oameni de lanţurile acestei lumi? Cum îi veţi slobozi
dacă voi sunteţi înlănţuiţi de aceeaşi lume ca şi ei? Cum s-a făcut ca noi am devenit atât de plini de
sine? Voi trăiţi în aceeaşi lume neroadă în care trăiesc şi eu! Nu vedeţi, oare, cât este de pustie? Nu
vedeţi cât de tare se rătăceşte? Credeţi că astea sunt nimicuri? Nu vă simţiţi legaţi de această lume?
Cheia care deschide lacătul de la aceste lanţuri este viaţa trăită după Evanghelie. Devenind
misionari, sub nicio formă nu îi veţi învăţa pe oameni creştinismul „confortabil”! Creştinismul
„confortabil” nu există! Când veniţi la biserică şi auziţi cuvântul lui Dumnezeu, ar trebui să vă
aruncaţi în foc, ţinând cont de cât de departe vă aflaţi de el. Ar trebui să vă cutremuraţi când vă
apropiaţi de Sfânta Împărtăşanie. Nu întâlneşti asta prea des. E greu să trăieşti după Evanghelie,
dacă te iubeşti mereu pe tine însuţi. Pentru că, atunci când te iubeşti mereu pe tine însuţi, mereu
cauţi mijloace să-ţi faci viaţa plăcută şi să te înconjori de confort. Evanghelia spune contrariul.

Eu sunt convins că, mai devreme sau mai târziu, vreunul dintre voi îmi va spune: „Ceea ce spuneţi
sfinţia voastră este din cale-afară de extremist. Cum să ne purtăm cu aceia dintre noi care trebuie
totuşi să trăiască în realităţile lumii contemporane? Nouă ne trebuie nişte sfaturi practice “.

Bine, vă voi da un sfat practic: „Ieşiţi din mijlocul lor “(2 Corinteni 6, 17)

Şi mântuiţi-vă sufletul vostru, căci, dacă veţi rămâne în lume, veţi pieri. Acesta este cel mai simplu
sfat pe care vi-l pot da.

– În Petersburg există un post de radio catolic care îi fascinează pe misionarii ortodocşi. Nu aţi putea
da un sfat practic cu privire la cum şi despre ce trebuie să vorbească reporterii ca oamenii să nu fie
duşi în rătăcire şi să nu creadă că Romano-Catolicismul şi Ortodoxia sunt unul şi acelaşi lucru?

– Din nefericire, prin viaţa noastră noi nu ne distingem foarte mult de catolici. Uneori nu trăim nici
măcar cu acea evlavie cu care trăiesc unii dintre ei. Problema constă în faptul că oamenii nu pot
vedea deosebirea în ceea ce învăţăm noi, pentru că noi trăim la fel ca şi catolicii. Nu este nevoie să
vă îmbrăcaţi călugăreşte, deşi aceasta n-ar fi rău, dacă pe cineva interesează asta, n-aveţi decât...
Dar, dacă vorbim serios, atunci, dacă prin modul vostru de viaţă nu vă distingeţi absolut deloc de cei
necredincioşi, de sectanţi, de musulmani, de păgâni, ce va spune acest lucru despre voi?

– Acum ia amploare Mişcarea Harismatică, inclusiv şi în cadrul Bisericii Ortodoxe – darurile Duhului
Sfânt, vorbirea în limbi şi altele. Cum vă raportaţi la această mişcare, şi cum să înţelegem unde
lucrează într-adevăr Sfântul Duh şi unde are loc înşelarea?

– În primul rând, trebuie să ţinem minte că darurile harismatice ale Bisericii Primare aparţin întregii
Biserici. Sfântul Duh, care dădea aceste daruri, este Acelaşi şi astăzi ca şi în ziua Cincizecimii. În caz
contrar, Biserica ar fi moartă. Dar Biserica nu este moartă. Problema nu este cum lucrează astăzi
Sfântul Duh, problema suntem noi. Noi nu trăim în Biserică, noi nu răspundem la lucrarea Sfântului
Duh, noi nu ne curăţim inima pentru a-L vedea pe Dumnezeu, noi nu trăim pentru Hristos. De aceea,
Sfântul Duh nu produce înăuntrul nostru acelaşi efect pe care îl producea în interiorul Bisericii
Primare, pentru că noi suntem închişi pentru El.

Dacă sunteţi pictor, vă trebuie o pensulă bună pentru a picta un tablou. Dacă sunteţi un adevărat
maestru al artei dumneavoastră, dar vi se dă doar un singur fir de păr pentru lucru, poate că veţi
putea picta ca înainte ceva cu ajutorul lui, dar rezultatul final nu va fi tot atât de bun pe cât ar putea
fi dacă aţi avea un set de pensule bune. Aşa şi cu noi: Sfântul Duh poate lucra ca şi înainte prin noi,
dar lucrarea Lui va fi simţită mai bine, dacă noi vom lucra împreună cu El. Dacă episcopii, preoţii,
mirenii spun: „Nu, toate aceste daruri au existat în trecut. Astăzi nu poate există aşa ceva. Astăzi nu
există duhovnici buni. Astăzi nimeni nu are judecata duhovnicească” – atunci unde este Biserica?
„Nimeni nu poate trăi astăzi o asemenea viaţă duhovnicească” – atunci unde este Biserica? Voi
sunteţi Biserica şi, prin faptul că voi căutaţi confortul şi siguranţă personală, voi o ucideţi. Voi vreţi o
Biserică confortabilă, dar ea nu există. Domnul spune: sunteţi fie cu Mine, fie împotriva Mea
(parafraza la Matei 12, 30). În voi consta fie problema, fie rezolvarea ei. Vreţi să fiţi misionari?
Aprindeţi flacăra vieţii voastre duhovniceşti. Începeţi să postiţi, începeţi să vă rugaţi, faceţi
milostenie, slujiţi fraţilor şi surorilor voastre.

– Mulţumim, dar cum să înţelegem, totuşi, unde lucrează cu adevărat Sfântul Duh şi unde nu?
Mişcarea harismatică se dezvoltă şi uneori e greu de înţeles în ce măsură este ea parte integrantă a
Tradiţiei Ortodoxe şi în ce măsură este influenta protestantismului?

– În Biserica Ortodoxă avem episcopatul, a cărui existenta determina existenţa Bisericii...

– Da, episcopatul...

– O! Nu îmi place când îmi aruncaţi o astfel de privire la aceste cuvinte... (Râde). Noi avem Tradiţia
bisericească. Avem duhovnici pricepuţi. Avem oameni care trăiesc în rugăciune. Veţi întreba: Cum
să-i găsim? Unde sunt ei? Un om neduhovnicesc nu poate găsi ceea ce este duhovnicesc. Acest lucru
este imposibil. Ca să începeţi să deveniţi duhovnicesc, trebuie să vă ocupaţi cu râvnă de viaţa
dumneavoastră duhovnicească: să vă rugaţi, să postiţi, să mergeţi la dumnezeieştile slujbe, să citiţi
Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi. Să vă găsiţi un duhovnic. Fireşte, puteţi spune că nu există nimeni
prin preajmă pe care aţi dori să îl vedeţi duhovnicul dumneavoastră. Ce să spun... Asta o spune
mândria noastră. Dacă duhovnicul dumneavoastră sunteţi dumneavoastră înşivă, atunci aveţi un
duhovnic prost. Mai bine să găsiţi pe cineva acolo decât să vă conduceţi singur viaţa dumneavoastră
duhovnicească. Şi acesta va fi începutul. Sfântul Irineu a spus: noi avem duhovnicii pe care îi
merităm, pentru că nu ne rugăm ca duhovnicii noştri să fie sfinţi. Când v-aţi petrecut ultima oară
noaptea rugându-vă pentru preoţii pe care îi cunoaşteţi? Iată, de aceea nici nu puteţi găsi duhovnicul
necesar.

– Nu, eu nu am spus că nu există episcopi buni, eu am spus...

– Dar eu nu fac decât să glumesc puţin cu dumneavoastră, zâmbiţi! Ruşii sunt atât de serioşi!

– ... eu am spus că unii episcopi încuviinţează această Mişcare Harismatică, iar alţii – nu.

– V-am înţeles. Darurile Bisericii aparţin Bisericii. Faptul că fiecare om în parte nu poate uneori să le
arate, nu înseamnă că ele nu există. Eu cred că, pentru viaţa voastră duhovnicească este necesară o
parohie bună, un preot care se ocupă cu ceva mai mult decât cu simpla săvârşire a slujbelor
bisericeşti, care se roagă cu adevărat... Dar cum să înţelegeţi că omul trăieşte în rugăciune? Veţi
înţelege asta după faptul că omul vorbeşte despre Evanghelie, cugetă la ea şi trăieşte după ea. Veţi
vedea că după nimic altceva nu tânjeşte, în afară de Dumnezeu. Şi, iată, la un astfel de preot să
mergeţi. Atunci veţi avea o parohie sub a cărei protecţie vă veţi afla, Taine la care veţi participa, un
preot care se va lupta – şi, iată, acolo veţi putea începe o viaţă duhovnicească. Acolo veţi vedea
lucrarea Sfântului Duh iar viaţa voastră duhovnicească va începe să sporească. Iată unde este izvorul
credinţei. Nimeni nu poate fi credincios de unul singur.

– Bine. Eu vreau să fiu sfânt. Vreau ca prietenii mei să fie sfinţi. Vreau ca toţi cei care ne înconjoară
pe mine şi pe ei să fie, de asemenea, sfinţi. Ce să fac? După exemplul Părintelui Daniil Sasoev, noi
am organizat o asociaţie misionară, deoarece credem că activitatea misionară ne va stimula pe calea
către sfinţenie. Ce credeţi despre asta?

– Sunt de acord cu tot, dar cu o singură rezervă. Dacă vă veţi ocupa numai cu faptul că îi veţi atrage
pe oameni în Biserică, dar în egală măsură nu vă veţi lupta pentru propria voastră sfinţenie, vă va
aştepta înfrângerea. Foarte important este să înţelegeţi că activitatea misionară are o natură dublă,
care este alcătuită din propovăduirea Evangheliei, pe de o parte şi, pe de altă parte, din viaţa trăită
după Evanghelie. Acestea sunt totodată unul şi acelaşi lucru, şi nu sunt unul şi acelaşi lucru, pentru
că, dacă propovăduiţi Evanghelia, dar nu trăiţi după ea, în realitate nu propovăduiţi Evanghelia. Iar,
dacă trăiţi după Evanghelie, dar nu o propovăduiţi, nu trăiţi după Evanghelie.

– Când spuneţi că toţi trebuie să se lepede de lume, înseamnă că toţi trebuie să devină monahi?

– Nu.

– Atunci cine poate deveni monah?

– Există un criteriu simplu. Dacă vreţi să Îl iubiţi pe Dumnezeu, dacă ştiţi că sunteţi un mare
păcătos, dacă înţelegeţi că, trăind în lume, singur nu vă puteţi sfinţi şi dacă sunteţi conştient că nu
sunteţi îndeajuns de puternic ca să atingeţi acest ţel în căsătorie, deveniţi monah.

– Dar, dacă nu devin monah, atunci ce să fac?

– Dumneavoastră nu puteţi hotărî dinainte ceea ce veţi face. Dumneavoastră trebuie să vă îngăduiţi
să fiţi deschis, să fiţi sensibil pentru Sfântul Duh. Domnul spune: dă-Mi Mie viaţa ta, vino şi urmează-
Mi Mie. Aici nu încape discuţie. El nu spune unde vă va duce. Dacă sunteţi gata să muriţi, atunci veţi
înţelege ce trebuie să faceţi. Iar, dacă nu sunteţi gata să muriţi, nu veţi găsi răspuns la întrebarea
dumneavoastră.

Sursă: (Schiarhimandrit Ioachim Parr, Convorbiri pe pământ rusesc, Editura Egumeniţa, 2015)

Preluat de pe: MarturieAthonita.ro | Această lume moare, iar voi vă purtați ca și cum navigați într-o
croazieră captivantă