2.

Dipticele in cadrul anaforalei in diferitele rituri liturgice

Cap 1 Dipticele, natura, denumirea și scopul
- prin diptice liturgice înțelegem unitatea liturgică numită astfel îndeobște.
- nu înțelegem substratul material de tipul tăblițelor pe care erau scrise numele în antichitate, nici
obiectele de artă de tipul dipticelor consulare sau a altora neliturgice.
- unii foloseau numele de diptice pt aproape orice tip de rugăciune de mijlocire.
În Lit Euharistică există 6 categorii distincte de mijlociri:
1. Miridele comemorative ale Proscomidiei.
2. Ectenia Mare cu care se începe Enarxa
3. Aclamațiile în cinstea suveranilor; înaintea Trisaghionului, care era începutul Lit când
împăratul intra în Bis; astăzi repr prin Doamne mântuiește pe cei bine...Și ne auzi pe noi...
4. Ecteniile ce urmează după citirile biblice.
5. Pomenirile care interpun Heruvicul
6. Listele de nume și categoriile de persoane ce trebuie pomenite proclamate
concomitent cu mijlocirile anaforalei.
- unica împărțire rațională a dipticelor liturgice, a categoriilor de persoane sunt între vii și morți.
- diptic înseamnă o tăbliță pt scris; în gr creștină diptice denumea tăblița pe care erau scrise
numele spre pomenire și rug deosebite la Euharistie.
- αναφερω=a menționa, a raporta, a cita; αναφορα=referire, reamintire.
- practica bizantină așază dipticele morților înaintea celor vii
Dipticele pt morți au ieșit din uz:
- cu excepția unei rămășite: ecfonisul Mai ales după care urma pomenirea morților
- și a unei rubrici: ce indică diaconului să pomenească în taină în timp ce i se dă cădelnița
după Mai ales și cădește Sf Masă; astăzi cădirea e în cinstea Axionului
Dipticele celor vii:
- ecfonisul Întâi pomenește...Pe toți și pe toate...(reprezenta odinioară sfârșitul ambelor
liste de diptice morți și vii)
- în unele ediții grecești găsim o formulă prescurtată a dipticelor diaconale (Ieratikonul
atenian 1962) (Ieratikonul de la Roma 1950)
 - astăzi doar la Liturghiile arhierești mai solemne sunt proclamate în întregime dipticele
diaconale pt vii – diaconiconul palestinian din codexul Sinai Grecesc 1040 (după Întâi
pomenește)
- Brightman dă textul dipticelor aghiopolite moderne pt vii tipărite la Tipografia
Patriarhală din Ier; la sf pomenirii întâistătătorilor obs introducerea exclamației Întru mulți ani,
sugerând o confuzie cu fimi sau aclamațiile intrării; aclamațiile sunt laude, dipticele sunt
pomeniri.
SCHEMĂ: Mai ales – pomenirea morților – diaconul pe toți și pe toate – întâi pomenește
pomenirea viilor – poporul și pe toți și pe toate.

- Întâi pomenește vs simplu Pomenește

Sistemul modern (după Cinovnikul de la Varșovia din 1944): protodiaconul pe toți și pe toate –
poporul și pt toți și pt toate – episcopul Întâi pomenește pe patriarh și pe toți episcopii –
arhimanditul sau protopresbiterul zice Pomenește pe episcopul care slujește – după ecfonis
episcopul îl binecuv și pomenește încet pe preot – apoi protodiaconul pomenește pe patriarh,
episcop, preoți, călugări, pt țară, pt pace, bunăstare, izbăvire, mântuire – poporul pe toți și pe
toate
- primul pe toți și pe toate, dinaintea ecfonisul Întâi spus de episcop și folosit doar la Lit
arhierească, e o rămășiță a finalului dipticelor celor morți, ieșit din uz; de aceea la finalul
dipticelor celor vii mai este spus o dată având același rol.

Cap 2 Fundalul: dipticele liturgice răsăritene

în izvoarele timpurii
În sec IV în Răsărit existau două tradiții privind dipticele:
1. În unele zone ca Cilicia (est siriană) și Mesopotamia dipticele nu erau legate de jertfa
anaforalei, ci de oferitorul preanaforal sau transferul darurilor.
2. În rest dipticele erau proclamate concomitent cu mijlocirile pentru vii și pentru morți din
cadrul anaforalei.
- toate riturile au ajuns să prefere atât dipticele cât și mijlocirile în cadrul rug euharistice.
- mijlocirile euharistiei erau inițial situate în cadrul rug ce urmau după citiri, la sf Lit Cuv.
- rug de mijlocire ca și Sanctus ul nu au făcut parte din structura primară a rug euharistice – Trad
Ap a lui Ipolit nu pomenea de mijlociri.
- La sf Chiril Cateheza Mistagogică 5, 9 este unul dintre primii care dau mărturie pt existența
mijlocirilor anaforale.
- se spune că mijlocirile anaforale și dipticele preanaforale iși au originea în tranferul acestora,
(odată cu rug credincioșilor din care făceau parte) situate inițial după citiri; nu este corect.
- mijlocirile se găsesc atât în formulele rug iudaice care sunt strămoșul anaforalei euharistice, cât
și în toate celelalte structuri anaforale mai vechi: Didahia 10, 5; Evholog lui Serapion; Chiril
Cateh 5, 8- 9; Teodor al Mopsuestiei Omilia 16, 14; Const Ap VIII, 12, 40-49; Test Dom I, 23.

În sec IV întâlnim 3 tipuri de materiale de mijlocire situate în 4 locuri:

1. Rug credincioșilor după citiri, la sf Lit Cuv – cea mai veche practică, întâlnită în toate
izvoarele
2. Mijlocirile din cadrul anaforalei, parte integrantă a textului rug euharistice – întâlnite în
toate vechile anaforale, deși nu în același loc
3. Dipticele diaconale în timpul riturilor preanaforale sau în timpul anaforalei, dar nu parte a
textului anaforalei.
4. Ectenia de mijlocire de după anafora
- dipticele preanaforale au coexistat cu rugăciunile anaforale de mijlocire; Teod de Mops în
Omilia 15, 43 descrie modul în care diaconul proclama dipticele viilor și morților înainte de
anafora; în 16, 14, după epicleză menționează rug anaforale de mijlocire
- în sec IV-V proclamarea dipticelor preanaforale erau amânate pt a coincide cu mijlocirile,
acestea din urmă atrăgându-le în poziția lor în cadrul anaforalei.
-Papa Inocențiu I către Decentius ep Umbriei (416) – aici diaconul rostea numele celor ce
aduceau darurile, preanaforal.
-după teol lui Inocențiu, putem concl că citirea numelor dăruitorilor și a celor pt care au fost
aduse însoțea aducerea darurilor, iar mijlocirile le-au atras în cadrul anaforalei doar ulterior.
-Edmund Bishop spune că deosebirea clară între mijlocirile anaforalei și diptice se face pe baza
slujitorului care le rostește: proestosul (ep sau pr) recită mijlocirile; diaconul proclamă dipticele.
-în timpul sec 6, 7 când pr recită în taină anaforaua, inclusiv mijlocirile, acestea se contaminează
cu material diptical.
-Grisbrooke spune că dipticele exprimă cererile individuale, iar mijlocirile cererile Bis.
-la început prin diptice erau pomeniți cei care aduceau darurile, din sec IV în diptice erau
întâlniți și ep scaunelor mai importante.
-diptice și mijlociri sunt termeni analogi indicând practici liturgice similare cu localizare diferită,
totuși trebuie păstrată o diferențiere.
-dipticele în forma lor cea mai simplă, exprimă numele rostite cu voce tare, de către diacon, în
vederea pomenirii lor liturgice. Totuși dipticele pomeneau și pe cei care nu erau numiți, putând
să le înțelegem ca o mijlocire generală.

Egipt- sec 4-5

-Evhologhionul lui Serapion ne oferă la sf anaforalei o serie timpurie de mijlociri, anexate la
epicleza Logosului după cuvintele instituirii, înainte de încheierea anaforalei; mijlocirile izvorăsc
din epicleză ca o continuare firească a cererilor sale.
-Papirusul Strasbourg
-Didascalia arabica
Palestina
-Chiril al Ier – rug de mijlocire separate pt vii și morți, așezate după consacrarea prin epicleza
Duhului; aceasta va deveni structura anaforalelor de tip antiohian.
-Ieronim – comentariile la Iezechiel și Ieremia stau mărturie pt faptul că diaconul recita public
numele celor ce au adus daruri.
-Testamentum Domini – cred aduceau prescuri pt vii și pt morți; numele le erau notate pt
pomenirea lor la Euharistie.
Cipru
-Epifanie al Salaminei-vb de o pomenire a celor adormiți, atât a drepților cât și a păcătoșilor
Antiohia
-Const Ap. – o serie de mijlociri între epicleză și doxologia finală, dar fără menționarea
dipticelor sau proclamarea numelor
-Teodor al Mops
-IGA-vb de pomenirile morților la Sf Taine în predica sa antiohiană - Omilia 41 la Ep I către
Corinteni.
 -predica constantinopolitană-Omilia 21 de la F Ap vb de mijlocirile din timpul anaforalei
(la fel și predica antiohiană Omilia 41 la I Corinteni) (trebuie făcute pomeniri și mijlociri pt cei
morți când se săvârșesc Tainele, împreună cu sfinții); iar dipticele erau proclamate în același
timp*.
-Van de Paverd spune că Hrisostom nu se referă nici la diptice, nici la mijlociri, ci la
ectenia ce urmează după anafora, ce o vedem și în Const Ap VIII (fiindcă la Antiohia mijlocirile
și dipticele, care diptice deja erau înaintea anaforalei și, dacă nu erau, ar fi însoțit oricum poziția
mijlocirilor, astfel că IGA nu se referă nici la una nici la alta, ci la ectenia de după anafora .
-Ordinea lui ar fi (Din Despre Preoție): mijlocirile pt vii și morți – consacrarea sau
epicleza și jertfa darurilor – frângerea de după anafora înainte de împărtășire – împ – cuv
instituirii și epicleza – Sanctusul. (o ordonare pur retorică, având în vedere că tratatul nu era un
manual de tipic liturgic)
-anaforalele de tip antiohian: narațiunea instituirii – epicleza – mijlocirile – împărtășirea.
(Omilia a 3 a la Ep către Efeseni a lui IGA respectă această ordine)
* dipticele erau proclamate în același timp-omilia 21 la F Ap începe cu diaconul rostește, astfel
încât IGA se referă la exclamațiile diaconale (dipticile morților), iar nu la mijlocirile anaforalei;
dar știm că acestea erau rostite concomitent.
Cilicia
-Teodor de Mops- (Omilia 15, 43) avem date despre diptice înainte de dialogul care precede
anaforaua; ele erau două liste cu vii și morți; citite înainte de anafora; pomenire generală, chiar
dacă numele se selectau.
-Dionisie Ar.-sec 6, în Ier Bis, plasează dipticele printre riturile preanaforale, între sărutare și
spălare.
-Sin din Mopsuestia din 550- detalii privind dipticele pt morți; sin convocat pt căutarea lui
Teodor în diptice, condamnat ca eretic la Sin 5 Ec; dipticele erau complet ierarhice; numele
înscrise în ele erau sub control canonic; apar numele unor ep din alte regiuni – trecerea de la
dipticele locale la dipticele confesionale.
 Mesopotamia Vest Siriană
-Iacov de Sarug – se plânge de uitarea obiceiului de a aduce la Euh daruri de pâine și vin pt
pomenirea celor morți.
-Canoanele lui Marutha-vb de diptice pt că diaconul este cel care le proclamă; dipticele ierarhice
mai ample (nu numai locale) din duminici; diferențiere dintre dipticele din zilele de rând și cele
de dumincă.
Mesopotamia Est Siriană
-Narsai – (sf sec V) citirea celor două seturi de nume, vii și morți, în timp ce se dă Pacea; se
referă la lungile diptice mesopotamiene numite Cartea Vieții.
-Gavriil din Basra- diferențiere dintre dipticele din zilele de rând și cele de dumincă; la sărbători
trebuie citite amândouă, iar duminicile doar a celor vii.

Cap III Dipticele în afara bizanțului

Palestina
-Dipticele aghiopolite din codicele Sinai Gr 1040 –cel mai vechi text lit care cuprinde textul gr.
al dipticelor; sec 12; diaconal grecesc; folosit în Patr Ierusalimului; dipticele celor morți
încadrate între 2 pomeniri de vii; vii- morți – morți și vii – a tuturor
-Dipticele metrice din codicele Sava 153
-Dipticele palestiniene ale Lit Sf Iacov – dipticele morților urmează aceiași ordine ca cele
armene, vest siriene, mesopotamiene, egiptene, etiopiene: M.D, SF Ioan, SF Ap, prooroci
patriarhi, Stefan, mucenici, mărturisitori, sf păr și arhiep locali adormiți (nume), sf păr și
învățători (nume), păr sinodali (număr), sf păr și asceți (nume), pr, diac, ipodiac, citți, înv,
exorciști, psalți, monahi (fără nume), împărați (nume).
Dipticele armene
-Pataragul sau din Lit armeană-mijlocirile anaforale urmând după epicleză ca în cea
antiohiană; structură similară cu cele bizantine prin pomenirea morților înaintea viilor; revenirile
la vii și la morți-influența Lit gr a Sf Iacov; dipticele însoțesc mijlocirile;
-fiecare unitate a dipticelor ( v și m) se deschid prin ecfonisul
proestosului care introduce proclamația diaconală;
 - morți – vii – morți și vii – a tuturor (ordinea trădează
influența bizantină; iar revenirea la pom morților și a viilor și poziționarea diaconului la
pomenire trădează influența Lit Sf Iacob, palestiniană sau ierusalimiteană)
-Tâlcuitorii Lit armene – sec X; cea mai veche descriere a slujbei euharistice armene aparține lui
Chosrov (Un comentariu al Rug Euharistice); descrie și mijlocirile anaforale, spunând că în
cadrul acestora unele pers sunt pomenite cu numele, altele sunt incluse în pom gen.
- Nerses dedică dipticelor cap 57 al Comentariului Tainei Jertfei
(diaconul proclamă în auzul pop pom numelor sf)
- Ioan de Atjesh în sec 13 confirmă com de mai sus.
Siria și Mesopotamia
-Dipticele din Mesopotamia și Cartea vieții- citită înaintea anaforalei în locul tradițional al
dipticelor (preanaforal); cuprinde o lungă serie de diptice ale morților (forma iacobită: sf ai VT și
ai NT, cei din trad iacobită, de la primele 3 sin ec; forma nestoriană: în plus o comemorare a sin
de la Niceea); tâlcuitorii siro iacobiți Gheorghe și Moise Bar Kepha cunoșteau 2 tipuri de diptice:
-Dipticele siro-antiohiene- 2 tipuri de diptice: preanaforale sau Cartea vieții a iacobiților
mesapotamieni și dipticele anaforale cu originea în Siria sau Palestina care însoțeau mijlocirile
anaforale de după epicleză; rezumau cu glas tare de către diacon rug spuse în taină de către pr.
-Cartea Vieții iacobită este o lungă piesă nestoriană; vechea practică siro antiohiană confirmă
locul dipticelor iacobite în cadrul anaforalei; evoluție de la pom numelor, la pom obștești, ce
doar punctează ceea ce pr pom în taină.

Dipticele egiptene
-Mijlocirile copte astăzi-exclamații diaconale Rugați-vă ce preced rug pr de mijlocire; în timpul
anaforalei pr face semn diaconului să arate comunității pt ce se roagă.
-Dipticele etiopiene – derivă din practica coptă
-Făclia din întuneric și tîlcuirea Lit-un comentariu privind obiceiurile Bis Copte; tâlcuirea Lit
euharistice; după Sanctus la Lit lui Grigorie sunt rostite rug de pomenire; diaconul apoi pom
numele patriarhilor și al părinților, începând cu MD și terminând cu Sever eroul monofizit.
-Fragmente dipticale: (folosesc un vocabular liturgic standard): Papirusul Cairo (sec 6; un
fragment de mijlociri egiptene gr; „tuturor drepților celor adormiți pe care cu numele îi
pomenim” ar putea indica la o listă dipticală, la care sunt pomeniți și laici); Papirusul Berlin
(sec 7; cuprinde o listă mixtă a viilor și a morților; aici găsim paragraful pe care îl vedem astăzi
rostit de proestos în taină la mijlocirile anforale, și care at ar fi putut fi ecfonisul originar care
introducea dipticele morților); Dipticul Luxor (fragment diptical gr din sec 7; prezența pom
laicilor între numele pom în diptice pt vii arată folosirea parohială a dipticelor pt oameni de rând;
la sf dipticelor pt morți pom pe mucenicul zilei, ca în Strasbourg 254); Dipticul Boston (o listă a
papilor Alexandriei morți, incluzându-l pe Andronic și Sever, la fel ca în Luxor și ca în Făclia
din întuneric; arată un fenomen de universalizare, de trecere de la un diptic local la unul
confesional); Papirusul Viena; Coptica Lovaniensia, British Library (sec 10; cuprinde două
piese lit distincte; una parte a mijlocirilor pt morți ce urmează după epicleză și un diptic diaconal
pt morți, ce cuprinde fraza, „drept învățând cuv adevărului” utilizată în mijl sau diptice din
majoritatea tradițiilor; Papirusul Londra 514 ( sec 10; un posibil fragment de diptice; cuprinde
fimi sau aclamații pt papa Chael si ep Victor); 513 (dă începutul dipticelr din Lit alexandrină a Sf
Grigorie; dă începutul dipticelor diaconale ale morților); 155; 971 (un fragment de diptic de la
Panopolis). Caract comune ale dipticelor egiptene: o frază de deschidere pomenind pe MD, pe Sf
ioan și alți sfinți intonați de proestos ca parte a anaforalei; numele ierarhilor aflați în scaun și a
liturghisitorilor; numele papilor Alexandriei morți începând cu Marcu.

Cap IV Dipticele bizantine ale morților: istorie și liturghie

Izvoarele istorice
-IGA (Omilia 21 la F Ap rostită în 41 la Const)-unul dintre cele mai vechi izvoare pt istoria
dipticelor; vb de mijlocirile anaforale de după consacrare și înainte de împărtășire; există și o
exclamație diaconală la început și se poate referi la diptice; conflictul dintre Teofil, unchiul lui
Chiril al Al cu IGA, exilul acestuia; patriarhul Atticus al Const, reașază numele lui Ioan în
dipticele morților, spre mâhnirea lui Chiril; și în Antiohia poporul cerea reașezarea lui Ioan în
diptice; această istorie oferă detalii prețioase despre existența dipticelor.
-Izvoare ulterioare-sec V-XIII; patr Ghenadie I, sec 5, după Calcedon, intercalează ecfonisul de
pomenire a Născătoarei de Dumnezeu în Lit Const.; până în sec XVI acesta introducea dipticele
diaconale ale morților;
 -Sin de la Const 518 proclamă în diptice cele 4 sin ec. la cererea poporului
procalcedonian; pom ca în Sinai Gr 1040
-Maxim Mărt în Scoliile la Ier Bis vb de doua seturi de diptice bizantine dar
care nu se află în preanafora ca la Dionisie; împărațiii să fie pomeniți cu numele după cinul
preoțesc; existau diptice atât pt morți cât și pt vii, proclamate de diacon, în această ordine, în
timpul anaforalei;
Izvoarele litugice
-practica pom morților după Mai ales și a început ieșirea din uz din a doua jum a sec 11, diaconul
pomenindu i de acum în taină (Codicele Paris Nouv Acq lat 1791)
-Protheoria-ambele seturi de diptice printre ultimele izovare care le menționează; la Andida
scris, sec 11 scris de Nicolae al Antidei; reflectă linia principală a practicilor bizantine ale epocii;
descrie o lit cu arhiereu; diaconul pom cu glas încetișor dipticele celor morți; Întâi pom deschide
dipticele viilor
-Dipticele păstrate în izv lit: Versiunea lui Leon Thuscus (după ecfonisul marian diaconul în
altar exclamă „și pe cei pe care fiecare îi poartă în cugetul său”, iar pop rsp „și pe toți și pe toate”
– acesta închiei citirea listei morților, și va apărea de acum ca introducere a dipticelor celor vii);
Evhologhioanele și diataxele manuscrise (din sec 11 pomenirile morților au ieșit din uz, dar s-
au păstrat citirea lor de către diacon în taină la lit arhierească; un Cinovnik slavon din sec 16
spune că diaconul stă în dreapta sf mese și face pomenirile; codicele Moscova Sinod Gr 381
păstrează exclamația diaconului remarcată de Thuscus, după pom morților; evhologhionul
contemporan din Atena spune că această exclamație este păstrată doar dacă slujește un episcop).
-Degenerarea dipticelor: Evhologhioanele și diataxele (pomenirile morților sau listele
diaconale se făceau în taină și au început să fie confundate cu mijlocirile anaforale pt cei răposați
citite de către pr.; întâlnim prima dată în diataxa lui Filotei 1347, când diaconul pomenea pe cine
vrea el; rubrica pt dipticele diaconale poate fi găsită acum nu numai după Mai ales,ci și după
ecfonisul Întâi pom care începe dipticele celor vii; în codicele și mărturiile italo-grecești dipticele
au fost strămutate la sf pomenirilor anaforale ale morților făcută de pr, urmând după formula
diconului Și pt toți și pt toate, fuzionând cu mijlocirile anaforale făcute de pr, astfel încât nu mai
sunt diptice decât cu numele; după Mai ales, în timpul căditului diaconul pomenea acum și morții
și vii.
-Ediția princeps a quandaqului melchit-Lit arab pregătit sub Atanasia IV Dabbas în Valahia și
tipărit cu aj lui Cntin Brâncoveanu la M Snagov; dipticele morților nu sunt după Mai ales, iar
înainte de Întâi pomenește care introduce dipticele celor vii există un diptic diaconal al morților;
singurul text modern bizantin conținând dipticele diaconale ale morților pe care îl cunosc;
exclamația diaconala Și pt cei pe care și pt toți era parte și pt pomenirile viilor dar și morților.
-Irmosul Născătoarei Vrednică ești sau echivalentele sale praznicale urmează ecfonisului din sec
16; un tropar al Născăt s a ivit încă din sec 10 înaintea ecfonisului marian și după el citit în taină
de către diacon sau preot, devenind apoi de sine stătător; din sec 11 citirea cu voce tare a listelor
diaconale a ieșit din uz, lăsând un spațiu vid între cele două ecfonise ale proestosului Mai ales și
Întâi pom; troparul Născăt deja citit în particular de pr ca o introducere la pom morților a umplut
spațiul rămas liber.

Cap V Dipticele bizantine ale celor vii:

Istorie și Liturghie
Izvoarele istorice
Pomenirile intereclesiale dintre Patriarhate
-dipticele celor vii erau la fel de importante ca a morților în politica intereclesială; o expresie a
comuniunii în cadrul pentarhiei.
-schisma acachiană (484-519); numele erau citite cu voce tare; pomenirea unui ep însemna
comuniunea cu el; ruptura dintre Roma și Const, cum că patriarhul Acachie l-a pomenit pe papa
monofizit al Alexandriei Petru Mong; papa Felix cere scoaterea lor din diptice; Acachia a
contraatacat ștergând numele papei din dipticele Marii Biserici, inițiind schisma acachiană de de
35 de ani; nu era vorba de rugăciunea pt ei, de mijlociri, ci de pomenirea cu voce tare din diptice;
citirea viilor și a morților recunoștea comuniunea cu el sau că a murit în com cu Bis;
-dipticele bizantine au fost multă vreme o chestiune de importanță politică în rel dintre Răs și
Ap; sin Cnopol II din 544 din jurul celor Trei Capitole face pe Justinian să-l scoată din diptice pe
papa Vigilius
-relația cu Roma; sin de la Florența, actul final al dramei dipticelor; după moartea patr Iosif ep
greci refuzau să-l pom pe papa Eugeniu 4 în diptice; papa nu dădea mare importanță pom din
diptice; orientările dipticale din Apus erau focalizate pe comunitățile bis locale, iar nu pe rel
interecclesiale, așa cum era în tradiția bizantină;
-dipticele era folosite în Lit Marii Bis; o expresie a comuniunii interecclesiale;
Pomenirile intereparhiale în cadrul Patriarhiilor
-patriarhiile inferioare aveau datoria să le pom la diptice pe cele din pentarhie; ep locului era
pomenit în diptecele Bis sale; mitr de la Târnovo;
Dipticele locale eparhiale
-patriarh Atanasie I(1309) se plângea împăratului Andronic II Paleologul că ep îi neglijau
pomenirea în propria eparhie: ep trebuiau să pom pe ierarhul în a cărui jurisdicție slujea chiar
dacă se întâmpla să-i fie superior.
-la fiecare treaptă a scării ierarhice, proestosul Lit era obligat să-și pomenească ep imediat sup.
Pomenirea suveranilor
-patriarh Eftimie refuza să o pomenească în diptice pe Zoe Carbounopsina, a 4 a soție a
împăratului Leon VI.
Izvoarele liturgice
Ecfonisele proestosului
-Întâi pomenește introducea dipticele celor vii; finalul drept învățând...(II Tim 2, 5) este o
formulă lit standard, parte a fondului comun timpuriu de fraze lit din toate trad.
-pom la sg doar a superiorului ierarhic imediat, reflectă precizia comuniunii ecclesiale; bis este
comuniunea locală exprimată prin comuniunea euharistică, dar este și kinonia rel ecclesiale,
interconectate, rânduite ierarhic ale cred cu ep, și a ep cu superiorii lui.
-în mănăstirile stavropighiale doar patriarhul avea dreptul la anaforaua numelor;
-s-au introdus treptat pomeniri ierarhice tip scară (mai mulți ep) în cadrul ecfonisului Întâi
pomenește, păstrându-se forma de sg. (avem un ex în scrisoarea pr cretan Mihail către patriarhul
Mitrofan II, după unirea florentină, întrebându –l cum ar trebui să pom, văzând ca la Întâi pom îl
pomenea pe papă, pe patriarh și pe arhiepiscopul locului)
-astfel proestosul a fost det să se roage nu numai pt ep ierarhic imediat superior ci și pt
autoritatea centrală cârmuitoare a Bis sale.
-Particularitatea italo grecească-exclamația de deschidere a dipticelor celor vii este redusă la o
pomenire generală a ierarhiei, Întâi pom întregul episcopat drept învățând...; întâlnită în peste 20
de mss italo gr din sec 10 până în sec 16.
 Dipticele diaconale - destinate inițial proclamării publice, sunt plasate după Întâi pom,
fiind indicată pomenirea în taină (cod Sinai Gr 962; au ajuns să fie confundate cu mijl anaforale;
deși nu au ieșit din uz au evoluat ca și cele ale morților, transformându-se în taină.
- dacă în unele evhologhioane (Grottaferrata GB4) și codice (Sinai
Gr 958), sec 10-11, mai găsim textul unei forme a dipticelor diaconale, pomenind diferite nevoi,
de prin sec 15 (Ambrosiana 84, Sinai Gr 1919) găsim un text recept „Diaconul: Dipticele celor
vii”, ce trimite spre o pomenire în taină; se confundau cu mijl anaforale făcute în taină.
-dipticele bizantine nu sunt doar o simplă aducere aminte de cei pt care dorim să ne rugăm, ca
listele diaconale, ci o proclamare publică a celor cu care Bis locală se află în comuniune; o
tranziție spre stilul parohial al dipticelor și o îndepărtare de dipticele de comuniune.
Evoluția dipticelor diaconale constantinopolitane ale celor vii trebuie să ne îndreptăm spre
izvoarele:
- manuscrisele diaconiconului (Sinai Gr 1040, diaconicon palestinian din sec 12 - vedem cum
pr spune Întâi pom pe ep locului, și apoi diaconul, cu voce tare, pomenește pe toți ierarhic
(patriarhi, episcopul locului, preotul, diaconii, împărat, pace, bis, răscumpărarea celor robiți,
oaste, pop; Paris Gr 2509 merge pe același fir, adăugând doar alți membri ai casei imperiale;
versiunea latină a lui Leon Thuscus, mai mult un fimi sau o aclamație, căci apare întru mulți ani
la pom patriarh ec observând o confuzie sau o contaminare a dipticelor cu fimi; aici mai vedem
și faptul dipticele erau proclamate nu doar la slujbele patriarhale sau arhierești, ci și la zilele
solemne –magna festiuitas sau marile praznice- sau când proestos era un preot).
-diataxele (Moscova Sin Gr 381, sec 14 – pomenirea proestosului, dipticele nu erau
particularități doar pt lit arhierești; Vatican Gr 573 sec 14-15, diptice diaconale pt o lit
preoțească; Vatoped 133 sec 14 – deja renunțarea la dipticele complete la slujbele preoțești; când
nu era ep ele erau spuse în taină)
-aceste izvoare dem o tradiție rel stabilă pt textul dipticelor bizantine ale celor vii.
-așadar, dipticele nu erau la origine doar o particularitate a rânduielii arhierești de slujbă; ele erau
proclamate și în zilele mai solemne și la Euharistiile la care proestos era un preot; în acest caz,
după diataxa Vatoped 133, diaconul pomenește doar în taină pe egumen și pe restul.
-arhieraticonul (Versiunea arabă veche a Lit IGA, sec 11 - și aici patr Antiohiei este pom
primul; Arhieraticonul lui Gemistos sec 14 – descrie ritul patriarhal al catedr Sf Sofia; diaconul
Si pt cei pe care fiecare îi are în cuget – patriarhul zice simplu Pomenește...pe toți ep; dacă este
proestos alt ep zice Întâi – diaconul apoi de pe amvon lista diaconală a celor vii; Jurnalul
arhidiaconului Pavel din Alep – în sec 17, printr-o călătorie împreună cu tatăl lui Patr Antiohiei
Macarie II, descrie lit patriarh din Cat Sf Ghe din Const; repetarea ecf de pom a patriarhilor de
către primul mitropolit, apoi marele iconom pom pe cel al Antiohiei, fiecare mitr numele patriarh
Const, apoi al Antiohiei, apoi arhid rostește dipticele patriarhilor are întâietate patriarhul care
prezidează în propria jurisdicție, apoi cel care este prezent la slujbă indiferent de rangul din
pentarhie; Proskinitarul (Închinător) lui Arsenie Suhanov – stareț trimis la Ier să vadă rânduielile
de care s au îndepărtat rușii – din nou on contaminare a fimi cu diptice; Diataxa patriarh
Atanasie III al Const: diacon și pe toți si pt toate – patriarh Pomenește pe întregul episcopat –
următ ierarh Ântâi pom pe patriarh – arhid pom pe ceilalți patriarhi, Țar)
-deși dipticele bizantine diaconale depline ale celor vii au fost restrânse pt Lit arhierești , în
practica rusească anaforaua dipticelor a fost permisă și stareților; o revenire la practica mai
veche.
-dipticele celor vii sunt proclamate de către diacon între ușile deschise ale altarului, cu fața spre
popor; de pe anvon
-izv it-gr manifestă o tendință de eliminare a listelor diaconale, păstrând o proclamare obștească
care introduce pomenirea în taină-o îndepărtare de dipticele bizantine
-baza dipticelor diaconale bizantine ale celor vii: diac Să pt toți pe care fiecare îi are în cuget –
Poporul Și pe toți și pe toate – Pr Întâi pom pe arhiepiscop pe care îl dăruiește – Diaconul
dipticele celor vii: patriarh Nichifor al Ier, Const, Alex, Antioh, Petru ep, preotul slujitor,
preoțime, diaconime, cin pr, împărați (nume), pacea lumii, biserică, răscump robiților, cei din
necazuri, oștire, poporul de față, pe toți și pe toate – Poporul Și pe toți și pe toate.

Cap VI Questiones disputate privind

Dipticele bizantine: cine, unde
și în ce ordine?
-folosirea parohială a dipticelor pt oameni simpli cum găsim în Apus, nu este întâlnită și în mărt
documentare din Răsărit.
-în cadrul dipticelor nu era pomenit oricine, ci numai ierarhii, liturghisitorul și demnitarii cu
numele; ceilalți erau pomeniți prin formule generale; erau menționați cu numele doar cei pt care
erau cerute pomeniri speciale;
-în dipticele morților erau pomeniți ep locului decedați și canonici, patriarhii; cei mai importanți
împărați – fondatori ai imperiului si cei de curând decedați.
-dipticele nu erau singura ocazie în care se făceau pom lit; mai existau rug cred de după citiri,
mijlocirile anaforale
-mijl anaforale îi pom pe morți înaintea celor vii
-IGA spune că morții sunt pom înaintea celor vii; la Const era invers; el ar fi adus această
practică din Antiohia;
-la Maxim, dipticele m și a v erau proclamate în timupul anaforalei.
-dipticele Marii Bis aveau locul tradițional în cadrul anaforalei (mărturii Sin din Const 518 și
apoi Epistola adresată papei Hormisdas; Epistola lui Iacov al Edesei)
-dipticele erau concomitente cu mijlocirile anaforale, iar nu parte a riturilor preanaforale