URSI

Ursidele (Ursidae) sau urșii sunt o familie de mamifere mari din

subordinul Caniformia răspândite în emisfera nordică, existând
câteva specii și în America de Sud. Sunt animale omnivore de
talie mare, voluminoase și masive, cu coadă scurtă și, de regulă,
ascunsă între perii blănii, cu cap rotund, bot alungit și, de obicei,
trunchiat, gât scurt și gros, urechi scurte și ochi relativ mici, negri
sau cafenii. Labele au câte cinci degete prevăzute cu gheare
puternice, încovoiate și neretractile. Mersul lor este plantigrad.

Urșii sunt animale carnivore de talie mare, voluminoase, masive

și greoaie. Ursul malaiez (Helarctos malayanus) este cel mai mic
reprezentant al familiei: lungimea corpului 1,2-1,5 m, greutatea
27-70 kg. Ursul brun are o lungime de 2 m și o greutate de 150-
250 kg, iar ursul polar o lungime de 2,4-2,7 m și o greutate de
400-590 kg. Cel mai mare reprezentant este ursul grizzly cu o
lungime de 2,8 m și o greutate de 780 kg, fiind cele mai mare
mamifer carnivor actual. Masculii sunt cam cu 1/5 mai mari decât
femelele. Trăiesc până la 15-30 de ani în stare liberă, iar în
captivitate, un urs polar a trăit 47 de ani.
Urșii au, în general, capul rotund și mare și gâtul scurt și gros.
Botul este alungit și, de obicei, trunchiat, iar buzele sunt mobile,
mult desprinse de gingie. Urechile sunt scurte, drepte și rotunjite,
iar ochi relativ mici. Coada este scurtă, vestigială și, de regulă,
ascunsă între perii blănii.
Picioarele anterioare și posterioare, potrivit de lungi, puternice și
groase, au câte cinci degete prevăzute cu gheare foarte mari,
puternice, încovoiate, ascuțite și neretractile, pe care le folosesc
la sfâșiat prada și la săpat pământul. Tălpile, la urșii tereștri sunt
păroase, iar la cei cățărători, golașe.
Dentiția are următoarea formulă: 3•1•(4-3)•2/3•1•(4-3)•(3-2) x 2 =
36-42 de dinți. Incisivii ursidelor sunt relativ mari, cu o coroană
crestată, iar caninii deosebit de puternici. Măselele sunt adaptate
pentru mestecarea hranei vegetale. Premolarii sunt de tot reduși,
iar molarii bine dezvoltați, având o suprafață triturantă complicată
și prevăzută cu tuberculi lați. Măselele carnasiere (ultimul
premolar superior și primul molar inferior), în special cea
inferioară, și-au pierdut caracterul de dinți tăietori, devenind
tuberculate.
Limba ursidelor este netedă, stomacul simplu, intestinul subțire
puțin diferențiat de intestinul gros, iar cecul lipsește.
Craniul cerebral al urșilor este alungit și prevăzut cu o creastă
bine dezvoltată.

Este o greșeală să se creadă că urșii se mișcă încet, greoi și

neîndemânatic. În realitate, față de masivitatea evidentă a
corpului, ei aleargă repede și sunt rezistenți, iar în mișcări sunt
atenți și preciși. Urșii au un mers târșâit, călcând pe toată talpa
(sunt plantigrazi) și ating pământul cu călcâiul. Ei pot umbla și pe
picioarele posterioare, se pot cățăra pe arbori, îndeosebi speciile
de talie mai mică și înoată bine.
Dintre simțuri, cel mai bine dezvoltat este mirosul, apoi auzul,
văzul este cel mai puțin dezvoltat.
Urșii sunt animale nocturne sau crepusculare, iar ziua stau
ascunși în scorburi de copaci sau bârloguri.
Cele mai multe specii sunt terestre sau arboricole și locuiesc în
păduri mari și dese sau în ținuturi stâncoase, hoinărind pe
suprafețe întinse. Unele specii trăiesc pe lângă ape curgătoare
sau stătătoare, bogate în hrană, și numai ursul polar este o
specie marină.
Urșii trăiesc, de regulă, singuratici (sunt solitari) și numai în
perioadele de reproducere pot fi văzute perechi.
Urșii din ținuturile temperate și reci hibernează, afară de ursul
polar, care este activ tot timpul anului. Toamna ei se îngrașă, iar
iarna se retrag într-un adăpost care-i ferește de ploi, viscol și
îngheț și nu-și mai caută hrană. În culcuș dorm toată iarna, fără
ca somnul lor să fie o hibernare propriu-zisă: temperatura corpului
lor nu scade, iar funcțiile de bază, ca respirația și circulația,
continuă fără modificări. Hibernația lor nu constă într-un somn
continuu, ci este mai mult o amețeală pe jumătate conștientă, din
care se deșteaptă imediat ce sunt deranjați. Dacă ei sunt surprinși
în bârlog sau dacă vremea se încălzește, se trezesc ușor din
acest somn și pot fugi ori își reiau activitatea, o situație neîntâlnită
la alte mamifere hibernante. Ursul polar, care are hrana la
dispoziție este activ tot timpul anului și nu intră deloc în somnul de
iarnă, doar femelele gestante se retrag în adăposturi, unde dau
naștere puilor.
Urșii sunt animale pașnice, care evită conflictele atât între ele, cât
și cu alte animale sau cu omul. Dacă trebuie să-și apere puii,
hrana ori teritoriul, ei devin adversari extraordinar de periculoși.
Pe om, ursul nu-l atacă decât dacă-l întărâtă sau îl rănește, adică
dacă-l provoacă, dar în general, se simt în largul lor departe de
așezările omenești. În apropierea așezărilor omenești se
transformă în fiare de temut, atacând atunci când sunt înfometați
și mamifere mari.

Urșii sunt animale omnivore în sensul cel mai strict al cuvântului,

hrana fiind de origine atât animală, cât și vegetală.
Pot să se hrănească timp îndelungat exclusiv cu vegetale, cu
fructe de toate felurile, boabe, semințe, grăunțe de cereale,
rădăcini, frunze, ierburi suculente, muguri de arbori și miere de
albine. După trecerea peste iarnă mănîncă o serie de ierburi,
rădăcini, mușchi de pământ și furnici, toate cu efecte laxative. În
tinerețe urșii sunt probabil numai erbivori, iar unele specii și mai
târziu se hrănesc mai bucuros cu vegetale decât cu carne.
Dintre animale mănâncă tot ce pot prinde: pești, foci, cerbi,
mamifere mici, păsări, ouă de păsări, insecte și chiar cadavre
care încă n-au intrat în putrefacție.