INTRODUCERE

Relaţiile financiare au apãrut odatã cu dezvoltarea schimbului de mãrfuri

mijlocit de bani, sub forma monedelor metalice, aceasta realizându-se în ţãri
sau zone geografice în care se organizaserã formaţiuni statale cu un anumit
grad de dezvoltare politicã şi economicã.

Dacã apariţia finanţelor este strâns legatã de apariţia banilor, dezvoltarea

acestora este un proces istoric îndelungat şi complex, al cãrui obiectiv principal
constã în finanţarea acţiunilor de satisfacere a nevoilor de consum şi protecţie a
oamenilor – fie aceste nevoi individuale sau ale comunitãţilor – precum şi
nevoile de organizare şi apãrare, comune unor colectivitãţi mai mari, ajungând
pânã la nivelul statelor moderne actuale.

În viaţa economico-socialã a oricãrei colectivitãţi se constituie şi se

utilizeazã resurse de naturã diversã: umane, materiale, informaţionale şi
bãneşti, în procesul repartiţiei primare şi secundare a valorii nou create de
întreaga societate. De altfel, indicatorul economic cel mai sintetic, care exprimã
aceastã valoare nou creatã - Produsul Intern Brut 1 sau Produsul Naţional Brut 2
- stã la baza analizei şi estimãrilor privind dezvoltarea de ansamblu a ţãrii, atât
din punct de vedere economic, cât şi social şi cultural.

1
Produsul Intern Brut (PIB sau Gross Domestic Product GDP în englezã) este definit în
Contabilitatea Naţionalã ca valoarea adãugatã în cursul unei perioade date, de exemplu un an,
de cãtre ansamblul sectoarelor instituţionale, la care se adunã taxa pe valoarea adãugatã şi
taxele vamale şi se scad serviciile bancare imputate nete.
2
Produs Naţional Brut sau Venit Naţional Brut reprezintã valoarea curentã de piaţã a tuturor
bunurilor şi serviciilor finale produse de agenţii economici persoane fizice sau juridice
aparţinând ţãrii respective (de exemplu români) într-o perioadã datã.

1
 CAPITOLUL I

ROLUL ŞI FUNCŢIILE FINANŢELOR PUBLICE

1.1. Conceptul de finanţe publice şi funcţiile acestora
Finantele reprezinta relatii de natura economica, exprimate valoric, sub
forma baneasca, ce se stabilesc intre indivizii unei societati, relatii care apar in
procesul de repartizare a valorii nou create in cursul perioadei luata in
considerare.
Cuvantul “finante” exprima mai multe notiuni, cu sensuri mai inguste sau
mai largi, dupa caz; finante private, finantele intreprinderii, finante publice etc. In
prezent, el a capatat un sens foarte larg, care include bugetul statului, creditul
din economie, operatiunile bancare si bursiere, relatiile cambiale s.a., adica
resursele, relatiile si operatiunile banesti.
In sens larg, relatiile financiare sunt de mai multe tipuri:

Tipuri de relaţii  transfer de resurse financiare fara echivalent si cu titlu

financiare în nerambursabil; astfel de relatie financiara este realizata
economie prin intermediul bugetului de stat, bugetelor locale,
bugetului asigurarilor sociale si fondurilor
extrabugetare. Acest tip de relatii financiare reprezinta
finantele in sens restrans;
 relatii de credit, cu percepere de dobanda;
 transferuri obligatorii sau facultative de resurse banesti,
in schimbul unei contraprestatii de care pot beneficia
toti participantii la fonduri sau numai unii dintre acestia
(de exemplu fondurile de asigurari, fondul de somaj,
fondul pentru pensia suplimentara).

Se disting doua mari categorii de finante, respectiv finantele publice si cele

private.
Categorii de  Finantele publice
finanţe Finantele publice exprima resursele, cheltuielile,
imprumuturile si datoria administratiei centrale, a celei
locale si ale altor institutii publice.
 Finantele private
Finantele private se refera la resursele, cheltuielile,
imprumuturile primite si acordate, creantele de incasat si
obligatiile de plata, asigurarile si reasigurarile de bunuri,
persoane si raspundere civila.

2
 Relatiile financiare (sau finantele) reprezinta relatiile economice,
exprimate valoric, care apar in procesul repartitiei Produsului Intern Brut, in
vederea satisfacerii nevoilor colective ale societatii.
Scopul finantelor publice este satisfacerea nevoilor generale ale
societatii, in timp ce finantele private sunt dirijate catre desfasurarea activitatii in
intreprinderile si institutiile cu capital privat in conditii de rentabilitate.
Gestiunea finantelor publice este supusa dreptului public (administrativ si
constitutional), iar gestiunea financiara a intreprinderilor private trebuie sa
respecte regulile dreptului comercial.
Finantele publice sunt definite in mai multe feluri:

Definiţii ale  Fonduri banesti la dispozitia statului - venituri ale

finanţelor statului, resurse banesti prelevate la dispozitia statului
publice in vederea indeplinirii functiilor si sarcinilor sale,
mijloace de acoperire a cheltuielilor administratiei
centrale de stat si ale colectivitatilor locale etc.
 Mijloace de interventie a statului in economie. respectiv
impozite, imprumuturi, alocatii bugetare, subventii si
alte parghii sau instrumente cu ajutorul carora statul
influenteaza activitatea economica;
 Metode de gestionare a banului public, care includ
forme si metode de administrare si utilizare a resurselor
financiare ale statului;
 Act juridic - actul de dispozitie autoritara sau
contractuala prin care se preia la dispozitia statului o
parte din PIB, in scopul realizarii functiilor si sarcinilor
statului;
 Relatii sociale, de natura economica, care apar in
procesul constituirii fondurilor publice de resurse
banesti si repartizarii acestora in scopul satisfacerii
nevoilor generale ale societatii.

Procurarea si distribuirea resurselor financiare ale statului se realizeaza

in procesul repartizarii PIB, cu ajutorul unor metode si instrumente specifice,
intr-un cadru juridic adecvat, in scopul satisfacerii nevoilor sociale si al
influentarii activitatii economice. aceste prelevari si redistribuiri de resurse
banesti au loc intre persoane fizice si juridice, prin intermediul autoritatilor
publice si afecteaza, direct sau indirect, intreaga economie nationala si pe toti
membrii societatii.
Conceptul finantelor publice cuprinde doua elemente esentiale:

Elemente ale  Conceptul economic favorizeaza analiza mijloacelor de

3
 conceptului de interventie a statului prin intermediul cheltuielilor si
finanţe publice veniturilor publice;
Conceptul sociologic, datorită căruia se realizeaza
protectia sociala a populatiei.

In procesul de creare si repartizare a produsului social se produc fluxuri

materiale si banesti intre persoanele fizice si juridice participante la viata
economico-sociala a societatii. Finantele publice reprezinta fluxuri banesti care
se stabilesc intre persoanele fizice si juridice - pe de o parte si stat - pe de alta
parte.
Relatiile sociale pe care le exprima finantele publice se grupeaza in doua
mari categorii:

Categorii de  de colectare, respectiv agentii economici si membrii

relaţii sociale colectivitatii care participa ca persoane fizice transfera
pe care le fonduri banesti, fara contraprestatie directa, catre stat,
exprimă ca reprezentant al colectivitatii;
finanţele  de repartitie, respectiv statul dirijeaza fondurile publice
publice catre beneficiarii acestora, care pot fi agenti economici
sau persoane fizice.

Sfera finantelor publice este mai ingusta decat a relatiilor banesti,

deoarece ele presupun numai transferuri de valoare, in timp ce relatia baneasca
poate sa faca, pe langa transferul de valoare, si schimbarea formei valorii, prin
relatie reciproca marfa-bani.

1.2. Serviciile publice

Într-o accepţiune largã a sferei sale de activitate, Statul produce bunuri şi
servicii foarte diverse, de la educaţie la electricitate şi de la apãrare nãţionalã la
anumite servicii bancare. În pofida marilor diversitãţi, aceste produse pot fi
grupate ãîn douã categorii distincte:

 pe de o parte, prin intermediul administraţiilor publice, Statul produce

servicii colective cu titlu gratuit sau semi-gratuit, cum sunt cele
referitoare la educaţie, apãrare, sãnãtate;
 pe de altã parte, prin intrprinderile publice, Statul produce bunuri şi
servicii necesare populaţiei, la preţuri mai mult sau mai puţin la
nivelul “pieţei” - spre exemplu: energie electricã, servicii de transport
etc.Utilizarea echipamentelor colective municipale, apelarea la
serviciile învãţãmântului public, protecţia oferitã de poliţie sau de
armata naţionalã, accesul la îngrijirea sãnãtãţii ş.a. decurg din ceea
ce este denumit, cu termen generic, economie publicã necomercialã,
adicã producţia şi consumul de servicii colective.

4
 Sub denumirea de servicii colective sunt desemnate serviciile prestate cu
titlu gratuit sau semi-gratuit şi finanţate de o autoritate publicã - centralã sau
localã. Existã o mare diversitate, atât în ceea ce priveşte natura acestor servicii,
cât şi a organizaţiilor care le produc:

 serviciile oferite pot fi din domeniul învãţãmântului, sãnãtãţii publice,

justiţiei, telecomunicaţiilor, etc.;
 producãtorii ofertanţi pot fi Statul central, colectivitãţile locale,
organismele de securitate socialã ş.a.

În ceea ce priveşte natura serviciilor colective, bunurilor şi serviciilor

productive - sau comerciale - li se opun serviciile colective - sau necomerciale.
Dacã primele fac obiectul unui consum individualizat, cele din urmã se numesc
adesea “invizibile”, în sensul cã în cele mai multe cazuri, nu se poate preciza a
priori care sunt beneficiarii acestor prestaţii. De asemenea, bunurile comerciale
sunt vândute pe piaţã la un preţ remuneratoriu pentru producãtori, în timp ce
serviciile colective sunt furnizate cu titlu gratuit sau parţial gratuit.

În previzionarea activitãţii sale economice atât pentru o perioadã scurtã

cât şi pentru una mai lungã de timp, Statul este pus în situaţia de a alege între
mai multe şi dificile alternative, referitoare la natura serviciilor colective şi rolul
acestora în societate:

 alternative legate de mecanismele pieţei concurenţiale:

- care ar fi nivelul ce trebuie fixat pentru ofertã

- cum sã stabileascã preţul sau tariful serviciilor
- cum sã evite risipa în consumul acestora.

 alternative care privesc situaţia economicã. Într-un context de crizã globalã -

şi în special al unei crize financiare cu care s-ar confrunta autoritatea
publicã - producţia degajatã de aceasta ar trebui sã evolueze în sensul unei
restrângeri de activitate sau într-un context mai larg de cãutare a mijloacelor
de amplificare a procesului de economisire.
 alternative referitoare chiar la activitatea productivã. În imposibilitatea de a
realiza în acelaşi timp cantitate şi calitate în ceea ce priveşte serviciile
colective, ce ar trebui ales dintre acestea, în conjunctura economico-socialã
datã.

Un bun sau un serviciu public va fi definit prin caracteristicile urmãtoare:

 este destinat consumului public în general şi dacã o

Definirea
persoanã îl consumã, aceasta nu împiedicã consumul, din
bunurilor
acelaşi bun, al altei persoane;
publice,
private şi
mixte.  persoanele care nu pot plãti pentru bunul sau serviciul
respectiv nu pot fi excluse de la consumarea acestuia;
 este accesibil tuturor sau majoritãţii beneficiarilor ţintã sau

5
 publicului larg şi este finanţat din fonduri publice;
 producerea sau executarea bunului / serviciului public nu se
realizeazã în scopul obţinerii de profit, ci din consideraţii de
strategie socialã, politicã, economicã sau legislativã.

Invers, un bun sau un serviciu privat este acela care nu

îndeplineşte aceste caracteristici, ceea ce înseamnã că:

 serviciul este utilizat numai de cei care plãtesc pentru el;

 persoanele care nu-l pot plãti sunt excluse de la folosirea

acestuia;
 producerea sa este realizatã în scopul de a obţine profit;
 nu este destinat consumului public;

 realizarea sa este finanţatã din surse private.

În concluzie, din punct de vedere operaţional, sintagma "serviciu public"
desemneazã o activitate de interes general pentru colectivitatea umanã la care
se referã, iar din punct de vedere instituţional, serviciul public desemneazã o
persoanã juridicã, privatã sau publicã prin care se realizeazã o activitate de
interes general.

Având în vedere schema ce cuprinde caractersticile care se aflã la baza

definiţiilor de mai sus, marea varietate de servicii publice realizate de
autoritatea publicã din stat - centralã sau localã - este clasificatã în funcţie de
scopul realizãrii acestora, respectiv din consideraţii sociale, politice, legale sau
economice.

Aceastã schemã este aplicatã unei game mari de servicii, care sunt
caracterizate de unul sau mai mulţi parametri dintre cei prezentaţi, dar la niveluri
şi/sau grade de extindere diferite. În aceastã situaţie, schema de clasificare va fi
aplicatã fiecãrui serviciu prin ataşarea caracteristicilor sale, precum şi procentul în
care acestea definesc respectivul serviciu.

 din punct de vedere economic:

Criterii de
clasificare
a Analizând ponderile caracteristicilor, acele bunuri ce se
serviciilor apreciazã ca având o trãsãturã puternic "economicã" pot fi
ca bunuri introduse în procesul de privatizare, adicã de încredinţare a
private, gestionãrii cãtre sectorrul privat. Serviciile cu caraceristici
publice preponderent sociale, politice sau legale sunt considerate ca fiind
sau mixte de naturã mai apropiatã de serviciile publice.

 din punctul de vedere al ofertanţilor de servicii publice:

Faţã de aceste considerente, cea mai mare parte a

serviciilor / bunurilor ce se înscriu în schema de clasificare nu pot
fi delimitate net ca fiind servicii publice sau servicii private, ci mai

6
 curând sunt mixte, deoarece au caracteristici şi dintr-o categorie şi
din cealaltã, în proporţii diferite.
Mai mult, gama de servicii publice pe care o realizeazã o autoritate
publicã - centralã sau localã - variazã în funcţie de organizarea administrativã a
statului, inclusiv de performanţa administraţiei publice în ansamblul ei.
Pentru a stabili care serviciu poate fi privatizat şi care trebuie sã fie
realizat de sectorul public, în circumstanţele date, trebuie parcurse mai multe
etape. Este important de analizat, în funcţie de conjunctura economico-socialã
datã, dacã un serviciu ce se adreseazã întregii comunitãţi este realizat cu mai
multã eficenţã şi eficacitate de sectorul privat sau de cel public.

Un exemplu grãitor în acest sens îl constituie sistemul energetic. Acesta

este un serviciu public prin excelentã, dar existã state în care realizarea
acestuia a fost transferatã unor societãţi naţionale – cu capital mixt sau chiar
privat integral, ce funcţioneazã pe principii de profitabilitate, specifice sectorului
privat. S-a constatat, însã, cã rezultatele nu sunt întotdeauna mulţumitoare (vezi
cãderea reţelei de energie electricã din SUA şi Canada în data de 15 august
2003), ceea ce conduce la necesitatea ca autoritãţile administraţiei publice –
centrale sau locale – sã monitorizeze aceastã activitate.

Prima etapã constã în determinarea naturii bunului sau serviciului. Dacã,

prin natura sa, serviciul sau produsul constituie un bun public, acesta va
rãmâne de competenţa sectorului public, atât timp cât condiţiile economico -
sociale nu vor se vor schimba. Orice serviciu ce este perceput a fi de natura
unui bun privat ar trebui privatizat, în mãsura în care sectorul privat este capabil
sã-l realizeze la standardele necesare. Dacã, însã, deşi serviciul este de natura
unui bun privat, dar condiţiile momentului aratã cã privatizarea nu aduce o
eficientizarea serviciului respectiv, acesta va rãmâne bun public şi eficientizarea
sa va urma o altã abordare, apelând la descentralizarea funcţionale şi/sau
financiarã.

La nivel naţional, ţintele de stabilitate macroeconomicã şi creştere

susţinutã implicã necesitatea consolidãrii fiscale, precum şi disciplina în ceea ce
priveşte cheltuielile publice, la toate nivelurile administrative, fie acestea publice
sau private, centrale sau locale.

În prezent, autoritatea publicã din numeroase ţãri a promovat politici de

liberalizare, privatizare, concesionare sau descentralizare a serviciilor publice,
fie din proprie iniţiativã, fie la îndemnul organismelor financiare internaţionale.

Obiectivul global cel mai important urmãrit de stat prin astfel de acţiuni
este eficientizarea economicã, rolul preponderent îndeplinit de autoritãţile
publice constând în crearea mediului de afaceri capabil sã faciliteze operaţiunile
derulate de sectorul privat. În acest sens, statul se strãduieşte sã asigure
firmelor infrastructura instituţionalã, legislativã şi operaţionalã care sã permitã
realizarea unor activitãţi profitabile, prin protejarea competitivitãţii pe toate
pieţele interne. Eşecurile pieţei, chiar dacã adeseori sunt inevitabile, vor fi
corectate prin programe special implementate în acest scop.

7
 Sectorul privat are rolul de principal instrument al creşterii economice
într-un mediu caracterizat de concurenţã, mediu în care se dezvoltã spiritul
întreprinzãtor al agentului economic, care se strãduieşte sã scadã costurile
operaţionale pentru a fi capabil sã ofere pe piaţã preţuri mai atractive.

Printr-o politicã de liberalizare bine condusã, consumatorii vor beneficia

de reducerea preţurilor, producãtorii de costurile mai scãzute şi de creşterea
producţiei şi a productivitãţii, pe ansamblu înregistrându-se o mãrire a output-
ului macroeconomic.

De asemenea, este general acceptat cã programele de liberalizare şi

privatizare implementate atât în ţãrile în curs de dezvoltare, cât şi în ţãrile în
tranziţie cãtre o economie concurenţialã au însemnat intrarea într-un proces -
de multe ori îndelungat - de refacere şi modernizare a economiei. Aceastã
înclinaţie cãtre privatizare este, cel mai adesea, însoţitã de neîncrederea în
capacitatea sectorului public de a oferi populaţiei servicii eficiente şi eficace, la
important şi în corelaţie cu cererea.

Practica a arãtat, însã, cã nu toate serviciile publice pot fi privatizate, dar

pentru o mai bunã gestionare, acestea vor trebui sã fie realizate de persoane
publice situate cât mai aproape de consumatori şi aceste persoane pot fi
autoritãţile locale, în conformitate cu organizarea administrativã a statului.

Multe elemente care pledeazã în favoarea principiului potrivit cãruia

trebuie lãsatã piaţa sã furnizeze bunurile şi serviciile. Intr-adevãr, întreprinderile
sunt constrânse, pentru a supravieţui, sã furnizeze produsele şi prestaţiile pe
care le cer consumatorii; de altfel, concurenţa între întreprinderi ar trebuie sã
asigure eficienţa producţiei lor de bunuri şi servicii.

Existã situaţii în care statul nu poate lãsa jocului liber al concurenţei

întreaga responsabilitate a distribuirii resurselor. Este vorba de situaţiile numite
"eşecul pieţei"3, adicã acelea în care pieţele nu funcţioneazã foarte bine. Aceste
situaţii pot fi legate de producţia anumitor bunuri şi servicii speciale şi anume:

 bunurile şi serviciile a cãror producţie face, în general, obiectul unui

monopol, ca de exemplu distribuţia electricitãţii, a gazelor, a apei şi buna
funcţionare a acestor sectoare, dacã monopolurile existã, pentru a se
asigura de faptul cã întreprinderile particulare nu abuzeazã de poziţia lor
practicând tarife ridicate în timp ce furnizeazã servicii mediocre, statul
poate impune o reglementare, poate prelua el însuşi producţia;
 bunurile şi serviciile al cãror preţ este imposibil de evaluat, ca de exemplu
apãrarea sau poliţia: partea întreprinderilor particulare va fi foarte redusã,

3
Eşecul pieţei (defaillace du marché în francezã sau weakening or sagging of the
market în englezã) înseamnã nereflectarea la nivelul preţului stabilit pe piaţã a unor
costuri sau beneficii asociate productiei sau consumului. Când costul marginal al
producţiei nu este egal cu preţul pieţei apare ineficienţa economicã a pieţei.

8
 dacã nu chiar înexistentã în aceste sectoare. Statul se poate angaja el
însuşi şi constrânge ansamblul populaţiei de a le finanţa prin impozit;
 serviciile, ca de exemplu ridicarea deşeurilor (gunoaielor) menajere, care
sunt destinate sã rezolve problemele de externalitate 4: într-adevãr, dacã
aceste servicii ar fi încredinţate sectorului privat, mulţi oameni şi-ar
arunca gunoaiele în stradã sau pe câmp pentru a nu fi nevoiţi sã
plãteascã un tarif pentru serviciul pe care îl presteazã o întreprindere
specializatã. Statul poate sã-şi asume acest tip de servicii sau sã cearã
ca ele sã fie furnizate de sectorul privat; în orice caz, se obişnuieşte ca
aceste servicii sã fie finanţate prin tarife şi, numai în completarea
cheltuielilor, dacã este cazul, prin impozite sau alte prelevãri obligatorii;

 serviciile pe care populaţia le consumã, uneori, mai puţin decât ar dori

statul, în special educaţia şi sãnãtatea, cãci anumite persoane nu pot sã-
şi permitã sã cheltuiascã mult în acest domeniu. Se întâmplã chiar ca
pãrinţii sã ignore interesul pe care îl prezintã educaţia şi securitatea
socialã pentru copiii lor. şi aici, statul poate acţiona asigurând el însuşi
aceste servicii, finanţându-le din fonduri publice.

O problemã importantã este aceea de a stabili dacã un bun sau un serviciu sã

fie gestionat de sectorul public sau sã fie privatizat. Existã anumite servicii care sunt
considerate în totalitate de ddomeniu public. Aceste servicii trebuie sã fie gestionate
de sectorul public, care, în aceastã situaţie, poate fi considerat ca una dintre pãrţile ce
se constituie în contractul social, cu populaţia de cealaltã parte.

Rolul  Serviciul este în responsabilitatea autoritãţii centrale sau

sectorului locale şi este gestionat în conformitate cu legea 5.
public în
producerea  Pentru buna execuţie a servicului public se stabilesc
şi standarde de calitate - unii parametri, cum sunt calitatea
gestionare apei, gradul de poluare etc. - ce trebuie sã fie conforme cu
a serviciilor normele internaţionale sau cu alte prevederi cuprinse în
publice documente oficiale.
 Serviciul public promoveazã obiective strategice ale autoritãţii
responsabile şi urmãreşte interesul colectivitãţii - la nivel
naţional sau local.
 Sectorul public poate avea ca sarcinã sã participe şi sã
sprijine realizarea de cãtre sectorul privat a unor servicii
publice (sau mixte) ce le-au fost încredinţate spre execuţie, în
4
Externalitate - efectul acţiunii unui agent economic asupra altor agenţi economici fără
contrapartidă monetară. Acest efect nu este prevăzut şi nu se ţine seamă de el în ansamblul
activităţii economice.
5
Cadrul legislativ pentru fiecare serviciu public este format dintr-una sau mai multe legi
organice, precum şi din legile privind respectivul serviciu. De exemplu, în România, serviciile
publice de gospodãrie comunalã se supun Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale şi
Legii nr.189/1998 a finanţelor publice locale (ce va fi înlocuitã la 1 ianuarie 2004 de Ordonanţa
de urgenţã a Guvernului nr.45/2003), ca legi organice şi Legii nr.326/2001 a serviciilor publice
de gospodãrie comunalã, Legii nr.213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul
juridic al acesteia, Legii nr.219/1998 privind regimul concesiunilor.

9
 cadrul contractului social dintre autoritate şi colectivitatea
respectivã. De exemplu, aici pot fi citate responsabilitãţi
referitoare la pregãtirea profesionalã, cercetare-dezvoltare,
menţinerea unui anumit nivel al calitãţii controlului,
performanţa managerialã etc.
 Pentru ţãrile în tranziţie, un rol foarte important al sectorului
public constã în a urmãri, cu scopul de a diminua gradual,
volumul de subvenţii şi, implicit, necesitatea controlului
utilizãrii acestora. Aceastã acţiune este cu atât mai necesarã
cu cât direcţionarea respectivelor subvenţii creazã
discriminãri pozitive şi/sau negative pe piaţã, cu efecte
evident nefavorabile asupra liberei concurenţe.
Considerentele de acest fel sunt cu atât mai valabile în cazul
unor bunuri mixte, adicã pot fi produse şi oferite unei anumite
categorii ale populaţiei de o autoritate publicã, concomitent
cu realizarea acestora de cãtre sectorul privat. Soluţia este
de diminuare, într-un ritm mai alert sau mai lent, a ponderii
implicãrii sectorului public în oferta acestui serviciu 6.

 Când serviciul reprezintã un beneficiu esenţial pentru

comunitate, dar furnizarea lui necesitã fonduri considerabile
şi, mai mult, recuperarea acestora se realizeazã într-un timp
îndelungat, respectivul serviciu nu poate fi decât public, cel
puţin pentru o bunã bucatã de vreme. De exemplu, furnizarea
energiei electrice, incluzând aici investiţiile noi şi de
modernizare a centralelor, reţelelor de distribuţie etc.

 De asemenea, servicii publice prin excelenţã sunt

intervenţiile în caz de calamitate, în urma unor dezastre
naturale, combaterea dãunãtorilor, a secetei etc.

1.3. Rolul finanţelor publice în economiile moderne

Sistemul economic este unul dintre cele mai importante, de rezultatele
economice depinzand in cea mai mare masura atat calitatea vietii populatiei, cat
si pozitia tarii in plan international.
Sistemul economic adoptat la nivel national trebuie sa tina seama de
conditiile concrete din fiecare etapa istorica. El va trebui sa dispuna de o
relativa stabilitate, respectiv reglarea activitatii economice se va realiza fie prin
mijlocirea pietei concurentiale, fie prin intermediul planului de stat, cu caracter
preponderent imperativ. In tarile cu economie planificata, instrumentul de baza
al conducerii economiei nationale este planul directiva, in timp ce in tarile cu
economie de piata, rolul hotarator in reglarea (autoreglarea) proceselor
economice il are piata concurentiala.

6
De exemplu, în domeniul imobiliar, unde pentru persoanele defavorizate autoritãţile centrale şi
locale asigurã dreptul la o locuinţã, cu chirie sau cu posibilitatea de a o cumpãra în condiţii
foarte avantajoase. (Legea nr.116/2002 privind combaterea excluziunii sociale).

10
 Mecanismul economic este o modalitate de functionare a sistemului
economic si a componentelor sale; el este format din totalitatea principiilor,
corelatiilor, formelor, metodelor, instrumentelor si parghiilor economice,
reglementate legal, pe baza carora si prin care agentii economici realizeaza,
regleaza si perfectioneaza propria lor activitate, tinand seama de principiul
rationalitatii economice. Practic, mecanismul economic este alcatuit dintr-o serie
de subsisteme de functionare si reglare, cum sunt, de pilda, mecanismul
preturilor, mecanismul formarii veniturilor, mecanismele bugetare, mecanismele
bursiere etc. Mecanismul economic caracterizat prin raporturile libere intre
agentii economici este denumit mecanism al economiei de piata, iar cel bazat
pe raporturi de comanda mecanism al economiei planificate.
In vederea stabilirii echilibrului general economic intr-o economie de
piata, se folosesc numeroase mijloace, instrumente, institutii caracteristice
piatei concurentiale care joaca un rol hotarator in reglarea, respectiv
autoreglarea, proceselor economice. In tarile cu economie de piata, si cu atat
mai mult in tarile aflate in tranzitie catre o economie de piata, rolul statului
actioneaza pe de o parte ca autoritate publica si, pe de alta parte, ca
producator si consumator de bunuri si servicii, organizator si finantator al
asigurarilor si protectiei sociale, bancher si contractant de imprumuturi,
asigurator sau asigurat.
In domeniul financiar, mecanismul adoptat intr-o economie de piata
cuprinde numeroase elemente, prin intermediul carora se produc efecte
semnificative in domeniul financiar, dar si in domenii ce tin de economia reala,
sectoarele monetar, valutar etc. Cele mai importante elemente ale
mecanismului financiar sunt:

Elementele  sistemul fondurilor de resurse financiare

mecanismului  parghiile financiare utilizate de stat pentru a influenta
financiar
activitatea economica
 metodele utilizate in managementul financiar
 cadrul institutional, respectiv institutiile si organizatiile
financiare
 cadrul juridic, alcatuit din legi, decrete, hotarari si alte
reglementari cu caracter normativ in domeniul financiar
Statul are un rol hotarator in repartizarea venitului national (a valorii nou
create) prin prelevarea unei cote din acesta la fondurile de resurse financiare
publice. De asemenea, statul influenteaza major activitatea economica prin
instrumente economico-financiare, cum sunt: impozitele si taxele, granturile
direcţionate sau nu, finantarea din fonduri publice a serviciilor publice realizate
de administraţiile centrale şi locale, managementul prudenţial al creditului şi al
dobânzii, cursul de schimb şi regimul valutar etc.
La nivel macroeconomic, bugetul de stat reprezinta, intr-o economie de
piata, un plan financiar pe termen scurt. Pentru termene medii sau lungi se
elaboreaza bugete-program, prin care se planifica cheltuielile publice mai

11
indelungate, cum ar investitiile, concomitent cu prognozarea veniturilor
corespunzatoare.
Finantele publice au un rol deosebit de important si, in acelasi timp, activ,
atat in satisfacerea nevoilor populatiei, cat si pentru realizarea obiectivelor
economice propuse prin programele guvernamentale. Acestea reprezinta
obiective de interes national, care pot fi infaptuite pe termen mediu sau lung si
cu eforturi financiare considerabile.
In acest sens, din fondurile publice autoritatile competente aloca fonduri
pentru:

Destinaţiile  desfasurarea actiunilor cu caracter social, respectiv

fondurilor pentru educatie si invatamant, in domeniul sanitar,
publice pentru odihna si tratament, cultura s.a.;
 realizarea actiunilor economice in diverse sectoare, cum
ar fi: infrastructura feroviara si rutiera, senalul navigabil
si aeroporturile, posta, telefon, telegraf, energia,
irigatiile, exploatarea forestiera etc.;
 ordinea interna, apararea tarii si sustinerea relatiilor
externe, in scopul acoperirii necesitatilor de finantare a
fortelor armate, a functionarii Presedintiei, Guvernului,
administratiei publice centrale si locale, a institutiilor
care mentin ordinea publica si care indeplinesc relatiile
diplomatice ale tarii;
 pregatirea profesionala a fortei de munca, astfel incat sa
corespunda exigentelor impuse de conditiile tehnologice
noi;
 asigurarea si consolidarea democratiei, urmarindu-se
respectarea drepturilor minoritatilor, stabilirea si
indeplinirea acordurilor bi si multilaterale, integrarea
europeana;
 protejarea mediului inconjurator si desfasurarea de
actiuni sustinute in vederea imbunatatirilor conditiilor de
mediu.

Fiecare etapa istorica are prioritatile sale specifice, in functie de situatia

concreta in care se afla viata economico-sociala. Astfel, daca s-a constatat o
subdimensionare a resurselor finantelor publice, aceasta s-a reflectat in
neasigurarea cu forta de munca calificata, in sustinerea necorespunzatoare a
activitatilor economice, in calitatea productiei.
Constituirea unor fonduri publice de resurse financiare, precum si
gestionarea acestora reprezinta un proces obiectiv, necesar in toate tarile,
indiferent de oranduire sociala, dezvoltare economica, politica a protectiei

12
sociale etc. Finantele publice isi indeplinesc rolul in economie prin intermediul a
doua functiuni: functia de repartitie si cea de control.

Functia de Functia de repartitie a finantelor publice se manifesta

repartitie a prin doua faze distincte, dar strict corelate intre ele:
finantelor constituirea fondurilor publice si distribuirea acestora.
publice  Fondurile publice se formeaza prin transferul catre
autoritatile publice de resurse financiare de la agentii
economici (regii autonome, societati comerciale cu
capital majoritar de stat, mixt sau privat, intreprinzatori
particulari, institutii publice si unitati subordonate
acestora) si populatie (persoane fizice rezidente in tara
sau strainatate)
Formele pe care le imbraca aceste transferuri
sunt: impozite, taxe, contributii pentru asigurari sociale,
varsaminte din profitul regiilor autonome, a institutiilor
publice, venituri din valorificarea unor bunuri ale statului
etc.; imprumuturi de stat primite de la persoane juridice
si fizice, rambursari de credite acordate, donatii s.a. In
cea mai mare parte, resursele finantelor publice provin
din distribuirea valorii adaugate brute (exprimata, in
general, prin macroindicatorul Produs Intern Brut) care a
rezultat in desfasurarea procesului economic. Ele sunt
constituite din participarea tuturor sectoarelor economiei
nationale, indiferent de forma de proprietate (de stat,
privata, mixta, cooperatista), precum si de la populatie.
 A doua faza a functiei de repartitie a finantelor publice
este distribuirea fondurilor constituite. Aceasta se
realizeaza tinand seama de nevoile sociale si
economice, exprimate prin cereri de resurse financiare
din partea organismelor abilitate si de disponibilitatile de
astfel de resurse. Atat la proiectarea bugetului de stat,
bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale, cat si in
timpul derularii acestora, autoritatile competente
actioneaza pentru echilibrarea cerere-oferta de resurse
bugetare, avand in vedere prioritatile sociale si
economice nationale.
Formarea si distribuirea fondurilor publice
presupune fluxuri multiple, provenienta si dimensiunea
fondurilor fiind in continua transformare, in functie atat
de performantele economiei, cat si de politica adoptata
de autoritatile competente in domeniul protectiei sociale,
dezvoltarii unor sectoare economice, tinand, totodata,
seama de influenta factorilor externi.

13
Functia de  Functia de control a finantelor publice decurge din faptul
control a ca fondurile care se constituie la bugetul de stat, la
finantelor bugetele locale si la bugetul asigurarilor sociale apartin
publice intregii societati. Finantele publice trebuie sa asigure
resursele bugetare necesare satisfacerii nevoilor
obstesti; sa dirijeze aceste resurse in functie de
prioritatile societatii, prioritati care sunt stabilite de
autoritatile competente; sa determine utilizarea
resurselor financiare publice in conditii de maxima
eficienta economica, sociala etc.; sa urmareasca
armonizarea intereselor imediate ale societatii cu cele
de perspectiva.
Datorita faptului ca finantele publice provin in cea
mai mare parte din distribuirea valorii nou create la nivel
national, a aparut necesitatea controlului riguros asupra
formarii, distribuirii si utilizarii Produsului Intern Brut,
concomitent cu pastrarea integritatii si buna gospodarire
a patrimoniului public, precum si incasarea la timp si
integrala a creantelor statului.
Prin exercitarea functiei de control a finantelor
publice se impiedica irosirea avutului obstesc,
efectuarea de cheltuieli care nu sunt in concordanta cu
prevederile legale in vigoare, prejudiciul avutului public,
in acelasi timp cu actiunile indreptate catre inlaturarea
dezordinii si indisciplinei in gestionarea valorilor publice.
Organele abilitate sa exercite functia de control a
finantelor publice au sarcina de a verifica integritatea
avutului public, eficienta utilizarii finantelor publice,
legalitatea si oportunitatea cheltuielilor institutiilor
publice, respectarea obligatiilor contractuale, a celor fata
de buget, fata de creditori etc.

Organele care  Parlamentul

sunt abilitate  Guvernul
sa efectueze
control  Curtea de Conturi
financiar  organe ale Ministerului Finantelor Publice (Garda
Financiara si Directia Generala a Controlului Financiar
de Stat, Direcţia Generală a Vămilor)
 Directiile Generale ale Finantelor Publice din teritoriu
 bancile si alte institutii bugetare care participa la
executarea de casa a bugetului
 controlul financiar intern din intreprinderi cu capital
majoritar de stat si institutii publice

14
 Sfera de control a finantelor publice la nivel national cuprinde activitatea
economica, activitatea de educatie si cea cultural-stiintifica, ocrotirea medicala,
protectia si asistenta sociala, ordinea publica si apararea nationala, promovarea
relatiilor cu alte tari.
Pentru fiecare domeniu care face obiectul controlului finantelor publice
sunt urmarite trei aspecte: indeplinirea corespunzatoare a sarcinilor specifice
(de exmplu realizarile in productie, rezultatele in invatamant etc.); respectarea
nivelului programat al efortului financiar al statului pentru sustinerea activitatii;
aparitia efectelor utile pentru societate rezultate in urma desfasurarii activitatii
respective, efecte care se pot exprima in bani. In cazul ultimelor doua aspecte,
controlul efect-efort exercitat asupra activitatii economice este mijlocit de
expresia baneasca, respectiv de asa numitul control prin leu. Acesta din urma
are, insa, o sfera mai larga, cuprinzand, pe langa controlul financiar propriu-zis,
si formarea preturilor, circulatia baneasca etc.
Controlul financiar urmareste conditiile in care se formeaza fondurile
publice, modul de repartizare a acestora pe beneficiari, precum si eficienta
utilizarii lor de catre institutiile publice si agentii economici cu capital de stat. El
se realizeaza in faza de repartitie si analizeaza provenienta resurselor si
destinatia acestora, nivelul finantelor publice, titlul cu care se mobilizeaza si cel
cu care se repartizeaza fondurile, gradul de fiscalitate (totalul prelevarilor prin
impozite si taxe raportat la Produsul Intern Brut ), gradul de redistribuire intre
diferitele sectoare economico-sociale, zone geografice etc., modul de
echilibrare intre resurse si destinatii, caile de acoperire a necesarului de resurse
neacoperit.
Functia de control a finantelor publice este strans legata de functia de
repartitie, dar are o sfera de aplicabilitate mai larga. Cele doua functii se
interconditioneaza, respectiv functia de repartitie creeaza conditiile pentru
exercitarea functiei de control, iar aceasta din urma genereaza alte domenii
pentru functia de repartitie, statul foloseste mai multe cai de prelevare a
veniturilor, putandu-se inlocui prelevarea nerambursabila la buget cu avansarea
rambursabila, in functie de conditiile concrete in care se gaseste economia
nationala in momentul respectiv.
Controlul financiar se exercita asupra activitatii productive desfasurate de
societatile comerciale cu capital majoritar de stat, vizand toate elementele
productiei (resursele, rezultetele) pana la incasarea contravalorii finite livrate in
afara.
In faza schimbului, controlul financiar verifica realizarea in bani a
marfurilor, valoarea de intrebuintare a acestora, costurile corelate cu pretul de
livrare, viteza de circulatie a marfurilor produse, forta de munca implicata,
stocurile de produse finite ce rezulta in urma desfasurarii procesului de
productie-livrare.
In faza consumului, controlul se exercita asupra indicatorilor de
performanta a procesului productiv, respectiv consumul de materii prime,
materiale etc., gradul de valorificare a acestora, coeficientul de scoatere s.a.;

15
rentabilitatea; cursul de revenire la export etc. Pentru institutiile publice din sfera
nemateriala controlul financiar urmareste cheltuielile materiale in corelatie cu
indicatorii specifici de realizare a activitatii proprii.
Rolul bugetului de stat se manifesta in activitatea economica, financiara,
dar si in cea sociala:

Rolul  din punct de vedere financiar, asigura mobilizarea si

bugetului distribuirea resurselor financiare ale statului, permitand
public acestuia sa-si indeplineasca sarcinile si functiunile;
naţional  din punct de vedere economic, bugetul de stat cuprinde
o serie de instrumente si tehnici de interventie in
activitatea economico-sociala, prin intermediul carora
statul isi desfasoara politica de stimulare economica si
de protectie sociala

Aplicarea de politici fiscale si bugetare implica utilizarea de instrumente

adecvate in vederea realizarii obiectivelor politicii economice promovate de
autoritati.
O cerinta fundamentala pentru aplicarea corecta si eficienta a unei
politici economice (inclusiv in domeniul fiscal, bugetar etc.) este studierea in
profunzime a mediului economic in care se aplica aceste politici, cunoasterea
caracteristicilor si corelatiilor cauzale stabilite in cadrul activitatii economico-
sociale, pentru a putea prevedea reactia economiei la diversi stimuli exogeni
produsi de actiunea parghiilor utilizate de politicile economice, fiscale, bugetare,
monetare etc.
Formularea si implementarea politicilor economice reprezinta un proces
complex, in care unul dintre cele mai importante roluri il joaca structura
institutionala a societatii, inclusiv reglementarile si procedurile de determinare si
implementare a obiectivelor economice. Intr-o economie de piata, obiectivele la
nivel national sunt stabilite in urma dezbaterilor pe scara larga, care implica
participarea institutiilor cheie ale vietii societatii democratice, cum sunt
Parlamentul si executivul, potrivit unor mecanisme statuate prin legile
fundamentale ale tarii, ceea ce presupune aplicarea regulilor impuse de votul
majoritar.
Guvernul sau organismele executive sunt organizate in diferite
departamente sau ministere, in vederea aplicarii eficiente a programelor
economico-sociale realizate in scopul atingerii obictivelor propuse, cum ar fi
imbunatatirea invatamantului, educatiei, sanatatii, apararii nationale.Toate
aceste programe au o trasatura comuna - necesitatea de finantare a
cheltuielilor proprii.
Intr-o economie planificata, finantarea se realizeaza la nivel centralizat,
dirijata cu scopul de indeplinire a planului, indiferent de cerintele reale ale
dezvoltarii tarii.

16
 Intr-o economie de piata, rolul Ministerului Finantelor Publice este
preponderent pentru desfasurarea procesului de finantare a cheltuielilor publice,
in conformitate cu politica fiscala si bugetara care se inscrie in politica
economica globala a autoritatilor publice. Deoarece preturile sunt flexibile, este
necesar sa se utilizeze metode si tehnici diferite pentru a determina nivelul
corespunzator al cheltuielilor pentru fiecare departament in parte.

17
 ? Intrebări şi răspunsuri pentru fixarea cunoştinţelor
1. Care este cel mai agregat indicator macroeconomic :
a) indicele general al preţurilor de consum
b) Produsul Intern Brut
c) soldul bugetului general consolidat
2. Ce reprezintă noţiunea de finanţe:
a) relaţiile băneşti dintre agenţii economici, populaţie şi exterior
b) relaţiile de formare a veniturilor în societate
c) relaţiile de repartitie a Produsului Intern Brut şi fac parte din
baza economică a societăţii

3. Precizaţi care este scopul finanţelor publice este:

a. satisfacerea nevoile generale ale populaţiei
b. punerea la dispoziţia autoritãţilor a sumelor de bani necesare
pentru protecţia socialã a populaţiei
c. furniza fonduri agenţilor economici şi populaţiei pentru a se
dezvolta

4. Cum pot fi definite finanţelor publice:

(a) Fonduri banesti la dispozitia statului
(b) Mijloace de interventie a statului in economie.
(c) Metode de gestionare a banului public.
(d) Act juridic prin care se preia la dispozitia statului o parte din PIB,
in scopul realizarii functiilor si sarcinilor statului.
(e) Relatii sociale, de natura economica, care apar in procesul
constituirii fondurilor publice

5. Comletaţi enunţul: “Relaţiile financiare publice în sens restrâns

reprezintã transferuri de resurse financiare fara echivalent si cu
titlu .........................; astfel de relatie financiara este realizata prin
intermediul bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor
sociale si fondurilor speciale
nerambursabil

6. Completaţi enunţul: “ Relaţiile financiare publice în sens larg cuprind,

pe lângã transferurile de resurse financiare fãrã echivalent şi cu titlu
nerambursabil şi transferuri ........................... sau .......................... de
resurse banesti, in schimbul unei contraprestatii de care pot beneficia
toti participantii la fonduri sau numai unii dintre acestia (de exemplu

18
 fondurile de asigurari, fondul de somaj, fondul pentru pensia
suplimentara)
obligatorii sau facultative

7. Care sunt formele pe care le îmbracã transferurile de la agenţii

economici şi populaţie cãtre autoritãţile publice prin care se constituie
finanţele publice
(a) impozite si taxe
(b) contributii pentru asigurari sociale
(c) varsaminte din profitul regiilor autonome, a institutiilor publice;
(d) venituri din valorificarea unor bunuri ale statului etc.;
(e) imprumuturi de stat primite de la persoane juridice si fizice;
(f) rambursari de credite acordate;
(g) donatii s.a

8. Principalele obiective ale funcţiei de control a finanţelor publice sunt:

(a) asigure resursele bugetare necesare satisfacerii nevoilor
obstesti;
(b) sa dirijeze aceste resurse in functie de prioritatile societatii,
prioritati care sunt stabilite de autoritatile competente;
(c) sa determine utilizarea resurselor financiare publice in conditii de
maxima eficienta economica, sociala etc.;
(d) sa urmareasca armonizarea intereselor imediate ale societatii cu
cele de perspectiva

9. Domeniile vieţii economico-sociale ale ţãrii în care se desfãşoarã

controlul finanţelor publice:
(a) activitatea economica,
(b) activitatea de educatie si cea cultural-stiintifica,
(c) ocrotirea medicala
(d) protectia si asistenta sociala
(e) ordinea publica si apararea nationala
(f) promovarea relatiilor cu alte tari.

10. Controlul exercitat de finanţele publice are ca obiective :

(a) provenienta resurselor
(b) destinatia acestora
(c) nivelul finantelor publice
(d) titlul cu care se mobilizeaza si cel cu care se repartizeaza
fondurile
(e) gradul de fiscalitate (totalul prelevarilor prin impozite si taxe
raportat la Produsul Intern Brut )

19
 (f) gradul de redistribuire intre diferitele sectoare economico-sociale,
zone geografice etc.
(g) modul de echilibrare intre resurse si destinatii
(h) caile de acoperire a necesarului de resurse neacoperit.

 Teme

1. Funcţiile finanţelor publice în economiile moderne concurenţiale

2. Conceptul de finanţe publice şi rolul acestora în economiile moderne
3. Servicii publice şi servicii private – prezentare comparativă

20