Sunteți pe pagina 1din 8

De ce mergem la scoala de la 6 ani? Si nu de la 8? Pot parintii sa stabileasca altfel?

De ce dam bacul?

De ce suntem 30 acum in clasa si nu 50?

Va vine sa credeti sau nu, toate aceste aspecte sunt reglementate/stabilite prin lege. Deci inclusiv cele
mai mici detalii din viata noastra a tuturor sunt stabilite prin legi. Dar ce este legea si de ce avem nevoie
de ea?

Cine face legea?

Ce este Parlamentul? Deci are putere asupra noastra. Mai mult, este o putere.

În exercitarea mandatului, deputații și senatorii sunt în serviciul poporului. Parlamentul adoptă legi
constituționale, legi organice și legi ordinare. Prin lege organică se reglementează:

- regimul juridic general al proprietății și al moștenirii;


- organizarea generală a învățământului;
- regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială;
- infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora;

Se vorbeste mult in ultima vreme despre Stat? Cine sau ce este Statul?

România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile
cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori
supreme.

De separatia puterilor in stat ati auzit?

Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și


judecătorească - în cadrul democrației constituționale.

Parlamentul, despre care am vorbit

Președintele României reprezintă statul român și este garantul independentei naționale, al unității și
al integrității teritoriale a tarii.(2) Președintele României veghează la respectarea Constituției și la
buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între
puterile statului, precum și între stat și societate.

Guvernul, potrivit programului sau de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii
interne și externe a tarii și exercită conducerea generală a administrației publice.(2) În îndeplinirea
atribuțiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate.(3) Guvernul este alcătuit din
prim-ministru, miniștri și alți membri stabiliți prin lege organică.

Constitutia

Drepturi

Egalitatea în drepturi
Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Nimeni nu
este mai presus de lege.

Dreptul la viața și la integritate fizica și psihică

Dreptul la viața, precum și dreptul la integritate fizica și psihică ale persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori
degradant.(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.

Libertatea individuală

Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.(2) Percheziționarea, reținerea sau


arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege.
(3) Reținerea nu poate depăși 24 de ore.(4) Arestarea preventivă se dispune de judecător și numai în
cursul procesului penal.

Libera circulație

(1) Dreptul la libera circulație, în țara și în străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile
exercitării acestui drept.(2) Fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul
sau reședința în orice localitate din țara, de a emigra, precum și de a reveni în țara.

Viața intima, familială și privată

(1) Autoritățile publice respecta și ocrotesc viața intima, familială și privată.(2) Persoana fizica are
dreptul sa dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau
bunele moravuri.

Inviolabilitatea domiciliului

(1) Domiciliul și reședința sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori
în reședința unei persoane fără învoirea acesteia.

Secretul corespondentei

Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al


celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.

Libertatea conștiinței

(1) Libertatea gandirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite
sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns sa adopte o opinie ori sa adere la o credința
religioasă, contrare convingerilor sale.(2) Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se
manifeste în spirit de toleranta și de respect reciproc.

Libertatea de exprimare

(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de


orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în
public, sunt inviolabile.

Dreptul la informație

(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.
Dreptul la învățătura

(1) Dreptul la învățătura este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal și
prin cel profesional, prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și de
perfecționare.(2) Învățământul de toate gradele se desfășoară în limba română. În condițiile legii,
învățământul se poate desfășura și într-o limbă de circulație internationala.(3) Dreptul persoanelor
aparținând minorităților naționale de a învață limba lor maternă și dreptul de a putea fi instruite în
această limbă sunt garantate; modalitățile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
(4) Învățământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acorda burse sociale de studii copiilor și
tinerilor proveniți din familii defavorizate și celor institutionalizati, în condițiile legii.(5) Învățământul
de toate gradele se desfășoară în unități de stat, particulare și confesionale, în condițiile legii.
(6) Autonomia universitară este garantată.(7) Statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit
cerințelor specifice fiecărui cult. În școlile de stat, învățământul religios este organizat și garantat prin
lege.

Accesul la cultura

(1) Accesul la cultura este garantat, în condițiile legii.

Dreptul la ocrotirea sănătății

(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat.(2) Statul este obligat sa ia măsuri pentru asigurarea
igienei și a sănătății publice.

Dreptul de vot

(1) Cetățenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniți până în ziua alegerilor inclusiv.

Dreptul de a fi ales

Au dreptul de a fi aleși cetățenii cu drept de vot care îndeplinesc condițiile prevăzute în articolul 16
alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).
(2) Candidații trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puțin 23 de ani
pentru a fi aleși în Camera Deputaților sau în organele administrației publice locale, vârsta de cel puțin
33 de ani pentru a fi aleși în Senat și vârsta de cel puțin 35 de ani pentru a fi aleși în funcția de
Președinte al României.

Libertatea întrunirilor

Mitingurile, demonstrațiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere și se pot organiza și
desfășura numai în mod pașnic, fără nici un fel de arme.

Munca și protecția socială a muncii

(1) Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a
locului de muncă este libera.

Dreptul de proprietate privată

Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii
străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile
rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care
România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin
moștenire legală.
Articolul 41

Polițistul este dator:a) să fie loial instituției din care face parte, să respecte principiile statului de drept
și să apere valorile democrației;b) să dovedească solicitudine și respect față de orice persoană, în
special față de grupurile vulnerabile, să își consacre activitatea profesională îndeplinirii cu competență,
integritate, corectitudine și conștiinciozitate a îndatoririlor specifice de serviciu prevăzute de
lege;c) să își perfecționeze continuu nivelul de instruire profesională și generală;d) să fie disciplinat și
să dovedească probitate profesională și morala în întreaga activitate;e) să fie respectuos, cuviincios și
corect față de șefi, colegi sau subalterni;f) să acorde sprijin colegilor în executarea atribuțiilor de
serviciu;g) să informeze șeful ierarhic și celelalte autorități abilitate cu privire la faptele de corupție
săvârșite de alți polițiști, de care a luat cunoștința;h) prin întregul sau comportament, să se arate
demn de considerația și încrederea impuse de profesia de polițist. Articolul 42Polițistul este Polițistul este
obligat:a) să păstreze secretul profesional, precum și confidențialitatea datelor dobândite în timpul
desfășurării activității, în condițiile legii, cu excepția cazurilor în care îndeplinirea sarcinilor de serviciu,
nevoile justiției sau legea impun dezvăluirea acestora;b) să manifeste corectitudine în rezolvarea
problemelor personale, în așa fel încât să nu beneficieze și nici să nu lase impresia că beneficiază de
datele confidențiale obținute în calitatea să oficială;c) să asigure informarea corecta a cetățenilor
asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal ale acestora, potrivit competențelor
legal stabilite;d) să aibă o conduita corecta, să nu abuzeze de calitatea oficială și să nu compromită,
prin activitatea să publică ori privată, prestigiul funcției sau al instituției din care face parte.e) să
informeze de îndată structura de resurse umane a unității din care face parte despre dobândirea
calității procesuale de învinuit sau inculpat, precum și despre măsurile procesuale penale dispuse ori
hotărârile penale pronunțate împotriva sa.(la 17-11-2008, Lit. e) a art. 42 a fost introdusă de pct. 3 al
art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 153 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 769 din 17 noiembrie 2008. )Articolul 43Polițistului ii este interzis, în orice împrejurare:a) să
primească, sa solicite, să accepte, direct sau indirect, ori să facă să i se promită, pentru sine sau
pentru alții, în considerarea calității sale oficiale, daruri sau alte avantaje; b) să rezolve cereri care nu
sunt de competența sa ori care nu i-au fost repartizate de șefii ierarhici sau să intervină pentru
soluționarea unor asemenea cereri, în scopurile prevăzute la lit. a);c) să folosească forța, altfel decât
în condițiile legii;d) să provoace unei persoane suferințe fizice ori psihice cu scopul de a obține de la
aceasta persoana sau de la o terță persoana informații sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe
care aceasta sau o terță persoana l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face
presiuni asupra ei ori asupra unei terțe persoane;e) să colecteze sume de bani de la persoane fizice
sau juridice;f) să redacteze, să imprime sau să difuzeze materiale ori publicații cu caracter politic,
imoral sau care instiga la indisciplină;g) să aibă, direct sau prin intermediari, într-o unitate supusă
controlului unității de poliție din care face parte, interese de natura să compromită imparțialitatea și
independenta acestuia.Articolul 44(1) Serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu.
(2) Polițistul este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum și în afară acestuia, în
situații temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cu compensarea timpului lucrat,
potrivit legii.(3) În situații de catastrofe, calamitați sau tulburări de amploare ale ordinii și liniștii
publice ori alte asemenea evenimente polițistul este obligat să se prezinte de îndată la unitatea de
poliție din care face parte.(4) La instituirea stării de urgență sau a stării de asediu ori în caz de
mobilizare și de război polițistul va acționa conform legii.(5) În cazul producerii vreuneia dintre
situațiile prevăzute la alin. (3) și (4)polițistul care se afla într-o altă localitate se va prezenta la cea
mai apropiată unitate a Ministerului Afacerilor Interne, informând superiorii săi despre aceasta.

(1) Polițistului îi este interzis:a) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să
desfășoare propaganda în favoarea acestora;b) să exprime opinii sau preferințe politice la locul de
muncă sau în public;c) să candideze pentru autoritățile administrației publice locale, Parlamentul
României și pentru funcția de Președinte al României;d) să exprime în public opinii contrare
intereselor României;e) să declare sau să participe la greve, precum și la mitinguri, demonstrații,
procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic;f) să adere la secte, organizații religioase sau la
alte organizații interzise de lege;g) să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activități de
comerț ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăți comerciale, cu excepția calității
de acționar;h) să exercite activități cu scop lucrativ de natură să lezeze onoarea și demnitatea
polițistului sau a instituției din care face parte;i) să încalce regimul juridic al conflictului de interese și
al incompatibilităților, stabilit potrivit Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea
și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.(la 02-07-2018, Litera i) din Alineatul
(1) , Articolul 45 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III a fost modificată de Punctul 19, Articolul I din
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 53 din 28 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 549 din 02
iulie 2018 )(2) Polițistul poate prezenta în public, numai în condițiile stabilite prin ordin al ministrului
afacerilor interne, informații și date obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau poate face
comentarii referitoare la astfel de date și informații, dacă prin acestea nu este încălcat principiul
prezumției de nevinovăție ori nu sunt lezate dreptul la propria imagine, demnitatea, viața intimă,
familială ori privată a persoanei sau nu este prejudiciată finalizarea urmăririi penale într-o cauză aflată
în curs de cercetare ori de judecare.

Vârsta de 14 ani reprezintă momentul de la care minorii care încalcă legea pot fi sancţionaţi. Astfel, în
funcţie de gravitatea faptelor săvârşite, răspunderea poate fi penală – în cazul infracţiunilor, sau
contravenţională – dacă faptele săvârşite nu sunt foarte grave.

De la implinirea varstei de 14 ani, orice persoana poate raspunde penal pentru anumite fapte. De la
implinirea varstei de 16 ani, raspunderea este deplina, exact ca cea a unei persoane majore si I se poate
aplica si sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii.

Asta inseamna ca trebuie sa cunoastem ce este permis si ce nu. Exista un principiu dupa care
functioneaza acesta raspundere, si anume ca nimeni nu poate invoca necunosterea legii ca scuza. In
Romania exista aproape 9500 de legi/ reguli care trebuie respectate de toata lumea.

Veste buna: voi cunoasteti deja multe dintre aceste reguli.

Ia sa vedem?

In prezent, in cadrul procesului de instrure din scoala orice pedeapsa corporala este interzisa.- purtare
abuziva. La fel, avem voie sa ne suparam pe profa de romana si sa o injuram, amenintam, denigram, pe
facebook de exemplu? Amenintarea sau santajarea unui coleg sau a unui profesor este infractiune si,
daca victima sesizeaza parchetul sau politia, sa va deschide un dosar penal care se poate finaliza cu o
sanctiune penala aplicata de judecator. Mai multi tineri se lovesc reciproc, fapta se numeste incaierare si
sunt trasi la raspundere toti participantii.

Iei un bun de la altul fara voia acestuia, iei un bun de pe raftul magazinului si parasesti magazinul fara sa-l
platesti – furt
Sustragi un bun de la cineva dup ace l-ai amenintat sau l-ai lovit – talharie

Nu poti sa urmaresti o persoana sau sa ii dai telefoae sau SMS uri prin care sa o sperii – hartuire

Cand ameninti o persoana ca, daca nu iti plateste o suma de bani, o vei agresa sau vei public ape internet
poze indecent - santaj

Daca zgarii o masina, spargi un geam, incendiezi o masina, pictezi peretii cladirilor? - distrugere

De la varsta de 14 ani puteti circula cu bicicleta pe drumul public, dar numai pe banda sau pista special
amenajata.

Codul penal sanctioneaza simpla lovire (piedica/impingere/imbrancire), iar pedeapsa este de pana la 2
ani inchisoare. Daca se produc leziuni care necesita cel mult 90 de zile de ingrijiri medicale, fapta se
sanctioneaza mai aspru, cu pana la 5 ani de inchisoare. Iar daca fapta e mai grava, pedeapsa poate
ajunge pana la 7 ani inchisoare.

Sunt copii care practica sporturi de contact, in acesta situatie ranirea usoara este permisa de lege, dar
tehnicile invatate nu pot fi folosite in afara salii de antrenament, decat, eventual, in legitima aparare?
Legitima aparare e una, razbunarea e alta.

Sa distruga documentele scolare sau sa deterioreze bunurile din scoala? Sa aiba asupra sa arme, petarde,
brichete, spray uri paralizante/lacrimogene?

De la ce varsta si in ce conditii este permis sa conducem masina?Dar scuterul sau ATV-ul? Incepand cu
varsta de 16 ani, dar numai cu permis de conducere si daca e inregistrat la Primarie.

Daca sunteti martor la un accident de circulatie soldat cu victim, sunteti obligat sa anuntati politia la 112.
Nu aveti voie sa modificati starea locului sau sa stergeti urmele accidentului. Daca sunteti implicate
personal intr-un accident, nu puteti parasi locul accidentului, intrucat ati comite o infractiune

In mijlocul de transport in comun, daca vine controlorul, avei dreptul sa-i cereti sa se legitimize mai intai.
El nu are voie sa va retina in mijlocul de transport, sa va coboare cu forta sa va conduca la dispecerat sau
la birou impotriva vointei voastre ori sa va perchezitioneze. Are dreptul sa va noteze datele de
identificare, iar daca refuzati sa i le dati poate apela la organelle de polities au la jandarmerie, in fata
carora sunteti obligati sa va legitimati. Controlorul nu va poate retine cartea de identitate. Nu este indicat
sa dati date false, sa folosesti actul de identitate sau abonamentul altuia, asta e o infractiune. Daca esti
jignit, amenintat sau lovit de controlor, fapta constituie infractiune- purtare abuziva.

Avem voie sa detinem etnobotanice/droguri/ sa consumam/ sa vindem?

Avem voie sa patrundem in locuinta unei personae fara acordul acesteia? – violare de domiciliu

Cand un medic, politist, profesor pretinde bani pentru a-si face treaba – luare de mita, iar cel care da –
dare de mita. Cand un parinte/ elev promite sau ofera vreun folos profesorului, inainte sau dupa
examinarea elevului, el comite aceeasi infractiune-darea de mita.
De la ce varsta este permis sa intretii relatii sexuale? Este infractiune intretinerea de relatii sexual cu un
minor sub 15 ani chiar daca autorul are consimtamantul copilului. Daca minorul are sub 13 ani, fapta e
considerate si mai grava.

Relatiile sexual pot avea loc doar cu acordul ambilor parteneri. Daca victim este fortata sau legata sau
adormita pentru a suporta agresiuni sexual, autorul va fi sanctionat numai daca victim face plangere la
politie in cel mult 3 luni. Fapta este si mai grava daca autorul este ruda, professor sau medic al victimei
sau daca victima este mai mica de 16 ani.

De asemenea, actele nepotrivite fata de minorii mai mici de 13 ani in legatura cu viata intima este
infractiune – corupere sexuala. Sunt astfel de acte desfasurarea de acte sexual de fata cu ei, inmanarea
catre ei de material pornografice.

Constituie infractiunea de racolare a minorilor in scopuri sexual adultii care le propun minorilor sub 13
ani, inclusive prin telefon sau internet sa se intalneasca pentru a participa sau pentru a asista la acte
sexual sau de agresiune sexuala.

Daca animalul tau musca o alta persoana producandu-i leziuni, legea spune ca esti responsabil de acel
prejudiciu.Ca urmare, victima agresiunii poate pretinde o suma de bani necesara pentru plata ingrijilor
sau pentru durerea suferita. Daca faceti un caine sa sufere sau il provocati la reactii agressive, chiar daca
nu va apartine – amenda 1000-2000 de lei.

Daca gasesti bunuri care au fost pierdute sau uitate de o alta persoana (poseta, portofel) nu ai voie sa ti
le insusesti – fapta e infractiune. Trebuie sa le returnezi proprietarului daca il cunosti sau sa le predai
politiei in termen de 10 zile.

Legea prevede sanctiuni penale daca accesezi calculatorul cuiva fara drept, daca interceptez
comunicatiile altuia, adaca copiezi infromatiile de pe calculatorul cuiva fara permisiune, daca furi parola
si accesezi conturile personale de e-mail sau de facebook sau cardul bancar al altcuiva.

Legea prevede ca accesul minorilor in locurile destinate jocurilor de noroc, precum si participarea
acestora la orice tip de joc de noroc sunt interzise – amenda de la 50.000 la 100.000 de lei pentru cel
care permite.

Puteti fi amendati daca faceti zgomot, larma sau daca dati volumul la muzica prea tare si tulburati linistea
locuitorilor din bloc sau din vecinatate intre orele 22,00 -08,00 – amenda 500-1500 de lei.

Nu apelati 112 daca va confruntati sau sunteti martorii unui pericol real, altfel riscati o amenda
intre 500-1000 de lei.

Daca un politest sau jandarm este impiedicat sa-si desfasoare activitatea sau este aminintat ori agresat
fizic, drept razbunare, se comite infractiunea de ultraj.

Asadar, ce s-ar intampla daca nimeni nu ar respecta regulile despre care noi am vorbit si toata lumea ar
face ceea ce doreste?
S-ar instaura haosul, nu? Deci, pentru ca societatea sa functioneze si fiecare sa se simta in siguranta, toti
membrii ei trebuie sa respecte legea. Acolo unde inceteaza responsabilitatea, incepe raspunderea. Legea
prevede ca minorul nu poate fi condamnat la pedeaspa inchisorii, judecatorul ii aplica masuri educative.

S-ar putea să vă placă și