Sunteți pe pagina 1din 25

Sagrada Familia

Sagrada Familia, desi este o constructie neterminata inca si la care se va mai lucra pentru o lunga perioada de acum incolo, este
deja un simbol al Barcelonei si unul dintre obiectivele turistice dintre cele mai reprezentative din intreaga lume pentru un oras.

Sagrada Familia - Nasterea unei idei grandioase

Templul Ispasirii Sfintei Familii sau pe scurt Sagrada Familia a fost idea unui negustor de carti, Josep Maria Bocabella, un om
de litere foarte devotat care in 1866 a fondat Asociatia Spirituala a Adeptilor Sfantului Iosef. Obiectivul acestei asociatii a fost sa
obtina, prin patronajul Sfantului Iosef, triumful Bisericii Catolice intr-o vreme in care fenomenul de-crestinizarii era puternic
impulsionat de Revolutia Industriala si de toate efectele sociale care au fost generate de aceasta.

In anul 1872, Bocabella s-a dus la Roma pentru a aduce omagii Sfantului Parinte, iar pe drumul de intoarcere a trecut prin Loreto,
locul in care a admirat superba biserica din acest oras. In acest loc i-a venit idea de a inalta un templu al ispasirii in Barcelona,
dedicat Sfintei Familii, ca o replica a bisericii pe care a vazut-o in orasul italian.

Sagrada Familia din Barcelona

Dupa anul 1876 Bocabella a inceput sa caute un lot de teren situat mai central unde sa-si poata construi templul si a fost foarte
aproape de a il obtine atunci cand Ducesa Almenara Alta urma sa doneze unul pe care il avea in proprietate dar din nefericire a
murit inainte de a apuca sa faca donatia. In aceasta situatie, Asociatia a trebuit sa caute un teren mai departe de centru deoarece
bugetul era foarte restrans. Lotul de teren care a fost achizitionat pentru 172.000 de pesetas se intindea pe 12800 metri patrati si
era incadrat de strazile Marina, Provenza, Mallorca si Cerdena.

In anul 1877, arhitectul Francisco de Paula del Villar s-a oferit sa deseneze gratuit planurile maginficului templu. Proiectul lui
Del Villar era in totalitate neogotic si reprezenta o biserica cu trei naosuri si cu o cripta orientata conform cu axele lotului pe care
urma sa fie construita.

Piatra de temelie a fost pusa in data de 19 Martie 1882 in timpul festivalului dedicat Sfantului Iosef. Gaudi a preluat conducerea
lucrarilor in 18 Martie 1883 din cauza unor neintelegeri intre Del Villar si consiliul reprezentat de Juan Martorell Montells, cu
toate ca daduse interviu si cu un an inainte.

Sagrada Familia - Capodopera lui Antoni Gaudi

Sagrada Familia, capodopera neterminata a lui Antoni Gaudi este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Barcelonei.
Constructia cladirii este preconizata sa dureze cel putin pana in 2041, dar deja a devenit poate cel mai reprezentativ obiectiv
turistic al orasului.

Antoni Gaudi a preluat lucrarile ca arhitect sef la varsta de 31 de ani; se spune ca primul arhitect avea cosmaruri in legatura cu
constructia deoarece era total depasit de amploarea sa. Din acel moment Gaudi si-a dedicat aproape tot restul vietii constructiei
bisericii. El nu a respectat proiectul original, ci a preferat sa-l schimbe intr-un mod foarte radical. Stilul neo-gotic conceput de
Gaudi pentru constructia capodoperei sale se bazeaza pe forme ce se regasesc in natura. Cand Gaudi a murit in 1926, numai o
fatada, un turn si cripta erau finalizate. Din cauza ca Gaudi improviza in permanenta si modifica mereu proiectul in timp ce
lucrarile erau in desfasurare, au ramas foarte putine dintre schitele si machetele sale. Multe dintre cele care au supravietuit au fost
distruse in timpul razboiului civil din 1936.

Sagrada Familia, Barcelona

Cu toate acestea, arhitectii din zilele noastre au o idee clara asupra a ceea ce a vrut sa realizeze Gaudi. Ultima versiune a
proiectelor sale infatiseaza o biserica de 95 de metri inaltime si 60 de metri latime. Biserica va putea primi 13000 de oameni.
Cand va fi finalizata, Sagrada Familia va avea nu mai putin de 18 turnuri. Cate patru turnuri pe fiecare dintre cele trei fatade, vor
reprezenta cei 12 apostoli. Alte patru turnuri vor reprezenta cei patru evenghelisti. Aceste turnuri vor inconjura cel mai inalt
dintre turnuri, dedicat lui Isus Cristos. Cel de-al 18-lea turn va fi ridicat deasupra altarului si va fi dedicat Fecioarei Maria.

Desi este departe de a fi finalizata, Sagrada Familia merita cu siguranta sa fie vizitata. Poate fi vizitata cripta unde Gaudi este
inmormantat. Un muzeu este dedicat vietii marelui arhitect ce a fost Antoni Gaudi si istoriei bisericii. De asemenea pot fi vizitate
turnurile. Un lift va poate duce intr-unul din turnuri de unde poate fi admirata intraga splendoare a Barcelonei. Urcusul nu este
recomandat celor se tem de intaltime sau celor ce sufera de claustrofobie.

Sagrada Familia - Informatii utile despre vizitare

Orar:
Intre 1 aprilie si 30 septembrie Sagrada este deschisa in intervalul: 9:00 - 20:00
Intre 1 octombrie si 30 martie Catedrala este deschisa in intervalul: 9:00 – 18:00
In zilele de 25, 26 decembrie si 1, 6 ianuarie Sagrada Familia este deschisa in intervalul: 9:00 - 14:00

Preturi:
Vizitarea Catedralei costa 13.00 € iar cu ghid sau cu audio ghid costa 17.00 €.
Bilete pentru vizitarea Catedralei pentru cei sub 18 ani, studenti si pensionari: 11.00 €; vizita cu ghid costa 15.00 € iar cu audio
ghid costa 14.00 €.
Bilet combinat pentru vizitarea Catedralei + Muzeul Gaudi: 16.50 €
Bilet combinat pentru vizitarea Catedralei + Muzeul Gaudi cu ghid sau audio ghid (numai pentru Sagrada): 20.50 €
Preturile sunt valabile numai pentru intrarea in Catedrala Sagrada Familia, nu si pentru accesul la lifturi.
Pentru urcarea cu liftul se percepe o taxa separata de 3.00 €.

Montjuic - Fantanile magice din Barcelona

Montjuic este un deal din Barcelona ce trebuie neaparat vizitat daca va aflati in vacanta la Barcelona. Barcelona intrece la
capitolul parcuri aproape orice oras din Europa. Parc Guell, Ciutadella si Montjuic sunt doar cateva dintre ele. Parcul Montjuic
este in varful unui mic munte de la marginea orasului. Barcelona este inconjurata de munti si dealuri, unele destul de indepartate,
dar acesta se inalta chiar la marginea partii vechi a orasului.
Palau Nacional din Montjuic si Fantanile Magice

Pozitionarea unica a parcului Montjuic asigura o priveliste asupra orasului foarte frumoasa. Cea mai buna modalitate de a ajunge
in parcul Montjuic este cu metroul. In parc puteti admira gradinile, un castel, satul olimpic al Olimpiadei din 1992 si multe altele.
Puteti folosi si funicularul pentru a ajunge la Montjuic, pe care il puteti lua chiar de pe plaja Barceloneta. Pentru aproximativ 20
de euro puteti vizita toate muzeele din Montjuic, puteti inchiria o bicicleta sau puteti inota in piscina olimpica. De asemenea tot
in pretul acesta intra si folosirea funicularului si a trenului pentru turisti.

Tot pe Montjuic se afla si Palau Nacional, o cladire cu aer istoric care totusi nu este atat de veche, fiind construita in 1929.
Palatul a fost transformat in Muzeul National de Arta Catalana.

In fata Palatului National se afla Fantana Magica din Montjuic. Acest spectacol minunat de apa, muzica si lumini a avut loc
prima data in 1929 cu ocazia Marii Expozitii Universale. Cand cel care a conceput intregul ansamblu a inaintat proiectul sau, cu
un an inainte de exozitie, toata lumea a crezut ca este un plan mult prea ambitios pentru a putea fi realizat si terminat la timp.
Peste 3000 de muncitori au fost mobilizati pentru a realiza proiectul in mai putin de un an.

Cand pui la un loc culori, miscare, lumina, muzica si apa totul devine un spectacol de magie. Fantana magica din Montjuic este
un obiectiv turistic ce nu poate fi ratat in cadrul oricarei vacante in Barcelona.

Fantanile Montjuic - Informatii despre spectacolele de apa, muzica si lumini

Orar:
Intre octombrie si aprilie: vinerea si sambata spectacole muzicale au loc de la orele: 19:00, 19:30, 20:00 si 20:30
Intre mai si septembrie: joi, vineri, sambata si duminica spectacole muzicale au loc de la orele 21:30, 22:00, 22:30, 23:00, 23:30.

Preturi:
Accesul este gratuit dar aproape mereu se aduna destul de multa lume la terasele din jur asa ca daca doriti sa prindeti un loc ar
trebui sa va duceti din timp. Adresa:
Placa Espanya, Barcelona, Spania.

Transport:
Metrou: statia Placa Espanya (L3, L1).

Muzeul Pablo Picasso din Barcelona

Muzeul Picasso din Barcelona are una dintre cele mai complete colectii de opere de arta ale lui Pablo Picasso. Este unul dintre
cele mai vizitate obiective turistice din Barcelona. Muzeul este gazduit de cinci palate medievale unite intre ele din Barri Gotic
(cartierul gotic al Barcelonei).

Pablo Picasso, unul dintre motivele de mandrie ale Barcelonei


Muzeul este situat chiar in inima centrului vechi al orasului Barcelona. Ideea unui astfel de muzeu i-a apartinut bunului prieten al
lui Picasso, Jaime Sebartes. Picasso i-a daruit lui Sebartes o multime de tablouri, desene si schite de-a lungul vietii. Initial
Sebartes a intentionat sa deschida un muzeu pe baza colectiei sale in Malaga, locul de nastere al lui Picasso. Picasso insasi a
sugerat insa ca Barcelona ar fi un loc mai potrivit pentru un astfel de muzeu, avand in vedere legatura sa sentimentala stransa cu
orasul.

La deschidere, in 1963, colectia muzeului s-a constituit din donatia lui Sebartes, ce se compunea din 574 de lucrari. La ea s-au
adaugat lucrarile pe care Picasso le-a daruit orasului Barcelona si din alte lucrari ce se aflau in posesia muzeului de arta moderna.
Ulterior s-au adaugat lucrari daruite de prieteni ai artistului sau alti colectionari.

Dupa moartea lui Sebartes in 1968, insusi Picasso a donat un numar important de lucrari muzeului, inclusiv 1000 de piese din
perioada sa de inceput, lucrari ce fusesera pastrate de familie inca de cat acesta se stabilise in Franta dar si multe lucrari din
“Perioada Albastra” a lui Picasso. In zilele noastre colectia permanenta a muzeului se compune din peste 3500 de lucrari.

Pe langa latura artistica deosebita, muzeul incearca sa ilustreze relatia lui Picasso cu orasul Barcelona, relatie care a luat nastere
in copilaria si adolescenta artistului si apoi a continuat pana la moartea acestuia.

Fiind situat in centrul vechi al Barcelonei, muzeul nu dispune de o parcare proprie dar exista parcari cu plata in apropiere.

Orar:
Lunea (cu exceptia sarbatorilor) - inchis.
De marti pana duminica (chiar si de sarbatori: 10:00 AM - 08:00 PM.
Inchis pe 1 ianuarie, 1 mai, 24 iunie, 25 si 26 decembrie.

Preturi:
Bilet muzeu + expozitii temporare: 11.00 €;
Bilet expozitii temporare: 2.00 €;.
Bilet muzeu + expozitii temporare - pret redus pentru cei sub 25 de ani si peste 65 de ani: 6.00 €.
In prima duminica din fiecare luna intrarea este libera pentru toata lumea.

Adresa:
Montcada 15-23, 08003 Barcelona

Transport:
Autobuz: 17, 19, 40, 45 (Via Laietana); 39, 51 (Passeig Picasso); 14, 59 (Pla de Palau); 120 (Princesa).
Metrou: L1 (statia Arc de Triomf); L3 (statia Liceu); L4 (statia Jaume I)

Parc Guell din Barcelona

Parc Guell este opera lui Antoni Gaudi, cel ce si-a lasat amprenta intr-un mod remarcabil asupra orasului Barcelona. Parcul Guell
este la fel de deosebit si special ca si celelalte opere ale lui Gaudi. Amenajarea parcului a fost incredintata lui Gaudi de catre
Eusebi Guell care a dorit crearea unui parc plin de stil pentru aristocratia Barcelonei.

Fantana de la intrarea in Parc Guell


Parcul contine structuri de piatra uimitoare si cladiri fascinante. La intrarea in parc se afla celebrul dragon care este ornat in culori
diverse si care aproape ca a devenit o emblema a Barcelonei. Coloritul sau ii confera un aer aproape magic si hipnotic. In varful
dealului pe care este amenajat Parc Guell, este o zona amenajata ca o terasa care ofera o priveliste superba a parcului si a
intregului oras Barcelona. Aici se gasesc banci din mozaic multicolor care impresioneaza prin infatisarea lor.

In Parc Guell se gaseste si o casa in care Gaudi a trait la un moment dat pentru o perioada. Casa acum a fost transformata in
muzeu si contine piese de mobilier extrem de interesante proiectate de acelasi Gaudi. Pentru a vizita parcul Guell trebuie sa va
pregatiti pentru a merge ceva vreme pe jos deoarece cea mai apropiata statie de metrou este la aproximativ 10 minute de mers pe
jos. Din cauza locatiei si marimii sale ar trebui sa rezervati cel putin jumatate de zi vizitarii parcului Guell dar se merita din plin.

Orar:
Parc Guell se deschide la 10:00 AM iar ora de inchidere poate varia putin in functie de sezon, insa este in jur de ora 21:00 PM.

Transport:
Metrou: L3 (Lesseps)

Preturi:
Intrarea in parc este gratuita.

Adresa:
Carrer d'Olot, 13, 08024 Barcelona

Palatul de Muzica Catalana

Palau de la Musica Catalana, Palatul de Muzica Catalana este o sala de concerte ce a fost construita in Barcelona intre anii 1905
si 1908 pentru corul unei societati culturale fondate in 1891 care a ocupat un rol foarte important in miscarea culturala cunoscuta
sub numele de Renasterea Catalana.

Palau de la Musica Catalana din Barcelona

Palatul de Muzica Catalana a fost inaugurat pe 9 februarie 1908. Proiectul a fost finantat in principal de aceasta societate
culturala dar contributii importante au avut si unii industriasi catalani si membrii ai burgheziei. Palatul i-a adus arhitectului ce l-a
conceput si un premiu din partea municipalitatii.

In 1997, Palau de la Musica Catalana a fost declarat parte a patrimoniului universal UNESCO. Astazi mai bine de jumatate de
milion de oameni asista anual in Palatul de Muzica Catalana la spectacole muzicale ce cuprind o gama variata de genuri muzicale
de la muzica simfonica la muzica de jazz sau muzica de camera.
Cladirea este construita in stilul "modernista" consacrat de Antoni Gaudi si iese puternic in evidenta si datorita frumusetii sale dar
si pentru ca in zona in care este amplasata nici o alta cladire nu are nimic deosebit.

Orar:
Receptia este deschisa de la 9:00 AM la 9:00 PM.
Aici puteti consulta programul de spectacole si puteti achizitiona bilete.

Transport:
Autobuze: 17, 19, 40 si 45
Metrou: L1 si L4 (statia Urquinaona).

Adresa:
C/ Palau de la Musica, 4-6 08003, Barcelona.

Arcul de Triumf din Barcelona

Arcul de Triumf din Barcelona este un arc de triumf construit din caramida colorata in stil mudejar - stil arhitectonic specific
maurilor ramasi in teritoriile crestine dupa "Reconquista". Arcul, proiectat de arhitectul catalan Josep Vilaseca, este decorat cu un
numar mare de statui si basoreliefuri.

Deosebitul Arc de Triumf din Barcelona a fost construit pentru Expozitia Universala din anul 1888, care a avut loc in Parc de la
Ciutadella. Arcul de Triumf, situat la capatul unei promenade extinse, a servit drept intrarea principala la expozitie.

Arcul de Triumf din Barcelona

Proiectul lui Josep Vilaseca se deosebeste de alte opere similare - in special de Arcul de Triumf din Paris - prin caramida colorata
in stil mudejar, un stil ce-si are originea in arhitectura maura. Arcul este decorat cu sculpturi in piatra iar frontispiciul, opera lui
Josep Reynes arata orasul Barcelona intampinandu-si vizitatorii. Cealalta parte a arcului ce infatiseaza o ceremonie de premiere
este proiectata de Josep Llimona.

Arcul este decorat si cu un basorelief care prezinta un blazon pe care sunt prezente toate emblemele provinciilor spaniole sub o
coroana. Tot pe arc sunt prezente si 12 statui de femei ce simbolizeaza celebritatea.

La Arcul de Triumf ce se gaseste pe Passeig Lluis Companys, poate fi usor accesibil cu ajutorul metroului pana la statia Arc de
Triomf. Se afla la mica distanta de mers pe jos de Parc de la Ciutadella.
La Pedrera – Casa Mila

La Pedrera este una dintre operele arhitectonice ale lui Antoni Gaudi. Casa Mila a fost imediat numita “La Pedrera” – cariera de
piatra, datorita fatadei sale exterioare ce aduce cu o stanca. Exista multe terorii referitoare la sursa de inspiratie a lui Gaudi cand a
proiectat La Pedrera de la valurile oceanului pana la anumiti munti.

La Pedrera - Casa Mila din Barcelona

Indiferent de izvorul de inspiratie ce a stat la baza crearii acestei capodopere, cladirea pare o sculptura plina de contraste intre
zonele cu piatra pala si cele cu fier inchis la culoare, de curbe si concavitati. Balcoanele sunt din fier forjat si au fost proiectate de
un prieten al lui Gaudi, Josep Maria Jujol, care a mai colaborat si in alte ocazii cu celebrul arhitect. Fiecare dintre balustrade este
diferita de celelalte.

Casa a fost contruita intre 1906 si 1910 pentru familia Mila si reprezinta una dintre cele mai pline de imaginatie cladiri din istoria
arhitecturii, fiind de fapt mai mult o sculptura decat o cladire in sine. Autoritatile acelei perioade s-au opus multor aspecte ale
constructiei si au dat proprietarilor mai multe amenzi, ba chiar au ordonat demolarea cladirii. Din cauza aceasta unele dintre
detaliile proiectului lui Gaudi nu au fost respectate pana la capat. Autoritatile au refuzat sa aprobe amplasarea unei statui gigant
in varful cladirii care o reprezenta pe zeita Pamantului, Gaia.

Casa Mila este cu siguranta un obiectiv turistic de vizitat intr-o vacanta in Barcelona, fiind locul cel mai potrivit pentru a afla
cateva lucruri foarte interesante despre opera lui Antoni Gaudi.

Orar:
Din noiembrie pana in februarie de luni pana duminica de la 9:00 AM la 18:30 PM
Din martie pana in octombrie de luni pana duminica de la 9:00 AM la 20:00 PM
"La Pedrera" este inchisa pe 25 si 26 decembrie, 1 si 6 ianuarie si o saptamana din ianuarie.

Preturi:
Bilet normal: 15.00 €;
Bilet redus (studenti si someri): 11.00 €;
Bilet cu Barcelona Card (20% discount): 12.00 €.

Adresa:
Passeig de Gracia, 92
Barcelona.
Transport:
Autobuz: 7, 16, 17, 22, 24, 28;
Metrou: L3, L5 (Passeig de Gracia sau Diagonal).

Catedrala La Seu din Barcelona

In centrul Barri Gotic, in inima orasului Barcelona se gaseste catedrala gotica numita La Seu. Piatra de temelie a bisericii actuale
a fost pusa inca din secolul al 13-lea dar catedrala a fost finalizata abia la inceputul secolului 20.

Biserica a fost numita dupa sfanta ce patroneaza orasul Barcelona - Sfanta Eulalia. Numele oficial al acestei catedrale din
Barcelona este Catedral de la Santa Creu i Santa Eulalia, care in catalana inseamna Catedrala Sfintei Cruci si a Sfintei Eulalia.
Numele cel mai des folosit cand se face referire la aceasta catedrala este insa "La Seu" si se datoreaza statutului bisericii de scaun
al diocezei.

Catedrala La Seu din Barcelona

Inca din anul 343 d.Ch. in timpul Imperiului Roman, o basilica a fost construita pe locul unde se afla actuala catedrala. In 985,
basilica a fost distrusa de mauri. Aceasta a fost inlocuita de o catedrala Romana ce a fost construita intre anii 1046 si 1058. O
capela, Capella de Santa Lucia, a fost si ea ridicata intre anii 1257 si 1268. Mai tarziu aceasta capela a fost incorporata in
manastirea de langa catedrala.

30 de ani mai tarziu, in anul 1298, constructia actualei catedrale gotice a fost inceputa sub domnia Regelui Jaime al II-lea,
cunoscut sub numele de "Cel Drept". In timpul lucrarilor de constructie, cladirea vechii biserici a fost demolata, cu exceptia
capelei Santa Lucia.

Din cauza razboaielor civile si a ciumei care a lovit orasul de mai multe ori, constructia catedralei gotice a progresat foarte lent.
Abia in anul 1460, corpul principal al catedralei a fost terminat. Fatada gotica a fost terminata mult mai tarziu, in anul 1889 si
ultima parte, turnul central a fost terminat in anul 1913. Atat designul fatadei cat si cel al turnului se bazeaza pe proiectul original
din anul 1408 al arhitectului francez Charles Galters.

Biserica are 93 de metri lungime si 40 latime. Turnurile cu ceas au o inaltime ce depaseste 50 de metri. Au fost construite intre
anii 1386 si 1393. Turnul central are 70 de metri. Interiorul are un naos si 28 de capele laterale. In cripta se gaseste sarcofagul
Sfintei Eulalia si catedrala are si un cor spectaculos si foarte frumos sculptat. Catedralei i s-a instalat si un lift care duce pana pe
acoperis.

In imediata apropiere a catedralei se gaseste si o manastire din secolul al 14-lea. In permanenta se gasesc 13 gaste aici in curtea
centrala. Fiecare gasca reprezinta un an din viata sfintei martire Eulalia, o tanara fata ce a fost torturata pana la moarte pentru
credinta sa de catre Romani in secolul al 4-lea. Manastirea are si un mic muzeu ce expune artefacte liturgice. Catedrala este
situata in Placa de la Seu, in cartierul Barri Gotic.

Orar:
Catedrala La Seu este deschisa intre 8:00 AM si 8:00 PM.
13:00 PM - 17:00 PM - Intre aceste ore intrarea se plateste.
Intre 8:00 AM si 12:45 PM si intre 5:15 PM si 8:00 PM intrarea este gratuita.

Preturi:
Adulti: 5.00 €;

Transport:
Metrou: Jaume I si Liceu.

Adresa:
Placa de la Seu s/n, Barri Gotic, Barcelona.

Peix - Statuia Pestele din Barcelona

Peix (pestele), este o sculptura unica, care a fost construita in anul 1992, pe malul Marii Mediderane, in Barcelona. Structura
enorma din otel este tipica pentru temele abordate in multe alte opere ale lui Frank O. Gehry, autorul acestei sculpturi care incepe
sa devina un simbol al Barcelonei.

Sculptura Pestele din Barcelona, cunoscuta sub numele de Peix in catalana, este una din multele piese de arta publica moderna ce
pot fi admirate in si in jurul orasului catalan. Piesa se afla in Port Olimpic, la baza unui zgarie-nori, Hotel Arts, una dintre cele
mai inalte cladiri din oras.

Peix - Pestele din Barcelona

Renumitul arhitect Frank O. Gehry a fost angajat pentru a construi Pestele din Barcelona cu ocazia Jocurilor Olimpice de Vara
din 1992, care au avut loc in Barcelona, eveniment ce a adus orasul in atentia intregii lumi. Statuia este orientata cu fata spre
mare si masoară treizeci si cinci de metri latime si cincizeci si patru de metri lungime. Statuia este realizata din piatra, otel si
sticla. Placile sale de culoarea cuprului, din metal lucios, stralucesc in lumina soarelui catalan si transforma sculptura intr-o
adevarata atractie pentru ochii trecatorilor. Sculptura poate fi vazuta de pe mai multe dintre plajele din Barcelona.

Gehry, un arhitect canadian ce lucreaza in Los Angeles, este bine cunoscut pentru o serie intreaga de lucrari notabile realizate
peste tot in lume, inclusiv Stata Center din Cambridge langa Boston, Casa care danseaza din Praga, Pavilionul Pritzker din Parcul
Millennium din Chicago, Muzeul Guggenheim din Bilbao, uimitoarul zgarie-nori de 76 de etaje, NY by Gehry, din New York
City si multe alte structuri foarte placute ochiului.
Ca si aceasta sculptura, multe din lucrarile lui Gehry au fost influentate de forma fluida a pestilor. Tot Gehry a proiectat si o linie
de bijuterii si obiecte de uz casnic care utilizeaza acelasi laitmotiv, pestele.

Informatii despre Peix, Pestele din Barcelona

Adresa:
Carrer de Ramon Trias Fargas 1, Port Olímpic, Barcelona.

Transport:
Metrou: statia Ciutadella/Villa Olimpica (L4).

Port Vell din Barcelona

Ajuns un port invechit, Port Vell a fost transformat intr-un port modern pentru yacht-uri si intr-un centru comercial si de
distractie.

Inaintea Jocurilor Olimpice din 1992 de la Barcelona, Port Vell, un port ce fusese scos din uz, era doar o zona aflata in paragina
cu depozite goale, cladiri industriale, gropi de deseuri si linii de cale ferata abandonate. In cadrul unuia dintre cele mai drastice
programe de reamenajare urbana, zona a fost transformata intr-un port pentru yachturi si zona de recreere, oferind orasului iesire
la mare. O sosea care trecea pe malul marii a fost mutata pe sub pamant pentru a face loc zonei pietonale care se intinde acum de
la Monumentul lui Columb pana in cartierul Barceloneta.

Port Vell din Barcelona

Un pod pietonal din lemn, Rambla de Mar, a fost construit pentru a face legatura intre La Rambla si Maremagnum, un complex
cu magazine, cinematografe, baruri si restaurante. In spatele complexului Maremagnum se gaseste un cinematograf IMAX si
Barcelona Aquarium.

Cinematograful IMAX are trei sisteme de proiectie: ecranul Omnimax, IMAX flat si 3D IMAX, pentru care spectatorii folosesc
ochelarii speciali 3D. Cea mai importanta atractie din Port Vell este Aquarium, una dintre cele mai mari atractii de acest gen din
Europa. Cei peste 6 milioane de litri de apa adapostesc o varietate foarte mare de pesti printre care si 11 rechini.

In apropiere de Maremagnum se gaseste cladirea Aduana, o veche cladire vamala construita in anul 1902. Tot in zona se gaseste
un ponton unde afla noul World Trade Center.

In celalalt capat al Portului Vell poate fi vazuta o statuie ce capteaza toate privirile. Aceasta este opera lui Roy Lichtenstein; o
statuie inalta de 14 metri ce este numita "El cap de Barcelona" - Capul Barcelonei.

Monumentul Columb
Monumentul Cristofor Columb a fost construit in 1888 in onoarea renumitului explorator si descoperitor al Americii. Acest
monument consta intr-o columna inalta ce are deasupra sa o statuie a lui Columb. In Placa de la Porta de Pau (Piata Potii Pacii) se
gaseste o columna din fier ridicata pe un piedestal de piatra cu statuia lui Cristofor Columb deasupra. Monumentul inalt de 60 de
metri cunoscut sub numele de Monument a Colom a fost proiectat de arhitectul catalan Gaieta Buigas i Monrava pentru expozitia
universala din 1888. Constructia monumentului a inceput in 1882 dar datorita unor probleme financiare a fost finalizata chiar
inaintea inceprerii expozitiei.

Deosebitul Arc de Triumf din Barcelona a fost construit pentru Expozitia Universala din anul 1888, care a avut loc in Parc de la
Ciutadella. Arcul de Triumf, situat la capatul unei promenade extinse, a servit drept intrarea principala la expozitie.

Monumentul lui Cristofor Columb din Barcelona

Monumentul a fost amplasat in locul in care Cristofor Columb a revenit in 1493 dupa ce a descoperit America cu un an inainte.
Se presupune ca exploratorul s-a nascut in Genova, Italia. Initial s-a mutat in Portugalia si mai tarziu in Spania. Cu toate acestea
in secolul al 19-lea Columb era considerat catalan, iar unii istorici inca sustin ca acesta s-a nascut chiar in Catalonia, de aceea
locul acestui monument din Barcelona este cu atat mai relevant.

Statuia de peste 7 metri inaltime, creata de Rafael Atche, il infatiseaza pe Columb cu bratul intins spre mare. In mod putin bizar,
bratul nu este indreptat spre lumea noua pe care a descoperit-o. Piedestalul columnei este decorat foarte frumos cu un numar
impresionant de figuri alegorice.

Columna si piedestalul sunt goale pe dinauntru. Turistii pot intra in monument si un lift ii poate duce spre o platforma de unde se
poate admira o priveliste excelenta peste Rambla si Port Vell.

Orar:
De la 8:30 AM la 8:30 PM intre 1 martie si 31 octombrie.
De la 8:30 AM la 7:30 PM intre 1 ianuarie 28 februarie.
Inchis pe 1 ianuarie si pe 25 decembrie.

Preturi:
Adulti: 4.00 €
Copii intre 4 si 12 ani si batrani: 3.00 €

Adresa:
Placa del Portal de la Pau, E-08002 Barcelona

Transport:
Metrou: Drassanes (L3)
Autobuze: 14, 20, 21, 36, 57, 59, 64, 91, 120, 157.
La Rambla din Barcelona

Partea veche a orasului Barcelona este cu siguranta una dintre cele mai frumoase si romantice din intreaga Europa. Strazile
inguste, magazinele, aerul in sine te invita sa te plimbi prin imprejurimi pentru a cunoaste fiecare particica a acestei zone.

Artisti stradali de pe La Rambla din Barcelona

La Rambla este probabil cea mai cunoscuta zona a Barcelonei si pe buna dreptate. La Rambla se intinde de la Placa de Catalunya
pana la statuia lui Columb, si este plina de chioscuri de ziare, standuri de animale si flori si de tot felul de artisti. Este fara
indoiala locul unde se intalnesc toate felurile de oameni, turisti si localnici, intr-o diversitate extravaganta si plina de culoare.

Un interes deosebit il reprezinta atractii ca Centrul de Arta Santa Monica, Liceu (Opera), Mozaicul Miro sau Mercat de la
Boqueria. Cea mai buna modalitate de a descoperi farmecul zonei este insa o simpla plimbare pe La Rambla si pe stradutele ce o
inconjoara.

Desi un pic mai scumpe terasele de pe La Rambla au un farmec deosebit si merita incercate. Pentru ca este o zona destul de
aglomerata atunci cand vizitati La Rambla ar trebui sa aveti grija la hotii de buzunare care sunt prezenti mereu prin zona in
cautare de turisti neglijenti.

Casa Batllo din Barcelona

Casa Batllo este o cladire restaurata de Antoni Gaudi ce a fost contruita in 1877 si remodelata intre anii 1905 si 1907. Este situata
pe Passeig de Gracia in cartierul Eixample in Barcelona.

Fatada de la Casa Batllo din Barcelona


Cladirea este cunoscuta sub numele de "Casa dels ossos" ("Casa Oaselor") si are intr-adevar un aer visceral si organic. Initial a
fost construita pentru o familie de clasa medie dintr-un cariter prosper al Barcelonei.

Casa Batllo arata de-a dreptul remarcabil ca orice alta cladire proiectata de Gaudi si se incadreaza perfect stilului Modernista sau
Art Nouveau. Cladirea arata ca cel care a conceput-o a incercat sa evite liniile drepte cu desarvasire iar majoritatea fatadei este
decorata cu un mozaic facut din bucatele de ceramica variat colorate. Pentru vizita la Casa Batllo, la dispozitia turistilor stau
ghiduri audio in opt limbi care pot oferi mult mai multe informatii legate de aceasta cladire remarcabila si despre maestrul care a
desavarsit-o, Antoni Gaudi.

Orar:
Casa Batllo este deschisa in fiecare zi din an de la 9:00 AM la 9:00 PM, ultima intrare fiind la 8:20.
Foarte rar, Casa Batllo are un program scurt de vizitare, pana la ora 2:00 PM, datorita unor evenimete pe care le gazduieste.

Preturi:
Adulti: 18.15 €;
Studenti si pensionari: 14.55 €;
Grupuri de peste 20 de persoane: 15.45 €;
Copiii sub 7 ani beneficiaza de intrare gratuita.

Transport:
Autobuze: 7, 16, 17, 22, 24 si 28.
Metrou: L2, L3 si L4 (Passeig de Gracia).

Adresa:
Casa Batllo, Passeig de Gracia, 43 08007, Barcelona

Tibidabo - Muntele care domina Barcelona

Tibidabo este un munte situat in partea de nord-vest a Barcelonei, incoronat cu Biserica Sfintei Inimi. Dar atractia
principala a muntelui este Parc d'Atraccions - Parcul de distractii, un balci ce este vechi de sute ani.

Cu o inaltime de 512 metri, Tibidabo este cel mai inalt varf al lantului muntos Collserola care se invecineaza la nord cu
orasul Barcelona. Numele (ce inseamna "Eu va voi da") provine de la un fragment din versiunea in latina a Bibliei, in
care Satana se presupune ca il duce pe Hristos in partea de sus a unui munte si ii ofera lumea cu cuvintele "Haec omnia
tibi dabo si cadens adoraberis mine" (Toate acestea le vei avea daca ingenunchezi si mi te inchini).
Varful Muntelui Tibidabo cu parcul de distractii si Templul Tibidabo

Din partea de sus a muntelui turistii se pot delecta cu o panorama uimitoare a Barcelonei si a Marii Mediterane. Aceasta
priveliste reprezinta un motiv suficient pentru o vizita pe Tibidabo, insa sunt mult mai multe lucruri de vazut aici,
inclusiv un turn de comunicatii cu o punte de observatie, o biserica impozanta si un parc de distractii.

Parcul de distractii de pe Muntele Tibidabo din Barcelona

Parc d'Atraccions del Tibidabo este un parc de distractii foarte popular, care a fost deschis pentru prima data in anul
1901, ca parte a unui proiect mai amplu de creare a unui oras gradina pe pantele muntelui Tibidabo. Doctor Andreu,
unul dintre sustinatorii proiectului, a imaginat un balci care urma sa transforme Tibidabo intr-un "Munte Magic". A
inceput cu un prim pas mic; prima atractie a fost de fapt funicularul care transporta vizitatorii spre partea de sus a
muntelui si a continuat cu telecabina deschisa in 1911.

Astazi, parcul de distractii ocupa aproximativ 70.000 de metri patrati, cu aproximativ douazeci si cinci de atractii care
variaza de la un carusel antic la atractii cu mai multa adrenalina cum ar fi un montagne russe. Atractiile sunt dispuse pe
aproximativ sase niveluri diferite in varful muntelui Tibidabo.

L'Avio - una dintre atractiile istorice de pe Tibidabo

Multe dintre atractiile ce se gasesc in varful muntelui Tibidabo inca au un aer nostalgic. Una dintre ele este L'Avio, un
avion care zboara in cerc inca din anul 1928. Mai pot fi vazute o casa bantuita si un trenulet care plimba turistii in jurul
parcului. O atractie deosebit de interesanta este Muzeul Automatelor, un muzeu ce expune mai mult de patruzeci de
masini de balci diferite din secolele 19 si 20. In parcul de atractii de pe Tibidabo exista de asemenea si atractii moderne,
cum ar fi un cinematograf 4D si un roller coaster construit dupa ultimele standarde in materie.

Templul de pe Muntele Tibidabo din Barcelona

Tot in varful muntelui Tibidabo se afla si Templul Expiatori del Sagrat Cor (Biserica Sfintei Inimi), versiunea din
Barcelona a Basilicii Sacre-Coeur din Paris. Silueta acestei cladiri impunatoare este usor vizibila din orice punct al
Barcelonei.

Constructia bisericii a inceput in anul 1902, dupa un proiect eclectic ce i-a apartinut lui Enric Sagnier i Villavecchia.
Biserica a inlocuit o capela mai veche - prima cladire de pe Tibidabo - care fusese construita aici inca din 1886.
Biserica de pe Tibidabo ofera privelisti unice

Cripta bisericii, terminata in 1909, este conceputa in stil Modernista si decorata cu mozaicuri colorate. In interior sunt
sculpturi create de Eusebio Arnau. In contrast cu baza maronie unde se afla cripta, se gaseste restul bisericii, o structura
neo-gotica alba cu un interior plin de culoare. Scarile de pe fiecare parte duc spre balconul din partea superioara a
criptei, locul de unde turistii pot admira o priveliste magnifica peste Barcelona. Pentru a putea admira orasul si mai de
sus, puteti lua un lift spre varful bisericii, unde o scara intortocheata va duce chiar sub picioarele statuii uriase a lui Isus
Hristos.

Torre de Collserola

Tot pentru o priveliste foarte spectaculoasa, puteti face o mica plimbare de la biserica spre Torre de Collserola, un turn
de comunicatii construit in 1991. Aici se poate urca cu un lift de sticla ce duce vizitatorii la puntea de observatie din
turn, o punte situata la 560 de metri deasupra nivelului marii.

A ajunge pe Tibidabo poate suna complicat, dar drumul pana in partea de sus a muntelui este si el parte a distractiei.

Cum poti ajunge pe Tibidabo

Plecand de la Placa de Catalunya luati metroul L7 pana la ultima statie, Av. Tibidabo. Peste drum de la statia de
metrou, exista o statie de tramvai. De acolo un tramvai istoric - Tramvia Blau (Tramvaiul Albastru) - porneste in susul
dealului pana la Placa Doctor Andreu, punctul de plecare al funicularului care va va duce la partea de sus din Tibidabo,
chiar in apropiere de Parcul de distractii si Templul de pe Tibidabo. Atat tramvaiul cat si funicularul - construite de o
companie elvetiana - au fost deschise in 1901, si permiteau oamenilor sa ajunga la centrul expozitional nou creat.

Tramvaiul albastru de pe Tibidabo

Daca acest traseu mentionat mai sus suna prea complicat puteti folosi o ruta alternativa - T2A Tibibus - de la Placa de
Catalunya, care va aduce direct la partea de sus a muntelui.

Adresa:
Placa de Tibidabo, Barcelona

Transport:
Autobuz: T2A Tibibus din Placa de Catalunya.

Poble Espanyol - Satul Spaniol din Barcelona

Poble Espanyol (Satul Spaniol) a fost construit pe dealul Montjuic pentru Expozitia Internationala din 1929 ce a fost organizata
de orasul Barcelona. Scopul acestui proiect a fost de a arata vizitatorilor o mostra reprezentativa de arhitectura spaniola.

O echipa de doi arhitecti, un inginer si un artist a creat acest sat prin ridicarea a 116 de cladiri din diferite stiluri arhitecturale,
care reprezinta mai multe regiuni ale Spaniei. Casele sunt dispuse in jurul unui patrat mare - Plaza Mayor - si cateva patrate mici,
toate legate de strazi pitoresti, unele cu trepte. Poble Espanyol are tot ceea ce te-ai astepta de la un mic sat, inclusiv o primarie, o
biserica, o manastire, magazine si cladiri rezidentiale.
Poble Espanyol din Barcelona

Mai multe dintre cladirile din Poble Espanyol sunt reproduceri exacte ale cladirilor existente in regiunile pe care le reprezinta, in
timp ce altele doar reprezinta un stil arhitectural specific unei zone. Principala poarta de intrare in sat este o replica a Puerta San
Vicente, una dintre cele noua porti ale zidurilor din secolul 11 ce se gasesc in jurul orasului Avila. Alte replici notabile sunt
Primaria Valderrobres si turnul inalt cu ceas din Utebo, un amestec de stil Mudejar si gotic.

Poarta principala din Poble Espanyol - replica portii din Avila

El Poble Espanyol a fost construit doar pentru durata expozitiei modiale, dar datorita popularitatii sale, acesta nu a mai fost
demolat. Cu exceptia perioadei din timpul razboiului civil din Spania, cand a fost folosit ca lagar pentru detinuti, in restul
timpului Poble Espanyol a continuat sa atraga vizitatori, toti fiind fascinati de un sat idilic, unde masinile nu au acces.

In 1988 satul a fost renovat si s-au adaugat mai multe atractii. Se pune acum un accent puternic pe artele traditionale, existand
artizani ce creaza obiecte interesante de sticla, picturi decorative, ceramica, broderii si multe alte obiecte lucrate manual in cadrul
a aproximativ patruzeci de ateliere. Satul dispune de asemenea si de o serie de baruri, restaurante, magazine si chiar si cluburi de
noapte.

Informatii utile despre vizita la Poble Espanyol din Barcelona

Adresa:
Parcul Montjuic, Avinguda de Francesc Ferrer 13, Barcelona.
Transport:
Metrou: Espanya (L1, L3).

Orar:
Luni: 09:00 - 20:00
Marti, miercuri, joi si duminica: 09:00 - 00:00
Vineri: 09:00 - 03:00
Sambata: 09:00 - 04:00
Luni, marti miercuri si joi, intre 13 ianuarie si 9 februarie este deschid de la 09:00 la 20:00 (casa de bilete se inchide cu o ora
inainte de ora inchiderii).

Preturi:
Adulti: 12,00 €
Copii (4-12 ani): 7,00 €
Elevi si studenti: 9,50 €
Batrani (peste 65 de ani): 8,40 €
Audio ghid: 3.50 € (disponibil in catalana, spaniola, engleza, franceza, italiana, germana, ebraica si rusa; durata 60 de minute;
dispobinil zilnic intre orele 09:00 - 18:00).

Torre Agbar - Turnul Apelor din Barcelona

Finalizata in iulie 2005, cladirea cunoscuta sub numele de Torre Agbar este una dintre cele mai noi senzatii ce poate fi vazuta in
orizontul Barcelonei. Forma sa deosebit de interesanta si design-ul original au generat initial o multime de discutii si disensiuni.

Noul sediu pentru Aguas de Barcelona (Agbar), compania municipala de apa, Torre Agbar se ridica spre cer, cu cele 34 de etaje
ale sale si o inaltime de 142 de metri. Torre Agbar a fost proiectat de francezul Jean Nouvel, iar arhitectul a declarat despre
creatia sa ca turnul este "un ecou indepartat al vechilor obsesii catalane, purtate de vanturile care sufla de pe Montserrat". Adesea
asemanat cu un gheizer, Torre Agbar a fost inspirat de mostenirea arhitecturala a lui Antoni Gaudi, omul care si-a lasat cel mai
puternic amprenta asupra acestui oras.

Torre Agbar din Barcelona

Din punct de vedere tehnic, cladirea este formata din doi cilindri non-concentrici ovali, acoperiti de o cupola de sticla si otel. Nu
exista coloane interioare ale structurii, ci mai degraba, scarile care deservesc cladirea si cele de urgenta, sunt localizate in miezul
central din beton.

In vreme ce interiorul este cu siguranta interesant din punct de vedere structural, exteriorul este cel care fascineaza trecatorii ce
incearca sa-si croiasca drum spre autostrazile din Barcelona. Primul strat care acopera structura de beton este de aluminiu lustruit
in albastru, verde si gri. Cel de-al doilea strat, care adauga o stralucirea irizata a cladirii, este format din 59619 bucati de sticla din
cea mai limpede.
Exista 4.400 de ferestre dotate cu niste jaluzele care se inclina in diferite directii pentru a bloca orice lumina directa a soarelui.
Noaptea, turnul devine inca si mai fascinant, cu 4.500 de lumini galbene, albastre, roz si rosii care ii coloreaza intregul exterior in
cel mai frumos mod cu putinta.

Torre Agbar din Barcelona iluminat noaptea

Douazeci si opt din cele treizeci si patru de etaje ale cladirii sunt in prezent utilizate pentru birouri si inca trei etaje gazduiesc
componentele tehnice ale cladirii. O cantina ocupa un etaj intreg, un altul are doar sali de conferinte, si un alt etaj din turn este
destinat unei zone de observatie. Patru etaje subterane contin un auditoriu si spatii destinate parcarilor. Platforma de observatie de
la ultimul nivel nu este din pacate deschisa spre vizitare.

Adresa:
Avinguda Diagonal 209-211, Barcelona

Transport:
Metrou: statia Glories (L1).

Orar:
Turnul este iluminat dupa urmatorul program:
Iarna: Vineri, sambata si duminica: 20:00 - 23:00
Vara: Vineri, sambata si duminica: 21:00 - 00:00

Cosmo Caixa - Muzeul de Stiinte din Barcelona

CosmoCaixa a fost inaugurat in septembrie 2004 si este Muzeul de Stiinte din Barcelona. Aici vizitatorii pot afla lucruri
interesante despre evolutionism prin intermediul unor exponate interactive sau pot sa paseasca intr-o padure tropicala recreata in
cadrul muzeului.

Muzeul este gazduit de o foarte frumoasa cladire de caramida, proiectata de arhitectul catalan Josep Domenech i Estapa in stil
Modernista. Cladirea a servit drept azil pana in 1979, cand a fost renovata de catre Jordi Garces si Enric Soria pentru a gazdui
Muzeul de Stiinta a orasului, care a deschis portile in 1981.

Piata Stiintei de la Muzeul de Stiinta Cosmo Caixa din Barcelona

In anul 2004, complexul ce gazduieste muzeul a fost transformat dramatic printr-o expansiune majora ce a dus la o crestere de
patru ori a dimensiunii sale. Noul muzeu de stiinta - numit CosmoCaixa dupa sponsorul acestuia Fundatia Caixa - este in mare
parte situat in subteran. Deasupra solului este o piata spatioasa, cunoscuta sub numele de Piata Stiintei. Lucrarile de largire a
complexului au urmat un design modern, ce a fost creat de arhitectii Robert si Esteve Terradas, folosindu-se in principal sticla si
otel.
Dupa intrarea in muzeu prin cladirea istorica in stil Modernista, sunteti ghidati de o rampa elicoidala care formeaza spirale in
jurul unui copac foarte inalt ce conduce vizitatorii de la parter la nivelul -5, locul unde se afla cele mai importante exponate.

Expozitia permanenta cea mai spectaculoasa este cunoscuta sub numele de Bosc Inundat sau Padurea Inundata, o recreere a unei
jungle tropicale. O echipa a fost trimisa in Brazilia pentru a putea contribui la o recreere realista a unei zone inundate de peste o
mie de metri patrati. Ea are un ecosistem bogat format din aproape o suta de specii diferite de plante, precum si pesti, aligatori,
anaconde, broaste si multe alte animale. Prin sticla, vizitatorii pot vedea viata subacvatica si subterana si pot chiar sa paseasca in
interiorul padurii.

Padurea tropicala inundata, recreata la Cosmo Caixa din Barcelona

Sala principala a etajului care se afla cel mai jos este sala Matter, locul unde muzeul prezinta principiul conform caruia orice
parte a realitatii poate fi explicata prin stiinta. Aici o mare expozitie prezinta intreaga evolutie de la inceputul Universului. Legile
fundamentale ale naturii sunt explicate prin exponate interactive. Puteti vedea cum functioneaza gravitatia, haos, undele si alte
fenomene naturale.

Mur geologic (Peretele Geologic) ilustreaza istoria geologica aratand vizitatorilor sapte sectiuni de roci autentice - ce au in total
peste o suta de tone in greutate - din diferite zone din lume.

Muzeul are o piata mare in aer liber - Placa de la Ciencia - cu un iaz si o gradina. Piata, care se invecineaza cu sala de mese a
muzeului, este deschisa pentru public. Acesta este accesibila direct din muzeu si din strada Quatre Camins, cea din spatele
muzeului.

Informatii utile despre vizita la Muzeul Stiintei, Cosmo Caixa din Barcelona

Adresa:
Isaac Newton, 26, Barcelona

Transport:
Metrou: Av Tibidabo (L7)
Autobuz: 17, 22, 58, 73, 75, 60 si 196 - Avda. Tibidabo / FFCC.

Orar:
de marti pana duminica de la 10:00 la 20:00; inchis in zilele de luni.

Preturi:
Adulti: 3.00 €
Copii sub 6 ani - gratuit.

Piata Boqueria din Barcelona

Mercat de la Boqueria (Piata Boqueria) este cea mai populara dintre numeroasele piete alimentare din Barcelona. Sala pietei de
pe Rambla de Sant Josep atrage un numar impresionant de vizitatori, atat localnici si turisti. Asadar daca tot mergeti pe Rambla,
merita sa intrati si in La Boqueria. Numele pietei provine probabil de la cuvantul "boc" care inseamna capra, deoarece carnea de
capra a fost vanduta aici inca din secolul al 13-lea.
Mercat de la Boqueria

Numele oficial al pietei alimentare este de Mercat de Sant Josep - Piata Saint Joseph -, nume ce face trimitere la manastirea Sant
Josep, care a fost construita in acest loc in anul 1593 de ordinul religios carmelit. Acest ordin isi are originile pe Muntele Carmel
din Palestina unde, in timpul cruciadelor, cativa pelerini s-au stabilit si au ridicat un lacas de cult inchinat Fecioarei Maria.

Un incendiu a distrus manastirea in anul 1835 si arhitectului catalan Josep Mas i Vila a transformat locul intr-o piateta in aer
liber. Pana atunci vanzatorii ambulanti isi expuneau marfurile pe Rambla de Sant Josep, obstructionand de cele mai multe ori
traficul. Noua piateta ce primise numele de Placa del Treball trebuia sa devina una dintre cele mai frumoase din Barcelona,
urmand sa fie decorata cu fantani, gradini si arcade sprijinite pe coloane in stil ionic. Aceste planuri marete nu au prins niciodata
viata in totalitate, insa cateva coloane si alte constructii ridicate ca parte a acestor planuri pot fi vazute si astazi.

In anul 1914 piateta a fost acoperita cu actuala hala din fier in stil Modernista. Poarta din fier forjat de langa Rambla este demna
de remarcat, fiind decorata cu bucati de sticla colorata.

Hala pietei este una dintre cele mai pline de viata din toata Spania, cu peste doua sute de tarabe de unde se gasesc de vanzare
orice fel de alimente proaspete de la peste si carne pana la legume si fructe. Unele tarabe au si mancaruri mai exotice - aici este
locul unde puteti gusta gandaci sau viermi - in timp ce altele ofera turistilor bauturi racoritoare si diferite gustari ce pot fi luate la
pachet. O experienta autentica este oferita de barurile tapas, unde puteti degusta mancaruri tipice spaniole si catalane stand in
picioare.

Piata atrage multi oameni, atat localnici care vin sa-si cumpere alimentele de zi cu zi dar si turistii care cauta ceva gustos si
sanatos de mancare. Exista aici aproape intotdeauna o multime foarte mare si foarte plina de viata, dar daca doriti sa evitati pe cat
posibil aglomeratia, cel mai bine este sa vizitati piata dimineata devreme.

Adresa:
La Rambla nr. 91, Barcelona.

Transport:
Metrou: Liceu (L3).

Muzeul National de Arta Catalana

Muzeul National de Arta Catalana este gazduit de un palat magnific ce se afla deasupra fantanilor din Montjuic. Este catalogat de
multi drept cel mai bun muzeu din Barcelona iar o vizita merita intr-adevar. Aici sunt expuse opere de arta catalana in stil gotic
renascentist si romanesc dintre secolele al XI-lea si al XVIII-lea.
Muzeul National de Arta Catalana

Muzeul este foarte interesant de vazut insa vizitarea sa poate dura foarte mult intrucat este foarte mare. MNAC expune toate
formele de arta; sculptura, pictura, obiecte de arta, desene, gravuri, fotografie si o colectie numismatica. Principalul obiectiv al
muzeului este sa detalieze istoria generala a artei catalane de la perioada romanesca pana la jumatatea secolului trecut.

La MNAC sunt expuse opere ale unor mari pictori cum ar fi El Greco, Rubens, Zurbaran, Velazquez, Cranach. Muzeul trateaza
toate formele de arta si insista cum era de asteptat asupra artistilor catalani.

Orar:
De marti pana duminica: 10.00 AM - 7.00 PM
Duminica si de sarbatori legale: 10.00 AM - 2:30 PM
Lunea este inchis (cu exceptia sarbatorilor legale).
MNAC este inchis pe 1 ianuarie, 1 mai, 25 decembrie.

Preturi:
Adulti: 10.00 €
Biletul este valabil doar pentru colectia permanenta si poate fi folosit doua zile.
Pentru expozitiile temporare preturile variaza.
Intrarea la MNAC este gratuita in prima duminica din fiecare luna.

Adresa:
Palau Nacional, Parc de Montjuic, 08038 Barcelona.

Transport:
Metrou: L1 si L3 (Placa d'Espanya).
Autobuze: 9, 27, 30, 37, 56,57, 65, 79, 109, 157, 165 (Placa d'Espanya).

Barri Gotic - Centrul vechi al orasului Barcelona

Barri Gotic din Barcelona este cartierul gotic al orasului, o zona caracterizata prin cladiri vechi si inalte, strabatuta de stradute
inguste si pline de istorie. Picasso a trait si a lucrat in Barri Gothic si de asemenea Juan Miro s-a nascut si a trait in tinerete aici.
Strada din Barri Gotic, Barcelona

Barri Gothic este situat in partea dreapta a celebrei La Rambla cum privesti spre Placa de Catalunya. Barri Gothic este considerat
centrul partii vechi a orasului Barcelona si cu exceptia unor modificari aduse in secolul al XIX-lea si inceputul secolului al XX-
lea, majoritatea cladirilor dateaza din timpuri medievale. Exista unele cladiri inca de pe vremea cand romanii stapaneau
Barcelona. Ramasite ale zidului roman pot fi inca vazute in Barri Gothic. El Call, cartierul medieval evreiesc este si el situat in
aceasta zona.

Barri Gothic este practic un labirint de stradute ce converg in piatete. O mare parte a cartierului gotic este inchisa traficului cu
exceptia vehiculelor care se ocupa cu aprovizionarea si taxiurilor. In Barri Gothic exista o serie de cladiri ce merita vazute cum ar
fi Basilica La Merce si Primaria Barcelonei (Casa de la Ciutat)

Placa d'Espanya din Barcelona

Placa d'Espanya este o piata aglomerata situata la poalele dealului Montjuic. Piata al caruit trafic este demn de luat in seama este
inconjurata de o multime de atractii deosebite cum ar fi Arenas sau Parcul Joan Miro.

Timp de mai multe secole acest loc a fost folosit pentru spanzurari publice pana in 1715 cand spanzuratorile au fost mutate in
Ciutadella. Piata ce poate fi vazuta astazi a fost creata in 1929 pentru Expozitia Mondiala din acel an. A fost proiectata in 1925 de
arhitectul Josep Amargos si a fost finalizata abia patru ani mai tarziu, chiar la timp pentru expozitie.

Placa d'Espanya, Barcelona


Un alt arhitect, Josep Maria Jujol a proiectat fantana impresionanta din centrul pietei. Stilul sau modernist este clar influentat de
Gaudi, cu care Jujol a colaborat in mod repetat, la proiecte cum ar fi Casa Mila sau Parc Guell. Sculpturile care decoreaza fantana
au fost create de sculptorul spaniol Miguel Blay Fabregas.

O strada larga, cu numele de Avinguda de la Reina Maria Christina, este flancata de doua turnuri care duc spre Fantanile Magice
si Palatul National de pe Montjuic. Strada este folosita in dese randuri pentru targuri cu produse traditionale. Turnurile inalte de
47 de metri sunt construite dupa modelul turnului de la Basilica din Piata San Marco din Venetia. Aceste turnuri au fost
construite de Raom Raventos, tot pentru Expozitia Mondiala din 1929.

In capatul opus al Pietei Spaniei din Barcelona se gaseste o cladire numita Arenas de Barcelona. Arena destinata luptelor cu tauri
a fost ridicata in 1900 in stil neo mudejar. Luptele cu tauri nu s-au bucurat insa niciodata de mare succes in Catalunia si arena a
fost acum transformata intr-un centru modern de shopping. Acoperisul sau este deschis publicului si ofera privelisti de 360 de
grade asupra orasului.

Parcul Joan Miro este zona din spatele Arenei si fost initial cunoscut sub numele de Parc de l'Escorxador (Parcul Abatorului),
fiind locul unde se gasea abatorul arenei de coride. In 1980 parcul a fost redenumit in Parc de Joan Miro in onoarea artistului
local care si-a lasat amprenta asupra pietei cu o sculptura colorata inalta de 22 de metri, cunoscuta sub numele de "Dona i Ocell"
(Femeia si Pasarea).

Transport:
Metrou: Espanya (L1, L3)

Adresa:
Avinguda de la Gran Via de les Corts

Placa de Catalunya din Barcelona

Placa de Catalunya este o piata impozanta inconjurata de cladiri monumentale si poate cea mai animata piata din Barcelona. Este
situata intre orasul vechi (Ciutat Vella) si cartierul de secol 19 Eixample.

Doua dintre strazile cele mai celebre ale Barcelonei, la Rambla (o ampla promenada din orasul vechi) si Passeig de Gracia (un
exemplu elocvent de arhitectura modernista din Eixample) pornesc din Placa de Catalunya. Desi este foarte mare ca suprafata,
aceasta este in permanenta aglomerata si plina de oamenii care merg spre si dinspre cele noua strazi ce ajung in Piata Catalunya.

Fantana din Placa de Catalunya, Barcelona

Pana la jumatatea secolului al 19-lea, Placa de Catalunya era doar o zona rurala situata chiar in afara zidurilor orasului. In 1958
guvernul central din Madrid a permis intr-un tarziu demolarea zidurilor defensive. A aprobat de asemenea si construirea de noi
cladiri si drumuri dincolo de fostele ziduri, fiind initiat chiar un concurs public pentru proiectul noului cartier. Locul intai a fost
acordat unui proiect al arhitectului Rovira i Trias care a conceput un plan cu strazi radiale din centrul istoric Barri Gotic.
Guvernul central din Madrid a ales insa un alt proiect ceva mai modern cu strazi in unghi drept, proiect apartinand lui Ildefons
Cerda.

Disputa s-a incheiat avand ca rezultat preferinta guvernului din Madrid, astfel ca noul cartier Eixample a fost proiectat si executat
dupa design-ul lui Cerda. Guvernul Catalan a continuat sa se opuna acestei idei ce era vazuta ca o lipsa de consistenta intre noile
si vechile cartiere. Acestia l-au sprijinit pe Rovira i Trias si planul sau de construire a unei esplanade largi care sa duca intr-o
piata. Planul lui Cerda pe de alta parte, prevedea o extindere a strazii La Rambla spre o piata mare ce urma sa fie creata pe
Passeig de Gracia.

In cele din urma reprezentatii guvernelor central si local s-au pus de acord asupra unui alt plan de compromis. Noul proiect al
arhitectului Puig i Cadafalch (mult mai cunoscut pentru cladirea modernista "Casa de les Punxes") a avut ca rezultat actuala Piata
Catalunya, creata intre anii 1925 si 1927.

Placa de Catalunya a sfarsit prin a nu fi integrata in nici un fel cu cartierele invecinate, insa este suprinzator de placuta pentru o
piata de asemenea dimensiuni.
Bancile din centrul oval al pietei sunt ideale pentru cateva momente de odihna si pentru a va opri si admira trecatorii. Aceasta
zona este inconjurata de un singur rand de copaci care o feresc de traficul aglomerat. In partea de nord a pietei se gasesc cateva
fantani rotunde si mari care sunt iluminate pe timpul noptii, rezultatul fiind un efect spectaculos. In piata se gasesc si un numar
important de sculpturi cu precadere in zona centrala. Acestea par asezate la intamplare si dintre ele cea mai proeminenta este o
statuie numita Monument a Francesc Macia, o statuie ce-l cinsteste pe fostul presedinte al Generalitat (guvernul Catalan).
Sculptura a fost facuta in 1991 de Josep Subirachs, un sculptor care a lucrat si la Fatada Pasiunii de la Sagrada Familia.

O alta sculptura notabila este o statuie a unei femei, opera lui Josep Clara. Statuia cu numele "La Deessa o l'Enigma" - Zeita
Enigma - se gaseste in centrul unui bazin si este o replica din marmura ce a fost creata in 1982.

In partea de est a Pietei Catalunya se gaseste o cladire impozanta ce gazduieste celebrul magazin El Corte Ingles. Aici, impatimiti
ai shopping-ului se pot opri pentru a arunca o privire la diferitele produse din cele mai diverse game, de la haine si parfumuri
pana la electronice si articole de casa si gradina. Exista si o cafenea la etajul noua care ofera privelisti impresionante ale Pietei
Catalunya.

Placa de Catalunya este si un nod al sistemului de transport public din Barcelona. Sub piata se gaseste principala intersectie de
metrou, trei magistrale intalnindu-se aici. Multe dintre liniile de autobuz ale orasului, autobuzul express de la aeroport dar si
autobuzele organizatorilor de excurisii pentru turisti au statii aici in cea mai importanta piata a Barcelonei.

Transport:
Metrou: Catalunya (L1, L3)

Adresa:
In capatul Ramblei cum veniti dinspre Port Vell.

Arenas de Barcelona - Fosta corida din Barcelona

Arenas de Barcelona este o fosta arena unde se organizau coride, transformata intr-un complex comercial ce se gaseste chiar in
apropiere de Placa d'Espanya. De pe acoperisul accesibil publicului larg se poate admira o frumoasa panorama asupra orasului.

Arenele (Arenes in catalana), au fost construite intre anii 1889 si 1900 fiind initial Placa de Toros de les Arenes, corida din
Barcelona. Cladirea a fost proiectata de arhitectul catalan August Font i Carreras in stil maur si are o intrare monumentala in
forma de potcoava decorata cu bucati de gresie colorata.

Arenas de Barcelona - fosta corida din Barcelona

Arena, care are un diametru de 52 de metri, are o capacitate de pana la saisprezece mii de spectatori. Pe langa luptele cu tauri,
arena a functionat de asemenea, drept gazda pentru o serie de concerte importante pentru orasul catalan; printre numele celebre se
numara formatia britanica Beatles care a tinut un concert aici in anul 1966.

Luptele cu tauri nu s-au bucurat de prea mare succes in Catalonia mai niciodata si ultima lupta cu tauri a avut loc aici la 9 iunie
1977. Dupa aceea, Plaza de Toros Monumental a ramas drept singura arena pentru luptele cu tauri din Barcelona. Dar chiar si
acea arena s-a inchis la începutul anului 2012, atunci cand o interdictie privind luptele cu tauri a intrat în vigoare in Catalonia.

De zeci de ani, in Arenas de Barcelona nu s-a intamplat nimic, cladirea ramanand complet goala. Asa au stat lucrurile pana în
1999, cand o serie de planuri au fost lansate pentru a transforma arena într-un modern centru comercial si de divertisment. Firma
de arhitectura Richard Rogers a fost selectata pentru a proiecta un complex dupa cele mai inalte standarde, asigurand in acelasi
timp si conservarea structurii istorice din caramida rosie care are un farmec aparte.
Noul complex Arenas de Barcelona s-a deschis in martie 2011. Fatada originala este in cea mai mare parte intacta si inconjoara
un complex modern, cu un dom sub care se gasesc restaurante, magazine, sali de cinema si un muzeu al muzicii rock, toate
raspandite pe sase etaje.

Terasa de pe acoperis, care este accesibila, fie printr-o serie de scari rulante sau prin intermediul unui lift atasat la exteriorul
clădirii, ofera privelisti panoramice superbe asupra zonei inconjuratoare. De aici se poate admira cel mai bine, in toata
splendoarea sa, Placa d'Espanya dar si Palau Nacional, ambele atractii turistice de seama ale orasului Barcelona.

Adresa:
Gran Via de les Corts Catalans la Placa d'Espanya

Transport:

Metrou: Espanya (L1, L3).

Fundatia si Muzeul Juan Miro din Barcelona

De-a lungul vietii sale Juan Miro a manifestat un real interes pentru diversitatea materialelor, formelor si culorilor. Asta l-a facut
sa exploreze si sa experimenteze diferite forme de arta cum ar fi pictura, sculptura, ceramica, teatrul si altele.

Fundatia Juan Miro

Muzeul Fundatiei Juan Miro adaposteste colectia privata de arta a lui Juan Miro. Aceasta numara peste 11 mii de opere ale
artistului. Cladirea care gazduieste muzeul este proiectata de arhitectul Luis Sert si este un exemplu perfect de arhitectura
rationalista in Catalonia.

Fundatia Juan Miro este un punct major de referinta in circuitul artistic mondial. Programul sau de expozitii cuprinde lucrari de la
avangarda istorica pana la ultimele tendinte din arta de astazi. Activitatea fundatiei se concentreaza asupra a doua aspecte
principale, lucrarile si opera lui Juan Miro pe de o parte si opera altor artisti contemporani care reflecta diversitatea actuala a
scenei artistice pe de alta parte.

Orar:
De marti pana duminica: 10.00 AM - 19.00 PM (din octombrie pana in iunie).
De marti pana duminica: 10.00 AM - 19.00 PM (din iulie pana in septembrie).
Joia Funtadia Juan Miro este deschisa intre 10:00 AM - 21:30 PM.
Duminica si in timpul sarbatorilor publice: 10:00 AM - 14:30 PM.
Fundatia Juan Miro este inchisa lunea (cu exceptia sarbatorilor publice), pe 25, 26 decembrie si 1 ianuarie
Pe 6 ianuarie este deschis intre 10:00 AM si 14:30 PM.

Preturi:
Adulti: 10.00 €;
Studenti intre 15 si 30 de ani si persoanele peste 65 de ani: 7.00 €;
Audioghid-uri pot fi inchiriate pentru 5.00 €.

Adresa:
Fundacio Joan Miro, Parc de Montjuic, s/n 08038 Barcelona.

Transport:
Autobuz: 50, 55 si 193.

rou: Espanya (L1, L3).

S-ar putea să vă placă și