Temperamentul

Temperamentul este un ansamblu de elemente biologice care, impreuna cu factorii

psihologici, constituie personalitatea; este latura energetica si dinamica a personalitatii; este
preponderent innascut.
A cunoaste intocmai trasaturile unui om este un demers foarte complex. In sprijinul
intelegerii, acestora se pot observa aspecte legate de infatisare, de expresiile fetei, apoi se observa
gradul de activism, rapiditatea cu care actioneaza la stimularile externe, implicarea in sarcini care
prezinta un efort sustinut, modul cum se reactioneaza fata de semenii sai.
Inaintarea in cunoastere se bazeaza pe observatia ca personalitatea umana se structureaza
in jurul unor caracteristici dominante, atat innascute cat si dobandite. Atunci cand ne referim la cele
preponderent ereditare vorbim despre temperament, iar cand ne referim la cele construite
sociocultural, despre caracter. Intre cele doua notiuni se fac adesea confuzii, mai ales ca in
ansamblul personalitatii acestea se regasesc in interdependenta.
Dupa S. Rubinstein, temperamentul este latura dinamico-energetica a personalitatii.
Plasandu-se pe o pozitie bazala, temperamentul se manifesta ca nivel energetic, ca mod de
descarcare si acumulare a energiei( de unde calificarile de energic, rezistent, exploziv sau opusele
lor) si prin dinamica (iute, lent, mobil, rigid).G. Allport arata ca temperamentul vizeaza fenomene
caracteristice unui individ, reactivitatea la stimuli emotionali, forta si rapiditatea raspunsurilor. De
asemenea, el implica dispozitia sa afectiva persistenta. Afectivitatea este un parametru important in
conturarea temperamentului, descriindu-l prin identificarea tonusului afectiv, a stabilitatii si
profunzimii trairilor. Particularitatile temperamentale se constituie ca urmare a activitatii nervoase
superioare. Se presupune ca temperamentul nu se schimba in mod radicalin timpul vietii. Totusi, se
vorbeste de o evolutie temperamentala, prin influentele pe care personalitatea le sufera, in
ansamblul ei. Dezvoltarea unor aptitudini, dobandirea unor variate deprinderi, fomaea unor trasaturi
de caracter, bine articulate educational, mascheaza adesea determinatiile temperamentale.
Temperamentul nu este expresia unui tip constitutional, ci fondul biotipologic de la care se
porneste in elaborarea caracterului.

Tipuri de temperament:

Exista tot atatea tipuri de temperament cati oameni exista. Temperamentul fiecaruia este un
fapt singular, in masura in care fiecare om este unic. Din negesitati de cunoastere s-au facut adesea
comparatii si diferentieri intre diversele aspecte temperamentale ale oamenilor, chiar clasificari,
ceea ce a condus la variate tipologii.
Inca din antichitate, medicii greci Hippocrate si Galen distingeau patru temperamente
fundamentale: coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic. Acestea rezultau din amestecarea celor
patru umori( substante fluide) din organism: bila galbena, sangele, flegma si bila neagra. S-au
stabilit corespondente cu elementele fundamentale, aerul, apa, focul si pamantul, ba chiar si cu
anotimpurile. Astfel:
 Colericul este determinat de bila galbena, reprezentat de foc, plin de caldura si
mistuitor ca vara.
 Sangvinicul se distinge prin predominarea sangelui, este asociat aerului, este violent
si nestabil ca primavara.
 Flegmaticul este pus in legatura cu flegma , cu apa si umiditatea iernii.
 Melancolicul este dominat de bila neagra, ilustrat prin pamant si toamna.
 Fiecare tip prezinta trasaturi pozitive, apreciate ca avantajoase, si trasaturi negative,
dezavantajoase pentru individ. Un tip de temperament nu poate fi preferat altuia dupa vreun criteriu
care sa-l prezinte mai bun.
Descrierea trasaturilor temperamentului
 Coleric: pozitive: vointa accentuata, procese afective intense, bogatia si intensitatea
reactiilor, pasionalitatea; negative: excitabilitate, iritabilitate, agresivitate, inegalitatea trairilor.
 Sangvinic: pozitive: sociabilitate, buna dispozitie, reactivitate accentuata, dinamism;
negative: fluctuatia si inegalitatea trairilor, multumirea de sine, superficialitate, sugestibilitate,
inconstanta.
 Flegmatic: pozitive: tolerante, rabdare, perseverenta, echilibru; negative: reactivitate
redusa, adaptabilitate dificila, monotonie afectiva, inclinatia spre stereotipie.
 Melancolic: pozitive: procese afective intense si durabile, sarguinta, perseverenta,
responsabilitate si simt al datoriei; negative: adabtabilitate si mobilitate redusa, predispozitii inspre
anxietate, neincredere in sine si pesimism.
I.P.Pavlov a stabilit o asociatie intre temperamentele clasice si tipurile generale de activitate
nervoasa superioara, apreciate in functie de forta, mobilitate si echilibru, descriind astfel
temperamentale:
 puternic, echilibrat, mobil--sangvinic;
 puternic, echilibrat, inert--flegmatic;
 puternic, neechilibrat--coleric;
 slab--melancolic.

Carl G. Iung a descris caracteristicile psihice individuale in functie de orientarea

preponderenta inspre lume sau inspre sine, delimitand astfel extrovertitul si introvertitul.
 Extrovertitul: este animat de interesul pentru lumea exterioara, pentru persoane si
obiecte, este sociabil, comunicativ, cu initiativa.Are un deosebit simt practic si se adapteaza usor
unornoi conditii de viata.
 Introvertitul: isi canalizeaza energia spre propriile idei, spre lumea sa launtrica,
construindu-si un bogat univers interior. Dispune de o buna atentie interioara, gandire abstracta si
profunda, hotarare, manifestand tendinte de izolare si anxietate. Introvertitul nu cultiva relatiile
sociale, este o fire contemplativam, rezervata, lipsita de incredere de sine.
 Intermediar: intre cele doua categorii este ambivertul, care imprumuta caracteristici si
de la extrovertit si de la introvertit.
Atentia psihologilor asupra modului cum oamenii pot fi comparati intre ei si de aici
grupati in anumite clase cu caracteristici commune a conturat un gen aparte de abordare a
personalitatii: abordarea nometetica. Unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai acestui gen este
Hans J. Eysenck, despre care aminteam mai sus. El a adoptat varianta prelevarii de esantioane din
diferite aspecte ale comportamentului unei personae, punand intrebari despre comportamentul
obisnuit. Eysenck a stabilit ca exista doua dimensiuni fundamentale ale personalitatii,
extroversiunea si nevrozismul.
Distinctia intre introversiune si extroversiune o facuse inca Jung, doar ca Eysenck a aratat
ca indivizii se distribuie de-a lungul unei axe introversie-extroversie, cei mai multi avand atat
tendinte introverte cat si extroverte.
Extroversiunea este determinata de starea generala de excitatie a cortexului cerebral.
Extrovertitii mostenesc un system nervos puternic, iar introvertitii au un sistem nervos delicat.
A doua axa corespunde nevrozismului desemnand atat instabilitatea emotica cat si
hiperactivitatea.
Nevrozismul se explica pe baza modului in care sistemul nervos raspunde la stres, unele
personae reactionand mai puternic la evenimentele stresante decat altele. Persoanele cu reactii mai
lente si mai slabe tind spre stabilitate.
Fiecare factor principal este compus din cativa factori secundari. Pentru extrovertit, factorii
secundari sunt: dinamismul, sociabilitatea, disponibilitatea de asumare a riscurilor, impulsivitatea,
expresivitatea, chibzuinta si responsabilitatea. Pentru nevrotic, factorii secundari sunt: respectul de
sine, bucuria, teama, obsesivitatea, autonomia, ipohondria si vinovatia.
Extroversiunea si nevrozismul sunt interdependente. Pot exista introvertiti nevrotici sau
extrovertiti nevrotici; introvertiti stabili sau extrovertiti stabili. Mai tarziu, Eysenck a adaugat o a
treia dimensiune, psihoza, ca un factor distinct, care are drept caracteristici: singuratatea,
insensibilitatea, indiferenta fata de altii, nonconformismul, opozitia fata de practicile sociale si lipsa
de constiinta.
Eysenck a incercat sa puna in relatie factorii din teoria sa cu tipologiile vechi, ale lui
Hippocrate si Galen.
Estimarile asupra temperamentului sunt de multe ori realizate in functie de gradul de
impresionabilitate pe care il au anumite situatii asupra noastra. Daca de pilda, o persoana s-a lasat la
un moment dat prada maniei,imediat apare tendinta de a o eticheta drept colerica. Dispozitiile
nostalgice sunt atribuite firilor melancolice. Un om rabdator va fi considerat flegamtic, iar
activismul optimist va fi pus pe seama sangvinicului. Se pierde din vedere, de asemenea, intr-un
mod simplificator, aportul socialului in modelarea temperamentului.

Personalitatea şi însuşirile de personalitate

 Fiecare individ are particularităţile sale intelectuale, afective şi cognitive (cu referire la voinţă, la
temperament), al căror ansamblu organizat determină personalitatea. Fiecare om este totodată
asemănător cu ceilalţi membri ai grupului şi diferit de ei prin amprenta unică a trăirilor sale.
Una dintre problemele referitoare la „personalitate” este aceea că fiecare percepe diferit acest
cuvânt. Multe dicţionare de psihologie susţin că „personalitatea” nu poate fi definită.
Celebrul austriac Sigmund Freud considera că trăsăturile fundamentale ale personalităţii se
conturează foarte devreme, probabil în primii cinci ani de viaţă. Acestea sunt influenţate de experienţe;
treptat, aceste experienţe se combină şi se integrează, dar personalitatea se modifică şi se dezvoltă de-a
lungul copilăriei până în perioada adultă.
Concepţiile moderne referitoare la astfel de teorii insistă asupra modului în care copiii
reacţionează între ei şi faţă de adulţi, cum îşi fac prieteni sau duşmani şi cum se integrează într-o
anumită cultură sau societate.
Sigmund Freud a susţinut că personalitatea se compune din trei elemente: Ego, Id, şi Superego.
Ego-ul corespunde cel mai bine cu Eul pe care îl cunoaştem. Prin Id el a cuprins instinctele primare,
care stau de fapt la baza oricărui comportament uman. În concepţia lui Freud, rolul Superego-ului era să
controleze activitatea Ego-ului şi a Id-ului. De exemplu, Id-ul ne va îndemna să ne satisfacem foamea,
Ego-ul ne va spune în acest caz să mâncăm, iar Superego-ul ne va controla comportamentul, şi îl
supune unui cod moral, astfel încât o persoană normală va mânca respectând o serie de standarde
socialmente acceptate.
Psihologul elveţian Carl Gustave Jung a elaborat o altă teorie referitoare la tipurile de
personalităţi. El era de părere că fiecare dintre noi se poate închide în sine, devenind tăcut, retras şi
preocupat de propriile gânduri. Această acţiune poartă numele de introspecţie, iar persoanele care
recurg la ea frecvent – introvertite. De asemenea, putem fi deschişi lucrurilor ce se întâmplă în jurul
nostru, devenind mai sociabili şi mai implicaţi în acţiunile celorlalţi. Persoanele care fac aceste lucruri
sunt numite extrovertite.
Multe persoane trec de la introspecţie la extrospecţie, în funcţie de circumstanţe. La unele
persoane însă, una dintre aceste atitudini tinde să domine. De exemplu, tipul de persoană extrovertită
este vorbăreaţă şi activă într-o situaţie în care cele mai multe persoane ar fi tăcute şi rezervate.
Noţiunea celor două tipuri de personalităţi principale a lui Jung nu mai este în totalitate
acceptată de majoritatea psihologilor, deşi introspecţia şi extrospecţia au devenit cuvinte descriptive
utile.
În prezent se acordă mai puţină importanţă tipurilor de personalităţi, acestea fiind folosite doar
pentru identificarea cazurilor extreme. Majoritatea psihologilor sunt de acord că personalităţile sunt
extrem de complexe, variate şi schimbătoare, imposibil de categorisit.

În accepţiunea sa cea mai largă, termenul de personalitate denumeşte fiinţa umană considerată în
existenţa ei socială şi înzestrarea ei culturală.
Sunt diverse discipline care se ocupă de om ca personalitate, fiecare căutând să exploreze fiinţa
umană în devenirea ei continuă (antropologia biologică şi culturală, sociologia, istoria, psihologia).
Personalitatea este întotdeauna unică şi originală. Aceasta întrucât fiecare porneşte de la o zestre
ereditară unică, singulară şi mai departe în câmpul existenţei sociale concrete, fiecare străbate un drum
anume, desfăşurând diferite activităţi şi intrând în anumite relaţii, toate având anumite efecte asupra
cursului dezvoltării şi construirii edificiului de personalitate. În realitate, fiecare om are un mod propriu
şi concret, irepetabil de a fi, de a gândi şi simţi. Între oameni nu sunt numai deosebiri, ci şi asemănări.
Într-o populaţie relativ omogenă, sub raport etnic, cultural, ocupaţional, într-o epocă dată se
întâlnesc persoane care pot fi grupate într-un tip, după însuşirile lor fizice sau psihice comune. Se
vorbeşte doar despre tipuri de francezi, englezi sau români şi printre aceştia de moldoveni, olteni
ardeleni – despre tipuri de ţărani, negustori, militari, sportivi, artişti, despre tipuri temperamentale sau
caracteriale.
În primul rând, dispoziţia spre comunicare implică nu numai un limbaj, dar şi motivaţia, trebuinţa
de a comunica şi totodată un mod de a gândi şi de a simţi.
În al doilea rând, factorii de personalitate dispun de o relativă stabilitate, cine este înzestrat cu
răbdare, cu stăpânire de sine şi calm, de cele mai multe ori dovedeşte aceste calităţi.
 În al treilea rând, factorii de personalitate caracterizează pe om în ansamblul său, de exemplu,
inteligenţa generală, fermitatea în atitudini se manifestă în cele mai diverse situaţii şi independent de
acestea.
În al patrulea rând, factorii de personalitate dispun totuşi de o oarecare plasticitate, nu sunt
rigizi, putându-se restructura şi perfecţiona sub presiunea condiţiilor de mediu.
În al cincilea şi ultimul rând, factorii dominanţi în sistemul de personalitate al subiectului sunt
caracteristici sau definitorii pentru el, îl exprimă în ce are el esenţial ca om cuminte sau turbulent,
talentat sau incapabil, respectuos sau insolent.
Pe baza cunoaşterii structurilor de personalitate se pot face previziuni asupra reacţiilor şi
conduitei subiectului într-o situaţie dată sau în faţa unei sarcini ce i se încredinţează. Însuşi subiectul
care se observă şi se compară cu alţii ajunge să-şi constate capacităţile şi trăsăturile sale de caracter.
Uneori, se laudă cu ele, alteori se resemnează fatalist: „aşa sunt eu şi n-am ce face”. Dar omul poate
decide asupra ce să facă şi cum; fiind conştient de sine, încearcă mereu să-şi ia în stăpânire propria fiinţă
cu tot ce are ea.
O lege fundamentală a sistemului de personalitate este autodepăşirea şi realizarea de sine.
Personalitatea este un agregat de aptitudini care are în centrul său Eul.

Personalitatea dispune îndeosebi de trei laturi psihologice: temperamentul, aptitudinile şi

caracterul.
 Referat
TEMPERAMENTUL
PERSONALITATEA

STUDENT: ANGHELINA IRINA CARMEN

SPECIALIZARE: FINANTE BANCI
AN I

BIBLIOGRAFIE

1. Patricia Hedges: Personalitate Si Temperament

2. www.biblioteca.regielive.ro
3. www.descopera-tee.blogspot.ro