ANCA ELISABETA TURCU

SEMINAR ILG

Corabia nebunilor (Das Narrenschiff)

de Sebastian Brant

În 1494, la puțin timp după inventarea tiparului, umanistul german Sebastian Brant scrie
și publică la Basel Das Narrenschiff, un lung poem moralizator scris în cuplete rimate, care descrie
peste 100 de vicii și păcate ale omului medieval.
Sebastian Brant a fost o figură marcantă a Germaniei medievale. Diplomat, scriitor, erudit,
artist, om de stat respectat pentru cunoștnțele și înțelepciunea sa. Cum era și firesc, a deținut
funcții importante în stat în Strassburg (pe atunci, în Germania), unde s-a și născut în 1458. A
studiat filosofia și științele juridice și i-a dedicat o serie de opere Împăratului Maximilian, care l-a
onorat în egală măsură. Era admirat și peste hotare, iar Erasmus, de pildă, îl numea
„incomparabilul Brant.” A murit în Strassburg în 1521, unde este și îngropat. Opera lui Brant s-a
bucurat de un enorm succes, fiind descrisă ca primul best-seller european. Este probabil cea
dintâi dovadă a potențialului noii tehnologii a tiparului. A fost reeditată de nenumărate ori și
tradusă în engleză, latină și franceză imediat după apariție. Succesul fără precedent s-a datorat
și ilustrațiilor care completau textul în cel mai fericit mod posibil. Fiecărui viciu îi corespundea o
ilustrație relevantă care îi permitea cititorului să facă o dublă lectură și să aibă acces la latura
alegorică a poemului. Vignietele au fost realizate cel mai probabil de către pictorul renascentist
Albrecht Dürer. Păcătoșii erau reprezentați singuri sau în grup în casete separate care consolidau
dimensiunea umoristică a textului literar. O altă explicație a popularității Corabiei nebunilor este
aceea că descrierea fiecărui păcat se poate rupe din context și poate fi citită ca un text de sine
stătător, fără ca savoarea umoristică și efectul artistic să fie afectate.
Poemul didactic al lui Brant este unic prin descrierea umoristică și detaliată a viciilor,
adunate sub denumirea generică de „nebunie”, prin versificarea ingenioasă, inventivitatea
lingvistică și substanța ludică. Ca orice satiră medievală tradițională, Das Narrenschiff are drept
obiectiv redresarea morală a cititorului. Ideea de a aduna toți „nebunii” pe o corabie nu este
nouă, tot așa cum nici ideea paradisului leneșilor către care se îndreaptă corabia nu este orginală.
Ceea ce este nou este prezentarea poveștilor în capitole separate, reunite apoi prin intermediul
motivului călătoriei pe mare. Laitmotivul destinației paradisiace, cunoscut în literatura vremii sub
denumirile de Schluraffenland sau Schlauraffenland este utilizat pentru a desemna un rai al
păcătoșilor unde aceștia își pot satisface poftele la nesfârșit.
Toți păcătoșii se află la bordul unei corăbii care are drept destinație Narragonia –
denumire derivată din cuvântul narr (nătâng, netot, nebun). Limba germană din epoca lui Brant
i-a permis acestuia să aleagă din seria sinonimală narr, tore, affe, esel și gouch pentru a descrie
cât mai veridic o întreagă tipologie a nerodului și nătângului. De asemenea, contextul social și
cultural i-a oferit surse de inspirație pentru a aborda o varietate de teme începând cu educația
copiilor (capitolul 6), prostia omenească (cap. 40), dansul (cap. 60), jocurile de noroc (cap. 77)
etc. În paginile cărții, tipurile umane sunt prezentate „de la tânărul fără barbă până la bătrânul

1
 ANCA ELISABETA TURCU
SEMINAR ILG

strâmbat de vârstă”, așa cum spune și autorul. Femei și bărbați de toate categoriile sociale, săraci
și bogați, învățați sau neștiutori; doamne în blănuri și dantele; cavaleri cu pantofi ascuțiți la vârf
și cu șoimi legați de încheietură; bucătari și servitori; cochete și femei ușoare; călugări și
predicatori; negustori și țărani; lacomi și bețivi; alchimiști și cartofori; îndrăgostiți și bufoni etc.
O altă categorie de nebuni este alcătuită din oameni angrenați în ocupații absurde cum ar
fi cei acre toarnă apa în fântâni, cei acre măsoară globul pământesc ori cei care cântăresc cerul și
pământul. Mai sunt apoi cei care își jecmănesc aproapele: cârciumarii care pun în butoaiele de
vin var, oase, boabe de muștar și sulf ori negustorii care înșeală la cântar. Alte tablouri alegorice
abordează teme specific Evului Mediu, ca fortuna labilis (soarta schimbătoare).
Metafora corabiei este introdusă în prolog, unde descrierea ambarcațiunii este atât de
minuțioasă încât aurtorul nu mai simte nevoia să o reaia pe parcursul celor 112 capitole care
urmează. Corabia în derivă este o reconfigurare a carnavalului medieval, în acre totul se petrece
la întâmplare, rolurile se inversează și chipurile se distorsionează grotesc. Traseul corabiei
simbolice a lui Brant - „Schiff von Narragonien” - sugerează un du-te-vino dinspre lumea reală
către cea imaginară, un itinerariu fantastic parcurs de personaje verosimile care tânjesc după
plăceri ale trupului și ignoră valorile morale și principiile religioase. Cu toții se îndreaptă spre
Narragonia, un tărâm imaginar unde, așa cum anticipează autorul în capitolul 108, va eșua
corabia. Calitatea distopică a textului liric este evidentă în descrierea acestui teritoriu imaginar
„pe care doar nebunii îl pot vedea”.
Primul capitol este dedicat colecționarilor de cărți pe care nu le înțeleg. Acești așa-zis
„învățați” simulează erudiția prin abuzul de latinisme și exprimări bombastice. Penultimul capitol
este o apologie prin intermediul căreia poetul își judecă propriile păcate cu aceeași asprime și
obiectivitate cu care judecase și păcatele altora.
O temă favorită a poetului este cea a învățăturii false și a ereziei. Capitolul 36, intitulat
„Eygenrichtikeit” îi aseamănă pe retici cu sirenele care îi înșeală pe cei slabi de înger și pe cei cu
minte puțină. Ereticul mai este comparat aici cu un cuc, pasărea singuratică avidă de tovărășia
altora și distrugătoare de cuiburi. Aluziile lui Brant îi vizează pe cărturarii vremii ale căror
învățături subminau credința și anunțau prăbușirea Sfântului Imperiu Roman. În capitolul 21 unul
dintre nebuni le arată celorlalți calea cea dreaptă deși el însuși este confuz, iar capitolul 103
continuă atacul împotriva celor care distorsionau „adevărul Scripturii”. Falșii înțelepți sunt, în
opinia lui Brant, întruchiparea răului pentru că ei „distrug cuibul” – o metaforă pentru pierderea
echilibrului moral și liniștii sufletești.
Chiar dacă sunt diferiți, nebunii de pe corabie au în comun faptul că fiecare în parte are o
meteahnă gravă, ilustrată uneori și prin veșmintele purtate. În ciuda acestui numitor comun,
Brant consideră că unii nebuni sunt mai condamnabili decât alții. Cei mai odioși sunt Schluraffen,
leneșii care trăiesc în lux și dezmăț.