n razboi — roman de Duiliu Zamfirescu - comentariu referat

IN RAZBOI — Roman de Duiliu Zamfirescu, al treilea din ciclul Romanul Comanestenilor, aparut in
revista „Convorbiri literare" din 1897-l898, iar in volum in 1902.

La data publicarii acestui roman, Zamfirescu socotea incheiat ciclul pe care atunci il numea Istoria
Comanestenilor, opera unitara, elaborata intr-un interval relativ scurt (1892-l897). Ulterior el a simtit
imboldul de a continua aceasta istorie prin adaugarea a inca trei romane, din care au aparut doar
doua, indreptari si Anna, la intervale relativ mari, vadind o diminuare a capacitatii creatoare a
scriitorului, care n-a mai avut puterea de a-si incheia apoteotic opera cum a dorit, prin romanul
intregirii neamului din 1918.

Astfel, in razboi marcheaza apogeul ciclului in plan arhitectonic si ideatic si reprezinta puntea de
legatura intre primele si ultimele romane. Spre deosebire de primele parti ale ciclului, in razboi este in
buna masura un roman istoric, ceea ce a presupus o documentare speciala. Principala sursa de
inspiratie a fost lucrarea lui Th. Vacarescu, Luptele romanilor in resbelul din 1877-78, dar lecturile
autorului au fost mult mai intinse, de la Cezar cu De Bello Gallico pana la Tolstoi cu celebrul Razboi si
pace, a carui influenta se resimte in constructia unor personaje, scene etc. Preocuparea pentru
problemele razboiului se concretizeaza si intr-o intinsa comunicare academica pe aceasta tema,
ulterioara scrierii romanului, dupa cum experienta directa a tanarului Zamfirescu traita, e drept, in
spatele frontului, in anii 1877-l878, se exprimase in cateva nuvele (Locotenentul Sterie, Frica s. a.).
Astfel, se poate lesne constata ca romanul in discutie se naste dintr-o adevarata obsesie pentru „cel
mai mare eveniment al vietii noastre romanesti din veacul acesta", cum socotea scriitorul Razboiul
pentru Independenta.

In ciuda conceptiei despre roman si despre literatura in general, dezvoltata in studii, articole sau
corespondenta, care il arata mai mult ca un discipol al lui Maiorescu si adversar al teoriei
tendentiozitatii artei, abordand tema Razboiului pentru Independenta Zamfirescu urmareste si
obiective extraliterare, marturisind intentii educative explicite. „imi propun doua lucruri, ii scria el lui
Maiorescu: a) Sa arat inraurirea binefacatoare ce a avut razboiul asupra claselor conducatoare de Ia
noi, prin aceea ca a oprit pentru catva timp dezvoltarea caracterului sceptic si zeflemist al acestei
clase, punand-o fata cu primejdia si mai cu seama cu firea puternica a taranilor; b) Sa incerc a dovedi
cat este de nefireasca si neumana instructiunea curat mecanica, ce se da soldatilor nostri, si cat ar fi
de folositor, pentru apararea tarii, sa se scoata din popor intreaga energie nationala pe calea
educativa".

Protagonistii eroici ai marelui eveniment urmau sa fie reprezentantii celor doua „clase pozitive",
boierimea autohtona si taranimea, prezenti inca din Viata la (ara. Minai Comanesteanu si baciul Nicu.
Romanul raspunde, partial, doar primului deziderat, resuscitarea moral-patriotica a boierimii. Baciul
Micu este o aparitie cu totul sporadica, taranimea participanta la razboi fiind mai ales o prezenta
colectiva, ilustrand convingerea, exprimata si publicistic de autor, ca doar astfel poale fi ea interesanta
pentru literatura. Prezentarea razboiului incepe cu preludiul sau. Dupa precizarea temporala, 11/23
aprilie 1877, locala, Bucuresti, si a starii meteorologice incerte, urmata de o ploaie ce nu mai
conteneste, autorul creeaza, printr-o acumulare de detalii realiste, atmosfera de nelinistita asteptare,
ce a manat spre centrul capitalei toata suflarea, la vestea lansata de presa si repetata din gura in
gura: „Vin rusii!" in aceasta invalmaseala, se intalnesc intamplator Mihai Comanesteanu si Nicolae
Milescu, tineri boieri, fosti colegi de scoala, care nu se mai vazusera de zece ani. Zamfirescu face din
ei protagonistii romanului, participanti activi la Razboiul pentru Independenta, in care isi vor gasi
moartea eroica. Nelinistea se strecoara si in familii, prilej pentru autor de a ne prezenta si celelalte
personaje.

Unele, ca Sasa, Matei, celelalte surori ale lui Mihai, casatorite cu militari, sau baciul Micu ne sunt
cunoscute din romanele anterioare. Altele reprezinta aparitii noi: Natalia Canta, amanta lui Mihai, pe
cale de a fi parasita din motive de onoare, Elena Milescu si sora ei, tanara si fermecatoarea Anna
Villara, ce va aduce o noua dragoste in viata sovaitorului Mihai. Cum in acest roman accentul se muta
de pe aspectele mondene si, in parte, chiar sentimentale pe cel militar, iar subiectul, ca in toata opera
romanesca a lui Zamfirescu, este lipsit de amploare si bogatie, autorul va retine in centrul actiunii
doar cuplurile Milescu-Elena si Mihai-Anna, adaugandu-Ie unele personaje atestate istoric, in special
maiorul Sontu, cunoscut erou al Razboiului de Independenta. Imaginea razboiului se construieste din
scene fictive sau reale, selectate pentru valoarea lor de semnificare, dar si pentru posibilitatea de a
impleti in ele destinul eroilor si a releva reactiile individuale si colective.

Sub aceeasi ploaie necrutatoare are loc plecarea trupelor din garile bucurestene spre Giurgiu, cu
despartirea de cei dragi si stangacia soldatilor nedeprinsi in incarcarea tehnicii de lupta. O alta scena
memorabila este incursiunea nocturna, cam gratuita, peste Dunare, condusa de maiorul Sontu, in care
cei doi eroi principali si soldatii cunosc botezul focului. Din viata de cantonament, se retine descrierea
banchetului a vreo treizeci de ofiteri rusi, cu generalul in capul mesei, cu toasturile repetate si
sampania ce „curgea garla" si comentariul lapidar al autorului: „Era, in fond, o betie de oameni
cumsecade, dar betie", in acelasi timp, ofiterii romani, adunati in casa incapatoare inchiriata de
Milescu la Bailesti, ca intr-un club, isi trec timpul cu jocuri de carti si discutii despre razboi. Nu lipsesc
momentele festiviste si retorice. Trupele marsaluiesc spre front in pas voios, ca in poeziile lui
Alecsandri. Unii ofiteri sunt strabatuti de emotie patriotica, traita in gand, in cazul lui M.
Comanesteanu, sau revarsata in poezie, in cel al lui Milescu.

In plin mars, privindu-si ostasii, acesta cheama in ajutor umbra lui Decebal: „O, Decebal, scoala,
rastoarna-ti mormantul, / Si umple tot golul din munti pan'la cer". Unele documente autentice, mai
ales ordine de zi ale comandantilor, inserate curajos de romancier in tesatura operei, contin si fraze
vibrand de patriotism - „drapelul sub care luptati este in mijlocul vostru insasi imaginea patriei"-, dar
si prozaice si totusi emotionante amanunte tinand de pregatirea atacului Grivitei, cuprinse in Ordinul
de zi al Generalului Cemat din 29 august 1877 (eliminat din editiile antume la cererea lui Maiorescu,
ce nu aprecia valoarea sa expresiva), in roman, momentul culminant al razboiului este reprezentat de
pregatirea si desfasurarea eroicului, dar tragicului asalt de la Grivita, din 30 august. Relatarea ia
aproape aspectul unui jurnal de front, realizat mai ales din perspectiva lui Mihai Comanesteanu.
Scriitorul reuseste sa recreeze atmosfera tensionata de infiorata asteptare din noaptea ce precede
atacul. Nelipsita ploaie acompaniaza si potenteaza starile eroilor, plangand parca anticipat moartea
celor mai multi dintre ei. Autorul schiteaza cu maiestrie cateva reactii individuale, de la soldati la
ofiteri.

Un tanar soldat, obsedat, ca majoritatea, de posibilitatea mortii apropiate, vorbeste tot timpul de
necazurile lasate acasa. Altul, mai matur, este, dimpotriva, tacut si meditativ. Mihai traieste si el o
noapte de insomnie, cand agitat, cand cuprins de reverie, intr-o dezordine a gandurilor ce merg de la
recapitularea autocritica a vietii sale de pana atunci, la dragostea pentru Arma, si de la reflectii asupra
notiunilor de datorie si de tara, la reprezentarea lor concreta, simpla, ca atasament si obligatie fata de
tinutul natal al Vrancei.

In aceasta stare este vizitat de comandantul regimentului, maiorul Sontu, care-i incredinteaza un mic
pachet pentru sora sa, avand presimtirea sigura a mortii sale de a doua zi, pe care o dezvaluie in
cuvinte emotionante, dar veridice: „Sa-ti spui, frate Comanestene: parca nu stiu cum, am presimtirea
cea mai luminoasa a mortii mele de maine. iti pare ciudat, nu-i asa? fiindca e nenatural sa presimti
ceea ce nu doresti. Dar tocmai in asta si sta explicarea sigurantei cu care iti vorbesc, in dorinta ce am
avut-o pururea de a muri pe campul de bataie. Acum, cand sunt asa de aproape de ziua de maine,
poate ca fiinta mea pamanteasca ma manjeste cu pofta de a mai trai. insa, din fericire, am o streaje in
mine: judecata. Trebuie sa moara cineva pentru tara asta!".

Militar de cariera, ca si Valter Maracineanu, prezent doar episodic, Sontu reprezinta varianta
eroismului de vocatie, constient asumat.

In sfarsit, Milescu, personaj pitoresc si artist, aparent superficial pana la neseriozitate, isi revarsa
nelinistea in muzica, iar apoi adoarme linistit, hotarat sa-si faca a doua zi datoria. intr-un capitol
condensat este descris atacul. Mai intai, trecerea in revista a trupelor de catre Voda, pe care autorul
vrea sa-l prezinte maret, dar fara a-i scapa observatia ca acesta isi sacrifica „fiii" constient, din ratiuni
politice. Apoi, lunga asteptare de catre trupa a ordinului de atac. In sfarsit, atacul propriu-zis, in care
hotararea si priceperea comandantilor si a soldatilor, eroismul lor se dovedesc zadarnice, acestia
cazand unul dupa altul sub focul inamic, datorita unei erori grosolane de informare si cartografiere,
atribuita aliatilor rusi. Romanul se incheie cu moartea lui Mihai Comanesteanu, grav ranit in aceasta
lupta si adus apoi in tara. inconjurat de toate eroinele romanului, surori, iubite, prietene, el lasa un
testament sever, reprezentand una din ideile fundamentale ale cartii: „Sa va regenerati prin lacrimi,
cum ne-am regenerat noi prin sange".

Baciului Micu i se rezerva rolul de a-i inchide ochii. Prezenta in prim-plan a razboiului si a barbatilor
care l-au purtat nu exclude elementele de roman sentimental caracteristic scrierilor anterioare,
Zamfirescu realizand o alternanta si o impletire a celor doua linii tematice. Astfel, in razboi este si
romanul ultimelor iubiri ale lui Mihai, nu lipsite de complicatii, cea pentru Natalia Canta si cea pentru
Anna. Complicatiile, de fapt, o anume nehotarare si inhibitie, vin, in parte, din scrupulele morale ale
eroului, dar mai ales din pornirea spre analiza intelectuala a sentimentelor. Se intalneste si la Mihai o
trasatura mai generala a indragostitilor zamfirescieni, o traire a dragostei mai mult ca aspiratie spre
ideal, pe care prezenta reala a femeii pare sa o contrarieze, sa o tulbure. De altfel, si in alte planuri,
eroul idealizeaza si estetizeaza viata, in loc sa o traiasca. Suntem surprinsi, de pilda, sa-l vedem pe
patul de moarte, dezgustat de ura(enia fizica si ceea ce i se pare lui micimea morala a unui alt ranit,
in loc de a-l compatimi ca pe un tovaras de suferinta. Revenind la planul sentimental, gasim cateva
scene memorabile, la nivelul romanelor anterioare, cum ar fi idila Mihai-Anna de la conacul Stanesti,
intr-un incantator cadru de natura primavaratica. Ramase in plan secund, dintre figurile feminine se
retin mai ales Anna, Natalia si Elena.

Ele vor trece in celelalte romane, asigurand continuitatea ciclului, chiar daca unele vor prezenta o
discontinuitate deconcertanta in evolutia psihologica. Prin tematica specifica, prin promovarea
patriotismului lipsit de ostentatie, prin capacitatea de a inchega, din episoade fragmentare, o imagine
veridica a Razboiului de Independenta, prin patrunderea psihologica si frumusetea unor notatii de
natura, in sfarsit, prin acuratetea stilistica, In razboi se impune ca unul dintre romanele viabile ale
sfarsitului de secol 19 si totodata ca o piesa de baza in ciclul Comanestenilor. La aparitie, autorul il
considera apogeul creatiei sale. Judecata posteritatii, ceva mai exigenta, a rezervat acest loc Vietii la
tara.