Grupa H111

BUDĂU DANIELA

MIRON COSTIN
DE NEAMUL MOLDOVENILOR, DIN CE ȚARĂ AU IEȘIT
STRĂMOȘII LOR
 Miron Costin

De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor

Cronicarul Miron Costin (1633-1691, Roman), a studiat în perioada cuprinsă între

1647-1652 la colegiul iezuit de la Bar, dobândind cunoștințe din literatura și istoria antică, din
cea polonă, de geografie, logică, teologie și limbi străine: latina, polona, rusa, iar mai târziu
limba maghiară și turcă. De-a lungul vieții va căuta să stabilească relații cu mediul polon și va
fi preocupat de ideea unei alianțe între Moldova și Polonia împotriva turcilor, dorind să scoată
Moldova de sub suzeranitatea turcească1.

De la început își întărește situația socială prin căsătoria cu Ileana Movilă, nepoata lui
Simion Movilă, rudă a mitropolitului Petru Movilă care avea relații puternice cu Polonia. În
anul 1675 se refugiază în Polonia unde devine logofăt, fiind preocupat de rivalitățile din
rândul clasei boierești și menținerea autorității acesteia în fața domniei. Legăturile sale
politice cu Polonia se întăresc și mai tare când Sobieski devine rege, cu care poartă o
corespondență după 1680. În 1683 el se află în tabăra turcilor alături de oastea moldoveană
condusă de domnul Gheorghe Duca. Aceștia sunt prinși de poloni la Domnești, sunt duși în
Polonia , iar polonii se arată îngăduitori față de cronicar. În 1685, noul domn al Moldovei,
Constantin Cantemir îl recheamă în țară. Superior prin cultura sa domnitorului, adept a lui
Sobieski, Costin este dușmănit de Cantemir. Complotul boieresc împotriva domnului la care a
participat și fratele lui Costin, Velicico Costin, a declanșat mânia lui Cantemir, care îi va
ucide pe Costinești pe rând. Miron Costin a fost omorât în 1691 lângă Roman2.

Lucrarea istorică De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor, ca și

lucrările scrise în limba polonă: Cronica țărilor Moldovei și Munteniei cunoscută și sub
numele de Cronica polonă schițează ideile de bază despre începuturile neamului nostru,
izvoare bogate, pornind de la anticii Titus Livius, Dio Cassius, Plutarh, Eutropius, umaniștii E.
S. Piccolomini, A. Bonfini, Șt. Szamoskozy. Miron Costin era împotriva celor care se îndoiau
de originea romană a românilor. El își alege ca punct de rezistență înrudirea cu italienii.
Consideră colonizarea Daciei ca o cheie a romanității românilor, intenționând să convingă că

1
Alexandru Phillipide, Dicționarul literaturii române, De la origini pâna la 1900, Ediția a II-a, Editura
Academiei Române, Editura Gunivas, Iași, 2002, pg. 228
2
Ididem, pg. 229

2
elementul latin este preponderent. În ultimul capitol al lucrării își susține argumentele asupra
romanității făcând apel la etnografie, invocând obiceiuri funerare, elemente de port popular3.

Cultura română a început să se individualizeze încă din secolul al XVI-lea. Grigore

Ureche a afirmat în mică măsură această individualizare. Confirmarea ei a fost făcută prin
hotărârea lui Miron Costin de a continua Letopisețul început de Ureche, dar și prin
inaugurarea unor genuri și specii literare noi. Particularitatea captivantă a scrisului său este
aceea că vorbește întotdeauna din perspectiva prezentului, inaugurând în literatura română,
specia literară a fabulei 4 . Miron Costin scria ca ,,măcar să rămână amintirea despre acest
popor”. Conștiința decadenței este un semn al epocilor culturale moderne, iar la fel de
modernă este și intenția de a pune bazele unor genuri literare5.

Miron Costin își îndreaptă o mare parte a eforturilor sale spre lămurirea originii
poporului, a cărei nerecunoaștere o compătimește de cele mai multe ori. El este primul român
care dedică acestei probleme o operă întreagă. A fost preocupat de ideea unității, de origine,
de limbă și de nume a poporului român ca fapt istoric.

De neamul moldovenilor este o lucrare de istoriografie, în care se dezvoltă câteva

probleme fundamentale ale istoriei poporului român: problema originii și a dezvoltării
poporului până la cel de-al doilea descălecat. Problema originii poporului român,prin noutatea
și prin felul cum fusese ea abordată, prezenta o deosebită importanță. Simion Dascălu
considera că românii ar fi fost urmașii tâlharilor de la Roma, trimiși în Dacia. O asemenea
concepție trebuia combătută, astfel pe baza unei documetări aprofundate, Miron Costin îl va
contrazice și va aduce argumente pentru demonstratea argumentului istoric6.

În opera se regăsesc părți întregi de descrieri geografice (Italia, Dacia) combinate cu

informații istorice, capitole bazate pe informații arheologice (despre cetățile din Moldova). Ca
izvoare pentru acastă lucrare, Miron Costin folosește opera lui Laurentius Toppeltin și
cronica lui Grigore Ureche cu intervențiile lui Simion Dascălu. Lucrarea a fost redactată în
două versiuni: una de 5 capitole, cealaltă de 7 capitole, ambele elaborate în perioada 1686-
1691. Cea de 5 capitole se deosebește de cealaltă prin relatarea unor mărturii, întâmplări, fapte
de către autor la persoana I singular , ce au fost cunoscute de către acesta în mod direct. Cea

3
Ibidem, pg. 231
4
Mircea Scarlat, Introducere în opera lui Miron Costin, Editura Minerva, București, 1976, pg. 11
5
Ibidem, pg. 12
6
Miron Costin, Opere alese, Letopisețul Țării Moldovei, De neamul moldovenilor, Viața lumii, Editura științifică,
București, 1967, pg. 11

3
de 7 capitole, pe lângă plusul de capitole are intervenții la fiecare dintre capitolele primei
versiuni, de asemenea ea transmite în stil indirect, la pesoana a III a singular pasajele care
inițial erau la persoana I singular și conține o serie de formulări îmbunătățite care scot în
evidență erorile strecurate în copiile primei versiuni7.

Capitolul I al lucrării se intitulează De Italia, iar cronicarul consieră că moldovenii

provin din această țară, de la Roma. În acest capitol Miron Costin vorbește despre cum sunt
numiți italienii de greci și turci și anume vlahi, iar prin atribuirea numelui de vlah, moldovenii
sunt de asemenea identificați ca fiind italieni sau rîmleni8. Tot în acest capitol, Miron Costin
scrie despre faptul că în limba moldovenilor și muntenilor preponderente sunt cuvintele de
origine latină și mai puține sunt cele italienești.

Capitolul al II lea, Pentru Împărăția Rîmului cuprinde o descriere istorică, politică și

geografică a Imperiului Roman.

Capitolul al III-lea a fost intitulat De Dachiia. Dacia este considerat ca fiind unul
dintre primele locuri în care s-a stabilit neamul moldovenilor. Un alt nume mai vechi decât
Dacia atribuit de către vechii istorici ar fi fost Schitia. Aceasta era puternică în vremea
împăratului Domitian și se afla sub conducerea lui Decebal.

Capitolul al IV-lea, De Traian împăratul, este destinat descrierii evenimentelor legate

de expansiunea Imperiului Roman în nordul Dunării, în timpul împăratului Traian. După ce
relatează războaiele care au dus la cucerirea Daciei de către romani, cronicarul încearcă să
explice cum au reușit aceștia să stăpânească teritorii atât de întinse și îl compară pe Traian cu
Alexandru Macedon.

Capitolul al V-lea se află în versiunea de 7 capitole și nu poartă un titlu deosebit.

Tema pe care o tratează e indicată din prima frază și anume despre cetăți. Miron Costin
vorbește depre cetățile Suceava, Neamț, Hotin, Tighina, Chilia și Turnu-Severin.

În capitolul al VI-lea este vorba despre numele de moldovean care provine de la

numele apei Modovei, după cel de-al doilea descălecat al lui Dragoș, iar numele de muntean
provine de la munte sau de la Olt, olteani. De asemenea, în capitol este menționat și portul
care se schimbă de la neam la neam și în funcție de vreme. O descrie detaliată a portului
românilor din Ardeal este făcută de Laurentius Toppeltin. Un alt subiect este tunsura despre

7
Ibidem, pg. 12
8
Ibidem, pg. 144

4
care a scris Simion Dascălu și care se numea schieren, o tunsoare adâncă9. Este adăugat și
obiceiul meselor și ospețelor, închinarea paharului în cinstea împăraților, iar în Ardeal exista
obiceiul de a petrece în timp ce mortul era dus la groapă. De asemenea, sunt menționate și
modificările produse în limbă prin contactul cu limbile unor popoare învecinate.

În capitolul al VII-lea, se vorbește pe scurt de soarta românilor în perioada cuprinsă

între romanizarea Daciei și cel de-al doilea descălecat, mai exact despre invazia tătarilor.
Toppelin scria că în timpul descălecatului lui Traian, românii s-au mutat în Dobrogea, iar cei
din Muntenia s-au restras în zona Oltului, în Herțeg și Făgăraș.

Conștiința latinității și a unității poporului român este efectul productiv al activității de

istoric a lui Miron Costin. Rezultatul scrierilor sale este formarea conștiinței de sine a
poporului român, este practic rezultatul cel mai important al activității sale.

Subiectivismul scriitorului este predominant în De neamul moldovenilor, în care

imaginația este folosită în are măsură. O dovadă în acest sens este imaginea Italiei. Ca orice
mare artist, transfigurează realul. În opera sa este întâlinită prima utopie din literatura română
cultă: a unei țări paradisiace, localizată geografic în țara Umanismului și a Renașterii.
Informațiile pe care le posedă autorul sunt transfigurate vizibil: ținutul acesta fabulos
este ,,raiul pământesc”10.

Ceea ce nu apare la Miron Costin este ideea necesității unirii românilor într-un stat
național. Momentul realizat de Mihai Vitezul al primului stat centralizat românesc, nu-i
stârnește autorului nicio emoție deosebită. Reflectând limitele gândirii politice și sociale ale
evului mediu, cronicarul moldovean nu ridică problema necesității unificării politice și
administrative ale celor trei provincii românești. O atfel de concepție apare rar la cărturarii
evului mediu. De aceea, cuceririle Lui Mihai Vitezul sunt asemănate cu cele ale unor imperii
din trecut (Macedonia lui Alexandru Macedon)11.

Pentru a-și susține ideea originii latine a românilor, autorul prezină pentru
demonstrație o lungă listă de cuvinte. Argumentația lingvistică a lui Miron Costin este mult
mai corectă și mai bogată decât cea a lui Grigore Ureche. Erorile pe care le face autorul sunt
de fapt, erorile lingvisticii romanice din acea perioadă12.

9
Ibidem, pg. 221
10
Mircea Scarlat, op. cit., pg. 89
11
Miron Costin, op. cit., pg 21
12
Ibidem, pg. 23

5
 Ceea ce consideră Mircea Scarlat că este nou la Miron Costin este structura sa de tip
monografic. Se face saltul de la consemnarea evenimentelor către istoriografia modernă, care
presupune, pe lângă relatarea evenimentelor istorice și interpretarea lor. Tentația monografică
face ca scrierile lui Miron Costin să câștige în detalii. De asemenea, interesant la autor este
structura sa de moralist. Moralismul constituie prima treaptă spre literatura artistică, deoarece
presupune interpretarea subiectivă a faptelor narate13.

În concluzie, lucrarea sa deschide noi orizonturi în istoriografia românească și

contribuie la deșteptarea conștiinței naționale. De asemenea, scrierile sale fac legătura dintre
istoriografie și literatura artistică. Prin activitatea sa, autorul contribuie la progresul limbii
române, iar scopul final urmărit de acesta este de a educa următoarele generații.

13
Miron Costin, op. cit., pg. 282

6
Bibliografie
Lucrări speciale:

 Costin, Miron, Opere alese, Letopisețul Țării Moldovei, De neamul moldovenilor,

Viața lumii, Editura științifică, București, 1967

Lucrări generale:

 Phillipide, Alexandru, Dicționarul literaturii române, De la origini pâna la 1900,

Ediția a II-a, Editura Academiei Române, Editura Gunivas, Iași
 Scarlat, Mircea, Introducere în opera lui Miron Costin, Editura Minerva, București,
1976