Sunteți pe pagina 1din 11

Facultatea de Istorie

Normele diplomației în viziunea lui Eliezer Palmor

Masterand, Irimia Daniel-Ionuț;


Anul II, Semestrul I;
Am ales această temă, deoarece studiez istoria diplomației dintre România și Israel, iar
prin aceasta voi încerca să prezint o imagine a diplomației israeliene din perspectiva unui
diplomat evreu de origine românească.

Eliser Palmor (numele real Izrael Pollak) s-a născut în familia unui rabin din localitatea
Caridolț situată în Satu Mare. În ceea ce privește studiile, acesta a urmat liceul din Oradea pe
care l-a finalizat în 1949, după care a studiat filosofia și cultura rusă la Cluj până în 1956. După
terminarea studiilor, acesta devine cercetător la Institutul de Istorie al Academiei RPR, filiala
Cluj la secția de Filosofie. În 1960 emigrează în Israel, unde începe studiile doctorale în cadrul
Universității Ebraice din capitală. După susținerea doctoratului este admis, prin concurs, în
corpul diplomatic, devenind, în 1964 asistent pentru Direcția Europei de Răsărit din cadrul MAE
a Israelului1.

Pe lângă cariera de diplomat, Eliezer Palmor a fost și un erudit remarcându-se prin mai
multe lcrări dintre care cinci cărți de politică internațională în limba ebraică și o carte de memorii
în limba română. În ceea ce privește pasiunea sa pentru științele umaniste, acesta a fost
descurajat de coreligionarii săi, încă de tânăr, deoarece acesta relatează că în momentul în care s-
a înscris la Facultatea de Filosofie a fost criticat foarte mult de apropiați, deoarece susțineau că
nu aceasta este menirea unui tânăr evreu, ci ar trebui să urmeze o carieră în domeniul juridic sau
medical2. Printre cărțile publicate în limba română se numără „Confesiunile unui diplomat”,
unde Palmor își consemnează memoriile din timpul misiunilor sale diplomatice. O altă carte este
„Convergențe diplomatice și culturale” prin care încearcă să abordeze diplomația, însă unii critici
consideră că lucrarea este incompletă, deoarece nu acoperă în totalitate sfera fenomenului
diplomatic, ci doar exprimă arta de a-și reprezenta țara3. În lucrările sale, Eliezer Palmor
analizează cu o deosebită precizie curcumstanțele evoluției sale, precum și anumite aspecte
cotidiene care l-au marcat atât ca intelectual cât și ca diplomat4.

În ceea ce privește cariera de diplomat, Elizer l-a avut ca model pe Stendhal care a ocupat
funcția de diplomat și care l-a influiențat foarte mult. După ce a terminat studiile superioare a
1
https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/istorici-si-diplomati-liii-un-evreu-din-romania-ambasador-al-israelului-
eliezer-palmor-de-dr-alexandru-popescu-14402440, accesat la 7.01.2019
2
Eliezer Palmor„Universitățile mele (II)”, în revista Cetatea Culturală, Seria a III-a, An XI, NR. 1-2 (97-98),Ianuarie –
Februarie 2010, Cluj Napoca.
3
Ion Cristofor, ”Eliezer Palmor sau vocația diplomației”, în revista Tribuna, Anul II, nr. 16, 1 – 5 mai 2003, p. 3.
4
Svetlana Paleologu Matta, „Esența unei vieți”, în revista Vatra Veche, Anul V, nr. 6(54), iunie 2013, p. 22.
decis să plece în Israel pentru a-și urma visul, deoarece tatăl său îl înștiințase că corpul
diplomatic israelian căuta personal. Un prim factor important al memoriilor sale este reprezentat
de organizarea concursului de admitere în cadrul corpulu diplomatic, deoarece ne putem contura
o imagine referitoare la principiile diplomației israeliene. În primul rând, autorul subliniază
faptul că admiterea era compusă din trei probe; două scrise și una orală, iar fiecare etapă era
eliminatorie. Un lucru esențial al concursului era faptul că examenele scrise erau anonime,
pentru a evita frauda în cazul corectorilor. În acest sens, autorul afirmă că fiecare candidat era
identificat de un număr care corespundea cu numele său, iar identitatea acestora era cunoscută
doar de entitatea organizatorie a concursului. Potrivit mărturiilor acestuia, rezultatul examenului
a fost unul destul de bun și a fost admis în corpul diplomatic, însă și-a preluat atribuțiile de
diplomat abia după un an, timp în care serviciul secret israelian i-a interogat pe toți cunoscuții lui
atât din țară cât și din străinatate despre trecutul și persoana sa. După ce trecuse această perioadă,
printr-un telefon, Eliezer Palmor a fost chemat la Ministerul de Externe pentru a-și ocupa postul,
însă acolo a fost plimbat de la o direcție la alta până și-a găsit un post compatibil aptitudinilor
sale. În cele din urmă acesta a mers la Direcția Relațiilor cu Europa de Răsărit, deoarece
cunoștea foarte bine româna și rusa, iar pe de altă parte era specializat în cultura rusă5.

Primele trei zile de muncă din domeniul diplomației au debutat prin lecturarea unor
telegrame ale persoanelor din GULAG6, care l-au fascinat pe diplomat, conchizând că este o
lume uimitoare7.

Despre experiența de diplomat, Eliezer Palmor conchide că este necesară. Acesta


subliniază faptul că în a doua jumătate a secolului XX au avut loc importante modificări
funcționale în domeniul diplomației, iar noii diplomați sunt persoane care dispun de mai multă
sau mai puțină pregătire diplomatică, însă au legături cu diferiți politicieni care le pot conferi
anumite avantaje. Perspectiva autorului referitoare la această nouă imagine diplomatică este
negativă, deoarece consideră că un diplomat de succes este acela care benefiiază de multă cultură
umanistă și de o activitate perpetuă, un diplomat care își permite „zile de odihnă legale”. Acesta

5
Eliezer Palmor, Confesiunile unui diplomat, Editura Institutului European, Iași, 2012, p. 11 - 14
6
Administrația lagărului comunist. Sistemul penitenciar întâlnit în Uniunea Sovietică, în care erau închiși în special
deținuții politic.
7
Eliezer Palmor, op. cit. p. 19.
mai adaugă că adeseori diplomații suferă frecvent de boli ale stomacului și afecțiuni ale șirei
spinării8.

Misiunea unui diplomat nu înseamnă doar munca de birou. În memoriile sale, Eliezer
Palmor povestește cum în cadrul unei cine oficiale din Argentina, organizată de șeful partidului
ultra-religios al evreilor, invitații nu au fost punctuali și în ciuda faptului că dineul a fost
organizat la ora 21:00, majoritatea au ajuns abia după ora 22:30 timp în care diplomatul
împreună cu șeful partiului și încă câțiva oficiali s-au înfruptat din bucatele prgătite și au discutat
diverse chestiuni. Abia după ora 23:00 a început dineul, însă datorită oboselii Palmor simțea
nevoia de a pleca, dar acest lucru ar fi provocat un incident diplomatic. În jurul orei 2:00, când
potrivit mărutriilor acestuia, era foarte obosit și mai mult dormea cu ochii deschiși, președintele
partidului i-a dat cuvântul, iar oboseara reprezenta un impediment. Din această situație putem
observa că dacă diplomatul îl refuza, provoca un incident diplomatic, deoarece i-ar fi jignit pe
membri partidului ultra-religios. În această situație, diplomatul s-a văzut nevoit să improvizeze
ceva rapid, însă trebuia să fie și atent ce spune pentru ca situația să nu degenereze. În urma
acestui dineu, autorul conchide că atunci a învățat prima dată că organizațiile evreiești îi invită pe
diplomați la dineuri pentru a-și urmări un interes; „atunci când o organizație evreiască mă invită
la o masă, la o cină sau la un dineu, o face pentru că vrea să-i plătesc masa cu un discurs”9. Pe
semne că acesta nu a fost primul și nici ultimul dineu la care a participat Eliezer Palmor în
calitate de reprezentant al statului.

Un alt episod din cariera diplomatului demonstrează că această funcție nu deschide orice
ușă. În cadrul unei Conferințe din Tbilisi10, din perioada în care relațiile dintre Uniunea Sovietică
și Israel erau rupte, la insistențele Organizației Națiunilor Unite și ale UNESCO, Uniunea
Sovietică a fost obligată să îi accepte și pe reprezentanții Israelului. Acest lucru a fost un motiv
de bucurie pentru membrii delegației, deoarece au considerat că odată ce vor ajunge pe teritoriul
sovietic vor căuta orice posibilitate pentru a creea contaccte cu evreii din zonă, însă spre
dezamăgirea acestora, lucrurile au stat complet diferit. Diplomatul descrie detaliat această
oportunitate, începând de la călătoria spre Tbilisi care părea un coșmar, deoarece condițiile de
zbor nu au fost adecvate iar avioanele nu prezentau siguranță. La intrarea în țară, diplomatul s-a

8
Ibidem, p. 21 – 22.
9
Ibidem p. 33 – 35.
10
Conferința de la Tibilisi din 1977.
văzut în situația în care controlul vamal dura mai mult ca de obicei, panicându-se în momentul în
care i-a fost reținut pașaportul diplomatic. Ajuns în Tbilisi, delegația explora orașul, însă au fost
dezamăgiți condițiile oferite. În timpul șederii acestora pe teritoriul sovietic, membrii delegației
beneficiau de două excursii în orașe diferite, iar delegația israeliană a optat pentru a vizita
Moscova și Leningrad, deoarece acolo existau numeroase comunități evriești și doreau să
stabilească legături. După tergiversări lungi ageștia au fost refuzați. Singura victorie diplomatică
pe care au avut-o în cadrul acestei misiuni a fost faptul că au avut privilegiul de a fi prezenți la
acea Conferință, în rest orice încercare a eșuat11.

Potrivit experienței lui Eliezer Palmor, putem deduce că diplomația se bazează în unele
cazuri pe compromisuri importante, deoare în 1967, în cadrul unei vizite oficiale a
academicianului român Nicolau și al soției sale în Isral, delegat pentru Direcția Europei de
Răsărit era Palmor, iar datorită acestei funcții a fost însărcinat cu primirea oaspetelui. La una
dintre întâlnirile celor doi reprezentanți, soția savantului îl roagă pe diplomat să organizeze o
întrevedere cu rudele sale din Israle, lucru care în vremea respectivă nu era tolerat de statul
român, însă diplomatul s-a abătut de la normele diplomatice, căutându-i familia și organizând
întrevederea. Pe urmă, în cadrul întrevederilor oficiale, unde a participat și președintele Israelului
din acea perioadă, Zalman Shazar, după discursul stereotipic, a început să atingă subicte delicate
care ar fi condus la grave incidente diplomatice, însă datorită faptului că Eliezer Palmor a fost
însărcinat cu traducerea discursului pentru membrii delegației române, acesta a evitat să traducă
discursul președintelui așa cum era, înlocuind părțile acetuia cu lucrurile pe care trebuiau să le
audă membrii delegației române, reușind astfel să evite un incident diplomatic12.

Imediat după anii `90 lui Eliezer Palmor i-a fost propusă funcția de ambasador al
Ungariei pe care a refuzat-o fără a cugeta prea mult, argumentând că pentru el Ungaria avea să
reprezinte axis mundi argumentând că în acea zonă s-a format tatăl său ca rabin, pe teritoriul
maghiar, după Dictatul de la Viena a trăit cele mai întunecate episoade, deoarece și-a pierdut
familia datorită regimului antisemit, însă pe de altă parte considera Budapesta un oraș foarte
frumos. Din consemnările diplomatului reiese că nu dorea să mai aibă tangențe cu această țară13.

11
Eliezer Palmor, op. cit. p. 43 – 52.
12
Ibidem, p. 61 – 63.
13
Ibidem, p. 117 – 127.
Pe timpul misiunii din Norvegia, Eliezer Palmor a fost implicat în Afacerea Lillehammer
sau mai bine cunoscută sub denumirea de „Operațiunea Mânia lui Dumnezeu”. La începutul
anilor `70, în timpul Jocurilor Olimpice a avut loc un atentat terorist care s-a soldat cu asasinarea
a 11 sportivi reprezentativi ai Israelului ed către organizația palestiniană Septembrie Negru. În
1972, Golda Meir a aprobat această misiune, însă datorită unei erori de identificare, un chelner
marocan nevinovat a fost asasinat de Mossad, complicând relațiile dintre Norvegia și Israel14.
Spinonii implicați în operațiune au fost arestați de autoritățile norvegiene, iar în timpul detenției
au avut mai multe întrevederi cu ambasadorul Eliezer Palmor, care le-a promis că va face tot
posibilul pentru a se bucura de mai multe drepturi în închisoare15. Palmor a omis să trateze acest
subiect în cartea sa de memorii, deși ar fi putut prezenta măcar vizita directorului Mossad, Jutith
Nisyhio, care a respectat toate normele diplomatice, deoarece acesta a venit în Norvegia nu ca
director al agenției de spionaj ci ca un oficial al statului Israel, utilizând un pașaport diplomatic
fals16. Oare faptul că Palmor se asigura ca prizonierii să dispună de tot ce își doresc făcea parte
din fișa postului? Bunăoară, în cadrul detenției spionilor le-a fost permis să studieze orice doresc.
Bunăoară, ambasadorul a angajat câțiva studenți norvegieni pentru a le fi tutori spionilor în
specializarea pe care o urmau. În cazul Sylviei Rafael17, Eliezer Palmor a angajat un student
specializat în literatura norvegiană și unul în psihologie18. După acest episod, Palmor a fost
vizitat de avocatul general al Norvegiei, iar acest lucru nu i-a prea convenit, deoarece în urma
acelui incident, autoritățile israeliene erau obligate să plătească sume colosale familiei
răposatului. Spre surprinderea ambasadorului, vizita părea a fi un succes, deoarece în urma
discuțiilor, Avocatul Poporului l-a informat pe Palmor că urmează ca autoritățile norvegiene să
elibereze și ultimii doi spioni (Sylvia Rafael și Gemer)19.

Într-un episod din 1972, Palmor a avut întrevederi cu diplomatul Abba Eban20, care
venise la Bruxelles în vizită oficială. Acesta era însărcinat cu coodonarea unei conferințe, iar
după încheierea acesteia, delegații s-au retrat câteva minute într-un loc intim. Oficialii în frunte

14
http://forums.canadiancontent.net/showthread.php?t=46726, accesat la 7.01.2019;
15
Ram Oren, Moti Kifer, Sylvia Rafael: The life and death of a Mossad spy, translated and annotated by Ronna
Englesberg, University Press of Kentuky, 2014, p.209.
16
Ibidem, p. 210.
17
Născută în Cape Town, Africa de Sud în 1937, a lucrat pentru Mossad, fiind implicată în Affacerea Lillehammer.
18
Ram Oren, Moti Kifer, op. cit. p. 221.
19
Ibidem, p. 227.
20
Diplomat și om politic israelian.
cu Palmor l-au așteptat la ieșire așteptând ca Eban să-i mulțumească pentru conferință, însă
acesta a trecut pe lângă el ca și cum nu ar fi existat. La câteva secunde, un coleg de-al
diplomatului s-a oprint în dreptul lui Eliezer, mulțumindu-i pentru reușita conferinței21. Care ar fi
fost posibilitatea ca acel moment să declanșeze o reacție negativă? Din acest episod trebuie să
înțelegem că un diplomat trebuie să țină cont de normele funcției pe care o ocupă în orice
împrejurare.

În cariera sa de diplomat, Eliezer Palmor a refuzat sau a renunțat la mai multe misiuni din
motive diverse. Până acum am exemplificat cazul din Ungaria, însă în rândurile ce urmează,
dorim să consemnăm cum a renunțat acesta la misiunea de ministru plenipotențiar la Paris. Pe la
jumătatea anilor `80, aceste se afla în orașul luminilor pentru a-și onora misiunea diplomatică.
După doi ani de activitate acesta a motivat că nu mai putea evolua din punct de vedere
profesional, deoarece era distras de aura culturală și liniștitoare a Parisului. După ce și-a cerut
transferul, autoritățile israeliene l-au trimis în capitala Portugaliei pentru a servi acolo, însă
datorită unor motive acesta a stat doar două luni, după care a fost mutat la Montevideo22, iar mai
târziu a fost numit ambasador în Uruguay23. Tot pe timpul misiunii în Franța, Eliezer Palmor a
încercat să construiască legături cu lideri spirituali evrei (rabinul Ovadia Yosef și cardinalul
Lustiger, convertit la creștinism). Relațiile cu rabinul au fost din start compromise, iar diplomatul
îi acuză pe fundamentaliștii religioși pentru acest lucru. Pe perioada în care Palmor a stat la Paris
i-a trimis mai multe invitații oficiale cardinalului pentru a încerca să stabilească legături cu
acesta, însă Lustiger le-a refuzat. Singura lor întâlnire a avut loc în Israel, într-un cadru oficial,
însă la mulți ani după ce diplomatul se transferase de la Paris. Nici în acest context nu a reușit să
provoace interesul cardinalului pentru eventuale relații politice și religioase24.

În cele din urmă vom face o analiză a viziunii lui Eliezer Palmor asupra diplomației. În
primul rând, acesta clarifică chestiunile legate de terminologie, specificând că noțiunea de
diplomat are două sensuri, iar pentru cei ce nu sunt în temă este greu de a înțelege care se
potrivește mai bine în domeniul său de activitate. Acesta subliniază faptul că diplomații (cei
însărcinați cu funcții reprezentative) ar trebui să fie oameni care au evoluat pe baza
21
Eliezer Palmor, op. cit. p. 82 – 83.
22
Până a fi numit ambasador de Uruguay, Eliezer Palmor a avut rezidența în orașul uruguaiez, însă nu sunt
publicate informații despre activitatea sa.
23
Eliezer Palmor, op. cit. p. 83 – 84.
24
Ibidem, p. 87 – 89.
competențelor proprii, nu cei „auto desemnați” care obțin posturi de ambasadori prin legăturile
politice cu diferitți lideri politici ai unui stat. Palmor prezintă situația Israelului, care nu a fost
lipsit de numiri pe asemenea criterii, scoțând în evidență faptul că aceia nu s-au bucurat de mari
reușite pe plan profesional. Din perspectiva lui Eliezer Palmor, diplomația nu se referă la arta
negocierii, ci un ansamblu de tehnici speciale pentru a soluționa un conflict. Palmor susține că
acest ansamblu de metode a evoluat de la o etapă rudimentară la a negocierii la o serie de
principii și mijloace foarte complexe. Jumătatea secolului al XX-lea a adus modificări
importante asupra acestui domeniu generând concepte și principii noi. Din perspectiva
ambasadorului, aceste transformări au ușurat misiunea unui diplomat. Pentru Eliezer nici în zilele
noastre, nici în trecut, negocierea nu a reprezentat un instrument determinant al acțiunii
profesionale, inclusiv la nivel de ambasadori. Acestea au ajuns să fie astăzi îndeplinite de
autoritățile principale precum șefii de stat25.

Potrivit lui Eliezer Palmor, în diplomația contemporană au apărut trei elemente


fundamentale; și anume deposedarea ambasadorilor din funcția de negociator, frecvența crescută
în folosirea unor emisari speciali și generalizarea utilizării mijloacelor rapide de comunicare
electronică care fac misiunea diplomaților mai ușoară. Acesta le răspunde criticilor care susțin că
ambasadele rezidente au devenit inutile că în mod paradoxal încă supraviețuiec acei diplomați
care au dreptul de a recurge la o inițiativă proprie26.

În lucrarea mai sus amintită, Convergențe diplomatice și culturale, Eliezer Palmor


exemplifică eșecul în relațiile internaționale prin prezentarea situației dintre Uniunea Sovietică și
Israel, după 1967, când în toiul Războiului de Șase Zile, guvernul de la Moscova decide să rupă
relațiile cu Israelul27. Referitor la acest subiect, diplomatul susține că Uniunea Sovietică ar fi
provocat Războiul de Șase Zile prin intermediul unor minciuni pentru a face presiuni pe Israel în
vederea realizării unor jocuri politice, însă victoria Țării Sfinte i-a dejucat planurile Moscovei28.
Într-o analiză a lucrării sale, Ion Brad subliniază faptul că toate concluziile se bazează pe cei
peste treizeci de ani de experiență în domeniul diplomației și sunt formulate în spiritul

25
Eliezer Palmor, „Diplomația ca profesie la sfârșitul secolului XX. Considerațiuni despre diplomația profesională”,
în Revista de istorie militară, An XI, nr. 5017, p. 54 – 55.
26
Ibidem, p. 56.
27
Eliezer Palmor, Convergențe diplomatice și culturale, Editura Presa Universitară Clujeană, Cjul-Napoca, 2002, p. 7
– 9.
28
Ibidem, p. 10.
experiențelor universale. Acesta remarcă faptul că autorul aduce numeroase replici oamenilor
politici care nu știu să aprecieze corpul diplomatic al fiecărei țări29. O precizare importantă pe
care o face Eliezer Palmor asupra funcției de diplomat este; „Dacă astăzi diplomatul conduce
numai rareori o negociere (de obicei în cadrul multilateral) și aproape niciodată nu negociază
soluționarea unei situații critice, cum ar fi lichidarea unui conflict vital, această carență nu
înseamnă că profesiunea de diplomat este acum vidată de substanță. Protejarea și promovarea
interesului național nu se referă doar la eliminarea conflictelor majore și menținerea unui
climat de pace și dorința de cooperare, ci și la o multitudine de elemente ccare formează
evantaiul relațiilor economice, comerciale, științifice, culturale, consulare și altele, între
popoarele care alcătuiesc comunitatea internațională. Promovarea și protejarea acestor
interese, precum și efortul constant, pe de o parte, de a interpreta politica națională în
contactele cu autoritățile locale și de a ține guvernul propriu informat asupra situației țării de
acreditație, iar pe de altă parte, ceea ce nu este mai puțin important, de a menține integră
imaginea de marcă a propriei națiuni în țara de destinație, toate aceste elemente compun acel
ansamblu care constituie astăzi obiectul diplomației profesioniste”30. În afirmația de mai sus,
Palmor face referire modificările survenite asupra dreptului diplomatic, deoarece delegatul nu
mai dispune de puterea de a lua decizii proprii, nici măcar de a purta negocieri libere.

În ultimele capitole Eliezer Palmor tratează problema evreilor originari din România care
au emigrat în Israel și au pus bazele socieății. Autorul ține să sublinieze faptul că niciodată evreii
români nu s-au implicat în politica națională, deși au ocupat funcții în mai toate celălalte
domenii: juridic, medical, muzical, actorie, didactic, chiar și diplomatic conchizând că în anii `80
ai secolului XX, colegiul de conducere al MAE era compus în mare măsură de diplomați
originari din România31.

Eliezer Palmor încheie cartea cu un capitol special în care tratează o problemă delicată; și
anume participarea evreilor la instaurarea regimului comunist în România prin prisma
Ambasadei și a acțiunilor diplomatice.

29
Ion Brad, „Convergențe Diplomatice”, în Cultura Literară, nr. 511 din 13 aprilie 2015.
30
Eliezer Palmor, op. cit, p. 43.
31
Ibidem, p 48 – 50.
În concluzie, personalitatea lui Eliezer Palmor este una marcantă, atât pentru mediul
diplomatic cât și pentru cel intelectual, deoarece relatările sale reliefează realitatea. În ceea ce
privește activitatea sa, Palmor a dat dovadă de mult profesionalism, mai ales în condițiile în care
nu s-a pregătit profesional pentru asemenea responsabilitate. Acesta a fost disciplinat și
autodidact, iar fără aceste calități probabil nu s-ar mai fi bucurat de asemenea succes profesional.
În opinia noastă, Eliezer Palmor este modelul diplomatului care nu doar că a luptat pentru
interesele țării sale, ci pentru toți evreii din statele cu care a avut contact.
Bibliografie:

1. Oren Ram, Kifer Moti, Sylvia Rafael: The life and death of a Mossad spy, translated and
annotated by Ronna Englesberg, University Press of Kentuky, 2014;
2. Palmor Eliezer, Convergențe diplomatice și culturale, Editura Presa Universitară Clujeană, Cjul-
Napoca, 2002;
3. Palmor Eliezer, Confesiunile unui diplomat, Editura Institutului European, Iași, 2012;
4. Cetatea Culturală;
5. Cultura Literară;
6. Revista de Istorie Militară;
7. Tribuna;
8. Vatra Veche;
9. http://forums.canadiancontent.net/showthread.php?t=46726;
10. https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/istorici-si-diplomati-liii-un-evreu-din-romania-ambasador-
al-israelului-eliezer-palmor-de-dr-alexandru-popescu-14402440;