Sunteți pe pagina 1din 13

Reanimarea neonatală și transportul către centre de referință.

Urgențe
neonatale

Conf. Dr. Simona Vlădăreanu, Disciplina Obstetrica, Ginecologie si Neonatologie, Spitalul Universitar de
Urgență Elias
As. Univ. Dr. Simona Popescu, Disciplina Obstetrica, Ginecologie si Neonatologie, Spitalul Universitar de
Urgență Elias
Dr. Călina Maier, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie ”Profesor Doctor Panait Sîrbu”

Tranziția de la viața intrauterină la cea neonatală reprezintă un proces complex ce


cuprinde o serie de modificări fiziologice; în cea mai mare parte a cazurilor aceasta se
desfășoară fără a avea nevoie de intervenții exterioare majore. Totuși, pentru că 10% dintre
nou-născuți necesită asistență la naștere pentru a putea respira spontan și 1% eforturi extinse
de resuscitate este vital ca în orice maternitate să funcționeze o echipă de neonatalogie
pregătită, organizată și corect echipată.
În lume, aproximativ 1 milion de decese neonatale sunt asociate cu asfixia la naștere;
cu toate că reanimarea promptă nu poate să elimine total rata de mortalitate, ea poate fi un
adjuvant esențial la creșterea ratelor de supraviețuire și scăderea semnificativă a
morbidității.1,2
În mod normal, perioada critică din timpul tranziției la naștere este cea a primelor
respirații în care se produce expansiunea pulmonară, clearance-ului fluidului pulmonar,
instalarea schimburilor gazoase și încheierea șuntului dreapta- stânga.3 Alterările în perfuzia
tisulară determină o scădere a funcției cardiace, dar nou-născutul va răspunde la hipoxie prin
apnee primară (care se poate remite prin stimularea tactilă și administrarea de oxigen);
ulterior, dacă perioada de hipoxie se extinde se instalează apneea secundară, etapă în care
nou-născutul necesită ventilație asistată pentru a supraviețui.2,3(Figura 1.)

Figura 1.Modificările fiziologice asociate cu apneea primară și secundară. Din: Cunningham FG, Leveno KJ,
Bloom SL, et al. Williams Obstetrică, ediția a 24-a, coordonator al ediției în limba română R. Vlădăreanu.
Editura Hipocrate; 2017:p.625, cu permisiune.

Cunoașterea din timp a situațiilor potențial de risc înalt este esențială pentru a putea
pregăti și utiliza ulterior procedurile de reanimare la naștere. Ideal, ar trebui să existe o
comunicare între obstetrician și neonatolog anterior momentului nașterii. Astfel, următoarele
evenimente ante- și intrapartum impun anticiparea necesității prezenței echipei de resuscitate
în momentul nașterii:3

1. Semne de suferință fetală:


o Traseu cardiotocografic anormal (pattern sinusoidal, absența variabilității BCF,
bradicardie, decelerații)
o Complicații perinatale (abruptio placentae, prolabare de cordon ombilical, pH din
scalpul fetal ≤ 7.2)
o Istoric de mișcări active fetale reduse, restricție de creștere fetală, suferință fetală
evidențiată prin modificări ale indicilor velocimetrici Doppler fetali

2. Patologii fetale cunoscute sau anticipate


o Lichid amniotic meconial
o Prematuritate, postmaturitate, greutate fetală mică (< 2000 g) sau mare (> 4500 g)
o Anomalii congenitale severe diagnosticate prenatal
o Hidrops fetal
o Sarcină multiplă

3. Complicații intrapartum
o Sângerare vaginală importantă
o Anomalii de prezentație
o Travaliu prelungit/ distocii

Orice echipă de resuscitare neonatală trebuie să aibă la dispoziție următorul


echipament:1,3
 Masă radiantă; pentru nou-născuții cu greutate foarte mică la naștere sunt necesare
elemente auxiliare: pături termice, sac de plastic sau polietilenă, pre- încălzirea la 26°
C
 Sursă de oxigen (concentrații ajustabile între 21% și 100%) cu flowmetru ajustabil,
eventual cu umidificator
 Pulsoximetru
 Stetoscop
 Manometru
 Sonde de aspirație cu sursă de aspirație
 Sonde nazogastrice
 Echipament pentru ventilație pe mască/ balon
 Laringoscop, sondă endotraheală
 Adrenalină (soluție 1:10.000), NaCl 0.9%,
 Ceas (pentru evaluarea scorului Apgar)
 Siringi, ace hipodermice, eprubete pentru recoltare
 Echipament pentru cateterizarea vaselor ombilicale
Imediat după naștere se evaluează starea generală a nou- născutului: tipic, un nou-
născut sănătos prezintă plâns viguros, poate respira spontan, tegumentele devin rozate în
2-5 minute și frecvența cardiacă se menține între 140 și 160 bpm, iar tonusul muscular
este prezent cu flexia ușoară a extremităților.4
Scorul Apgar(Tabel 1) se calculează la 1, 5 și ocazional 10-20 de minute de la naștere
și evaluează în mod obiectiv retrospectiv necesarul de resuscitare neonatală și răspunsul la
aceasta, dar nu este util în timpul resuscitării.1
Cei mai importanți parametri care decid nevoia de reanimare sunt: activitatea
respiratorie și frecvența cardiacă. Astfel, dacă nou-născutul nu prezintă excursii eficiente
ale cutiei toracice sau zgomotele respiratorii sunt reduse auscultator se impune stimulare
manuală sau ventilație cu presiune pozitivă.
Frecvența cardiacă este evaluată prin auscultarea bătăilor la apexul cordului, prin
palparea pulsațiilor la nivelul bontului ombilical sau pulsoximetrie.

SCOR
Semn 0 1 2
Culoare Cianoză/ paloare Rozată cu cianoza Rozată
extremităților
Puls absent Redus (< 100 bpm)  100 bpm
Grimasă Fără răspuns Grimasă Tuse sau strănut
Tonus muscular Hipotonie Flexie ușoară Mișcări active
Respirații Absente Reduse, neregulate Viguroase, plâns
Tabel 1. Scorul total se obține prin însumarea punctelor obținute pentru fiecare semn clinic. Normal: 7-10 p,
măsuri de resuscitare ușoare necesare: 4-7 p, se impune resuscitare imediată: 3 p.

Algoritmul de resuscitare neonatală recomandat de Comitetul Internațional de


Resuscitare (ILCOR) și aprobat de Academia Americană de Pediatrie (AAP) și Asociația
Americană de Cardiologie (AHA) este reprezentat schematic în Figura 2.1,3,5
Figura 2. Algoritmul de resuscitare neonatală recomandat de Academia Americană de Pediatrie. CPAP, presiune
pozitivă continuă în căile aeriene; FC, frecvență cardiacă; IV, intravenos. Din: Cunningham FG, Leveno KJ,
Bloom SL, et al. Williams Obstetrică, ediția a 24-a, coordonator al ediției în limba română R. Vlădăreanu.
Editura Hipocrate; 2017:p.626, cu permisiune.
După preluarea nou- născutului de la echipa de obstetrică acesta este imediat
poziționat pe masa radiantă și este șters și uscat cu blândețe; este foarte importantă asigurarea
confortului termic (mai ales pentru cei cu greutate mică la naștere).6

Evaluarea iniţială consta in 3 intrebari pe care trebuie sa le punem la fiecare nastere:


 daca nou născutul este la termen,
 daca ţipă sau respiră
 daca are tonus muscular bun.
Daca la oricare din intrebari raspunsul este nu, trebuie inceputa reanimare.
Pasii reanimarii constau in:
 pregătire,
 stabilizare iniţială,
 asigurarea ventilatiei,
 masajul cardiac,
 intubaţia endotraheală si
 administrarea de medicaţie.
Stabilizarea consta in asigurarea confortului termic, pozitionarea nou nascutului, aspirarea
secreţiilor daca este necesar, uscare, stimularea tactilă, repozitionare.
 Prevenirea pierderii de căldură – nou nascutul trebuie plasat pe masa radiantă
(deschisa cu 10-15 minute inainte de nastere), se sterge corpul şi capul copilului, se
indepărteaza scutecele umede.
 Poziţionarea se face pe spate sau pe o parte, capul în uşoară extensie sau poziţie
neutră, de adulmecare. Trebuie evitata hiperextensia sau flexia capului pentru ca exista
riscul de obstrucţie a căilor aeriene. Pentru ajutor se poate pune un rulou sub umerii
nou nascutului.
 Aspirarea secreţiilor – initial se aspira gura, apoi nasul nou-născutului cu o presiune
nu mai mare de 100 mmHg, nu mai mult de 5 secunde şi doar dacă este necesar.
Aspirarea excesivă determina prin stimularea faringelui posterior declansarea
reflexului vagal (apnee şi bradicardie) si leziuni ale mucoasei.
 Stimularea tactilă se face prin frecarea usoara a spatelui, daca uscarea şi aspirarea
nu induc o respiraţie eficientă. Pentru apnee persistentă se incepe imediat ventilaţia cu
presiune pozitivă. Reanimarea prin stimulare tactilă la un nou-născut în apnee
înseamnă pierdere de timp preţios.

1. Resuscitarea ventilatorie cuprinde:


 măsurile generale de aspirație cu ajutorul unei sonde de 10 F conectată la o sursă de
presiune negativă cu o valoare maximă a presiunii de 100 mmHg7sau unei pompe de
aspirație; nu se recomandă aspirarea de rutină a conținutului gastric.8
 ventilație cu presiune pozitivă (VPP) cu aer atmosferic:9,10 cu mască și balon sau cu
resuscitator cu piesă în T. Rata respiratorie trebuie menținută la 40-60 respirații/ min.
 Ventilaţia cu presiune pozitivă (VPP) cu balon pe masca
 Ventilaţia plămânilor este cel mai important si cel mai eficient pas în reanimarea nou-
născutului aflat în suferinţă. Se initiaza VPP cand nou nascututl prezinta
apnee/gasping sau AV <100 bătăi pe minut.
 Echipament necesar:
 Balonul auto-gonflabil - expansionează spontan după ce este comprimat, umplându-
secu oxigen şi aer, rămâne umflat, trebuie conectat la o sursă de oxigen, necesită
ataşarea unui rezervor de oxigen pentru a administra O2 100%, trebuie sa aiba o valvă
de suprapresiune.
 Pentru nou nascutul prematur se foloseste Neopuff-ul. (Figura 3).

Figura.3. Aparatul de Neopuff

 Măşti faciale – sunt de diverse mărimi – nou nascut la termen, prematur, macrosom
(mărime 0, 1 şi 2); recomandate sunt măştile anatomice cu margini moi, să acopere
bărbia, gura şi nasul, să nu facă presiune pe ochi.(Figura 4).

Figura 4. Masti faciale

Tehnica ventilaţiei cu presiune pozitivă


Se selecteaza o masca adecvată, se repoziţioneaza nou născutul (asiguraţi-vă că are gâtul uşor
extins), masca să acopere etanş bărbia, gura şi nasul, se comprima balonul cu două degete/
toată mâna. O ventilaţie adecvată este cu 40 - 60 ventilaţii pe minut, se observa excursiile
toracice. Se folosesc presiuni de 20-30 mmHg, unii nou nascuti la termen necesita presiuni de
30-40 mmHg. Se incepe cu FiO2 de 21%, cu cresterea progresiva a concentratiei in functie
de saturatia in O2.
Masca nu trebuie apasata pe fata, degetele sau o parte a mainii sa nu se sprijine pe ochii
copilului deoarece se pot produce leziuni la nivelul fetei. Daca ventilati pe masca pentru mai
multe minute introduceti o sonda orogastrica, aspirati continutul si lasati-o pe loc (se evita
aspirarea continutului gastric si se permite distensia plamanilor).
În cazul absenţei expansiunii toracice, se reaplica masca pe faţă folosind o presiune uşoară, se
repoziţioneaza capul, se verifca prezenţa secreţiilor si se aspira gura şi nasul. Se poate ventila
cu gura uşor deschisă sau se poate creşte presiunea cu care se ventileaza. Trebuie verificat sau
înlocuit balonul de reanimare. Dacat toate încercările eşuează, nou nascutul trebuie intubat.

Dupa 30 secunde de VPP cu balon si masca se evalueaza starea pacientului. Imbunătăţirea


starii nou nascututlui în timpul ventilaţiei pe mască şi balon este evidentiata de :
 Creşterea frecvenţei cardiace
 Prezenta respiraţiilor spontane
 Îmbunătăţirea coloraţiei (saturatiei )

 intubația endotraheală: este importantă alegerea lamei de laringoscop și a sondei de


intubație adecvate pentru greutatea nou- născutului și vârsta gestațională; dacă nu
reușeșe manevra se recomandă să se reia VPP.
 Masca laringiană, utilizată în special în caz de malformații congenitale care implică
gura, buzele, palatul, faringele, gâtul, mandibulă foarte mică.

2. Resuscitarea cardiacă
Dacă FC este < 60 bpm în ciuda a 30 de secunde de VPP trebuie inițiat masajul
cardiac extern; acesta se efectuează comprimând toracele în 1/3 inferioară a sternului imediat
sub linia mamelonară, cu 1/3 din diametrul antero- posterior al cutiei toracice (1- 1.5 cm) cu o
frecvență de 90 compresii/ min concordant cu ventilația manuală în raport 1:3 (30 de inflații).7

Reevaluarea se face dupa30 secunde de masaj cardiac şiventilaţie. DacaAV


estemaimare de60 batai/min, se intrerupemasajulcardicsi se continuaVPP 40 - 60 resp/min;
daca AV estemai mare de 100 batai/ min se intrerupemasajul cardiacsitreptatVPP dacanou-
nascutulrespirăspontan; daca AV estemai mica de 60 b/min se intubeazanounascutul.
Intubaţia endotraheală
Indicaţii
 Îmbunătăţirea ventilaţiei

 După mai multe minute de VPP

 ventilaţieineficientă cu mascăşibalon

 coordonarea MC cu ventilaţia şi pentru a maximize eficienţa fiecărei ventilaţii


 hernia diafragmatica

 stenoza subglotica

 administrarea de surfactant

 ventilatie pulmonara selectiva

 recoltarea de aspirat tracheal pentru cultura

Tehnica
Dupaverificareasipregatireaechipamentului (sonde de intubatie cu
marimeacorespunzatoaregreutatiicopilului, laringoscop cu lumina functional, lame Miller 0
sau 1, balonconectat la sursa de O2 100%, aspirator sisonde de aspiratie,
ventilatorulverificatsipornit, pulsoximetru, monitor EKG sitensiometru), se
pozitioneazacapulnou-nascutului in pozitia de “adulmecare” si se introduce laringoscopul in
parteadreapta a limbii, impingandlimbacatreparteastanga a gurii. Lama se introduce
panacandvarfuleidepasesteputinbazalimbii, se ridica lama laringoscopuluipe vertical pentru a
ridicaepiglotasi a vizualizacorzilevocale; acesteaaparcanistebenziverticale de fiecare parte a
gloteisauca un “V” inversat. In cazul in care corzilevocalesuntinchise, asteptatisa se deschida.
Dacaestenecesar, pentru o vizualizaremaibuna, se aspirasiapoi se introduce
sondaprinparteadreapta a gurii. In timpcescoatetilaringoscopul, tinetisondafermsprijinita de
palatal dur al nou-nascutului.(Figura 5).
De retinut
 Laringoscopulesteîntotdeaunaţinutînmânastângă a operatorului.

 Pentru a prevenihipoxia, se limiteazafiecareincercare de intubatie la durata de 20 de


secunde

 In timpulprocedurii, se administreaza O2 in flux liber



Figura 5. Intubatianou-nascutuluisiaspectulcorzilorvocale

Plasareacorectă a sondei de intubaţieestesugerata de:


o Ridicaresimetrica a toracelui cu fiecarerespiraţie

o Zgomoterespiratoriiînambelehemitorace

o Absenţadistensieigastriceodată cu ventilaţia

o Aburireasondeiîntimpulexpiraţiei

o Distanţa de la vârf la buză: 6 + G nounascut in kg

o Vizualizareadirectă a sondei care treceprintrecorzilevocale

 Un nou-născut care nu prezintă ritm cardiac (Apgar 0) și care nu răspunde la ventilație


și oxigenare este considerat născut mort. De altfel, nou- născuții care nu răspund la
maevrele de resuscitare au risc ridicat de deces, iar dacă supraviețuiesc, este ridicat
riscul de morbiditate severă.11
 Problematica opririi manvrelor de resuscitare este delicată;12 AHA și AAP au
considerat că dacă la 10 minute de resuscitare adecvată nou-născutul este în asistolie,
resuscitarea se poate opri.

3. Medicația – se administrează pe vena ombilicală (cu cateter de 3.5- 5 F), pe sonda


endotraheală, venă periferică sau intraosos :
 Adrenalina: efect vasoconstrictor, inotrop și cronotrop pozitiv; doza recomandată este
de 0.1-0.3 ml/kg și se poate repeta la 3-5 minute
 Volum- expanderi: ser fiziologic, Ringer lactat, masă eritrocitară O-negativ, doză de
10 ml/kg iv în 5-10 minute
 Naloxona este un antagonist opioid utilizat pentru a reversa detresa respiratorie indusă
de utilizarea de narcotice de către mamă cu 4 ore înainte de naștere; este important să
nu se administreze în cazul mamelor cronic utilizatoare de narcotice întrucât se
instalează sindrom de sevraj neonatal
 Bicarbonatul de sodiu: de obicei nu este util în creșterea pH-ului (și poate chiar să
înrăutățească acidoza cerebrală) dacă ventilația și oxigenarea nu sunt eficiente
 Calciu si atropina nu se mai recomandă de rutină; atropina se poate utiliza în cazul
bradicardiei reflexe (prin răspuns vagal) după încercările multiple de intubație.

Examinarea clinică promptă și completă a nou- născutului poate pune în evidență o serie
de semne și simptome revelatoare pentru urgențele neonatale care impun o conduită
terapeutică specifică.13

1. Sindromul de detresă respiratorie acută (SDR)- deși de cele mai multe este corectat
cu mijloace medicale, există o serie de patologii care impun terapie chirurgicală:
 Atrezia coanală, când este bilaterală se prezintă ca SDR în sala de nașteri care se
remite la plâns; necesită tratament chirurgical ORL
 Despicături laringo- traheale, diagnosticul este pus prin bronhoscopie
 Agenezie traheală, rară, dar cu prognostic sărac din cauza dificultății de reconstrucție
chirurgicală
 Atrezie esofagiană cu sau fără fistulă traheo-esofagiană, determină și abdomen
scafoid, hipersalivație, vomă
 Emfizem congenital lobar secundar unei malformații, chist sau obstrucție bronșică
(printr-un dop mucos sau meconial)

2. Abdomenul scafoid
 Hernie diafragmatică, cel mai frecvent stângă, cu defect posterior (orificiul
Bochdalek), extrem de rar bilaterală

3. Pneumoperitoneu
 Perforație gastro- intestinală (enterocolită ulcero-necrotică, ischemie secundară
medicației- indometacin)
 Epanșament gazos pulmonar care disecă în cavitatea peritoneală la nou-născuții
ventilați mecanic

4. Obstrucția intestinală- când sunt prezente vărsăturile bilioase reprezintă o urgență cu


potențial vital, cu cel puțin 20% dintre nou- născuți necesitând intervenție chirurgicală
promptă.
 Atrezie esogiană cu fistula traheo- esofagiană
 Atrezie duodenală
 Volvulus
 Pancreas anular
 Boală Hirschprung
 Arteră mezenterică superioară aberantă
 Benzi peritoneale
 Duct omfalomezenteric
 Duplicație duodenală
5. Absența eliminării de meconiu, poate apărea la nou- născuții prematuri care prezintă
motilitate intestinală scăzută, dar și în:
 Imperforație anală
 Microcolon
 Dop mucos

6. Hematemeza și hematochezia- trebuie excluse intoleranțele la lapte sau alergiile,


sângerarea secundară intubației nazogastrice sau endotraheale, înghițirea de sânge
matern în travaliu sau în timpul alăptării, neadministrarea de vitamină K, coagulopatii
 Enterocolita ulcero- necrotică
 Ulcere gastrice sau duodenale (mai ales în caz de stress, corticoterapie)
 Volvulus
 Invaginație intestinală
 Polipi, hemangioame
 Diverticul Meckel
 Duplicații de intestin subțire

7. Mase abdominale impun investigații de specialitate deoarece trădează anomalii


genito-urinare, hepatosplenomegalie, tumori.

8. Traumatisme la naștere: fracturi de claviculă/ humerus, hemoragie intracraniană,


lacerații viscerale (splină, ficat), transecție medulară cu tetraplegie.

Transportul neonatal trebuie luat în calcul atunci când resursele medicale și de


personal necesare îngrijirii nou-născutului cu risc crescut nu sunt disponibile în unitatea
spitalicească ce decide transferul. Personalul medical care indică transferul are obligația de a
stabiliza nou-născutul și de a alcătui un plan de management corespunzător.14,15
Atunci când nou- născutul nu se află într-o unitate terțiară de terapie intensivă
neonatală trebuie asigurat transferul în următoare situații:14
 Prematuritate și/ sau greutate la naștere < 1500 g
 Vârsta gestațională < 32 săptămâni
 Sindrom de detresă respiratorie care impun suport ventilator (CPAP, ventilație
mecanică)
 Insuficiență respiratorie hipoxică sau hipertensiune pulmonară persistentă
 Boli cardiace congenitale sau aritmii cardiace severe
 Anomalii congenitale și/ sau boli metabolice congenitale
 Leziuni severe hipoxic- ischemice
 Crize epileptice
 Hiperbilirubinemie severă care necesită exsangvinotransfuzie
 Restricție de creștere intrauterină severă.
Echipa de transport este alcătuită din: medici și asistente, eventual tehnicieni pentru
medicina de urgență care necesită calificare și pregătire pentru asistența de urgență.16,17 Cel
mai important factor în stabilirea tipului de transport ales este asigurarea siguranței
pacientului și echipei (avion, elicopter, automobil). Echipa trebuie să dețină un echipament
complet și medicația necesare stabilizării nou- născutului (incubator cu ventilator și monitoare
pentru TA, AV, SaO2, temperatură, dispozitive de aspirație, pompe de infuzie, manometru,
laringoscop, stetoscop, catetere, tub de oxigen/ aer comprimat/ oxid nitric, sursă de curent
electric/ căldură/ lumină etc).

Managementul medical înainte de transport cuprinde:14


 Menținerea unui mediu termic neutru, este importantă mai ales la nou- născuții cu
leziuni deschise (omfalocel, mielomeningocel) sau la prematuri
 Oxigenare și ventilație adecvate
 Echilibrare circulatorie (inclusiv utilizarea de agenți inotropi, la nevoie)
 Homeostazie glicemică
 Abord venos/ arterial ombilical
 Recoltare de culturi și inițierea antibioterapiei, dacă este indicat
 Sondă nazogastrică pentru evacuarea gastrică
Administrarea de surfactant înainte de transfer în cazul nou-născuților prematuri se
asociază cu o reducere a incidenței complicațiilor și este considerată a fi sigură;18 de
asemenea, oxidul nitric inhalator utilizat în tratamentul insuficienței respiratorii hipoxice
poate fi inițiat sau continuat în timpul transportului.
Pe parcursul transportului este importantă monitorizarea permanentă a frecvenței
respiratorii, AV, TA și SaO2. În plus, trebuie ajustat managementul în funcție de condițiile de
transport: pentru avion și elicopter este necesară luarea în calcul a disbarismului și, deci,
creșterea concentrației oxigenului inspirat, evacuarea conținutului gastric, monitorizarea
fluctuațiilor tensionale.15
Totodată, informarea corectă și completă a membrilor familiei despre detaliile legate de
transfer este un element important, inclusiv datele de contact ale centrului unde se internează
nou- născutul.
Având în vedere că transportul nou-născuților în stare gravă presupune capacitatea de
coordonare și munca eficientă în echipă în condiții de stress este esențial să nu existe sincope
în gestionarea acestora; programele de training și simulare permit educarea și exersarea
acestor abilități în mod practic și eficient.

Bibliografie:

1. Gomella TL. Chapter 3: Resuscitation of the newborn. In: Neonatology: Management, Procedures, On-
Call Problems, Diseases, and Drugs, seventh edition. McGraw-Hill Education, 2013:15-27.
2. Pammi M, Dempsey EM, Ryan CA, Barrington KJ. Newborn resuscitation training programmes reduce
early neonatal mortality. Neonatology 2016;110(3):210-24.
3. Ringer AS. Chapter 5: Resuscitation in the delivery room. In: Manual of Neonatal Care, seventh
edition. Lippincott Williams& Wilkins; 2012:47-62.
4. Leone TA, Finer NN. Chapter 3: Resuscitation at birth. In: Klaus & Fanaroff' s Care of the High- Risk
Neonate, sixth edition. Elsevier Saunders, 2013;54-63.
5. Cunningham FG, Leveno KJ, Bloom SL, et al. Capitolul 32: Nou-născutul. Din: Williams Obstetrică,
ediția a 24-a, coordonatorul ediției în limba română Radu Vlădăreanu. Editura Hipocrate, 2017;624-31.
6. Watkinson M. Temperature control of premature infants in the delivery room. Clin Perinatol
2006;33(1):43-5.
7. Reanimarea neonatală, Colecția ghiduri clinice pentru neonatologie, Ghidul 05/ Revizia 1 05.03.2010,
publicat de Asociația de Neonatologie din România.
http://www.ms.gov.ro/documente/05%20reanimarea%20neonatala_9180_7484.pdf. Accesat pe 16
noiembrie 2016.
8. Kiremitci S, Tuzun F, Yesilirmak DC, et al. Is gastric aspiration needed for newborn management in
delivery room? Resuscitation 2011;82(1):40-4.
9. Saugstad OD. Resuscitation of newborn infants with room air oxygen. Semin Neonatol 2001;6:233-9.
10. Saugstad OD, Rootwelt T, Aalen O. Resuscitation of asphyxiated newborn infants with room air or
oxygen: an international controlled trial. Pediatrics 1998;102:e1.
11. Haddad B, Mercer BM, Livingston JC, et al. Outcome after successful resuscitation of babies born with
Apgar scores of 0 at both 1 and 5 minutes. Am J Obstet Gynecol 2000;182:1210.
12. McGrath JS, Roehr CC, Wilkinson DJ. When should resuscitation at birth cease? Early Hum Dev
2016;102:31-6.
13. Ringer SA, Hansen AR. Chapter 62: Surgical emergencies in the newborn. In: Manual of Neonatal
Care, seventh edition. Lippincott Williams& Wilkins; 2012:808-29.
14. Fernandes CJ. Chapter 17: Neonatal transport. In: Manual of Neonatal Care, seventh edition. Lippincott
Williams& Wilkins; 2012:192-202.
15. Gomella TL. Chapter 4: Infant transport. In: Neonatology: Management, Procedures, On- Call
Problems, Diseases, and Drugs, seventh edition. McGraw-Hill Education, 2013:24-27.
16. Ades A, Lee HC. Update on stimulation for the Neonatal Resuscitation Program. Semin Perinatol 2016;
pii: S0146-0005(16)30067-2.
17. King BR, King TM, Foster RL, McCans KM. Pediatric and neonatal transport teams with and without a
physician: a comparison of outcomes and interventions. Pediatr Emerg Care 2007;23:77-82.
18. Biniwale M, Kleinman M. Safety of surfactant administration before transport of premature infants. Air
Med J 2010;29:170-7.