Sunteți pe pagina 1din 249

CONTRAPUNCTdin

ORASTIE

Almanahul
OA M E N I LOR
D E L A N O I 2014

C O O R D O N AT D E
DAN ORGHICI
ºi
PETRU ROMOªAN
Almanahul oamenilor de la noi
Almanahul scriitorilor de la noi ar fi fost cu În anul Domnului 2014 Almanahul oamenilor de
siguranță modelul după care am vrut să scot la la noi extinde interesul nostru la creatorul român
lumină acest anuar, însă timpul sau, mai bine zis, din toată țara, la diasporă, deoarece am aflat de
vremurile s-au schimbat, nu pot să vorbesc azi cuviință să dăm Românescului scris ce i se cuvine,
aidoma studentului la filozofie din 1911, Sebastian și anume amploarea interculturală pe care și-a
Bornemisa, nu că nu mi-aș dori, cu dragă inimă aș câștigat-o. Nu putem să vorbim despre scriitorul
face-o. În deschiderea „mănunchiului de flori”, la ROMÂN dacă îi omitem pe cei ce scriu și simt
pagina cinci, stă scris: ROMÂNEȘTE în afara granițelor ROMÂNIEI.
«ALMANAHUL SCRIITORILOR Tehnica secolului XXI, deși net superioară
DE LA NOI», secolului trecut, când apărea „Almanahul
este scos la lumină cu gândul, de a prezinta scriitorilor de la noi”, sper să mă ajute a mă ridica
publicului românesc de pretutindeni, mănunchiul la prezența grafică a acestuia, iar autorii și scrierile
scriitorilor români în viață din Transilvania, Ungaria și lor să rămână în memoria colectivă aidoma celor
Bănat, sau cel puțin originari de aici. prezentați de marele om de cultură Sebastian
Nizuinţa subscrisului, de a prezinta un tablou cu Bornemisa.
totului complet al acestor scriitori, n'a izbutit așa pe Pornind de la un nucleu dur orăștian, prin
deplin, precum aș fi dorit. Câțiva scriitori au dat puțină cercuri concentrice, se adună valori din comitat,
luare aminte apelurilor făcute în acest scop, iar pe doi, din Transilvania, din toată românimea și din exil,
deși ar fi avut loc aci, nu i-am mai putut invita la valori umaniste, economice și politice. Pictura,
colaborare. sculptura și arta fotografică intersecteză textele și le
Almanahul este arangeat nu după valoarea scrii- dau valoare, înfrumusețându-le.
torilor, pe care a o determină nu eu sunt chemat, ci după Contrapunct din Orăștie vrea să aloce resurse
principiul variaţiunei. Așezarea pieselor mai nainte sau pentru a obține în viitor efecte utile în oameni, în
mai îndărăt, rog dar a nu fi socotită ca o clasificare a cultura ce le luminează sufletele pe dinăuntru.
autorilor. Caracteristică adevăraților sfătuitori, marilor
Am scos la iveală și scriitori, cari unor cercuri ale spirite le este „arderea”, acea văpaie dedicată altor
obştei românești vor fi poate puțin cunoscuți, ori chiar oameni. Acesta este artistul care, pe lângă profesie,
necunoscuți. Dar, pentru ca tabloul talentelor literare s-a dedicat trup și suflet creației și promovării
dela noi, să fie cât de cât complet, trebuia să-i pun. Și culturii. Cu el, cu artistul vă voi face cunoștință aici.
apoi, în orice mănunchiu de flori — am crezut - în Crezul meu este și va fi cultura în diferitele ei
apropierea trandafirilor, se face bine și câte o viorea forme, mă înclin în fața celor ce fac cultură cu
smerită... adevărat.
Orăștie, Octomvrie, 1911. Orăștie, martie, 2014
Sebastian Bornemisa, stud. în filozofie Dan Orghici, țăruzar

Dacul din viața unui geniu


Umblând calea mânzului pe urmele unui
desen, am dat peste o foaie surprinzătoare din
carnetul lui David (1748-1825). Un uriaș
printre pictori, acest francez cu stea în frunte a
fost mult mai mult decât un neoclasic – o vorbă
iute explicativă în dicționare – și a avut
ghinionul suveran de a trăi vremuri excesiv de
interesante – rege, Revoluție, Napoleon, căruia
el i-a inventat iconografia, și iar rege, unul
care-i oferă onoruri pe care David le refuză,
preferând să se autoexileze la Bruxelles (îi
ajunsese bietului om !). În junețe, chinuindu-se
vreo cinci ani să obțină o mult râvnită ședere
la Roma (Prix de Rome), unde urma să învețe
marea meserie, după moda secolului, reușește,
în fine, să se vadă laureat în 1775. Va sta acolo
până în 1780 și va primi lumina, așa cum
sperase. Desenul care m-a uimit reprezintă un
dac, unul care se pregătește de luptă. Imaginea
vine de pe Columnă. David a mărturisit –
spune notița din catalog – că descoperirea
Cap de dac, 11,8 x 8,5 cm, desen, grafit ; Columnei lui Traian i-a permis să-și afle calea
reprodus de Musée du Louvre, Cabinet des imediat după sosirea sa la Roma. A cerut să i
dessins, Inventaire général des dessins, École se monteze în cameră mulaje după elemente
française, Dessins de Jacques-Louis David, ale Columnei și, preț de șase luni, le-a copiat
realizat de Arlette Sérullaz, Réunion des neistovit, izbutind prin aceste exerciții să uite
musées nationaux, Paris, 1991, p. 80. « relele forme franceze » în care își începuse
cariera. Cine și-ar fi imaginat așa ceva?
Adina Kenereş
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

ISTORIE ORĂȘTIANĂ
numi mai târziu magistratură, care avea în
fruntea sa un jude regal, amintit pentru prima
dată în anul 1367, în persoana unui oarecare
Cristian.
În secolele XIV-XV, Orăștia oscilează
între statutul de oraș și cel de târg. Ea s-a
dezvoltat ca centru politico-administrativ
scăunal, dar din pricina numeroaselor năvăliri
turcești, a războaielor interne, molimelor, va
decădea în starea de târg, cum este
consemnată la sfârșitul secolului al XV-lea. Se
înregistrează acum abia 159 de gospodării față
de 334, câte erau în anul 1334. În aceeași
perioadă, în funcția de juzi regali ai Orăștiei
vor fi numiți mai mulți membri ai familiei
În anul 2014 orașul va împlini 790 de ani Olah, între care îi amintim pe Ladislau, Matei,
de la prima atestare documentară, vârstă la Ștefan și apoi Matei, fiul lui Ștefan.
care puține așezări hunedorene au ajuns. Dar În epoca de început a Principatului,
cei 790 de ani reprezintă doar o verigă dintr- așezarea de pe Mureș a trebuit să facă față
un trecut istoric îndelungat, al cărui început se încartiruirilor de trupe imperiale și apoi
pierde în negura vremurilor, confirmat de luptelor confesionale dintre locuitorii
numeroasele urme ale civilizației materiale și orașului. Trebuie amintit faptul că circa 100 de
spirituale descoperite pe teritoriul orașului. archebuzieri din orașul Orăștie participă, în
Cele mai recente cercetări arheologice au scos anul 1595, în oastea lui Sigismund Bathory,
la iveală numeroase dovezi materiale care a venit în sprijinul lui Mihai Viteazul,
aparținând culturii neolitice „Turdaș”, dar și imediat după bătălia de la Călugăreni. După
epocilor ulterioare. dispariția lui Mihai Viteazul se abat asupra
Descoperiri întâmplătoare au confirmat orașului noi nenorociri. În toamna anului
dezvoltarea unei civilizații romane 1602, generalul Basta încartiruia în oraș 400 de
înfloritoare. În perioada secolelor III-X soldați austrieci, care se dedau la numeroase
comunitățile daco-romană și apoi română au jafuri și omoruri.
fost obligate să adopte un nou mod de Instaurarea dominației habsburgice în
existență, retrăgându-se în zone mai puțin Transilvania va însemna obligații în plus
accesibile, din fața valurilor de popoare pentru orașul de pe Mureș, privind
migratoare. încartiruirile, aprovizionarea cu alimente și
Anul 1224 nu coincide și cu începuturile furaje, contribuții în bani, asigurarea de atelaje
evoluției Orăștiei. Toponimul Waras pentru transport etc.
dovedește faptul că la acea dată așezarea se În secolul al XVIII-lea, din cauza foametei,
afla în plin proces de dezvoltare economică și ruinei economice, a perpetuei mișcări
de cristalizare a unor structuri administrative demografice, un alt flagel, ciuma, va lovi
stabile. Orașul a început să fie înconjurat cu populația orașului. În anul 1717-1718 molima
ziduri de apărare, dar din cauza luptelor s-a va face ravagii în rândul locuitorilor din oraș
renunțat. În secolul al XV-lea Orăștia a fost și din satele înconjurătoare. Ciuma reiz-
arsă, dărâmată și jefuită de patru ori de
către năvălitorii turci.
Ultimele cercetări arheologice din
interiorul cetății atestă existența unei
rotonde, alături de un donjon din piatră
construit pe o palisadă din secolele X-XI,
distruse de tătari la 1241. În registrul
dijmelor papale din anii 1332-1337, Orăștia
este înregistrată cu 334 de fumuri
(gospodării), fiind puțin mai mare decât
satul vecin Romos, care avea 255
gospodării. Încă din anul 1334, Orăștia are
statutul de oraș (civitas Woras nominata).
Bucurându-se de o serie de privilegii
recunoscute de către regalitatea maghiară
prin Diploma Andreiană (vezi Pământul
Crăiesc), Orăștia se va reface rapid după Harta Comitatului Orăștie
distrugerea tătară din 1241. Conducerea Secolul XVIII
orașului era asigurată de un sfat ce se va
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
bucnește în anul 1738, înregistrându-se 156 de 1878. Se organizează strângerea de fonduri și
morți și 67 de contaminați. ofrande materiale pentru sprijinirea armatei
Orăștia s-a remarcat de-a lungul române, un rol deosebit în această acțiune
secolelor prin statutul său de centru cultural. având Ana Tincu. Tânărul licean Emil
Încă din anul 1582 se tipărea aici Palia, prima Ciuceanu trece munții pentru a se înrola
traducere românească a celor două cărți de la voluntar, participând la bătăliile Plevnei și
începutul Vechiului Testament. În același timp Vidinului, în care se remarcă prin eroismul
s-au dezvoltat instituții de învățământ care său, fiind decorat cu ordine militare.
atrag elevi și profesori din Transilvania și
Banat. La sfârșitul secolului al XVI-lea și în cel
următor va funcționa aici o școală reformată al
cărei rector va fi, între anii 1667-1669, Mihail
Halici, fiul unui nobil român din Caransebeș,
un umanist instruit la școli din Anglia și
Olanda.
La începutul secolului al XVIII-lea sunt
consemnate și școlile primare, ortodoxă și
greco-catolică, ale românilor. În urma deciziei
sinodului de la Alba-Iulia din 7 octombrie
1697, Biserica Românească din Transilvania s-
a unit cu Biserica Romei (vezi Biserica Română
Unită cu Roma). După numeroase influențe
venite mai ales din partea mitropolitului sârb
din Karlovitz, o parte a românilor
transilvăneni au decis să abandoneze
ascultarea canonică față de papa de la Roma și
față de episcopul român de la Blaj, primind pe
preoții sârbi trimiși de la Karlovitz. În ciuda
disputelor inițiale, cele două biserici au ajuns
să conviețuiască în pace, până la desființarea
Bisericii Române Unite de către regimul
comunist (1948). În momentele istorice
deosebite pentru istoria românilor, cele două
biserici, ortodoxă și greco-catolică, au acționat
în folosul intereselor națiunii.
În perioada revoluției de la 1848, Orăștia
este încadrată în planurile militare ale celor
doi combatanți, austrieci și maghiari. În
apropierea orașului, în urma unei scurte
bătălii, ungurii pierd două tunuri și 230 de
combatanți, morți și răniți, și se retrag spre
Simeria pentru a aștepta noi întăriri. În timpul
bătăliei, generalul Józef Bem a fost lovit de un
glonte în mâna dreaptă, fiindu-i sfărâmat
degetul mijlociu.
După încheierea revoluției, Orăștia va
deveni sediul prefecturii militare cu același
nume. În această perioadă, românii nu
dețineau nici un post de conducere în cadrul
magistraturii orășenești, ceea ce l-a determinat
pe protopopul greco-catolic Ioan Pop Ilieș să
înainteze, în octombrie 1851, o petiție de
revendicări guvernatorului Transilvaniei,
principele Schwarzenberg, cerând acordarea
unor drepturi în favoarea românilor. Abia la
începutul epocii liberale (1860), românii pot
avea acces la o serie de funcții în cadrul
administrației orășenești. Nemulțumiți de
numărul mic de funcții acordate, românii cer
comitelui Salmen ca dregătoriile orașului și ale
scaunului Orăștie să se împartă proporțional,
12 părți la români și o parte la sași.
Populația Orăștiei manifestă solidaritate
cu lupta fraților lor de peste munți din timpul
războiului pentru independență din 1877-
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
Un rol deosebit în combaterea legilor de cele mai mari realizări ale orăștienilor în
maghiarizare a învățământului îi revine domeniul învățământului. Instaurarea
avocatului Avram Tincu. Cu prilejul unei comunismului în România va însemna și
adunări de protest de la Deva, din 10 martie pentru Orăștie lichidarea tuturor
1883, el condamnă politica de organizațiilor culturale și economice, trecerea
deznaționalizare promovată de guvernul la producția planificată și cooperativizarea
maghiar, ceea ce îi va atrage condamnarea în agriculturii. Se vor dezvolta întreprinderi
urma unui proces. La rândul său, avocatul precum „Chimica”, „Vidra” și „Întreprinderea
orăștian Silviu Moldovan va participa ca Mecanică” Orăștie, care vor atrage forța de
apărător al lui Nicolae Roman, inculpat în muncă din împrejurimi, dând noi dimensiuni
procesul Memorandumului. Cei trei mari demografice orașului.
oameni politici ai Orăștiei, Ioan Mihu, Aurel Tradițiile culturale păstrate au
Vlad și Ioan Moța vor juca un deosebit rol în determinat reînființarea unor vechi asociații
cadrul mișcării naționale românești de la culturale și economice, între care amintim
sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul Despărțământul Orăștie al Astrei (1993),
secolului al XX-lea. Reuniunea meseriașilor români (1996) și se
La Orăștie se va constitui grupul activist pun bazele a noi asociații culturale și sportive.
care va milita pentru schimbarea tacticii Orăștia demonstra și de astă dată că este
Partidului Național Român. Participând la capabilă să depășească perioada dictaturii
alegerile parlamentare, Aurel Vlad va pă- comuniste și să-și redobândească strălucirea
trunde în parlament, în anul 1903, în urma culturală pe care o avusese secole de-a rândul.
victoriei asupra candidatului oficial al Datorită tradițiilor sale istorice,
guvernului, la Dobra. Aurel Vlad va juca un importanței culturale și gradului de
rol deosebit în revoluția din toamna anului dezvoltare economică și urbană, în anul 1995,
1918, fiind ales președintele Consiliului Orăștia a fost ridicată la rangul de municipiu.
Național Român din Orăștie. În urma Marii Orăștie, mai demult Oroșteiu, (în dialectul
Adunări Naționale de la Alba Iulia, din 1 săsesc Bros, în germană Broos, Brosz,
Decembrie 1918, Aurel Vlad va fi ales membru maghiară Szászváros, în traducere Orașul
în Consiliul Dirigent, repartizându-i-se sașilor; latină, Saxopolis).
resortul finanțelor. Viața economică a Orăștiei:
Perioada regimului dualist a însemnat La începutul anului 2014 sunt aproximativ
transformarea Orăștiei într-un centru al 2200 de firme plătitoare de taxe și impozite la
mișcării naționale românești. Aici s-au pus bugetul local.
bazele băncii „Ardeleana”, a numeroase Viața politică:
asociații culturale și economice și a unui Deși la începutul anilor ’90 numărul
număr important de ziare românești care au partidelor politice a explodat, începutul
jucat, la rândul lor, un rol deosebit în mișcarea anului 2014 mai găsește în Orăștie șase partide
de emancipare națională, culturală, spirituală politice (cu reprezentare în consiliul local): PC,
și economică a românilor. PD-L, PNL, PNȚ-CD, PSD, PP-DD.
În anul 1919 se va înființa Liceul de Stat
„Aurel Vlaicu”, ceea ce va constitui una din
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Scrisu-s-au scris despre Orăștie:


Coroana
«Cine n-a trecut prin Orăștie este
numai pe trei sferturi om; cine a trecut și
nu s-a oprit la „Coroana” este numai pe
jumătate om; cine s-a oprit la „Coroana”
și n-a băut o bere, acela este numai un
sfert de om; iar cine s-a oprit la
„Coroana”, a băut o bere și n-a mai cerut
alta, acela pur și simplu nu este om! Căci
o bere băută la „Coroana” (...) era o bere
„Schulleri”, produs autohton, din care a
băut chiar arhiducele Ferdinand, în
1899...»
Dominic Stanca, „Timp scufundat”

Orăștie
1/14 septembrie 1913 - O amintire
«Sosisem în Orăștie ca să ținem
adunarea generală a Asociațiuni. Era o zi
strălucită. Ni s-a făcut o primire ca la niște
împărați. Peste tot bucurie, peste tot
însuflețire. Aceeași legătură frățească
împreuna inimile oaspeților cu ale
gazdelor, același dor de înaintare și mărire
a neamului, cuprinsese toate sufletele.»
Andrei Bîrseanu, „Albumul Vlaicu" 1920

Personalitatea Orăștiei
«Cele mai multe orașe au o culoare a lor
distinctă, așa cum portul național are
culoarea lui simbolică. Toulouse-ul, de
pildă, e supranumit „la ville rose", fiindcă
e construit numai în cărămidă roșie,
netencuită. Orăștia e un oraș alb, luminos,
ca albul din portul național al locului.
Culoarea aceasta e simbolul hărniciei și al
frumuseții morale a oamenilor, români,
maghiari, germani, care au între ei
raporturi de prietenie, de intimitate, ca la
sat, încât te crezi mereu într-o mare
familie. Aici, oamenii se salută pe stradă
respectuos și familiar.»
Ion Dodu Bălan, „Artă și ideal”
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

„Almanahul scriitorilor de la noi”


OCTAVIAN GOGA
S'a născut la 1881 în Răşinari. A studiat gimnaziul în
Sibiiu şi Braşov, universitatea în Budapesta şi Berlin.
Mai lungi călătorii de studiu a făcut prin Germania,
Italia, Franţa, Englitera.
De prezent e secretarul literar al „Aşociaţiunii pentru
literatura română şi cultura poporului român". Trăieşte în
Sibiiu.
A început colaborarea la „Tribuna" din Sibiiu şi
„Familia" din Orade.
A redactat mai mulţi ani revista „Luceafărul" şi trei ani
revista „Ţara Noastră".
Lucrări:
1. „Poezii".
2. „Ne chiamă pământul", poezii.
3. „O seamă de cuvinte", articole pentru ţărani.
4. „însemnările unui trecător", crâmpee din
frământările dela noi.
Sub presă: Emeric Madách: „Tragedia omului", poem
dramatic în versuri, traducere.

TAINA Alături cu alții te 'nşirue 'n horă


Şi lumii plăteşte-i cu ce-i eşti dator,
Ascultă, copile, ce-mi spune viaţa: Fă-i patimii tale din zîmbet zăvor,
De-apururi în umbră să torci al tău gând, Tăcerea să-ţi fie deapururea soră,
Când simţi în pleoapă o lacrim' arzând, Să nu ştie nimeni ce rane te dor!
Ia sama la vreme şi-acopere-ţi faţa,
Să nu fie ochi să te vadă plângând. Iar noaptea când vine şi ceaţa se lasă,
Tu trage-ţi oblonul să n'ai mărturii,
Şi-atunci sub tavanul ascunsei chilii,
Despătură-ţi taina ce 'n suflet te-apasă,
Sfropind-o cu lacrimi de ceasuri târzii...

Politica zilei
Românul și poezia lui
Celor încă preocupați de cultura şi limba română,
celor care cred că şi-au pierdut busola în mizerabila
tranziţie spre nicăieri, ca şi celor obosiţi, celor care se
cred înfrânți de o realitate copleşitoare, le propunem
un text magistral. El vine de la Andrei Mureşanu,
unul din fondatorii naţiunii române. E bine să ne
întrebăm din timp în timp cine suntem, de unde
venim, încotro mergem.
P.R.

„A fost un timp, şi încă îndelungat, de care


românul bine simţitori numai cu lacrămi-şi
poate aduce aminte, cînd limba românească,
deşi vorbită de cea mai numeroasă parte a
poporăţiunei ce se află în această ţară, era
mărginită numai pe lîngă biserică şi pe la
casele locuitorilor români, apăsaţi de toate
părţile, iar de a fi întrodusă şi cultivată prin
Mişu Popp,
Portretul lui
şcoale, de a fi recunoscută de limbă a ţărei,
Andrei Mureşanu cum era ea a comunicaţiunei în această patrie,
nu poate fi nici vorbă. A fost iarăşi un timp,
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
care, însă, fie mărire Domnului, nu ţinu aşa marfele neguţătorilor, cu un cuvînt, cari purta
mult, cînd această limbă, vorbită mai de un îmbrăcăminte ţărănească. Cel ce se îndoieşte
milion şi jumătate locuitori numai în această cît de puţin de cuvintele mele cerce şi acum la
ţăruţă muntuoasă, era ameninţată că în termin Braşov şi va afla că cei de altă limbă pe
de zece ani va fi scoasă pînă şi din casa neguţitoriul român, îmbrăcat cetăţăneşte, deşi
Domnului, azilul ei cel mai putinte. În astfeli acesta astăzi nu se mai ruşinează de limba şi
de împregiurări vitrege nu e mirare dacă mulţi năţiunea sa, nu-l numesc român, ci grec.
din fiii naţiunei române, crescuţi la pieptu-i cu Aceste timpuri de tristă suvenire acum au
frăgezime de mamă, naintaţi la şcoale străine, trecut, şi limba românească astăzi se bucură de
căci române nu era, pentru cultivarea puterilor aceleaşi drepturi ce le au şi celelalte două limbi
sufleteşti, în loc de a-şi arăta mai tîrziu din patrie, adecă germana şi maghiara. Legile
gratitudinea cu care omul este datori către şi ordinăţiunile guvernămîntului se publică în
fiecare binefecatori al său şi cu deosebi fiul limba noastră ca şi în celelalte, petiţiunile se
către mamă, ruşinîndu-se de ea, sau că trecea primesc în această fără piedecă legiuită, şi de
cu totul la castrele străine, mulţămindu-se a fi pe la mai multe dregătorii politice am văzut şi
acolo coada, cari ar fi fruntea în sînul duioasei vedem şi rezoluţiunile împărtăşite tot în
lor mame, sau că primea nume de grec, poate această limbă. Deci de la noi atîrnă acum a da
după religiune, mai ales la Sibii şi Braşov, şi acestei limbi o cultură, de care ea este capace,
prin aceasta cîştiga oareşcum bilet de a putea şi a o aduce la demnitate, ca cu timp şi ea să
îmbla şi ei în vestminte cetăţene, fără a suferi poată figura între limbile cele mai cultivate din
ca să le mai zică cineva români, fiindcă, după Europa.”
a lor părere, români era numai aceia cari ţinea Andrei Mureşanu
de coarnele aratrului, lega, încărca şi descărca (Fragment din „Românul şi poezia lui”,
Telegraful român, 1853)

Cultura nu este o cauză pierdută


Trăim timpuri ciudate. Strălucitoare și
exuberante pe de o parte, dar aspre și foarte
dificile, pe de alta. Suntem abandonați unei
libertăți fără limite, dar și fără repere morale
clare.
Cultura este din ce în ce mai copleșită de o
non-cultură agresivă, în plină expansiune, care
se desfășoară nestingherită în mass media și
remodelează pe nesimțite minți, caractere și
relații interumane.
Extravaganța, în loc să fie o expresie a
nonconformismului și rafinamentului, a
devenit mai degrabă o expresie a unei opulențe
și aroganțe fruste.
În acest marasm general, au mai rămas
destul de puțini cei care continuă să creadă, să
spere și să lupte pentru cultura autentică.
Printre aceștia se afla și publicația Vorba, care
iată a împlinit deja un an de la apariție, și care a
ales să fie de partea culturii și printre mesagerii
acelui filon de spiritualitate ce ne definește ca
oameni și ca umanitate.
Credem cu tărie că, în nici un caz, cultura nu
este o cauză pierdută. De aceea suntem alături
cu tot sufletul de cei care cred și ei în această
idee, încercând să sprijinim după puteri și
posibilități, orice demers publicistic rațional și
decent dedicat acestui scop generos. Le dorim
ziariștilor de la Vorba să continue să se dedice
onest vocației de a comunica și de a-și informa
cititorii, iar cititorilor să se bucure, săptămână
de săptămână, răsfoind paginile alese.
Cu considerație,
Natalia Elena Intotero
Deputat PSD de Hunedoara
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Vorba - Almanah 2014

Anul 2013, tocmai scurs, n-a fost un an suntem români, dornici să trăim în pace cu toți
ușor, atât local, național, cât și mondial, date concetățenii noștri, de orice limbă și de orice
fiind neajunsurile economice, frământările credință, că suntem împreună un popor care
politice. respectă pe alții și dorește să fie respectat.
Totuși prin perseverență, tenacitate, Privesc cu încredere și seriozitate,
economie, înțelepciune am reușit în plan local responsabil și activ spre viitor, pentru a putea
să contracarăm efectele prelungitei crize realiza toate proiectele îndrăznețe pe care le-
economice. Am reușit astfel nu doar să am gândit.
stopăm regresul acestei atât de frumoase Agenda anului 2014 în strategia de
localități, ci dimpotrivă, am realizat o serie de dezvoltare a urbei este chiar mai încărcată
lucrări care au menirea să îmbunătățească, să decât cea din anul precedent, iar realizările –
ușureze și să înfrumusețeze viața locuitorilor cu ajutorul și împreună cu dumneavoastră – o
acestei urbe. Proiectele pe care le-am să fie pe măsură. Am speranța că voi realiza în
întreprins până acum și cele viitoare sunt 2014 tot ceea ce mi-am propus, iar
făcute pentru a îmbunătăți nivelul de trai al dumneavoastră, stimați orăștieni, vă urez ca
orăștienilor și pentru atractivitatea turistică a anul abia început să vă aducă multă sănătate,
orașului. Cei care trăiesc în acest municipiu bucurie, prosperitate, fericire și belșug în
au cunoștință despre investițiile pe care le-am casele voastre.
făcut în sănătate, învățământ, infrastructură, Mulțumesc tuturor celor care au depus
iar în plan cultural avem, de asemenea, un șir eforturi și au ajutat la implementarea
lung de evenimente reușite. Într-o vreme în proiectelor, precum și consilierilor locali care
care interesul pentru cultură s-a ofilit vizibil, au înțeles să pună interesul orașului înaintea
Orăștia, considerată capitala culturii hune- intereselor de partid sau personale și care prin
dorene, a găzduit un evantai de manifestări votul lor pozitiv au contribuit la evoluția
culturale de mare succes. Datoria mea, în orașului.
calitate de autoritate publică locală, este să Datorită faptului că m-ați sprijinit atunci
încurajez și să sprijin astfel de manifestări și când a fost nevoie și pentru că realizați ceea ce
vă asigur că o voi face de câte ori este nevoie. presupune alinierea cu orașele dezvoltate
Am încheiat un an de muncă, strădanii și vreau să vă mulțumesc și să vă asigur că ne
realizări, cu bucurii, cu necazuri și unele vom bucura împreună de fiecare proiect
neîmpliniri de care trebuie să ținem seama ca finalizat, și vă pot spune că odată ce v-am
să nu le perpetuăm. Pentru aceasta suntem câștigat încrederea și respectul, voi face tot ce-
datori să fim uniți, respectuoși unii cu alții, să mi stă în putere să nu le pierd.
trăim frumos, creștinește după legile nescrise, Cu toții împreună, pentru o viață mai bună!
ale omeniei românești, sunt mai tari decât Cu multă considerație,
orice lege, care se cade să o transmitem ca pe Ovidiu Laurențiu Bălan,
o bogăție spirituală copiilor noștri și tuturor primarul municipiului Orăștie
generațiilor ce vor veni. Să nu uităm că
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

OCTAVIAN GOGA
(1 aprilie 1881, Rășinari- 7 mai 1938, Ciucea)
Noi
La noi sînt codri verzi de brad
Şi cîmpuri de mătasă;
La noi atîţia fluturi sînt,
Şi-atîta jale-n casă.
Privighetori din alte ţări
Vin doina să ne-asculte;
La noi sînt cîntece şi flori
Şi lacrimi multe, multe...

Pe boltă, sus, e mai aprins,


La noi, bătrînul soare,
De cînd pe plaiurile noastre
Nu pentru noi răsare...
La noi de jale povestesc
A codrilor desişuri,
Şi jale duce Murăşul,
Şi duc tustrele Crişuri.
Hans Eder
La noi nevestele plîngînd Portretul lui Octavian Goga
Sporesc pe fus fuiorul,
Şi-mbrăţişîndu-şi jalea plîng
Şi tata, şi feciorul. Bisericuţa din Albac
Sub cerul nostru-nduioşat
E mai domoală hora,
Căci cîntecele noastre plîng Bisericuţă din Albac,
În ochii tuturora. Tu eşti al vremurilor semn,
Tot bietul nostru plîns sărac
Şi fluturii sînt mai sfioşi E-nchis în trupul tău de lemn.
Cînd zboară-n zări albastre,
Doar roua de pe trandafiri Din ce-am cerut, din ce-am gîndit,
E lacrimi de-ale noastre. Atîtea rugăciuni cuprinzi,
Iar codrii ce-nfrăţiţi cu noi Şi-atîta vis neizbîndit,
Îşi înfioară sînul Subt vechiul tău tavan de grinzi...
Spun că din lacrimi e-mpletit
Şi Oltul, biet, bătrînul... Tu ştii cum ne-am trudit stingher,
De-a pururi fără crezămînt
Avem un vis neîmplinit, La Dumnezeu, acolo-n cer,
Copil al suferinţii, Şi la-mpăratul pe pămînt...
De jalea lui ne-au răposat
Şi moşii, şi părinţii... De-aceea, ostenit-acum
Din vremi uitate, de demult, De zile rele cîte-au fost,
Gemînd de grele patimi, Bătrînă te-ai pornit la drum
Deşertăciunea unui vis Să-ţi deie fraţii adăpost...
Noi o stropim cu lacrimi...
Rămîi aici, fă-ţi un popas,
Fii sfetnic bun din veac în veac
Şi spune-acasă ce-a rămas,
Bisericuţă din Albac!

Florica, 1908
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Duioase aduceri - aminte


Ion Dodu BĂLAN
(5 octombrie 1929, Vaidei)

constitui frumoase exemple pentru elevii de


azi. Aceștia se cade să înțeleagă de la cei care
au fost că tot ce ești în viață e rodul
eforturilor tale din tinerețe, din liceu și din
universitate. Se cade să aplice în viață sfatul
din versul poetului latin Vergiliu: Labor
omnis vincit improbus, adică munca învinge
orice!
Mi-amintesc cu duioșie de acele zile de
început de an școlar când, în curtea liceului
se deschidea un pitoresc târg de cărți și
manuale. Atunci clasele mai mici cumpărau
de la elevii care au fost în ele. În vremea
aceea, statul nu se ocupa de procurarea
manualelor pentru elevi cum, de altfel, greu
se preocupă și astăzi. Se puteau cumpăra
Iată, e toamnă iar, ca-n romanță, și-a- manualele vechi pentru că programele
nceput iar un nou an școlar, cum au început analitice erau foarte statornice și nu se
cei șapte ani la rând, când veneam la Orăștie, schimbau de la an la an și chiar de la o zi la
la Liceul „Aurel Vlaicu", într-o căruță trasă alta. Cumpăram manualele în prezenta
de cai, în care se aflau cele necesare părinților care sloveneau destul de anevoios
internatului: un strujeac - cum îi spunea tata și nu știau nimic despre ele. Se vedeau
saltelei umplute cu paie -, o pernă cu pene de frumoase și îngrijite și tata băga mâna
gâscă în ea, două lepedeie, adică cearșafuri, bătătorită de muncă în șerpar și scotea
țesute de mama, o traistă cu de-ale gurii, cu crițarii. O văd și pe buna mea mamă
mere și cu nuci. desfăcând colțul chişchineului ori al batistei
E toamnă iar, iar cad peste mine duioase de unde scotea bănuții pe care mi-i lăsa ca să-
aduceri aminte de la Orăștie... Cade, ca pe mi cumpăr, la nevoie una și alta, și-mi
vremuri, frunza ruginită din copaci, se spunea, cu duioșie, ca și cum ar fi cunoscut
răcorește vremea și păsările călătoare pleacă poezia lui Octavian Goga: „Zi, Tatăl Nostru,
de la noi spre țări mai calde târând după ele soră dragă, și să te porți la învățătură.”
prin văzduhul înnourat lungi melancolii Sub cupola misterioasă a începu-turilor
eminesciene din „Vezi, rândunelele se duc,/ de an școlar, la Liceul „Aurel Vlaicu” din
Se scutur frunzele de nuc,/ Se lasă bruma Orăștie s-au depănat prin vreme și vremuri,
peste vii...” ca-ntr-o poveste, anii frumoși ai tinereții
E toamnă iar, precum aceea de demult, mele și-ai atâtor tineri care învățau pe brânci
când la vestitul liceu „Aurel Vlaicu" din sub îndrumarea unor eminenți profesori al
Orăștie soseau elevii din satele din jur, frații căror nume îl scriu cu evlavia amintirii: Aron
Baiciuc și frații Popovici de la Romos, Petre Demian, Ioachim Dodeanu, Gheorghe
Baciu de la Beriu, Liviu Cranciova de la Tămaş, Ion Dumitru, Petru Munteanu, I.
Turdaș, Ciolna de la Pricaz, Bocănici din Sâmbeanu, Ciumaş, deși ar merita să fie
Țara Hațegului, câțiva de prin Poiana pomeniți toți cei care ne-au învățat și ne-au
Sibiului, Viorel Florea din Țara Moților, într- educat.
un frumos costum
național în care a făcut tot
cursul inferior al liceului.
Veneau de pretutindeni
tineri care, educați și
școliți serios de profesori
eminenți, au ajuns, spre
onoarea liceului, ingineri,
medici, profesori, juriști,
cadre universitare, unii
rectori ai unor prestigi-
oase universități, artiști,
poeți și mulți oameni
între oameni, oameni de
omenie care ar putea
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

ȘCOLILE ORĂȘTIEI
Școala Gimnazială Filă din „Palia de la
„Dr. Aurel Vlad” Orăștie”
„Conștienți că școala și instituțiile culturale
sunt baza oricărui progres, asupra acestora și-
au îndreptat privirea și s-a întors ajutorul lor.
În prima linie conducătorii „Ardelenei” au
căutat să asigure viitorul şcoalei și bisericii. În
scopul acestora deja după primul an de
activitate, întreaga lor gvotă de binefacere o
pun la dispoziţia bisericei pentru școala sa,
înființând fondul copiilor săraci și cel al
corului. Doi ani în urmă însă, în 1888,
„Ardeleana” face aceea ce nu a mai făcut în
așa măsură nici o altă bancă românească,
anume leagă prin statute interesele fondului ei
de rezervă pentru trebuinţele şcoalei din
Orăștie, punând baza „Fondului Ardeleana”.
Susținând școala, „Ardeleana” a susținut
cel mai însemnat factor de cultură pe seama
poporului român din Orăștie”.
(Monografia institutului de credit și economii În 1970, în urma Congresului al X-lea
“Ardeleana” Societate pe acții în Orăștie 1855- al P.C.R., școala devine de 10 ani.
1910, Sibiu 1912). În 1959 s-a construit o aripă cu 2 săli de
Dezvoltarea civică și industrială rapidă a clasă, iar în anii 1971-1972 se adăugă noi săli
Orăștiei a avut drept consecință, între altele, și pentru ateliere, se modernizează curtea și
o creștere a populației școlare. terenurile sportive.
Până la 1948, anul reformei învățămân- În 1977 Școala Generală Orăștie este
tului, au funcționat la Orăștie două școli pri- divizată în două datorită faptului că numărul
mare de băieți și una de fete. elevilor era foarte mare și, ca urmare a acestui
După 1948 cele două școli își desfășoară fapt, în Orăștie sunt două Școli Generale:
activitatea pe baza altor planuri de - Școala Generală nr. 1, cu sediul în strada
învățământ, cu materii noi. Luminii, nr. 10;
În 1954 școlile sunt mixate. Școala de băieți - Școala Generală nr. 2, în zona blocurilor,
este asimilată de școala medie mixtă Orăștie devenită în anul 2001 Școala „Dominic
(Liceul „Aurel Vlaicu”), iar școala de fete Stanca”.
devine Școala generală de 7 ani. Actuala În anul 1982 se construiește noul local al
Școală Generală Dr. Aurel Vlad este fosta școlii, o clădire cu 3 etaje care cuprinde: 24 de
Școală generală de 7 ani. săli de clasă, 3 laboratoare, sala de sport, 2
În 1962 este generalizat învățământul ateliere, centrala termică, cabinet medical.
obligatoriu de 8 ani și școala noastră devine 2000 – Școala Generală nr. 1 Orăștie
Școala Generală de 8 ani Orăștie. primește numele de Școala Generală „Dr.
Aurel Vlad”.
2009 - Școala „Dr. Aurel Vlad” devine
Școală Europeană, se inaugurează o nouă
clădire.
---------------------------------------------//////////---------------------------------------------------
Școala Gimnazială Stanca. Evenimentul s-a bucurat de prezența
unor personalități ale vieții culturale
„Dominic Stanca" românești, printre care s-au numărat actorul
Anul acesta se împlinesc 37 de ani de când Florin Piersic și regizoarea Sorana Coroamă-
Școala Gimnazială „Dominic Stanca” se Stanca, soția poetului.
numără cu succes printre școlile municipiului Dominic Stanca este un nume plin de
Orăștie. rezonanță și noblețe, care se leagă
Viața fiecărei instituții este presărată cu incontestabil de cel al Orăștiei. Se spune că
diferite momente, dintre care unele rămân orașele au, fără îndoială, o personalitate
înscrise în cartea de onoare pentru a dăinui anume, la fel ca și oamenii, iar uneori, orașele
peste ani. capătă ceva din individualitatea celor care au
Din octombrie 2001, școala a căpătat o nouă trecut prin ele, așa cum și oamenii iau ceva din
personalitate prin schimbarea denumirii ei personalitatea orașelor în care locuiesc.
din Școala Generală Nr. 2, în Școala Generală Pentru Dominic Stanca, Orăștia și locuitorii
,,Dominic Stanca”, primind numele unui om ei au constituit surse necesare de inspirație, el
legat sufletește de aceste locuri, poetul, dedicând o mare parte a creației sale acestui
scriitorul, dramaturgul și actorul Dominic oraș care era atât de aproape de inima lui,
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
precum și oamenilor pe care i-a cunoscut în transformat anii în luni și săptămânile în clipe,
timpul șederii sale aici și pe care i-a îndrăgit iar elevii de atunci au ajuns părinți, părinții au
foarte mult, surprinzându-i în poezii în toate ajuns bunici, iar nepoții lor sunt astăzi elevi ai
ipostazele și în toate stările lor sufletești. acestei școli.
În anul 1977, un grup de oameni tineri și Școala Generală, Nr. 2 a funcționat la
inimoși, învățători și profesori, au avut curajul început într-o singură clădire prevăzută cu 16
să se desprindă de Școala Generală, Nr. 1 și au săli de clasă, două laboratoare și două ateliere.
pășit, prin praf, schele și moloz, într-o școală Numărul inițial de elevi a fost de 750, iar în
care urma să fie sălașul în care prezent numărul elevilor din această instituție
profesionalismul și dăruirea lor aveau să este de 715.
prindă contur. Dăruirea și priceperea lor au

-------------------------------------------------------,,,,,,,,,-----------------------------------------------------
COLEGIUL NAŢIONAL În 1928, clădirea este cumpărată de statul
român cu 8 milioane de lei, vărsați bisericii
„AUREL VLAICU” ORĂŞTIE reformate, tocmai având în vedere caracterul
confesional al școlii. Liceul maghiar, până la
apropiata sa desființare se mută în vechiul
local reformat. O nouă etapă începea în istoria
Liceului „Aurel Vlaicu” Orăștie. Cocoșul,
simbol al religiei calvine, este coborât de pe
turnul clădirii și pe frontispiciul ei, deasupra
porții de intrare, este așezat medalionul
„Aurel Vlaicu” – „Vulturul Carpaților”,
basorelief de bronz, conturat cu lauri, donat
de poetul Octavian Goga, prieten al lui Vlaicu
și prieten al Orăștiei.
1948 - Prin reforma învățământului din
luna august, liceul este desființat și
transformat în Școala profesională chimică;
1954 - Liceul se reînființează sub denumirea
de Școala Medie Mixtă de 10 ani; 1957 - Prin
Ordinul Ministerului Învățământului și
Filă din „Palia de la Culturii din 21 octombrie i se atribuie numele
Orăștie” de Școala Medie „Aurel Vlaicu”; 1957-1965 -
Școală Medie de 11 ani; 1965-1977 - Liceul de
Anul 1919 avea să aducă la Orăștie 12 ani; 1977-1990 - Liceul Industrial „Aurel
înființarea primei instituții de învățământ de Vlaicu”, cu profil mecanic - construcții de
rang secundar în limba română, Liceul „Aurel mașini; 1990-2000 - Liceul Teoretic „Aurel
Vlaicu”. Această înfăptuire trebuie asociată cu Vlaicu” cu profil real și uman; 2000 –
momentul istoric generat de Marea Unire de PREZENT - Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu”,
la Alba-Iulia, 1 Decembrie 1918, punctul de cu profil real și uman.
plecare la o viață nouă a românilor de
dincoace de Carpați.

--------------------------------------------///////////---------------------------------------------------

LICEUL TEHNOLOGIC 1918, când devine Gimnaziu de Fete, Despina


Doamnă; - până la 1926 funcţionează ca
„NICOLAUS OLAHUS” Şcoala Medie, apoi ca Şcoala Secundară de
„Școala trebuie să urmărească tot timpul ca gradul 1. În vederea unei bune vieţi şcolare, se
tânărul să părăsească băncile ei nu ca organizează un internat și o bibleotecă cu un
specialist, ci ca o personalitate armonioasă." număr de 12.685 volume, ceea ce reprezintă
Albert Einstein un fapt de cultură deosebită; - între 1948-1955
Misiunea noastră este de a promova devine Școala Medie Tehnică Agricolă, apoi
tinerele talente ce intră în liceul nostru. până în 1958 Școala Profesională de Mecanici
Lăcașul, care acum este școala noastră, a Agricoli. Tot pentru o scurtă perioadă de timp,
avut o devenire a sa, aparte. 1958-1966, este Şcoala Judeţeană de Partid,
În itinerarul sau istoric se remarcă pentru ca apoi din 1996 să devină Liceul
momentele: - în 1883 - Şcoală pentru fete, Economic, cu clase repartizate la secţii de
pentru că la 1887; - să devină Școala Supe- planificare precum:
rioară de Stat pentru fete, transformată și ea - Protecţia mediului;
între 1894-1895 în Şcoală Civilă de Stat pentru - Chimie industrială;
Fete. Sub acest nume funcţionează până la - Electric;
- Mecanic.
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Tema Anuarului VORBA


Orăștia mea
Textele aparțin tinerilor condeieri de la Colegiul Național „AUREL VLAICU”

Detaliu arhitectural din


Orăștie,
Un oraș modest
Hotel Augusta Orăştie este un oraş micuţ şi
liniştit, care adăposteşte o istorie de
mii de ani, un oraş unde locuitorii
trăiesc în armonie. Catedrala este un
punct de atracţie al oraşului şi
reprezintă un simbol important, iar
primăria oraşului este una din cele
mai frumoase clădiri, aflată în centrul
orașului, care impresionează prin
dimensiunile şi frumusetea ei. Pentru
mine Orăştie este un oraş modest, pe
care trecerea timpului l-a mai
schimbat puţin, dar nu suficient. Eu
sunt de părere că îi lipsesc locurile de
joacă bine amenajate şi instituţiile
unde locuitorii oraşului, în timpul
liber, ar uita de rutina zilnică. Deşi
oraşul are mici lipsuri, este oraşul
meu natal şi trebuie apreciat.
Denisa Gligor

Mirosul istorie
Orăştia. la prima vedere, este un
oraş mic, uitat parcă de lume, situat Nicolae Adam,
în județul Hunedoara. Dar asta e doar PALIA
o primă impresie şi, ca şi în majo-
ritatea cazurilor, este greșită.
Sub mantia de pustietate, ce ai
impresia că acoperă mai mereu
oraşul, se află de fapt un oraş mic,
îmbibat în istorie, viu colorat şi plin
de viață. Mergând pe străzile
Orăștiei, nu vei simți nimic altceva
decât mirosul istoriei plutind în aer,
învăluindu-te ușor cu mistificarea ei.
Puţini ştiu că acest oraş a fost unul
dintre cele şapte scaune domnești ale
Transilvaniei, un titlu important
pentru acele vremuri.
Dar importanţa Orăştiei nu
ţine doar de fapte istorice, economie
sau industrie, ține de sentimentul
nostru interior. Orăştia este oraşul
copilăriei şi al adolescenței mele. Câte
lecţii de viaţă am primit de pe străzile
acestui oraş? Câte amintiri încă
dăinuiesc în locurile în care
obișnuiam să mă joc, copil fiind? Infinit de multe...
Poate că Orăştia nu este tipul de oraş care să le ofere tinerilor prea multe oportunități de
a se distra sau de a se realiza pe plan profesional, de a-şi urma visurile, dar este, cu siguranţă,
oraşul care oferă linişte, armonie şi siguranţă, lucruri ce doar acel acasă ţi le poate oferi oricând.
Andreea Mirela Moldovan
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Orăștie - locul în care cuvântul scris


a devenit tradiție
Nicolaus Olahus
(10 ianuarie 1493, Sibiu - 15 ianuarie 1568, Pojon, astăzi Bratislava)

Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam


Îngrijorat călător, dacă vrei să ştii a cui oase
Lespedea rece de-aici le-adăposteşte, te rog:
Mersul grăbit îţi opreşte şi-ascultă a mea tânguire.
Dacă opreşti al tău pas, tu vei afla ce doreşti.
Cum socotesc, auzit-ai de dumnezeescul Erasmus,
Căci în acest univers nimeni nu fu mai vestit.
Dărăpănatul său trup odihneşte-n mormântul acesta
Trist, însă spiritul său cu ambrozie-i hrănit.
Încă din fragezii ani el dăduse dovadă de mintea
Sa minunată la toţi oamenii cei renumiţi.
Când înflorita etate tânără trupu-i ajunse,
S-arătat pe deplin geniul duhului său.
Harnica lui tinereţe neîncetatului studiu
Fu închinată, când Biblia tot cerceta.
Când a crescut înţeleptul lui cuget şi-ajunse om matur,
În univers ca o stea fără pereche luci.
Iar când cu pas tremurând îi sosi bătrâneţea, în lume
N-a mai putut încăpea geniul său strălucit.
Anii târzii, ce-ndeobşte slăbesc ale minţii podoabe,
Lui i-au sporit şi mai mult rodnicul minţii belşug.
Să mai înşirui pe rând însuşirile sale alese?
Nimeni în stare nu e să le înnumere, cred.
Căci după cum biruieşte soarele stelele toate,
Astfel şi el pe ceilalţi toţi învăţaţi i-a-ntrecut.
Viaţa întreagă îi fuse atâta de neprihănită,
Că îl poţi lua însuşi tu ca fericit îndreptar.
Despre aceasta ne dau mărturii credincioase ale sale
Opere ce-au izvorât dintr-un cucernic talent.
Ele redau neclintita-i credinţă şi firea-i curată.
Chipu-i, ce parcă e viu, şi trăsăturile lui:
Ele ne-arată şi drumul cel drept înspre culmile-nalte
Ale-nstelatului cer ce-i pregătit celor buni.
Iar dacă vrei a afla de ce-nlăcrimaţi mi-s obrajii
Înrouraţi, să m-asculţi - rogu-te - încă puţin.
Când împăratu-nvingea pe iberi înspre soare-apune
Carol, ce este stăpân pe universul întreg,
Iar generoasa lui soră domnea în Brabant şi în Flandra,
Ocărmuind în chip drept prin înţeleptul ei sfat,
Sta credinciosul Erasmus în oraşul ce-i zic Basilea,
Care un nume-şi luă după al său împărat.
Sufletul nostru era înfrăţit prin virtuţi şi credinţă
Ce ne-ndemnau a trăi şi a muri la un loc.
Des de-acolo despre multe lucruri primit-am aicea
Multe scrisori despre cari nu pot acuma vorbi.
Însăşi regina a fost cuprinsă de-o vie-nclinare
După acest învăţat însuşi de cer înzestrat.
Ea de dorinţă ardea să-l vadă pe Erasmus
Şi să discute cu el, sacre cuvinte schimbând,
Deci fu plăcută la toţi scrisoarea prin care pe dânsul
Îl îndemna a veni, tot stăruind ne-ncetat.
Tocmai îmi făgăduise prin multe scrisori c-o să vină
Şi mă vestea tot mereu că va porni în curând. Ioan Bolborea - Fluturi
Ba-mi şi scrisese cu propria-i mână mai multe dorinţe (Replică în bronz după lucrarea
Ale curatului său suflet, în câte-un răvaş. originală în lemn a lui George
Apostu)
Tocmai se pregătea să vie să-şi vadă iubita
Ţară, prietenii scumpi şi părintescul cămin.
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
Însă pizmaşa Lachesis a rupt urzita sortită,
Iar în mâna-i luă Atropos firul tăiat.
Iată de ce nu putu Erasmus să-şi plinească dorinţa:
Astfel Ursita a vrut, astfel a vrut Dumnezeu.
Iată de ce, sfâşiat de chinuri cumplite, tristeţii
Pradă sunt azi tocmai eu, ce pe-ntristaţi mângâiam.
Fi-va notată c-o piatră cernită deci ziua de astăzi,
Fiindcă a lumii întregi scumpă podoabă răpi.
Scrieţi dar, ceată sfinţită a barzilor, triste distihuri,
Plângeţi, o, Muze, iar voi, Graţii, bociţi pe cel dus,
Căci răposat-a Erasmus, de-a părinţilor noştri
Gură slăvit, a pierit gloria lumii întregi.
Ce fericit aş fi fost dacă soarta-mi dădea-ngăduinţa
Încă de vie să văd faţa amicului scump!
Ce folos însă să-mi cresc durerea prin lacrimi amare,
Cu ne-nduratele-mi mâni pieptul mâhnit să-mi lovesc,
Când ursitoarele triste urzeala o ţes şi o taie
Deopotrivă la toţi, şi renumiţi, şi umili?
Căci neclintitele praguri a soartei nu poate sătreacă
Nimeni decât când îi e ceasul de sorţi hotărât.
Deci, cititor, ce te îndrepţi spre mormântul acesta, o
vorbă,
Sava Henția,
Cea de pe urmă, să-i spui astfel, cu gândul blajin:
Flori Bunul-rămas eu pe veci îţi doresc, o, ilustre Erasmus,
Care de-acum ai trecut printre bărbaţii cereşti.
Traducere din lucrarea lui Șt. Bezdechi „Nicolaus Olahus primul umanist de origine Română”,
Editura RAM, Aninoasa, Gorj, 1939

Cel mai mare umanist transilvănean a fost Nicolaus Olahus


Român de origine (într-o scrisoare cinci epitafuri şi versuri latine si greceşti.
adresată lui Erasm, Olahus îşi aminteşte de După reîntoarcerea în Transilvania, Olahus
„tatăl meu care s-a născut din sângele lui Vlad organizează învăţământul de toate gradele,
Dracula, voievodul Ţării Româneşti”) - se îndeosebi învăţământul superior, pentru care
trăgea din familia domnitoare în Ţara se alcătuiesc manuale după indicaţiile lui.
Românească - era înrudit şi cu Huniadeştii Totodată înfiinţează o tipografie în Tyrnavia;
(bunica lui era fiica lui Ioan Huniade şi sora iar ca episcop de Strigoniu, îl încoronează pe
lui Matei Corvinul). După studiile făcute la Maximilian II ca rege al Ungariei.
şcoala capitulară din Oradea - cu limba de Opera poetică a lui Olahus (în care - după
predare latina şi programa de învăţământ prof. Bezdechi - predomină trei teme: iubirea
copiată după cele din Occident, şi cu de frate, dragostea de ţară şi devotamentul
profesori provenind din universităţile din faţă de prieteni) însumează câteva zeci de
Padova, Leipzig şi Viena - ajunge paj la curtea Carmina, în genuri diferite, care poartă
regelui Ladislav, apoi secretar episcopal şi amprenta influenţei lui Ovidiu; versuri
canonic de Pecs (ulterior, de Strigoniu). apreciate de contemporani ca elegantissima
Secretar regal, o urmează pe regină la Viena, carmina, scrise de un poeta ornatissimus. - Pe
Lirrz, Innsbruck şi în Ţările de Jos, mai mulţi lângă aceste versuri şi numeroase epistole
ani. Bun cunoscător al limbii latine (şi, fireşte, trimise (s-au păstrat 631), Olahus este şi
maghiare), avea cunoştinţe şi de germană, autorul a două lucrări istorice: Attila - o
franceză, română şi turcă. În timpul şederii în descriere a celor trei expediţii ale
Ţările de Jos întreţine o intensă conducătorului hun; şi Hungaria - o amplă
corespondenţă cu Erasm (29 de scrisori ne monografie istorică, geografică, economică şi
sunt cunoscute, dintre care 13 sunt scrisorile etnografică. În aceasta din urmă, aproape
trimise de Erasm), care îi adresează cuvinte jumătate din numărul capitolelor (8 din 19) se
deosebit de cordiale („Nu pot să-ţi cer nimic ocupă de toate teritoriile locuite de români, -
altceva decât să continui a fi Olahus, căci în totodată afirmându-şi şi orginea valahă
acest nume sunt cuprinse toate binefacerile („Ţara de peste Carpaţi (Ţara Românească - n.
prieteniei”; ,,admir cu bucurie acest nume al n.) a străbunilor, dintr-o vestită/ viţă viaţa-mi
tău, umanissime Olahus; numele tău îl voi dădu; fost-am doar oaspe aici” (în
înscrie printre cei mai de seamă prieteni ai Transilvania - n. n.) - în original: Maiorum
mei”; „Chipul lui Olahus s-a întipărit atât de genuit me Transalpinia tellus, Stemate praeclaro,
adânc în sufletul meu, încât nu mai poate fi ast hic velut hospes eram.
scos sau şters de acolo”; „În scrisoarea ta am Ovidiu Drîmba
sărutat acest suflet al tău cum nu se poate mai „Umanismul renaşterii în Ţările Române”
sincer”) şi în memoria căruia va compune
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Ion Budai-Deleanu
(1760, Cigmău, Hunedoara – 1820, Lemberg, azi Lvov, Ucraina)

Țiganiada (fragment)
Cântecul a IX

112
[...] Râuri dă lapte dulce pă vale
Curg acolo şi dă unt păraie,
Ţărmuri-s dă mămăligă moale,
Dă pogăci, dă pite şi mălaie!...
O, ce sîntă şi bună tocmeală!
Mînci cît vrei şi bei făr’ ostăneală.

113
Colea vezi un şipot dă rachie,
Ici dă proaspătă mursă-un izvor,
Dincolea balta dă vin te-îmbie,
Iară căuş, păhar sau urcior
Zăcînd afli-îndată lîngă tine,
Oricînd chieful dă băut îţi vine.

114
Dealurile şi coastele toate
Sînt dă caş, dă brînză, dă
slănină,
Iar’ munţii şi stînce gurguiate,
Tot dă zahăr, stafide,
smochine!...
De pe ramurile dă copaci,
Spînzură covrigi, turte, colaci.

115
Gardurile-acolo-s împletite
Tot cu fripţi cîrnăciori lungi,
aioşi,
Cu plăcinte calde streşinite,
Iar’ în loc dă pari tot cîrtaboşi;
Dară spetele, dragile mele,
Sînt la garduri în loc dă proptele.
[...]

Din volumul Cele mai frumoase 100 de poeme ale românilor despre ei înșiși și țara lor, alese de
Petru Romoşan, Editura Compania, 2004
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Aurel Vlaicu
Zburătorul din Binținți
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
Andrei Farago
(1886-1965)
De profesie farmacist, Andrei Farago a fost cel
care a pus bazele cooperativei „DIGITALIS” care
ulterior a devenit compania „Fares” din Orăștie.
S-a născut în anul 1886 la Caransebeș, iar în
anul 1908 s-a mutat în Orăștie unde se căsătorește
cu fiica lui Josef Graffius, proprietarul farmaciei
„La Leul de Aur”.
Studiile în domeniul farmaceutic le-a efectuat
la Viena.
Andrei Farago a fost pasionat de plante,
creând numeroase rețete de ceaiuri și tratamente
folosite și recunoscute în întreaga lume.
În anul 1919 realizează un studiu intitulat
„Plantele medicinale. Cultivarea și exploatarea
lor; importanța lor în Transilvania”.
Datorită rezultatelor avute în domeniul
cercetării primește în anul 1934 „Meritul
Comercial si Industrial - clasa I” prin decret
Regal.
Orăştie este o recunoscută vatră istorică,
economică şi spirituală, în al cărei ţinut poporul
român îşi are multe acte de identitate. Pe aceste
meleaguri s-au confruntat acum două milenii
armatele Romei imperiale cu dacii retraşi în
cetăţile din Munţii Orăștiei, pentru ca ulterior,
după o convieţuire îndelungată, să ia naştere
poporul român. anii 1908, 1911, 1915. O scrisoare din 1925
Izvoarele antice ne releva date despre adresată unui partener comercial de la Viena de
practicile medicinei dacice pe bază de plante. către Andrei Farago, are în antet următoarea
Zamolxe, zeul suprem în religia geto-dacă menţiune (în limba franceză în original, n.n.):
propovăduia nemurirea şi răsplătirea faptelor pe „Primul cultivator de plante medicinale din
lumea cealaltă, iar în viaţa pământeană, prin România. Recoltare, uscare, pulverizare,
preoţii săi, practică vindecarea prin anumite laborator farmaco-chimic. Farmacistul Andrei
ritualuri. În aceste ritualuri regăsim primele Farago Orăştie. Fondat 1910.”
întrebuinţări ale plantelor medicinale din Andrei Farago şi-a câştigat respectul şi
medicina populară românească. preţuirea comunităţii ştiinţifice din România şi
Cu mult înainte ca prafurile și substanțele de străinătate, având numeroase studii publicate în
sinteză chimică să fi apărut în viața oamenilor, care prezenta valoarea terapeutică a plantelor
adică la 1697, în Orăștie se înființa farmacia „La medicinale. Într-un raport înaintat Serviciului
Leul de Aur”. Cu siguranță că leacurile și Sanitar Judeţean Hunedoara în 1926, Andrei
remediile erau obținute, în bună parte, din plante Farago arată că este „un cultivator de plante
medicinale. medicinale, cunoscut în ţară, la Viena, Paris,
Preocupările pentru strângerea, cultivarea şi Berlin, Budapesta", iar în laboratorul chimico-
prelucrarea plantelor medicinale datează în farmaceutic lucra preparate şi produse care la
ţinutul Orastiei din cele mai vechi timpuri. Astfel, acea dată nu se produceau în ţară. În cadrul
înscrisurile oficiale ale vremii consemnează acestui laborator îşi are originea renumitul
înfiinţarea unei farmacii în anul 1697 de către preparat „Persicol" preparat ulterior în cadrul
Johannes St. Piatkowski, farmacie unde se Cooperativei Digitalis.
preparau leacuri pe bază de plante medicinale. Între preocupările de început ale guvernului
De-a lungul timpului farmacia a avut diferiţi tinerei Românii de după 1 decembrie 1918 s-a
proprietari, pentru ca, începând cu 1877, să numărat şi punerea în valoare a tuturor
aparţină farmacistului Josef Graffius. În 1886 se resurselor menite să contribuie la consolidarea ei.
naşte la Caransebeş Andrei Faragó. El îşi face Prestigiul ştiinţific de care se bucura Andrei
studiile farmaceutice la Viena, având şi grad de Farago a făcut ca în 1919, Consiliul Dirigent să îi
ofiţer în armată austro-ungară. La vârsta de 22 de solicite elaborarea unui studiu privind punerea
ani, în anul 1908, vine la Orăştie, unde se în valoare a plantelor medicinale. A rezultat în
căsătoreşte cu fiica lui Josef Graffius, care îi lasă primăvara anului 1920, studiul intitulat „Plantele
mai departe farmacia „La Leul de Aur" din strada medicinale. Cultivarea şi exploatarea lor;
Regina Maria, nr. 8. importanţa lor în Transilvania”, în care Andrei
Andrei Faragó a avut preocupări legate de Farago recomandă cu tărie înfiinţarea unei
cultura în sistem organizat şi studiul plantelor ramuri agricole pentru cultivarea şi
medicinale şi a întrebuinţărilor acestora. În industrializarea plantelor medicinale sub
rapoartele Circumscripţiei Agricole din Orăştie îndrumarea Institutului Farmaceutic al
referitoare la începuturile colectării, cultivării, Universităţii din Cluj.
prelucrării şi folosirii plantelor medicinale de
către farmacistul Andrei Farago, se fac referiri la
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
Andrei Farago a făcut lumii ştiinţifice cu ocazia
permanent eforturi pentru a prezentării lor la diferite
obţine pământul pe care să întruniri şi congrese de
cultive şi să amelioreze farmacie.
soiurile de plante medi- Cooperativa DIGITALIS
cinale. Dificultăţile întâmpi- şi-a extins permanent
nate în obţinerea unui lot de activitatea, astfel că întreţinea
teren propice culturii relaţii comerciale cu case de
plantelor medicinale, au comerţ de prestigiu din
determinat în 1929 asocierea Germania, Franţa, Anglia, iar
sa cu încă 15 persoane, în 1937 oferea în ţara 334 de
intelectuali şi ţărani, care să sortimente de ceaiuri, fiind
participe cu capital sau cu producătorul consacrat al
propriile loturi de teren la unor medicamente bine-
fondarea unei societăţi cunoscute în epocă. Arhivele
cooperatiste. păstrează documente în care
Astfel, la 10 decembrie farmacişti din întreaga ţară se
1929 a luat fiinţă adresează cerând produsele
Cooperativa DIGITALIS, sale. Sunt scrisori în care se fac
avându-l ca director comenzi de produse, dar se
Andrei Farago și Samoilă Ciumașiu
executiv pe farmacistul fac şi aprecieri asupra
pe parcela „Digitalis”
Andrei Farago, care venea cu o produselor deja folosite. Se
experienţă recunoscută de păstrează astfel de scrisori din
organele oficiale agricole şi se bucura de prestigiu Timişoara şi Arad până la Iaşi, Cernăuţi şi
şi recunoaşterea lumii ştiinţifice. Chişinău.
„În anul 1929, din inițiativa farmacistului Preparatul Persicol este de departe cel mai
Andrei Farago, a luat ființă în Orăştie Prima cunoscut produs al Cooperativei, atestat şi
cooperativă agricolă română pentru cultivarea autorizat de către Andrei Farago încă din 1927. În
plantelor medicinale și preparate în droguri”, compoziţia Persicolului intrau numeroase plante
cunoscută sub numele de „DIGITALIS”. medicinale, printre care şi frunzele de Digitalis.
Denumirea cooperativei a dat-o planta Digitalis, Acest preparat şi-a câştigat un renume
care crește pururea alături de mentă (Mentha extraordinar în lumea medicală, fiind folosit la
piperita)”. tratarea a numeroase afecţiuni, printre care:
În cadrul Cooperativei DIGITALIS, Andrei tuberculoza, arterioscleroza, sifilisul, dizenteria,
Farago introduce în cultură pentru prima oară în hepatita, febra tifoidă, etc. Deosebită între
România speciile de Digitalis lanata şi Digitalis documentele păstrate în arhive este
purpurea. Experiența acumulată în anii anteriori corespondenţa păstrată cu spitale, personalităţi
de către Andrei Farago a făcut posibil ca la numai din lumea medicală şi farmaceutică, care îşi
un an de la înfiinţarea cooperativei, pulberea expun punctele de vedere cu privire la preparatul
titrată de Digitalis purpurea obţinută la Orăştie să „Persicol”, precum şi observaţiile zilnice ale
se ridice la exigenţele de calitate ale standardului medicilor care şi-au tratat pacienţii suferinzi de
internaţional, devenind astfel primul etalon diferite afecţiuni cu acest produs. „Persicolul” a
naţional român. fost un medicament folosit pe scară largă de
La Cooperativa Digitalis s-au cultivat şi Armata romană în timpul celui de-al doilea
ameliorat peste 20 de soiuri de plante medicinale, război mondial. Datorită proprietăţilor evidente
printre care: Digitalis lanata, Digitalis purpurea, ale produsului, în anii războiului se cere chiar
Mentha piperita, Mentha crispă, Foeniculum schimbarea numelui său în „Antitoxin”, cerere
officinalis, Salvia officinalis, şi altele. motivată tocmai de însuşirile sale.
Calitatea esenţei de Mentha piperita extrasă la Calitatea înaltă a preparatelor realizate la
Digitalis Orăştie a fost considerată de specialiştii Cooperativa DIGITALIS a fost apreciată la
vremii ca fiind comparabilă cu esenţele de numeroasele expoziţii din ţară şi străinătate la
Mitcham (Anglia) şi de Miltiz (Germania), foarte care a participat, unde a fost recompensată cu
apreciate pentru calităţile lor. Diplome de Onoare şi medalii de Aur.
Toate studiile referitoare la ameliorarea În semn de preţuire pentru meritele sale
soiurilor de plante şi conţinutul în substanţe deosebite şi pentru rezultatele obţinute de
active ale acestora erau efectuate în cadrul Cooperativa Digitalis al cărei director executiv
„Laboratorului chimic, fiziologic şi biologic" era, în anul 1934 lui Andrei Farago i se acordă
înfiinţat în cadrul Cooperativei DIGITALIS şi prin Decret Regal medalia „Meritul Comercial şi
condus de farmacistul Andrei Farago. Pornind de Industrial - clasa I".
la efectul benefic asupra sănătăţii şi din Andrei Farago a trăit o viaţă de om cu
preocuparea de a obţine produse de înaltă pasiunea şi credința nestrămutată în elixirul şi
calitate, au rezultat studii care vizează realizarea miraculosul plantelor medicinale, în binefacerile
condiţiilor optime pentru dezvoltarea cât mai acestora.
bună a plantelor, astfel încât în structura lor să Motto-ul sub care şi-a aşezat în 1920 studiul
înmagazineze o cantitate cât mai mare de făcut la cererea Consiliului Dirigent vorbeşte de
substanţe active. Pe bază observaţiilor din teren la sine despre crezul care i-a călăuzit întreaga
şi a experimentelor efectuate în laborator, s-au viaţă şi cariera: „Domnul lasă să crească leacurile
elaborat studii care s-au bucurat de aprecierea din pământ, iar un om cuminte nu trebuie să le
nesocotească"
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
Aron Demian
(15 Februarie 1891-1970)
Născut la Balşa, lângă Orăştie.
Studii: Orăştie (ciclul primar), Blaj (liceul),
Cluj (Facultatea de Litere).
Activitate:
Decembrie 1918 - profesor la Liceul „Andrei Şaguna" Braşov.
Iulie 1919 - vine la Orăştie. Devine rectorul internatului şcolii
româneşti.
1921 -1938 - director al Liceului „Aurel Vlaicu".
A pus bazele Societăţii de Limbă Română „Mihai Eminescu".
1938 -1945 - inspector general în Ministerul Învăţământului.
Din 1949 - profesor la mai multe şcoli din zona Orăştiei.
1970 – Trece în eterniatate.
Din 1999 este Cetăţean de Onoare (post-mortem) al Orăştiei.

ÎNSEMNĂRI PE MARGINEA UNUI


ANUAR
„Revista Gândirea, 1922-1923"
«Doina de Eminescu — analiză literară»; cl.
VII «Origina Românilor și teoriile pentru
Liceul „Aurel Vlaicu”

continuitate», «Activitatea literară a lui


Dosofteiu», «Aprecierea operei lui Miron
cca. 1900

Costin»; cl. VIII «Insemnătatea operei


«Echilibrul între antiteze» de I. Eliade
Rădulescul», «Rolul revistei Convorbiri
Literare», «Hașdeu ca istoric și filolog»...
«Inteligența elevilor se poate mișca dar în
voie, spiritul lor critic poate căpăta o
„Am cetit cu o emoționată atenție un minunată desvoltare — și toate în contact cu
modest anuar, împodobit frumos cu un ceeace avem mai caracteristic din desvoltarea
chenar colorat în motive românești. noastră culturală. Ca niște plante reașezate în
În vâltoarea de patimi, de ambiții, de uri pământul și climatul lor natural, spiritele
care dezagreghează sufletul românesc, ca o școlarilor români din nouile ținuturi vor
mângdiere ne vine rezumatul unei munci putea găsi acel elan de vieață, acea vigoare
rodnice care se desfășoară, nebănuită, într'un spirituală pe care o cultură străină și ostilă nu
orășel mic din Ardeal. Anuarul liceului le-o putea da. Sensibilitatea lor se va desvolta
«Aurel Vlaicu» din Orăștie, este o minunată și va avea rezonanța poeziei lui Eminescu,
hartă a progresului școalei românești. Coșbuc sau Anghel, agerimea lor critică va
Citim acolo: «după trei ani de carte păstra ceva din finețea tăioasă a lui Caragiale
românească (elevii) și-au însușit binișor limba și dragostea de pământul patriei o va
maternă în graiu și scris, și s'au familiarizat cu înțelege-o din Creangă sau Sadoveanu.
stilul, caractere, didactice din vechiul regat» Noțiunea de neam va căpăta un puternic
(pag. 69). substrat sufletesc.
E poate prima noastră cucerire culturală Anuarul liceului «Aurel Vlaicu» din
dela unire. Elevii liceelor din nouile ținuturi Orăștie ne-a dat nădejdi într'un apropiat mai
vor mânui cu ușurință limba literară și vor bine. Este o puternică energie culturală pe
putea pricepe toate subtilitățile. Astfel se care n'o bănuim — sunt suflete care se revarsă
netezește drumul cărților literare, și fiecare an din plin, într'o muncă anonimă și totuși
va însemna o nouă biruință a culturii singura binefăcătoare pentru neamul acesta.
românești asupra unui prestigiu fals, de care Și orășelele tihnite din depărtări, unde
s'a bucurat și se mai bucura încă cultura sbaterea sgomotoasă și sterilă a Capitalei nu
maghiară. vine decât sub vagul ecou al gazetelor, se
Dar aceasta ofensivă, a învățăturii noastre, pregătește tăcut, un nou suflet românesc.
dusă cu entuziasm și pricepere, nu se Dacă oamenii politici, ca și scriitorii, ar
mărginește la programul strict analitic; înțelege câtă mustrare cuprinde anuarul cu
printr’o extensiune a obligațiilor sec peda- chenar frumos colorat ca un chilim, întocmit
gogice, profesorii înlesnesc formarea unei din dragoste și credință de profesorul Aron
judecăți personale. Demian — câtă trudă zadarnică nu s'ar
Spicuiesc la întâmplare câteva lucrări la economisi!
limba română: cl. IV, Caracterizarea eroului De la necunoscuții muncitori ai culturii
din nuvela: «Alex. Lăpușneanu», «Ion românești ne va veni desigur o nouă
Creangă: Autobiografia»; cl. VI, «Priviri generație mai entuziastă, mai idealistă, și
generale asupra poeziilor lirice ușoare», poate mai energică.”
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Ion Baciu
(1921, Orăștioara de Sus - 2004, Cluj-Napoca)

homeostazia oxigenului, fiziologia circulației


sangvine și fiziologia muncii. Împreună cu
Grigore Benetato și C. Oprişiu, are contribuții
experimentale deosebite privind rolul
sistemului nervos în procesele imunologice și
în acțiunea nervos-centrală a hormonilor. Este
unul dintre fondatorii conceptului de
neuroimunomodulare și al Societății
Internaționale de specialitate. Între 1956 și 2003
a fost conducătorul celui mai important grup
european de studiu experimental al
eritropotinei și reglării eritropoezei.
Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în
peste 300 de cărți, studii, comunicări, apărute
în țara și peste hotare, dintre care amintim:
„Fiziologia sângelui și a hematopoezei”; „Die
homeostatische Funktion des fibrinolytischen
Systems”; „Sur le rôle de l’hypothalamus et de
Acad. Ion Baciu, născut la Orăștioara de Sus la formation réticule bulbaire dans la
(1921-2004), a urmat cursurile Facultății de régulation de l’erythropoiese”; „Bazele
Medicină din Cluj, luându-și doctoratul, în fiziologice ale ergonomiei”; „The Nervous and
anul 1946, cu teza „Rolul sistemului nervos Humoral Control of Erythropoiesis în Oxigen
central în provocarea reacției fagocitare”. De-a Homeostasis”; „Nervous Control of the
lungul vieții a împletit în mod exemplar Phagocytic System”; „Homeostazia
activitatea de catedră cu aceea de cercetător, oxigenului”.
urcând treptele universitare, de la preparator, În semn de recunoaștere a autorității sale
asistent, conferențiar, profesor, ajungând, între științifice, acad. Ion Baciu a fost ales ca membru al
1976 și 1984, rector al Institutului de Medicină mai multor societăți științifice și cooptat în colegiile
și Farmacie din Cluj. Neobosit cercetător, a de redacție ale unor prestigioase reviste de
adus contribuții științifice în domenii de mare specialitate din țară și străinătate. În 1991, a fost
interes ale fiziologiei moleculare integrative: ales membru corespondent al Academiei Române și,
fiziologia imunității, fiziologia sângelui și în 1993, membru titular. (cf. Academia Română)

Amintiri cu profesorul Ion Baciu


Institutului de Medicină și Farmacie Cluj-
Napoca, academicianul Ion Baciu.
Eram în anul doi când, în pauza unui
curs, o secretară a întrebat dacă studentul
Săndesc este prezent și m-a anunțat că sunt
convocat la Cabinetul Rectorului la ora 13.
La 13 fără un sfert m-am înființat la Cabinet
cu o senzație de amețeală și ireal. Eram încă
un animăluț sălbatic din Munții Orăștiei, un
lup singuratic, care nu agrea socializarea în
afara micii sale haite, iar pe profesor, deși
născut în aceleași locuri, nu-l percepeam
deloc ca pe un bătrân fost șef de haită. Nu îl
Ion Baciu (dreapta)
cunoscusem pe profesor până atunci, trecea
foarte rar prin satul său natal, căci casa
și laureatul Premiului Nobel Emil Palade (centru)
părintească fusese vândută, iar această
În toamna anului 1979 îmi începeam coincidență geografică nu îmi dădea deloc de
studiile la Facultatea de Medicină Generală din gândit și nici nu îmi trecea prin cap să mă
Cluj-Napoca, după ce trecusem cu mare succes proiectez ca discipol sau ca urmaș al său.
un examen de admitere la care participaseră Constatam doar cu uimire că organele care îmi
peste 4 000 de candidați și care umpluse de crescuseră acolo în munți - mintea, voința,
mândrie, bucurie și... alcool sufletele consă- energia, curiozitatea - mă ajutau să mă descurc
tenilor mei din Orăștioara de Sus, sat în care se cu brio în fața provocărilor sistemului în care
născuse și cel care în acea perioadă era rectorul intrasem și nu mă gândeam la nimic altceva.
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
Poate asta îl și contrariase și incitase pe pentru excelentul rezultat de la admitere și
profesor, care mă aștepta, micuț dar distins și pentru performanțele obținute până acum, și
pedant, în picioare lângă fereastră, scrutând sper că acea notă de 7 din primul an să fie doar
nostalgic peisajul marelui oraș transilvan, cu un accident...
cafeaua aburind pe pervaz. După ce l-am —Mulțumesc.
salutat de sub carapace, s-a așezat cu mișcări M-a întrebat apoi despre câțiva bătrâni din
fine, rotunde în fotoliu și m-a invitat să iau loc. sat, prietenii săi din copilărie, despre râu,
—Dumneata ești din Orăștioara de Sus? despre pădure, despre sat în general. S-a
m-a întrebat. bucurat că particip activ la tradițiile de Crăciun
—Da. (Steaua, Irodul, Piţărăii, Călușerul) și că știu
—Dumneata știi de unde sunt eu? colindele cele vechi, pe care nici el nu le uitase.
—Da, din Orăștioara de Sus. Atunci acea discuție despre satul meu nu m-a
—Și atunci de ce nu m-ai căutat până acum? emoționat, pentru că eu eram satul, eram parte
—Nu știu, nu a fost cazul. componentă a lui. Acum, în fotoliul meu de
—Și dacă nu ar fi fost „cazul”, ai fi putut profesor , înțeleg pe deplin tremurul din vocea
absolvi facultatea fără să mă cauți? profesorului Baciu: „Avem ceva cu adevărat
—Nu știu, posibil. doar din momentul în care l-am pierdut.”
—Vreau să-ți spun că apreciez acest lucru și Dorel Săndesc
urmăresc cu atenție evoluția ta. Te felicit

Infinitul trece câteodată și prin centrul


unui oraș de provincie
Cornel Nistorescu
(15 decembrie 1948, Turmaș)

Prima poartă sau despre


liniștea unei amiezi
Există o vreme în august când toate ți se
par mai clare, când se suprapun
anotimpurile și când aerul mai are ceva din
căldura senzorială a verii, pătrunsă în
materialitatea ei de-o limpezime venită
dinspre serile de toamnă, când vezi lucrurile
în profunzimea lor fără nici un pic de efort.
Pe o asemenea vreme, turiștii cu buzunarele
goale se buluceau la magazinul de blănuri
din Orăștie, se fotografiau pe scările
catedralei, să nu le rămână nefolosite cele
câteva poziții ale unui film, pus în aparat
pentru orice eventualitate. Ce era destinat
albumului fusese epuizat. Familia pe plajă, în
fața unui monument, pe o balustradă, cu
țigări ne-aprinse în colțul gurii, sau în fața
unui vânzător de suveniruri. Între timp,
marginea orașului, cotropită parcă de
orizontul prea clar, obositor de tare, se mișca
moale, cu acel ritm al zilelor nădușitoare.
Intrările orașului erau pe jumătate moarte, ca numai firmele vopsite țipător și scrise cu litere
niște porți de cetate ferecate pentru odihna de mari, «La Con», «La Alexandru», «La Urban»,
după prânz. Munții vineți păreau că forțează aveau ceva comun cu lumina și cu culorile mai
invizibilele porți ale acestei foste cetăți, pentru vii. Anii au trecut, bătrânul se culcă în fiecare
a pătrunde spre centru, în fotografii, în zi la ora amiezii, și-n gălăgia cucoanelor lui nu
oglinzile geamurilor spălate de ploi, în mai are nici liniştea de a-şi aduce aminte de
vitrinele mari și încărcate. vremea când lucra cu toată familia în
Strada Căstăului, un culoar drept printre magazin, de dimineaţă până seara, când
casele noi, lăsa crestele munților intrau doamnele cu umbreluţe şi cereau
Sarmizegetusei dace să intre adânc în oraș, materiale de rochie. Le aşeza pe un scaun
până la geamul bătrânului Con, pe vremuri tapiţat şi se strecura după tejghea, de unde
proprietarul unui magazin, azi un bătrân de scotea viguri de material cu miros de naftalină
80 de ani, sclerozat și bolnav de rinichi, şi le rostogolea în aşa fel ca să bată pe mătasea
incapabil să-și mai aducă aminte de acei ani răsfirată în valuri moi, odihnitoare, cât mai
când strada era plină cu ateliere multă lumină. Iar dacă o doamnă rămânea
meșteșugărești, cu locuri pentru aruncat nemişcată pe scaunul ei, apela la ultima lui
gunoiul și prăvălioare răcoroase, din care şansă de a vinde ceva, un material unicat, a
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
pierdere categorică. Ne ieşind în faţa clădirii,
nu are de unde să ştie că atelierul de rotărie de
peste drum s-a desfiinţat, că în locul lui e o
bodegă cu terasă de ciment înţesată de mese
ascunse sub umbrele la care tăietorii de lemne
şi ţăranii de pe Valea Grădiştei aşteaptă un
camion sau un turist generos cu locuri libere
ca să-i ia, câştigând astfel timp faţă de
autobuzul cu ora de plecare cam pe la amiază.
Domnul Con crede că prin faţa fostului său
magazin mai trec băieşii de la Căstău, Romos
şi Orăştioara, cu măturile legate într-un
ştreang, gata să-ţi dea una din ele pentru o
bucată de pâine, de săpun sau pe un kilogram
de făină. El crede că strada se termină tot la
Bogatu şi la grădina lui Bocoş, un bogătoi al
Orăştiei prin ’30-’40. Dimineaţa se trezeşte de
noapte, aude un fel de zgomot ciudat venind
de peste râu şi, dacă şi-ar întreba consoarta
sau prietenele ei, ar afla că oraşul a fost
străpuns până aproape de el de o mare fabrică
de blănuri. Iar grădina lui Bocoş nu mai există,
a fost împărţită, s-au bătut fundaţii şi s-au
ridicat case. Unul din cei doi fraţi Bogatu a
murit, cel viu a vândut vechea casă unui ţăran
din Romos, unul dintre aceia în gura căruia
domnul Con nu se uita când intra în magazin,
ci-l lăsa pe mâna femeilor. Ţăranul aşezat pe
uliţa pe care odinioară intra în oraş cu spatele
cărui valoare şi importanţă o spunea după încovoiat de greutatea măturilor şi a
ochi şi după zâmbetul mieros, complice, dacă măturoaielor, că abia îşi mai putea trage
îl luaţi pe acesta, aveţi şansa de a fi singura picioarele încălţate în opinci de gumă, şi-a
doamnă din oraş cu o rochie dintr-un făcut o casă nouă, asemănătoare cu o vilă.
asemenea material. Şi femeia, cu pasiunile Unuia din cei doi Bogatu, celui rămas în viaţă,
stârnite, cumpăra fără să se târguiască, în i-a zidit în marginea curţii o cameră cu un
vreme ce ţăranii luau un kilogram de cuie şi antreu şi acolo fostul aristocrat al străzii
nişte zahăr şi plecau iute spre casă. Pe trăieşte singur. Are un perete încărcat cu
vremuri, domnul Con nu se ocupa de ţărani. fotografii îngălbenite, tatăl său şi fratele – fost
El primea comisionarii prăfuiţi, veniţi de prin curier militar în armată. Într-o fotografie se
toată ţara cu geamantanele lor roase, din
piele de viţel şi cu interminabile liste de
materiale, încercând să i le vâre cu de-a sila
pe gât ca fiind rare, valoroase şi bune.
Acum, nevasta lui, mult mai tânără, cu alte
două cucoane, rude sau prietene de familie,
zăngăne la crătiţi, pun zacusca pentru
toamnă şi vorbesc tare pentru că, la 60 de ani
ai lor, şoaptele aparţin tăcerii. Când ies în
oraş şi caută frişcă, întreabă mai întâi dacă e
proaspătă, îşi bagă degetul în bidon şi gustă
plescăind din vârful limbii ca pe vremuri.
Aşa că el doarme până la 16, când aude
căzând ranga magazinului universal,
instalat tot în casele lui, naţionalizate în
1948, şi când şi când cere o cană cu apă rece,
pe care o bea încet. Pentru că nu poate face
decât câţiva paşi, de vreo 20 de ani n-a
apucat să iasă din curte şi să ocolească
clădirea spre a ajunge în faţa magazinului şi
apoi să intre, să vadă ce e înăuntru. El crede
că sunt aceleaşi mărfuri ca prin anii ’40,
chiar dacă s-a schimbat lumea şi magazinul
a crescut. Au fost zidite alte ferestre, mult
mai largi, cu vitrine colorate, despre a căror Nicolae Adam,
abundenţă ar fi exclamat nemulţumit că este Izvorul de aur
nici mai mult, nici mai puţin decât o
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
mai văd doar roţile bicicletei şi picioarele, ca sunt oameni de seamă, istorici şi scriitori care
doi stâlpi, strânse de cizme, unul pe pământ şi sapă la descoperirea unui popor străvechi, un
celălalt pe pedală. Fotografia s-a decolorat fel de neam păduratic, de strămoşi ai
puternic, se şterge pe zi ce trece, mâncată de românilor. Cu vremea au început să-i
un oxid ruginiu. cunoască pe profesori şi pe copiii veniţi cu ei,
Prima poartă sau despre un om uneori chiar glumeau şi aflau că e mare
şi o linie bucurie sus că s-a mai descoperit o oală şi se

Orăștia
Vedere aeriană

De la acest Bogatu până la cantonul de la făceau că se bucură, deşi în sinea lor se


linia mocăniţei era o bucată bună de drum. întrebau ce mare lucru e să descoperi o oală
Ani de-a rândul un om a dormit acolo, lângă când pe lume sunt atâtea.
o linie subţire, îngustă şi singuratică, pe care Numărul trenurilor a crescut. Casele au
treceau doar două trenuri pe zi, unul cu lemne înghiţit cantonul, au apărut şi dincolo de linie,
şi altul cu oameni, şi amândouă duse de el şi zidite de ţăranii care intrau în oraş pe acea
de un prieten, tot timpul cu gândul la nevastă, stradă şi vindeau mături sau lapte şi între
dacă nu cumva, furată de vreo ciorbă, a uitat două târguieli aflau că se vinde o casă sau o
să schimbe macazul şi se vor trezi în mijlocul grădină. Exploatarea lemnului lua proporţii.
porumbiştii cu trenuţ cu tot. Trecea şi o vedea Căutarea pietrelor la fel. Abia se mai
pe nevastă stând dreaptă lângă barieră, cu cunoşteau între ei cei de la linia ferată.
haină de cantonier descheiată şi cu steguleţul Veniseră drezine şi nişte Reşiţe iuţi şi silitoare.
galben vârât în buzunarul de la piept ca un Era greu de numărat trenurile. La fel şi anii,
stilou. Celălalt mecanic, unul Bela Bernard, treceau ca vagoanele pe sub ochii lor şi, într-o
ajuns la Orăştie de pe la Arad, a găsit postul zi, acest Simţea s-a trezit om bătrân,
de cantonier ocupat de nevasta lui Simţea, aşa pensionar, cu trei fete, una măritată cu un
că pe a lui a pus-o să aibă grijă de casa cea ofiţer, alta cu directorul abatorului din Haţeg
nouă, zidită lângă linie. La început, căci erau şi alta elevă de liceu teoretic. Acum iese pe
tineri şi se iubeau, când trecea trenul lui, prispa cantonului, îşi scoate picioarele din
locomotiva fluiera scurt, ca şi cum i-ar fi zis bocanci ca să se încălzească şi se uită cum trec
«eu mi-s nevastă, încălzeşte mâncarea că în trenurile, cum nevasta lui, mai tânără decât el,
zece minute vin acasă», dar cu vremea n-a mai iese cu fanionul în buzunar şi lasă bariera,
fluierat, obosit de atâta iubire, ca toţi oamenii salută mecanicul şi frânarul, ridică ţeava
sătui de ce le umple prea mult viaţa. Au trecut vopsită în alb şi roşu şi se întoarce la bucătărie,
anii. Trenurile veneau şi se întorceau huruind în vreme ce el stă până la amiază şi se uită cum
domol. Plecau oamenii străini acolo sus în orăşenii cei noi, ţăranii din Căstău sau
munte, stăteau din primăvară târzie până-n Orăştioara, vin acasă cu vacile sau cu oile. Ei
toamnă şi din când în când trimiteau pietre se consideră orăşeni, oameni care poartă
împachetate în lăzi cu afişe, «nu atingeţi», «nu pantaloni de tergal şi au neveste cu părul tuns
răsturnaţi», vegheate de paznici. Nu scurt, dar cresc câte ceva pe lângă casă,
înţelegeau de ce li se poartă atâta grijă unor convinşi că cel lipsit de un animal în curte nu
pietroaie sau cioabe şi nici nu făceau eforturi e om, e un puturos şi un nime-n lume. La
să afle. Ei îşi făceau datoria de mecanici, amiază, fostul mecanic mănâncă ceva, adună
convinşi că e lucrul dracului să-ţi bagi nasul într-o găleată corcoduşele galbene de coapte,
unde nu-ţi fierbe oala, asta până într-o zi, când moi, noroite pe jos, şi le dă la purcel. Când nu
unul din acei oameni bătrâni, tăcuţi şi iubitori mai are ce face, pleacă pe la vecini, în general
de munte şi de pietre ascunse sub rădăcinile cam tăcuţi, convinşi că la oraş se vorbeşte
brazilor a scăpat sub tren, iar roţile i-au puţin, dar tot cu bancă în faţa porţii, loc pentru
fărâmat oasele bucată cu bucată şi ei au aflat sporovăit seara târziu sau duminică după-
că era vorba de un profesor, că cei din munte amiază, şi povesteşte cu ei, mândru de
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
Orăștia
Vedere aeriană

respectul ce i se poartă, ca un orăşean bătrân scăpau totuşi picuri albi şi strălucitori. Plecau
ce se află. Casele lor mai poartă pe fruntarii un de acasă înainte de-a se lumina de ziuă cu
chenar cu iniţialele capului de familie, cu anul nişte feştiloaie făcute din bâte cu capul învelit
ridicării, iar sub streaşini acele figurine de în cârpe muiate în petrol şi, când se revărsa de
ipsos, capete de femei sau de bărbaţi bărboşi, ziuă, femei şi bărbaţi, cu rucsacuri de pânză
după obiceiul satelor o vreme ocârmuite de albă în spinare şi cu două găleţi în mâini,
vechiul imperiu al lui Franţisc Iosif. Toţi au strigau pe la porţi, laptele, doamnă, am venit
sentimentul că oraşul a început cu ei şi se simt cu laptele şi cu brânza, şi fiecare îşi avea
bine la marginea lui, acolo unde femeile ies cu «doamnele» lui, despre care credea că o duc ca
găleţile pline cu săpunele şi le aruncă în şanţ, în paradis şi se ocupă de cele mai importante
unde iarba e tocată sistematic de gâşte şi de treburi ale lumii. La întoarcere, în funcţie de
raţe, nepăsătoare pe la amiază, în mijlocul cojile de pâine, de pantofii scâlciaţi, primiţi
şoselei, mai totdeauna împuţinate de cadou pentru copii, se lăudau ce doamne bune
autobuze sau de camioane. Dar oraşul e vechi, şi frumoase au, cum îi tratează de sărbători cu
chiar mai vechi decât pot ei crede, nici ciumă, un ou roşu sau cu un pahar de vin. Ajungeau
nici războaiele şi nici neamurile prăvălite acasă spre seară şi ziua trecută se numea «zi
peste el nu l-au putut îngropa în praf. Se mai de piaţă» şi se încheia totdeauna cu
văd şi azi pietrele din casele vechi, romane sau deznodarea batistei şi cu numărarea banilor
dacice, căzute sub vremi şi puse în ziduri noi, mototoliţi. Dimineaţa îi aştepta pământul.
bătrâne şi ele astăzi, umede şi acoperite pe Trecând ei mereu, cu ritmicitatea unui
alocuri de muşchi. Zidurile cetăţii au rămas calendar, n-au mai băgat de seamă
prin curţile oamenilor, ziduri de magazii sau schimbările. Dar într-o bună zi zăvoiul a
de şoproane, o biserică, bineînţeles cu ceas pe devenit stradă, cu case pe marginea
toate feţele turnului, o mănăstire de maici tăpşanului lăsat liber, şi ce mai ştiu cei bătrâni
înconjurată de ziduri groase şi înalte, pe vârf e că ultimul număr de casă era pe vremuri 20,
presărate cu sticlă şi cu fire de sârmă ghimpată că uliţa Beriului, azi Cloşca, s-a întins de-a
întinse prost, probabil şi din cauza crengilor lungul râului şi cea mai frumoasă casă de
încărcate toamna cu fructe. Când ultimele atunci, cea de la numărul 20, astăzi se zbate în
generaţii de ţărani nu se mutaseră încă la ruină. Abia nu demult proprietara a băgat de
periferie şi veneau cu ce apucau să rupă de la seamă că berienii nu mai vin cu lapte, că i-au
gură ca să vândă, oraşul avea moară de hârtie, devenit vecini şi că unul într-un an mai trece
tipografii în care se scoteau calendare şi pe jos spre casă. Ceilalţi merg cu rata şi vând
almanahuri, dar mai ales ziare şi foi pe care totul la piaţă, îmbrăcaţi în halate albe. Cei
ţăranii ştiutori de carte le citeau seara pe mutaţi au adus carele lor şi boii mari, cară
prispă şi nu se mişcau până nu ajungeau la cărbuni şi lemne prin oraş, au podurile pline
ultima pagină, chiar dacă ar fi fost să fete zece cu fân şi cu porumb nezmicurat, unii chiar
vaci. pătule din nuiele, folosite doar pentru
A doua poartă sau despre depozitarea vechiturilor.
Dacă îi spui acestei femei «la mulţi ani», ea
strada Cloşca nr. 20 îţi răspunde, mulţumesc, fără să ridice capul
De pe «uliţa Căstăului» în acele vremuri se de la andrele şi, după ce faci câţiva paşi spre
vedeau până în zăvoi două cordoane de sălcii ieşire, spune mai mult pentru ea, clar n-aş vrea
pe malurile unui râu nestatornic. O cărare să fie atât de mulţi, sătulă parcă de a fi, de
strâmtă însoţea apa din Beriu până în atâţia ani, cea mai bătrână femeie de pe strada
marginea oraşului şi pe ea veneau ţăranii cu Cloşca. Spre centru, lângă ea stau alte familii,
găleţile zincate pline cu lapte, astupate cu tot orăşeni vechi la prima vedere, dar când te
cârpe îndesate pe lângă capace, pe unde mai apuci să le scormoneşti originea, afli că s-au
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
tras cu toţii de prin satele din jur. Dacă ai lua S-a dus şi acest Şelcăr, şi Lang, cu fetele lui
oraşul familie cu familie, aşa cum desfaci o cu tot, moara a ajuns pe mâna unuia
floare de petale, ai rămâne doar cu zidurile Turdăşanu cam prin 1940, atunci când s-a
din mijloc, o fostă cetate şi, înainte de ea, un cutremurat pământul de se mirau bătrânii
punct de observaţie în mijlocul dulcelui veniţi la târg, prevestind parcă un alt
defileu al Mureşului, locul pe care dacii l-au cutremur, de data aceasta al istoriei, în 1944,
simţit ca pe o poartă largă, deschisă legiunilor an în care moara avea motor cu motorină,
strălucitoare. când se mai făcea baie în iaz şi mai era puţin
A treia poartă sau despre o până la întoarcerea soldaţilor vii. La puţin
timp, moara a ajuns la unul Borza, ţăran venit
femeie şi o moară de apă din Geoagiu. El a montat şi
curentul electric. De la el a trecut
la C.A.P. şi pe urmă s-a închis,
rămânând o clădire asaltată de
ierburi şi de cioburi, cu iazul din
ce în ce mai strâmt, astupat cu
sârme, oale sparte şi gunoaie. O
singură femeie mai ştie totul,
Ana Cergădean, de peste râu,
bătrână de zeci de ani, aplecată
mereu asupra unui război de
ţesut, cam de prin 1920, când a
primit diploma de ţesătoare de la
Asociaţia femeilor române din
Orăştie. Stă cu mijlocul învelit în
molton şi într-o blană de oaie, dar
degetele i-au rămas iuţi. Ea
Cornel Nistorescu la Radio Total spune că toate acestea s-au
întâmplat al dracului de demult
Cei de pe uliţa Beriului, azi Cloşca, îşi şi că a auzit de la alţi bătrâni, în tinereţea ei, că
măcinau grâul, porumbul şi secara la moara pe acolo fusese oceanul, că au săpat o fântână
de sub vii, aşezată la poalele unei coline, cu un şi, la 30 de metri în pământ, au dat de scoici şi
castel de apă pe umeri. Treceau doar o stradă de oase de peşti şi altceva nu putea să fie decât
şi un crac al râului şi nimereau în îmbulzeala fundul unui ocean.
de care venite de pe valea Mureşului, cu boii Au venit în oraş ţăranii, au zidit case mari
legaţi de loitre şi aplecaţi peste grămezile de şi au cumpărat vii, mirându-se de ce strigă
fân. Mirosea a bălegar. Oamenii aveau feţele paznicul după ei «hoţii» când intră în afara
pudrate şi, între două măcinişuri, schimbau programului afişat pe gard. Prin jur s-au
veştile cu alte veşti, aflau morţii, pe cei căutaţi aşezat mulţi din Tămăşasa, un sat pitit după
de jandarmi, ori răspândeau ştirile despre cei cele trei gorgane, cu oameni iuţi, isteţi, azi cu
plecaţi spre alte pământuri în căutare de două case, una la ţară şi alta la oraş, cu multe
parale. autoturisme în care aduc lapte, găini şi porci
La început, moara era purtată cu apă de un la târgurile şi la pieţele oraşelor de pe valea
oarecare Şelcăr, mare proprietar de case şi Mureşului. Mulţi dintre aceşti tămăşeni
acareturi, asta fiind demult, al dracului de locuiesc şi pe strada Orizontului din spatele
demult, cum mai zice câte un bătrân cu catedralei, fostă o vreme Uliţa cepii, apoi,
pleoapele căzute, când iazul morii era după ruinarea pieţei de ceapă, peste ani, Elena
pardosit cu scânduri pentru a se putea face Pavel.
baie. Plăteai un creiţar şi morarul îţi dădea Altă poartă a oraşului era pe şoseaua spre
cheia unei cabine de lemn, un prosop ţărănesc Simeria, drumul ţării, cum îi ziceau ţăranii din
de cânepă şi o bucată de săpun. Duminică, la Turmaş, Mărtineşti, Turdaş şi Spini, unde,
moară, venea toată floarea oraşului, cavalerii după târg, se opreau pe dunga drumului să
şi domnişoarele, ofiţerii şi funcţionarii, se îmbuce dintr-un corn sau dintr-o turtă la
îmbăiau chicotind şi ieşeau proaspeţi, plini de umbra castanilor din parc.
sănătate şi cumpărau covrigi de la brutarii
veniţi cu tarabe. Vara mai lipseau doar lăutarii A cincea şi a şasea poartă sau
pentru a se încinge adevărate chefuri. De la despre alte lucruri necunoscute
covrigi treceau la crâşmele lui Titu, Tăiş şi Alte intrări în oraş erau spre gară, spre
Lăngoiu, un fel de Lang, cu trei fete, Romos şi Vaidei. Nicolae Iorga a pătruns în
domnişoare până la sfârşitul vieţii. Se spune Orăştie pe «uliţa Pricazului», singurul sat din
că la 70 de ani încă mai întrebau clienţii dacă jur care a avut curajul să lupte pentru pământ
se face să se mărite sau nu, şi aceştia, din cu fosta cetate medievală. Atunci a câştigat,
politeţe, spuneau, «sigur că da, domnişoară chiar dacă judele regal era obişnuit să aibă
Lang, aveţi tot timpul înainte». După ce se dreptate. El era cel care dădea ordin la ce oră
uşurau de bani, perechile părăseau moara şi să se închidă porţile şi cât trebuie să plătească
împrejurimile, luate în stăpânire pentru o pricăjenii pentru a putea vinde în piaţa
singură zi de îndrăgostiţi. oraşului. Cu vânzările le mai mergea. Dar să
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
se stabilească între zidurile oraşului, unul din Ei, pricăjenii, intră azi într-o fostă cetate cu
cele şapte burguri ale Transilvaniei din acea sentimentul că pătrund într-un mare oraş,
epocă, nici unul dintre ei nu îndrăznea să unde te poţi întoarce în fiecare zi, căci porţile
viseze. Cu mult mai aproape de noi au reuşit spre minuni nu mai sunt niciodată ferecate, pe
şi ei să mai prindă câte un loc de casă, dar o stradă ce se închide în zidurile unui mare
numai pe la margine. Şi, după câteva secole, magazin universal, un fel de cetate comercială
pământul pierdut începe să fie luat înapoi. în vârful căreia foştii comercianţi nu mai au
Toţi pricăjenii aciuiaţi la această intrare au fost puterea să urce. Pe lângă magazin, şoseaua
nevoiţi să se mute în alte case, ori în naţională curge spre spital prin faţa statuilor
apartamentele blocurilor pornite în ofensivă lui Traian şi Decebal, aşezaţi la câţiva metri
spre porumbişti, răzbunând întinderile unul de altul. Spitalul este aşezat în faţa unei
pierdute înainte după îndelungate procese. O curbe de 90 de grade, la care au scrâşnit
şosea asfaltată trece peste fostul drum de ţară. mânioase şenilele tancurilor prin patruzeci şi
Are semne de circulaţie cu care ţăranii s-au ceva. După curbă, până aproape de Casa de
obişnuit, indiferent că vin cu autobuzele, cu fete, de unde se desface în două, spre o fabrică
bicicletele sau cu mai vechile lor căruţe. Pot de industrie locală şi spre gară, merge drept.
intra sau ieşi la orice oră din zi şi din noapte, Trece pe lângă o întreprindere de prelucrarea
nu-i întreabă nimeni şi nici nu s-ar găsi unul lemnului şi, însoţită de cireşii bătrâni, o ia
care să iscodească sute de oameni grăbiţi spre domol spre Câmpul Pâinii de la Şibot.
a ajunge la «schimb» sau după cumpărături. Prin 1960, clădirile vechi ale oraşului erau
Şi, când trec spre centru, îşi văd consătenii ca o căptuşeală a unei haine uzate, îmbrăcată
prin balcoane făcându-le cu mâna, văd de un om cu un nemaipomenit chef de viaţă.
grupurile de copii prin curţile grădiniţelor, Azi stau pierdute doar prin memoria
îmbrăcaţi în uniforme albastre, supravegheaţi oamenilor. Străzile la care n-a început încă
de femei grijulii, şi cum acestea îi abat ca nişte lucrul seamănă cu nişte magazii de vechituri.
cloşti. Le mai alunecă privirea peste câte o casă Dacă stai şi asculţi cu atenţie, auzi însă
veche, înainte de cădere, văd iar magazine la scrâşnet de cabluri şi duduit de motoare.
parterele blocurilor, văd femei şi bărbaţi Centura de blocuri se apropie, le sufocă,
scuturând covoare agăţate pe bare, tot ceea ce fabricile intră cu lamele lor de buldozere în
nu mai văd bătrânii de pe la vechile porţi, zidurile coşcovite.
unde prezentul nu s-a prăvălit atât de violent. Puterea unei lumi noi o înţelegi numai
gândindu-te la ce-a fost în stare să îngroape
sub brazdă. Nimeni n-ar fi putut crede că se
poate trăi şi fără mătăsurile unicate ale cutărui
comerciant, fără o moară la care trebuia să
plăteşti ca să poţi face baie, şi, mai ales, că o
clădire cu două etaje ar fi în stare să înghită
magazinele de pe şapte sau opt străzi. Şi toate
acestea n-au fost cu 200 de ani înainte, ci acum
patru decenii. Când vorbeşti despre vârstele
unui oraş, ca un automatism îţi vine să înşirui
tot ce e nou, crezând că astfel vei convinge de
înflorirea lui, cu toate că, dacă stai să te
gândeşti, nu există unul la care să nu poţi
pomeni uzine, blocuri, şcoli, magazine. Dar
cum uzinele sunt tot uzine, şcolile tot şcoli, iar
magazinele tot magazine, indiferent unde se
află, cu diferenţa că o uzină, să zicem, produce
rulmenţi şi cealaltă aparate electrice, ajungi să
înţelegi că nu numai clădirile seamănă, dar şi
oamenii, că există vieţi asemănătoare şi poate
că asta înseamnă într-un fel viitor sau numai o
poartă prin care oamenii, cu oraşul lor în
spinare, trec spre el, şi că nici ceea ce vezi în
momentul de faţă nu este pentru multă vreme.
Ca să măsori schimbările în unele locuri îţi
ajunge ca etalon de timp deceniul şi vezi că
nimic nu mai seamănă. Atunci poţi pricepe că
porţile unui fost burg sunt deschise spre toate
minunile şi că axioma cu infinitul care trece
printr-un punct este valabilă şi pentru un oraș
de provincie.
Nicolae Adam, Fragment din volumul Cornel Nistorescu –
Semn dacic Reporter la sfârșitul lumii. Nonficțiuni,
Editura Compania, București, 2013
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

„Am devenit, pentru câțiva ani, copilul de


trupă al Tribunei”
De vorbă cu poetul Petru Romoșan
(30 martie 1957, Orăștioara de Sus)

Azi, ca şi ieri, nu e vorba numai de


bani şi afaceri, e vorba şi de
expertiză, de descoperire de lucruri
importante, ştiute cândva şi
pierdute, de colecţii şi colecţionari,
de memoria nea-mului sau a
neamurilor, de lărgirea continuă a
patrimoniului. Iar negustorul de
artă are multe subdiviziuni – eu sunt
mai degrabă ceea ce se cheama şi se
chema încă din Evul Mediu un
„atribuţionist”. Ce este un
„atribuţionist”? Pe larg vă voi
explica altă dată. Deocamdată, vă
voi spune doar că e cel ce atribuie
Petru Romoșan cu mașina de scris în vara lui lucrările, obiectele din toate
1981 – foto: Vlad Arghir timpurile autorilor lor adevăraţi, le plasează
cel puţin într-o ţară, într-un oraş, într-un secol
—Câteva versuri de-ale dumneavoastră, sau chiar deceniu, într-o şcoală, într-un atelier
domnule Petru Romoşan: „descriu un cocoș, de maestru. E un fel de poliţist metafizic.
cocoșul nu mai cântă/ se face hârtie — „L-au aplaudat ca pe nimeni altul./ Lui
mototolită, cade sub masă;/ descriu un câine, nu i-a ajuns./ L-au uns măscărici al norilor./
câinele nu mai latră, schelălăie,/se duce Lui nu i-a ajuns./ Continua să mărșăluiască
dracului” (Autodescrierea, din volumul Rosa pe frânghia din ce în ce mai subțire” – sunt
Canina). Cum trece România testul din poemul intitulat Romoșan. Nu aţi obosit
descrierii? să „mărşăluiţi”?
— Scriam versurile pe care le citaţi prin — Bine ţintit, domnule Petria! M-am născut
1979-1980. E momentul în care am înţeles că în Comitatul Hunedoarei, la Orăştioara de
sistemul comunist poate fi destructurat şi Sus, numele actual al comunei unde se poate
Ceauşescu e doar un jeg muritor. Cum, ce – încă vedea Sarmisegetuza Regia, capitala
ramânea de văzut, ramânea de făcut. Am regală a înaintaşilor noştri, înconjurată de
înţeles că Uniunea Scriitorilor, cu geniile sale salba de cetăţi care o veghează şi o apără.
anuale şi cam plicticoase, nu e locul în care se Foarte mulţi bărbaţi din Valea Grădiştei se pot
întâmplă lucruri importante. Un an mai târziu recunoaşte în figura severă a împăratului
mă angajam ca vânzator de tablouri într-un Traian, marele administrator, aşa cum o ştim
magazin al Fondului Plastic din Bucureşti, de de pe monede şi din statuile rămase. Se ştie că
pe Strada Şelari, lângă Crama Domnească, şi în vechime împăraţii şi regii, romani sau
abandonam boema literară. Atunci am început barbari, îşi răspândeau urmaşii peste tot pe
lungul drum al maturizarii cetăţeneşti şi chiar unde câştigau vreun razboi… Se pare că i-am
intelectuale. Mi-a luat vreo 15 ani, timp în care fost model lui Nichita Stănescu pentru
m-am instruit în pictură şi în artele plastice în cunoscutul său poem Tocirea (“Soldatul
general. După acest parcurs, eu înţeleg istoria mărşăluia, mărşăluia, / mărşăluia / până când
în imagini, picturi, desene, sculpturi, care au / până la genunchi / piciorul / i se tocea, i se
devenit adevăratele mele cuvinte. E un alt fel tocea”). Am fost câţiva ani prieten cu Nichita
de a privi lumea decât al literatului. De fapt, începând din vremea când îmi urmam stagiul
eu nu am fost literat niciodată şi, bineînţeles, militar la Bucureşti şi obişnuiam să mă
nu sunt nici astăzi. Am fost în adolescenţă şi în înfăţişez la Uniunea Scriitorilor în uniformă.
prima tinereţe poet, şi am devenit un negustor Pariul nostru, al câtorva tineri care am fost
de artă. Negustor de artă – termenul e mult numiţi “Generaţia ‘80”, a fost acela de a lăsa,
mai complex decât pare la prima vedere şi are când vom închide ochii, o Românie liberă,
o istorie foarte lungă, care vine din Evul independentă şi, poate, mai fericită. O Dacia
Mediu şi chiar din Antichitate. Destui călugări felix ! Cum poate vedea oricine, nu ne găsim
au practicat disciplina. Au fost negustori de încă acolo. Suntem încă foarte departe de
artă şi Rembrandt, şi Rubens, şi atâţia mari angajamentul tinereţii noastre. Mărşăluim
pictori din Italia. Până la intrarea în Renaştere, deci în continuare. Pe mulţi dintre ai mei,
pictorul era, de fapt, un negustor de artă: un generali sau soldaţi din toate contingentele, i-
om care vindea imagini frumoase şi de preţ. am pierdut, uneori prematur, pe câmpul de
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
bătaie. Mă gândesc la Horia Bernea, Virgil
Mazilescu, Mihai Ursachi, Ioan Alexandru,
Florin Mugur, Mihai Pelin, Ion Mamina,
Ioana Berindei, Marin Mincu, Florin
Constantiniu şi câţi încă alţii, unii secreţi,
alţii cunoscuţi de toată lumea, apropiaţi sau
de departe. Îi port cu mine şi mărşăluiesc
mai departe, cum spuneţi dumneavoastră.
— Cum a ajuns puştiul de la ţară în
lumea literară, unde aţi intrat în forţă ?
— În 1972, eram în clasa a VIII-a, am
fugit de acasă la Cluj. Un coleg de bancă,
Teodor, mai mare cu doi ani, care ştia să
deseneze extraordinar cowboys, m-a ajutat
să urc din mers pe mocăniţa Grădiştea
Muncelului-Orăştie. De la Orăştie am luat
trenul până la Cluj, unde mă duceam să-l
caut pe D.R. Popescu. Citisem un interviu
cu el, luat, cred, de Adrian Păunescu în
Tribuna, şi mi s-a părut mie că, dintre toţi
cei care dăduseră interviuri acolo, era cel
mai cumsecade. Citeam aproape toată
presa din ţară la Orăştioara de Sus pentru
că poşta se găsea acasă, mama era poştăriţa
satului, iar eu lucram alături de ea de ani
buni : distribuiam ziare, scrisori, ţineam Cornel Medrea, superioare, iar
contabilitatea. Pentru că eram cel mai tare la La baie - ghimpele calitatea şcolii s-a
matematică ! De altfel, dacă regret şi azi păstrat pentru
ceva, e că nu am continuat cu matematica. câteva generaţii.
L-am găsit pe D.R. Popescu, pe care l-am şi — Cred că am dormit în acelaşi internat,
convins că nu e cazul să mă mai întorc acasă. după 10 ani, dacă aţi stat la cel al Liceului
Împreună cu regretatul Petre Bucşa, director al Ady-Șincai… Vorbiţi-mi despre Clujul de
Teatrului Naţional, a încercat să mă mute la atunci.
şcoală la Cluj. Nu a reuşit, era imposibil, căci — Da, e vorba de internatul de pe Strada
aş fi pierdut anul şcolar. D.R. Popescu sunase, Kogălniceanu, nr. 16, lângă Biserica
de altfel, imediat la părinţii mei şi-i liniştise… Reformată, unde ascultam adesea concerte
parţial. M-am întors acasă cu coada între sublime din camerele noastre. O mănăstire de
picioare şi directorul şcolii, excepţionalul prin secolul al XVI-lea, secolul lui Tiţian, cu
profesor de istorie Viorel Manolescu, care mi- piaţeta ei din alte vremuri şi cu Sf. Gheorghe,
era văr primar şi ne învăţase totul despre dacii o sculptură celebră, al cărei original e la Praga.
meleagurilor noastre, m-a scos în careu şi mi- Clujul de atunci ? Am trăit un straniu
a scăzut nota la purtare pentru “marea sentiment de déjà-vu când am vizitat
evadare”. Dar, după ce mi-au fost publicate Heidelbergul, străvechiul centru universitar
mai multe poezii în Tribuna, nota la purtare european. Comunismul nu ajunsese la Cluj.
mi-a fost reparată şi am putut încă o dată să Era încă un oraş în care Erasm din Rotterdam
iau premiul I. Pe atunci, nu luai premiul I dacă ar fi putut locui. Ion Mureşan vă poate povesti
n-aveai 10 la purtare… M-am întors la Cluj, am mai multe despre vremea aceea. A locuit şi el
luat examenul la liceul de engleză Ady-Şincai, acolo câţiva ani. Acolo ne-am cunoscut. Era cu
asta a fost dorinţa DRP-ului – eu aş fi vrut să doi ani mai mare decât mine. Am trăit
fac greacă-latină. Am început cursurile clasei a împreună o scenă antologică datorată
IX-a la Cluj. Şi am devenit, pentru câţiva ani, domnului pedagog Lungu, un Marius Chicoş
copilul de trupă al Tribunei. Aş dori să mai Rostogan al adolescenţei noastre. Un coleg
amintesc aici rolul fabulos pe care l-a jucat în sănătos a fost găsit în infirmerie de dl Lungu
Orăştioara de Sus Aron Demian, unul dintre în timpul unei epidemii. “Ce cauţi aicea, mă ?
marii dascăli ai Ardealului, director al Liceului Nu ştii că te poţi îmbolnăvi şi tu ?” “Eu sunt
„Aurel Vlaicu” din Orăştie vreo 25 de ani, imun, domnu’ pedagog”, a zis colegul. “Mă, tu
ajuns inspector general în Ministerul nu eşti imun, l-a luat Lungu la rost, tu eşti
Învăţământului în timpul guvernului tâmpit !” Domnule Petria, în internatul în care
Octavian Goga, în 1938. Aron Demian a ispăşit am avut norocul să locuim, puţin după 1500 au
mai mulţi ani la Orăştioara de Sus în domiciliu studiat franciscanii şi apoi iezuiţii. Merită să
obligatoriu. Nefericirea lui s-a transformat în ne amintim asta pentru ca noul Papă e şi iezuit,
şansa copiilor comunei. Şcoala generală din şi se cheamă şi Francisc.
Orăştioara de Sus a devenit, graţie marelui — Nu uit cum ascultam din cămin, seara,
dascăl, una din cele mai bune şcoli din ţară. concertele de orgă de la biserică. Chiar, parcă
Zeci, apoi sute de elevi au urmat cu brio studii erai pe altă lume. Cred că aţi scris acolo…
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
— Programul internatului era destul de deja un personaj politic important al Clujului,
sever. După orele de curs, după masă, înainte şi deci al Transilvaniei. Da, DRP-ul a fost
de masă, aveau loc “meditaţiile”, adică primul meu maestru major. M-a învăţat în
pregătirea lecţiilor de a doua zi sau din zilele câţiva ani foarte multe lucruri inaccesibile
următoare. Nu prea ieşeam în oraş, şi din lipsă altfel unui licean oarecare, oricât de talentat ar
de bani, şi pentru că se putea ieşi numai cu fi fost acesta. M-a învăţat literatură, morală,
bilet de voie. Ne-am regăsit trei “scriitori” în politică, istorie. Iar pentru că în poezie era
internat : Ion Mureşan, Vasile Dragomir şi cu doar un amator, i-a cerut expres lui Ion Cocora
mine. Am instituit repede un minicenaclu. Am să se ocupe de mine. Ion Cocora s-a achitat de
reuşit cu mare greutate să-l dezbar pe Ion sarcină cu seriozitatea unui ardelean şi cu
Mureşan de poezia rimată. Nu putea scrie delicateţea unui poet sofisticat. Le sunt
decât cu rimă, totul rima până la disperare. Azi amândurora, lui D.R. Popescu şi lui Ion
văd că îşi reia din când în când vechea Cocora, profund recunoscător.
apucătură, dar o stăpâneşte ceva mai bine. — Clujul v-a rezervat lucruri plăcute şi
Vasile Dragomir ne uimea pe amândoi. Lucra neplăcute.
în secret chiar la un roman ! Ceva de necrezut — În ultimii ani ’70, viaţa literară a Clujului
pentru doi poeţi care se bazau pe talent, pe era foarte vie. Erau Steaua (director Aurel
inspiraţie, pe imaginea fulgurantă. Îmi Rău), Tribuna (director D.R. Popescu), Editura
amintesc de sala de meditaţie în care eram Dacia (director Alexandru Căprariu), revista
singur şi mă chinuia talentul. Acum, în Echinox, care se constituise deja într-o mişcare
memorie, locul acela din vechea mănăstire de literară sub bagheta invizibilă dar severă a lui
Mircea Zaciu, cu liderii oficiali Ion
Cornel Medrea, Pop, Marian Papahagi, Ion Vartic, şi cu
Refugiata vedetele literare, în primul rând
Adrian Popescu, dar şi Ion Mircea,
Dinu Flămând în poezie, Eugen
Uricaru în proză şi, desigur, mulţi alţii
pe care din păcate îi uit acuma.
Rivalitatea dintre Tribuna (de fapt,
D.R. Popescu) şi Echinox plus
Universitate (Mircea Zaciu – va fi o
bombă când se vor publica dosarele lui
de la Securitate) era un subiect curent
al discuţiilor de la cafeneaua Arizona
sau de la Cola. Augustin Buzura, care
beneficia deja de o notorietate
naţională, lucra la Tribuna dar era în
tabăra lui Mircea Zaciu şi avea filierele
lui la Bucureşti. Aspiranţii la glorie,
foarte tineri şi încă necunoscuţi atunci
– Ion Mureşan, Marta Petreu,
Alexandru Vlad, Vasile Dragomir,
Radu Săplăcan, eu însumi, Macarie
Hedeşiu, Dan Gîrbovan – erau foarte
activi în cenaclurile, succesive sau
simultane, în care se făceau şi se
desfăceau glorii de o seară. Tot atunci
la Echinox apăruse o nouă promoţie cu
pe Strada Kogălniceanu, sala de meditaţie, ia o Ion Groşan, Radu G. Ţeposu, Ion Buduca, Emil
dimensiune mitică. Ce serioşi eram pe atunci ! Hurezeanu. Generaţii, promoţii, genii şi
În internat aveam şi colegi de la arte plastice şi talente, poezie, proză şi critică – cu toţii am
de la licee învecinate, cum ar fi “Emil crezut că toate acestea erau importante. Eu am
Racoviţă”, liceu de matematică. debutat în volum în 1977 la Editura Dacia, cu
— Aţi debutat în Tribuna. Ochii lui Homer, în urma unui concurs cum
— Da, m-a debutat D.R. Popescu în Tribuna începuseră să se practice pentru a mai
în 1972 şi a continuat să mă tipărească în anii descuraja legiunile de nou-veniţi în câmpul
următori. Mi-a fost şi “profesor particular” de literaturii. Cu un an înainte – aveam doar 19
literatură şi, iată, azi pot să vă spun, chiar de ani –, revista Tribuna îmi acordase premiul ei
politică. Pentru că acasă, în biroul lui plin de de poezie pe 1976. Premiul pentru filosofie i-a
cărţi de pe Strada Braşov, D.R. Popescu se fost acordat tot atunci unui anume Andrei
exprima foarte liber şi deloc convenţional, deşi Marga. Mi-au ramas în memoria afectivă toţi
apăruseră Tezele din iulie 1971 şi alte redactorii Tribunei de atunci : Ion Cocora,
nenorociri ale lui Ceauşescu, care scăpa încet- Nicolae Prelipceanu, Ion Lungu, Ion Oarcăşu,
încet de frânele lui Ion Gheorghe Maurer (asta Victor Felea, Ion Vlad, Vasile Grunea, Marcel
o ştiu doar azi), iar scriitorul D.R. Popescu era
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
Constantin Runcanu, Vasile Sălăjan, parte a stagiului militar a fost un infern. Am
Constantin Zărnescu… lucrat, împreună cu subunitatea mea, la
— Ce relaţie a fost între Mircea Zaciu şi Fabrica de Cărămizi Jilava, la un loc cu
Securitate ? puşcăriaşii, între altele. Am făcut şcoala de
— Regretatul Mihai Pelin a descoperit un gradaţi în condiţii destul de speciale, pentru că
document din care rezulta că Mircea Zaciu a unitatea de geniu-construcţii era, de fapt, un
fost consemnat la domiciliu. Şi, cum era istoric batalion disciplinar, nu numai soldaţii erau la
militar, comenta că astfel de consemnări la pedeapsă, ci şi ofiţerii, până la colonel, şeful
domiciliu nu-i priveau decât pe ofiţerii activi. unităţii. Cred că era o puşcărie mascată. În
Nu se înţelegea dacă era vorba de Ministerul paralel, fără nici o contribuţie din partea mea,
Apărării sau de Securitate. pentru că eram complet izolat, Ochii lui Homer
— Anterior, aţi panoramat Clujul cultural, făcea o carieră formidabilă, cu zeci de cronici
dar lucrurile bune cu precădere. Cele rele ? literare şi, în final, cu premiul de debut al
— O să vă surprind. Am o amintire foarte Uniunii Scriitorilor. Ochii lui Homer şi
bună a acelor ani. Sunt convins că era mai regretatul poet Florin Mugur, împreună cu
puţin comunism la Cluj decât la Bucureşti. Mai scriitorul militar Oliver Lustig, m-au extras
puţină politică, mai puţină ideologie şi până şi din batalionul de pedeapsă şi m-au mutat, cu
Securitatea era mai discretă şi, poate, mai acordul ministrului Apărării de atunci, un om
profesională. Relaţiile dintre persoanele cumsecade, generalul Ion Coman, la Viaţa
publice aveau o anumită ţinută care sper că, Militară, revista Armatei. Acolo chiar m-am
măcar într-o anumită măsură, se menţine şi azi implicat ca redactor şi am reuşit, împreună cu
la Cluj. Lucrurile acestea nu se uită. Bizar, e ca redactorul-şef, regretatul colonel Dumitru
mersul pe bicicletă sau şofatul sau chiar ca Rădulescu, să modificăm în bine faţa revistei.
mersul pe jos. Eu am o relaţie foarte bună şi cu După armată au venit doi ani de boemă în
Parisul. Mă recunosc oricând cetăţean al Bucureşti, cu un nou volum de poezie, Comedia
Clujului sau al Parisului, dar mărturisesc că, literaturii, în 1980, la Albatros (director Mircea
după atâţia ani, relaţia mea cu Bucureştiul Sântimbreanu), şi cu o tentativă de emigrare
continuă să fie una conflictuală sau, în orice dusă practic până la obținerea pașaportului.
caz, de neaşezare. Clujul anilor ’70, literar dar Am cunoscut-o atunci pe viitoarea mea soţie,
şi în general, era un oraş de trăit. E drept, pe scriitoarea Adina Kenereş, şi am renunțat
vremea aceea, Emil Boc nu era primar. Eu îl pentru o vreme să mai plec din ţară.
cunoşteam doar pe dascălul lui, Redobândirea cetaţeniei române, pierdută în
„eminescianul” Teofil Răchiţeanu, un literat efortul de a emigra, a fost un alt calvar.
plecat în nori. Elevul lui Teofil Răchiţeanu nu — Totuși, înainte de 1989 ați fugit în
ar putea să arate, din păcate, decât ca Emil Boc. străinătate. Povestiți-mi ce și cum s-a
— Cum ați ajuns la București ? În ce întâmplat.
condiții ? — Aşa este. În 1988, am trecut ilegal
— La sfârșitul anului 1977, mi-a apărut la frontiera în Ungaria şi de acolo, după o şedere
Editura Dacia volumul de versuri Ochii lui de câteva săptămâni la Budapesta, cu
Homer. Redactor de carte a fost Mircea Opriţă, interviuri şi poeme tipărite acolo, am ajuns la
şef de secţie Poezie era Vasile Igna, iar Paris. Dar aceasta e o altă poveste, pe care vă
directorul editurii era Alexandru Căprariu. Eu propun să o depănăm cu o altă ocazie. Vă
am plecat să-mi satisfac stagiul militar, cu un mulţumesc.
an şi patru luni, după expresia încetăţenită în — Și eu vă mulțumesc.
epocă, lângă Bucureşti, la Măgurele, unde se Interviu realizat de Alexandru Petria,
găsea IFA – Institutul de Fizică Atomică. Revista Tribuna
Unitatea mea era de geniu-construcţii,
„diribau” în argoul soldăţesc de atunci. Prima
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
Dorel Săndesc
(13 iulie 1959, Orăștioara de Sus)

Preşedintele Societăţii Române de Anestezie şi


Terapie Intensivă (SRATI);
Membru în Comitetul Executiv, World Federation
Societies of Anesthesiologists (WFSA);
Preşedinte, Comisia ATI a Ministerului Sănătăţii
Coordonator naţional, Sistemul de identificare şi
management al donorilor de organe şi ţesuturi în
moarte cerbrală;
Director, Departamentul X, Chirurgie II, UMF „V.
Babeş” Timişoara;
Şef Clinica Anestezie-Terapie Intensivă, Spitalul
Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.

(Câteva proiecte dezvoltate în ultimii ani,


ÎMPREUNĂ cu colegii din SRATI:
- Programul Naţional de finanţare a cazurilor
critice din secţiile ATI;
- Creşterea de trei ori a numărului de donori aflaţi
în moarte cerebrală, cea mai mare creştere din
Europa şi lume în 2013;
- Adoptarea în premieră în România a
Examenului pentru Diploma Europeană de
Anestezie ca şi parte oficială a examenului de medic
specialist ATI-singura specialitate din România, care
face acest pas important spre racordarea învăţământului de specialitate la standardele
europene;
- Programul Naţional de dotare a secţiilor ATI cu aparatura şi echipamente specifice
- Ordinul 1500/2009, ce reglementează pe baze moderne funcţionarea specialităţii ATI).

Mărturie – Prof. Dr. Aurel Mogoşeanu


Mă bucur de evoluţia ascendentă
profesioală şi socială a Prof. dr.
Dorel Săndesc, cum se bucură un
tată de fiul său cel bun.
Prof. dr. Dorel Săndesc s-a născut
ca anestezist în şcoala de anestezie
timişoreană, a crescut şi s-a afirmat
pe plan universitar medical local, pe
ţară şi peste hotare prin calităţile
sale intrinseci, prin muncă şi
învăţătură.
A trecut prin toate treptele şi
fazele vieţii profesionale,
convingător, remarcat, apreciat de
toţi, cu realizări de excepţie. Aş
enumera pe Prof. dr. G. Litarczak, părintele sională excelentă (titluri, cărţi, comunicări,
anesteziei româneşti, pe Prof. dr. Gurman experienţă medicală), bun organizator,
(Israel), Prof. dr. Vaida (SUA), Prof. Piso manager (simpozioane, congrese, locale şi pe
(Regensburg), Prof. dr. Tiberiu Bratu care cu ţară), muncitor, activ, energic, amabil,
ochiul lui de mare psiholog de cititor, de minţi capacitate extraordinară de a face legături cu
omeneşti l-a remarcat de mult. personalităţi din ţară şi din afară, în interesul
De 10 ani a preluat conducerea disciplinei colectiv, instituţional, profesional. Este cult,
de Anestezie – Terapie Intensivă UMF „V. vorbitor de limbi, fluent, spontan şi spiritual,
Babeş” Timişoara, unde s-a format şi reprezentativ ca personalitate.
competent o menţine, o dezvoltă şi în mers o Nu am avut niciodată emoţii (sunt şi am
aduce la cote europene în formarea de rămas un emotiv) când prezenta o lucrare,
specialişti, în cercetare şi granturi, reprezentare conferinţă sau demonstraţie şi nici când era
la congrese, conferinţe, cărţi, invitaţii peste luat la întrebări – ştia tot, nu l-am văzut în
hotare ca speaker la cursuri internaţionale. dificultate.
Cred cu toată convingerea că are toate Nici în Franţa (Lyon) nu s-a lăsat mai prejos,
calităţile de a fi un bun rector: bază profe- când l-a uimit pe profesorul de curs cu
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
executarea unei manevre anestezice dificile. manevre anestezice (ecoghidaje, ecografie de
Nu voi uita frumoasele cuvinte din expresia urgenţă pulmonară şi cranio-cerebrale),
profesorului: Mais tu est un champion şi l-a conduce cercetări şi granturi licitate corect.
angajat cu propunerea de a rămâne în Franţa. Se informează la zi, comunică, ia legătura cu
Patriot, a venit în ţară cu toate regretele o dezinvoltură uimitoare, luptător pozitiv
colegilor francezi. Este puţin aprecierea pentru progres, combativ, decent, logic,
profesorului doctor G. Litarczak, părintele ştiinţific, nu-i ranchiunos. Este ales în diferite
anesteziei româneşti, când fiind la Băile Felix comitete ştiinţifice, premiat (de patru ori),
ca pacient unde i s-a blocat coloana vertebrală felicitat, apreciat ca om de cuvânt, de idei de
şi a ales să vină la “Dodo” să instaleze un profunzime. Respectă porunca a V-a “Cinsteşte
cateter peridural salvator ? părinţii” şi pe tatăl profesional. A realizat
Am fost felicitat de toţi şefii de disciplină şi Asociaţia Anesteziştilor timişoreni numind-o
secţii din ţară pentru norociul ce l-am avut că cu numele meu.
am găsit un aşa competent ca urmaş! Norocul În urmă cu câteva luni a fost ales prin vot
a fost el, “Dodo”, prin capacitatea sa şi prin secret Directorul Departamentului X Chirurgie
potenţialul său multilateral. II UMF Timişoara.
Am simţit încă din perioada rezidenţiatului În final consider că poate să-şi atingă
său că “Dodo” are o stea undeva sus, care obiectivele asumate pe plan universitar de
străluceşte în mintea lui în reflexii multiple. schimbare şi recomfirmare a statului academic
Îmi trăiesc pensionarea împlinit nu numai al Universităţii de Medicină Timişoara, care m-
pentru ce am făcut, dar mai ales prin tot ce face, a făcut fericit ca student, ca doctor, ca profesor,
ce continuă, ce creează “Dodo”. Sunt mândru şi pe care o iubesc.
de el şi cred în evoluţia lui pozitivă, cinstită, Prof. Dr. Aurel Mogoşeanu
muncită. ATI Timişoara
Ridică ştaketa anesteziei româneşti la nivele
europene, introduce cele mai noi metode şi

Prof. dr. Dorel Săndesc:


„Când vii la ATI, copilăria s-a terminat!"
reprezentat de secreţiile umane, în forma lor
patologică de cele mai multe ori. În sânge ne
zbatem, în secreţii respiratorii, în transpiraţii,
în urină. Şi toate saturate de un stres incredibil.
Stresul e ceva inevitabil în această specialitate,
pentru că moartea este o rubrică permanentă",
precizează preşedintele Societăţii Române de
Anestezie şi Terapie Intensivă într-un interviu
acordat ziarului Adevărul.
Potrivit medicului, în ATI există cel mai
mare grad de tentative de suicid, depresii,
consulturi psihiatrice şi toxicomanii. „Există un
impact teribil când faci această meserie.
Depinde foarte mult de structura ta. Pe de altă
„Bine ați venit în cea mai dură, cea mai parte, aici îţi dai seama cât eşti de norocos tu,
stresantă, cea mai mizerabilă specialitate, din ca individ. Îţi dai seama că, de fapt, majoritatea
cea mai dură, cea mai stresantă şi mizerabilă pacienţilor noştri sunt exact ca noi. Pacienţii
meserie din câte există. Pentru că asta este suntem noi, oameni care n-au nicio vină c-au
medicina. Și dacă mămicile voastre v-au trimis ajuns acolo. Doar ghinionul a făcut ca acea
la medicină cu o imagine idealistă în care voi, puşcă nevăzută a destinului, silenţioasă, să-i
îmbrăcați în alb imaculat, livrați în jur viața, nimerească pe ei. Stăm într-un rând, aliniaţi în
sănătate, cu zâmbetul pe buze, trebuie să vă fata destinului, şi constatăm că unul dintre noi
spun că realitatea este cu totul alta. Sunteți pe a picat. Şi este el, şi nu suntem noi", mai
o linie a frontului în care vă luptați cu povesteşte medicul.
moartea". Acestea sunt cuvintele pe care le Sfatul tinerilor venit din partea
adresează Prof. Dr Dorel Săndesc studenților preşedintelui Societăţii Române de ATI este
din primul an de la Facultatea de Medicină. acela că dacă vrei să devii un medic bun trebuie
Pentru cei care doresc să se specializeze în să înveţi din mai multe experienţe, „să te adapi
ATI, informațiile sunt însă şi mai dure. „Când de la mai multe izvoare". "Orice maestru ai
vii la ATI, copilăria s-a terminat. Nu poţi avea, oricât de bun, dacă înveţi numai de la el,
deveni medic bun dacă nu te dedici, iar asta se vei deveni epigon. Eu nu sunt fericit că foarte
poate face renunţând. Aici, în terapie intensivă, mulţi medici părăsesc tara, dar încurajez
miza este să salvezi omul de la moarte, iar experienţele în străinătate. Ideal ar fi ca
mediul în care te lupţi e mult mai periculos majoritatea să se întoarcă, dar este obligatoriu
decât mediul în care-şi desfăşoară activitatea să plece", a mai afirmat prof. Dr. Dorel Săndesc.
minerii. Mediul nostru de viaţă este Sursa: PaginaMedicala.ro
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Profesor doctor Dorel Săndesc:


Sistemul de sănătate trăieşte într-o mare minciună!
Motto: „Dorel Săndesc – un patriot, o persoană spirituală, un caracter demn şi un suflet
minunat. Un dac adevărat, ar trebui clonat de douăzeci de milioane de ori!”- Gheorghe
Zamfir

Domnule doctor, aţi atras de atâtea ori


atenţia autorităţilor în legătură cu
neregulile din sistemul medical. Sunteţi
prea departe de Bucureşti ca să puteţi fi
auzit?
O scrisoare pe care am trimis-o
autorităţilor centrale – la Ministerul
Sănătăţii, Parlament şi Preşedinţie – a fost
determinată de tragedia de la Maternitatea
Giuleşti şi am considerat, în numele
Societăţii Române de Anestezie-Terapie
Intensivă, împreună cu colegii mei, că
trebuia să reacţionăm pentru a nu se găsi
vinovat un om simplu, fără să vedem
adevăratele probleme de fond ale acestui
sistem, un sistem care poate face ca oricând o recunoaştem costurile reale şi să vedem ce
asemenea tragedie să se repete. Am făcut nişte sume putem asigura la buget. Unica soluţie a
propuneri de bun-simţ, pentru a se îndrepta ieşirii din minciună este creşterea bugetului
lucrurile, într-un interval de timp relativ scurt. alocat sănătăţii, pentru a reuşi să tratăm
Ele ar fi de natură să crească siguranţa în oamenii care se îmbolnăvesc.
spitalele noastre şi să asigure un act medical de De ce oare în toată această perioadă de
calitate. când aţi atras atenţia nu s-a întâmplat nimic?
Care erau propunerile de care ar fi trebuit să Să fie vorba de incompetenţă sau de interese
se ţină cont? meschine?
Sunt lucruri evidente care trebuie făcute Mi-e greu să înţeleg ce-i în mintea
urgent. E necesar să rezolvăm problema decidenţilor atunci când rămân opaci la nişte
deficitului de personal, o problemă tolerată în propuneri de bun-simţ. Este clar că e
mod inexplicabil de sistem. În spitalele inacceptabil politic, că ar fi o schimbare prea
româneşti se lucrează mult peste nivelul mare, greu de suportat. Ar da cărţile pe faţă şi
normei şi, inevitabil, există riscul unor erori şi ar arăta că suntem capabili să tratăm doar 30-
accidente medicale. Nu poţi culpabiliza o 40 la sută din patologia poporului român, în
asistentă, pentru că ea e singură pe tură când condiţii cât de cât acceptabile. Prin această
ar trebui să fie trei sau patru. Sistemul sanitar minciună se creează o altă imagine,
nu mai trebuie să se identifice cu sistemul inducându-se ideea că nu banii ar fi problema,
bugetar, cu blocări de posturi, cu reduceri de deficitul de finanţare, ci mai degrabă
personal, cu faimoasa lege "se angajează unul managementul defectuos. Or, fără a exclude
după ce pleacă şapte". Vorbim aici de vieţi faptul că sunt şi asemenea cazuri, nu poţi
omeneşti şi nu te poţi juca cu aşa ceva! Noi spune că toţi managerii sunt proşti în ţara asta.
suntem, practic, o companie care asigură Mai e şi problema numirii conducătorilor de
servicii. O fi statul principalul acţionar, dar e spitale pe criterii politice. Dacă tu eşti forţa
normal să se aloce bani pentru servicii, nu politică aflată la putere la un moment dat,
pentru salarii sau pentru te miri ce! E nevoie ca sigur trebuie să respecţi linia partidului şi cică
pentru numărul de bolnavi, înmulţit cu tu negociezi cu Casa tariful pe caz mediu. Ce
complexitatea cazurilor, să se aloce o anumită negociezi practic? Ţi se transmite ordinul şi tu
sumă. Nu mai vorbim de faptul că s-a ajuns să semnezi contractul. După aceea trebuie să te
nu mai fie bani pentru salarii sau pentru descurci cum poţi. Asta este realitatea!
consumabile, e o altă problemă. Trăim în Ne pleacă medicii!
minciună, cărămida iniţială pe care stă Este îngrijorător acest fenomen al migraţiei
sistemul de sănătate este o mare minciună! În medicilor. Deşi învăţământul medical
toate ţările civilizate, plata se face pe caz. Se românesc are hibele lui, trebuie totuşi spus că
face o clasificare a cazurilor şi în funcţie de gradul de compatibilitate cu sistemele
nivelul de complexitate se primesc anumite dezvoltate din alte ţări este remarcabil. Pe de
sume, negociate cu Casa. Problema e că sumele altă parte, sigur că avem foarte, foarte multe
alocate pentru diverse cazuri sunt de şase, lucruri de făcut. Ăsta e şi motivul pentru care
până la opt ori mai mici decât în alte ţări, în m-am decis să candidez pentru funcţia de
condiţiile în care costurile sunt aceleaşi, iar rector al UMF Timişoara. Eu cred că voi putea
salariile - ce să mai vorbim - mizerabile. Deci - alături de colegii mei - să cresc nivelul
este obligatoriu să intrăm în adevăr, să competitivităţii în educaţa de profil, atât în
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
planul cercetării cât şi în cel clinic. Sistemul alta. Şcoala, în mod normal, trebuie să producă
educaţional reprezintă esenţa profesiei oameni care să fie capabili să facă lucruri bune,
noastre. Suntem dascăli în acea universitate şi utile. Strict pe domeniu, studenţii noştri sunt
trebuie să centrăm activitatea noastră pe aici pentru a deveni medici, nu pentru a face
studenţii şi pe rezidenţii noştri, pentru a le parte dintr-un top subiectiv. Top 3, să zicem,
asigura o pregătire adecvată, care să ţină cont nu este relevant! Imaginea unui om nu poate fi
de motivaţia profundă pentru care ei sunt dată de numărul care-i reprezintă acestuia
acolo, la şcoală, şi care este nu cea exterioară, o poziţia într-un top, aşa cum "modelează"
notă sau o poziţie într-un top. Ei trebuie să valorile societatea de azi De aceea se nasc tot
devină medici buni! Pentru asta se pregătesc, felul de fenomene ciudate, patologice. S-a
şi nu pentru altceva. Trebuie să ne gândim că constatat că, în facultăţile în care se pune prea
atunci când ei ies pe poarta universităţii cu mare accent pe valoarea notei, procentajul
diploma în mână, ca doctori, trebuie să fie celor care copiază la examene este mai mare
capabili să acorde îngrijrile medicale în acord decât în rest. Pentru că ei ştiu că de acea notă
cu nivelul lor de pregătire. depinde imaginea lor şi vor să facă tot posibilul
Se mai iau examene pe şpăgi? pentru a fi văzuţi mai bine. Brodând tot pe
Fac parte dintr-un grup de cadre didactice, aceeaşi temă, companiile care lucrează după
care nu avem nici o legătură cu acest fenomen, sistemul pedepsei şi al recompensei pe termen
dar sigur că am auzit de el, există, creează o scurt sau mediu pot funcţiona bine. Dar pe
imagine negativă în procesul de învăţământ şi, termen lung nu pot da rezultate. Trebuie să dai
fără îndoială, el trebuie analizat serios. Eu cred premii din ce în ce mai mari, pentru acelaşi
că există un orizont de aşteptare, de schimbare rezultat, sau pedepse din ce în ce mai mari.
a lucrurilor şi în acest domeniu. E cazul să Aşadar pedeapsa şi recompensa sunt două
încetăm cu asemenea practici. faţete ale aceleiaşi monede. Dacă vom continua
Aţi iniţiat o serie de conferinţe, să le cu această monedă nu vom obţine mai nimic
spunem "atipice". Cum au decurs ele şi care au de la viaţă.
fost efectele? Ba da, o generaţie de "roboţei"!
Facultăţile de la noi sunt şcoli de pregătire Roboţei, "căţei ai lui Pavlov" şi aşa mai
superioară, dar nu de formare a unor departe! Şi revenim la cum se face pregătirea
tehnicieni în domeniul medical, ci a unor în şcoli... Trebuie să ne axăm pe elemente
personalităţi, a unor intelectuali. Am practice. Omul ăla când iese de pe băncile
considerat necesar să reiau aici o tradiţie a şcolii nu are voie să spună: "Dă Doamne să nu
unor mari maeştri ai şcolii medicale româneşti găsesc vreun pacient grav bolnav, căzut pe
care nu s-au limitat la a preda doar strict partea stradă, că nu ştiu cum să intervin aşa cum
tehnică, ci deschideau ferestre mai largi, spre trebuie, şi nu vreau să mă simt responsabil că
curentele filosofice, teologice, psihologice dacă l-am omorât cu mâinile mele!". Avem
vreţi. Astfel, am iniţiat, la finalurile unor posibilitatea să eliminăm astfel de cazuri şi ne
cursuri sau în preajma sărbătorilor religioase, stă în puteri să schimbăm aceste lucruri.
diverse conferinţe. Ultima a avut ca temă Ce sume vi s-au oferit să lucraţi în
pedeapsa şi recompensa. A fost un real succes, străinătate?
au participat studenţi, rezidenţi, cadre He, he... sumele sunt incomparabile cu
didactice, dar şi oameni din afara Universităţii. nivelul de salarizare de la noi, vis-à-vis de
Amfiteatrul a devenit un spaţiu public de statutul nostru şi de importanţa muncii
dezbatere. Am discutat despre motivaţiile noastre. Cifrele sunt foarte mari, şi acum, fără
profunde pe care le uităm, în intervalul falsă modestie, la titlurile pe care le am, vă
cuprins de perioada copilăriei şi momentul în spun că sunt cu patru zerouri în coadă,
care ne apucăm de lucrul efectiv. A fost o temă bineînţeles în euro sau în lire sterline. Eu am
primită cu mult interes. Le-am arătat că fost "dincolo" şi în perioade în care diplomele
odraslele noastre se nasc cu un dar de la nu erau recunoscute ca acum şi n-aveam drept
Dumnezeu, cu dorinţa de a cunoaşte lumea. Şi de practică. Am reuşit să-l obţin prin proiecte,
noi, încet, încet, ce facem? În loc să-i ajutăm în ca stagiar. Am fost mai apreciat decât în ţară,
acest proces de cunoaştere, începem să le dăm mi s-a propus să rămân, dar ceva mă trăgea
premii! Şi copiii devin dependenţi de aceste înapoi...
premii exterioare, devin nişte "căţei ai lui S-a "prăfuit" noţiunea de patriotism?
Pavlov". Le inhibăm acea motivaţie interioară Nici într-un caz! Sentimentul ăsta zace în
care este atât de mare, care ar fi suficientă noi, în fază de spori, într-o formă latentă, într-
pentru o dezvoltare armonioasă. adevăr sensibil la îngheţul care ne-a cuprins.
Şi la şcoală, totul se învârte în jurul Un îngheţ moral, care ne paralizează valorile şi
topurilor, al premiilor. Se naşte un sentiment speranţele. Însă acei spori nu dispar! Sunt gata
de frustrare pentru marea majoritate a copiilor oricând să izbucnească într-un mediu, într-o
care nu ajung în aşa-zisul top şi de suficienţă la ambianţă potrivită, în lumină şi la căldura unei
cei care şi-au atins scopul, adică premiul, locul societăţi normale.
întâi. Se naşte sentimentul că doar unii pot fi
câştigători, când de fapt realitatea este cu totul Interviu realizat de Marcel Bărbătei
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

No comment: oradetimis.ro – 1 decembrie 2011


Prof. Dr.
Profesorul universitar Dorel Săndesc, şeful Clinicii de Dorel Săndesc
Anestezie şi Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Primind colindătorii
Universitar Timişoara, unul dintre cei mai iubiţi şi de la Orăștioara de
Sus
preţuiţi medici din Banat, a avut amabilitatea să ne (As. culturală
trimită răspunsul său la întrebarea "Ce-aţi face dacă v-aţi „VALEA DACILOR”)
întâlni cu România, într-o dimineaţă, în cafenea?"
- Aş recunoaşte-o uşor, acea fată frumoasă, cu ochii
albaştri de Voroneţ, dar atât de pierdută, ameţită, abandonată şi
murdară, fără dinţi, bând în caverna fosforescentă a barului de zi.
M-aş apropia încet de ea, aş lua-o de mână şi i-aş spune: "Hai acasă.
Şi-au bătut joc de tine şi ţi-ai bătut joc de tine destul, nici eu nu am
fost uşă de biserică, dar acum hai acasă."
I-aş pregăti o baie fierbinte, aş spăla-o încet, cu grijă, i-aş pansa
rănile adânci şi aş unge-o cu uleiuri aromate şi tămăduitoare. Aş
duce-o la prietenul meu, chirurgul, să îi scoată toate cicatricile, de
parcă nici nu ar fi fost, şi i-aş pune dinţi noi, albi, strălucitori, cum
erau odată.
Şi apoi aş iesi cu ea în lume, tocmai de ziua ei, frumoasă peste
măsură, plimbându-ne îndrăgostiţi printre trecătorii împietriţi.
Ruşinaţi, îşi vor ascunde privirea în pământ cei care au batjocorit-
o de atâta timp fără să o vadă măcar, iar eu voi păşi zâmbind, cu
privirea pierdută în albastrul ei de Voroneţ, la braţ cu ea: Mama
mea, Iubita mea, Prietena mea, Fiica mea, România mea!

„Almanahul scriitorilor de la noi”


OCTAVIAN C. TĂSLĂUANU
S'a născut în comuna Bilbor (comit. Ciuc), din familie
preoțească, la 1876. Studiile liceale le-a făcut în Ungaria,
iar cele universitare în București. În cursul studiilor
universitare a fost profesor de limba și literatura română
și istoria Românilor la liceele particulare din București.
Dela 1902-1906 a fost secretar la Consulatul General al
României din Budapesta.
Dela 1906 e secretar al „Asociațiunii pentru literatura
română și cultura poporului român" cu sediul în Sibiiu.
E director al „Muzeului Asociațiunii", în care calitate a
adunat foarte multe obiecte pentru Muzeu și a făcut studii
etnografice și de artă poporală. În Budapesta a întemeiat
tipografia „Luceafărul”, în editura căreia au apărut mai
multe opere literare de ale scriitorilor dela noi și din
România.
A publicat:
„Informații literare și culturale", edit. W. Krafft, Sibiiu,
1910.
Redactează:
Dela 1903 revista „Luceafărul", care e în anul X de
existență.
Dela 1906 revista Asociațiunii „ Transilvania".
Dela 1911 „Biblioteca poporală a Asociațiunii", care are
peste zece mii de abonați țărani, ca membri ajutători ai Asociațiunii.
Sub îngrijirea dsale apare „Biblioteca scriitorilor dela noi", ce se publică în editura „Librăriei
Naționale" S. Bornemisa.
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
Poporanismul
— fragment —
Cultura, arta și literatura nu ceea ce se potrivea numai
pot fi niște privilegii numai felului ei de a fi. Nu avem să
pentru clasa cărturarilor, ci ele scriem pentru ea, „apa care
trebue să se transforme în curge", ci pentru întregul
bunuri ale poporului întreg, popor, „pietrile cari rămân", și
prin urmare și ale țărănimii. De rostul întregei noastre lucrări
aceea cărturărimea noastră are intelectuale era să asimilăm
datoria morală a se strădui în „pătura superpusă", făcându-o
toate manifestațiunile ei deopotrivă cu masele mari ale
culturale și artistice să se poporului".
apropie de popor și, în acelaş Așa gândea cea mai
timp, să se îngrijască prin toate strălucitoare minte a neamului
mijloacele a ridica nivelul nostru, Mihail Eminescu.
cultural al țărănimii. Căci Acest poporanism îl
numai când vom avea o întâlnim în toate literaturile
țărănime bine situată popoarelor și poporanismul
materialicește, disciplinată numai astfel înțeles poate avea
moralicește și cultă, și când Dezrobirea Muncitorilor (Lumea
un drept de esistenţă viitor în
ideile conducătorilor ei Nouă 11, 1895) artă și în literatură.
intelectuali vor trăi în Pe aceste căi au îndreptat nu
cunoștința tuturora, numai atunci se va realiza numai literatura ci întreaga artă, criticii de artă
adevărata unitate culturală. Când se va realiza ai Angliei: Ruskin, Morris și Crane cari cer o
acest ideal, atunci scriitorii și gânditorii artă poporană, o artă pentru toți. „Arta ce o
neamului vor fi cunoscuți și la țară, căci ei vor căutăm — zice Crane - este arta la care ia parte
fi expresia superioară și organică a sufletelor toată națiunea; numai această arfă poate
înfrățite cu munca ogoarelor. deveni o putere, care-i mână pe toți, numai a-
În acest caz și arta și literatura vor fi ale ceastă artă va înceta de a fi o jucărie scumpă
tuturora. pentru cei puțini".
Dar ce înțelegem astăzi sub poporanism în În străinătate există o mișcare puternică
literatură? pentru democratizarea artei. Și celor ce se tem
Iată ce cred eu că trebue să înțelegem: Literatură că prin această coborâre a artei, i-ar scădea
poporanistă e aceea care se adresează, fără deosebire valoarea, le răspunde așa de frumos
de clasă, întreg poporului, e aceea în care prin pedagogul Gurlift: „Tendința de a cultiva
limbă, prin cugetare și prin simțire se reoglindeşte poporul prin artă este serioasă și rodnică. Dar
sufletul poporului. toți cei ce lucrăm la ea am părăsii nădejdea că
Literatură poporanistă e întreagă literatura democratizarea artei i-ar aduce acesteia puteri
noastră poporală artistică, e literatura plină de nouă. Tendința artei este aristocratică, puterile
poezie a cărților bisericești, a cronicarilor și ei sunt în cei puțini, în cei tari, în indivizi. Nu
literatura artistică a scriitorilor poporali. vom avea un popor de maeștri, dar vom avea un
Literatură poporanistă e, mai departe, partea popor care pricepe pe maeștri săi, care-i admiră,
aceea din literatura cultă, care poate fi care-i ascultă!
înțeleasă și simțită de poporul întreg. Așa cred că trebue să înțelegem
Poporaniști sunt deci în parte și scriitorii: C. poporanismul în artă. Și nădăjduim că și
Negruzzi, Alexandrescu, A.Russo, Alecsandri, artiștii noștri se vor strădui ca creaţiunile
M. Kogălniceanu, I. Slavici, M. Eminescu, Al. sufletului lor să trăiască în sufletul neamului
Odobescu, I.L. Caragiale, G. Coșbuc, Al. întreg.
Vlahuță și alți scriitori tineri de seamă. În Astfel vor împlini cu toții chemarea
opera fiecăruia dintre aceștia găsim creațiuni, poetului Vlahuță pe care o adresează
cari se adresează neamului întreg, cari pot fi purtătorilor cuvântului!
înțelese și gustate atât în saloanele orașelor cât Voi, căror vi-s'a dat solia sfântă
și în șezătorile dela sate. De preoți ai acestei mari puteri;
Literatura poporanistă e deci literatura care Voi, în al căror suflet se frământă
încălzește deopotrivă, ca un soare, sufletul Întunecate valuri de dureri
întreg al poporului.
D-l I. Slavici ne spune că așa a înțeles Și gânduri de-un întreg popor gândite
poporanismul și Eminescu: — Nu duceți minunatul vostru dar
„Eminescu — zice d. Slavici — care nu era Ofrandă manilor nelegiuite;
eşit din mijlocul poporului, ținea să se Ci, ca pe sfânta masă din altar
potrivească întru toate cu poporul, pentru că
numai așa putea să străbată și să rămâe. — A 'mpărtăşirii taină preacurată,
Pătura superpusă, din care eşise el, era în Așa cuvântul să vi-l potriviți
gândul lui ceva întâmplător, stricat și efemer; Ca mii de inimi la un fel să bată
tot stricat și efemer trebuia să fie deci și tot Și miilor de veacuri să vorbiți.
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Comedia zilei
„Fă sonete, scrie ode / Pentru domni, pentru boieri”
«Subita intransigență morală a unor oameni
care făcuseră, ei înşişi, semnificative
compromisuri şi, deci, nu aveau autoritatea de
a manifesta maxima inflexibilitate, este un
fenomen tipic de incoerență morală : oamenii
tuturor compromisurilor sau, cel puţin,
oamenii multor compromisuri devin cei mai
gălăgioşi judecători morali ai semenilor lor.
Cum sintetizează Augustin Buzura situaţia
(referindu-se însă la perioada de după 1990),
„iepurii“ îmbracă „blănuri de tigri“ şi
vociferează neobosit. Fenomenul ar trebui să
ne fie perfect familiar : nu numai că a făcut Adrian-Paul Iliescu
ravagii adesea, în istoria autohtonă, dar l-am adică nu are un
putut constata, pe viu, în multiple forme, şi caracter pur comercial, cu dezavantajele şi
după 1989. Cu toate acestea, puţini dintre libertatea care derivă dintr-o funcţionare
contemporani au o viziune clară asupra lui, autentică de piaţă. Pasiunea serviciilor secrete
deoarece vacarmul mediatic şi maniheismul pentru presă şi ziarişti e incontrolabilă, dar
prevalent în cadrul său creează o totală devastatoare. S-ar putea crede că aceste servicii
confuzie morală. nici nu se ocupă cu altceva. Presa culturală,
Lucrurile sunt limpezi doar pentru aceia atâta câtă mai există, formează un singur grup
care, stând pe margine şi conservându-şi de interese, dominat de o periculoasă gândire
libertatea de gândire, au putut să-şi menţină unică. Gândirea unică atacă programatic şi
autonomia faţă de stereotipurile curente. În agresiv o inexistentă, deşi atât de necesară,
perioada postcomunistă, un asemenea corectitudine politică românească. Mai este
observator independent a fost, spre exemplu, meseria de ziarist o meserie respectabilă ? Mai
Ileana Mălăncioiu. În convorbirile avute cu depinde libertatea românilor în vreun fel de
Daniel Cristea-Enache, poeta semnalează presă ? De ce avem oameni de presă atât de
diverse forme ale fenomenului la care se bogaţi într-o ţară atât de săracă ? Oare nu se
referise şi Augustin Buzura, precum şi, mai câştigă prea mulţi bani din presă comparativ
înainte, Camil Petrescu. Ea observă că „Stelian cu alte meserii, în aceeaşi economie săracă ?
Tănase, care nu s-a remarcat nici prin cărţi, nici Sunt mai importanţi « presarii » decât oamenii
prin cine ştie ce curaj înainte de Revoluţie“ din învăţământ, sănătate, justiţie sau cultură ?
ajunge ulterior „să se uite la sine ca la un fel de De mulţi ani, nimeni nu a mai pus nici o
Soljeniţîn al nostru“ ; că Ana Blandiana şi-a întrebare clară despre legitimitatea presei. S-a
uitat subit şi o parte din biografie, dar „şi o subînţeles că Măria Sa Presa luptă pentru
parte din opera sa. Şi nu una oarecare, ci aceea democraţie, şi deci nu poate fi pusă în discuţie.
care a propulsat-o în vârful ierarhiei“ ; sau că Numai că, în anii din urmă, « cavalerii
Gabriela Adameşteanu, „care – aşa cum dreptăţii » au ajuns să fie percepuţi de masa
spunea Paul Goma – înainte de 1989 tăcea atât tăcută ca la fel de corupţi ca şi clica abjectă a
de tare încât tăcerea ei se auzea până departe“, politicienilor. De care « pixarii » sunt legaţi
a devenit subit ultraautoritară, îngăduindu-şi ombilical. Rămânând neschimbată – de ce să
să someze pe cineva cu imputarea : „de ce nu mai evolueze dacă e atât de bună ? –, presa a
aţi fost martir ?“ („o asemenea întrebare“, devenit o forţă retrogradă. Capabilă să
comentează foarte judicios poeta, „nu avem provoace dezastre în următorul timp. Cele
dreptul să-i punem nimănui pe lumea câteva răspunsuri şi mai multe întrebări de
aceasta“, deoarece „de vreme ce suntem vii, mai sus mi-au fost sugerate de unele poeme
nici noi nu am fost martiri“) » (Adrian-Paul din veacul al XIX-lea având ca temă cenzura.
Iliescu – Anatomia răului politic, Editura Gheorghe Sion, autor al Suvenirelor
Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, contimpurane (1888), a fost un bun poet
Bucureşti, 2005, pp. 89, 90). ocazional (Limba românească : “Mult e dulce
Avem, da sau nu, o presă liberă ? Nu, nu și frumoasă /Limba ce-o vorbim, / Altă limbă-
avem o presă liberă. Presa (cea scrisă, vorbită armonioasă /Ca ea nu găsim. // Saltă inima-n
şi, mai ales, de televiziune) e integrată plăcere / Când o ascultăm, /Și pe buze-aduce
grupurilor de interese. Două observaţii se miere / Când o cuvântăm. // Românașul o
impun imediat. Mai întîi, acţionariatul nu e iubește / Ca sufletul său, / Vorbiți, scrieți
transparent şi, în multe cazuri, e situat în românește, Pentru Dumnezeu. […]”), ca şi un
paradisuri fiscale. Cu toate acestea, acţionarii bun traducător din franceză şi, mai ales, din
intervin cotidian în politica internă a României greacă. A condus Revista Carpaţilor (1860-1861).
şi îi folosesc pe ziarişti pentru a obţine diverse A fost şi socrul, post-mortem, al celebrului
avantaje economice. În al doilea rând, aproape Mateiu I. Caragiale.
nici o întreprindere de presă nu e rentabilă, P.R.
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
Cenzorul meu
1822, Mamorniţa, Cernăuţi – 1892, Bucureşti
George Sion
Domnul cenzor, om de treabă,
Întâlnindu-mă-ntr-o zi :
« Sionaş, glumind mă-ntreabă,
Ce ai tu a-mi bănui ?
Poate foarfeca-mi nu-ţi place
Unde ştie-a ciocârti ?
Dar eu, dragă, n-am ce-ţi face ;
Aşa lucruri dacă scri
Nu-ţi dau voie-a tipări.

Ştiu că-n ţară-s multe rele


Care cer a se-ndrepta !
Ştiu că patimele-s grele
Pentru biata muza ta :
Ştiu că de negustorie
Orice post îţi pare-a fi.
Dar s-o scrii e nebunie,
Şi de-aceste dacă-i scri,
Frate, nu poţi tipări.

Ştiu că-n ţară nedreptatea


Este-un rău nevindecat,
Şi că toată răutatea
Este-n oamenii de stat.
Ştiu că toată ţara plânge ;
Dar nu-i chip de a gândi.
Trebuie să curgă sânge...
Şi de sânge dacă-i scri
Nu-ţi dau voie-a tipări.

Satire de vrei a face,


Trebuie să te cumpăneşti ;
Ştii că multor nu le place
Unde-i doare să-i loveşti.
Pe judecători ce pradă
De te-i pune-a biciui,
Intru eu cu ei în sfadă,
Şi de dânşii dacă-i scri,
Nu-ţi dau voie a tipări.

Despre drepturi siluite


Despre rele trebi de stat,
De hoţii meşteşugite
Ce se fac neîncetat ;
N-ai nici un cuvânt a spune ;
Nu ai drept a le lovi,
Trebui să le iei de bune,
Căci oricum dacă vei scri
Nu-ţi dau voie-a tipări.

Fă sonete, scrie ode


Pentru domni, pentru boieri :
Scrie orice despre mode,
Despre coarne sau muieri.
Ciocoism şi umilire
Predică cât vei pofti ;
Şi atunci cu mulţămire,
Orice fleacuri dacă-i scri,
Îţi dau voie-a tipări. »
(1845)
Desene preluate de pe pagina editurii Compania
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
IOAN cavaler de PUŞCARIU
S'a născut în Sohodolul Branului, la 10 Octomvrie 1824,
Gimnaziul l-a făcut în Braşov şi Sibiiu. În Sibiiu a făcut şi teologia
şi studiile iuridice la academia de aici, după ce terminase întâiu
în Cluj studiile filosofice şi fisice. La 1848, 15 Maiu, a fost „stegar"
la adunarea naţională de pe „Câmpul Libertăţii", care l'a ales
membru al comitetului naţional permanent. Desfiinţânduse
comitetul s'a refugiat în România, de unde s'a rentors numai
după pacificarea ţării, ocupând apoi slujbe de stat. Cariera şi-a
început-o ca asesor în districtul Făgăraşului şi a fost unul dintre
acei puţini Români, cari au dus-o până la jude de Curie. La l890
s'a penzionat şi azi trăieşte în Bran.
Lucrări:
1. Causa română, 1872.
2. Consideraţiuni asupra timpului şi spaţiului, 1878.
3. Comentar la patenta urbarială din 1854.
4. Die romänische Amstsprache.
5. Mărul, 1883.
6. Date istorice despre familiile nobile române.
A colaborat la: „Telegraful Român" şi la „Viitorul", pledând pentru activitate. A dat primul
impuls pentru înfiinţarea „Asociaţiunii transilvane". E membru al Academiei Române.

Recerințele unul literat


De vreai să freci de literat,
Trei lucruri ia 'n vedere:
Să moşteneşti pe-un unchiu bogat,
Să n'ai lipsă a cere; Păstrează să poji tipări
Făr' de prenumerare;
Testează celor ce-ar ceti
Un fond de premiare.

Orăştia mea
Fiecare oraş există în tot atâtea
variante câți oameni i-au respirat aerul.
Fiecare oraş are zbaterea sa şi propria
cromatică, doar că Orăştia mea este
unică.
Oraşul meu nu e reprezentat nici
măcar de munții sau apele lui, ci de noi,
cei care mișunăm zi de zi pe străzile
pline de istorie ce se împletesc la fiecare
colţ de stradă. Oraşul meu e o furtună de
culori îmbinate în nu prea marile clădiri
ce se înalță grațios înaintea falnicilor
munți.
E locul în care viaţa mea a luat curs,
a început să înflorească.
În acest oraş mi-am format caracterul
şi sper ca tot mai mulți oameni să fie im-
presionați de oraşul meu.
Oana-Maria Bistrian
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Orăștie – mai mult decât un oraș


Orăștia „mea”, cu siguranță, nu e cu nimic mai prejos decât
Clujul „meu” sau Bucureștiul „meu”, orașe cu care nu am prea multe
tangențe. Cu străzile sale deschise, cu acele câteva garduri vii si acei
câțiva copaci ce apar asemenea oazelor in deșerturi, cu arhitectura
comunistă a blocurilor și unghiul înclinat al orașului care îți dă tot
timpul senzația că urci si cobori Mont-Blancul, Orăștia pare să fi fost
construită pe fugă. Și totuși, cu cât te apropii mai mult de centrul
micului municipiu, cu atât frânturile modernizării devin mai
accentuate. Traficul infernal ce se formează de cele mai multe ori îți
da senzația că te afli în unul dintre acele megalopolisuri fascinante și
în același timp asurzitoare. Ai crede că într-un orășel ca acesta viața e
mai liniștită. Greșit! Fiecare se grăbește și toți trebuie să ajungă
undeva, indiferent dacă este vânzătoarea care tocmai curată geamul
magazinului sau tinerii care, în diminețile de primăvară, se opresc la cafenea înainte de a începe
o zi de școală identică celei de ieri. Nimeni nu are timp să se oprească sau să privească în jurul
său. Ai crede că și astrele au obosit în urma acestui nonsens ce s-a infiltrat în viețile noastre,
încetând să mai facă vreo schimbare, iar când încearcă acest lucru, tot ce fac este să repete ceva
ce s-a mai repetat de atâtea ori. Vine ploaia. Aceeași ploaie plină de amărăciune ce mângâie
asemenea unor lacrimi obrazul acum plin de imperfecțiuni al pământului sau aceeași ploaie
plină de furie pe tot ceea ce este viu și cugetă, dar care se răzgândește repede si dispare. În ceea
ce privește iarna, iarna adevărată, de aceasta nu mai putem vorbi. An de an încearcă să-și
găsească un loc pe betonul rece al orașului, dar an de an este refuzată aproape cu desăvârșire.
Timpul este viață și moarte, și toți cădem pradă lui, dar cu siguranță, Orăștia pe care eu am
început să o cunosc, niciodată.
Silvia Beldiman

Africa din mine

Am găsit replica asta la sfârșitul unui film,


nu mai știu care, m-a marcat nu acțiunea în
sine, ci aceste cuvinte. Animalelor le este
simplu, știu că-n fiece zi trebuie să facă ceva,
să fugă, să rumege sau să rupă, să sfâșie ori să
moară.
Mie ce-mi este hărăzit în astă Africă?
În fiece dimineață mă trezesc și după
scurta-mi conversație cu Mântuitorul, dau
leului dintr-o bucată de antilopă, sub formă
de cafea și fum de țigară, apoi fug. Fug spre
vremelnicele-ndatoriri ce mi se pare că de la
mine, leul lumii, le așteaptă; astfel, dau iar
jertfă bucata de antilopă pe altarul cotidienei
nebunii. Bucăți din mine răsfrânte-n timp și
semeni. Alerg apoi spre magazine, atenta
antilopă din Africa cea mare nu are a se teme
decât de leii cei flămânzi, flămânzii-mi
„În fiece dimineață, o antilopă se trezește în prădători mă-mbie în suave măști pe palide
Africa și în fiece zi știe că trebuie să alerge mai fețe cu marfa lor, ei nu vor carne, ei o vând, ar
repede decât leul dacă nu vrea fie mâncată, ca vinde și suflete, dar nu le stă în putere; pe bani
a doua zi să se gândească la a doua zi. cumperi doar marfă și ei în asta se afund.
În fiece dimineață, un leu se trezește în Parcursul vieții te face să întâlnești mulți
Africa și în fiece zi știe că trebuie să alerge mai oameni și dintre ei există o persoană care nu
repede decât antilopa dacă nu vrea să moară este ca toate celelalte. Este acel cu care ai putea
de foame, ca a doua zi să se gândească la a să vorbești ore în șir și să nu te plictisească,
doua zi. acel căruia ai putea să-i spui lucruri fără să te
În fiecare zi, cineva se trezește și nu numai judece, acel pe care nu-l vei lăsa să-ți scape
în Africa și în fiece zi știe că trebuie să alerge niciodată.
mai repede dacă vrea ca a doua zi să se Mai apoi, alerg de hienele flămânde ce
gândească la… a doua zi”! pândesc; ele nu au curajul leului să atace, nu
fug după pradă ci așteptă un dărab de hoit pe
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
care vremea-l lăsase în urmă-i, eu l-am uitat, Timpul să decidă de va mai fi o seară și o zi a
dar ei îl aduc pe tapet, dându-i trecutului sufletului meu. O certitudine am din fugă-mi
valoarea zilei de actual, de hrănesc hienele reținută: o să-l ascult doar pe cel ce-mi
mele cu amintirile ce dor, au sadica plăcere de vorbește cu ochii, o să-l înțeleg doar pe cel ce
a veni în haită să-nfulece. Trăiesc din trecut ca îmi atinge sufletul fără ocolișuri și o să mă
să nu poată vedea viitorul, sunt prea mici și implic doar atunci când am încredere deplină
slabe pentru ziua de azi, de privit în ochi, nici în cineva. Și mâine:... „de va mai fi mâine… o
vorbă să te poată privi, nu au demnitate, ele să mai dau și mâine prinos de rugă
doar îți mănâncă nervii tocând ce a trecut, Creatorului și jertfă de cuvinte ’nsâgerate
dorindu-te jos acolo în cloacă, că doar, cum leului.”
poți tu să nu fi parazit când ele sunt, de ce să Antilopele Africii fug zilnic, dar nu zilnic
ridici capul, de ce să fii tu însuți, de ce să alergi un leu se hrănește cu ele. Pline de foame
spre mai bine, când trebuie să te ferești de vremuri, sofisticat e leul. Cu toată-mi fuga în
hiene? Astfel, mai dau leului un crâmpei de Africa mea, am iubit, am pierdut. Mi-a fost dor
antilopă, un ceva scris să poată citi. Aci, în și milă, dar am rănit, am avut încredere, dar
Africa din mine, în fiece dimineață, un leu rage am făcut greșeli. Din toate acestea am învățat!
ca antilopa să fugă, cum și eu fug. Am învățat să mulțumesc zâmbetului ce-mi
La amiaz', fug din căldura Africii, mă trag face ziua lumină, am învățat să mă ridic atunci
la hodină, dar leul, leul nu se oprește, mai vrea când cad și de cad, iar să o iau de la capăt
hrană, el, prădătorul, nu cere, vine și o ia. Din pentru că nimic nu mă oprește să stau drept,
liniștea-mi sufletului rămâne o scrijelitură, din cum nimic nu mă oprește, căzut fiind, să stau
tot se-nfruptă el. Îmi ia, hapsânul și foile scrise în tină. Am învățat că trebuie să știu să mor și
și gândurile ce nu au prins viață. Încercări să-nviez în fiece zi, deoarece viața-i continuă
mentale de răzvrătire, mai bine zis repunere în moarte...
adevăr, nu leul a trăit în locul meu, el lasă În fiece zi, în Africa, o antilopă fuge de un
acvilelor din hoitul de povești și vorbe, fără să prădător, cum în fiece zi, Africa-mi renaște!
simtă o singură clipă ce am simțit eu. Dan Orghici
Seara, ei, seara, nu știu ce va mai face leul,
sunt doar la amiaza Africii din luntru-mi; las

In memoriam: pictorul Aurel Nedel


(19 ianuarie 1930, Vaidei - 19 ianuarie 2014, Vaidei)

Omul de aleasă omenie, artistul de înaltă valoare, Aurel Nedel, care a


văzut lumea și natura în lumina din divina lumină, reflectată în creația
sa în toate culorile curcubeului, a închis ochii, sub povara unei
groaznice dureri. S-a dus în întunericul mormântului.
Nu va mai vedea niciodată îndrăgita lumină, nici culorile nemurite
în tablourile sale, căci a pierit la 19 ianuarie, în ziua în care s-a născut,
în 1930.
Legat trup și suflet de satul natal, nu s-a dus prea departe, a rămas
să se odihnească lângă părinții și strămoșii săi din progradia
Vaideiului de Orăștie. Convins, ca și poetul Lucian Blaga, că
„Veșnicia s-a născut la sat", în cimitirul satului și-a ales veșnicia. Cum
Octavian Goga a fost poetul Rășinarilor, Coșbuc al Hordoului, Blaga
al Lancrămului, satul cu nume de lacrimă, Aurel Nedel a fost Pictorul
Vaideiului, cu oamenii, casele și pomii lui înfloriți (vezi tabloul Case
și pomi înfloriți), cu livada, cu pădurea în care el și-a petrecut atâta
vreme, cu varietatea florilor pe care le-a însuflețit printr-o bogată
gamă cromatică.
Nedel rămâne un pictor al satului ca acela din lirica poeților amintiți,
dar la fel ca ei, rămâne și un artist național de prestigiu, care a expus la
Praga, Moscova, Tel Aviv, Helsinki, Lisabona, Teheran, Berlin, Bratislava și
în numeroase alte orașe renumite.
Prin opera lui a dus imagini grăitoare din frumoasa imagine a ţării și a oamenilor săi pe care
i-a portretizat cu toată dăruirea și talentul. (v. Portret de muncitor).
A fost un artist talentat, fără ifose, un mare muncitor care a ascultat sfatul maestrului său,
Alexandru Ciucurencu, care i-a spus: „Mata ești un colorist excepțional, în atelier trebuie să stai
zilnic, cel puțin opt ore în fața șevaletului". El a lucrat, ca harnicii țărani, zi-lumină. De multe
ori îl vizitam la atelierul său din strada Eforiei, la ultimul etaj al unui bloc înalt.
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
A fost un pictor de notorietate. La toate expozițiile lui de la Casa
Armatei și de pe strada Calderon, participa o mulțime de îndrăgostiți
de frumos. S-a bucurat de un real prestigiu în rândurile criticilor de
artă și în mijlocul generației sale, din care fac parte bunul său
prieten Traian Brădean, C. Piliuţă, Achiţenie, C. Baciu, Marius
Cilievici, Sabin Bălaşa și alți câțiva pictori iluștri, între care el
ocupa un loc de cinste.
Mulți dintre ei au plecat în lumea în care nu este nici durere,
nici întristare, acolo unde numele lor, devenite renume, se
întristează pe cruci, „ca pașii într-o biserică".
Acum pleacă și el după ei, lăsându-ne în suflet durerea, și mie
personal prietenia și imaginea copilăriei mele.
Sunt convins că toți aceștia și mulți alții zic acum „Să-i fie
calea lină spre veșnicie!".
Ion Dodu Bălan

Aurel Nedel,
Autoportrete

Aurel Nedel,
Natură statică cu fructe
și linguri

Aurel Nedel,
La pozat
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Orăștia descrisă de călătorul turc Evliya Çelebi


Adrian-Iulian Secui
Pentru Orăștie, anul 1661 aduce
ultima invazie turcească. Cu armata
turcilor, vine și Evliya Çelebi, călător și
istoric turc, de la care ne-a rămas o
descriere sumară a cetății. Pentru
început ar trebui explicate cauzele
prezenței turcești în Transilvania. La
mijloc de secol XVII, Principatul
Transilvaniei se afla în zona de
confluență a imperiilor habsburgic și
otoman. Din punct de vedere politic
principatul era sub suzeranitate
turcească, plătea turcilor un dar anual de
complezență în valoare de 10000 ducați,
iar principele transilvănean, înainte de
instalare, trebuia confirmat de Înalta
Poartă. La 1660 este ales – de către Dieta
transilvană – ca principe János Kemény,
care hotărăște recunoașterea
suzeranității habsburgice și ieșirea de
sub suzeranitatea otomană. Lucru deloc
pe placul turcilor care trimit în regiune
pe serdarul Köse-Ali pașa cu misiunea
de-a readuce lucrurile pe făgașul normal
și a instala ca principe pe Mihai Apafi I
(Apafi Mihály). Las mai jos pe Evliya
Çelebi să descrie evenimentele, așa cum
apar în lucrarea lui de căpătâi
Seyahatname sau Cartea Călătoriilor:
„... și am mers din nou tot prin valea Pentru turci lucrurile merg bine. Mihai
Streiului timp de o jumătate de ceas și am Apafi I este instalat ca principe în 14
ajuns, spre sud-est, pe o culme înaltă. Pe când septembrie 1661. János Kemény este omorât
mergeam așa prin pădurea deasă ce o în bătălia de la Seleușul Mare la 22-23 ianuarie
acoperea, deodată, pe la miezul nopții, am 1662. Orăștia se va reface rapid după
văzut un foc mare. distrugerile turcești. În 1663, Mihai Apafi
- Ce-o fi asta ? îl întrebarăm pe prizonier. înființează Colegiul Reformat, iar în 1665 îl
- E Orăștia - zise el - pe semne că oastea aflăm pe Mihail Halici ca rector al colegiului.
voastră a atacat orașul acela, dar de aici până Șase ani mai târziu după prima “vizită” - în
acolo drumul ține două zile. Auzind acestea anul 1667 - Evliya Çelebi trece din nou prin
ne-am liniștit.” zonă, de data asta în misiune diplomatică.
„Cetatea Orăștiei. Deși este supusă crailor “Orașul Orăștie. Este primul conac. I se spune
Ardealului, totuși se află în stăpânirea cetatea Orăștiei. Această cetate bogată părea
ungurilor-sași (Saz Madjarlari, e vorba de sașii acum ceva mai reparată (a fost arsă de către
ardeleni) în ea aflându-se ostașii împăratului turci doar cu 6 ani în urmă, vezi anul 1661), iar
austriac, aceștia nu capitulaseră, ci plecaseră, judele și căpitanii ei au venit să se închine,
lăsând cetatea goală. De aceea orașul a fost ars. aducând, în semn de închinare, o sută de
Cetatea, de formă rotundă, se află însă la căruțe de zaherea (provizii alimentare pe care
poalele unui deal și era puternică, șanțul ei era țările române erau obligate să le pună la
plin cu apă. Avea un oraș mare, împodobit cu dispoziția armatei turcești). Ordia fiind
tot felul de palate, hanuri și biserici, încât era îmbelșugată, toți și-au procurat zaherele din
un oraș frumos, cu vii și grădini, cu târg și oraș. De aici, mergând șapte ceasuri către
bazar. Când a fost ars, s-au găsit în el atâtea miazăzi (de fapt mergea către vest. Evliya
bogății și provizii, încât ostașii islamului s-au Çelebi se orienta greu într-o țară străină), am
îmbogățit și s-au îmbelșugat. Pornind cu trei ajuns la cetatea Deva.”
sute de ostași pe dealuri și prin vii, am luat și "Descrierea cetății Orăștie (Sazvar). Cetatea
de aici prizonieri și prăzi și, vânzând totul în era așezată pe malul unei ape și la poalele unui
tabăra islamică, am câștigat, împreună cu cei munte, este zidită din piatră și era, deci, o
trei sute de viteji, trei sute de guruși, încât cetate puternică cu un oraș întins. Ali Pașa a
osteneala și necazurile nu au fost în zadar. incendiat-o și pe aceasta. Acum se află din nou
Plecând a doua zi din această cetate, am mers într-o stare mai înfloritoare decât în trecut,
șase ceasuri spre miazănoapte (în realitate fiindcă este un loc foarte productiv, având o
mergea spre est) și am ajuns la cetatea Vințul
de Jos.”
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
zece volume numită Seyahatname sau Cartea
călătoriilor.
A luat parte la campania militară otoma nă
din 1657 împotriva lui Gheorghe Rákóczi al II-
lea, la expedițiile întreprinse în 1659 împotriva
lui Constantin Șerban, care ocupase scaunul
Moldovei în noiembrie 1659, precum și
împotriva domnului Țării Românești, Mihnea
al III-lea Radu, care se aliase cu principele
Transilvaniei în lupta de eliberare de sub
dominația otomană. În anii 1660-1661 îl găsim
pe Evliya Çelebi participând la campaniile
conduse de serdarul Köse-Ali pașa pentru
supunerea Oradiei, până la instalarea lui
Mihail Apafi ca principe al Transilvaniei
(septembrie 1661). Șase ani mai târziu ajunge
la Alba Iulia într-o misiune diplomatică la
principele Mihail Apafi. Pleacă de aici, cu o
scrisoare de recomandare a principelui Mihail
Apafi, la domnul Țării Românești, Radu Leon
(1664-1669), iar de acolo a trecut în Moldova.
câmpie mănoasă, vii și grădini. De acolo, am În timpul desfășurării acestor expediții Evliya
plecat spre apus, mergând timp de șapte ore a avut prilejul să străbată în lung și în lat
de-a lungul marelui râu Mureș, am trecut prin Moldova, Țara Românească și Transilvania,
sate înfloritoare și prospere." chiar și Bosnia și o parte din Polonia, lăsându-
Câteva informații despre Evliya Çelebi. S-a ne însemnări deosebit de prețioase despre tot
născut în anul 1611 la Constantinopol într-o ceea ce a văzut, a auzit sau a trăit el însuși.
familie înstărită, tatăl său fiind bijutier al Moare la Cairo în anul 1682.
Curții. Ținând cont de situația materială bună Dicționar: órdie, ordii, s. f. Hoardă, oaste
a familiei, în copilărie are parte de o educație (turcească sau tătară); tabără militară. Mulțime
aleasă la diverse școli elementare și mare de oameni; gloată. – Din bg., scr. ordija.
ecleziastice. În 1640 a părăsit Istambulul și Sursa: DEX '98.
timp de 40 de ani a bătut în lung și-n lat zahereá, zaherele, s. f. Provizii alimentare pe
Imperiul Otoman precum și regiunile care țările române erau obligate să le pună la
adiacente, observând și consemnând locuri, dispoziția oștilor otomane.
fapte, evenimente și obiceiuri locale. Aceste (Reg.) Tain pentru vite, preparat din tărâțe,
note și însemnări adunate de-a lungul sfeclă de zahăr, sare etc.; p. ext. nutreț, furaj. [Var.:
zahareá s. f.] – Din tc. zahire.
timpului au fost publicate într-o lucrare de

Orăștie
Orăștia, străveche așezare,
reprezintă, fără îndoială, un
exemplu elocvent în care istoria
locală relevă un specific rezultat
dintr-o istorie în care destinul
românilor s-a împletit cu cel al
sașilor și maghiarilor. Zonă de
timpurie colonizare săsească, orașul
a devenit un centru scăunal, o
comunitate liberă care a îngăduit o
dezvoltare a structurilor de
civilizație de-a lungul perioadelor
istorice, de la evul mediu la epoca
modernă și contemporană.
Pompiliu Teodor,
Monografie 775 de ani, Orăștie
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

„Almanahul Scriitorilor de la noi”


ȘT. O. IOSIF
Născut la Brașov, fiu al fostului director gimnazial Ștefan Iosif
și nepot de mamă al lui Gavril Muntean, traducătorul întâi al lui
„Werther", poetul Iosif și-a făcut studiile la liceele din Brașov și
Sibiiu, și când familia întreagă s'a mutat în România, și le-a
continuat în București. Plecând din Ardeal, el a dus cu sine multe
amintiri și din toate scrierile lui se desface un suflet dela noi, care
se gândește des, în creațiunile sale, la poporul nostru obijduit.
A fost întâi ziarist la Iași și la București. S'a ivit apoi în
coloanele revistelor celor mai bune. A scris mai întâi la „Viața"
dlui Vlahuță. A condus revista „Sămănătorul" multă vreme.
Lucrări:
1. „Poezii", traduse din Petőfi și din alți poeți unguri, 1896.
(„Apostolul" minunat tradus).
2. „Patriarhale", București, 1901, (Poezii).
3. „Romanţe și cântece de Heine", București 1901.
4. „Poezii", București, 1901-1902.
5. „A fost odată", poveste în versuri, 1903.
6. „Din zile mari". Poem istoric în versuri.
7. „Poezii din 1903—1908", volum în editura Socec.
Iar în colaborare cu poetul D. Anghel, a publicat:
8. „Verlaine". Traduceri. Ed. Minerva.
9. „Legenda funigeilor".
10. „Caleidoscopul lui A. Mirea", 2 volume.
11. „Cometa". Comedie.
12. „Carmen seculare". Poem în versuri.
Șt. O. Iosif, în colaborarea amintită, a tradus din Banville, din Halm și Ibsen. Apoi câteva
măiestre traduceri, cum sunt textele din operele lui Richard Wagner și câteva balade germane,
pe cari le-a dat singur la lumină.

FÂNTÂNA VRĂJITĂ
]os, la fântâna dintre plopi,
Descânt ‘o vrăjitoare Dar nici doi pași nu face 'n drum
Se umflă apa, - joacă stropi Stă roibul, sforăeşte,
In scăpătat de soare. Și doauă braţe-l prind acum
Se umflă apa, scade iar Pe călăreț în clește.
Și parcă vrea să fiarbă, - Se apără cu suflet stâns,
Se 'ndoaie plopii și tresar Și luptă și se zbate.
Vrăjiți de hâda oarbă. Dar vrăjitoarea-l ține strâns
Și-i călărește 'n spate!

Și tot șoptind și tot vrăjind Cu pintenii el bate 'n cal


Aruncă bobii 'n sită, Stă zările să soarbă,
Se 'ndoae plopii vâjăind Pădure, holdă, vale, deal
Și noaptea e sosită. Se pierd în noaptea oarbă.
Și tot vrăjind și fot șoptind Și 'n zori de zi au fost găsiți
Ea face-un semn cu mâna, Acolo, la fântână,
Din plopi foi moarte se desprind, Și cal și călăreț, zdrobiți
Și clocote fântâna. De goana cea păgână.

Legate-s apele de-acum. Voi fetelor și voi, feciori,


a 'n umbră stă şi-aşteaptă. La apă când v'eţi duce,
Un călăreț trudit de drum Suflați asupră-i de trei-ori
Spre cei doi plopi se 'ndreaptă. Și faceți sfântă cruce,
Spre gura însetată el Căci la fântâna dintre plopi
Găleata o apleacă, Stă baba bălsămată,
Bea apa descântată el, Și nu deleagă zece popi.
S'aruncă 'n șea și pleacă. Ce leagă ea odată!
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Comedia zilei
Dicționar politic pentru eternitate
Nu-l cunoașteți pe Nae Orăşanu? Chiar nu v-a ajuns
niciodată la ureche numele acestui teribil opozant? Și totuşi...
El este naşul «micilor» sau, dacă preferaţi, al «mititeilor» și al
«bateriei» (vin cu borviz la gheaţă). Undeva, pe Strada
Covaci, la numărul 3, în crîşma La Iordache (localul fraţilor
Constantin și Iordache Ionescu), nu departe de Strada
Lipscani. Alte formule care au făcut farmecul unei epoci nu
au ajuns până la noi : «naturală» (apă rece), «pricină» (sticla
mică de vin), «idee» (ţoi de ţuică), «focos» (ardei),
«patricieni» (cîrnaţi–ascendenţii micilor), «taifas» (cafea),
«marghiloman» (cafea cu rom), «baionete» (scobitori),
«protocol» (socoteala). Aceste ziceri gastro-nomice (cele mai
multe i-au fost atribuite lui Orăşanu), precum și alte
«invenţii» politice au circulat cu mult înaintea producţiilor
celebrului nostru Caragiale naţional. Orăşanu ocupa la
Iordache masa 6, împreună cu Gălăşescu şi alţi politicieni şi
ziarişti, în frunte cu Mihalache Marghiloman. Era numită
Masa vânătorilor, a mincinoşilor, inventatori de glume. Masa
5 era a literaţilor : B.P. Hasdeu, Radu Rosetti, Nicolae
Nicoleanu, Nicolae Filimon, Ion C. Fundescu (Nicolae
Vătămanu – Catastih de bucureştean, Editura Litera, Bucureşti,
1980).
Scriam cele de mai sus şi altele anul trecut în deschiderea volumului care-l readucea în
actualitate pe N.T. Orăşanu (1833-1890) după 130 de ani. Volumul conţine şi un «Dicţionar
politic sau Epoca pruso-ciocoiască». Schimbînd datele de atunci cu cele de azi, dicţionarul poate
fi utilizat cu folos. Iată cîteva «litere».
P.R.

Elecţiuni
Lumea azi este pe dos,
merge tot cu capu-n jos, Elecţiuni – adunare pe colegii şi comune,
într-o caricatură din anul
1860, publicată de Unde s-aleg deputaţii ce guvernul îi propune.
N.T.Orăşanu Operaţiune care, recunoscută de lege,
Se efectuă adesea prin trînteli şi prin ciomege.
Bandele de haimanale sînt motorii principali
Cînd se află la putere boieri constituţionali.

Justiţie
Justiţie – o cochetă ce se dă numai pe bani ;
Printr-însa se înţoleşte mare număr de golani.
Ea se dă prin intermediul unor oameni învăţaţi,
Cu diplome pe hîrtie, doctori sau licenţiaţi.
Îi cunoaşteţi locuinţa acestei femei pierdute?
Nu veţi bate cale multă ! O găsiţi în orice curte:
Domnul Weissa şi mai bine vă dă informaţiune,
C-a condus-o la braţetă mult timp prin Casaţiune.

Hatîr
Hatîr, cum de toţi se ştie, este un cuvînt turcesc,
Altoit destul de bine în sistemul boieresc.
Prin hatîr se capăt’ slujbe, prin hatîr averea-ţi pierzi,
Prin hatîr eşti cîteodată trimis după icre verzi.
Ca să nu strice boierii înaltul domnesc hatîr,
Dau adesea naţiunii un guvern curat catîr.
Adică, cu alte vorbe, prin hatîr vedem cuzişti
Cocoţaţi în capul ţării cu marii februarişti.
N.T. Orăşanu
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Penițele comitatului
Valeriu Bârgău

Accident cardiovascular
Plânge, plânge, plânge,
Toată lumea plânge
fiolele plâng pe mine
sunt steaua îngropată-n ruine
Morţii se-mburdă în oxigen
şi oxigenul naşte picături mici de sânge
Oh, ticălosul s-a cuibărit în suflet
şi nu mă mai vrea afară

Sângele meu făcut din brânză,


slănină, portocale şi alcool Oxigenul mă strânge la ochi
îşi lasă mirosul în carnea mea străvezie
perfuzia m-a legat de un drum de fier
Sunt bătut şi ruginit
luciul morţii mă strânge o fiinţă îmi caută băşica udului
se dezghioagă din ea şi strecoară în ea un şarpe ce ustură
o gelatină albă, stufoasă Nu pot citi ce scrie pe halatul doctorului
Acestea sunt etuvele din care partea stângă s-a aşezat temeinic peste
pleacă morţii în lumea senină. mine.

Un câine latră la salvare Nu mai există stare de mijloc


şi ea fuge mai repede inima e un fel de spectacol
cu înfiorătorul claxon peste ea peste care nu se mai poate aşeza cortina
Sufletul meu cade de pe Vezi o cale lungă cu umbre
degetele lungi ale asistentei băncuţe cu oameni
şi se vaită că nu e un loc să fugă crini pentru morţii de hepatite
strigând că a murit Valeriu Bârgău mai încolo sunt cei care şi-au pierdut un
gata se pot bucura deget
o mulţime de nerozi. îl caută pe dedesubt
Mortul este al nostru Accident cardiovascular
sufletul cald îşi aşteaptă aparatele se holbează la mine
pulverizarea la rece. undeva în umbră
cineva se pierde odată cu mine.
O voce strigă:
Nu te uita pe uşa din dos a oxigenului Aparatul care mi-a luat inima
lumea e o caraghioasă fără vârstă o vede pe un ecran
îşi strânge ce mai poate pe ea iar inima se supără
un aparat horcăie peste tine Eu plâng şi-mi vreau
universul nu mai există inima înapoi
cineva îţi strânge ochiul stâng Doctorii o strâng între degete
pleoapă peste pleoapă şi se miră
şi-ţi încreţeşte pielea Asta e inima lui Bârgău
ţi-o face ca pe pruna uscată hai s-o învelim în „Călăuza“
din care a ieşit vara să vedem dacă sângele iese prin ziar.
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Arta la ea acasă
Triunghiularul discret
Ion Scorobete - despre Constantin Brâncuși

de pe Sena, între aceşti minunaţi tineri români,


pribegiţi de geniu, în căutarea sensului
propriu existenţei umane.
Parisul lui 1906 poate fi numit cheagul
visurilor celor cu chemări esenţiale, locul
înspre care aleargă într-o suflare cei îmbrânciţi
de destin, de o accentuare a fantasmei de care
se ştiau sau nu locuiţi, iar înaintând pe firul
întâmplării, îl găsim pe Brâncuşi urcând la
mansarda de la numărul 17 Montmartre,
adevărata Mecă a artiştilor secolului XX, spre
care îl îndemnase un alt oltean, Drăghicescu
întâlnit întâmplător pe o bancă, în grădina
Tuileries, pornit anume să-l caute pe
bănăţeanul Vuia, aşezat de mai devreme pe
aceea arteră care duce dintr-o uitătură drept la
Sacre-Coeur, acolo unde se depune rugă-
ciunea spre a fi ales.
Îşi face Brâncuşi, astfel adunat, un simplu
inventar al gândurilor, care îl mână spre
atelierul de idei al lui Vuia, undeva în
aproprierea nedezminţitei Taverna, de unde
răzbate în drum voioşia nopţii, spre a-l întâlni
Îmi spun adesea, la finiş de criză de timp pe omul judecăţii la rece, care-l va tulbura de-
că, niciodată nu e prea târziu, asta şi dintr-un a pururi, cum că, zborul omului, precum
sentiment al speranţei cred, de a mă salva de pasărea, decolarea şi aterizarea vie în sine, de
amânare, simptom păgubos, la o adică, ce-aş pe pământ, vor fi în cele din urmă dezlegate,
putea zice, însă îmboldit de muza nestatornică deşi savanţii lumii întregi, matematicieni
şi, de ce nu, ca orice născocitor de imagini, celebri declară cu seninătate olimpiană că,
profitând şi de un răgaz de weekend, privesc realizarea ideii de a naviga în aer trebuie
cucerit de o penumbră de plane şi dibuiesc alungată în domeniul viselor, ca o himeră
precum într-o anamneză, măreţia verticalei încolţită în creieri dezechilibraţi, oaspetele
brâncuşiene, altfel de cum o găsisem în vreme, inventatorului având el însuşi opinia sa
pe o falie a aerului nietzcheian întruchipând despre pasărea măiastră, această idee
aripile decolării lui Vuia, într-o îmbinare favorizând mereu un prilej plăcut,
onirică de triunghiular instant pe vibraţia incandescent, fecund, de a se lansa în bogate şi
melosului enescian, într-un moment inedit al nesfârşite dueluri de interferenţă intelectuală
lansării lor în eter. ştiinţă-artă, confruntări amicale ce au adus
Este poate şi un efect retractil, de reflex la consacrarea fiecăruia în spaţiul de exprimare
smoala vâltoratică a informaţiei de bâlci, a manifestat cu gingăsie, în mediile pe care le
acestei mass-media neruşinate de noapte şi zi, agreau.
dela noi, mai ales, dar şi revăzând o parafrază Ajuns în salonul aripelor de pe planşetă,
a lui Andre Malraux care, vorbind despre angrenate imaginar în aerul unui aprilie,
prietenie spunea că ea, prietenia nu se ţesând încă nori cenuşi deasupra Parisului,
mărgineşte la a consemna întâmplări în sine ci, Vuia combate printr-o dialectică suplă creator,
caută sensuri umane, relevă corespondenţe şi cu argumente de euristică, susţinerile ex
afinităţi morale, trăsături de personalitate ce cáthedra ale lui H. Poincaire, Bouquet de la
acţionează ca un fluid spiritual atras în aceeaşi Grye, sau ale tandemului Becanson&Tatin,
incidenţă sufletească şi, astfel, nu ezit să-mi desluşindu-i socraticului Brâncuşi semnele
adresez mie însumi o întrebare, să-mi fac mie abia previzibile ale unei civilizaţii noi, ale unei
un interogator, despre anomalia că, după un lumi care bate în fereastra creatorilor cu
secol de lume în casacade de informaţie degete tot mai acut descifrabile, doar
neâmblînzită, nu i-a atras nimănui atenţia, un intensitatea emoţiei fiind cea care poate să
model de prietenie precum cea legată în 1906, amâne clipa, momentul împlinirii destinului
într-un loc binecuvântat, centru al civilizaţiei omului, acela de a se coagula în modelul
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
concret, în pasărea mecanică săgetând cu din desenul co-sângeanului său, urmărind
inima insinuantă de oţel şi aripi precum ale vocea sigură a acestuia, cadenţa de ceasornic a
liliacului, principiul ce va da visului substanţa ideilor lui Vuia, izvorând parcă din echerul
ce i-a fost accesibilă doar demiurgului. revolut prin dimensiunile şi simetria trecerii
Brâncuşi, în cea mai pură expresie a
ţăranului român, astfel cum îi plăcea să se
identifice, aduce cu el în mansarda avocatului
lugojean, inginerit la şcoala austro-ungară de C. Brâncuși
la Budapesta, un miez din concepţia primitivă Măiastra
sedimentată la poalele Carpaţilor de sud-vest,
un aliaj în structura căruia îşi simte chemarea,
aude ţipătul celor ce s-au întrupat de veacuri
în spiritul său pentru valenţele de profet al
artei moderne, în înfăţişarea lui de sfânt rătăcit
într-o lume conservatoare, unde se dă
pierzaniei într-un roi de curente, mişcări,
direcţii, programe şi manifeste.
Auzind ce spune Vuia, meşterul oltean se
înclină în semn de respect pentru puterea de
seducţie a bănăţeanului, care nu este cu mult
mai departe decât el, ca origine, îi desparte
doar Parângul din care-şi căra adesea lemnul
pentru lucrul de cioplit, astfel că îşi lipeşte
retina de liniile subţiri ale pergamentului la
scară, unde un creion cu mină destul de fină,
pentru un tâmplar, iscodeşte carul pe patru
roţi cu punte de automobil, care însă nu e ceea
ce pare, după el, e rodul unei fantasme care îl
înspăimântă, îi dă fiori de gheaţă căci, aglu-
tinând spaţiile cel terestru şi cel Dumnezeiesc,
el nu concepe că se poate clinti vreo linie
măcar a acestuia din urmă, că tot ce îi e permis
omului, e să se înalţe la modul ideal, pe o
scară, o coloană care sprijină întruchiparea instrumentale din geometria soluţiei în
divină, la care el doar visează. dinamica fluidului, adoptate în final, pentru a-
Însă, captivat se dădu contemplaţiei cu i face demonstraţia unghiului, din care exultă
uimire, sorbind din privire pasărea înfiorată scânteia desprinderii de la sol a aripelor, şi mai
cu deosebire, temeiul îmbinării elementelor
construcţiei ce i se par, mai apoi asemănă-
toare, îmbrățişării elementelor ideale, a
bârnelor din construcţia casei pe care el a
meşterit-o, în adolescenţa sa, la Hobiţa.
Mai mult, proiectul înaripat îi dezvălui, cu
simbolistica sa aparte, prin întrepătrunderea
metalului cu lemnul, cu materialul textil, în
magma gândului, o terifiantă îmbinare şi
desfăşurare a substanţei unice care îi
dezmărgini şi lui ideaţia, îi transferă în
imaginar o respiraţie permiabilă, elastică, o
inflexiune deschizătoare spre alte perspective,
ferecate până atunci, calea către cele trei
constante ale împătimitului Vuia, adică: spre
viteza orizontală, cerută de o necesitate stabilă
şi un raport între greutatea şi forţa energetică
a păsării, un echilibru câştigat în spaţiu.
Cheia însăşi a unei lumi ce stă să se nască.
Temelia măiastrei se încropi, aşadar, din
bizara acumulare de meşteşug ancestral, de-
construind volumele parazitare, adăugate fă-
ră nici un tâlc, ideii simple, filiforme de cre-
aţie.
Îşi descoperi pe loc sensibilitatea emer-
gentă, punctul de întâlnire fierbinte al
crezului său, cu cel al inventatorului decolării
mecanice, se aplecă la îndemnul acestuia din
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
că ideea zborului este nelipsită din
imaginarul compoziţiilor sale, pentru că
Constantin Brâncuși,
Portretul domnișoarei Pogany notele sale muzicale sunt înşirate pe
portative precum păsările, gata să-şi fâlfâie
aripile şi să-şi ia zborul, ţâşnind când mai sus
când mai jos, spre înalt, fiecare cu sunetul său,
mai lung ori mai domol, iar Vuia îi descrise
principiul şi mecanismul decolării păsării
mecanice, desprinderea maşinii sale cu aripi la
Montesson, în 18 martie 1906, la nici două luni
distanţă, de la zborul păsărilor de pe
portativul Simfoniei I în Mi bemol a lui Jurjac.
Brâncuşi stărui pe această temă, pentru că
lucrarea sa, Cap de copil, de la Salonul din iunie
1906, îi adună într-un triunghiular efervescent,
de nedisimulată performanţă, şi îi conferi
postura orgoliului măsurat cu paharul bunei-
cuviinţe, din care se încumetă să-i refuze lui
Rodin invitaţia de a ucenici în Rue de Varenne,
când îi spuse că ” Nimic nu creşte la umbra
marilor copaci”, dar realiză în prezenţa celor
trei şi a Doamnei Lena că în faţă i se deschise o
poartă imensă, un început pentru a se
concretiza pe sine, pentru a se pune cu titlu de
cuib la dispoziţia Oului universal, mereu în
Rugăciune, indus Cuminţeniei pământului şi de-
a pururi, Sărutului pentru că, numai astfel,
invocându-se pe sine ca mater, ţărână veşnică
din care să erupă ideile, opera, se va ridica pe
aripile Măiastrei, adăugând Coloanei infinite noi
geometrii.
Sena anului 1906 le deveni astfel, apa sfântă
de botez, într-un Paris dispus să înflăcăreze
urmă spre odiseea construcţiei aparatului cu talentele, pasiunile veridice, apa metropolei se
aripi şi află că zbuciumul care le ocroteşte insinuă într-un Iordan al fenomenului păsării
odihna amândurora e de aceeaşi natură, vine la început de secol XX, iar Vuia, Brâncuşi şi
dintr-un întuneric cărunt, grav dar fermecător, Enescu se învăpăiară în acest trident care, cum
serafic de misterios şi se simţi copleşitor de spune Jurjac, are o singură muzică, muzica
contemporan cu cei care modelaseră zborul, spiritului interior, a căutărilor nesfârşite, aceea
care dovediseră principiul înălţării din de a exprima zbuciumul sufletului. „Nu
smârcurile animalice ale omului, se întâlni dispunem de nimic altceva decât de magia
aşadar cu idealurile unui Marey seducător, de incomparabilă a amintirii. Toate creaţiunile
ale cărui observaţii îşi arboră fâlfîirea noastre, originale şi puternice, sunt rodul unei
şoimului, în rădăcina ideii de coloană concentrări şi a unei monomanii sublime,
nesfârşită, pe care să poată înainta fiecare vecine cu nebunia. Eu port în mine un vis
dintre semeni după puterea cugetului, a permanent: simt, zi şi noapte, în inima mea un
lungimii arcului de freamăt interior, şi de ce freamăt neîntrerupt, care nu m-a făcut
nu, se armoniză cu sfânta gândire a lui Pliniu vreodată să cred că am ajuns la perfecţiune.”
cel Bătrân, instrumentată de fapte la care a Să fie aceasta mai mult decât o replică
lucrat ochiul însuşi, măsurând prepararea ingenuă dată lui Brâncuşi, uluitorului său
momentului desprinderii. fond ancestral, dezvăluit cu atâta generozitate
Se dumiri, astfel că, între arta lui şi ştiinţa creatoare, la care tot amintirea se dă drept cuib
tehnologizată a lui Vuia, se exhiba un miez de locuire, de gestare a sâmburelui arhaic
transversal, cu un anume suflu ascuns, anonim? Credem că nu e nicio îndoială, de
inefabil, dat de insolubila magmă paradoxală, vreme ce în sculpturile sale de păsări, el caută,
fixată de ritm, precum ar fi incendiată de cum spune David Levis, să-i dea formei o viaţă
melosul sonurilor sprintene ale Simfoniei I în activă, să zboare, visul fiind până la urmă
Mi bemol major a prietenului lor, Jurjac esenţa artei lor. Şi, atunci, nu este oare Vuia
Enescu, la a cărei primă audiţie ei luară parte, omul de creaţie care dă expresia rotundă vieţii
în a doua jumătate a lui ianuarie 1906. unei păsări artificiale care îmbină arta muzicii,
I se păru că-i reaude vocea lui Enescu, sculpturii, raţiunii, ştiinţei, tehnicii într-un
mărturisirea făcută la Salonul de artă de la model nemaiaflat până în 18 martie 1906?
Musee Luxembourg, de faţă cu Rodin şi Vuia, Răspunsul nu poate fi decât unul categoric,
când mai tânărul Jurjac îi spune bănăţeanului care ne indundă de bucurie şi nelinişte.
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Enescu, George Enescu – o restituire


scrisoarea
O scrisoare a lui George Enescu, adre-
sată lui Mihail Andricu (1894-1974),
compozitor şi pianist, membru core-
spondent al Academiei din 1948 (în 1949
avea să primească premiul de compoziţie al
Academiei Române, după ce în 1924
primise premiul I de compoziţie „George
Enescu”)
S.West 72nd Street New York City,
USA, 25 ianuarie 1949

Mulţumesc pentru frumoasa ta scrisoare.


Mă bucur să aflu că lucrezi. Lucrez şi eu fără
întrerupere, dar mai mult cu guma decît cu pana. Prinţesa a fost foarte bolnavă cînd am ajuns la New
York, dar, mulţumesc lui Dumnezeu, se simte mult mai bine.
Cît despre mine, e greu să-mi vină ceva de hac…
Şi-acum, apropo de Academia Română, mi s-a spus că a fost schimbată. N-am primit nimic, aşa că nu
ştiu nimic precis, dar trebuie să se ştie bine un lucru: este nedrept să fie date afară valori naţionale, mai
ales în domeniul ştiinţific, artistic şi intelectual sub pretext că au alte opinii politice. Politica n-are ce
căuta în sferele înalte ale culturii, care trebuie să fie sfîntă, ceva de care nu te atingi. Încă o dată, nu ştiu
nimic, căci guvernul nu m-a pus la curent. Dar, dacă ar face-o, aş întreba mai întîi de ce au fost scoşi
unii dintre colegii mei eminenţi, iar dacă răspunsul ar fi că e din cauze politice, aş spune că nu am, cu
siguranţă, nimic de-a face cu o Academie politică. Am acceptat totul, cu condiţia să fie de ordin exclusiv
artistic, şi strig în gura mare că nu înţeleg să fiu amestecat în nimic din ceea ce e de ordin politic. Nu
există cale de mijloc. Vreau să văd pînă unde merge respectul necondiţionat pentru muncă pur şi simplu.
Eu sînt un muncitor şi atît. Mi-am petrecut cei 7 ani închis în ţara mea; cer, eu, care mi-am trăit viaţa
în străinătate, ca, la vîrsta mea, să se recunoască faptul că am dreptul şi datoria să-mi exercit profesia în
ţări de veche cultură sau care sînt în plin, formidabil avînt… Chiar aşa. – Îmbrăţişeaz-o din partea mea
pe Mişuca, pe care o admir, o iubesc şi o respect profund. Transmite gîndurile mele cele mai bune
prietenilor noştri şi consideră-mă în continuare preadevotatul tău, cu afecţiune,
Georges Enesco

S.West 72nd Street New York City, USA, ce 25 janvier 1949 Enescu,
scrisoare
verso

Merci pour votre bonne lettre. Je suis


heureux de savoir que vous travaillez. Moi
aussi, tout le temps, mais plus du grattoir que
de la plume. La Princesse a été très souffrante à
notre arrivée à New York, mais grâce à Dieu,
elle est bien mieux.
Quant à moi, je suis un dur-à-cuire… Et
maintenant, à propos de l’académie roumaine,
on m’a raconté qu’elle avait été changée. Je n’ai
rien reçu, donc je ne sais rien de précis, mais
qu’on sache bien une chose : c’est injuste de
mettre à la porte des valeurs nationales, surtout
dans le domaine scientifique, artistique et
intellectuel, sous prétexte d’opin ions politiques
différentes. La politique n’a rien à voir dans les
hautes sphères de la culture, laquelle doit être chose sacrée, à laquelle on ne touche pas. Encore une fois je
ne sais rien, puisque le gouvernement ne m’a pas mis au courant, mais au cas où cela arriverait, je
demanderais d’abord pourquoi on a éliminé certains de mes éminents collègues, et si la réponse est que
c’est pour des causes politiques, je dirais que décidément je n’ai rien à faire avec une académie politique.
J’ai accepté tout, à condition que ce soit exclusivement d’ordre artistique, et je crie sur tous les toits que
je n’entends pas être mêlé en quoi que ce soit à ce qui est d’ordre politique. C’est à prendre ou à laisser.
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
Je veux voir jusqu’où va le respect
Tânărul Enescu, inconditionné pour le travail pur et simple.
desen de
Șt. Dimitrescu Je suis un travailleur, et rien que ça. J’ai
passé les 7 années enfermé dans mon pays,
je demande, moi qui ai vécu toute ma vie à
l’étranger, qu’à mon âge on veuille bien
admettre que j’ai le droit et le devoir
d’exercer ma profession dans les pays à
culture ancienne ou qui sont en plein
formidable essor. Et voilà.
Embrassez pour moi Mişuca que
j’admire, aime et respecte profondément.
Dites toutes mes meilleures pensées à nos
amis, et croyez-moi bien toujours votre très
dévoué et affectionné.

Georges Enesco
(Scrisoarea lui George Enescu către Mihail
Andricu din 25 ianuarie 1949, colecţie parti-
culară.)
Cum s-a situat George Enescu faţă de noul
regim de fabricaţie sovietică integrală după
abdicarea forţată a regelui Mihai şi instaurarea
republicii populare? Există un document
excepţional, o scrisoare din 1949, în care marele
muzician îşi exprimă clar poziţia. În anii
următori, Petru Groza a depus mari eforturi
pentru a-l aduce acasă, după modelul sovietic al
epocii în care personalităţi ca Mihail Sadoveanu,
Tudor Arghezi, Grigore Moisil, Al. Rosetti erau
puşi în vitrină ca nişte bibelouri de propagandă.
După moartea artistului, autorităţile comuniste s-
au zbătut inutil să-i aducă trupul şi să-l
înmormânteze acasă, în România – există un
testament explicit care împiedică asta. În anii
războiului rece, scrisoarea aceasta a fost citată
frecvent la Europa Liberă, mai ales de Virgil
George Enescu şi Yehudi Menuhin
Ierunca, de altfel şi un împătimit meloman, cu o
colecţie impresionantă de discuri. O restituim aici,
împreună cu transcrierea fidelă a originalului şi o traducere atentă la toate detaliile.
P.R.
„ποίησις"-„poiesis”
Aduceţi-l pe Dante
Dante intră în Siena călare pe un măgar.
În Siena sau altă umbroasă aşezare de oameni.
De un an cetatea îl aşteaptă.
“Dante ne va salva !” surîd municipalii.
“Ciuma, otrăvitoarele zvonuri, plictisul…
Dante ne va salva !”
Mîndrii cetăţeni ai Sienei, în strai măreţ,
Se înfuriară foarte :
“Acesta nu-i Dante, acesta nu poate fi Dante,
Aduceţi-l pe Dante !”
Cel de pe măgar se ridică în şa.
Strigă şi el după puterea lui :
“Nu-i vită omul, ci-i dator să aducă lumină lumii
şi să alunge ceaţa !”
Mîndrii cetăţeni ai Sienei, în strai măreţ,
Izbucniră în rîs.
Petru Romoşan
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
veșmintele de sărbătoare a unei zile
în mâzga copacului freamătă râul care nu mi-e străin
oricât m-ar înstrăina oraşul
cu artificiile sale
liantul are vocaţia sângelui meu
munte cu verticala piramidală
spre care aderă fiecare metal din structură
în armonia elementelor mă clădeşte
dupa natură
încat spirala de nikel a vocii păstrează firul apei
în adâncul cel mai întunecat
ca probă de vârstă
prin cristalinul detaliului legat de umbră
nu se dezice
mă adaugă în principiul formei
căci nicio atomizare nu destarmă vemântul ţesut
prin ligametele trupului
Ion Scorobete

Nichita Danilov
(n. 1957)
Fiu al omului pentru care Ora din Secolul XX
bate în Alt secol
De făcut tot ce se poate, într-o lume care e Nesfiala de singu-
aşa cum e, de multe ori mai mult moartă decât rătate te poate apropia tot
vie, de parcă tocmai am trecut pe la parastasul mai mult de tine, în timp
ei, şi urmează pomana. Iar dacă lumea se vede ce tu pe tine căutându-te,
că nu e bună, sau chiar nu mai e deloc, atunci prin simpla speranţă că te
trebuie alta. O modulaţie de spaţiu sau de vei afla, de fapt afli că
timp, ar putea fi de ajuns; un grăunte de curaj însăşi aceasta poate fi
cât să priveşti în jur tocmai din ochiul numită existenţă: „…Sunt
tornadei, pentru a vedea lucrurile aşa cum cel care sunt !”/ Seara mă
sunt, şi nu cum se lasă ele văzute pentru că aşa simt ca un cer/ iluminat de tristeţe,/ noaptea
vor. mă las dus de valuri/ spre mine ca spre/ un
A fi în contratimp cu orânduiala aceea ultim ţărm./ Nu intru pe nici o uşă, în nici o
împăciuitoare care multora li se potriveşte casă nu vin,// în nici un suflet nu mă cobor./
bine ca frac, ca joben ori ca jilţ. A nu lua în Nicăieri nu mă aflu,/ nici înlăuntrul meu nu
seamă mai nimic din ceea ce pare poruncă dar mă găsesc…”
nu e decât minciună pentru mers strâmb mai Dintr-odată, toate zbaterile încep să capete
departe… „Am murit când/ Dumnezeu nu se un sens, undeva se produce o scânteie, un big-
născuse încă şi m-am născut când/ Dumnezeu bang sare din teorie în cea mai clară, orbitoare
era deja mort !/ Secolul/ XX era pe sfârşite./ şi asurzitoare împlinire în concretul greu de
Marquez scrisese/ un veac de singurătate,/ pronunţat şi imposibil de măsurat: „… Sunt
Nietzsche –/ Aşa grăit-a/ Zarathustra,/ Omul tristeţea cea mai vastă,/ cel mai dureros extaz./
pusese pasul pe lună./ Din cer se prăbuşeau/ Bucuria ce creşte din mine/ nu va ajunge
îngerii morţi !/La orizont se vestea/ un al niciodată la cer./ Cu disperare mă revars,/
treilea război mondial./ Einstein murise/ şi/ ţâşnesc din sinea mea/ spre lucrurile îngrozite
Dumnezeu era deja mort !...” ( Secolul XX ). din jur,/ dar pretutindeni sunt/ Eu !...”
La ce mai trebuieşti când s-au întâmplat Îţi dai seama oarecum iniţiatic ce lipseşte,
cam toate care trebuie să se întâmple ? Pentru abia când obiectualizezi de-a binelea
că luate de la capăt, pot fi şi altfel, pentru că imaterialul acela blând pe care îl bănuiai
nu asta trebuie neapărat să fie faţa şi taina lor. demult dar până acum nu l-ai întâlnit, deşi e
„Ora” lui Nichita Danilov se întregeşte minut mereu în preajma ta, mult mai viu decât tine,
de secundă, după cum pâraiele din ploaie de mai vrednic decât oricare altă formă de
picur. Îmbrăţişarea ca un descântec, atingerea înfăţişare pe care ai putea-o şti vreodată, în
terapeutică a lucrurilor, în timp ce te confunzi afară de Dumnezeu desigur… „îngerul meu
cu propria ta umbră, pot fi un soi de nou tămăduitor/ n-are aură, nici aripi./ îmi pune
început… „Mâna mi-o întind peste lucruri, cu degetul pe rană şi-mi spune:/ „Exişti,/
degetele mele închid pleoapele fiecărui lucru Danilov, exişti ?”// „Exist, exist, îi răspund./
bolnav./ Mă înalţ din întuneric şi în propriile De mai bine de un sfert de secol// nu fac decât
mele adâncuri pier !/ „Sunt cel care sunt !”/ să exist.” „Atunci fii mai sigur de tine şi există
Paşii mei nu lasă urme pe drum,/ nici o cu adevărat !”/ „Exist, exist îi răspund.”/ „La
oglindă nu păstrează/ imaginea mea !...” vârsta ta, eu eram altfel, îmi spune./ Tu parcă
n-ai sânge în vene,/ n-ai viaţă, n-ai demon.”/
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
„Exist, exist, îi răspund./ De mai bine de un treilea vânăt ca luna.// Capetele le-au căzut la
sfert de secol/ mă străduiesc să exist.”/ pământ şi acum în jurul lor creşte iarba./ … /
„Atunci caută-ţi cealaltă jumătate a ta/şi există Perechi de îndrăgostiţi în jurul lor au făcut un
cu adevărat !”/ „Cealaltă jumătate a mea/ a cerc şi dansează în iarbă…” (Arlechini la
rămas dincolo./ Dincolo, îi răspund./ Du-mă marginea câmpului).
în alt timp, în alt secol !” (Alt secol). Până la urmă, „Fiu al omului” fiind,
Începi să prinzi esenţa firii până într-acolo Nichita Danilov admite aceasta cu oarecare
încât nu te mai înspăimânţi din orice, nici dezamăgire venită la coborârea pământeană
măcar atunci când vezi bine că se petrec din astral. Dar, tot rămâne acel drum mai
lucruri crunte, le dibuieşti un alt rost şi le dai departe, nu se ştie încotro, poate înapoi în
un alt înţeles, într-o altă înfăţişare. Cum te astral, într-o altă şi altă construcţie, pentru că
rostogoleşti printre îngeri, în noul tău orizont nu are sfârşit… „”Peste tatăl meu trist cade
surprinzi un regretabil accident şi treci mai umbra şi tata coseşte. În urma lui mama
departe înlocuindu-ţi în memorie fatidicul cu strânge snopii cosiţi./ Li se prelungeşte umbra
nonşalantă voia sorţii: „Stau trei îngeri pe pajiştea arsă./ Mă priveşte tata din urmă şi-
decapitaţi la capătul unui peisaj galben./ Peste l simt, dar nu-mi întorc spre el faţa./ O aud pe
ei pică seara./ Primul e verde ca iarba, al doilea mama cum mă strigă din urmă,/ dar nu-mi
roşu ca focul, al treilea vânăt ca luna.// întorc faţa./ O, fiu al omului, fiu al omului/
Capetele le-au căzut la pământ şi acum în Nimic, nimic.”
jurul lor creşte iarba, al doilea roşu ca focul, al Daniel Marian

Nichita Danilov
Secolul XX
Am murit când
Dumnezeu nu se născuse încă şi m-am născut când
Dumnezeu era deja mort!
Secolul
XX era pe sfârşite.
Marquez scrisese
Un veac de singurătate,
Nietzsche -
Aşa grăit-a
Zarathustra,
Omul pusese pasul pe lună.
Din cer se prăbuşeau
îngerii morţi!
La orizont se vestea
un al treilea război mondial.
Einstein murise şi
Dumnezeu era deja mort!
Se sfârşea sfârşitul unei lumi
şi începea începutul unui om
în care nu mai credea nimeni.
Pe străzi bătea un vânt tot mai negru,
pe cer vulturii se roteau
Fekete Iosif,
tot mai neliniştitor.
Orfeu Un dangăt tot mai funebru
vestea un nou început.
Strada
Un bătrân trece pe stradă
cu rama unei ferestre pe umăr
din care un domn cu favoriţi şi monoclu
aruncă o privire severă la trecători
Un bătrân trece pe stradă
cu rama unei ferestre pe umăr
în care apare un costum
cu un costum verde sub braţ
Un bătrân trece pe stradă
cu rama unei ferestre pe umăr
în care apare un copil
şi împuşca trei trecători
Un bătrân trece pe stradă
cu rama unei ferestre pe umăr.
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Poetul Traian T. Coșovei (1954-2014)


Poetul Traian T. Coșovei, năs- 1998), "Lumină de la frigider"
cut pe 28 noiembrie 1954, în (editura Cartea Românească, 1998),
Bucureşti, a aparţinut generaţiei li- "Bună dimineața, Vietnam!"
terare optzeciste. (editura Călăuza, 1999), "Hotel
A absolvit Facultatea de Urmuz (critică literară)" (editura
Filologie (secţia română-engleză) Călăuza, 2000), "Mahalaua de azi
în 1978, cu o lucrare despre Beat pe mâine" - împreună cu Dan
Generation, poezie americană Mircea Cipariu - (editura Vinea,
contemporană. De asemenea, 2000), "Les annees folles du
Traian T. Coșovei a fost membru socialisme" - împreună cu Ştefania
fondator al Cenaclului de Luni, se Coșovei - (Asociaţia Scriitorilor &
arată pe site-ul humanitas.ro. editura Eminescu, 2000), "Pisica
A debutat în presa literară în neagră, pisica moartă" - împreună
1978, în revista România Literară, iar debutul cu Bogdan O. Popescu - (editura Crater, 2001),
editorial a avut loc în 1979, la Cartea "Institutul de glasuri" (editura Cartea
Românească. A fost membru al Uniunii Românească, 2002), "Vânătoarea pe capete"
Scriitorilor din România din 1980. (editura Libra, 2002), "Greva căpşunelor"
Începând din 1996 a lucrat la Muzeul (editura Libra 2004), "La formarea ideilor"
Naţional al Literaturii Române (MNLR) din (editura Contemporanul Ideea Europeană,
Bucureşti, Departamentul Relaţii Publice, și la critică literară, 2005), "Băutorii de absint",
publicaţia Museion, înfiinţată de el și editată de antologie de poezie - împreună cu Ion Mureşan,
MNLR. În anul 2002 a înfiinţat Cenaclul "La Liviu Ioan Stoiciu, Nichita Danilov, Ioan Es. Pop
formarea ideilor", cenaclu exclusiv de proză. În - (editura Paralela 45, 2007), "Motocicliştii
2002 a participat ca redactor pentru limba spaţiali" - împreună cu Ioana Mănescu - (editura
engleză la realizarea CD-ului Mihai Eminescu. Tracus Arte, 2008), "Poeţii marilor oraşe", critică
În 2003 a devenit coordonator editorial al site- literară (editura MNLR, 2008), "Aerostate
ului www.calendarnichita.ro, dedicat Anului plângând" (editura Tracus Arte, 2010).
Nichita Stănescu. Din 1998 a iniţiat la Muzeul Traian T. Coșovei a obţinut premiul
Naţional al Literaturii Române din Bucureşti Uniunii Scriitorilor, în 1979, premiul Asociaţiei
"Institutul de glasuri" (prelecţiuni în spiritul Scriitorilor din Bucureşti, în 1994, pentru
junimist) - acţiune ce reuneşte personalităţi volumul "Bătrâneţile unui băiat cuminte",
marcante ale culturii române contemporane. marele premiu "Ion Vinea", în 1996, premiul
Printre cărțile publicate se numără Academiei "Carpatica", în 1996, premiul
"Ninsoarea electrică" (editura Cartea Academiei Române pentru poezie, în 1996,
Românească, 1979) "1, 2, 3 SAU..." (editura premiul internaţional "Nichita Stănescu", în
Albatros, 1980), "Cruciada întreruptă" (editura 2000, și titlul de Autorul anului 2002 - acordat de
Cartea Românească, 1982), "Aer cu diamante - APLER pentru volumul de poezie "Vânătoarea
împreună cu Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ion pe capete".
Stratan (editura Litera, 1982), "Poemele De asemenea, Traian T. Coșovei a fost
siameze", (editura Albatros, 1983), "În aşteptarea distins cu Ordinul "Meritul Cultural" în gradul
cometei" (editura Cartea Românească, 1986), de Ofiţer, în 2004, și a obţinut premiul Asociaţiei
"Rondul de noapte" (editura Militară, 1987), Scriitorilor Bucureşti, pentru volumul de poezie
"Pornind de la un vers (critică literară)" (editura "Greva căpşunelor", premiul pentru jurnalism
Eminescu, 1990), "Bătrâneţile unui băiat literar al revistei Tomis, în 2005, și premiul
cuminte" (editura Pontica, 1994), "Mickey Mouse Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, pentru volumul
e mort" (editura Cartea Românească, 1994), de critică literară "Poeţii marilor oraşe", în 2000.
"Percheziţionarea îngerilor" (editura Crater,

Traian T. Coșovei
într-o dimineață de iarnă... anul copiilor
Într-o dimineață de iarnă E seară.
dormeai atât de adânc, E prea târziul acela de care ne e frică.
încât respirația ta era mai neliniștită În parc,
decât albul zăpezii. o femeie spală cu mâini lacome
statuile cu capete de copii…
În timp ce eu te priveam, Câinii latră,
trăgând perdele roșii ale frigului. copiii au capete
de marmora
sau de bronz.
Nici anul acesta nu a trecut în zadar.
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
Cristina Toma
Mă poţi înţelege Tango
oar iubindu-mă ntr-un ieri erai în braţele
Până la obscuritate mele
Căci lumina este partea Te prelingeai
Inteligibilă Printre coapsele umede
A fiinţei mele Mă iubeai nebun
Uşor de pătruns De carne
De atins Templul în care explodai
Strălucirea ei În roşu
Ispiteşte Era trupul meu de felină
Până la orbire Fragedă, neîmblânzită..

Priveşte-mă deci Te-aş invita la un tango


Cu ochii inimii Argentinian,
Şi cuprinde-mă În care să-mi acoperi sânul
Cu braţele ei stâng
Adăposteşte-ţi în mine Doar cu palmele,
Sufletul Dar mi-e teamă
Şi vei cunoaşte Că ai să încurci paşii
Nemărginirea
Mă vei privi deci de pe
scaun
Cât voi dansa pe tocuri
înalte.

Miron Țic
Mai suntem în stare
Mai suntem în stare să pornim,
Pe aleea începută altădată,
Tu o sfioasă domnişoară, Gânduri pierdute
Eu un anonim, într-o vară
Casa fiindu-ne un copac cu frunza Gândurile tale,
tremurată Infrunziri adevărate.
Frumoase linişti,
Mai fi-vom în stare de o călătorie în doi, In care,
Convinşi că numai prin iubire vom şti, Te caut pe tine,
Să dezlegăm dorinţele crescute în noi, Frumoasa mea
Să nu grăbim prea mult noaptea de zi. Ce porţi în căuşul
palmei
Mai suntem în stare de a fi stăpâni pe Fructe de
cuvinte, zmeură coaptă.
Mai putea-vom avea frum-useţe în gând, Aş vrea aşa de
Câtă vreme,unul, pe altul nu-l minte, mult
Vom duce mai departe, timpul, sub Să sorb cu
priviri buzele mele
înzuând. Fierbinţi de dor
Pierdut într-o
vară.
Sava Henția - Țărăncuță cu fuior
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

„Almanahul scriitorilor de la noi”


Pe parcursul Anuarului - dragă cetitorule - vei găsi astfel de trimiteri, acestea sunt, cu voia
dumneavoastră, nimic alta, ci numaidecât continuitatea scrierilor de atunci în zilele noastre,
textele sunt copiate în întregime și nu am intervenit asupra lor, dorind astfel a păstra numai
decât autenticitatea limbajului acelor vremi. (Nota editorului)

ILARIE CHENDI
Născut la 1872, în Dârmos (Târnave), din neam de
preoți. A făcut liceul german în Sighișoara, apoi seminarul
teologic din Sibiiu și facultatea de litere din Budapesta. în
toamna anului 1898 trece la București, unde trăiește și astăzi,
fiind bibliotecar-ajutor al Academiei Române.
A colaborat la „Telegraful Român", la „Familia", la
„Convorbiri Literare" și la „Țara Noastră". A contribuit la
întemeierea revistelor: „Curierul literar", „Sămănătorul",
„Viața literară" și „Cumpăna". Astăzi scrie despre viața
literară curentă: la „Tribuna" și partea critică la revista
„Luceafărul".
Lucrări:
1. „Începuturile ziaristicei noastre" 1900. 2. „Ziua învierii"
de Ibsen (tradusă cu Sandu-Aldea) 1900.
3. „Ioan Botezătorul" de Suderman (tradusă cu Sandu-
Aldea) 1901.
4. „Zece ani de mișcare literară în Transilvania" 1901.
5. „Preludii" (editura „Sămănătorului", Ed. 1. și II.),
articole literare din 1903.
6. „Foiletoane" 1904.
7. „Fragmente" din 1905.
8. „Impresii" din 1908.
În editura „Minervei", împreună cu cooperarea regretatei scriitoare Eugenia Carcalechi, a
tipărit operele complete ale clasicilor noștri Alexandri, Costache Negruzzi și Odobescu, pe cum
și două volume de opere postume ale lui Eminescu. Cu dl Kirileanu a dat cea mai frumoasă
ediție din Creangă. Cu E. Carcalechi a mai scos la 1904 un volum la Socec din scrisorile lui
Alexandri. Iar în bibliotecile populare, ale „Minervei", „Alcalay" și a „Asociaţiunei transilvane"
a făcut să apară mai multe broșuri de popularizare din trecutul și prezentul literaturei noastre.

Câteva rânduri
Principiul criticei este adevărul, fără reservă. Suntem însă
oameni cu toții. Dacă ții la semenii tăi și la petrecerea în
cercurile lor, mărturisirea adevărului complet este aproape
cu neputință. Nu este o frază cât de delicată, care să nu
supere pe cineva. Nu este propoziție, în care să nu găsiască
ceva de bănuit. Și mai ales, când te simte, că, din capriciu, te
scalzi în două ape, că nu ești precis; că te silești a trece cu
vederea anumite păcate, pe cari i le-ai putea ușor descoperi,
— nu te poate ierta nimeni. S'ar părea că de-aproapele tău îți
poartă ura, din momentul ce știe, că îl cunoști bine și că i-ai
pătruns toate tainele și slăbiciunile minții și ale sufletului.
Ce este deci de făcut, pentru a-ți crea o situație categorică
față de cei dinprejurul tău?
Nimic mai greșit ca o atitudine de concesii.
Prin reticenţe și reserve, prin compromisuri și păreri în
doi peri nu există legături permanente. Calea mijlocie, Traian Bilțiu Dăncuș,
recomandată de utilitarişti ca „aurea" și întrebuințată de toți Legendă
speculanții de situații, este cea mai abominabilă. In
procedările critice nu se admit decât estremele: sau recunoști calitățile cuiva și atunci te alipești
cu tot sufletul de dânsul, sau îi spui verde neajunsurile toate și atunci îl tratezi în consecință, cu
toată asprimea spiritului tău.
De ce atâtea zîmbete viclene; de ce atâtea cuvinte și clișee convenționale și atâtea simulări de
dragul unei întocmiri mai comode a drăguței de viață?
Împărțiți lumea numai în două categorii: în cei buni și cei răi; în cei cu talent și în cei orfani
de talent. Și calea asta va duce singură spre triumful binelui și al frumosului.
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Comedia zilei
Chef electoral
Traian Băsescu pare hotărît să mai cîştige o dată preşedenţia României. Mai hotărît decît toţi
adversarii săi. Îl poate opri cineva ? Dacă în următoarele două luni nu se întîmplă nimic
spectaculos – dosare de mare corupţie, dosarul Omar Hayssam, stenograme fulminante, filme
« documentare » bombă –, noul preşedinte se va numi tot Traian Băsescu. Spre disperarea
tuturor celor care s-au săturat de scandal, crize, diversiuni, vulgaritate, incompetenţă
economică, dezastru moral. Şi banda va chefui încă o dată, ca în nemuritorul Cîntec al bandei
de N.T. Orăşanu.
P.R. (octombrie 2009)

Cîntecul bandei
Banda ici, banda colea,
Banda trage la măsea,
Căci guvernul e cu ea. Banda ici, banda colea,
Vinu-i bun, ocaua-i mică, Banda ar bea Dunărea,
Beau bandiţii pînă pică, Dac-ar curge vin pe ea.
Căci de nimeni nu au frică. Dar guvernul, generos,
Le dă vin mai cu prisos,
Banda ici, banda colea, Şi ei beau pînă pic’ jos.
Banda s-a-mbătat lulea, Popa Tache în papuci
Şi Poliţia cu ea. Trage danţ la Şapte-Nuci,
Vinu-i bun, ocaua-i mare, Spărgînd oala de uluci.
Beau bandiţii pînă moare, Ce-i trebuie liturghie
Din zori pîn’ la-apus de soare. Cînd e vorba de beţie
Şi de brîu şi de chindie?
Banda ici, banda-n Obor,
Banda bea mereu de zor, Banda sus, banda pe vine,
C-a venit iar vremea lor. Pitpalac isonu’-i ţine
Vinu-i bun, fără parale, Şi Purcică suge bine.
Beau pungaşi şi haimanale Căpitani, maiori, polcovnici,
De prin cele mahalale. Din gardă cei mai destoinici,
Cînt’ cu popa ca ţîrcovnici.
Banda ici, banda-n Obor,
Cu Moş Popa-n capul lor Banda ici şi-n Cişmigiu
Şi cu primul-procuror. Fekete Suge vinul şi rachiu
Beau hamalii şi geambaşii, Iosif Pentru domnu’ Catargiu
Personaj și
Beau ciocoi şi ciocoiaşii, felinar Şi-i urează tam-nesam
Beau bandiţii şi pungaşii. Să ajungă ori haham,
Sau iar mare caimacam.
N.T. Orăşanu (1833-1890)

Domenica
Regazzoni și
Ioan Bolborea,
Fântâna
Vioara spartă,
București
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Mari figuri ale exilului românesc


Ion Rațiu
Florin MANOLESCU
P.N.Ţ. la alegerile din noi., Iuliu Maniu îi
recomandă să rămînă la Londra. În timpul
Conferinţei de Pace (29 iul.–15 oct. 1946), lu-
crează în calitate de corespondent la Paris al
agenţiei americane de presă International
News Service. Cf. însemnărilor din Jurnalul lui
Leontin Constantinescu, refuză în 1947
propunerea făcută de generalul Nicolae
Rădescu de a prelua funcţia de secretar al
Comitetului Naţional Român la Paris. As. de
program la BBC (1952–1955).
Consilier juridic pentru problemele
româneşti pe banca apărării grupului condus
RAŢIU, Ion (Iancu), om politic, de Oliviu Beldeanu, în procesul de la Berna
memorialist, publicist, ed. *6 iun. 1917, Turda – (1955–1956). În această perioadă, autorităţile
† 17 ian. 2000, Londra, Marea Britanie. comuniste din R.P.R. îl condamnă în
Înmormîntat la 23 ian. 2000 în cimitirul greco- contumacie şi îi retrag cetăţenia română. Din
catolic din Turda, în cavoul familiei. Tatăl : 1957, proprietar al companiei de expediţii şi
Augustin, avocat, decanul baroului din Turda ; transporturi maritime J.R. Shipping Co. Ltd.
mama : Eugenia (născută Turcu). Descendent Fondator şi administrator delegat al firmei Re-
al familiei memorandistului transilvănean Ioan gent Line, specializată în transporturi maritime
Raţiu. Înrudit, printr-una din bunici, cu lunare între Europa de Nord şi porturile
scriitorului Ion Codru Drăguşanu. Nepot al di- atlantice din sudul S.U.A. (1963–1975). Coautor
plomatului V.V. Tilea. Absolvent al Liceului al unui memoriu („Appeal for Amnesty“),
„Gh. Bariţiu“ din Cluj (1934). Licenţiat al conceput de un comitet eng. înfiinţat în 1961 şi
Facultăţii de Drept din Cluj (1938). În perioada adresat Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin
studiilor universitare se înscrie în organizaţia care se cere punerea în libertate a deţinuţilor
de tineret a Partidului Naţional Ţărănesc. Prac- politici şi a celor întemniţaţi pentru
ticant în cadrul cabinetului de avocatură convingerile lor.
condus de Ionel Pop, nepotul lui Iuliu Maniu. Pe lista anexată memoriului s-a aflat şi
Absolvent al Şcolii de ofiţeri de rezervă din numele filosofului Constantin Noica.
Craiova (1939). Din apr. 1940, diurnist la Le- Adversarii din străinătate i-au reproşat că ar fi
gaţia română din Londra. întreţinut relaţii secrete cu diverşi
Rechemat în ţară în sep. 1940, după reprezentanţi ai R.P.R. şi R.S.R., care în 1963 i-
abdicarea regelui Carol al II-lea, demisionează ar fi oferit funcţia de ambasador în Marea
şi solicită azil politic în Anglia : „in 1940 I Britanie (cf. Aurel Sergiu Marinescu), şi că într-
became a refugee in the West because I rejected o conf. susţinută la Londra în oct. 1971 a
German Nazism and did not want to live under a susţinut oportunitatea legăturilor comerciale
dictatorship — any dictatorship.“ Îşi menţine cu R.S.R. (Vasile Posteucă în Drum, nr. 1, ian.–
cetăţenia română pînă la sfîrşitul vieţii. mar. 1972 ; René Théo în B.I.R.E., nr. 844, 1 dec.
Membru al unui Comitet Naţional Român 1986). Potrivit afirmaţiilor lui Ion Pantazi, în
(Free Romania) înfiinţat în noi. 1940 la Londra 1968 s-ar fi întîlnit la Paris cu liderul comunist
şi condus de V.V. Tilea, fost ministru al Ion Gheorghe Maurer, cu care ar fi purtat
României în Marea Britanie, pentru a combate convorbiri secrete. La mijlocul anilor ’60 ar fi
politica inaugurată de regimul generalului Ion depus eforturi pentru a scoate Comitetul
Antonescu. După ce Anglia declară război Naţional Român de sub conducerea grupului
României (7 dec. 1941), guvernul eng. aprobă din S.U.A., controlat de Constantin Vişoianu, şi
rămînerea la Londra a unor foşti membri ai pentru a-l muta, cu sprijinul Franţei, în Europa.
legaţiei române, printre care şi I.R. Absolvent În 1965 a înfiinţat la Londra Asociaţia Culturală
în 1943 al secţiei de ştiinţe economice a a Românilor din Anglia (ACARDA), pe care a
Colegiului „St. John“, Cambridge, unde condus-o, în calitate de preşedinte, pînă în 1985
studiază ca bursier. Dr. în ştiinţe politice. (din 1985, preşedinte de onoare). Cf.
Căsătorit din 1945 cu Elisabeth Pilkington, fiica informaţiilor oferite de Stejărel Olaru, această
unui ofiţer din armata britanică. În timpul asociaţie a fost infiltrată de agenţi DIE, iar
războiului colab. la emisiunile în limba română preşedintele ei, numit în rapoartele secrete
ale postului de radio BBC, care pledează „Toni“, „a fost urmărit de Securitate în toată
pentru renunţarea la războiul împotriva perioada cît a locuit la Londra. [...] Notele
U.R.S.S. În 1946, cînd intenţionează să se informative ale agenţilor din Londra [printre care
întoarcă în România pentru a candida pe listele şi Silviu Crăciunaş] numeau asociaţia « corabia »,
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
iar pe membrii exilului din Marea Britanie – fie omorât şi era pe cale să fie omorât. Scotland Yard
«navigatori»“. a luat imediat măsuri de protecţie, l-a mutat pe
Din sep. 1971 delegat în Comitetul Central
al Partidului Naţional Ţărănesc din exil. La
începutul anilor ’70, regele Mihai I s-ar fi opus
intenţiei de cooptare a lui I.R. în Comitetul
Naţional Român. În dec. 1976, ia iniţiativa
convocării unei conf. care să conducă la
unificarea exilului românesc, iar în mai 1984
este ales, în cadrul unui Congres întrunit la
Geneva, preşedinte al Uniunii Românilor
Liberi (preşedinte de onoare : Brutus Coste).
Manifestul lansat de grupul de pregătire al
Congresului URL (Londra, 31 ian. 1984)
cuprinde, între altele, o prezentare a
principalelor „valuri“ ale exilului românesc : Raţiu, a devenit anonim pentru o scurtă perioadă –
„1. Cei care au adoptat o poziţie pro-aliată la până când a reuşit Scotland Yard să ia toate
începutul războiului. / 2. Legionarii eliminaţi de măsurile necesare [...].“
Generalul Antonescu, care, după 23 August 1944, Principalele obiective ale URL (din 1987:
au format Guvernul de la Viena. / 3. Cei care au Uniunea Mondială a Românilor Liberi) au fost:
reuşit să se salveze în perioada instaurării „redobândirea suveranităţii naţionale, reîntregirea
regimului comunist din România, care au format teritorială a României în graniţele din septembrie
Comitetul Naţional Român (1945– 1948). / 4. 1939 ; restaurarea democraţiei ; restabilirea tuturor
Refugiaţii din timpul regimului comunist, din drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti pentru toţi ro-
cauza teroarei, privaţiunilor sau dezamăgirilor.“ mânii, indiferent de apartenenţa etnică, religioasă
Pînă la înfiinţarea URL (mai 1984), ION RAȚIU sau socială ; apărarea drepturilor românilor de peste
a desfăşurat, prin ACARDA, „o bogată activitate hotare ; păstrarea nealterat (sic) a culturii, credinţei
politică şi publicistică : scrisoare vicepreşedintelui şi datinilor strămoşeşti ; stabilirea unor forme de
U.S.A., George Bush, denunţând violarea asociere între naţiuni, menite să împiedice
drepturilor omului în România ; protest împotriva tentativele de hegemonie“ (cf. Aurel Sergiu
«finlandizării Europei » ; scrisoare Congresului Marinescu). „Alături de alte instituţii româneşti
american prin care cere anularea hotărârilor de la din străinătate, [...] noi făceam publice pe toate
Yalta ; protest faţă de persecuţia baptiştilor etc. ; meridianele, comentam şi atacam toate abuzurile ce
articole demonstrând netemeinicia propagandei se petreceau în ţară, mai ales prin « AMNESTY
maghiare privind genocidul minorităţii maghiare INTERNATIONAL » ; noi am dat glas Doinei
din România, scrisori cerând eliberarea preotului Cornea, lui Ion Puiu, lui Radu Filipescu, lui Mihai
Gheorghe Calciu-Dumitreasa [...] ; protest înaintat Botez, lui Ony Brătianu, părintelui Calciu, Anei
doamnei Margaret Thatcher, în pregătirea Blandiana şi atâtor altora“ (I.R., cf. Dan Bogdan).
proiectatei vizite la Budapesta ; protest asupra În calitate de „organ executiv al exilului“, UMRL
vizitei generalului Alexander Haig la Bucureşti ; a publicat în Românul liber (nr. 2, 1986) o
scrisoare către vicepreşedintele George Bush, declaraţie referitoare la deontologia exilului ro-
arătând nemulţumirea exilului în legătură cu mânesc, în care se afirmă :
proiectata sa vizită în România ; articol în « „1) A întreţine relaţii cu un regim politic
Chronicle », intitulat « Acea Basarabie» ; conferinţe considerat de toţi românii ca fiind de natură
în cadrul Academiei Româno-Americane; protest criminală şi frauduloasă, constituie un gest de
ACARDA contra taxelor în valută forte impuse de prietenie faţă de acest regim şi exclude automat
regimul comunist celor ce vor să părăsească ţara persoana în cauză din rândurile exilului ; / 2)
definitiv“ (Aurel Sergiu Marinescu). Simplul fapt de a contribui material la publicaţii
Un document al Securităţii referitor la controlate direct sau indirect de regimul sovietic de
înfiinţarea şi activitatea URL a fost publicat în la Bucureşti reprezintă un act de colaborare ; / 3)
Arhivele Securităţii (vol. II, Bucureşti, 2006). Orice acţiune favorabilă regimului de la Bucureşti
Un „Documentar privind organizaţia sau reprezentând un gest de recunoaştere al
«Uniunea Românilor Liberi »“, întocmit de acestuia, ca şi orice act de colaborare, conferă celui
Securitate în aug. 1984, a fost publicat în în cauză calitatea de agent de influenţă al acestui
Caietele INMER (nr. 10, dec. 2007). În 1978, în regim ; / 4) Românii exilaţi care deţin funcţii în
timpul vizitei lui Nicolae Ceauşescu în Marea organismele din exil nu pot vizita România fără a-
Britanie, I.R. conduce o manifestaţie de protest şi pierde automat dreptul de a continua funcţiile
şi este reţinut de poliţie după ce s-a legat cu respective“ (cf. Aurel Sergiu Marinescu ; rev.
lanţuri de un gard al palatului reginei Dialog). Declaraţia a fost semnată de I.R.
Elisabeta. Potrivit afirmaţiilor lui Ion Mihai (preşedinte) şi Doru Novacovici (secretar gene-
Pacepa, după această manifestaţie, Nicolae ral). „În august 1989, în timp ce făcea lobby în
Ceauşescu ar fi dispus asasinarea lui Ion Rațiu Congresul American pentru înăsprirea sancţiunilor
în termen de două luni. împotriva regimului din România, Raţiu a primit
„Eu am plecat [din România] mai devreme de un telefon la Washington, prin care era alertat de
două luni şi-am raportat ordinul că Raţiu trebuie să poliţia germană şi belgiană, de faptul că o echipă de
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
consolidarea democraţiei în România. Atunci
ziarele şi revistele, împreună cu românii ieşiţi în
stradă, au făcut chiar mai mult decât partidele
istorice abia reînfiinţate [...]“ (Cornel Nistorescu).
Un jurnal început în exil şi ţinut la zi se află
în posesia familiei. Cîteva vol. cuprinzînd
notele cotidiene consacrate evenimentelor de
după 1989 au fost publicate în România. Piesa
de teatru Templeton, semnată cu pseudonimul
Anthony Lock şi scrisă în colab. cu Jane Cobb,
a fost reprezentată în 1958 la Arts Theatre Club
din Londra şi ed. în 1995 în limba română.
Preşedinte (1957–1984) şi preşedinte de onoare
(din 1984) al Federaţiei Internaţionale a
Ziariştilor Liberi. Membru fondator al organi-
zaţiei Amnesty International (din 1961).
Membru al organizaţiei PEN Club
International şi al organizaţiei PEN Club în
agenţi feminini se deplasează la Londra pentru a-l exil. Dr. honoris causa al Universităţii din
asasina, la ordinele Elenei Ceauşescu“ (art. din The Oradea (din 1999). Cetăţean de onoare al
Daily Telegraph, trad. şi reprodus în Cotidianul, oraşului Arad (post mortem). Fundaţia „Ion
19 ian. 2000). Din 1951 a condus rev. Tribuna. A Raţiu“, cu sediul în România, acordă un
ed. buletinul de informare The Free Romanian premiu pentru trad. din poezia europeană
Press (din 1956, în limba eng., ulterior, Presa (Premiul „Corneliu M. Popescu“) şi un premiu
română liberă ; din 1985, The Free Romanian) şi pentru fair-play politic („Papionul de aur“).
Românul liber (din 1984, cu ed. în limbile Respectînd dorinţa lui I.R., familia a înfiinţat în
română şi eng. ; mutat la Bucureşti în 1995). A 2004, la Turda, un Centru de Studii
finanţat apariţia în R.F. Germania a rev. Con- Democratice, patronat de Fundaţia „Ion Raţiu“
trapunct. Din 1986, acţionar în proporţie de 28 pentru democraţie.
% la Ed. Ion Dumitru. Teoria generală a obligaţiunilor în Codul Civil
Vol. Contemporary Romania (1975) „se Român, Cluj, 1936 ; Succesiunea legală — ab
adresează în primul rând străinilor şi îşi propune să Intestat — în Codul Civil Român (în colab. cu
arate natura regimului comunist din ţară“ (Sanda Aurel Chira), Cluj, 1937 ; Policy for the West,
Stolojan). „Am scris « România de astăzi », la Harvill Press, Londra, 1957 (trad. în limba
cererea unei edituri foarte importante, din America. română, Bucureşti, 1992) ; Bessarabia, a Roma-
Am scris textul, l-am predat şi, ulterior, mi s-a cerut nian Land, ACARDA, Londra, 1968;
să fac « o mică modificare ». Să ţin seama de Contemporary Romania, Foreign Affairs
independenţa lui Ceauşescu. [...] Am refuzat Publishing Co. Ltd, Richmond, 1975 (trad. în
modificările propuse de editura americană şi imediat limba fr., Ed. Grassin, Paris, 1975; trad. în limba
am găsit o altă editură britanică dispusă să o poloneză, Londra, 1975; trad. în limba română,
tipărescă. Am dat-o la tradus imediat în limba Londra, 1977; România de astăzi, Bucureşti,
franceză, iar ediţia aceasta a apărut mai repede decît 1990); Cartea Memorandului, ACARDA, Londra,
cea engleză. Apoi, a mai apărut o traducere poloneză 1979 ; Moscow Challenges the World, Sherwood
care s-a vîndut imediat.“ La 24 ian. 1990 s-a întors Press, Londra, 1986 (postfaţă şi trad. în limba
în România şi a contribuit la reorganizarea Par- română de Radu Bărbulescu, Timişoara, 1990)
tidului Naţional Ţărănesc (devenit P.N.Ţ- ; Clive and Anna : piesă în două acte (Templeton,
Creştin Democrat), în cadrul căruia a deţinut trad. din limba eng. de Mihai Popescu,
funcţia de vicepreşedinte. A candidat din adaptare şi cuvînt înainte de Dan C.
partea Convenţiei Democrate, fără succes, la Mihăilescu), Bucureşti, 1995 ; În fine, acasă. Note
alegerile din 20 mai 1990 pentru funcţia de zilnice : decembrie 1989–decembrie 1990,
preşedinte al României, avîndu-i ca adversari Bucureşti, 1999; Din zilele unei „democraţii
pe Ion Iliescu (cîştigător) şi Radu Câmpeanu. originale“. Note zilnice : ianuarie–decembrie 1991,
Ales deputat în jud. Cluj şi Arad. Preşedinte al Bucureşti, 2000; Istoria unei candidaturi
Grupului parlamentar P.N.Ţ.-C.D. Împreună deturnate. Note zilnice: ianuarie–decembrie 1992,
cu deputatul Dorel Dorian (din partea Bucureşti, 2001; Tirania majorităţii. Note zilnice:
Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din ianuarie–decembrie 1993, Bucureşti, 2002; Marele
România), a coord. activitatea unei subcomisii lobby. România în NATO. Note zilnice: ianuarie–
pentru relaţiile cu diaspora în cadrul Comisiei decembrie 1994, Bucureşti, 2002.
de Politică Externă a Camerei Deputaţilor. În Referinţe : Ion Raţiu, Cine mă cunoaşte în ţară
1990 a făcut o donaţie Universităţii aşa cum sînt ?, Bucureşti, 1991 ; Rodica Bogdan,
Georgetown din S.U.A., prin care a fost Mara Ştefan, Ion Raţiu. Întoarcerea din exil,
înfiinţată Catedra de studii româneşti şi Bucureşti, 1993 ; Dan Bogdan, În aşteptarea
Biblioteca „Ion Raţiu“. În 1991 a fondat la redeşteptării. Convorbiri cu Ion Raţiu, Bucureşti,
Bucureşti ziarul Cotidianul. „Ion Raţiu a editat 1994 ; Dorin Ivan, Ion Raţiu sau tentaţia
Cotidianul pentru a ajuta la naşterea şi martirajului, Buzău, 2000. V. şi Ion Pantazi, Am
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
trecut prin iad, Ed. „Stindardul Românilor“, vol. 395, 8 sep. 2000, p. 3 ; Nesemnat, „In
II, München, 1989 ; Aurel Sergiu Marinescu memoriam: Testamentul lui Ion Raţiu“,
(2002, V, 2005) ; Stejărel Olaru, Cei cinci care au Cotidianul, 17 ian. 2005 ; Cornel Nistorescu,
speriat Estul, Iaşi, 2003 ; Lucia Hossu Longin, „Un omagiu lui Ion Raţiu“, Cotidianul, 1 aug.
Faţă în faţă cu generalul Ion Mihai Pacepa, 2009.
Bucureşti, 2009. Din volumul Florin MANOLESCU –
Sanda Stolojan, „România de azi de Ion Enciclopedia exilului literar românesc. 1945-1989.
Raţiu“, Limite, nr. 21, mar. 1976, pp. 18–19 ; Scriitori, reviste, instituţii, organizaţii, ediţia a
Constantin Cubleşan, „Mărturisiri de doua revăzută şi adăugită, Editura Compania,
tranziţie“, Tribuna, nr. 21, 23–29 mai 1996 ; Bucureşti, 2010
Mircea Iorgulescu, „Sub camuflaj“, Dilema, nr.

Petru Groza – Adio lumii vechi !


Memorii, Editura Compania, Bucureşti, 2003
mea, eu, prevăzând ce
Epilog la viaţa de liceu avea să vină, am luat-o
la fugă. Sărind însă un
Înaintând pe drumul amintirilor mele, nu gard, m-am lovit atât
mă pot despărţi de etapa şcolară şi nici de de tare cu capul de
bătrânul liceu din Orăştie fără de a nu trece în gard, încât port şi
revistă şi leziunile corporale care îmi amintesc astăzi urma acelei
şi astăzi despre peripeţiile şi prestaţiile mele izbiri în ceafă. Astfel că
fizice. De altfel, sub acest raport, încă de pe păstrez nu numai
băncile şcolilor primare, ştiu că am dat dovadă amintirea unei serioase
de mult spirit de întreprindere, căci bătăuş m- chelfăneli din partea
am pomenit, în înţelesul strict al cuvântului, tatei, dar şi stigmatul
de la cele dintâi contacte ale mele cu tovarăşii temperamentului meu
de şcoală. năbădăios.
Abia acum îmi dau seama că una din Pe această linie a
preocupările mele principale a fost multă conflictelor mele
vreme să-mi măsor puterile cu toţi aceia care zilnice, nimic mai
îmi ieşeau în cale şi care nu mă convingeau de firesc decât ca
la prima vedere că sunt mai tari decât mine. încăierările cu colegii
În şcoala primară de la Coşteiul Mare, tata mei să-mi devină o a
m-a dat în grija unui copil de ţăran, mai înalt doua natură, urmărin-
şi mai puternic decât mine şi care se afla Petru Groza- Tînăr
du-mă şi la liceul din stagiar în avocatură
înaintea mea cu vreo două clase; acesta se Orăştie. la Lugoj (1908-
chema Toma Vasile. Era un băiat blând şi, în 1910), sub
Mi se întâmpla şi îndrumarea
absenţa tatălui meu, avea însărcinarea să stea astăzi, adeseori, când temperamenta-
acasă cu mine şi cu ceilalţi doi fraţi ai mei şi să întâlnesc colegi de ai lului avocat
ne supravegheze. Cu Toma Vasile nu-mi Aurel Văleanu.
mei de odinioară –
puteam deci măsura puterile făţiş, dar am acum cetăţeni onorabili,
izbutit o răfuială indirectă ca să-mi asigur în vârstă –, că ei îşi încep conversaţiile cu mine
victoria. Ducându-ne pe coridorul lung de la cu următoarele cuvinte:
vechea casă parohială a tatei, care mai târziu a — Mai ţii tu minte ce bătaie mi-ai tras
fost înlocuită cu una nouă de către tatăl meu, atunci... sau atunci...?
ne-am luat la întrecere în fugă. Astfel, după Dictatul de la Viena, trecând
Având picioarele mai lungi, Toma fugea oarecum clandestin prin Budapesta şi
desigur mai repede decât mine. Eu l-am făcut oprindu-mă la un moment dat la un galantar
însă să fugă de mai multe ori cu mine, pentru din piaţa Deac – locul magazinelor elegante,
a prinde ocazia pe care o pândeam ca să-l de confecţii –, în uşa prăvăliei iată că s-a ivit
trântesc. Şi astfel, pe neobservate, am pus figura puternică a proprietarului magazinului,
lângă perete cârja preoţească a tatălui meu şi, care imediat s-a apropiat zâmbind şi
în timp ce el, într-una din aceste curse ale spunându-mi:
noastre, căuta să mi-o ia din nou înainte, eu am — Ce faci aici, frate Petre?
apucat cârja şi cu partea ei încârligata i-am Eu nu l-am recunoscut de îndată, şi el,
prins pe dindărăt, în plină fugă, un picior. observând acest lucru, ca să-mi ajute memoria,
Bietul băiat s-a răsturnat din plină viteză şi, s-a recomandat:
rostogolindu-se la pământ, şi-a fracturat un — Cum? Nu mă mai cunoşti? Eu sunt Mişi
braţ. Evident că, la vederea osului frânt în Grünwald, colegul tău de la Orăştie, pe care l-
două, m-am cutremurat de spaimă şi, cum la ai ars de atâtea ori cu palmele tale, încât şi azi
urletele lui de durere a sosit din sat un frate de le simt pe obrajii mei!
al său care s-a înfuriat tare văzând isprava
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
Vă mărturisesc că la aceste cuvinte l-am Pentru această intervenţie a mea el m-a
recunoscut, dar în postura leului, fiindcă mi-a ocărit de îndată; dar asta nu era încă totul, căci
fulgerat atunci prin minte: «Te pomeneşti că el avea dreptul să aplice şi pedepse
omul are de gând să-şi ia revanşa!?» El numai disciplinare, bunăoară, să interzică porţia de
la asta nu reflectă, căci lui îi mergea bine supă de chimen sau de cafea, dimineaţa.
prăvălia! Este adevărat, crescuse mai solid Sosind noi la refectoriu 1, cei 160 băieţi ai
decât mine – poate şi în urma acelor bătăi, liceului, ne-am ocupat locurile, în picioare, la
fiindcă se spune că bătaia e ruptă din rai! Avea cele 16 mese, în aşteptarea rugăciunii
un abdomen respectabil şi un puternic lanţ de obişnuite de dimineaţă, pe care o spunea, pe
aur. Iar prăvălia lui era plină de muşterii. Deci, rând, câte un licean din clasa a VIII-a.
evident că era mult prea bine dispus ca să-şi În acest refectoriu, în mijlocul căruia se afla
mai facă pe gratis vreo supărare cu vreo masa profesorilor – ca în orice internat de pe
încăierare tardivă cu mine. vremea aceea –, se păstra o disciplină
Ba m-a poftit înăuntru şi acolo ne-am «calvină», de mănăstire, fiind interzise
reamintit multe lucruri din trecut, adesea conversaţiile şi orice zgomot. Şi atunci, după
terminând poveştile din viaţa noastră şcolară rugăciune, Wirth s-a apropiat de fratele meu,
cu refrenul: interzicându-i să-şi bea cafeaua (jumătate din
— Da, ţii minte atunci când l-ai bătut pe băieţi beau cafea, iar cealaltă jumătate, supă de
ăla?... sau pe ăla?... chimen, făcând cu schimbul), drept pedeapsă
Sau: pentru purtarea lui neregulamentară din
— Îţi aminteşti când ai luat o bătaie curte, dar mai mult pentru a mă pedepsi
straşnică de la atletul liceului, care era cu trei indirect pe mine, fiindcă necuviinţa era din
clase superior nouă, Wirth Ianoş? partea mea, nu din partea bietului meu frate.
De fapt, acest Simţeam acest lucru şi m-a tulburat pedeapsa
Wirth Ianoş, fiul dată fratelui meu. De aceea mă apropiai de
unui cunoscut cea- fratele meu cu următoarele cuvinte:
sornicar şi bijutier — Bea-ţi cafeaua! Nu ascultă de această
de pe strada cămilă!
principală Kossuth — Ce ai spus? A ripostat Wirth.
Lajos din Buda- — Am spus: «cămilă».
pesta, nefiind un Wirth a ridicat atunci mâna ca să mă
prea bun elev, a fost lovească, dar nu i-a fost cu succes, fiindcă
plasat de către tatăl fulgerător l-am plesnit în faţă cu ceaşca de
său din capitala cafea a fratelui meu. Orbit de cafeaua care-i
Ungariei la intrase în ochi, el dădea din mâini şi din
«periferie», adică la picioare în neştire, luându-se după mine.
liceul din Orăştie. Iar eu, dându-mi seama de primejdia care
Sportul se mă păştea dacă punea mâna pe mine, i-am
înjghebase bine azvârlit înainte, pe rând, toate ceştile care-mi
Adam Groza – Tatăl lui încă de pe atunci la ieşeau la îndemână; şi am ajuns astfel până la
Petru, Adam Groza, preot la Budapesta şi fiul masa cu farfurii cu chimen, de unde,
Coştei (fotografiat la Lugoj,
cca. 1915-1917). bijutierului făcea retrăgându-mă strategic mai departe, am
atletism în toată început să azvârl cu farfuriile, unele din ele
regula, având o musculatură puternică, care i- nimerindu-l, altele nimerind spre mesele
a câştigat respectul tuturor colegilor noştri din vecine. Şi am ajuns în cele din urmă la masa
liceu. Nimeni n-ar fi avut curajul să intre în din mijlocul sălii, a profesorilor.
conflict cu el. Panica a fost, desigur, enormă, fiindcă
Fatalitatea, care mă urmărea însă, bătrânele bolţi ale acestui refectoriu n-au
determină atunci un conflict cu mine. Eram văzut niciodată un scandal de asemenea
prin clasa a V-a de liceu, iar el era prin clasa a proporţii.
VIII-a. Era tocmai apparitor, adică supra- Apparitor-ul m-a ajuns totuşi din urmă şi,
veghetor săptămânal, cu sarcina de a veghea punând mâna pe mine, am simţit de îndată
asupra ordinei în dormitoare şi plecării încleştarea musculaturii lui de oţel. Cu o
noastre din curtea internatului spre sufrageria iuţeală surprinzătoare, mi-am eliberat însă
din grădina bisericii de alături, noi trebuind să mâna stângă şi am luat un cuţit de pe masa
ne orânduim doi câte doi, în tăcere. profesorilor, ridicându-l către atletul ce mă
Fratele meu din clasa I, Victor – azi medic încolţise, care, văzând primejdia, a făcut un
bacteriolog la Târgu Mureş –, a rămas fără soţ salt mare îndărăt.
şi Wirth s-a răstit atunci la el: În acest moment, cineva m-a încleştat
— Unde îţi e soţul, măgarule? puternic dintr-o dată cu două braţe, din care
Fără să mă pot abţine, eu i-am strigat din nu m-am mai putut smulge, fiind astfel
spate: dezarmat. Şi în acest mod am fost evacuat din
— De ce insulţi pe fratele meu? – Deşi n- refectoriu.
aveam voie să vorbim din rânduri. Consiliul profesoral nu m-a eliminat însă
pentru această ispravă, aşa cum se aşteptau cu
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
toţii, ci mi-a aplicat o pedeapsă mai uşoară, pe petrol şi s-a produs atunci un vacarm teribil, în
care am suportat-o cu multă satisfacţie; care unii se ocupau cu stingerea focului iar eu
fiindcă, faţă de gloria şi prestigiul pe care le- căutam să scap de secui, care mă urmărea
am câştigat din acest moment în liceu, mi se graţie luminii mai slabe ce venea de la masa
părea că am făcut o afacere foarte bună supraveghetorului nostru, învârtindu-mă
bătându-mă cu acest atlet. după mese.
Dar şi în alţi ani de liceu am avut ocazia M-a prins în cele din urmă în colţul camerei
unor astfel de răfuieli, unele – recunosc – cu şi acolo ne-am pomenit amândoi pe vârful
sfârşit tragic. lăzii cu lemnele de foc. Grămada de lemne s-a
Bunăoară, când eram în clasa a IV-a de împrăştiat însă sub greutatea noastră şi, astfel
liceu, făcând noi într-o oră de curs scandări de încăieraţi, am căzut pe podele, el fiind
hexametri şi pentametri, trebuia să batem deasupra mea cu toată greutatea lui.
ritmul cu degetele pe bancă, însoţind această La un moment dat, am simţit o durere
bătaie cu sunetele: surdă în piciorul stâng şi, când am vrut să mă
Tram – tra – ta – tam! ridic, am constatat că fluierul piciorului
Tram – tra – ta – tam!... etc. împreună cu osul accesoriu plesniseră în două.
Eram la hexametrii lui Homer, în ora de Cel mai nenorocit după această constatare era
limba elină 2. Această elină intra foarte greu în bietul secui, care era pe cât de mătăhălos
capul bietului meu vecin, un secui corpolent, trupeşte, pe atât de bun la suflet; şi el a fost cel
Gaal Ioşka, care, pretindea el, aparţinea dintâi care a început să se văicărească,
neamului Arpazilor şi tribului lui Töhötóm. El plângând. M-au aşezat pe o targă, şi colegii
n-avea însă nimic comun, nefiind încărcat prin mei, împreună cu secuiul, m-au dus pe umeri
succesiune, cu greceştile acrobaţii poetice ale de-a dreptul la spital.
lui Homer. Pe deasupra, avea şi un defect de Şapte săptămâni am stat în pat cu piciorul
limbă: nu putea pronunţa pe r; pronunţa în loc în ghips. Şi, cum eram în preajma examenelor
de r mereu litera h. Aşa că şi scandarea la el de fine de an, desigur că nu m-am putut
ieşea cam astfel: prezenta la aceste examene şi era cât pe-aci să
Tham – tha – ta – tam! pierd şi anul. Foştii profesori ai tatălui meu,
Tham – tha – ta – tam!... care, după cum vă povesteam, a făcut şi el
Producând acest defect al bietului băiat studiile secundare la acelaşi colegiu, m-au
ilaritatea clasei. protejat însă şi mi-au dat certificatul de trecere
Lumea a trecut apoi la ordinea zilei, după a clasei. Aşa că, sub acest raport, eu am ieşit cu
acest incident ilariant, dar eu l-am ţinut în profit din această întâmplare.
evidenţă, pândind un moment propice. Şi, în legătură cu aceasta, făcând nu de mult
Seara, în dormitor, când, de la opt până la o vizită guvernului maghiar din Budapesta,
zece, aşezaţi la masa comună – mensa publica foştii mei colegi de la acest liceu improvizând
– cu lampa de petrol atârnata deasupra ei de o întâlnire a noastră după patruzeci de ani de
bolta seculară, într-un regim de absolut la bacalaureat, în aula colegiului reformat din
silentium 3, ne făceam cu toţii studiile, în strada Lonyai, unul din bătrânii mei colegi –
această tăcere completă fiind interzise chiar şi protopopul reformat Tökes Ernö – s-a
şoaptele între noi, eludând vigilenţa prezentat cu o fotografie a absolvenţilor clasei
supraveghetorului nostru, primarius, care a IV-a de liceu, aşa cum era la modă la fiecare
veghea de la o măsuţă de alături, am început sfârşit de an; această fotografie, spre deosebire
să-l şicanez pe Gaal Ioşka, care şedea în faţa de celelalte, era luată însă nu în curtea
mea, lovindu-l cu piciorul pe sub masă şi colegiului, ci la spitalul din Orăştie, eu fiind
scandând în şoaptă: aşezat pe un scaun cu piciorul stâng fixat în
Tham – tha – ta – tam! ghips şi rezemat deasupra celui drept.
Tham – tha – ta – tam!... Priveam cu toţii fotografia, cunoscând
Făcând şi mişcarea respectivă cu degetul pe provenienţa acestei particularităţi şi
masă. Agasat, secuiul s-a înfuriat la un înduioşându-ne la amintirea nenorocirii mele.
moment dat şi a scrâşnit din dinţi, pe jumătate Ar fi prea mult ca să înşir şi alte isprăvi. Aş
şoptind: vrea numai să arăt, povestind viaţa mea
— Mişelule, dă-mi pace, că-ţi trag una!... şcolară, că şi finalul a fost demn de celelalte
Eu, ştiindu-mă la adăpostul disciplinei care prestaţii fizice ale mele, din cursul celor opt
nu-i permitea nici chiar să mă înjure tare, ani petrecuţi la colegiul reformat maghiar din
necum să se apropie de mine lovindu-mă, am Orăştie.
continuat îndărătnic această batjocură la La ora de gimnastică din clasa a VIII-a,
adresa lui, încurajat şi de succesul pe care l-am făcând eu intenţionat o mişcare neregulată la
desprins pe feţele vecinilor, pe care i-a apucat un salt cu prăjina pentru a deruta pe colegul
o veselie înfundată. meu de alături, am căzut pe ceafă, spărgându-
Secuiul, privind în jurul lui şi văzând că am mi osul craniului. Purtam încă bandajul pe cap
provocat râsul întregii mese, a făcut un salt din când, după examenul de clasa a VIII-a şi
scaunul în care se afla şi mi-a tras o palmă înaintea bacalaureatului, profitând de
zdravănă peste masă. Eu, încercând să libertatea relativă pe care o aveam în acest
ripostez tot peste masă, am doborât lampa de răstimp, sătul de disciplina de fier a celor opt
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
ani de liceu pe care îi urmasem acolo, am Un bandaj aveam deja la cap, astfel că acum
evadat cu o grupă de colegi pentru a face un puteam să port un alt bandaj şi la mână, timp
chef la restaurantul Cassini din Orăştie. de patru săptămâni purtând eu bandajul de la
Cu exuberanţa tinerilor cu mari speranţe, mîna legat de gât; aşa încât colegii mei de pe
cu mustăcioarele care de-abia se înfiripau, dar vremuri şi astăzi fac haz când îşi amintesc de
cu conştiinţa bărbaţilor eliberaţi de sub tutela această armură a mea, cu care am părăsit liceul
liceală, am luat şi cheful în serios. Îmi de la Orăştie, cu certificatul de «maturitate» în
reamintesc foarte bine cum, cântându-ne buzunar, dar şi cu stigmatele mai aparente ale
ţiganii la ureche şi bând noi vin acrişor, mai încoronării
mult ca fală decât din plăcere, ne scăldam în vitejiilor mele în
satisfacţia de a fi admiraţi de burghezii şi acest străvechi
burghezele din Orăştie, aşezaţi la mesele veci- colegiu. Aşa
ne. Şi în această ambianţă am făcut-o, desigur, încât păream
lată. mai degrabă un
La plată însă, lucrurile au luat o întorsătură erou care se
tragică; prezentându-ne şeful chelnerilor nota întoarce de pe
– era un om înalt şi zdravăn – în starea de un câmp de
ebrietate puerilă în care ne găseam, această onoare cu mari
notă ni s-a părut zdrobitoare pentru şi sângeroase
buzunarele noastre. Mai ales că toţi laolaltă n- bătălii.
aveam suma care ni se cerea. Dar, aşa
S-au ivit atunci discuţii care, fiind eu de bandajat cum
faţă, au degenerat în bătaie; fiindcă, la un eram, cu tot
moment dat, părându-mi-se că am auzit costumul meu
zburând de pe buzele chelnerului-şef cuvântul marţial de erou,
«mucoşi», am ţinut de a mea datorie să-i cer m-am prezentat Cei trei fii ai lui Adam Groza :
satisfacţie pentru această insultă adresată unor în familia Petru, Liviu şi Victor
«maturizanţi» – cum ne plăcea să ne numim în fostului (fotografiaţi la Lugoj,
cca 1910-1911).
preajma examenului de «maturitate», căci aşa protopop al
se numea pe atunci examenul de bacalaureat. Orăştiei, Vasile Domşa, care avea multe fete
Şi am tras atunci o palmă zdravănă şefului frumoase şi între care cea mai mare a fost ani
chelnerilor. Dar nici colosul n-a fost leneş şi de-a rândul partenera mea la şcoala de dans şi
mi-a tras un pumn în piept care m-a dat peste «idealul» meu de student, adică «prima mea
cap. Înfuriat şi căutând să repar ruşinea, am dragoste», stăpânindu-mi întreaga imaginaţie
sărit în picioare şi, împreună cu colegii mei de în acei ani, cu părul ei inelat de culoarea
o parte şi chelnerii de altă parte, mi-am jucat corbului, cu ochii ei mari şi iscoditori. Era de-
rolul principal într-o bătaie care până la urmă o vârstă cu mine şi-şi cam neglijase studiile din
a devenit generală, cu numeroase spargeri de pricina plimbărilor noastre prea dese, primind
farfurii, sticle şi geamuri. Iar cum o parte din adeseori dojană de la părinţi. Dar eu, pornit
public ţinea cu noi, eu am considerat că noi am spre hotărâri mari, m-am îmbrăcat la jachetă,
ieşit învingători pe acest câmp de bătaie şi am luându-mi şi un baston şi un joben nou-nouţ,
plecat apoi spre casă. aşa cum se cuvine unui bacalaureat, şi m-am
În zorii zilei care se ivea, abia făcuserăm dus să peţesc fata.
câţiva paşi pe stradă, când iată că prietenul Protopopul, contemporan al tatălui meu la
meu Otto Roth, înspăimântat, văzu că colegiu şi prieten cu el, om blând, m-a primit
pantalonii mei albi erau plini de sânge. cu bine, ascultând cu părintească înţelegere
Speriaţi, cu toţii mă pipăiau în dreapta şi în mărturisirea sentimentelor mele şi hotărârea
stânga (eu eram şi mai speriat, fiindcă, luată de a mă logodi cu fiica sa, urmând ca,
neavând nici o durere, gândeam că este după terminarea studiilor, să ne căsătorim.
sângele adversarului meu şi mă înfricoşa Când totul mergea mai bine, intră buzna
această postură de ucigaş), dar nu găsiră peste noi în cameră protopopeasa, o femeie
izvorul sângelui care lăsa tot mai multe dâre foarte energică şi expeditivă, care, aflând
pe hainele mele. Începui să simt însă cum despre ce este vorba, m-a şi repezit cu
puterile mă părăsesc. cuvintele:
La un moment dat, ridicând mâna dreaptă — Ce? Vrei căsătorie? Mai întâi şterge-te
în sus şi uitându-mă întâmplător la ea, am bine la nas şi du-te şi fă şcoala înainte! Fă-te
descoperit o rană deschisă, cu marginile om şi pe urmă să umbli după astfel de lucruri!
înspăimântător de umflate, provenind evident A fost pentru mine un trăsnet din cer; mai
dintr-o tăietură în vecinătatea arterelor ales că ştiam că alături, în dosul unei uşi de
principale. Lămuriţi acum asupra cauzei, unul sticlă, pândeşte cu repezi bătăi de inimă,
din noi a sărit la poarta farmaciei Vlad, de apăsându-şi cu mâna pieptul, «idealul»
lângă liceu, sunând, şi unde, deschizându-ni- dragostei mele. Şi, cum simţeam că ridicolul
se, cu toate că era ora atât de matinală, am mă ucide, m-am pomenit de îndată în stradă,
primit ajutor. evitând apoi ani de-a rândul să mă mai apropii
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
de casa aceea când treceam prin Orăştie ca onorabil boier din Vechiul Regat, care, venind
student al Universităţii din Budapesta. cu un automobil galben, după cum am aflat
Abia mai târziu, după câţiva ani de la mai apoi din vecini, a dus-o pentru totdeauna
această dramatică întâmplare, luându-mi din Orăştie. Ea este astăzi o venerabilă bunică,
inima în dinţi şi dus de nostalgie şi de ambiţia întâlnind-o adeseori la Bucureşti în casa unui
de a dovedi părinţilor şi fetei că am ajuns om general prieten, a cărui cumnată este.
cu diplomă în buzunar, am bătut din nou la Cu acest episod închei această lungă
casa protopopului Domşa, mărturisesc, nu epopee a «virtuosului» licean care am fost, cu
fără emoţie şi anume gătit pentru cucerire. atâtea bucurii şi decepţii, cu atâtea biruinţe şi
Mare mi-a fost însă din nou decepţia când înfrângeri, după cum aţi văzut.
am aflat că «idealul» meu se măritase cu un

George Bariţiu
(1812, comuna Jucu de Jos, judeţul Cluj – 1893, Sibiu)

Înstrăinaţii
Un tânăr
Murăş, Murăş, apă lină,
Prea de mulţi străini eşti plină ;
Someş, apa ta-i prea rece,
Ca de veacuri zece.
Împrejurul tău n-am stare. Monedă din aur dedicată aniversării a 200
N-am bine şi-ndestulare de ani de la naşterea lui
Oh, ce-nstrăinare ! George Bariţiu

Arieşul sărăceşte,
Oltul tot se mai iuţeşte ;
Streiul seacă, osteneşte ; Un înger
Nici una nu creşte.
Târnăvile-s prea sărate, Priviţi, vedeţi colo departe,
Turbure,-n mol înglodate ; Cum ceriu-n două se-mparte ;
Oh, ce răutate ! Fiul timpului soseşte
Şi spre noi priveşte.
Munţii reci, fără simţire, Treceţi, mergeţi înainte
Câmpii fără de rodire ; Cererea voatră fierbinte
Toate-mbracă altă fire ; E luată-aminte.
Oh, ce tristă privire !
Trecem, trecem fraţi dincoace, (1838, în Foaie pentru minte, inimă şi
Unde ceriul toate coace, literatură, supliment al Gazetei de Transilvania)
Vântul suflă pace.

Un bătrân
Anul trece, altul vine,
Eu tot nu mai dau de bine.
Când va fi să-mi însănine,
Zilele-mi de dureri pline.

Şaptezeci de ani şi şasă


Fără ţară, lege, casă,
Nedreptăţile m-apasă ;
Ah, sfărâmate-a mele oasă !
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Mari figuri ale exilului românesc


Monseniorul Octavian Bârlea
Florin Manolescu
Rector al Misiunii Catolice Române
Unite din Germania şi păstor sufletesc al
credincioşilor români din München (din
iul. 1978). În calitate de preşedinte al
Academiei Româno-Americane de Arte şi
Ştiinţe, a efectuat în primăvara anului 1977
o vizită în R.S.R., ca invitat al „Asociaţiei
România“. Împreună cu Ordinariatul
Catolic de München-Freising, a înfiinţat
Centrul Cultural Românesc de la München
(inaugurat la 6 decembrie 1981). Exeget al
istoriei Bisericii Române Unite şi al Şcolii
Ardelene. „Lucrarea Monseniorului Bârlea
[Biserica română şi ecumenismul corifeilor
renaşterii culturale] urmăreşte etape din
BÂRLEA, Monseniorul Octavian, istoric al lupta Românilor uniţi, adesea încurajaţi şi
Bisericii Române Unite, teolog, trad., ed. *5 sprijiniţi de Roma, atât cu clerul romano-
mai 1913, com. Mogoş, jud. Alba – † 5 apr. catolic local, cât şi cu factorii răspunzători dela
2005, München, R.F. Germania. Fratele Curtea din Viena, pentru a face să triumfe
folcloristului Ovidiu Bîrlea. Tatăl : Ioan ; spiritul ecumenic al Conciliului Florentin [din
mama : Maria, născută Costinaş. Absolvent al 1439], prin legitimarea drepturilor morale şi
Liceului din Alba Iulia (bacalaureat în 1930). sociale ale poporului nostru ; luptă în mijlocul
Studii la Academia Teologică din Blaj (pînă în căreia s’au aflat, într’un moment decisiv, şi
1934). Pedagog la Seminarul catolic corifeii Şcolii Ardelene, Samuil Micu,
„Mitropolitul Vancea“ din Veza, Blaj. Secretar Gheorghe Şincai şi Petru Maior“ (Ion
ad-interim la Cancelaria Mitropoliei greco- Negoiţescu). Partizan al ideii de apropiere
catolice din Blaj (1934–1937). Hirotonisit dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Unită din
subdiacon, diacon şi preot de rit greco-
catolic la Blaj, în oct. 1937. Studii la
Pontificium Athenaeum de Propaganda
Fide (Roma, 1937–1940), încheiate cu titlul
de dr. (1943). Studii de istoria Bisericii la
Facultatea de Istorie ecleziastică a
Universităţii Gregoriene din Roma,
încheiate în 1945. În oct. 1945 este însărcinat
cu funcţia de membru al Misiunii
Vaticanului pentru refugiaţii din Germania
şi Austria. Vicar general pentru românii din
Germania şi Austria (1945–1952).
Transferat la Paris ca vicepreşedinte al
Misiunii Catolice Române pentru Europa de
Vest şi rector al Misiunii Catolice Române
din Franţa (din feb. 1952). La 26 feb. 1952,
Sfîntul Părinte Ioan al XXXIII-lea îi conferă
titlul de Monsenior, prelat de onoare al
Sanctităţii Sale Papa de la Roma.
Paroh al Parohiei Catolice Române din
Paris (din 1954) şi misionar pentru românii
de rit latin din Franţa (în 1955). În această
calitate conduce Căminul Misiunii Catolice
române din Paris, rue Ribera. Cercetător
ştiinţific la Arhivele Vaticanului (1955–1961)
şi prezentator în limba română la Radio
Vatican (1957–1960). Capelan şi prof. de
religie la mănăstirea „Zum guten Hirten“
din München (1961–1968). Şeful secţiei
române de la Radio Vatican (1968–1973).
Vizitator apostolic pentru românii de rit
bizantin din S.U.A. (1973–1977). Corneliu Medrea,
Bătrâni
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
România. În acest spirit, a transmis Jahrhunderts und die ökumenische Frage, Ed. O.
patriarhului Teoctist, ierarhilor Bisericii Harrassowitz, Wiesbaden, 1989 ; Limes-ul roman şi
Ortodoxe Române, ierarhilor Bisericii Române urmele lui, Ed. Misiunii unite româneşti din R.F.G.,
Unite şi episcopilor români din S.U.A. „o vie München, 1990 ; Unirea Românilor (1697–1701), Ed.
chemare la unirea“ cu Scaunul Sfîntului Petru Misiunii unite româneşti din R.F.G., München, 1990 ;
Spre o nouă faţă a Bisericii Române Unite, Ed. Misiunii
din Roma. Această „Chemare“, red. la 2 mai unite româneşti din R.F.G., München, 1991 ; Chemarea
1991, a fost reprodusă în cîteva din publicaţiile la unire sub ecumenism. Enciclica Sfântului Părinte
periodice româneşti din exil (v. Curentul, nr. 6 Ioan Paul II „Ut unum sint“ (Ca toţi să fie una) din 25
002, dec. 1991, pp. 2–3). Împreună cu George Mai 1995, Ed. Misiunii unite româneşti din R.F.G.,
Racoveanu, a publicat în rev. Îndreptar trad. în München, 1995 ; Spre Înălţimi. Deschidere ecumenică
limba română din Liber Psalmorum şi a cu ocazia vizitei Sfântului Părinte Ioan Paul II în
alcătuit pentru credincioşii de confesiune România (7–9 Maiu 1999), Ed. Misiunii unite
catolică şi creştin-ortodoxă vol. Rânduiala româneşti în R.F.G., München, 2000.
creştinească, ce cuprinde în sine Sfintele Referinţe : Cuvântul, „Sărbătoare la München“ [25
Liturghii, Sfintele Taine, Ierurgiile, Laudele lui de ani de preoţie ai monseniorului Octavian Bârlea],
Cuvântul în exil, nr. 6, noi. 1962, p. 1 ; I. Negoiţescu,
Dumnezeu, Preacuratei, Îngerilor şi Sfinţilor „Biserica Unită şi Şcoala ardeleană“, Contrapunct, nr.
precum şi rugăciuni la toată trebuinţa, acum în 3, 1985, pp. 10–11, 23 ; Titus Bărbulescu, „Ecumenism
acest chip întocmită spre folosinţa întregului românesc, unire, ortodoxie. Rânduri despre creştinismul
cler şi popor român din pribegie (Freising, la Români, în lumina operei scrise şi de predanie a
1951). Împreună cu Petru Gherman a ed. la Monseniorului Octavian Bârlea“, Revista Scriitorilor
Paris, în 1955, vol. Omagiu şcolilor din Blaj Români, nr. 24, 1987, pp. 116–120 ; Corespondent,
(alţi colab. : Aron Cotruş, Mircea Eliade, N.I. „Sărbătorirea Monseniorului Octavian Bârlea la 50 de
Herescu). Realizat iniţial prin multiplicarea ani de fericită păstorie“, Lupta, nr. 92, 22 dec. 1987, p.
unui dactiloscript, acest vol. a fost reed. la Blaj 6 ; Virginia Şerbănescu, „O mare personalitate de talie
în 2004. Din 1978 a ed. la München rev. europeană : Monseniorul Octavian Bârlea“, Journal
A.R.A., nr. 28, 2003, pp. 12–14 ; Ion Cepoi,
trimestrială Perspective. Fondator şi „Monseniorul Octavian Bârlea : o viaţă dedicată
preşedinte al Societăţii Academice Române creştinismului şi românismului“, Journal A.R.A., nr.
(1957–1969). Fondator şi preşedinte al 28, 2003, p. 15 ; Claudiu Mătasă, „Un luptător... paşnic
Academiei Româno-Americane (1975–1977). : Octavian Bârlea“, Journal A.R.A., nr. 28, 2003, pp.
Membru al Ordinului Cavalerilor de Malta. 16–17 ; Liliana Surugiu, „Monseniorul Octavian Bârlea
Membru de onoare al Academiei Româno- — primul preşedinte ARA“, Journal A.R.A., nr. 28,
Americane (din 1999). 2003, pp. 18–19 ; Titu Popescu, „Monseniorul Octavian
De Confessione Orthodoxa Petri Mohilae, Ed. Bârlea sau exemplaritatea unei vieţi“, Vatra, nr. 3–4,
Knecht i. Komm, Frankfurt pe Main, 1948 ; Ex Historia mar.–apr. 2005, pp. 9–10 ; Mircea Carp, „Monseniorul
romena : Ioannes Bob Episcopus Fagarasiensis (1763– Octavian Bârlea (1913–2005)“, Caietele INMER, nr. 4,
1830), Ed. Herder, Freiburg i. Br., 1951 ; Biserica noi. 2005, p. 66 ; Ion Dumitru, „Msgr. Dr. Prelat
Română Unită (în colab. cu Aloisie Tăutu, Pamfil Octavian Bârlea“, Caietele INMER, nr. 15, iul. 2009,
Cârnaţiu, Flaviu Popan, Carol Capros, Alexandru pp. 56–58. V. şi I. Negoiţescu (22000) ; Virginia
Mircea şi Mircea Todericiu), Madrid, 1952 ; Une Âme Şerbănescu, Scîntei din vatra vremii, Iaşi, 2001, pp.
de feu. Monseigneur Vladimir Ghika (în colab. cu 283–286 (date biografice despre Octavian Bârlea).
Michel de Galazin), Ed.
Beauchesne, Paris, 1961 ;
Ostkirchliche Tradition und
westlicher Katholizismus. Die
Rumänische Unierte Kirche
zwischen 1713–1722, Acta
historica, 6, München, 1966 ;
România şi Românii,
American Romanian Academy
of Arts and Sciences, Los
Angeles, 1977 ; Biserica
română şi ecumenismul
corifeilor renaşterii culturale,
Ed. Misiunii unite româneşti
în R.F.G., München, 1983 ;
Reforma, Conciliu şi Imperiu,
Ed. Misiunii unite româneşti
în R.F.G., München, 1985 ;
Metropolia Bisericii Române
Unite proclamată în 1855 la
Blaj, Ed. Logos, München, Sava Henția,
1987 ; Die Konzile des 13.–15. La marginea orașului
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Scriitori din diaspora


Theodor Damian (SUA)
Scrisul ca rug aprins al pustiei
Noroc că suntem cu dragoste. Dacă cuvântezi, dacă scrii
ființe cuvântătoare. dinspre pustia eontică o faci pentru că eşti
Adică oratorice. Adi- cuprins de ea. Copleşit. Scrii de dor. În pustie
că vizionare (oră = a eşti mult mai aproape de cine ţi-e dor decât
vedea); am văzut, altundeva, dar niciodată în mod exhaustiv.
pentru aceea am grăit. De aceea propensiunea este continuă. Cum
Dar grăiesc și pentru că aud. Nu degeaba spunea marele Grigore (al Nisei): Epectaza.
zicea Meister Eckhart că omul este un De aceea pustia este locul prin excelenţă:
fenomen acustic. El vine întru fiinţă prin locus theologicus. Şi este, în acelaşi timp,
rostirea cuvântului: „Să facem om…“ Deci intervalul. Căci în interval are loc marea
prin Cuvânt, căci fără El „nimic nu s-a făcut întâlnire. Întotdeauna scrii datorită unei mari
din tot ce s-a făcut“. De aceea omul cuvântă. întâlniri. Scrisul e semnul schimbării. Când
Problema este că există cuvânt şi anti-cuvânt. întâlnirea e mare, schimbarea e semnificativă.
Depinde din ce parte cuvintezi. Eu scriu din Cel mai adesea radicală. Adică e convertire.
partea şi din cauza pustiei. Nu a celei Când aşa ceva se petrece cu tine nu poţi să
meontice ci a celei eontice. Îmi place eonul că taci. Ai impresia că dacă tu ai tăcea pietrele ar
e bun foarte. Eonul eonului însă este şi mai striga. Intervalul ca loc. De aici se trage totul.
frumos. Kairos. Kairos contra Cronos. Evident, dacă locul acela are pustia lui. Pustia
Cronosul distruge pustia. Noroc că ea se mută este tăcerea din cuvânt. Este meta-cuvântul.
în Kairos. Şi eu după ea. Mă ţine obligaţia aici Iar Dumnezeu, cum frumos o spune Olivier
şi dorinţa acolo. Pustia este locul unde Clement, este un Cuvânt la capătul tăcerii.
Dumnezeu te duce ca să vorbească inimii tale. Când pustia aceea te locuieşte, adică este locul
Şi ceea ce auzi aceea mărturiseşti apoi. Acesta tău, tu fiinţezi întru ea. Pustia nu-i este dată
este scrisul. Asta e cuvântarea dinspre oricui. Nu oricine o poate duce. Isihia: liniştea
Cuvânt. Scrisul este un fenomen acustic. şi singurătatea cer eroism. Şi eroii spiritului
Esenţa lui e bazată pe auzire, cum spunea sunt puţini. De aceea scriitorii nu sunt toţi cei
marele Pavel: „Credinţa vine din auzite“. ce scriu. Depinde de partea dinspre care scrii.
Chiar şi din auzirea interioară. Auzit-am, Aşa cum sunt cuvinte şi „palavre“, aşa sunt
pentru aceea am grăit. Pustia este meta- scriituri şi scriituri, adică scriitori şi scriitori.
cuvântul. Esenţa cuvântului constă în meta. Cuvânt şi anti-cuvânt. În pustie însă poţi să şi
Esenţa doar o auzi, o simţi, dar n-o cuprinzi. vezi (orao = a vedea). Proorocul este cel care
De aceea nici un cuvânt nu spune Totul. Nici vede. Dar vede nu pentru că cere să vadă. De
toate cuvintele nu spun Totul. Dar ele îl aceea eroii pustiei nu se rugau să aibă vedenii.
indică. Îl indică pentru că-l recunosc. Pentru Pentru că anti-cuvântul se poate preface în
că vin din partea aceea. Cele care vin. Pentru înger luminos pentru a duce în ispită. Şi când
cât ne trebuie nouă ca să fim cine ar trebui să se întâmplă o vedenie se rugau pentru darul
fim nu ne trebuie explicaţii. Totul nu se discernerii. Pustia este solitudinea. Iar în
explică. Ne trebuie călăuzire. Nu e necesar să solitudine te ia dorul de Celălalt şi de ceilalţi.
înţelegem pe cale explicativă ce era cu steaua Iar dorul este esenţa solidarităţii. Dragostea.
aceea care ducea spre Betleem. Era în afara De aici rugăciunea către Celălalt, pentru
obişnuitului. Principalul e că rolul ei era de a ceilalţi. În felul său, cel ce scrie din partea
călăuzi. Când călăuzeşti prin pustie tu mâni pustiei este un pustnic.
din urmă. Mergi înainte şi ţii orbul de mână
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
Dumitru Ichim (Canada)
Cenuşa petalelor
Și străzile s-au molipsit Vai şi iarăşi vai de străzile făcute de om
de la oameni cu după chipul şi asemănarea lui. Parcă s-au
beteşuguri, fărădelegi şi născut bătrâne şi cu casele scofâlcite. Când văd
boleşniţe. Dar câtă un om încep să-l spurce, ridicându-şi poalele,
deosebire între oameni şi hilizându-se în sughiţuri guturale din buzele
străzi! Când un om e prins strânse sub nas ca o prună uscată de şoric. E
că a fost, îmbătrânind pe groaznic să cazi noaptea în coşmarul străzilor
ascuns, e scos din fabrică făcute de om. Unele de bolişte şi de urât ajung
sau de la birou, spre neputincioase făcându-şi nevoile pe ele.
sfârşitul zilei, precum se scot şi sacii de gunoi. Sanitarii le scot scutecele, dar le aruncă alături
Toţi au mănuşi. Lungi. Până la coate. Până la de pat. Iarna se aude lupul cum urlă de după
umeri. Mănuşi chimono. Mănuşi răsfrânte pe lună. Din când în când trece pe rând când un
sub bărbie. Mănuşi de întins mâna. Mănuşi de câine, când strigoiul lui, lingând bubele
dat din cap şi de făcut cu ochiul. Când te-au purulente ale cărămizilor. Nimeni nu curăţă
scos şi te-au depozitat la curba drumului, nici cetatea de străzile omului. Nimeni nu le duce
n’ai terminat ţigara că lângă tine e adusă o la spital sau la doctorul de nervi. Nimeni nu le
îngemănare a ta. Îţi aştepţi târzielnicul înger duce la morgă. Casele funerare nu vor să le
păzitor şi te trezeşti în locul lui cu un sac de îngroape. Bătrânii cetăţii îşi declină orice
gunoi. Te uiţi peste umăr. Când toţi au plecat responsabilitate declarând ziariştilor că ele
îl rupi cu unghia de la degetul arătător. Din el aparţin ceasornicarului.
se revarsă pe caldarâm mănuşile lor: mănuşile Cu totul altceva e când un om de pe străzile
ochiului şi ale deochiului, mănuşile urechilor, omului se îmbolnăveşte. Imediat e prins şi
mănuşile zâmbetului de fermuar, mănuşile închis în spital. În primul rând e legat. Mâinile
urărilor de bine, mănuşile pupăciunilor… de barele de la pat. Venele sunt înţepate cu tot
pretutindeni mănuşi. Întoarse pe dos, duhnind felul de tuburi şi fire de care atârnă doctori,
a labă şi lăbuţă parfumată. fluide, felceri, vitamine, sfătuitori sociali,
Dar cu străzile e diferit. Unele sunt făcute măturători, vitamine lichide, surori solide şi
de oameni, altele de copaci. Cele făcute de antibiotice. Ți se administrează somn. Te
copaci sunt largi, spaţioase ca o poveste, iar trezeşte, în cazul în care ai adormit fără biletul
aleile paralele cu copacii poposiţi din alte de voie, să-ţi spună că somnul face bine
veacuri curg până pe tărâmurile mării. Când întrebându-te de ce nu dormi? În spital eşti
străzile îmbătrânesc nimeni nu le scoate afară proprietatea spitalului. n spate ţi se măsoară
din cetate. Străzile făcute de copaci se de câte ori respiri, dacă nu ţi s-a lungit limba şi
aseamănă cu străzile plănuite după zborul ce-ţi vorbeşte inima şi către cine bate. Și iarăşi
porumbelului. Seara, pe umărul mării, le vezi trebuie să ştii că nu degeaba pe uşă ţi s-a pus
cum îşi pleacă uşurel capul. În visurile lor un număr şi nu degeaba cartonaşul cu semnul
înfloreşte teiul şi tinerii se sărută. de pericol: craniul cu cele două cuvinte
încrucişate.
Daniela Farhadi (Germania)
Daniela face parte din entuziaştii copii care participau la cenaclul şcolar fără nume, pe care
l-am constituit ad-hoc cu Ion Popescu Brădiceni în şcolile generale şi liceele din Tg.Jiu.
Frumoasă iniţiativa, dar eram nebuni, frumoşi şi tineri... A plecat din România, dar nu s-a rupt
cu sufletul de ea. Dorul îi trăieşte în fiecare poem şi cred că merită să fie publicată, pentru că
mai mulţi să se bucure. Să-mi spui părerea..
Micul eşantion este cu semnele autentice ale unei lirici în maniera clasică, una cu fior
mantramic, una feminină de fierbinte vibraţi, - cu stil şi metaforism ce au fost ghilotinate de
finele secolului recent trecut. Un suflet generos în stihuiri melodioase, de romanţe vechi...
Perenitatea unei astfel de poezii va fi mereu dinspre interioritatea arderii, a patosului. Ar
merita - fără a fi un sentenţios arogant -, nu vreo stingheră pagină, ci o carte, fie măcar pentru
prietenii vieţii, pentru urmaşi.

Când tu mă uiţi Când cineva mă uită, eu mai sunt


Când cineva mă uită, mor puţin,
Iar dorul meu străbate fără rost. Doar cât un semn fragil de întrebare
Aş căuta în valuri adăpost Rămas nescris în grabă la plecare,
Ca să mai pot să plec şi iar să vin O lacrimă strivită în cuvânt.

La malul mării, ca un înecat, Când tu mă uiţi, adorm duios


Cu părul despletit, fosforescent, În somnul tău din noaptea fără-o stea
Un far minuscul pe un continent Şi nu mă mai trezesc, oricât ai vrea -
Pe care doar nomazii-l mai străbat. Şi visul meu e-atâta de frumos.
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Presa din Orăștie -


un seismograf al vieții
Orăștia poartă cu sine și numără aproape efemeră, ca și foile apărute, dar în paginile
opt secole. Este firesc, desigur, ca în cadrul cărora s-au sedimentat viața, faptele, ideile,
tradițiilor sale culturale, publicistica să ocupe istoria.
un loc de frunte. Putem afirma chiar că la Indiferent cum s-au numit ele și când
începuturile modernizării presa a fost înaintea sau câte au apărut Activitatea (1902), Foaia
tuturor celorlalte domenii ale spiritului, motiv interesantă (1907) etc. toate au făcut servicii de
pentru care ne aplecăm din nou asupra ei, comunicare, au făcut parte din structura
relevând importanța multiplă și valoarea „mass-media”. În această calitate, cu certă
acestei activități. Mai întâi, presa Orăștiei, coloratură morală, presa Orăștiei și-a asumat
începând cu Revista Orăștiei, în 1895, devenită răspunderea de a scrie, de a comunica
mai apoi Foaia Comitatensă și urmată de toate adevărul. Prin ea am învățat mai bine
celelalte periodice, au asigurat un drept respectul pentru adevăr care era cu atât mai
fundamental pentru om și anume, dreptul la important cu cât se referea la problemele mari,
informație. Atâtea evenimente, fapte, sociale, fundamentale, naționale etc.
întâmplări, inițiative, câte s-au petrecut, presa Publicațiile au contribuit la pulsarea vieții, a
a știut să le așeze frumos în paginile sale și să întreținut efervescența vieții culturale. În mod
le ofere, ca știri, cititorilor. Din această subiectiv, recunosc faptul că-mi sunt mai
perspectivă, publicistica Orăștiei se constituie aproape de sufletul meu publicațiile literare
ca o reală arhivă pe baza căreia putem Spicuiri literare, din anul (1901), Cosînzeana,
reconstitui și cunoaște mai bine trecutul. (1911), Thalia română, (1909).
Libertatea, cu întreaga sa cohortă de Vizitând cândva pe scriitorul I.
Agârbiceanu și venind vorba și
de presa Orăștiei, și în prima
linie de Cosînzeana, la care cola-
borase, mi-a scris pe un număr
al acesteia, ca să nu se uite,
următoarele cuvinte: „Înainte
de Unire era greu să editezi o
revistă literară în Ardeal și mai
greu să-i dai câțiva ani de
existență. Era o dovadă de
curaj, căci nu te ajuta nimeni,
numai entuziasmul."
Cosînzeana Orăștiei a întreținut
pentru creatori și cititori acest
entuziasm necesar. A
contribuit la realizarea acestui
țel și publicistica de profil
economic: Bunul econom,
suplimente, a fost în Transilvania o publicație (1899), Tovărășia. (1905), Spicuiri economice,
activă, demnă, măreață și nu întâmplător ea a (1912) care au canalizat energiile umane către
avut abonați în America, Germania, Africa de faptele fundamentale ale vieții.
Sud, Australia, Ungaria, Bosnia, Rusia, etc. Ea În suita de publicații variate: ziare, 20 de
a fost ecou și oglindă cinstită a eforturilor almanahuri, reviste, calendare, anuare, nu
umane, a condus și a luminat viața oamenilor, puține au fost cele politice, comerciale,
aducându-le o protecție specială prin culturale sau care se adresau conaționalilor
radicalismul cuvântului tipărit, a reflectat care trăiau aici, alături de români și amintim:
viața și într-o oarecare măsură a și anticipat-o. Szászváros es vidéke (Orăștia și împrejurimile)
Titlul unei alte publicații, Familia română, (1918), Szászváros, (1936)!
din 1908, nu trebuie înțeles în sensul restrâns, Expresie a aspirațiilor celor care trăiau la
deoarece alături de toate celelalte periodice, s- Orăștie a fost și Națiunea, 1911 care cu bună
au grupat multe condie, cărturari de seamă și credință a promovat și ocrotit valorile
alese personalități, dar presa, în ansamblu a naționale, conștiința națională, îndeplind
solidarizat și cimentat pe cititori și nu numai astfel misiunea de educare publică a
pe cei din Orăștie și jurul ei, ci pe spații mult oamenilor.
mai largi și pe parcursul mai multor generații. Nu putem să nu subliniem noul
În paginile publicațiilor aflăm un tip de „magazin de cunoștință folositoare” care a
cunoaștere și cogniție specială, căci n-a fost fost Foaia interesantă, cu materiale și imagini
nici una literară, științifică, filosofică, politică, extrem de variate și plăcute.
morală, ci una la zi, cotidiană, la prima vedere
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
Nota editorului
Anii ’90 reprezintă etapa în care presa din
Orăștie devine un formator de opinie. În
prima perioadă a deceniului ’90, întreaga
presă s-a limitat la a informa publicul cititor
cu privire la o serie de evenimente interne și
externe, fără a exista o preocupare vastă în
domeniul editorialelor, al luărilor de poziție
cu privire la un eveniment sau altul.
Ca mai apoi presa să devină angrenată
politic, o portavoce a grupărilor politice, e
mediul favorit prin care programele, opiniile
politice sunt comunicate. Jurnalele sunt
instrumentele prin care se realizează
propaganda politică. Este epoca în care
istoricul, prin presă, poate să își facă o idee cu
privire la realele forțe de putere, la imaginea
de sine a unora sau la înțelegerea celuilalt
Acum avem de a face cu o diversificare a
conținutului articolelor, a rubricaturii, a
așezării în pagină, tot mai multe informații și
luări de poziție fiind integrate în conținutul
ziarelor. De asemenea, avem de a face și cu o
creștere a numărului ziarelor, dar și al
localităților de apariție. Putem spune, acum,
că presa orăștiană face trecerea de la un
jurnalism amator, al unui grup pasionat, la un
jurnalism profesionist, cu redacții și o
organizare bine pusă la punct.
În domeniul publicistic, după
O mențiune pentru publicațiile Revoluție, observăm o creștere a numărului
umoriste care au fost Bobârnaci (1910), Cucu în editurilor și al librăriilor, datorită cererii
Ardeal, Hai să râdem (1921), Friptura (1926), publicului. Evoluția este una deosebită, de la
Bumbușca (1930). Ele probează spiritul deschis nici o tipografie și editură în perioada
și generos al celor de la Orăștie. anterioară lui ’90 la cele două existente la
Au înmugurit aici și alte publicații începutul lui 2000. Editura și tipografia
variate, așa cum au fost seria broșurilor EMMA și tipografia Danielle.
periodice Paradoxe (1920), sau cele unice cu Publicații apărute în această perioadă:
titlul Convorbiri științifice (1917), Studii Revista Orăștiei, Palia, Buletin Informativ, A
științifice (1910). trăi la Orăștie, Cronica Orăștiei, Palia Expres,
Cu o frumoasă frecvență au fost Opinia, Expresul de Orăștie, Bună Ziua Orăștie,
anuarele școlare și publicațiile din familia Solia.
calendarelor și albumelor. În acest fel, Revistele de cultură:
gazetăria curge până în zilele noastre, când s- Visul, Inedit, Dăruiri Literare, Revista
au tipărit alte și noi periodice, cum au fost cele Orăștiei, Repere Culturale.
ale profesorilor Baciu. Publicații ale cultelor:
Fără teama de a greși putem spune cu Calea, Adevărul și Viața, Ambrosius,
dreptate că Orăștia a scris și ea o pagină de Lutherische Lage , și altele.
onoare în istoria presei românești, orientând Diferite alte reviste școlare.
viața către țeluri frumoase și înalte. La sfârșitul anului 2012 apare în peisajul
Ion Iliescu publicistic orăștian „Săptămânalul Vorba”. Dar
despre asta nu voi vorbi, dumneavoastră
putând a-l citi în fiecare miercuri.
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
10 sfaturi de viață de la Nicolae Steinhardt
1. Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși.
2. Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face bine.
3. Împrejurările sunt mai întotdeauna grele. Împrejurările nu pot fi scuză decât pentru
ratați.
4. Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement
circumstanțial de timp sau de loc sau de mod.
5. Elementara deșteptăciune e o îndatorire.
6. Biruința nu-i obligatorie; obligatorie e lupta.
7. Ochii noștri nu sunt concepuți pentru dispreț, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii
ce se căznește să iasă din sufletele noastre.
8. În viața noastră nu există profesori mai severi decât viciile și incapacitățile noastre.
9. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalți de la înălțimea vulturilor
aflați în zbor.
10. Dumnezeu iubește nevinovăția, nu imbecilitatea.

Omul politic Eminescu


foarte recomandate inginerilor virgini cultural,
Cărtărescu, Patapievici, Pleşu, plus maestrul
unguentelor şi al altor consumisme - untul lui
Noica, de exemplu -, Liiceanu, au încercat
oarecum comic să-l înfunde pe preaînaltul
nostru Eminescu vîrîndu-l, de-a dreptul sau
mai pe ocolite, în categoriile infamante
“antisemit” sau “incorect politic”. Ambele
categorii sînt aplicate cam incult şi strîmb la un
secol XIX românesc destul de complicat.
Recunoaştem că nici noi nu fraternizăm cu
“fixaţia” lui Eminescu asupra chestiunii
evreieşti, dar poetul făcea politică şi cei vreo
600 000 de evrei la nivelul anului 1876, cei mai
mulţi emigraţi din Galiţia şi Rusia în foarte
tînărul şi fragilul stat român, mai ales în
Moldova sa patriarhală, reprezentau un
“partid” important, iar gazetarul care era
Eminescu se poziţiona de partea “vechilor”,
boieri sau ţărani. Moses Gaster, unul dintre cei
mai mari intelectuali români, nepot de rabin şi
unul dintre primii care a ţinut în sinagogă
predică în româneşte, a scris-o limpede : “Se
zicea că [Eminescu] era antisemit. Pe atunci
antisemitismul era foarte răspîndit, dar el n-a
fost contaminat de acel virus, foarte rar a
abordat chestiunea evreiască în ziar şi numai o
dată sau de două ori în poemele sale, unde i-a
satirizat pe greci şi a adăugat, de asemenea, un
La ce e bună presa în vremuri de răspîntie, cuvînt despre evrei” (cf. Nicoleta Dabija,
pline de pericole pentru ţara noastră ? “Mihai Eminescu şi “chestiunea evreiască”).
Întotdeauna celor care trăiesc în epoci ieşite din Ioan Slavici însă nu se ocupă în acest articol
comun li se pare că aşa ceva li se întîmplă doar de Eminescu şi chestiunea evreiască. Clasicul
lor, că sînt năpăstuiţi de soartă, bătuţi de ardelean subliniază că Mihai Eminescu a făcut
Dumnezeu. Perioada marilor clasici, fondatori politică în numele său, şi nu în numele vreunui
de naţiune, a fost una de mari lupte, de mari băsescu “conservator” contemporan, deşi se
încercări. Ioan Slavici a scris aproape o carte bucura de o mare simpatie din partea lui
întreagă (Amintiri) despre colegul său de geniu Lascăr Catargiu, şi că era nu numai cel mai
şi de gazetă. În articolul pe care vi-l propunem mare poet al timpului, dar era şi un cetăţean
aici spre lectură, el se ocupă de omul politic deplin şi foarte activ al neamului său. Acum,
Eminescu. cînd scena e ocupată agresiv de piţifelnici,
Minabilii noştri contemporani, „fripturiştii infractori şi impostori, recursul la clasici ne
lui Băsescu”, internaţionalişti de ocazie, poate fi tuturor de folos.
bursieri şi stipendiaţi, feroce arivişti în faţa lui P.R.
Dumnezeu, de genul autorilor de compilaţii
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
Eminescu în politică
Ioan Slavici
D-l A. Vlahuţă a publicat, sunt acum câteva
săptămâni, un articol, care porneşte din gândul
că Eminescu « n-a întrat el de bunăvoie în
războiul politic, ci prietenii şi împregiurările l-au
tras ». Gândul acesta e un sămn neîndoios că nu
l-a cunoscut d-l Vlahuţă pe Eminescu când trăia
şi nu şi-a dat silinţa să-l înţeleagă nici după ce a
murit. Se vede însă că sunt oameni care pun temei
pe spusa d-lui… Vlahuţă, căci Luceafărul din Sibiu
a crezut de cuviinţă să reproducă pentru
luminarea cititorilor săi articolul d-lui Vlahuţă –
fără ca să-şi deie seamă că-l prezentă pe
Eminescu drept un fel de sâmbriaş al condeiului
ceea ce nici n-a fost, nici nu putea să fie.
Noi, care nu numai după « metodele
manuscriselor lui » îl ştim pe Eminescu, ni-l
aducem aminte ca om care nu se lăsa să fie « tras
» ori « împins », ci umbla totdeauna de capul lui.
Încă la vârsta de douăzeci de ani, când se afla
în primul an la Viena, el scria şi îndemna pe alţii
să scrie articole politice, pe care nu le plătea
nimeni, avea convingeri bine întemeiate în toate
cestiunile politice, se unea numai cu oameni care-
i împărtăşeau vederile şi nu era dus de nimeni, ci
ţinea să ducă pe alţii. nevoie să-şi mistuie puterile în luptă cu greutăţile
Aşa-l ştim noi cei ce am lucrat împreună cu vieţii zilnice.
dânsul. Nu va fi avut, poate, dreptate, dar aşa vedea
«Fost-a Eminescu partizan al acelor clase el lucrurile, şi « boier » era pentru dânsul un om
vechi, româneşti pentru că a fost naţionalist ori a care-şi petrece viaţa ostănind pentru binele
fost naţionalist pentru că a fost partizan al acelor tuturora. De aceea « trase cu patimă de pe
clase?» se întreabă un alt scrutător, d-l G. meterezele Timpului în rândurile fraţilor lui de la
Ibrăileanu. Românul, dar pentru toate comorile din lumea
Aşa ori aşa, nu mai încape nici o îndoială că el aceasta n-ar fi tras şi de pe meterezele Românului
era partizan convins şi sincer al « acelor clase în rândurile fraţilor de la Timpul ».
vechi », pe care le-a susţinut în coloanele ziarului Dar se va zice că nu erau boierii cum după
Timpul, nu tras « de prieteni şi de împrejurări », părerea lui trebuiau să fie, şi mulţi dintre dânşii
ci din propriul său îndemn. Dac-ar fi fost om cu îşi petreceau viaţa în flecarii ori în desfrâu, se
oarecare dare de mână, el şi-ar fi jertfit averea ca însoţeau cu evrei, cu « grecotei » ori cu « bulgăroi
să publice ziare şi cărţi pentru susţinearea « » şi numai puţini mai stăruiau asupra bunelor
acelor clase vechi ». tradiţiuni ale familiilor lor. Eminescu avea şi
Nu era cu toate acestea nici aristocrat, nici bărbăţia de a înfrunta răul, şi de pe meterezele
naţionalist în înţelesul comun al cuvântului. Timpului el trăgea cu aceeaşi patimă şi-n aceia
La el toate porneau din cea mai curată iubire dintre compartizanii săi, care nu erau vrednici să
de oameni. fie socotiţi în rând cu « boierii », căci el nu cauza
Îi punea sus în gândul lui pe nemţi, care le unui partid o susţinea, ci pentru binele obştesc se
dăduseră maselor mari o bună şi sănătoasă lupta şi le era recunoscător celor ce-i dedeau
îndrumare în viaţa comunală, în cea morală şi-n putinţa de a face aceasta.
cea economică şi scăzuseră prin aceasta Dar a săvârşit şi muncă de salahor, şi d-l A.
suferinţele omeneşti. Îi erau deci urgisiţi Vlahuţă citează dintr-o scrisoare vorbele : «
maghiarii, care, nesăţioşi, asupreau pe alţii şi Aştept telegramele „Havas“, ca să scriu iar, să
sporeau suferinţele omeneşti. Pentru acelaşi scriu de meserie, scrie-mi-ar numele pe mormânt
cuvânt îi erau urgisiţi evreii, « grecoteii cu nas şi n-aş mai fi ajuns să trăiesc. »
subţire », « bulgăroii cu ceafa groasă », dar şi cei Câţi sunt între noi, care-n clipe de amărăciune
mai neaoşi români, care căutau « traiul bun pe n-au scris ori n-au rostit, cel puţin, asemenea
nemuncite ». Având inima deschisă pentru vorbe !
suferinţele orişicui, el se uita totdeauna cu un fel Iar clipe de amărăciune avea Eminescu în
de groază împregiurul său, căci pretutindenea îi fiecare zi – nu pentru că era muncit de gândul că
ieşeau în cale oameni nedreptăţiţi şi chinuiţi de în zadar îi este munca.
semenii lor. Ce era adecă Timpul acela, în a căruia
Alinarea şi mântuirea nu puteau în gândul lui redacţiune se mistuia Eminescu ?
să vie decât de la « clasele vechi », care sunt în Lucram într-un timp în redacţiune Eminescu,
primul rând interesate ca lucrurile să meargă Caragiale, şi eu, care aveam şi administraţiunea.
bine în ţară, au tradiţiuni în ceea ce priveşte Fondaţiune nu avea ziarul. Din vânzarea cu
purtarea de grijă pentru bunul mers al vieţii numărul ieşea puţin. Abonamentele n-aduceau
comune, pot să se pregătească în toată lărgimea destul. Ceea ce lipsea se aduna din cotizaţiuni.
pentru împlinirea menirii lor fireşti şi nu au Azi unul, însă, mâne altul dintre cotizatori se
sâmţea jignit de vreun articol publicat în ziar şi
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
ori venea cu o falcă-n cer cu alta-n pământ la convingere că muncind acolo săvârşeşte o faptă
redacţiune, ori refuza cotizaţiunea. Era dar « criză bună, şi dorinţa de a combate multele rele care se
» în fiecare zi, harţă necurmată şi nu puteam iveau în fiecare clipă împregiurul lui.
niciodată să ştiu când şi cât pot să achit din N-a fost Eminescu numai poet, ci totodată şi
onorare, nici dacă mai poate ori nu ziarul să om în cel mai bun înţeles al cuvântului, un
meargă înainte. neobosit luptător pentru binele obştesc.”
Mai bine n-a fost nici după ce Caragiale şi eu Ioan Slavici – Opere, VI, Memorialistică,
am plecat, şi Eminescu, mai stăruitor, a rămas Constantin Mohanu (ed.), Academia Română,
singur. Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi
Ceea ce l-a ţinut la Timpul n-au fost niciodată Artă, Bucureşti, 2005, pp. 777-780
« prietenii şi împregiurările », ci nestrămutata lui Text preluat de pe blogul Editurii Compania

Jurnal de referendum iulie-august 2012


Bun a fost referendumul ăsta! A făcut
lumină în sat cât o explozie nucleară: a arătat
câtă demagogie colcăie în speech-urile despre
măreţia UE, a scos din bârlog foamea PPE, a
pus în șpagat parteneriatul strategic, a
ridiculizat în prime-time pretinşii neutri din
media, a îngropat definitiv clica de apărători ai
„democraţiei occidentale“ care stătea, vezi
Doamne, într-un nume de om, a pozat justiţia
la vârf în poziţiile infamante care nu se
bazaseră până acum decât pe zvonuri, a
radiografiat starea şi culoarea instituţiilor
majore menite să asigure ordinea şi siguranţa,
toate apte să producă mai multă dezordine şi
nesiguranţă decât o galerie de fotbal, care o fi
ea animată de un ideal simpluț, dar măcar
acela e autentic şi clar.
A adus referendumul şi destule surprize. referendum ca să-l demită pe smintitul care
Două îmi par că merită să fie luate în seamă închinase țara străinilor, pentru că altfel n-ar fi
mai ales. Una, mai mică, ar fi aceea că fost de înţeles cum de ei şi ai lor se usucă pe
«politicul» apare ca un peşte mult prea picioare, în timp ce el şi ai lui hăhăie în
lunecos ca să se lase prins ca lumea de cineva, continuare şi ameninţă rânjind pe un ton de
de la vlădică până la opincă. Ieşit din toate «trai, nineacă!». Nimic «politic» în toate astea!
gurile şi scris în lung, în lat şi în curmeziş pe Numai lucruri foarte «personale», cum
tot Net-ul de milioane de ori pe zi, n-a făcut personale şi deloc politice au fost mii şi sute de
decât să-şi întărească scheletul de stafie. Ca o decizii antisociale, antiprofesionale şi
zvârlugă, refuză să sară în undiță, ocoleşte antinaţionale. Toate şubrezind până la
năvoadele, îi face în sâc unui pretins consilier demolare stat şi prezent, unitate şi viitor.
economic care-i întinde juvelnicul. Pentru A doua surpriză, mai mare, a fost aceea a
mulţi, «politicul» e un fel de banderolă de slabei cunoaşteri a românilor şi din partea
gașcă; pentru puţini, e o mască a interesului politrucilor, şi dinspre funcţionărime,
personal cu miros prăfuit de carte din pod; sociologi, poliţai de varii grade şi arme. Mai
pentru câţiva, birocraţi mai ales, e o jegoasă precis, de când au adormit ei ultima oară (de
ameninţare a avantajelor dobândite cu infinite când au făcut adică adevărate ample anchete
sacrificii morale. de teren, sondaje largi şi detaliate, de când au
În fine, toată schema de chemări şi boicoturi tras ultima tură de lecturi, au cercetat bazele
de partid a părut cu săptămânile să cadă într- de date, au parcurs statistici şi studii tematice
o ureche surdă. Mai corect, într-una care se din meserie), adică de-acum vreo zece ani şi
preface surdă – talent excepţional al ţăranilor mai bine, populaţia ţării s-a schimbat de n-o
care te vând şi te cumpără într-o clipită, muţi mai recunoşti. Şi în cifre, şi în locuri, în gusturi,
şi surâzând tâmpeşte. Or, ei sunt departe de a în experienţe şi aşteptări. Lumea românească
fi tâmpiţi: oare nu-s tot aceia pe care i-au din vara lui 2012 e pur şi simplu alta decât cea
prostit zece partide până acum, de şi-au tot din 2000! În plus, cu avalanşa tehnologică pe
schimbat siglele ca să-şi tragă apă, gaz sau ea, cu paşapoarte şi umblări non-stop, conturi
drum, şi-au rămas tot cu mâna întinsă?! O, ei de toate felurile, joburi şi cursuri în Europa
nu sunt proşti deloc: au ieşit la vot la locale ca întreagă şi sute de canale, mii de site-uri şi
să se scape de monştrii impertinenţi care-i bloguri sub nas, anii care au trecut pot fi
sfidaseră câţiva ani, zi de zi, şi care au ajuns să înmulţiţi cu patru faţă de molcoma durată
se ascundă sub nume de asociaţii, mişcări şi calendaristică măsurată într-un secol anterior.
uniuni altfel colorate decât banda din care Tam-nesam, „directorii de conştiinţă“ li se
continuau să facă parte; şi au ieşit la adresau acestor „români noi“ diluându-şi
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
vorbele şi aşa slăbănoage ca să fie ele bune siguranţă, căci mai toată România e în cealaltă
pentru «omul simplu» – ăla pe care-l avea parte. Numele de «tabără» acest comando nu
Malenkov în minte prin `52. Or, omul ăla e şi-l merită decât dacă i se adăugă din gros
chiar cel care n-are de gând să-i asculte reţelele de afaceri politico-economice care-l
vreodată! E unul din masa de 30-35% care leagă de câteva figuri europene şi americane,
habar n-are ce-i cu el, nu merge niciodată la în nici un caz de toată Europa, de toată SUA
vot nicăieri în lume şi poate fi şi foarte fericit sau de omenirea civilizată. La un «contra» atât
în felul lui. Autiştii vorbareţi n-au însă habar de mare, ce înseamnă, în fond, «pro»? Ce
de ce e în mintea lu`mamaie şi a lu`tataie, ba vedem cu ochiul liber: membri de partid,
chiar cred că pe mamaie şi tataie îi doare la sicofanții uzuali, liber-schimbiști istorici şi
bascheţi că nepoţii lor n-au unde munci, că tuterii lor, vârfuri de instituţii aservite, cu
nepoata n-are loc în grădiniţă pentru copil şi propriii lor servanţi şi acoperiţi, companii
că ei înşişi n-au bani de lemne, şi-s şi mari media dependente, şantajabili şi angajaţi
idioţi dacă se bat pe-o pungă de mălai din ăla anume pentru tărăboi. La urma urmei, totalul
gratuit de la Ajutoare dată în dar cu pompă de lor e neglijabil în ansamblul populaţiei. Să
vreun partid înainte de alegeri, că mai uita ei adunăm la acest ansamblu şi milioanele de
de pe un an pe altul. Ba uite că, dacă aşa o fi români care au votat cu picioarele? Mai bine să
fost, nu mai e aşa. N-a uitat nimeni ne oprim. Chiar şi cu atât, cu ceva care trece
Parlamentul Boc-ului mecanic, voturile cu adică de 90% din corpul social şi profesional
pedelacii în bănci, nămeții de sub elicopterul încă viu, portretul atât de urât care li s-a făcut
lui MRU şi cei 30% clamaţi pentru partidul cu metodă românilor în ultimii ani merită să
prezidenţial de Ioan Oltean şi Vasile Blaga, în fie aruncat la gunoi de urgenţă. Uite că ne-au
dispreţul oricărei logici. supravieţuit şi bunul-simţ, şi memoria, şi
Cine sunt românii ăştia care n-au uitat? Păi, judecata, şi interesul pentru ţară. Deloc n-am
aia 65% care încă există social şi profesional, devenit hoarde de populaţie manelistă,
compuşi din aia vreo 60% care s-au dus la vot, analfabetă, drogată cu «distracţie», intoxicată
plus aia vreo 2,5% care nu s-au dus fiindcă cu etnobotanice şi deliruri verbale, salivând la
erau prea bolnavi/bătrâni sau au avut o punga cu mălai.
problemă gravă în acea zi sau erau în vacanţă, Cumulate, surprizele ideologice şi cifrice
dornici de uitare sau prea departe de orice ale referendumului sunt de pus la icoană: nici
urnă, plus vreo 2,5% care au ascultat îndemnul nu i-a convins careva pe români că «politica»
la boicot laolaltă cu cei care ţin de maghiarime. ar fi doar o salată de cuvinte, nici nu i-a
Poate că mai interesantă ar fi analiza celor lămurit că trădarea, învelită în staniol de
900.000 de voturi cu NU – cum se vor fi adunat «reformă» şi «modernizare» de la marmotă, o
ele? Să tot fie vreo 25% dintre ele de la băsişti fi vreo mare ispravă. Nu e exclus să fim
convinşi, vreo 35% de la colateralii acestora şi distruşi pe cine ştie ce cale originală, nu e
de la primul strat inert aflat sub influenţa şi exclus să fugim cu toţii de-aici într-o zi
vreo 40% de la «non-conformiștii» căpăţânoşi mâncând pământul. Dar măcar azi, după ce
şi cu totul neangajaţi, genul care nu dansează am văzut în vara asta, merită să ridicăm
în dancing, nu bea în bar şi nu se uită, de paharul şi să ne bucurăm.
ruşine, exact la ceea ce vrea să vadă la orice oră Adina Keneres
– o categorie prezentă
în toate comunităţile Grandville, Balzac și personajele
mari cam la aceleaşi din Comedia umană,
Enciclopedia Larousse
valori.
Să punem şi o
marjă de eroare
obişnuită şi să ne
destindem dară, căci
avem toate motivele.
S-a spus cu mare
sfâşiere că s-a rupt
România în «două»,
că se luptă între ele
«tabere», că ne
zdrobim pentru pro
sau contra şi alte
trăsnăi la fel. Păi, nu-
i adevărat! Una din
cele «două» Românii
conţine doar un
comando, plus
centura lui de
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Pseudointerviu cu Cornel Nistorescu


Cornel Nistorescu fiind să-i dea un loc vizibil unei
unul dintre efectiv realii probleme, proporțional cu
jurnalişti de reportaj, care gradul de exclusivitate al
ştie să dea viaţă cuvintelor, informației și cu relevanța
să le insufle, asemeni unui ei pentru interesul public,
golem, o existenţă proprie. fac în cele mai multe cazuri
Reportajul „Să bată, să bată, ca adevărul să se audă în
să bată”, publicat de Cornel surdină, un altfel zis de
Nistorescu în anii ’80 – un batistă pe pian. Mai poate
reportaj despre transplantul merge presa tot pe drumul
de inimă – transmitea nu acesta?
doar informaţia ci şi emoţia, Cum ar răspunde
iar bătăile inimii Cornel Nistorescu: În urma
transplantate se confundau unui examen de conştiinţă
cu cele ale cititorului cuprins de emoţie. Puteai care ţine de săptămâni şi luni de zile, sunt în
să simţi degetele chirurgului ieşind din pagină situaţia să vă spun că presa din România este
şi alunecând pe propria-ţi inimă. parte a unei decăderi cumplite: a unei decăderi
Chiar şi după ani de zile, când a devenit profesionale, a unei decăderi morale, a unei
puternic şi influent, directorul de atunci al decăderi legislative. Presa din România este un
„Evenimentului Zilei” a rămas un jurnalist atac, un afront şi un pericol pentru calitatea
veritabil, unul dintre puţinii directori de ziar oricărei intenţii democratice. După ani de
naţional care iubea această muncă atât de mult profesie, mă simt vinovat că am fost împotriva
încât era capabil să-şi însoţească oricărei legiferări, din 1990, crezând că vom şti,
corespondenţii pe teren în căutarea asociaţiile profesionale şi comunitatea
reportajului. profesională, să gestionăm această libertate
Astăzi Cornel Nistorescu vede, la mai bine (n.r. - libertatea presei) nelegiferată. Din
de 20 de ani de la Revoluţie, o presă murdară, păcate, nu am fost în stare.
parte la maltratarea limbii române. După anii Întrebare: De ce atâtea întrebări și
'90, chiar credea că presa este o a patra putere răspunsuri – legate de media – acum, la o
în stat… Ceea ce ar putea părea chiar culmea lansare de carte…
azi, nu ? – în sensul de: ori prima,ori mai bine Cum ar răspunde Cornel Nistorescu: Sunt
deloc… obligat la această lansare de carte să lansez, de
Cât despre presa din ziua de azi, în opinia fapt, un APEL. Voi încerca să duc şi o
lui Cornel Nistorescu, chiar ar fi nevoie ca campanie. În urmă cu luni de zile am încercat
mulţi dintre jurnalişti să îşi revadă şi am invitat colegii de breaslă să participe la
competenţele profesionale şi să fie reevaluaţi. întocmirea unei Asociaţii Pentru Apărarea
El acuză de corupţie o parte a presei. Libertăţii Presei. Mi-au răspuns 7-8-10-12
Întrebare: Cum se vede presa noastră din oameni. Eşec. Niciun interes. Nu ştiu de ce.
interior? Sper că veţi înţelege că nu este vorba în niciun
Cum ar răspunde Cornel Nistorescu: Presa fel de o lege a presei în sensul punerii de
din România este parte a unei decăderi botniţă ziariştilor. Am luptat în aceşti 23-24 de
profesionale, a unei decăderi morale, a unei ani pentru a avea un strop de libertate, dar o
decăderi legale. Presa din România este un libertate responsabil practicată, nu o libertate
afront şi un pericol pentru calitatea oricărei utilizată iresponsabil, cum se practică acum.
intenții democratice – de ce nu ar spune ( Întrebare: Mulți ziariști contemporani au
răspunde ? ) jurnalistul. făcut parte din viața dumneavoastră
Întrebare: Mai avem nevoie de cenzura publicistică, unii au pornit chiar aventura
legii? numită presă sub îndrumarea dumneavoastră,
Cum ar răspunde Cornel Nistorescu: Dacă este ușor, este greu să vezi dincolo de omul din
ducem lipsă de auto-cenzură, asta este și atunci fața ta, talentul jurnalistic?
acești termeni numiți simplu „libertate de Cum ar răspunde Cornel Nistorescu: Încă nu
exprimare” și „libertatea presei” trebuie am descoperit cântarul de farmacie cu care se
clarificați, trebuie să se ajungă la legiferare, măsoară caracterul din prima clipă în care un
chiar la o colaborare cu Parlamentul. Este om intră într-o redacţie. Şi am evaluat de multe
nevoie de libertate, dar de una responsabilă, şi ori greşit. Şi asta mă apasă. Mulţi dintre
nu prost înţeleasă. Încă există edituri solide, oamenii pe care i-am încărcat cu încredere au
tele-viziuni şi publicaţii serioase şi nu critic trădat profesia fie din lipsă de anvergură
întreaga breaslă, ci doar acel segment care, interioară sau intelectuală, fie din foame, fie
chiar şi în aceste zile, derulează campanii din criză, fie din probleme de caracter. Mă simt
împotriva legii. Sunt motive care duc la lipsa îndatorat să încerc să găsesc o cale de a
de credibilitate contribui într-un fel sau altul la redresarea
Întrebare: Puținele entități media curajoase profesiei noastre.
care fac asta, ascunsul printre alte știri, în loc Dan Orghici
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Omul din supermarket și comedia bugetului


Românii şi-au jucat alegerile parlamentare
la ruleta rusească şi au pierdut. Dar a cîştigat
Traian Băsescu. Un an lung (criza !) de
campanie electorală agresivă, isterică,
devastatoare, pentru ce ? Au plecat ai noştri şi-
au venit ai noştri. Ce mai chichirez gîlceava ?
De ce atîta tărăboi ? Răspunsul e unul cît roata
carului, deşi nimeni nu-l dă: fondurile
europene. Mahmureala de după beţia
electorală e pe măsură. Cititorii de articole
anti-Băsescu (sau anti-Udrea), ca şi
consumatorii înrăiţi de pamflete televizate, au
intrat acum, în ianuarie 2010, brutal în sevraj.
Şi sînt, bineînţeles, contrariaţi, dezorientaţi şi
foarte nefericiţi. Oare ce au citit şi consumat ei «Românii» urmăresc încă de pe vremea
televizionistic a fost doar o ficţiune, un vis, o vechiului guvern, care întîmplător e şi noul
aberaţie ? Cititorii de articole incorecte politic guvern, Lacul lebedelor din Parlamentul
se tem că vor fi arestaţi. Reflexe de pe vremea României, pus pe muzică nouă de maneliştii
cu Europa liberă, Vocea Americii şi BBC… afiliaţi PDL. Minunatul balet e atacat de
Şi totuşi, după 20 de ani (post-comunişti? diverşi răutăcioşi şi numit în batjocură «
anticomunişti?) de eforturi haotice de Comedia bugetului ». Cei care vorbesc astfel
tranziţie, poporul nostru a atins o binemeritată nu vor să înţeleagă că acest buget e doar
perfecţiune : românii – cum bine ne numeşte pentru export. Pe noi, românii, nu ne
Traian Băsescu – din ţara asta – cum bine ţipă interesează – e limpede pentru toată lumea –
Emil Boc în Parlament – îşi iau, în sfîrşit, decît conectarea salariilor şi pensiilor noastre
salariile şi pensiile direct de la FMI. Sub la trezoreria FMI. Dominique Strauss-Kahn a
conducerea luminoasă a lui Boc, după reuşit să adune la Washington un buget
conducerea întunecată a lui Tăriceanu, cu colosal – de ce să nu profităm şi noi ? Români
sprijinul neprecupeţit al oligarhilor de bine sîntem ! Lacul lebedelor pe manea locală e o
Udrea, Videanu, Berceanu, bravii noştri partitură foarte dificilă şi ce ne-am face fără
compatrioţi nu trebuie să-şi mai cîştige banii balerinul liberal Vlădescu şi fără încercatul
prin muncă obositoare. Pensionarii, la drept nostru prim-lebădoi Emil Boc ?
vorbind, au lucrat în majoritate la comunişti, Carismaticul şi pitorescul preşedinte
deci, cum ar veni, n-au prea muncit. român s-a făcut iar ales pentru cinci ani.
Conectarea live a salariilor şi pensiilor la FMI Pentru adversarii săi – o eternitate. Îi priveşte.
e un vis împlinit. Desigur, mai sînt de rezolvat N-au decît să plece în Spania, Italia sau pe
cîteva detalii tehnice. De pildă, bine ar fi ca tot mare. Traian Băsescu rămîne pe uscat la
românul să aibă un Visa sau Mastercard, de Cotroceni. Noul Băsescu e însă un dictator
preferinţă Gold sau Platinum, prin care FMI blînd şi popular. Domnia-Sa preferă să
să-şi achite obligaţiile contractuale fără comunice – banalităţi – cu românii, împingînd
intermediari. Apoi, pe lîngă vizele europene, căruţul din supermarket. La fel ca vechiul
binevenite pentru shopping, ne-ar trebui şi o Băsescu. Din pămînt, din iarba verde, din
intrare liberă în State, ca să folosim la betoane apar microfoanele, camerele de luat
maximum cardurile vederi şi întrebările cuminţi, potrivite. O
nou-nouţe. Ștefan Bertalan, singură dar importantă noutate : noul
Măscăriciul Băsescu nu îşi mai asumă guvernul. Pe
Emil Boc, Elena Udrea şi pe toţi ceilalţi îi
trimite în ograda din care au venit, PDL,
partidul cu cele mai multe mandate.
Pe noua majoritate de la Bucureşti,
condusă de noul preşedinte, după
încheierea cu succes a marii privatizări, o
mai stimulează doar două sporturi
extreme: banii FMI şi fondurile UE. Cum
nu s-au temut strămoşii noştri haiduci, nici
politicienii români nu se tem de nimic.
Ceva rămîne totuşi de neînţeles : dacă
beneficiem de atîta sprijin din partea UE şi
FMI, de ce mai mergem totuşi la serviciu ?
Petru Romoşan
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

„Almanahul scriitorilor de la noi”


ION AGÂRBICEANU
S'a născut în Cenade, comitatul Albei-de-jos, în 1882,
19 Sept. E preot în Orlat, lângă Sibiiu.
Colaborează îndeosebi la „Luceafărul",
„Viața Românească", „Tribuna" şi „Unirea".
Lucrări:
1. „Dela ţară", nuvele.
2. „În clasa cultă", nuvele.
3. „Două iubiri", nuvele.
4. „În întunerec", nuvele.
Sub presă:
„Schiţe şi povestiri", în editura „Librăriei Naţionale" (Orăştie).

Luminița
Primăvara se începuse cu secetă mare. Se treizeci şi cinci, dar apucase se rămână aşa
roşiseră livezile ca arse de brumă, iar dealurile nemăritată.
erau pământ gol. Vitele zbierau pe câmp ziua, Ploaia dela Rusalii aduse bucurie şi în casa
răcniau prin curţi noaptea, iar oamenii îşi lor. Ce-i drept n'aveau fânaţe, n'aveau
plecaseră capul adânc în piept. Bucatele se sămănături să se usuce, n'aveau vite să moară
scumpiseră foc, de nu le puteai apropia de ele, de foame. Dar avea Salvina două braţe tari şi-
şi-aici, în satul de munte, erau şi mai pipărate. acum va căpăta de lucru pe la oameni.
Dela Paşti până la Rusalii, odată numai s'a Că în timpul cât ţinuse seceta, babei Mâia i
îndurat cerul să se întunece şi să asvârle câţiva se uscă şi gâtul şi pieptul, iar din adâncul
stropi mari, grei, rari. Şi făceau popii slujbe de măruntaielor i se stârnia ceva ce-i aducea
ploaie la toată liturghia, şi se rugau oamenii cu ameţeală la cap. Salvina n'avea unde să
ochii uscaţi. muncească, n'o chema nimeni, şi de cerşit nu
Dar dela Rusalii cerul se
căptuşi de-odată cu nori grei, Sava Henția,
Peisaj de amiază
plini de întunerec şi de vijelie. Şi
pădurile de brad începură să
vuiască adânc, ca o cădere
puternică de ape mari. Şi-un
fulger s'aprinse în înălţime, din
Pleşea până în Măgura, zvâcni
în toată lungimea lui, şi
înfunerecul începu să se coboare
şi mai tare. în noaptea aceea din
Marţea Rusaliilor, mulţi creştini
vor fi priveghiat numărând
trăsnetele ce se sloboziau când ici, când colo, putea să cerşească. Şi, dacă nu muncia fata,
cu detunături clocotitoare prin păduri şi cine amarul să se îngrijească de o femeie
stânci. bolnavă, bătrână?
Diminiaţa ploua încă, şi oamenii se adunau Când îi înlinde mălaiul, Mâia de trei ori pe
câte doi, trei la vreo portiţă acoperită şi zi clătina încet din cap că nu-i trebuie, şi numai
povestiau. a patra oară îmbuca ceva. Şi ochii ei înconjuraţi
Pe drumul strâmt, plin de bolovani, care de pieliţă zbârcită, vineţie, priviau nemişcaţi,
duce spre dealul cu citeră neagră, este o căsuţă dulcegi, plini parcă de-o apă alburie.
de bârne, puţină, de s'o cuprindă şese oameni Zicea de multe ori: „Doamne, tu fată, că rău
în braţe. Căsuţa e răsleţită de sat, pe deal în înghit". Şi, după ce fata nu zicea nimic, după
sus, de nici popa nu merge la Bobotează cu un răstimp întindea din gâtul plin de vine şi
crucea acolo. Cantorii au scornit vestea, că de oase, şi mai zicea o vorbă: „oare nu s'a
femeea de acolo zăvoreşte uşa şi stă închisă, înnourat afară?"
câtă vreme umblă popa cu botezul prin partea Şi câte odată fata trebuia să iese să
aceea de sat. Vreodată cine ştie cum va fi fost, privească cerul. În răstimpul acela dintre Paşti
dar acum baba Mâia zăcea de mult pe pat, şi şi Rusalii lumină nu s'a aprins în căsuţă la cele
nu mai vorbia nimeni de dânsa, ca şi când n'ar două femei. În trei Dumineci a cumpărat
mai fi pe lume. Noroc avea cu fată-sa, cu Salvina sare de câte patru bani, odată oţet de
Salvina. Aceasta era fată bătrână, trecuse de cinci, şi-atâta li-a fost tot târgaşul.
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
Era în casă o luminiţă, o luminiţă de ceară, l-a dus lapte ca astăzi, şi ca mâne Salvina a
pusă împletită pe o cruciuliţă afumată de căpătat de lucru. Era şi vremea, căci fata se
lemn, pe care nu se mai cunoşteau sfinţii. Dar asprise tare. Vorbia răstit cu bătrâna din firea
luminiţa aceea n'o aprindeau. O păstrau pe ei, căci era scurtă şi smâncită la vorbă, dar în
când era să moară baba Mâia, să aibă şi ea ce zilele din urmă era tot mânioasă.
ţinea în mână, ca să-şi vadă calea luminoasă Dimineaţa i-a pus ulcica cu lapte lângă pat,
când va pleca pe drumul de veci. a luat luminiţa de pe cruce şi a aşezat'o cu
Şi nici nu aveau lipsă s'o aprindă. în căsuţă câteva chibrite lângă ulcică.
n'aveau de ce se împiedeca. Cele două lăviţi - Iaca aici lapte. Aici ai şi luminiţa şi
înguste erau lângă păreţi, o lădiţă într'un chibrite.
ungheţ, patul era bătrâna în el, iar masă nu - Bine, maică, bine. Să-ţi ajute Dumnezeu,
aveau. Cele trei icoane cu sfinţi desnădăjduiţi, zise bătrâna când fata ieşi pe uşă.
cari se strâmbau ca în muncile din iad, atârnau Abia se duse Salvina, Mâia luă ulcica, şi,
de păreţi şi nu le făceau val. deslipindu-şi buzele, sorbi odată, de două ori,
Baba Mâia nu s'a ridicat de pe oase de vreo de trei ori. Şi băutura albă părea că frece — în
doi ani. Câte odată avea junghiuri adânci, „se drumul său în jos — peste podeţe, părea că se
petrecea", cum spunea fata, apoi iar se linişti. adună în gropi şi se varsă apoi mai departe,
Dar în vremea aceasta de secetă, hrănită rău, aşa ghiolcănia.
Mâia slăbi şi mai tare din puteri. Durerile îi Şi Mâia de odată să simţi mai bine. Se
veneau mai des şi de multe ori, în chinurile ei, uşurase şi i se muiase parcă toate oasele.
întindea mâna holbând din ochi după Afară ploaia încetase de cu noapte, dar
luminiţă. vremea nu era senină. Nori negri, mari, petece
Fata i-a adus pe popa s'o grijească, s'o de nori mai luminoşi tot călăloriau dela Apus
împărtăşească cu cele sfinte. la Răsărit. Vântul numai în răstâmpuri
Da-i veni ei aşa numai să moară, ci nu depărtate şuiera la vreun brad prin apropierea
muria. căsuţii, apoi iar tăcea dintr'una.
La Rusalii, când se întunecă, bătrâna zise: Din pat, pe ferestuţă, baba Mâia vedea
—Are să ploaie, fată. afară. De câte ori n'a privit ea prin ferestruţa
—Da, are să ploaie, zise aceasta. aceea! De când n'are ea alta de făcut decât să
Şi când cei dintâi picuri izbiră pe coperişul se gândească, să privească prin ferestruţă, şi
de şindilă, ca un ropot dulce, ca un cântec să-şi aştepte moartea!
sfânt, cele două femei tresăriră: Şi, de multe-ori gândul ei colinda departe,
—Plouă, zise Mâia, cu zeci de ani în urmă. Îşi amintea de tot ce a
Plouă, zise Salvina, şi deschise uşa să între văzut, de tot ce a păţit în viaţă. Dar iată, acelea,
în casă mirosul ploii. ca şi când n'ar fi fost. Ca norii cari trec pe cer
Bătrâna a stat un răstimp şi-a ascultat. Apoi târându-şi umbra pe pământ şi se duc să nu se
îşi măsură o cruce largă, neregulată. Când mai întoarcă. Şi iată c'a rămas numai cu fata!
începură să se descarce trăsnetele unul după Dar şi fata, ca şi când n'ar fi. Ea se duce la lucru
altul, ca dărâmări de stânci
prăpăstioase, baba Mâia îşi măsoară
altă cruce şi zice: „închide tu, fată, uşa.
Are să vremuiască".
Şi-a închis fata uşa, şi s'au culcat
amândouă în lumina fulgerelor.
Dar ploaia vre-o patru zile n'a mai
contenit. Câte odată scăpau de după
dealuri vânturi mari, ce duceau spre
Pleşa grămezi mari de nori, ca nişte
turme de dihănii şi de uriaşi, negri,
vineţi, mânioşi, încleştaţi unii
înlr'alţii. Câte o ruptură de cer
rămânea albastru înnalt, dar îndată
alergau alţi nori să o astupe. Şi vântul Sava Henția,
se opria apoi, şi ploaia începea să cadă Moara
acum, măruntă, deasă.
Baba Mâia şi cu fată-sa, aşteptau-aşteptau dimineaţa şi vine seara, şi câte odată nici seara.
să se însănineze. Se împuţina mălaiul, trebuia Şi în necurmatele zile de boală, părăsită,
făină, şi Salvina a văzu că totuş trebuie să deie baba Mâia privi cu dragoste, cu sfinţenie, la
creiţarii pe lapte. luminiţa de ceară, iată că luminiţa aceasta e
Mă-sa abia mai sufla, şi bucată uscată singurul sprijin care n'o părăseşte niciodată.
înzădar i-ar mai fi dat. Ea o păzeşte acum şi va ajuta-o în ceasul cel
Ochii bătrânei în cele două zile din urmă i din urmă. Şi bătrâna suspina de multe ori:
se îngălbiniseră pe la alb. Rotunzi, mici, „Sfântă luminiţă, sfântă ceară, sfinte albine!"
priviau țintă, şi sămănau acum cu ochii unei Ani întregi trecură de când nu s'a mai putut
cucuvăi. duce la biserică. Dar tot mai ştia din ce spunea
popa, din ce spunea diacul.
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
Şi, în boala şi singurătatea ei, baba Mâia la la inimă. Şi cerca să se învârtă 'n pat, să poată
lucrurile acestea se gândea mai mult. Îşi vedea mai bine pe fereastră.
închipuia cum are să fie iadul cu dracii, cum Nu, astăzi nu se gândia la iad şi la raiu. Azi,
are să fie raiul cu sfinţii? Iadul? D'apoi după ploaia ce 'nverzise câmpul, ar fi voit să
întuneric besnă, de să nu-ţi vezi mâna. Şi prin mai fie odată fată mare, să pască vitele pe
întuneric cozi şi ghiare de draci, cari prind pe munte, să păşească pe frunzele uscate, umede
creştin şi-l duc la căldarea cu smoală să-l acum, să se prindă cu mâna de-o creangă, şi
opărească, Doamne fereşte! Iadu? O, Doamne, picurii rămaşi pe frunze să cadă stropind-o pe
Doamne! D'apoi bivolii împungaci, ce-ar lua în obraz, pe iie, apoi să iese pe culme, la luminiş,
coarne femeile nelegiuite şi pe ucigaşii de să toarcă şi să privească vitele cum pasc, şi
oameni! Doamne fereşte, Doamne fereşte!, — seara să vină acasă cu vitele sătule cum îs
suspina bătrâna. dobele. Se mai cugeta cât ar fi de bine să mai
Dar ea n'avea s'ajungă în iad. Pe ea va umble ea pe vârful măgurii, pe Frasinul, după
prinde-o Sfântul Petru de mână, a sprijini-o să fragi de pădure. Ce fragi se fac mai ales pe
nu cadă şi va întreba-o: „Tu eşti baba Mâia?" Şi Frasinul: cât „buricul deştiului" de mari.
ea va zice: Ori să aibă ea acum nişte pere dela dascălul
— Eu, Sfinte Petre. cel bătrân din grădină. Ce pere! Cumu-i ceara.
—„Cea de-a avut o fată, una Salvina?" va Numai dascălul are pere de acelea în sat.
zice Sfântul. Şi cum se gândi aşa la câte toate, baba Mâia
— „Da eu!" simţi că se face tot mai uşoară. Dela o vreme i
— „Cea de-a bolit vreme multă de tot? se păru că nici nu mai stă în pat. Şi pipăi bine
— „Da, eu!"
— Şi atunci Sfântul Petru va zurui din Ivan Aivazovski,
chei şi va găsi pecea potrivită. Se va deschide Curcubeul
poarta şi Sfântul Petru îi va arăta locul de
hodină, în iarbă înflorită, supt un măr cu
mere aurii.
Nu, ea nu va apuca în iad! Ce-a făcut ca
să meargă în iad? Şi are ea luminiţa aproape.
Când va simţi că i se ridică nodul în gât să-i
oprească răsuflarea, aprinde luminiţa, sfânta
luminiţă de ceară. Şi-atunci, chiar de-ar vrea
s'o răpească cornoraţii, se vor împrăştia.
în chipul acesta baba Mâia îşi făcea o
mulţime de icoane. Şi totuşi vremea îi trecea
destul de greu.
Dar astăzi când bău laptele până 'ntr'un
picur, nu-i veneau gânduri de acestea.
Astăzi privi dornică prin ferestruţa căsuţii,
şi-i veneau gânduri copilăreşti. Uite, cum ar scândurile. Apoi, uşoară de tot, iată că sta aşa
vrea să iese puţin afară. Numai aici, înaintea şi nu se mai putea gândi la nimic. Dar era bine.
uşii: când a trece norul de pe soare, să cadă Las' să fie, că nu-i rău. Au durut-o pe ea destul
lumina pe ea! Ba nu, ar vrea să meargă şi mai oasele, au tăiat'o destul junghiurile ca şi cu
departe. I-ar plăcea să se coboare în sat, să săbii ascuţite. Acum, aşa călduţă, uşoară şi fără
vadă cum mai stă satul. Să-1 vadă pe popa şi dureri stă, şi ochii par'că-i râd. Şi 'n casă e o
să-1 întrebe de sănătate. Să se 'nfâlnească cu linişte aşa de bună! Şi soarele se uita chiar
două bătrâne din vremea ei — Anuţa şi acum deodată pe cele trei ferestuţe. Uite, ce
Zamfira —, şi să le întrebe: „Da voi ce mai pulbere de lumină!
faceţi ?" Şi ele să zică: „D'apoi ce să facem? Deodată însă baba Mâia schimbă ochii, şi-i
Iacă!" Şi să meargă mai departe pe uliţă să umplu cu spaimă. Simţia cum vine ceva, ceva
vadă biserica. Mare şi frumoasă biserică! Să se rece şi greu, ca o povară strivitoare. Întinse
întâlnească cu oamenii cari i-au fost vecini mâna, dar n'ajunse luminiţa de ceară. Se oţărî
până a sfat şi ea în sat. Şi oamenii să zică: „Ce- cât putu, dar luminiţa căzu pe podele,
i vecină?, ai mai venit la vale?". Şi ea să zică: junghiul ce-l simțise o prinse, o 'ncârligă, dar
„Mai!".Tot aşa să umble pe uliţă pe unde n'a bătrâna se svârcolia mereu s'ajungă luminiţa
umblat de mult şi oamenii să zică : „Iacă şi de ceară. Aşa, frământându-se, căzu pe podele
baba Mâ'a". Iar copiii şi cei mai tineri să şi muri, cu mâna întinsă după luminiţă.
'ntrebe: „Mamă, cine-i bătrâna aceia?", şi După o grămadă de vreme, acum se
femeia să zică: „baba Mâia, cin' să fie!". coborîse mai întâiu din pat. Şi prin cele trei
Gânduri de acestea îi veniau astăzi. Şi nu ferestuţe lumina albă cădea mereu în casă,
erau gânduri goale, erau gânduri vii, erau apropiindu-se tot mai tare de pat. Lumina
icoane. Şi nu icoane reci, icoane aşa de călduţe, acum trupul ţapăn al Mâii, ulcica răsturnată, şi
de baba Mâia le simţiâ căldura ca o mângâiere luminiţa de ceară, de care n'a avut parte
bătrâna.
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Politica zilei
Perturbări morale vechi şi noi
Cel mai mare poet al Ardealului, putem să-l numim chiar « poetul naţional al Transilvaniei
» - şi la acea vreme erau mai multe ţări în care se visa în limba română -, Octavian Goga a avut
un sfîrşit de carieră, şi chiar un sfîrşit pur şi simplu, foarte trist. Ca prim-ministru al unui
fantomatic guvern de extremă dreaptă, în 1938, prin cîteva violente măsuri antisemite, a reuşit
să-i facă un rău maxim scriitorului şi patriotului care purta acelaşi nume. Ca un ardelean serios
dar naiv, a crezut în promisiunile şi excesele aventurierului care a fost Carol al II-lea.
Recuperarea lui n-a reuşit-o încă nimeni cu adevărat – rămîne ca o datorie pentru generaţiile
prezente şi cele viitoare. Mai ales pentru cele născute în Ardeal.
În textul care urmează ne vom recunoaşte ca într-o oglindă, cu dubiile noastre de azi, deşi
Octavian Goga vorbeşte despre perioada imediat următoare primului război mondial.
P.R.
Tabla valorilor
[...] Perioada de după războiu va rămîne în istoria ţării și
prin caracteristica sguduire care a eclipsat tabla valorilor la noi
în aceste zile. Sociologul de mîine va cerceta lucrurile în
amănunte și va stabili cauzele. Va accentua de sigur o serie de
circumstanţe atenuante, va invoca spiritul nivelator al tranşeelor,
va vorbi de efectele imediate ale votului universal, va arăta
stările de înfăţişare culturală cu totul particulară a nouilor
provincii și altele, găsind, fireşte, explicaţie pentru toate.
Fenomenul în sine însă nu va putea fi contestat și deocamdată
prezentul suferă pe urma lui. În faţa noastră se desfăşoară un
dureros proces de perturbare morală a societăţii. Este groaznica
năvală a nechemaţilor, declasarea continuă a tuturor slujbelor,
diminuţia de prestigiu a tuturor culmilor din viaţa noastră
publică.
Dela un capăt al ţării la celălalt s’a putut înregistra această
tendinţă de regresare a valorilor. S’ar părea că pe o vastă
suprafaţă energiile noastre se mişcă greu și că Romînia Mare,
cum îi zic foarte mulţi dintr’un impuls de grandilocvenţă
inoportună, – este în aspectele ei multiple mult mai mică și mai primitivă decît regatul de ieri.
Nerînduiala a crescut, rolul instituţiilor diverse e mai şters, resorturile mecanismului de stat au
slăbit, și, ce e mai trist, ravagiile incompetenţei sunt într’o permanentă creştere. Niciodată în
ultimele decenii n’au cerut cuvînt mai multe jumătăţi de oameni ca acum cînd pînă sus de tot
prostia deaproapelui te urmăreşte la tot pasul...
De sigur eclipsa de inteligenţă este generală și a năpădit toate domeniile, terenul de
manifestare clasică însă e politica, priviţi împrejur și veţi vedea aici straşnica eflorescenţă a
mandarinilor răsăriţi peste noapte. Cîntăriţi aceste admirabile personalităţi pe care faima le
poartă în carul de triumf și judecaţile după dîra de lumină
pe care îl lasă în urmă. Ce să mai umblaţi pe la Bucureşti,
paşnici cetăţeni din Ardeal, deocamdată uitaţi–vă la voi
acasă. Din mijlocul unei vieţi patriarhale un vifor a smuls
parcă rădăcinile de ieri și ne–am pomenit cu toţii din bun
senin cu o fantastică exagerare a tuturor proporţiilor.
Lumea a ieşit din făgaşul ei de normalitate, ierarhia
valorilor s’a frînt. Politica a scormonit rărunchii societăţtii
și ca în orice mare vîltoare bolovanii grei s’au lăsat mai la
fund, aruncînd la suprafaţă vreascurile uşurele. Efectul e
în adevăr dezastruos și cu multe nuanţe de ridicol.
Spărgînd coaja unei obscurităţi de-o vieaţă, a dat busna
înaintea noastră o falangă de „fruntaşi” în ale politicei.
Toţi au reţete pentru durerile patriei, aceşti adorabili
doctori ai Ardealului. Ei strigă la adunări publice jicnind
indulgenţa nemăsurată a bieţilor tărani, ei dau
interviewuri la gazetele din Bucureşti care le anunţă
sosirea în Capitală la ştirile zilei. [...]
Sava Henția, Octavian Goga (din volumul Mustul care fierbe)
Întâlnire
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Scrisu-s-au scris despre Orăștie


Orăştie
Cornelius Ionescu
Oraşul are 750 de ani, o cetate care nu se Dacă nu ştiai mergeai pe jos, autobuzul nu te
poate vizita datorită celor două comunităţi, astepta. Taxiurile nu-i luau decât pe cunoscuţi.
maghiară şi săsească, ce ţin să rămână închisă În gară era înghesuială şi la plecări, o mulţime
pentru vizitatori, bisericile din interior fiind de ţigani asteptând trenurile spre Cluj sau
încă în funcţie … În partea din spate, cea Timişoara. Doar păsăricile negre şi mari ce-şi
dinspre muzeu, erau niste şandramale, care au aveau cuibuşoarele în salcâmii de dincolo de
fost demolate, cu gând să-şi facă ştabii niște calea ferată îi depăşeau ca număr. Şi minune,
viluţe acolo. Doar că, săpând pentru fundaţie, minune, printre ei trecea ţanţoşă o fată
au dat peste un izvor puternic, ce a umplut frumoasă, înaltă, blondă, cu cosiţe la fel blonde
groapa, ba a şi dat pe afară. Acolo fusese ba şi lungi, cu vreo şapte fuste plisate puse una
şanțul de apărare al cetăţii, şanţ ce era plin cu peste alta, curate, curate şi care … se aşează
apă și avea legătură cu Canalul Morii, cel de lângă mine. Avea un geamantan mare, bej, din
lângă Autogară. Muzeul de Etnografie şi artă piele, cu 17 etichete de hoteluri străineşti, le-
populară, pe care l-am crezut mereu muzeu de am numărat şi o să ţin minte mereu. “- Stau şi
istorie local, e şi el mai mereu închis, iar anul eu aici.” “ – Stai, fato, da’ umbli asa singură cu
trecut avea toată strada închisă, pentru trenu’?” “Aşa umblu io, tata e bulibaşa din
remodelarea unei parcări. Ca să le pună capac Orăştie. E cel mai mare bulibaşă. Acu merg la
la toate, mai era până prin 1980 un magazin cu Viena.” “Şi ce faci acolo?” “ – Ei, ce fac, sunt la
o firmă ce-ţi dădea fiori “Magazin de facultate” “ – Bravo ţie” zic şi mi-a luat maul
subproduse carnate”. Mergând cu trenul spre de tot. Şi veni trenul de Viena şi fetei îi făcură
Orăştie de la Vinţu, celebra gară cunoscută şi toţi coridor, prin care trecu ţop, ţop. Autogara,
în Japonia *), povesteam unui co-trenar despre la doi paşi de centru, în piaţa de legume, făcea
acest magazin. Întâmplarea a făcut să fie legături incerte cu comunele din jur. De acolo
primarul din Orăștie, așa că, atunci când am se putea merge la Geoagiu, la Costeşti, dar
plecat, peste vreo două săptămâni, magazinul orarul afişat era simbolic. Trebuia să iei bilet şi
avea firma schimbată “Magazin de să alergi după fiecare autobuz care venea şi să
subproduse din carne”. Firma făcea probabil întrebi unde merge şi când pleacă. Lumea se
parte din concernul “Firme idioate”, ca cea din uita urît la noi că eram plini de bagaje şi nu
Piaţa Unirii “Scoatem unghii” sau cea din mai aveau ei loc cu sarsanalele. Dar în
Râşnov “Tăiem barba şi capu”. ansamblu era bine, că altfel nu se putea. Noi
Director la muzeu a fost pentru un lung mergeam cu bani puţini, puşi deoparte leu cu
timp, un foarte bun artist plastic, Nicolae leu în fiecare săptămână, cu bonurile de
Adam, cu care ne-am împrietenit venind mâncare de la cantina studenţească vândute,
mereu pe acolo. Este cel căruia Orăştia îi cu conserve de carne şi fasole cu costiţă luate
datora banii pentru monumentul Palia, pentru şi ele din timp, cu brânză topită sărată foc, cu
mozaicul de pe peretele Spitalului orăşenesc, o costiţă cam osoasă pe care s-o facem la foc şi
şi pentru altele, făcute în contul munici- cu un salam care după trei zile obosea. În rest
palităţii, care nu avea bani nici să-i plătească o cutie de nes luat de nu mai ştiu unde, de
leafa. Asta pentrucă nu era rentabil … muzeul. multe ori de la shop, pe dolari, supe praf, fulgi
Pe prispa acestui muzeu, prispă ce se visa lapi- de cartofi cu gărgăriţe, cuburi de supă de pui
dariu, era depusă o piatră dacică găsită pe şi ca o supremă delicateţă, praf de ouă vărsat,
Valea Prelucilor, spre Vârful lui Vulpe. Piatra până l-au interzis, că umplea lumea de
prezenta caneluri şi găuri fără nici o funcţie salmonele. Şi mai luam din piaţa din Orăştie o
aparentă. Este reprodusă într-o carte despre pungă plină cu roşii şi castraveţi, pe care o
civilizatia dacică, dar nu imi amintesc acum duceam în mână. Aparate proaste de făcut
unde. În muzeu, într-o vitrină trona un poze, eu aveam un Smena 6, în pozele căruia
bulgăre de pământ ars de la Sarmizegetusa, ploua tot timpul, iar pozele le făceam pe hârtie
din sanctuarul mare rotund. Se pot vedea expirată, că era mai ieftină. Dar erau multe.
ieşind din acel bulgăre urme de stâlpi de lemn Multe şi proaste. Proastele noastre. Că noi …
ars, cuie, cioburi de tiglă, cea mai bună dovadă Tot nu le găsesc. Şi mai luam ceva cu noi.
că sanctuarul a fost acoperit. Cred că o Ţigări Carpaţi fără filtru, că era o criză …
radiografie ar fi fost interesantă. Dar cine s-o Băutură deloc, ca să pot savura netulburat
facă? Muzeul era pe ducă, încasatoarea nu împrejurimile. Şi în niciun caz pe drum.
dădea bilete, să-i rămână şi ei un ban, iar Dar ce ne păsa? Eram în Împărăţia Dacilor,
directorul era pe schele, să-şi câştige leafa, nu în RPR-RSR.
altfel era ameninţat că închid muzeul. _____________________________________
Gara Orăştiei, pusă în lunca Mureşului, este *) Un român în gară la Osaka: - Un bilet până
la trei, patru kilometri de centru. Trebuia să iei la Vinţu, vă rog. - Care Vinţu, de Sus sau de Jos?
un autobuz la care biletele se dădeau în gară.
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
Reuniunea Meseriaşilor
Elena Pârvu
Desfășurându-și activitatea pe o perioadă
de o jumătate de secol (1899-1949), Reuniunea
Meseriaşilor Români din Orăştie a fost una
dintre organizaţiile profesionale locale bine
cunoscute, nu numai în viaţa oraşului şi a
zonei în care a activat, ci adesea în toată
Transilvania, 1918 în toată ţara.
I-a fost dat şi ei să parcurgă, împreună cu
generaţiile de meseriaşi care au constituit-o,
un timp zbuciumat, încărcat cu foarte
importante evenimente politice. Şi, chiar dacă
a căutat, cât a putut, să se ţină departe de viaţa
politică activă, n-a rămas, totuşi, indiferentă Aurel Nedel,
faţă de prefacerile prin care a trecut poporul Țărani
român în toată această vreme.
Urmărită în timp, activitatea Reuniunii, cunoscuţi ca oameni harnici, cinstiţi şi, nu de
evident în cadrul restrâns în care s-a puţine ori, pitoreşti, fie că era „Croitorul", ori
desfăşurat, a răspuns nu doar unor interese „Pantofarul , ori „Ceasornicarul", „Sifonarul",
profesionale înguste, ci şi aspiraţiilor „Măcelarul", „Frizerul", "Dogarul". Tot mai
româneşti mai largi. A receptat, de aceea, puţini sunt astăzi cei care îşi aduc aminte de
adeseori acut, constrângerile şi libertăţile, ei. S-au scufundat odată cu timpul, fără să-l
victoriile şi eşecurile, bucuriile şi tristeţile pe învolbure prea mult. Istoria oraşului nu-i
care poporul român le-a trăit în prima poate însă eluda. Ea îi va reţine, nu ca
jumătate a secolului nostru. Istoria persoane particulare, ci laolaltă, ca pe o
românească a acestui timp s-a reflectat fidel şi comunitate care a reprezentat un factor
în organizaţia meseriaşilor din Orăştie. economic şi social activ, alături întotdeauna
Ca în întreaga ţară, şi la Orăştie, pe măsură de marile aspiraţii ale neamului.
ce noile realităţi se impuneau, timpul vechi se „Reuniunea Meseriaşilor Români din
scufunda, lăsând în urmă amintiri. Un poet al Orăştie", organizaţia acestei comunităţi, s-a
locului, Dominic Stanca, într-un volum învrednicit de toate atributele celor care o
purtând chiar acest titlu „Timp scufundat", formau. A fost, deci, un factor economic,
evocând scene ori surprinzând portrete, a social şi cultural activ în viaţa Orăştiei, într-
conservat, pentru posteritate, ceva din una dintre cele mai zbuciumate perioade din
atmosfera unui oraş în care meseriaşii au fost istoria modernă a României.
Orăştia mea
Mi-am pus într-o zi întrebarea: oare ce înseamnă
Orăştie pentru mine? Ei bine, Orăştia înseamnă a doua
casă, locul în care bunicii m-au crescut în primii ani ai
vieţii, primii prieteni, primele iubiri la trei ani şi mereu,
când mă gândesc la acest oraş, mă văd mică, inocentă,
stând în poala bunicii şi desenând oraşul de care mă
leagă atâtea amintiri.
La orice colţ al străzii vezi oameni fericiţi, care se
bucură în fiecare zi de „Parcul Tineretului”, de Centrul
Vechi, Muzeu, cafenele sau pizzerii. Din toate acestea
ne dam seama că avem un oraş modern dar, în acelaşi
timp şi traditionalist, deoarece ţine la valorile populare
româneşti, dovadă fiind tinerii interpreţi de muzică
populară ai Casei de Cultură din Orăştie.
Putem spune că „Oraşul Paliei” este o mare atracţie
turistică pentru că are o importantă încărcătură
istorică, în jurul acestei localităţi fiind construite cetăţi
dacice, tot aici găsindu-se obiecte valoroase de pe
vremea dacilor şi chiar în Orastie tipărindu-se pentru
prima dată părți din Vechiul Testament în limba
română în anul 1582.
Nu cred că v-aş putea da o explicaţie mai bună de
ce iubesc eu atât de mult Orăştia. Eu cred că fiecare are Burebista şi opera sa, frescă
un loc unde se simte liber, unde îşi umple sufletul de realizată sub conducerea lui Aurel Nedel
linişte şi unde acel ceva îl face să nu plece de acolo.
Pentru mine, acel loc este Orăştia!
Mihaela Anghelache
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Burebista și opera sa
În grandomania-i arhicunoscută, Nicolae plecându-şi urechea la date şi, mai ales, la
Ceaușescu şi-a dorit altceva. Să “tapeteze” surse îndoielnice.
clădirile din ţară cu mozaicuri cât toate zilele. „Mozaicul trebuia să fie gata până-n
Şi tot pe teme istorice. toamnă, aşa că am lucrat la el o vară întreagă.
A început cu Casa de Cultură din Pe atunci, locuiam la Bucureşti. Pentru trei
Miercurea-Ciuc, povesteşte Nedel, care a făcut luni, m-am mutat la Cluj-Napoca. Şi eu, şi
parte din echipă ce a realizat mozaicul întins echipa cu care am lucrat – fiul meu şi alţi doi
pe un întreg perete al clădirii din Orăștie. artişti plastici. Plăcile ceramice care
Artistul plastic a fost implicat în grandiosul compuneau mozaicul nu puteau fi fabricate
proiect după ce pânzele pictate de el i-au picat decât acolo, la «Sanex». Eram cazaţi la Hotelul
cu tronc Elenei Ceauşescu. Partidului. De dimineaţă până la miezul
„Îmi amintesc că am expus, o dată, alături nopţii, stăteam în fabrică. Mă chinuiam,
de alţi patru artişti, la un eveniment la care a împreună cu un laborant, să inventez
participat Regina Fabiola a Belgiei. Regina mi- pigmenţi”, rememorează Aurel Nedel,
a cumpărat trei lucrări. Elena Ceauşescu a luat declarându-se însă nemulţumit de blocul
şi ea două, dar, evident, fără să le plătească”, mozaicat care poate fi văzut şi astăzi în centrul
spune pictorul orăștian, căruia Ceauşescu i-a Orăștiei.
oferit ordinul Cultural clasa I. De altfel, este singurul mozaic care a mai
Când grandiosul mozaic istoric din rămas în picioare dintre cele trei care au fost
Harghita a fost gata, a urmat un altul, în realizate în ţară. Cu chiu, cu vai, pictorul a
judeţul Dâmboviţa. De data aceasta, pe un scos-o la capăt cu opera dictată de Ceauşescu.
bloc. Dimensiunea lui: nici mai mult, nici mai A fost gata la timp. Dar fostul dictator
puţin de 240 de metri pătraţi. Fostul dictator comunist a văzut-o mult mai târziu, căci nu s-
comunist avea de gând să umple ţara cu astfel a sinchisit de inaugurare. A trimis la Orăştie
de lucrări. Aşa a venit şi rândul Orăștiei. În doar vreo doi reprezentanţi ai Comitetului de
anul 1988, Aurel Nedel şi echipa lui se apucă Cultură şi Artă şi un director din Ministerul
din nou de lucru. Tema mozaicului era clară – Culturii, îşi aminteşte Nedel.
trebuia să aibă legătură cu dacii. Partidul i-a Impozantul mozaic i-a adus artistului
găsit un titlu – „Burebista şi opera sa”. Şi tot hunedorean 500.000 de lei, pe care a i-a
partidul a hotărât locul unde urma să fie împărţit cu toată echipa. „La atât a fost
amplasată grandioasa murală. evaluată lucrarea de către Comitetul Central.
Pe un bloc de pe Strada Armatei. Frontul lui Oricum, era maximul pe care îl puteam câştiga
– adică, locul pe care avea să-l ocupe Burebista de pe ea. Dacă depăşeai această sumă, aveai
– dădea spre Piaţa Victoriei. Cu alte cuvinte, nevoie de aprobarea directă a Elenei
era cât se poate de vizibil. Exact asta voia şi Ceauşescu şi mulţi evitau să ajungă până
Ceauşescu – un naţionalist convins, care acolo”, mai spune Aurel Nedel.
promova un trecut idealizat al ţării, fără să-i Monna Voinescu
Sursa: Ziarul Hunedoreanului
pese de vreo regulă a cercetării ştiinţifice şi

Orăștie

„Orăștia este un oraș cu un bogat trecut


cultural și de luptă. De sub teascurile unei
tipografii de aici a ieșit, la anul 1582, cunoscuta
Palia de la Orăștie, tradusă de Mihail Turdaș, una
din primele tipărituri în limba română.
Tipografia cu litere chirilice, la care a lucrat fiul
lui Coresi, diacul Şerban, exista încă de pe la
anul 1581".
Octavian Floca,
„Regiunea Hunedoara, ghid turistic”
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

„Almanahul scriitorilor de la noi”


ANDREIU BÂRSEANU
Născut în 17 Oct. v. 1858 în Dârstele-Brașovului, din familie
de preot.
A studiat în Brașov, Viena și München. Din 1881 profesor,
mai întâiu la gimnaziu, și apoi la școala comercială sup.
română din Brașov. Membru al „Academiei Române" și
preşed. al „Asociaţiunei". Trăiește în Sibiiu.

A publicat:
1. „Doine și strigături din Ardeal", în colaborare cu Dr. I. U.
Iarnik, (ed. I. Buc. 1885.)
2. „Din traista lui Moș Stoica" o colecțiune de anecdote
poporale.
3. „Cincizeci de colinde", (edit. 1. Brașov, 1890).
4. „loan Lăpedatu", discurs comemorativ, Brașov, 1898.
5. „Învățăminte din viața Metr. A. Șaguna", Brașov, 1898.
6. „Istoria şcoalelor centrale române din Brașov", Brașov,
1902.
7. A colaborat la mai multe manuale școlare.
8. A tradus: „Călătoria lui Stanley prin Africa-centrală", povestită pentru tinerime, și novela
„Insula morților" de R. Voss.
9.A colaborat la foile: „Familia", „Convorbiri literare", „Transilvania" și „Gazeta
Transilvaniei".
10. A redigiat în a. 1887/8, împreună cu I. Popea, foaia „Școala și familia".

Un falnic glas...
(cântec nou)
E-al Romei glas de mamă
Din zări cu cer senin:
„Un graiu vorbit de îngeri
Ca zestre eu v'am dat;
Vorbiţi-1 deci cu fală,
Păstraţi-1 neschimbat!"

Ca tunetul de vară
Un tulnic din păduri
Trezește văi și dealuri,
Străbate munții suri:
„De câte-ori sunat-am
In vreme de nevoi,
Venit-au moșii voștri,
Tot cete de eroi!"

Și noaptea din morminte


S'aude-adese-ori,
O tainică șoptire
Ce 'n suflet dă fiori:
Elena Popea, „Prin mii de suferințe
Familie de țărani Un nume v'am lăsat;
Blăstăm, blăstăm pe-acela
Un falnic glas răsună Ce neamul și-a uitat!"
Din vârfuri de Carpați;
E glasul ţării voastre, Răsune acest cântec
Români, îl ascultați: Prin munți și prin câmpii;
„De veacuri fără număr Trezească inimi moarte,
La sânu-mi vă hrănesc; Aprindă inimi vii.
Nici-când nu dați uitării Iar cine neam și țară
Pământul strămoșesc!" Nemernic va trăda,
Disprețul și blăstăm ul
Un glas din depărtare Să fie plata sa!
Străbate-acuma lin;
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

O capodoperă uitată
Iosif Vulcan (1841-1907) provenea dintr-o veche şi bună familie greco-catolică. Era
strănepotul umanistului Samuil Vulcan, episcopul unit care a fondat şcoala românească din
Beiuş. Cu studii de drept, Iosif Vulcan se dedică gazetăriei, pe care o practică până în ultima
clipă. Fondator şi director al Familiei, îl debutează pe Eminescu, căruia el e cel care îi schimbă
numele din Eminovici. Tot el a fost printre primii care au recunoscut şi susţinut talentul lui
George Coşbuc şi pe cel al lui Octavian Goga. A fost membru al Academiei Române de la
Bucureşti, dar s-a stins la 1907, cu câţiva ani înaintea unirii Transilvaniei cu ţara, ideal pentru
care a lucrat toată viaţa. Este autorul unei superbe antologii de poezie, Lira mea (1882), care nu
a fost retipărită. Poeziile La Răşinari, Basarabia (pe care deja am antologat-o) sau Adio la
Bucureşti pot intra în orice antologie care se ocupă de secolul al XIX-lea românesc.
Andrei Şaguna a ales să fie înmormântat la Răşinari. Tot la Răşinari s-au născut Octavian
Goga şi Emil Cioran, pe lângă o lungă serie de profesori şi oameni de ispravă : Eugen Brote,
proprietar al cotidianului Tribuna, Aurel Brote, economist şi avocat, Eugen Goga, Traian Bratu,
Ion I. Roman, directorul Liceului „Mihai Viteazul” din Bucureşti, Vasile Iliuţ, Maniu Lac,
pasionat călător, Dan Maniu Lungu şi încă mulţi alţii.
P.R.

Iosif Vulcan
Unde sunt ? Să-mi spuneţi mie, Să te poata-ncătuşa,
Căci eu, frate, zău nu ştiu ! Ca românca de vorbeşte
Într-un rai de bucurie Sau îţi cântă-n limba sa.
Am ajuns dar’ încă viu ?! Trageţi hora românească,
Nu-s în rai, că el nici n-are Şi românca să trăiască !
Să-mi dea astfel de comori.
Sunt în loc mai de-ncântare : Pân-avem noi în naţiune
Între fraţi şi dragi surori ! Fiice brave şi fii buni,
Trageţi hora românească, Steaua nu ne-a mai apune,
Veselia să trăiască ! Vom fi vrednici de străbuni.
Numai dânşii să se-nspire
Ce simţire de plăcere De cerescul simţământ :
Saltă-n ochi şi-mi arde-n vâni ! Să lucreze-n înfrăţire
E plăcerea ce-ţi oferă Pentru scopul ’nalt şi sfânt.
De-a petrece cu români. Trageţi hora românească
Vorba, cântul, simţământul, Înfrăţirea să trăiască !
Toate drag ni se-ntrunesc ;
Căci şi dorul, ca şi gândul, Am vinit sărac aice
Totul este românesc. Şi bogat am să pornesc,
Trageţi hora românească, Căci de-acuma văz ferice
Ce-i român să tot trăiască ! Viitorul românesc.
Eu pornesc, dar, vai, cu jale
Ce cunună multiubită ! Las acest loc desfătat ;
Însă diadema ei, Unde inimi amicale
Inima la ce palpită, Dulci iluzii mi-au creat...
E buchetul de femei. Trageţi hora românească
Căci nimic nu se găseşte Amicia să trăiască !

Din volumul Lira mea, cu tiparul lui Eugeniu Hollósy în Oradea-Mare, 1882

Grup de bărbați și fete


RĂȘINARI
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Orăștia și scriitorii ei de azi


Vizita
Ileana-Lucia Floran
În bucătărie e forfotă mare. Pe plită fierb mai împovărează. Are cu
multe oale şi peste tot sunt vase cu câte ceva în 13 ani mai mult decât
ele. Şucu şi Buni muncesc de zor. Se vede de soţia sa, dar nu pare
departe că aşteaptă musafiri de seamă. să-i simtă.
- Apăi, tu ce zâci? I-o plăcea puiu'-n prezăl - Gata, ai venit şi tu
cu rişcaşă? la spartu' târgului.
- No, stăi încet, Ghiţă, că mâncarea noastră Iote, acolo în cratiţă
le-o plăcut la tăţi, oricât de domni or fi fost. sunt bucăţile pentru
- Ştiu, dară! D-apăi mă gândesc să-i facem rişcaşă, iar în oala
pe plac copilului ăstuia cu care vine Irina. roşie cele pentru
- Apăi, dacă vrei să fie bine, du-te de taie zamă.
hoara aia odată, că nu mai am vreme să fierb - Pentru pilaf şi
zama dacă nu te grăbeşti. Iote, laşca-i uscată, o supă, Ghiţă, că nici nu ne-o pricepe băiatul
tai minteni. acela crescut la Bucureşti...
- Bine, mă duc. O ciupeli tu, sau ţi-o aduc - No, dară acum nu m-oi fandosî şi eu ca
gata de băgat în oală? tine... mde, tu ai făcut pensionu', eu nu. Eu am
- Las' că vin eu în şopru pe când îi de învăţat meseria de pantofar de la tata şi până la
ciupelit. Pune-o numa' colo' pe cârpător. urmă am ajuns contabil cu mânecuţe la un
Din uşă, Şucu se întoarce: birou prăfuit... vezi tu, cum te schimbă
- Apăi cuţâtu' ăla bun, unde-i? vremurile?
- Unde să fie, Ghiţă, în fiocu' de la coastăn, - Apăi dejeaba te mai gândeşti la astea, că-s
unde l-ai lăsat. trecute toate, bine că ne-am descurcat şi acum
- No bine, dacă-i acolo, l-oi găsî. suntem amândoi la pensie...
Buni zâmbeşte în urma lui. Îi ştie ea - Dacă n-am fi avut necazu' cu fata, am fi
metehnele. Nu găseşte nimic, niciodată. Într-o putut zâce c-am avut o viaţă bună...
zi, venind din grădină l-a găsit bosumflat în - Nu cârti în faţa lui Dumnezeu, Ghiţă, aşa a
faţa raftului încărcat cu borcane, deoarece nu fost să fie, iote, o avem pe Irina...
găsea dulceaţa aflată exact în faţa lui. - Da, dreptate ai, e cuminte şi ne iubeşte...
Deschide uşa şi strigă spre şopru: - Apăi, cum altfel? Că doară noi am crescut-
- Ai găsit cuţâtu', Ghiţă? o!
- De unde să-l găsesc, că numa' tu ştii pe - Ce s-ar fi bucurat tată-său şi mumă-sa de o
unde le pui... fir-ar al cui ştiu eu de cuţât, că iote zi ca asta...
cum pierd vremea şi până să vină trenu' nu mai - Aşa-i, vezi cum trece vremea? Parcă ieri
sunt decât câteva ceasuri. avea 5 ani şi fugea după câne prin curte şi iote
- Stăi o ţâră, că vin, numa' să mă mai uit acum, îi profesoară...
odată în cuptor la plăcintă... - Ştii ce mi-o zâs la telefon? C-a luat licenţa
Buni deschide uşa cuptorului şi cu 10...
mulţumită de ceea ce vede, îl închide repede la - Ştiu, că mi-ai spus de o mie de ori...da' îmi
loc, să nu se lase plăcinta. Murmură încet, aşa mai poţi spune de o mie, că şi io mă bucur...
pentru sine: Între timp, bucăţile de găină sunt aşezate în
- Până vin din şopru îi coaptă...o să se „kuktă” şi puse la foc. Bunicul a cumpărat
bucure Irina, asta-i place cel mai mult... „oala minune” de vreo 2 ani, când au apărut în
Coboară scările aproape în fugă, să nu se magazin lucruri aduse din Ungaria într-un
lase aşteptată. Are peste 60 de ani dar e foarte schimb comercial. La început, bunica s-a temut,
harnică şi iute. Poate şi pentru că este micuţă şi nu era obişnuită cu aşa ceva, apoi, văzând că
slăbuţă ca o fetiţă de 15 ani. Numai părul alb, totul fierbe mai repede, a început s-o folosească
strâns sub batic o trădează, altfel nici n-ai crede tot mai des.
câţi ani are. Obrazul este neted şi luminos iar - Gata, uită-te la ceas, să nu se facă fleaşcă,
ochii negri zâmbesc mereu în ciuda atâtor la jumate să opreşti focul, mă duc să dau de
greutăţi întâmpinate. Ochii aceia frumoşi, mâncare la porc...
codaţi şi cu gene lungi i-a moştenit şi Irina, în - Să nu stai mult, Ghiţă, că trăbă să tai
rest, are firea bunicului, iute la mânie dar bună prăjitura...
la suflet, fără a ţine vreodată duşmănie pentru - Nu stau mult că fiertura e gata, numa' i-o
ceva. Foc de paie. vărs în vălău... laşca ai tăiat-o?
Între timp, bunicul a tăiat găina cea grasă, - Am tăiat-o, e pusă acolo pe blidul de
pentru supa cu tăieţei şi acum, fluierând, îi plastic.
smulge penele într-o oală cu apă fiartă. Absolut - Bine, aduc şi nişte roşii din grădină să
tot ce face, face cu plăcere. Pentru el nimic nu facem o salată?
este corvoadă. Munceşte, cântă sau fluieră - Adu, cum nu? bine c-ai zâs... şi roşii, şi
întotdeauna. Poate de-asta anii nu-l castraveţi şi ceapă verde.
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
- Imediat, într-un sfert de oră îi gata salata... - Da, m-a ajutat Dumnezeu, toate îs la locul
să nu uiţi de oală... lor.
Bunicul iese fluierând. Mângâie câinele care Bunica începu să taie legumele iar bunicul
se gudură prietenos, aruncă nişte boabe de aduce din cămară sarea, uleiul ş-oţetul. Irinei
porumb la găini, priveşte cu drag porumbeii cu nu îi plăcea salata prea acră, aşa că bunica
coadă rotată şi ia oala cu fiertură pentru porc. adăugă doar un strop de oţet, aşa, de gust.
Au gospodărie mare. Muncesc amândoi - Ai emoţii, aşa-i? întrebă bunica zâmbind...
întreaga zi, dar au tot ce le trebuie şi nu au avut - Păi, cum nu? Mai ştii cum ziceam? Să ne
nici un fel de greutăţi s-o ţină pe Irina la ajute Dumnezeu să trăim până ajunge Irina în
facultate cinci ani. Aproape că nu cumpără clasa întâi... şi uite, acum am ajuns să trăim şi
nimic. Ulei şi orez, în rest, toate sunt de-ale clipa în care e absolventă de facultate...
casei. Bunica face pâine în cuptorul din şopru. Bunicul îşi şterse o lacrimă...
Au o holdă cu grâu şi macină făină în fiecare - Ştii ceva? schimbă bunica vorba... nu te
an. duci în calea ei până la staţie? Poate i-o fi greu
Bunicul a terminat cu animalele. Ultimii bagajul...
care şi-au primit porţia, au fost iepuraşii. - Ba mă duc, cât îi ceasu'?
Bunica a rărit ieri morcovii aşa că astăzi, - E vremea, du-te, că mai faci vreo cinci
iepuraşii au primit ceva pe gustul lor. Intră în minute şi până acolo.
grădină să adune legume de-o salată şi priveşte Bunicul dă să iasă. În curte se aude căţelul.
cu drag în jur. Atunci când s-au mutat aici, Poarta era larg deschisă şi Irina aruncase deja
grădina era părăsită, buruienile erau mai înalte toate bagajele pe jos şi luase căţelul în braţe:
decât un om, acum însă, se puteau mândri... - Ce dor mi-a fost de voi!!!
pe-o parte aveau o livadă superbă cu tot felul - Irina, draga bunii, dragă!
de pomi fructiferi, de la caise până la gutui şi - Lasă cânele şi hai să mă îmbrăţişezi şi pe
nuci, iar pe cealaltă, legume de tot felul şi flori. mine! glumeşte bunicul – sau numa' de el ţi-o
Irinei îi plăcea foarte mult să citească în fost dor...
grădină. Bunicul îi amenajase un loc special la - Şucu, Buni, ce bine e acasă! Irina dansează
umbra nucului, cu bancă şi măsuţă. Iarba era prin curte, îi sărută zgomotos pe bunici pe
atât de deasă şi moale acolo, încât fetiţa stătea obraji şi fără să stea pe gânduri inspectează
de multe ori desculţă şi mângâia cu tălpile toată ograda, cu căţelul alergând în urma ei.
covorul verde şi mătăsos. - Nu s-a schimbat deloc, e tot fetiţa noastră...
Îşi alungă toate gândurile, bune sau rele şi şopteşte bunica.
fluierând, dădu drumul la apă să spele - Da, cum de e singură? este nedumerit
legumele. Era o zi mare. Nu trebuia să se lase bunicul...
copleşit de emoţii. Irina ştie că aici e oaza ei de - Irina, unde e Radu?
linişte şi pace, că aici e acasă şi nimic nu trebuie Irina se opreşte din joacă, se întoarce spre cei
să-i ştirbească bucuria acestei zile. doi bunici şi şopteşte pierit, dintr-o dată cu un
Bunica priveşte ceasul. Mai este mai puţin glas serios:
de o jumătate de oră până la sosirea trenului. Îl - Nu mai vine, s-a răzgândit...
aude prin curte pe bunic şi deschide uşa să-l - No, dă-l bruşului, că nu-i nici o pagubă... o
strige: consolează bunica, dacă nu ştie ce pierde, nu te
- Ghiţă, nu ai terminat? Acuş vin copiii... merită! Hai în casă să mânci, că ţi-o fi foame...
- Gata, am adus tot ce trăbă! - Sper că ai făcut pilaf! se alintă Irina
- Dă-le-ncoace să le tai... scuturându-se de toate gândurile.
- Da' ce frumos ai făcut prin bucătărie! Nici Aici, viaţa nu poate fi decât frumoasă e...
nu mă aşteptam să deretici aşa repede... acasă!

Isabela Nicoară
și iarba uscată înverzește
uneori iarna cântă în strane laude de amorțit orbirea
eu sunt eu până-n adâncul ochilor din buze
deveniți pătrați să poată cuprindă aceeași
frângere Dumnezeului meu însetat i-au izvorât
m-au râs într-un unghi perfect coarne
gemându-și privirea pe un pat de frunze cât am întârziat voit geometria
după plecarea înnebunită din tine doar cu două secole înainte de ieri
distanțele vor fi socotite cu alte degete
nuanțe înalte se rup din ei pe alte oase sălbăticite de timp.
umblă tulburate sub sângele meu
lăsând doar o cărare de vină
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Oamenii-Îngeri
pierde, ei și-ar întinde aripile albe și ar pleca
Sunt oameni aici pe pământ care își poartă după tine. Uită-te acum pe cer și îi vezi porniți
aripile invizibile de înger întoarse în ei. Sunt pe urmele pierduților dintre noi. Oamenii
ființele fără supărări, oricâte durere văd, aceștia, minunile acestea, sunt oamenii-îngeri.
oameni direcți care chiar răspund la întrebări Ei sunt deseori scara mea, ei sunt și treptele
și dacă nu răspund e pentru că nu există scării. Dacă ei ar pieri, dacă Dumnezeu mi i-ar
răspuns. Știți și voi, nu-i așa, că există oameni lua, eu, rămasă singură, m-aș prăbuși pe
cu totul întorși pe dos, care chiar și lacrimile le mormântul lor și aș băga mâinile în pământ să
au întoarse în ochi. Sunt oamenii care sună la îi scot întregi. Și dacă ei pășesc în viața ta și
tine când simt, fără oră și zi, și dacă nu înaintea ta cu lumina lor, bucură-te că
răspunzi sună iar și iar. Ei nu au mândria Dumnezeu ți i-a dat. Și tu poți, cu egoism, ca
faptului că nu le răspunzi, nu fac presupuneri să nu îi pierzi, să îi spui lui Dumnezeu că îți
și dacă telefonul sună neîncetat la tine poți în sunt vitali. Să te mulțumești apoi să te îmbraci
final să răspunzi și ei, firesc, vorbesc. Ei au cu brațele lor care te apără. Că Dumnezeu,
mereu glasul îngrijorării când văd umbrele chiar dacă nu crezi, uneori poate să îi ascundă
tale și iadul tău. Oamenii ca ei nu te-ar trăda în de tine și orb ești lângă ei. Eu, care pășesc
nici unul din războaiele vieții. Și dacă te-ai atinsă de frunze, de aripi de păsări, de ploaie
și am pulsul acordat cu cel al vântului am
fost nedreptățită. Oamenii mi-au părut fără
duh până acum. Mă uitam în stânga și
oamenii-îngeri erau în partea mea dreaptă.
Iar când, împovărată, am întors capul, i-am
văzut. Fâlfâitul aripilor ascunse îl aud în
inima mea acum. Penele albe cad pe foaia
mea și cu o pană din aripă scriu acum. Urc
pe scara mea fără teama de a cădea.
Adriana Chira

Asaltul inculturii
Niciodată nu m-am simțit mai fără de
speranță, de parcă aș fi trăit sfârșitul literaturii
și începutul imbecilizării. Poetul se vindecă
greu de confuzii, aluzii și iluzii (e arsenalul
fatal care a poleit cu aură stearpă, fruntea
multor poeți care promiteau). Mă doare să văd
fanarul extinzându-se, parcă fug oameni ade-
vărați și-n locul lor vin niște surogate de ceva,
un ceva pe care nu-l pot pricepe. Trăind în
pustiul singurătății conjugate pe toate
planurile, ruptă din relațiile cu lumea reală și
spirituală, fără un raport de suspiciune, de
luciditate pură, incultura devoră tot ce omul
primește ușor, prin întâmplare și conjunctură.
Nu este vorba de disperare, nu sunt disperat,
ci îngrozit. Groază este cuvântul care descrie
cel mai bine ceea ce am simțit.
Nu am avut mari pretenții și nu am
plecat cu idei preconcepute la acel eveniment,
dar oricât de jos aș fi gândit, realitatea a fost de
o mie de ori mai sumbră. Caragialesc, ar fi o
definire minoră.
Ajută-mă, Doamne, să nu mai trăiesc
astfel de stări, să nu mai aud nimic din ce am
auzit, să nu mai văd teatru prost în locul unei nu este poezie dacă nu este patriotică”). Acest
lansări. Părerea de fi pe drumul (a fi în fel de a sacrifica inspirația ocazională,
punctul) unde aștepți, primești și trăiești (nedăruită de îngeri sau greșesc, aici sunt
miracolele s-a stins odată cu o frecvență îngeri căzuți), inspirație care revarsă râuri de
năucitoare a cuvintelor spuse doar pentru a lălăială și bulibășeală din cărțile cu care nu poți
denigra (stau mărturie nereușitele constante ce oferi înflorire, viață, impuls, sens, doar dacă
fac parte din „capodoperele mele” și „poezia inima ta creatoare încetează a-și da acordul
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
deplin asupra tălmăcirii pe limba ei a parte dintr-o ambientare de genul celor care nu
gândurilor eliberate de orice formă de știu altceva decât, prin oamenii lor, să
condiționare. îndepărteze lumea largă de la propria-i
Cuminte ar fi fost să stau acasă ! libertate de a fi. Orice: Ligă, Asociație, Uniune
Vladimir Stoicescu scria în „Nu mai face pe – când e vorba de scriitori, e doar o bâtă-n
idiotul”: Nu există un anume standard, nu baltă.
exista un anumit cod al rațiunii și simțirii. Nu Am spus ce-am avut de spus. Când va
există nici măcar un standard de etică, etica fi nevoie, mai adaug, dar sper să nu fie cazul
fiind dictată de filozoful pe care tu alegi să-l să-mi folosesc limbajul de rezervă.
urmezi. Teoretic nu ai de ce să te temi atunci Ionuț COPIL scria în „Despre lansări de
când mintea ta sălășluiește în legalitate. carte pe bandă rulantă, orgolii de organizații
Legalitate care este dictată de puține legi literare fără rost și lehamite,”azi, orice idiot (a se
umane, scrise sau nescrise și incomplete. Nu citi om cu idei) care scrie se autointitulează
omorî, nu fura și așa mai departe. Restul scriitor. Și, când orgoliul lui depășește
depinde doar de tine. În relațiile interumane, granițele tupeului legal, apare nevoia de
calibrăm prisma prin care vedem lucrurile cu recunoaștere prin afilierea la diverse
persoana la care ne uităm. organizații literare. La început a fost una,
Prostia umană este absurdă și nelimitată. puțini în ea și mulți pe afară. Și ăștia erau
Este omniprezentă indiferent de educație, frustrați și au creat propria organizație. Dar
vârstă, sex și stare socială. Există și oameni cum nici aici nu au încăput toți pigmeii ce
deștepți, problema este că deșteptăciunea de băteau cu capul, pumnii și picioarele la porțile
multe ori vine cu multă îndoială de sine și eu gloriei și succesului de conjunctură, au creat
nu am întâlnit un om mai încrezător decât alte organizații. Valoarea, autenticul, geniul,
prostul. Paradoxal, deșteptăciunea nu utilul au fost înlocuite cu lucruri mai plăcute
înseamnă doar inteligență. Poți fi inteligent și capilor familiilor literate; în unele plagiatul a
prost de bubuie. fost ridicat la rang de virtute, în altele
Umanitatea a crescut pe umerii unui primează cantitatea, vulgaritatea fără rost,
mănunchi de oameni. Iar noi, noi stăm pe încifrarea dublă ce ascunde trăiri banale.
internet și privim citate pe care nici nu le Cititorul este intoxicat cu nonvalori și
înțelegem. Citate care ne fac, de fapt, să fim refuză să le mai înghită. Din păcate asta nu îi
mai siguri în prostia noastră, citate care oprește pe idioți să scrie jurnale de doi lei. S-a
creează o iluzie a înțelepciunii. Nu poți ajuns la situația paradoxală în care scriitorul e
interioriza procesul de gândire care a dus la și cumpărătorul cărților sale. Editurile sunt
revelație, fapt care denotă imposibilitatea fericite, idioții au orgoliul satisfăcut, cititorul îi
înțelegerii totale. Să nu uităm că telefoanele pe bagă în ascendența literaturii cu caietele lor de
care noi ne jucăm, sunt mai puternice decât dictando cu tot.
computerul care a făcut să aterizeze primul Sunt oameni care scriu bine, dar au acel bun
modul lunar. simț și reținere în a se amesteca în gloata
Nu poți să îi spui prostului că este prost, urlătoare a canibalilor de glorie. Sunt înghițiți
este o pierdere de timp și energie. Nu poți nici de masa de non-valori. Din aceste motive vrem
măcar să îl acuzi de asta, nu știe mai mult și nu o singură structură literară și, dacă în țara asta,
știe mai bine. Să ne ajute… cine ne ajută. la ora asta, sunt doar o sută de scriitori, acei o
Daniel Marian a scris: Și dacă am chef să sută de scriitori să fie promovați și vânduți.
scriu, SCRIU !!! VARZĂ: Pentru că ceea ce se întâmplă e exploatarea
Ligi, Asociații, Uniuni scriitoricești…. orgoliului celor ce se vor scriitori și o bătaie de
Mă bucur nespus de mult, ca ultimul joc la adresa cititorilor. Această organizație
broscoi stătut la coadă la sfintele moaște ale literară, să-i spunem US, nu trebuie finanțată
sfintei tâmpenii, că am ocazia de a spune de stat, rolul ei este să identifice, promoveze și
verde-n față cum că lumea scriitoricească din vândă scriitorii buni. Din vânzări un procent
arealul pe care-l împart cu toți ceilalți e pentru US și un procent pentru scriitor.
zdravănă, dar conține într-însa ceva greu de Eventualele tabere de creație și cenacluri
imaginat. Cum ar fi linsul spre și dinspre un fel literare să fie finanțate fie din sponsorizări, fie
de adunătură / congregație cel puțin cretină participanții să bage mâna în buzunar.
idioată inadmisibilă, unde se găsesc fişte-unii Calitatea de membru să fie temporară și
a fi fraierii pomenii. În concret, e vorba despre: determinată de vânzări; să spunem că un
Teatru-mbârligat sub soare de neon anumit număr (de pildă un milion de
Am fost invitat la lansarea unei cărți pe care exemplare vândute) îți conferă statutul de
n-o văzusem nici beat. Văzusem în schimb alta, membru US pe viață.
despre care am zis ce-am știut mai bine. De Actualele lansări de carte pot fi înlocuite cu
unde și până unde, de la evenimentul cu ședințe de cenaclu unde scriitorul își citește
pricina, am ajuns pe o tarla de cretinitate, o ,,operele” de pe agendă sau tabletă,
mână de oameni, e altă treabă. Am aflat despre supunându-le analizei și judecății
unii că-s proști, nebuni, sau doar… înțelepți participanților. Dacă se consideră valoroase
(!?). Mare-i grădina, nu-i așa ? merg mai departe având ca țintă devenirea lor
O spun, de fapt o declar, o susțin și o în… carte. Eu închei: „Doamne, vino Doamne,
semnez: Eu, cel puțin, nu voi face niciodată să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Dan Orghici
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
Vic Virgil Bălan
Insomnii I
Din „periat” noi facem o plăcere
Stăm sluj când nimeni nu ne cere
Răspundem „da”, când nimeni nu ne-ntreabă
Ne-aflăm în treabă când nu e de treabă
Călcăm principii, datini şi morminte
Nimic nu mai contează, să mergem înainte.
Se calcă în picioare pentru un colţ de pâine
Nu eşti sigur pe azi, ce să mai zici de mâine?
Pentru un trai mai bun nu am găsit remediu
Şi unii dintre noi, trăiesc ca-n Evul Mediu.
Se vinde surogatul pe post de-original
Iar viaţa, însăşi viaţa, trecută-i la „banal”.
Se-ncheie alianţe, înţelegeri, pacte
Se fură peste tot, cu acte şi în acte.
În loc să fie salvat cel care se îneacă,
Primeşte „ajutor” un butoi cu apă.
Suntem hrăniţi cu E-uri, dar şi cu iluzii
Trăim în perioada marilor confuzii.
Ne mint, ne ameninţă, pe faţă ne înşeală,
La modă-i pupincurismul şi marea linguşeală.
Degeaba înveţi bine, degeaba te şcoleşti
De nu dai mită, şpagă, nu poţi să te-nvârteşti.
Vrei să fii sobru, cinstit, vrei să fii demn
E cum ai face frecţii, la un picior de lemn.
Dar cine să audă durerea cum mai plânge?
Dar cine să mai vadă speranţa cum se frânge?
Încet, încet, dispare acea scară a valorii
Şi ca la comandă, modificăm istorii.
Ne renegăm strămoşii, şi-o facem triumfal Ian Davie,
Pictură pe pană
Şi fără remuşcări, ca pe un fapt banal.
Chiar nu vedem cum dispreţul ne apasă?
Sau ne mândrim că atârnăm în funii de mătase?
Murim cu zile, îngropaţi în datorii
Şi-n datorii se nasc, mulţime de copii.
Dar cine ne condamnă să fim mereu datori?
Să fim mereu învinşi şi nu învingători?
De ce când vindem doar un bănuţ primim
Iar când cumpărăm, muncind din greu plătim?
Voi, cei ce v-am ales, daţi-ne un răspuns
Sau nu mai aveţi timp, acum că v-aţi ajuns?

E de-al nostru, e român de-al nostru


De câte ori nu am auzit la radio-TV, de câte ori nu am citit în ziare, când un conațional de-al
nostru reușește peste hotare, mai ales în sport, dar nu numai. M-am oprit la sport fiindcă se
intonează imnul național și atunci trăirile, emoțiile, sunt fără margini și simțim cu adevărat că
suntem români. Dar, sportivii noștri de mai mult timp cuceresc medalii și titluri pentru alte
cluburi din afară. Mai mult de atât, nici măcar nu se mai face niciun efort ca să-i putem vedea
în meciuri pentru câștigarea unui titlu mondial cum a fost cazul meciului în care Lucian Bute
și-a apărat pentru a treia oară titlul mondial. Nici atât nu mai merită biet popor român? Într-o
duminică am văzut la TV o emisiune cu medici care au reușit în America, în New-York,
Washington și alte orașe. De ce acolo și nu aici? Alți români au făcut descoperiri importante
pentru bunul mers al omenirii, dar nu la noi, fiindcă la noi sunt „încurajați” cu tăieri de salarii;
mai mult de atât, li se sugerează că ar fi mai bine să plece. Când se aude de cuceririle românilor,
încep să curgă laudele că ce deștepți suntem, dar nu era mai bine și pentru cel plecat și pentru
noi să fie aici? Nu era mai bine să ne bucurăm noi primii de succesele lor, de binefacerile
descoperirilor lor? Aici, dacă nu ai pile nu poți avansa, odată ajuns dincolo, cu seriozitate și
perseverență se reușește. În țara asta, în conducerea țării, chiar nu se dorește să fim cu adevărat
performanți, nu se dorește să nu mai fim tot cei din urmă? Nimeni nu suferă că îmbătrânim și
ne împuținăm? Sau asta se dorește?
Dacă da, să ne spuneți și nouă!
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

CORNEL NISTORESCU sau LECȚIA DE IUBIRE


Seară de decembrie. O pâclă lăptoasă
amestecă contururile lumii și lasă totul
fără hotare, acoperind goliciunea iernii
sterpe și sufletul ce tânjește la zăpezile
de altădată... Alerg spre clădirea
liceului, cu ferestrele sălii festive
luminate și, cu respirația tăiată, ajung în
holul de la intrare unde, luminos, cu o
bucurie evidentă în priviri, Cornel
Nistorescu își îmbrățișa invitații. Era un
alt chip, fără urmă de adumbriri din
încrâncenatele dezbateri televizate,
unde îl văd mereu și când mereu sunt
bucuroasă pentru bătăliile pe care le
câștigă printr-o logică impecabilă,
susținută de o acuratețe excepțională a
discursului său elevat. Și presimt că în
seara aceasta ceva din intimitatea ființei sale care ai crezut cu frenezie, chiar și atunci când,
ne va fi dezvăluit. Altceva, dincolo de ulterior, viața, poate, le-a infirmat! Și să-ți ceri
pasiunea pentru scris, dincolo de ceea ce se iertare pentru că n-ai putut schimba mai mult
vede sau se știe despre el. Ceva ce să mă facă în bine lumea aceasta, mi se pare cea mai
să înțeleg care a fost izvorul cu apă vie din care frumoasă lecție de responsabilitate și onoare
a sorbit dorul mistuitor de cunoaștere și ce s-a predat în colegiul „Aurel Vlaicu” în
adevăr, obsedant și definitiv, ca un blestem și ultimul sfert de veac! Și dintr-o dată mi s-a
ca o binecuvântare. Pentru că, a face jurnalism părut că mă aflu într-o sală cu un auditoriu
la modul acesta, înseamnă a te ocupa cu viața, imens, o mulțime așezată în genunchi, ce
a te racorda cu toată ființa ta la lume, la lumea atingea cu fruntea parchetul rece. O
ta, pe care o dorești mai dreaptă și mai bună, îngenunchere vinovată, pentru că noi n-am
pe care să o slujești prin cuvântul întors la schimbat mai nimic în anii aceștia și pentru că
funcția magică, creatoare, ce desparte nici prin gând nu ne-a trecut să ne cerem
adevărul de minciună și binele de rău, ca la iertare, măcar copiilor noștri...
începuturi, când s-a despărțit pământul de ...Și-apoi am plâns. Împreună. Cu toată
ape... sala. De dorul apei din șipotul curat al
Vorbind despre cele două cărți recent copilăriei noastre... De dor de mama lui, de
scoase de la tipar, „Reporter la sfârșitul lumii” dor de mama mea... Mamele noastre, icoane de
și „Români, vi se pregătește ceva!” Cornel lumină și iubire... fără de care nimic nu mai
Nistorescu a vorbit inevitabil, despre ieri și este cum a fost... Și se apropie Crăciunul...
azi, dar de fapt a vorbit despre o mare iubire. Simt că, de oriunde s-ar fi aflat, Cornel
Pentru locurile acestea și oamenii lui. Și din tot Nistorescu ar fi venit spre noi, cu cărțile lui ca
ceea ce a spus, două lucruri m-au mișcat un dar de Crăciun. Însoțit de un alt român
profund. Primul a fost omagiul adus frumos, poetul Petru Romoșan, prietenul și
învățătoarei sale, octogenara doamnă Ripoșan, editorul său, tot „de-al nostru”, din Orăștioara
aflată în sală, ceea ce m-a făcut să alunec, preț de Sus, căruia trebuie să-i mulțumim,
de câteva clipe, asupra rostului dascălului în deopotrivă, pentru magia acestei seri. Și, când
lume, lăsând însă gândul neterminat, de teama i s-a părut că dăm a-l lăuda mai mult decât se
de a nu mă auzi întrebându-mă ce o fi cuvine, ne-a oprit aproape sever și ne-a poftit
însemnând dascălul pentru învățăceii de azi. să-i adresăm întrebări despre cum am putea
Tocmai la timp, îl aud pe autorul celor peste o face viața asta mai bună. Exprima, în clipa
mie de pagini de „nonficțiuni” adunate în ani aceea profesia sa de credință.
de gazetărie, că se află aici, acum, pentru că a De aceea, Cornel Nistorescu ar trebui să
venit „să dea socoteală” celor de a căror vorbească în Agora! Pentru că are credințe și
judecată s-a temut toată viața sa, lumii acesteia pentru că, în rostirea lui, limba română capătă
așezate și cuminți din inima Ardealului, căreia noblețe... Și pentru că ni se adresa, ieri,
îi datorează enorm. A vorbit despre valorile pe iubindu-ne, cu o bucurie nedisimulată, ca la o
care și-a așezat viața, despre instituțiile întâlnire mereu visată, cu lumea lui de la poale
fundamentale ale oricărei comunități, dar de munte și margini de ape, care l-a construit
aproape nu l-am mai auzit, pentru că îmi atât de temeinic, pe matricea desăvârșită a
venea să mă ridic, să fac o reverență adâncă în neamului nostru de țărani, peste care se vor
fața lui. „Doamne! Câtă noblețe! Să te simți așeza curând albe zăpezi și, din nou, „Lerui,
dator să vii în fața alor tăi, după zeci de ani, să ler”…
dai socoteală de toate gândurile vieții tale, în Silvia BELDIMAN
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Jurnalist
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Un jurnalist este o persoană implicată în
activitatea literară sau publicistică din jurul
unei apariții periodice (publicație sau, prin
extensiune, transmisiune prin televiziune,
radio, Internet ș.a.). Jurnalistul, atunci când
în discuție este o persoană afiliată unei
publicații (ziar, revistă ș.a.), mai este numit
gazetar sau ziarist. Pentru realizarea de
materiale care presupun interacțiunea cu
alte persoane (reportaje, interviuri),
jurnalistul delegat se numește reporter. Uneori, asistenții tehnici (fotografi, operatori,
microfoniști ș.a.) ai unui reporter sunt numiți tot jurnaliști.
La origine, sensul cuvântului „jurnalist” avea același înțeles cu termenii „gazetar” sau
„ziarist”, dar și-a extins semnificația în ultimii ani drept consecință a evoluției similare a
cuvântului englezesc, journalist. În plus, în limba engleză cuvântul acoperă și înțelesul
cuvântului critic din română; de exemplu, sintagma music journalist se traduce drept „critic de
muzica”.
Totalitatea activităților specifice și a competențelor de care dă dovadă un jurnalist în acest
sens poartă denumirea de jurnalism.

Semn de carte
Un gazetar „de subţire “
Gheorghe Grigurcu

Să fim serioşi: pofida unui oarecare respect pe care vi-l port


nu există, n-ar pentru studiile de istoria artei româneşti,
putea exista o despre care unii spun că ar fi interesante, vă
graniţă fermă scriu cu toate că nu veţi înţelege mare lucru.
între scrisul Nu veţi înţelege, pentru că limbajul istoricului
literar şi cel așa de artă îmi este oarecum peste mână, iar
zis, frecvent cu gazetăria vă este cu desăvârşire străină”. Nu o
nuanţă dată Cornel Nistorescu se dovedeşte un
peiorativă, excelent portretist. Are aerul unui caricaturist
ziaristic. care, închizând un ochi şi efectuând o volută
rapidă cu braţul, surprinde într-un crochiu, în
Darul verbului, în jocul său infinit de doar câteva clipe, fizionomia individului cu
conotaţii dătătoare de miraje, e la fel reco- ale sale metehne morale. Gheorghe Funar:
gnoscibil în ambele-i aplicaţii, la fel expus „mă întorc involuntar la imaginea
primejdiilor propriilor sale insuficienţe ori dumneavoastră, la acel rictus, cu o gură
carenţei de caracter. Oare un Arghezi, un Ion strâmbată dispreţuitor, deasupra căruia
Vinea, un G. Călinescu, un Cămil Petrescu nu blincăne privirea electrică a unui animal
apar prezenţi în integralitatea producţiei lor, agresiv”. Alexandru Mironov: „Mironov nu
literatura ca atare şi coloana de gazetă avea curajul să privească ratarea în ochi şi s-o
funcţionând ca două vase comunicante? La înfrunte cu luciditate, chiar dacă era vorba de
Geo Bogza, reportajul nu reprezintă oare a altuia”. Adrian Păunescu: „Oricât credeţi
partea cea mai relevantă a operei? Există dumneavoastră în infinitul memoriei, ca apoi
deopotrivă romancieri, poeţi, critici, ziarişti de să preamăriţi uitarea, tot nu veţi reuşi să
bună şi de proastă calitate. Cornel Nistorescu incineraţi toată hârtia pe care aţi pângărit-o şi
e, neîndoios, un gazetar „de subţire” (într-o nici să curăţaţi cu diferiţi detergenţi literari
anume vechime, pictorii erau numiţi la noi sinistrele urme pe care le-aţi lăsat în ridicarea
„zugravi de subţire”). Scriitura d-sale e alertă, minciunii la performanţe apocaliptice în
dar foarte supravegheată, provocatoare cu timpul epocii de aur”. Şi, cu un special dichis
fineţe aidoma unei partide de scrimă. Răspicat sarcastic, adecvat cazului în speţă, C. V. (sau
în opţiuni, perspicace în argumentarea lor, V. C.!) Tudor: „Pe vremuri nu era decât un
învederează un cavalerism al formulărilor, o băiat de mingi. Se pleca până la pământ şi
catifelare care le sporeşte efectul printr-un spunea da chiar şi atunci când era întrebat ce
alibi (fie şi ironic) al protocolului. Iată maniera face tac-su! (...) Ani la rând, dacă un om îi
în care se adresează unui personaj ambiguu: spunea lui Vădim că e prost sau mediocru, el
„Mult stimate domn (Răzvan Theodorescu), În avea un singur răspuns. Te spun la Patronu’.
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
Patronul era pălăria lui pentru scos în faţa cu «Epoca»”. Dincolo de sancţiunea aplicată
Partidului, a Securităţii, a jurnaliştilor, inclusiv căpeteniilor dictaturii, ziaristul nu poate a nu
a pipiţelor pe care le aborda”. Factorul care vedea decât o „răscoală a mediocrilor”:
asigură liantul unor asemenea exerciţii de „Niciodată nu mai văzusem atâţia oportunişti
echivalare stilistică a reacţiilor foarte variate înghesuiţi pe fiecare centimetru pătrat al
ale gazetarului îl reprezintă ocolirea micului ecran. Şi totuşi muriseră oameni! Zeci,
compromisurilor. În drastică diferenţă faţă de sute. Poate mii. Unde erau teroriştii? (...) Pe cei
atâţia şi atâţia confraţi. Cel puţin din câte ştim, mai mulţi dintre actorii nopţilor de revoluţie îi
Cornel Nistorescu n-a plecat niciodată urechea cunoşteam. Oameni de mâna a doua şi a treia
la cântecul sirenelor politice, n-a luat niciodată de prin instituţii, redacţii de ziare şi reviste,
în seamă darurile greceşti ale oficialilor veroşi. teatre, cafenele”. Evoluţia socială s-a dovedit
I s-ar potrivi eticheta ce şi-a aplicat-o Panait contrară aşteptărilor celor „naivi” nu
Istrati: „omul care nu aderă la nimic”. Acum, altminteri decât prin buna lor credinţă.
la aproape un sfert de veac de la răsturnarea Sistemul comunist, „pavoazat în capră
din decembrie 1989, evenimentul i se democratică”, a persistat, persistă încă în
înfăţişează într-o perspectivă defel atâtea şi atâtea chipuri. Cu adevărat păşim „pe
grandioasă, drept o mixtură de tragedie şi un pământ şubred, mai sărac, în ţarina căruia
carnaval. Optimismul care ne-a cuprins pe se ascunde cu dibăcie scheletul aceluiaşi stat
atunci apare azi dezumflat aidoma unui biet totalitar”. Cornel Nistorescu: un nume care
balon. Dacă oamenii se bucurau de prăbuşirea merită interes şi consideraţie.
dictatorului, această bucurie nu era scutită de Cornel Nistorescu, „Români, vi se pregătește
un revers umbros, intuit fără greş în fatalitatea ceva!”. Epistole politice, reportaje, interviuri,
sa: „O bucurie exagerată parcă pentru a editoriale din „Expres” (1990-1995), Ed. Compania,
acoperi anii de nepăsare sau de complicitate 2013, 552 p.

Scrisoarea lui Maiorescu


despre înmormântarea
lui Eminescu

Arta supremă a războiului este înfrângerea inamicului,


prin înşelătorie, fără luptă, astfel:
1. Discreditaţi tot ceea ce merge bine în ţara inamicului;
2. Implicaţi reprezentanţii claselor conducătoare ai ţării inamice în afaceri dubioase. Distrugeţi-le
reputaţia şi, la momentul potrivit, supuneţi-i dispreţului propriilor concetăţeni;
3. Utilizaţi creaturile cele mai ticăloase şi mai abjecte;
4. Răspândiţi discordia şi conflictele între cetăţenii ţărilor ostile. Întărâtaţi-i pe tineri contra
bătrânilor;
5. Ridiculizaţi tradiţiile adversarilor. Discreditaţi-le luminătorii de conştiinţă;
6. Induceţi în eroare inamicul, spre a-l conduce la temporizare şi neglijenţă, apoi avansaţi cu
repeziciune;
7. Perturbaţi, prin orice mijloace, intendenţa, aprovizionarea şi funcţionarea armatei inamicului;
8. Slăbiţi voinţa luptătorilor inamici prin cântece şi melodii senzuale;
9. Daţi inamicului fete şi băieţi tineri pentru a-i lua minţile, dar şi jad şi mătase pentru a-i zgândări
ambiţiile;
10. Fiţi generoşi în promisiuni şi recompense pentru informaţii;
11. Infiltraţi-vă peste tot spionii. Bazaţi-vă pe trădătorii care se găsesc în rândurile inamice;
12. Faceţi-l pe adversar să creadă că mai există o posibilitate de a se salva. Apoi, LOVIŢI.
Scopul vostru trebuie să fie preluarea intactă a tot ceea ce se află pe pământ. În acest fel trupele vă
vor rămâne odihnite, iar victoria va fi totală.
Sun Tzu, general chinez, părinte al ştiinţei militare
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Testamentul politic al lui Mihai Eminescu


„Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta”
După aproape două secole, textele (... La propunerea noastră..., Timpul, 31 august
publicistului Mihai Eminescu rămân încă actuale. 1878, în Opere, vol. X, pag. 104)
Iată câteva fragmente preluate din articolele
publicate în Timpul care demonstrează acest „Statul a devenit, din partea unei societăţi de
lucru. esploatare, obiectul unei spoliaţiuni continue şi
„Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceşti oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin
aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale muncă şi merit, ci prin abuzul culpabil al puterii
administraţiei vând sângele şi averea unei politice, câştigate prin frustrarea statului cu sume
generaţii”. însemnate. Aceşti dezmoşteniţi, departe de-a-şi
(Mihai Eminescu, Domnul Simeon Mihălescu câştiga o moştenire proprie pe Pământ pe singura
publică..., Timpul, 18 aprilie 1879, în Opere, vol. X,cale a muncii onorabile, fură moştenirea altora,
pag. 223) alterează mersul natural al societăţii, se
substituie, prin vicleşug şi apucături, meritului
„Astfel, statul român nu mai este un produs al adevărat al muncii adevărate, sunt o reeditare, în
geniului rasei române, ci un text franţuzesc formă politică, a hoţilor de codru, instituind codri
aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege “. guvernamentali şi parlamentari”.
(De câte ori «Românul» era în opoziţie..., Timpul, (Ni se pare că vorbim..., Timpul, 17 august 1882,
14 august 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 168 în Opere, vol. XIII, pag. 172)
„Constituţia noastră, punând greutatea pe o „Răul esenţial care ameninţă vitalitatea
clasă de mijloc, parte străină, parte neexistentă, poporului nostru este demagogia”.
a dat loc la o declasare generală din cele mai (Pseudo-Românul ne cere..., Timpul, 16 mai 1882,
dezastruoase.” în Opere, vol. XIII, pag. 119)
(Influenţa austriacă asupra românilor din
Principate, Convorbiri literare, 1 august 1876, în „Voim şi sperăm o reacţie socială şi economică
Opere, vol. IX, pag. 173) determinată de rămăşiţele puterilor vii ale
poporului, care, dacă nu e preursit să piară,
„Oameni care au comis crime grave rămân trebuie să-şi vină în fire şi să vadă unde l-a dus
somităţi, se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni direcţia liberală. Prin reacţie nu înţelegem o
înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie.” întoarcere la un sistem feudal, ce nici n-a existat
(«Românul» în ajunul alegerilor..., Timpul, 3 mai cândva în ţara noastră, ci o mişcare de îndreptare
1879, în Opere, vol. X, pag. 229) a vieţii noastre publice, o mişcare al cărei punct
de vedere să fie ideea de stat şi de naţionalitate,
„Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de sacrificate până astăzi, sistematic, principiilor
azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracte de liberalism american şi de
abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, umanitarism cosmopolit. O asemenea mişcare ar
precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de pune stavile speculei de principii liberale şi
caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment umanitare, ar descărca bugetul statului de cifrele
patriotic.” enorme ale sinecurilor «patriotice» şi ar
(Nu încape îndoială..., Timpul, 8 august 1880, în condamna, astfel, pe mulţi «patrioţi» subliniaţi
Opere, vol. XI, pag. 291) (marcanţi n.n.) la o muncă onestă dar grea; ar
apăra treptele înalte ale vieţii publice de năvala
„Pretutindeni, în administraţie, în finanţe, în nulităţilor netrebnice şi triviale, garantând
universităţi, la Academie, în corpurile de meritului adevărat vaza ce i se cuvine; ar tinde la
selfgovernment, pe jeţurile de miniştri, nu restabilirea respectului şi autorităţii şi ar da,
întâlnim, în mare majoritate, decât, iarăşi şi iarăşi, astfel, guvernului mijloacele, şi morale şi
acele fatale fizionomii nespecializate, aceeaşi economice, pentru a cârmui bine dezvoltarea
protoplasmă de postulanţi, de reputaţii uzurpate, normală a puterilor acestui popor. Nu e dar
care se grămădeşte înainte în toate şi care tratează vorba de reacţiune prin răsturnare”.
c-o egală suficienţă toate ramurile administraţiei («Românul» a contractat năravul..., Timpul, 29
publice.” iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 267)
(E clar că un stat..., Timpul, 12 noiembrie 1880,
în Opere, vol. XI, pag. 400) „Înmulţirea claselor consumatoare şi
scăderea claselor productive, iată răul organic,
„La noi mizeria e produsă, în mod în contra căruia o organizare bună trebuie să
artificial, prin introducerea unei organizaţii şi a găsească remedii”.
unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de (După cum se poate prevedea..., Timpul, 2
dezvoltare economică a ţării, organizaţie care octombrie 1879, în Opere, vol. X, pag. 323)
costă prea scump şi nu produce nimic”.
(Fraţii Nădejde... Timpul, 18 iunie 1881, în Opere, „Prin legi practice trebuie să [li] se creeze
vol. XII, pag. 212). oamenilor condiţiile unei munci cu spor şi putere
de înflorire”
„Poporul a pierdut de mult încrederea că (După cum se poate prevedea..., Timpul, 2
lucrurile se pot schimba în bine şi, cu acel fatalism octombrie 1879, în Opere, vol. X, pag. 323).
al raselor nefericite, duce nepăsător greul unei Radu Mihai Crişan
vieţi fără bucurie şi fără tihnă”.
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Cărţi care provoacă memoria


Valentin Protopopescu
Iată că recent amintita editură a mai lansat
două cărţi cu potenţial exploziv: România penală
văzută de un senator fost procuror de Valer
Marian şi Români, vi se pregăteşte ceva! de
Cornel Nistorescu. Cînd afirm că e vorba de
volume care pot genera polemici şi impulsiona
un anumit tip de scandal nu mă refer cîtuşi de
puţin la ignobila cherelă televizionistică, lăţită
impudic pe toate ecranele TV ale familiilor din
România. „Scandalul” pe care aceste două
titluri ar trebui să-l işte este unul cu miză
globală şi... sanitară. Şi Valer Marian, şi Cornel
Nistorescu scriu, în intervenţii scurte şi
punctuale, deşi nu fără talent, inteligenţă şi
sarcasm, despre patologia clasei noastre
politice. O patologie care, volens-nolens, este şi
a noastră, căci onor politicienii ce-au distrus
naţiunea şi statul de aproape un sfert de secol
sînt de-ai noştri, nu teleportaţi din altă galaxie,
noi i-am votat şi re-votat, noi le-am permis să-
şi bată joc de vieţile noastre – nu alţii! În cele ce
urmează voi face succinte referiri critice la cele
Oricum am sta, din orice unghi am privi două cărţi publicate de editura bucureşteană.
situaţia din România, la aproape un sfert de Autorul volumului România penală văzută
secol de la Revoluţie şi la aproape şase ani de de un senator fost procuror, Valer Marian,
la aderarea ţării la Uniunea Europeană, joacă în optimist incurabil. Domnia sa este de
fundalul nu este unul roz. Toate sondajele de părere că lucrurile mai pot fi îndreptate.
opinie indică o dezamăgire cruntă a Magistrat de formaţie, activînd apoi ca
cetăţenilor, plecînd de la nesiguranţa locului de jurnalist, intrat în politică într-un mare partid,
muncă, slabul standard de viaţă, corupţia din care a ieşit apoi nefiind de acord cu
politică, ineficienţa justiţiei, prăbuşirea anumite practici oculte, şi asta atunci cînd
învăţămîntului naţional, decăderea sistemului formaţiunea lui politică se afla la guvernare!,
public de sănătate şi pînă la provincializarea Valer Marian îşi construieşte volumul din
accentuată a culturii ori mai ales absenţa declaraţii politice şi de presă, din interpelări
moralei din viaţa socială. Tabloul general este parlamentare şi din scrisori deschise publicate
unul de natură să inducă depresie în orice în presă. La rigoare, textele sale nu reprezintă
privitor cît de cît avizat. Există soluţii, dincolo o noutate, nu sînt inedite, dar adunate sub
de demagogia politicienilor şi de verbalismul
celor care reprezintă vremelnic instituţiile
statului nevolnic numit România?
Nu ştiu dacă o casă de editură din ţara
noastră are puterea să amelioreze de doi bani
speranţă lucrurile acestea cotidiene ce ne fac
viaţa imposibilă, dar e sigur că prin cărţile pe
care le scoate pe piaţă ea poate să semnaleze
numeroase zone de umbră care obnubilează
orizontul existenţial al românilor. Şi e dincolo
de orice îndoială că o editură precum e
Compania din Bucureşti, condusă de Adina
Kenereş şi Petru Romoşan, doi extraordinari
scriitori optzecişti, face parte din registrul
„denunţătorilor” profesionişti ai acestui
dezastru naţional pe care, altfel, îl constatăm cu
o veselie suspectă şi masochistă, de parcă ar fi
vorba de viaţa altcuiva, nu a noastră.
Numeroase titluri publicate în ultimii 11-12 ani
şi semnate de autori români, de la Retori,
simulacre, imposturi de Ciprian Şiulea la Boierii
minţii de Sorin Adam Matei, au aşezat sub
lentila comentariului acid realitatea morală şi
politică cu totul maladivă din biata ţărişoară.
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
retorice ale autorului mi se par extrem de
solidare. Am citit cu atenţie cartea şi nu am
descoperit contradicţii, răzgîndiri şi aberaţii
logice.
Pentru că spaţiul nu-mi îngăduie, mă voi
referi la doar două aspecte cu care sînt 100
% de acord. Primul se referă la maniera în
care-l vede autorul pe Preşedintele Curţii
Constitu-ţionale a României, Augustin
Zegrean, un jurist mediocru, fără operă, fără
experienţă de judecător, fără autoritate
intelectuală, dar cocoţat politic în acea neve-
rosimilă funcţie publică, una care incumbă
o responsabilitate imensă. Cum s-a achitat
domnul Zegrean de această sracină ştim cu
toţii...
formă de carte parcă au o altă forţă, parcă În al doilea rînd, mă voi referi la episodul
dobîndesc o altă coerenţă, oferind publicului „decembrie 1989, Sibiu”, episod în care autorul
interesat o imagine logică, argumentată şi nostru a evoluat în calitate de procuror
panoramică asupra unor aspecte nefaste în însărcinat cu cercetarea evenimentelor din
viziunea sa, realităţi care minează sănătatea cetatea Sibiului. Eu însumi am fost participant
socială a naţiunii române – şi nu de ieri de azi. activ la acele evenimente, căci îmi satisfăceam
Nu am căderea să mă pronunţ asupra stagiul militar chiar la unitatea din centru,
veracităţii dezvăluirilor pe care le realizează celebra 01512, aşa că am fost martor ocular,
autorul cu privire la un actor politic sau altul, fiind chiar interogat ulterior. Autorul a cercetat
în mod cert stabilirea adevărului faptelor întîmplările sîngeroase din acel decembrie
denunţate de scriitor revine instituţiilor echivoc, descoperind unele fire foarte
abilitate, însă dacă măcar unu la sută din aceste interesante referitoare la „teroriştii” sibieni,
dezvăluiri sînt adevărate, atunci în mod făţiş aceştia fiind cîteva zeci de vorbitori ai limbii
avem o mare problemă ca stat de drept şi ca ruse şi ai unei limbi româneşti stîlcite, dar cu
naţiune sănătoasă civic. toţii atletici şi mai ales dotaţi cu valize suspect
Cum spuneam, nu mă pot pronunţa asupra de similare. Valer Marian şi-a depus demisia,
funcţiei de adevăr a faptelor şi interogaţiilor ce ieşind din magistratură din pricina piedicilor
dau substanţa cărţii România penală. Între pe care le-a întîmpinat atunci cînd cercetarea
altele, există în paginile volumului citat şi o lui ajunsese prea departe... În România
referire la Societatea Română de Radio. O „democratică” adevărul încă deranjează!
minimă deontologie mă obligă să nu fac Una peste alta, România penală văzută de
referire în detaliu la această referinţă, căci m-aş un senator fost procuror este o carte ce oferă
afla într-un vădit conflict de interese. Însă una multe teme de meditaţie cu privire la calitatea
peste alta, ceea ce pot să propun ca manieră de democratică a statului de drept din România,
evaluare a valabilităţii întru veracitate a acestei iar autorul ei, Valer Marian, pare a fi un om
cărţi neliniştitoare este să amintesc posibila sa curajos, nedispus la compromis.
incidenţă sub unghiul de vedere a două teorii Nu cu mult diferit este volumul scris de
filosofice cu privire la adevăr. În gnoseologia jurnalistul şi prozatorul Cornel Nistorescu
filosofică două sînt teoriile cu privire la natura Români, vi se pregăteşte ceva! Epistole politice,
adevărului: cea a adevărului-corespondenţă şi reportaje, interviuri, editoriale din Expres
cea referitoare la adevărul considerat ca sistem (1990-1995). Doar perioada asupra căreia
coerent de afirmaţii. Potrivit celei dintîi, o poartă textele sale, una incipientă în aşa-zisa
afirmaţie este adevărată dacă între ea şi fapta istorie democratică a ţării, cea de după
sau obiectul asupra cărora poartă poate fi evenimentele din decembrie 1989, este diferită
stabilită o relaţie directă. Pe scurt, între de epoca la care face referire senatorul Valer
formulare şi realitate există raport strict şi Marian. Acesta din urmă radiografiază integral
neinterpretabil. Cea de-a doua teorie se referă sfertul de veac în care a fost distrusă ţara, în
însă la coerenţa dintre afirmaţiile cu privire la timp ce Cornel Nistorescu se ocupă doar de
realitate. Adică: în măsura în care afirmaţiile primul „cincinal” postrevoluţionar, semn că
cuiva despre fapte reale sînt coerente între ele volumul lui va fi urmat şi de altele – ceea ce e
şi exclud autocontradicţia, atunci acel subiect bine, căci jurnalistul a fost un cronicar sagace şi
exprimă adevărul. extrem de atent, care nu a lăsat ca
Din perspectiva celor două teorii ale evenimentele, personajele, intrigile şi
adevărului, cum stă cartea lui Valer Marian, conflictele să treacă neconsemnate. Iar într-o
România penală? Aşa cum subliniam, nu pot ţară ca a noastră, în care ceea ce s-a petrecut
verifica şi proba în acest scurt text relaţia dintre astăzi sigur va fi uitat mîine, dacă nu mai rapid,
afirmaţii şi fapte. Aceasta ar trebui să fie chiar e nevoie ca asemenea texte scurte şi
sarcina procurorului, iar eu nu sînt procuror. În contextuale să fie „salvate” prin adunarea lor
schimb, din punctul de vedere al criteriului între coperte de carte.
„coerenţă”, spusele, dezvăluirile şi întrebările
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
Gestul în sine e unul natural, totalmente
neforţat căci Nistorescu este un excelent
scriitor, un observator lucid dotat cu talent
autentic, el posedînd arta portretului şi ştiinţa
tuşelor fine. Stilul său din cartea Români, vi se
pregăteşte ceva! îmi aminteşte de strălucitorul
prozator din anii 1980 din volumul de proze
scurte Paradisul provizoriu, în care tînărul
(pe-atunci) scriitor redescoperea la un nivel de
mare ţinută reportajul şi short story-ul, două
genuri aproape uitate şi în acea epocă, dar mai
ales astăzi. Fără să-şi piardă „vîna” de
prozator, Cornel Nistorescu a renunţat
progresiv la ficţiune, constatînd cu bun simţ că
realitatea şi cotidianul bat de la distanţă orice
fapt izvorît din imaginaţie.
Aş spune încă şi mai mult: cu cît această
amară constatare a căpătat o şi mai aspră
greutate, cu atît gustul ficţional s-a văzut sleit,
căpătînd preponderenţă capacitatea de a
reflecta asupra mizeriilor, ticăloşilor şi
dramelor cotidiene. Pe scurt, scriitorul de
talent a fost împins în spate de marele gazetar,
iar ficţionalistul alert a fost treptat înlocuit de
un moralist din ce în ce mai vehement. Există,
desigur, o vocaţie secretă de a aşeza în
„insectar” pe imorali şi un temperament de
„judecător” etic în ceea ce-l priveşte pe autorul
nostru. Aprecierile şi comentariile în cheie
morală nu-l fac însă pe Nistorescu un tezist,
un fanatic din stirpea lui Savonarola.
Jurnalistul ardelean nu este un în retrocedarea averilor furate de comunişti, ci
fundamentalist al actului judicativ în cheie şi în retragerea deoparte a ştabilor „roşii”,
etică, aşa cum pare a fi Monica Macovei, nu are expliciţi sau acoperiţi?
umori pe care să nu le controleze, nu are Întrebarea este, fireşte retorică, ceea ce nu
izbucniri ultimative. Domnia sa ştie prea bine face însă deloc inutilă lectura cărţii scrise de
că nu are statura şi nici aplecarea de a emite Cornel Nistorescu, Români, vi se pregăteşte
judecăţi definitive. Rezumînd, îmi permit să ceva! Epistole politice, reportaje, interviuri,
spun că nu-şi arogă veleităţi „angelice”, nu editoriale din Expres (1990-1995), vastă
clamează că ar deţine „fir roşu” cu Divinitatea, panoramă a primilor cinci ani din sfertul de
ştie prea bine că lucrurile e bine să fie apreciate veac în care România a fost distrusă.
întru relativul lor.
Pe de altă parte însă, Cornel Nistorescu are Articol apărut în Revista Bibliotecii Judeţene
ceva din flegma unui empirist englez fascinat “Ovid Densușianu” Hunedoara – Deva,
de jocul pervers şi incoerent al i- şi a-moralităţii Vox Libris
omeneşti. Poate de-aici îi vin inflamările de
moment şi patetismul uşor exagerat, toate
însă bine stăpînite de luciditatea
observatorului implicat, care ştie a respecta
evidenţa faptului şi calitatea repetatelor
experienţe. Nu din puseu paranoid se
revoltă uneori autorul, ci dintr-un preaplin
al bunului simţ. Şi, evident, are dreptate,
căci cum să nu te revolte coexistenţa,
proximitatea şi paralelismul istoric şi moral
între Ion Iliescu (şi Traian Băsescu, dacă
binevoiţi!), pe de o parte, şi Elisabeta Rizea
sau Corneliu Coposu, pe de altă parte!
Pe Cornel Nistorescu îl mai enervează şi
lipsa de coerenţă logică a evenimentelor
istorice şi vremurilor pe care le trăim, căci,
nu-i aşa, dacă „o lume a murit, iar alta s-a
născut”, nu s-ar fi cuvenit oare să asistăm la
o reparaţie morală care să constea nu numai
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Reverendul Robert Walsh face un scurt popas la


Orăștie
Adrian SECUI
Demult de tot, pe când lui Negru Vodă nu- Observă calitatea
i venise încă ideea de a trece munții și a bună a drumurilor
descăleca în ceea ce se va numi mai târziu Țara datorată faptului că
Românească; cu mult timp în urmă, pe când fiecare comunitate
mahalaua sudistă cu pretenții de capitală era își îngrijea porțiunea
locuită doar de ciobanul Bucur, oile și măgarii proprie de drum
lui, orașul nostru chiar era oraș pe bune. Cu care îi aparține.
orășeni, cetate înconjurată de zid și șanț cu apă „Ajunsesem
judecător regal, biserici, bresle, breslași și toate acum la un obelisc în
cele care formează un oraș înfloritor în toată marginea drumului
puterea cuvântului. cu inscripția: Via
Avem un oraș cu o istorie bogată dar prea Francisci I Austriae:
puțin cunoscută, haideți să aflăm câte ceva Imperat: strata 1817.
despre ea. Drumul era hotărât
Prin primăvara lui 2009, căutând date cel mai bun pe care îl aflasem de la plecarea
despre istoricul Orăștiei, am dat de un chestie noastră din Constantinopol, și era lucrat de
interesantă. Ediția a IV-a, publicată în 1831, a țărani. Fiecare sat îngrijește de o anumită
cărții "Narrative of a journey from porțiune de drum în districtul lor; am întâlnit
Constantinopole to England" scrisă de grupuri de ale lor lângă acest loc bărbați și
reverendul Robert Walsh. La întoarcerea în femei ce reparau porțiunea lor, împlinind
Anglia de la Constantinopol(1) acesta trecând făgaşurile săpate de căruțe pe drum. La
prin Valahia și Transilvania se oprește pentru anumite intervale sunt stâlpi de lemn cu dungi
scurt timp la Orăştie. negre vopsite pe ei și cu inscripții arătând
Robert Walsh s-a născut în Irlanda la depărtarea de Sibiu și numele satului pe
Waterford, în anul 1772. Studiază la Trinity teritoriul căruia se afla acea porțiune de drum.
College din Dublin, își ia bacalaureatul în 1796, „Și-a urmat apoi drumul prin Sebeș
studiază medicina, iar mai târziu, în anul 1802 (Mullenbach) și Orăştie (Szászváros).
devine preot. În noiembrie 1820, a plecat la Mai jos reproduc doar episodul în care trece
Constantinopol în calitate de capelan al prin Orăştie": „La ora 9 am ajuns la râul Mureș
ambasadei britanice, făcând parte din suita lui (Marosch). Acest râu frumos, numit în
Percy Clinton Sydney Smythe, lord de vechime Marissus, este lat și navigabilaă. Trece
Strangford(2) , proaspăt numit ambasador Ia printr-una din cele mai bine cultivate și bogate
Sublima Poartă. În vara anului 1824 Robert regiuni din Europa, apoi se varsă în Tisa, asta
Walsh s-a hotărât să se întoarcă acasă însemnând că orice fel de mărfuri pot fi
călătorind de-a lungul Europei. transportate la Dunăre și de aici în orice parte
Părăsind Constantinopolul a străbătut a imperiului. Drumul nostru s-a scurs, mare
Rumelia(3) și Bulgaria. A trecut Dunărea la parte din timp, de-a lungul Mureșului până
Giurgiu, îndreptându-se spre București. Ajuns am ajuns la Orăştie (Szosvaros), un sat cu
acolo află ca o epidemie de ciumă făcea ravagii populație numeroasă. Aici, în fata unui han
în regiune. Pleacă prin Piteștiul contaminat de lung(5) , sobru și elegant (probabil era fostul
ciuma și Curtea de Argeș, spre trecătoarea Hotel Transsylvania), ne-am luat micul dejun
Turnu Roșu, pe unde intră în Transilvania. în căruţă și am hrănit caii, la fel cum am făcut
Face o escală la Sibiu unde se întâlnește cu și în ziua dinainte. Când ne-am terminat masa,
omul de afaceri grec Zenobie Pop. am intrat în han, pentru a fuma și a ne bea
În Transilvania rămâne plăcut impresionat cafeaua. Într-o cameră se aflau doi unguri
de frumusețea regiunii, așezări pitorești fiecare prinşi într-un joc asemănător biliardului,
cu biserica tronând pe o înălțime în mijlocul folosindu-se de o bâtă și o bilă. În altă cameră
satului: erau doi boemii (bohemians) cântând un duet
„Am intrat acum într-o țară bogată, o la clarinete. Ungurii sunt total diferiţi faţă de
cultură superioară și mișunând de oameni, cu turci, români sau saşi. Sunt înalţi, slabi, osoşi,
un aer de mândrie și de opulență, în așa mare frunte proeminentă, ochi mici, pomeţi
contrast cu aceea străbătută de mine de la proeminenţi, nasuri turtite, ducându-mă cu
Constantinopol la munții Carpați, căci era gândul la tătari, ceea ce și sunt de fapt. Vorbesc
evident că trebuie să existe o cauză o limbă neinteligibilă pentru germani, care de
extraordinară care să explice această tranziție fapt nu are nici o legătură cu limba germană.
bruscă și această cauză când a fost explicată mi S-au jucat biliard și au băut vin acrişor cu
s-a părut deosebit de satisfăcătoare. Am aflat râvnă, timp de două ore, vorbind cu cea mai
acum că mă aflam în inima heptarhiei săsești mare sfătoşenie tot timpul; când am plecat i-
(Saxon Heptarchy) de a cărei existență auzisem am lăsat la fel de angrenaţi în jocul lor ca atunci
vag și care acuma am descoperit-o ca fiind atât când am sosit. Boemii, semănau mai mult cu
de interesantă." ţiganii; tenul lor era foarte închis la culoare,
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
părul și ochii negrii; erau mai degrabă tăcuţi și „Roman"] și El: „ Ţară, tărâm"); greacă Pov/ueXq,
manieraţi. Au cântat în duet tot timpul, iar Roumeli; bulgară PyMemx, Rumelia) este un nume
dacă stau să mă gândesc bine, ei sunt de fapt utilizat începând din Secolul al XV-lea pentru a
muzicanţii Ungariei. desemna regiunea din sudul Balcanilor aparţinând
Am părăsit Orăştia la ora două, am ieşit din Imperiului Otoman. „Rumeli" înseamnă „ţara
oraş trecând pe sub o arcadă(7) - construită nu Românilor", o referire la Imperiul Roman de
demult în locul uneia mai vechi - pe care se Răsărit, fosta putere dominantă din regiune înainte
putea citi: Ridicată în anul 1200, reparată în de expansiunea otomană.
anul 1817. 4.Poate nu o să vă vină să credeţi, dar acuma
Ne-am urmat în continuare drumul, vreo 200 de ani, Mureşul era navigabil.
mergând paralel cu malurile Mureșului, pană 5.Probabil clădirea de care vorbeste Robert
la ora 9 când am intrat în oraşul Deva. Trece Walsh este fostul Hotel Transsylvania. Clădirea în
prin Deva, Ilia, Zam, Săvârşin, Lipova,Arad. care funcţionează actuala casă de cultură (n. tr).
Ajunge înapoi în Anglia după o călătorie de 5 6.Probabil ţigani (n. tr)
luni. 7.Vechea poarta de intrare în oraș, astăzi
Note de subsol: dispărută. În perioada medievală oraşele
1.Constantinopol (latină: Constantinopolis; Transilvaniei aveau astfel de porţi. Robert Walsh
greacă: Konstantinoupolis) este vechea denumire a observă în oraşele prin care a trecut că vechile porţi
orașului Istanbul de astăzi, aflat în Turcia. Numele erau restaurate pe cât posibil.
său original a fost Bizanţ (greacă: Byzantion). Bibliografie:
2.Diplomat englez de origine irlandeză. De-a Narrative of a journey from Constantinopole
lungul timpului a fost ambasador în Portugalia to England. By rev. Robert Walsh. Fourth edition.
(1806), Suedia (1817), Imperiul Otoman (1820), și London 1831. Pag. 296-297.
Rusia (1825). Călători străini despre Ţările Române în
3..Rumelia sau Rumeli (turcă Rumeli („Țara secolul al XIX-lea. Volumul 2 (1822-1830). Pag 98.
romanilor" de la termenul Rum: „Grec" [înainte Editura Academiei Române, București 2005.

„Almanahul scriitorilor de la noi”


VASILE SUCIU
Născut la 13 ianuarie 1873 în Copăcel, lângă Făgăraș, din
părinți ţerani. Studiile le-a terminat în Blaj și Roma. Din 1898 a
fost profesor la Seminarul din Blaj până în 1910, când a fost ales
canonic metropolitan.
A publicat:
1. Hipnotism și Spiritism, Blaj 1906.
2. Teologia dogmatică fundamentală, voi. I. Blaj 1907.
3. Teologia dogmatică fundamentală, voi. II. Blaj 1907.
4. Teologia dogmatică specială, voi. I. Blaj 1908.
5. Teologia dogmatică specială, voi. II. Blaj 1908.
6. Principiile fundamentale ale religiunii creștine. Blaj 1909.
7. Principiile morale ale religiunii creștine. Blaj 1909.
8. Raportul dintre religie, știință și societate. Blaj 1910.

Firea omenească și legea creștină

Poate că nu-ți vei fi dat seama niciodată de


asămănarea cea mare dintre pădurețul altoit și
omenimea încreştinată !
Pădurețul, până rămâne pădureț, și nu-l
altoiești, nu poate produce decât numai
poame pădurețe, iar dacă l-ai altoit, poamele,
cari altcum ar fi fost pădurețe, sunt bune. Și de
se va întâmpla că iasă cumva un luger de sub
altoitură, vei avea pe acelaş pom, poame bune
pe mlădița altoită, și poame pădurețe, pe cea
nealtoită. Aceleași rădăcini, acelaş trunchiul și
acelaş suc, supt din pământ, produc poame
bune ori pădurețe, după cum trece sucul prin Elena Popea,
mlădița altoită ori prin cea pădureață. Procesiune în Franța
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
Întocmai așa și cu firea omenească, altoită fost și sunt mult puțin aceleași și pentru
cu legea creștină. Firea omenească, după feliul Europeni, și pentru Egipteni și pentru ceilalți.
său, e pădureață. Face ea, nu-i vorbă, poame. Dar n'au fost și nu sunt aceleași împrejurările
își câștigă cunoștințe, dezvoaltă idei, morale, religioase. Europenii și Americanii țin
săvârșește fapte bune. Dar toate acestea sunt legea creștină; iar Egiptenii, Chinezii și
poame pădurețe. Sunt fapte făcute de om, și pe ceialalţi rămași țin alte legi, țin legea
cari le poate face omul. Sunt poame de soiu mohamedană, brahmană ori budhistă. De aci
mai de jos. vine toată diferința.
Cunoștințele acestea ale minții omenești Legea creștină nobilitează sucul
câteodată sunt nesigure, de altădată sunt pădurețului, adecă ea nobilitează mintea,
amestecate cu greșeli. Ideile, pe cari le voința și celelalte facultăți ale omului. Mintea
propoveduieşte mintea, își au, pe lângă partea o luminează cu adevărurile veșnice, de Dzeu
lor luminoasă, și partea întunecată. în sfârșit, descoperite, cari tocmai fiindcă sunt absolut
de vei pune în cumpănă faptele bune cu sigure și stau neclintite, ca tot atâtea faruri
scăderile lor cu tot, nu știu în care parte se va luminătoare dealungul drumului, ce-l face
pleca cumpăna, pe partea faptelor bune ori pe mintea omenească în căutarea adevărului.
partea scăderilor? Voința omenească apoi, în faptele sale, are în
Ai vrea să vezi cu ochii mobilizarea aceasta legea creștină un îndreptar sigur: legea
a firi omenești prin legea creștină? Bine! Dar Dumnezeiască; propusă în toate amănuntele.
nu te voiu duce prin lumea Grecilor, nici prin Legea aceasta nu e întunecată, cum e legea firii
a Romanilor, ca să-ți arăt poamele lor și să le în unele chestii și nu e elastică, ca să o poată
asemeni cu poamele legii creștine. Nu! Aceasta suci după plac mintea în interesele-i private
egoiste. Nu! Legea Dumnezeiască, propusă de
Elena Popea, legea creștină e limpede, amănunțită și
Madona cu pruncul neclintită.
Și, ca și când legea Dumnezeiască n'ar fi
deajuns la săvârșirea binelui, mai propune
legea creștină și un alt motiv spre
împintenarea omului la binele altruist. Aci
rezidă puterea ei, în motivul acesta al celui mai
sublim și mai curat altruism.
Faptele bune altruiste, zice legea creștină,
nu de aceea trebue făcute, fiindcă așa prescrie
mintea — capabilă să le și schimbe când se bat
în capete interesele private cu interesele
publice — ci de aceea, fiindcă aceasta e voința
lui Dumnezeu, stăpânul absolut al omului, de
care omul nu poate scăpa, nici în bine nici în
rău, și care din dragostea cea mare se jertfise
nu se poate isprăvi în câteva șire! pe sine pentru om și zisese, că tot ce facem
În schimb ia harta globului pământesc și te deaproapelui lipsit, lui îi facem, și că toți
uită, nu la întinsa Africă, nici la tinera suntem frați, având acelaş părinte.
Australie, ba nu lua în socotinţă nici chiar Din îndemnul acesta de a face totul pentru
colosul din partea de miazănoapte a Aziei. iubirea lui Dumnezeu și a deaproapelui, au
Uită-te numai la Egipt, la Media, la Persia și la izvorât toate instituțiile filantropice de
China. Adu-ți apoi aminte de măreția și caracter public. Aci își au obârșie școlile,
cultura lor străveche de odinioară, preistorică spitalele, azilele pentru orfani și neputincioși,
pentru noi Europenii! Atât erau ei de superiori societățile de ajutoare în toate lepșele
celorlalți oameni, de Chinezii se văzuseră omenești, societățile de misionari, cari își lasă
nevoiți în îngâmfarea lor, să se închidă cu zid casa și masa și se duc, cu punerea capului,
de cătră ceilalți muritori. Iar astăzi? Dacă n'au peste țări și mări, la oameni barbari, ca pentru
dat înapoi, de bună seamă că n'au mers dragostea, ce o au pentru Hristos, să-i facă și
înainte! pe ei părtași din binecuvântările legii creștine.
Întoarce-te apoi la mica Europă creștină, la Scurt! Din legea creștină au izvorît toate
Europa cea de ieri de alaltăieri, și la fiica ei, la instituțiile filantropice, pe cari le avem noi, și
America. Și fă asămănarea între cultura și pe cari cei vechi nici nu le visau măcar.
bunăstarea acestora și între cultura și Iată cum se nobilitează firea pădureață a
bunăstarea împărățiilor acelora, odinioară atât omului prin altoirea religiei creștine într'însa,
de vestite, iar azi atât de înapoiate. Ce Se întărește mintea în căutarea și aflarea
asămănarea neasemenea! adevărului și înfluinţează voința la facerea
Și, poate că înaintarea Europei și a Americei binelui. Motivul, care ne îndeamnă să facem
vine dela împrejurările prielnice, între cari s'au binele altuia, nu e mintea, nici însușirile
aflat și cari le-au ajutat în dezvoltare; ori dela atrăgătoare ale deaproapelui, ci dragostea, ce
împrejurările vitrege, cari le-au făcut să-și bată trebue s'o avem față de Dumnezeu, care prin
capul în lupta pentru existență? Nu! jertfa sa, pildă și poruncă ni-a dat să iubim și
Împrejurările de traiu, fizice și geologice, au noi pe deaprcapele.
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

I. C. PANŢU
Născut în Braşov la anul 1860. A studiat la Brașov. şi
la Viena; este profesor la şcoala română superioară din
Braşov.
A publicat:
1. Introducere în contabilitate.
2. Ştiinţa conturilor. Corespondenţa şi Terminologia
comercială.
4. Capitole din contabilitatea de bancă.
5. Teoria conturilor curente.
6. Puncte nouă de vedere la calcularea conturilor
curente.
7. Contabilitatea ia societăţile pe acţiuni.
8. Logofătul Mateiu.
9. Schiţe şi Nuvele.
10. La Târg.
11. Liniştea casei.
Traduceri:
12. Nuvele din Sienkiewicz: Natură şi Viaţă, Sluga
veche, lanco muzicantul.
13. Nuvele din Pietari Păvărinta: Bătrâna cerşitoare,
Vraciul, Păţania mea dela târg şi Tovaroşul meu de
drum.
14. O poveste din Gorki: Hanul tătarilor şi fiiul său.

Contabilitate duplă
„Se ştie, că beţivul cheltueşte foarte mult pentru
sine, dar pentru aceea este un perfect contabil; când îşi
face bilanţul, totdeauna îşi numără copiii de două ori
şi cu acest număr duplat îşi împărteşte cheltuiala
întreagă, având astfel ilusia unei economii raţionale.”
— Este lesne de înțeles: „beţivii văd orice lucru în
duplu exemplar.”
Unui om trăit
Cum de vreai ca la bătrânețe să mai fii stăpân pe
corpul tău, dacă ca tânăr ai fost slugă inimei tale.
Jacopo de' Barbari – Portretul lui Fra Luca

Comedia zilei
Politicianismul
În toate ţările balcanice – Grecia, de pildă, soră ortodoxă, e
un «bun» exemplu – politică se «covăseşte» foarte adesea în
politicianism. În ultimii doi-trei ani, cu valul interminabil de
alegeri – europene, locale, parlamentare, prezidenţiale – plus
suspendarea lui Traian Băsescu, politicianismul a atins în
România cote de-a dreptul demenţiale. Societatea
românească, într-o stare de ebrietate politică avansată, s-a
tamponat şi cu criza economică mondială. Confuzia generală,
care e încă în curs, poate dezechilibra întreaga regiune.
La Bucureşti, politicianismul e însă o boală cronică. Autori
clasici, printre care şi marele teoretician conservator C.
Rădulescu-Motru, au descris-o în amănunt. Unul din studiile
importante ale lui Motru se cheamă chiar aşa: Cultura română
şi politicianismul (1904). Iată un fragment din prefaţa
studiului.
P.R.
C. Rădulescu -
Motru
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

«[...] Politicianismul poate avea o dublă


origine; el este produs sau dintr-o degenerare
a adevăratei politici – politică înţeleasă şi
cinstit practicată altădată – sau dintr-o
nepotrivire între mecanismul vieţii politice şi
fondul sufletesc al poporului chemat să-l
practice.
În primul caz, vechea activitate politică
este istovită, osificată, şi deci nu poate
stăpâni formele constituţionale, care, lăsate
de sine, degenerează într-un mecanism steril;
iar în al doilea caz, activitatea politică nu este
îndestul de vârstnică pentru a putea însufleţi
mecanismul ei extern. În ambele cazuri
mecanismul se substituie adevăratei vieţi
politice; el pierde rolul de a fi un mijloc
pentru realizarea binelui public şi se
identifică cu interesele personale ale acelora
care se dau drept apărătorii lui. Ceea ce era
înainte un mijloc pentru înălţarea totalităţii
poporului devine în urmă un scop care
ascunde interesul individual.
În primul caz avem politicianismul
popoarelor vechi şi cu o cultură îmbătrânită;
în al doilea caz, politicianismul popoarelor
tinere, având o cultură încă neformată.
Aceste două soiuri de politicianism, deşi
fiecare îşi are cauza sa proprie, totuşi ele între Mișu Popp,
ele au o afinitate care le aduce să se Portretul haiducului Radu Anghel
condiţioneze reciproc. Procesul de degenerare,
început la popoarele vechi şi cu o cultură Dar cum să se înduplece popoarele din
îmbătrânită, încurajează şi atrage după sine afară să primească rolul ce le este rezervat?
procesul invers al formării politicianismului la Prin constrângere forţată? Se întâmpla şi
popoarele tinere. S-ar părea chiar că acesta din aceasta uneori. Dar regula este că mijloacele
urmă este ca un fel de supapă de siguranţă violente să fie evitate, ca fiind legate de prea
care îndulceşte mersul celui dintâi. Şi aceasta mari sacrificii. Aci intervine însă rolul
nu este numai o simplă ipoteză. politicianismului.
Corelaţiunea ambelor procese este mai Ceea ce nu se poate dobândi prin
mult decât stabilită în politica internaţională a constrângerea forţată se dobândeşte uşor prin
popoarelor. Oricine se poate convinge de mijlocirea politicianismului. Ajutorul acestuia
existenţa ei, şi în scrierea de faţă a fost indicată este mai preţios decât orice putere armată.
îndeajuns. Capitaliştii şi industrialii o ştiu ei, de altfel,
În adevăr, nu este nimic mai priincios şi mai prea bine.
asigurător pentru liniştea unui popor bătrân, Din momentul ce politicianismul se iveşte
ale cărui instituţiuni de cultură se văd în viaţa politică a unui popor tânăr, din acel
ameninţate a fi puse în serviciul unor interese moment rezistenţa acestuia este sfârşită.
materiale, reprezentate, bunăoară, prin Fortăreaţa statului tânăr se predă de bunăvoie.
capitalişti şi întreprinzători industriali Politicianul care o apără îi deschide el singur
influenţi, ca tocmai devierea acestor interese porţile intrării. Căci politicianul este
înspre hotarele ţării, pentru a fi satisfăcute pe duşmanul născut al zidurilor chinezeşti. El
viitor din munca altor popoare, mai tinere sau este gata, pentru a asigura interesul său
mai slabe. Căci marii capitalişti și marii personal, să facă concesii de orice natură în
industriaşi sunt indiferenţi asupra originii de domeniul afacerilor publice. El este tipul
unde le vine câştigul. Pentru ei, esenţialul este omului care câştigă fără muncă şi care
să fie satisfăcuţi: produsele industriei să-şi îndeamnă şi pe alţii să urască munca cinstită.
găsească debuşeuri de desfacere; capitalul să- Politicianul este purtătorul spoielii de
şi aibă procentele asigurate. Poporul bătrân civilizaţiune, şi prin aceasta dizolvantul cel
nu-şi găseşte linişte până ce aceste interese mai puternic pentru unitatea vieţii naţionale a
materiale n-au putut fi deviate asupra popoarelor tinere... [...]»
popoarelor din afară. C. Rădulescu-Motru – Cultura română şi
politicianismul, 1904
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Profil de poet
Gheorghe Grigurcu,
Profil de poet, cuvânt înainte la antologia de versuri Laptele Negru,
în selecţia autorului, Ed. Brumar, 2008

Din capul locului este vădită intenţia personale ce rămân în obscuritate, se


lui Radu Ulmeanu de-a da o replică străvede postura unui poet cu vocaţia
formulelor romanţioase care-l irită nu concretului, a materialităţii pe care o
doar expresiv ci şi temperamental. modelează îndelung ca pe un aluat.
Sangvin dar şi cerebral, impulsiv dar Mai curând decât de spirit, Radu
şi sceptic, poetul antrenează în Ulmeanu e aţâţat de materie. Aceasta
versurile d-sale simţăminte şi e provocată, chemată la mereu
atitudini apte a-i contura o reînnoite confruntări. Sumeţirea
identitate care-l aşează în familia argheziană, intransigenţa lui Labiş,
autorilor stăpâniţi de porniri vitale, ceva din adierea atroce a peisajelor
inadaptabili printr-un surplus de lui Caraion îşi află ecoul (unul
energie. E un rebel prin fibra-i umoral, nu de scriitură) în factura
incredulă, sarcastică, neacomodat acestui discurs ce acordă faptului
deopotrivă cu imanenţa ca şi cu cotidian un aer de fabulos rece,
transcendenţa: Stă singur poetul/ terifiant. Transpar, fie şi indirect,
cu sufletul în faţa zeului/ după ce impulsurile revendicative ale
a pierdut absolut toate/ bătăliile „patimii ţărânii”, se percepe, fie şi
pământeşti. Dar nu e la mijloc un cu o rezonanţă mai slabă,
dezechilibru care să-l conducă geamătul satului ancestral în
înspre interiorizare, înspre o cale sufletul celui ajuns în „babilonica”
eventual expiatoare. Lirismul pe urbe modernă: M-am dus şi eu la
care-l cultivă cu o lăudabilă Babilon să plâng/ cu pasul meu
coerenţă nu e bizuit pe molatic şi nătâng,/ cu sufletul
introvertire, ci, în chip paradoxal, bolnav şi răpciugos,/ ca Iov de
pe o sfidătoare extrovertire. Radu trist, de gângav şi sfios.// Şi am
Ulmeanu se apleacă asupra lumii găsit cetatea Babilon/ plesnind de
fenomenale cu o energie veselie şi gudron,/ înmiresmată
deformatoare, cu o demonie ca-n Apocalipsă,/ târfă de lux
pentru care contează mai puţin intrată în eclipsă.// Întinsă ca o
mărturia de sine cât efectul plastic fiară ancilară,/ scoţând smerite
al dereglării, devierii, al trâmbe pe o nară/ de foc şi fum, cu
metamorfozei şocante. La distanţă zâmbetul fatal,/ letal şi, brusc, legal
de autoscopia eului practicată de şi triumfal. Dificultăţile de
legiunile de poeţi bizuiţi pe viaţa integrare au drept consecinţă
lăuntrică, d-sa mizează nu o dată pe majoră o bravadă plebeiană împinsă
surpriza provocată cititorului, uneori la note luciferice. E revolta
bruscat de insolitul unor propoziţii „ramurii obscure” împotriva
„scandaloase”: Proiectul meu de „stăpânilor”, dar şi una cu temei mai
ultimă oră/ e să iau norii şi să-i trag la adânc, a părţii contra întregului, o
rândea,/ copacilor să le trag un perdaf/ pornire sacrilegă a dezordinii ce pune
inimii să-i ard o bătaie.// Pentru ce în chestiune Ordinea. Revărsarea
toate astea, mă întrebară/ şoarecii Ian Davie, unui preaplin vital, o desferecare
zglobii din biblioteca personală/ iar Picturi pe pene dură a instinctului: Stă acum singur
pe calculator mi-au năvălit o poetul/ faţă în faţă cu Dumnezeu/ şi
mulţime de viruşi/ ciripindu-mi în limba se privesc în luminile ochilor.// Se citesc unul
erorilor.// Simplu, pentru că e primăvară, pe celălalt,/ se comentează unul pe celălalt,/ iar
răspund/ şi mă dor încheieturile poemelor/ pe lumea petrece uitată la picioarele lor,/ pe când
care nu le-am scris încă,/ pe care nu ştiu dacă luna le brăzdează cu sânge retina.
le voi mai scrie vreodată. O lâncezeală, o Coordonatele acestei perspective
torpoare vag cinică puse cu abilitate în scenă poetice sunt pământul şi cerul, într-o
subliniază în plus dezinteresul faţă de sine al geometrie simplă şi orgolioasă. De remarcat că
subiectului, care se lasă cu nonşalanţă în voia termenii în cauză n-au aci un caracter
fluxului meteorologic, pandant al unui flux antagonic, devenind miscibili cu precu-
moral ce tinde a se obiectiva. mpănirea, fireşte, a pământului: Este atâta
Sub urnirea lentă, studiată a versurilor pământ amestecat cu cer/ şi liniştea se macină-
conţinând aluviunile unor experienţe n cuvinte,/ profetul e cu mintea la sfârşitul
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
O relativă pacificare a
producţiei în chestiune, atât de receptive
la tensiunile, la urâtul existenţei, se
iveşte în direcţia unei armonizări, nu
doar de ordinul poeticii, în ciclul de
sonete. E ca o ramură de măslin trimisă
la un moment dat lumii formelor, cu
nădejdea unei reconcilieri de fond
sufletesc. În tiparul sonetului, autorul îşi
regăseşte latura sentimentală pe care
părea a o fi ocultat definitiv, în ardori, în
implorări regeneratoare: Umblu pe
străzi ploioase şi te caut,/ trec printre
lumii.// Un cer senin şi toată ziua, toată oameni, mă lovesc de ei/ scurmând cu ochii
noaptea/ am curăţat de ceară trupul meu/ şi cu depărtări, precaut,/ să nu te scap şi îi conjur pe
pământ l-am tot acoperit,/ să nu îngheţ l-am zei:// Lăsaţi-o să mai vină doar o dată/ în calea
tot acoperit,/ l-am tot acoperit şi n-ajungea mea, să-i spun doar un cuvânt,/ să-i prind
pământul. În atari circumstanţe, fiinţa-n braţe, tremurată,/ să mă prostern în
transcendenţa n-ar putea reprezenta decât o faţă-i, la pământ.// Şi zeii, milostivii, mă
aspiraţie ratată. Telurismul funciar îl face pe ascultă/ şi te aduc-naintea mea acum,/ când
Radu Ulmeanu să înscrie pe ecranul stropii cad cu disperare multă... Drept e că nu
spiritualităţii nu altceva decât reprezentările fără a-şi impregna ocazional versurile unei
umanului nemijlocit, cu încredinţarea că asemenea neaşteptate detente cu persiflări
dincolo de hotarele mundane totul e identic cu menite a preveni emfaza declarativă. Adică
cele din cuprinsul acestor hotare: De la o primejdia de căpetenie a fiinţei poetice,
vreme începi să mori scriind epopei,/ te-ntrebi prezentă şi-n atmosfera aparent absorbantă a
despre climatul fulgerului, cu gândul/ la roata idilei: Un mort e dus cu surlele pe străzi/ şi-un
care se-nvârte.// Întorci capul pe stradă de la sânge mat îi curge din ureche./ Iubita, ca într-
cunoscuţi şi prieteni,/ cocoloşindu-ţi duhul, o poveste veche,/ iese să-şi caute şi altă prăzi.//
ideile, ascunzându-le,/ suporţi tot mai greu E-o toamnă ca o târfă vieneză,/ luxoasă, tânără,
oraşul, cetatea. Copleşitoare prin virtualitatea cabrată lin,/ punând virtutea lumii-n
necunoscutului pe care i-o prezumăm în mod paranteză.// Iubita mea se joacă iar puţin/ cu
curent, moartea n-ar fi decât o reluare a celor mine, dulce, tandră, în viteză./ Iar toamna
deja ştiute, cu doar un supliment de distilează moartea-n vin.
solemnitate (ironia nu lipseşte, dar apare într- Mărturisim a nu-l fi putut urmări
o variantă dezolată, mohorâtă): Vei fi odată multă vreme pe Radu Ulmeanu, odinioară un
mai singur decât ai fi în faţa morţii./ Atunci ţi tânăr plin de elan din şirul barzilor ardeleni ai
se va cere totul şi încă pe atât./ Îţi vei ridica deceniului şapte, cu care mă întâlneam pe
ochiul cu pleoapele smulse către soarele crud/ meleagul mirific al trecerii mele prin redacţia
şi vei auzi sunetul acelui glas. (...) Ce va face revistei Familia. Îl redescoperim acum cu
atunci gura ta, gâtlejul tău de durere bucurie drept un poet remarcabil, pe deplin
plesnind,/ de preaîncordare, de preaplin, de maturizat. Un poet ce şi-a ţinut promisiunile
prealuminare/ şi de ochii strămoşilor tăi juneţii.
bâjbâindu-ţi prin suflet/ şi de gurile lor atât de
pline de tăcere. E o nivelare, o tasare
consolatoare a tărâmurilor.
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Radu Ulmeanu
Ultimul adevăr
Toate nebuniile lumii se pot aduna într-o carte,
toate cărţile lumii se pot aduna într-un cuvânt,
dar nicio literă a lui nu se cunoaşte,
doar două, trei litere ale verbului sunt

Toţi ucenicii din lume îşi asasinează maeştrii


şi toţi maeştrii duc dorul propriei asasinări,
astfel merge-nainte de mii de ani arta cuvântului,
astfel se-ndoaie sub vântul progresului gravele întrebări

Toate meseriile, ştim, nu se învaţă, se fură,


lumea însăşi se fură clipă de clipă marelui zeu
târându-l de barba venerabilă prin noroiul natură,
lipsindu-l de vanitatea goală de Eu

Firesc este numai să-ţi legeni cu luciditate iluziile


îmbătându-te de nebunia socratică de a nu şti nimic,
dar şi aceasta e deja adunată de cărţile lumii,
astfel se fanează şi ultimul adevăr ce îl zic

Zeu
Sunt ca un zeu în faţa splendorii
unei lumi necreate
în faţa strălucirii încă neexistânde
ce va lua locul haosului

Mă dor încheieturile mâinilor


degetele
mă dor, îmi plesnesc buzele
de uscăciune

Aş face un pas
dar nu există direcţie
aş spune o vorbă
dar nu s-au inventat sunetele vorbirii

Aş iubi o femeie
dar n-a fost creat încă omul şi coastele lui
iar viermele ce-mi arde fiinţa
nu şi-a găsit încă mărul

Sunt ca un copil înainte de a-şi fi trăit


copilăria
sunt ca o carte înainte de-a fi fost scrisă
ca raza înainte de naşterea stelei

Sunt imposibilitatea propriei mele fiinţe


şi, sărutându-mi umbra,
îmi luminez moartea cu viaţa
care va fi
Iosif Fekete,
Monumentul Eroilor
Aerului
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Mari figuri ale exilului românesc


ILEANA, principesa (domniţa)
[…] În timpul celui de-al doilea război mondial se îngrijeşte de
militarii români internaţi în spitalele din Germania şi Austria sau din
teritoriile care au aparţinut Cehoslovaciei şi Poloniei, şi înfiinţează la
Bran spitalul pentru răniţi „Inima Reginei“. „Cu sprijinul clubului
studenţesc român din Viena şi al Biroului militar, organizat la
Consulatul român [...], Ileana colindă spitale pentru a alina suferinţele
ostaşilor români, dintre care mulţi vor fi transportaţi şi îngrijiţi în «
spitalul românesc », amenajat la castelul Sonnberg [reşedinţa
familiei], sau vor lua drumul ţării“ (Alexandru Popescu, 2000).
Activitatea caritabilă desfăşurată în România a fost evocată de
principesă în volumul intitulat Hospital of the Queen’s Heart (1954). La
sfîrşitul războiului, castelul Sonnberg este jefuit. Principesa Ileana
este silită să părăsească România la 7 ian. 1948, după abdicarea forţată
a regelui Mihai I.
„Când am plecat din Bran [...], un ţăran mi-a adus un coş de mere
şi mi-a spus că merele sunt pentru drum, dar coşul trebuie să îl aduc
Prinţesa Ileana, copil înapoi.“
Consiliul de Miniştri al R.P.R. îi retrage naţionalitatea română
prin Decizia nr. 797 din 22 mai 1948. Rămâne din 1948 pînă în 1950 în Argentina, la Buenos
Aires, unde înfiinţează revista România şi Căminul „Regina Maria“, care acordă asistenţă socială
refugiaţilor români. Stabilită din 1950 în S.U.A., la Boston. În 1956, în timpul slujbei de Înviere
de la Biserica ortodoxă „Sf. Dumitru“ din New York, este ţinta unui atentat comis de un român
şi soldat cu moartea unui diacon. În cursul aceluiaşi an obţine drept de rezidenţă permanentă
în S.U.A., cu menţinerea cetăţeniei române. Întemeiază
fundaţia Free Romanian Scholarship, care acordă burse
studenţilor români din exil.
După moartea uneia dintre fiice într-un accident de
avion, petrece 6 ani de noviciat (1960–1967) într-o
mănăstire din Franţa, aflată sub jurisdicţia canonică a
Patriarhiei ortodoxe din Constantinopol, se călugăreşte
(maica Alexandra) şi întemeiază în 1967, pe un teren pe
care îl cumpără în Ellwood City, Pennsylvania, o
mănăstire ortodoxă pentru maici („Schimbarea la
Faţă“), aflată sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Române din
S.U.A. şi Canada. În cimitirul acestei mănăstiri ridică în
memoria victimelor din închisorile comuniste o troiţă
sfinţită la 6 aug. 1985. Volumul memorialistic I Live
Again (1952) oferă numeroase informaţii despre
activităţile caritabile desfăşurate în timpul celui de-al
doilea război mondial, despre evenimentele de la 23
aug. 1944, ocupaţia sovietică a României şi noua Maica Alexandra
politică a liderilor comunişti (Ana Pauker, Emil
Bodnăraş), precum şi despre tratamentul la care au fost supuşi membrii Familiei regale în
momentul expulzării din ţară. […]
Fragment din Enciclopedia exilului literar românesc 1945-1989 de Florin Manolescu, ediţia
a doua, Editura Compania, 2010
N.R. Câteva date:
Ileana a fost fiica preferată a reginei Mariei de România.
A fost crescută cu dragostea față de România, poporul, tradițiile și limba română .
A studiat sculptura cu Ion Jalea și pictura cu Jean Al. Steriadi .
Pasionată de sport, mare și călătorii a obținut brevetul de căpitan de cursă lungă. În epocă, ea
era singura femeie din România care poseda un astfel de brevet.
In 1931 s-a căsătorit din dragoste cu arhiducele Anton de Austria, prinț de Toscana .
Au avut împreună șase copii. Au divorțat în 1954 .
A părăsit România odată cu regele Mihai, în ianuarie 1948 , stabilindu-se în Argentina apoi în
SUA.
În 1954 s-a recăsătorit cu Dr. Ștefan Isărescu în Newton, Massachusetts, mariaj terminat în
1965 prin divorț.
Principesa s-a călugărit după ritul ortodox și, sub numele de Maica Alexandra, a devenit
stareța mănăstirii „Schimbarea la față" din Ellwood City, Pennsylvania, până la moartea sa în 1991.
Maica Alexandra a vizitat România în septembrie 1990, la vârsta de 81 de ani și suferindă .
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Scriitorii comitatului
Paulina Popa
Până la moarte... Aprilie
zicea: sunt cele mai frumoase
cum am îmbătrânit frumos poeme!
când mantia aceasta bătută în nestemate
a fost prea grea pentru sufletul meu dar despre marele spec-
atât de chinuit zile şi nopţi tacol
pe cărări îmbâcsite de ură? ce ştii să spui
despre scena ornată
zicea: cu mii de stele şi steluţe
cum am trecut pe drumul acesta cu cerul încărcat de ape
cu picioarele mele obosite
de atâta alergat printre viperele sociale? dar despre marele spec-
tacol
zicea: despre oamenii aceştia
acum să mă aşez înalt şi cuminte înveşmântaţi în alb
între ierburile verzi şi grase cu mâinile pline de nisip
cu bănuţul în palmă, chiar dacă pietrele
mulţumind pentru ochii erau mult mai puternice
pe care mi i-a dăruit şi mulţimea semnelor din ele
ca să pot privi cu ei culorile acestor flori mult mai bogată
departe de flăcările ce ard..
ard... dar despre pragul ce trebuie micşorat
ard cântând printre poeme ca actorul să poată trece
dar despre cărarea ficţiunii
despre lacrimile bucuriei
ori despre tristeţea similară
cu cea a unui lup ce înseamnă drumul
ca nu cumva
să rătăcească la întoarcere

Mariana Pândaru
Poveste de iarnă
Stăm la fereastră şi privim
cum cresc în jurul nostru zăpezile
şi cum candelabre de gheaţă
coboară din cer – uriaşe –
să ne amăgească pe noi
singuraticii

Dar noi, din păcate,


În raiul cu sentimente echilibrate suntem în vria
Dragă frate întru credinţa cuvântului propriei noastre ninsori.
suntem prizonierii
unei clipe albastre „Ce-i afară şi înăuntru“
Căci de o vreme şoptim pe rând
strigare-n pustiu este ca de la ecou la ecou
declaraţia noastră de dragoste. „Ce-i afară şi înăuntru“
pe când –
Aici – în rotundul ochilor noştri
în raiul cu sentimente echilibrate se-arată dansul neînfricaţilor
unde pasărea e ca o umbră de pulbere şi frumoşilor cerbi.
nu e loc de nici o dezordine interioară.
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
N-au învăţat să iubească
Cornel Nistea

Era seara târziu când am recunoscut în


receptorul aparatului telefonic vocea
politicianului. Nu m-am gândit atunci nici o
clipă al câtelea eram pe lista celor pe care urma
să-i contacteze pentru a-i invita la o discuţie.
„Domnule, mi-a zis, ne aflăm împreună pe
aceeaşi corabie în derivă gata să se scufunde.
Te rog lasă la o parte neutralitatea şi vino până
aici să vorbim. Ai văzut ce scriu ziarele, cât de
mult am scăzut în sondaje?! Am o idee
generoasă de revigorare a partidului”.
După revoluţia din ’89 făcuserăm
împreună politică ecologistă până ce el a
trecut în barca de acum în derivă, iar eu m-am
lăsat convins de o nemţoaică la Hanovra că
ecologiştii au apucături comuniste şi-am
părăsit bărcuţa în care navigam.
Deşi era târziu, curiozitatea scriitorului m- ezitat să intru, să-i întrerup şirul
a hotărât să-l vizitez pe V. în chiar seara aceea. raţionamentelor. Cândva am intrat totuşi, iar
Mai ştii, mi-am zis, insul poate avea într- el m-a primit cu afecţiune. S-a întors spre
adevăr o idee genială. Toate marile progrese micul bar de acolo: „Whisky, coniac,
ale omenirii au fost rezultatul unor asemenea gheaţă?...”
idei. Şi-n vreme ce eu gustam din nobila
De pe trotuar l-am văzut plimbându-se băutură, el şi-a reluat plimbarea agitată. L-am
agitat prin noul sediu al fundaţiei „Pentru o auzit spunând cu patimă: „Îl urăsc! Îl urăsc! Îl
societate democratică” al cărei artizan era. Am urăsc!”. Momentul mi-a părut neverosimil. S-
a mai plimbat o vreme repetând tirada, apoi s-
a întors spre mine să-mi vadă reacţia. „Nu
înţeleg. Pe cine şi de ce îl urăşti? Te rog
explică-mi şi mie”. „Cum, n-ai înţeles? Pe
ticălosul de B. După ce a ajuns în Parlament,
ba mai are şi o funcţie guvernamentală, nu
mai încetează cu presiunile şi abuzurile. Cu
pretenţiile lui mi-a distrus liniştea şi sănătatea.
Am stat două luni internat în spitalul de
psihiatrie”. Nu ştiam asta. I-am zis: „Dragul
meu, nu cred că deputatul ţi-a făcut un rău
atât de mare încât să-l urăşti, apoi tu eşti lider
al unui partid creştin-democrat a cărui
doctrină are la bază iubirea aproapelui. Eu zic
că îl deteşti, nu îl urăşti”. Privirile i s-au aprins
parcă şi mai mult: „Îl detest! Îl detest! Îl
detest!” Apoi, după o mică pauză: „Uite de ce
te-am chemat. Până la alegerile zonale mai
sunt două luni. M-am hotărât să candidez
pentru funcţia de preşedinte. Ticălosul de B.
trebuie înlăturat cu orice preţ. N-ai vrea să mă
secondezi, eşti un om necompromis politic...”
La convenţia partidului i-au venit în ajutor
de la centru preşedintele partidului şi doi
vicepreşedinţi. Cu toate acestea, bolnavul de
putere a eşuat. Nu s-a lăsat însă. El şi echipa
lui au continuat să urască şi să semene vrajbă,
încât în cele din urmă partidul s-a rupt în
două, iar marele partid istoric de altădată n-a
mai îndeplinit la alegeri pragul electoral de
intrare în Parlament, ba au ajuns pe punctul
de a se dezintegra, pentru că oamenii de acolo
Radu Roșianu,
n-au învăţat să iubească.
Îngeri căzuți
28 iulie 2005
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Zoon politikon
Proces verbal fără Kafka
Memoriei lui Mircea Eliade Eugen Evu
şi lui Robert Charroux şi Gustave
le Bon

Nomenclaturişti, spurcată
spermă-n gloată! Intrarea
Zvârlită-n monstrul anistoric, Decembrie, fagii purpurii
zloată fac geloase
A Verbului încolăcit ! Cernegură Cascadele orgasmele
zburată celuilalt zeu
Stalino-hitleristo-ceauşată ! Cine am fost cine ciclicul eu
Rebel redevine-n căutarea
Ei sunt aici, ca stirpe -înneghinată zânei frumoase?
Grădini mentale terror, sigilată, *
Ceramica minciunii-ncenuşată Unde sufletul îşi mai aduce
Sămânţă cernobâlă-iradiată ! aminte
Între veghe şi vis alba mierlă-n azur
Bunici, părinţi, sunt mai ucişi odată! Şi porumbelul de stâncă complice cu
De-a lor lucrare-n orb, şi traşi pe roată vântul
În centrifuga- concasor, cea scelerată. Cuvântul ca sânge-nspumat hermeneic
Tu unde, răstignit de fameni, Tată, Care vede când pe sine se minte?
Vei reveni în iarna lumei stigmă beată? *
Se resoarbe prin joc luminişul
Ochii-i închid, să Văd ce ni se-arată. cu miei pe morminte
interior revelaţia astfel vibrând lacrimariu
La ce folosul, dacă înc-odată auriu al florii de rug şi negrul reciproc
Te laşi minţit, mereu massificată, se devoră
Determinîndu-ţi plasma, emanată ?! electronică, fractalică horă.
Cel ce trădează-i Asasinul, Tată ! *
Noi n-am trăit, ci-n parte-am fost ucişi Îngenunchiată-i lumina în Melos
În lumea-n care însuşi verbul minte Ca bărbatul în faţa Femeii...
Iar El, netezitorul de morminte, A inseminare prin regnuri toate astfel se
Numără gropi prin iambii circumcişi. vor!
La ce să-i cauţi în ochii deocheaţi EA veriga absentă-n filogeneză
Pe beizadeii orbi la uitătură A Enteleheii
Neînstare a iubi, mânaţi de Ură ? Anima Animus întru Sofia ce-o doriră şi
Complici ca fii ai Traumei prenatale (?) zeii.
Retro Satan, Egregor de furnale ! *
Fievă -n Veac incestul charmă, iarăşi, Unde-i între palme-mpreună cuibul
Estem, mă darling, celoveci, „tovarăşi” ! Culcuşul zburat al amantei
Între El şi Făcutul din roşă argilă şi duh
Coda: E-a ta iscoada ce făcu istoria Lilith clonînd, Eva geamăna enigmă a
Acolo-n slava stranie, la Moria, Quantei
„ E hyeh Asher Ekyeh? „ Ego sum... Izvor sublimând în ulcior, vrana lui
Qui sum” ? Mort grâul, ca uium ! Mă-nvăţase sărutul !
Domine! Vibrează fagotul şi flautul
Vei reveni în iarna lumei stigmă beată? Gâtlejuri străpunse
Ale Lebedei care rămase în iarnă
Ochii-i închid, să Văd ce ni se-arată din Hiperboreea?
Sophia, fiica noastră, preacurată! Felurimea Unicei pe care –am
alungat-o cu umbra, Femeia,
mă va bea din cuvinte să-l nască pe Fiul,
Scânteia ?
*
Aici, la sanctuar, redevine rostirea
Genezică ardere,
Se reumple de zumzet metafora
Şi privirea-i sărut
Adeverească-ne logosteaua
Prin Logos,
Împreunarea-n Aminul
Născut, nu făcut !
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Eu sunt European!…
În credinţele asiatice stomacul este un ultimă instanţă, când instinctul rupe
centru energetic spiritual deosebit de echilibrul, comportamentul depăşeşte orice
important, nu întâmplător japonezii normă de conduită şi individul devine, pur şi
considerând că doar suicidul prin „hara-chiri” simplu, o fiinţă flămândă condusă doar de
(autospintecarea rituală a stomacului) poate instinct.
spăla onoarea pătată prin cine ştie ce Am făcut această întortocheată divagaţie
împrejurări care nouă, europenilor, ni se par din sentimentul de inconfort pentru
dificultatea pe care o întâmpin, de obicei, în
intenţiile de a mă face înţeles de interlocutori
în privinţa propriilor mele convingeri legate
de Europa şi integrarea noastră europeană,
probleme cărora le înţeleg valoarea şi
importanţa, dar nu le înţeleg modul de
abordare practicat de guvernanţi. Nu m-aş fi
apucat să bat apa-n piuă pe această problemă
dacă nu aş fi fost incitat de o întâmplare pe
care am trăit-o, cu puţin timp în urmă, cu
ocazia unei vizite într-un oraş înfrăţit cu
Hunedoara din Ungaria.
După o vizită amănunţită urmare căreia
am cunoscut o firmă prosperă cu capital mixt
(75% acţionarul privat german, 25% statul
ungar !!??) în care ne-a impresionat nu numai
nivelul performant şi automatizarea fluxului
de producţie, dar mai ales grija faţă de angajat
a patronului, l-am reîntâlnit pe foarte
prietenosul şi volubilul cetăţean din staful
firmei ce ne-a condus pe tot parcursul vizitei,
la o serată ce s-a prelungit lângă câteva pahare
cu vin bun. Ei bine, simpaticul interlocutor cu
care, din păcate, nu mă puteam înţelege decât
prin translator, el ştiind ceva germană
Un dac în Italia iar eu doar ceva franceză, mi-a
Grădina Borghese – Roma mărturisit că soţia lui e din România,
dobrogeancă, şi că ea ştie româneşte şi
adesea nesemnificative sau absurde. a fost foarte încântat să afle că soţia mea e o
Poate că acesta este un înţeles mai ascuns maghiaro-germană ce ştie ungureşte, fapt
şi mai elevat al vorbei româneşti de duh care, pe lângă acea simpatie reciprocă de
„conştiinţa trece prin stomac”, dar, cu natură empatetică ce se naşte între doi oameni
certitudine, sintagma este de un realism din priviri atunci când caracterele lor sunt
tulburător în semnificaţia sa cea mai profană. compatibile, ne-a apropiat şi mai mult.
Însăşi psihologia aşează, prin prisma Încetul cu încetul vinul bun l-a toropit pe
priorităţilor individului, social structurate sub amicul în cauză ce se afla aşezat în dreapta
forma „piramidei lui Maslow”, problema mea şi, la un moment dat, capul său a avut
necesităţilor fiziologice dictate de stomac tendinţa să-i cadă cu bărbia în piept, fapt care
drept „prioritate zero”, iar marele Napoleon a l-a trezit puţin din amorţeală, dar suficient cât
aşezat, prin sintagma „Foamea şi sexul sunt să murmure: „ – Ich bin Europäer !…..(Eu sunt
axa universului”, nevoile stomacului drept European !)” . Această declaraţie instinctuală,
centrul (şi cauza) mişcării. făcută sub influenţa binecunoscutei licori a
Caruselul exemplelor ar putea continua, adevărului („In vino veritas”), m-a
dar ceea ce este evident trebuie doar amintit, impresionat foarte tare, dându-mi seama că
nu şi demonstrat. Cu toate acestea trebuie amicul meu conjunctural se simţea într-
remarcat că foamea este o stare dictată adevăr european, şi aceasta nu doar prin
fiziologic, iar individul flămând nu acţionează faptul că sufleteşte era deschis şi compatibil,
pentru satisfacerea acestei nevoi fireşti mânat prietenos şi sociabil, rasa sau naţia necontând
de „nobile şi măreţe idealuri”, el o face mânat pentru el, ci mai ales prin faptul că el se simţea
de cel mai pur instinct. Concluzia firească este acceptat în rândul celorlalte naţii europene, şi
aceea că, în frământarea sa pentru aceasta nu la modul declarativ, ci pentru că el
supravieţuire, individul educat social, dar are în spate un patron neamţ care-l apreciază
flămând, pune cât pune în balanţă cu şi-l plăteşte bine şi Europa îi este oricând
instinctul de supravieţuire toate principiile şi deschisă de-a lungul şi de-a latul, având în
normele sociale în care a învăţat să trăiască,
încercând să găsească o cale de mijloc, dar, în
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
mod real posibilitatea, nu perspectiva, să o
cutreiere, dacă vrea, de pe poziţia omului ce
se plimbă liber în casa lui. Deci amicul nostru
nu spunea prin exclamaţia sa: „Eu sunt
pentru o uniune europeană, eu votez oricând
pentru aşa ceva !”, el îşi manifesta clar poziţia
sa reală de cetăţean al Europei pentru că se
simţea aşa, pentru el Europa era ceva
palpabil, nu un vis frumos sau un Eden
amuşinat printre gratiile sărăciei. Şi atunci
cum se pot simţi europeni cca. 90% din
cetăţenii României ale căror trebuinţe îi
aşează la baza piramidei lui Maslow, drept
căutători de hrană şi adăpost şi care ar intra
în Europa cu statut de cerşetori sau, în cel mai
bun caz, dacă ştiu să se gudure, slugi? Cum
ar putea percepe oare omul flămând
aspiraţiile sublime ale integrării într-o
Europă din care, până acum, n-au sosit decât
tot felul de „Komisari” care să ne acuze, ba de
xenofobie, ba de antisemitism, ba de tot felul
de pogromuri inexistente, dar nu s-a găsit
măcar unul care să ne „acuze” deschis în
Consiliul Europei că suntem muritori de
foame într-una din cele mai bogate ţări ale
lumii?
Preocupat de obţinerea pe orice căi a Un dac în Franța
tainului zilnic, românul care-şi mai permite o Muzeul Luvru - Paris
emisiune de ştiri la TV sau radio, schimbă
scârbit canalul când îi vede pe aleşii noştri nivelul 3 (trei), deasupra motivelor fiziologice
făcând spume la gură cu integrarea europeană şi a celor de siguranţă (adăpost, asigurarea
şi euroatlantică. condiţiilor de muncă şi viaţă). Ocupaţi-vă de
- Aţi face bine, stimaţi cârmuitori ai asta dacă vreţi să ne simţim europeni, altfel
destinelor noastre, dacă aţi mai citi şi niţică vom intra în Europa cu mentalitatea slugii ce
psihologie, pentru că piramida trebuinţelor intră cu şalele îndoite de temenele în vila
umane a lui Maslow v-ar învăţa că trecerea de stăpânului la dereticat şi, eventual, se înfruptă
la un palier la altul se realizează atunci când cu ceva resturi rămase în farfuria acestuia!
este asigurat un minimum necesar, un prag de Faceţi-ne să ne simţim şi noi Europeni!
satisfacere abia dincolo de care încep să apară Aşa să vă ajute Dumnezeu!
nevoile de ordin superior. Or, motivele sociale P.S. Acest eseu l-am scris în 2005, când
(nevoia de afiliere, de apartenenţă la un grup, românii doar visau la Uniunea Europeană. Dar
de identificare cu alţii) în rândul cărora se constat, cu regret, că este mai actual ca oricând.
poate încadra integrarea europeană se află pe Ion Urdă

Dumitru Tâlvescu
Ea, aşteptata peste câmp şi vale
Samsarul de cuvinte îmbie şi Să-mi descreţească fruntea şi să-nmoaie
socoate, Din neştiute ceasuri, amiezi fără culoare.
Doar amăgiri pe bandă şi împarte Cu mintea dus-aiurea, ghicind spre cele
Iluzii amorţite, noapte de noapte sfinte
Pentru naivi ce-şi spun vorbele-n şoapte. Iluzia de bine purtată sub veşminte
Adună resturi de cuvinte, încet la ora şapte Hoinar bezmetic eul mă-ncovoaie
Pentru alţi fraieri, cu minţile necoapte Lăsând la voia sorţii prelegeri despre soare
Care-şi creează cu dorinţi deşarte Lumină şi furtuni în nesperat cortegiu
Lungi drumuri ce duc înspre departe Clătind înspre apusuri melodios arpegiu.
Pierzându-se tăcut, între nisipuri moarte. Realitatea nudă îmbie şi socoate
Ca un polog nestrâns, în şirul verii sterpe, Ce drepturi false îşi caută şi le scoate
Îmi stau ascunse gândurile-n ploaie Dintre speranţe albe, cuprinse de-nserare
Pe cele bune, lăsate spre păstrare
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Geo Ioan Barb


Galetariu
alunecări printre gene
O istorie cu doi copii
în curând se vor termina şi sărbătorile
iar cadourile voastre vor îmbătrâni
am fost de trei ori şi încă în pod aşteptând cuminţi pe rafturile cu ani
o dată în locul acela unde va mai trece o vreme până când
numerele se ofilesc acolo respiră podul de gheaţă se va topi
zăpezi într-un zenit improbabil şi şi va picura în somnul vostru
astăzi aş fi vrut să fac asta amintire cu amintire
o experienţă cu nasturi sidefii de dar până atunci
care ne dispensăm cu teamă ca de mă voi întoarce la nopţile cu ochii tulburi
amneziile din ţara viitorului când blândele mele partenere de veghe
se petrec toate astea tu creşti iepuri dosite după jucăriile din pluş
şi muţi piedestale în curtea reginei măcar acestea nu-mi vor ghici viitorul
acolo pe la şapte şi un sfert ne-am numărându-mi în gând paşii cu soţ
trezit cu zornăit de lanţuri şi monede şi nu-mi vor cere clipele de tandreţe înapoi
în palmele transpirate de emoţia voi contempla nepăsător acest prezent
revederii "te-am căutat şi nu te-am găsit" un steag pâlpâindu-şi lumina afumată
dar cine mai locuieşte-n prăpastia de telefonul va suna enervant de trei ori
sub glezna piticului verde el duce dar receptorul nu se va clinti din furcă
cranii de vacanţă pe plajele nimicului o in- pentru că în pieptul meu s-a cuibărit o
tolerabilă împăcare cu cei ce tac pasăre albă
înverşunaţi şi sapă la temelia sub aripile ei am putea închipui povestea
gloriei ca nişte satrapi de zile noastră
bune dac-aş fi în locul tău aş dar nu voi ridica receptorul
trage un glonţ în umbra aia şi nu voi şti dacă ai fost la celălalt capăt al
în umbra aia care trădează firului
umbra aia nu trădează doar traduce iar ipotetica noastră idilă
mişcări de care nu eşti conştient şi va rămâne o amintire fără trecut
aici se sfârşeşte o istorie atroce cu uitarea îşi va încinge brâul
doi copii care nu mai vin şi nici adunând de pe buzele mele aburul tău.
nu se mai ţin de mână

Cu aceeaşi lăcomie învierea din tunet


am pipăit realitatea unde este Dumnezeu te întrebi
am smuls-o din rădăcini dar nu înţelegi ce putere
apoi am dus-o în retortele reci ale zilei începe în tunet primăvara
soare nu mai era spală cerul în aurul
păsări nu mai erau desprins de pe aripi
nimic nu mai era
în lumea care dispăruse de mult fiecare om
doar realitatea pe malul acela fierbinte intră în ziua sa şi adoarme
muşca din noi cu aceeaşi lăcomie ca un făt în placentă
uimită
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Note de boemă
George V. Precup. Iarna sibiană
Iarna mea sibiană, se pare, nu-şi va topi hlamida de gânduri
vreodată. Chiar dacă micul meu periplu prin marele la suflet
cenaclu al artgoţilor are o mică încheiere, dar relativă, chiar dacă
artgoţii sunt preumblaţi în semne cu interesul părintelui Călin
Sămărghiţan (aşa l-am botezat eu dar poate se scrie
Sămărghiţan... mie îmi sună bine şi cu ean), care a adus cenaclul
ARTGOTHICA în curtea boemei Atrium de lângă Podul
Minciunilor, acolo unde un pian bătrân găzduieşte un jazz nocturn
(de parcă jazz-ul poate fi altfel) şi plin de farmec, îmi voi da speranţă
că şi ultimul partener de boemă cunoscut cu prilejul „Expoziţiei
de poezie” va fi blagoslovit în slove bahice, aici în Boema bucure-
şteană, cu bun augur.
Ăst domn al poeziei, chiar cel mai hâtru la ani dintre cei prezenţi, este un veritabil stăpânitor
al stihurilor. Se semnează, după cum îl şi cheamă, George V. Precup. Născut la Borsec, probabil
că de-aia nu bea vin cu străvechiul borviz al boemilor de alt-dat, George are licenţă şi masterat
în istorie-antropologie, şi e dătător de drepturi de autor la Uniunea Compozitorilor şi
Muzicologilor. Membru şi al Uniunii Scriitorilor, acest Crăciun autentic al poemilor e alb şi nins
ca de la natura liricului în sine. Versurile lui cuprind adâncime şi coerenţă, sunt fabuloase dar
nu fabulatorii şi te împroşcă peste lectură cu gândire şi neînţelegere ca de la zenit la nadir, te
scoboară atent în abis apoi te preumblă la înaltul ceriului cu dalta prefăcătorului şi mânuitorului
de lumină. Versurile domniei sale te lasă prost şi te luminează deopotrivă. Sunt pilduitoare şi
vehemente deodată. Sunt lascive în drumul spre neant şi bahice în luntrea în care se trece Styxul.
Veselia lor e cutremurător de tristă.
Dar să lăsăm poetului ce-i al poetului. Dreptul cititorului de a-l beşteli ori a-l îmbrăţişa în
poemul lui dat boemei către azi.
de Valentin LEAHU
„Arta fugii şi cât voiam să-mbătrânească
Sava Henția, în carnea mea
S-au scorojit tristeţile vecine
cuarţului dând de întreg Frați să mă pătrundă mireasma
veghea a prins cheag părului de miere ascunsă
şoptitor să rămânem fără porunci.
aliniate pe cingători s-au În risipă stau combinaţiile,
topit peceţile şi-n ea am catifeaua încifrată,
intrat ca într-o Americă splendoarea apusă,
tropicul rispirea înmulţind- membranele lumilor verzi
o, întorcându-se în rai,
semănând cu un foşnet, cu în risipă mătasea bogată ce
o alunecare răcoroasă de crapă...
curbe Ce să fie această mână
de smirnă ne-am devenit şi care mă scrie, sufletul pe
ecou. care calcă nimicul,
Femeie în care cădeau mări cum să cunoşti omul, dacă
şi se topeau mărgăritare nu cunoşti părţile din care e
lămâiul plăcându-i mai alcătuit întregul ce scapă
mult vederii,
decât ieri... simţit ca sinele Domnului,
n-am găsit smerire şi geamăn,
tulburat de sunt, inimii ce cum cel care scrie îşi are
i-am găsit ecou geamănul nevăzut şi neauzit
de logosul i-l simt ca pe un ce nu moare cu el,
început de lapte omul, care se dezbracă,
făcându-se ca la începuturi după moarte, de riduri.
inima mea, fierăstrău Dar lucrurile, în colţuri
luminos înverzite, pe alocuri
trezind ce-i clar, în sticloase, cum să le cunoşti
aşteptare. când după moarte, cu riduri
Dimineaţă să fie... se îmbracă,
De încep să văd ce nu e de dacă nu o mai cunosc pe ea...
văzut În aşteptare stă inima, pe
puţin câte puţin să simt ape plutind
divinul fără mine pe buze, se va
când ea, în coajă tulburată, face răcoare
din străinătatea mea dar lumea, din nou, va
plecând, începe!”
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Ideea de boemă a unui optimist


Valentin Leahu
Ora – „era” lectură ( boemă), al muncii acribice în cazul său
constrictivă,- a sub semnul Empatiei ce totuşi selectează,
boemei vine, în constructiv şi valoric, actanţii creaţiei literare şi
arealul transilvă- artistice din areal, dar şi spaţii tangente,
nean, la modul cel inclusiv din afara ţării. Iată un moto-cheie, în
mai semnificativ, cel spirit pur villonian şi chiar post-baudelarian:
puţin pentru mine, „ Boema nu-i o simplă epopee/ e o alunecare
din Cercul de la printre stânci/ o bibliotecă-n brânci/ şi-o sticlă
Sibiu, unde aveam să comparată cu-o femeie/ Boema e o dragoste
îmi întâlnesc în timp amară/ fără de care viaţa-mi n-are rost/ boema
mentorul, pe Ştefan e o zi de post/...apusul vinului în călimară”. (V.
Augustin Doinaş, şi Leahu).
să îi cunosc pe Citind impresionata înşir’te mărgărite din
corifeii Ion Negoiţescu, I.D. Sîrbu, Stanca, prin cele 152 de pagini, un lucru e cert: vinul amar-
concitadinul Dan Constantinescu, cel ce avea de-leac şi alinare antialienare, textele adică,
să sfârşească tragic în exil, în Germania. Acel sunt tot atâtea nobile degustări dintr-o cramă
spirit dintr-acolo, venise şi în boema mai în care, cine ştie, ştie, „ nebunia vinului în
degrabă proletcultistă hunedoreană, una pe iunie” nu a avut loc! Nu s-au oţetit prin voalări
contrasens prin Iv Martinovici, Neculai ale memoriei afective, amintirile, evocările,
Chirica, Otto Stark, Nicuţă Tănase, Vasile impresiile, nici amorurile; oximoronul
Nicorovici, Victor Niţă, ş.a. - cu toţii aderenţi dadaiştilor d’antan, nu înrîieşte, diogenia, un
pe-atunci la cerchismul braşovean cam suflet CUMINECANT, care are nevoie mai
militarist- cazon- înregimentat, al lui Radu mult de a iubi, decât a fi iubit! Cei ce se perindă
Theodoru, (!), oraş ce se numea pe-atunci în paginile cărţii sunt cumva într-olaltă ,
Oraşul Stalin! Prin saltul de timp până la dincolo de situarea lor temporară, biografică,
Cenaclul de la Păltiniş, via Noica, aveam să-l în zonele sana frontiere ale regiunilor ţării.
„redescopăr” printre sibieni, pe bunul confrate Evocările sunt pline de şarmul simpatiei, fie
Silviu Guga, iar prin acesta, şi pe omul privindu-i pe scribi, pe plasticieni, pe artişti,
primum-movens al revistei Cenaclul de la celebri sau nu, istorici, filosofi, eseişti... ş.c.l.
Păltiniş, Valentin Leahu. Suntem cumva într-o Nu văd similitudini cu niciun alt memorialist
spirală care face iluzia Cercului drept captiv, de acest tip, (atipic) – ci numai şi numai patosul
boemismul românesc continuînd a se constitui colocvial, boematic. Unii sunt evocaţi cu un
în Şcoli - iar sub deviza de cândva a Cercului tonus exotic, cuceritor, alţii cu umor, ironie şi
Sibian, regula dăinui „ Vine cine vrea, rămâne – într-un cuvânt,- generozitate. Mă rezum la
cine poate”. Evident, a rămâne înseamnă aceste simpleroze, opinînd că în actuala
mereu a dăinui prin operă, dacă aceasta, ( şi explozie de „ invetar” al Memoriei Culturale
TIMPUL DIN EA, - îşi vor proba perenitatea. româneşti, necosmetizate, Valentin Leahu face
Valentin Leahu mi-a deschis o rubrică în un excelent serviciu magicului„ concept” de
revista sibiană, şi se pare că autograful dsale, boemă: a optimistului incurabil, pe
scris „ cu o prietenie nesperată şi cu mult contrasensul depresiei (cam) generale.
drag”, mă obligă să continuăm în Eugen Evu
reciprocitatea acestui spirit, autentic boematic.
„Apusul vinului în
călimară” este titlul
inspirat subtextualist,
al aluziei la „in vino
veritas”, al unui climat
de grupare de tip
Caragialiana – Căruţa cu paiaţe

hedonist, fără excese,


conform socraticei
Ioan Bolborea,

sentinţe a Mensurei:
via anticei „ Meden
agan”. Cenaclismul de
tip ...platonic (v.
Heidegger), noican
rodeşte acum la Sibiu
prin revista şi editura
celor ce fac literatură
TRĂIND-O. Cartea
sus-numită este un
colocvial al notelor de
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

„Almanahul scriitorilor de la noi”


C. LACEA
Născut în 1 Iunie 1875 în Braşov. Studiile academice şi le-a
făcut la Pesta, Munchen, Lipsea şi Paris. E doctor în filologie,
profesor la şcoala reală din Braşov.
Lucrări:
1. Colaborează la Dicţionarul Academiei.
2. Untersuchung der Sprache der „Viaţa şi petreacerea
Svinţiloru" des Metropoliten Dosoftei. Leipzig, 1898. (Teză de
doctorat).
3. Manual de limba germană.
4. Conversaţii române-germane-franceze. 1904.
5. loan Popea: Carte de cetire, ediţ. V., revidată. 1905.
A colaborat la diferite ziare şi reviste româneşti şi la revista
germană „Die Karpathen".

Viaţa cuvintelor în limba noastră

Cuvintele servesc la exprimarea gândur ilor noastre în vorbirea articulată. Raportul dintre
un cuvânt şi o noțiune e stabilit de tradiţie sau de o convenţie inconştientă. în funcţiunea lor,
cuvintele sunt foarte mult ajutate de eventuale gesturi, de intonare, modulațiunea tonului,
pauze, legătura sintactică, etc. La fiecare cuvânt deosebim o parte fiziologică, externă, adecă
sunetele şi o parte psihologică, internă, adecă însemnarea lor. Cuvintele sunt supuse unei
evoluţiuni asemenea vieţii unui organism.
Averea lexicală a limbii noastre ne-am adunat-o pe căi diferite. La fondul moştenit din limba
latină vulgară, care-l frământă zilnic cărturari şi analfabeţi mai mult decât alte cuvinte ale limbii
noastre, s'au adăogat de nevoie sau uneori fără rost derivate, cuvinte împrumutate din limbi
străine, formaţiuni onomatopoetice sau spontane, etc. Cuvintele moştenite nu le-am păstrat
intacte. Forma lor externă a suferit atâtea schimbări tonetice, încât de multe ori e greu să
recunoşti etimologia unui cuvânt. Mai curioase şi uneori neexplicabile sunt schimbările de
înţeles. Sunt unele cuvinte care până la un timp au avut un înţeles oarecare, apoi printr'o trecere
domoală sau bruscă ajung de servesc de vehicul altei noţiuni, şi sunt altele care se prezintă în
acelaş timp şi pe acelaş teritoriu ca haina unor noţiuni care n'au nimic comun una cu alta sau
sunt chiar contradictorii. Aşa vedem, de pildă, că verbul „a auzi", printr'o remarcabilă trecere
de înţeles dela perceperea prin auz la cea prin miros, se întrebuinţează, în Moldova şi în
Bucovina, subt forma reflexivă, şi cu înţelesul de „a mirosi (rău), a puţi", şi se zice: „în casa rece
şi neîngrijită se auzea mirosul de mort". (S. Nădejde), sau „Oul se aude rău", etc. Altă dată
cuvinte vechi româneşti, cu înţeles bine definit, combinate cu alte cuvinte şi formând o
locuţiune, iau accepţiuni nouă, neadmisibile în alte combinaţii. Aşa se zice în România şi în
Bucovina „a bea tutun" în loc de „a fuma", după turceşte, pentrucă Turcul, de fapt, suge din
narghilea. Uneori găsim la scriitori care vor să se apropie de graiul poporului, dar n'au trăit în
mijlocul lui, accepţiuni nouă pentru cuvinte populare. Aşa d. ex. cuvântul „baieră" cu înţelesul
„adânc, adâncime, fund" la I. Vacărescu şi Odobescu. Acest bun prozator de altfel mai dă
verbului „a bănui" şi înţelesul neobicinuit „a ghici, a afla". Şi cine se mai gândeşte astăzi, că
cuvântul nostru „birjă" însemnează în limba rusească „bursă", înaintea căreia stau trăsuri de
piaţă şi numele căreia a dat prin metonimie naştere înţelesului de „trăsură de piaţă". Metonimie
analoagă prezintă cuvântul franţuzesc „fiacre", împrumutat din numele propriu „Saint-Fiacre"
cum se numea edificiul, înaintea căruia se stabilise cel dintâi birou de birji în Paris. Am spus
mai sus că de multe ori suntem nevoiţi să primim cuvinte din limbi străine, mai ales când e
vorba de o noţiune nouă, ca telegraf, bicicletă, automobil, etc., pentru care bunul simţ nu
permite a se fabrica cuvinte din elemente româneşti.
Dar, unde e viaţă, e şi moarte. Dicţionarul limbii române înregistrează o mulţime de cuvinte
întrebuinţate odată, iar astăzi ieşite sau pe cale de a fi scoase din uz. Unora le curmă viaţa
neologismele, şi durere, nu arare ori cad victimă cuvinte vechi şi frumoase româneşti, altele pier
odată cu noţiunea. De grupa aceasta să ţin cuvintele care arată instituţiile, boieriile, dregătoriile
vechi etc. Soartea aceasta au avut-o multe cuvinte întroduse în limba noastră pe timpul
Fanarioţilor, ca „beilicciu, berat, beratliu", etc. De o existenţă efemeră sunt apoi multe cuvinte
formate de scriitori, în literatura noastră veche s'au distins între alţii metropolitul Dosofteiu,
Cantemir, mai târziu P. Maior, Konaki, apoi Costinescu cel cu dicţionarul şi alţii. Dar din fericire
în limba noastră nu prea prind rădăcini astfel de formaţiuni.
Viaţa cuvintelor româneşti prezintă o icoană interesantă şi e strâns legată de istoria
zbciumată a poporului nostru.
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Comedia zilei
Spitalul amorului
Printre răgetele şi mugetele campaniei electorale, dacă va mai rămîne ceva loc, vom
sărbători, în septembrie 20, 550 de ani de la atestarea documentară a Bucureştilor (20 septembrie
1459). Ar fi normal să apară cărţi, să avem evenimente comemorative, expoziţii etc. Anton Pann,
inegalatul antologator al muzicii noastre lăutăreşti de-acum un veac şi jumătate, este o figură-
emblemă a marelui oraş oriental. Cititorii vor avea dinaintea lor, după foarte multă vreme,
textele şi muzica, în transcriere veche şi modernă, într-o ediţie integrală (Spitalul amorului sau
Cîntătorul dorului, Editura Compania, 2009). Maneliştii de azi vor putea cînta în fine maneaua
de altădată, cea simplă, frumoasă, pornită dintr-un adevărat sentiment.
Pentru cititorii Anuarului propunem aici cîteva strofe din faimosul Spital.
P.R.

Bată-l Dumnezeu d-amor

Bată-l Dumnezeu d-amor,


Că m-a prăpădit de dor, Bată-l Dumnezeu d-amor,
Ziua, noaptea mă munceşte, Că m-a prăpădit de dor.
Trupul rău îmi chinuieşte. Umblu tot într-o uimire,
Pare că nu-mi sînt în fire ;
Bată-l Dumnezeu d-amor
Că m-a prăpădit de dor. Bată-l Dumnezeu d-
Nici un minut nu-mi dă pace, amor,
’N toată vremea n-am ce-i face. Că m-a prăpădit de dor.
Şi-mi făcu ponos în lume,
Bată-l Dumnezeu d-amor, Că mă-nchin lui pentr-un
Că m-a prăpădit de dor. nume.
Mă usucă, mă slăbeşte,
Viaţa îmi ticăloşeşte.

ANTON
PANN
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Scriitori din diaspora


Albert Camus, actual și peste 100 de ani
Dorina Brânduşa Landén (Suedia)
Anul trecut, la 7 noiembrie, s-au împlinit
100 de ani de la naşterea lui Albert Camus.
Chiar dacă opera sa este inegală, ea va trezi, cu
siguranţă, interesul cititorilor şi peste încă o
sută de ani. Camus este citit în continuare cu
acelaşi interes ca întotdeauna şi cantitatea de
literatură scrisă despre el şi opera sa este
enormă. La Montauban (Franţa) în toamna
aceasta îi este dedicat un întreg festival de
literatură ”Albert Camus, contemporanul
nostru”.
Ce ne-a atras şi ne atrage în continuare la
Camus? Poate că are dreptate cel care a spus
cândva că el a fost şi este un scriitor pentru
tineri – altcineva chiar l-a denumit, puţin
răutăcios, pe Camus “un filozof pentru
liceeni”. Pe lângă opera sa nu poate fi ignorat
faptul că el a fost unul dintre primii scriitori cu
adevărat mediatizaţi, din care sunt atât de
mulţi în zilele noastre. Camus a fost incredibil
de carismatic, mai ales atunci când apărea şi
vorbea în public în diferite contexte.
Cele mai multe despre Camus sunt deja a ajuns repede să viseze la o stângă non-
cunoscute. S-a scris despre copilăria sa în totalitară. Spre deosebire de prietenul său şi
sărăcie dintr-un cartier simplu de la marginea mai târziu inamicul, Sartre şi soţia acestuia,
Algerului. După ce tatăl său a murit în bătălia Simone de Beauvoir, Camus n-a fost un
de la Marne, în 1914, s-a mutat împreună cu simpatizant sub mască filozofică al
mama sa şi fratele la bunica sa din partea comuniştilor. Ne putem imagina că el a fost
mamei şi un unchi, într-un apartament mic, dezgustat de ipocrizia şi dorinţa lui Sartre de a
înghesuit. păstra tăcerea despre crimele comunismului.
Bunica sa a fost o persoană foarte Un fragment de conversaţie de la
dominantă şi Camus o descrie ca foarte braseria Balzar, în 1947, este edificator: ”Ce vei
antipatică. Mama sa s-a întreţinut pe sine şi pe face în cazul unui atac sovietic?” îl întreabă
cei doi fii ai săi lucrând ca servitoare la diferite Sartre. “Eu voi fi un partizan, ca Malraux”, a
familii. În multe dintre scrierile despre răspuns Camus. “Eu nu trag în proletariat” a
copilăria lui Camus a fost exagerat uneori replicat Sartre. Deşi, spre deosebire de Sartre,
gradul de sărăcie în care acesta a crescut. Camus a fost cu adevărat partizan, ca editor al
Mama lui Camus, Catherine, a fost aproape ziarului ilegal “Combat” care consecvent ataca
surdă şi analfabetă. Dar pe ea a iubit-o Camus nazismul şi colaboraţionismul.
cu profunzime. Ascultaţi doar cuvintele ”O În paginile de jurnalistică ale lui Camus încă
mère, ô tendre enfant chérie, plus grande que putem găsi patosul acestuia pentru dreptate,
mon temps” (“O, mamă, o drag copil fragil, de multe ori genial. În ceea ce îi priveşte pe
mai mare decât timpul meu”). trădători, el a considerat că dreptatea, justiţia,
S-a vorbit mult despre altercaţia pe care a impus pedepse severe, în timp ce un alt
scriitorul a avut-o cu un student algerian la laureat al premiului Nobel, François Mauriac,
Universitatea din Stockholm, în 1957, când a fost cu mult mai blând în evaluarea sa.
Camus a primit premiul Nobel. Camus nu a Camus a fost, de asemenea, şi un adversar
fost susţinător al terorii FLN-ului (Frontul declarat al pedepsei cu moartea, ceea ce el ne
National de Eliberare) şi nici al metodelor arată mai ales prin scrierile sale polemice din
violente practicate de armata franceză. El a fost “Reflecţii pe ghilotină”. Pedeapsa cu moartea
un susţinător al democraţiei şi al consensului, este barbară, considera Camus. Nu este nici
profund implicat în problema algeriană. Când măcar descurajatoare, este doar o chestiune de
a fost presat să răspundă în problema dreptăţii, represalii. Aproximativ în acelaşi timp, Arthur
el a răspuns că dacă are voie să aleagă între Koestler a scris o carte similară, despre
dreptate şi mama lui, el a ales-o pe mama lui. pedeapsa cu spânzurătoarea, în Anglia. Cele
Acest răspuns a fost adesea interpretat greşit şi două cărţi au fost, în cele din urmă, publicate
chiar atunci a fost greşit interpretat atât de cei într-un singur volum, atât în limba franceză cât
de orientare de stânga cât şi de cei de dreapta. şi în engleză, volum care a avut un impact
Deşi Camus a flirtat cu comunismul, îl seminficativ. În ansamblu, aceasta este o
părăseste deja de prin 1937. El a fost un adept contribuţie importantă în dezbaterea privind
al umanismului şi al patosului democratic deşi pedeapsa cu moartea. Albert Camus moare în
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
1960 într-un accident de maşină, la numai 46 de sensului, idee pe care o regăsim şi în scrierile
ani şi nu mai ajunge să trăiască momentul filozofice ale lui Camus. Paradoxală este şi
abolirii pedepsei cu moartea în Franţa, în anul “Căderea” în care faptele filantropice ale unui
1981. fost avocat de succes sunt puse faţă în faţă cu
Dar care este situaţia operei lui Camus egoismului acestuia. Într-un om, susţine
astăzi? S-ar putea argumenta că în ciuda a tot Camus, încape un şir lung de paradoxuri, de
ceea ce este genial, este inegală. Dar, desigur, absurdităţi, unde unul, se pare că, nu îl exclude
Camus a fost întotdeauna un fiu al timpului pe celălalt. Uneori Camus pare un mistic şi
său. Aici ne întâlnim cu existenţialismul şi Mauriac a spus că Albert Camus a fost un
absurdul în deplinătatea lor. Dramaturgia sa creştin fără să ştie. Acel Camus care a afirmat
nu se ridică la nivelul romanelor şi al eseurilor că el nu este un credincios, dar nici un ateu. Se
filozofice, la fel ca şi nuvelele. Cu toate acestea vede aici încă un paradox. Este, probabil,
găsim tot ceea ce ne este bine cunoscut în tot posibil a-l desemna pe Camus ca un agnostic
ceea ce a scris: omul aruncat într-o viaţă absur- mistic. Poate că aceste două noţiuni nu se
dă şi aparent lipsită de sens pe care trebuie să potrivesc împreună, dar rareori se potriveşte
o suporte. ceva la Camus…
Camus este mult citit şi în prezent mai ales Că Albert Camus a exercitat o mare
datorită celor trei romane ale sale, “Străinul”, influenţă asupra literaturii moderne, nu există
“Ciuma” şi “Căderea”. Primul roman este un nici o îndoială. Urmele a ceea ce el a scris le
studiu chiar al absurdului, în care nimic nu întâlnim mereu – suferinţa, contemplarea,
pare să aibă sens, unde iubirea străluceşte prin configurările. Tot timpul ceea ce este lipsit de
absenţă într-o manieră care aproape ne sens devine din nou semnificativ. Există la
îngheaţă. Introducerea, celebră, unde Camus un fel de patos al absurdului care nu-i
personajul principal nu ştie când a murit mama abandonează niciodată pe cititorii săi. El a scris
sa şi nici nu-i pasă, este o absurditate în
mai multe feluri. Este remarcabil faptul că,
deşi Camus şi-a iubit mama atât de mult,
creează un personaj diametral opus lui.
Camus face parte dintre puţinii scriitori
care sunt stare să provoace într-un mod
productiv. Cel puţin cu romanul
“Străinul”. Unii au perceput şi percep
personajul principal ca deranjat emoţional
sau ca un exemplu care trebuie respins.
Dar aceştia fac greşeala să citească
“Străinul” ca un roman psihologic, şi nu
unul filozofic.
În timpul liceului, pe la 17 ani,
consideram personajul principal
Meursault un erou. Acest lucru poate şoca
pe unul sau altul chiar şi acum. Dar eu
aveam un punct de vedere clar; am înţeles
că Meursault a provocat o întreagă
comunitate prin refuzul său de a juca
jocul. Iar Camus a provocat şi provoacă în
continuare cititorul prin romanul său, prin
opera sa. relativ puţin şi ne putem întreba ce ar fi putut
“Ciuma”, în care este vorba chiar despre o să mai scrie dacă ar fi trăit mai mult… Dar
epidemie de ciumă în Oran, este cea mai despre asta se pot face doar speculaţii. Sunt
“existenţială” lucrare a lui Camus, o descriere convinsă că Albert Camus este încă în viaţă, şi
impresionantă dar şi crudă în acelaşi timp, în va fi şi peste încă o sută de ani, fără îndoială.
umbra ororilor, unde dragostea oamenilor şi Băieţelul în costum de marinar este încă în
loialitatea unuia faţă de celălalt sunt diluate în viaţă, el, cel care a iubit soarele fierbinte al
valea umbrelor morţii. Dar există, de Algeriei, marea şi natura şi care, în ciuda
asemenea, şi pete luminoase în întuneric: sărăciei, a ajuns în saloanele luxoase ale
licăriri de prietenie şi apropiere, de solidaritate Parisului.
şi sacrificiu. Aici, ca de atâtea ori, Camus este Camus ar trebui să fie acum mai actual decât
preocupat de suferinţa umană. Cum omul care oricând deoarece problemele abordate de el
suferă va crea sens şi coerenţă într-o existenţă sunt încă şi mai evidente în zilele noastre. De
absurdă? ce literatura contemporană se ia atât de rar la
Camus nu dă nici un răspuns, dar portretele trântă cu marile întrebări ale vieţii? Ar putea fi
celor două personaje principale sunt pline de faptul că scriitorii au devenit mai laşi?
bunătate. Împreună putem crea ceva similar
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Poezia nu are frontiere


Luca Cipolla (Italia)

Omul a înviat
Şi l-am expus pe Kahlil ca un drapel
fiindcă înțelepciunea naște înțelepciune
și ea lunecă din cer,
picătură tulburată a cascadei
aruncată în clipele fericite,
şi apoi s-o simt în păr
cu capul plecat
în acelea triste - Sufi
Noe şi arca lui, Cerul n-are pereţi
salvat din revărsare.. şi eu simt securea lunii
Vârsta te sapă pe față în valva
ca o lepră, care transmite vraja;
ce evenimente te lapidează acum, călugărul vorbește maghiara
redus la tărâța de moară şi este grec profilul lui,
şi nu e deja Timpul Visului, acum mă aștepți,
leagănul sufletului? trotuarul are gust de sare,
Culesei lemne de cedru eşti pe un fir mistic,
şi aura care mă învelește țară uitată
pe un covor de spini unde deschiseră ușile
al văii umbroase, dar şi eu respirai
un recitant, tămâia
esență care este, trup, unei nopți luminate
efect în lanţ de dans.
al infinitei specii. Fiecare creatură recitantă..
desprindere...

Alexandru Vakulovski (Moldova)


Născut la 9 aprilie 1978 în Antonești/Suvorov în URSS, astăzi Ștefan Vodă în Republica
Moldova, este un blogger, eseist, critic literar, poet,
publicist, prozator și traducător român de origine
basarabeană. Este considerat unul dintre cei mai
promițători și mai „controversați" scriitori ai
„generației tinere". S-a remarcat prin scriitura dură,
cu limbaj licențios și prin faptul că interdicția de
ședere în România pe care a primit-o în 2009 a
stârnit solidaritatea unui număr impresionant de
personalități culturale care i-au susținut cauza,
determinând autoritățile să urgenteze procedurile
de acordare a cetățeniei române. Controverse a
stârnit și informația că Mircea Cărtărescu s-ar fi
opus ca scriitorului Alexandru Vakulovski să-i fie acordată o bursă de studii în Germania.

Patrie amputată maşină de-a creşte


copii nefericiţi de a
în oraşul ăsta toţi sunt mânca şi a nu borî
nefericiţi pe pământurile astea (sorry, vomita) niciodată
e o linişte înainte de plec acolo iubită
explozie da iubită plec patria mea e acolo unde
plec pe pământurile sunt eu
patriei mele dragoste dragoste dragoste
acolo toţi îşi trăiesc bucuria tu m-ai făcut fericit
de a nu cunoaşte m-ai făcut să uit totul
bucuria de a pierde asta n-am să ţi-o uit
de-a nu fi călcat de-o niciodată
plec.
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
Moni Stănilă (Moldova)
Peste Prut, ne atingem palmele prin sticlă,
conştienţi că încleştarea asta nu e îmbrăţişare
Daniel Marian
Dacă e doar durere o eventualitate a propriei fiinţe: „astăzi am să
şi lacrimi, nu e bine dansez cu tine în piaţa unirii/ o să strivim
pentru noi, nici terasele/ şi o să umplem lumea de copii/ într-o
pentru Basarabia, nici singură noapte// o să nasc prin fiecare por al
pentru România pielii/ copiii care mâine vor refuza intrarea în
ciuntită. Cu o frondă europa/ şi vor fraterniza cu ruşii// o să fiu o
legată cu fundă de femeie împlinită/ când fiii mei îmi vor rosti
ironie subtilă, deli- numele în limba/ lui Stavroghin/ când tu
cată, nu zic că vlăguit nu vei mai fi decât imaginea/ mamei lor
reîntregim Ţara, dar putem părea mai străină şi moartă” (şi nu o să-ţi vină să crezi că).
puternici şi, deloc de neglijat, mai înţelepţi Iar imaginea unei Rusii cam aşa cum e,
decât am fost în ultimii vreo şaptezeci de ani. extrapolată doar prin pura comparaţie intuită
Iar poezia e acel spaţiu frumos alcătuit din ca nivel al percepţiei intrinseci, îşi găseşte locul
gânduri treierate, strecurate prin cuvinte; şi de fix: „undeva în moscova nişte fetiţe cu
unde excludem graniţele de orice fel ! cordeluţă/ pe scenă/ entuziasmul lor mă
E un Putin la Răsărit de românitate; iar cum- zdruncină/ … /îmi strâng tâmplele cu
necum răsărit poetic printre ciudăţeniile genunchii/ simt în strânsoarea lor/ un obiect
Historiei, un „RAS/putin”; un fel de Rasputin străin.// acum mi se pare că sunt în unirii/ lângă
mai puţin groaznic decât Ivan cel Groaznic, dar ecranul uriaş/ instalat pentru spectacol” (roşu).
la fel de Ivan. De fapt, e substratul ales de Moni Toată, dar toată vraja podului de flori se
Stănilă pentru o ecuaţie poetică plăcută şi ofileşte o dată şi bine, atunci când „ne atingem
deopotrivă îndrăzneaţă, pe alocuri palmele prin sticlă/ o spargem/ ne urcăm pe
intimidantă. După cum se poate vedea: „RAS/ case/ şi de acolo sărutul se transformă/ în altă
putin scurmă prin bucătărie/ după cafea şi fereastră/ … / încleştarea asta nu e îmbrăţişare/
ţigări// – alteori se loveşte cu fruntea de ziduri e un gest sinucigaş calm calculat/ de parcă/ ne-
şi râde –// se admiră în oglindă şi se felicită/ ar toarce cu nepăsare/ o mâţă neagră şi oarbă în
negreşit/ … / apoi rasputin/ iese din bloc cu mai poală”.
multe sticle/ de plastic sub braţ/ şi se îndreaptă Ajungem undeva, foarte probabil într-o
spre autobuz// – alteori se loveşte cu fruntea de fibră a esenţei pe care o percepem fie şi doar
maşini şi râde –// ia autobusul/ oamenii se dau pentru că o aşteptăm; sensibilitatea poetei
la o parte// – alteori// rasputinul/ ieşit din Moni Stănilă se decantează clar vizibil şi
dulapul meu/ îmbrăcat cu hainele mele/ aranjat nedisimulat: „viaţa mea e un tren în viteză/
cu ochii mei// se loveşte cu fruntea de inima lor care îţi traversează cu ură antebraţul/ mă aduni
şi plânge –” (alteori RAS putin ). Avem deci, în căuşul palmei şi-mi spui gândăcel// dar
rasputinul suficient de caraghios înspre soarele casei mele e cu dinţi/ te prinde de
imbecilizare, astfel că odată făcut sperietoare palmă înainte să moară/ înainte să-ţi intre în
de cârpă, putem merge mai departe… piele cu secera în mână/ … / un soare cu dinţi
… Nu fără unda de tristeţe inerentă, pentru mi-am construit lângă casă…” (de două ori mai
că oameni fiind avem aşa ceva uneori chiar pe în spate ). E sensibilitatea care ţine atât de
post de pilon existenţial; dar e cazul unei suflul personal, cât şi de habitatul personal pe
tristeţi filtrate prin prisma poetei care întâi de care îl numim Ţară. De dincolo şi de dincoace
toate e femeie, neîmpăcată la gândul rusificării de Prut.
/ rusofonizării pe care din jur o transcede într-
genealogie subiectivă I
în cimitirul în care ne odihneam după ce rătăcisem animalele din curte simt mirosul
drumul
spre zolt îl îngroapă acum pe tata mitru cu toţi
cîinii nici un bou
care nu încetează să mîrîie care să lovească din coarne ca acum 27 de ani
baloşeştiul îngropat în praf iar el se culcă lîngă taica
şi oameni morocănoşi care spun a murit ‘ţăranu’ şi baloşeştiul rămîne casa goală în care tatăl
a băut prea mult – era om rau / dar să nu spunem meu
asta / nu se face a încercat să înţeleagă de ce se despart părinţii
apoi preotul din tomeşti-sat care încearcă să spună de ce tac-su nu-l poate suferi
cîteva cuvinte dar nu prea l-a cunoscut sunt trei luceferi îi spunea taica
şi vorbeşte de înviere dar el continua să privească în praful în care
taică-meu serios – fără să înţeleagă dispărea
nici acum de ce am făcut teologia fără să ştie că el a scăpat din grădina cu fraţi
vin toţi înapoia lui tata mitru fără să se mai certe ascunşi lîngă părul bătrîn el
cu el a cunoscut-o pe mama
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

LUMINA IUBIRII ALBANEZO – ROMÂNE


Ca o lumină de prânz pornită după
Femei împodobite în mătăsuri şi aer,
Înainte de toate / Şedeam între cărţi
Baki Ymeri: „Poeme pufoase”

O lume palpabilă, care nu e nici al dragostei / Te chemasem în această cetate /


paradisiacă, nici înfricoşătoare; care răsare şi de foşnete şi cu greu / Îmi venea să cred / Că
tresaltă după ce dinainte dăltuită e de Baki trupul tău înflorea / Lângă mine (…).” ( „De la
Ymeri, într-un „Atelier de boier”: „Lumea prima vedere” ).
răsare din haos, / Umbrele prind să se joace cu O „Sensibilitate” proprie îl poartă pe Baki
noi (…)”. Sunt aduse întrebările, pentru a li se Ymeri din preajma prea-măritei iubiri, în
da răspunsuri din „rumeguşurile amintirilor / veşnicia neînţelesurilor ajungeri: „Am venit /
( care ) Străluceşte ca-n filme”. Iar însăşi Ca o lumină de prânz / În preajma ta / erai atât
întrebărilor li se caută o justificare, dacă ele de însetată / De dragoste / … / de unde ai prins
sunt un moft al poetului, sau chiar trebuie atâta rece putere De a mă preface / În piatra
aşezate drept în mijlocul existenţei: „Cine este arsă de lună”. Iar drumul acesta chiar merită
acest înger / Ce stă aşteptând la fereastră / Şi trăit, şi dacă are doar incertă împlinire, poate
la urma urmelor / De unde oare / Întrebarea fi vorba chiar de tărâmul de nicăieri,
aceasta / Peste stolul răspunsurilor tăcute niciodată, pentru că: „O comoară se-ascunde /
(…)”. („Fructul oprit” ). La capătul lumii. / De mii de ani / Stă acolo şi-
Cât despre amintiri, ele sunt fie cuiburi aşteaptă / S-o lovească / Un fulger /
pentru visuri, şi atunci le mai putem privi şi ca Nemuritor.” („La capătul lumii”)
pe cozile cometelor-dorinţe: „(…) Du-mă de Poetul nu uită să ne spună că a fost
poţi prin livezi / Pe care în ochii mei tu le vezi aproape, de fapt, de ambele ipostaze ale
/ Şi-acolo pe-o pală de fân / Eu voi fi un tânăr acestui capăt al lumii, fără a le atinge totuşi,
bătrân.” („Nemurire” ); fie sunt îndelungi mă gândesc, pe niciunul dintre ele: „Un trifoi
amăgiri, care transfigurează natural şi direct cu patru foi / Şi-o trăsură cu trei cai, /
în fiorul poetic: „(…) Îţi văd doar absenţa. / Cârciuma, şi-n ea doar noi / Călărind din Iad
Numele tău spulberat ca un colb / Se întoarce spre Rai / Mic Paris / De noi ucis / Fără verde-
spre buzele mele. / Spun: Te iubesc ! / Şi aud de-Paris.” („Micul Paris”).
numai prafuri / Cum se aşează pe sunete. Astfel, îl regăsim pe Baki Ymeri ori de câte
(…).” („Femei împodobite în mătăsuri şi aer”). ori atingem ţinutul cel pentru care îţi trebuie
Iubirea e-n centrul acestei lumi, ca un îndrăzneală şi multă răbdare de a fi: „(…) În
grăunte vrăjit care toarce pe muchia dintre temniţa păcatului tău / se stinge orice
sclipirea imaginaţiei şi desăvârşirea realităţii, divinitate / Viaţa rămâne tristă şi lungă (…).”
nehotărându-se dacă sublimul pur şi simplu ( „Păcatul” )
sau starea de fapt a întâmplării îi sunt rostul
adevărat: „Înainte de toate / Şedeam între cărţi Daniel Marian
/ Într-un punct prin excelenţă / Al aşteptării şi-

POEME PUFOASE
Cântec popular Pastel Frică
La cincisprezece ani
Prin Rai alergând, Scoica sânilor tăi Furi primele mere -
Coborând, Era sfântă ca luna În sâni le ascunzi.
Pe asternutul de vânt, Culoarea lor albă Bagă vecinii de seamă.
Sânii tăi tremurau. Era precum spuma La şaptesprezece ani
Undele lor mã loveau, La marginea mării. Văd şi eu
Mã trânteau la pãmânt. Că ţii ascunsă în sân
Privirea vecinilor.
La optesprezece ani
Mergi la piaţă :
Nu vinzi acolo nimic,
Dar te întorci bogată
acasă.
Bogăţia ta aspră
Ne umple de frică.

Baki Ymeri
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

„Almanahul scriitorilor de la noi”


LIVIU REBREANU
Născut în 27 Noemvre 1885 în Târlişua (comit. Solnoc-Dobâca).
A studiat în Năsăud, Bistriţa, Oedenburg, Budapesta şi Viena,
Lucrări:
1. „Cavalerii", după Mikszath. (Biblioteca „Lumina", Bucureşti,
1911).
2. „Tinereţa", dramă în 3 acte de Max Halbe (traducere, Teatrul
Naţional).
3. „Sorocul", dramă într'un act de Carmen Sylva, (trad., Teatrul
Naţional).
Sub presă: „Frământări", nuvele. A colaborat la „Luceafărul" din
Sibiiu, „Revista politică şi literară" din Blaj, „Convorbiri Critice" şi
„Falanga" (fost secretar de redacţie la amândouă), „Ordinea", „Viaţa
Românească"; îngrijeşte revista de teatru „Scena".

Proștii
— Aşa, aşa, grăbiţi-vă, să nu vi se întâmple
ceva...
Dumnezeu să v-ajute!...
Dar Nicolae n-o mai auzi. Ieşise repede din
ogradă şi o apucase cu paşi voiniceşti pe uliţa
ce se întindea ca un brâu albineţ printre casele
pitite în noaptea de păcură. În urma lui,
feciorul tăndălea, ca un mânz trudit, ciulind
urechile şi uitându-se, când în dreapta, când
în stânga, parcă i-ar fi fost frică să nu se
năpustească cineva asupra lor.
În colţul ulicioarei ce ducea la gară,
felinarul funinginit împrăştia o lumină
gălbuie, mucezită. Urmele pervazurilor se
tolăneau răşchirate ca degetele unei mâini
uriaşe şi se pierdeau îndată în beznă.
— Taci, că-i bine! răsuflă Nicolae, oprindu-
se oleacă sub felinar.
— Oare n-o fi trecut? bâlbâi feciorul, ca să
Când să iasă Nicolae Tabără din casă, se zică şi el ceva.
poticni în prag şi cât p-aci să se prăvale cu — Da de unde! Doar l-am fi auzit şuierând,
desagii de-a umăr, cum era. făcu bătrânul cu mândrie, urnindu-se iar
— Bagă de seamă, bărbate, îi zise nevastă- înainte.
sa cu glasul răguşit de spaimă, bagă de seamă Gara era pustie toacă. Numai într-un ochi
să nu păţeşti ceva, că asta nu înseamnă bine! de fereastră clipocea flacăra bolnavă a unei
— Ia taci mulcom, măi drace, nu-mi tot cobi lămpi de veghere. Cele trei perechi de şine
a rău, mormăi ţăranul necăjit, bojdicăind până licăreau, ca nişte dungi de argint, sub pâlpâirea
în mijlocul ogrăzii. Da ce să păţesc? urmă apoi luminii chircite.
mai răspicat. Numai voi s-aveţi grijă să nu-mi — Bine că ne vedem aici, blogodori Nicolae
ticluiţi vreo poznă până ce ne întoarcem noi... Tabără, scârjâind prundişul peronului cu paşii
Să fii cu ochii în patru la pologul cela din săi apăsaţi. De-acu poate veni când i-o plăcea,
livadă, să nu-l laşi să vi-l mănânce toţi câinii!... că nu mi-e frică...
Mai boscorodi el vreo trei vorbe, apoi îşi Dibuiră amândoi prin întuneric, căutând
scoase pălăria de paie zdrenţuită, îşi făcu vreun locşor unde să se adăpostească până va
cruce, închinându-se ca la mătanie, şi rosti sosi trenul. Feciorul, mai îndrăzneţ, se apropie
domol: de uşa sălii de aşteptare şi puse încetinel mâna
— Doamne-ajută!... pe clanţă. Era încuiată. Zări în stânga uşii o
Pe urmă îşi îndesă pălăria în cap, tuşi de bancă, o pipăi cu băgare de seamă, parcă s-ar fi
două ori, scuipă ascuţit şi se întoarse spre gândit să se aşeze sau nu, stătu o clipă la
feciorul său, care aştepta somnoros deoparte: îndoială şi în sfârşit se lăsă alături pe lespedea
— Hai, băiete, să pornim, să nu întârziem!... de piatră dinaintea pragului. Bătrânul îşi
Femeia, luminându-le din prag cu felinarul, alunecă sarcina pe bancă şi se cocoloşi şi el
adăugă şi ea, cu mintea ei cea proastă: lângă fecior.
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
— Pesemne-i cam devremior, se scânci
feciorul într-un târziu cu glas potolit.
— Pesemne... Om aştepta, ce să facem?
răspunse Nicolae obosit.
Şi de-acum amuţiră amândoi. Priveau duşi
încoace-încolo, se aşezau mai bine pe lespede
şi gemeau înăbuşit, în răstimpuri, parc-ar fi
fost strânşi în curele.
Cerul se mai răzbunase. Pete vinete-şterse,
presărate rar cu stele, se deschideau prin
volbura neagră de nouri. Şi întunericul începu
a se limpezi. De jur împrejur linii spălăcite,
nehotărâte, tremurau în beznă. Coamele
dealurilor din faţă, ca un tăiuş de fierăstrău
uriaş şi hodorogit, se desenau din ce în ce mai
lămurit pe pânzişul cenuşiu al văzduhului, iar
deasupra lor coroanele plopilor bătrâni de pe
ţărmul Someşului se ridicau negre, ca nişte
mâini ameninţătoare. Gâlgâitul trudit al apei
rătăcea prin aer ca tânguirile neînţelese ale
unor oameni prăpădiţi de nevoi.
Flăcăul se cotoşmăni mai bine pe lespede,
îşi aduse genunchii până la nas şi,
cuprinzându-i cu amândouă braţele, bâigui
scurt şi mustrător:
— Nu mai vine...
— Nu, tuşi Nicolae, scotocind în chimir
după lulea. Aprinse şi începu a pâcăi alene,
nepăsător, scuipând des şi ţâşnitor printre
dinţi.
Gara cu magaziile ei sure prinse a se
dezbrăca de întuneric. Un vânt aspru, tomnatic
vâjâia prin porumbiştea dimprejur, scutura
stăruitor olanele coperişurilor. Iar peste linie,
ascunsă sub sălciile zăvoiului, hruba de nuiele
a hamalului răsări şi ea, trezită din somn, cu
ochiul ei roşu, plâns şi ars de sărăcie.
Dinspre târg, deodată, se desluşi zgomotul Şi iar mocniră, acuma tustrei, oftând şi
unor paşi târâţi, greoi, însoţiţi de gemete gemând în răstimpuri, cum fac ţăranii când nu
înfundate. Feciorul ridică fruntea şi trase cu mai ştiu ce să vorbească. După o bucată de
urechea. vreme, un felinar verde ieşi din cocioaba
— Vine cineva... zise înăbuşit. hamalului. Lumina gâtuită se bălăbănea
Portiţa zăplazului scârţâi prelung şi o babă necurmat, dispărea şi iar se vedea.
gârbovită ca un gânj, cu faţa zbârcită ca o hribă — Aha, tresări flăcăul, de-acu îndată
uscată, se apropie de drumeţi. soseşte.
— Oare n-am întârziat, oameni buni? Felinarul se mări din ce în ce şi pe urmă se
întrebă dânsa îngrijorată. desluşi şi chipul negru, bărbos, al hamalului.
— Nu, lele, nu, murmură Nicolae cu pipa — Să dea Dumnezeu bună dimineaţa, făcu
între măsele. Da până unde? adăugă apoi cu Nicolae trăgănat şi smerit, sculându-se şi
jumătate gură, în vreme ce baba se ghemui pe dându-se la o parte.
bancă, gâfâind ca un dobitoc trudit. — Noroc, bombăni scurt hamalul.
— Până la Beclean, răspunse ea piţigăiat, — Oare vine degrabă, domnule? întrebă şi
ştergându-şi obrajii cu mânecile cămăşii. baba, apropiindu-se un pas spre hamalul care
Numai până la Beclean... A, vai de sufletul înjura, necăjindu-se să potrivească cheia în
meu, ce-am alergat!... Mă temeam să nu broasca uşii.
întârziu, Doamne fereşte, de năprasnicul ăsta — Ce-mi tot dârlâieşti aici, babo? Ce-mi toci
de tren, că mi s-a părut că-l aud şuierând când capul şi dumneata? Nu cumva ţi-ai ţinea gura?
eram pe la biserică. Uuf! Toată-s un lac de se răţoi deodată hamalul, semeţ în sufletul său
apă... Şi dumneavoastră-l aşteptaţi? rânced că poate certa şi el pe cineva care-i mai
— Îl aşteptăm şi văd că nu mai vine... slab decât dânsul...
— Vă duceţi departe? Apoi, încetul cu încetul, gara se dezmorţi.
— Ba nu... Până la Salva... Prin săli, pe peron, luminile lămpilor începură
— Apoi ce să faci? Cată să ne sfărmăm şi să a răspândi raze palide, cârcălite, care tremurau
ne izbim, dacă vrem să trăim în pârdalnica asta şi se îngrămădeau pe feţele încreţite ale celor
de lume... Aşa... Ce să facem? ce aşteptau. Pe ulicioară, se auzeau tot mai des
leopăiturile paşilor grăbiţi. Când şi când,
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
uruitul roţilor unei trăsuri înjunghia văzduhul, Îl înşfăcă pe Nicolae scurt de guler şi-l
se iuţea apropiindu-se şi se tăia scurt; urma bruftui îndărăt, apoi, întorcându-se către un
gâfâitul cailor trudiţi, vorbele repezi, aruncate domn îmbrăcat bine, se ploconi zâmbind:
din vârful limbii, ale celor ce soseau...
Acuma sala de aşteptare gemea de lume.
|ăranii, cu feţele supte, cu umerii obrajilor
ieşiţi în afară, cu barba şi mustăţile zbârcite, se
îmbulzeau de-a valma printre muncitorii
spâni, cu obrajii ca cenuşa, îmbrăcaţi în straie
nemţeşti murdare şi ferfeniţite.
Apoi deodată, dintr-o odaie vecină, şeful
gării ieşi somnoros, bosumflat, învăluit într-o
manta groasă, şi intră în birou trântind uşa. Se
certase cu nevastă-sa, fiindcă îl sculase mai
devreme cu cinci minute, şi acuma era furios
pe toată lumea. Printre oamenii din sală se
răspândiră ca fulgerul şoaptele: “Biletele! Vine
ăl ce dă bilete!... Haideţi la bilete!” Şeful însă se
plimba plictisit, încoace şi încolo, cu ochii
jumătate închişi, pe urmă se opri, se întinse de
câteva ori de-i pocniră oasele, îşi aruncă
privirea spre ceasornicul din perete şi se repezi
pe peron, unde prinse a trece în revistă pe
pasagerii care tropăiau din picioare, zgribuliţi
şi rebegiţi de frig.
În sfârşit geamul ghişeului se deschise şi pe
marmora soioasă începură a zângăni banii
azvârliţi în pripă. Nicolae Tabără cu feciorul
său se umeriră şi dânşii de zor spre rampă,
strângând în pumnii încleştaţi paralele
umezite de sudoare. Dar un vardist coşcogea
se răpşti la el, aţinându-le calea:
— Unde vă burduşiţi, he? Nu puteţi aştepta
până vă vine rândul?... Ei, drăcia dracului!...
— Poftiţi, domnule, poftiţi
înainte!...
...Din depărtare un şuier
prelung şi răguşit spintecă aerul.
— Vine, vine! fierbea lumea
neliniştită, îmbâcsindu-se în
ruptul capului spre ghişeu.
— Fă-ţi bunătate, domnule, şi
ne dă două până la Salva, că ne
lasă aici maşina! stărui Nicolae
Tabără din dosul rampei,
întinzând mâna cu gologanii
peste capetele oamenilor.
— Gura, prostule! îl împunse
şeful, morocănos, aruncându-i o
privire cruntă şi dispreţuitoare,
apoi închise repede ferestruica.
|ăranii se holbară uluiţi unul la
altul.
— Cre' că nu ne dă? se auziră
printre dânşii câteva voci pline de
spaimă, în vreme ce o buduhaiţă
de femeie limbută striga în gura
mare:
— O, bată-l scârba să-l bată, că
mânios l-a mai făcut Dumnezeu!
Şeful, însă, se duse numai la
aparatul telegrafic, unde bocăni
de două ori, pe urmă iar se
întoarse la geam.
Şi trenul se apropia mâncând
pământul. Scârţâitul sfâşietor al
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
roţilor, pufăitul obosit al locomotivei se topeau văd, izbucni şeful strâmbând din nas, apoi
într-un răzbubuit surd, aspru, care creştea trânti geamul şi scuipă cu greaţă.
mereu. Apoi repede intră în gară şi se opri Nicolae Tabără stătu o clipă nemişcat,
brusc. Conductorul sări jos cel dintâi şi urlă clătină încetinel din cap, întrebător şi
hodorogit: nedumerit, pe urmă ieşi sprinten, urmat de
— Năsăud... o minutăăă! fecior şi de babă. Când ajunseră pe peron,
Câţiva călători coborâră grăbiţi, luptându- auziră glasul ascuţit al conductorului:
se să străbată printre cei de pe peron, care — Gataaa!
năvăliră furtunatic asupra vagoanelor. Se repeziră tustrei înainte, spre locomotivă,
— Unde mergeţi, proştilor? răcni apoi la mijlocul drumului îşi luară seama şi se
conductorul către ţăranii care alergau zăpăciţi întoarseră.
în sus şi în jos, neştiind unde să se urce. Nu — Urcă-te, mă, urcă-te, bătu-te-ar
acolo, mă! Mai la vale, prostule, mai la vale-s Dumnezeu să te bată, prostule! zbârnăi prin
vagoanele pentru boi! aer vocea aspră a conductorului.
Conductorul striga şi zâmbea mulţumit în Nicolae se avântă pe scările unui vagon în
sine că a spus o glumă minunată. Când şi când, ale cărui ferestre zărise capete de ţărani. Se
arunca priviri pline de înţeles unui domn căţără de clanţă şi o smuci cu putere, dar uşa
bondoc, care se uita la dânsul şi-l asculta cu un nu îngădui. Şi trenul şuieră prelung şi începu
surâs de admiraţie pe buze... a bubui şi a fosăi.
La ghişeu lumea se rărise de-a binelea. Abia — Urcaţi-vă, mă, urcaţi-vă! fulgeră din nou
vreo câţiva ţărani bătrâni şi slăbănogi mai conductorul, bâţâind din mâini şi din picioare.
forfoteau şi se înghesuiau, parc-ar fi stat pe Bătrânul se dădu repede jos şi se azvârli la
jăratic. Nicolae cu feciorul şi cu baba, care altă uşă, în vreme ce trenul începu a înainta
acum se ţinea de dânşii ca scaiul de oaie, vuind, iar baba se bocea amarnic, frângându-şi
alergând neîncetat de la un capăt al rampei la mâinile. În clipa aceea însă conductorul se
cellalt, priveau rugători în răstimpuri la năpusti ca un viespe asupra lui Tabără, îl
vardistul care le răspundea printr-o încruntare înhăţă de după cap, îi trânti un pumn în ceafă
din sprâncene şi la şeful care ţăcănea biletele şi-l îmbrânci pe scări la vale... Feciorul cu baba
şi-i măsura cu suliţe de dispreţ când din stăteau deoparte ca doi pociumbi şi se uitau cu
întâmplare îi cădeau înaintea ochilor. În cele ochii sticloşi de spaimă.
din urmă însă ajunseră şi ei la ferestruică. — Să vă sculaţi mai devreme, putregaiule,
— Două până la Salva, zise Nicolae pleoştit, şi să nu mocoşiţi, fire-aţi ai dracului să fiţi,
numărând gologanii unsuroşi pe tabla albă de răcni conductorul, dispărând într-un vagon.
marmoră. Nicolae Tabără se prăvăli grămadă cu
— Altă dată să te înveţi minte, mojicule, îi obrazul în prundiş şi sângele îl prididi pe gură
sâsâi şeful aruncându-i biletele. şi pe nas. Şi aşa rămase un dram de vreme,
— Iartă, domnule, iartă-ne şi nu ne neclintit ca un mort. Creierii îi vuiau, iar
năpăstui, bâlbâi bătrânul umilit. Că noi sufletul îi sângera şi-l durea mai straşnic ca
suntem proşti, păcatele noastre... Pesemne, aşa rănile feţei. Apoi se ridică încetinel,
ne-a lăsat Dumnezeu, proşti şi necăjiţi şi clătinându-se pe picioare, îşi şterse sângele cu
nepricepuţi, păcatele noastre... Da’ poala cămăşii şi aruncă o privire mută în urma
dumneavoastră trebuie să fiţi mai iertători, că trenului, care se pierdea în ceaţa zorilor. Un val
sunteţi oameni învăţaţi şi... amar de vorbe îi răsări în suflet, dar buzele lui
— Hai, pleacă d-aici, să nu te mai aud crâmpoţite de-abia putură rosti oftând:
flecărind! Mi-e scârbă şi-mi vine rău când vă — Nu v-ajute Dumnezeu sfântul!
Printre nourii bolbocaţi în
văzduh, la răsărit, o trâmbă de
lumină cireşie se zvârcolea şi se
înteţea. Tabără îşi avântă povara în
spinare şi porni încet înainte pe o
cărare spinoasă, cu capul plecat, cu
inima urnită, iar feciorul şi baba,
tăcuţi şi îngânduraţi, îl urmară
pârjol. Din noianul negru de nouri,
însă, soarele scăldat în sânge îşi
înălţa biruitor capul şi împroşca în
feţele drumeţilor o beteală de raze
purpurii…

Ilustrații din
Galeria pictorului Mircea Zdrenghea
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Politica zilei
[Sindicaliştii şi intelectualii]
Nae Ionescu
întrucât sunt gânditori sociali, intelectualii nu
sunt de sine stătători şi nici nu pot constitui o
grupă aparte, cu idealuri şi cu revendicări
proprii. Între intelectuali asemănările sunt
formale. Toţi exercită acelaşi meşteşug, al
gândirii. Dar pe câtă vreme în celelalte
meserii rezultatele obţinute sunt identice – tot
ghete, sau tot scaune, sau tot haine –, la
intelectuali, deşi rezultatul este tot ideea,
această idee are particularitatea că nu este în
conţinutul ei pretutindeni identică. Una va fi,
în adevăr, semnificaţia şi valoarea unei idei,
alta semnificaţia şi valoarea alteia. Şi tocmai
divergenţa drumurilor pe care le urmează
ideile în înfăptuirea lor este pricina pentru
care intelectualii nu pot avea revendicări
comune şi nu pot constitui o clasă de sine
stătătoare. Căci, să nu se uite, ideea nu se
poate analoga cu un fabricat gata. Ea nu e în
adevăr gata decât atunci când s-a realizat, cu
[…] Pentru pregătirea noii ordini sociale, alte cuvinte, când, recunoscându-i-se
sindicalismul preconizează şi realizează calitatea de « ideal », s-a trecut la înfăptuirea
organizarea sindicatelor. Sindicatele sunt ei. Iată de ce intelectualul nu e de sine
asociaţiuni profesionale, constituite pe stătător, ci va trăi întotdeauna în funcţie de
principiul muncii (în sindicate nu intră decât acel grup social care va fi mai în măsură să ia
lucrătorii) şi diferenţiate după criteriul asupra lui şi să ducă la bun sfârşit realizarea
meşteşugului pe care fiecare îl exercită. planurilor de reformă sau a idealului de viaţă
Idealul ar fi ca toţi lucrătorii unei anumite al intelectualului respectiv. Aceasta însă ar
meserii să intre în sindicatul respectiv. îndreptăţi numai în foarte mică măsură lipsa
În faţa imposibilităţii de a realiza acest de interes a sindicalismului pentru
deziderat, sindicalismul ţine să-şi afirme un intelectuali. Teama sau mai degrabă
punct de vedere caracteristic şi închizând – neîncrederea faţă de intelectuali are pentru
după cum vom vedea mai târziu – însemnate sindicalişti şi alte rădăcini. Principiul
consecinţe. Şi anume : faptul că un sindicat
nu poate cuprinde în practică totalitatea
muncitorilor respectivi nu primejduieşte
puterea ofensivă a sindicatului ; căci
hotărâtor nu este numărul, ci calitatea
membrilor lui. Aşa că, de unde până acum
democraţia, care se sprijinea pe principiul
majoritar, urmărea cu toată stăruinţa
câştigarea unui cât mai mare număr de
aderenţi, sindicalismul afirmă dintr-o dată că
nu are neapărată nevoie de mulţime ; că
mulţimea este, fără îndoială, un element care
nu poate fi dispreţuit ; dar că – la urma
urmelor – o mişcare, mai ales la începutul ei,
se poate lipsi de număr ; absolut
indispensabilă îi e însă calitatea. Să
accentuăm însă că această calitate a
lucrătorului nu este acelaşi lucru cu cultura
intelectuală şi, mai ales, nu este identică cu
aşa-numita intelectualitate. Căci, departe de
a-i căuta cu orice preţ, sindicalismul mai
degrabă evită pe intelectuali. Şi aceasta
pentru mai multe motive. Între altele, pentru
că s-a dovedit că, acolo unde apare,
intelectualul joacă un rol oarecum de parazit.
O spune sindicalismul. Dar, trebuie să o
recunoaştem, nu tocmai pe nedrept. Într-atât Mișu Popp, Tatăl pictorului citind
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
fundamental şi marea mândrie a sau superioare, pentru că singurul criteriu de
sindicalismului e că el este o mişcare naturală. valorificare este necesitatea acelor meserii
Tot ce se întâmpla în şi prin sindicalism e în pentru bunăstarea organismului social. Din
ordinea lucrurilor să se întâmple. Teoria acest punct de vedere, existenţa tuturor
sindicalismului nu este o construcţie meseriilor e egal necesară, atât cât
dialectică, ci doar sistematizarea convenabilă corespunde unei funcţiuni sociale normale.
a unor concluzii pe care le impune situaţia de Acesta e aşa-numitul principiu al
fapt. Într-o asemenea situaţie, intelectualul convertibilităţii profesiunilor. Calitatea nu
nu poate fi dorit. El se lasă prea mult furat de intervine decât în aprecierea felului în care o
propriile lui idei şi e prea lesne înclinat a profesiune este exercitată ; ea priveşte
confunda construcţiile sale cu realitatea. randamentul şi calitatea rezultatelor muncii.
Unde intervine deci un intelectual se iveşte şi Diferenţierea calitativă se face deci înăuntrul
primejdia unei intervenţii în mersul normal al sindicalismului nu pe meserii, pe clase sau pe
lucrurilor, care fără îndoială poate promova, orice grup în genere, ci pe persoane. Cu aceste
dar poate şi falsifica evoluţia firească a persoane calitativ diferenţiate contează
societăţii. Acesta e deci un al doilea motiv de sindicalismul. Dacă intelectualii renunţă la
neîncredere. Şi mai e unul, poate cel mai prezumţia lor de meserie superioară, dacă
însemnat. Meseria de intelectual este foarte admit principiul convertibilităţii şi se supun
deosebită de celelalte ; îndeletnicirea zilnică unei selecţiuni individuale, conlucrarea cu ei
cu ideile este o muncă ceva mai rafinată, un e asigurată. Dacă nu, sindicalismul se poate
meşteşug mai subţire, care foarte uşor naşte lipsi de ei.
prezumţia unei deosebiri de calitate şi a unei Aceasta poate să fie numai o pretenţie a
ierarhizări a meseriilor în favoarea sindicaliştilor, dar poate să fie şi mai mult
intelectualilor. Aceştia sunt înclinaţi a se decât o simplă pretenţie. Căci să nu uităm :
socoti întotdeauna de o altă esenţă cu ceilalţi sindicalismul a trăit, de fapt, pînă astăzi mai
muncitori, prin preocupările lor şi prin mult fără intelectuali. Era, de altfel, şi firesc :
factura lor sufletească. Acolo unde se iveşte, dacă în adevăr sindicalismul e în ordinea
intelectualul pretinde întotdeauna pentru el normală a lucrurilor, el se desfăşoară
rolul de conducător. Dar aceasta ar duce oarecum de la sine. Un proces natural nu
fatalmente, şi în viitoarea organizare, la o poate fi oprit ; el poate fi întîrziat numai sau
diferenţiere înlăuntrul societăţii ; şi anume la poate fi chiar promovat, după împrejurări ;
monopolizarea conducerii de către o anumită dar oprit pur şi simplu, nu. Intelectualii au
categorie de oameni. Ceea ce, evident, nu ceva de învăţat de aci. […]
înseamnă deloc rezolvarea problemei, care
pentru sindicalism este desfiinţarea
funcţiunii opresive a statului. Situaţia ar fi
în adevăr aceeaşi, cu singura deosebire că
noii conducători s-ar alege numai dintre
intelectuali. Însemnează aceasta că
sindicalismul e în duşmănie declarată cu
intelectualii ? Nu. Sindicalismul recunoaşte
valoarea intelectualilor şi necesitatea
existenţei lor ; între altele şi pentru că nu
poate nega utilitatea absolută a aşa-
numitelor funcţiuni generale în orice
întreprindere, funcţiuni care sunt îndeplinite
de intelectuali. Ceea ce contestă sindicalismul (din « Sindicalismul », prelegere publică a
este însă valabilitatea actualelor criterii de lui Nae Ionescu la Institutul Social Român din
ierarhizare. Nu se poate vorbi – crede 11 martie 1923, editată în Doctrinele partidelor
sindicalismul – de meserii calitativ inferioare politice, Cultura naţională, Bucureşti, f. a.)

Condeie
Susţinerea tinerilor este o prioritate pentru mine, în calitate de redactor-șef al săptă-
mânalului Vorba. Este onorant să publicăm, pe lângă numele consacrate, condeieri mai noi.
VORBA a susţinut dintr-un început tinerele talente; în 2012 am plecat la drum cu o echipă de
tineri ce numai ziaristică nu făcuseră, apoi cu competență şi şansă am continuat dând
posibilitatea lansării și perfecţionării în domeniile în care sunt talentaţi, fie că este vorba despre
literatură, istorie, pictură, matematică, IT, sport sau muzică. Sunt mândru de toţi tinerii pe care
i-am susţinut şi am mare încredere că vor reuşi să ridice rangul Vorbei. Ei sunt aceia ce ne vor
reprezenta, pe noi orăștienii și țara noastră, pe podiumurile sau pe scenele internaţionale.
Vă invit să citiţi textele acestor tineri, aici:
DO
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
Terchet Narcis Dorel
Cu două mâini
Oare pot să scriu cu două mâini de-odată?
Cu una să frâng cerul cu alta să-l refac
Sau viața zăpăcită de degete nebune
Să pot fără uimire cu îngeri s-o îmbrac

Sau să ridic dușmanii, pe prieteni în neștire


Cu umbrele tăcerii pe catafalc să-i pun
Să duc idei pe foaie dar numai jumătate
Că ce urma voi șterge în aburindul scrum

Să pot iubi ce vine și să urăsc prezentul


Să laud cu o mână și să înlătur piesa
Să scriu două romane: al meu cu Don Quijote
Altul cu fericirea ce îmi lipsea adesea

E jocul nebuniei, e trocul plin de ură


Al ființării pururi ce dănțuie și moare
De întâlniri, contraste și nimereli de-a valma
Ce mai permit la mijloc să se striveasc-o floare

Orăștie oraș cultural


Dacă un loc te dezamăgeşte acestui loc părea vie și muzeul
într-atâta încât să nu te emoționezi un loc vrăjit. Tot noi, orăștienii,
când te întorci la el de pe drumuri, mergeam la cinematograf,
întoarce-te către oamenii lui. Ei stând cu răbdare să ne cum-
pot atenua faptul că orașul tău e părăm bilete. Și fiecare loc era
lipsit de flori, de apă albastră ocupat din primul rând până la
curgătoare și de păsări cântătoare. ultimul de ochi curioși. Ecranul
Ei pot crea uitarea că nu există acela de pânză se schimba într-
concerte, spectacole și film în o oglindă după stingerea
premieră. Întoarce-te spre oamenii luminii și ne plimba prin locuri
care zâmbesc, fiecare cu visul său și întâmplări. Mă întorc și către
şi privesc cu ochi minunați spre eleva mea, care de la urcarea în
tine când îi întâlnești. tren, a scos cărțile pe care le
Oamenii, fiecare o bucăţică a luase să le citească în
culturii orașului tău, țin locul săptămâna noastră de concurs
culturii altor locuri. Oamenii sunt tot la mare și care apoi ne-a plimbat să găsească o
orăștienii care mergeau la spectacolele de librărie în Eforie pentru că le terminase de
teatru când actorii Teatrului Național stăteau citit. Pentru mine copilul acesta, care nu avea
la două rânduri de scaune de noi. Toată sala ochi decât pentru cărțile lui, este cultura
Casei de Cultură devenea tărâmul fermecat orașului. Privesc și către Gilbert, un pictor
atunci când Emil Hossu se uita în sală către care combină culorile într-un tablou cu plajă,
noi. Doar toți îl cunoșteam, era doctorul din care îmi aduce în minte inclusiv aerul sărat al
„Toamna bobocilor” sau ziaristul din mării. Sau tabloul din holul Claudiei, creația
„Secretul lui Bachus”. Noi suntem tot tatălui ei, un părinte stins ca o lumânare de o
orăștienii care o ascultau pe Mihaela pală de vânt, care luminează întrega încăpere.
Runceanu cântând în sala noastră „De-ar fi să Un tablou care cuprinde expresivitatea unei
vii aș crede că visez” cu o voce care încă întregi galerii de artă. Și simt în emoția unui
răsună parcă acolo. Și eu sunt tot copilul, care prieten, care îmi arată un balet din umbre pe
găzduit cu tatăl meu zeci de minute la muzeu ecranul Iphone-ului său, frumusețea lumii
de Nicolae Adam, mă uitam cu ochii lipiți de vibrante. Dansul încape tot, într-un ecran de
vitrine la exponate din trecutul strămoșilor câțiva inch, cât pe o scenă faimoasă a marilor
mei daci. Când îi ascultam vocea calmă și metropole. Cultura stă în oameni și cât timp
joasă povestindu-mi despre luptele din munți, oamenii poartă în ei o pagină de carte, visul
în timp ce eu, copilul, țineam cu dinții la unei sculpturi, dansul sau culorile unui
mândria mea de dac care nu se recunoștea tablou. Da, Orăștia e un oraș cultural !
învins nici după mii de ani, toată istoria Adriana Chira
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Din copilărie Gesi Filip, Floarea - soarelui

Te-am visat, rază de lună,


Cu cireşe la urechi,
Inima-mi ţineai în mână
Ca în timpurile vechi.

În păr flori de iasomie


Răspândeau mirosul blând,
Unde eşti, copilărie,
Liniște
De te port numai în gând?

Mi-amintesc de vechi icoane Ce linişte-i în jur… izvorul amuţeste


Ce-mi apar în gândul mut, Cântând încet cu şoapte dulci,
Şi poveşti nemuritoare Iar codrul, mândrul codru, tace sub mângâierea vântului.
Azi aş vrea să mai ascult…
E-o linişte de la-nceput de lume,
M-am desprins în zorii zilei M-aud gândind, ca din adâncul nesfârşit de întuneric.
De copilăria mea, Noaptea mi-e dragă si-i atât de-aproape...
De un vis ce mă purtase
Pe poteci de catifea. Deodată-n raze de lumină
Se spulberă şi liniştea şi gândul cel mai tainic...
Şi-am păşit uşor pe drumul
Ce-mi promitea fericirea, Se trece luna albă şi plină peste lume,
La o margine de oră, Iar frunze-albastre parcă se cutremură-n fiori
Ieri, am întâlnit iubirea. Şi iarba albă, fără vânt, se clatină în valuri.
Şi din visu-mi de copil Lângă izvor se încreţeşte apa de visare
M-am trezit înfiorată, Şi-o pace-adâncă se aşterne peste fire,
Într-un alt vis mai subtil, de parcă-i noaptea-aceea de-nceput de lume…
Cum n-am visat niciodată. Alisa Igna
Andreea Lupşa

Adolescentul, acces
interzis
(sau Jurnalul unui suflet
neînțeles)
Mirela Moldovanu
Auzim destul de des cât de greu e să fii
adult, cât de mari sunt greutățile ce apasă pe
umerii lor, câte griji, câte responsabilități și
câte probleme se adună în jurul lor,
copleșind-i de multe ori. Toată lumea îi
compătimește pe adulți, dar nimeni nu
aruncă o privire către sufletele
adolescenților. Toți cred că pe ușița
sufletului unui adolescent există semnul
„Interzis” sau, mai grav, „Nu deranjați”,
deci toți socotesc inutilă o privire mai atent
aruncată spre interiorul lui.
Nu știu ei că de fapt, sub iluzia semnului
Gesi Filip, Visare ce pare categoric, a semnului care impune
păstrarea unei distanțe, se află o plăcută, pe
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
care scrie cu litere mari, înmuiate în dulci Temerile noastre nu sunt refuzuri, scuze
și mute rugăminți „Poftiți, vă rog!”. Dar sau lenevie. Temerile noastre nu sunt decât
puțini adulți reușesc să treacă peste asta, reţineri ale sufletelor noastre, ce nu-și
mulți împotmolindu-se la intrarea în acest doresc decât să fie liniştite, fără să fim
labirint infinit de sentimente. Rămânem avântaţi în locuri sau lucruri ce ne pot
astfel o problemă pentru restul lumii, un tulbura fiinţa. Micile noastre ieşiri din
mister, care în ochii lor, refuză să fie cuvântul sacru al părinţilor nu înseamnă
elucidat. Dar dorința noastră este de a fi altceva decât dorinţa de a simţi că anii
înțeleși! adolescenţei nu se rezumă doar la teme,
Atunci când suntem îndrăgostiți, să fim pauze și calculator, ci și la o doză minimă și
priviți cu melancolie, cu bucurie sinceră și acceptabilă de nebunie, care ori ne oferă
înțelegere, nu să fim etichetați „aerieni” amintiri frumoase și dragi, ori lecţii de viață,
„uituci” și „neatenți”, iar fluturii noștri din valoroase în viitorul (prea) apropiat. Poate
stomac să nu fie luați doar ca un sentiment lăsăm impresia că noi niciodată nu învăţăm
închipuit sau poate cine știe... o simplă din greşeli, dar credeţi-ne, nu e aşa.
„chiorăială de maţe”, să fie luaţi drept o Învăţăm, păstrăm morala, dar unii dintre
dovadă a sentimentelor noastre pure, noi, dacă nu chiar toți, le repetăm doar
inocente și lipsite de orice alte pentru a vedea dacă acţiunile noastre pot
interese.Vrem să fim înţeleşi atunci când primi alte perspective și alte repercusiuni.
suntem trişti sau părem nefericiţi, fără Așa că, dragă cititorule adult, înainte de
vreun motiv anume și, în loc să fim a ne mai privi doar ca pe nişte „adolescenţi
catalogaţi drept „mofturoşi” sau „fiţoşi”, să imposibili”, mai încearcă o dată, cu
fim mângâiaţi pe creştet și pe fruntea prea blândeţe, la uşa magică a sufletelor noastre
devreme încruntată, care poate s-a izbit și vei vedea că înţelegerea, răbdarea și
prea uşor și de prea multe ori de mă-sa, iubirea ta sunt cheia către comoara de
macinată și ea de marile întrebări : „Și sentimente, gânduri și bucurii ale
mâine? Ce fac mâine? Dar mai departe? Și adolescenţilor ce abia aşteaptă să fie
visele mele? Ce se va întâmpla cu ele? Of... descoperite! Toţi aşteptăm să sune
și iar of, (suflete) Măria Ta! - îmi vine să-l clopoţelul de la intrare, să înţelegem că ne
parafrazez pe Sadoveanu...” caută cineva, că vrea să ne vadă, să ne
cunoască, într-adevăr...

Prietenul meu, calculatorul


Dana Chirilă-Man
Cum ar fi lumea fără calculator? O Cine ţi-ar alunga plictiseala într-o seară de
întrebare de care nu vrem să știm. Ne punem duminică, dacă nu ar fi el? Cum ai putea fi în
palmele pe ochi, ne astupăm urechile... nu pas cu lumea dacă el nu e lângă tine, sau cine
vrem să vedem, nu vrem să auzim... ţi-ar da toate informaţiile de care ai (sau nu ai)
Pentru mine ar fi un dezastru. Calculatorul, nevoie? De ce să te chinui să te întâlneşti cu
mie, pot spune că îmi este cel mai bun prieten. prietenii într-o zi ploioasă sau geroasă, când
La bine și la greu, el mă ajută mereu. Ori de poți foarte bine să îi vezi cu ajutorul unui
câte ori am nevoie de un prieten, de cineva webcam?
care să-mi asculte dorinţele, suferinţele sau O lume virtuală pe care tu o controlezi e
fericirile, el e mereu aproape de mine, mereu mai agreabilă decât una reală în care nu toţi
la-ndemână. Întind mâna şi mă ajută sunt de acord cu tine, nu te acceptă sau nu te
necondiționat, niciodată nu mă refuză. Îmi plac, pur si simplu.
oferă informaţiile necesare, sfaturile şi Desigur, pe lângă avantaje, are şi
îndrumările corecte, mă ajută să comunic mai dezavantaje (profa de română spune că
ușor cu prietenii, să cunosc oameni noi şi asasinăm limba română). Dar cine le mai bagă
niciodată nu mă supără. în seamă (dezavantajele!), când toată lumea se
Cum mi-aş imagina o zi fără calculator, sau simte atât de bine? Totuși, trebuie să știi să-ţi
cum şi-ar imagina oricine altcineva o zi fără el? dozezi timpul petrecut cu acest „prieten”, să
Greu de spus. O zi obişnuită arată cam aşa: te nu exagerezi, cazând în extrema cealaltă şi să
trezeşti de dimineață, în grabă te îmbraci şi nu te mai dezlipești de el, cine știe câte ore...
fugi la şcoală, unde, timp de şase ore ţi-e greu totul cu măsură, aşa nu vei avea probleme, nici
să te gândeşti la altceva decât la faptul că măcar cu profa de română.
ajungi acasă şi începi să te conectezi cu În concluzie, nimeni nu şi-ar ima-gina o zi
prietenii, schimbi informații, vezi ce-au mai fără calculator. Atât pentru mine, cât şi pentru
făcut unii sau alții... afli toate noutățile, uneori mulţi colegi de generaţie, el este cel mai bun
ce nici nu gândești. prieten, chiar dacă nu pot să-i plâng pe umăr...
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Legenda bombelor de pe autobuze


Raul Poenar
siguranţă foarte riguroase nu mai
surprind pe nimeni.
Am avut însă surpriza să constat
că preocupări pentru alimentarea
motoarelor Diesel cu gaz au existat
în România încă din a doua
jumătate a anilor ‘40.
În acest sens, ziarul Scânteia,
Seria III - Anul XVI - Nr. 808,
duminică, 27 aprilie 1947, prezintă
într-o corespondență realizările
unui colectiv de la uzinele Astra –
Braşov:
„În ziua de 17 aprilie, la uzinele
Astra din Braşov s’a experimentat
un tip cu totul nou de motor Diesel,
a cărui caracteristică principală este
că foloseşte gazul metan drept
combustibil. Proba a reuşit pe
deplin! Motorul funcţionează
Peisajul orăștian al anilor ‘80 a fost tulburat perfect, spre marea satisfacţie a muncitorilor şi
de o apariţie stranie: autobuze echipate cu tehnicienilor uzinei. Căci ei – tehnicienii şi
rezervoare masive montate, de regulă, pe muncitorii uzinelor Astra au realizat această
acoperiş. Motoarele Diesel ale acestora erau admirabilă inovaţie. Ideea aparţine tov. inginer
alimentate cu gaz lichefiat stocat în ciudatele Mircea Bornemisa, un tânăr element în fabrică
recipiente. şi în câmpul muncii. Ajutat de tov. constructor
O legendă urbană spune că, în acea vreme, Abraham Tiberiu, a făcut calculele şi schiţele
toate mijloacele de transport urban din Orăştie modificărilor ce trebuiesc aduse motorului
funcţionau cu gaz lichefiat. Rezervoarele de Diesel. Echipa condusă de tov. Koronţi a
combustibil se aflau poziţionate deasupra, pe executat cu mare exactitate piesele motorului.
cupeu. Se zvonea la aceea dată (în plin război Secţia 430 condusă de tov. Manteli a instalat
rece) că sateliţii de spionaj ai NATO fotogra- conducta de gaz metan. Primele probe făcute
fiaseră aceste autobuze, puterile vestice in- au arătat că maşina trebuie să mai sufere
trând în panică deoarece au crezut că acele modificări şi unele îmbunătăţiri. Cu tenacitate,
rezervoare ar fi rachete balistice. muncitorii au dus munca până la capăt. Ultima
Conjunctura era perfectă deoarece Orăștia probă a arătat că maşina – un motor Diesel
era un puternic centru al industriei militare în acţionat de gaz metan – era în perfectă stare de
aceea perioadă prin cele două întreprinderi funcţiune.
ICO (mine antitanc, explozibili) IMO Importanţa acestei inovaţii este evidentă.
(armament, tehnică de luptă). Prin utilizarea gazului metan în locul păcurei
Credeam atunci şi nu ne înşelăm prea tare, se realizează o economie extrem de
că această „realizare tehnică” riscantă era importantă. În afară de aceasta, inovaţia mai
impusă de criza energetică (şi nu doar de ea) prezintă marele avantaj că asigură continua
prin care trecea România. funcţionare a motoarelor, lucru care nu se
Azi, autoturismele alimentate cu GPL dar poate spune şi cu privire la cele care merg cu
care corespund unor standarde de calitate şi păcură.” Turel Ştefan, coresp.
http://orastieinfo.info
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

OCTAVIAN GOGA
[Măi crîşmare Niculaie...]
Măi crîşmare Niculaie,
Ce mai zici de lumea asta ?
Dumnezeu să-ţi ţie vinul,
Şi norocul, şi nevasta !

Cum mai umblă tîrgurile ?


Băutura-i acră, vere,
Dar ţi-e harnică nevasta,
Arz-o focul de muiere !

Bea şi tu cu mine astăzi,


Că eu beau să-mi stîmpăr doru,
Parcă-i alta lumea asta
Cînd ne zice Laie Chioru.

Laie Chioru — bată-l Domnu —


El nu vede toate cele ;
Ştie două din lăută :
Una-i dor, şi una-i jele.

Cînd de dor ne zice Laie,


Tremură cupa pe masă ;
Camil Ressu,
Cînd de jale cîntă Laie, Portretul lui Octavian Goga
Zboară cupa pe fereastră.

Şi-aş aprinde-atuncea satul...


Să-l văd pară, vîlvătaie...
Ochii vineţi foc să-i arză... Bătrîni
Măi crîşmare Niculaie !
De ce m-aţi dus de lîngă voi,
1903 De ce m-aţi dus de-acasă ?
Să fi rămas fecior de plug,
Să fi rămas la coasă.

Atunci eu nu mai rătăceam


Pe-atîtea căi răzleţe,
Şi-aveaţi şi voi în curte-acum
Un stîlp la bătrîneţe.

M-aş fi-nsurat cînd isprăveam


Cu slujba la împăratul,
Mi-ar fi azi casa-n rînd cu toţi...
Cum m-ar cinsti azi satul...

Cîţi ai avea azi dumneata


Nepoţi, să-ţi zică : « Moşu... »
Le-ai spune spuză de poveşti...
Cu Împăratu Roşu...

Jules Pascin, ..............


Trei femei (Colecţia Veturia şi Octavian Goga,
Muzeul Memorial Octavian Goga, Ciucea) Aşa... vă treceţi, bieţi bătrîni,
Cu rugi la Preacurata,
Şi plînge mama pe ceaslov,
Şi-n barbă plînge tata...
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
«Orăștia a făcut parte întotdeauna din
„matricea” mea spirituală»
Mircea Ioan Moloț,
preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara
(20 martie 1950, Mărtinești)
Dan Orghici: Sunteţi născut şi aţi urmat
şcoala primară la Mărtineşti, gimnaziul şi
liceul la Orăştie, facultatea de matematică la
Cluj. Mărtineştiul face parte din fostul raion
Orăştie şi este legat de oraş prin multe fire
(liceul, spitalul, fabricile, magazinele,
judecătoria etc.). Vă simţiţi încă aproape de
oraşul Orăştie, această veche vatră de cultură
şi civilizaţie?
Mircea Ioan Moloț: Orăștia a făcut parte
întotdeauna din „matricea” mea spirituală.
Fără să folosesc cuvinte mari, mărturisesc că
acest oraș a ocupat mereu un loc privilegiat în
sufletul meu nu numai pentru că sunt născut
pe aceste locuri, ci pentru întreaga lui
încărcătură culturală, pentru rolul excepțional lună de lună. Salonul Hunedorean al Cărții,
pe care l-a avut Orăștia în viața Transilvaniei. rețeaua Biblionet (accesul gratuit la internet în
Când spui Orăștie spui Palia, spui Nicolaus aproape toate bibliotecile publice din județ,
Olahus, Ion Budai-Deleanu, spui revista prin programul finanțat de Fundația Bill și
Cosînzeana, spui Sebastian Bornemisa, Gavril Melinda Gates), acțiunea Lectura pentru toți,
Todica, Andrei Farago, auzi cântecele lansările de carte, concursurile pentru elevi,
populare specifice așezărilor de pe Câmpul standurile lunare ale editurilor sunt doar o
Pâinii, dar Orăștia a însemnat și învățământ de parte dintre activitățile pe care Biblioteca le
bună calitate, un liceu de mare tradiție, a oferă cititorilor și membrilor comunității. Mă
însemnat și o viață economică efervescentă. bucur că am putut sprijini financiar lucrările la
Sunt tot atâtea motive care mă fac să fiu mereu noul sediu al bibliotecii, un sediu demn de o
aproape de acest oraș, să mă simt acasă ori de bibliotecă modernă, un sediu care sunt sigur
câte ori vin aici, într-un fel, să prind puteri de că va găzdui activități la fel de interesante ca
la Orăștia noastră atât de îndrăgită. acelea cu care deja ne-a obișnuit.
Dan Orghici: Din câte ştim, sunteţi Să nu uit, vorbind despre Bibliotecă,
profund ataşat de câteva proiecte culturale lucrarea de mare amploare Județul Hunedoara,
pentru Deva şi pentru judeţul Hunedoara, monografie, pe care o realizează tot Biblioteca
legate de Biblioteca Judeţeană, Teatrul din Județeană.
Deva, Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, sit În ceea ce privește Teatrul de Artă din
clasat UNESCO. Vorbiţi-ne despre stadiul şi Deva, după ce a primit „haină nouă”, prin
evoluţia acestor proiecte. renovarea din ultimii ani, activitatea acestuia
Mircea Ioan Moloț: Acestea sunt doar o a devenit vie, repertoriul este variat, actori din
parte dintre proiectele culturale ale județului Deva și din țară prezintă spectacole realizate
Hunedoara, numărul lor mare semnifică modern, ceea ce face ca sala să fie mereu plină.
interesul și atenția pe care le acordăm culturii. Teatrul din Deva are o foarte bună tradiție și
Consider că, indiferent de greutățile mă bucur că ștacheta calității este și acum la
economice care ne stau de multe ori în cale, nivel înalt.
cultura nu trebuie niciodată neglijată, Cetățile dacice din Munții Orăștiei,
investiția în cultură este un act de veritabil comoara de suflet a județului Hunedoara,
patriotism, este grija pe care o manifestăm față urmează să fie preluate în administrarea
de generațiile care vor urma, este un vector Consiliului Județean. Acest lucru ne va
care asigură forța și dăinuirea unui popor. permite să ne ocupăm așa cum se cuvine de
Acest lucru este cu atât mai important astăzi, conservarea, amenajarea și promovarea
în epoca globalizării. acestor vestigii de importanță excepțională
Ați amintit câteva repere culturale, mă voi pentru specialiști, dar și pentru publicul larg
referi pe scurt la fiecare. care vrea să cunoască istoria acestor locuri.
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” a Dan Orghici: Regiunea Hunedoara îşi are
devenit un adevărat for de cultură al județului, specificul ei. Este o sursă importantă de
în ultimii ani activitatea ei a câștigat enorm materii rare şi curate pentru producătorii de
sub aspect calitativ, a devenit o instituție de tratamente naturiste. Are câteva apreciate
cultură îndrăgită și credibilă prin acțiunile centre turistice: Munţii Orăştiei, Geoagiu-
variate și interesante pe care le organizează Băi, Castelul Huniazilor, Cetatea Devei,
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
Sântămăria-Orlea, Densuş, gradele, de instituții de
Peştera Bolii, Prislop, Vaţa. învățământ superior de bună
Cum vedeţi dezvoltarea şi calitate. Vă spun acest lucru și în
punerea în valoare a acestui calitatea mea de dascăl, pentru că
patrimoniu? pot aprecia nivelul
Mircea Ioan Moloț: În ceea învățământului din județ și pot
ce privește tratamentele să vă spun că avem școli cu care
naturiste, să nu uităm realizările ne mândrim. Consiliul Județean
extraordinare ale specialiștilor a acordat și va acorda întregul
de la Orăștie, cei care continuă sprijin unităților de învățământ
tradiția moștenită de la din județ pentru că și investiția în
Digitalis-ul creat de Andrei educație, în inteligență,
Farago, tocmai pe baza bogăției reprezintă un act de patriotism,
extraordinare a florei din județ, dar și de conectare la exigențele
a diversității unor plante „de unei lumi în perpetuă schimbare.
leac” care cresc la toate Dan Orghici: Ce-ar mai fi de
altitudinile. Cât privește spus? Cum vedeţi viitorul
obiectivele pe care le-ați judeţului Hunedoara în
enumerat, fiecare are specificul contextul regionalizării?
său, dar toate sunt incluse în Mircea Ioan Moloț: Despre
circuite turistice, sunt căutate de județul Hunedoara ar mai fi
cei care vin în județul nostru și multe de spus. Avem privilegiul
sunt bine promovate de să trăim într-unul dintre cele mai
Compania Județeană de Turism frumoase județe ale României,
Hunedoara. Dacă ar fi să fac un un județ încă bogat în resurse, un
clasament, sigur că afluxul cel județ cu o uimitoare putere de
mai mare este la Mănăstirea adaptare la toate provocările din
Prislop, la mormântul ultimii ani. Și până acum, județul
părintelui Arsenie Boca, nostru a făcut parte din Regiunea
urmează Castelul Huniazilor și Statuia lui Burebista de Dezvoltare V Vest, a luat parte
biserica de la Densuș. Stațiunea Orăștie la programe comune europene
Geoagiu este și ea un punct de împreună cu județele partenere
atracție, dar Vața de Jos încă își așteaptă Timiș, Arad și Caraș Severin, drept pentru
„revigorarea”, ca să atingă nivelul pe care l-a care problemele pe care le va pune viitoarea
avut cu ani în urmă. Să nu uităm turismul regionalizare nu vor fi insurmontabile pentru
alpin, stațiunile de schi Straja, Râușor, Parcul noi. Ceea ce este, însă, important este ca în
Național Retezat, ca să amintesc doar o mică județul Hunedoara să se dezvolte și să se
parte din uriașa bogăție turstică a județului diversifice activitățile economice, să se
nostru. Pe scurt, turismul reprezintă un punct dezvolte acele ramuri de activitate în care
forte al județului Hunedoara și este una dintre județul se poate afirma la maximum. Am
preocupările noastre de prim interes. deplină încredere că viitorul va confirma
Dan Orghici: Aveţi proiecte privind faptul că județul Hunedoara este un județ cu
dezvoltarea învăţământului de toate gradele un potențial mare de dezvoltare pe toate
în anii următori în regiunea Hunedoarei? planurile.
Mircea Ioan Moloț: Județul Hunedoara Dan Orghici
dispune de o amplă rețea de școli de toate

Carte frumoasă cinste celor ce te îngrijesc


Cartea – cartea este un mister după care se ascund milioane de lucruri, de fapte, de idei ce
se dezvăluie pe zi ce trece, de vie fiind o veţi citi. Împreună cu prima literă, cu prima
învățătoare, am învățat să plutesc pe valurile cărţilor, potolindu-mi neîncetata sete de a
cunoaște. Mai apoi am continuat navigarea pe „marea” cărților până la terminarea ciclului de
învățământ. Odată cu apariția maturității începe zborul, pe navele numite cărți.
Biblioteci, cu fonduri enorme și performante, pline de cărți sunt puse la dispoziţia copilului,
elevului, studentului, profesorului, omului de știință și tuturor oamenilor care-și doresc noi și
noi cunoștințe. Deci cartea este un izvor profund de cunoștințe și învățătură pentru oamenii
dornici de a cunoaște.
Cinstire minţilor sclipitoare, onor acestor persoane destoinice și angajate în munca ce o fac,
devotate profesiei pe care o practică, dar mai ales iubitoare și deschise faţă de cunoaștere.
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
RAPORT DE ACTIVITATE PE ANUL este de 570 577,96 USD, sumă concretizată în
2013 echipamente și software.
BIBLIOTECA DIGITALĂ HUNEDOARA –
facilitarea accesului la documentele digitale
În anul 2013, activitatea bibliotecii a fost locale. Avem în vedere ca întregul fond de
structurată în funcţie de misiunea şi carte cu profil literar și științific, creația unor
autori hunedoreni consacrați, să beneficieze de
expunere în spațiul virtual al Bibliotecii
Județene „Ovid Densusianuˮ Hunedoara-Deva
prin reproducerea integrală a textului fiecărei
cărți. Patrimoniul scris al județului Hunedoara
va fi îmbogățit pe măsura participării autorilor
hunedoreni la acest proiect și va putea fi
cunoscut de un număr cât mai mare de
utilizatori din țară și străinătate care vor accesa
portalul bibliotecii.
GLIGOR HAȘA – VENERABILUL
CĂRTURAR – eveniment cultural dedicat
împlinirii a 75 de ani de viață a scriitorului,
publicistului, eseistului și dascălului Gligor
Hașa. Biblioteca i-a dedicat și o biobibliografie.
EMINESCIANA. EU RĂMÂN CE-AM
FOST: ROMANTIC, ediția a IV-a –
manifestare cultural–educativă prilejuită de
ziua de naștere a lui Mihai Eminescu.
UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE –
manifestare cultural–educativă dedicată Unirii
Principatelor Române.
CENTENAR MARIA TĂNASE –
manifestare cultural–educativă: omagierea
personalității marii noastre cântărețe la
împlinirea unui secol de la naștere și a 50 de ani
de la trecerea ei în eternitate (25 septembrie
1913 – 22 iunie 1963).
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A
FRANCOFONIEI – manifestare culturală
obiectivele pe care şi le-a propus. tradiţională dedicată Zilei Internaţionale a
Principalele programe şi proiecte culturale Francofoniei.
realizate în anul 2013 au fost: DACĂ AŞ FI SCRIITOR… – concurs literar
BIBLIONET – Centru Internet cu acces pentru copiii din clasele primare.
gratuit pentru comunitatea din judeţ, proiect SEMNIFICAȚIILE ISTORICE ALE ZILEI
finanțat de Fundaţia „Bill & Melinda Gatesˮ DE 9 MAI – manifestare cultural – educativă
prin International Reserch & Exchanges Board dedicată Zilei Europei.
(I.R.E.X.). SIGISMUND TODUȚĂ – MUZICA UNEI
S-au inaugurat opt Centre Biblionet în VIEȚI – manifestare cultural–educativă:
următoarele biblioteci din județ (etapa a V-a): omagierea personalității marelui compozitor,
Biblioteca Comunală Turdaș (Sat Pricaz), muzicolog și profesor cu prilejul împlinirii a
Biblioteca Orășenească Geoagiu, Biblioteca 105 ani de la naștere.
Comunală Băcia, Biblioteca Comunală Lelese, O JUCĂRIE PENTRU FIECARE – campanie
Biblioteca Comunală Lăpugiu de Jos (Sat de colectare de jucării, care au fost dăruite
Ohaba), Biblioteca Comunală Toplița, copiilor din centrele de plasament ale județului
Biblioteca Comunală Sântămăria – Orlea (Sat Hunedoara: Brad, Deva, Hunedoara, Orăștie și
Sânpetru) și în Centrul de Plasament din Hațeg.
Orăștie. Suma pe care Biblioteca Județeană TROFEUL MICULUI CITITOR – concurs
„Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a atras-o pentru alegerea celui mai bun autor, ilustrator
în această etapă a programului Biblionet - lumea şi editor de cărţi pentru copii.
în biblioteca mea este de 56 966,32 USD BIBLIOTECA DE VARĂ – proiect realizat în
concretizată în 32 calculatoare, 32 căști cu parteneriat cu Primăria Municipiului Deva:
microfon, 32 camere web, opt routere wireless, punct de împrumut în incinta Ștrandului
opt switch-uri, opt imprimante, opt scannere, Municipal Deva, de unde cei care frecventează
opt videoproiectoare, opt ecrane de proiecție, ștrandul pot împrumuta în incinta acestuia
licențe software. literatură de loisir și nu numai, reviste, presă
Suma totală accesată de Biblioteca hunedoreană și națională și pot avea acces
Județeană „Ovid Densusianuˮ Hunedoara- gratuit la internet prin wireless.
Deva pe tot parcursul proiectului 2008 – 2013 PAULINA POPA – POEZIA UNEI VIEȚI –
întâlnire cu poeta, eseista și editoarea Paulina
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
Popa la împlinirea a șase decenii de viață. Cu
acest prilej, Biblioteca a elaborat și o
biobibliografie dedicată poetei și omului de
cultură Paulina Popa, care jalonează întreaga
carieră literară și editorială a acesteia.
DESCHIDEREA UNUI PUNCT DE
ÎMPRUMUT ÎN INCINTA PARCULUI
ACVATIC AQUALAND DEVA – cei care vor
petrece momente de destindere în acest
complex de agrement vor avea posibilitatea să
citească literatură de toate genurile, în special
de loisir, vor putea consulta presa locală și
națională la zi, precum și reviste de diferite
genuri.
CENTENAR AUREL VLAICU –
manifestare comemorativă consacrată
împlinirii unui secol de la moartea celui care a
fost pionierul aviației române.
ZIUA MONDIALĂ A MUNȚILOR
CARPAȚI – manifestare cultural – educativă
despre rezervațiile naturale din Munții
Metaliferi, despre importanța Munților CENTENAR VLAICU BÂRNA –
Carpați, despre acțiunile ce trebuie întreprinse manifestare desfășurată în satul Crișan,
pentru conservarea ecosistemelor din acești comuna Ribița, cu ocazia împlinirii a 100 de ani
munți. de la nașterea poetului, romancierului și
NOAPTEA BIBLIOTECILOR – manifestare publicistului Vlaicu Bârna.
aflată la a treia ediție. Acest proiect a avut ca IOAN EVU – POETUL CANTAUTOR –
obiectiv strângerea unui număr cât mai mare eveniment cultural organizat cu ocazia
de pasionați de carte, familiarizarea tinerilor cu împlinirii de către poetul, prozatorul, eseistul,
biblioteca, cu beneficiile oferite de aceasta și, compozitorul și solistul de muzică folk Ioan
nu în ultimul rând, amplificarea legăturilor Evu a frumoasei vârste de 60 de ani, acestuia
dintre bibliotecile reale și cele virtuale. În dedicândui-se și o biobibliografie.
curtea Bibliotecii, în aer liber au evoluat IN MEMORIAM OVID DENSUSIANU –
formații artistice îndrăgite care au oferit manifestare cultural–educativă dedicată
momente muzicale de înaltă clasă: Corul împlinirii a 140 de ani de la naștere și a 75 de
Arlechino al Liceului de Arte Sigismund Toduță ani de la moartea marelui lingvist român,
din Deva, Corul de cameră Musica Divina din descendent al ilustrei familii a Densușienilor,
Deva, Grupul Huniadi Cantores din Hunedoara patronul spiritual al instituției noastre.
și cantautorul Ducu Bertzi. SĂ NE CUNOAŞTEM SCRIITORII –
ZIUA HOLOCAUSTULUI – manifestare întâlniri periodice ale scriitorilor hunedoreni
dedicată comemorării victimelor cu tinerii iubitori de literatură. În felul acesta
Holocaustului. biblioteca îşi îndeplineşte principala menire ca
SALONUL HUNEDOREAN AL CĂRȚII, instituţie de cultură.
ediția a XIV-a (65 de edituri participante: 18 LECTURA PENTRU TOŢI – proiect
edituri din judeţ şi 47 edituri din ţară). desfăşurat în colaborare cu Editura Emia și
HALOWEEN – ÎNTRE TRADIȚII ȘI Editura Călăuza v.b. în vederea popularizării
OBICEIURI – manifestare cultural–educativă. cărţii în mediul rural și urban. Prin acest
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A proiect cele două prestigioase edituri din județ
INTERNETULUI – manifestare cultural– își prezintă profilul, ultimele apariții editoriale,
educativă. precum și scriitorii care au publicat de-a lungul
CURSURI DE LIMBA CHINEZĂ, timpului în cadrul editurii. Anul acesta au fost
CURSURI DE CALIGRAFIE CHINEZEASCĂ, organizate întâlniri cu comunitățile din
CURSURI DE TAI – CHI – proiect cultural– municipiile Brad și Vulcan și din comunele
educativ în parteneriat cu Institutul Confucius Ribița, Romos, Lupeni, Șoimuș, Baru-Mare,
din Sibiu și cu Liceul de Arte Sigismund Toduță Boșorod, Răchitova, Gurasada, Călan,
din Deva. Geoagiu, Ilia, Zam, Băcia.
CENTENAR ALBERT CAMUS – BIBLIOTECILE ANULUI 2012 – competiție
manifestare cultural – educativă dedicată între bibliotecile publice din județul
împlinirii a 100 de ani de la nașterea Hunedoara, în cadrul căreia a fost premiată cea
romancierului, eseistului, dramaturgului, mai bună bibliotecă municipală (Brad), cea mai
jurnalistului și omului de acțiune Albert bună bibliotecă orășenească (Petrila) și cea mai
Camus. bună bibliotecă comunală (Beriu).
ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI – SALA PINOCCHIO – terapie
manifestare cultural-educativă având ca temă complementară îngrijirii medicale de care
Unirea cea Mare și făurirea României Mari. beneficiază micuții pacienți ai Secției de
Pediatrie din cadrul Spitalului Județean Deva.
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
Noutăţi în bibliotecă (trimestrial);
Curs de limba chineză Evenimente şi manifestări culturale
(anual);
Calendarul personalităţilor
hunedorene (anual);
Material de promovare al
Județului Hunedoara: Popasuri
hunedorene – legende, turism, folclor;
Biobibliografii: Gligor Hașa, Ioan
Evu, Paulina Popa, Sânziana Batiște;
Monografia Aventurile și călătoriile
Baronului Nopcsa de Dacian Muntean
– unde Biblioteca Județeană „Ovid
Densusianuˮ Hunedoara-Deva a
fost parteneră într-un proiect
susținut financiar de Administrația
Fondului Cultural Național.
LANSĂRI DE CARTE: Hoți de
minuni de Ileana P. Gati; Județul
NOI NU V-AM UITAT – proiect în cadrul Hunedoara. Monografie; Iago – sforărie de lux,
căruia s-a deschis un punct de împrumut la Aranka – Neni sau canapeaua cu scârț de Dumitru
Centrul de Plasament din municipiul Brad. Hurubă; Țipătul rotund de Daniel Dăian; Bell,
Acest punct de împrumut, pe lângă cărți și visele se împlinesc de Sebastian Ciortea; Lumina
DVD–uri, a fost dotat cu patru calculatoare, umbrei mele de Ionuț Copil; Iubire de Paulina
patru căști cu microfon, patru camere web, un Popa; Poeme interminabile, Ludice preludice,
set de boxe, un videoproiector, un ecran de LiMesiaNice, Poeme medicinale, Penultimul
proiecție, un televizor, un DVD–player, acestea romantic, Ordinea ascunsă sau Pleroma, Motoare
provenind din donații. de căutare, Amintiri care vor veni de Eugen Evu;
EXPOZIŢII ANIVERSARE: Valeriu Sclipind la ultimul vagon de Andreea Blându;
Butulescu, Gligor Hașa, Ioan Pârva, Miron Orașul scufundat de Ion Barb; Noiembrie al meu
Scorobete, Paulina Popa, Ioan Evu, Stelian de Claudia Gabriela Marcu; În căutarea dorului
Radu, Sânziana Batiște. pierdut de Nicolae Stancu; Carul cu aur de
EXPOZIȚII COMEMORATIVE: Vasile Dumitru Tâlvescu; Cartea de bucate a Centrului
Molodeț, Michael Klein, Ion Ignaton, Francisc Lifestyle Herghelia de Valentin Dan și Nicolae
Munteanu, Octavian Floca, Miron Cristea, Dan; Pasărea Paradis, Fulgere în oglinda sufletului
Nerva Hodoș, Vlaicu Bârna. de Dumitru Dumitrescu; Viața ca un vis de
LUCRĂRI ELABORATE Ioana Giurgiu; Minunea din Țara Visurilor de
-au fost schițate volumele IV și V din Edy Moțățăianu; Aventurile și călătoriile
lucrarea Județul Hunedoara, monografie. Baronului Nopcsa de Dacian Muntean; Versuri
Volumul al patrulea va fi consacrat Răzlețe, Dicționar mitologic carpato-danubiano-
agriculturii, creșterii animalelor, silviculturii, pontic, Povestiri pentru părinți și pentru copii
vânătorii și pescuitului, căilor de comunicație, cuminți, Monografia cetății Deva, Tăul și tăușenii
sistemului sanitar și bancar etc. Toate acestea de Gligor Hașa; Plai de dor, Viața ca o lacrimă de
vor fi abordate în perspectivă istorică, cu Monica Dușan; Frunze pe cărare de Nicolae
instrumentar științific, de către un colectiv de Cătăniciu; Gligor Hașa, omul și opera de Radu
specialiști în domeniile respective. Al cincilea Igna; Poveștile curcubeului, vol. I-II, Năstrușnica
volum va fi dedicat personalităților de Ileana Cornelia Neaga; Brunea Fox.
hunedorene, acelor oameni născuți sau care au Reporterul cu ochi multiplu de Alexandru
activat în județul Hunedoara și care s-au Gruian; Influența lui Nietzsche asupra filosofiei
remarcat pe plan național sau internațional în franceze recente de Dr. Daniel Solonca; Spre
domeniile lor de activitate. Este o lucrare de Lumile Luminii de Traian Dorz; Cumpăr
mare anvergură, de mare răspundere, întrucât înțelepciune sau 7x7=44? de Mihai Barbu,
ea trebuie să includă cât mai multe Poemele vi(n)ului de Ionuț Copil; Cercuri
personalități a căror viață și activitate trebuie concentrice, Versuri zglobii pentru copii de Ileana-
cunoscute; Lucia Floran; Primăvara începea la capătul străzii,
-au fost efectuate cercetări de arhivă, Prost-destul și Rău-dar-nu-de-tot de Ileana P.
identificări de noi surse de documentare, Gati; Jurământul Raurei, Rețeaua Doctor K de
datele au fost analizate și prelucrate de către Romulus Lal; Despre trup altădată de Isabela
colectivul redacțional al lucrării Județul Nicoară; Dar de Adriana Tomoni; Sclipiri
Hunedoara, monografie; hunedorene de har de Maria Toma-Damșa;
Vox Libri – revista bibliotecii (trimestrial); Aruncând cu pietre după vânt, Caligrafii
Calendarul manifestărilor culturale din judeţ sentimentale de Ioan Vasiu; Revista Dăruiri
(lunar); literare; Fantoma de pe lac, Viață dublă la Veneția
Noutăţi din ţară şi din lume (lunar); de Monica Ramirez; Iubire, În vecinătatea
Calendarul personalităţilor şi evenimentelor Psalmilor, 60 - Carte de muncă, Poezii pentru
culturale (lunar);
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
Andrada de Paulina Popa; Sclipind la ultimul
vagon de Andreea Blându; Aripă sub ape/ Wing
under Water de Magdalena Dorina Suciu,
traducere de Olimpia Iacob; Flori pentru mama
de Florica Bercea; Axa conducătoare/ Leading
Edge Inner Leadership. Transcendence. Offender
Rehabilitation de Paul Richard Dorday,
traducere de Dan Eugen Crișan; Prin geană de
înger de Laura Danc; Copilul realității de Karina
Coman; Revolta de Dumitru Petcu; Poezii din
ascultare de George Anghe; Manuscris în trei zile
de Sebastian Ciortea; În coaja semnului de nucă
de Ruben Bucoiu; O ruteancă la Înalta Poartă de
Gheorghe Firczak, Francisc Gal, Maria Saghin;
Să vă spun ceva, Așa cred eu… , Bate vântul prin
cămară, Biroul dușilor de-acasă, de Dumitru
Hurubă; Interiorul ninsorii, Omenie, Poarta de
Eugen Evu; Poemele franceze/ Les poèmes français
de Rainer Maria Rilke; Poeme alese/ Selected
Poems de John Dryden; Lovituri de nisip/ Coups
de sable de Mircea Petean; Proprietăți în paradis
de Gheorghe Zincescu; Mureșul de Mircea Petru Romoșan, Cornel Nistorescu, Mircea Moloț,
Meila; Cartea care deschide lumea de Gheorghe în foaierul Teatrului din Deva
Jurma; Banatul Montan - Ghid turistic de
Gheorghe Popovici; Trece viața prin oglindă de Books Proeditură și Tipografie din București,
Nicolae Preda; Eminescu în fondurile Bibliotecii Editura Trei din București, Editura RAO din
din Bocșa de Gabriela Șerban; Armatele imperiale București, Editura Didactică și Pedagogică din
austro-ruse și românii la 1848-1849. Documente București, Editura Nemira din București,
militare, vol. I-II – coordonator Ela Cosma; Librăria Okian din Brașov, cu aceste edituri
Reprezentanțele consulare austriece în Moldova, având încheiate și acorduri de parteneriat.
Muntenia și Serbia (1782-1848) de Ela Cosma; ACORDURI DE PARTENERIAT: cu
Manual diplomatic și consular de Constantin instituții de învățământ (Colegiul Ion Mincu
Karadja; Literatura română de azi. Poezia. Proza Deva, Colegiul Național de Informatică Traian
de Ioan Holban; Antologie de poezie Lalescu Hunedoara, Colegiul Național Mihai
contemporană românească, vol. I, coordonatori Eminescu Petroșani, Colegiul Național Sportiv
Aurel Ștefanachi și Valeriu Stancu; Spațiul Cetate Deva, Colegiul Tehnic de Transport
inefabil, vol. I de Ioan Radu Văcărescu; NU, Feroviar Simeria, Colegiul Tehnic Energetic
Zbor într-o aripă de Ioan Dan Bălan; Recviem Dragomir Hurmuzescu Deva, Colegiul Tehnic
pentru tăceri și nimicuri, Lacrima memoriei. Transilvania Deva, Grădinița cu program
Eseuri, vol. I de Aurel Pantea; O sticlă în mare de prelungit Nr. 7 Deva, Grupul Școlar Ovid
Ion Murgeanu; Rătăcind prin canon. Studii de Densusianu Călan, Grupul Școlar Téglás Gabor
istorie literară, Apocalipsa după Valeriu/ The Deva, Institutul Confucius Sibiu, Liceul de Arte
Apocalypse according to Valeriu de Valeriu Sigismund Toduță Deva, Liceul Tehnologic
Bârgău, traducere de Mariana Zavati Gardner; Grigore Moisil Deva, Liceul Teoretic Sabin
Călător prin lume de Ioan Nicoară; Roata vieții de Drăgoi Deva, Liceul Teoretic Traian Deva,
Elena Crețu; În căutarea dorului pierdut de Școala Eco Europeană Andrei Șaguna Deva,
Cantus Leonică; Amintirile unui vechi liberal de Școala Generală Andrei Mureșanu Deva, Școala
Petre Făgaș; Impresii și expresii de Gheorghe Gimnazială Șoimuș, Școala Primară Fornădia,
Niculescu și Florentin Smarandache; La un Școala Primară Samuel Deva, Școala Primară
pahar de vorbă de Gheorghe Niculescu; Cultura Sulighete) şi cu alte instituţii din judeţ și din
în orașul Paliei, Mineriada culturală internațională țară (Asociația Există viață după doliu, Asociația
a elevilor de Ștefan Nemecsek; Vocația culturală Handicapaților Neuromotori Hunedoara,
a Hațegului, vol. II de Radu Igna; O viziune Asociația Prietenii Bibliotecii, Asociația
despre televiziune de Nicolae Melinescu;; Umanitară Non Profit SETRAS Deva, Centrul
Castelul de nisip, Drumul sihaștrilor de Stejărel Cultural Drăgan Muntean Deva, Centrul de
Ionescu; A fi sau a nu fi…actor de Isabela și Mara Îngrijire și Asistență Socială Brănișca, Centrul
Hașa; Reporter la sfârșitul lumii (1978 -1988). Județean de Asistență Psihopedagogică
Nonficțiuni, Români, vi se pregătește ceva! de Hunedoara, Centrul Județean de Resurse și
Cornel Nistorescu; Urbanonimie hunedoreană de Asistență Educațională Hunedoara, Centrul
Mihai Petre. Județean pentru Conservarea și Promovarea
LUNA EDITURII – standuri de carte cu Culturii Tradiționale Hunedoara,
vânzare, în colaborare cu următoarele edituri: Inspectoratul de Poliție al Județului
Editura Humanitas din București, Editura Hunedoara, Inspectoratul Școlar Județean
Curtea Veche din București, Editura Girasol Hunedoara, Ministerul Educației Naționale,
din București, Editura Polirom din Iași, Grupul Penitenciarul Bârcea Mare, Primăria
Editorial Corint din București, Editura Dinasty Sîntămaria Orlea, SC Aqualand SRL Deva, S
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
Societatea de Lectură Română la 1868
crearea bazei de date la
Filiala Nr. 4;
crearea secțiunii Biblionet
pe site-ul Bibliotecii
Județene;
organizarea de colocvii
metodice cu bibliotecarii din
județ pe următoarele teme:
Statistica de bibliotecă;
colaborarea cu instituțiile
implicate în dezvoltarea
comunității (APIA);
rolul grupului Biblioi-
mpact (colaborarea și schim-
bul de experiență între
bibliotecari); Scrierea unui
proiect și organizarea unui
erviciul de Probațiune Hunedoara, Societatea serviciu nou de bibliotecă;
de Educație Nonformală și Socială București, organizarea de cursuri de inițiere în
Spitalul Județean Deva, Unitatea de Asistență utilizarea calculatorului (pentru membrii
Medico–Socială Baia de Criș). comunității), de cursuri Primii pași în carieră –
Oferta educaţională s-a realizat printr-o Program de dezvoltare personală (pentru
achiziţie sporită de documente care a asigurat adolescenți), de cursuri IT – LIB – Tehnologia
cu prioritate bibliografia pentru elevi şi a informației și administrarea calculatoarelor pentru
dezvoltat caracterul enciclopedic, numărul public; BSNB – bazele serviciilor noi de bibliotecă;
total de documente cu care s-a îmbogățit Povestiri digitale – realizarea de filme cu ajutorul
instituția noastră în acest an fiind de 8 402, din programului Windows Live Movie Maker; Bani IQ
care 6 005 provin din achiziții și 2 397 din – program de educație financiară (pentru
donații. bibliotecari);
Indicatorii economici prevăzuți pentru anul asfaltarea curții interioare a instituției.
2013 au avut în vedere resursele de personal, DISTINCȚII OBȚINUTE: DIPLOMA DE
veniturile care asigură funcționarea și MERIT pentru cea mai bună lucrare de
dezvoltarea activității de bibliotecă, specialitate în cadrul secțiunii Studii și
principalele categorii de cheltuieli, ponderea cercetări sub formă de volum pentru lucrarea
cheltuielilor de personal din totalul Județul Hunedoara. Monografie, vol. I-III,
cheltuielilor curente și gradul de acoperire a acordată de Asociația Națională a
salariilor din alocațiile bugetare. Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din
Veniturile Bibliotecii Județene „Ovid România (ANBPR) în cadrul Conferinței
Densusianu” Hunedoara-Deva au provenit din Naționale a acesteia, desfășurată în perioada
alocații bugetare, 2 375 mii lei, și venituri 10-12 octombrie la Sibiu.
proprii, 20 mii lei. S-au primit donații din Manager,
partea: I.R.E.X. București: computer – 30 buc., Ioan Sebastian Bara
monitor – 30 buc., tastatură – 30 buc.,
mouse – 30 buc., cască cu microfon – 30
buc., camere web – 30 buc., UPS – 15
buc., imprimantă – 3 buc., scanner
Epson – 3 buc., router wireless – 3 buc.,
cablu UTP – 6 buc., proiector – 3 buc.,
ecran de proiecţie 3 buc., switch – 3 buc.;
S.C. Top Tech S.R.L. Deva: imprimantă
pentru carduri – 1 buc., imprimantă – 3
buc., scanner – 1 buc.; S.C. Sonoc Ioan
Marian Deva: televizor – 1 buc.; DVD –
player – 1 buc. De asemenea un număr
important de persoane fizice şi juridice
au făcut donații substanțiale de carte.
REORGANIZARE, DEZVOLTARE,
MODERNIZARE:
Actualul local al bibliotecii
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

„Almanahul scriitorilor de la noi”


Dr. I. LUPAŞ
Născut în 9 August 1880 în Săliște (lângă Sibiiu) din familie
de țărani. A fost profesor la seminariul „Andreian" din Sibiiu
din 1905—1910. Azi e protopop în Săliște.
A publicat:
1. „Un capitol din istoria ziaristicei românești ardelene",
Sibiiu.
2. „Despre începutul neamului românesc", Sibiiu.
3. „Biografia Metropolitului Șaguna", Sibiiu.
4. „Contele Ștef. Széchenyi și politica de maghiarizare",
Sibiiu.
5. „Câteva pagini din trecutul Săliștii", Sibiiu.
6. „Şovinismul confesional în istoriografie", Sibiiu, 1903.
7. „Viaţa unei mame credincioase", București, 1910.
8. „Populus Werböczianus", Arad.
în limba maghiară:
9. „Az erdélyi gör.-keleti egyház és a vallásunió a XVIII,
század folyamán", Budapesta, 1904.
10. „Törteneti párhuzamok", Budapesta, 1907.

Din trecutul şcoalelor noastre


Puține din şcoalele noastre au un trecut mai redeşteptători ai unui neam chinuit și
îndepărtat decât veacul al XVIII-lea, decât înapoiat!
înțeleapta lege a împărătesei Maria Terezia: Și, cum rezultatul unei școli, nu pot să-1
Ratio Educationis, care preconiza, ca pruncii determine nici odată păreţii ei, oricât ar fi de
fieştecărei nații, să-și primească începuturile împodobiți cu „embleme", ci numai
instrucției în limba maicii lor („Vernacula"), însuflețirea și vrednicia celor ce propoveduesc
ori decît părinteștile îndemnuri ale bunului întrânsa cuvântul adevărului și al
Iosif al II-lea, care poruncise la 1781, ca în înțelepciunii,-din aceste şcoale modeste a
fiecare parohie de peste 100 familii, să fie și o răsărit un început de cultură a poporului
școală. nostru. Prin stăruinţele nepregetate ale unor
Cele mai multe şcoale românești le avem dascăli însuflețiți, începuturile sfioase au fost
abia de câteva decenii încoace. Singure continuate cu râvnă întețită și sporite prin
stăruințele titanice de pe timpul lui Șaguna, au isprăvuri din ce în ce mai însemnate.
sporit numărul lor cu cîteva sute. Astăzi icoana zugrăvită de Ţichindeal
Toate aceste şcoale s'au întemeiat și credem că nu se mai potrivește, decît la puține
susținut până în ziua de azi, numai cu prețul din cele vreo 3000 de şcoale românești din
unor jertfe nespus de mari și prin încordări această țară. Căci în multe sate de ale noastre
fără seamăn din partea unui popor ca al s'au ridicat, din jertfele imense ale acestui
nostru, lipsit atâta vreme de izvorul luminii, ca popor lipsit, şcoale cu cari s'ar putea mândri
și de izvorul bunăstării materiale, de aceste orice sat din largul Apus luminat, și oricare
indispensabile temelii ale oricărui trai cinstit și neam fruntaș în ale culturii!
slobod. Realizarea acestui progres e, negreșit, un
Și, dacă ar fi fost numai greutățile, pe cari le mare merit al înaintașilor noștri. Cu atât mai
rostogolea în calea progresului şcoalei române mare, cu cât ei au trebuit să înfrunte, pe lângă
tradiționala noastră sărăcie, atunci s'ar fi putut greutățile pricinuite de eternele lipsuri, și o
trece totuş mai repede peste zmeritele serie neîntreruptă de obstacole, aruncate în
începuturi. N'ar fi fost şcoala noastră silită să calea progresului nostru cultural, de viforul
rămână timp atât de îndelungat în starea cea patimilor politice.
tristă, pe care o înfățișează, la 1813, Scurtă vreme, abia, le-a fost dat şcoalelor
următoarele cuvinte ale lui D. Ţichindeal: „De noastre a săvârși în liniște munca
voiești să știi în sat, unde e școală?, nu întreba binecuvântată de propagare a culturii, înălțare
pe nime, ci du-te și apoi vei află o casă nu și fructificare a gândirii și întărire a simțirii
departe de biserică, desgrădită, descoperită, românești. Căci încurând s'au ivit tendințe
cu ferestrile sparte și cu hârtie lipite; să știi, că potrivnice, cari mereu au infestat și conturbă
aceea este şcoala"! azi şcoala în seninătatea pacinică a sublimei
Dar în aceste căsuțe umile, desgrădite și sale misiuni, impunându-i sarcini și
descoperite, s'a întâmplat, să muncească 2—3 semnalându-i scopuri, cu totul străine de
generații de dascăli, pătrunși de adevărată adevărata ei chemare.
însuflețire pentru sfânta lor apostolie de
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Dr. SEXTIL PUŞCARIU


S'a născut la 4 Ianuarie 1877, în Braşov, unde a urmat
liceul. Studiile universitare le-afăcut la Lipsca, Paris și Viena.
Si-a luat doctoratul la 1899, iar la 1904 s'a habilitat la Viena ca
docent pentru filologia romanică, întemeind întâiul seminar
de limba română. Ales la 1905 membru corespondent al
Academiei Române, e însărcinat în anul următor de această
instituţie cu redactarea dicţionarului limbii române. Dela
1906 e profesor de limba și literatura română la Universitatea
din Cernăuţi.
Lucrări:
1. Der Dialekt des oberen Olttales. Leipzig, 1898.
2. Die rumänischen Dininutivsuffixe. Leipzig, 1899. (Teză
de doctorat).
3. Lateinisches Ti und Ki im Rumänischen, Italienischen
und Sardischen. Leipzig, 1904. (Temă de habilitare).
4. Etymologisches Wörterbuch der rumanischen Sprache.
Lateinisches Element, mit Beriicksichtigung aller
romanischen Sprachen. Heidelberg, 1905. (Operă premiată de
Academia Română).
5. Studii istroromâne. Bucureşti, 1906.
6. Cinci ani de mişcare literară. Bucureşti, 1909.
7. Zur Rekonstruktion des Urrumănischen. Halle, 1910.
8. Contribuţii la gramatica istorică a limbii rom. Bucureşti, 1911.
9. Dicţionarul limbii române, Bucureşti (dela 1907 au apărut 9 fascicole).
Colaborează la cele mai multe reviste româneşti, scriind cu deosebire la „Convorbiri
Literare" și la „Tribuna". în străinătate e colaborator al revistelor „Zeitschrift für römanische
Philologie", „Literaturblatt für germanische und romanische Philologie", „Deutsche
Literaturzeitung", „Wörter und Sachen", „Kritischer Jahresbericht über die Fortschritte der
romanischen Philologie", „Zeitschrift für vergleichende Literaturgeschichte" etc.

Și-a făcut firogul


Cu timpul înţelesul cuvântului s'a
generalizat. Nu mă scol de aici până nu mi-oi
isprăvi firogul însemnează, la Braşov: „până
nu voi fi terminat porţia de lucru pe care
mi-am propus s'o fac". Și o asemenea frază nu
se aude numai în gura femeilor, ci și a
bărbaţilor, indiferent despre care lucru e
vorba. Cu timpul cuvântul firog a ajuns se
însemneze chiar „Tagesarbeit", după cum se
traduce în dicţionarul lui Alexi, adecă porţia
de lucru (de orice natură) pe care este dator
cineva s'o săvârşească într'o zi. Deosebit de
interesantă este însă accepţiunea pe care acest
cuvânt a primit-o în Bran.
Făcând într'o zi o societate mai mare o
excursie prin sat ne-am abătut pe la o ţărancă,
care deşi foarte tânără, avea o droaie de
copilaşi. O doamnă, făcându-i observaţia că
prea are mulţi copii și la intervale prea din
Mișu Popp, Potret de bărbat cale afară de scurte, ţăranca i-a răspuns
simplu: Ori la un an, ori la mai mulţi, tot
Expresiunea aceasta am auzit'o prin atâţia dă Dumnezeu; până nu-ţi faci firogul,
părţile Brașovului. Ea e interesantă, fiindcă nu scapi! În mintea ei exista credinţa că
arată cum se îmbogăţeşte limba din fel de fel fiecare femee e predestinată să aibă un număr
de izvoare. În cazul nostru avem a face cu un anumit de copiii în vieaţă. În urma acestei
termen al cusătoreselor sau al ţesătoreselor și naive, dar frumoase concepţii fataliste a
o frază ca: Lucrez până mi-oi isprăvi firogul poporului nostru, cuvântul firog a putut să
va fi însemnat la început: „până ce-mi ajunge ajungă se însemneze chiar: misiunea vieţii.
firul".
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Comedia zilei
Gulerele albe, ciocoii recenţi
Adrian Năstase, Bombonel cel Vechi, are profilul unui ciocoi rezultat din Revoluţie ? Dar
Adriean Videanu ce-ar fi ? Neo-Bombonelul marmurei şi al bordurilor ? Dar domnii clujeni,
Emil Boc şi Vasile Dâncu, n-or fi şi ei tot niște ciocoi născuţi ca Venus din spuma toxică a
Revoluţiei ? Şi Ion Iliescu, uitat din cealaltă revoluţie, şi Traian Băsescu, anticomunistul recent?
O ţară de Dinu Păturici, unii mari şi alţii mici. Şi de tot felul de pseudo-patricieni. Toţi cu gulere
albe.
Cezar Bolliac (1813-1881), marele ziarist de la mijlocul secolului al XIX-lea, om politic,
scriitor, merită să fie redescoperit, recitit. Ciocoii din revoluţie - o sinteză politică în versuri,
magistrală - ne ajută, la mai bine de un secol şi jumatate de la scrierea ei, să ne înţelegem
contemporanii.
P.R.
Ciocoii din revoluţie

Num-opinca, sărăcuţa,
Numai ea nu ne-a-nşelat, Şi noi, tot cu evanghelii
Numai dînsa, ea micuţa, Din balconuri predicam ;
Numai ea nu ne-a trădat ; Tot spuneam parascovenii
Dar ciocoii guleraţi Şi-i iertam, ne împăcam ;
Sînt la inimă spurcaţi. Dar ciocoii guleraţi,
Ei rînjeau că-s rău spurcaţi.
Ei intrau să fure sume
Şi la ruşi să-şi facă rost.
Ca să-i spui pe toţi pe nume, Cînd venir-apoi muscalii, —
Voi nu-i ştiţi cîţi au mai fost? Agi, spătari şi controlor !
Nu ştiţi că au fost spurcaţi Alţii — mîrleo ! fug cu banii.
Toţi ciocoii guleraţi ? Turcii pradă şi omor.
Şi ciocoii guleraţi
Că eu bine-am spus, săracu ; Rîd de noi că stăm legaţi.
Eu v-am spus numaidecît Th. Aman,
Că n-ai să te-mpaci cu dracu, Cezar Bolliac
De i-ai face orişicît : Toat-opinca-n puşcărie ;
Toţi ciocoii guleraţi Toţi legaţi, săraci lipiţi,
Sînt la inimă spurcaţi. Zac în ploaie pe ghimie,
Pribegesc proscrişi, goniţi,
Ba c-om face, ba c-om drege, Iar ciocoii guleraţi
Ba s-avem şi pe boier ; Rîd de noi că-i credem fraţi.
C-o fi bun de-l vom alege
Pin guvern, pin minister. Num-opinca, sărăcuţa,
Dar ciocoii guleraţi Numai ea nu a furat ;
Au fost, cum am zis, spurcaţi. Numai dînsa, ea micuţa,
Numai ea nu a trădat.
Că-ncepur-a face fracţii Iar ciocoii guleraţi
Ş-a lega pe opincari : Sînt spurcaţi şi veninaţi.
Într-o lună,-n trei reacţii,
Ne-au scăpat ăi măcelari. Cezar Bolliac
Că ciocoii guleraţi Braşov, 10 decembrie 1848
Sînt la inimă spurcaţi.
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
Impresiile de călătorie ale unui englez
prin Transilvania
Adrian Secui
Andrew Archibald Paton (1811, Edinburgh Acesta a fost sălaşul şi satul unui nobil de
- 1874, Ragusa1) a fost unul din cei mai buni ţară valah, un loialist, numit Nopcsa, a cărui
cunoscători ai Europei de sud-est ai vremii lui. casă a fost atacată şi jefuită de secui4, iar
Îndeplineşte diverse funcţii în aparatul distrugerea desăvârşită de proprii săi
diplomatic englez din Siria, Egipt, Grecia sau conaţionali.
Serbia. Ca diplomat și corespondent de presă Cititorul să nu-şi închipuie că cele
călătoreşte mult în Orient și estul Europei, povestite, legat de Zam, a fost un caz izolat de
ajungând în Transilvania în iarna anului 1849- distrugere. Războiul din Transilvania a fost un
1850. A. A. Paton intră în Transilvania dinspre război al bordeiului împotriva castelului, al
Arad, călătoreşte pe valea Mureşului, trece pe unei rase împotriva altei rase, un război care
la Zam unde întâlneşte un tablou dezolant. cu politica - de care o fi fost ea, liberală sau
Regiunea și zonele înconjurătoare au fost conservatoare - a avut puţin de-a face. În
devastate în timpul luptelor din iarna lui 1848 timpul călătoriei de trei zile, de la intrarea în
- primăvara lui 1849 și nu au mai avut timp să Transilvania şi până la sosirea în Sibiu, n-a fost
revină la normal. casă izolată, mic cătun sau han de la marginea
Ajunge la reşedinţa2 unui nobil român drumului pe care să nu le fi găsit distruse."
Lăszlo (Vasile) Nopcsa3 aflată în ruine după Urmează o scurtă digresiune în care autorul
distrugerile suferite în timpul luptelor și a încearcă să explice cauza războiului "bordei
jafului comis de un un grup de honvezi secui împotriva castel" prin prisma diferenţelor şi
din armata revoluţionară maghiară. inechității sociale dintre daco-romanii
„Cititorul să îşi imagineze valea Mureşului, majoritari şi maghiarii ultranaţionalişti.
nu alungită într-o vale strâmtă dintre munţi, ci Următorul oraş în care ajunge este Orăştie.
întinzându-se într-un larg amfiteatru; vârfuri "A fost oraşul Szászváros, numit dealtfel şi
abrupte de munţi și prăpăstii înconjurate cu Broos, prima aşezare întâlnită de când am
păduri de jur împrejur, parcuri și păşuni care intrat pe teritoriul saşilor transilvăneni.
coboară domol spre o luncă verde, un zid nu Obiceiurile, manierele, nivelul de civilizaţie şi
prea înalt de piatră care înconjoară o grădină educaţie ale acestor saşi sunt esenţial diferite
englezească și conacul unui nobil de la ţară, de cele ale maghiarilor sau daco-romanilor, iar
conac care aşezat pe o colină domoală această parte a Transilvaniei mai este numită
formează partea principală a întregului şi Pământul Saşilor (Saxon Land).
tablou. În spatele conacului se află un sat mic Szászváros este un cuvânt de origine
și elegant. Aici a fost o fermă, dincolo o ungurească şi înseamnă, tradus literal, oraşul
reşedinţă de vară şic, acolo erau poşta și hanul saşilor (Saxon-town). Este locuit în proporţie
ospitalier de pe marginea drumului, dar toate de două treimi de saşi şi o treime de unguri.
sunt în ruină, fără acoperiş și fără viaţă în ele; Aspectul oraşului aduce mai degrabă a burg
nici ţipenie de om într-un loc care, cu un an în german decât a oraş unguresc, şi îmi aminteşte
urmă, era o încântare pentru privitor. Conacul de orăşelele vechi de provincie din Bavaria sau
nu era doar o casă simplă de ţară, ci o reşedinţă de pe Rin, cu case tencuite şi zugrăvite
luxoasă, construită cu bun gust, judecând multicolor, cu faţade roşii sau verzi.
dupa mozaicul de pe pardoseala salonului. Saşii provin din regiunea Rinului Inferior
Nici un suflet nu putea fi văzut, nici un cântat (Lower Rliine). Deşi mai sunt numiţi saxoni
de cocoş sau muget de vacă nu putea fi auzit. (Saxons) şi vorbesc un dialect ciudat care
Doar dangătul îndepărtat al unui clopot era seamănă mai degrabă cu olandeza şi este
singurul sunet care spărgea tăcerea în care era neinteligibil pentru oamenii din Viena, dar
învăluită dezolanta scenă. totuşi este bine înţeles de către oamenii din
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
din primele bătălii ale
Călușarii din Orăștie, războiului Crimeei, bătălia de
perioada interbelică la Calafat purtată între armata
ţaristă şi turci. Aceste
evenimente au fost relatate în
cartea "Bulgarul, turcul şi
germanul" (The Bulgarian, the
Turk and the German)
publicată în anul 1855 la
Londra.
A fost ales membru al
Societăţii Regale de Geografie
din Londra (Royal Geographi-
cal Society).
Moare în anul 1874, la
Ragusa (astăzi Dubrovnik în
Croaţia).
Bibliografie: Researches on
Düsseldorf sau Nijmegen5 (Nymwegen). the Danube and the Adriatic or Contributions to
Majoritatea poartă capetele acoperite cu the modern history of Hungary and Transylvania,
căciuli de lână, rareori sunt văzuţi mergând pe Dalmaţia and Croaţia, Servia and Bulgăria. By
jos, de obicei călăresc nişte cai mici şi vânjoşi Andrew Archibald Paton F. R. G. S. Volume 2.
Trubner and Co., 60, Paternoster Row. London
cu temperament vioi care sunt specifici 1862. Book III - The Goth and the Hun, pag. 61-62.
Transilvaniei. - Wikisource.
Femeile lor nu se remarcau prin frumuseţe http://en.wikisource.org/wiki/Paton,_Andrew_Ar
dar aveau o metodă aparte de a-şi purta părul, chibald_ (DNB00)
pletele fiind împletite într-o coadă adunată pe - Dan Grecu - Jetoanele domeniului Zam.
frunte care este lăsată să atârne pe obrazul Note:
drept. 1. Astăzi oraşul Dubrovnik în Croaţia.
Oraşele lor au un pronunţat aspect 2. Este vorba de castelul din Zam, actualul
medieval, cu turnuri şi ziduri vechi, ca în spital de psihiatrie. La vremea cand A. A. Paton a
fundalul picturilor lui Callot. La Sebeş, trecut pe acolo era proprietatea lui Laszlo Nopcsa
Baron de Silvaşul de Sus (1794-1884).
următorul oraş după Orăştie, hanul era în 3. Laszlo Nopcsa a îndeplinit timp de 15 ani
urma spiritului epocii, şi peste tot în funcţia de comite suprem (föispán) al comitatului
dormitorul meu, în locul portretelor la modă, Hunedoara.
cu Rodolph, Fleur de Marie şi Maâtre d'Ecole, 4. Incendierea castelului este descrisă de Rusu
se regăseau aventurile şi peripeţiile Fiului Abrudeanu: "în ziua de 3 Noiembrie [honvezii] au
Risipitor." După ce părăseşte Orăştia, îşi atacat compania [1 din regimentul grăniceresc
continuă periplul transilvan prin Sebeş, Sibiu român din Orlat] de la Zam, au pus-o pe fugă şi s-
unde se întâlneşte cu episcopul Andrei au retras după ce au prădat castelul lui Nopcea.
Şaguna, Dumbrăveni, Mediaş, Turnu Roşu, Comuna Zam a fost atacată din nou în ziua de 2
Sighişoara, Odorheiu Secuiesc, Târgu-Mureş, Decembrie [1848, când insurgenţii au şi dat foc
castelului". Momentul ni-l descrie şi Atanasie
Turda, Cluj şi Oradea. Sandor: "Honvezii, şi cu ei şi alţi unguri [...]
Publică o serie de cărţi în care valorifică ajungând până la Zam, au dărăpănat tot palatul
cercetările şi explorările sale geografice şi lui Nopcea, ducând de acolo, cu un cuvânt, toată
etnologice. Capitolul care se referă la visteria din camere, de un preţ foarte mare, fel de
Transilvania este cuprins în cartea "Gotul şi fel de haine, mătăsuri căutătoare, argintării, etc.,
hunul; sau Transilvania, Debrecen, Pesta şi care unii şi alţii guvernali comisari le-au împărţit
Viena, în 1850" (The Goth and the Hun; or între sine, precum vorbea lumea pe atunci...".
Transylvania, Debreczin, Pesth, and Vienna, 5. Oraş în Olanda.
in 1850), apărută în anul 1851. În anul 1853
ajunge în Ţara Românească unde descrie una
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
Povești săsești
Orăştie (germ. Broos, Brosz, magh. Szászváros), jud. Hunedoara
Mihaela Kloos-Ilea
Poate că nicăieri în judeţul
Hunedoara încărcătura istorică nu
este mai pregnantă ca în Orăştie
(germ. Broos, Brosz, magh.
Szászváros – în traducere Orașul
sașilor).
În anul 1999, s-au împlinit 775 de
ani de la prima atestare documentară.
Dar acești ani sunt doar o verigă
dintr-un trecut istoric îndelungat, al
cărui început se pierde în negura
vremurilor. Cele mai recente cercetări
arheologice au scos la iveală dovezi
materiale aparținând culturii neolitice
“Turdaș”, dar și epocilor ulterioare.
În inima oraşului se situează
ruinele cetăţii de pe vremuri, cu zidul
de apărare ce reprezenta un sistem de
fortificaţii medievale. Cetatea poate fi observată mai mult din interior, deoarece pe latura
exterioară, altădată şanţul cu apă al cetăţii, s-au construit locuinţe ce privează de vizibilitate
monumentul. Intrând în cetate, se remarcă cele doua biserici-surori: Biserica evanghelică și
Biserica reformată. Prima construcție aici a fost o bazilică romană cu un turn de vest, după care
a urmat o a doua construcție, în stil gotic din sec. al XIV-lea. În 1820, începe construcția Bisericii
Evanghelice (care se finalizează în anul 1823), pe o fundație nouă.
În unele variante ale legendei copiilor din Hamelin, se spune că aceștia ar fi ieștit prima dată
la suprafață la Orăștie, de aici începând întemeierea Siebenbürgen-ului.
Pe lângă vechea cetate a Orăştiei, muzeul de etnografie şi bisericile monument din secolul al
XIII-lea sau cetăţile dacice din munţii Orăştiei, sunt câteva din opţiunile turistului însetat de
istorie.
Sursa: http://povestisasesti.com/

Împrejurimile Orăștiei
Grădiştea de Munte
Cornelius Ionescu
Nu este decât o aşezare, probabil sat, ce golul alpin, culegeau zmeură, mure şi afine, pe
depinde de comuna Orăştioara de Sus. Nu mai care le valorificau la centrele din Grădiştea şi
are şcoală, nici dispensar, în locul lui este de pe Valea Anineşului, unde se puneau rapid
acum o pensiune, ceea ce nu este, de altfel, în butoaie şi direct la export. Nu se procesa
deloc rău. Până în 1918 satul era mai mare, aici nimic în ţară. Din 1803 şi până pe la 1900 a
mai funcţiona o făbricuţă de îmbuteliat apă funcţionat şi o mică turnătorie de oţel, ce
minerală. Izvorul, foarte puternic, era cam în folosea minereul local, din muntele Tâmpu. Se
dreptul magazinului alimentar. După cedarea spune că se produceau unelte agricole. Parcă
către România a Transilvaniei izvorul a fost am fi în plină demonstraţie a continuităţii pe
dinamitat, şi nu a mai putut fi regăsit, cu toate aceste locuri!
eforturile. Este posibil ca izvorul captat prin Exploatările forestiere erau însă baza
1980, la vreo 50 de metri în aval şi ceva mai economiei grădiştene. Din munte erau aduse
sus, se urca pe o potecuţă, să fie acelaşi. Ultima lemnele cu carele cu două roate, până la
dată când l-am văzut, avea un debit simbolic trenuleţul forestier ce circula atât pe Valea
şi spuneau cei
de la magazin
că a fost captat.
Nu am putut
verifica
informaţia.
Vara veneau
oameni din
toate satele din
jur, urcau până
aproape de
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
unde şi acum, când făceam şanţ în jurul
cortului, dădeam de cărbune. Am avut
surpriza să aflu de pe Internet că se mai
păstrează undeva în Orăştie, una din
locomotivele originale, dar de care şi-a
bătut careva joc şi a sulemenit-o ca pe o
curvă bătrână ieşită pe teren. Nu pot să
nu v-o prezint. Foto 1
Pe Valea Anineşului, se mai poate
admira o moară de apă. Erau peste
şapte mori şi piue pe acea vale, ceea ce
spune nu numai că aveau ce măcina şi
Grădiştei cât şi pe văile mai lungi ce se ce pune în piuă, dar şi că era ceva populaţie.
conectau la aceasta. Astfel erau sigur trenuleţe Ultima fotografie este făcută de giorgel, altă
pe Valea Rea, pe Valea Anineşului, pe Valea indicaţie nu am.
Albă şi pe Valea Tâmpului. Trenuleţul a Cum urci pe Valea Grădiştei, la nici un
circulat din 1945 până prin 1972, când a venit kilometru, dai de Gaura Nemţilor, o mină ce a
o apă mai mare, s-a stricat terasamentul şi nu funcţionat în al doilea război mondial,
l-au mai reparat. Pe porţiunea Gara Anineş – inginerul şef al minei ajutându-l pe C.
Gara Cetate am mers şi eu cu el când am Daicoviciu cu bani şi cu oameni la excavaţiile
cucerit prima dată Sarmisegetuza. Se mai de la Sarmisegetuza.
opreau pe drum, să strângă oamenii ceva Mina era de uraniu şi ca şi cele făcute
lemne şi să le bage la cazan, cu toate că era pentru sovietici, doar pentru prospectare …
făcut să meargă cu cărbuni. Depozitul De fapt şi unii şi alţii căutau aur, cine ştie după
principal de cărbuni era la Costeşti, pe islaz, ce informaţii mai vechi

Costeşti, Costeşti

Cetatea dacică
Costești-Blidaru

Cornelius Ionescu
Un sat destul de mic, ce ţine de Orăştioara Până la revoluţie, cazare practic nu era, la
de Sus, vreo 600 de oameni, care făceau naveta cabană se fereau, spuneau că este totul ocupat
la întreprinderile din Orăştie, de care-i despart inclusiv la cele circa 10 căsuţe. Trebuia să spui
18 km. Este o bază de plecare nefolosită încă că treci în fiecare an pe acolo, că n-ai avut
aşa cum ar trebui. De aici se ajunge la Cetatea telefonul lor, ca să obţii cu greu o căsuţă. Dar
Costeşti – 3 km, sau la Blidaru – 4 km pe jos, nici că-ţi dădeau numărul de telefon. Cabana
sau ca bază de “atac” pentru atingerea era ocupată de ştabi de partid şi de stat, nu le-
Sarmisegetuzei – 20 de km, pe acolo nefiind am aflat niciodată numele, toată lumea se ferea
decât o prea mică pensiune în satul Grădiştea. să li-l spună.
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
În spatele cabanei era un
şanţ deasupra căruia se
instalaseră cabinele privatelor,
iar un pic mai jos, în curtea
cabanei era izvorul ce funcţiona
de pe vremea dacilor. Apa
circulă şi acum prin olanele lor,
până la bazinul de captare.
Cabana avea apă din alt izvor
de adâncime.
O dată se putea dormi şi în
sat, am încercat, am cedat o
dată ofertelor, dar a doua oară
nu am mai făcut-o. Ne-au ţinut
treji toată noaptea cu băutură şi cu ceva care ei uscat, natura funcţionează bine, şi terenul s-a
spuneau că sunt cântece. Baza de cazare reală umplut iarăşi de verdeaţă.
era islazul satului, vis-a-vis de cabană, pe care Casele din sat aveau temeliile din blocuri de
îl puteai împărţi în devălmăşie cu vacile ziua la cetate, mai târziu tencuite chiar, ca să nu se
iar noaptea cu caii şi dacă nu aveai noroc şi cu mai vadă materialul. Erau chiar şi doi lei
camioanele care apăreau din întuneric în plină andosaţi puşi deasupra unei porţi, găsiţi prin
viteză să gareze şi ele, obosite fiind după cum vreun cimitir roman, care de fapt erau un
rulau. simbol al morţii, dar cine să le spună. Acum nu
Aici am avut onoarea să fiu muşcat de o mai sunt deloc, nu cred ca au aflat ce
javră, la care mă strâmbasem şi îmi arătasem reprezintă, ci mai degrabă au găsit cui să-i
colţii fără să mă gândesc că o să mă ţină minte. vândă.
Ea venise cu o maşină şi cu doi oameni din Din Costeşti porneau şi poteci pe care erau
Deva pe care-i plimba prin iarbă. Nu le pornea mânate oile la munte. Puțin mai jos de cabană
maşina şi i-am ajutat să o impingă. Atâta i-a urcă una din Valea Stânişoarei prin Poiana
trebuit javrei. M-a apucat de un picior şi pe Rădăcinii spre Prisaca, apoi drumul ducea mai
urmă toată lumea era impacientată ce-a avut departe până la Comărnicelul şi pe toată
cu mine. Hm. Chiar aşa. Mi-au lăsat adresa, culmea Şurianului. Odată cu realizarea
dacă e vreo problemă, să ne sunăm, ei pe mine, drumurilor carosabile pe Valea Gradiştei,
sau eu pe ei. Ce să se mai întâmple? Altădată Valea Albă, Valea Godeanului şi celelalte
să nu mă mai strâmb la toate javrele, măcar să drumuri forestiere, drumurile de culme n-au
le aleg şi eu. Şi să mă vaccinez înainte de a mai fost folosite, şi au fost cuprinse de pădure,
pleca pe munte. ca şi drumurile dacice vechi, peste care dealtfel
Lângă cabană, în dreapta, era construit din se suprapun.
blocuri de BCA un kitch de forma unui castru După revoluţie locurile au ajuns pentru un
daco-roman (!) în care, stând pe nişte bănci din lung timp centru de întâlnire pentru vânzătorii
mesteceni tineri tăiaţi parcă în duşmănie, vara de cocaină şi alte alea, care se opreau în
se distrau tinerii beţivani cu bere, mici şi ţuică parcarea din faţa cabanei, puneau maşinile una
de prune, în timp ce tinerele utilizatoare de lângă alta să nu mai poată trece nimeni nici
fuste mini populare rău, se învârteau pe o măcar pe jos, şi făceau niste manevre direct din
scenă scâlciată. În restul timpului maşini
pseudocastrul era folosit cu succes ca toaletă. Afaceri mari în Costeştiul ajuns sat de
Chiciul trebuia să fie complet. Pe dealul vacanţă, Cosoneşti cum îi spun cei ce ştiu
Cetății, așa cum s-a făcut și cu Tâmpa la despre ce este vorba. Apropo, cine o fi dat
Brasov, s-a tăiat pădurea și s-au plantat brazi aprobare să se construiască pe locul castrului
argintii ce formau cifrele 2050. Brazii s-au cam de trei hectare de pe terasa de unde începe
drumul către cetate? Eu nu, în tot cazul. Eu mai
bine aş fi înlesnit drumul spre cetăţi şi spre cea
a Costeştiului şi spre Blidaru. Am auzit că pe
Valea Făeragului – denumire nouă, ce
înseamnă apă foarte repede pe care se dă
drumul la buşteni – a reuşit să se străpungă un
drum forestier spre Boşorod şi deci spre Piatra
Roşie. Măcar atât. De la drumuri forestiere
până la drumuri turistice, este cale lungă.
Inscripţionări, locuri de parcare, de campare,
izvoare amenajate, toalete, moteluri, limite de
rezervaţie, pază, chioşcuri de informare în
toate punctele comerciale. Măcar atât. Haideţi,
haideţi domnilor primari, ce mai staţi? Faceți o
minune, dar repede, repede, că vă ia Făeragul
si vă duce …!
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Scaunul de judecată al Orăștiei


Au trecut aproape opt veacuri de la întâia Un orăştian, jurist de excepţie, avocat şi
atestare documentară a Orăştiei la 1224. Prin profesor de drept, cu lucrări în domeniul
privilegiile primite de către saşii colonizaţi, istoriei Dreptului, a fost Alexandru Herlea
aceştia au avut, pe întreg parcursul evului (1907-1979). O parte din studiile sale văd
mediu, autonomie judecătorească. lumina tiparului în oraşul nostru. Lucrarea sa
Administrativ, Orăştia se afla în fruntea în trei volume „Studii de istorie a dreptului”,
unuia dintre cele şapte scaune săseşti alături reprezintă până în zilele noastre un element de
de Sebeş, Miercurea, Sibiu, Nocrich, Cincu şi referinţă în domeniu.
Rupea, a căror menţionare datează de la Nu trebuie uitat rolul cultural important şi
sfârşitul veacului al XIII-lea. influenţa benefică asupra comunităţii pe care
Se poate afirma că există 700 de ani de judecătorul Ioan Valeriu Todea l-a exercitat,
exercitare directă şi autonomă a actului de acesta fiind iniţiatorul şi principalul donator al
justiţie, termenul de „Scaun al Orăştiei”, având muzeului local. Am amintit doi dintre slujitorii
semnificaţia de scaun de judecată, adică instanţă dreptăţii, recunoscuţi şi respectaţi în
judecătorească. comunitatea locală, ale căror stăruinţe, prin
La Orăştie, prima instanţă era condusă de operă şi atitudine, subliniază mai mult nevoia
un Stuhlrichte. Deasupra acestuia se afla un de justiţie la Orăştie.
jude superior sau Judex Regalis, cu un grad de Existenţa unei instanţe judecătoreşti în
competenţă egal cu cel al conducătorilor de localitatea noastră are o dimensiune istorică.
comitate. Judele Regal, numit de rege, era Actul de justiţie, prin conotaţia sa etică şi
subordonat comitelui suprem al saşilor - Comes morală, nu poate fi grevat de o dimensiune
Saxorum - de la Sibiu. Apelul se judeca la Curia economică. Justificarea ideii unei „economii”
Regală, ocolind instanţa voievodală. lasă liberă perspectiva nelegiuirii şi a abuzului
În documente, primul jude regal administrativ.
menţionat la Orăştie este comitele Cristian, în Doar dictatura comunistă a desfiinţat
anul 1367. În veacul al XV-lea sunt atestaţi instanţa locală iar actul reparatoriu de
români care au ocupat cea mai importantă reînfinţare a Judecătoriei din Orăştie s-a plasat
funcţie judecătorească şi administrativă, între pe linia recunoaşterii importanţei funcţiei
care Stoian Olahul – Românul, părintele judecătoreşti într-o localitate urbană cu grad
marelui umanist Nicolaus Olahus, al cărui de municipiu.
frate, Matia, a fost de asemenea jude regal la Lipsa de reacţie a conducătorilor noştri
Orăştie. politici este cel puţin suspectă, iar spectrul
Oraşul medieval şi Scaunul Săsesc au avut desfiinţării Judecătoriei şi Parchetului din
prin instanţa lor, dreptul de paloş sau jus gladi, Orăştie reprezintă dovada unei neputinţe.
adică puteau pronunţa sentinţa capitală. Pentru comunitatea noastră, dispariţia
În epoca modernă, la jumătatea veacului al instanţei locale ar reprezenta un veritabil recul,
XIX-lea, Orăştia devine capitala Districtului 10 un pas spre ruralizarea Orăştiei, o disoluţie
din componenţa Transilvaniei, cuprinzând către un stadiu pe care străvechiul burg
teritoriile comitatelor Hunedoara şi Zarand. transilvănean nu l-a trăit în seculara sa
Centrul regional în jurul căruia gravitează evoluţie.
50 de localităţi rurale, Orăştia a avut la sfârşitul Mihai Căstăian
secolului al XIX-lea şi în perioada interbelică o
instanţă denumită Judecătoria de Ocol.

Diploma andreană

Actul de confirmare a Diplomei andreene emis de


regele Carol Robert de Anjou al Ungariei în 1317.
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE

Diploma andreană (în latină Andreanum, merge în persoană; iar dacă el va trimite pe un
germană Goldener Freibrief sau Goldener iobag al său în afara regatului, sau spre
Freibrief der Siebenbürger Sachsen (Hrisovul de ajutorul unui prieten al său, sau în treburile
aur al sașilor transilvăneni) a fost un document sale proprii, ei vor fi datori a-i trimite numai
(diplomă privilegială), emis în anul 1224 de cincizeci de ostași. Nici regele nu va putea să
regele Andrei al II-lea al Ungariei, prin care ceară mai mulți, nici ei nu vor fi datori a
reconfirma coloniștilor germani o serie de trimite. Pe preoții lor să și-i aleagă liber, pe cei
privilegii, care au fost menținute pe tot aleși să-i înfățișeze spre întărire și să le
parcursul evului mediu, unele chiar pâna în plătească dijmele și în toate drepturile
anul 1876. În 1486 diploma a fost confirmată de bisericești să răspundă față de ei după vechiul
regele Ungariei Matia Corvin pentru toată obicei. Voim și poruncim cu tărie, ca pe dânșii
Universitatea Săsească. Documentul nu s-a să nu-i judece nimeni, decât noi sau comitele
păstrat în original, ci numai ca o parte a de Sibiu, pe care îl vom așeza noi la locul și la
reconfirmării din 1317 a Diplomei andreiene timpul său. Dar sub orice jude se vor afla, să fie
de către regele Carol Robert de Anjou. Actul în judecați numai după dreptul obișnuielnic și
limba latină, pe pergament cu pecete atârnată nimeni să nu cuteze a-i chema înaintea noastră,
(unul din cele mai vechi documente istorice afară de atunci când pricina lor nu s-a putea
din Transilvania), este păstrat la Arhivele hotărî în fața judelui lor. Iar afară de cele mai
Naționale ale județului Sibiu. sus zise, le-am dat pădurea vlahilor și a
Libertățile asigurate prin acest act se referă pecenegilor ("silva blacorum et bissenorum"),
la provincia Sibiului și i-au unit juridic pe sașii dimpreună cu apele, ca să le folosească
așezați aici. Astfel, privilegiile acordate acestei împreună cu sus-numiții Blaci și pecenegi și să
provincii și locuitorilor acesteia au devenit nu fie datori a face nici o slujbă pentru aceasta,
punctul de plecare al unității juridice săsești, bucurându-se de mai sus zisa libertate. Apoi
care s-a numit, mai târziu, Pământul Crăiesc le-am mai îngăduit ca să aibă o singură pecete,
(Fundus Regius, Königsboden). Ele au rămas în care să fie cunoscută de noi și de magnații
vigoare 650 de ani și au dus la o evoluție care a noștri în chip lămurit. Iar dacă vreunul dintre
asigurat timp de 800 de ani supraviețuirea dânșii ar vrea să se judece cu cineva în vreo
poporului săsesc. pricină bănească, să nu poată întrebuința alți
Textul diplomei începe astfel: martori înaintea judelui, decât oameni care se
Venind așadar toți credincioșii noștri află între hotarele lor, noi scutindu-i pe ei de
oaspeți teutoni din Transilvania și căzând cu orice jurisdicție străină. (…) Tot așa le dăm
umilință la picioarele majestății noastre și dreptul, afară de cele mai sus zise, ca nici un
plângându-se ne-au arătat că ar fi căzut cu vameș să nu cuteze a-i împiedica nici la dus,
totul din libertatea cu care au fost chemați de nici la întors (…) Voim însă și poruncim cu
prea-evlaviosul rege Géza, bunicul nostru și puterea noastră regală ca nimeni dintre iobagii
dacă majestatea noastră regală nu deschide noștri să nu cuteze a cere de la majestatea
spre dânșii ochii cu obișnuita sa bunătate, regală vreun sat sau vreun prediu; iar dacă ar
aflând-se cu totul săraci, nu ar putea face cere cineva, ei să se poată împotrivi în temeiul
majestății regale nici o slujbă. Așadar noi, libertății ce le-am hărăzit-o. Am mai poruncit
plecându-ne urechile cu obișnuita bunătate pomeniților noștri credincioși că, dacă se va
spre plângerile lor drepte, vrem să se facă întâmpla ca să venim noi în expediție la dânșii,
cunoscut celor de față și celor viitori că noi, ei să fie datori a da numai trei găzduiri pentru
călcând pe cucernicele urme ale înaintașilor noi, iar dacă se va trimite, în treburile regelui,
noștri și mișcați fiind din adâncul inimii, le- am voievodul la dânșii sau prin țara lor, să nu
înnoit libertatea de mai înainte. Însă în așa fel lipsească a da două găzduiri, una când va intra
ca tot poporul (…) să fie un popor și să se și alta când va ieși. Mai adăugăm la sus
socotească sub un jude, desființându-se din numitele drepturi, ca negustorii lor să poată
rădăcină toate comitatele, afară de cel de Sibiu. merge și să se poată întoarce liberi și fără vamă
Iar comitele Sibiului, oricine va fi, să nu cuteze oriunde în regatul nostru, folosindu-se cu
a orândui dregător în sus-zisele comitate, decât adevărat de dreptul lor, în fața majestății
numai dintre cei ce locuiesc între dânșii; și regale.
poporul să-l aleagă pe acela care va putea mai Denumiri alternative:
potrivit. (...) Iar pentru folosul cămării noastre Andreanum, Privilegiul Andreanum, Diploma
să fie datori a plăti pe an cinci sute de mărci de Andreanum, Hrisovul de aur, Bula de aur a regelui
argint. Vrem ca nici un stăpân predial sau Andrei al II-lea, Bula de aur a sașilor.
oricine altul, care se află între hotarele lor, să Bibliografie
nu fie scutit de această dare, afară de cei care Karl Kurt Klein, Geysanum und Andreanum.
se vor bucura de un privilegiu deosebit pentru Fragmentarische Betrachtungen zur
aceasta. (…) Vor trimite cinci sute de ostași în Frühgeschichte der Deutschen in Siebenbürgen,
expedițiile regale în cuprinsul granițelor în: Zur Rechts und Siedlungsgeschichte der
Siebenbürger Sachsen, Köln-Wien 1971, pag. 54-
regatului și peste graniță o sută, dacă regele va 62. Wikipedia.ro
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Istoria așa cum a fost


Petru Groza
Mircea Malița

trecuseră sub scutul Academiei, m-a anunţat


de această vizită. Vin să-mi văd strămoşii, mi-a
zis. Ca director al Bibliotecii, am făcut toate
pregătirile şi, împreună cu un grup de
bibliotecari care purtau, că doctorii, halate
albe, l-am întâmpinat la intrare. Venea pe jos,
cu colonelul său. Îi arăt sala mare de lectură,
fişierele. Îmi cere să mă apropii şi, confidenţial,
îşi exprimă îngrijorarea în privinţa difuzării
cărţii sale. Chişinevschi mă asigură că e în librării,
dar n-o găsesc acolo. Nu ştiu dacă asigurările lui nu
sunt o amăgire. Aici o aveţi ? Desigur. Îi arăt
cartea şi cota ei în bibliotecă. Îl asigur că e
cerută de public şi consultată. Rămâne însă
îndoit şi prost dispus. Gheaţa o sparge o
bibliotecară care iese din grup, se duce lângă el
şi-i spune sonor : Excelenţă, eu sunt ţoapă.
Majoritatea bibliotecarilor şi cititorilor care se
adunaseră să-l vadă nu ştiau ce să creadă. Dar
Groza râde şi o îmbrăţişează. Ştia că ţopii, ca şi
Mircea Malița moţii, sunt dintre românii Apusenilor cu care
Groza se simţea înrudit. Ne-am dus apoi la
Prima mea întâlnire cu Petru Groza a avut Secţia de Stampe, unde fusese scos din colecţie
loc prin 1947-1948, când am însoţit o delegaţie tabloul preotului Groza, strămoşul său. Acest
de studenţi străini pe care-i primea în vizită Simion Groza fusese tribun al revoluţionarilor
sau la recepţia dată în onoarea lor. Se întreţinea de la 1848, alături de Avram Iancu, lângă
cu conducătorii de organizaţii occidentale cu mormântul căruia, la Ţebea, sub gorunul lui
care avea relaţii de colaborare. Le povestea Horea, se află şi locul său veşnic.
ceva animat, probabil din viaţa lui de student Groza iubea cărţile şi îi plăcea să scrie. Două
la Viena sau la Berlin. Un activist român care-i cărţi au relatat călătoriile sale în Uniunea
însoţea pe studenţi s-a apropiat de grup şi a Sovietică şi în China. Dar cine nu era bine
spus cu voce tare că trebuie să plece ca să văzut de Chişinevschi nu avea nici difuzare
prindă avionul. Primul-ministru şi-a ieşit din bună. De aceea nu a avut parte de cercul larg
fire : Mă întrerupi pe mine când vorbesc ! Cum îţi de cititori la care visa. Făcea însemnări pentru
permiţi una ca asta ? Şi au urmat vorbe grele, de o autobiografie care a stat în sertare până când
ocară şi mânie. Studenţii străini au rămas fiul său, Liviu Groza, a permis o editare târzie
înmărmuriţi, ca şi mine. Tânărul care-i zorise a fragmentelor scrise de Groza.
era palid şi tremura. Acest volum, ca şi alte cărţi care îi sunt
Am păstrat amintirea acestei scene, consacrate ne permite să identificăm câteva
zicându-mi că, sub jovialitate, se afla conştiinţa linii directoare ale personalităţii schiţate în
clară a unei personalităţi care nu admitea experienţe de tinereţe, dar păstrate şi pentru
atingeri la poziţia sa şi la prestigiu. Cu aceeaşi viaţa matură. Vedem, de pildă, liceul în care şi-
atitudine a condus şi guvernul. Toţi se fereau a făcut studiile. Familia sa de preoţi ortodocşi
să-l indispună sau să-l contrazică. Imaginea avea ca temă permanentă ferirea dreptei
publică era a unui alt Groza : cel care caută şi credinţe de « pericolul papistaş ». Greco-
se bucură de contactul popular. Era cunoscut catolicii români erau prost văzuţi. Unele
ca un om care aprobă uşor audienţe şi rezolvă bariere nu erau depăşite decât în lupta comună
problemele. Nici o altă figură din conducerea pentru emancipare. Catolicii, prin
ţării nu avea un număr comparabil de întemeietorii şcolii latiniste – Şincai, Micu-
intervenţii şi de soluţionări pozitive ale Klein şi Petru Maior –, aveau Blajul drept
plângerilor. Era şi singurul care se plimba pe centru, iar ortodocşii, cu Şaguna, îşi aleseseră
Calea Victoriei însoţit numai de un colonel, Sibiul drept capitală. Şi unii, şi alţii îmbrăţişau
ataşatul său personal. La cel mai mic semn de luminismul şi corolarul său politic : dreptul
salut şi recunoaştere, intra în vorbă cu natural şi emanciparea prin cultură. Ceea ce
trecătorii. nu-i împiedica să se suspecteze şi să se acuze
Mai târziu, în prima jumătate a anilor ’50 – reciproc. Pentru ortodocşi, greco-catolicii erau
mai degrabă după 1952, când nu mai era prim- împăciuitori în materie politică, moderaţi până
ministru –, a făcut una dintre vizitele sale la la inactivitate ; invers, catolicii îi considerau pe
Biblioteca Academiei. Întâlnindu-mă la ortodocşi nişte tradiţionalişti înrăiţi, înclinaţi
guvern, unde se interesa de ce făceam cu spre atitudini exagerate şi pătimaşe. Aşa se
bibliotecile transilvănene istorice care face că, după ce Groza termină şcoala primară,
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
Fără a da dimensiuni exagerate acestor
trăsături de caracter, nu putem să nu le
recunoaştem în poziţiile sale de după 23
august 1944. Merg ţărăniştii spre opoziţie la
stânga prosovietică ? Groza face pact de
conlucrare a Partidului Plugarilor cu ea. Crede
Maniu că vin americanii ? Groza va spune că
este o iluzie. Îşi pune Maniu speranţa în Aliaţi
pentru recuperarea Transilvaniei ? Groza va şti
că decizia îi aparţine Uniunii Sovietice. În
această problemă va juca un rol ce merită să fie
elucidat.
Din septembrie 1944, Groza face parte, cu
partidul său (Frontul Plugarilor), din Blocul
Uniunii Patriotice Antifasciste, alături de
Partidul Comunist din România, Partidul
Social Democrat, Partidul Socialist Ţărănist
(Ralea) şi Uniunea Patrioţilor. Blocul se
transformă în Frontul Politic Antifascist şi apoi
în Frontul Naţional Democrat. După ce are
susţineri din diferite direcţii pentru a deveni
prim-ministru în guvernul creat în octombrie
şi confirmat în noiembrie, Groza ocupă locul
Petru Groza numărul doi, ca vicepreşedinte al Cabinetului
După Unire, « descălecător » în condus de generalul Sănătescu. Continuă să
Vechiul Regat (cca 1922). aibă acest post în decembrie, când în fruntea
guvernului se află generalul Rădescu. În
este trimis de tatăl său la un liceu evanghelic desemnarea primului-ministru, un rol decisiv
maghiar, şi nu la un liceu românesc (la Beiuş îl juca regele, ţinând seama, bineînţeles, de
sau la Blaj), întrucât acesta aparţinea configuraţia politică văzută prin prisma
Episcopiei greco-catolice. Aversiunea faţă de « structurii şi orientării partidelor.
papistaşi » apare şi la studentul de la Viena În primele luni ale anului 1945 se produce o
care formează un grup naţional ce-i combate polarizare masivă a opoziţiei partidelor
pe absolvenţii greco-catolici ai liceelor istorice, ţărănesc şi liberal, iar ziarele lor iau
româneşti. Şi se manifestă apoi în opoziţia sa la poziţii ce-i indispuneau pe sovietici. Eram însă
cercul lui Maniu, fruntaş al greco-catolicilor, sub ocupaţia trupelor lor, care se aflau şi în
chiar în timpul Adunării de la Alba Iulia. Transilvania, a cărei retrocedare o urmărea
Cititorul nu se mai miră că Groza i-a fost ostil România. Când Dej, atunci ministrul
nu numai lui Maniu, ci şi partidului ţărănesc Comunicaţiilor, se întoarce dintr-o vizită la
pe care-l conducea. Aceste sentimente adânc Moscova, spune că guvernul român nu se
înrădăcinate sunt perfect încorporate în bucură de încredere suficientă în capitala
crearea de către Groza a unui nou partid, al sovietică. Groza observă că această
plugarilor, ale căror interese nu puteau fi decât nemulţumire se oglindeşte în problema
nesocotite la polul opus, într-un partid al lui Ardealului de Nord : armata sovietică de
Maniu. ocupaţie nu are încredere în prezenţa
A doua trăsătură a lui Groza era revolta. administraţiei române acolo. Groza trage
Avea de mic gustul opiniei şi, mai ales, al concluzia că, atâta timp cât guvernul român nu
acţiunii care sparge situaţii sau convingeri este agreat de sovietici, nu progresăm nici în
convenţionale. O adevărată nelinişte îl problema teritoriului nostru. Devine din ce în
caracterizează. Ca student, se mută de la o ce mai radical cu ţărăniştii şi cu Maniu, apoi cu
universitate la alta : Budapesta, Viena, Berlin. Rădescu, considerându-i obstacole în calea
Vizitează în cursul vacanţelor, avid de decor obţinerii drepturilor noastre în Transilvania.
nou, alte universităţi din Germania, precum Nu concepe să aparţină unui guvern care
aceea de la Leipzig, şi pe cele franceze şi pierde Ardealul. Voia să aparţină unui grup
engleze. Este interesantă postura accentuat care prelua Ardealul.
combativă, pe care Groza o evocă mereu cu Când spuneai Uniunea Sovietică, spuneai
plăcere şi o ilustrează abundent în memoriile Stalin. Groza nu uita că Stalin râsese cu poftă
sale. Aşa, de pildă, e descrisă acţiunea sa de la la o glumă pe care o făcuse el, aflat în delegaţia
Alba Iulia pentru formarea unui grup al guvernului anterior. Într-adevăr, spre
tinerilor delegaţi ce denunţă erorile lui Maniu. deosebire de cei care, veniţi în vizită, stăteau
Ca şi felul în care e forţat Maniu la Bucureşti să crispaţi şi plini de spaimă în faţa lui, acest om
desfiinţeze Consiliul Dirigent, pe care îl crease sigur pe sine, amabil, care putea exprima până
ca « un instrument de a guverna Ardealul cu şi laudele cu degajare şi sinceritate, a fost
dinastia sa », împotriva opiniei tinerilor de la apreciat de Stalin. A fost de-ajuns ca el să
Alba Iulia. spună : Cred că ar fi cel mai bun prim-ministru,
pentru ca Vâşinski să petreacă săptămâni de-a
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI
rândul la Bucureşti până ce l-a văzut instalat Documentele consemnează contactele între
pe Groza. Maniu şi Groza în aceste zile. Ripoşanu, care a
Acum « criza Rădescu » se deschisese, iar fost colaboratorul lui Maniu înainte de a-l
partidele politice căutau un nou prim- asista pe Groza, spune că în seara de 5 martie
ministru, revenind la propunerea pe care o Maniu l-a vizitat pe Groza şi că atmosfera era
discutaseră. Rămân de convins regele şi cordială. Tot la 5 martie, Groza îi transmite
Comisia aliată de armistiţiu, adică puterile regelui mesajul că sovieticii ar fi dispuşi să
occidentale. Vâşinski se dedică acestei sarcini. retrocedeze Ardealul de Nord administraţiei
Groza introduce un element neprevăzut în româneşti şi să fie mai toleranţi în aplicarea
febrila căutare a soluţiei. Evită el să accepte
candidatura. Nu o acceptă decât dacă Stalin
personal îi confirmă că Transilvania va reveni
României.
L-am cunoscut la New York pe Pamfil
Ripoşanu, fost secretar general al primului-
ministru şi, după spusele sale, secretarul
personal al lui Groza. Ne-am întâlnit deseori
(din 1956 până în 1970, îmi petreceam cele trei
luni de toamnă la Adunările Generale ale
O.N.U., iar între 1982 şi 1984 am fost
ambasador în S.U.A.). La Delegates Lounge al
O.N.U. şi la clubul său de pe strada 57 East,
Ripoşanu evoca momentele petrecute lângă
Groza. Una dintre amintiri se referea chiar la
zilele în care se decidea formula noului
guvern.
Toată lumea, povestea Ripoşanu, aştepta cu
sufletul la gură acceptul lui Groza de a prelua
conducerea guvernului. Mă aflam lângă el. Se
închisese în casă şi refuza să le răspundă celor care În februarie 1944, la ieşirea din
voiau să-l determine să-şi dea acordul. Groza i-ar închisoare (fotografie făcutã la Deva,
fi spus lui Ripoşanu : Nu vorbesc cu nimeni, nu Piaţa Unirii, nr. 11).
răspund la nici un telefon. Aştept angajamentul lui
Stalin în privinţa Transilvaniei. Când mă sună el, condiţiilor de armistiţiu odată acceptat un
totul se limpezeşte : da sau nu. Iar Ripoşanu nu guvern F.N.D. Deci scena descrisă de
ştia ce să mai facă, pentru că n-au trecut doar Ripoşanu se poate să fi avut loc înainte de 5
ore, ci câteva zile. Iar Groza era de neclintit. În martie. Dar şi înainte de această dată, poate
fine, telefonul sună şi Moscova e pe fir. Nu era puţin înainte de 1 martie, pentru că la 2 martie
chiar Stalin, ceea ce era greu de conceput, ci exista un acord între S.U.A. şi Anglia în
secretarul său, care i-ar fi spus lui Groza : Stalin Comisia de armistiţiu, iar regele îl autorizează
mi-a cerut să vă comunic din partea lui următorul seara pe Groza să înceapă consultările pentru
mesaj : Uniunea Sovietică va susţine clar şi complet formarea unui guvern. Vâşinski dezvăluie
ca Ardealul de Nord să revină în întregime oficial formula Groza ca având favoarea
României şi vă transmite salutul său. Groza s-a sovieticilor în cea de-a treia audienţă la rege în
înseninat. S-a dus şi a comunicat oficial aceeaşi zi. Dar e un lucru să fii antrenat în
Frontului candidatura sa şi dorinţa de a fi consultări şi altul să accepţi să faci guvernul.
susţinut. Programul încărcat al lui Groza nu exclude
Ripoşanu mai spunea că Groza a vrut să-l deci pauze de rezervă, oscilare şi condiţionare.
convingă pe Maniu « să vină cu el », ceea ce ar Probabil că voia să-l facă şi pe Vâşinski să fie
fi însemnat să accepte să intre într-un guvern mai explicit în materie de promisiuni privind
Groza cu un ministru sau doi. Aceasta era, de Transilvania.
altfel, şi cerinţa repetată a puterilor occidentale La 6 martie se formează guvernul Groza.
în Comisia de armistiţiu, şi a regelui. L-a căutat Regele semnează, faptul e împlinit. Una dintre
în acest sens şi i-a arătat motivele gestului său. primele consecinţe este restabilirea
Maniu i-ar fi răspuns : Nu pot să fac ca tine. Nu administraţiei româneşti în Ardealul de Nord.
vreau ca urmaşii mei şi generaţiile viitoare să mă Cred că schimbul de telegrame Groza-Stalin (7
blesteme pentru că m-am alăturat comuniştilor. La şi 8 martie) la această problemă se referă, şi nu
care Groza i-ar fi replicat : Dacă prin gestul meu la retrocedarea Ardealului de Nord, cum scriu
Transilvania furată revine României, nu-mi mai unii. La 13 martie, la Cluj are loc instalarea
pasă dacă neam de neamul meu şi toţi care vin după administraţiei româneşti, cu discursul lui
mine mă vor blestema sau nu. Groza în română şi maghiară. Vâşinski este
Când l-am auzit pe Ripoşanu, am avut încântat şi îi spune lui Groza că «este un
senzaţia unei scene de tragedie greacă, de supraom» fiindcă vede coloane de maghiari
luptă a oamenilor cu destinul. Crezând că defilând entuziast şi strigând «Trăiască
lucrurile sunt cunoscute, am greşit că nu i-am Groza!».
cerut amănunte.
CONTRAPUNCT din ORĂȘTIE
Declaraţia făcută de Groza lui Maniu Groza a murit în 1958, înainte de afirmarea
despre plata oricărui preţ de mândrie istorică clară a proiectului deschiderii, prin rolurile pe
pentru revenirea Ardealului nu e consemnată care le-a jucat, a fost un premergător al acestui
de sursele scrise. Se ştie doar că Groza a spus, proiect. Prim-ministru (preşedinte al
într-un discurs din decembrie, că Maniu a guvernului) între 1945 şi 1952, şi apoi pe un
încercat ceasuri întregi să-l convingă să « nu se scaun mai simbolic (preşedinte al Prezidiului
bage », « căci şi copiii mei se vor feri de numele Marii Adunări Naţionale) şi ca şef al statului
meu ». (1952-1958), nu a avut altă preocupare decât
Soarta Transilvaniei a consumat energia şi a poziţia României într-o configuraţie
ocupat fără întrerupere mintea lui Petru
Groza. Deşi cuvântul lui Stalin avea o mare
greutate, drepturile României urmau să fie
discutate şi consfinţite de Conferinţa de Pace
care a început la sfârşitul anului 1945. Acolo,
Ungaria redeschidea dosarul teritorial,
renunţând la întreaga regiune alipită la
Ungaria în 1940, dar menţinându-şi cererea ca
judeţele limitrofe frontierei vechi să-i fie
atribuite ei pe baza datelor demografice. Ca
ardelean care urma să-şi piardă din nou oraşul
natal, eram, ca şi concetăţenii mei, în panică.
Sovieticii au simplificat mult problema pentru
occidentali : nu era atât o chestiune de teritorii,
cât anularea unui act al regimului hitlerist.
Hotărâseră deja împreună să abroge toate
măsurile din această categorie. Cred că o altă
decizie nu-şi mai avea locul în dezbaterile
Conferinţei de Pace.
De rezultat nu se îndoia nici Groza.
Observă însă cu îngrijorare şi durere Fotograful este aici Rózsy (Rozalia) Roth. Petru Groza
tratamentul rezervat României la a scris pe verso : « Fotografia făcută la Timişoara,
Conferinţă. Ceruserăm statut de « de soţia prietinului Dr. Otto Roth – cadou şi amintire.
beligeranţă » ca urmare a participării armatei Deva, 1931, august.»
române la ofensivă finală împotriva
Germaniei hitleriste. Invocam cele patru sute europeană care îi rezervase doar dependenţă,
de mii de soldaţi jertfiţi pe fronturile din interdicţii, limite, restricţii. El se alătură, cu
Ungaria şi Cehoslovacia. Degeaba. Aveam un merite speciale în redobândirea Transilvaniei,
loc rezervat la Conferinţă. Eram la « lui Dej, cu care se înţelege perfect şi pe care-l
beligeranţii » fascişti pentru că fuseserăm secondează din orice unghi. Mia Groza, fiica
aliaţii Germaniei. Acum stăteam alături de lui Groza, mi-a povestit următoarea
învinşi. Statutul era mai mult decât umilitor întâmplare relevantă pentru această relaţie.
pentru România. Nu participam la vot. Nu Groza considera că i-a salvat viaţa lui Dej
aveam dreptul la cuvânt. Nu puteam circula în convingându-l să nu plece la Moscova cu
Conferinţă vreun document de lucru privind avionul care s-a prăbuşit cu întreaga delegaţie
poziţia noastră afară de cazul că un participant română, în tragedia în care a pierit ministrul de
cu drepturi depline îşi lua răspunderea. Am Externe Preoteasă. Pe ce te bazezi ? l-ar fi
citit o culegere de texte care a circulat ulterior : întrebat Dej. Groza, stânjenit în situaţia de a
declaraţia plină de demnitate a lui Groza spune că e o simplă premoniţie, a invocat
despre cerinţele îndreptăţite ale României, întregul tablou nefavorabil al deplasării la
lunga şi dramatică expunere a lui Tătărescu, Moscova : temă, cadru, climat politic. Mia
şeful delegaţiei române la Conferinţa de la Groza mi-a spus că Groza a fost cel care l-a
Paris, o declaraţie prudent amicală a lui învăţat pe Dej să îmbrace un smoking şi să-şi
Masaryk, care conducea la lucrări aranjeze cravata la un eveniment oficial.
Cehoslovacia cu drepturi de participant. Tot Deschiderea e un lanţ lung de etape
cehii ne-au difuzat un document privind parcurse statornic şi cu răbdare. Deschiderea
poziţia României. Cererile de ultimă oră ale propriu-zisă, care începe cu anii ’60, e
Ungariei au fost citate doar ca elemente de precedată de un efort de normalizare a
negociere în alte chestiuni considerate toate relaţiilor internaţionale ale României care
marginale şi ca un nou prilej pentru sovietici începe după 1952 şi bate din plin după 1956.
de a arăta că sunt singurul nostru sprijin. Dar primul pas fusese acela în care minţile
Românii nu au făcut mult caz de această politice responsabile căutau cu înverşunare să
situaţie nedreaptă. Interesul noului guvern şi păstreze miezul preţios al identităţii.
al noului regim era să pună România într-o din volumul Mircea Malița, Dinu C.
poziţie demnă şi glorioasă, chiar legându-se de Giurescu
un singur argument valabil şi salutat de toţi : – Zid de pace turnuri de frăţie, Editura
România în vechile hotare vestice. Deşi Petru Compania, Bucureşti, 2011
ALMANAHUL OAMENILOR DE LA NOI

Notă de editor - spicuiri din presă

Unul dintre cele mai importate momente să îşi îndrepte degetul arătător spre cei cu care
din istoria ţării l-a avut în prim plan pe omul conversa şi să se joace cu stiloul pe care îl
politic Petru Groza. Avocat, moşier şi om de lovea într-una de birou”, completa Joachim
afaceri prosper în Deva, Petru Groza a devenit Joesten. Iar concluzia reportajului preluat de
în 1945 primul şef al guvernului instaurat de mai toate ziarele americane din acea vreme a
sovietici, deşi nu era membru al Partidului fost următoarea: „un mare moşier care
Comunist Român. Evenimentul a fost o conducea o reformă drastică de naţionalizare
surpriză, despre care jurnaliştii americani au în agricultură, un capitalist care joacă rolul
relatat pe larg. unui comunist. Un tip dur care vorveşte ca un
„Este genul de om pe care sovieticii l-ar profesor. Acesta este Petru Groza al
exila inevitabil în Siberia. Şi totuşi conduce un României”.
guvern comunist”, era portretizat Petru „Nu uitaţi că eu sunt dac: trăiesc din moşi-
Groza, într-unul din reportajele realizate de strămoşi pe malurile Streiului care izvorăşte
jurnalistul Joachim Joesten, corespondent al în umbra zidurilor Sarmisegetusei. Sunt om
agenţiei de presă NEA din Statele Unite ale politic şi voiu rămâne. Fiecare strop de sânge
Americii. din mine mă îndruma spre datorie, îmi striga
„Groza este orice altceva decât un proletar. să nu mă supun fatalităţii, să nu fiu bicisnic""
E ceea ce sovieticii ar numi kulak – un fermier - Petru Groza<