REPUBLICA AUTONOMĂ SOVIETICĂ SOCIALISTĂ MOLDOVENEASCĂ

(1924-1940)

CONTEXTUL INTERNAŢIONAL AL CREĂRII RASSM

1924 a reprezentat un an de vârf pentru încercările bolşevice de penetraţie în Balcani,
sub lozinca Blocului Muncitoresc-Ţărănesc, adică a alianţei cu forţele agrariene sau ţărăniste
de stânga (Partidul Ţărănesc din România, unele facţiuni agrariene bulgare, Partidul Ţărănesc
Croat şi gruparea liderului albanez Fan S. Noli).
Între 27 martie și 2 aprilie 1924, s-a desfăşurat la Viena o conferinţă diplomatică
sovieto-română, încheiată fără niciun rezultat, din cauza poziţiilor diametral opuse în
problema Basarabiei. Câteva luni mai târziu, în intervalul 12-17 septembrie 1924, la
Tatarbunar şi în alte localităţi din Basarabia de Sud, s-a produs o rebeliune bolşevică
împotriva autorităţilor româneşti.
CONTEXTUL SOVIETIC AL ÎNFIINŢĂRII RASSM
În decembrie 1922, în urma unei conferinţe desfăşurate la Moscova, a fost înfiinţată
URSS, alcătuită din două republici sovietice socialiste federative (Rusă şi Transcaucaziană) şi
două republici sovietice socialiste unitare (Ucraineană şi Bielorusă). Cele patru republici
unionale erau organizate administrativ în regiuni, raioane şi localităţi (comune şi oraşe). Pe
baza lozincilor despre libertate şi egalitate naţională, pentru unele comunităţi etnice au fost
înfiinţate, în cadrul republicilor unionale, republici sovietice socialiste autonome, regiuni
autonome sau districte autonome.
Pe plan social-economic, prin aplicarea NEP-ului (Noua Politică Economică), mica
proprietate ţărănească a fost degrevată de unele obligaţii, s-au dezvoltat pieţele agro-
alimentare libere şi au putut funcţiona întreprinderi particulare cu până la 20 de lucrători. În
plan politic, se manifestă un anume pluralism de opinie, în cadrul Partidului Comunist al
Uniunii Sovietice, care va lua sfârşit după câţiva ani, în condiţiile acaparării puterii de către I.
V. Stalin.
CONTEXTUL LOCAL AL CREĂRII RASSM
Înfiinţarea RASSM a fost precedată de trei categorii de iniţiative în acest sens:
- Demersurile refugiaţilor antiromâni din Basarabia (Grigori Kotovski etc.);
- Propunerile grupului de comunişti români stabiliţi la Odessa;
- Memoriile unor învăţători şi intelectuali din rândurile moldovenilor de la răsărit de
Nistru;
Iniţial, în februarie 1924, Gheorghi V. Cicerin a respins ideea creării unei entităţi
moldoveneşti în cadrul URSS, însă, după eşecul rebeliunii de la Tatarbunar, conducerea
sovietică şi-a schimbat atitudinea, şi, la 12 octombrie 1924, a fost înfiinţată RASSM, în cadrul
RSS Ucrainene.
Constituţia RASSM, adoptată în aprilie 1925, menţiona râul Prut ca hotar apusean.
Drapelul RASSM, pe fond roşu, includea secera şi ciocanul, dar şi elemente sugerând
specificul economic local (strugurele, spicul de grâu şi ştiuletele).

CONDUCEREA RASSM
Secretarii şi prim-secretarii Comitetului Regional Moldova al Partidului Comunist din
Ucraina au fost:
Nume De la Până la
Iosif Badeev 15 decembrie 1924 27 decembrie 1928
Haim Bogopolski 27 decembrie 1928 30 martie 1930
Ilia Ilin aprilie 1930 octombrie 1931

1
 Ivan Placinda octombrie 1931 iulie 1932
Ivan Sirko iulie 1932 27 mai 1933
Gurgen Bulat iunie 1933 28 august 1935
Zinovie Siderski 28 august 1935 aprilie 1937
Vladimir Todres aprilie 1937 august 1937
Vladimir Borisov 23 mai 1938 februarie 1939
Aleksei Melnikov februarie 1939 iunie 1939
Piotr Borodin iunie 1939 14 august 1940
Funcția de președinte al Sovietului Comisarilor Poporului (=prim-ministru al RASSM)
a fost deținută până în mai 1926 de către Aleksei Stroev, urmat de Grigori Borisov-Starâi (mai
1926- aprilie 1928), Serghei Dimitriu (aprilie 1928-aprilie 1932), apoi din nou Grigori
Borisov-Starâi (1932-1937) și, respectiv, Feodor Brovko. Iosif Badeev, Grigori Borisov-Starâi
și Serghei Dimitriu și-au încheiat carierele politice în anul 1937, pierzându-și viețile în
contextul epurărilor staliniste.
În perioada iulie 1938-august 1940, funcția de președinte al Consiliului Executiv
Central al Sovietului RASSM a fost ocupată de către Tihon Konstantinov.
În pofida egalităţii proclamate, s-a cristalizat rapid o clasă de birocraţi privilegiaţi,
anume nomenclatura, care s-a rupt de proletariatul industrial, iar ţărănimea a fost defavorizată.
SITUAŢIA DEMOGRAFICĂ ȘI ORGANIZAREA ADMINISTRATIVĂ
În momentul constituirii sale, RASSM avea o suprafaţă de circa 8.100 km2 şi o
populaţie de 419.000 locuitori, dintre care numai 34,3% erau moldoveni. Capitala a fost
stabilită la Tiraspol. După numai câteva săptămâni, la 21 noiembrie 1924, în graniţele
RASSM a intrat şi raionul Balta, locuit de o majoritate ucraineană, iar capitala omonimă a
acestui raion a devenit capitala RASSM. În urma acestor măsuri, suprafaţa RASSM a crescut
la 10.000 km2, iar populaţia, la 572.000 loc., însă ponderea moldovenilor a scăzut la 30,1%,
faţă de 48,5% ucraineni, câte 8,5% ruşi şi evrei şi, respectiv, câte 1,87% germani şi bulgari.
RASSM includea 11 raioane: Ananiev, Balta, Bârzula, Dubăsari, Grigoriopol,
Camenca, Cruteni, Ocna Roşie, Slobozia, Tiraspol şi Râbniţa. Moldovenii reprezentau
majoritatea populaţiei în raioanele Dubăsari (67%), Slobozia (65%) şi Grigoriopol (45,67%).
În anul 1935 au fost create încă trei raioane. Capitala RASSM fusese mutată în 1928 la
Bârzula, iar începând din 1929 revenise la Tiraspol.
Conform recensământului din 17 ianuarie 1939, populaţia RASSM era de 599.156
loc., dintre care 171.105 moldoveni (28,5%), 304.000 ucraineni (50,7%), 61.000 ruşi (cca
10%), 37.000 evrei (6,2%), 12.000 germani (2%) şi 7400 bulgari (1,2%). Ponderea
moldovenilor era mai mare în raioanele Dubăsari (66%), Slobozia (60%), Grigoriopol (48%),
Camenca (36%) şi Tiraspol (35%).
Ponderea moldovenilor în cadrul nomenclaturii comuniste şi a muncitorimii
industriale era redusă. Astfel, din totalul de 14.300 de muncitori, numai 600 erau moldoveni
(sub 5%). Printre puţinii fruntaşi politici moldoveni s-a numărat Ecaterina Arbore, ministru al
sănătăţii, fiica lui Zamfir Ralli-Arbore, socialist român basarabean. Și ea a căzut victimă
epurărilor staliniste, fiind marginalizată începând din 1928, apoi executată, după circa un
deceniu.
COLECTIVIZAREA FORȚATĂ (1928-1933)
Politica de relativă liberalizare economică (NEP) este abandonată în 1928, când Stalin
ordonă efectuarea colectivizării agricole forțate şi realizarea unei industrializări rapide, pe
seama ţărănimii. În urma acţiunilor de spoliere sistematică a ţărănimii, s-au produs, mai ales
în Ucraina, fenomenele de foamete şi canibalism, soldate cu milioane de victime (Holodomor

2
– marea foamete). În aceste condiţii, mii de familii din RASSM şi-au căutat salvarea,
încercând să treacă Nistrul în România. Astfel, în februarie 1932, un grup de 120 de refugiaţi
a ajuns la Tighina şi tot atunci a avut loc masacrul de la Olăneşti, lângă Nistru, soldat cu 40 de
morţi.
POLITICA ETNO-LINGVISTICĂ ÎN RASSM
Până în 1924, propaganda bolşevică, apoi sovietică, nu a contestat caracterul
românofon al populaţiei băştinaşe majoritare din Basarabia, prezentă şi la răsărit de Nistru.
La 22 august 1924, A.L. Grinstein a publicat, într-un ziar de la Odessa, un articol în
care expunea teoria diferenţei dintre români şi moldoveni, din punct de vedere etnic şi
lingvistic. Acest punct de vedere a fost susţinut şi de Iosif Badeev, dar nu şi de către Grigori
Borisov-Starâi.
Au apărut astfel cele două orientări majore care au dominat viaţa cultural-lingvistică,
până în 1940. Pe de o parte, erau aşa-numiţii „românizatori”, care ţineau cont de unitatea
lingvistică românească şi puneau problema sovietizării întregii Românii, nu doar a recuperării
Basarabiei. Pe de altă parte, se aflau „moldoveniştii”, care pledau pentru crearea unei limbi şi
culturi moldoveneşti diferite de cea română, fiind însă divizaţi în două ramuri: radicalii, care
se axau pe graiurile moldoveneşti transnistrene, şi moderaţii, care erau interesaţi de graiurile
moldoveneşti din Basarabia şi chiar de la vest de Prut.
Au existat trei perioade:
- 1924-1932 – când propaganda oficială s-a axat pe ideea distincţiei limbă
moldovenească – limbă română. O serie de lingvişti (Leonid Madan, Pavel Chior,
Ivan Mălai, G.I. Buciuşcanu) au lucrat la elaborarea unei aşa-zise „limbi literare
moldoveneşti”, scrise cu alfabet chirilic şi conținând numeroase cuvinte inventate
(mai ales neologisme; ex: amuvremnic = contemporan, apănăscător = hidrogen,
aernăscător = oxigen, sinezburător = avion, sinemergător = automobil,
sinefierbător = samovar);
- 1932-1938 – au fost adoptate grafia latină şi unele norme literare ale limbii
române;
- 1938-1940 – s-a revenit la grafia rusă, a fost reluată teza diferenţei româno-
moldovenești, dar nu s-au mai făcut experimente majore de vocabular.

ADDENDA (=COMPLETĂRI)

În cadrul României Mari, cauza românismului transnistrean a fost promovată de către

Ştefan Bulat şi Nichita Smochină. În 1932, Nicolae Iorga punea problema unei înţelegeri cu
guvernul sovietic pentru aducerea românilor transnistreni în ţară.
Printre fruntaşii sovietici s-a numărat şi generalul Mihail Frunze. Născut în 1885, din
tată moldovean şi mamă rusoaică, s-a remarcat în Războiul Civil din 1918-1921, a atras
antipatia lui Stalin şi a murit la 31 octombrie 1925, după ce fusese trimis să se opereze de o
apendicită, se pare, inexistentă. În onoarea lui, capitala Kirghizstan-ului sovietic a fost
redenumită Frunze.
RASSM și-a încetat existența în luna august 1940, când șase raioane ale acesteia,
împreună cu circa 2/3 din teritoriul Basarabiei, anexată de URSS la 28 iunie 1940, au format
Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, la conducerea căreia au fost instalați P.
Borodin, F. Brovko și T. Konstantinov. Celelalte raioane ale fostei RASSM au rămas în
componența Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, fără vreun statut de autonomie, real
sau formal.