I.2.

NIVELE DE ADAPTARE LA VÂRSTA A TREIA

I.2.1. La nivelul biologic

Cel mai sugestiv proces din punct de vedere biologic, este cel al scăderii
energiei instinctelor după anularea capacității de procreare(reproducere).
Proliferarea(inmultirea) celulelor încetinește, volumul lor micsorandu-se, la nivelul
sistemului nervos central, distrugerea lor este lentă dar irecuperabilă. Crește țesutul
adipos din organe, inimă ficat, au loc modificări metabolice, degenerări, atrofii ale
țesuturilor. În exterior, apare modificarea aspectului pielii care își pierde
elasticitatea și devine mai palidă, mai cutata. Se înregistrează o scaderea
capacității la efort, a mobilității articulațiilor și miscărilor. Din cauza schimbărilor
biochimice, în compoziția proteică și în fibre, mușchii se scurtează. Crește
debilitatea oaselor, apar osteopareze din cauza pierderilor de calciu și magneziu,
dureri de coloane, reumatismele, discopatii. Respirația devine mai greoaie(dificila),
se micșorează posibilitatea de oxigenare a sângelui, a țesuturilor, a organelor, ceea
ce influențează negativ coordonarea senzomotorie, capacității intelectuale. În
privința aparatului digestiv, are loc o scadere a enzimelor, fermenților care asigură
sucul gastric.
Un alt fenomen specific este și procesul de albire parului, acromotrihie. El
poate începe chiar de la 35 de ani, dar ar putea fi mai accentuat spre varsta de 50 –
55 ani.
În timp și diferite situatii, persoana vârstnică trebuie să se adapteze la
pierderea treptata a puterii fizice și la inabilitatea de a realiza sarcini pe care înainte
le putea finaliza cu lejeritate. Acest regres biologic poate duce la dependența de
alții și poate determina gânduri ce vizează neputință, teamă, anxietate, neajutorare,
dar și preocupări exagerate față de propria sănătate.

I.2.2. La nivel psihologic

Din punct de vedere al progresului activității psihice adecvate vârstei a treia,

caracteristica este amprenta experienței de viață parcursă, de nivelul proceselor
complexe constituite și de capacitățile de echilibrare și compensatorii de care
dispune persoana. O asemenea situație este relevanta de la cele mai simple funcții
psihice și sfarsind cu procesele complexe ce-l definesc pe om. La începutul
perioadei, modificările sunt o cauza a segmentului periferic cand apare o sclerozare
usoară a celulelor din receptoorii senzoriali, iar ulterior predomină schimbări de
ordin funcțional central în care este implicată întreaga activitate nervoasă
superioară. Acest proces este greoi între 65 - 70 de ani și se intensifică între 70 –
75 de ani ca apoi să capete o relativă consolidare. Spre exemplu, vederea se
degradează prin diminuarea capacității de adaptare a cristalinului. Experimental, s-
a demonstrat că o persoană în vârstă de 60 de ani necesita o cantitate de lumină
dublă față de o persoana de 20 de ani pentru a putea vizualiza corespunzator, iar la
o persoana de 75 de ani, cantitatea de lumină ar trebui sa fie triplata. In acelasi
timp, are loc și o diminuare a câmpului vizual și a vederii stereoscopice. In cazul
culorilor, de asemenea scade capacitatea discriminatorie, se reduce claritatea și
acomodarea vizuală.
Și sensibilitatea auditivă intampina unele modificări similare. Putem vorbi
de o surditate fizică, ca si consecinta a sclerozării urechii interne și de una psihică,
când persoana aude, dar nu înțelege din cauza afectării celulelor centrilor corticali
ai analizatorului auditiv.
Trebuie sa luam in calcul, in analiza proceselor și însușirilor psihice
superioare, structura capacităților funcționale constituite și experiența cultural-
intelectuală acumulată pe parcursul timpului. Din aceast punct de vedere, pentru
memorie este semnificativă degradarea celei de scurtă durată, din componenta ei și
se menține mai bine memoria de lungă durată. Deși mai viabila, în memoria de
lungă durată pot apărea confuzii în stabilitatea asociațiilor necesare în reamintirea
evenimentelor petrecute cu mult timp în urmă. Baltes a demonstrat, in
experimentele sale, apariția unei creșteri importante a performanței memorării la
vârstnici atunci când se folosesc stimuli de tip verbal sau vizual, și mai ales
strategii de combinare și asociere a acestora. Motivația ce stă la baza procesului de
memorare sau de învățare, are un rol pregnant pentru vârsta senectuții(a treia). În
gândire, atenție și vorbire se manifesta o anumită incetinire evidențiata prin
dificultăți de înțelegere a unui context mai complicat, o reducere a capacității de
concentrare, pauze relativ mari în exprimare.
In planul afectivității și al personalității, o serie de modificări sunt si mai
evidente. Sunt relativ frecvente stările de exasperare, a emoționalității, nervozității,
irascibilității, frustrării și anxietății ce sunt însoțite de capricii, lipsă de cooperare,
încăpățânare și negativism. Dar exista și persoane care-și mențin echilibrul psihic,
sunt lucide, sunt ușor adaptabile și stiu sa imbatraneasca frumos, după o formulă
mai veche.
Regresul psihic, în bătrânețe, este dependent de o serie de factori ce privesc
structura anatomă-fiziologică a individului, rezistența sa genetică cât și condițiile
de mediu, modul de viață avut, modul în care s-a realizat profesional și calitatea
satisfacțiilor trăite. În condiții favorabile si relative, inteligența se menține activa ,
dar când se manifestă declinul au loc momente de vid intelectual, se diminueaza
forța de argumentare, au loc confuzii în cele exprimate cu teamă și reticiențe
verbale. Fenomenele descrise sunt mai frecvente dupa varsta de 70-75 de ani. din
In planul psihologic, fenomenele de diminuare a achizițiilor sunt puse pe seama a
trei factori: a ezitării, a anxietații și interferenței. Diversi autori invocă importanța
motivației în acest proces, subliniind că tipurile motivaționale pot deveni forțe ale
mobilizării individului în vederea valorificării maximale a posibilităților ce le are,
cum sunt cele generate de instinctele de supraviețuire și perpetuare ori cele legate
de morală si de realizare a unui ideal personal sau social. Persoanele echilibrate
devin visatoare, cu comportamente de observator a celor din jur din care străbat
meditații cu privire la trecutul și prezentul vieții zilnice.

I.2.3. Aspecte psihopatologice

Tulburările afectivității sunt caracteristice și-și pun amprenta asupra

întregului comportament. În acest context, sunt frecvente stările depresive ce duc la
neadaptare prin detracarea ce apare în plan intern și prin tulburarea relațiilor
persoanei cu cei din jurul său. S-a acreditat ipoteza că depresia este însoțită de o
stare anxioasă față de ideea morții și regretul pentru perioadele fericite trăite în
trecutul vieții la majoritatea persoanelor în vârstă. După pierderea partenerului sau
a unor persoane apropiate, asemenea trăiri se accentuează. Sunt și situații cand
persoana în vârstă se simte netrebuincios cand nu primeste atentia din partea celor
din jur, ceea ce evidentiaza un caracter tragic tristeții și sentimentului de frustrare.
Negativismul se accentueaza, bătrânii devin pesimiști și inhibați, ori nefericiți și
agitați in acest caz, dar și într-o situatie și în alta comportamentul este marcat de
inadaptibilitate. Luandu-se in considerare aceste detalii, se pot descrie doua
categorii de depresivi: agitații și retardații. Agitatii sunt nervoși, iritabili, acuză
frecvent cefalee, insomnie, nemulțumire, iar retardatii traiesc sentimentul de
abandon, sunt lenți sia ua miscari stangace, inhibați, vorbesc încet și rar.
Fenomenul de hipertrofiere a sinelui ce apare pe baza raportării faptelor din jur la
propria persoană și motivarea propriului comportament prin dilatarea drepturilor
personale, exista tot pe linia tulburărilor afective. Când se accentuează aceste
fenomene, poate apărea sindromul de depersonalizare ce se exprimă prin pierderea
identității personale. Când sindromul depersonalizării se asociază cu isteria,
ipohondria, mitomania, amnezia ori hipomnezia, un asemenea comportament
devine mai evident.
Într-o anumită măsură, în cazurile respective se manifestă degradari pentru
toate funcțiile psihice. La nivelul gândirii și limbajului, se instaleaza cele mai
semnificative deoarece perseverările, lipsa de fluență a ideilor, dificultățile în
exprimare, imprimă un stil specific comportamentului relațional care îngreunează
adaptarea lor, perturbăndu-le echilibrul. În unele cazuri, comportamentul absurd se
manifestă prin vagabondaj, consum de alcool, parasirea domiciliului si tentative de
viol având ca obiect persoane mai tinere.
Se produc importante modificări și la nivelul personalităților bătrânilor ca
urmare a regresiilor de la nivelul diferitelor funcții și procese psihice. În acest
context se produc modificări la nivelul structurilor de personalitate, și apariției
discontinuității, scăderea extraversiei, descreșterea echilibrului emoțional.
Semnificative în acest sens sunt dependența de alcool și medicamente, suicidul și
teama de moarte.
I.2.3.1. Dependența de alcool și medicamente la bătrâni
Dependența este tendința de a căuta ajutor și protecție pe langă altcineva, de
a lăsa pe altul să ia orice decizie ca urmare a pierderii maturității și autonomiei.1

1
Larousse, Marele Dicțtionar al Psihologiei, 2006
 Dependența se plaseaza pe fondul unei nevoi, de cele mai multe ori, de ordin
afectiv ca urmare a unei scazute stime de sine sau a unei traume afective care
declanseaza suferință. In ciclul dependentei, această nevoie constituie punctul de
plecare. Sentimentul de calmare a durerii apare odată ce nevoia este satisfăcută
prin intermediul unor surogate, persoane sau substanțe. Astfel, înlocuitorul care
duce la satisfacerea nevoii afective ia forma unei dependențe. Deoarece efectul de
calmare al durerii este provizoriu, „dozele” necesita a fi din ce în ce mai mari.
Persoana isi neglijeaza relatiile, izolându-se de restul lumii si ajunge să-și
construiască întreaga existență în jurul acestei dependențe.
Relațiile dificile și implicit celălalte consecințe ale acestui stil de viață: furt,
minciună, violență, devin ele însele un factor declanșator al durerii și ciclul
dependenței este astfel reluat.

I.2.3.2. Suicidul la bătrâni

Suicidul presupune recurgerea la un comportament de autoanihilare ca
soluție la o problemă cu care se confruntă persoana la un moment dat si reprezintă
un raspuns extrem la o situație de criză a individului, problemele acestuia par a
depași resursele de a le face față.
Suicidul la bătrâni este mai frecvent decât se crede. Ca expresie a depresiei,
mai frecvente find cele la bărbați, sinuciderile la vârstnici sunt frecvente 25-35%
din totalul sinuciderilor la toate vârstele.
Pot fi invocați factorii de vulnerabilitate sau factorii cauzali doar atunci când
se cunoaste precis motivul pentru care o persoană anume are tentative de suicid sau
ideații suicidale. Factorii de vulnerabilitate pentru suicid la persoanele de vârsta a
treia sunt: depresia, boala, criza datorată unei schimbări bruște, abuzul de alcool și
medicamente.
 Pentru activitățile care în mod normal îl interesau pe individ, depresia poate
duce la pierderea interesului și la sentimentul de neajutorare și lipsă de speranță.
Aceasta poate apărea îndeosebi la batrani sub formă mascată, prin simptome
somatice inexplicabile: astenie prelungită, , dereglări hormonale, cefalee, dureri
localizate la nivelul coloanei vertebrale, articulațiilor sau a altor organe,insomnii.
In cazul unor elemente ce se resimt ca fiind de nesuportat: factorul boală la
persoanelor de vârsta a treia, perspectiva durerii și a suferinței, a pierderii
independenței, demnității și posibilității de susținere financiară proprie, suicidul
pare ca o soluție eliberatoare.
Consumul de alcool și medicamente pot slăbi autocontrolul și facilitează
actele impulsive, reprezintănd un factor de vulnerabilitate pentru suicid .
Un alt factor de vulnerabilitate il reprezină criza ce apare din cauza unei
schimbări buște cum ar fi pierderea unei persoane apropiate, a pensionării, a
stresului excesiv. Frustrarea sau mania extremă pot cauza acțiunea suicidală
impulsivă fără ca persoana să aiba răgazul de a analiza consecințele unui asemenea
act.
Programele internaționale de management al suicidului coroborează valoarea
predictivă a tentativei și importanta sa de strigăt de ajutor, cu monitorizarea
populațiilor de risc și cu evaluarea factorilor de risc, precum și disponibilitatea
anturajului în perceperea suferințelor morale și a disperării la persoanele cu risc
crescut. Odata cu varsta, probabilitate apariției unei tulburări mentale crește, prin
urmare, un grup țintă esențial în promovarea susținerii sănătății mintale, trebuie
considerate ca fiind persoanele de vârsta a treia.

I.2.3.3. Teama de moarte

 In funcție de structura de personalitate a individului și de atașamentele
formate, cât și de greutatea bolii de care suferă și de relația cu Dumnezeu, reacțiile
unei persoane cu privire la propria moarte sunt diferite.
Atât valorile cât și credințele unei persoane despre sine și despre lume pot
determina procesul de favorizare a iminenței morții, sau dimpotrivă, împiedică
persoana sa accepte acest lucru. Valorile individuale precum respectul, demnitatea,
cinstea, adevarul care s-au reflectat în comportamentele sale pe parcursul vieții atât
în ceea ce privește relația cu sinele cât și cu ceilalți contribuie la sentimentul
împăcării cu sine la o vârstă înaintată. În același timp, in memoria varstnicului pot
aparea frustrari si posibil regrete pe fondul experiențelor de viață trăite în
contradicție cu valorile promovate de familie și implicit de persoana în cauză, care
mențin persoana în anumite momente ale vieții sale trecute, acceptarea ideeii de
despărțire devenind irealizabila.
Un alt factor care poate influența procesul acceptarii faptului ca moartea este
iminenta, îl reprezintă atașamentele formate, în special noile atașamente: nepoții.
Aceștia pot reprezenta un mod demn, împăcat cu sine, prin care persoana in varsta
poate proiecta un rămas bun în sensul în care, o continuare a propriei persoane,
este reprezentata de nepoti . În același timp, nepoții pot fi o barieră în calea
acceptării în perspectiva nevoii de a insufla în aceștia cat mai mult din frustrările
sau din nerealizările sale.
Asupra pregătirii acestuia pentru moarte, gravitatea bolii vârstnicului poate
avea un impact semificativ. Un impact deosebit asupra familiei influențând
procesul de acceptare a propriei morți il reprezinta bolile incurabile, cele care
durează de mai mult timp au. În multe din aceste cazuri apare afirmatia
varstnicului „vreau să scap odată” si anume saturația, resimțind oboseală și fata de
familie, sentimente de vinovăție.
 În cazul persoanei vârstnice ce-si manifesta credinta atribuind rolul lui
Dumnezeu in viata sa, aceasta relația cu Dumnezeu se regăsește in rugăciune și în
ritualurile religioase. Prin rugăciune, muribundul își exprimă temerile, speranțele și
chiar frica. În același timp, vârstnicul îl ia pe Dumnezeu ca martor și însoțitor în
procesul de acceptare al morții sale prin rugaciune. În final, de fiecare individ in
parte depinde modul de acceptare al morții.

I.2.4. Aspecte sociale ale bătrâneții

Se produc departajări între indivizii raportați la aceleași intervale de vârstă si

diferențele culturale marchează toate aceste aspecte. La nivel ocupațional,
pensionarii se suprapune vârsta a treia, cu toate ca ultimele decenii au impus o
tendință de creștere a varstei la care survine momentul retragerii din activitatea
profesionala.
Persoanele active pot resimti ca fiind inacceptabila incheierea preocupărilor
legate de muncă și profesie si nu găsesc un substitut să le ocupe timpul. Aceste
persoane pot trăi impresia profunda a inulității familiale, civice sau sociale. Dacă
nu este gestionată corespunzator, aceasta trecere poate fi asociată cu apariția
depresiei cu manifestări clinice specifice.
Nu se poate ignora faptul ca persoanele și cuplurile pensionate, suportă o
scădere a nivelului de trai, marea majoritate a cazurilor există asociată la această
situație material economică și o latură social psihologica2. Retrași din muncă, dar
inca apti, disponibili intelectual și cultural, angajați într-un proces de recuperare a
personalității și a conștiinței de sine, prin disoluția subidentității profesionale,
oamenii în vârstă sunt o cantitate remarcabilă de experiență, inteligență, aptitudini
2
Emil Verza – Psihologia vârstelor, pag. 308
de rezervă ce s-ar putea utiliza mai bine pentru societate. Dezangajarea
profesională taie brusc influxul de energie expansivă socială, antrenată prin
exercitarea profesiunii care până la acel moment întreținea un echilibru adaptativ.
Structurile sinelui exprimate prin modul prin care se exercită necesitatile și
impulsurile persoanei în relațiile sale cu mediul, se confruntă cu un nou context
psihologic al mediului. În acest context, are loc o intrare în criză a intereselor și
capacităților profesionale antrenate până la momentul pensionarii. La acestea se
adaugă o criză de prestigiu. Criza intereselor se prezinta ca o antrenare mai mare
pe primul plan al dorințelor, latențe culturale și de loisir-uri. Casa, căminul redevin
centrul de greutate. Începe să dezvolte hobby-uri, activități asociate acestora. Viata
profesionala poate fi inlocuita cu relațiile de cupluri bune, creșterea nepoților sau
preocuparea pentru anumite activități.
La nivel familial, vârsta a treia, cel puțin în prima ei parte, poate constitui un
context favorabil pentru redescoperirea relațiilor familiale: relația cu partenerul de
viață, cu proprii copii deveniți adulți și cu nepoții, atunci cand de educația acestora
se ocupă și bunicii. De asemenea, relația de cuplu poate presupune și parcurgerea
fazelor doliului, precum și adaptarea la viața de unul singur atunci când intervine
decesul unuia dintre parteneri.
La nivelul relațiilor sociale se poate constata ambivalența persoanelor
vârstnice. Pe de o parte, aceștia au dorința de a petrece timp cu persoane
semnificative din viața lor, de a menține contactele sociale dobândie de-a lungul
vieții și de a fi activi, iar pe de alta, de a nu mai fi angajați social.3
La nivel spiritual se pot intensifica preocuparile religioase, persoanele
vârstnice avand interese ce țin de finalul inevitabil al vieții . O apropiere a
persoanelor vârstnice de practicile religioase poate fi determinata de teama de
moarte, nesiguranța cu privire la viitor, anxietatea cauzată de o posibilă scădere a
3
Gal 2001, pag. 65
forței fizice și mintal, devenind seminificativa pentru varstnici deoarece găsesc
resursele necesare pentru a parcurge această perioadă a vieții.