Sunteți pe pagina 1din 2

Etică = ethos – este considerată ştiinţa comportamentului, moravurilor, studiul teoretic al

principiilor care guvernează problemele practice.

Asistenta medicală pe lângă îngrijirile profesioniste oferite mai are un rol deosebit de
important, şi anume urmărirea principiilor etice şi respectarea standardelor de îngrijire integrate,
într-un mod cât se poate de responsabil şi riguros. Consumatorul de servicii trebuie să primească
o îngrijire foarte sigură şi potrivită stării în care se află.
Principii etice - stabilesc dacă acţiunile trebuie sau nu trebuie să aibă loc şi au ca scop
justificarea regulilor de urmat în îngrijirea pacientului. Aceste principii sunt valabile în toate
ţările, dar pot fi aplicate diferit, de la ţară la ţară, în funcţie de educaţie şi model cultural.
Se identifică câteva principii şi valori etice de care trebuie să ţină seama asistentul
medical:

 autonomia
 binefacerea (beneficienţa)
 non-maleficienţa
 dreptatea
 veracitatea
 sinceritatea
 confidenţialitatea

Statele Unite: Dilemă etică pentru doctorii unui pacient cu un tatuaj


„Nu Resuscitaţi”

Doctorii unui spital din Miami s-au confruntat cu o dilemă etică în momentul în care în
secţia de urgenţe a sosit un pacient aflat în stare de inconştienţă şi cu o stare de sănătate ce se
deteriora rapid şi care avea tatuat pe piept cuvintele „Nu Resuscitaţi”.

Tatuajul, ce părea a exprima dorinţa ultimă a pacientului şi care avea subliniat cuvântul
NU şi includea şi o semnătură, a prezentat echipa de medici cu o mulţime de întrebări de ordin
etic şi juridic. Acest caz a fost detaliat într-un articol publicat de New England Journal of
Medicine. „Cererea de NR tatuată pe pieptul pacientului a produs mai multă confuzie decât
claritate, dat fiind scepticismul cu privire la legalitatea ei şi posibilitatea ca tatuajele să reprezinte
o decizie regretabilă pe care o persoană o ia într-o stare momentană de intoxicare”, afirmă autorii
articolului. Pacientul a venit în spitalul din Miami fără niciun document de identificare, fără
familie sau prieteni şi fără posibilitatea de a le confirma doctorilor dorinţa sa cu privire la
manevrele de resuscitare.
În momentul în care starea pacientului a devenit critică, fiind necesară intubarea sa la
aparatele de respirat, doctorii au luat decizia de a ignora tatuajul, „invocând principiul a nu alege
o cale ireversibilă atunci când se confruntă cu o incertitudine”. „Aveam un pacient cu care nu
puteam comunica, şi vroiam neapărat să aflu dacă tatuajul acela reprezintă dorinţa sa ultimă”, a
declarat unul dintre medici publicaţiei Washington Post.

Medicii confruntaţi cu acest caz erau la curent cu un caz similar din urmă cu câţiva ani în
care un pacient cu un tatuaj similar şi-a exprimat dorinţa de a i se aplica măsurile de resuscitare
în cazul în care ar fi fost nevoie. Atunci când pacientul a fost întrebat de ce are acel tatuaj, acesta
le-a spus doctorilor că „a pierdut un pariu la poker”. Consultanţii pe probleme de etică ai
spitalului a sfătuit medicii să respecte dorinţa exprimată prin tatuajul respectiv, sugerând că cel
mai rezonabil este să presupună că acesta exprimă preferinţele autentice ale pacientului. Însă, alţi
experţi au fost de părere că a lăsa pacienţii să moară fără documentele legale necesare este mult
mai problematic, fiind preferabil ca medicii, în astfel de cazuri să acţioneze pentru a le salva
vieţile. În ciuda eforturilor medicilor, pacientul din acest caz a murit a doua zi dimineaţa.

Tratamentele agresive

De multe ori, doctorii ajung in situatia in care, pusi in fata unui pacient dificil, trebuie sa
hotarasca daca se merita „torturarea” pacientului cu un tratament foarte agresiv, sau limitarea la
un tratament paleativ. Intr-unul din cazuri il condamni la dureri insuportabile, in celalalt il
condamni la moarte sigura. Si de cele mai multe ori, se ajunge la alegerea: 6 luni de dureri
cumplite sau o luna de viata cu dureri suportabile. In teorie, ar trebuii sa alegi in functie de ce
vrea pacientul, dar pacientul nu stie ce il asteapta.Si sunt sute de pacienti care sufera cumplit,
doar pentru a traii cateva zile in plus. Majoritatea, insa, mor in momentul in care afla
diagnosticul, sau, in tarile in care pacientilor nu li se spun diagnosticele fatale, in momentul in
care incep durerile. Si acele luni in plus, sunt doar niste fantome incapabile sa isi traiasca viata, si
incapabile sa lase familia sa traiasca. Si aceste cateva luni in plus, lasa urme adanci asupra celor
ramasi.
Dar, daca 99% din pacientii care urmeaza un tratament agresiv mor dupa aceste luni de
calvar, exista totusi un om din 100 care va traii dupa acestea. Merita acest om sa renunti la el?
Nu. Merita ceilalti 99 sa ii torturezi cu un asemenea tratament? Nu. Si nu ai de unde sti care e
acel pacient norocos. Avand in vedere ca tratamentele agresive au totusi niste rate de
supravetuire la 5 ani mult mai mari de 1% (Incepand cu 5% si ajungand pana aproape de 100%),
toate argumentele sunt pentru folosirea acestor tratamente, desci, cei care nu vor supravetuii
devin niste victime ale sistemului.