I.

Produsul Turistic

I.1.Definiția conceptului de produs turistic

Majoritatea specialiştilor definesc produsul prin ceea ce
oferă unuia sau mai multor clienţi.

În această viziune el reprezintă un ansamblu de elemente

tangibile şi intangibile care procură anumite servicii căutate de unul
sau mai mulţi clienţi bine precizaţi.
Această definiţie generală este perfect adaptabilă şi în
domeniul turistic.
Astfel produsul turistic se defineşte ca fiind un ansamblu de
bunuri materiale şi servicii capabil să satisfacă nevoile de turism
ale unei persoane între momentul sosirii şi momentul plecării de la
destinaţia turistică.
De reţinut deci că produsul turistic este constituit atât din
bunuri materiale, cât şi din servicii.
Bunurile materiale menţionate în această definiţie se
concretizează în cel puţin trei categorii de elemente:
 un patrimoniu de resurse naturale, culturale, artistice, istorice,
arhitectonice, tehnologice, medicale etc., care formează cadrul fizic
de bază şi care vor manifesta o atracţie pentru turişti, incitându-i la
voiaje;
 anumite elemente de infrastructură sau echipamente care, deşi nu
generează motivaţia sau cererea de turism, contribuie în mod
hotărâtor la satisfacerea acesteia (hoteluri, restaurante, terenuri sau
săli de sport, de spectacol, de conferinţe, etc.);
 unele facilităţi de acces, legate de mijloacele de transport (adică de
vehicule şi căi de comunicaţie) alese de turişti pentru a ajunge la
obiectivele dorite.

I.2.Caracteristicile produsului turistic

1
 Făcând parte din categoria serviciilor, produsul turistic are,
la modul general, aceleaşi caracteristici cu acestea:

 intangibilitatea;
 eterogenitatea;
 simultaneitatea producţiei şi consumului;
 contactul dintre prestator şi client;
 participarea clientului la realizarea serviciului.

Caracteristici specifice:

 complexitatea;
 integrat mediului geografic;
 integrarea în economico-social.

Complexitatea rezultă din multitudinea componentelor, a

participanţilor şi tipurilor de produse.
Multitudinea componentelor
Produsul turistic este alcătuit din diferite componente, care
„asamblate” dau contur acestuia: transport, cazare, alimentaţie,
agrement, etc. Această varietate pune problema realizării unui
produs integrat şi coerent.
Multitudinea participanţilor
În rare cazuri produsul turistic în totalitatea lui este asigurat
de un singur agent economic. De regulă, firmele care participă la
realizarea unui produs turistic (ale căror interese sunt adeseori
divergente) nu sunt integrate nici pe verticală, nici pe orizontală,
într-o organizaţie unică, între ele existând, cel mult, înţelegeri sau
acorduri mai mult sau mai puţin formalizate.
În vederea prevenirii eventualelor stări conflictuale între
firmele participante la crearea produsului turistic, integrarea cât
mai armonioasă a elementelor sale componente este esenţială, ceea
ce impune cooperarea între toate firmele şi organismele implicate
(transportatori, proprietari de hoteluri şi restaurante, comercianţi,

2
 proprietari funciari, organisme de tutelă şi coordonare, colectivităţi
locale, etc.) mai concret, cooperarea trebuie să asigure:
 armonizarea obiectivelor participanţilor la obţinerea produsului;
 definirea şi evaluarea aportului fiecărui participant la realizarea
întregului produs turistic;
 participarea împreună la poziţionarea produsului şi la delimitarea
pieţei ţintă;
 coordonarea tuturor strategiilor de marketing mixt.
Toate aceste acţiuni de coordonare sunt întreprinse fie
împreună, fie de către un organism de coordonare.
Multitudinea tipurilor de produse
Termenul de produs turistic este folosit cu destul de multă
largheţe, pornind de la un simplu hotel sau restaurant continuând cu
un parc de distracţii şi terminând cu ansamblul acestora şi a altora
cum este transportul, oferite clientului ca un pachet omogen (ca
voiaj forfetar). Se obişnuieşte ca o serie de produse individuale să
fie apelate cu proprii termeni: produs hotelier, produs de restaurant,
produs de agrement, etc.
Produsul hotelier – conceptul de produs hotelier este evident
integrat conceptului de produs turistic.

Există o oarecare ambiguitate în ceea ce se înţelege prin

prin produs turistic şi delimitarea lui faţă de produsul hotelier.
Totuşi produsul turistic poate fi gândit la o sferă mai restrânsă
(produs hotelier) sau mai largă (staţiune, oraş, ţară).

Produsul hotelier poate fi descris ca un ansamblu complex

care cuprinde o parte materială reprezentată de construcţia şi
amenajarea hotelului şi o parte imaterială care se referă la serviciul
furnizat clientului.

Integrat în mediul geografic

Mediul geografic are un potenţial natural care în multe

cazuri reprezintă atracţia principală a turiştilor. Cadrul natural
participă direct la crearea produsului turistic (de exemplu: pârtiile

3
de ski), cât şi indirect prin crearea unei ambianţe alături de alte
atracţii turistice (de exemplu: pârtiile de ski se află într-un cadru
montan, cu relief interesant, climat specific, faună de sezon).

Mediul geografic constituie o restricţie importantă. În

general el este greu de modificat şi nedeplasabil, astfel că
persoanele trebuie să se deplaseze pentru a beneficia de potenţialul
turistic al acestuia.

Relaţia cu mediul este importantă datorită influenţelor

bilaterale între mediu şi turism. Pe de o parte, degradarea mediului
din cauza activităţilor agricole, de transport, industriale, de turism,
etc., descurajează turiştii în frecventarea unei anumite zone. Pe de
altă parte, turismul modifică mediul fie prin amenajările construite
(hoteluri, şosele, terenuri de sport), fie prin afluxul de turişti care
prin activităţile lor perturbă echilibrul ecologic, fie prin ambele.

Protecţia mediului are atât un rol de conservare a

potenţialului turistic cât şi de păstrare a calităţii apei, aerului,
naturii faţă de asaltul turistului.

Integrarea în economico-social

Rolul statului în susţinerea activităţilor turistice. Statul

susţine dezvoltarea turismului prin investiţii care să faciliteze
telecomunicaţiile, transportul terestru şi aerian. Statul se implică în
campanii de promovare, mai ales în turismul internaţional.

Statul se substituie cel puţin într-o fază preliminară creării

de produse turistice (de exemplu: organizarea olimpiadelor sportive
sau a expoziţiilor universale).

Statul susţine uneori, chiar dacă este vorba de investiţii

private, amplasarea unor complexe turistice. Cel mai adesea este
cazul marilor parcuri de distracţii de exemplu: „Disney World” –
Paris sau a parcurilor rezervaţii naturale deschise turiştilor, cum
sunt cele din Africa Estică.

4
 Integrarea în mediul social

Practicarea turismului în interiorul sau în vecinătatea

aşezărilor umane impune vrând-nevrând stabilirea unor relaţii între
populaţia primitoare şi turişti. Evident că evitarea unor relaţii
conflictuale nu poate fi decât în beneficiul turismului.

I.3.Elementele componente ale produsului turistic

Există mai multe opinii cu privire la elementele componente

ale produsului turistic. Date fiind particularităţile turismului este
firesc ca acesta să aibă la bază un inventar a tot ceea ce se oferă
turistului în termen de resurse puse în acţiune.

La modul general ele pot fi:

1. Facilităţi de acces – care sunt în relaţie cu modul de

transport care îl va utiliza turistul pentru a ajunge la destinaţia
aleasă. Acestea se evaluează mai mult în funcţie de accesibilitatea
lor economică decât în funcţie de distanţa fizică.

2. Patrimoniul resurselor naturale, culturale, artistice,

istorice, tehnologice care tind să atragă turistul şi să îl determine să
călătorească.

3. Echipamentul – care mai rar motivează călătoria, dar

care lipsind, restricţionează această călătorie: de cazare, refacere,
distracţie, sportive.

APE – formula unui produs turistic

A – acces

P – patrimoniu

E – echipament

Numai simpla enumerare a acestor elemente nu este

suficientă pentru a da contur produsului turistic. Altfel spus acesta
nu rezultă dintr-o simplă însumare a acestora. El va fi rezultatul

5
 unei combinări care să asigure atât satisfacţia turistului cât şi
interesele prestatorului.
Există şi alte clasificări, în general variante ale celei
amintite, care pun accentul pe identificarea şi utilizarea resurselor.
Această orientare spre resurse este firească întrucât din punct de
vedere practic asupra lor se concentrează dezvoltarea.

Una din clasificările cele mai complexe a resurselor este

realizată de Organizaţia Mondială a Turismului, şi cuprinde:

1. patrimoniul natural;
2. patrimoniul energetic;
3. patrimoniul uman (mărimea, densitatea, mobilitatea populaţiei şi
celelalte caracteristici demografice, condiţiile de viaţă, opiniile şi
mentalităţile populaţiei în raport cu fenomenul turistic, elementele
culturale, numărul de persoane ocupate în turism, nivelul de
educaţie şi de pregătire profesională a acestora, etc.);
4. aspecte instituţionale, politice, juridice şi administrative (sistemul
de acorduri internaţionale vizând circulaţia turistică, regimul
vizelor, măsurile de protecţie a patrimoniului turistic şi a mediului,
modul de eliberare a licenţelor în turism, etc.);
5. aspecte sociale (structura socială a populaţiei, participarea
populaţiei la democraţia naţională, mărimea şi structura timpului
liber, nivelul de educaţie şi de sănătate, etc.);
6. elementele de infrastructură, echipamentele şi serviciile destinate
petrecerii timpului liber;
7. activităţile economice şi financiare, legate direct sau indirect de
turism.
Clasificarea este utilă din două puncte de vedere: când
sunt evaluate şi analizate diferite tipuri de produse turistice şi când
este evaluat potenţialul turistic al ţărilor, oraşelor, etc.
Dincolo de această inventariere a resurselor se poate face
o delimitare a tuturor elementelor în două mari grupe:

 elemente constitutive de bază;

6
 elemente dobândite (create).

Elementele constitutive de bază

Se referă la contribuţia factorilor existenţi deja, care pot

reprezenta atracţii turistice şi au ca obiect principal elementele
naturale.
 spaţiul geografic;
 fenomenele naturale;
 aşezările umane;
 ambianţa şi animarea.

Spaţiul geografic este unul din factorii cei mai importanţi

pentru că pe baza lui sunt create sau există destinaţiile turistice.

Spaţiul poate fi virgin sau deja locuit. Dar spaţiul în sine nu

are valoare proprie suficientă care să declanşeze interesul turistic.
Această valorizare rezultă din combinarea lui cu elementele de
mediu, de care de fapt nici nu poate fi separat.

În foarte multe cazuri frumuseţea locului, a spaţiului

combinată cu cea a mediului ambiental apropiat a constituit
elementul de bază în conturarea unui produs turistic.

Fenomenele naturale

Mediul este în principiu acelaşi pentru multe spaţii turistice.

În realitate, două sau mai multe spaţii montane, de exemplu, nu
sunt identice între ele datorită unor elemente specifice care ţin de
relief, eologie, hidrografie, climă, vegetaţie, faună.

Din punct de vedere al reliefului nu există „copii” ale unor

forme decât în cazuri foarte rare.

7
 Fenomenele geologice petrecute de-a lungul istoriei
Pământului, bine caracterizate şi cunoscute, deşi au avut loc în mai
multe zone, nu au dus la rezultate identice. De asemenea, structura
rocilor este diferită, astfel că de multe ori acţiunea apelor şi a
vânturilor a dus la evoluţii diferite a spaţiului natural în general şi a
celui montan, în special.

În unele cazuri însăşi această acţiune a dus la apariţia unor

forme de relief ce relief ce reprezintă atracţii turistice deosebite,
etc.

Climatul şi altitudinea influenţează la rândul lor alegerea

turistului. Pentru locuitorii din zonele unde predomină vremea
închisă, ceaţa, ploaia, în general din nord, soarele, lumina, căldura
reprezintă necesităţi fiziologice. La fel se petrec lucrurile şi cu
spaţiile montane înalte, unde oamenii caută o atmosferă de linişte, o
natură intactă şi aer curat, care lipsesc în aglomeraţiile urbane din
care provin.

Vegetaţia este un element de decor care ameliorează

calitatea unor forme de relief, dar în acelaşi timp, prin varietatea
speciilor şi combinaţiilor constituie un element de atracţie suficient
în multe cazuri să motiveze turiştii.

De asemenea, variaţiile în funcţie de anotimpuri

constituie motive pentru a reveni în aceleaşi locuri.

Fauna este atractivă din mai multe puncte de vedere.

Unul dintre acestea ar fi faptul că există forme de turism

care se bazează pe un anumit fond de specii: turism pentru
vânătoare, turism pentru pescuit.

Cunoaşterea speciilor la locul şi în mediul care trăiesc, fie

că acesta este protejat şi bine delimitat în rezervaţii, fie că nu,
constituie unul din motivele principale ale turismului internaţional.

8
 Fauna poate constitui un element de atracţie şi în afara
mediului obişnuit prin crearea unor spaţii artificiale, aproximativ
asemănătoare, în parcuri şi grădini zoologice.

Fie din motive naturale, fie datorită acţiunii umane, multe

din speciile vegetale şi animale sunt în pericol de a dispare definitiv
sau din anumite locuri în care ele există în mod obişnuit. De
asemenea, apele, relieful şi chiar climatul pot fi afectate de acţiunea
brutală a oamenilor: prin defrişări masive, contaminări ale solului,
incendieri, construirea de baraje sau căi de comunicaţie, aflux mare
de persoane.

Nu este vorba numai de o problemă de protecţie a mediului,

ci şi de dispariţia activităţilor turistice din zonele afectate, care vor
fi tot mai mult ocolite şi în final evitate de turişti.

Din aceste motive guvernele au căutat să rezolve această

problemă prin ocrotirea prin lege a unor spaţii protejate sub toate
aspectele. Astfel au apărut marile parcuri şi rezervaţii naturale în
care acţiunile umane au loc sub un control strict şi restricţionat.

Datorită cumulului de elemente de relief, floră, faună bine

păstrate şi uşor de găsit, ele reprezintă importante zone de atracţie
turistică.

Toate aceste atracţii naturale influenţează în mare măsură

alegerile turiştilor. Pentru o aşezare umană „descoperirea” unui
astfel de potenţial constituie un motiv suficient pentru valorificarea
lui. Atunci când nu există o localitate, fenomenele naturale pot fi
factor determinant în demararea unei investiţii turistice.

Aşezările umane

În interiorul şi /sau împrejurimile a numeroase localităţi s-

au dezvoltat produse turistice, fie în sensul cel mai larg al lor
(staţiuni turistice), fie ceva mai restrânse, legate de produse la temă
(natură, sport, agrement).

9
 De cele mai multe ori, dezvoltarea turistică este o opţiune
locală. Pentru comunităţile respective turismul este o sursă de
locuri de muncă şi de venituri de bază sau suplimentare nu numai
pentru omul obişnuit, ci şi pentru bugetul instituţiilor locale.

Sunt stimulate sau apar activităţi noi legate de artizanat,

exploatarea agricolă, echipamente şi amenajări turistice,
construcţii, etc.

Astăzi, în numeroase ţări din lume, turismul este considerat

ca suportul principal al dezvoltării locale durabile.

Turismul favorizează un schimb social între populaţia care

se deplasează de la domiciliul ei şi populaţia indigenă. În general,
aceste două populaţii au moduri de viaţă şi culturi diferite.
Contactul dintre aceste două populaţii poate fi o sursă de conflict.

Atitudinea populaţiei indigene influenţează puternic

percepţia pe care vizitatorii o vor avea asupra produsului turistic.
Ea este o dimensiune esenţială a produsului turistic şi nu poate fi
neglijată.

Ambianţa şi animaţia locală

Într-o oarecare măsură aceasta depinde de relaţiile dintre

populaţia primitoare şi turişti, dar există şi alte elemente care
trebuie luate în considerare.
În final percepţia ambianţei este rezultatul unui cumul de
factori care ţin de toate componentele produsului turistic: transport,
cazare, alimentaţie, agrement.

De multe ori, turistul este satisfăcut sau nu în funcţie de

„cum simte” el „grija” pe care i-o acordă factorii implicaţi în
operaţionalizarea produsului turistic.

10
 Animarea are drept scop destinderea fizică şi psihică, dar şi
facilitarea contactelor reciproce şi ameliorarea relaţiilor sociale. Ea
se referă la cinci componente luate separat sau împreună: aventură,
mişcare, sociabilitate, formare, creativitate.

La nivelul unei aşezări umane, animarea stimulează

activitatea ei şi ameliorează percepţia turiştilor asupra ofertei
turistice.

La debutul activităţilor turistice, existenţa deja a unor

manifestări culturale, competiţii sportive, carnavaluri, parade,
concursuri constituie un atu pentru localităţile respective.

Astăzi tot mai multe comunităţi care optează pentru

dezvoltarea turistică caută să iniţieze manifestări din cele amintite
fie reluând unele abandonate cândva, fie creând altele.

Turiştii apreciază astfel de eforturi pentru că ele presupun o

varietate a propunerilor, adică: muzică, dans, agitaţie, participare,
ocuparea timpului, bună dispoziţie şi o desfăşurare în alte spaţii de
obicei mult mai mari decât cel al consumului turistic obişnuit.Sunt
organizate astfel de parade, defilări, carnavaluri, jocuri distractive,
concerte, expoziţii, întreceri sportive, festivaluri de muzică sau
cinema, concursuri gastronomice, acţiuni promoţionale ale unor
mari firme. Ele capătă un caracter tradiţional astfel că turiştii care
le apreciază revin întotdeauna cu plăcere la ele.

Elemente create (dobândite)

Se referă la existenţa elementelor create, fie că au fost

construite cu alte scopuri (de exemplu patrimoniul istoric), fie
destinate special dezvoltării turistice (echipamente de cazare). În
această categorie se includ:
o elemente antropice;

11
o amenajarea teritoriului;
o echipamente colective;
o echipamente de cazare;
o servicii publice;
o servicii private;
o infrastructura de transport;
o alimentaţia.

Elemente antropice
Se referă la elemente cultural istorice, tehnico-economice
socio-demografice.
Principalele probleme puse de vestigiile arheologice,
cetăţile şi alte monumente istorice se referă la accesibilitate,
informare şi restaurare.

Unele din acestea se află departe de principalele căi de

comunicaţie sau de aşezări umane astfel că trebuie găsite şi soluţii
în ceea ce priveşte accesul la ele, fie organizat cu mijloace de
transport puse la dispoziţie, fie neorganizat cu mijloacele proprii
ale turistului.

O hartă a locurilor este deosebit de utilă în aceste cazuri.

Însă, înainte de a ajunge la ele, turistul trebuie să afle că există, iar
după aceea, să fie convins că merită deplasarea. Un efort de
preinformare verbal şi / sau scris este, deci necesar. Odată ajuns,
turistul este interesat de anumite particularităţi ale istoriei
vestigiilor respective, adică: legende, toponimie, detalii ale
confruntărilor armate, costumaţii, armanent şi ocupaţii de epocă.

Efortul de informare trebuie continuat la faţa locului, atât

verbal de către o persoană autorizată (ghid), cât şi în scris (pliant,
afiş, panou).

Un anumit arhaism şi originalitatea monumentelor sunt

principalele elemente care trezesc interesul turistului. Totuşi nu
trebuie uitat efectul timpului şi al intemperiilor care degradează

12
aceste obiective. În unele cazuri astfel de efecte, în loc să atragă
turistul, lasă impresia de neglijenţă, abandonare şi chiar lipsă de
respect faţă de monumentul altfel promovat cu mândrie. În unele
intervale de timp un efort de restaurare se impune.

Două din problemele comune ale tuturor componentelor

antropice se referă la tarifare şi programul de funcţionare (orele
când ele sunt deschise accesului turiştilor).

Sunt situaţii în care monumentele sau vestigiile se întind pe

suprafeţe mari, neîngrădite, cu acces prin mai multe locuri. În cazul
turismului neorganizat, fie nu se poate face o tarifare, fie ea se face
cu dificultate.

În ceea ce priveşte programul de vizitare el trebuie corelat

cu perioadele de activitate turistică: de sezon, lunare, săptămânale,
zilnice.

Amenajarea teritoriului

Dezvoltarea turistică presupune unele modificări în

concepţia planificării spaţiului în general şi sistematizării în
special.

Trebuie ţinut cont de circulaţia fluxurilor de turişti de la

„porţile de acces”, gări, autogări, porturi şi aeroporturi către
obiectivele turistice.

De asemenea, trebuie ţinut cont de o anumită preferinţă a

turiştilor de a sosi cu autoturismul personal sau închiriat, ceea ce
impune lărgirea drumurilor, dar şi construirea de parcări.

Investitorii turistici doresc să construiască hoteluri, vile,

suprafeţe sportive pentru care au nevoie de terenuri.

Unii turişti care apreciază calitatea unei zone doresc să-şi

construiască case de vacanţă.

13
 Efectul multiplicator al turismului determină schimbări în
viaţa comunităţii locale, care se manifestă printr-o cerere sporită de
terenuri şi spaţii utilizate pentru dezvoltarea turistică, pentru
activităţi comerciale, pentru spaţii comerciale, pentru spaţii de
locuit şi de închiriat. Toate acestea influenţează aspectele
amenajării teritoriului în general şi ale amenajării turistice în
special.

Echipamente colective
Se referă la cele utilitare şi sportive.
Dezvoltarea turistică atrage după sine o cerere suplimentară
de deplasare în interiorul şi în vecinătatea localităţilor şi staţiunilor
turistice.

Nu întotdeauna ea se bazează pe mijloace de transport

proprii. Din acest motiv, autorităţile încearcă să rezolve problema
transportului local cu mijloace de transport colective.

În unele staţiuni accesul autoturismelor private este chiar

interzis din motive de protecţia mediului, dar şi din dorinţa de a
păstra o atmosferă de linişte şi calm.

Pentru a stimula turiştii să renunţe la mijloacele proprii care

poluează şi aglomerează localitatea, autorităţile locale trebuie să
acorde unele facilităţi acestora: parcări suficiente ca număr şi
capacitate, mijloace de transport în comun suficiente ca număr şi
frecvenţă de circulaţie şi chiar gratuităţi.

O problemă o constituie apoi recuperarea acestor cheltuieli.

Din acest motiv „receptorii turistici” preferă turiştii care sosesc cu
sejur organizat, cu voiaj de zip forfetar (totul cuprins). În această
formulă printr-o taxă de sejur achitată odată cu cazarea se
recuperează cheltuielile ocazionate de realizarea echipamentelor
colective.

Din punct de vedere al necesităţilor sportive la locul de

sejur, turiştii pot fi grupaţi în trei categorii:
14
 cei care agrează activităţile sportive şi doresc să le practice în
perioadele de vacanţă;
 cei care practică un anumit sport în mod obişnuit şi doresc să-l
practice intensiv în perioadele de vacanţă;
 cei care datorită activităţilor cotidiene sunt constrânşi la o viaţă
sedentară şi care profită de vacanţă pentru a practica diferite
sporturi.

Această clasificare explică o anumită diversificare a

cererilor indivizilor, familiilor, grupurilor.
Tendinţa actuală este de a lărgi oferta şi acest lucru poate fi
explicat foarte uşor analizând ce se întâmplă în staţiunile montane.
O perioadă îndelungată acestea au oferit un produs la temă, foarte
strict (ski).

Acum însă cererea consumatorilor a impus apariţia

piscinilor şi saunelor acoperite, patinoare, săli de gimnastică sau
alte sporturi de sală.

În orice caz, responsabilii turistici şi autorităţile locale ţin

cont de extinderea practicării sporturilor de la o vârstă tot mai
scăzută şi pe o scară tot mai largă.

Servicii publice
Se referă la asigurarea unor servicii indispensabile turiştilor:
apă caldă, poştă, telefon, drumuri locale corespunzătoare sau care
trebuie rezolvate pentru a favoriza condiţiile de sejur cum sunt:
evacuarea apelor uzate şi a rezidurilor şi debarasarea de gunoaie.
Pentru un produs turistic particular, de exemplu produsul
hotelier, acestea intră în condiţiile de funcţionalitate (apă caldă şi
telefonul).

Pentru produse turistice în general, de exemplu o staţiune

turistică, problemele sumt mai complexe. Dacă produsul turistic

15
este legat de o aşezare umană, autorităţile locale trebuie să cheltuie
sume importante pentru asigurarea şi amenajarea lor.

Situaţia se complică şi mai mult atunci când utilizarea

echipamentelor are un caracter sezonier, astfel încât capacităţile
rămân neutilizate perioade mari de timp.

Unele investiţii nu pot fi recuperate prin tarifări directe,

astfel încât trebuie găsite modalităţi pentru a realiza acest lucru:
taxa de sejur plătită de fiecare turist şi inclusă în costul cazării.

Pentru o staţiune independentă de o aşezare umană, una din

principalele probleme este variaţia fluxurilor de turişti, care
complică dimensionarea capacităţilor.

În cazul sezonalităţii, principala problemă este conservarea

echipamentelor şi utilităţilor pe perioade de nefolosire.

Servicii private
Se referă la restaurante, baruri, cafenele, patiserii, magazine
diverse, sucursale bancare, taxiuri, etc.
Pe măsură ce o staţiune se dezvoltă din ce în ce mai mult,
necesarul de astfel de servicii creşte. Ele crează locuri de muncă şi
aduc un plus de venituri populaţiei locale.

Restaurantele, barurile, cafenelele, patiseriile şi alte spaţii

de acest gen vin în întâmpinarea unor gusturi tot mai variate ale
turiştilor, care vor să se bucure de specificul bucătăriei locale sau să
se bucure de specialităţi exotice, ce nu vor fi consumate în mod
obişnuit.

Aceste spaţii reprezintă de asemenea un mijloc de a veni în

contact cu populaţia locală şi cu tradiţiile ei. Ele sunt totodată
concepute ca servicii complementare cazării. Unele hoteluri nu au
sau au renunţat complet la restaurante pentru a colabora cu altele
care fac mai bine acest serviciu.

16
 Fie serviciu public, fie serviciu privat, securitatea turiştilor
cuprinde un complex de acţiuni legate de salvare, probleme
medicale, agresiune, etc.

Dezvoltarea de exemplu a unor activităţi sportive impune

angajarea de instructori, ghizi, supraveghetori, etc.

Infrastructura de transport
Turismul implică o deplasare a vizitatorului de la domiciliul
său într-o localitate de sejur. Accesibilitatea în această localitate de
sejur poate fi uşurată printr-o bună infrastructură rutieră şi prin
prezenţa unui aeroport.
Deplasarea turistului trebuie să se efectueze în cele mai
bune condiţii (minimum de oboseală şi de timp) şi costuri mici.

Pentru exemplificare, pentru o staţiune ski, infrastructura

rutieră devine un element major al produsului turistic care ar putea
fi un efect de motivaţie sau nu al vizitei schiorului.

Pentru o staţiune turistică internaţională, infrastructura

aeroportuară permite sau nu comercializarea pe piaţa îndepărtată.

Aceleaşi mijloace de transport din interiorul staţiunii

(autobuze, taxiuri sau altele) şi condiţiile de circulaţie sunt de
asemenea elemente care nu pot fi neglijate în interiorul produsului
turistic.

Echipamente de cazare
Cazarea şi restaurarea sunt elemente principale ale
produsului turistic. Însă, vizitatorului pentru a-i satisface nevoile de
cazare trebuie să îi oferim diferite posibilităţi cum ar fi:
campingurile, motelurile, popasurile rurale.
În cursul ultimilor ani, creşterea motelurilor răspunde unei
evoluţii a nevoilor turiştilor. Anumite tipuri de cazări necesită
nevoi specifice, dar în interior cu acelaşi mod de servire poate fi
diversificat şi răspunde în egală măsură nevoilor diferite.

17
 Structura cazării dă un anumit tot restului produsului şi
determină poziţionarea sa în timp la nivelul de lux şi de serviciu,
dar de asemenea şi în termenul de preţ.

Fără îndoială există magnifice plaje normale, dar şi de lux.

Acestea sunt hoteluri, restaurante, situate la marginea unei plaje
care aparţin unei staţiuni balneare cu caracter popular.

Pentru produsul hotelier această clasificare trebuie să sufere

unele modificări întrucât el este un produs turistic mai restrâns şi
are o semnificaţie mult mai concretă.
I.4.Ciclul de viață al prodului turistic

Ciclul de viață al produsului se referă la durata medie de viață a

unui produs: se face o analogie cu biologia (produsele se nasc, se
dezvoltă, ajung la maturitate și apoi îmbătrânesc); în funcție de
perioada din viață în care se află produsul, sunt influențate și
vânzările acestuia.

Întregul ciclu de viață al produsului, de la concepția și dezvoltarea

sa până la dispariția sa definitivă din arena schimburilor de mărfuri,
include următoarele faze : achiziția materiilor prime, producția,
ambalarea, distribuția, utilizarea, reciclarea și retragerea produsului
de pe piață. O definiție a ciclului de viață care descrie detaliat toate
fazele succesive ale "vieții" produsului este următoarea: "Ciclul de
viață include fazele: conceptualizare, dezvoltarea ideilor
proiectului, studiul de inginerie, planificarea proceselor, fabricație,
operare, întreținere (reparare) și retragere". Definiția generală a
ciclului de viață al produsului este formulată în standardul SR EN
ISO 14040: 2002 sub forma următoare : ciclul de viață reprezintă
"etape consecutive și intercorelate ale unui sistem-produs, de la
achiziția materiilor prime sau generarea resurselor naturale până la
post-utilizare". Un ciclu de viață (complet) al produsului ar putea
consta din fazele : 1) concept/viziune; 2) fezabilitate; 3)
proiectare/dezvoltare; 4) producție; 5) retragere treptată din
uz. Într-o exprimare concentrată, etapele ciclului de viață al

18
 produsului sunt: concepție, proiectare, realizare, service. În cazul în
care acest termen se utilizează ca un concept de marketing, ciclul
de viață este "orientat spre piață", acesta se referă la
viața comercială a produsului (viața produsului pe piață) și descrie
tendința de dezvoltare a cifrei de afaceri și a profitului unui produs,
de-a lungul vieții sale comerciale.

In acest sens (al vieții comerciale),ciclul de viață al

produsului reflectă evoluția în timp a volumului de vânzări ale
produsului și reprezintă intervalul de timp dintre momentul
apariției produsului pe piață și cel al dispariției sale definitive din
arena schimbului de mărfuri.

Fazele ciclului de viață

Fazele ciclului de viață tipic al produselor supuse comercializării

sunt următoarele:

 introducerea produsului pe piață (sau lansarea);

 creșterea;

 maturitatea;

 saturația;

 declinul.

Introducerea (lansarea) este perioada de creștere ușoară a

vânzărilor pe măsură ce produsul este lansat pe piață. În această
perioadă costul produsului este ridicat, concurența se desfășoară pe
baza caracteristicilor de performanță ale produsului. Datorită
incertitudinii pieței, o strategie de fabricație adecvată trebuie să se
bazeze pe criteriul competițional flexibilitate, pentru a face față
schimbărilor frecvente ale construcției produsului.

Creșterea este perioada acceptării masive de către piață a

produsului și a profiturilor în creștere. Prețurile produselor pot fi

19
mai mici decât în prima perioadă, concurența are loc în special pe
baza calității produselor.

Maturitatea este perioada de încetinire a ritmului vânzărilor,

intensitatea vânzărilor se menține în jurul unei valori ce depinde de
echilibrul dintre cerere și ofertă. Principalele preocupări ale
fabricației sunt reducerea costurilor de producție și creșterea
productivității. Concurența din ce în ce mai agresivă are loc pe baza
prețului produsului.

Saturația este perioada în care produsul, deși a ajuns la cea mai

înaltă cotă de acceptare de către majoritatea cumpărătorilor, nu se
mai poate vinde pe piață ca înainte, din cauza apariției altor
produse cu parametri superiori.Vânzările se încetinesc sau creșterea
vînzărilor încetează.

Declinul este perioada în care vânzările și profiturile scad într-un

ritm rapid. Prețurile sunt mai mici, există supracapacitate de
producție și apare riscul ca în cele din urmă produsul să fie scos din
fabricație, deoarece vânzările pot ajunge la zero sau pot scădea la
un nivel destul de redus.

Graficul de variație a volumelor de vânzări ale produsului în timp

are forma bine-cunoscutelor curbe "în S. In mod normal, curba "în
S" prezintă o creștere relativ lentă la început și după o perioadă
considerabilă, "decolează" rapid. După această urcare bruscă,
creșterea se încetinește, curba se aplatizează și apoi descrește lent,
corespunzător fazei finale de declin. Totuși, nu toate produsele au o
evoluție a volumului de vânzări după curba "în S". Unele produse
sunt introduse pe piață și "cad" rapid, altele "staționează" în faza de
maturitate foarte mult timp (Kotler, op.cit.,p.638). Un astfel de
ciclu de viață în care vânzările staționează la maturitate este
denumit ciclu "cu platou"; staționarea vânzărilor se explică, de
regulă, prin aceea că nu există o alternativă mai bună disponibilă.
Platoul se poate înclina ușor în sensul crescător, dacă vânzările
cresc la o rată corespunzătoare cu creșterea economică. Uneori,

20
produse ajunse în faza de declin pot fi readuse în faza de creștere
printr-o campanie de promovare sau repoziționare.

Conceptul ciclului de viață poate fi folosit pentru descrierea

modului în care evoluează produsele pe piețe și poate fi utilizat
pentru elaborarea unor strategii de marketing corespunzătoare
diferitelor faze ale ciclului de viață.

Managementul ciclului de viață

Managementul ciclului de viață este un proces de management al

întregului ciclu de viață al produsului, de la concepția acestuia,
trecând prin proiectare și fabricație, până la service și retragere.
Conceptul de managementul ciclului de viață al produsului (PLM-
acronim din l.engleză pentru product lifecycle management) este o
abordare atotcuprinzătoare pentru inovarea, dezvoltarea noilor
produse și introducerea lor, precum și managementul informației
asupra produsului, de la ideație pînă la sfârșitul vieții produsului.

În sensul mai restrâns al vieții comerciale a

produsului,prin managementul ciclului de viață se înțelege
elaborarea și implementarea unei succesiuni de strategii, referitoare
la identitatea produsului, politica de prețuri, strategii de vânzări etc.
pentru produsul care parcurge fazele ciclului de viață comercială
(produsul care se află pe piață). In fiecare fază a ciclului de viață
(comercială), produsul necesită strategii de marketing, financiare,
de fabricație, de achiziție și strategii de resurse umane.
Pentru introducerea unui produs nou pe piață, firmele pot adopta
diferite strategii de marketing. De exemplu, noul produs poate fi
introdus la preț scăzut și cu o promovare
puternică :strategia penetrării rapide. Strategia este aplicată dacă
există o concurență puternică.

Pe de altă parte, firma poate lansa noul produs la un preț ridicat și

cu o promovare scăzută. Această strategie poate avea succes dacă
nu există o concurență puternică și cei mai mulți cumpărători sunt
dispuși să plătească un preț ridicat.

21
In faza de creștere, pe piață intră noi concurenți care introduc
produse cu caracteristici noi, de aceea firma-pionier îmbunătățește
calitatea produsului, concurența desfășurându-se pe baza criteriului
competițional "calitate". Firma penetrează noi segmente de piață,
introduce noi canale de distribuție și poate recurge la scăderea
ușoară a prețului pentru a susține creșterea rapidă a pieței.

In faza de maturitate, ritmul de creștere a vânzărilor scade, din

cauza existenței mai multor producători care determină o creștere a
concurenței. Strategia firmelor cu produse în faza de maturitate
poate aplica politici de reducere a prețurilor, creștere a bugetelor
pentru publicitate, stimularea cercetării-dezvoltării pentru a crea
variante perfecționate de produse.

In faza de declin, vânzările scad datorită progresului tehnic care

generează produse cu performanțe superioare (înlocuirea
produselor existente), din cauza schimbării preferințelor
consumatorilor sau creșterii concurenței. Responsabilii de
marketing utilizează diferite tehnici pentru a evita sau a întârzia
faza de declin. O abordare indicată este impulsionarea inovării, în
vederea relansării produselor care se apropie de declin sau
revitalizarea produsului prin aducerea unor modificări substanțiale.

Strategiile mixului de marketing trebuie să se modifice pe măsură

ce produsul traversează fiecare fază a ciclului de viață. Prețul,
distribuția și caracteristicile produsului tind să fie modificate.

Din punctul de vedere al fabricantului produsului, ciclul de viață al

produsului include cinci faze diferite : imaginarea produsului,
definire, realizare, suport (service), retragerea produsului (din
fabricație și de pe piață).

I.5.Exemple de produse turistice

Dacă până în acest moment am studiat produsul turistic din

punstul de vedere al turistului însuşi, în cele ce urmează îl vom

22
 studia din punctul de vedere al producătorului, adică al agentului
care "integrează" componentele enumerate mai sus dând naştere la
un produs turistic coerent (un sejur sau un voiaj). După ce vom
analiza produsele prestatarilor individuali, ne vom concentra atenţia
asupra celorlalte tipuri de produse pe care un operator de turism le
poate oferi clientelei: produse integrate, produse tematice, produse
a la carte şi produse deschise.

Produsele prestatarilor individuali

Primii "integratori" de servicii turistice în scopul realizării

unui produs pot fi chiar prestatarii. De exemplu, un hotel poate
oferi camere în regim de pensiune completă, la tarife mai atractive
decât cele individuale pentru cazare şi masă, sau sejururi (pentru un
week-end sau o săptămână) la preţuri forfetare, pentru a descuraja
tendinţa de fracţionare a sejururilor. În plus, el îşi poate completa
serviciile cu ajutorul unor echipamente de loisir (bar, piscină etc.).
Un restaurant poate oferi meniuri şi tarife atractive pentru mesele
de grup. O reţea de muzee şi case memoriale poate concepe un
abonament care permite vizitarea liberă a tuturor acestor obiective
pe timp de un an. Şi exemplele pot continua.

Nivelele pe care putem analiza produsele turistice ale

prestatarilor sunt:

- funcţia de bază a produsului, adică serviciul sau beneficiul esenţial

pe care produsul il aduce (clienţilor) turiştilor;
- produsul propriu-zis sau tangibil, adică oferta specifică pentru care
turistul trebuie să plătească;
- produsul amplificat, adică produsul propriu-zis plus valoarea pe
care ofertantul i-o poate adăuga spre a-l face mai atractiv pentru
potenţialii clienţi.

23
 Cu titlu de exemplu, vom descrie aceste nivele pentru
produsul "două nopţi cazare în week-end în regim de demi-
pensiune" oferit de un hotel. Funcţia de bază este ceea ce aşteaptă
în principal orice client care cumpără acest produs: o cameră
primitoare, un pat curat, apă caldă, linişte, mâncare gustoasă.
Funcţia de bază reflectă nu atât caracteristicile unui produs dat, cât
ale clientelei (sau ale unui segment al acesteia). Nevoile şi
aşteptările de bază ale clienţilor sunt de regulă foarte durabile în
timp.

Produsul propriu-zis în acest exemplu poate fi definit astfel:

"două nopţi cazare în week-end în regim de demi-pensiune la un
hotel de două stele, în cameră single cu baie, televizor şi telefon, la
un preţ total de 600000 lei". Toate facilităţile comune ale hotelului
(lift, room service, bar etc.) fac deasemenea parte din produs.
Caracteristicile produsului propriu-zis nu permit distingerea ofertei
unui hotel de ofertele concurente.

În sfârşit, produsul amplificat este dat de totalitatea

"adăugirilor" (sub formă tangibilă sau intangibilă) care sporesc
valoarea serviciilor oferite de un hotel anume, de pildă Unirea sau
Traian. Unele din acestea pot fi destul de banale (o ciocolată oferită
clienţilor la cazare, spre exemplu), altele pot fi semnificative (bilete
gratuite la un concert simfonic la Filarmonică). Există, inevitabil, o
zonă de suprapunere între produsul propriu-zis şi cel amplificat,
care nu poate fi definită cu precizie. Dacă numai un hotel dintr-o
regiune are piscină, aceasta poate fi considerată o formă de
amplificare a produsului ; dimpotrivă, dacă toate hotelurile au
piscină, atunci piscina este doar un element al produsului tangibil.

Arătam la început că produsele turistice ale prestatarilor

individuali se prezintă şi ele sub formă compozită, ca un pachet de
produse şi servicii. Componentele principale ale acestor produse
sunt:

24
- un serviciu de bază. Pentru un hotel, spre exemplu, acesta este
cazarea, pentru un restaurant, alimentaţia;
- un serviciu periferic principal. În cazul unui hotel acesta ar putea fi
producţia culinară, iar în cazul unui restaurant, o sală de biliard. De
remarcat că acest serviciu periferic principal poate fi in unele cazuri
motivul cel mai însemnat pentru care vin anumiţi clienţi;
- servicii periferice secundare: telefon, televizor, bar, teren de tenis,
piscină ş.a.m.d.

O analiză mai aprofundată a produsului unui prestatar

turistic duce la definirea a două mari categorii de componente:

- componentele interne tradiţionale ale produsului, cu caracter mai

degrabă material;
- componentele externe mai curând imateriale care au rolul de a crea
„valoare adăugată” pentru clienţi.
Astfel, referindu-ne în particular la produsul „hotel”, componentele
externe, materiale, se refer la misiunea de bază a unui asemenea
stabilimant: „adăpost” (camere pentru cazare) şi „masă”
(restaurant). Aceste componente definesc aşa numitul „produs sec”.
Clienţii nu sunt însă tot mai puţin mulţumiţi cu produsul sec şi
solicită tot mai mult securitate, igienă, servicii financiare, servicii
de divertisment, servicii medicale şi paramedicale, servicii de
transport şi rezervare, servicii personalizate (diferenţiate de la
client la client) etc.

Pentru a se conforma acestor dorinţe marketerii trebuie să

depăşească conceptul tradiţional de produs hotelier creând valoare
adăugată cu ajutorul componentelor externe. Acestea pot fi la
rândul lor împărţite în componente ale serviciului subiectiv
(observabile şi evaluabile de către client) şi componente ale
serviciului obiectiv (dificil de evaluat de către client). Din prima
categorie ar face parte:

- serviciile personalizate (recepţie, room service, restaurant, bar);

25
- servicii financiare (plată prin card, schimb valutar);
- servicii comerciale (boutique);
- animaţie culturală (bilete la spectacol);
- sport şi activităţi în aer liber;
- servicii medicale şi paramedicale;
- servicii de transport şi rezervare.
Dintre componentele serviciului obiectiv am putea identifica trei:

- asigurarea securităţii persoanelor şi obiectelor;

- calitatea sitului şi a mediului înconjurător;
- atractivitatea stabilimentului ca atare (arhitectură, decoraţi,
amenajări, localizare).

Cooperarea dintre prestatarii locali pentru integrarea unor

produse turistice nu este exclusă. Un hotel poate încheia un acord
cu un parc de distracţii din vecinătate pentru a caza grupurile de
vizitatori ai parcului (eventual în condiţii ceva mai avantajoase). O
firmă de transport auto poate încheia un acord asemănător cu un
hotel. Deşi deloc neglijabile, asemenea iniţiative nu sunt suficiente
pentru a putea vorbi de o politică comercială coerentă. Din
asemenea acţiuni lipseşte în majoritatea cazurilor ceea ce s-ar putea
numi o logică de produs, care se poate exprima cel mai bine astfel:
preţul total al prestaţiilor este mai mic decât suma tarifelor
prestaţiilor individuale. Individualismul profesional şi lipsa de
experienţă a operatorilor implicaţi, interesele lor adesea
convergente, gradul prea înalt de specializare a unor asemenea
produse, lipsa unui intermediar care să faciliteze negocierile şi să
explice părţilor uzanţele profesionale sunt alte cauze care trasează
limitele modelului prestatar-producător şi justifică intervenţia
operatorilor profesionişti, specializaţi în crearea produselor
turistice.

26
Produsele organizatorilor de voiaje

Produsele integrate

Cel mai bun exemplu de produs integrat este un voiaj de

grup cu autocarul, pentru care toate prestaţiile au fost selecţionate,
rezervate şi confirmate dinainte: transport în autocar, nopţi la hotel,
mese, ghid pentru vizite etc. Preţul unei asemenea excursii este mai
mic decât suma tarifelor pentru toate aceste prestaţii luate separat,
datorită puterii de negociere a tour operatorului, care îi permită să
obţină tarife mai avantajoase decât cele aplicate clienţilor
individuali.

Costurile de "fabricaţie" şi vânzare a acestui tip de produs

sunt ridicate. O dată programarea făcută este dificil de modificat
traseul. Datele, duratele şi preţurile, odată publicate, sunt fixe şi i-ar
putea îndepărta pe mulţi potenţial interesaţi. Pentru a negocia în
condiţii bune cu prestatarii este necesară o anumită fecvenţă şi
regularitate a voiajelor. În plus, operatorul se confruntă cu riscul de
a anula plecarea dacă nu poate rentabiliza voiajul, din cauza
numărului redus de clienţi. Pe de altă parte este adevărat că, în
ciuda diversificării continue a tipurilor de voiaje şi de sejururi,
produsele integrate îşi vor găsi mereu o justificare. De multe ori
acesta este cel mai potrivit mod de abordare a unei destinaţii.
Produsele integrate sunt propuse adesea ca "produse de iniţiere" în
gama produselor unui tour operator: după un prim voiaj organizat
în care turistul a luat contact cu respectiva destinaţie şi s-a convins
că prezintă interes, el va putea reveni pentru un sejur sau un voiaj
mai aprofundat în viitor.

Anexa. I.5.figura 1.1 Schema unui produs turistic integrat

Produsele tematice

27
 Un produs tematic (vezi figura 7.2) rezultă din asamblarea
unor prestaţii de transport şi cazare în jurul unei singure activităţi
motrice. Aceasta poate fi ski-ul, o cură balneară sau participarea la
un festival. Apariţia acestor produse a fost determinată de faptul că
turistul modern nu mai vrea pur şi simplu "să meargă undeva" ci
"să facă ceva", să dea un conţinut vacanţei sale, să-şi îmbogăţească
experienţele. Unii tour operatori se specializează pe asemenea
produse, dar ele există şi în oferta tour operatorilor generalişti, cu
titluri cum ar fi Egiptul pe urmele lui Champollion, Croaziera jazz-
ului, Festivalul de la Bayreuth etc.

Dezavantajul acestor produse este că nu sunt în general

rentabile, în ciuda preţului ridicat, deoarece se adresează unor
creneluri înguste de consumatori (excepţiile nu sunt totuşi excluse).
Ele au în general scopul de a crea o "imagine mediatică" pentru
operator, fiind oferite în cadrul unei game care cuprinde sejururi şi
voiaje forfetare vândute masiv.

Anexa.I.5.figura 1.2 Schema unui produs turistic tematic

Produsele à la carte

Cum s-ar putea oferi fiecărui client posibilitatea de a a

modifica produsul turistic pentru a-l adapta dorintelor lui (date,
durate, locuri vizitate, buget), în condiţiile realizării unei politici
comerciale bazate pe o producţie pe scară mare şi pe vânzări
repetitive? În anul 1973 au apărut în Europa produsele à la carte ca
răspuns la această întrebare. Ele ofereau atunci posibilitatea de a
adăuga o "extensie" unui produs de bază (de exemplu, un mini-
circuit la finalul unui sejur sau un mini-sejur la finalul unui circuit).
"Circuitele-sejur" permiteau turiştilor să se odihnească după
călătoria obositoare cu autocarul.

Ulterior, produsele în formula à la carte s-au perfecţionat.

Ele se prezintă astăzi sub o formă "modulară" sau de "kit", clientul

28
 putând asambla componentele după dorinţă şi crea astfel un produs
personalizat. Broşura tour operatorului prezintă clientului toate
aceste module, ca de exemplu: locuri în avion la curse regulate sau
charter, cu dată fixă sau nu, bonuri valorice pentru camere la hotel
rezervate dinainte, închireiere de maşini, vizite, excursii, mini-
circuite, spectacole, abonament pe mijloacele de transport locale
etc. Toate acestea sunt oferite în regim forfetar. Deosebirea este că
tour operatorul nu mai negociază tarifele pe baza unui număr
programat de turişti pentru excursiile cu dată fixă, ci pe baza
numărului global de clienţi furnizaţi prestatarului pe parcursul unui
an sau al unui sezon. Mai există şi un alt avantaj pentru client: ar fi
fost dificil să găsească şi să asambleze el singur piesele acestui
"puzzle". Acest sistem a fost experimentat mai întâi în Statele
Unite, apoi în Canada şi Mexic, iar în Franţa tour operatorul Jet-
Tours a introdus în anul 1975 formula "Vacances à construire",
urmând acelaşi sistem.

Astăzi, foarte multe destinaţii sunt comercializate sub

această formă: America de Nord, Grecia, Italia, Marea Britanie,
Irlanda etc. Turistul care alege un astfel de tip de produs trebuie să
"ştie să călătorească": să ia avionul, să se deplaseze de la aeroport
la hotel, să poată citi o hartă sau un ghid ca să nu se rătăcească, să
cunoască eventual puţin din limba ţării gazdă etc.

Anexa.I.5.figura 1.3 Schema unui produs turistic à la carte

Produsele deschise

Produsele deschise reprezintă "stadiul ultim" de evoluţie a

produselor à la carte. Ele desemnează voiaje sau sejururi forfetare
în a căror preţ sunt cuprinse două elemente:

- o prestaţie de cazare şi, eventual, de transport;

29
- liberul acces, pe toată perioada sejurului sau a voiajului, la o gamă
largă de activităţi de loisir care constiuie motivaţia turistului de a se
deplasa la destinaţia respectivă. Acces se realizează de regulă pe
baza unei cărţi de acces sau a unui carnet de cupoane, care sunt de
fapt forma de concretizare a unui produs deschis.
Produsele de acest tip răspund la o serie de obiective
complementare:

- incitarea clienţilor să profite cât mai mult de atracţiile mediului

local;
- să testeze preferinţele clienţilor pentru o activitate sau alta, pentru a
propune eventual ulterior câteva produse tematice;
- să ofere activităţi diversificate, pe gustul cât mai multor categorii
de turişti (de exemplul, pe gustul fiecăruia din membrii unei
familii).
În unele cazuri, scopul este şi acela de a crea turistului o
senzaţie de frustrare din cauză că n-a reuşit să viziteze toate
obiectivele de la destinaţie şi de a-l determina astfel să revină.

Un exemplu clasic de produs deschis îl constituie parcurile

de distracţie, cum ar fi de exemplu Eurodisney sau Futuroscope
Poitiers: pe baza unui bilet plătit la intrare vizitatorul are acces la
toate facilităţile din parc. Tour operatorii au aplicat însă acest
concept şi la alte tipuri de destinaţii. Grupul Promove din Veneţia a
conceput programul "Venezia d'Inverno" prin care turiştii care se
cazează la unul din hotelurile acestui grup (ale căror preţuri sunt cu
40% mai mici în perioada programului) primesc un carnet numit
Venezia Pass care le oferă gratuităţi sau reduceri pentru intrarea la
muzee, monumente, expoziţii, vizite cu ghid (inclusiv la celebrele
ateliere de la Murano), concerte, teatre, o reducere de 10% pentru
anumite restaurante etc. O metodă asemănătoare a fost pusă în
aplicare la Londra prin asocierea unui abonament săptămânal care
permite circulaţia nelimitată pe toate mijloacele de transport în
comun cu un carnet de bonuri similare, prea multe pentru a putea fi
epuizate într-o săptămână. În Franţa există deasemenea o

30
 experienţă bogată în acest tip de produse, în special sub forma
carnetelor de cupoane şi a cărţilor de abonament pentru muzee şi
monumente.

Anexa.I.5.figura 1.4 Schema unui produs turistic deschis

Poziţionarea produsului turistic

Noţiunea de poziţionare este complementară celei de

imagine. Am văzut mai înainte că imaginea este o componentă
principală a destinaţiei turistice. Acelaşi lucru este valabil în bună
măsură şi pentru prestatarii individuali. Unii dintre ei se bucură din
start de o prejudecată favorabilă din partea publicului, alţii
dimpotrivă, de o prejudecată nefavorabilă. Imaginea produsului în
ochii clientelei este o chestiune de maximă importanţă pentru omul
de marketing. Poziţionarea decurge din faptul că fiecare produs are
o imagine, o percepţie bine definită pe piaţă. În situaţia unei acerbe
concurenţe acerbe, el este preocupat nu doar de satisfacerea
nevoilor clienţilor, ci de crearea unei identităţi aparte pentru
produsul său, cât mai diferită de cea a altor produse, în aşa fel încât
produsul să se identifice cu firma şi să nu fie uşor de copiat.
Imaginea furnizează o identitate nu numai produselor, ci şi firmelor
producătoare.

Cele două întrebări pe care şi le pune responsabilul de

marketing relativ la poziţionare sunt: "către ce segment de clientelă
voi deplasa produsul meu?" şi "cum voi situa produsul meu relativ
la produsele concurente astfel încât să aibă o identitate proprie cât
mai puternică?".

Pentru poziţionarea unei destinaţii, de exemplu, se vor lua

în considerare următoarele aspecte:

- aşteptările turiştilor (actuali şi potenţiali) de la respectiva destinaţie;

31
- imaginea concurenţei (destinaţiile cu profil asemănător);
- personalitatea destinaţiei.
Conceptul de poziţionare este strâns legat deasemenea de
cel de segmentare: în funcţie de imaginea sa, un produs turistic se
poate adresa unui segment sau altuia. Un anumit voiaj poate fi
perceput ca fiind pentru tineret, altul mai degrabă pentru persoanele
de vârsta a doua. O destinaţie poate fi percepută drept "scumpă",
accesibilă doar turiştilor bogaţi, alta, dimpotrivă, ca fiind "ieftină",
accesibilă tuturor. Un hotel este văzut ca potrivit pentru oamenii de
afaceri, altul pentru familii, altul este căutat în special pentru
restaurantul său excelent, iar altul pentru echipamentele sportive pe
care le pune la dispoziţia clienţilor. Producătorii îşi vor formula
produsele în aşa fel încât să corespundă cât mai bine necesităţilor şi
dorinţelor consumatorilor din segmentul respectiv sau în aşa fel
încât să acopere nişte nevoi incomplet satisfăcute de concurenţă.

Nu trebuie făcută confuzie între poziţionare şi diferenţiere.

Diferenţierea constă în conceperea şi formularea produsului în aşa
fel incât caracteristicile sale să-l facă diferit de produsele
concurente, iar poziţionarea constă, în plus, şi în comunicarea
acestor diferenţe clienţilor, prin intermediul campaniei
promoţionale a firmei.

II.Croaziera ca produs turistic

II.1.Istoaria turismului maritim

Timp de mii de ani,vasele au constituit instrumente strict

funcționale,servind pentru obținerea hranei,pentru transport și
pentru război.Călătoriile pe mări și oceane erau lupte cu forțele
naturii,iar supraviețuirea necesita un efort imens.Cum s-a ajuns ca
oceanul să constituie o destinație ideală pentru odihnă și relaxare?

Primul pas a fost traversarea oceanului Atlantic de către SS

Savanah,primul vapor cu propulsie pe bază de aburi ce a dus la bun

32
sfârșit această misiune.Nava a părăsit pe 22 mai 1819 portul
Savannah ,Georgia, și a ajuns pe 20 iunie la Liverpool ,Anglia.

Cu trecerea timpului ,costul traversării oceanului de către

vasele cu abur a scăzut datorită îmbunătățirii
motoarelor.Astfel,comerțul transoceanic a devenit viabil din punct
de vedere economic.Odată început,transportul de mărfuri între
Europa și America,traversarea Oceanului Atlantic a devenit
accesibilă și cetațenilor de rând.

Pacheboturile constituie pentru transportul pasagerilor de pe

un continent pe celălalt au consemnat începutul epocii transportului
ieftin și sigur pe apă.Pe măsură ce ruta transatlantică a crescut în
popularitate,companiile ce dețineau pacheboturi au început să se
diferențieze prin luxul oferit la bord.Cel mai cunoscut pachebot de
acest tip este celebrul Titanic ,la bordul căruia existau un bazin de
înot ,o sală de sport ,un teren de squash ,băi turcești,baie electrică și
o cafenea cu verandă.

Anexa.II1.figura 1. Titanic

Chiar și așa ,scopul principal al acestor vase era

transportul,nu turismul.Primul vas destinat în exclusivitate
călătoriile de relaxare a fost Prinzessin Victoria Luise.Lansat la apă
pe 29 iunie 1900,acest vas era proiectat să ofere o călătorie
confortabilă în cadrul voiajelor de relaxare oferite de compania
germană HAPAG,originară din Hamburg.Ideea voiajelor de
relaxare îi aparține unui oficial al companiei ,nemulțumit de faptul
că vasele erau nefolosite în timpul iernii,când nu existau pasageri
dornici să traverseze Atlanticul din cauza vremii dificile.El a
conceput un„ voiaj de relaxare” prin Mediterană si Orient.

Aceste excursii s-au demonstrat populare în rândul

publicului larg ,însa vasele folosite pentru călătoriile transatlantice
erau proiectate pentru eficiență,nu pentru confort.De asemenea,

33
pentru că pe aceste vase existau zone rezervate diferitelor clase de
călătorie ,accesul la punte era restricționat.

Prinzessin Victoria Luise a fost proiectată să ofere cele mai

bune condiții pasagerilor ,iar puntea era amenajată pentru clima
caldă prin care urma să treacă vasul,evitând structurile necesare
pacheboturilor ce tranversau nordul Atlanticului .Toate cele 120 de
cabine ale vasului erau de lux ,iar la bord pasagerii se puteau
bucura de o bibliotecă,de o sală de sport și chiar de o cameră
obscură ,dedicată fotografilor amatori.Se spune că însuși împăratul
Franz Joseph a fost invidios după ce a inspectat vasul,dezamăgit de
faptul că era mai lung decât yachtul regal Hohenzollern.

Succesul primului voiaj efectuat de Victoria Luise 1901 a

fost extrem de mediatizat în epocă ,astfel că firmele concurente au
conceput la rândul lor vase dedicate în exclusivitate vacanțelor.Așa
a început era croazierelor de lux,ce a continuat până la Primul
Razboi Mondial.

Anexa II.1.figura 2.Vasul Prinzessin Victoria Luise

În această perioadă ,vasele de croazieră erau accesibile doar

persoanelor din clasele superioare .Companiile îsi obțineau
majoritatea profitului din cursele transatlantice .Condițiile
economice precare de după război și restricțiile impuse imigrației
de către SUA au dus la reducerea masivă a numărului de curse
transatlantice.Pentru a supraviețui ,companiile de profil au fost
nevoite să extindă ramura dedicată croazierelor .

În ciuda Marii Crize Economice ,numărul pasagerilor pe

vasele de croazieră a crescut.Acest fapt aparent ciudat își gasește
rapid explicația:Era Prohibiției.Pentru că restricțiile antialcool ce
erau impuse pe teritoriul SUA nu se aplicau și pe vase,croazierele
dedicate consumului de băuturi alcoolice au devenit extrem de
populare.

34
 Odată cu cel de al-doilea Război Mondial și apariția
zborurilor transatlantice,transportul pe ocean a devenit o opțiune
prea scumpă si prea lentă pentru cei ce doreau să tranverseze
Atlanticul ,astfel că multe companii au dat faliment.Cele care au
rezistat ,au facut-o transformând vasele de transport în vase de
croazieră.Pentru că acest proces era costisitor,companiile nou
apărute ,dedicate exclusiv croazierelor au avut de câștigat.

Royal Caraibbean este una dintre companiile europene ce

au intrat atunci pe piată,țintind mai ales zona insulelor Caraibe,ușor
accesibile din porturile pe coasta de est a Americii.

O parte a pasionaților de călătorii susține că vasele de

croazieră nu oferă elemente esențiale ale unei călaătorii ,cum ar fi
descoperirea unei culturi noi ,ci reprezintă doar un oras mall
plutitor .Aceștia argumentează că o experiență lipsită de orice
pericol,în care totul este planificat ,fără a lăsa loc unui element
surpriză ,reprezintă o experiență artificială și lipsită de conținut .

De cealaltă parte,adepții sejururilor susțin că vacanțele nu

înseamnă doar descoperire ,ci și relaxare.Persoanele ce apreciază
vasele de croazieră susțin că o astfel de călătorie permite atât
explorarea unor zone inaccesibile altfel,cât și confortul ce nu ar
putea fi obținut într-un alt tip de călătorie.De asemenea ,aceștia
spun că varietatea de activități culturale,sportive și culinare ,cât și
numărul mare de călători și angajați din întreaga lume permite
accesul la alte culturi și o ieșire din rutina obișnuită fară expunerea
la riscuri la care se supun turiștii cu spirit de aventură.

II.2.Definiția turismului de croazieră

Spre sfârșitul sec.XX turismul capătă tot mai multă

amploare,iar odată cu el și ramurile acestuia.Croazierele
turistice,sunt una din ramurile acestuia și au atins apogeul în
perioada contemporană ,devenind astfel sejurul cel mai luxos
existent vreodata.

35
 În concordanță cu aceste evoluții,dar mai ales ca urmare a
avantajelor pe care le oferă croazierele ca mod de petrecere a
vacanței (relaxare totală,distincție ,confort si siguranță,piața
transporturilor navale este în continuă expansiune;ritmurile de
creștere a cererii față de această formă de călătorie au fost
devansate ,în ultimul deceniu ,doar de cele ale transporturilor
aeriene.

Serviciile oferite clientelei în domeniul transporturilor

navale pot fi subdivizate în:

 curse de linie
 linii de croazieră
 deplasări scurte sau mini-croaziere
 excursii în interior pe râuri ,lacuri ,canale
 călători individuale cu vase de agrement ,proprietate
privată sau inchiriate.

Croaziera se definește ca un produs turistic pentru care se

plătește un preț global ce acoperă deplasarea și serviciile de cazare
,masă și distracție la bordul navelor;dupa caz pot fi cuprinse și
alte servicii ,precum vizitarea obiectivelor turistice din locurile de
acostare.

În funcție de mărimea și confortul navelor ,calitatea

serviciilor ,durata calatoriei,tipologia agrementului se disting:
 croaziere de vacanță-nave de mare capacitate,1000-2000 de
pasageri ,itinerari medii de circa 7 zile,clientelă diversă ,destinații
obișnuite
 croaziere de lux-nave de capacitate mai mică,150-900 de pasageri
,inventar de lux,confort superior ,personal cu înaltă
calificare,itinerarii de 14-30 zile
 croaziere exotice sau de aventură-nave de capacitate mică,destinatii
originale,turiști amatori de explorări ,servicii specifice,personal cu
instruire specială,scufundari.

36
 Ca principalele destinații sau orientări majore ale liniilor de
croazieră se evidențiază:
 Marea Caraibelor ,cu insulele Bermude ,Bahamas și coastele de
est ale Americii Centrale și de Sud;este apreciată drept cea mai
importantă destinație ,concentrând circa ⅓ din numărul călătorilor.
 Coasta de vest a Americii de Nord,cu trasee ce leagă Mexicul
,SUA și Canada ,cu prelungire până în Alaska;este situat pe locul
doi în preferințele turiștilor
 Marea Mediterană, cu trasee ce leagă țările din vestul și estul
bazinului
 Orientul Îndepărtat –linii între țările din zona Pacificului
 Africa de Vest cu insulele Canare si Madeira
 Circuite în jurul lumii
Acestora mai pot fi adăugate deplasările scurte cu ferry-boat-ul
sau minicroaziere între insule sau de –a lungul coastelor ,acolo
unde condițiile geografice și dezvoltarea economică au favorizat
astfel de calatori;ele se concentrează în țările europene:Marea
Britanie,Italia,Belgia,Franța,Olanda,Danemarca.
De asemenea un loc distinct în structura croazierelor îl ocupă
călătoriile pe râurile interioare,între cele mai cunoscute și
frecventate trasee numindu-se cele pe Nil ,Dunăre
,Rin,Mississipi,Amazon
Dezvoltarea în perspectivă a turismului de croazieră este
sensibil influențată de evoluțiile capacitații de
transport,caracteristicile clientelei ,apariția unor noi destinații și
diversificarea ofertei de servicii
În anii 1980-1990 industria vaselor de croazieră a menținut
satisfacția pasagerilor la un nivel ridicat ,conducând astfel la
creșterea masivă a numărului de turiști ce optează pentru o astfel de
vacanță.Daca în 1981 1,5 milione de persoane erau clienți vaselor
de croazieră,în 2004 numărul se ridică la 9,1 milioane.Pentru a
raspunde cererii mari și totodată pentru a putea oferi o varietate de
activități pe vas,astfel încât toți turiști sa fie satisfăcuți ,vasele de
croazieră au devenit din ce în ce mai mari.

37
II.3.Particularitațile turismului de croazieră

38


39