Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Conservarea preventiva reprezinta, prin urmare, ansamblul actiunilor directe si indirecte, care
au ca scop asigurarea perenitatii colectiilor expuse sau depozitate intr-un muzeu. Aceste actiuni
sunt directe atunci cand actioneaza asupra obiectului, si indirecte atunci cand intervin asupra
mediului ambiant. Scopul acestor actiuni consta in protejarea obiectelor de agentii de degradare
care ameninta integritatea acestora, spre deosebire de restaurare, care consta in restituirea unei
opere asa cum era inainte sa sufere unele degradari. Este mai bine sa previi decat sa tratezi, sa
descoperi cauza, pentru a nu fi nevoie sa repari efectele.
Conservarea preventiva este cel mai adesea constituita dintr-un ansamblu de gesturi marunte,
aparent banale, atunci cand sunt observate individual si pe termen scurt, dar a caror reusita este
evidenta prin lipsa modificarilor aduse colectiilor. Prin urmare, conservarea preventiva consta cu
precadere intr-o abordare globala a obiectelor de muzeu si a colectiilor in totalitatea lor, si nu a
operelor luate individual, adica tot ceea ce formeaza mediul ambiant al obiectelor, arhitectural,
climatic sau uman. Aceste gesturi privesc intregul personal care, la un nivel mai mult sau mai putin
important, intra in contact cu colectiile de muzeu: de la conservator la tehnician, inclusiv personalul
de supraveghere si asociatiile de prieteni ai muzeului.
Cunoasterea colectiilor este o conditie esentiala pentru conservarea preventiva, este important
sa se cunoasca istoria obiectului inainte si dupa intrarea sa in muzeu, sa se stie utilizarile sale
anterioare si contextul in care a fost utilizat, provenienta si conditiile de microclimat pe care le-a
cunoscut anterior, modificarile, degradarile si restaurarile pe care le-a suferit.
Aceste informatii, consemnate in fisa analitica de evidenta si in fisa de conservare, sunt extrem
de pretioase. Este greu de definit importanta inventarului administrativ si stiintific, incepand cu
operatiunile de numerotare si marcaj, pana la studiul stiintific si istoric cel mai aprofundat.
In ce priveste istoria obiectului, FAE (fisa analitica de obiect) trebuie intotdeauna sa fie insotita
de o fisa de conservare, veritabil carnet de bord care redacteaza si descrie interventiile succesive,
masurile de conservare, intretinere sau restaurare, si care ofera in orice moment evaluarea exacta a
starii de conservare, bazata pe o cunoastere cat mai precisa a istoriei obiectului.
Se va lua in considerare orientarea cladirilor in raport cu soarele, in diferite momente ale zilei, si
in raport cu tipurile de vant predominate. In anumite cazuri, factorii de origine umana reprezinta
cauza principala a degradarii mediului inconjurator: poluarea industriala, vibratiile datorate
mijloacelor de transport etc.
Datele privind mediul ambiant sunt strans legate de configuratia cladirii unui muzeu:
materiale, forme, dispunerea acoperisului, zidurilor, deschiderilor.
Mediul uman din cadrul unui muzeu presupune in egala masura abordarea unor probleme de
organizare, informare si instruire a personalului, ceea ce reprezinta de fapt o datorie si o necesitate,
de sensibilizare asupra obiectivelor conservarii preventive.
I. FACTORII DE DEGRADARE
A.Deteriorarea fizico-chimica
Orice volum de aer contine o anumita cantitate de vapori de apa, care determina umiditatea unui
loc anume. Umiditatea relativa exprima gradul de saturare al aerului cu vapori de apa si este un
raport dintre cantitatea de vapori de apa dintr-un spatiu dat si cantitatea maxima de vapori de apa
pe care acelasi volum de aer l-ar putea contine, in forma invizibila, la temperatura respectiva.
UR se afla in relatie directa cu temperatura: atunci cand temperatura creste, UR scade, iar cand
temperatura scade, UR creste.
Temperatura:
· diferentele mari de temperatura pot provoca degradari fizice, precum crapaturi sau desprinderi
de suport;
Umiditatea relativa:
· metalele si mineralele (materii anorganice) pot sa se degradeze la o cota foarte scazuta a U.R.
(40%);
· fluctuatiile cotei umiditatii relative, precum si ale temperaturii, provoaca variatii dimensionale,
provocand astfel crapaturi si dezlipiri.
Crearea unor conditii climatice optime in interiorul unui muzeu, a unui depozit, biblioteci, arhive
presupune patru etape.
A treia etapa implica instalarea unei aparaturi specifice, nu neaparat costisitoare, dar necesara
pentru a asigura stabilitatea temperaturii si a cotei de umiditate relativa.
In sfarsit, a patra etapa impune adoptarea unei anumite mentalitati si dobandirea unor reflexe in
activitatea zilnica care, pe termen scurt, pot parea inutile si plictisitoare, insa acestea sunt singurele
care pot asigura durabilitatea colectiilor unui muzeu, a unei arhive si a unei biblioteci.
Ideal este ca muzeele, bibliotecile si arhivele sa fie dotate cu instalatii de climatizare care pot
astfel controla si optimiza conditiile de conservare ale colectiilor intr-o maniera eficace.
Exista si unele solutii mai putin costisitoare si mai usor de adaptat structurilor mici, ca de
exemplu:
· un radiator cu termostat.
In orice caz, aceste dotari tehnice trebuie sa fie insotite de ameliorari structurale ale cladirii
(izolare, incalzire), iar sfatul unui specialist este absolut necesar pentru a evita agravarea situatiei.
Atunci cand muzeul este inchis, nu inchideti caldura. In caz de inchidere sezoniera, fixati
temperatura la minimum 15oC, mai ales pentru a evita inghetul. Sistemele de incalzire cu termostat
permit, cu usurinta si la un pret modic, mentinerea climatului din sali la acest nivel.
Cresteti nivelul incalzirii intotdeauna numai in mod progresiv. De exemplu, daca la sosire
dimineata, temperatura este de 15oC, nu o ridicati imediat la 25oC. Mariti-o cu 2-3oC maximum pe
ora.
Aranjati obiectele mai fragile in vitrine care sunt verificate permanent, pe care sa nu uitati sa le
aerisiti regulat (cel putin o data pe saptamana, in timpul efectuarii curateniei) pentru a reimprospata
astfel aerul si pentru a evita, printre altele, cresterea temperaturii si aparitia mucegaiului.
· Din aceleasi considerente, este important sa aerisiti salile. Va trebui totusi sa ne aratam extrem
de vigilenti, mai ales atunci cand deschidem ferestrele. Trebuie sa avem in vedere mai multe riscuri
posibile:
· obiectele nu trebuie sa fie alterate de poluanti atmosferici (gaze de esapament, fum de uzina)
sau de praf. In acest scop, deschiderea ferestrelor nu va depasi timpul necesar reinnoirii aerului din
sali, timp variabil in functie de dimensiunile acestor spatii. Temperatura si umiditatea relativa
trebuie sa ramana stabile. Este totusi de preferat. pentru a evita socurile climatice, sa nu se deschida
ferestrele si se recomanda aerisirea prin ventilatie.
2. Compozitia aerului
Clorul degajat de unele unitati industriale sau folosit ca gaz de lupta produce o modificare
pronuntata a culorii hartiei, pielii, pergamentului, panzelor si a culorilor folosite in pictura, a
cernelurilor.
Praful, nisipul si fumul, mai ales in vecinatatea liniilor de cale ferata, polueaza puternic
atmosfera. In general, praful atmosferic este un amestec de silicati de aluminiu, sulfat de magneziu,
particule de funingine care pateaza obiectele si care creeaza conditii favorabile degradarii.
Patrunzand in depozite, praful se aseaza pe obiecte, la care adera puternic ca urmare a absorbtiei
de apa din atmosfera. In praful de pe obiecte se pot gasi si oua de insecte. In plus, praful este un
suport excelent pentru dezvoltarea mucegaiurilor.
3. Lumina
Actiunea luminii
Fie ca este naturala (soarele) sau artificiala (lampi), lumina degaja doua tipuri de raze, ambele
fiind la fel de periculoase pentru colectiile de muzeu:
o Razele ultraviolete: prezente in cantitate mare in lumina produsa de lampile halogene sau
fluorescente si intr-o mai mica masura in lumina soarelui, provoaca de exemplu ingalbenirea
materialelor expuse.
· obiectele foarte sensibile si cele extrem de sensibile: compuse din materiale organice precum
hartie, textile, fotografii, piele pictata, obiecte apartinand istoriei naturale (vegetale sau animale),
obiecte care contin peri, pene., precum si derivate organice recente, cum ar unele materiale plastice
(nitrat de celuloza, acetat de celuloza);
· obiectele mai putin sensibile: compuse din materiale anorganice ca sticla, metale, obiecte
decorative mixte pictate, emailuri. Insa, sticla si emailurile, in cazul unei expuneri indelungate la
radiatii intense, se pot degrada.
Precautii elementare:
· Sursa de lumina se plaseaza intotdeauna in exteriorul vitrinei.
· Atenuati eclerajul, reglati-l la nivelele recomandate (vezi fisa Conservarea colectiilor pe tipuri de
materiale).
Daca luam in calcul o medie de 3000 de ore de expunere anuala sau 250 de ore pe luna,
intensitatea luminoasa nu trebuie sa depaseasca 50 luxi pe ora pentru obiectele cele mai fragile
(miniaturi, desene, fotografii), 150 luxi pe ora pentru celelalte. In general, se considera ca, pentru a
avea o atentie vizuala sustinuta, un individ are nevoie de 1500 luxi.
Durata de expunere a materialelor cu o sensibilitate foarte mare sau extrema trebuie sa fie
limitata la mai putin de 40 de zile pe an si este recomandat sa nu mai fie expuse din nou decat dupa
cativa ani.
Este totusi bine de stiut ca toate indicatiile privind masurile de iluminat nu furnizeaza decat
informatii de baza, susceptibile de a fi modificate in functie de perioada si de modul de
iluminat. Astfel, o expunere de o ora la 1000 de luxi este echivalentul unei expuneri de 5 ore la 200
de luxi.
Componentele luminii
· Ultravioletele (UV), prin energia lor, transforma materialele organice si provoaca decolorari si o
pierdere a rezistentei mecanice, mai ales in prezenta oxigenului. Hartia, lemnul, nitratul de celuloza
sunt, de exemplu, foarte sensibile la aceasta degradare numita "foto-oxidare".
· Protectia contra acestui tip de raze nu afecteaza nici intr-un fel iluminatul, nici calitatea
acestuia, mai ales daca se utilizeaza produse recomandate.
· Infrarosiile (IR) cresc temperatura si favorizeaza degradarile, printre care foto-oxidarea. Acest
tip de raze influenteaza cu precadere cota si variatiile UR.
Pentru a limita radiatiile UV sau IR, exista doua posibilitati: sa se moduleze natura iluminatului si
sa se filtreze lumina naturala sau artificiala.
Diferitele materiale disponibile : sticle, filme, storuri si obloane, lampi, filtre sunt prezentate in
continuare sub forma de tabel:
Lumina naturala sticle · Sticla clara: calita sau standard - nici o protectie
impotriva soarelui - filtreaza o parte din UV.
IR in cantitate mare / UV
· Sticla colorata: nu reduce UV, scade transmisia
luminoasa.
filtre · protectie UV: din sticla, din acetat sau din poliester.
Prevenirea catastrofelor si actiunea impotriva lor nu implica acelasi personal si nici aceleasi
responsabilitati. In primul caz, persoanele responsabile de locatiile in cauza pun in practica unele
masuri care vor putea evita declansarea oricarui incident. Dar actiunea personalului de muzeu,
arhiva, biblioteca se opreste acolo unde incepe cea a profesionistilor. Incepand cu momentul in care
se identifica catastrofa si se constata ca nu poate fi circumscrisa fara ajutor exterior, controlul este
preluat de catre serviciile de securitate. In a treia faza, cea de salvare a operelor degradate,
restauratorul intervine si stabileste masurile ce trebuie adaptate pentru a salva colectiile afectate de
catastrofa.
Prezentul studiu se concentreaza in principal asupra rolului pe care poate si pe care trebuie sa-l
joace personalul institutiei intr-un context anume.
Daca nu este nimic prevazut in caz de dezastru (incendii, inundatii), distrugerile sunt cu atat mai
semnificative cu cat persoanele responsabile nu sunt capabile sa controleze rapid si in conditii de
urgenta o situatie de criza. Un plan de urgenta nu poate fi in nici un caz improvizat.
Cu cat fortele de ajutor au nevoie de mai mult timp pentru a se organiza in vederea
preintampinarii in momentul dezastrului, cu atat mijloacele de combatere sunt mai semnificative.
Insa, lupta impotriva unui dezastru este adesea la fel de distrugatoare ca si catastrofa insasi
(evacuarea operelor in graba, cu riscul maxim de a le degrada, stropirea colectiilor pentru a combate
incendiul).
Primul pas consta in stabilirea unui program de actiune, elaborat in colaborare cu pompierii.
Acest program trebuie sa cuprinda informatiile urmatoare:
Se va pune un exemplar din planul de urgenta la dispozitia fiecarui sef de sectie, precum si la
dispozitia personalului de paza. Acest plan trebuie reactualizat periodic si este foarte important sa se
efectueze simulari regulate pentru a verifica astfel daca planul functioneaza corect si daca personalul
este bine pregatit.
Toate problemele legate de securitate si de eventualele pericole ce pot afecta publicul fac
obiectul unei reglementari foarte stricte, care se aplica tuturor edificiilor deschise publicului larg. Se
alcatuieste o comisie PSI care inspecteaza cu regularitate structurile ce intra in aceasta categorie;
eventual, aceasta comisie are autoritatea de a inchide cladirile respective. Pentru orice problema
legata de PSI, adresati-va unitatii judetene al pompierilor.
Institutiile deschise publicului larg sunt obligate sa aiba un plan PSI. Acest plan trebuie sa contina
urmatoarele informatii:
· diferitele surse de energie utilizate in sali (se precizeaza tensiunea nominala si puterea);
Pe langa cauzele externe, trebuie sa evaluam si starea bunurilor pe care vrem sa le protejam:
· Sunt obiecte sub sau in imediata apropiere a unor surse de alimentare cu apa?
· Este pastrata o copie a inventarului intr-o alta locatie, astfel incat sa putem reconstitui evidenta
bunurilor in cazul pierderii sau distrugerii inventarului curent?
· Exista o lista de prioritati, adica ce trebuie salvat in primul rand in cazul unui dezastru din punct
de vedere al valorii, raritatii, imposibilitatii inlocuirii unei piese cu alta asemanatoare?
Daca nu exista o astfel de lista, trebuie facuta de urgenta, cu locatia exacta a bunurilor
prioritare. O copie a acestei liste trebuie pastrata intr-o alta locatie pentru siguranta.
Inundatiile
· Daca este posibil, acoperiti tevile cu un invelis din metal si panza (cearsafuri, cuverturi) si
izolati-le intr-un cofraj de lemn. Acest sistem prezinta 3 avantaje:
2. retine caldura;
· Inspectati cu regularitate, de mai multe ori pe zi, salile in care sunt posibile patrunderi de apa,
starea conductelor de apa, a robinetelor si hidrantilor. Aceste inspectii trebuie sa fie efectuate cand
muzeul este inchis si trebuie sa se intervina prompt pentru remedierea tuturor defectiunilor.
· Obiectele din materiale sensibile la umezeala: carti, documente, fotografii, carti postale, timbre,
obiecte din metal sau lemn, trebuie pastrate in cutii din materiale rezistente la apa.
· Rafturile orizontale trebuie sa fie prevazute cu perforatii sau santuri prin care apa sa se scurga
mai repede in cazul unei inundatii din tavan sau in cazul spargerii unei conducte de apa.
· Primele obiecte salvate vor fi obiectele cele mai valoroase si din materialele cele mai sensibile:
cartile si documentele, fotografiile, textilele, obiectele din piele trebuie sa fie evacuate in primele 36
- 48 de ore de la inundatie, pentru a preveni aparitia mucegaiului. Cel mai bine este sa fie
transportate intr-un loc in care este posibila congelarea lor uscata. Obiectele vor fi transportate in
spatii salubre, in brate, in carucioare sau in cutii deschise in care trebuie dispuse intr-un singur rand
pentru a evita lipirea intre ele.
· Obiectele din hartie pot fi uscate prin amplasarea lor pe rastele sau stative, intre foile cartii se
va pune hartie de filtru absorbanta, uscarea foilor de carte se poate face cu ajutorul unui jet de aer
sau ventilatoare, iar apoi cartile vor fi pastrate intr-un loc umbrit si bine aerisit.
ATENTIE ! Uscarea nu se face brusc, prin incalzire puternica sau expunere indelungata la
soare.
· Obiectele ude nu trebuie tensionate, suprapuse, rasucite, dezlipite, iar manipularea lor se va
face cu multa atentie.
· Obiectele din hartie pot fi uscate prin congelare in camera cu vid. Aceste masuri sunt valabile
pentru: documente, manuscrise, harti, carti, obiecte din piele si pergament.
· Diapozitivele, filmele, benzile magnetice, audio si video, dischetele, CD-urile, se scurg de apa si
se pun ude in pungi de plastic. Ele pot sta cateva zile; nu se ating cu mana goala, se usuca in pozitie
verticala prin jet de aer.
· Picturile si acuarelele, manuscrisele, fotografiile color, negativele se usuca imediat cu jet de aer.
Nu se atinge suprafata pictata sau imprimata si se tine in pozitie orizontala, cu fata in sus.
· Tablourile trebuie scoase din rame si lasate sa se usuce la aer si umbra, cu fata in jos, in pozitie
orizontala.
· Obiectele din metal trebuie sa fie spalate cu apa curata si uscate cu o carpa curata din bumbac
moale.
· In cazul inundatiilor cu aluviuni, obiectele se curata de mal cu apa curata, cu perii moi si se
tamponeaza cu carpe din bumbac, uscate si moi.
· Daca se gasesc obiecte sparte sau rupte, se pun toate bucatile din acelasi obiect intr-o cutie
deschisa si se procedeaza la uscarea lor completa.
· Obiectele se scot din dulapuri, casete sau cutii pentru a permite uscarea lor, dar si a dulapurilor,
casetelor, cutiilor. Trebuie evitata punerea obiectelor in pungi de plastic inchise ermetic, pentru ca
mucegaiesc.
· Umezeala si murdaria creeaza conditii pentru aparitia mucegaiurilor, care afecteaza grav
sanatatea. Prin urmare, folositi manusi din cauciuc pentru manipulare si protejati gura si nasul cu
masti de unica folosinta.
· Uscarea graduala, la umbra, departe de soare sau de surse puternice de caldura este esentiala,
trebuie asigurata o ventilatie permanenta a aerului.
· Fotografiile afectate de inundatii se scot din rame sau passe-partout si se scurg de apa, iar apoi
se intind pe o suprafata uscata acoperita cu material absorbant: hartie de filtru, hartie de ziar
neimprimata, prosoape din hartie sau panza curata. Aerul trebuie sa circule cat mai bine in jurul lor.
· Daca fotografiile se curbeaza in timpul uscarii, dupa uscare ele vor fi puse la presa.
· Fotografiile trebuie uscate imediat prin congelare, apoi trebuie invelite separat intre ele cu
hartie cerata. Ulterior, ele pot fi dezghetate si uscate la aer.
· Fotografiile cu gelatina au tendinta sa se lipeasca puternic intre ele. Daca pot fi congelate in vid,
inseamna ca nu mai este necesara dezghetarea.
· Placile de sticla cu colodiu nu se congeleaza niciodata, deoarece nu sunt rezistente. Acest lucru
este valabil si pentru ambrotipuri (imagini obtinute prin amplasarea unui negativ pe sticla pe un
fundal negru), diapozitivele pentru lanterne magice, realizate din colodiu, tintipuri sau ferotipuri
(fotografie pozitiva facuta pe o foaie tratata cu cositor emailat sau fier).
· Diapozitivele pot fi trecute printr-o solutie fotografica speciala de curatat si apoi uscate la aer,
de preferinta atarnate vertical. Se recomanda scoaterea lor din rame pentru a putea fi uscate, iar
apoi reinramarea lor.
· Instalarea de usi metalice intre etaje sau diverse portiuni ale cladirii.
Consecintele incendiului:
· distrugerea colectiilor;
· distrugerea cladirii;
Fumul, un pericol?
Fumul reprezinta intr-adevar o problema esentiala, deoarece este compus din particule de
carbon care se depun pe suprafata obiectelor. In acest stadiu, pericolul ramane minim, dar el devine
critic cand apa pulverizata asupra flacarilor, mai ales prin dispozitivele de lupta contra incendiului, se
conjuga cu acest praf provocand absorbtia particulelor de pe obiect.
Riscul de deteriorare este atunci foarte mare, deoarece din acest moment elementele
daunatoare sunt foarte aproape de obiectul propriu-zis.
Principala modalitate de protectie consta in plasarea obiectelor din depozite in cutii de arhive din
hartie neutra. Exista patru motive principale:
Pentru operele si obiectele expuse nu exista alte solutii, cu exceptia celei de a le plasa in vitrine,
dar aceasta solutie nu este, bineinteles, aplicabila decat la o mica parte dintre ele. Din aceste
considerente, planul de urgenta trebuie, de asemenea, sa stabileasca o ordine de evacuare a
colectiilor, in functie nu numai de valoarea dar si de vulnerabilitatea lor.
Dincolo de masurile de conservare preventiva, responsabilii institutiei trebuie sa faca apel la un
restaurator, singura persoana capabila de a indica atitudinile si actiunile potrivite salvarii fiecarui
obiect.
Cutremurele
· Se asigura paza monumentelor afectate care contin bunuri culturale: obiecte de arta, tablouri,
carti, colectii diverse etc. Este o masura imediata, pentru a evita jaful si trebuie sa existe prevazuta in
planul de urgenta evacuarea acestor bunuri mobile sper locuri sigure.
· Dupa prima verificare se va trece imediat la acoperirea temporara cu folii de plastic sau prelate
a obiectelor de patrimoniu.
· Rafturile, dulapurile, piesele grele de mobilier trebuie ancorate de pereti, podea sau tavan.
· Obiectele fragile trebuie pastrate in cutii incasabile, fixate cu un material adeziv (ceara pentru
amprente dentare); la fel pot fi fixate piese mici pe rafturi.
· Obiectele grele nu se pun pe piedestale de pe care se pot rasturna; astfel de obiecte trebuie
ancorate, iar centrul de greutate trebuie sa fie situat cat mai jos.
· Se iau masuri de paza pentru recuperarea treptata a pieselor ingropate sub daramaturi.
1. Microorganismele
Aceste organisme se hranesc cu materialele pe care le degradeaza, iar bacteriile sunt capabile sa
degradeze numeroase materiale, modificandu-le si fragilizandu-le. Sporii mucegaiurilor si germenii
de bacterii sunt omniprezenti in aer. Pentru a preveni actiunea distructiva a acestora trebuie sa
controlam conditiile climatice si mediul ambiant in care sunt mentinute operele de arta. Vom insista
mai mult asupra mucegaiurilor care se intalnesc foarte frecvent in colectii.
Tipuri de degradari
Operele aflate in muzee sunt compozite, adica formate din materiale foarte diverse, in general
organice. Acest lucru se intampla in cazul hartiei, al textilelor, al pielii si mai ales al lemnului.
Mucegaiurile sunt susceptibile sa atace toate aceste materiale pentru a se hrani, atunci cand
conditiile ambiante sunt favorabile dezvoltarii lor.
Prevenirea si interventia
· Improspatati in mod regulat aerul din salile de expozitie si din depozite; totodata se va urmari
sa nu scada brusc temperatura si UR;
· Instalati filtre la gurile de iesire a aerului, fie ca e vorba de climatizoare, suflante sau de
instalatii de incalzire,
· Puneti colectiile la adapost de praf si asigurati o curatenie regulata; praful si murdaria sunt intr-
adevar elemente nutritive pentru mucegaiuri, precum si un mijloc de raspandire a sporilor.
· Mucegaiurile apar in mod obisnuit sub forma de pete albe sau colorate si au adesea un miros
caracteristic. Aceste pete nu trebuie sa fie confundate cu murdarie, praf sau cu depuneri fibroase:
depunerea sporilor se efectueaza pornind dintr-un punct central, in timp ce petele de praf se
repartizeaza in mod aleatoriu.
· Exista diferite specii de mucegaiuri, iar inainte de a incepe un tratament este necesara
identificarea lor.
· Obiectul afectat de mucegaiuri se izoleaza intr-un sac de plastic inchis ermetic, pentru a
impiedica astfel propagarea sporilor.
· Daca obiectul nu poate fi tratat imediat, sacii se pun in congelator; aceasta metoda opreste
dezvoltarea mucegaiurilor, dar nu elimina sporii.
· Inaintea oricarei manipulari a unui obiect contaminat, se folosesc manusi si echipament de
protectie. La sfarsitul operatiunii, se face un dus sau se spala cel putin fata si mainile, iar hainele
purtate se arunca sau se spala.
· Trebuie descoperita sursa de umezeala care se afla la originea aparitiei mucegaiurilor si care
trebuie suprimata.
· Nu trebuie folosite orice gen de fungicide care se gasesc in comert. Compozitia acestor produse
poate avea efecte foarte nocive pentru colectiile din muzee, care sunt in general fragile, si pot
provoca reactii chimice dezastruoase.
2. Insectele
Orice infestare se transmite imediat de la un obiect la altul. La cea mai mica problema, este
recomandabil sa se contacteze persoane competente (in primul rand, conservatorul sau
responsabilul colectiei) inainte de a intreprinde actiuni riscante.
o ventilatie defectuoasa,
o prezenta alimentelor,
o starea proasta a cladirii (patrunderea apei prin acoperis, fisuri in zid, sarpanta putreda),
Tipuri de degradare
Degradarile provocate de insecte sunt progresive si variaza de la gauri mici pana la distrugerea
completa a obiectului.
Materialele organice servesc ca hrana insectelor si ofera un mediu optim pentru inmultire.
Insectele provoaca pagube fizice, creand galerii pentru a-si depune ouale si chimice prin intermediul
larvelor. Acestea din urma secreta substante care degradeaza materia organica inainte de a o face
comestibila.
Prevenirea si interventia
o Intretineti in mod regulat depozitele si zonele de expunere pentru a reduce praful; acesta este
o sursa de hrana pentru mai multe insecte si, de asemenea, un vector de transport pentru oua, larve
sau adulti.
o Indepartati toate conditiile propice insectelor enuntate in primul paragraf al acestei fise.
o Utilizati o sala de carantina pentru verificarea starii de conservare a obiectelor imprumutate
sau nou achizitionate, in cazul in care exista suspiciunea ca obiectele ar putea fi infestate.
· Nu utilizati niciodata otrava care poate cauza moartea animalelor in locuri inaccesibile,
cadavrele risca sa atraga noi insecte si sa degajeze mirosuri urate.
Cereti sfatul conservatorului, care va contacta la randul sau restauratorul pentru a lua cele mai
indicate masuri:
o Fiti vigilenti in continuare si elaborati un nou plan de prevenire a infestarii adaptat conditiilor
create.
Vizitatorii
- riscurile manipularii, degradarii si furturilor: primele doua probleme sunt consecinta directa a unei
dispuneri muzeografice gresite, care pune obiectele fragile la indemana vizitatorului, precum si
efectul lipsei actiunii prin care muzeul sa sensibilizeze publicul. In ceea ce priveste furturile, trebuie
dezbatuta problema securitatii cladirii.
Personalul
· efectul rutinei: munca cotidiana si cel mai adesea repetitiva poate avea ca efect, in timp, o
anumita neatentie din partea personalului cu privire la principalele masuri de securitate, ignorand
astfel fragilitatea deosebita a colectiilor;
· bunele intentii pot duce la degradari, daca ele nu sunt absolut justificate si bine gandite in
prealabil. Inainte de a atinge un obiect, trebuie sa stii cum, pentru ce si daca este cu adevarat
necesar.
· Asigurati instruirea tuturor categoriilor de personal care urmeaza sa manipuleze colectiile: prin
participarea la stagii de pregatire, achizitionarea de manuale de conservare, solicitarea de sfaturi de
la specialisti, conservatori sau restauratori.
1. Depozitele
Depozitul unui muzeu reprezinta un loc foarte important, deoarece cea mai mare parte a
colectiilor sunt conservate in acest loc. Din pacate, aceste incaperi nu prezinta un interes ridicat
deoarece nu sunt expuse publicului.
Organizarea in depozit, spre deosebire de sali, are ca scop aranjarea unui numar mare de obiecte
intr-un spatiu restrans. Aranjarea reprezinta deci un factor esential caruia trebuie sa i se consacre
cea mai mare grija, pentru a evita astfel degradarea obiectelor depozitate in aceste locuri.
Pentru alegerea spatiului destinat unui depozit, ca si pentru conservarea obiectelor detinute de
muzeu, este foarte important sa se faca o data la 6 luni o verificare a starii de conservare (conform
fisei nr.1).
Depozitul nu trebuie confundat cu un pod sau cu o pivnita. Nu este vorba despre o incapere in
care se depoziteaza lucrurile inutile (afise de expozitii, piese de mobilier sau materiale crapate, vase
de vopsea.). Nu este vorba nici despre un loc de stocare a materialelor cu intrebuintare temporara
(cadre, vitrine, tapet, socluri etc).
Depozitele sunt foarte vulnerabile din punct de vedere al furturilor: este foarte greu sa gasesti
imediat o piesa care lipseste, daca aceasta are dimensiuni reduse sau daca face parte dintr-o
colectie. Depozitul reprezinta prin urmare un loc cu acces restrans. In nici un caz nu este accesibil
publicului in lipsa unor dispozitii sau amenajari speciale. Depozitul nu se poate dezvolta
independent, ci trebuie sa se aiba in vedere celelalte activitati ale muzeului pentru a putea planifica
organizarea lui si pentru a alege locul de amplasare. Depozitul nu trebuie conceput izolat, ci mai
degraba sub forma unui complex de incaperi asociate, in vederea realizarii unor activitati strans
legate de depozite:
· carantina,
· consultare.
In vederea regruparii unui numar mare de obiecte in interiorul unui spatiu dat, trebuie sa
analizam foarte bine spatiul pe care il avem la dispozitie si sa calculam cu exactitate spatiul necesar
unei colectii, respectand un anumit numar de constrangeri:
· accesul rapid si localizarea rapida a obiectelor fara manevrari inutile sau periculoase,
· garantia conservarii pe termen lung: climat, praf, lumina, infestare, securitate foc / inundatii /
furt, inocuitatea materialelor de protectie sau de fixare.
· verificarea incaperilor destinate acestei folosiri in vederea stabilirii conditiilor necesare unei
bune conservari a obiectelor,
· alegerea elementelor cel mai usor de adaptat obiectelor care urmeaza sa fie stocate,
· exploatarea spatiului judicios: amenajarea unor cai de circulatie ce permit manipularea, fara a
afecta obiectele,
· asezarea obiectelor pe rafturi, pentru a evita caderile, frecarea, deformarile, pentru a facilita
manipularea, localizarea ,
· cunoasterea si utilizarea materialelor de ambalaj cat mai inerte posibil in contact cu obiectele
care urmeaza a fi stocate, pentru a indeparta orice risc exterior care degradeaza chimic.
· Evitati, pe cat posibil, alegerea unei sali ale caror ziduri dau catre exterior, caci prin expunerea
la intemperii si la incalzirea solara, peretii sunt expusi in mod deosebit la variatii de temperatura.
· Nu lasati obiectele intr-un spatiu unde sunt retele de tevi si electricitate, deoarece
exista pericol de inundatie si de incendiu.
· Verificati siguranta cailor de acces (usi si ferestre) contra eventualelor efractii. Se vor lua
precautiuni suplimentare in cazul in care conditiile inconjuratoare cladirii sunt extrem de
defavorabile;
In vederea alegerii locului de amplasare a depozitului, se vor identifica factorii de risc din arhitectura
si amenajarile existente, iar alegerea spatiului se va face prin urmare in functie de cel mai bun
compromis, iar conditiile prealabile vor putea fi ameliorate prin masuri simple sau sofisticate:
· natura conditiilor climatice: necesitatea (ne)amenajarii unui sistem de aclimatizare sau a unui
sistem de ventilatie simplu, crearea unor microclimate diferite daca materiale de natura foarte
diferita trebuie sa stea in aceeasi incapere (metal / pergament), etc.
· identificarea riscurilor:
Depozitele trebuie sa permita stabilirea unei relatii facile intre diversii parteneri ai muzeului si
activitatile lor (expunere, cercetare, educare). Nu trebuie ignorat faptul ca exista o interdependenta
intre diferitele functii ale unui muzeu:
· instalarea unui sistem bun de ventilatie: o buna circulatie a aerului evita dezvoltarea
mucegaiurilor si insectelor,
Diversitatea obiectelor conservate intr-un depozit face dificila realizarea unei climatizari adaptate
fiecarui tip de obiecte: modalitatea de a conserva hartia si metalul, lemnul si fotografiile difera. Din
aceste considerente, este mai bine sa se creeze mai degraba mai multe sali mici decat un depozit
mare, in care colectiile vor fi repartizate in functie de natura materialului.
Principiile generale
- vibratiilor,
- prafului,
- infestarilor,
- inundatiilor,
- propagarii focului.
- marime,
- forma,
- greutate,
- materiale.
Adesea este foarte greu sa organizezi un depozit dupa un singur criteriu si este necesar sa se
combine criteriile intre ele pentru a gasi modul de aranjare cel mai eficace si cel mai rational.
1. Numai obiectele care nu prezinta nici un semn suspect de infestare pot fi introduse in depozit.
2. Obiectele trebuie sa fie corect aranjate, pozitionate fara a exista vreun risc de cadere, frecare sau
aglomerare.
5. Obiectele trebuie sa fie usor accesibile, evitandu-se manipularile inutile sau periculoase.
6. Obiectele trebuie sa fie mereu vizibile pentru a permite o verificare periodica fara sa fie necesara
deplasarea lor.
7. Ca regula generala, obiectele nu trebuie pliate, cu exceptia anumitor situatii cum ar fi cazul
unor textile.
8. Obiectele nu trebuie niciodata depozitate pe podea; se prevede un spatiu inalt de cel putin 10 cm
pentru a evita socurile si degradarile in caz de inundatii.
3. Materialul de aranjare
Riscurile de degradare provocate de materialele de aranjare (structuri portante, huse, cutii) sunt
de doua feluri:
· emanatiile gazoase sau acide (datorate mai ales lemnului sau vopselelor).
Alegerea materialelor
Pentru a face intotdeauna cea mai buna alegere trebuie sa ne asiguram ca materialele sunt
compatibile cu obiectele de muzeu si chiar ca obiectele de muzeu sunt compatibile intre ele. Pentru
a evita orice surpriza neplacuta, atunci cand alegem materialele putem lua anumite precautii foarte
simple.
· sa izoleze de praf,
· Se va elimina palul, mai ales pentru obiectele din metal, pentru ca acesta emite vapori nocivi,
acid acetic si formaldehide.
· Daca trebuie sa folosim rafturi din lemn, ele vor fi executate din lemn uscat (pentru a se evita
deformarea si eliminarea de vapori nocivi) si rezistent la insecte,
· In cazul lemnului nociv, etajerele pot fi acoperite cu straturi de vopsea izolanta: emulsii acrilice
si vinilice, sau un material izolant inert (film din polietilena/aluminiu).
In general, se evita orice structura in lemn, dar daca acest tip de etajera este deja instalat in
depozit, exista diferite materiale pentru acoperire:
- folie stratificata sau melaminata, diferite tipuri de folie din plastic sau de aluminiu care se gasesc in
magazinele de bricolaj. Se poate de asemenea folosi un simplu film de polietilena.
b.Lacuri si vopsele
- pentru a acoperi cu o culoare opaca: se alege o vopsea - emulsie latex, de tip rasina acrilica de
calitate sau de tip rasina vinil-acrilica (sau acid acrilic modificat).
- sunt interzise vopselele pe baza de ulei, lacurile cu uretan care degaja gaze acide.
- peretii si pardoselile sunt din beton sau ciment: fara protectie, acesti pereti sunt abrazivi si creeaza
praf (alcalin).
- timp de mai multe saptamani, stratul de zugraveala proaspata elibereaza vapori acizi. Se lasa
deci sa treaca un interval de timp de minimum 30 de zile inainte de a aseza operele la locul lor.
- toate vopselele emana gaze care pot provoca reactii chimice periculoase pentru obiecte. Este
indicat sa se separe obiectul de raft printr-un material izolant, precum o foaie de hartie permanenta
sau un film poliester.
c.Metalele
Toate metalele pot fi folosite daca sunt inoxidabile (metal cromat, aluminiu anodizat).
Sunt de preferat metalele acoperite cu un strat de vopsea emailata arsa. Nu puneti niciodata
doua metale in contact, caci se dezvolta o coroziune care afecteaza metalul cel mai putin nobil dintre
cele doua (coroziune galvanica).
d. Hartia si cartonul
Elementul cel mai important care trebuie luat in calcul in alegerea hartiei si a cartonului este pH-
ul, altfel spus aciditatea materialelor - o hartie este considerata ca fiind neutra cand pH-ul este egal
cu 7. Deasupra acestei cifre, hartia este acida, in caz contrar este bazica (sau alcalina). Masurarea
aciditatii se face cu un pH-metru sau cu hartie indicatoare.
Lignina si alaunul favorizeaza dezvoltarea aciditatii, se prefera o hartie fara lignina sau alaun.
Neutralitatea hartiei nu este intotdeauna suficienta. Hartia poate sa devina acida datorita
procesului de imbatranire, de aceea trebuie sa se ia in consideratie reinnoirea acesteia. Daca nu, se
poate folosi o hartie sau un carton tamponat (care contine o incarcatura alcalina, ca de exemplu
carbonul de calciu, capabil sa se opuna aciditatii).
e.Materialele plastice
Materialele plastice sunt foarte folosite in muzee, cu toate ca nu sunt foarte bune pentru o
conservare pe termen lung. Iata cateva exemple de materiale plastice:
Spumele de polietilena sunt in mod deosebit recomandate pentru muzee. Totodata, spuma de
poliuretan (tip ester) este folosita pentru transportul obiectelor fragile si nu prea grele, caci
polietilena este lipsita de suplete.
Textilele necesita un mod de aranjare particular si adaptat la forma materiei si a fiecarui element
in parte. Vom arata astfel cat de importanta este conceperea aranjamentului in functie de obiect si
de material.
Orice textila introdusa in depozit trebuie sa fie curata si curatata. Murdaria textilelor este intr-
adevar foarte propice infestarilor.
Textilele sunt asezate intr-un loc inchis, dar aerisit, care sa le puna la adapost de praf si de
lumina.
Pliati cat mai putin posibil textilele de dimensiuni mari si nu incercati niciodata sa faceti plieri
pronuntate.
· metalul, doar daca U.R. se afla la un nivel care indeparteaza orice risc de coroziune.
Rularea
Numeroase tipuri de textile se preteaza la rulare la fel ca si stofele. Rulourile intrebuintate pentru
aceasta operatie pot fi de toate marimile si pot fi foarte usor de procurat la un pret modic:
· tuburi de la hartia de uscat mainile sau hartie igienica pentru elementele de talie mica,
Cel mai adesea acestea sunt din materiale acide. Trebuie in mod obligatoriu sa fie izolate de
textile printr-o folie de mylard sau de polietilena si apoi de hartie japoneza neacida.
Se recomanda o izolare ca cea descrisa mai sus pentru a proteja de umiditate. Ruloul trebuie sa
aiba neaparat un diametru destul de mare pentru a nu plia textilele. Textila este rulata cu atentie, cu
fata spre exterior, pentru textilele in relief, ca plusul sau tesaturi brodate. O hartie japoneza neacida
pusa peste textila o va proteja. Este important sa nu se faca pliuri si sa nu fie rulata prea strans pe
rulou. Pentru a proteja ruloul de praf se poate acoperi cu o panza de bumbac nevopsit. Se pune o
eticheta pentru a putea identifica textila fara a-i scoate husa.
Rulourile, in interiorul carora se va putea plasa o bara sau o teava rigida, pot fi apoi aranjate pe
polite plasate intr-un dulap in perete sau intr-un sertar.
Aranjarea plata
Aranjarea plata este preferabila pentru numeroase textile. Piesele trebuie puse bine pe etajere si
separate unele de altele cu ajutorul unei foi de hartie japoneza neacida (pH-ul neutru) netamponata.
Textilele de dimensiuni mari se pliaza cat mai putin posibil. Daca acest lucru este inevitabil,
umpleti fantele si pliurile cu hartie japoneza neacida. Acelasi lucru se va face si pentru maneci pentru
a evita pliurile false.
Cand se aranjeaza textilele in sertare sau pe etajere, cele de culoare alba sau pala sunt asezate pe
etajele superioare, iar cele de culoare inchisa pe etajele de mai jos.
Acest procedeu ajuta, in caz de infiltratie sau de scurgere de apa, la pastrarea culorii textilelor si
protejeaza textilele de culoare deschisa.
Pentru a conserva accesoriile, pantofii si palariile, cutiile de incaltaminte reprezinta o solutie cat
se poate de accesibila, cu conditia de a dubla interiorul cu o captuseala de hartie neacida.
Umerasele capitonate
Sistemul de umerase nu se poate folosi decat la hainele in perfecta stare. Dar ele trebuie
adaptate marimii si fragilitatii hainelor pe care vor trebui sa le sustina.
Exista anumite tipuri de haine care nu trebuie in nici un caz sa fie suspendate!
- se vor utiliza umerase din lemn sau plastic, niciodata din metal, deoarece sustinerea este mai putin
buna si exista riscul ruginirii,
- hainele plasate pe umeras se acopera cu o husa din bumbac nevopsit; aceasta husa va trebui sa fie
inchisa, pentru tinutele lungi, pana aproape de sol: pot fi deschise pentru hainele scurte.
Sistemele de agatare
· se fixeaza cealalta bucata cu agrafe din otel inoxidabil pe o scandura de aceeasi lungime cu
textila,
· se acopera scandurica cu vopsea acrilica sau latex pentru a evita orice emanatii acide.
· Se unesc cele doua benzi din netex. Piesa poseda de acum inainte suportul sau.
· Se fixeaza suruburi pe scandurici. Textila va putea astfel sa fie expusa pe perete si deplasata
usor.
Triunghiul
Acest material priveste tesaturile grele si de dimensiuni mari. Se coase tesatura pe o bucata de
textila - de buna calitate - de dimensiuni mai mari. Pe aceasta bucata de tesatura se fixeaza inele in
interior prin care se va trece un triunghi ce se pune pe perete.
Ce produse se utilizeaza?
· este posibil sa se utilizeze produse alcaline si antistatice pentru curatirea vitrinelor exterioare.
Nu utilizati produsele menajere a caror compozitie exacta nu poate fi cunoscuta. Cea mai
mare parte a produselor comercializate contin componenti abrazivi si amoniac, care sunt nocive
pentru unele materiale, printre care metalele si materialele plastice.
· obiectele din vitrina sau de pe etajera se scot pe rand, unul cate unul,
· se indeparteaza obiectele din zona de activitate sau vor fi acoperite pentru a le proteja de
stropire prin pulverizarea produsului de curatire,
· in vederea evitarii propagarii, se va vaporiza produsul pe carpa, mai curand decat pe vitrina sau
etajera,
· se curata mai intai interiorul vitrinei inainte de a se curata peretii exteriori: nu trebuie sa lasam
urme de degete,
· nu se aranjeaza obiectele si nu se inchide vitrina decat dupa ce peretii sunt complet uscati.
Orice muzeu poate fi inchis pentru o anumita perioada din an. Insa, daca cladirea este parasita
de catre public si de catre personalul de supraveghere, nu trebuie sa neglijam colectiile. Din acest
motiv, se impune un anumit numar de dispozitii care protejeaza toate obiectele expuse impotriva
degradarii pe perioada cat muzeul este inchis.
Curatirea incaperilor
· colectiile si incaperile sunt curatate pentru a elimina orice urma de praf, deoarece acesta atrage
insectele,
· obiectele cele mai groase se acopera cu huse largi, care nu retin umiditatea si care vor asigura o
buna aerare (cele mai convenabile sunt husele din bumbac),
· toate obiectele agatate pe pereti sunt date jos si asezate in mijlocul incaperii si acoperite cu o
husa; daca aceste obiecte sunt prea groase pentru a fi deplasate, se acopera cu o husa. Aceste
precautii ne permit sa evitam contactul colectiilor cu o eventuala condensare pe pereti care apare de
obicei atunci cand scade temperatura din incapere.
Se evita incalzirea continua pe perioada cat muzeul este inchis, deoarece aerul risca sa devina
prea uscat fara posibilitatea de a aerisi regulat incaperile.
Se recomanda folosirea unui umidificator, aparat care permite punerea in functionare a incalzirii
in momentul in care cota U.R. depaseste o anumita valoare.
Redeschiderea muzeului
· obiectele deplasate se pun la locul lor sau in depozite dupa ce au fost verificate:
In timpul inchiderii, securitatea din jurul cladirii trebuie sa ramana aceeasi si este de preferat
sa se verifice regulat starea colectiilor.
Ce este silicagelul?
Silicagelul este un material poros, compus in majoritate din siliciu (97,7%). Se prezinta sub forma
de granule. Este inert din punct de vedere chimic si, deci, compatibil cu majoritatea materialelor.
Silicagelul trebuie conditionat inainte de a fi folosit.
Exista o mare varietate de silicagel. Pentru a nu ne insela asupra varietatii pe care trebuie sa o
folosim, putem sa ne adresam unor furnizori de materiale pentru conservare. Cel mai adesea gasim
silicagel indicator: cel de culoare roz absoarbe umiditatea si trebuie reconditionat, iar cel de culoare
albastra este activat.
Exista si alte produse care prezinta mai putine constrangeri din punct de vedere al aplicarii. Ele
sunt in acelasi timp mai putin costisitoare, dar foarte utile pentru obiecte verticale cum sunt
tablourile.
Arta sorb
Pus la punct in Japonia la inceputul anilor 1980, arta sorb are o capacitate de echilibrare a umiditatii
de 4 ori mai mare decat silicagelul cu densitate normala pentru o U.R. de 50%. La o greutate uscata
echivalenta, trebuie de aproape 7 ori mai putin arta sorb pentru o eficacitate identica la o umiditate
cuprinsa intre 40 si 70%.
Arta sorb este disponibil sub trei forme: perle, foi si in casete. Perlele si casetele sunt adaptate in
mod deosebit pentru sertare si vitrine, in timp ce foile sunt folosite in cazul ramelor.
Goretex
· tigle: grile din polimetacrilat de metil PMMA de 15 cm, cu celule cu o grosime de 13 cm,
umplute cu silicagel, si a caror membrana este laminata pe ambele parti. Ea opreste vaporii de apa.
· foi: tesaturi foiletate cu o pelicula de Goretex si o stofa de poliester care nu este tesuta. Ofera
protectie impotriva prafului si este permeabil la vaporii de apa.
· cordoane: foarte stabile si inerte din punct de vedere chimic, sunt flexibile, compresibile si
permit realizarea de cutii de depozitare sau de expunere, reducand schimburile cu aerul.
8. Dezinfectia si dezinsectia
Cum am vazut deja, colectiile sunt sensibile la atacurile biologice. Aceste agresiuni reprezinta
efectele a doua tipuri de organisme: insectele si microorganismele. Cand se intervine impotriva
insectelor, este vorba de dezinsectie si cand se intervine impotriva microorganismelor este vorba
despre dezinfectie.
Recurgerea la dezinfectie prin anoxie este un sistem eficace, cu conditia ca parametrii sa fie
respectati cu strictete, de unde reiese importanta de a nu ne lansa singuri in acest tip de operatie, ci
sa apelam la persoane competente sau sa se urmeze o curs de specializare.
8.a.Dezinsectia
Dezinsectia prin frig reprezinta un tip de tratament fizic, aceasta nu este o metoda toxica, este
foarte ieftina si poate fi aplicata chiar si de persoane nespecializate. Aceasta metoda poate fi
preventiva sau curativa. In primul caz, temperatura se situeaza in jur de 0°C, iar in cel de-al doilea
caz, este cuprinsa intre -18° si - 40°C.
· Se pune saculetul intr-un recipient care a fost in prealabil adus la temperatura de - 30°C sau -
40°C.
La sfarsitul tratamentului, in momentul in care se scoate sacul din congelator, vaporii de apa se
depun pe partea exterioara a sacului. Acest condens dispare cand se ajunge din nou la temperatura
ambianta.
Anoxia consta in privare de oxigen. Exista trei forme ale dezinsectiei prin anoxie: statica, statica-
dinamica sau dinamica.
Sistemul static
Procedeul consta in eliminarea totala a oxigenului dintr-un sac ermetic, care contine obiectul in
cauza, urmata de pastrarea obiectului in aceasta atmosfera rarefiata cu ajutorul unor aparate
absorbante de oxigen.
· Obiectul contaminat este pus intr-un sac din plastic, etansat la cald, foarte putin permeabil la
oxigen si rezistent la tragere precum si la perforare.
· In aceasta invelitoare din plastic se introduc unul sau mai multe saculete absorbante de oxigen,
fiind atenti sa evitam orice contact cu obiectul care urmeaza a fi tratat. Numarul de saculete este
stabilit in functie de volumul sacului.
· Asemenea operatie trebuie sa se desfasoare intr-un loc in care temperatura depaseste 20°C,
ceea ce face posibil tratamentul impotriva insectelor in conditiile optime ale dezvoltarii acestora.
Aceasta temperatura trebuie mentinuta pe toata durata tratamentului. Se recomanda o cota a U.R.
mai mare de 55%.
· Dupa ce tratamentul ia sfarsit, se scoate obiectul din invelitoarea din plastic, apoi se sterge cu
grija.
Sistemul static-dinamic
· Sistemul este identic cu cel anterior, insa, pentru a limita cantitatea necesara de absorbanti, se
face o spalare a aerului din sacul din plastic cu azot gazos.
Sistemul dinamic
Este vorba despre acelasi principiu, insa in acest caz rata minima a oxigenului este obtinuta si
pastrata prin spalarea cu azot gazos. Dificultatea principala consta in realizarea orificiilor de intrare si
de iesire a azotului.
- prin contact, otrava aflata in suspensie in atmosfera sau pe parchet in depozite penetreaza
cuticula insectei in momentul contactului.
Printre produsele utilizate, se numara oxidul de etilena, bromura de metil, acidul cianhidric,
fluorura de sulfiril, gazul carbonic, etc.
8.b.Dezinfectia
Metodele de dezinfectie sunt numeroase, dar sunt in acelasi timp mai mult sau mai putin
eficiente. Unele dintre aceste metode presupun o anumita selectie si unele teste preliminare in
vederea estimarii gradului de eficacitate asupra mucegaiurilor respective.
Curatirea preliminara sau decontaminarea este absolut necesara inaintea aplicarii oricarui tip de
tratament.
Razele Gamma
Exista si un inconvenient important, atunci cand vine vorba de aplicarea tratamentului la operele
de arta: s-a constatat ca, fara sa degradeze direct materialele organice, precum hartia, textilele,
pielea, atunci cand se aplica chiar si cele mai scazute doze necesare pentru realizarea dezinfectiei,
razele gamma provoaca accelerarea, imbatranirea materialelor tratate in urma formarii de peroxizi si
radicali liberi.
Unele materiale reactioneaza la oxidul de etilena: anumiti pigmenti sau cerneluri, unele metale ca
plumbul, si materialele plastice. In cazul obiectelor foarte fragile, nu se aplica neaparat vidarea
necesara injectarii cu gaz. Toate interventiile trebuie precedate de examinarea obiectelor care
urmeaza a fi tratate, chiar daca acest tip de tratament este cel mai adesea incredintat unui
restaurator din exterior.
Exista insa un numar de riscuri care trebuie evaluate in functie de natura si starea obiectelor:
· Pentru a evita contactele cu aerul la inceputul si la sfarsitul tratamentului, colectiile vor fi puse
in vid. Daca aceste spatii vide se formeaza prea repede, este posibil sa se formeze in materiile
poroase diferente de presiune foarte mari, intre interiorul si exteriorul porilor.
· Oxidul de etilena este activ doar la o umiditate relativa apropiata de 50%. In cazul dezinfectiei
colectiilor foarte umede, exista, pe de o parte, posibilitatea ca oxidul de etilena sa se dizolve in apa si
sa devina inert, iar pe de alta parte, spatiile vide succesive pot duce la o uscare exagerata a
materialelor, provocand degradari.
Exista, de asemenea, riscul formarii unor reactii chimice intre oxidul de etilena si unele materiale,
in special pigmentii moderni, rasina si lacuri acrilice, grasimi; aceste materiale sunt cele mai
periculoase.
De-a lungul existentei lor, obiectele unei colectii sunt supuse unor deplasari care le pun in
situatii precare. Acestea sunt scoase dintr-un mediu, mai mult sau mai putin stabil, fiind astfel
supuse unor contractii mecanice, socuri climatice care trebuie stapanite si reduse. Este absolut
necesar sa se analizeze factorii de risc si sa se stabileasca o metoda de control.
· achizitiile,
· fotografierea,
· obiectul,
· locul plecarii,
Orice manipulare de calitate consta in respectarea catorva reguli simple pentru fiecare etapa
in parte.
Obiectul
· Numarul, greutatea si dimensiunile: numar unic / multiplu, greu / usor, lung / scurt, voluminos /
mic,
· Riscurile legate de forma: lung / rotund, regulat / neregulat, o singura piesa / obiect articulat,
obiect integru / obiect spart, stabil / instabil, punctele slabe, partile periculoase pentru persoana
care le manipuleaza.
Etapele parcursului
· lungimea traseului,
· obstacolele parcursului,
· daca este necesar, se arimeaza evitandu-se contactul direct intre chingi si obiect. Intre aceste
elemente se pune o bucata de tesatura mai groasa.
· se indeparteaza tot ceea ce ar putea dauna obiectului in timpul transportului (inele, bratari,
lanturi.),
· se evita orice contact al pielii cu obiectele metalice (folosirea manusilor este obligatorie),
· se aleg cele mai bune puncte de apucare, iar obiectul se tine cu doua maini (sustinere si
stabilizare),
Etapele procesului
· Obiectele nu se scot din ambalaj decat daca sunt asigurate clauzele cu privire la conditiile de
imprumut si de securitate.
· Despachetarea are loc in prezenta unui membru al muzeului care da cu imprumut si al muzeului
care ia cu imprumut, in vederea stabilirii examenului contradictoriu al procesului verbal de
constatare a starii.
· Despachetarea se face in prezenta unui membru al muzeului care a dat cu imprumut. Se verifica
lista de control si procesul verbal de constatare a starii.
· Obiectele imprumutate se pun sub carantina daca exista vreo indoiala cu privire la o posibila
infestare survenita in timpul transportului.
Ambalarea
· rezistenta la socuri,
· amortizarea vibratiilor.
Conceperea ambalajelor
Materialele de umplere
· Spumele de calaj,
Textilele
Nu se utilizeaza lana, deoarece aceasta materie elibereaza gaze sulfuroase in timpul procesului
de degradare.
Obiecte Deplasare
forma (lunga/rotunda,
regulata/neregulata, o singura piesa/
un obiect intreg, obiect integru/obiect
crapat, stabil/instabil)
punctele slabe
degajarea spatiilor
Spuma de
Foarte buna zero Foarte buna zero Puternica
polipropilena
Spuma de
poliester Foarte buna Usoara Proasta zero Puternica
Spuma de Foarte buna Posibila Proasta zero Medie
poliuretan
Film de
polietilena cu Foarte buna zero Foarte buna zero Puternica
bule
Lemn si fibre
de lemn sau Buna Destul de Foarte buna Semnificativa Zero
de hartie mare
Vata de zero
celuloza Foarte buna Medie Semnificativa Zero
· daca mediul ambiant este uscat (cota U.R. intre 30% si 50%): riscul aparitiei de rupturi, crapaturi,
scorojiri, uscarea cleiurilor,
· daca mediul ambiant este umed (cota U.R. >60%): riscul umflarii lemnului, a aparitiei
mucegaiurilor, deformarilor.
Temperaturile mai mari de 25°C, combinate cu o U.R. ridicata (>60%), permit aparitia
mucegaiurilor.
Nivelul si timpul de iluminat trebuie controlate si limitate, in special in cazul lemnului policrom si
al lacurilor, in vederea minimalizarii riscurilor decolorarilor sau al imbatranirii accelerate.
a. Insectele
Insectele brazdeaza lemnul si il gauresc. Prezenta lor se detecteaza cu ajutorul unor gramajoare de
rumegus, urme de carii, excremente, gauri.
· daca praful se depune din nou pe hartie, atunci obiectul este infestat.
· insecticide cu uz intern, precum oxidul de etilena. Acest tip de tratament nu poate fi efectuat
decat in instalatii speciale si coordonat de specialisti,
· prin modificarea mediului ambiant ca, de exemplu, anoxia pasiva, care consta in punerea
obiectului intr-un sac etans cu absorbante de oxigen care priveaza insectele de aer, ceea ce duce la
asfixierea lor.
Sa reamintim, in acest punct, ca tratamentele susceptibile sa omoare insectele sunt cel mai
adesea periculoase pentru om.
b. Mucegaiurile
Odata cu aparitia mucegaiurilor, lemnul isi schimba culoarea in locurile unde este atacat:
Pe masura ce putregaiul se raspandeste, lemnul isi pierde din rezistenta, emana un miros de
ciuperci si devine mai moale, mai usor si mai higroscopic.
Manipularea mobilierului
· se indeparteaza partile mobile, precum sertarele, iar usile se prind cu siret incrucisat sau cu
sfoara,
· mobila se ridica intotdeauna, nu se taraie niciodata pe parchet, chiar daca este prevazuta cu
role,
· daca mobila este doar din lemn, este de preferat sa avem mainile libere,
Intretinerea
Mobile nepictate - carpa din bumbac moale curat sau pamatuf sintetic
Obiecte finisate (ulei, lac) - se amesteca o parte apa cu otet sau amoniac la patru
parti de apa calda. Se aplica cu ajutorul unei carpe.
Suprafete umplute, sculptate si aurite - pensula moale; aspirator cu zabrele subtiri la racord
cabluri din cupru sau placate - pentru lustruire: se foloseste ceara de parchet
- se evita lustruirea
Feronerie din cupru sau otel - impotriva ruginii: lana de otel, lubrifiant usor sau perie
din sticla (comercializata de catre furnizorii de
materiale pentru desen).
Produse interzise:
· uleiul de in: produs lipicios care atrage praful, pateaza lemnul si devine insolubil,
NB: Daca este necesar sa se faca o incleiere interna, este de preferat sa se foloseasca clei de piele
rece, in locul oricarui alt fel de clei din comert. Acesta se indeparteaza cu usurinta, asigurand in
acelasi timp o legatura destul de solida. In acest caz, acordul unui responsabil al colectiei sau al unui
conservator este absolut necesar.
Expunere si depozitare
· se asigura protectia obiectelor: obiectele de dimensiuni mici sau foarte fragile se pun in vitrine;
se instaleaza un cordon pentru a impiedica vizitatorii sa atinga mobilele;
· etichetele nu se lipesc niciodata direct pe obiecte: se utilizeaza un port - etichete sau se fixeaza
o cartela pe perete;
· se conserva in sertare dublate cu un izolant antisoc stabil si rezistent (plastic micro-spuma sau
foi alveolate cu polietilena).
· mobila nu se pune niciodata direct pe sol, deoarece picioarele acesteia trebuie sa fie izolate
impotriva inundatiei si a umezelii, de insectele taratoare si de materialele de acoperire daunatoare
(ex: pamant, lemn.): acestea se pun pe suporti, palete sau saboti din plastic, ori din lemn tratat
impotriva insectelor.
· Mobilele cu fundul plat trebuie puse pe blocuri din lemn umplute, pentru a permite o mai buna
circulatie a aerului dedesubtul ei.
· Se acopera cu o husa sau un strat de polietilena in vederea protejarii impotriva prafului,
poluantilor si luminii.
2. Metalele si aliajele
Coroziunea
Metalele si aliajele sunt afectate de coroziune, distrugere lenta si progresiva prin intermediul
actiunii chimice (ex. oxidarea cauzata de apa sau acizi). Exista doua forme de coroziune, in functie de
viteza de evolutie si de amploarea fenomenului: coroziunea pasiva si coroziunea activa.
Coroziunea pasiva este o coroziune care nu avanseaza. Acest fenomen apare in general in mediile
putin umede si care nu contin saruri minerale. Se formeaza apoi pe metal sau pe aliaj un strat
superficial de coroziune, care ulterior va deveni stabil. Acest strat, denumit uneori patina nobila,
serveste drept scut protector deoarece, fiind stabil si subtire, nu deformeaza obiectul. Este
recomandat sa fie conservat.
Coroziunea activa se manifesta printr-o marire de volum care se produce odata cu alterarea
metalului atacat. Se produce apoi o cojire sau o macinare a suprafetei. Orice obiect metalic
inconjurat de produsi de coroziune sub forma de solzi sau de praf poate fi considerat ca fiind supus
procesului de coroziune activa. Acest fenomen se intalneste in mediile umede si bogate in saruri
minerale.
Cupru si aliaje (alama, bronz) - patine compacte, aderente si - pudra verde pal sub forma de
netezi pete
Poluantii in stare solida (praful) si poluantii gazosi declanseaza sau accelereaza coroziunea.
· Manipularea obiectelor metalice curatate si lustruite necesita folosirea unor manusi curate din
bumbac sau din latex, deoarece degetele transpira, degaja saruri, acizi si grasimi susceptibile sa
provoace coroziunea metalului.
· A nu se lustrui: lustruirea mareste uzura si accelereaza prin urmare coroziunea, iar daca
lustruirea este inevitabila, trebuie sa fim foarte atenti la produsele folosite si la uzura.
Exemple de lustruire
· Se inlatura reziduurile grase cu ajutorul unui amestec de apa si alcool metilic in proportii
egale. Pentru ca grasimea sa se dizolve mai repede, se adauga un detergent cu putere slaba de
actiune (de tipul dodecisulfatului de sodiu).
Obiectele din cupru, bronz sau alama nu pot fi lustruite: unele sunt acoperite cu un strat de lac
colorat si transparent, iar altele au o patina protectoare.
2 b.Expunerea si depozitarea obiectelor din metal
· Obiectele mici din depozite se pun pe o etajera sau o tableta si se acopera cu un film izolant.
3. Textilele
Textilele sunt materiale foarte sensibile, afectate de majoritatea factorilor de degradare: lumina,
umiditatea, temperatura, praful, mucegaiurile, insectele si poluantii.
Trebuie sa ne ferim in special de molii si de moliile blanurilor: moliile ataca in special lana, iar
moliile blanurilor ataca toate materiile organice.
Trebuie, de asemenea, sa fim foarte atenti la praf. Intr-adevar, praful atrage umiditatea si
insectele. Este in mod egal abraziv: patrunde in fibre si le fragilizeaza.
Cea mai practica si mai eficienta solutie pentru a lupta impotriva infestarilor, mucegaiurilor si
prafului consta in mentinerea curateniei in depozitele unde sunt pastrate materiile textile, sa se
asigure o curatenie regulata (cel putin o data pe saptamana), o buna circulatie a aerului, temperaturi
moderat calde si o umiditate maxima de 60%.
· In vederea manipularii, se indeparteaza tot ceea ce ar putea sa agate textilele: inele, bratari,
coliere.
· Colectiile se examineaza cel putin o data pe an, pentru a detecta orice urma de mucegaiuri sau
de insecte.
Expunerea
· Din cauza fragilitatii extreme, textilele nu trebuie expuse mai mult de sase luni pe an.
· Pentru fixarea hainelor nu se folosesc ace de croitorie sau agrafe. Sunt de preferat acele foarte
subtiri si inoxidabile.
· Prezentarea colectiilor se adapteaza in functie de textile si de functia lor: draperii plate, haine pe
forme, etc.
Depozitarea
· Textilele se pun intr-un recipient inchis care sa protejeze impotriva prafului si a luminii.
· Textilele nu se pun niciodata intr-un ambalaj din plastic: acesta capteaza umiditate si
accelereaza deteriorarea tesaturii.
4. Pielea
Pielea exista sub forme diferite, printre care se numara pielea tabacita (tanare vegetala sau
animala), semi-tabacita sau neprelucrata.
Lumina: 150 luxi pentru pielea nevopsita, 50 luxi pentru pielea pictata.
U.R. < 30%: pielea isi pierde umiditatea naturala si devine casanta.
Insectele
Mucegaiurile si microorganismele
· Se indeparteaza mucegaiurile de la suprafata: cu ajutorul unei perii cu peri nu foarte tari, sau cu
o perie cu peri subtiri in cazul obiectelor extrem de fragile.
· In urma vaporizarii, obiectul se umple incet cu spuma de polipropilena sau cu hartie japoneza
fara acid, careia i s-a aplicat in prealabil un produs fungicid.
· Se curata vitrina, dulapul in care s-a aflat obiectul contaminat: se spala cu apa cu sapun, se
clateste cu apa curata, se usuca, se vaporizeaza un produs pe baza de ortofenilfenol.
Manipularea
· Inaintea unei manipulari se spala mainile, deoarece pielea se pateaza foarte usor.
· Trebuie sa fim atenti in special la obiectele care si-au pierdut supletea: nu trebuie sa le indoim.
Intretinerea
· Pentru scoaterea petelor se foloseste o radiera sau un praf de sters (operatiune efectuata de
restaurator).
· Pe pieile curate nu se aplica nici un produs de intretinere: exista riscul degradarii pielii.
Gresarea pielii
· Nu se recomanda produsele din comert: acestea contin solventi care provoaca decolorarea
pielii.
· Se dizolva doua masuri de lanolina in trei masuri de ulei din copita de bou (produs folosit
pentru hrana, intretinerea si supletea pielii, disponibil in magazinele cu profil sportiv, la raftul
echitatie); se incalzeste la bain-marie.
Expunerea
· Se evita formarea de pliuri care duc in timp la aparitia fisurilor si a rupturilor.
· Harnasamentul, bicele, curelele si alte obiecte din piele de dimensiuni mari sunt puse pe
orizontala.
Depozitarea
· Se evita cresterea U.R. prin ameliorarea circulatiei aerului, folosind dezumidificatoare portative,
indepartand obiectele de radiatoare, tevi, pereti.
5. Hartia
In majoritatea cazurilor hartia reprezinta un suport pentru acuarela, pastel, cerneala. Masurile
propuse vor fi, in consecinta, adaptate in functie de sensibilitatea produsilor prezenti. De exemplu,
un pastel poate fi extrem de sensibil la frecare.
Straturile de pictura sau de cerneala de pe suporturile din hartie au o rezistenta scazuta la aceste
intinderi provocate de schimbarile de microclimat.
Lumina modifica infatisarea hartiei, care se degradeaza fotochimic: albirea sau ingalbenirea
hartiei de calitate buna, innegrirea hartiei de calitate proasta. In timp, aceste alterari pot duce la
stergerea imaginii si a textului.
Durata expunerii trebuie limitata intre trei si sase luni o data la cinci ani.
· Cartile vechi se deschid mai intai de la mijloc, iar apoi se revine la inceput sau la pagina dorita.
Intretinerea
Expunerea
· Pentru a tine cartile deschise se folosesc benzi transparente din polistiren (plastic inert).
Depozitarea
· Se elimina tot ceea ce nu face parte din opera (agrafe, hartie, adezive, coperte din plastic).
· Nu se folosesc ambalaje din hartie sau cartoane acide din plastic clorat (cum ar fi PVC-ul),
metale oxidabile, lemn si aglomerate.
· Trebuie sa se asigure neaparat circulatia aerului, deoarece operele se afla in cutii inchise.
Desene si file
· Pentru a separa fiecare fila dintr-un teanc, se foloseste hartie neutra; ansamblul se pune intr-o
cutie neacida.
· alta solutie consta in invelirea operelor in mape sau hartie permanenta, urmata apoi
de plasarea lor in recipiente de aceeasi natura sau neacida.
Carti si periodice
· cartile se aranjeaza vertical si dupa format; nu se inghesuie prea tare; se intercaleaza cate o
foaie neacida intre fiecare volum;
· Cartile cele mai grele si mai mari se aranjeaza pe orizontala, dar nu se stivuiesc mai mult de trei.
· Periodicele se conserva intinse, daca este posibil desfacute, in cutii de carton permanent.
6. Picturile
Picturile pot fi adesea inramate, montate sau nu pe sasiu. In acest ultim caz, este vorba despre
documentele - planuri, iar conservarea acestora este asemanatoare cu cea a hartiilor (ex: aranjarea
pe orizontala). Picturile pe lemn trebuie luate in considerare separat, iar conditiile ambiente cerute
corespund celor necesare lemnului.
Tablourile prezinta mai multe materiale succesive: un suport, o pregatire, un strat pictural si un
strat de protectie.
Variatiile de U.R. creeaza tensiuni intre materialele componente ale unei picturi, precum si intre
pictura si suportul ei.
O cota scazuta a U.R. (< 35%): diferitele straturi devin casante, iar uneori pot aparea fisuri, solzi sau
chiar ridicari.
Manipularea
· Cand se transporta rama, aceasta se tine dreapta, cu oglinda indreptata spre noi.
Intretinerea
· nu se folosesc niciodata carpe umede, pensule cu peri tari, pamatuf de pene, deoarece exista
riscul ca acesta din urma sa se agate de tablou sau sa zgarie pictura.
Expunerea
· tabloul nu se expune in apropierea unui radiator, a unei guri de aerisire sau pe un panou
amplasat pe un perete exterior;
· se fixeaza pe spatele ramei verigi de care se prind apoi carligele cu care se fixeaza de perete;
· se folosesc in special verigile care au belciug cu surub. Verigile revin la pozitia orizontala cand
nu se foloseste rama si astfel nu exista riscul de a se agata de obiectele din jur;
Depozitarea
Exista mai multe tipuri de structuri de aranjare. Se va alege cel mai adaptat colectiei in functie de
pret, numarul tablourilor, spatiu si fragilitatea colectiei.
Rafturile
Acest tip de structura de aranjare este foarte simplu si poate fi efectuat in interiorul
muzeului. Este vorba despre o structura formata din rafturi de dimensiuni diferite. Se recomanda un
mod special de fabricare: contraplacaj acoperit cu trei straturi de vopsea acrilica adeziva si
capitonarea la baza pentru a facilita manipularea picturilor si pentru a evita uzura ramelor.
Tablourile trebuie separate unul de altul cu ajutorul unui carton neutru, iar rafturile nu trebuie
aglomerate.
Panouri reglabile
Acest sistem ajuta la economisirea spatiului si faciliteaza accesul la opere si prin urmare la
examinarea lor. Tablourile se prind de panourile reglabile cu ajutorul carligelor adaptate.
Se aseaza pe orizontala pe o masa sau pe raft, cu partea pictata indreptata in sus, protejate de o
foaie de polietilena.
7. Ceramica
Ceramica este cel mai adesea alcatuita dintr-o pasta de argila acoperita de o glazura dintr-un
strat de sticla vitrifiata. Scara de fragilitate a ceramicii depinde de gradul de ardere al pastei si de
starea de conservare.
Fiind materie anorganica, ceramica este mai putin sensibila la climat si la lumina cand se afla in
stare buna de conservare. Atunci cand prezinta semne vizibile de exudatie sau fisuri, ceramica este
fragila si prin urmare, se aplica alte norme.
Temperatura ridicata: ceramica devine rigida si are tendinta sa se macine in timpul manipularilor.
Uneori, ceramica contine saruri (ceramica descoperita in cadrul cautarilor arheologice, oale de
noapte.) care pot determina unele reactii ale obiectului fata de variatiile umiditatii relative:
fenomene de disolutie si recristalizare care pot indeparta glazura de pe ceramica, iar suprafetele
nevitrifiate se coscovesc, de unde rezulta si importanta mentinerii unei U.R. stabile.
Manipularea
· nu se recomanda folosirea manusilor din bumbac (aderenta proasta), se prefera cele din latex,
sau chiar nu se poarta manusi, cu conditia ca mainile sa fie curate;
Intretinerea
· pentru desprafuire, se foloseste de preferinta o pensula cu peri subtiri in locul unei panze de
bumbac care poate agata suprafata obiectului;
· in loc de apa de la robinet, se foloseste apa distilata sau neionica: nu se adauga detergent;
· uscarea trebuie sa se faca pe cale naturala: nu se foloseste uscatorul de par sau oricare alt
procedeu artificial;
· daca ceramica este inghetata, se verifica reactia la apa a acestui invelis prin testarea unei parti a
obiectului mai putin expusa;
· Petele nu se indeparteaza niciodata cu apa acidificata sau cu un agent de inalbire (de tipul apei
de javel). Se apeleaza la ajutorul unui restaurator.
· Repararea obiectelor din ceramica, in special lipirea partilor crapate, presupune o cunoastere
excelenta a ceramicii. Nu se recomanda utilizarea cleiurilor din comert. Prin urmare, se apeleaza la
sfatul unui restaurator.
Obiectele din ceramica se sparg usor, trebuie asadar sa le protejam de daunele fizice.
Expunerea
· se protejeaza obiectele din ceramica care intra in contact cu publicul: bariere, vitrine;
· se verifica soliditatea suportului sau daca acesta este supus vibratiilor sau trepidatiilor.
Depozitarea
· Obiectele se aranjeaza in dulapurile din perete care nu sunt supuse vibratiilor sau trepidatiilor;
se tin la adapost de praf si trebuie sa fie accesibile pentru a evita manipularile riscante;
8. Sticla
Sticla este, la fel ca si ceramica, un material anorganic. Este alcatuita din siliciu, fondanti si
coloranti. Imbatranirea sticlei depinde in cea mai mare parte de calitatea fabricarii sale. Sticla
arheologica este mai fragila decat sticla moderna.
U.R. ridicata: sticla absoarbe umiditatea, formandu-se la suprafata ei o pelicula invizibila si niste
pete alburii.
Variatii de temperatura: dilatari si contractii ale sticlei; in timp, aparitia unor crapaturi si fisuri.
Sticlele incolore care contin decolorant prezinta o sensibilitate la razele UV. O expunere prea
puternica la razele solare determina o schimbare a culorii spre violet.
Manipularea
· nu se recomanda folosirea manusilor din bumbac (aderenta proasta), mainile trebuie sa fie
foarte curate;
Intretinerea
· pentru desprafuire, se recomanda folosirea unei pensule cu fire subtiri de matase in locul
panzei de bumbac, care poate agata suprafata obiectului;
· in loc de apa de la robinet, se recomanda apa distilata sau neionica: nu se adauga detergenti;
· In cazul obiectelor nedecorate, se poate adauga in apa o doza redusa (5%) de alcool etilic sau
metanol;
· uscarea trebuie sa se faca pe cale naturala: nu se foloseste uscatorul de par sau oricare alt
procedeu artificial;
· petele nu se indeparteaza niciodata cu apa acidificata sau cu un agent de inalbire (de tipul apei
de javel). Se apeleaza la ajutorul unui restaurator.
Expunerea
· se protejeaza obiectele din sticla care intra in contact cu publicul: bariere, vitrine;
· se verifica soliditatea suportului sau daca acesta este supus vibratiilor sau trepidatiilor.
Depozitarea
· Obiectele se aranjeaza in dulapurile din perete, care nu sunt supuse vibratiilor sau trepidatiilor;
se tin la adapost de praf si trebuie sa fie accesibile pentru a evita manipularile cu risc;
9. Impletiturile
Aceasta categorie include cosuri, rogojina, palarii impletite si alte obiecte rezistente la o utilizare
indelungata. Insa, uneori, aceste obiecte par mai rezistente decat sunt in realitate. Fabricate pe baza
de materiale organice, precum bambus, lemn, stuf, rachita, paie, rafie, palmier sorg: obiectele
impletite devin casante si prin urmare fragile in timpul imbatranirii.
· cosurile nu se ridica niciodata de toarte sau de margini. Se tin cu ambele maini si se sustin de la
baza;
· se sterge cu o carpa din bumbac. In prealabil, se verifica daca apa nu degradeaza culorile;
se evita udarea excesiva a obiectelor care s-ar putea deforma;
· se conserva in intuneric;
· se evita punerea cosurilor unul intr-altul; daca se intampla totusi acest lucru, se separa fiecare
cos cu hartie japoneza neutra si fara rezerva alcalina.
Degradarea materialelor din plastic si cauciuc este proportionala cu intensitatea luminii care
actioneaza asupra lor. Trebuie sa fim atenti la lumina zilei, lampile fluorescente si, in general, la orice
lampa care lumineaza puternic. Lumina este cel mai important factor de degradare a materialelor
plastice.
In timp, oxigenul are aceleasi efecte asupra materialelor din plastic si cauciuc.
Umiditatea accelereaza degradarea anumitor materiale din plastic cum ar fi esterurile celulozice,
ebonita. Datorita acizilor din aer (poluanti) si produsii de degradare (ex: acidul nitric) favorizeaza
alterarea, precum si aparitia mucegaiurilor, in special pe cauciuc si materialele din plastic
celulozic. Umiditatea poate de asemenea provoca umflarea poliamidelor (nylon), polistiren, plastic
pe baza de cazeina si plastic compozit (ex. pudra de lemn in primele bachelite).
Materiile plastice celulozice si cele din cauciuc sunt sensibile la mucegaiuri. Aceste materii sunt
foarte sensibile la poluantii atmosferici: dioxid de sulf, dioxid de azot, care accelereaza degradarea si
a caror aciditate este deosebit de periculoasa pentru obiectele din cauciuc. .
Anumiti poluanti eliberati chiar de materiile plastice sunt daunatoare: formaldehida (panouri din
lemn), acidul acetic (lemn, acetat de celuloza), acidul nitric (nitrat de celuloza), sulful (cauciuc).
· se pastreaza la rece si in intuneric: intr-un congelator dezghetat sau intr-o camera rece;
· daca depozitarea la rece este imposibila, se alege un loc bine aerisit, la adapost de orice
emanatie nociva de vapori;
· obiectele se pun in recipiente etanse (sticla sau plastic polietilena sau polipropilena), fara a
bloca insa circulatia aerului (se face daca este nevoie o gaura de patrundere a aerului);
· se evita contactul cu obiectele expuse sau depozitate; aceste obiecte trebuie verificate cat mai
des posibil pentru a detecta primele semne de degradare;
Actiuni interzise
· pentru a curata obiectele din plastic sau cauciuc, nu se utilizeaza solvent, apa sau solutii care
contin sapun, atunci cand proprietatile acestora nu sunt cunoscute cu certitudine;
11.Nitratul de celuloza
Nitratul de celuloza, cunoscut si sub numele de nitroceluloza, este folosit in fotografie din anii 1840
si serveste, de asemenea, la fabricarea explozibililor din 1845, iar din 1870 este utilizat la fabricarea
obiectelor din plastic turnat. Dintre diversele obiecte care contin nitrat de celuloza,
mentionam manere de cutite, echere si sabloane apartinand unor desenatori, jucarii si papusi,
pelicule fotografice, monturi de ochelari, invelisuri protectoare si decorative precum si
numeroase articole de toaleta, recipiente pentru produse cosmetice si articole casnice, de la nasturi
pana la capace de toaleta.
Atunci cand nitratul de celuloza nu contine nici pigmenti, nici sarcina si nu prezinta semne de
degradare, acesta este incolor si transparent. Timp de 50 de ani, pana in jurul anului 1920, acest
produs era singura materie translucida deschisa la culoare, usor de procurat. Obiectele care au
aceste trasaturi si care au fost fabricate sau achizitionate in aceasta perioada sunt, probabil, din
nitrat de celuloza. Desi intra in compozitia a numeroase obiecte, acest material este in general
inlocuit in prezent cu materii plastice mai stabile.
Stabilitatea nitratului de celuloza depinde de procentajul de azot continut: cu cat contine mai mult
azot, cu atat este mai putin stabil. Anumiti produsi care contin un procentaj de azot (mai mult de
13%) explodeaza sub efectul caldurii sau atunci cand se inregistreaza frecare sau un soc. Obiectele
tridimensionale si peliculele fotografice care au un procentaj scazut de azot (mai putin de 12%) nu
prezinta riscul unei explozii, insa sunt totusi foarte inflamabile si presupun precautii particulare.
Obiectele din nitrat de celuloza sunt adesea mai stabile decat peliculele
protectoare. Deoarece discutia noastra este legata indeosebi de aceste obiecte, vom indica
valorile preconizate pentru acest tip de colectii.
Temperatura: 10°C.
Temperatura: 18°C.
· Nitratul de celuloza este foarte sensibil la lumina, in special la lumina solara care provoaca
decolorare si despicare, fisuri si crapaturi. Atunci cand se incearca stoparea procesului de
deteriorare, acesta continua chiar daca obiectul indeplineste conditiile adaptate de conservare (loc
racoros, uscat si intunecat).
Degradarea nitratului de celuloza determina emanatii de gaze nocive care, intr-un loc care
nu este bine aerisit, poate sa provoace coroziunea metalelor, fragilizarea si decolorarea materialelor
organice.
Cu cat nitratul de celuloza se degradeaza mai tare, cu atat scade pragul termic de auto-
combustie. Astfel, un obiect realizat din acest material, aflat in ultimul stadiu de descompunere,
poate lua foc la 50°C, temperatura usor de atins in apropierea unui bec electric sau a unui radiator.
· se evita absolut orice explozie in apropierea unei surse de caldura (iluminat, radiator, etc.);
· atunci cand este posibil, obiectele din nitrat care se afla in depozite se depoziteaza intr-un
dulap separat, aerisit si ferit de foc;
12. Fotografiile
Temperatura: intre 18°C si 20°C; conservare la rece pentru fotografiile color: 2°C.
Se evita supunerea fotografiilor la variatii climatice: se evita diferentele de 5% pentru U.R. si 2°C
pentru temperatura.
Probele fotografice cu gelatina si argint alb-negru rezista destul de bine la lumina, ceea ce nu se
intampla in cazul probelor pe hartie sarata, probele cu albumina si hartiile moderne plastifiate.
Se favorizeaza conservarea in intuneric atunci cand exista indoieli asupra tipului de probe.
In caz de expozitie: luminozitate de 50 luxi fara UV, timp de cateva saptamani pe an.
· In timpul montarii unei expozitii, se respecta timpul de uscare a picturilor inainte de instalarea
probelor fotografice.
· Nu se foloseste niciodata pictura de tip ²glicero², dar in schimb sunt preferate picturile acrilice
de buna calitate.
Manipularea
· daca este posibil, se evita incadrarea fotografiilor pentru a evita deteriorarea marginilor si a
colturilor.
Intretinerea
Curatenia:
· documentele fotografice color: praf de guma sau bumbac umed, cu conditia ca suprafata sa fie
in stare excelenta.
Expunerea
· probele se plaseaza in rame de carton, iar apoi se acopera cu sticla. Rama de carton permite
intr-adevar evitarea contactului direct intre fotografie si sticla, anuland astfel riscul aderentei ;
Depozitarea
- fara rezerva alcalina pentru fotografiile color si unele fotografii alb-negru (hartie sarata,
hartie cu albumina, calotip, ozolid albastru),
· se privilegiaza plicurile transparente din polistiren (dacron, tergal, mylard) sau din propietilena
in cazul fotografiilor frecvent consultate;
CONCLUZII:
In prezent, importanta care se acorda conservarii preventive nu este deosebit de mare. Este de
dorit ca rolul prevenirii sa fie mult mai important in cadrul activitatilor legate de institutiile de
patrimoniu, pentru ca intr-o zi sa devina pivotul tuturor activitatilor culturale cu referire la colectii.
In primul rand, trebuie sa se stabileasca conditiile unei evaluari generale, care reprezinta semnul
unei adevarate schimbari a obiceiurilor si a orientarilor politicilor culturale. In suma, se doreste ca
sintagma de conservarea preventiva sa nu mai constituie doar doua cuvinte cu puteri incantatorii,
pentru a se transforma apoi intr-o suita de actiuni si de realizari practice. Insa rezultatele prevenirii
sunt foarte greu de sesizat.
Reusita oricarui plan de prevenire este prin urmare strans legata de corectitudinea concluziilor
evaluarii, precum si de adeziunea personalului si a tutelelor. Reusita implica, de asemenea, si
schimbarea unor comportamente si obiceiuri de munca. Fara o constientizare prealabila, prevenirea
nu poate fi realizata, deoarece rezultatele acesteia sunt mai degraba impalpabile si prin urmare
foarte putin convingatoare. Intr-o anumita masura, suntem dispusi sa ne supunem constrangerilor
materiale care decurg din unele dispozitii preventive (manipulare, vitrine, materiale), insa
programarea si planificarea sunt inca foarte indepartate de structurile patrimoniale. Atunci cand se
abordeaza aceasta problema, exista multe reticente. Uneori, din cauza vechilor obiceiuri care inca
mai rezista, aceasta chestiune suscita o impotrivire acerba. De aceea, trebuie sa ne orientam
eforturile in principal asupra acestui aspect al prevenirii, fara care nu poate avea loc nici o actiune.
Bibliografie: