Castelul Cantacuzino din Bușteni

Tur personalizat: Adrian Stănilă

Va salut și vă urez bun venit în Castelul Cantacuzino din Bușteni!

Castelul este cunoscut mai ales drept castelul Zamora, asta pentru a fi diferentiat de
palatal din Bucuresti, pe Calea Victoriei, actualul muzeu George Enescu. Cele doua edificii, ca
si un al treilea – Micul Trianon din Floresti Prahova, au fost construite de catre printul
Gheorghe Grigore Cantacuzino. Acesta s-a nascut la 1832 in Bucuresti, tot in Bucuresti a murit
la 1913 si a fost o foarte importanta personalitate politica si culturala.
Ca politician, printul a fost de doua ori primar al Bucurestilor, de doua ori prim-
ministru, deputat, senator, ministru, presedinte al celor doua camera parlamentare, al Partidului
Conservator si chiar membru al Comisiei Constituante, la 1866. Ca om de cultura, era primul
roman doctor in drept al Universitatii Sorbone din Paris. Pe langa multe alte atributii, printul a
fost cel mai bogat roman al timpurilor sale si al saselea dintre europeni. Din acest motiv,
oamenii l-au numit Nababul.
Printul a construit acest castel intre anii 1901-1911, cu arhitectul Grigore Cerchez, cel
din fotografie, castelul fiind stil neo-romanesc cu imixtiuni neobizantine si neobrancovenesti,
in esenta sa un Nouveau Baroque, combinat cu stil eclectic. Se numeste si Zamora acest castel
fiind plasat la poalele muntelui omonim, un munte pe care printul l-a primit cadou in
adolescenta de la tatal sau Grigore Iordache Cantacuzino. Cadoul insuma latifundi de aproape
1000 ha.
La 1911, cand s-a pus in folosinta acest castel, aici era deja current electric, apa curenta,
la 1924 telefonie si in 1936 centrala pe lemne. Printul se lauda unui prieten ca poate acoperi
castelul si pava curtea cu monede de aur. Stiindu-l instare, regale i-a transmis sa nu faca asta.
Ar fi riscat printul, fie sa calce chipul regelui in picioare, fie stema, adica imaginea tarii.
Ambitios, el a vrut sa puna monede pe cant, fisicuri, dar l-a oprit chiar Banca Nationala. Si pe
cantul monedelor scria Nihil sine Deo si ar fi calcat Divinitatea in picioare… Este, cel mai
probabil, cazul monedei de un pol aur (20 lei), emisiunea princiara din 1868, printul dorind sa
replice cele numai 200 piese ale emisiunii.
A murit printul in 1913, lasand destul fast la Zamora, desi nu a apucat sa paveze cu aur.
Cand au venit comunisti aici, in 1948, s-au vazut nevoiti sa aseze iedera pe fatade, sa planteze
copaci, etc. Castelul nu s-a mai zarit, mult timp, din Drumul National. Situatia a fost dublata,
in acelasi an, prin prelurea castelului de catre Ministerul Afacerilor Interne. Multa vreme, aripa
nord-vestica a castelului a fost o casa de odihna a Securitatii de Stat. In 2005, castelul a fost
retrocedat catre Ioana Cantacuzino, stranepoata printului. Varstica si fara mostenitori, aceasta
l-a vandut in 2008 unei societati private: Zamora Estate, o firma constituita din trei germani, o
rusoaica, un roman si alti actionari cu procente infime. In 2010, Zamora Estate a redat
publicului acest castel, fie si in forma nemobilata.
Trecem acum la prezentarea efectiva a acestui castel. Aici unde ne aflam era Salonul
de Onoare, o sala centrala care facea facil accesul in Sala de Bal, Biblioteca, Birou, Sala de
Audiente pe timp de vara si Sala de Mancare. Aici in sala centrala podeaua este din ceramica
glazurata (smaltuita) la Venetia, placutele realizand forma unui covor. La interiorul covorului
vedem motive geometrice si vegetale. In jurul fiecarei vegetale sunt axate pe cerc cate opt
piramide, simbol al concentrarii energetice, al concentrarii propriei vointe. In centrul vegetalei
este Diamantul Alb (simbol Ioanit). Pe braul lateral al covorului vedem succesiuni de dragoni
dispusi heraldic, simboluri ale suveranitatii malefice (cu preponderenta). Dragonii sunt insotiti
de floarea de maces (un simbol national neutru) si floare de liliac alb (forte ale binelui care
domina raul, dragonul, prin iubire). Plafonul salii centrale este din lemn de stejar si cires,
casetat, grinzile fiind basoreliefate si pictate cu meandre celtice. Toata suprafata peretilor
expunea fresca, multe dintre picturi fiind realizate in pigment de aur si de argint. Din acest
motiv, dupa 1948 s-a ordonat razuirea acestor fresce. Vestea buna pe care v-o exprim este ca
aceste fresce nu s-au razuit, s-au acoperit doar cu vopsea de ulei (de la 4 la 8 straturi).
Tot cu interesul de a descoperi fresca, va invit sa privim si in Sala de Audiente pe timp
de vara. Pe peretele din dreapta, jos, vedem ca viitorii restauratori au sondat vopseaua si au
scos la lumina o portiune mica de fresca originala. Pentru ca fresca nu a fost distrusa, ci doar
acoperita, in urmatorii trei ani se vizeaza restaurarea ei completa. Am inteles ca, pe proiect
european, chiar in mai sau iunie se vor demara lucrari de restaurare. Plafonul acestei sali a fost
pictat, in casetoane cu motive celtice. La capatul tablelor (casetelor) se alterneaza nodul celtic
(sibol etern) si crucea celtica (simbol al Cavalerilor Ioaniti de Malta). Sub plafon, observam
caramizi ce par a iesi din zid si a se indrepta spre noi. Sunt numite, in arhitectura si etnologie,
dinți de lup si simbolizează cautarea mistica (a unui anumit sens in viața).
Pe langa restaurarea frescelor, dorim sa aducem in castel si mobilier de epoca, poate
din aceeasi serie de productie cu cel din fotografii. Din avest motiv au fost plasate fotografii in
toate salile: pentru a vedea noi cum arata castelul cu mobilier integru. Pe langa mobilier,
fotografia salii centrale ne prezinta si candelabrul original al salii. Era din bronz si avea forma
de corabie. Usile sunt originale, cele ale parterului fiind sculptate in stejar cu motive geometrice
si vegetale. Intre vegetale distingem floare de dovleac, un simbol al prosperitatii, al bogatiei.
Usile biroului prezinta chiar scutul heraldic al Cantacuzinilor, care era candva incoronat cu
bronz. Feroneria (incuietori, balamale, cremone) e turnata in bronz, in stil neoclasic parizian.
Mai putin manerele usilor. Vitraliile sunt toate originale, realizate in sticla de Murano de artisti
venetieni. Cele extern-laterale prezinta impletituri celtice (simbol etern), dar si culorile rosu si
albastru ale Imperiului Bizantin.
Culori imperiale bizantine… Această familie, Kantakouzenos (Mână de Fier; Mănușă
de Zale), apărea prima dată în documente la 1071, prin Ioannis Kantakouzenos, un general
imperial din Morea (Pelopones). În secolul al XIV-lea, această familie a dat chiar doi împărați
Bizanțului. E vorba despre Ioannis VI si Mathayos IV Asen Kantakouzenos. La 1453, căderea
Constantinopolei sub turci, familia Kantakouzenos a părăsit orașul, formând în lume trei
facțiuni dinastice: una in Crimeea, una in Valahia și una în Moldova. Prințul nostru, Gheorghe
Grigore Cantacuzino era exponent al ramurii din Valahia a acestei familii.