EDUCȚIA ȘI PROBLEMATICA LUMII CONTEMPORANE.

NOILE EDUCAȚII
„A educa înseamnă a cultiva curățenia sufletească și buna-cuviință a copiilor și tinerilor, a-l
crește pe copil moral și în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligența, a forma
un atlet pentru Hristos. Educația este asemenea unei arte … artă mai mare ca aceasta nu
există și se săvârșește în vederea accedării la lumea viitoare.” (IOAN HRISOSTOM)

1)Caracteristicile societății contemporane

Educatia in societatea contemporana reprezinta educatia din totdeauna in permanenta
ei, educatia care raspunde solicitarilor societatii contemporane, mai mult care
anticipeaza transformarile societatii viitoare, proiecteaza, organizeaza,
coordoneaza actiunile si factorii responsabili acestei transformari.

2)Conceptul de problematică a lumii contemporane

În ceea ce privește raportul dintre educație și lumea contemporană putem spune că există
anumite piedici provocate de contemporaneitate prin intermediul provocărilor pe care
aceasta le are și le utilizează în scopul expunerii noilor modele de educație și arătarea
beneficiilor obținute în urma acestora. Educația trebuie să răspundă neîncetat prin
structură, obiective și conținut exigențelor cerute de realitățile naționale și internaționale și
de evoluția acestora.

Putem spune că soluția pentru rezolvarea problemelor de azi nu trebuie să vină doar din
partea educațiilor instituționalizate, deoarece obiectivele educației sunt foarte complexe
încât pentru obținerea unor rezultate cât de cât mulțumitoare sunt necesare eforturi
colective ale unor instituții, eforturi ce se concretizează în așa numita CETATE EDUCATIVĂ .
Pentru o restructurare cu privire la cerințele educative sunt necesari o multitudine de factori
pentru o regândire și o corelare mai adâncă a politicilor școlare culturale, economice și
sociale, la nivelul ansamblului societal.

3)Reacții la problematica lumii contemporane

Contextul cultural și cel social trebuie astfel dimensionat încât el însuși să inducă influențe
educative directe dar totodată și vizibile. Unii dintre autori merg atât de departe în
maximizarea capacității educogene astfel că cer din nefericire chiar deșcolarizarea societății.

Unul dintre acești autori este IVAN ILLICH, prelat catolic și pedagog american care este
purtat de un optimism ieșit din comun față de forțele individului și de un pesimism adânc
față de școală ca instituție, propovăduind himeric o societate fără școală, în care educația
s-ar realiza prin intermediul unor prilejuri educativeineficiente, desigur, ba chiar imposibil de
acceptat.

În ceea ce privește rolul școlii, realitatea contemporană demonstrează ,că acesta, nu s-a
diminuat, ci dimpotrivă, a devenit mai complex și aceasta datorită necesității corelării și
împletirii școlii cu alte segmente ale socialului. Cât privește aspectul procesural al
demersului educativ, sunt destui cei care ne avertizează în legătură cu nevoia unei
redimensionări și chiar a unor schimbări de paradigme educaționale. Societățile tradiționale
arată că autorii invocați au adoptat un tip de învățare de menținere, care pune accentul pe
achiziția de metode și reguli fixe, pentru a putea face față unor situații cunoscute și
recurente. Acest tip este menit să asigure funcționarea unui sistem existent, a unui mod de
viață cunoscut și stimulează abilitatea noastră de a rezolva problemele date.

Dacă se întâmplă să apară unele schimbări , înnoiri sau rupturi este nevoie de un alt fel de
învățare și apare deci învățarea inovatoare. Ea are menirea de a pregătii indivizii și
societățile să acționeze în situații noi și presupune calitățile autonomiei ( a nu mai avea
nevoie de alții) și integrării (a accede la o gândire holistică, ce este capabilă să conexeze
rapid informațiile intrate recent în circulație).

Învățarea de menținere este este esențială, dar este insuficientă, nefăcând față situațiilor
limită. Învățarea inovatoare presupune formularea de probleme, predispune la ruperea
structurilor închise, valorile sale fiind mai degrabă schimbătoare decât constante.

Progresul se face nu prin respectarea tradițiilor, ci prin contestarea căii bătătorite. Istoria
progresează prin partea proastă a lucrurilor, spunea Hegel.

O posibilă evoluție a educației va avea loc prin centrarea acesteia și pe baza exploatării
capacității de cunoaștere holistică (rațiune, sentiment, voință) a creierului uman.

Pentru viitor, obiectivele educaţiei trebuie să fie infuzate de conotaţii culturale. Deceniul
mondial al dezvoltării culturale (1988-l997), decretat de UNESCO şi ONU (conform rezoluţiei
41/187, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în 1986) obligă la orientarea
şcolii spre cultivarea valorilor universale autentice. Programul sus-menţionat se articulează
în jurul a patru obiective majore:

- luarea în consideraţie a dimensiunii culturale a dezvoltării;

- afirmarea şi îmbogăţirea identităţilor culturale;
- lărgirea participării tuturor la viaţa culturală;
- promovarea cooperării culturale internaţionale.

Programele de dezvoltare trebuie să fie elaborate ţinând cont de diversitatea culturilor şi a

interacţiunilor culturale care există între populaţiile din interiorul unei ţări sau între diferite
regiuni ale lumii. Aceasta presupune naşterea unei noi mentalităţi, la scară planetară, mai
atentă la aspectele calitative şi umane ale dezvoltării şi la formarea unui curent de opinie
conform căruia progresul trece prin educaţie şi cultură.

NOILE EDUCAȚII

Analiza problematicii contemporane și identificarea marilor teme de meditație au condus la

constituirea, pe plan educațional a unor răspunsuri specifice prin întărirea noilor educații.
Unii se întreabă cum ar putea introduce aceste noi educații. Ei bine acest lucru se poate
rezolva prin intermediul a trei modalități, acestea fiind introducerea de noi discipline
centrate pe un anumit tip de educație, crearea de module specific în cadrul disciplinelor
tradiționale și tehnica approche infusionnelle… adică prin infuziunea cu mesaje ce țin de
noile conținuturi în disciplinele clasice.

1) Educația pentru pace : are ca scop promovarea dialogului și a cooperării. Obiectivele

la care face referire această educație sunt: - achiziționarea unor concepte specifice
păcii și bunei înțelegeri.
-formarea de aptitudini și însușiri de personalitate
- structurarea unor atitudini responsabile față de
propria comunitate și față de umanitate

Cu alte cuvinte acest tip de educație are două laturi: a) cea în care se combat ideile
și concepțiile care favorizează atitudini ostile, agresive, rasiste, etc.

b) cea în care se promovează și se formează conduite pașnice, de respect, înțelegere, etc.

între indivizi, ba chiar și comunități.

2) Educația pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului:vizează

conștientizarea oamenilor în legătură cu drepturile acestora la viață, la liberă exprimare,
circulație, opinie, etc. Presupune conjugarea eforturilor realizate de factorii educaționali în
vederea unei socializări adecvate a copiilor și tinerilor în perspectiva valorilor fundamentale
ale omului; stăvilirea și eliminarea din sistemele de educație a platformelor ideologice care
propagă ura, supremația, discriminarea și inegalitatea dintre oameni.

3) Educația ecologică: încearcă să sensibilizeze omul față de ecosistemul în care își

desfășoară activitatea, să optimizeze relația dintre om și natura înconjurătoare.

Factorii: - consecințele dezastruoase ale dezechilibrului dintre mediu și dezvoltare;

- industrializarea nerațională care are ca efect poluarea și chiar distrugerea naturii;

- apariția unor boli generate de degradarea cadrului natural de existență (poluarea
aerului, a apei, a solului);

4) Educația economică și casnică modernă. Aceasta vizează pregătirea tinerilor pentru

adecvare la lumea bunurilor, la practicile economice, la lumea muncii.

Un astfel de tip de educație poate fi conceput ca o pregătire pentru viața de familie, pentru
administrarea bunurilor personale pentru utilizarea bugetului personal.

5) Educația pentru participare și democrație. Participarea și implicarea sunt condiții pentru

buna funcționare a unei societăți, remediul cel mai adecvat pentru alunecări totalitare.
Caracterul democratic al unei societăți se menține și se propensează pentru fiecare
persoană. Individul trebuie format pentru a-și exprima poziția, pentru a se implica în luarea
deciziilor, pentru a fi mereu treaz din punct de vedere civic.

6) Educația în materie de populație(demografică). Educația în materie de populație vizează

captarea acelor cunoștințe, predispoziții valorice, atitudini în perspectiva salvgardării
omenirii ca specie, a combaterii degenerescenței prin pruncucidere.

Totodată ea nu va neglija problemele controversate legate de planificarea familială,

întreruperea sarcinilor, oportunitatea eutanasiei.

7) Educația pentru comunicare și mass-media. Își propune să formeze personalitatea

pentru a gestiona corect și adecvat mesajele mediatice. A ști să ne relaționăm la sursele
emitente, a însuși noi coduri de lectură, a ne racorda simultan la emitenți alternativi.

8) Educația pentru schimbare. Aceasta are ca sarcină formarea personalității ca agent al

schimbării și actor responsabil de calitatea schimbării.

Educația pentru schimbare poate profila un nou tip de personalitate, care să părăsească
suficiența, imobilitatea, inactivitatea.

9) Educația nutrițională. Aceasta îl formează pe tânăr în legătură cu valoarea nutriției, a

selectării și dozării raționale a hranei, a identificării alimentelor autentice, a îngrijirii
propriului organism printr-un regim alimentar echilibrat și adecvat. Noua orientare va îmbia
perspectiva teoretică cu cea practică.

10) Educația pentru timpul liber. Aici se pot imagina mai multe traiecte acționale:

- obișnuirea indivizilor de a-și gestiona cât mai bine temporalitatea pentru a dispune de timp
liber;

-”încărcarea„ timpului liber cu activități recreative care să aducă și împliniri persoanei în

cauză;

-realizarea unor alternanțe și complementarități adecvate între activitățile din timpul liber
(de plăcere, de întreținere, necesare, obligatorii);

- corelarea activităților din timpul liber cu practici formale din perspectiva valorificării la
scară socială(prin diferite tipuri de asociații);