EDUCATIA IN SCHIMBARE –

EDUCATIA PENTRU SCHIMBARE

Cpt.asist.univ. SORIN MIHAI
ABSTRACT
The author of this material aims at analyzing an important and in the same time a necessary issue, from
the educational process, closely linked to the evolution, both cultural and socio-economic, meaning that, in a
healthy society, with a healthy evolution, the new educational system must always be kept in sight. One of
these is represented by “the education for changing”, which is meant to train the individual in order to
become a good citizen, fully aware of his rights and responsibilities. For the military environment, in a
permanent changing, adapting to different conditions (new technique, new fighting methods, etc.) this “new
education” perfectly fits, as a piece in a puzzle.
Modelarea naturii umane sub imperiul valorilor care formează esenŃa spirituală a unei
comunităŃi, este fenomenul cel mai adânc şi mai constant din întreaga istorie a omenirii. Chiar şi în
cele mai primitive triburi şi clanuri, „înŃelepŃii“ instruiau şi „exercitau“ tinerii în vederea intrării în
viaŃa comunitară. La vechii hinduşi, Vedele – imnuri sacre – au servit ca manuale pentru educarea
tinerilor preoŃi brahmani. În conŃinutul lor se găsesc chiar principiile instruirii orale practicate de
aceştia. Alte instituŃii educative remarcabile pot fi regăsite în marile epopei hinduse Ramayana şi
Mahabharata. Ambele pot fi considerate ca adevărate „romane“ pedagogice, întocmai ca Iliada şi
Odiseea care au educat grecii.
Ca fenomen social, educaŃia este o acŃiune umană specifică, ea schimbându-şi finalităŃile,
conŃinuturile şi funcŃiile odată cu schimbările socităŃii însăşi, pe care o influenŃează la rândul ei.
În consecinŃă, dacă privim procesul educaŃional mai mult din perspectivă socială, apare mai
evidentă trăsătura lui „integratoare“, iar dacă-l considerăm din unghi individual, ni se înfăŃişează mai
pregnantă trăsătura lui „adaptoare“. Termenii se implică reciproc din moment ce ne gândim că
adaptarea presupune integrare, iar integrarea nu este posibilă fără adaptare. Psihologia „personalistă“
desemnează prin integrare, uneori numai consistenŃa şi unitatea internă a persoanei, neglijând,
condiŃionările create de acŃiunea nemijlocită a mediului ambiant. SusŃinem totuşi că nevoia de-a
evidenŃia acŃiunea forŃelor formatoare ale mediului, ori de câte ori încearcă să nu determinăm
dimensiunile vieŃii psihice individuale [1].
Determinarea fenomenului educaŃiei, existent într-o anume societate, nu este cu putinŃă fără a
se Ńine seama de concepŃia generală despre lume şi viaŃă a acesteia. Este lesne de observat că
filozofia educaŃiei corespunde diviziunilor clasice ale pedagogiei generale. Adoptarea termenului
este eficientă pentru a îndepărta erorile curente. Procesul educaŃiei constă, aşadar, în transformarea
dirijată – conştient sau inconştient – a modalităŃilor originare şi dobândite de comportare.
FuncŃiile principale ale educaŃiei pot fi sintetizate în:
– „realizarea idealului educaŃional întemeiat pe tradiŃii umaniste, pe valorile democraŃiei şi
pe aspiraŃiile societăŃii omeneşti şi contribuie la păstrarea identităŃii naŃionale“;
– selecŃioneză şi transmite un sistem de valori materiale şi spirituale, considerate
fundamentale;
– asigură pregătirea resurselor umane, corspunzător cerinŃelor dezvoltării economico-sociale
a Ńării, ale pieŃei muncii;
– îi pregăteşte pe copii, tineri, adulŃi pentru integrarea socioprofesională ca şi pentru
adaptarea la schimbările care au loc în ştiinŃă şi cultură, în lumea muncii, în societate, în general, şi
în modul de viaŃă al oamenilor;
– pune la dispoziŃia oamenilor mijloacele necesare pentru dezvoltarea lor neîntreruptă, pe tot
parcursul vieŃii, potrivit principiului educaŃiei permanente.
Nu doar schimbările care asigură progresul omenirii, ci şi continuitatea civilizaŃiei umane într-o
anumită zonă geografică sau pe întreaga planetă sunt asigurate de educaŃie prin exercitarea funcŃiilor
sale. De la educaŃie se aşteaptă mult pentru modelarea omului, în conformitate cu zestrea lui
ereditară, cu mediul familial şi social, şi ea chiar poate conduce la performanŃe superioare celor
obŃinute de generaŃiile anterioare [2].
Idealul educaŃional – formarea integrală şi creativă a personalităŃii – se realizează prin
intermediul componentelor educaŃiei, obiectivelor şi conŃinutului acesteia. EducaŃia contemporană
cuprinde următoarele componente:
 – educaŃia intelectuală – marcheză activitatea de formare-dezvoltare a unei personalităŃi
umane raŃionale prin informaŃiile şi capacităŃile ştiinŃifice dobândite în cadrul fiecărei etape de vârstă
şcolară, postşcolară şi psihologică;
– educaŃia morală – reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalităŃii prin
intermediul valorilor care vizează optimizarea raporturilor omului cu societatea şi cu sine;
– educaŃia tehnologică – reprezintă dimensiunea generală a activităŃii de formare-dezvoltare a
personalităŃii umane, proiectată şi realizată prin aplicarea raŃională a cunoştinŃelor ştiinŃifice în
diferite domenii sociale, de natură economică, politică sau culturală. Ea subordoneză educaŃia
profesională care vizează dobândirea unor tehnici specifice doar anumitor domenii de specializare;
– educaŃia estetică – reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalităŃii umane prin
intermediul valorilor frumosului existent în natură, societate, artă, receptat, evaluat şi cultivat la
nivelul sensibilităŃii, al raŃionalităŃii şi al creativităŃii;
– educaŃia fizică – reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalităŃii prin
intermediul valorilor psihomotrice şi sportive care cultivă „o minte sănătoasă într-un corp sănătos“,
în condiŃiile specifice societăŃii moderne, contemporane [3].
Pe parcursul vieŃii, toate persoanele sunt supuse unor influenŃe educative complexe, care
acŃionează în forme variate, concomitent, succesiv sau complementar. Unele acŃionează accidental,
spontan, altele au caracter organizat, sistematizat, provenite din partea şcolii sau a altor instituŃii
extraşcolare. Tot mai acut se recepŃionează ideea că învăŃământul trebuie privit în perspectiva
educaŃiei permanente, conturându-se astfel conceptele educaŃiei formale, informale şi nonformale.
EducaŃia informală este un proces care se desfăşoară pe durata întregii existenŃe a persoanei
respective. Ea include multitudinea informaŃiilor difuze, neintenŃionate cu care este bombardat
individul în practica de toate zilele, informaŃii care din punct de vedere pedagogic nu sunt prelucrate,
organizate sau selectate. În consecinŃă, prin educaŃia informală fiecare persoană dobândeşte
cunoştinŃe, aptitudini şi înŃelegere din experienŃele zilnice.
EducaŃia nonformală sau extraşcolară, cuprinde totalitatea influenŃelor educative ce se derulează în
afara clasei sau prin intermediul unor activităŃi opŃionale sau facultative. Aceast tip de educaŃie a
existat dintotdeauna, nou astăzi în legătură cu această manieră de a educa constă în organizarea ei
planificată.
EducaŃia formală sau instituŃionalizată cuprinde totalitatea influenŃelor intenŃionate şi
sistematizate, elaborate în cadrul unor instituŃii specializate, în vederea formării personalităŃii umane.
EducaŃia formală permite asimilarea sistematizată a cunoştinŃelor şi facilitează dezvoltarea unor
capacităŃi, aptitudini şi atitudini necesare pentru inserŃia individului în societatea dată.
Cele trei forme ale educaŃiei se sprijină şi se condiŃionează reciproc. Sub aspectul succesivităŃii
în timp şi al consecinŃelor, educaŃia formală ocupă un loc privilegiat, prin necesitatea anteriorităŃii ei
pentru individ şi prin puterea ei integrativă şi de sinteză. De amploarea şi profunzimea educaŃiei
formale depinde calitatea coordonării şi integrării influenŃelor nonformale şi informale [4].
Se poate spune deci, că educaŃia formează omul pentru exigenŃele social-culturale, se realizează
în mediul social, uman, în continuă schimbare, în cadrul relaŃiilor interumane. Ea are caracter
permanent. Începe înainte de naşterea copilului prin pregătirea cuplului de acceptare biologică şi
psihică a copilului, de conştientizarea necesităŃii asigurării condiŃiilor în perpetuă schimbare, pentru
evoluŃia normală a acestuia. EducaŃia ca activitate directă a copilului începe după naştere şi continuă
în familie, şcoală etc. EducaŃia şi autoeducaŃia coexistă. Caracterul permanent al educaŃiei se explică
prin continuitatea istorică a fenomenului educaŃional în toate epocile, în toate societăŃile, indiferent
de nivelul lor de dezvoltare.
EducaŃia a devenit în zilele noastre una din dimensiunile fundamentale ale societăŃii
contemporane, nu numai prin sfera sa, ci şi prin varietatea conŃinutului.
Abordată când ca proces, când ca obiectiv, acŃiune sau rezultat, supusă analizei cu ajutorul unor
metode tot mai complexe şi mai pretenŃioase, educaŃia a devenit un obiect de studii interdisciplinare,
oferind sugestii fecunde practicii educative.
Extinzându-se treptat la întreaga scară a societăŃii şi în perspectivă a întregii planete, ea a
dobândit valenŃe noi şi note caracteristice de natură să-i sublinieze importanŃa, actualitatea şi
necesitatea. Apropierea de cultură, îmbogăŃirea conŃinutului cu noi concepte şi orientări, creşterea
importanŃei unora din componentele sale a făcut din educaŃie un fenomen în continuă dezvoltare şi
perfecŃionare, o preocupare centrală a contemporaneităŃii [5].
 Dacă în societatea contemporană se pune acut problema ameliorării distanŃării dintre conŃinutul
educaŃiei şi spiritul societăŃii moderne, în viitor se pune problema strategiei alternativelor prin
inovare. Mişcarea de reformă dimensionează şi va dimensionaliza ritmul şi conŃinutul schimbărilor în
toate domeniile sociale, şi în cel al educaŃiei şi învăŃământului. Vom fi astfel de acord cu Elena
Macovei care prezintă coordonatele de concepŃie ale viitorului sistem educaŃional astfel:
– educaŃia va fi un proces ce însoŃeşte omul toată viaŃa, un proces continuu;
– educaŃia va deveni accesibilă unui număr tot mai mare din populaŃie;
– educaŃia instituŃională va fi legată de concepŃiile sociale, economice, culturale, va integra
mijloacele de informare, va extinde instruirea prin radio-TV, computere, va beneficia de avantajele
tehnicii, informaticii şi ciberneticii;
– sistemul organizator al educaŃiei va fi flexibil şi pertinent.
Dezvoltarea educaŃiei este considerată tot mai mult, o variabilă independentă a celei economice,
cerându-i-se să le dezvolte celor antrenaŃi în procesul educativ, nu doar capacitatea de a se adapta la
schimbări, ci şi capacitatea de a prevedea şi de a se pregăti în această nouă perspectivă.
Pentru a răspunde acestei noi solicitări, educaŃia îşi extinde activitatea dincolo de instituŃiile
şcolare, adică în întreprinderi şi instituŃii, în cadrul unor structuri comunitare, la domiciliul celor
interesaŃi. La deciziile care se iau în domeniul educaŃiei, astăzi participă noi parteneri: personalul
didactic, asociaŃii ale părinŃilor şi cele studenŃeşti, asociaŃii profesionale şi culturale, comunităŃile
locale etc. Prin urmare creşte rolul educaŃiei în acele acŃiuni menite să rezolve o seamă de probleme
acute ale societăŃii contemporane, cum sunt: consumul de droguri, bolile cu răspândire în masă şi
cele incurabile, securitatea naŃională, regională şi a planetei şi alte asemenea [6].
A trăi înseamnă astăzi a evolua, a deveni fără a-Ńi abandona matca propriei personalităŃi. De
aici imperativul corelării educaŃiei pentru schimbare ca pregătire anticipativă şi ca asimilare a
ritmurilor alerte cu formarea încrederii în propriile resurse şi în continuitate.
Astfel şcolii, ca principal agent educativ, îi revine rolul de-a înarma tinerii cu simŃ critic, cu
capacitatea de-a înŃelege şi răspunde adecvat diverselor provocări din partea societăŃii, de-a deveni
tot mai mult agenŃi ai propriei formări, care să-şi organizeze, să-şi structureze singuri cunoaşterea, să
descopere singuri, având formată judecata şi responsabilitatea viitoare. EducaŃia pentru schimbare,
participare şi democraŃie îşi propune responsabilizarea individului, pregătirea pentru afirmare şi
adaptare, pentru a deveni un bun cetăŃean, conştient de drepturile şi responsabilităŃile sale [7].
Mă opresc aşadar la două definiŃii date educaŃiei, una aprŃinând lui Sorin Cristea care spune că:
„EducaŃia este o activitate umană complexă (intelectuală, morală, tehnologică, estetică, fizică,
formală, nonformală, informală), cu funcŃie psihosocială de formare-dezvoltare permanentă a
personalităŃii, proiectată şi realizată prin corelaŃia structurală subiect-obiect, orientată în sensul
autoeducaŃiei“ [8], şi cea de-a doua, după dicŃionarul de pedagogie, ediŃia 1979: „EducaŃia este un
ansamblu de acŃiuni desfăşurate în mod deliberat într-o societate, în vederea transmiterii şi formării,
la noile generaŃii, a experienŃei de muncă şi de viaŃă, a cunoştinŃelor, deprinderilor,
comportamentelor şi valorilor acumulate de oameni până în acel moment“ [9].
În concluzie, educaŃia presupune schimbare, iar schimbarea nu poate exista fără educaŃie.
NOTE BIBLIOGRAFICE
[1] Todoran, Dimitrie, Individualitate şi educaŃie, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1974, pp. 10, 20
[2] Jinga, Ioan, Istrate, Elena, Manual de pedagogie, Bucureşti, Editura ALL EDUCATIONAL S.A., 1998,
pp. 14-16
[3] Cristea, Sorin, DicŃionar de termeni pedagogici, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., 1998,
pp. 62, 123, 125, 129, 141
[4] Cucoş, Constantin, Pedagogie, Bucureşti, Editura Polirom, 2000, pp. 35-38
[5] Salade, Dumitru, EducaŃie şi personalitate, Bucureşti, Editura Casa CărŃii de ŞtiinŃă, 1995, pp. 15-16
[6] Macovei, Elena, Pedagogie, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., 1997,
pp. 73-75
[7] Jinga, Ioan, Istrate, Elena, op.cit., pp. 15-16
[8] Cristea, Sorin, Pedagogie generală – managementul educaŃiei, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică
R.A., 1996, p. 49
[9] Manolache, Anghel, (coordonator), DicŃionar de pedagogie, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,
1979, p. 141