Sunteți pe pagina 1din 5

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

MUTATIA PATOLOGICĂ A
VOCII
TERAPII EDUCAȚIONAL-RECUPERATIVE ÎN
LOGOPEDIE

Student master
TERAPIE LOGOPEDICĂ ÎN PROCESELE DE COMUNICARE
Tulburările de voce

Tulburările de voce se manifestă prin scăderea intensităţii şi timbrului vocii până la


pierderea lor totală. Din cauza oboselii vocii, în fono-astenie, coardele vocale nu mai au
capacitatea de a imprima o intensitate normală a vorbirii. În cazul disfonie are loc o pierdere
parţială a vocii, a expresivităţii şi intonaţiei ei, iar în afonie sonoritatea vocii dispare total.
Răguşeala vocală este o altă formă a vocii, ce se manifestă prin pierderea expresivităţii
vocii. Există două forme de răguşeală:
a) răguşeala organică, care poate fi în urma unei îmbolnăviri a laringelui, a căilor
respiratorii (răceală, gripă) sau îmbolnăvire a ganglionilor;
b) răguşeală funcţională, apărută în urma unei stări puternice sau a folosirii excesive a
vorbirii
Muţenia patologică a vocii este tulburarea de voce care se formează din cauza
transformărilor de la nivelul sistemului endocrin, manifestate prin schimbarea hormonilor
sexuali care influenţează structura anatomo-funcţională a laringelui, dar şi modalităţile de
reacţie ale sistemu.,mnlui nervos central.

MUTATIA PATOLOGICĂ A VOCII

Uni autori o definesc disfonie endocriniană, laringele fiind considerat un efector


endocrinian foarte sensibil la hormoni secretați de glandele sexuale, mai exact a glandelor
tiroidiene care influențează calitatea vocii.
Spre deosebire de tulburările de ritm, care afectează cadența vorbirii, tulburările de
voce perturbă melodicitatea, intensitatea şi timbrul vocii.
Mutația patologică a vocii apare ca urmare a transformărilor de la nivelul sistemului
endocrin, manifestate prin schimbarea funcției hipofizare şi prin modificarea hormonilor
sexuali care influențează nu numai structura anatomo-funcțională a laringelui, dar şi
modalitățile de reacționare ale sistemului nervos central ce determină o adaptare lentă la
condițiile biomecanice.
Putem discuta şi despre o mutaţie fiziologică (normală) a vocii la vârsta pubertăţi la
băieţi. În cazul tulburările endocrine, mai exact a acromegaliei copilul capătă o voce
bărbătească, iar la unele forme de insuficientă dezvoltare a aparatului din naştere apare
schimbarea vocii mai timpuriu (8-11 ani). Opusul acestui fenomen este întârzierea în procesul
de schimbare a vocii, dându-i o notă de infantilism cu prezența unei voci bârâite, cu oscilații
de la un ton la altul şi cu diferențe minime între vocea fetelor şi a băieților.
Cea mai intensă mutație fiziologică se realizează la vârsta pubertăți când în decurs de
2 ani laringele se dezvoltă latero-lingual mai ales la băieți unde corzile vocale sunt mai lungi
decât la fete. Caracteristica esențială este determinată şi de modificările vocii în această
perioadă, o agravare a vocii cu aproximativ o octavă fapt care nu se realizează dintr-o dată ci
prin alternarea vocii până când apariția vocii este mai rară şi stabilizează noua voce

2
Modificările sunt determinate de transformările sexuale se produc intens, testosteronul
exercitând o influentă puternică asupra vocii.
Există o modificare întârziată generată de întârzierea creşteri organelor, conservându-
se vocea infantilă până 16-18 ani.
Precocitatea funcțiilor sexuale provoacă o voce bărbătească înainte de pubertate.
Există o mutație fiziologică normală caracteristică unei vârste în care schimbările la nivelul
aparatului fonator se manifestă prin modificările laringelui şi a celorlalte organ.
La bătrâni aceste glande nu mai funcționează şi provoacă hipotonia muşchilor, slăbirea
intensității vocii, coardele vocale își pierd din elasticitate.
La eunuci- datorită insuficientelor genitale laringele rămâne în urmă la dimensiunile
infantile.
Vocea enucoidală este o tulburare a mutației vocii care se manifestă prin faptul că deşi
laringele este dezvoltat normal subiectul continuă să vorbească infantil din cauze psihologice
(timiditate teamă, infantilism, lipsa controlului auditiv, greşeli pedagogice). Poate fi remediată
prin mijloace logopedice.

CORECTAREA TULBURĂRILOR DE VOCE


TERAPIA VOCALĂ

Terapia tulburărilor de voce este:


1. Terapie cauzală - are la bază intervenția medicală
2. Terapia simptomatică - in cazul disfoniei funcționale
- tonus muscular redus, hipotonie şi hipertonie
- repaus vocal chiar complet pentru destinderea
funcției laringelui și pentru încetarea senzației anormale;
se realizează prin masaj şi mijloace electromagnetice
3. Terapia logopedică - are scopul de reda subiectului reprezentarea
mişcărilor necesare pentru executarea corectă a vorbiri şi crearea unui nou
automatism vocal.

Terapeutul trebuie să:


 Să posede cunoștințe tehnice de ordin acustic, psihologic şi fiziologic,
sensibilitate auditivă exersată .
 Să se impună cu tact şi autoritate .
 Să cunoască posibilitățile subiectului şi cauzele care au provocat tulburarea.
 Să trezească in el dorința de a se corecta, să facă efort, să dea atenție
indicaților.

Pentru stabilirea unor reflexe cerebrale, logopedul trebuie să ştie că frecvența repetării
exercițiilor este necesară

3
Readaptarea motorie a mişcărilor necesare pentru producerea corectă a sunetului şi
readaptarea auditivă trebuie să fie obiectul unui control constant, pentru că la început
subiectul nu se poate controla.
Logopedul nu se poate dispensa de înregistrările cu magnetofonul şi autocontrolul in
oglindă pentru ca subiectul să-şi coordoneze mişcările aparatului fonator pentru că subiectul
îşi ignora defectele şi ca pe parcursul terapiei să îşi conştientizeze progresele prin comparați şi
înregistrării; să facă diferența între ceea ce execută corect şi ceea ce nu execută corect pentru
a se corecta singur
Exerciții de respirație şi exerciții de corectare-educare a calităților sunetului prin
psihoterapie. Exercițiile de respirație sunt foarte utile datorită importantei respirației pentru
fonațiune, dar şi faptul că la cei cu disfonie respirația este tulburată.
Tulburării de respirație din disfonii, lipsa de suplețe a mișcărilor cutiei toracice şi
abdominale care sunt rigide, împiedică poziția optimă fonică a laringelui şi a coardelor vocale.
Prin această respirație este greu de controlat ieşirea aerului respirator şi durata este scurtă.
În timp subiectul epuizează aerul rapid de îndată ce începe să și vorbească, nu
cantitatea este importantă ci felul în care este folosit aerul. Pentru o fonațiune corectă este
nevoie de 1000-1500 de cm3 de aer.
Respirația fonatorie este diferită de cea muta. Ventilația pulmonară în timpul actului
respirator se caracterizează prin impedanța de scurgere – rezistență mecanică, astfel încât
scurgerea aerului este încetinită şi se realizează o presiune subglotică.
La cei cu disfonii, exercițiile de cântat sunt foarte importante, necesitatea educări unei
respirații adecvate costo-abdominală cu participarea diafragmei.
Trebuie înlăturată respirația care favorizează expansiunea toracică în înălțime
deoarece aceasta nu este adecvată. Inspirația este nazală pentru a filtra şi încălzi aerul cu
deplasarea înainte a diafragmei, astfel coastele inferioare se lărgesc iar regiunile pectorale şi
claviculare rămân imobile.
Variația efortului vocal trebuie potrivită cu nevoile intensități timbrului menținând
nivelul contracțiilor coardelor vocale. Exercițiile de respirație cu brațele încrucișate la nivelul
umerilor împiedicându-se contracția gatului. Se poate exersa mai întâi respirația muta şi apoi
pe vocale.

CORECTAREA ÎNALȚIMII VOCII

Prin exerciții de lectură cu voce monotona aleasă de terapeut, iar subiectul să nu dea
nici o intonație suplimentară.
Când notele sunt prea grave vocea trebuie adusă la o înălțime normală şi din când în
când exersează cu o vocală care necesită o deplasare a laringelui apoi i se exersează pe un
cuvânt menținând nivelul laringelui.
Exersarea cu bărbia în piept, pentru aşezarea vocii prin dirijarea curentului de aer spre
alveolele incisivilor superiori la notele înalte, iar la cele joase dirijarea spre alveolele
incisivilor inferiori. Se pot folosi şi muzicale.

CORECTAREA INTENSITĂȚII VOCII

4
Devine dificilă datorită faptului că subiectul și-a automatizat un mecanism acustico-
vocal, dar se poate realiza şi prin imitație
S-a constatat că mulți dintre copii vorbeau cu o intensitate scăzută deoarece urmau
exemplul părinților (vocea normală 20-30 decibeli).
Cei care vorbesc încet au impresia că tipă iar cei care vorbesc tare au impresia că
vorbesc încet: ei nu sunt incomodați de acest lucru, ba chiar consideră că este un lucru natural.
Este nevoie de foarte multă perseverentă şi de exersarea la aceeaşi intensitate a
anumitor lecturi şi nepermiterea subiectului să intensifice sunetul.

CORECTAREA TIMBRULUI VOCII


Se realizează atunci când timbrul nu este adaptat corect la actul vocal;
 Exerciții de cântat - duc la îmbunătățirea coordonări musculaturi;
 Urcatul şi coborâtul gamei in surdina;
 Jocuri de roluri cu diferențierea vocală şi exerciții de antrenament auditiv;
 Exerciții pentru ameliorarea tensiuni laringelui;
 Exerciții de căscat, murmurat, de vorbit la metronom într-un ritm impus;
 Exerciții de aşezare a voci.

CORECTAREA VOCII ENUCOIDALE


In plan psihic subiecți sunt timizi, închiși in sine, jenat; din cauza acestui disconfort
psihic apar aceste tulburări respiratorii;
Exerciții pentru corectarea mişcării respiratorii în concordantă cu fonația.
Pentru obținerea unei emisii sonore grave corespunzător anatomiei vocii; logopedul
exercită o presiune asupra cartilajului tiroid pentru a evita urcarea laringelui şi a hiper-
contracției faringelui;
Se poate apăsa limba cu o lingură în timp ce subiectul pronunță;
Timbrul nu se corectează odată cu emiterea sunetelor grave.