EXPERIMENTAREA EFICIENŢEI JOCULUI DIDACTIC

MATEMATIC LA ŞCOLARUL MIC

Asemeni tuturor dascălilor, sunt conştientă de importanţa fenomenelor psihice

profunde, gândirea, înţelegerea, creativitatea şi, prin activitatea pe care o desfăşor, nu
voi uita că misiunea unui dascăl este de a forma şi de a modela personalităţi,
costructori activi ai societăţii, inteligenţi, capabili să facă faţă oricăror probleme ivite
în activitatea de zi cu zi.
Mi-am propus ca prin metode atractive elevilor să le dezvolt flexibilitatea,
mobilitatea şi independenţa gândirii la obiectul matematică.
Obiectivele urmărite în cercetare sunt:
 mobilizarea tuturor forţelor psihice de cunoaştere şi creaţie ale elevului şi
activizarea la maxima lui posibilitate, îmbinând în mod just activitatea de
învăţare cu elementele de joc, distractive şi care subordonează jocul, scopurilor
didactice ale lecţiei;
 formarea deprinderilor de muncă independentă şi dezvoltarea gândirii prin
varietatea situaţiilor cărora trebuie să le facă faţă;
 formarea unor noţiuni cu bază ştiinţifică şi dezvoltarea unei gândiri matematice
creatoare moderne (gândire rapidă, flexibilă, o capacitate mare de transfer);
 încorporarea jocului didactic în activităţile matematice pentru a motiva şi
stimula puternic procesul instructiv-educativ; dezvoltarea intensivă a unor
algoritmi specifici activităţii intelectuale la matematică;
 efectul psihologic al jocului didactic, sub aspect formativ.

1
 Ipotezele cercetării

1. Presupunem că, dacă se organizează o suită specială de jocuri adecvate

necesităţilor de dezvoltare a gândirii elevilor, creşte valoarea formativă a
jocului.
2. Presupunem că, în măsura în care se formulează obiective de dezvoltare
privind gândirea, prin intermediul jocului, acestea vor fi mai bine atinse
dacă se va alege acel tip de joc care permite cu precădere o gândire la un
nivel ridicat, care să ducă la creşterea capacităţilor psihice ale elevilor în
acord cu solicitările şcolii.

Eşantionul de elevi cuprinşi în cercetare

Pentru verificarea ipotezei de lucru adoptate în cercetare, mi-am fixat atenţia –

din motive deja menţionate – asupra elevilor de vârstă şcolară mică (6/ 7 – 10/11 ani).
Lotul de subiecţi a fost format din 64 de elevi înscrişi în clasa I la Şcoala cu
clasele I-VIII “Gheorghe Magheru” din municipiul Caracal, judeţul Olt – şcoală unde
îmi desfăşor activitatea.
Majoritatea dintre subiecţi s-au născut şi au crescut în condiţii specifice
mediului urban, frecventând grădiniţele aflate în municipiul nostru.
Ei reprezintă trei clase I cu care se poate realiza o bună desfăşurare a
procesului instructiv-educativ.
Când intră în clasa I, copiii sunt foarte diferiţi: în timp ce unii au un bagaj
relativ bogat de noţiuni, trăsături de personalitate pozitive ca: sinceritate, hărnicie,
receptivitate faţă de cerinţele adulţilor, alţii au un orizont cultural limitat, nu înţeleg
importanţa învăţăturii, se sustrag exigenţelor educatorilor.
În cadrul dezvoltării stadiale, fiecare copil este o individualitate, în sensul că

2
fiecare are o structură şi un anumit nivel al trăsăturilor psiho-fizice, al proceselor de
cunoaştere, al diferitelor însuşiri personale. Deosebirile individuale sunt o realitate
dată de interacţiunea dintre dispoziţiile înnăscute (premisele naturale) şi însuşirile
formate în societate. Din cauza diferenţelor de mediu socio-cultural dezvoltarea
inegală a copiilor se simte mai pronunţată la începutul şcolarităţii.
Având în vedere că voi aplica un experiment formativ în două situaţii
experimentale, pentru a constata care dintre procedeele folosite a avut o influenţă
favorabilă asupra dezvoltării gândirii elevilor, trebuie să formez din totalul de 64 de
subiecţi, 2 grupuri, astfel încât, înainte de a începe experimentul, cele două grupuri să
fie echivalente din punct de vedere al dezvoltării gândirii.
Pentru o cunoaştere mai rapidă a copiilor înscrişi în clasa I, în primele zile de
şcoală, am aplicat o probă prin care am urmărit cunoaşterea particularităţilor psihice
ale elevilor, mai ales a acelora care influenţează randamentul şcolar la matematică.
Proba constă în cunoaşterea numerelor. Fiecare elev are câte o cutie de creioane
colorate. Ei trebuie să scoată din cutie, pe rând, şi să le aşeze pe bancă, câte 5
creioane, câte 4 crioane, câte 3 creioane, câte 2 creioane şi câte 1 creion.
Răspunsurile fiecărui subiect din cei 64 au fost evaluate în funcţie de o scală
conform căreia:

număr de nota acordată diviziunea scalei

grupări corecte
1 6 foarte slab
2 7 slab
3 8 mediu
4 9 bun
5 10 foarte bun

Pentru stabilirea grupurilor echivalente voi corela această probă prezentată mai
sus cu următoarele metode, pentru o mai bună ierarhizare a subieţilor: observaţia
sistematică şi îndelungată, convorbirea cu elevii, aplicarea unor teste în urma cărora
va rezulta nivelul gândirii elevilor.

3
 În urma tuturor acestor metode folosite s-au alcătuit grupurile echivalente în
funcţie de criteriile:
1. puterea de concentrare;
2. ritmul de lucru;
3. capacitatea de analiză, sinteză, comparare
4. randamentul matematic. (Anexa 1)
Grupul 1
18%

foarte buni
16%
buni

40% medii
slabi
13% foarte slabi

13%

Astfel, în urma probelor folosite pentru echivalarea grupurilor, în cadrul

grupului 1 - experimental (aşa cum reiese din graficul prezentat mai sus), 13 subiecţi
au obţinut nota 10, ceea ce reprezintă 40 % din cei 32 de subiecţi ai grupului – fiind
foarte buni, 6 subiecţi nota 9, ceea ce reprezintă 18% din numărul de subiecţi – fiind
buni, 5 dintre ei nota 8, ceea ce reprezintă 16% din numărul de subiecţi – fiind
consideraţi medii, 4 subiecţi nota 7, ceea ce reprezintă 13% din numărul de subiecţi –
fiind slabi şi 4 subiecţi nota 6, ceea ce reprezintă 13% din subiecţi – consideraţi foarte
slabi, totalul acestor note fiind 276.
Subiecţii grupului 1 – experimental – au fost ierarhizaţi şi prezentaţi tocmai în
funcţie de această ierarhizare, astfel încât primii 13 sunt foarte buni, următorii 6 sunt
buni, cei 5 subiecţi ce urmează sunt medii, următorii 4 slabi şi ultimii 4 foarte slabi în
ce priveşte dezvoltarea gândirii.

4
 Aşa cum rezultă din graficul următor al grupului 2 – de control – în urma
aplicării probelor în vederea ierarhizării subiecţilor şi stabilirii echivalenţei dintre
grupuri, 11 subiecţi din cei 32 ai grupului au obţinut nota 10, ceea ce reprezintă 34%
din numărul de subiecţi – consideraţi foarte buni, 8 dintre ei nota 9, ceea ce reprezintă
25% din numărul de subiecţi – fiind buni, 7 subiecţi au obţinut nota 8, ceea ce
reprezintă 22% din numărul de subiecţi - fiind medii, 2 subiecţi nota 7, ceea ce
reprezintă 6% din numărul de subiecţi – consideraţi slabi, 4 subiecţi nota 6, ceea ce
reprezintă 13% din numărul de subiecţi – fiind consideraţi foarte slabi.
Grupul 2
25%

foarte buni
buni
22%
medii
34% slabi
foarte slabi
6%
13%

Prezentarea subiecţilor grupului 2 – de control – s-a efectuat în ordinea

descrescătoare a notelor obţinute de către aceştia, primii 11 fiind cei foarte buni,
următorii 8 sunt buni, cei 7 care urmează sunt medii, următorii 2 – slabi şi ultimii4
fiind cei cotaţi foarte slabi în ceea ce priveşte dezvoltarea gândirii.
Astfel, fiecare grup, cel experimental şi de control, cuprinde un număr egal de
subiecţi (32), un număr aproximativ egal de subiecţi foarte buni, buni, medii, slabi,
foarte slabi, aşa încât, totalul notelor obţinute de un grup este egal cu totalul celuilalt
grup. Grupul 1 experimental cuprinde 15 băieţi din totalul de 32 subiecţi, iar grupul 2
de control cuprinde 19 băieţi din totalul de 32 de subiecţi.

5
 Metodologia cercetării

Progresul rapid al dezvoltării şcolii româneşti şi necesitatea perfecţionării

neostenite a muncii instructiv-educative presupun ca învăţătorii, paralel cu activitatea
lor practică, să desfăşoare şi o muncă de cercetare şi studiere a experienţei înaintate.
Această sferă largă a procesului de educaţie este definită de cel puţin două
probleme:
1. A ştii să înveţi – sintagma care antrenează atât elevul, cât şi (educatorul)
învăţătorul;
2. A ştii să cercetezi munca elevului, să apreciezi corect atitudinea elevului
faţă de carte, faţă de matematică.
Procesul de cercetare ştiinţifică cuprinde trei momente. Primul dintre ele se
bazează pe observarea unor lucruri, fenomene sau procese. Cel de-al doilea moment
se referă la crearea ipotezei pe baza faptelor observate şi a raporturilor dintre ele.
Ipoteza îndeplineşte rolul răspunsului la întrebarea pusă în faţa observaţiei. Ultima
fază o constituie verificarea experimentală a ipotezei – moment al desprinderii
concluziilor pe baza ipotezei şi verificarea lor prin intermediul experienţelor.
Metodele folosite pentru verificarea ipotezelor cercetării sunt: observaţia
sistematică şi îndelungată, convorbirea cu elevii, metoda testelor, experimentul
constatativ şi formativ, organizarea unor jocuri destinate dezvoltării gândirii.
Una dintre metodele utilizate în scopul validării ipotezelor cercetării noastre
este observaţia pe care am subordonat-o metodei experimentului, corelând astfel
rezultatele obţinute în urma situaţiilor experimentale cu datele, mai ales calitative
surprinse în condiţii obişnuite de activitate prin observaţii.
Observaţia este o metodă principală ce însoţeşte în mod obligatoriu orice
cercetare, indiferent prin care metodă se realizează predominant. Ea permite
strângerea unui bogat material faptic. Avantajul folosirii acestei metode constă în
faptul că problema cercetării poate fi urmărită în condiţii obişnuite, permiţând
6
stabilirea locului şi rolului pe care îl are problema respectivă în sistemul unitar al
muncii instructiv-educative. Observaţia sistematică şi îndelungată a fenomenului
instructiv-educativ este deosebit de utilă, permiţând înţelegerea schimbării şi
dezvoltării lor, stabilirea eficacităţii mijloacelor folosite.
În cadrul lecţiilor de matematică am observat modul de participare a copiilor,
capacitatea de efort intelectual, ritmul de lucru, interesul şi îndemânarea, curiozitatea,
influenţa aprecierilor.
Consemnând datele în mod sistematic şi în ordinea desfăşurării lor în caietul
fişier al clasei, notă fidelă a datelor observaţiei, am putut întocmi corect fişa psiho-
pedagogică a elevilor înainte de intrarea în clasa a II-a. Observaţiile au fost făcute atât
în cadrul activităţilor teoretice cât şi practice, surprinzând activitatea intelectuală a
elevilor, capacitatea lor de efort, îndemânarea, interesul, satisfacţiile, curiozitatea.
Prin intermediul jocurilor didactice, am urmărit să dezvolt capacităţile
intelectuale ale elevilor, am depistat elevii cu aptitudini şi pe cei cu dificultăţi în
învăţarea cunoştinţelor matematice.
O altă metodă utilizată a fost convorbirea cu elevii, dar nu ca metodă de sine
stătătoare, ci integrată altor metode (obsevaţiei, experimentului). Convorbirea constă
într-un dialog între cercetător şi subiecţii supuşi investigaţiei în vederea acumulării
unor date, opinii, în legătură cu anumite fenomene, manifestări. Această metodă are
importante valenţe formative, căci solicită personalitatea în ansamblul ei: intelectual,
moral estetic.
În timpul orelor de matematică, am purtat dialoguri cu elevii, în unele cazuri au
fost necesare convorbiri individuale pentru a înţelege anumite sarcini, avându-se în
vedere principiul tratării diferenţiate a elevilor.
Avantajul convorbirii este că permite recoltarea informaţiilor într-un timp
relativ scurt şi fără a necesita materiale speciale, deoarece se desfăşoară pe plan
verbal, în afara oricărui material concret – intuitiv. Dezavantajul ar fi lipsa de
receptivitate a elevilor, fapt pentru care am integrat-o altor metode. Convorbirea a

7
intervenit pe parcursul cercetării în mai multe momente: în ierarhizarea subiecţilor în
vederea formării celor două grupuri echivalente, în experimentul constatativ ca şi în
cel formativ, în cadrul observaţiei, cât şi în organizarea jocurilor destinate dezvoltării
gândirii logico-matematice.
Metoda testelor este prezentată în literatura de specialitate ca metodă de sine
stătătoare a cercetării.
Testul este un instrument de investigare experimentală, o probă de scurtă
durată, reprezentând o situaţie standardizată (sub aspectul temei, al condiţiilor de
aplicare şi al celor de prelucrare a rezultatelor brute) practicabilă individual sau
colectiv, în scopul de a diagnostica prezenţa unei însuşiri, aptitudini, trăsături psihice
şi a măsura diferenţele individuale, mai ales în perspectiva unei juste orientări sau
selecţii. Testele sunt tehnici psihometrice compuse dintr-o serie de întrebări, de probe,
de sarcini şcolare (teoretice şi practice), având un caracter unitar, utilizate pentru
stabilirea nivelului de dezvoltare a unor aptitudini senzorio- motorii, intelectuale sau
al unor dimensiuni ale personalităţii.
Testele pedagogice conţin sarcini şcolare (teoretice sau practice) şi pot fi
considerate instrumente ale experimentului. Cu ajutorul testelor pedagogice am
verificat cunoştinţele acumulate de elevi. (vezi anexa 4).
Am ales ca metodă principală a cercetării noastre experimentul
psihopedagogic, care este o formă a experimentului natural aplicat însă în condiţiile
specifice ale activităţii instructiv-educative. Experimentul este cea mai importantă
metodă de cercetare care poate furniza date precise, obiective. Prin metoda
experimentului am urmărit observarea şi măsurarea efectelor manipulării variabilei
independente – activitatea de joc – asupra variabilei dependente – dezvoltarea
gândirii şcolarului mic. Variabila independentă produce variaţia celei dependente.
Valoarea experimentului constă în aceea că permite verificarea imediată a eficienţei
practice a cecetării.
Ştiind că experimentul are şi limite, prin influenţarea rezultatelor de către

8
condiţiile multiple insuficient controlate, am corelat mai multe metode. Am introdus
în experiment observaţia iniţială în care urmărim modul de gândire, dar şi
convorbirea.
Prin experimentul constatativ am urmărit consemnarea, înregistrarea,
fotografierea nivelului de gândire al şcolarului mic la un anumit moment dat.
În acest sens, am organizat lecţii de formare de priceperi şi deprinderi sub
formă de joc matematic. S-a urmărit stimularea şi dezvlotarea gândirii. Voi prezenta o
lecţie spre exemplificare. Metodele folosite : observaţia, convorbirea cu elevii, jocul
didactic.
Pe tablă am desenat traseul unui elev de clasa I care se îndreaptă spre şcoală. El
întâmpină obstacole. Fiecare obstacol reprezintă personaje din poveşti. Trebuie să
ghicească povestea şi să rezolve un exerciţiu, o problemă pentru a depăşi obstacolul.
Explic regula jocului. Elevii sunt împărţiţi în patru echipe. Fiecare echipă
trebuie să rezolve un exerciţiu.
I Primul obstacol – Povestea “Capra cu trei iezi” –
Calculaţi, făcând proba: 21 + 35 = ?

II

Al doilea obstacol – Povestea “Punguţa cu doi bani” –

Aflaţi numărul necunoscut: a – 33 = 42

9
 III
Al treilea obstacol / Povestea “Povestea
Scufiţa Roşie” –
Mă gândesc la un
număr. Din acest număr scad 40 şi obţin 52.
La ce număr m-am gândit?

IV
Al patrulea obstacol – Povestea “Alba ca
Zăpada” –
Micşoraţi numărul 92 cu 70 şi măriţi
rezultatul cu 15. Ce număr aţi obţinut?

V
Al cincilea obstacol – Povestea
“Cenuşăreasa”
Maria cumpără 2 caiete care costă 80 lei
şi 2 creioane care costă 19 lei.
Câţi lei a avut Maria?

Elevii rezolvă la tablă şi scriu în caiete exerciţiile şi problemele.

Jocul se încheie cu o mare surpriză: elevul depăşeşte obstacolele şi ajunge la
şcoală, unde primeşte calificativul “Foarte bine”
În urma acestei activităţi s-a constatat că elevii şi-au format priceperi şi
deprinderi matematice, ştiu să efectueze adunări şi scăderi cu numere naturale în
concentrul 0 – 100.
Prin experimentul constatativ am consemnat că jocul matematic constituie o

10
eficientă gimnastică a minţii şi contribuie la formarea unui mod de a gândi flexibil,
stimulează spiritul de observaţie, ingeniozitatea şi perspicacitatea şcolarului mic.
Cunoştinţele de adunare şi scădere sunt folosite ca suport pentru experimentul
formativ.
După experimentul constatativ, descris anterior, a urmat experimentul formativ,
prin care se intervine în grupurile de subiecţi, introducându-se factori de progres şi
urmărindu-se efectele pe care aceştia le au asupra variabilei dependente precizate în
descrierea experimentului constatativ. Am vrut să urmărim dezvoltarea gândirii
şcolarului mic – mai exact – formarea şi exersarea competenţelor matematice în două
situaţii:
1. Formarea şi exersarea competenţelor de a rezolva rapid şi corect operaţii de
adunare şi scădere în concentrul 0 – 100, în cadrul jocurilor, la care subiecţii
participă efectiv, implicându-se activ în activitatea de joc;
2. Formarea şi exersarea aceloraşi competenţe matematice în cazul în care acestea
sunt transmise subiecţilor în alte activităţi decât cele de joc, doar pe baza unor
explicaţii şi teste de cunoştinţe.
Pentru a verifica ipotezele cercetării am aplicat cele două situaţii pe două
grupuri diferite – unul de control, altul experimental – dar echivalente de subiecţi,
astfel: grupul 1 este grupul experimental în care am folosit situaţia 1; grupul 2 este
grupul de control în care am utilizat situaţia 2 (descrise anterior). Am folosit pentru
ambele grupuri aceleaşi operaţii de adunare şi scădere în concentrul 0 – 100. Astfel
am conceput o serie de jocuri şi activităţi care au fost aplicate o singură dată, şi nu de
mai multe ori, pe ambele grupuri, rezultatele fiind evaluate şi comparate (rezultatele
obţinute în grupul experimental cu cele obţinute în grupul de control).
În cadrul grupului experimental, experimentul formativ a constat în exersarea
competenţelor de a rezolva rapid şi corect operaţii de adunare şi scădere în concentrul
0 – 100 (competenţe prezentate şi în cadrul experimentului constatativ) în contextul
activităţilor de joc, care motivează şi cresc implicarea activă a subiecţilor optimizând

11
procesul de dezvoltare a gândirii.
Pentru exersarea în timpul jocului a competenţelor de a rezolva corect şi rapid
operaţii de adunare şi scădere în concentrul 0 – 100 am organizat o lecţie cu titlul “Ne
distrăm….matematică-nvăţăm!” şi am conceput patru jocuri logico-matematice.
Clasa a fost pregătită în prealabil, s-au grupat băncile şi elevii au fost organizaţi în
grupuri de câte 8 elevi, la care a participat şi experimentatorul în rolul de învăţător.
Una din condiţiile de eficienţă ale jocului este respectarea unor reguli de desfăşurare,
cu elemente de competiţie, cu aprecieri. O altă condiţie este identificarea cu rolul,
trăirea intensă, înţelegerea problemei, aprofundarea noţiunilor, relaţiilor. De
asemenea se impune respectarea etapelor: punerea problemei, delimitarea situaţiei,
rolurilor, relaţiilor, pregătirea, interpretarea, analiza jocului, sinteza concluziilor,
aprecierea efectelor de învăţare.
Pentru captarea atenţiei copiilor şi
pentru stimularea participării lor la joc am
introdus un personaj – jucărie din pluş
“Rilă- Isteţilă” care coordonează jocul
copiilor. El devine prietenul elevilor. În
geanta lui sunt planşele şi fişele pe care sunt
explicate jocurile matematice. Rilă- Isteţilă
le explică regulile jocurilor şi devine
arbitrul.
Astfel, am propus spre rezolvare, grupului experimental compus din 32 de
elevi din calsa I, următoarele jocuri:
JOC. I Cum urcăm mai repede cu liftul?
Scop - dezvoltarea atenţiei şi a gândirii logice;
- exersarea competenţelor de a rezolva rapid şi corect operaţiile de
adunare şi scădere în concentrul 0 -100.
Sarcina jocului – să rezolve corect şi rapid exerciţiile.

12
 Material didactic: planşă cu exerciţii:
Desfăşurarea jocului:
Din geanta lui Rilă- Isteţilă se prezintă o
planşă pe care este desenat un bloc cu 8 etaje. Pe
fiecare etaj este scris câte un exerciţiu de adunare
sau scădere. Numărul exerciţiilor poate fi stabilit
în funcţie de numărul elevilor din grup (echipaj).
Ei trebuie să rezolve corect exerciţiile date ca să
ajungă mai repede la etajul 8. Jocul se dasfăşoară
în linişte, sub forma unui joc mut. Se va indica de
unde începe rezolvarea exerciţiilor şi la semnalul
învăţătorului (experimentatorului), primii elevi de
la fiecare grup vor trece şi vor rezolva câte un exerciţiu la tablă, după care vor da
creta următorului.
Câştigă echipajul care a rezolvat corect, rapid, a scris corect, ordonat şi a ajuns
primul la etajul 8. ATENŢIE! Ultimul elev de la fiecare echipaj are voie să corecteze
greşelile pe care le observă.
Recompensă: echipajul care rezolvă corect cerinţa este apreciat şi primeşte

calificativul “F. b.” şi câte un zâmbăreţ ☺ .

JOC II Flori “matematice”

Scop: - exersarea capcităţii de a aduna şi scădea numere naturale până
la 100, fără trecere peste ordin;
- dezvoltarea gândirii creatoare.
Sarcina didactică : rezolvarea corectă a operaţiilor aritmetice propuse.
Material didactic : Cercuri galbene în care sunt scrise numerele 34 şi 78 şi o
multitudine de petale roşii pe care sunt scrise diferite operaţii aritmetice.

13
 Desfăşurarea jocului: Fiecare echipă primeşte de la Rilă – Isteţilă cercuri
galbene în care sunt scrise numerele 34 şi 78 şi o multitudine de petale pe care sunt
scrise diferite operaţii de adunare şi scădere. Fiecare elev din echipaj trebuie să
aleagă câte o petală potrivită pentru care rezultatul operaţiei este cel din cerc şi le
lipesc pentru a obţine floarea.
Recompensă: Cine va forma corect floarea o va primi în dar, şi calificativul
“F.b.”
JOCUL III Pătratele magice
Scop: - dezvoltarea gândirii creatoare;
- exersarea capacităţii de a opera cu numere naturale .
Sarcina didactică: completarea căsuţelor libere cu numere, astfel încât suma lor să fie
80,
atât pe verticală, cât şi pe orizontală, în cele două pătrate.
Material didactic: planşe pe care sunt desenate "pătratele magice" şi fişe care sunt
împărţite fiecărei echipe.
Desfăşurarea jocului:
Din geanta lui Rilă - Isteţilă se prezintă o planşă şi fişe pe care sunt desenate
"pătratele magice". Fiecare elev trebuie să completeze câte 1- 2 căsuţe cu cifrele care
14
lipsesc, astfel încât pe orizontală, cât şi pe verticală să obţină suma 80. Ultimul elev
trebuie să verifice corectitudinea şi are voie să corecteze greşelile.
10 30 40

20 30 30
50 20 10

10 20 50

60 20 0

10 40 30

15
Recompensă: Rilă - Isteţilă le oferă câte un zâmbăreţ ☺şi calificativul F.b.
Şcolarul mic desfăşoară prin intermediul acestui joc o activitate de rezolvare a
unor sarcini prin încercări, implicare activă, căutare de soluţii diverse, urmărindu-se
astfel o învăţare prin explorare şi descoperire.

JOCUL IV Nu rupe brăţara!

Scop: - dezvoltarea atenţiei şi a gândirii logice;
- exersarea competenţelor de a rezolva rapid şi corect operaţii de
adunare şi scădere.
Sarcina didactică: rezolvarea corectă a operaţiilor de adunare şi scădere astfel încât
rezultatul final să rezolve primul număr din joc.

Material didactic: planşă pe care este

desenată brăţara şi fişe care sunt împărţite
fiecărei echipe.

16