Sunteți pe pagina 1din 1155

DESPRE ACEASTA CARTE

„Cum sa deosebesti iubirea

nechibzuita de iubirea normala - asta ne învata

Norwood

de normala ar fi relatia ei cu

barbatii, s-ar putea regasi, fie si în mica parte, în aceasta

Orice femeie, oricât

carte."

- Star Publications „Tocmai aceasta posibilitate palpitanta de a îndrepta vechiul rau, de a câstiga iubirea pierduta si de a obtine acceptarea refuzata înainte, constituie, pentru femeia care iubeste prea mult, atractia

inconstienta dinspatele iubirii ei care se naste."

- Robin Norwood

„Daca parintii s-au raportat la noi în maniera ostila, critica, brutala, manipulativa, sufocanta, superprotectoare, sau altfel spus, improprie, astasimtim noi ca e „bine" pentru noi când întâlnim pe cineva care exprima, fie si foarte subtil, tonuri ale acelorasi atitudini si comportamente."

- Robin Norwood

„O carte care schimba viata

femeilor "

- Erica Jong

„ Chiar daca nu te numeri printre femeile care iubesc prea mult, cartea ne reaminteste ca noi singure ne construim viata si cadragostea ar trebui sa fie un eveniment fericit."

- Boston Herald

„Robin Norwood a scris o carte extraordinara de auto-recuperare care se citeste cu sufletul la gura Aceasta carte scrisa cu inteligenta si stil, ajutafemeile sa demonteze tiparul iubirii zadarnice."

- Los Angeles Times

„Ajungem la sentimentul propriei noastre valori facând ceea ce facem

pentru noi însine si dezvoltându-ne propriile capacitati. Daca toate eforturile noastre s-au îndreptat spre dezvoltarea altora, atunci nu te mira ca te simti secatuita. la-ti revansa acum."

- Robbs Norwood

1

ROBIN NORWOOD FEMEI CARE IUBESC PREA MULT

Atunci când îti doresti si speri ca el se va schimba

EDITURA AMALTEA

Bucuresti, 200l Colectivul Editurii AMALTEA care a contribuit la realizarea acestei lucrari:

Radu Bogdan, Cristian Cârstoiu, Gianina Carbunariu, Mihaela Constantin, Simona Deda, Antoaneta Dinca, Marius Dumenica, Gabriela Farcasanu, Anne-Marie Georgescu, Tatiana Militam,

M.C. Popescu-Drânda, Dan Ragalie, Amalia Trofor tehnoredactare computerizata:

AMALTEA TehnoPlus coperta: Simona Derla, Antoaneta Dinca paginare: Marius Dumenica, Tatiana Militam traducere: Daniela Neacsu adaptare: Gianina Carbunariu, Anne-Marie Georgescu corectura: Mihaela Constantin, Gabriela Farcasanu editori: Dr. M.C. Popescu-Dranda Dr. Cristian Cârstoiu

Descrierea CIP a Bibliotecii Nationale FEMEI CARE IUBESC PREA MULT atunci când îti doresti si speri ca el se va schimba Robin Norwood

trad.: Daniela Neacsu - Bucuresti: Editura AMALTEA, 200l 208 p.; 2l cm. ( Cunoastere & Autoeducare) ISBN

973-9397-l2-3

I. Norwood, Robin II. Neacsu, Daniela (trad.)

392.6

Women Who Love Too Much -When You Keep Wishing andHoping He'll Change © Robin Norwood Femeile care iubesc prea mult atunci când tji doresti si speri ca el se va schimba

/ Robin Norwood ISBN 973-9397-l2-3 © 200l - Editura AMALTEA

Adresa: Spatarului 3l, 70242 Bucuresti, tel/fax: (0l) 2l0 45 55, 2l0 65 22

internet: www.amaltea.ro I email: office@amaltea.ro

Toate drepturile asupra acestei edilii sunt rezervate Editurii AMALTEA.

2

parte a acestui volum nu poate fi reprodusa, în nici o iAMALTEA. Ja "Bucurestii Noi", str. Hrisovului l8A, Bucuresti. Nici o parte a acestui volum nu poate fi reprodusa, în nici o forma, fara permisiunea scrisa a Editurii AMALTEA.

Cuprins

l SA IUBESTI UN BARBAT CARE NU TE IUBESTE

ll

2 SEX FORMIDABIL

ÎNTR-O RELATIE EXECRABILA

29

3 DACA SUFAR PENTRU TINE, MA VEI IUBI?

44

4 NEVOIA DE A TE SIMTI

NECESAR

56

5

?

6

VREI SA DANSAM

67

BARBATI CARE ALEG FEMEI

CE IUBESC PREA MULT

83

7 FRUMOASA SI BESTIA

l05

8 CÂND O DEPENDENTA ALIMENTEAZA

ALTA DEPENDENTA

l35

9 SA MORI DIN DRAGOSTE

l45

l0 DRUMUL SPRE RECUPERARE

0

l6

ll ÎNSANATOSIRE SI INTIMITATE:

ÎNCHIDEREA

PRAPASTIEI

Anexa

l

Anexa

l

l87

l97

20l

3

Prefata Când a iubi înseamna a suferi, înseamna ca iubim prea mult. Când aproape toate conversatiile noastre cu prietenii se învârt în jurul LUI -problemele lui, gândurile lui, sentimentele lui -si aproape toate propozitiile noastre încep cu

"el

",

înseamna ca îl iubim

prea mult. Când îi gasim scuze pentru indispozitiile, iritarile, indiferenta sau tacerileprelungite, punându-le pe seama unei copilarii nefericite si încercam sa actionam ca terapeuti, înseamna ca îl iubim prea mult. Când citim o carte de auto- ajutorare, dar subliniem toate

pasajele care l-arputea ajuta pe el, înseamna ca îl iubim prea mult. Când nu ne plac valorile lui, comportamentul si caracterul Iui, dar le suportam, gândindu-ne ca, daca suntem îndeajuns de atragatoare si tandre, va dori sa se schimbe de dragul nostru, înseamna ca îl iubim prea mult. Când relatia cu el ne pericliteaza fiinta emotionala, si poate chiar sanatatea si integritatea corporala, e deja clar ca îl iubim prea mult. în pofida durerii si insatisfactiei la care da nastere, o iubire exagerata esteatât de obisnuita pentru

foarte multe femei, încât ajungem sa credem ca asa trebuie sa decurga o relatie intima. Majoritatea femeilor au iubit în felul acesta cel putin o data în viata, iar pentru multe altele o asemenearelatie a fost ca un leit-motiv. Pentru unele din noi, partenerul de viata si relatia cu el devin atât de obsedante, încât nici nu ne mai comportam normal. în aceasta carte vom insista asupra motivelor pentru care atâtea femei aflate în cautarea unui barbat care sa le iubeasca par sa gaseasca, inevitabil, parteneri labili, lipsiti de sentimente. Vom analiza de asemeneasi motivul

pentru care, chiar si atunci când întelegem ca relatia pe care o avem nu este ceea ce ne doream, ne vine totusi atât de greu sa îi punem capat. Vom vedea cum o iubire normala devine exagerata atunci când, desi partenerul este nepotrivit, indiferent sau indisponibil, nu putem renunta la el -ba chiar îl dorim si avem nevoie de el mai mult ca înainte. Vom ajunge sa întelegem cum nevoia de dragoste, dorinta arzatoare de aiubi, dragostea însasi se transforma în dependenta. Dependenta e un cuvânt înspaimântator. Ea evoca imaginea drogatilor cesi

injecteaza heroina în vene si se autodistrug încetul cu încetul.

Nu

neplace cuvântul si refuzam

sa

aplicam acest concept

relatiei cu barbatii. Dar

multe, foarte multe dintre noi

am devenit "dependente de

barbati" si, ca în oricare alt caz de dependenta, trebuie mai întâi sa recunoastem gravitateaproblemei, înainte de a putea începe tratarea ei. Daca te-ai gasit vreodata în situatia de a fi obsedata de un barbat, ai banuit probabil ca la originea

acelei obsesii nu era dragostea,

ci teama.

Femeile care iubesc obsesiv sunt

împovarate de teama -teama de singuratate, teama de a nu fi

demne de iubire, teama de a nu

fi ignorate,

abandonate sau distruse. Ne daruim dragostea în speranta ca barbatul decare suntem obsedate ne va alunga temerile. în loc de asta, temerile si

4

obsesiile noastre se adâncesc pâna într-atât, încât dorinta de a darui dragoste pentru a primi, la rândul nostru, iubire, devine izvorul de energie al vietii noastre. Si pentru ca strategia noastra nu da rezultatele scontate, ne straduim si iubim si mai mult. Iubim peste masura. Prima data când am recunoscut fenomenul "iubirii excesive" ca sindrom specific de gândire, simtire si comportament, a fost dupa multi ani deconsiliere a consumatorilor de alcool si droguri în exces. In urma sutelor de discutii cu persoanele dependente si cu membrii familiilor lor, am facut o

descoperire uimitoare. Uneori, pacientii pe care îi intervievam crescuseraîn familii cu probleme, alteori, nu; dar partenerii lor proveneau aproape întotdeauna din medii familiale instabile, în care fusesera supusi unor tensiuni si suferinte peste limita normalului. în stradania de a face fata partenerului dependent de droguri sau alcool, aceste persoane (cunoscute în tratamentul alcoolismului sub denumirea de "co-alcoolici", persoane care convietuiesc cu un partener sau o partenera dependent(a) de alcool) re-creau si re-traiau inconstient episoade semnificative din copilaria lor.

Am început sa înteleg natura fenomeului de "iubire exagerata" mai ales datorita sotiilor si prietenelor pacientilor mei de sex masculin. Relatariledespre viata lor personala aratau cât de multa nevoie aveau de superioritatea si suferinta asociate cu rolul de "salvator" pe care si-l asumasera si m-au ajutat sa înteleg cât de profunda era dependenta lor deun barbat care era, la rândul lui, dependent de o substanta. Era clar ca ambii parteneri ai cuplului aveau în aceeasi masura nevoie de ajutor, ca amândoi mureau încetul cu încetul din cauza dependentei lor: el, din cauzaefectelor

abuzului de substante chimice; ea, din cauza efectelor grave de stress. Aceste femei co-alcoolice m-au facut sa înteleg forta si influenta incredibilape care experientele lor din copilarie le-au avut asupra tiparului adult de raportare la barbati. Ele au ceva de spus celor care au iubit prea mult: din ce cauza ne dezvoltam predilectia pentru relatii traumatizante, cum neperpetuam problemele, si, ce e mai important, cum ne putem schimba si vindeca. Nu intentionez sa sustin ca femeile sunt singurele care iubesc în exces.

Sunt si barbati care se lasa obsedati de o relatie cu aceeasi fervoare ca si femeile; sentimentele si comportamentul lor îsi au radacinile în acelasi gen de experiente din copilarie. Cu toate acestea, majoritatea barbatilor care au suferit în copilarie nu dezvolta o dependenta relationala. Datorita interactiunii dintre factorii biologici si culturali, barbatii încearca de obicei sa se protejeze si sa evite suferinta prin aspiratii care sunt mai curândexterne, decât interne, mai curând impersonale, decât personale. Ei au tendinta de a-si crea obsesii legate de profesie, sport sau hobby-uri, în

timp ce femeile, datorita fortelor biologice si culturale care actioneaza asupra lor, au tendinta de a deveni obsedate de relatia cu un barbat. -poate tocmai cu unul ranit si distant. Sper ca aceasta carte sa fie de folos oricui iubeste prea mult, dar ea a fostscrisa mai ales pentru femei, întrucât iubirea excesiva este un fenomen prin excelenta feminin. Cartea are un scop bine definit: sa ajute femeile ale caror relatii cu barbatii se înscriu în tipare destructive, sa le ajute sarecunoasca acest fapt, sa înteleaga esenta acelor tipare si sa obtina ceea ce le este necesar pentru a-si schimba viata.

5

Daca esti o femeie care iubeste prea mult, ma simt datoare sa te previn ca nu-ti va fi usor sa citesti cartea. Caci, daca definitia ti se potriveste, dar rasfoiesti cartea fara sa te simti miscata sau afectata în vreun fel, sau daca te plictiseste, sau te irita, sau daca nu reusesti sa te concentrezi asupra materialului prezentat aici, sau reusesti doar sa te gândesti la alta persoana pe care ar putea-o ajuta cartea mea, îti sugerez sa o recitestialta data. Cu totii simtim nevoia sa negam ceea ce e prea dureros si înspaimântator de acceptat. Negarea este un mijloc firesc de auto-aparare,

cu actiune automata si spontana. Poate ca la o lectura ulterioara vei reusisa-ti înfrunti trairile si sentimentele cele mai profunde. Citeste încet; lasa-te prinsa, intelectual si emotional, în relatia cu aceste femei si povestea lor. Cazurile relatate aici ti se vor parea, poate, extreme. Te asigur ca nu este deloc asa. Personalitatile, caracteristicile si relatarile sutelor de femei pe care le-am cunoscut personal si profesional -si care intra în categoria celor ce iubesc prea mult -nu sunt deloc exagerate aici. Cazurile lor sunt, în realitate, mult mai complicate si mai dureroase. Daca

problemele lor ti se par mai grave si mai triste decât ale tale, vreau sa-ti spun doar atât: reactia ta initiala este tipica majoritatii clientelor mele. Toate cred ca problemele lor nu sunt "chiar atât de grave" desi simt compasiune pentru chinul acelor femei care, dupa parerea lor, au întradevar probleme. Este o ironie a vietii ca noi, femeile, suntem capabile sa raspundem cu atâta compasiune si întelegere la suferinta altuia dar ramânem oarbe la propria noastra suferinta, si orbite de aceasta. Stiu asta din proprieexperienta, caci am fost

eu însami o femeie care a iubit prea mult, timp îndelungat, pâna când sanatatea mea fizica si emotionala s-a deteriorat într-atât, încât am fost nevoita sa-mi examinez mai serios felul în care ma raportam Ia barbati. Am petrecut ultimii ani straduindu-ma din greu sa schimb acest tipar. Au fost cei mai satisfacatori ani din viata mea. Pentru toate femeile care iubesc prea mult, sper ca aceasta carte sa nu fie doar un impuls pentru a deveni constiente de realitatea conditiei lor, ci mai ales o încurajare de a începe sa se schimbe, mai întâi prin separareaiubirii de obsesia

fata de un barbat, iar apoi prin redirectionarea acestei iubiri catre propria vindecare si spre propria viata. Aici trebuie sa mai adaug un avertisment. Exista în aceasta carte, la fel caîn multe alte carti de auto-ajutorare, o lista de sfaturi care trebuie urmate în vederea schimbarii. Daca te hotarasti cumva sa le urmezi cu adevarat, vei avea nevoie -dupa cum cer toate cazurile de transformare terapeutica-de ani de munca si de un angajament total, fara nici un fel de rabat. Nu poti s-o iei pe scurtatura ca sa iesi din tiparul de iubire excesiva în care esti prinsa. Este un tipar învatat de timpuriu si exersat îndelung, iar

renuntarea la el se va dovedi înspaimântaoare, amenintatoare si permanent provocatoare. Avertismentul acesta nu trebuie sa te descurajeze. în definitiv, oricum ai sa continui sa te zbati în anii ce vorurma, daca nu-ti vei schimba comportamentul fata de un barbat. Dar în acest caz, efortul tau nu va fi îndreptat spre evolutia ta, ci doar spre supravietuire. Alegerea îti apartine. Daca alegi sa începi procesul derecuperare, te vei transforma dintr-o femeie care iubeste pe altul pâna la suferinta, într-o femeie care se iubeste pe sine destul pentru a pune capat

6

suferintei.

Sa iubesti un barbat care nu te iubeste Victima a iubirii, Vad o inima ranita. Ai si tu povestea ta de spus. Victima a iubirii;

E un rol atât de usor,

Iar tu stii sa-l joci atât de bine.

Cred

ca stii ce vreau sa

spun. Mergi pe sârma subtire A

durerii si dorintei Cautând - între ele - dragostea.

- Victima a iubirii

Jill era la prima ei sedinta si parea foarte sovaitoare. Mignona si cu un aer nostim, cu bucle blonde gen

Shirley Temple, s-a asezat batoasa pe

marginea scaunului din fata mea. Totul la ea parea sa fie rotunjit: forma fetei, trupul usor rotofei, si mai ales, ochii albastri care masurau diplomele si certificatele înramate de pe perete. Mi-a pus câteva întrebari despre licenta de consilier si facultatea pe care am absolvit-o si apoi a mentionat, cu vadita mândrie, ca urma facultatea de drept. A urmat o tacere scurta. îsi privi mâinile încrucisate în poala. -Banuiesc ca ar trebui sa încep prin a spune de ce ma aflu aici, zise ea repede, folosind elanul din spusele ei ca sa-si faca curaj.

-Fac asta -vizita la un terapeut, vreau sa spun -pentru ca sunt foarte nefericita. Din cauza barbatilor, bineînteles. Adica, din cauza mea si a lor. întotdeauna fac ceva si-i alung. Totul începe perfect. îmi fac curte, sunt insistenti si asa mai departe, dar dupa ce ajung sa ma cunoasca -se_ încorda vizibil împotriva durerii - totul se destrama. îsi ridica privirea spre mine; ochii îi straluceau din cauza lacrimilor retinute si continua mai rar. -Vreau sa stiu unde gresesc, ce trebuie sa fac ca sa ma schimb - si o sa

fac. Voi face tot ce trebuie. Sunt o persoana silitoare. începu din nou sa vorbeasca repede. -Nu e vorba ca n-as vrea. Pur si simplu nu stiu de ce mi se întâmpla asta mereu. Ma tem sa mai încep o relatie. Nu ramâne decât durerea, de fiecare data. începe sa-mi fie de-a dreptul teama de barbati.

Imi explica cu vehementa, scuturând din cap si agintâdu-si buclele:

-Nu vreau sa se întâmple asta pentru ca sunt foarte singura. La facultate am o multime de responsabilitati,, si în plus, lucrez ca sa ma. întretin. As

putea sa-mi ocup tot timpul

numai cu asta

De fapt, cam

asta e tot ce am facut în ultimul an tuinca, scoala, învatatura si somn. Dar am simtit lipsa unui barbat în viata mea. Cotinua rapid:

-Apoi l-am întâlnit pe Randy, în timp ce eram în vizita la niste prieteni în San Diego, acum doua luni. Este avocat si am facut cunostinta într-o seara când m-au dus prietenii mei la dans. Ei bine, ne-am înteles din prima clipa. Aveam o multime de subiecte comune -desi e adevarat ca eu am

vorbit cel mai mult. Dar mi s-a parut ca tocmai asta i-a placut. Si era asa de bine

sa fiu cu un barbat care era interesat de aceleasi lucruri ca si mine. Se încrunta usor. -Parea sincer atras de mine. Stii, ma întreba daca sunt casatorita -am divortat, de aproape doi ani - daca locuiesc singura, chestii de genul asta.

7

Imi imaginam cum Jill trebuie sa-si fi manifestat nerabdarea în timp ce sporovaia plina de voiosie cu Randy, încercând sa acopere muzica, în aceaprima seara a întâlnirii lor. Si înflacararea cu care l-a întâmpinat o saptamâna mai târziu când el si- a prelungit cu vreo l50 de kilometri calatoria de afaceri la Los Angeles, ca s-o poata vizita. în timpul cinei, s-aoferit sa-l gazduiasca în apartamentul ei, ca sa nu fie nevoit sa conduca toata noaptea la întoarcere. El i-a acceptat invitatia si asa a început, în acea noapte, legatura lor. -A fost extraordinar. M-a lasat sa-i gatesc si-i placea sa aiba cineva grija

de el. Dimineata, i-am calcat camasa înainte sa se îmbrace. îmi place sa am grija de un barbat. Ne-am înteles minunat. Zâmbi nostalgic. Pe masurace îsi depana povestea, devenea tot mai clar ca Jill devenise aproape imediat obsedata de Randy. Când a ajuns acasa, în apartamentul lui din San Diego, telefonul suna. Jill i- a spus cu o voce calda ca îsi facuse griji din cauza drumului lung, dar ca acum era linistita ca ajunsese cu bine acasa. Când îsi dadu seama ca era putin mirat de telefonul ei, se scuza ca l-a deranjat si închise telefonul, darramase cu o senzatie de neplacere care

începu s-o macine din ce în ce mai tare, alimentata si de realizarea faptului ca iar se implica mai mult decât barbatul din viata ei. -Randy mi-a spus o data sa nu îl presez, altfel va disparea din viata mea.

Mi s-a facut frica. Totul

depindea numai de mine. Trebuia sa-l iubesc si sa-l

las în pace în acelasi timp. Nu eram în stare sa fac asta, asa

ca am începutsa ma tem din ce în

ce mai tare. Cu cât ma panicam

mai mult, cu atât îl haituiam mai mult." Curând lill ajunsese sa îi telefoneze în fiecare seara. Facusera un

aranjament sa dea telefon pe rând, dar adeseori, când era rândul lui Randy, orele treceau, iar neastâmparul lui Jill crestea atât de tare, încât nu mai suporta asteptarea. Nici nu se mai punea problema sa adoarma, asaca îl suna ea. Conversatiile lor erau pe cât de vagi, pe atât de lungi. -Imi spunea ca a uitat, iar eu îl întrebam „Cum ai putut sa uiti?" La urma urmei, eu nu uitam niciodata. Asa ca începeam sa discutam motivele, si mise parea ca el se teme sa se apropie prea mult de mine, iar eu as fi vrut sa-l ajut sa treaca peste asta. îmi tot spunea ca nu stie ce vrea de la viata,

iar eu încercam sa-! ajut sa-si limpezeasca ideile. In acest fel, Jill se apuca sa joace rolul de „psihanalist" pentru Raiidy, încercând sa-l ajute sa se implice mai mult din punct de vedere emotional fata de ea. Ca el nu o vroia, era ceva ce ea nu putea accepta. Jill hotarâse deja ca Randy avea nevoie de ea. De doua ori, ea a luat avionul spre San Diego ca sa-si petreaca week-endul cu el; la a doua vizita, el îsi petrecu duminica ignorând-o cu desavârsire, uitându-se la televizor si bând bere. A fost una din cele mai proaste zile pe care si le reamintea.

- Era un bautor înrait? am întrebat-o pe Jill. Paru surprinsa. -Nu, nu chiar. Nu stiu, de fapt. Nu m-am gândit niciodata la asta. Da, desigur, bea în seara în care am facut cunostinta, dar asta e firesc. în definitiv, eram într-un bar. Uneori, când vorbeam cu el la telefon, auzeam gheata din pahar si îl tachinam -stii, ca bea singur si chestii de genul asta.

8

De fapt, de câte ori am fost cu el a baut, dar am presupus ca îi place sa bea. E ceva normal, nu? Facu o pauza dusa pe gânduri. -Stii, uneori la telefon vorbea destul de ciudat, mai ales pentru un avocat. Nesigur pe el si imprecis; neglijent, inconsecvent, uita ce spusese cu câteva minute mai înainte. Dar niciodata nu m-am gândit ca e din cauza bauturii. Nu stiu ce explicatie mi-am dat. Cred ca n-am vrut sa ma gândesc la asta. Se uita la mine cu o privire încarcata de tristete.

- Poate ca bea, într-adevar, prea mult, dar trebuie sa fi fost din cauza ca eu îl plictiseam. Presupun ca nu eram destul de interesanta si ca, de fapt, nuvoia sa fie cu mine. Tematoare, vorbi mai departe. -Sotul meu nu dorea sa fie în preajma mea -se vedea de la o posta! Cu ochii înotând în lacrimi, se

lupta sa continue: Si tatal meu

la fel

Ce e cumine? De ce au

toti acest sentiment fata de mine? Unde gresesc? în momentul în care Jill a devenit constienta ca exista o problema între ea si cineva important pentru ea, si-a manifestat dorinta nu numai de a

încerca s-o rezolve dar si de a- si asuma responsabilitatea pentru crearea acelei probleme. Cum sotul sau, Randy, si tatal ei nu izbutisera s-o iubeasca, ea se gândise ca trebuie sa fi fost din cauza a ceva ce ea facusesau nu reusise sa faca cum trebuie. Atitudinea, sentimentele, comportamentul si experienta de viata a lui Jill erau caracteristice femeii pentru care a iubi înseamna a suferi. Ea avea multe din trasaturile pe care le au în comun femeile care iubesc prea mult. Indiferent de detaliile specifice fiecarui caz si fiecarei lupte în parte, fie ca

au îndurat chinul unei relatii îndelungate cu un singur barbat, sau s-auimplicat într-un sir de relatii nefericite, toate aceste femei au o trasatura comuna. A iubi prea mult nu înseamna sa iubesti mai multi barbati, sau sa te îndragostesti prea des, sau sa dai dovada de o iubire intensa si sincerapentru partener. A iubi prea mult înseamna, în realitate, sa fii obsedata de un barbat si sa numesti asta dragoste, sa lasi aceasta obsesie sa-ti controleze sentimentele si comportamentul, sa-ti dai seama ca are o influenta negativa asupra sanatatii si linistii tale si totusi sa nu te poti

elibera de sub puterea ei. înseamna sa cântaresti iubirea în functie de dimensiunile suferintei. Pe masura ce citesti, te vei identifica, poate, cu Jill sau cu o alta femeie a carei poveste o parcurgi si te vei întreba, poate, daca esti si tu una din femeile care iubesc prea mult. Poate ca, desi problemele tale cu barbatiisunt asemanatoare cu ale lor, ti se va parea greu sa- ti aplici tie însati „etichetele" pe care le punem unora din aceste femei. Cu totii ne încordam când auzim cuvinte ca alcoolism, incest, violenta si dependenta, iar demulte ori nu ne putem privi viata în fata cu obiectivitate pentru ca ne

temem sa nu ni se aplice aceste etichete noua însine sau unora din cei la care tinem. Din pacate însa, tocmai faptul ca adesea suntem incapabili dea folosi aceste cuvinte în cazuri reale, ne împiedica sa primim ajutorul de care avem nevoie. Pe de alta parte, se poate ca aceste etichete înspaimântatoare sa nu fie valabile în cazul tau. Copilaria ta a implicat, poate, probleme mai subtile. Poate ca tatal tau ti-a oferit siguranta financiara a caminului, dar cu toate acestea, nu i-au placut niciodata

9

femeile si nu a avut încredere în ele; incapacitatea lui de a te iubi te-a facut sa nu te poti iubi nici tu. Sau poate ca mama ta a fost geloasa pe tine, încercând sa "concureze" cu tine în familie, în timp ce te lauda si teelogia atât de mult în public, ca ai sfârsit prin a simti nevoia sa actionezi astfel încât sa-i câstigi admiratia si, totusi, sa te temi în acelasi timp de ostilitatea pe care sucesul tau o provoca. Nu se pot acoperi într-o singura carte toate disfunctionalitatile posibile care ar putea aparea în vreo familie -ar fi nevoie de mai multe volume, iar

domeniul ar fi cu totul altul. E important sa întelegem, totusi, ca numitorulcomun al familiilor cu probleme rezida în incapacitatea lor de a discuta chestiunile esentiale, care sunt radacina tuturor celorlalte. Poate ca sunt probleme despre care chiar se discuta, cel mai adesea pâna la epuizare, dar ele mascheaza, de multe ori, secretele ascunse care fac ca familia sa nu "functioneze" cum trebuie. Ceea ce defineste atât gravitatea disfunctiei familiale, cât si gradul în care membrii familiei sunt afectati este, de fapt, gradul de "secretomanie" - incapacitatea de a vorbi deschis despre

probleme -, si nu importanta acestor secrete. Familia disfunctionala este cea în care membrii ei joaca roluri foarte rigide, iar comunicarea este sever limitata la conversatiile care se potrivesc rolului. Membrii familiei nu sunt liberi sa-si exprime toate experientele, dorintele, cerintele sau sentimentele pe care le au, ci sunt mai degraba obligati sa se limiteze la rolul care e în consonanta cu rolurile jucate de ceilalti. Sigur ca rolurile exista în toate familiile, dar, pe masura ce situatiile se schimba, membrii familiei trebuie si ei sa se schimbe si sa se adapteze, pentru ca

familia sa ramâna în continuare sanatoasa. Astfel, genul de grija materna care este normal în cazul unui copil de un an va deveni inadecvat fata de un adolescent de l3 ani; rolul mamei trebuie, asadar, sa se adapteze realitatii. în familiile cu disfunctionalitati, se neaga aspectele majore ale realitatii, iar rolurile ramân rigide. Când nimeni nu vrea sa discute despre ceea ce afecteaza familia ca întreg sau indivizii din care e compusa -când asemenea discutii sunt interzise fie implicit (se schimba subiectul discutiei), fie explicit („Noi nu discutam

despre asa ceva!") -învatam sa nu avem încredere în propriile noastre perceptii sau sentimente. Din cauza faptului ca familia neaga realitatea, începem sa o negam si noi. Iar aceasta diminueaza drastic evolutia mijloacelor care ne ajuta sa ne ducem viata si sa ne apropiem de oameni si situatii. Tocmai aceasta diminuare fundamentala actioneaza la femeile care iubesc în exces. Devenim incapabile sa discernem cine sau ce e bunsau nu pentru noi. Nu ne repugna situatiile sau persoanele pe care altii lear evita ca fiind periculoase, incomode sau nesanatoase, pentru ca ne

lipsesc instrumentele de a le evalua realist si auto- protector. Nu avem încredere în propriile noastre sentimente si nici nu le lasam sa ne conduca. în schimb, ne lasam atrasi exact de acele pericole, intrigi, drame si provocari pe care altii, cu un trecut mai sanatos si mai echilibrat, le-arevita. Iar aceasta atractie nu face decât sa ne uzeze si mai mult, caci o mare parte din lucrurile care ne atrag nu sunt decât o replica a ceea ce am trait în copilarie. Traim din nou aceleasi sentimente deprimante si suntemraniti din nou.

Nici o femeie nu se transforma întâmplator într-o femeie care iubeste prea

10

mult. Dezvoltarea ta ca femeie

în acest tip de societate, într-

o asemenea

familie poate da nastere unor tipare predictibile. Caracteristicile de mai jos sunt tipice femeilor care iubesc prea mult, femei ca Jill sau,

poate, chiar ca tine.

l. Prin definitie, provii dintr-

o familie dezechilibrata în care nevoile tale emotionale nu au fost

satisfacute. 2. Pentru ca tu însati ai primit prea putina atentie, încerci sa

umpli

acest gol cu un substitut, devenind femeia care ofera protectie, mai ales barbatilor care par sa aiba nevoie de asa ceva.

3.

întrucât nu ai reusit sa-ti

transformi parintii (sau doar unul din ei) în personajele tandre, iubitoare, dupa care ai tânjit atât, reactionezi cu tot sufletul atunci când întâlnesti acel tip arhicunoscut de barbat

indisponibilemotional, pe care încerci -ca si în trecut -sa-l schimbi prin iubirea pe care i-o arati.

4. Terorizata de posibilitatea

abandonului, faci orice sa

salvezi de ladestramare relatia cu un barbat.

5. Aproape nimic nu va fi prea

dificil, nu va lua prea mult timp, nu va fi prea costisitor daca îl „ajuta" pe barbatul cu care ai o relatie.

6.

Obisnuita cu lipsa dragostei

într-o relatie personala, esti dispusa sa

astepti, sa speri si sa îti dai si mai mult silinta sa-i faci pe plac.

7. Esti dispusa sa îti asumi

mult mai mult de 50% din

responsabilitate, vina si imputari în orice relatie.

8. Respectul de sine este extrem

de scazut si, în forul tau interior, nu

crezi ca meriti sa fii fericita. Crezi, mai degraba, ca trebuie sa lupti pentrua obtine dreptul la fericire.

9. Pentru ca ai a avut parte de

o copilarie lipsita de siguranta, simti nevoia disperata de a avea controlul asupra barbatilor si

relatiilor taleamoroase. îti ascunzi acest efort de a controla oamenii si situatiile sub masca "ajutorului". l0. In relatiile tale, traiesti mai curând în visul tau despre cum ar putea fi, decât în realitatea situatiei în care te afli. ll. Esti dependenta de barbati si de suferinta sufleteasca. l2. Se poate sa fii predispusa din punct de vedere emotional si, de multeori, biochimic, la dependenta de droguri, alcool, si/sau anumite alimente, mai ales cele care contin zahar. l3. Prin atractia pe care o simti fata de persoanele cu probleme caretrebuie rezolvate, sau prin implicarea în situatii de cele mai multe ori

haotice, incerte si chinuitoare din punct de vedere emotional, eviti, de fapt, sa-ti îndrepti atentia spre responsabilitatea fata de propria ta persoana. l4. S-ar putea sa ai o înclinatie spre stari depresive episodice, pe care încerci sa le împiedici prin emotia pe care ti-o procura o relatie instabila. l5. Nu te simti atrasa de barbati amabili, echilibrati, demni de încredere si interesati de persoana ta. Pe acestia îi consideri „plicticosi". Jill manifesta -mai mult sau mai putin -aproape toate aceste trasaturi.

Spun asta nu numai pentru ca era întruchiparea atâtor atribute din cele descrise mai sus, ci si pentru ca, orice mi-ar fi spus ea despre Randy, banuiam totusi ca el are probleme cu bautura. Femeile cu acest tip demasca emotionala sunt permanent atrase de barbati care, dintr-un motiv sau altul, sunt indisponibili sau absenti din punct de vedere emotional.

11

Dependenta este o prima cauza a "impotentei" emotionale. Chiar de la început, Jill a fost dornica sa îsi asume o responsabilitate mai mare decât Randy în initierea si mentinerea relatiei lor. Ca mai toate femeile care iubesc prea mult, era si ea o persoana cu mult simt al responsabilitatii, o femeie realizata în multe aspecte ale vietii, dar care, cu toate acestea, avea prea putin respect fata de sine. Realizarea pe planprofesional nu putea compensa esecul personal pe care-l traia în relatiile amoroase. Telefonul pe care Randy uita sa i-l dea era o lovitura serioasa

pentru fragila ei imagine despre sine, pe care se straduia eroic s-o sustina, încercând sa stoarca semne de tandrete de la el. Disponibilitatea ei de a-si asuma întreaga responsabilitate pentru esecul unei relatii era tipica, dupa cum tipica era si incapacitatea ei de a evalua realist situatia si de a aveagrija de propria-i persoana, retragându-se atunci când devenise clar ca sentimentele nu erau reciproce. Femeile care iubesc prea mult dovedesc prea putin respect pentru integritatea lor personala într-o relatie amoroasa. îsi folosesc energia pentru a îndrepta atentia, comportarea sau sentimentele celuilalt spre

propria lor persoanaprin manevre disperate, ca, de exemplu, convorbirile telefonice interurbane foarte costisitoare sau zborurile la San Diego (amintiti-va ca veniturile lui Jill erau extrem de limitate). Sedintele de terapie „la distanta" petrecute cu el erau mai degraba o încercare de a-l transforma în barbatul de care avea ea nevoie, decât de a-l ajuta sa se descopere pe sine. în realitate, Randy nici nu voia sa dea vreun ajutor la descoperirea propriuluisau eu. Daca ar fi fost interesat într-o asemenea calatorie de autocunoastere, ar fi depus el singur eforturi si n-ar fi stat pasiv când Jill îl

forta sa se autoanalizeze. Ea s- a straduit atât de mult, pentru ca singuraalternativa era sa-l vada si sa-l acepte asa cum era -un barbat caruia nu-i pasa de sentimentele ei si de relatia lor. Sa ne întoarcem la sedinta cu Jill, pentru a întelege mai bine ce a adus-o în ziua aceea la mine în cabinet.

Vorbea acum despre tatal ei. -Era asa de încapatânat. Am jurat ca într-o buna zi am sa câstig într-o discutie în contradictoriu cu el. Reflecta o clipa. -N-am câstigat niciodata, din pacate. De-asta, probabil, m-am dus sa fac

Dreptul. îmi place la nebunie

ideea de a dezbate un caz si de

a câstiga! Un

zâmbet larg îi aparu pe fata când se gândi la asta, dar apoi deveni din nouserioasa. -Stii ce am facut o data? L-am facut sa-mi spuna ca ma iubeste si apoi sa ma îmbratiseze. Jill încerca sa povesteasca episodul cu indiferenta, ca pe oanecdota din adolescenta, dar nu si-a jucat bine rolul. Umbra adolescentei ranite se ghicea în glasul ei. -N-ar fi facut-o daca nu l-as fi obligat. Dar ma iubea cu

adevarat. Numaica nu stia sa mi-

o arate. N-a mai fost în stare

s-o repete dupa aceea. Asa ca îmi pare bine ca l-am pus s-o faca. Altfel, nu as fi auzit-o niciodata din

gura lui. Asteptasem ani de zile. Aveam optsprezece ani când i-am spus:

'Vreau sa-mi spui ca ma iubesti!' si nu m-am miscat de acolo pâna nu mi-a spus. Apoi i-am cerut sa ma îmbratiseze si a trebuit s-o fac eu mai întâi. El doar s-a tras putin înapoi si m- a batut pe umar, dar a fost bine. Aveammare nevoie de acest gest din partea lui. Ochii i se umplura din nou de lacrimi si de data asta le lasa sa curga de-a lungul obrajilor ei rotunzi.

12

-De ce îi venea atât de greu sa faca asta? Pare unul din cele mai normale lucruri din lume, sa-i spui fiicei tale ca o iubesti. îsi studie din nou mâinile încrucisate în poala. -Am încercat din rasputeri. Tocmai de aceea m-am certat si m-am luptat atât de tare cu el. Ma gândeam ca daca voi câstiga, vreodata, va trebui sa fie mândru de mine. Va trebui sa recunoasca ca sunt buna la ceva. Aveam nevoie de asentimentul lui, care pentru mine echivala, cred, cu iubirea lui, mai mult decât orice altceva

A devenit clar din discutia noastra ulterioara ca familia

lui Jill punearespingerea ei de catre tatal ei pe seama faptului ca îsi dorise un baiat si se pomenise, în schimb, cu o fata. Aceasta explicatie facila a racelii lui fata de propriul copil fusese mult mai usor de acceptat pentru toti membriifamiliei, inclusiv pentru Jill, decât adevarul despre el. Dar dupa o perioada îndelungata de terapie, Jill a recunoscut ca tatal ei nu era legat, sentimental, de nimeni, ca era, practic, incapabil sa manifeste vreun sentiment de tandrete, afectiune sau apreciere fata de persoanele din anturajul sau. Se gasisera întotdeauna „motive" pentru reticenta sa

emotionala: certuri sau divergente de opinie, sau evenimente ireversibile, ca „vina" lui Jill de a se fi nascut fata. Toti membrii familiei preferasera sa consimta la legitimitatea acelor motive, în loc sa analizeze de ce relatia cu el era întotdeauna atât de distanta. Lui Jill i-a fost chiar mai greu sa recunoasca incapacitatea tatalui ei de a iubi pe cineva decât sa renunte sa se învinovateasca pe ea însasi. Atâta timp cât vina era doar a ei, mai exista speranta -ca într-o buna zi ea se vafi schimbat suficient ca sa produca schimbarea de atitudine a tatalui ei.

Este un adevar valabil pentru toti acela ca, daca ceva ne raneste sentimentele, iar noi spunem tuturor ca numai noi suntem vinovati deceea ce s-a întâmplat, afirmam de fapt ca tinem situatia sub control: daca ne schimbam, suferinta va înceta. Pentru multe din femeile care iubesc excesiv, aceasta este dinamica ce se afla în spatele auto- învinovatirii. Recunoscând ca vina este a noastra, ne agatam de speranta ca vom fi în stare sa întelegem unde gresim si sa corectam greseala, sa controlam deci situatia si sa punem capat suferintei.

Tiparul acesta, propriu si lui Jill, a devenit evident în timpul unei sedinte, la putin timp dupa aceea, când îmi povestea despre mariajul sau. Atrasa inexorabil de cineva care-i dadea posibilitatea sa reconstituie climatul lipsitde afectiunea tatalui din copilaria ei, Jill realizase un mariaj ce reprezenta ocazia perfecta de a încerca sa recâstige iubirea tainuita. Pe masura ce povestea cum l-a cunoscut pe sotul ei, mi-a venit în minte omaxima auzita de la un coleg terapeut: „Cei ce sunt înfometati nu stiu ce sa cumpere". Simtind nevoia disperata de iubire si apreciere, si obisnuita

sa fie respinsa, desi nereusind niciodata sa identifice respingerea ca atare, Jill era predestinata sa-I întâlneasca pe Paul. -Ne-am întâlnit într-un bar. îmi dusesem rufele la spalatorie si intrasem pentru câteva clipe în baruletul de alaturi. Paul juca biliard si m-a întrebatdaca vreau sa joc cu el. Ara spus 'Sigur', si asa a început totul. M-a invitat la masa. L-am refuzat, i-am spus ca nu ies cu barbati pe care i- am cunoscut la bar. Dar el a venit dupa mine la spalatorie, continuând sa-mivorbeasca. în final, i-am dat numarul meu de telefon si am iesit cu el în seara urmatoare.

13

-N-o sa-ti vina sa crezi ce o sa-ti spun. Doua saptamâni mai târziu,, ne mutaseram împreuna. El n-avea unde sa stea, iar eu trebuia sa ma mut din apartament, asa ca ne-am gasit o locuinta împreuna. Nimic din ce a urmatnu a fost minunat, nici felul cum facea dragoste, nici tovarasia lui, nimic. Dar dupa un an, mama s-a suparat ca traiam asa si m-am maritat. Jill îsi scutura din nou pletele cârliontate. în ciuda începutului fortuit, Jill a fost cuprinsa curând de obsesii. Pentru ca crescuse încercând sa îndrepte tot ce era gresit, a continuat, bineînteles,

sa aplice acel mod de gândire si conduita si mariajului sau. -M-am straduit din rasputeri. Pe cuvânt, eu tineam la el cu adevarat si eram hotarâta sa-l fac sa ma iubeasca si el. Voiam sa fiu sotia perfecta. Gateam si faceam curat ca nebuna si am încercat sa-mi continui si studiile. Mult timp, el n-a muncit. Pierdea vremea prin casa sau disparea zile în sir. A fost un iad, toata asteptarea si nesiguranta. Dar am învatat sa nu-l întreb pe unde fusese pentru ca Ezita, schimbându-si pozitia pe scaun. -Mi-e greu sa recunosc asta. Eram atât de sigura ca voi reusi daca mastraduiesc din rasputeri,

dar uneori ma suparam ca disparea si apoi, la întoarcere, ma batea. -N-am spus asta nimanui pâna acum. Mi-a fost rusine. Nu m-am imaginatniciodata în postura asta, sa stii. Ca o femeie care accepta sa fie batuta. Mariajul lui Jill s-a terminat când sotul ei si-a gasit pe altcineva într-una din lungile lui absente de acasa. în ciuda agoniei în care se transformase casatoria ei, Jill a fost distrusa când Paul a parasit-o. -îmi dadeam seama ca oricine o fi fost femeia aceea, ea era tot ce nu puteam eu sa fiu. îmi dadeam seama exact de ce ma parasise Paul.

Simteam ca eu n-am nimic de oferit nici lui, nici altcuiva. Nu l-am învinuit ca m-a parasit. La urma urmei, nici eu însami nu ma puteam suferi. Mare parte din activitatea mea cu Jill a constat în a o ajuta sa înteleagaboala în care se scufundase de atâta timp, dependenta ei fata de relatiile predestinate cu barbati incapabili de afectiune. Comportamentul dependent al lui Jill este similar celui manifestat de persoanele care folosesc droguri. începutul fiecareia din relatiile ei amoroase era caracterizat de un „vârf" -un sentiment de euforie si de bucurie în timpul

caruia credea ca nevoia ei de dragoste, atentie si siguranta emotionala vafi, în sfârsit, împlinita. Din cauza acestei convingeri, si ca sa se simta bine, ea devenea tot mai dependenta de barbat si de relatia cu el. Apoi, la fel ca drogatul care are nevoie de o cantitate tot mai mare de drog pe masura ceefectul se diminueaza, ea avea tendinta sa se adânceasca tot mai mult în relatia cu barbatul ei, pe masura ce obtinea tot mai putina satisfactie si tot mai putine împliniri. încercând sa mentina ceea ce fusese odata minunat sipromitator, Jill îsi urma barbatul ca un câine, având nevoie cu atât mai

mult de prezenta Lui, de certitudinea ca e iubita, de iubire, cu cât primea mai putin din toate acestea. Cu cât se înrautatea situatia, cu atât îi veneamai greu sa-i puna capat, din cauza nevoii ei stringente. Nu putea sa renunte. Jill avea douazeci si noua de ani când a venit la mine. Tatal ei murise de sapte ani, dar continua sa fie cel mai important barbat din viata ei. într-un fel, el era singurul barbat din viata ei, pentru ca în toate relatiile cu

14

barbatii de care se simtea atrasa, ea proiecta relatia cu tatal ei si încerca din rasputeri sa câstige dragostea unui barbat care era incapabil, date fiind propriile lui probleme, sa i-o ofere. Când experientele din copilarie sunt deosebit de dureroase, suntem adesea fortati inconstient sa re-cream situatii similare toata viata, din impulsul de a le putea stapâni. De exemplu, daca am iubit, ca Jill, un parinte care n-a raspuns iubirii noastre, ne apropiem, ca adulti, de o persoana asemanatoare, sau de mai multe, în încercarea de a „câstiga" vechea lupta: de a fi

iubiti. Jill erapersonificarea acestei dinamici, caci se simtea atrasa, unul dupa altul, numai de barbati nepotriviti. Exista o gluma veche despre un barbat miop care si-a pierdut cheile peîntuneric si le cauta în jurul unui felinar. Apare o persoana care se ofera sal ajute sa le gaseasca, dar mai întâi îl întreaba: „Esti sigur ca aici le-ai pierdut?" Miopul raspunde: „Nu, da' aici e lumina." Jill, la fel ca miopul din banc, cauta ceea ce lipsea din viata ei, nu acolo unde ar fi putut sa gaseasca, ci acolo unde, fiind o femeie care iubea prea mult, îi era mai usor sa caute.

Vom explora, în aceasta carte, ce înseamna sa iubesti prea mult, de ce

facem asta, unde am învatat sa facem asa si cum sa ne schimbam stilul de

a iubi într-unui mai sanatos.

Haideti sa aruncam o privire la

caracteristicilefemeilor care iubesc prea mult, pe rând, de data asta.

l. Prin definitie, provii dintr-

o familie dezechilibrata în care

nevoile tale emotionale nu au fost satisfacute. Poate ca o modalitate mai adecvata de a încerca sa întelegem aceasta caracteristica este de a începe mai întâi cu cea de-a doua parte: „în care

nevoile tale emotionale nu au fost satisfacute". „Nevoile emotionale" nu se refera doar la nevoia de dragoste si afectiune. Desi acest aspect are importanta lui, si mai grav este faptul ca perceptiile si sentimentele tale au fost în mare masura ignorate si respinse, în loc sa fie acceptate si validate. Exemplu: parintii se cearta. Copiilor le e teama. Copilul o întreaba pe mama: „De ce esti furioasa pe tata?" Mama raspunde: „Nu sunt furioasa", desi arata suparata si îngrijorata. Copilul se simte nesigur, teama lui crestesi-i spune: „Te-am auzit tipând".

Mama i-o întoarce enervata: „Ti- am spus ca nu sunt nervoasa, dar o sa fiu daca nu te potolesti!" Copilul simte acum teama, confuzie, mânie si vinovatie. Mama l-a lasat sa înteleaga caperceptiile lui sunt gresite, dar daca acesta este adevarul, de unde vine sentimentul de teama? Copilul trebuie sa aleaga acum între certitudinea ca el are dreptate si ca mama l- a mintit deliberat, si certitudinea ca ceea ce aude, vede si simte este gresit. Deseori va prefera confuzia, prin dereglarea perceptiilor, astfel încât sa nu mai fie nevoit sa retraiasca

neplacerea de le vedea invalidate. Acest lucru micsoreaza capacitateacopilului de a avea încredere în sine si în perceptiile sale, atât în copilarie cât si la maturitate, mai ales în relatiile apropiate. Nevoia de afectiune poate fi si ea respinsa sau insuficient satisfacuta. Când parintii se cearta, sau nu se înteleg bine, acorda prea putin timp si atentie copiilor. Copilul ramâne cu o nevoie neîmplinita, o "foame" de iubire, fara a sti însa daca sa accepte sau sa aiba încredere în dragoste sisimtind ca nu o merita.

Si acum, sa ne întoarcem la

prima parte a definitiei: provii dintr-o familie

15

dezechilibrata. Familiile dezechilibrate sunt cele în care au loc unul sau mai multe din urmatoarele evenimente:

• abuz de alcool si/sau alte

droguri (prescrise sau ilegale).

• comportament compulsiv:

maniera compulsiva de a mânca, de a lucra, de a face curat, de a juca jocuri de noroc, de a cheltui bani, de a tineregim, de a exersa, etc; aceste practici nu sunt altceva decât forme de comportament dependent si de boli care evolueaza în timp; printre multe alte efecte daunatoare, îl au si pe acela de a distruge si obstructionacontactul sincer si

intimitatea între membrii unei familii.

• violentarea fizica a sotiei

si/sau copiilor.

• comportament sexual abuziv al

unuia din parinti fata de copil, mergând dela seducere la incest.

• certuri si tensiuni

permanente.

• perioade de timp îndelungate

în care parintii refuza sa îsi vorbeasca.

• parinti cu atitudini sau

valori conflictuale, sau

comportamente contradictorii, care se întrec în a câstiga devotamentul copilului.

• parinti care intra în

competitie unul cu celalalt sau cu copiii.

• un parinte care nu se poate

apropia de ceilalti membri ai familiei si îi

evita constant, dând vina pe ei pentru aceasta.

• convingeri extrem de rigide în privinta banilor, religiei, profesiei,

timpului liber, manifestarilor

de afectiune, sexului,

televiziunii, gospodariei, sportului,

politicii, etc; obsesia fata de oricare din aceste lucruri poate obstructiona intimitatea si sinceritatea, întrucât accentul epus nu pe relatia între membrii familiei,

ci pe respectarea regulilor.

Când unul din parinti manifesta vreunul din aceste tipuri de comportament, sau

vreuna din aceste obsesii, copilul este cel afectat. Daca ambii parinti sunt prinsi în aceste tipare, rezultatele sunt si mai defavorabile. Deseori parintii au tipuri complementare de patologii. De exemplu, un alcoolic se va casatori destulde frecvent cu un gurmand sau cu o persoana care manânca prea mult, cu rezultatul ca, mai târziu, fiecare se va lupta sa controleze patima celuilalt. Mai exista si cazul când parintii se completeaza într-un fel daunator: când o mama cu o dragoste sufocanta, care are tendinta sa îsi protejeze excesiv copiii, este maritata cu un tata irascibil si insensibil, fiecare dându-i

posibilitatea celuilalt, prin purtarea si atitudinea lui, sa stabileasca un raport distructiv cu copilul. Familiile dezorganizate apar într-o mare varietate de stiluri si caracteristici, dar toate au acelasi efect asupra vlastarelor pe care le cresc: acestora Ieeste vatamata întrucâtva capacitatea de a simti si de a stabili o relatie. 2. Pentru ca tu însati ai primit prea putina atentie, încerci sa umpli acest gol cu un substitut, devenind femeia care ofera protectie, mai ales barbatilor care par sa aiba nevoie de asa ceva. Gânditi-va cum se poarta copiii, mai ales fetitele, când sunt lipsiti de

dragostea si atentia pe care o doresc si de care au nevoie. Daca un baiatpoate deveni agresiv si manifesta un comportament distructiv si violent, fetitele îsi îndreapta cel mai adesea atentia spre papusa favorita. Când o leagana si o mângâie, identificându-se cu ea pâna la un punct, fetita seangajeaza, de fapt, în stradania indirecta de a primi atentia de care are nevoie. La maturitate, femeile care iubesc prea mult fac acelasi lucru, poate doar cu mai multa subtilitate. Devenim, în general, "donatoare" de

16

afectiune în majoritatea, daca nu în toate, sectoarele vietii noastre. Femeile care provin din familii dezorganizate (si în special, dupa cum am observat, din familii de alcoolici) sunt extrem de bine reprezentate în profesiile de asistenta sociala:

asistente medicale, consilieri, terapeuti, angajate în asistenta sociala. Suntem atrase spre cei care au nevoie de ajutor, ne identificam din tot sufletul cu suferinta lor si cautam sa-i alinam, pentru a domoli propria noastra suferinta. Faptul ca barbatii care ne atrag

cel mai tare par sa aiba nevoie de ajutor este normal, daca devenim constiente ca la originea atractiei sta propria noastra dorinta de a fi iubitesi ajutate. Barbatul care apeleaza la noi nu trebuie sa fie obligatoriu sarac sau bolnav. Poate ca nu e în stare sa se apropie cum trebuie de ceilalti, sau erece si lipsit de afectiune, sau încapatânat, sau egoist, sau prost dispus, sau melancolic. Poate ca e cam salbatic si iresponsabil, sau incapabil sa-si asume o responsabilitate sau sa fie devotat. Sau poate ne marturiseste can-a fost în stare niciodata sa iubeasca. Depinde de trecutul nostru în câte

feluri raspundem la multiplele forme de neputinta. Dar de raspuns,vom raspunde cu siguranta, cu convingerea ca acel barbat are nevoie de ajutorul nostru, de compasiunea si de întelepciunea noastra pentru a-si îmbunatati viata.

3. întrucât nu ai reusit sa-ti transformi parintii (sau doar pe unul din ei) înpersonajele tandre, iubitoare, dupa care ai tânjit atât, reactionezi cu tot sufletul atunci când întâlnesti acel tip arhicunoscut de barbat indisponibil emotional, pe care încerci -ca si în trecut -sa-l schimbi prin iubirea pe care i-o arati.

Poate ca a trebuit sa lupti cu unul, sau cu amândoi parintii. Dar orice ar fi fost gresit, absent sau dureros în trecut reprezinta exact ceea ce încerci sadovedesti ca este bine în prezent. Acum începe sa devina evident ca se petrece ceva nesanatos si autodistructiv. Ar fi bine daca am veni cu toata afectiunea, compasiunea siîntelegerea noastra în relatia cu barbati sanatosi, barbati de la care am putea spera sa primim ceea ce ne lipseste. Dar nu suntem atrase de barbati sanatosi, care ne-ar putea oferi ceea ce avem nevoie. Acestia ni separ plicticosi. Suntem atrase de barbati care reproduc pentru noi lupta pe

care am dus-o cu parintii nostri, pe vremea când încercam sa fim destul de bune, de iubitoare, de merituoase, de utile si istete ca sa câstigamdragostea, atentia si aprecierea celor care nu ni le puteau oferi din cauza propriilor lor probleme si preocupari. Acum reactionam ca si cum dragostea, atentia si aprecierea nu conteaza, daca nu suntem în stare sale obtinem cu sila de la un barbat incapabil, si el, sa ni le ofere, din cauza propriilor lui probleme si preocupari. 4. Terorizata de posibilitatea abandonului, faci orice sa salvezi de la destramare relatia cu un barbat.

Abandonul este un cuvânt tare. înseamna sa fii parasit, poate chiar sa mori, pentruca s-ar putea sa nu fii în stare sa supravietuiesti în singuratate. Exista abandon literal si abandon emotional. Orice femeie care iubeste prea mult a trait abandonul emotional profund, cu toata groaza si vidul sufletesc pecare le implica. Ca adult, a fi parasita de barbatul care e întruchiparea -în atât de multe fatete -a celor

care te-au abandonat prima data, este un

17

fapt care scoate din nou la lumina groaza din strafunduri. Desigur, am face totul ca sa evitam retrairea acestui sentiment. Ceea ce ne conduce la urmatoarea caracteristica.

5. Aproape nimic nu va fi prea dificil, nu va lua prea mult timp, nu va fi prea costisitor daca îl „ajuta*' pe barbatul cu care ai o relatie. Teoria din spatele „ajutorului" este ca, daca da rezultate, barbatul va deveni asa cum îl vrei tu, asa cum simti nevoia sa fie, ceea ce înseamna ca vei fi învingatoare în lupta pentru lucrul dupa care ai tânjit atâta timp.

Asadar, în timp ce adeseori suntem mai zgârcite în ceea ce ne priveste, si chiar renuntam la noi însine, vom merge pâna în pânzele albe ca sa-l ajutam pe el. Eforturile noastre, facute de dragul lui, includ urmatoarele:

. îi cumparam îmbracaminte, ca

sa-si îmbunatateasca imaginea; Q îi gasim un terapeut, si-l imploram sa mearga la el;

. îi finantam hobby-urile

costisitoare, ca sa-si petreaca

timpul mai bine;

. trecem prin supliciul

schimbarii locuintelor, pe motiv

ca „el nu e fericit aici";

.

îi dam jumatate sau chiar

toata averea sau bunurile noastre, pentru a

nu se simti inferior;

. îi oferim o locuinta, ca sa se simta în siguranta;

. îi permitem sa abuzeze de noi

sentimental, pe motiv ca „n-a

fost lasat niciodata pâna acum sa-si exprime sentimentele";

. îi gasim un serviciu.

Aceasta e doar o lista partiala a modalitatilor în care încercam sa-l ajutam. Rareori ne întrebam cât de oportune sunt actiunile noastre la adresa lui. în realitate, ne consumam timpul si

energia încercând sa concepem alte

modalitati care ar putea da rezultate, mai bune decât cele pe care le-am aplicat deja. 6. Obisnuita cu lipsa dragostei într-o relatie personala, esti dispusa sa astepti, sa speri si sa îti dai si mai mult silinta sa-i faci pe plac. Daca o alta persoana, cu o viata diferita, s-ar gasi în situatia noastra, ar putea spune: „Dar e îngrozitor. Am sa-i pun capat". Dar noi presupunem ca, daca relatia nu merge si noi nu suntem fericite, este pentru ca înca n- am facut tot ce trebuia. Interpretam fiecare nuanta de comportament ca

un semn ca partenerul nostru începe în sfârsit sa se schimbe. Traim cu speranta ca mâine va fi altfel. E mai usor sa-l asteptam pe el sa se schimbe decât sa ne schimbam pe noi însine, sau ceva din viata noastra. 7. Esti dispusa sa îti asumi mult mai mult de 50% din responsabilitate, vina si imputari în orice relatie. Adesea, acelea dintre noi care provin din familii dezechilibrate au avut parinti iresponsabili, imaturi si slabi. Am crescut repede si am devenit pseudo-adulti, cu mult înalte de a fi pregatite sa purtam povara acestui rol.

în acelasi timp, însa, ne-a facut placere puterea pe care ne-au conferit-o familia si cei din jur. Acum, ca adulti, avem impresia ca noua ne revine datoria de a face sa functioneze relatia noastra, si acceptam compania unor parteneri iresponsabili si gata sa ne aduca învinuiri ce contribuie la adâncirea certitudinii noastre ca întreaga responsabilitate ne apartine. Suntem experte în a ne purta povara. 8. Respectul de sine este extrem de scazut si în forul tau interior

18

nu crezi ca meriti sa fii fericita. Crezi, mai degraba, ca trebuie sa lupti pentru a obtine dreptul la fericire. Daca parintii nostri nu ne considera demne de dragostea si atentia lor, cum putem atunci sa credem ca suntem într-adevar bune si pricepute? Dintre femeile care iubesc prea mult, foarte putine sunt convinse, în adâncul fiintei lor, ca merita sa iubeasca si sa fie iubite doar pentru simplulfapt ca exista. Suntem, în schimb, convinse ca avem niste defecte îngrozitoare, pentru a caror compensare trebuie sa facem foarte mult bine.

Traim cu vina de a avea aceste defecte si cu teama de a fi descoperite. Depunem eforturi inimaginabile pentru a încerca sa parem bune de ceva, tocmai pentru ca noi însine nu o credem.

9. Pentru ca ai a avut parte de o copilarie lipsita de siguranta, simti nevoiadisperata de a avea controlul asupra barbatilor si relatiilor tale amoroase. Iti ascunzi acest efort de a controla oamenii si situatiile sub masca "ajutorului". Traind într-unui din mediile haotice ale familiilor dezorganizate -alcoolic,

violent, incestuos -copilul va fi cuprins, fara îndoiala, de panica, la gândul ca familia sa si-a pierdut controlul. Persoanele de care acesta depinde nusunt prezente, pentru ca sunt prea bolnave ca sa-i asigure protectia. în realitate, familiile din aceasta categorie sunt mai degraba o sursa de amenintari si suferinta, decât sursa de siguranta si protectie de care arenevoie copilul. Puterea acestui tip de experienta fiind atât de coplesitoare si devastatoare, acelea dintre noi care au avut de suferit din aceasta cauza, „întorc foaia", cum se spune. Aratându-ne puternice si utile

celorlalti, ne aparam împotriva panicii care ne cuprinde atunci când ne aflam la mâna altora. Nutrim nevoia imperioasa de a fi în preajma oamenilor pe care îi putem ajuta, tocmai pentru a ne simti în siguranta sistapâne pe situatie. l0. In relatiile tale, traiesti mai curând în visul tau despre cum ar putea fi, decât în realitatea situatiei în care te afli. Când iubim prea mult, traim într-o lume imaginara, în care barbatul lânga care suntem nefericite si nemultumite se transforma în ceea ce suntem

sigure ca poate deveni si va deveni cu ajutorul nostru. Pentru ca stim foarte putin despre, ce înseamna sa fii fericit într-o relatie, pentru ca nu avem experienta a ceea ce înseamna sa fii cu cineva la care tii si care îti împartaseste sentimentele, nu îndraznim sa ne apropiem de ceea ce nedorim cu adevarat, decât în visul pe care îl traim. Daca am avea un barbat asa cum ne dorim, de ce ar avea el nevoie de noi? Tot talentul (si nevoia compulsiva) pus în slujba „ajutorului dat" arramâne fara obiect. Cea mai mare parte a identitatii noastre ar soma. De

aceea, alegem un barbat care sa nu fie ceea ce dorim sa fie -si continuam sa visam. ll. Esti dependenta de barbati si de suferinta sufleteasca In opinia lui Stanton Peele, autorul volumului Love and Addiction ("Dragoste sidependenta"), „experienta care genereaza dependenta este aceea care absoarbe constiinta persoanei si, asemeni analgezicelor, calmeaza anxietatea si durerea. Poate ca nu exista nimic mai bun pentru absorbireaconstiintei noastre decât o relatie amoroasa de un anumit tip. O relatie vicioasa se caracterizeaza prin dorinta de a te afla mereu în prezenta

19

linistitoare a celuilalt doua caracteristica este diminuarea capacitatilor

persoanei respective de a da atentie celorlalte aspecte ale vietii sale si de

A

a se ocupa de ele."

Folosim obsesia fata de barbatii

pe care îi iubim pentru a evita

suferinta,

vidul sufletesc, teama si mânia. Folosim relatiile amoroase ca pe

niste

droguri, ca sa evitam sa

constientizam ceea am simti daca ne-am adânciîn eul nostru interior. Cu cât mai chinuitoare

e relatia cu barbatul nostru,

cu atât mai intensa e distragerea atentiei noastre de la alte aspecte. O

relatie cu adevarat terifianta îndeplineste aceeasi functie - în cazul nostru ca un drog foarte puternic. In absenta unui barbat asupra caruia sa ne concentram, intram în abstinenta si acuzam adesea aceleasi simptome fizice si psihice care însotesc abstinenta la toxicomani:

greata, transpiratie, frisoane, tremurat, mersul prin camera, gânduri obsedante, depresie, insomnie, panica, stari anxioase. în efortul de a calma aceste reactii, ne întoarcem la ultimul partener sau cautam cu disperare altul. l2. Se poate sa fii predispusa din punct de vedere emotional si, de multe

ori, biochimic, la dependenta de droguri, alcool, si/sau anumite alimente, mai ales cele care contin zahar. Criteriul de mai sus se aplica îndeosebi acelora (dintre femeile ce iubesc prea mult) ce provin din parinti care fac abuz de anumite substante. Toate femeile care iubesc în exces poarta în suflet ramasite din experienteleanterioare, care le- ar putea determina sa faca abuz de tranchilizante pentru a scapa de sentimentele chinuitoare. Dar si copiii proveniti din parinti dependenti tind, în general, sa mosteneasca predispozitia geneticaspre o anume dependenta.

Faptul ca atâtea fiice cu parinti alcoolici dezvolta dependenta de dulciuri se explica poate prin identitatea aproape perfecta a structurii moleculare azaharului rafinat si a alcoolului etilic. Zaharul rafinat nu este un aliment, el este un drog. Nu are nici o valoare nutritiva, doar calorii inconsistente, si poate modifica sever compozitia chimica a creierului, fiind pentru multepersoane o substanta ce creeaza dependenta. l3. Prin atractia pe care o simti fata de persoanele cu probleme care trebuie rezolvate, sau prin implicarea in situatii de cele mai multe ori

haotice, incerte si chinuitoare din punct de vedere emotional, eviti, de fapt, sa-ti îndrepti atentia spre responsabilitatea fata de propria ta persoana. Desi ne pricepem foarte bine sa intuim ce simte alta persoana, sau sa ne dam seama de ce are nevoie altcineva, nu suntem "conectate" la propriile noastre sentimente si nu suntem capabile sa luam decizii întelepte înlegatura cu problemele importante ale vietii noastre, care ne tulbura. De multe ori nu stim cine suntem noi insine, iar implicarea în probleme critice ne împiedica sa stam si sa ne gândim în liniste la ele.

Asta nu înseamna ca n-am putea juca teatru. Am putea tipa si zbiera, am putea plânge si jeli. Dar suntem incapabile sa ne folosim emotiile pentru a ne calauzi în alegerea a ceea ce este cu adevarat necesar si importantpentru viata noastra. l4, S-ar putea sa ai o înclinatie spre stari depresive episodice, pe care încerci sa le împiedici prin emotia pe care ti-o procura o relatie instabila. Exemplu: Una din clientele mele, care facuse cândva o depresie si era casatorita cu un alcoolic, compara viata alaturi de sotul ei cu un accident

de masina care ti se întâmpla în fiecare zi. îngrozitoarele fluctuatii, surprizele, manevrele, imprevizibilitatea si instabilitatea relatiei reprezentau pentru ea un soc constant, zilnic. Daca ai avut vreodata unaccident de masina fara sa fi fost grav ranit, trebuie sa fi trait un „punct culminant" al simturilor, la o zi-doua dupa accident. Asta se întâmpla din cauza socului suferit de organismul tau, si a adrenalinei care se formeazaîn cantitati neobisnuit de mari. Adrenalina e responsabila pentru „punctul culminant" al simturilor tale. Daca esti o persoana care sufera de depresii,

vei cauta, inconstient, situatii care te tin în alerta, asemanatoare unui accident de masina (sau mariajului cu un alcoolic), caci, nu-i asa, trebuie sa fii „la înaltime" ca sa eviti o depresie. Depresiile, alcoolismul si abuzul de alimente se înrudesc si par a se mosteni genetic. De exemplu, majoritatea femeilor bolnave de anorexie cu care am lucrat au avut ambii parinti alcoolici, iar multe din pacientele mele cu probleme depresive au avut cel putin un parinte alcoolic. Daca proviidin parinti alcoolici, s-ar putea sa devii o persoana depresiva din doua

motive: trecutul tau si mostenirea genetica. Ironia soartei face ca emotia unei relatii cu cineva care sufera tocmai de o asemenea boala sa te tenteze foarte tare. l5. Nu te simti atrasa de barbati amabili, echilibrati, demni de încredere si interesati de persoana ta. Pe acestia îi consideri „plicticosi". Barbatii instabili ni se par atragatori, cei pe care nu te poti bizui -provocatori, cei imprevizibili -romantici, imaturii - încântatori, iar capriciosii - misteriosi. Barbatul furios are nevoie de întelegerea noastra.

Nefericitul are nevoie de alinarea noastra. Barbatul neadaptat are nevoie de încurajarea noastra, iar cel insensibil de caldura noastra sufleteasca. Dar nu putem sa „reparam" un barbat care e bun asa cum este, iar daca este întelegator si grijuliu fata de noi, nu-l putem suferi. Din nefericire, daca nu avem posibilitatea sa iubim un barbat în exces, nu-l putem iubideloc. In capitolele urmatoare, fiecare din femeile cu care veti face cunostinta, are, ca si Jill, povestea ei despre ce înseamna sa iubesti prea mult. Poateca povestea lor te va ajuta sa întelegi mai limpede tiparele propriei tale

vieti. Astfel, vei fi în stare sa folosesti instrumentele oferite în ultima parte a cartii ca sa schimbi acele tipare într-o noua configuratie de împlinire, dragoste si bucurie. Asta va doresc din toata inima.

2. Sex formidabil într-o relatie execrabila Pe omul meu îl iubesc atât de multdar n-o va sti nicicând Viata mea toata-i doar un chin -dar sa nu crezi ca suspin Când ma îmbratiseaza, lumea-ntreaga se lumineaza :

Omul meu

Tânara care statea în fata mea iradia disperare. Fata ei

dragalasa prezentaînca urmele galben-verzui ale vânatailor pe care le capatase cu o luna în urma, când încercase sa se arunce într-o prapastie, cu masina. -S-a scris în ziar, îmi spuse încet, cu durere în glas, tot ce se putea despreaccident, cu fotografii ale masinii atârnând

acolo

luat legatura cu mine. A ridicat

putin vocea si o scânteie de mânie sanatoasa îi strabatu glasul, înainte de a recadea în disperare. Trudi, care fusese foarte aproape de moarte, din dragoste, aduse vorba

iar el nici macar n-a

21

despre ceea ce era pentru ea chestiunea esentiala, cea care facuse inexplicabila si de neîndurat parasirea ei de catre iubitul ei:

-Cum de reuseam sa facem dragoste atât de bine, sa ne simtim atât deminunat, sa fim atât de apropiati, când nimic altceva nu mergea? De ce sexul dadea rezultate, când nimic altceva nu mergea? Cum începuse sa plânga, semana foarte bine cu un copil mic, cu inima ranita. -Credeam ca îl fac sa ma iubeasca daca ma daruiesc lui cu toata fiinta mea. I-am dat totul, absolut tot ce aveam de dat. Se apleca în fata,

tinându-se cu mâinile de burta, si începu sa se legene.

- Dar doare asa de tare sa stii ca ai facut totul degeaba. Trudi ramase ghemuita, suspinând vreme îndelungata, pierduta în vidul unde traise mitul ei de iubire. Când reusi sa vorbeasca din nou, continua cu glasul coborât, plin de durere:

-Nu voiam nimic altceva, decât sa-l fac fericit pe Jim si sa-l pastrez lânga mine. Nu i-am cerut nimic altceva, decât sa-si petreaca timpul cu mine. Trudi mai plânse câtva timp, iar eu mi-am amintit ce îmi spusese despre

familia ei si am întrebat-o cu blândete:

- Nu asta vroia si mama ta de la tatal tau? Sa-si petreaca timpul cu ea? Se îndrepta în scaun imediat. -Dumnezeule! Ai dreptate. Ma plâng exact la fel ca mama. Persoana cu care voiam cel mai mult sa nu seman, cea care încerca mereu sa-si atinga scopul prin tentative de sinucidere. O, Doamne!, repeta si se uita la mine, cu fata umezita de lacrimi, adaugând în surdina: „E îngrozitor." S-a facut tacere si am început sa vorbesc eu. -De multe ori ne trezim facând lucrurile pe care le-a facut parintele de

acelasi sex, exact lucrurile pe care ne-am promis noua însine ca nu le vom face niciodata. Se întâmpla asa pentru ca din actiunile, chiar din sentimentele lor, am învatat ce înseamna sa fii barbat sau femeie. -Dar eu n-am încercat sa ma omor ca sa-l recâstig pe Jim, protesta Trudi. Eu n-am mai suportat, pur si simplu, sa ma simt înspaimântata, neînsemnata si nedorita. Alta pauza. -Dar poate ca si mama tot asa se simtea. Presupun ca asa ajungi sa simti când te straduiesti sa pastrezi lânga tine pe cineva care are lucruri mult

mai importante de facut decât asta. Trudi încercase, de acord, iar momeala pe care o folosise fusese sexul. Ulterior, într-o alta sedinta, când durerea nu mai era atât de vie, veni din nou vorba despre sex. -Am fost întotdeauna excesiv de sensibila la sex, se confesa cu un amestec de mândrie si culpabilitate, atât de mult încât în liceu ma temeam sa nu fiu nimfomana. -Nu ma puteam gândi decât la momentul urmator când eu si prietenul meu puteam sa fim din nou împreuna si sa facem dragoste. întotdeauna

încercam sa aranjez totul în asa fel încât sa gasim un loc unde sa fim numai noi. Se spune ca barbatii sunt cei care vor sa faca sex. Sunt sigura ca eu voiam asta mai mult decât el. Sau, cel putin, eu îmi dadeam mai mult silinta decât el. Trudi avea saisprezece ani când ea si prietenul ei din liceu „au mers pâna la capat" pentru prima data,

dupa cum s-a exprimat ea. El era fotbalist,

22

tipul acela care ia foarte în serios perioada de antrenamente. Era de parere ca sedintele repetate de sex cu Trudi îi diminueaza forta combatanta pe terenul de joc. în timp ce el gasea scuze pentru a scurtaîntâlnirile cu Trudi dinaintea unui meci, ea contracara aranjând sedinte de babysitting dupa-amiaza, în timpul carora îl putea seduce pe canapeaua din camera de la intrare, în timp ce bebelusul dormea în camaruta lui. Cutoate acestea, imaginatia si eforturile lui Trudi de a redirectiona pasiunea lui pentru fotbal în pasiune pentru persoana ei s-au soldat cu un esec, iar

tânarul, gratie unei burse de educatie fizica, s-a mutat la un alt colegiu, în alt stat. Dupa un rastimp de plansete nocturne si auto-dojeniri pentru esecul de a-l convinge s-o aleaga pe ea în locul ambitiilor sportive, Trudi era dispusa safaca o noua încercare. Era în vara dintre sfârsitul liceului si începutul anului universitar, iar Trudi statea înca acasa, o casa care se destrama în punctele esentiale. Dupa anide amenintari, mama lui Trudi initiase în sfârsit procedura de divort si angajase un avocat cunoscut pentru disponibilitatea de a juca murdar.

Mariajul parintilor ei fusese dintre cele mai furtunoase, Trudi compatimindu-l pe tatal ei pentru nevoia lui compulsiva de a munci peste masura si dezaprobând eforturile fervente, uneori violente si autodistructive ale mamei ei de a-l forta sa petreaca mai mult timp cu ea si ceidoi copii ai lor, Trudi si sora ei mai mare, Beth. Tatal era atât de rar acasa si pentru perioade atât de scurte, încât sotia denumea aceste sejururi „vizite în infern". -Erau, într-adevar, infernale, îsi aminteste Trudi. Vizitele lui degenerau

invariabil în certuri oribile, prelungite, în care mama tipa sî-l acuza ca nu ne iubeste pe nici una din noi, iar tata îi tot explica ca el munceste atât demult si îndelung tocmai de dragul nostru. Timpul pe care tata îl petrecea acasa se termina aproape întotdeauna cu tipete si acuzatii reciproce. De cele mai multe ori, el pleca trântind usa si urlând la ea:

„Nu-i de mirare canu-mi place sa vin acasa!", dar uneori, când mama plângea zile în sir sau îl ameninta cu divortul sau înghitea o gramada de pastile si o lua salvarea, tata se schimba pentru o vreme, venea devreme acasa si-si petreceatimpul cu noi. Mama

începea sa pregateasca acele mese minunate, ca sa-l recompenseze, banuiesc, pentru ca revenise în sânul familiei. Trudi se încrunta. -Dupa trei-patru nopti, iar începea sa întârzie si iar suna telefonul. 'Aha, înteleg. ZauT, zicea mama cu raceala în glas. Aproape imediat, începea sa debiteze obscenitati si-i trântea telefonul. Si iata-ne pe Beth si pe mine, îmbracate frumos si asteptându-l pe tata sa vina acasa la cina. Probabil ca aranjaseram masa mai frumos decât de obicei, cum ne spunea mama s-o facem când tata trebuia sa vina acasa, cu flori si lumânarele. Iar mama

alerga ca o furtuna prin

bucatarie, tipând si izbind cratitele si insultându-l

pe tata în toate felurile. Apoi

se linistea, devenea ca de gheata si iesea din bucatarie, ca sa ne spuna ca vom cina singure, fara tata. Asta

era si mairau decât urlatul. Ne servea si apoi se aseza si ea la masa, fara sa ne arunce o singura privire. Nelinistea ne cuprindea pe Beth si pe mine, din cauza tacerii. Nu îndrazneam sa scoatem o vorba, dar nu îndrazneam nici sa nu mâncam. Stateam acolo, la masa, încercând sa facem ceva pentru mama, dar ce-am fi putut face noi pentru ea? Dupa acele mese,

23

facea rau, de obicei în mijlocul noptii, cu greturi si senzatii de voma îngrozitoare. Trudi îsi scutura capul cu stoicism. Toate astea nu puteau sub nici o forma sa duca la o digestie sanatoasa. -Si nu puteau nici sa te învete cum sa te porti normal într-o relatie normala, am adaugat eu, pentru ca tocmai în acest climat învatase Trudi putinul pe care-l stia despre cum sa-l tratezi pe cel pe care îl iubesti.

- Ce simteai când se întâmpla asta? am întrebat-o. Trudi reflecta putin, apoi raspunse dând din cap, subliniind astfel

sinceritatea raspunsului sau:

-în toiul scandalului mi se facea frica, dar în majoritatea cazurilor, ma simteam parasita. Nimeni nu se gândea la mine sau nu se întreba ce simt sau ce fac. Sora mea era prea timida pentru a purta vreo discutie cu mine. Când nu lua lectii de muzica, se ascundea în camera ei. De obicei, cânta la flaut, ca sa nu mai auda scandalul, banuiesc, si ca sa aiba o scuza ca se fereste de toti. Si eu am învatat sa nu fac probleme nimanui. Stateamcuminte, facându-ma ca nu observ ce se întâmpla cu parintii mei si tinând

în mine tot ce gândeam. Am încercat sa învat bine la scoala. Uneori mi se parea ca aceea a fost singura perioada când tata si-a dat seama de existenta mea 'Arata-mi carnetul de note', îmi spunea, si discutam amândoi o vreme. Admira orice fel de realizare, asa ca m-am straduit sa obtin rezultate bune de dragul lui. Trudi îsi freca sprânceana si continua, dusa pe gânduri. -Si mai simteam ceva. Tristete. Cred ca m-am simtit trista tot timpul, dar n-am spus nimanui niciodata. Daca m-ar fi întrebat cineva 'Ce simti

înauntrul tau?' as fi raspuns ca ma simt bine, ca ma simt excelent. Chiar daca as fi putut spune ca sunt trista, n-as fi putut explica niciodata de ce. Cum puteam sa justific un asemenea sentiment? Nu sufeream. Nu duceamlipsa de nimic important. Adica, n-am sarit niciodata peste vreo masa, sau n-am trait niciodata fara sa avem tot ce ne trebuie. Lui Trudi îi venea înca greu sa recunoasca integral cât de adânca eraizolarea ei emotionala în familie. Suferise o lipsa acuta de educatie si atentie din cauza unui tata care era, practic, inabordabil, si a unei mame mistuita de mânie si frustrare din cauza lui. Asta le-a lasat

pe Trudi si pesora ei secatuite emotional. în mod ideal, pe masura ce crestea, Trudi ar fi trebuit sa poata sa discute cuparintii despre gândurile ei, sa exerseze comunicarea cu ei, în schimbul iubirii si atentiei lor, dar ei nu reusisera sa fie "pe faza" pentru a primi darul ei; erau prea prinsi în propria batalie a vointelor lor. Astfel ca, dupace a crescut, Trudi s-a dus pe sine si darul ei de iubire (sub masca sexului) în alta parte. Dar s-a oferit unor recipienti la fel de insensibili si de indisponibili. La urma urmei, ce altceva stia sa faca? Nimic altceva nu i s-arfi parut „corect", sau n-ar fi fost

compatibil cu lipsa dragostei si atentiei, cu care era deja obisnuita. între timp, conflictul dintre parintii ei s-a acutizat pe noua arena a tribunalului. în toiul „focurilor de artificii", sora lui Trudi a fugit de acasa cu profesorul ei de muzica. Parintii ei nu s-au sinchisit sa faca o pauza în batalia lor, ca sa observe faptul ca fiica lor parasise statul cu un om dedoua ori mai în vârsta decât ea si care de abia putea sa-si câstige traiul. Trudi era si ea în cautarea iubirii si îsi dadea întâlnire cu barbati, într-o

24

frenezie totala, culcându-se cu aproape fiecare din ei. în sufletul ei, credea ca, problemele familiale erau din vina mamei ei, ca ea îl gonise pe tatal ei de acasa, cu cicaleala si amenintarile. Trudi îsi jura sa nu fie niciodata, darniciodata, tipul de femeie furioasa, insistenta, ca mama ei. Avea sa- si câstige barbatul prin dragoste, întelegere, si prin daruirea totala a propriei ei fiinte. încercase deja o data, cu jucatorul de fotbal, sa fie irezistibil deiubitoare, devotata si generoasa, dar esuase. Concluzia pe care a tras-o nu

a fost aceea ca felul ei de a

trata lucrurile era gresit, sau ca obiectul iubirii sale nu era alegerea cea mai buna, ci ca ea nu oferise destul. Asa ca acontinuat sa încerce, sa ofere, si cu toate acestea, nici unul din barbatii

cu

care iesea nu a ramas cu ea prea

mult.

A început semestrul de toamna si

Trudi a întâlnit, curând, la unul din cursuri, un barbat casatorit- Jim. Era politist si studia teoria de executare silita, ca sa se poata califica pentru o promovare. Avea

treizeci de ani, doi copii si o nevasta care îl astepta pe al treilea. într-o dupa-amiaza îi spuselui Trudi,

la o cafea, cât de tânar fusese când se însurase, si cât de nefericit era în casatorie. O avertiza, ca un tata, sa nu se lase prinsa în capcana vietii de familie, într- o casatorie timpurie care s-o împovareze curesponsabilitati. Trudi s-a simtit flatata de faptul ca el a avut încredere în ea si i-a dezvaluit o problema atât de personala, cum e cea a lipsei de farmec din viata maritala. Parea sa fie cumsecade, oarecum vulnerabil, putin cam singur si neînteles. Jim îi spuse cat de mult a însemnat pentru el faptul ca a vorbit cu ea ca nu mai vorbise niciodata înainte cu altcineva

ca ea -si o întreba daca se mai pot întâlni. Trudi consimti imediat, pentruca, desi conversatia lor din acea zi fusese mai degraba unilaterala, Jim vorbind, de fapt, cel mai mult, fusese totusi o comunicare, sentiment pe care Trudi nu-l cunoscuse în familia ei. Sueta lor îi deschise fetei gustulpentru atentia dupa care tânjea. Doua zile mai târziu, au vorbit din nou, de data aceasta în timp ce se plimbau pe dealul din apropierea campusului, iar el a sarutat-o la plecare. Nu a trecut nici o saptamâna si deja se

întâlneau în apartamentul unui politist când acesta era de serviciu, în trei din cele cinci dupa-amiezi pe care Trudi si le petrecea la scoala. Viata ei a început sa se roteasca în jurul timpului furat pe care-l petreceau împreuna. Trudi refuza sa se gândeasca la felul în care o afecta relatia cu Jim. Fugea de Ia cursuri si a început, pentru prima data, sa nu mai obtina rezultate bune la scoala. îsi mintea prietenii în legatura cu activitatea ei si sfârsi prina-i evita, ca sa nu mai fie nevoita sa-i minta. Renuntase la aproape toate

activitatile ca sa poata fie cu Jim ori de câte ori se ivea ocazia, si gândinduse la el când nu îl întâlnea. Voia sa fie disponibila pentru el în cazul ca s-arfi ivit vreo ora libera pe care ar fi putut-o petrece împreuna. în schimb, Jim îi dadea foarte multa atentie si o flata când erau împreuna. Reusea sa-i spuna exact ce voia sa auda de la el -cât de minunata, deosebita, demna de iubire era, si cum l-a facut ea mai fericit decât fusese vreodata înainte. Cuvintele lui stârnira în ea dorinta de a se stradui si mai mult sa-l atraga si sa-i faca placere. Mai întâi, si-a cumparat lenjerieeleganta, ca s-

o îmbrace doar pentru el, apoi

parfumuri si uleiuri pe care el

a sfatuit-o sa nu le foloseasca

pentru ca sotia lui ar fi putut sesiza mirosul si s-ar fi întrebat ce se întâmpla. îndrazneata, citea carti despre cum safaci dragoste

si aplica cu el tot ce învata. Extazul lui îi dadea aripi sa continue. Nu exista alt afrodisiac mai bun pentru ea decât dorinta de a-l

25

excita pe acest barbat. Raspundea cu toata puterea ei la atractia pe care el o simtea fata de ea. Nu atât propria sexualitate si-o exprima, cât mai ales sentimentul de a fi legitimizata de sensibilitatea lui sexuala fata deea. Deoarece ajunsese sa stie mai multe despre sexualitatea lui decât despre a ei, cu cât el îi raspundea mai mult, cu atât mai recunoscatoare îi era. Interpreta timpul pe care el îl petrecea cu ea -si pe care-l fura celeilalte vieti a lui -ca pe o recunoastere îndelung asteptata a valorii ei. Când nu era cu el, se gândea la noi modalitati de a-l vraji. Prietenii

renuntara s-o mai invite pe la ei si viata ei a început sa se limiteze la oobsesie unidirectionala: cum sa-l faca pe Jim mai fericit decât fusese vreodata. Simtea fiorul victoriei la fiecare întâlnire - victoria asupra monotoniei vietii lui, asupra incapacitatii lui de a cunoaste iubirea si împlinirea sexuala. Faptul ca putea sa îl faca fericit pe el însemna fericirea ei. In sfârsit, dragostea ei facea minuni în viata cuiva. Asta îsi dorise întotdeauna. Nu era ca mama ei, care-i alunga pe barbati cu cererile ei. Dimpotriva, ea construia o legatura bazata în totalitate pe iubire si

altruism. Era mândra ca îi cerea atât de putin lui Jim. -Ma simteam foarte singura când nu eram cu el, iar asta însemna destul de mult timp. II vedeam doar câte doua ore, trei zile pe saptamâna. Intre timp, el nu ma cauta deloc. Avea cursuri lunea, miercurea si vinerea, si ne întâlneam dupa aceea. Când eram împreuna, ne petreceam mai tot timpul facând dragoste. Când ne vedeam, în sfârsit, singuri, alergam unul în bratele celuilalt. Totul era atât de intens, de emotionant, ca uneori ne venea greu sa credem ca si alte perechi simt acelasi fior când fac sex.

Desigur, dupa aceea, trebuia, invariabil, sa ne luam la revedere. Toate celelalte ore în care nu eram cu el, mi se pareau goale. Petreceam mai tottimpul cât nu eram împreuna pregatindu-ma sa-l întâlnesc din nou. îmi spalam parul cu un sampon special, îmi faceam unghiile, si ma plimbam de colo-colo, gândindu-ma la el. Nu voiam sa ma gândesc prea mult lasotia si familia lui. Voiam sa cred ca fusese prins în capcana casatoriei înainte de a fi fost desul de matur ca sa stie ce vrea, iar faptul ca n-avea nici cea mai mica intentie de a pleca, de a fugi de îndatoririle sale, mi-lfacea si mai drag.

" si ma facea sa ma simt si

mai bine alaturi de el", ar fi putut la fel de bine adauga Trudi. Nu era capabila de o relatie intima prelungita, asa ca"tamponul de amortizare" pe care mariajul si familia lui Jim i-l ofereau era binevenit, la fel cum fusese si refuzul fotbalistului de a fi împreuna cu ea. Ne simtim bine doar când raporturile noastre cu altii se stabilesc într-un felcare ne e familiar, iar Jim îi oferea si distanta si lipsa de angajare pe care Trudi le cunostea atât de bine din relatia parintilor ei cu ea.

Cel de-al doilea semestru era pe sfârsite, se apropia vara, iar Trudi l-aîntrebat pe Jim ce se

va întâmpla cu ei când se va termina scoala si nu vor mai putea folosi aceasta scuza convenabila pentru a se întâlni. El se încrunta si raspunse vag:

- Nu stiu sigur. Gasesc eu ceva.

încruntarea a fost suficienta pentru a o opri pe Trudi. Tot ce

îi lega pe ei era fericirea pe care ea putea sa i-

o ofere. Daca el nu era fericit,

se puteasfârsi totul. Nu trebuia

sa-l mai faca sa se încrunte. Scoala se sfârsi si Jim nu

gasise nimic. „O sa te sun", îi spuse el. Ea

26

astepta. Un prieten al tatalui ei îi oferi o slujba în hotelul lui, pentru perioada de vara. Multi din prietenii ei lucrau si ei acolo, si o îndemnara sa vina si ea. Va fi distractiv, promisesera ei, sa lucram toata vara pe lac. Refuza oferta, de teama sa nu cumva sa nu fie acolo atunci când avea sa sune Jim. Desi nu prea a iesit din casa timp de trei saptamâni, telefonul asteptat nu a venit Intr-o dupa-amiaza torida de la mijlocul Iui iulie, Trudi era în oras, facândusi cumparaturile, apatica. Iesi dintr-un magazin cu aer conditionat, clipi din

cauza soarelui arzator si iata-l pe Jim, bronzat, zâmbitor, tinând de mâna

o femeie care nu putea fi decât

sotia lui. Cu ei erau doi copii, un baietel si

o fetita, iar la pieptul lui

Jim, într-o chinga albastra, un bebelus. Ochii lui

Trudi cautara privirea lui Jim. El îi arunca o privire scurta, apoi se uita în alta parte, trecând pe lânga ea cu familia, sotia si viata lui.

A reusit cu greu sa ajunga pâna

la masina, desi durerea din piept nu o lasasa respire. Intra în masina si ramase acolo, în

parcarea fierbinte, suspinând si respirând cu greu, mult dupa

ce soarele apusese. Apoi conduse

încet,

debusolata, pâna la colegiu, apoi sus, pe dealul din spatele lui, pe acolounde se plimbase prima data cu Jim, iar el o sarutase. A condus pâna ce drumul a început s-o ia brusc la vale, apoi se îndrepta din nou, iar ea ar fi trebuit sa întoarca.

A fost un miracol faptul ca a

supravietuit impactului, mai mult sau mai putin întreaga. Dar si o mare dezamagire pentru ea. întinsa pe patul de spital, îsi jura sa încerce din nou, imediat ce o vor externa. Suportamutarea în salonul de psihiatrie, tranchilizantele,

interviul obligatoriu cu psihiatrul. Parintii au venit s-

o vada cu rândul, în ture elaborat concepute

de asociatia infirmierelor. Aparitiile tatalui ei erau însotite de predici rigidedespre motivele multiple pentru care merita sa traiasca, în timpul predicilor, Trudi numara în gând de câte ori se uita tatal ei la ceas. încheia, de obicei, cu un îndemn neputincios:

-Stii cât te iubim, mama ta si cu mine, draga mea. Promite-mi ca n-ai sa mai faci asa ceva. Trudi i-a promis, îndeplinindu-si datoria, straduindu-se sa surâda -un surâs înghetat de solitudinea de a sti ca-l minte pe tatal sauîntr-o problema atât de importanta. Vizitele lui erau urmate de ale mamei

ei, care se plimba apasat prin camera, întrebând-o cu insistenta:

-Cum ai putut sa faci asta? Cum ai putut sa ne faci noua una ca asta? Dece n-ai venit sa-mi spui ca ceva nu e în ordine? Ce naiba se întâmpla cu tine, fetito? Esti suparata din cauza mea si a tatei? Apoi mama se aseza într-unui din fotoliile pentru vizitatori si-i descria în detaliu cum decurgeadivortul, ceea ce s-ar fi vrut a fi un subiect linistitor. Lui Trudi i se facea, de obicei, rau dupa aceste vizite. în ultima noapte petrecuta în spital, o asistenta a stat cu ea, în liniste, si i-

a pus câteva întrebari blând-

iscoditoare. întreaga poveste a

tâsnit,

curgând în valuri. în cele din urma, asistenta i-a spus:

-Stiu ca te gândesti sa încerci din nou. Si de ce n-ai face-o? Nimic nu ediferit astazi, fata

de saptamâna trecuta. Dar înainte s-o faci, as vrea sa

întâlnesti pe cineva. Asistenta,

o fosta clienta de-a mea, a

trimis-o la mine. Asa am început, Trudi si cu

mine, sa lucram împreuna pentru

a vindecanevoia ei de a da mai

multa dragoste decât primea, de

a da si iar a da,

dintr-un cotlon al sufletului ei

care era deja golit. Au mai fost câtiva barbati

27

în viata ei în urmatorii doi ani; ei i-au dat posibilitatea sa îsi dea seama de felul în care se folosea de sex în relatiile amoroase. Unul din ei era profesor la universitatea unde se înscrisese. Era un împatimit de munca de taliatatalui ei. La început, Trudi s-a dedicat cu totul stradaniei de a-l îndupleca sa nu mai lucreze atât si sa vina în bratele ei dragastoase. Dar, de data aceasta, desi cu un acut sentiment de frustrare si ti cauza esecului în a-l schimba, a renuntat dupa cinci luni. Provocarea fusese mobilizatoare la

început: de fiecare data când îi câstiga atentia, se simtea "repusa în drepturi", dar, în acelasi timp, sesiza ca devine, din punct de vedereemotional, tot mai dependenta de el, în timp ce partenerul ei, dimpotriva, daruia tot mai putin. în timpul unei sedinte de terapie, se confesa:

-Noaptea trecuta am petrecut-o cu David; am plâns si i-am spus cât deimportant este el pentru mine. S-a apucat sa-mi explice, ca de obicei, ca trebuie sa înteleg ca el are obligatii profesionale importante -ei bine, n-am mai putut asculta. Mai auzisem asta. Mi-a devenit brusc limpede ca maijucasem aceasta scena cu

prietenul meu fotbalist. Ma daruiam lui David, asa cum facusem si cu celalalt iubit al meu. Zâmbi cu amaraciune. -Nu-ti poti imagina pâna unde am mers ca sa atrag atentia barbatilor. Zburdam prin camera, în timp ce- mi scoteam si aruncam hainele la întâmplare, le suflam în ureche si puneam în aplicare tot arsenalul meu deseductie. N-am încetat înca sa ma straduiesc sa atrag atentia cuiva care nu-mi arata nici un interes. Cred ca cel mai placut fior pe care-l simt când fac dragoste cu David este atunci când simt ca reusesc sa-l stârnesc

destul, cât sa lase deoparte ceea ce face. Nu-mi face placere sa recunosc, dar asta a fost o mare realizare pentru mine -sa fiu în stare sa- l fac pe David, sau pe Jim, sau pe oricare altul, sa-mi dea atentie. Presupun catocmai pentru ca nu ma simteam bine cu ei, viata sexuala imi aducea o mare usurare. Parea ca doboara pentru câteva clipe toate obstacolele dintre noi si ne contopeam. Iar eu aveam atâta nevoie de aceasta contopire. Dar nu mai sunt dispusa sa ma arunc în bratele lui David. Mi se pare degradant. Si totusi, David nu a fost ultima relatie imposibila a lui Trudi. Urmatorul eiiubit a fost

un tânar agent de bursa, atlet împatimit. Trudi a luptat cât a putut ca sa-i câstige atentia; a încercat sa-l ademeneasca cu promisiunea certa a trupului ei dornic de sex, în schimbul programului rigid de antrenament. De cele mai multe ori când faceau dragoste, el era prea obosit sau dezinteresat ca sa realizeze sau sâ-si controleze erectia. într-o zi, în biroul meu, Trudi descria ultimul lor esec în aceasta privinta, când brusc, începu sa râda. -Când ma gândesc la asta întrecut orice masura! Nimeri nu s-a

am

straduit vreodata mai mult sa faca dragoste cu cineva care nu vroia.

Alt hohot de râs. Apoi, ferm:

-Trebuie sa încetez. Am de gând sa nu mai caut. Se pare ca ma atrag invariabil barbatii care n-au nimic sa-mi ofere si care nici macar nu vor sa primeasca ce le ofer eu. Acesta a fost momentul hotarâtor pentru Trudi. în cursul tratamentului terapeutic devenise capabila sa se iubeasca pe sine, iar acum era în staresa aprecieze daca o relatie nu-i aducea satisfactii, în loc sa traga imediat

concluzia ca nu era demna de iubire si ca trebuia sa depuna eforturi mai

28

mari în acest sens. Impulsul puternic de a-si folosi sexualitatea pentru a stabili o relatie cu un partener sovaielnic si imposibil a scazut brusc, iar la capatul celor doi ani de terapie, se întâlnea deja cu mai multi tineri, dar nuse mai culca cu ei. -E atât de diferit acum, când ma întâlnesc cu un barbat si ma gândesc daca eu îl plac, daca eu ma simt bine cu el, daca eu cred ca e o persoanaagreabila. N-am gândit niciodata asa înainte. încercam invariabil sa-l fac sa ma placa, sa ma asigur ca se distreaza bine cu mine si sa creada ca sunt draguta. Stii, dupa ce ieseam cu cineva, nu ma întrebam niciodata

daca euvreau sa-l mai întâlnesc. Eram prea preocupata sa ma gândesc daca i-am placut îndeajuns pentru a-mi cere el mie sa se întâlnim din nou. Am facut totul pe dos! Când s-a hotarât sa întrerupa sedintele de terapie, Trudi nu mai facea de mult lucrurile pe dos. Era capabila sa detecteze cu usurinta o relatie care n-ar fi mers si, chiar daca scânteia atractiei se aprindea între ea si unpartener sovaitor, se stingea repede la raceala evaluarii pe care o facea barbatului, situatiei, posibilitatilor. Voia pe cineva care sa-i fie un adevarat

partener, sau sa nu fie deloc. Nu mai accepta nici un compromis. Dar adevarul era ca Trudi nu stia înca cum sa traiasca cu sentimentele contrare suferintei si respingerii: cu bunastarea si cu angajarea într-o relatie. Nu cunoscuse niciodata nivelul de intimitate generat de tipul derelatie pe care îl voia acum. Desi tânjise dupa comuniunea cu partenerul ei, nu fusese nicicând în situatia de a trai în atmosfera unei comuniuni adevarate. Faptul ca parea sa respinga barbatii nu era întâmplator; capacitatea ei de acceptare a unei intimitati adevarate era redusa. în

familia ei nu existase nici un fel de intimitate, doar lupte si armistitii, fiecare din acestea anuntând, mai mult sau mai putin, începutul unei noibatalii. Existase suferinta si existasera si tensiuni, iar ocazional, alinarea durerii si încordarii, dar niciodata o apropiere reala sau o dragoste adevarata între membrii familiei ei. Ca reactie la manipularile mamei sale, formula de iubire a lui Trudi fusese daruirea de sine fara a primi nimic în schimb. Când terapia a ajutat-o sa iasa din capcana martiriului sau de

sacrificare, a ramas cu constiinta clara a ceea ce nu trebuia sa faca; era si acesta un pas înainte. Dar era doar jumatate din drum. Urmatorul pas era ca Trudi sa învete sa traiasca, pur si simplu, în compania barbatilor pe care-i considera agreabili, chiar daca un pic plicticosi. Plictiseala este o senzatie pe care femeile care iubesc prea mult o traiesc

deseori în prezenta unui barbat „agreabil": nu tu clinchete de clopotei, nu tu focuri de artificii, nu tu

ploaie de stele cazatoare absenta fiorului, sesimt nelinistite, nervoase si incomodate, o stare de disconfort general

în

etichetata drept plictiseala. Trudi nu stia cum sa se poarte în prezenta unui barbat agreabil, atent si sincer interesat de persoana ei; ca toate femeilecare iubesc prea mult, ea stia sa se împrieteneasca doar pentru a avea parte de o noua provocare, nu pentru a se bucura, pur si simplu, de compania barbatului. Daca nu trebuia sa faca manevre speciale pentru aface relatia sa mearga, i se parea greu sa stabileasca o relatie cu un barbat, sa se simta bine si în largul ei. Fiind obisnuita cu nelinistea si suferinta, cu lupta, cu victoria sau înfrângerea, o relatie careia îi lipseau

toate acestea parea prea „domestica" pentru a fi importanta si, pe deasupra, stabila. Culmea ironiei, se simtea mai putin bine în prezenta

29

unor barbati echilibrati, veseli, stapâni pe ei, decât cu barbati taciturni, rezervati emotional, insensibili sau neinteresati de ea. Daca nu depune toate eforturile ca sa schimbe situatia în favoarea ei, femeia care iubeste în exces devine obisnuita cu trasaturi si comportamente negative, si se simte mai bine în compania lor decât în prezenta contrariilor lor. Daca Trudi n-ar fi învatat sa stabileasca o relatie confortabila cu un barbat care considera interesele ei la fel de importante ca ale lui, nu ar fi putut spera sa realizeze o relatie satisfacatoare.

Inainte de a se restabili, femeia care iubeste prea mult prezinta de obicei urmatoarele caracteristici ale sentimentelor si relatiei ei sexuale:

Ea îsi pune întrebarea: „Cât de mult ma iubeste (sau are nevoie de mine)?" si nu „Cât "de mult tin eu la el?"

. Majoritatea raporturilor sexuale cu el sunt motivate de întrebarea „Cum îl pot face sa ma iubeasca (sau sa aiba nevoie de mine) mai mult?" . Impulsul de a se darui sexual unor barbati care, în opinia ei, au nevoie

de aceasta, poate avea drept rezultat un comportament pe care ea însasi îl considera promiscuu, dar el este în primul rând îndreptat spre satisfacerea celuilalt, mai curând, decât spre multumirea proprie

. Sexul este unul din

instrumentele pe care le foloseste în vederea

manipularii sau schimbarii personalitatii partenerului

. Considera adeseori ca

eforturile depuse în manipularile reciproce sunt tentante. Aplica arta seductiei pentru a-si atinge scopurile si

se simte minunat când obtine rezultate bune si foarte rau în caz contrar. Esecul în

încercarea de a obtine ce vrea o face, de obicei, sa se straduiasca si mai mult. Confunda nelinistea, teama si suferinta, cu dragostea si emotia sexuala. „Golul" din stomac este pentru ea, dragoste.

. îsi extrage starea de

excitatie sexuala din cea a partenerului. Nu stiecum este sa se simta ea însasi bine; de fapt, se simte amenintata de propriile ei sentimente.

. Daca îi lipseste provocarea

unei relatii neîmplinite, devine agitata. Barbatul cu care nu se poate

lupta, nu o atrage din punct de vedere sexual. Pe acesta îl catalogheaza drept „plicticos".

.

Adeseori ajunge sa fie cu un

barbat mai putin experimentat decât ea din punct de vedere sexual, ca sa aiba sentimentul ca detine controlul.

. Duce dorul apropierii fizice,

dar, temându-se sa nu fie încatusata decelalalt si/sau sa fie coplesita de propria-i dorinta de afectiune, se simte în siguranta doar daca pastreaza distanta emotionala; distanta creata si întretinuta de nelinistea unei relatii stresante. E cuprinsa de teama dacaun barbat îsi manifesta dorinta de a fi

alaturi de ea emotional si sexual. Ori fuge ea, ori îl alunga pe el.

Intrebarea dureroasa pusa de Trudi la începutul sedintelor noastre -„Cumde reuseam sa facem dragoste atât de bine, sa ne simtim atât de minunat, sa fim atât de apropiati, când nimic altceva nu mergea?" - merita a fi examinata, întrucât femeile care iubesc prea mult se confrunta adesea cuaceasta dilema: relatii sexuale bune pe fondul unei relatii nefericite sau fara speranta. Multe dintre noi au fost învatate ca o viata sexuala „împlinita" înseamna dragoste „adevarata" si, viceversa, ca viata sexualanu ar putea oferi satisfactii si împliniri, daca relatia ca un întreg nu ar fi

30

fericita. Nimic nu e mai putin adevarat pentru femeile care iubesc prea mult. Din cauza dinamicii care opereaza la toate nivelurile relatiilor noastre amoroase, inclusiv la nivel sexual, o relatie nesatisfacatoare poate face, înrealitate, ca sexul sa fie excitant, pasional si irezistibil. Poate ca vom fi presati sa explicam familiei si prietenilor de ce o persoana care nu are nici o calitate deosebita care s-o faca demna de admirat sau macar placuta, reuseste totusi sa stârneasca în sufletul nostru fiorul

asteptarii si un dor incomparabil mai mare decât ceea ce simtim pentru o alta persoana, mult mai agreabila si prezentabila. Ne e greu sa recunoastem ca ne lasam vrajiti de visul care ne activeaza toate calitatile latente -dragostea, grija, atentia, integritatea, generozitatea -calitati care, suntem sigure, exista, tot în stare latenta, la iubitul nostru si vorînflori la caldura dragostei noastre. Femeile care iubesc prea mult îsi spun adesea ca barbatul cu care traiesc n-a fost iubit cum se cuvine înainte, nici de parinti, nici de prietena sau sotie. Consideram ca este nedreptatit si negrabim sa ne

asumam sarcina de a-l ajuta sa recupereze tot ce i-a lipsit în viata cu mult înainte de a-l cunoaste noi. într-un anume fel, scenariul acesta este o versiune a basmului „Frumoasa adormita" în care rolurile sunt inversate: "Frumoasa" adoarme din cauza vrajei, asteptând sa fie trezita de primul sarut dat din dragoste adevarata. Dorinta noastra este sa fim acelea care sa desfaca vraja si sa elibereze barbatul din ceea ce consideram a fi închisoarea lui. Luam raceala lui emotionala, furia sau deprimarea, cruzimea sau indiferenta, violenta, necinstea sau dependenta

lui, drept dovada a faptului ca n-a fost iubit îndeajuns. Ne punem iubireasa-si masoare puterile cu greselile lui, cu esecurile si chiar cu starile lui patologice. Suntem hotarâte sa-l salvam prin puterea dragostei noastre. Sexul este una din modalitatile esentiale pe care le folosim în încercareade a-l vindeca prin dragostea noastra. Fiecare partida sexuala înmagazineaza întreaga noastra stradanie de a-l schimba pe barbatul iubit. Cu fiecare sarut si atingere îi comunicam cât de deosebit si merituos este, cât îl admiram si cât ne bucuram de prezenta lui. Avem certitudinea ca, o

data ce se va convinge de dragostea noastra, se va metamorfoza în eul sau adevarat, care nu este altceva decât întruchiparea propriei noastreimagini despre el. Intr-un anume fel, sexul în aceste circumstante este benefic, pentru ca asa îl vrem noi sa fie; ne folosim toata energia ca sa-l facem sa functioneze, safie minunat. Raspunsul pe care reusim sa-l smulgem, indiferent de natura lui, ne încurajeaza sa depunem alte eforturi, sa fim mai iubitoare, mai convingatoare. Sunt si alti factori care opereaza aici. De exemplu, desi s-arzice ca împlinirea sexuala e putin

probabila într-o relatie nefericita, trebuie sa ne reamintim ca punctul culminant al contactului sexual reprezinta o descarcare a unei tensiuni fizice si emotionale. Pe când unele femei evita relatia sexuala cu partenerul atunci când exista tensiuni conflictuale între ei, altele, în circumstante similare, considera ca, dimpotriva, relatia sexuala este o modalitate eficienta de a scapa de tensiune, macar temporar. Pentru o femeie nefericita din cauza relatiei sale cu un partener cu care nu se potriveste, actul sexual poate reprezenta aspectul agreabil al

relatiei si singura modalitate eficienta de a stabili un raport cu partenerulei. De fapt, gradul de descarcare sexuala al unei femei poate fi direct

31

proportional cu gradul de disconfort pe care-l simte alaturi de partenerul ei. E usor de înteles. Multe cupluri, indiferent de relatia pe care o au -normala sau nu -fac sex cu pasiune dupa o cearta. Dupa o stare conflictuala, doua elemente sunt definitorii pentru un act sexual pasional si extatic: primul este descarcarea tensionala, mai sus mentionata; al doilea implica investitia uriasa care se face dupa un conflict, pentru a„gresa" relatia sexuala, care sa cimenteze astfel cuplul a carui coeziune a fost ameninfata de conflict. Faptul ca cei doi parteneri savureaza, în aceste

conditii, o experienta sexuala deosebit de placuta si satisfacatoare pare savalideze relatia ca întreg. „Vedeti ce apropiati suntem, ce mult ne iubim, ce bine ne simtim împreuna. Suntem facuti unul pentru altul", pare sa fie sentimentul exprimat. Atunci când realizeaza împlinirea fizica, actul sexual are puterea de a crea legaturi profunde între doua persoane. Mai ales pentru femeile care iubesc prea mult, intensitatea luptei cu un barbat poate consolida intensitateaexperientei sexuale si, astfel, legatura noastra cu el. Reciproca este si ea

adevarata. Când avem o relatie cu un barbat care nu constituie în sine o provocare, aspectul sexual va fi lipsit de focul pasiunii. Pentru ca nu putemmentine constant starea de excitatie, pentru ca sexul nu e folosit ca sa dovedim ceva anume, am putea considera ca o relatie mai normala, mai relaxata e, într-un anume fel, insipida. Comparata cu stilurile furtunoasede relatii pe care le- am cunoscut înainte, acest tip insipid de relatie nu face decât sa ne demonstreze ca tensiunea, lupta, durerea si dramatismul sunt atributele „dragostei adevarate".

Ceea ce ne conduce la întrebarea: Ce este, atunci, dragostea adevarata? Desi dragostea nu se lasa usor definita, sunt de acord ca motivul este ca încercam în cultura noastra sa combinam într-o singura definitie douaaspecte ale dragostei care se opun si, aparent, chiar se exclud reciproc. Astfel, cu cât vorbim mai mult de dragoste, cu atât ne contrazicem mai mult, iar când descoperim un aspect razboindu-se cu celalalt, renuntam, derutati si frustrati, si sustinem ca dragostea e prea personala, misterioasa si enigmatica pentru a o putea tinti cu precizie.

Grecii erau mai destepti. Ei foloseau doua cuvinte -eros si agape -pentru a separa cele doua modalitati total diferite de a trai ceea ce numim „dragoste". „Eros" se refera, desigur, la dragostea pasionala, în timp ce „agape" defineste relatia stabila si responsabila, libera de pasiune, care sestabileste între doua persoane care tin foarte mult una la cealalta. Contrastul dintre eros si agape ne ajuta sa descifram dilema, daca examinam ambele aspecte ale dragostei în acelasi timp în cadrul uneirelatii cu o singura persoana. Ne ajuta de asemenea sa întelegem de ce

fiecare din ele are proprii ei sustinatori care pretind ca detin singurul mod adevarat de a simti dragostea, caci e perfect adevarat, fiecare din celedoua aspecte are propria lui frumusete, adevar si valoare. în plus, fiecarui tip de dragoste îi lipseste ceva pretios, pe care doar celalalt tip îl poate oferi. Sa ascultam cum descrie fiecare sustinator ce înseamna sa fii îndragostit. Eros: Dragostea adevarata este un dor mistuitor, disperat, de persoana iubita, perceputa ca fiind diferita, misterioasa si insesizabila. Profunzimeadragostei se masoara

prin intensitatea obsesiei fata de persoana iubita. Nu acorzi timp si atentie altor interese si preocupari, pentru ca îti folosesti

32

întreaga energie sa-ti reamintesti fragmente din întâlnirile trecute sau sa ti le imaginezi pe cele viitoare. Adesea, trebuie depasite piedici insurmontabile, si iata si elementul suferinta prezent în adevarata dragoste. Un alt indicator al profunzimii dragostei este vointa de a îndura suferinta si greutatile vietii de dragul unei relatii. Asociate dragostei adevarate sunt sentimentele de emotie, extaz, dramatism, anxietate, tensiune, mister si dor. Agape: Dragostea adevarata este un parteneriat în care sunt angajati

profund doi oameni. Cei doi au în comun multe valori fundamentale, interese, scopuri, si tolereaza cu sinceritate diferentele dintre ei. Profunzimea dragostei se masoara prin încrederea si respectul reciproc pe care-l au unul fata de celalalt. Relatia dintre ei permite fiecaruia sa-si dezvolte pe deplin calitatile expresive, creative si productive. E multa bucurie în experientele traite în doi, fie ele trecute sau prezente, ca si în cele posibil de anticipat. Fiecare îl priveste pe celalalt ca pe cel mai bun sidrag prieten. O alta masura a

dragostei este dorinta amândurora de a se privi pe sine cu onestitate, în scopul de a impulsiona evolutia relatiei si a intimitatii. Asociate dragostei adevarate sunt sentimentele de serenitate, siguranta, devotament, întelegere, tovarasie, sprijin reciproc si alinare. Femeia care iubeste prea mult simte, de obicei, o dragoste pasionala - eros -pentru barbatul insuportabil. Si într-adevar, pasiunea înfloreste în ea tocmai pentru ca el e insuportabil. Ca sa existe, pasiunea are nevoie de o lupta continua, de obstacole care se cer depasite, de dorinta frenetica de a

avea mai mult decât are. Literal, pasiunea se traduce prin suferinta, siexista multe

cazuri în care, cu cât suferinta

e mai mare, cu atât pasiunea e

mai adânca. Ardoarea intensa din relatia bazata pe dragostea pasionala nu

se poate împaca cu placerile mai blânde oferite de o relatie echilibrata sisigura; prin urmare, daca femeia ar primi de la obiectul dragostei ei ceea ce îsi doreste cu ardoare,

suferinta ar înceta, si pasiunea s-ar stinge si ea, curând. Atunci, femeia si-ar spune, probabil, ca nu mai e

îndragostita,

pentru ca suferinta dulce-amara

a pasiunii nu mai exista.

Societatea în care traim si mjloacele de informare în masa omniprezente care ne împresoara si ne satureaza constiinta, confunda permanent celedoua tipuri de dragoste. Ni se promite în mii de feluri ca o relatie plina de pasiune (eros) ne aduce multumire si împlinire (agape). In realitate, subîntelesul promisiunilor este ca o pasiune destul de mare sudeaza lanturile unei legaturi durabile. Esecul tuturor relatiilor bazate initial pe un torent de pasiune certifica falsitatea acestei premise. Frustrarea, suferinta si dorinta neîmplinita nu pot construi o relatie echilibrata, durabila si

pozitiv evolutiva, desi îsi aduc o contributie majora si certa într-o relatie pasionala. Daca vraja erotica initiala se metamorfozeaza în devotamentul responsabilsi afectuos care înfrunta timpul, atunci e necesara comuniunea de interese, valori si idealuri, plus capacitatea de a mentine o intimitate desavârsita. Si totusi, iata ce se întâmpla deseori: exista senzatia, în relatia edificata pe pasiune, încarcata cum e de neliniste, suferinta si frustrare, ca lipseste ceva foarte important. E nevoie de angajare, de un

mijloc de echilibrare a experientei emotionale haotice care sa ofere sentimentul de siguranta si protectie. Daca s-ar întâmpla ca obstacolele din

33

calea fericirii lor sa fie doborâte si înlocuite cu un legamânt sincer si solid, cei doi parteneri s-ar uita unul la altul, întrebându-se unde a disparut pasiunea. Se simt în siguranta unul cu celalalt, îsi dovedesc tandretea sigenerozitatea unul fata de celalalt, dar în acelasi timp se simt un pic pacaliti pentru ca nu mai sunt mistuiti de dorinta. Pretul pe care-l platim pasiunii este teama; durerea si teama alimenteazadragostea pasionala; si tot ele o pot distruge. Pretul pe care-l platim pentru o relatie echilibrata este plictiseala; siguranta si protectia

cimenteaza o astfel de relatie; si tot ele o pot face rigida si anosta. Daca e sa urmeze fiorul si noutatea în relatia amoroasa dupa transformarea pasiunii în devotament, ea trebuie sa se fundamenteze nu pe sentimentul de frustrare sau de dorinta înflacarata, ci pe explorarea înprofunzime a ceea ce D. H. Lawrence numea „tainele pline de bucurii" dintre un barbat si o femeie devotati unul altuia. Dupa cum spune Lawrence, aceasta se realizeaza cel mai bine cu un singur partener, caci, pentru a crea adevarata intimitate, încrederea si sinceritatea lui agape

trebuie combinate cu curajul si vulnerabilitatea pasiunii. L-am auzit o data pe un alcoolic convalescent exprimând acest lucru simplu si frumos: „Beatfiind, m-am culcat cu o multime de femei si am trait aceeasi experienta de nenumarate ori. De când nu mai beau, m-am culcat doar cu sotia mea si de fiecare data traiesc o alta experienta." Fiorul emotiei care provine nu din excitarea reciproca a simturilor, ci din profunda cunoastere reciproca este, din pacate, rar. Cele mai multe dintrenoi, care avem o relatie stabila, echilibrata, ne bazam pe predictibilitate,

confort si amicitie, pentru ca ne temem sa exploram tainele pe care le întruchipam ca barbat si femeie si sa scoatem la lumina eul nostru profund. Dar, în teama noastra de necunoscutul din noi însine si dintre noi, ignoram si evitam chiar darul pe care devotamentul nostru ni-l pune la dispozitie - intimitatea adevarata. în cazul femeilor care iubesc prea mult, intimitatea reala cu partenerul nu se poate realiza decât dupa recuperare. In capitolele urmatoare o vom reîntâlni pe Trudi care se confrunta cu provocarea recuperarii ce ne

asteapta pe toate. 3.Daca sufar pentru tine, ma vei iubi?

Iubito, iubito, te rog, nu pleca.

Cu sentimente ieftine cred ca încep a ma droga.

Ultimul blues

Am fost nevoita sa rascolesc o gramada de pânze pâna sa ajung sa citesc versurile de pe pânza înramata care atârna pe peretele din camera ticsita cu tot felul de lucruri, Uzata de timp si decolorata, pânza cu peisajul demoda veche continea urmatoarele versuri:

Draga mama,

Mama, draga mama. Când ma gândesc la tine As vrea sa fiu tot ce Înseamna frumos Ce înseamna adevar. Tot ce e demn Nobil si maret Vine de la tine, mama, Din mâna ta, care Ne-arata drumul. Lisa, artist plastic cu un venit modest, care-si folosea locuinta si ca studio, îmi arata versurile si râse usor. -E prea de tot, nu crezi? Siropoase! Dar cuvintele care urmara tradau sentimente mai adânci. -Am recuperat-o de la o prietena care se muta si voia sa o arunce. O

34

cumparase în joaca, de la un magazin cu solduri. Cred ca are, totusi, ceva adevarat în ea, ce zici? Râse din nou si spuse cu mâhnire în glas:' -Am iubit-o pe mama, dar n-am avut decât necazuri cu barbatii din cauza asta. Facu o pauza si cazu pe gânduri. înalta, cu ochi mari si verzi si cu un par negru, lung si drept, Lisa era o frumusete. Mi-a facut semn sa iau loc pe osaltea acoperita cu o cuvertura, într-un colt al camerei mai putin ticsit si mi-a oferit un ceai. Ramase tacuta în timp ce-l pregatea. Lisa mi-a atras atentia datorita unui prieten comun care mi-a spus câte

ceva din povestea ei. Crescuta într-o familie de alcoolici, Lisa era coalcoolica. Termenul co-alcoolic desemneaza o persoana care a dezvoltat otendinta bolnavicioasa de a stabili o relatie cu alte persoane ca rezultat al convietuirii cu cineva marcat de alcoolism. Fie ca alcoolicul este unul din parinti, unul din soti, un copil sau un prieten, relatiile lui cu membrii familiei rezida în dezvoltarea anumitor sentimente si comportamente la co-alcoolic: respect de sine redus, nevoia de a fi de folos, impulsul puternic de a-i schimba si controla pe ceilalti, si dorinta de a suferi. De fapt,

toatecaracteristicile femeilor care iubesc prea mult sunt prezente, de obicei, la fiicele si sotiile alcoolicilor, ca si la cele ale persoanelor cu alte dependente. Stiam deja ca efectele copilariei petrecute lânga o mama alcoolica, de care încercase sa aiba grija si pe care încercase sa o protejeze, influentasera puternic felul în care Lisa urma sa stabileasca o relatie cu un barbat, maitârziu, în viata. Am asteptat cu rabdare, si nu mult dupa aceea, începu sami ofere detalii. Era a doua din cei trei copii, nascuta dupa o sora care fusese cauza casatorieipripite a parintilor ei si înaintea unui

frate care fusese si el o surpriza, aparând la opt ani dupa nasterea Lisei, când mama ei înca mai bea. Lisa era singurul produs al unei nasteri planificate.

- Intotdeauna am crezut ca mama e perfecta, poate pentru ca aveam atâta nevoie s-o cred asa. Mi-am imaginat ca este asa cum îmi doream si mi-am jurat sa fiu ca ea. In ce fantasmagorie am putut trai! Lisa scutura din cap sicontinua:

-M-am nascut când parintii mei se iubeau înca foarte mult, de aceea am fost copilul ei favorit. Chiar daca spunea ca ne iubeste pe toti la fel, stiamca pe mine ma

considera aparte. Ne petreceam timpul împreuna cât puteam. Când eram foarte mica, banuiesc ca a avut, într-adevar, grija de mine, dar dupa o vreme, rolurile s-au schimbat si am început sa am eugrija de ea. Tata se purta îngrozitor. Era violent cu mama si juca toti banii. Câstiga bine ca inginer, dar noua ne lipseau toate cele si ne mutam tot timpul. Stii, poezia aceea de pe perete descrie mai curând felul în care voiam eu sa fie lucrurile, decât felul cum erau ele în realitate.Incep, în sfârsit, sa vad adevarul. Toata viata am dorit ca mama sa semene cu persoana dinpoezioara aia, dar n-a fost

în stare nici macar sa se apropie cât de cât de idealul meu pentru ca era mai tot timpul beata. Am început, de timpuriu, sa-mi transfer toata dragostea, devotamentul si energia asupra ei, însperanta ca îmi va da înapoi ce aveam nevoie, ca îmi va returna ceea ce îi dadeam. Lisa tacu si ochii i se umbrira pentru o clipa.

35

-Invat toate astea acum la sedintele terapeutice, dar uneori e dureros sa vezi cât de diferita a fost realitatea de ceea ce am crezut întotdeauna ca pot s-o fac eu sa fie. -Eram foarte apropiata de mama, dar foarte devreme -atât de devreme ca nu-mi amintesc când s-a întâmplat -am început sa ma port ca si cum eu as fi fost mama si ea copilul. Imi faceam griji din cauza ei si încercam s

o protejez împotriva tatei. Faceam tot felul de giumbuslucuri ca s-o

înveselesc. M-am straduit cât am putut s-o fac fericita, pentru ca ea era tot ce aveam. Stiam ca tine si se gândeste la mine pentru ca deseori machema sa ma asez lânga ea si stateam asa îndelung, strâns lipite una de alta, fara sa vorbim prea mult, doar tinându-ne în brate. Acum, când privesc înapoi, îmi dau seama ca ma temeam foarte tare pentru ea, aveamsentimentul ca ceva îngrozitor trebuia sa se întâmple -ceva ce-as fi putut împiedica de-as fi fost destul de atenta. A fost o viata dura, mai ales pentru un copil în crestere, dar n-am cunoscut niciodata alta. Am platit untribut destul de mare

si mai târziu. în adolescenta, am avut stari depresive grave. Lisa surâse blând. -Ce ma speria cel mai mult când aveam o stare depresiva, era faptul canu mai puteam avea grija de mama, când criza era la apogeu. Eram foarte

si ma

temeam îngrozitor sa ma despart de ea, chiar câteva clipe. Singurul fel în care ma puteam desparti de ea era sagasesc pe altcineva de care sa ma agat. Aduse ceaiul pe o tava lacuita în rosu si negru si îl puse pe podea în fata mea.

-Când aveam nouasprezece ani, mi s-a oferit ocazia sa plec în Mexic cu

constiincioasa, sa stii

doua din prietenele mele. Era prima data când o lasam pe mama singura. Urma sa stam trei saptamâni; dar în a doua saptamâna am întâlnit un mexican teribil de frumos care vorbea engleza excelent, era curtenitor si foarte atent cu mine. Dupa a doua saptamâna, îmi cerea deja zilnic sa mamarit cu el. îmi spunea ca ma iubeste si ca nu poate sa suporte gândul ca ma pierde, acum dupa ce m-a gasit. Ce sa zic? Probabil ca asta era exact argumentul care trebuia folosit cu mine. îmi spunea, cu alte cuvinte, ca arenevoie de mine, si toata fiinta mea raspundea la îndemnul de a fi de

ajutor. în plus, banuiesc ca eram constienta, într-o oarecare masura, ca trebuia sa fiu cât mai departe de mama. Acasa era totul atât de întunecat, mohorât si trist. Iar barbatul acesta îmi promitea o viata minunata. Familia lui era bogata. El primise o educatie aleasa. Nu parea sa lucreze nicaieri, dar m-am gândit ca era din cauza ca având asa multi bani, nu avea de cesa munceasca. Faptul ca avea toti banii aceia la dispozitie si, cu toate acestea, credea ca numai eu îl pot face fericit, ma facea sa ma simt teribil de importanta si merituoasa.

Am sunat-o pe mama si i l-am descris în cuvinte pline de înflacarare. Ea zise: „Am încredere ca vei lua o hotarâre înteleapta". Ei bine, n-ar fi trebuit sa aiba încredere. Am decis sa ma marit cu el, ceea ce n-a fost deloc o decizie înteleapta. Nu stiam ce simt. Habar n-aveam daca îl iubesc, sau daca el este barbatul pe care-l doream. Nu ma gândeam decât la faptul ca iata, în sfârsit pecineva care zice ca el ma iubeste pe mine. Nu prea iesisem cu baieti, nu stiam prea multe despre barbati. Fusesem prea preocupata de problemele

36

casei. îmi simteam sufletul gol, iar acest barbat îmi oferea ceva ce parea sa fie chiar prea mult. Si îmi spunea ca ma iubeste. Eu fusesem cea care oferise dragoste atâta timp, iar acum se parea ca îmi venise si mie rândulsa primesc. Moment mai potrivit nici ca se putea. Stiam ca sunt secatuita, ca nu mi-a mai ramas nimic de oferit. Ne-am casatorit repede, fara stirea parintilor lui. Pare o nebunie acum, daratunci totul îmi arata cât ma iubeste - ca era dispus sa-si sfideze parintii ca sa fie cu mine. M-am gândit atunci ca, însurându-se cu mine, se revolta

împotriva parintilor, o revolta destul de mare ca sa-i supere, dar nu atât demare ca sa-l izgoneasca. Acum vad altfel lucrurile. De fapt, trebuia sa- si protejeze secretele despre identitatea si comportamentul sau sexual, iar faptul ca avea o sotie îl facea sa para mai „normal" decât daca n-ar fi avut. Presupun ca asta a lasat sa se înteleaga când mi-a spus ca are nevoie de mine. Iar eu eram, bineînteles, alegerea perfecta, caci americana fiind, nu puteam, în cultura lui, decât sa fiu suspecta, sa n-am dreptate. Oricare altafemeie, mai ales una din aceeasi clasa sociala, vazând ce am vazut eu, ar

fi spus cuiva, mai devreme sau mai târziu. Si ar fi aflat tot orasul. Eu, însa, cui as fi putut spune? Cine vorbea cu mine? Si cine m-ar fi crezut? Nu cred ca ceva din toate astea a fost deliberat sau calculat din partea lui, caci, dincolo de hotarârea mea de a ma casatori cu el, au mai fost si alte motive. Ne potriveam si am crezut, amândoi, la început, ca asta e dragostea. N-are importanta! Ghici ce s-a întâmplat dupa nunta? A trebuit sa ne ducem acasa la el si sa locuim cu oamenii aceia care nici macar nu stiau

ca ne-am casatorit! A fost îngrozitor. Parintii lui ma urau si am avut sentimentul ca erau suparati pe el de ceva vreme. Eu nu stiam nici un cuvânt în spaniola. Familia lui stia englezeste dar refuza sa vorbeasca. Eram o paria, complet izolata, si mi s-a facut teama chiar de la început. El ma lasa singura nopti în sir, asa ca stateam în camera noastra si, în cele din urma, m-am obisnuit sa adorm singura, fara sa-l mai astept. Stiam dejace înseamna sa suferi. învatasem asta acasa. Ma gândeam, cumva, ca asta e pretul pe care-l platesti ca sa fii cu cineva care te iubeste, ca asa e

normal. Adeseori venea acasa beat si dornic de sex iar asta ma îngrozea. Simteam în nari parfumurile celorlalte femei cu care facuse dragoste. Intr-o noapte, dormeam deja de mult când m-a trezit un zgomot. Sotul meu, beat, se admira în oglinda, îmbracat cu camasa mea de noapte. L-am întrebat ce face si mi-a zis:

„Nu crezi ca-mi sta bine?" A facut o strâmbatura si am observat ca se rujase, în cele din urma, ceva s-a rupt în sufletul meu. Am înteles ca trebuie sa scap de-acolo. Pâna în acel moment fusesem tare nenorocita, dar eram sigura ca eu eram de vina,

ca as fiputut fi mai iubitoare, ca as fi putut sa-l fac sa stea mai mult cu mine, sa-i convinga pe ai lui sa ma accepte si poate chiar sa ma placa. Eram dispusa sa ma straduiesc si mai mult, la fel ca mama. Dar asta de acum era altceva. Era dementa. Nu aveam bani si nici vreo posibilitate de a face rost, asa ca a doua zi i-am spus ca o sa le spun parintilor lui ce a facut, daca nu ma duce la SanDiego. L-am mintit spunându-i ca deja am chemat-o pe mama, ca ea asteapta sa ne întâlnim si ca daca ma duce la San Diego n-o sa mai auda

de mine. Nu stiu cum de-am avut curajul, pentru ca, în realitate, ma gândeam ca o sa ma omoare sau mai stiu eu ce o sa-mi faca, dar a mers. Ii era tare frica sa nu afle parintii. M-a condus pâna la frontiera fara uncuvânt, si mi-a dat bani sa iau autobuzul pâna la San Diego si înca cincisprezece dolari. Asa am ajuns în San Diego, în casa unui prieten. Am stat acolo pâna mi-am gasit o slujba, apoi m-am mutat cu alte fete si amînceput sa duc o viata destul de extravaganta. In perioada aceea, nu mai eram în stare sa simt nimic. Eram complet amortita. Dar aveam înca o cantitate uriasa de compasiune,

din cauzacareia am dat peste tot felul de necazuri. în urmatorii trei sau patru ani, am adus acasa nenumarati barbati, pentru ca îi compatimeam. Am avut noroc ca lucrurile nu au luat o întorsatura urâta. Majoritatea barbatilor cucare am avut relatii aveau probleme cu drogurile sau alcoolul. Ii întâlneam la petreceri sau întâmplator, în baruri si, din nou, pareau sa aiba nevoie de mine ca sa-i înteleg, sa-i ajut, ceea ce ma atragea ca un magnet. Atractia pe care o resimtea Lisa fata de acest tip de barbati era perfect logica daca tinem seama de relatia cu mama ei. între „a fi iubita" si „a fi

nevoie de ea" Lisa pusese semnul ,egal\ asa ca atunci când vreun barbatparea sa aiba nevoie de ea, el îi oferea, de fapt, dragoste. Nu trebuia sa fie bun, generos sau sa tina la ea. Faptul ca avea nevoie de ea era suficient pentru a stârni vechile si cunoscutele ei sentimente si a aprinde, în forul eiinterior, imboldul de a darui afectiune. Isi continua povestea. -Viata mea era un haos total, la fel si a mamei. E greu de spus care dintrenoi era mai bolnava. Aveam douazeci si patru de ani când mama s-a lasat de bautura. A ales drumul cel mai greu. Singura în camera ei, a sunat la A.

A. si a cerut ajutor. Au trimis doua persoane sa stea de vorba cu ea si eleau dus-o la o sedinta în dupa-amiaza aceea. N- a mai pus strop de bautura în gura de atunci. Lisa zâmbi cu blândete la amintirea curajului mamei sale. -Trebuie sa fi fost insuportabil, caci era o femeie foarte mândra, prea mândra pentru a-i chema daca n- ar fi fost disperata. Multumesc lui Dumnezeu ca n-am fost acolo s-o vad. As fi depus atâtea eforturi s-o fac sa se simta mai bine, ca n-ar fi ajuns niciodata sa fie ajutata cu adevarat. Mama începuse sa bea incontrolabil când eu aveam noua ani. Veneamacasa de la scoala si

o gaseam întinsa pe canapea,

inconstienta, cu sticla lânga ea. Sora mea se supara pe mine si îmi spunea ca refuz sa

privesc

realitatea, pentru ca nu vreau sa recunosc gravitatea situatiei, dar o iubeam prea mult pe mama si refuzam pâna si gândul ca facea ceva rau. Eram foarte apropiate, mama si eu. De aceea, când lucrurile au început sa se destrame între ea si tata, am vrut sa-i ofer o compensatie. Fericirea eiera cel mai important lucru pentru mine. Simteam ca trebuie sa-i ofer o

compensatie din cauza tatei care

o ranea, iar singurul lucru pe care stiam

sa-l fac era sa fiu buna. Asa ca am fost buna în toate felurile în care m-am priceput. O întrebam daca are nevoie s-o ajut la ceva. Gateam si faceam curat fara sa fiu rugata. Incercam sa nu am nevoie de nimic pentru mine însami. -Dar nimic n-a dat rezultate. Realizez acum ca luptam cu doua forte incredibil de puternice:

mariajul parintilor mei aflat în deriva si alcoolismul

38

mamei. N-aveam nici o sansa sa îndrept ceva, dar asta nu m-a împiedicat sa-mi continui încercarile - si sa ma învinovatesc pentru esecuri. -Ma durea nespus nefericirea ei. Si stiam ca erau înca aspecte pe care le puteam îmbunatati. Felul cum învatam la scoala, de exemplu. Nu mergeam prea bine, din cauza tensiunii de acasa, bineînteles, nemaivorbind de faptul ca aveam grija de fratele meu si pregateam masasi ca, în final, mi-am luat o slujba ca sa iesim din impas. La scoala nu aveam energie decât pentru un singur examen cu note stralucite. Mi-l

planuiam cu grija si-l luam cu brio, ca sa le arat profesorilor ca nu suntproasta. Dar, în rest, ma eschivam cât puteam. Profesorii îmi spuneau ca nu ma straduiesc destul. Ha! N- aveau de unde sa stie cât ma straduiam -sa nu-mi las familia sa se destrame. Dar carnetele de note nu erau grozave, iar tata urla si mama plângea. Mâ învinuiam ca nu sunt perfecta. Si am continuat sa ma straduiesc si mai mult. într-o familie dezorganizata ca aceasta, în care exista dificultati aparentinsurmontabile, membrii familiei se concentreaza asupra unor probleme

mai simple, cu o posibila perspectiva de rezolvare. Rezultatele scolare ale Lisei au devenit astfel, centrul atentiei tuturor, inclusiv al Lisei. Familia avea nevoie sa creada ca aceasta problema era cea care, daca se rezolva, ar aduce înapoi armonia. Presiunea asupra Lisei era imensa. Nu numai ca încerca sa rezolve problemele parintilor ei, înhamata fiind si la îndatoririle mamei ei, dar tot ea era identificata cu cauza nefericirii familiale. Din cauza dimensiunilor monumentale ale sarcinii asumate, nu se bucura de nici un succes, în

ciuda eforturilor ei eroice. In mod firesc, sentimentul valorii proprii a fost extrem de afectat.

-O data, am sunat-o pe cea mai buna prietena a mea si i-am spus: „Lasama sa vorbesc cu tine, te rog. Poti citi o carte daca vrei. Nu esti obligata sa ma asculti. Dar am mare nevoie de cineva la capatul celalalt al firului". Nici macar nu credeam ca merit sa-mi asculte cineva problemele! Dar ea chiarm-a ascultat. Tatal ei era alcoolic în recuperare si fusese la A.A. Ea s-a dus la Alateen si cred ca mi-a dat rezultatele benefice ale progamului în acelasi

fel în care m-a ascultat. Mi-era atât de greu sa recunosc ca ceva nu e înordine, daca nu era din vina tatalui meu. Il uram. Am sorbit amândoua ceaiul în liniste câteva minute, timp în care Lisa se lupta în tacere cu amitirile ei dureroase. Când a fost în stare sa vorbeasca, a spus simplu:

-Tata ne-a parasit când aveam saisprezece ani. Sora mea era deja plecata. Era cu trei ani mai mare decâl mine si imediat ce a facut optsprezece ani, si-a gasit o slujba cu norma întreaga si a plecat de-acasa. Am ramas deci,

mama, fratele meu si cu mine. Cred ca începeam sa ma scufund, cu toata presiunea pe care o exercitam asupra mea, în stradania de a o face pemama fericita si de a avea grija de fratele meu. Asa ca am plecat în Mexic si m-am maritat, am revenit acasa si am divortat si pe urma m-am zbenguit cu o multime de barbati, ani în sir. La cinci luni dupa ce mama începuse sedintele la A.A. s-a întâmplat sa-l întâlnesc pe Gary. In prima zi petrecuta împreuna, a fost drogat. Ne-am plimbat cu masina, era si prietena mea cu noi, care îl cunostea, iar el afumat marihuana. M-a placut si l-am

placut, si fiecare, separat, i-a transmis celuilalt acest mesaj prin prietena mea; foarte curând dupa asta mi-a dat

39

telefon si a trecut apoi pe la mine. L-am rugat sa-mi pozeze si i-am schitat portretul din amuzament, si-mi aduc aminte ca m-am simtit coplesita de afectiunea pentru el. A fost cel mai puternic sentiment pe care l-am avutvreodata fata de un barbat. Era drogat din nou, statea acolo si vorbea rar -stii, ca atunci când oamenii sunt drogati -si a trebuit sa ma opresc, pentru ca mâinile îmi tremurauatât de tare ca nu mai puteam desena nimic. Am ridicat blocul de desen si l-am sprijinit de genunchi ca sa stea; astfel, nu-mi putea vedea mâinile care tremurau ca naiba.

Acum stiu ca am reactionat asa pentru ca vorbea la fel cum vorbea mama dupa ce bause o zi întreaga. Aceleasi pauze lungi si cuvinte alese cu grija care erau rostite, cumva cu emfaza. întreaga mea grija si dragoste pentrumama s-au combinat cu atractia fizica pe care o simteam pentru el, caci arata bine. Dar, în acelasi timp, habar n-aveam de ce am reactionat asa si am numit asta dragoste. Faptul ca atractia Lisei fata de Gary si implicarea ei în relatia cu el au debutat atât de repede dupa ce mama ei s-a lasat de bautura n-a fost o

întâmplare. Legatura ce le unea pe cele doua femei nu fusese sfarâmata. Chiar daca, geografic, erau despartite, mama fusese întotdeauna prima responsabilitate a Lisei si iubirea ei cea mai profunda. Când Lisa a început sa-si dea seama ca mama ei se schimba, vindecânduse de alcoolism fara ajutorul ei, a reactionat, din frica, la acest refuz de a avea nevoie de ea. Curând Lisa stabili o noua relatie de profunzime cu un alt individ dependent. Dupa casatorie, si pâna la însanatosirea mamei ei, relatiile ei cu barbatii fusesera ocazionale. Ea s-a „îndragostit" de un

barbat dependent, în momentul în care mama ei s-a îndreptat spre Alcoolicii Anonimi ca sa ceara ajutor si sprijin pentru a se însanatosi. Lisasimtea nevoia unei relatii cu o persoana dependenta, nu pasiva, ca sa se simta „normala". Continua cu descrierea celor sase ani care urmara. Gary s-a mutat la eaimediat si a declarat ferm în timpul primei saptamâni de convietuire ca, daca va fi vreodata vorba sa aleaga între a cumpara droguri si a plati chiria, drogurile vor fi întotdeauna pe primul loc în ceea ce-l priveste. Cu toate acestea, Lisa era sigura ca se va schimba, ca va ajuge sa pretuiasca ce

aveau împreuna si sa vrea sa-l pastreze. Era sigura ca îl putea face s-oiubeasca cu aceeasi dragoste cu care îl iubea ea. Gary rareori lucra, iar când o facea, credincios spuselor sale, tot salariul se ducea pe cea mai scumpa marihuana sau pe hasis. La început, Lisa i s-aalaturat în folosirea drogurilor, dar când a descoperit ca îi afecta capacitatea de a-si câstiga existenta, s-a oprit. La urma urmei, ea era cea responsabila pentru întretinerea amândurora, iar ea îsi lua responsabilitatea în serios. Ori de câte ori se gândea sa-i spuna sa plece -dupa ce îi luase iar bani din poseta sau îl gasise în toiul unei petreceri

când ea venise extenuata de la serviciu sau lipsise toata noaptea de acasa-el aducea o punga plina de bunatati, sau o astepta cu masa pusa, sau îi marturisea ca a facut rost de cocaina special pentru ei doi, si hotarârea ei se spulbera în timp ce îsi spunea ca, în definitiv, el o iubeste cu adevarat. Povestea copilariei lui o facea sa plânga si sa-l compatimeasca; era sigura ca, daca îl iubeste îndeajuns, va fi în stare sa-l recompenseze pentru tot ce

40

a suferit. Se gândea ca nu-l

poate învinui sau trage la raspundere pentru comportamentul de acum, din moment ce suferise atât de mult în copilarie si uita durerea propriului ei trecut, pe masura ce se

concentra sa-l reparepe al lui.

O data, în timp ce se certau

pentru ca refuzase sa-i dea un cec pe care i-l trimisese tatal de ziua ei, el a sfâsiat cu un cutit toate tablourile din casa. Lisa relua povestirea. -Eram asa bolnava pe vremea aceea ca m-am gândit: „E numai vina mea;

n-ar fi trebuit sa-l supar." Pe atunci ma învinuiam înca pentru

orice,

încercând sa repar ireparabilul.

Ziua urmatoare era într-o sâmbata. Gary era plecat, iar eu faceam curatenie, plângând si aruncând la gunoi trei ani de pictura. Lasasemtelevizorul deschis ca sa-mi alung gândurile, si era o femeie pe post, una pe care o batuse barbatul, si care vorbea într-o emisiune. Nu i se vedea fata; a vorbit despre cum fusese viata ei si a descris niste scene oribile, iarapoi a zis:

"Nu credeam ca situatia e asa grava pentru ca aveam înca puterea s-o suport!" Lisa dadu din cap usor. -Asta faceam si eu, acceptam situatia asta îngrozitoare pentru ca mai

aveam putere s-o suport. Când am auzit-o pe femeia aceea, am zis tare:

„Dar meriti ceva mai mult decât cel mai rau lucru pe care-l poti suporta!" Mi-am auzit, brusc, spusele si am început sa plâng în hohote pentru ca întelesesem: la fel faceam si eu. Meritam mai mult decât durerea si frustrarea si pretul platit si haosul. La fiecare tablou sfâsiat, îmi spuneam:

„"Nu mai vreau sa traiesc asa!" Când Gary s-a întors, lucrurile lui îl asteptau afara, împachetate, în fatausii. Lisa îsi chemase cea mai buna prietena, care-l adusese si pe sotul ei,

iar cei doi au ajutat-o sa-si adune curajul si sa-i spuna lui Gary sa plece. -N-a facut o scena, pentru ca erau prietenii mei acolo, pur si simplu aplecat. Ulterior, m-a sunat si a început sa ma ameninte, dar nu i-am raspuns deloc si dupa o vreme, a renuntat. As vrea, totusi, sa întelegi ca n-am facut asta singura -sa reactionez, vreau sa spun. I-am telefonat mamei dupa-amiaza, dupa ce ma mai linistisem, si i-am povestit tot. M-a sfatuit sa ma duc la Al-Anon, la sedintele pentru adultii care au fost copii de alcoolici. Am ascultat-o doarpentru ca sufeream atât de tare.

Al-Anon, ca si Alateen, este o grupare de rude si prieteni ai alcoolicilor care se întâlnesc pentru a se ajuta unii pe altii sa nu mai fie obsedati de alcoolicii din viata lor. Sedintele sunt pentru fiii si fiicele -adulti -ai alcoolicilor care vor sa scape de efectele convietuirii în copilarie cu alcoolismul. Efectele respective includ majoritatea caracteristicilor iubirii în exces. Abia atunci am început sa ma înteleg. Gary era pentru mine ceea ce fusese alcoolul pentru mama: un drog fara de care nu puteam trai. Pâna în

ziua când i-am spus sa plece, fusesem terorizata de gândul ca ar putea sama paraseasca, asa ca am facut tot ce am putut ca sa fie multumit. Am facut tot ce facusem înainte, când eram mica -am muncit din greu, am fost buna, n-am cerut nimic pentru mine, am preluat responsabilitatileceluilalt. Din cauza ca modelul meu fusese întotdeauna sacrificiul de sine, nu stiam

41

cine sunt daca nu aveam pe cine sa ajut sau o suferinta de îndurat. Atasamentul profund al Lisei fata de mama sa si sacrificarea propriilor ei necesitati si dorinte pe altarul acestui atasament au pregatit-o pentrurelatiile amoroase de mai târziu, destinate mai degraba pentru suferinta decât pentru împlinirea personala. în copilarie Lisa luase decizia de a remedia orice dificultate ivita în viata mamei sale prin forta dragostei sialtruismului ei. Decizia s-a ascuns curând în subconstient, de unde a continuat s-o impulsioneze. Total neobisnuita sa evalueze modalitati de

siguranta pentru propria persoana, dar experta în promovarea bunastariialtora, a acceptat relatii care promiteau ocazii de a îndrepta lucrurile în favoarea cuiva prin forta dragostei ei. Credincioasa cazului sau, esuarea eforturilor ei de a câstiga afectiuneaceluilalt o impulsiona sa se straduiasca si mai mult. Gary, cu dependenta lui de droguri, cu dependenta afectiva si cruzimea lui, reprezenta combinatia celor mai rele caracteristici ale parintilor Lisei. Paradoxal, tocmai asta explica atractia ei fata de el. Daca relatia pe care

am avut-o cu parintii a fost în esenta una instructiva, bazata pe exprimarea normala a afectiunii, interesului si aprobarii, atunci, adulti fiind, vom avea tendinta sa ne simtim bine cu persoane care trezesc în noi sentimente asemanatoare - siguranta, caldura sufleteasca, respect de sine. în plus, vom avea tendinta de a evita oamenii care ne fac, prin criticasau manipularea lor, sa ne simtim mai putin încrezatori în noi însine. Vom simti aversiune fata de comportamentul lor. Daca, dimpotriva, relatia cu parintii a fost ostila, critica, brutala,

manipulatoare, supra-dependenta, supra-protectoare -sau cu alte cuvinte, anormala atunci, ni se pare „normal" când întâlnim o persoana care exprima, poate chiar foarte subtil, nuante ale unor atitudini si comportamente identice. Ne vom simti ca acasa alaturi de persoane cu care re-creâm tiparele anterioare de raportare anormala, si dimpotriva, incomodate si stingherite cu persoane blânde, amabile, altfel spus, normale. Cu alte cuvinte, pentru ca nu suntem provocate sa încercam sa

schimbam pe cineva ca sa-l facem fericit sau ca sa-i câstigam afectiunea sau acceptarea reprimate, ne închipuim ca ne plictisim alaturi de oameninormali. Plictiseala e sinonima de multe ori cu o larga paleta a sentimentului de stinghereala - de la formele usoare la cele intense -pe care femeile care iubesc prea mult sunt înclinate sa le traiasca când suntlipsite de rolul atât de familiar lor, al ajutorului, sperantei si preocuparii pentru buna-starea altei persoane. Exista, la majoritatea adultilor - copii de alcoolici -si a descendentilor proveniti din familii cu diverse alte

disfunctionalitati -o fascinatie pentru persoanele cu probleme si o atractie pentru emotii, mai ales negative. Daca dramele si haosul au fost constant prezente în viata noastra si daca, asa cum se întâmpla deseori, am fostfortati în copilarie sa ne renegam sentimentele, avem nevoia la maturitate de evenimente dramatice care sa ne trezeasca sentimentele -daca mai e ceva de trezit. Asadar, ca sa simtim ca traim, avem nevoie de sentimentul de nesiguranta, de durere, dezamagire si lupta. Lisa a ajuns la capatul povestii sale.

-Pacea si linistea care au urmat în viata mea dupa plecarea lui Gary maînnebuneau. Mi-a trebuit tot curajul din lume ca sa nu-l sun si sa-l rog sa vina înapoi. Dar încet-încet m- am reobisnuit cu viata normala.

42

Nu ies cu nimeni acum. Stiu ca sunt înca prea bolnava pentru a stabili o relatie normala cu un barbat. Daca as iesi acum, mi-as gasi un alt Gary. Asa ca, pentru prima data, îmi fac planuri pentru mine însami si nu maiîncerc sa schimb pe altcineva. în relatia ei cu Gary, Lisa, ca si mama ei în relatia cu alcoolul, suferea de o boala, compulsia distructiva pe care n-o putea controla singura. La fel camama ei, care dezvoltase dependenta de alcool si nu era în stare sa se lase de baut singura, Lisa dezvoltase ceea ce era tot o relatie de dependenta fata de Gary. Nu fac aceasta analogie în mod gratuit

si nici nufolosesc cu usurinta

cuvâtul dependenta în compararea cazurilor celor doua femei. Mama Lisei devenise dependenta de un drog -alcoolul

pentru a evita supararea intensa

si disperarea din viata ei. Cu cât mai multfolosea alcoolul pentru a evita durerea, cu atât mai intens actiona drogul asupra sistemului ei nervos si producea chiar sentimentele de care vroia sa scape. Alcoolul intensifica durerea, în loc sa o aline. Asa ca bea si maimult. Si astfel a ajuns la dependenta. Lisa a încercat si ea sa evite suferinta si disperarea. Ea suferea de o stare depresiva grava, care îsi avea originea în copilaria ei

dureroasa. Acest tipde depresie se întâlneste la copiii proveniti din familiile cu

probleme

serioase, iar modalitatea lor de

a

o trata, sau mai bine zis de a

o

evita,

variaza în functie de sex, dispozitie, rolul jucat în copilarie. La adolescenta, multe tinere ca Lisa îsi tin depresia în sah, dezvoltând acel stil de a iubi prea mult. Pe masura ce se angajeaza în relatii haotice, dar stimulatoare si enervante, cu barbati anormali, sunt prea agitate pentru a cadea în stareadepresiva care ramâne,

însa, prezenta, chiar sub nivelul de constienta. în acest fel, un partener violent, indiferent, infidel,

sau altfel spus, dificil, devinepentru aceste femei omologul drogului, caci produce mijlocul de a scapa de sentimente -la fel cum alcoolul sau alte substante de alterare a starii sufletesti constituie pentru persoanele dependente posibilitatea de evadare temporara, de care refuza sa se desparta. Ca si în cazul alcoolului si drogurilor, aceste relatii greu de manevrat, care adorm atentia, îsi aduc propriul lor aport de suferinta. Comparata cu evolutia alcoolismului, dependenta de relatiile cu barbatii se intensifica pâna când se transforma

în viciu. A nu avea o relatie - cu alte cuvinte, a fi singur cu tine însati poate fi chiar mai rau decât cea mai mare suferinta produsa de o relatie, siasta pentru ca a fi singur înseamna a simti împunsaturile durerii din trecut combinate cu cea din prezent. Cele doua compulsii sunt paralele din acest punct de vedere si la fel degreu de depasit. Dependenta unei femei de partenerul ei, sau de o serie de parteneri incompatibili, se poate datora initial unei multitudini de probleme familiale. Paradoxal, adultii - copii de alcoolici - sunt mai norocosidecât cei proveniti din alte medii defavorizante, întrucât exista asociatiile

Al-Anon, cel putin la nivelul marilor orase, care le ofera asistenta în efortul de a-si rezolva problemele de respect de sine si raportare la ceilalti. Recuperarea dependentilor de relatii interumane implica primirea ajutorului dat de grupul de sprijin în învatarea a doua lucruri: cum sa rupi cercul vicios si cum sa cauti sentimente de auto-apreciere si bunastare înalta parte decât la un barbat incapabil sa nutreasca aceste sentimente. Cheia este sa înveti cum sa duci o viata sanatoasa, satisfacatoare, linistita,

43

fara a depinde, pentru a fi fericit, de altcineva. Trist este faptul ca pentru cei implicati în relatii dependente, sau prinsi în plasa dependentei de droguri sau alcool sau de oricare alta substantachimica, convingerea ca se pot descurca singuri îi împiedica sa ceara ajutor, obstructionând astfel recuperarea. Tocmai din cauza acestor convingeri -„Pot s-o fac singur" -pentru multi din cei care se lupta cu una din aceste boli, lucrurile se înrautatesc înainte de a începe macar sa se îndrepte. Trebuia ca viata Lisei sa devina iremediabilnemanevrabila, incontrolabila, pentru ca ea sa recunoasca ca are nevoie

de ajutor ca sa-si învinga dependenta de suferinta. Starea Lisei nu era ajutata nici de faptul ca atât suferinta din dragoste câtsi dependenta de o relatie sunt idealizate de cultura noastra (n. tr.: este vorba de cultura americana) -de la cântecele populare la muzica de opera, de la literatura clasica la povestile medievale, de la serialele TV melodramatice, la filmele si piesele de teatru cu mare succes de public, suntem împresurate de nenumarate exemple de relatii imature, nereusite, dar poleite si ridicate în slavi. Aceste modele culturale ne învata -a câta

oara -ca profunzimea dragostei se masoara prin suferinta pe care o provoaca, iar cei care sufera cu adevarat, iubesc cu adevarat. Când într-un cântec, solistul se tânguie duios ca nu se poate stapâni sa nu iubeasca pecineva, chiar daca îl doare iubirea, chiar daca sufera, exista ceva în noi care, probabil din cauza fortei pe care o are expunerea repetata la acest punct de vedere, accepta ca ideea exprimata de solist este felul în care artrebui sa fie lucrurile. Acceptam ca suferinta este o componenta fireasca a dragostei, ca dorinta de a suferi din dragoste este o trasatura mai curând pozitiva decât negativa.

Exista putine modele de cupluri în care partenerii se raporteaza unul la altul în mod matur, sanatos, corect, liber de orice manipulari sau subjugari si asta din doua motive. Primul:

aceste relatii sunt foarte rare în viata reala; al doilea: întrucât calitatea implicarii emotionale este mult mai subtila în relatiile normale decât drama evidenta a relatiilor anormale, potentialul dramatic al celor dintâi este trecut cu vederea, de obicei, înliteratura, dramaturgie si muzica. Daca modelele anormale de raportare la

ceilalti sunt un adevarat flagel, este din cauza ca asta e tot ce vedem si cunoastem. Si tot din cauza lipsei

exemplelor de dragoste mature si

a comunicarii

normale din mass-media, am

cochetat ani de zile cu ideea de

a scrie, în

episoade zilnice, despre fiecare serial melodramatic. în episoadele mele, toate personajele comunica unul cu altul, în mod sincer, non- defensiv si afectuos. Fara minciuni, secrete, manipulari, fara victime si victimizatori. în

schimb, telespectatorii ar vedea personaje hotarâte sa aiba relatii normalecu ceilalti, bazate pe o sincera comunicare.

Nu numai ca acest tip de relatii interumane ar intra în conflict cu structura normala a programelor TV dar ele ar si ilustra, datorita contrastului evident, cât suntem de saturati cu cazurile de exploatare, manipulare, sarcasm, razbunare, ademenire deliberata, crize de gelozie, minciuna, amenintare, coercitie etc, nici unul din ele nefiind de folos unei relatii normale. Daca te gândesti la ce ar însemna un singur episod despre comunicarea sincera si dragostea matura pentru calitatea acestor saga

nesfârsite, ia în consideratie si influenta pe care alterarea comunicarii o are asupra vietii noastre. Totul se întâmpla într-un anumit context, chiar si felul în care iubim. Trebuie sa fim constienti de defectele distructive ale viziunii societale despre dragoste si sa opunem rezistenta imaturitatii superficiale si autodistructive în relatiile personale, aureolate de societate. Trebuie sa dezvoltam constient o modalitate mai deschisa si mai sincera de a ne raporta la oameni decât cea pe care o propaga mass media, vânzând

astfel intimitatea reala pe framântarile nelinistii.

4. Nevoia de a te simti necesar E o femeie asa buna la suflet îndragostita de un barbat imoral; Si-l iubeste chiar de e rau, Si nu întelege de ce. Femeia buna la suflet „Nu stiu de ce face asta. Eu as înnebuni daca ar trebui sa suport ce suporta ea." „N-am auzit-o niciodata plângându-se!" „De ce îl suporta?" „Ce naiba vede la el? Ar putea gasi usor pe cineva mai bun." Oamenii au tendinta sa vorbeasca asa despre femeile care iubesc prea

mult, întrucât ei vad ceea ce pare a fi un efort nobil de a scoate ce e mai bun dintr-o relatie în aparenta nesatisfacatoare. Dar explicatia misteruluiacestui atasament statornic se gaseste, de cele mai multe ori, în experientele din copilarie. Majoritatea femeilor care iubesc prea mult se dezvolta si continua si la maturitate rolurile pe care le- au adoptat încopilarie. Pentru multe din noi, aceste roluri semnifica negarea propriei noastre personalitati, în încercarea de a satisface nevoile celorlalti membri ai familiei. Poate ca am fost fortate de împrejurari sa ne maturizam mairepede, sa ne

asumam prematur responsabilitati pentru ca mama sau tata erau prea afectati, fizic sau psihic, ca sa-si îndeplineasca îndatoririle de parinti. Sau poate ca ne-a lipsit unul din parinti, din cauza divortului saudecesului, iar noi am încercat sa-l înlocuim, atât pentru fratii mai mici cât si pentru parintele ramas. Poate ca am devenit „mamica" fratilor mai mici în timp ce mama era plecata la serviciu. Sau poate ca am avut ambiiparinti, dar pentru ca unul din ei era furios sau frustrat sau nefericit, iar celalalt nu raspundea cu compasiune, ne-am trezit în postura de

confidente, ascultând anumite detalii (despre relatia lor), care depaseaucapacitatea noastra de a le "digera" emotional. Ascultam pentru ca ne temeam de consecintele pe care le-ar fi avut refuzul nostru asupra parintelui respectiv, dar si din teama de a nu pierde dragostea lui, daca n- am fi reusit sa ne îndeplinim rolul impus. Si astfel, nu ne-am protejat nici noi, si cu atât mai putin parintii nostri, care aveau nevoie sa ne vada mai puternice decât eram în realitate. Chiar daca nu eram destul de coaptepentru aceste responsabilitati, am sfârsit prin a-i proteja noi pe ei. Când

ireparabilul s-a produs, învatasem deja de prea timpuriu si prea bine cum sa avem grija de altii, cu exceptia noastra, bineînteles. Nevoia noastra dedragoste, atentie, educatie si siguranta a ramas fara raspuns, concomitent cu simularea noastra ca suntem mai puternice si mai putin tematoare, mai mature si mai descurcarete decât ne simteam în realitate. Si pentru ca totînvatasem sa ne negam propria noastra nevoie de afectiune, am crescut cautând cât mai multe ocazii de a face ceea ce stiam atât de bine: sa ne

45

preocupe mai mult dorintele si cererile altora decât recunoasterea propriilor temeri, dureri si dorinte neîmplinite. Am pretins ca suntem mature atâta timp, am cerut atât de putin, si am daruit atât de mult caacum ni se pare ca e prea târziu sa ne mai vina rândul. Continuam sa-i ajutam pe altii, si sa speram ca temerile noastre vor disparea si ca vom fi rasplatite cu dragoste. Povestea Melaniei este edificatoare pentru felul în care maturizarea rapida, cu prea multe responsabilitati - în cazul ei, înlocuirea parintelui absent poate genera compulsia de a iubi.

Chiar în ziua în care am întâlnit-o, dupa ce tinusem un curs de asistenta medicala, nu m-am putut opri sa nu observ ca pe chipul ei puteai face un studiu al contrastelor. Nasul mic, în vânt, cu ploaia de pistrui si obrajii plinide cosuri îi dadeau un aer poznas atragator. Aceste trasaturi vioaie pareau nelalocul lor lânga cearcanele întunecate din jurul ochilor cenusii si limpezi. Cu coama de par ondulat, castaniu-roscat, semana cu un spiriduspalid, obosit. A stat deoparte asteptând sa termin de discutat cu cei sase- sapte studenti

care ramasesera dupa curs. Cum se întâmpla frecvent când vorbeam despre alcoolismul în familie, erau câtiva cursanti care voiau sa abordeze probleme prea personale pentru a fi discutate la „sueta" de întrebari si raspunsuri care urma întotdeauna dupa expozeul meu. Când a plecat si ultimul dintre colegii ei, Melanie mi-a dat un moment de ragaz si s-a prezentat, apoi, dând mâna cu mine ferm si tandru în acelasi timp, pentru cineva atât de fragil si delicat ca ea. Asteptase atât de mult si atât de rabdatoare sa vorbeasca cu mine, ca, în

ciuda aparentei sigurante de sine, am banuit ca atinsesem o coarda sensibila la curs. Ca sa-i dau posibilitatea sa vorbeasca pe larg, am rugat-osa ne plimbam prin campus. A ciripit camaradareste cât mi-am strâns eu lucrurile si am iesit din sala de curs, dar, o data afara, în dupa-amiaza cenusie de noiembrie, a ramas într-o tacere reflexiva. Am luat-o pe o alee pustie, singurul sunet fiind cel scos de frunzele uscate de sicomori care se sfarâmau sub talpile noastre. Melanie iesi din alee pentru a razui câteva flori din acelea în forma de stea,

cu vârfurile petalelor curbate în sus ca la stelele de mare expunând paloarea partii de dedesubt. Dupa o vreme adauga soptit:

-Mama nu a fost alcoolica, dar dupa felul cum ati descris familiile afectate de aceasta boala, ar fi putut foarte bine sa fie. A fost bolnava mental -a fost nebuna -si în cele din urma, boala a ucis-o. A suferit de stari depresive puternice, a fost de multe ori în spital, uneori timp îndelungat. Medicamentele pe care i le dadeau ca sa se faca „bine" i-au facut mai mult rau. în loc de o nebuna plina de energie, a devenit o leguma. Dar si asa, înstarea de leguma, a

reusit pâna la urma sa se sinucida. Desi ne straduiam sa n-o lasam niciodata singura de tot, în ziua aceea ne-am împrastiat care încotro câtva timp. S-a spânzurat în garaj. Tata a gasit-o. îsi scutura capul repede, tulburând amintirile întunecate adunate în minte si continua:

-Azi-dimineata, la curs, am auzit multe lucruri cu care m-as puteaidentifica, dar ati spus ca copiii de alcoolici sau din familii cu diverse alte probleme, ca a noastra, îsi aleg adeseori parteneri alcooloci sau dedati

46

altor droguri, dar asta nu-i adevarat în ceea ce-l priveste pe Sean. Multumesc lui Dumnezeu, nu-i place sa bea, nici sa se întepe. Avem alte probleme. Se uita departe de mine, ridicându-si capul. -De obicei, ma descurc în orice împrejurare -barbia ei se lasa în jos - dar încep sa ma satur. Apoi mâ privi în ochi, zâmbi si dadu din umeri.

- Ramân fara mâncare, bani si timp, asta-i tot.

A spus-o ca si cum ar fi fost

poanta unui banc, la care trebuia sa te amuzi,

nu sa raspunzi serios. A avut

nevoie de un îndemn ca sa-mi dea detalii, lucru pe care l-a facut cu indiferenta. -Sean a plecat din nou. Avem trei copii: Susie, sase ani; Jimmy, patru; si

Peter, doi si jumatate. Lucrez

cu jumatate de norma ca

supraveghetoare într-un spital, urmez cursuri de asistenta medicala si ma straduiesc sa nu-

mi las familia sa se destrame.

Sean are, de obicei, grija de copii când nu se duce la scoala de arte plastice, sau nu e plecat de acasa. A spus

asta fara nici o umbra de amaraciune.

-Ne-am casatorit acum sapte ani. Eu aveam saptesprezece ani si tocmai terminasem liceul. El avea douazeci si patru, facea ceva actorie, si mergea la o scoala cu jumatate de norma. Locuia într-un apartament, cu înca trei prieteni. Ma duceam la ei duminica si le gateam -adevarate festine. Eram iubita lui de duminica noaptea. Vinerea si sâmbata fie avea vreo piesa în care juca, fie se întâlnea cu altcineva. Oricum, toti cei din apartament ma iubeau. Masa pregatita de mine era cel mai frumos lucru care li se

întâmpla o data pe saptamâna. Obisnuiau sa-l tachineze pe Sean si-i spuneau ca ar trebui sa se însoare cu mine ca sa am grija de el. Cred ca i-a placut ideea, pentru ca asa a si facut. M-a cerut în casatorie iar eu am spus, bineînteles, da. Eram în al noualea cer. El era asa de frumos! Uite! îsi deschise geanta si scoase un album. Prima fotografie era a lui Sean:

ochii negri, pometii sculptati si barbia brazdata de o cuta adânca se combinau într-o înfatisare foarte placuta. Era o versiune marita a ceea ce

parea sa fi fost o fotografie facuta pentru o mapa de prezentare a unui actor sau model. Am întrebat daca e asa si Melanie îmi confirma, numind un cunoscut fotograf. -Seamana cu Heathcliff, am remarcat, iar ea aproba din cap cu mândrie. Ne-am uitat împreuna la celelalte fotografii -erau ale copiilor, în diverse ipostaze de vârsta: târându-se, facând primii pasi, suflând în lumânari la ziua de nastere. Dorind sa vad o fotografie mai putin prelucrata de-a lui Sean, am facut observatia ca nu apare deloc în fotografiile copiilor.

-Nu, el e cel care face

fotografiile, de obicei. Are multa experienta în arta fotografica, ca si în cea teatrala si plastica.

- Lucreaza în vreunul din aceste domenii acum? am întrebat.

Mama lui i-a trimis niste

bani, asa ca s-a dus din nou la New York sa vada ce oportunitati gaseste acolo. Coborî glasul, aprcape imperceptibil. Data fiind fidelitatea ei absoluta fata de Sean, m-as fi asteptat s-o aud vorbind cu optimism despre aceasta noua sondare a New York- ului. Pentru

ca n-a facut-o, am întrebat-o eu:

-Nu

- Despre ce e vorba, Melanie?

Pentru prima data cu o unda de

nemultumire în glas, îmi spuse:

-Nu mariajul nostru e problema.

Ci mama lui. Ii tot trimite

mereu bani. Defiecare data când

e pe punctul de a se stabili, fie cu noi, fie la un nou loc

de

munca, ea îi trimite un cec

si

el pleaca din nou. Nu-l poate

refuza. Daca

47

nu i-ar mai trimite bani, n-am avea nici o problema.

- Si daca n-o sa înceteze

niciodata? -Atunci va trebui sa se schimbe Sean. O sa-l fac sa înteleaga ca ne

raneste. Am vazut lacrimi strivite între genele-i negre.

- Sean va trebui sa refuze

banii, continua ea -Nu prea pare c-o sa se întâmple asa, din cele ce-mi spui. Ridica glasul si spuse cu hotarâre:

-Mama lui nu va distruge ceea ce am cladit împreuna. El se va

schimba,

crede-ma.

Melanie gasise o frunza enorma si îi dadu cu piciorul de câteva ori, privindo cum se sfarâma. Am asteptat câteva clipe si am întrebat-o:

-Asta e tot? Continuând sa loveasca frunza cu piciorul, raspunse:

-A fost la New York de nenumarate ori; se întâlneste cu cineva când e acolo. Vocea ei era moale si oarecum indiferenta. -Alta femeie? am întrebat, iar Melanie se uita în alta parte si dadu din cap. De cât timp are aceasta relatie? am continuat eu. -De ani de zile, probabil. Spunând asta, Melanie îsi baga capul între umeri.

Totul a început la prima mea sarcina. Nici nu l-am învinuit. Mi-era asa derau si ma simteam atât de mizerabil, iar el era asa departe. In mod surprinzator, Melanie si- a asumat vina pentru infidelitatea lui Sean, ca si responsabilitatea de a-l întretine pe el si pe copii în timp ce el îsicauta, chipurile, de lucru. Am întrebat-o daca s-a gândit vreodata la divort. -Ne-am despartit o data, de fapt. E o prostie ca spun asta, pentru ca suntem despartiti mai tot timpul, cu plecarile astea ale lui. Dar o data, maimult ca sa-i dau o lectie, i-am spus ca vreau sa ne despartim, si timp de

sase luni am trait separat. El ma suna, iar eu îi trimiteam bani când avea nevoie, când se ivea brusc o ocazie si avea nevoie sa fie ajutat sa sarahopul. Dar în celelalte privinte, ne descurcam fiecare singur. Eu chiar am iesit cu alti doi barbati! Melanie parea surprinsa ca si alti barbati ar putea fi interesati de ea. îmi spuse cu nedumerire:

-Amândoi au fost asa draguti cu copiii, si au vrut sa ma ajute la treburile din casa, au reparat ce era de reparat si chiar mi-au cumparat diverse lucrusoare de care aveam nevoie. Mi-a placut felul în care m-au tratat. Darnu aveam nici un

sentiment adevarat pentru ei. N- am simtit niciodata pentru ei atractia pe care o simteam pentru Sean. Asa ca, în cele din urma, m-am întors la el. Facu o grimasa. -Apoi a trebuit sa-i explic cum de era totul reparat prin casa. Traversasem jumatate de campus si as fi dorit sa aflu mai multe despre copilaria lui Melanie ca sa înteleg ce fel de experiente o „pregatisera" pentrudificultatile ei prezente. -Când îti rememorezi copilaria, ce vezi? am întrebat si am vazut-o încruntându-se pe masura ce privea înapoi la anii copilariei.

-A, e caraghios! Ma vad cu un sort pe mine, stând în fata aragazului si amestecând într-o oala. Eram a treia din cei cinci copii, iar când aveam paisprezece ani, a murit mama. Incepusem sa gatesc si sa fac curat cumult înainte, pentru ca mama era foarte bolnava. Dupa un

timp, nici n-a mai iesit din camera ei. Cei doi frati mai mari s-au angajat dupa scoala ca

48

s-o scoatem la capat, iar eu am preluat, cumva, rolul mamei. Surorile mele erau cu trei si respectiv cinci ani mai mici decât mine, asa ca mi-a revenit doar mie sarcina de a face totul în casa. Dar ne-am descurcat bine. Tata muncea si facea cumparaturile. Eu gateam si dereticam. Toti am facut ceatn putut. Nu prea ne ajungeam cu banii, dar ne-am descurcat. Tata muncea din greu, având frecvent doua slujbe. De aceea era mai tot timpulplecat de acasa. Cred ca statea la serviciu pe de o parte pentru ca trebuia, iar pe de alta, ca s-o evite pe mama. Cu totii o evitam cât puteam. Era groaznic de dificila.

Tata s-a recasatorit când eu eram în liceu. Lucrurile s-au schimbat în bine imediat, pentru ca noua sotie lucra si ea, si avea o fetita de aceeasi vârsta cu sora mea cea mai mica -cam doisprezece ani. Totul s-a combinat perfect. Banii nu mai erau asa o problema. Tata era fericit. Aveam destul ca s-o ducem bine, pentru prima data în viata.

Am întrebat:

- Cum te-ai simtit când ti-a

murit mama? Melanie strânse din

dinti. -Persoana care a murit nu mai

era mama mea de ani de zile. Era

o alta

persoana -cineva care dormea sau tipa si ne facea numai necazuri. Mi-o amintesc cum era când era înca mama mea, dar vag. Trebuie sa caut adânc în memorie persoana care era blânda si dulce, care cânta în timp ce facea gospodarie sau se juca cu noi. Stii, era irlandeza si cânta niste melodii atât de melancolice Sa lasam asta; cred ca ne-am simtit usurati când a murit. Dar am avut si un sentiment de vina: poate ca daca as fi înteles-o mai bine si as fi avut mai multa grija de ea, nu s-ar fi îmbolnavitatât de tare. Nu ma gândesc la asta decât daca n-am încotro. Ne apropiam

de destinatie si, în putinele momente care ne ramasesera, as fi dorit s-o fac sa arunce macar o privire asupra originii necazurilor ei din prezent. -Vezi vreo asemanare între viata ta de copil si cea de acum? am întrebat. Surâse, putin jenanta. -Mult mai bine decât pâna acum, doar pentru ca am vorbit despre asta. Inteleg ca si acum astept -pe Sean sa vina acasa, cum îl asteptam pe tata când era plecat; înteleg ca nu-l învinuiesc deloc pe Sean pentru ce face pentru ca în mintea mea plecarile lui se suprapun peste absenta tatei carepleca la serviciu, pentru ca trebuia sa

aiba grija de noi. Inteleg acum ca nu este acelasi lucru, si totusi eu simt la fel, ca si cum as fi dat lovitura. Facu o pauza si clipi des, încercând sa vada mai clar tiparele care sedesfaceau în fata ochilor ei. -Da, sunt înca micuta si curajoasa Melanie care tinea casa unita, amesteca în oala de pe aragaz si avea grija de copii. Se înrosi brusc subsocul întelegerii. -Deci, e adevarat ce-ati spus la curs despre copiii ca mine. Aveti dreptate, noi cautam oamenii cu care putem juca acelasi rol pe care l-am jucat încopilarie! înainte sa ne despartim, Melanie m-a îmbratisat strâns si a zis:

-Va multumesc ca m-ati ascultat. Simteam nevoia sa vorbesc cu cineva despre asta. Inteleg mai bine lucrurile acum, dar nu sunt pregatita sa renunt, nu înca! Se înviorase vizibil si spuse, cu încredere:

-Si-apoi, Sean nu trebuie decât sa se maturizeze. Si o va face. Trebuie, nu- i asa? Fara sa astepte raspuns, se întoarse si pleca, pasind printre frunzele

49

uscate. Intr-adevar, Melanie întelegea mult mai bine lucrurile acum, dar ramasesera înca obscure pentru ea multe alte asemanari între copilaria sisituatia ei prezenta. De ce avea nevoie o tânara inteligenta, atragatoare, energica si capabila ca Melanie de o relatie plina de suferinta si dificultati, cum era cea pe care

o avea cu Sean? Deoarece, pentru ea si pentru alte femei care au crescut în familii profund nefericite, în care povara emotionala era prea grea si

responsabilitatea prea mare pentru umerii lor, pentru aceste femei, deci, binele si raul devenisera derutante si încâlcite, si în cele din urma, unul si acelasi lucru. De exemplu, în familia lui Melanie, atentia parinteasca era aproapeinexistenta, din cauza incapacitatii generale a familiei de a se organiza, pe masura ce încercau sa faca fata procesului de dezintegrare a personalitatii mamei. Eforturile eroice ale Melaniei de a se ocupa de gospodarie erau recompensate cu cel mai asemanator sentiment cu dragostea:

dependenta plina de recunostinta a tatalui ei fata de ea. Sentimentele de teama si împovarare, care ar fi fost firesti la un copil în aceste circumstante, se pierdeau în umbra sentimentului de competenta pe care i-l generase nevoia tatalui de ajutorul ei si boala mamei. Naucitoare treaba pentru un copil -unul din parinti sa te considere mai puternic decât esti, iar celalalt, indispensabil ! Acest rol jucat în copilarie i-a modelat personalitatea de salvator care se poate ridica deasupra obstacolelor si

haosului, salvându-i pe cei dragi prin curajul, puterea si vointa lui de neînfrânt. Complexul „salvatorului" pare mai autentic decât e în realitate. Daca elaudabil sa-ti pastrezi capul în momente de criza, Melanie, la fel ca alte femei cu experiente similare, avea nevoie de prezenta momentelor de criza ca sa poata trai. în absenta zbuciumului, stresului sau unei situatiidisperate pe care s-o controlezi, sentimentele adânc îngropate din copilarie -de a fi coplesit din punct de vedere emotional -ar iesi la iveala si ar deveni amenintatoare. Copilul Melanie fusese ajutorul de baza al

tatalui si mama pentru ceilalti copii. Dar avea si ea nevoie de afectiunea parintilor; cum însa mama era tulburata psihic, iar tatal era si el indisponibil, cerintele ei au ramas fara raspuns. Ceilalti copii au avut-o peMelanie sa aiba grija de ei, sa se agite si sa se nelinisteasca din cauza lor. Melanie n-a avut pe nimeni. A fost nevoita nu numai sa se descurce fara mama ei, dar sa si învete sa gândeasca si sa actioneze ca un adult. Nu eranici locul, nici momentul sa-si exprime sentimentul de panica, iar privarea

de portia ei de afectiune a început sa i se para justa. Pretinzând cu putere ca este matura, reusea sa uite ca nu este decât un copil înspaimântat. Ajunsese nu doar sa se simta bine în mijlocul haosului, ci si sa aiba nevoie de el pentru a se simti bine. Povara de pe umerii ei a ajutat- o sa evite panica si suferinta. A încovoiat-o si i-a adus usurare în acelasi timp. în plus, constiinta propriei valori rezultase din responsabilitatile asumate care depaseau capacitatile ei de copil. Obtinuse aprecierea datorita efortului depus, grijii pentru ceilalti, sacrificarii

propriilor nevoi si dorinte

înfavoarea celorlalti. în acest fel, martiriul a devenit parte integranta a personalitatii ei si, combinat cu complexul de „salvator", a facut din

50

Melanie un adevarat magnet pentru cineva aflat mereu în necazuri cineva ca Sean. Pentru a întelege mai bine fortele care actionau în viata ei, ar fi util sa trecem în revista aspectele importante din evolutia lui Melaniecopil pentru ca, din cauza unor circumstante inedite din copilaria ei, sentimentele si reactiile firesti au fost hiperbolizate în mintea ei. Pentru copiii care cresc în familii atomizate, e firesc sa nutreasca dorintaarzatoare de a scapa de parintele de acelasi sex pentru a beneficia de toata dragostea celuilalt parinte, numai pentru ei. Baietii îsi doresc din

inima ca tata sa dispara, pentru ca mama sa-si reverse toata dragostea siatentia asupra lor. Iar fetele viseaza sa le înlocuiasca pe mamici si sa fie ele sotiile taticilor. Majoritatea parintilor au primit „cereri în casatorie" de la copiii de sex opus, cereri care exprima aceasta dorinta: un baietel depatru ani îi spune mamei: „Când o sa ma fac mare, o sa ma însor cu tine, mami". Sau ce-i spune taticului o fetita de trei ani: „Tati, hai sa avem o casa doar pentru noi doi, fara mami." Aceste nazuinte, foarte normale, reflecta unele din cele mai puternice sentimente pe care le nutreste un

copil. Si totusi, daca se întâmpla ceva cu parintele- rival, daca se îmbolnaveste sau e absent din familie, efectul asupra copilului e devastator. Când în familie mama are tulburari psihice sau sufera de o boala acuta sau cronica, e alcoolica sau morfinomana (sau, altfel spus, absenta din punctde vedere emotional si fizic din diverse motive), fiica (de obicei cea mai mare, daca sunt mai multe) este invariabil aleasa sa umple golul creat de boala sau absenta mamei. Povestea Melaniei ilustreaza efectele acestei

„promovari" asupra unei fetite. Din cauza debilitatii mentale a mamei ei, Melanie s-a simtit „mostenitoarea" îndatoririlor conducatorului feminin al familiei. în decursul anilor care au urmat si în care s-a format personalitatea ei, fata a fost, în multe privinte, mai mult un partener decât

o fiica pentru tatal ei. în timp ce discutau si rezolvau problemele familiei, cei doi actionau ca o echipa. într-un fel, Melanie l-a avut pe tatal ei doarpentru ea, caci relatia lor era total diferita de cea pe care tatal o avea cu

ceilalti copii ai lui. Melanie a fost egala tatalui ei. Timp de mai multi ani, ea

a fost si mai puternica si mai

echilibrata decât mama ei. Asta înseamna cadorinta normala a copilului-Melanie de a-l avea pe tatal ei doar pentru ea

s-a realizat, dar numai cu pretul sanatatii si, în final, al vietii mamei ei. Ce se întâmpla când se

realizeaza dorinta copilului de

a scapa de parintelede acelasi

sex ca sa-i ramâna doar lui parintele de sex opus? Exista

trei

consecinte extrem de puternice, modelatoare de caracter si care actioneaza la nivel inconstient:

Prima este vina.

Melanie se simtea vinovata când îsi amintea de sinuciderea mamei sale si de esecul încercarii de a o împiedica, acea vina asumata constient, si pe care o resimt toti membrii familiei în care se petrece aceasta tragedie. Incazul lui Melanie, constiinta vinei a fost exacerbata de sentimentul acut al responsabilitatii fata de bunastarea familiei ei. în afara, însa, de povara apasatoare a vinovatiei, mai purta o povara, înca si mai grea. Indeplinirea dorintei de a-l avea pe tatal ei doar pentru ea a dat nastere

unei vinovatii inconstiente care co-exista cu vina constienta de a nu-si fi salvat mama bolnava mental de la suicid. Faptul a generat nevoia dealinare, impulsul de a suferi si de a îndura greutati pentru a-si ispasi vina. Aceasta nevoie, combinata cu obisnuinta Melaniei de a-si juca rolul de

51

martir, a generat ceva foarte asemanator masochismului. In ciuda suferintei inerente, singuratatii si responsabilitatilor coplesitoare, gasea confort, daca nu chiar placere, în relatia cu Sean. Cea de-a doua consecinta este sentimentul, inconstient, de disconfort fata de sexualitatea pe care o implica faptul de a avea parintele de sex opus doar pentru sine. în mod obisnuit, prezenta mamei (sau, în frecventelecazuri de divort din ziua de azi, a unui alt partener sexual al tatalui - mama

vitrega sau prietena) ofera siguranta atât tatalui cât si fiicei. Fiica e libera sa-si dezvolte sentimentul ca e atragatoare si iubita de tatal ei, pentru calegatura lui puternica cu alta femeie o împiedica sa actioneze sub impulsul sexual aparut, inevitabil, între ei. Intre Melanie si tatal ei nu s-a prefigurat o relatie incestuoasa, dar date fiind circumstantele, ar fi putut aparea. Factorul dinamic care opera în familia lor este deseori prezent în relatia incestuoasa dintre tati si fiice. Când mama, din diferite motive, abdica de la rolul ei de partener al sotului

si parinte al copilului si determina, astfel, promovarea fiicei în aceasta pozitie, ea îsi obliga, de fapt fiica, sa-si asume îndatoririle ce-i reveneau, sisa riste sa devina subiectul avansurilor sexuale ale tatalui. (Desi s-ar parea ca vina, în acest caz, îi revine mamei, ea îi apartine în totalitate tatalui, în cazul în care incestul chiar se produce. Si este asa pentru ca, în calitate deadult, lui îi revine datoria sa protejeze copilul, si nu sa-l foloseasca pentru satisfacerea pornirilor sexuale.) In plus, chiar daca tatal nu se apropie de fiica sa mânat de porniri sexuale,

absenta unei legaturi puternice între parinti, si preluarea de catre fiica a rolului mamei în familie mareste atractia sexuala dintre tata si fiica. Din cauza relatiei lor apropiate, fiica poate fi jenata de întelegerea faptului cainteresul deosebit al tatalui fata de ea este maculat, într-o oarecare masura, de nuante sexuale. Dupa cum disponibilitatea emotionala neobisnuita a tatalui poate determina fiica sa-si concentreze sexualitateaabia înmugurita asupra lui cu mult mai mult decât ar face-o în circumstante obisnuite. în stradania de a evita violarea, fie si în gând, a tabu-ului extrem de puternic al incestului, fiica îsi poate

adormi, total saupartial, sexualitatea. Decizia de a face asa este inconstienta, un mod de aparare împotriva celui mai amenintator impuls -atractia sexuala fata de parinte. Fiind inconstienta, decizia nu e usor de examinat si inversat. Rezultatul este o tânara pe care ar stingheri-o toate sentimentele sexuale, din cauza violarii inconstiente a tabu-urilor legate de ele. Când se întâmpla asa, afectiunea poate fi singura expresie a dragostei. In cazul lui Melanie, modalitatea initiala de a se raporta la Sean a fost sentimentul responsabilitatii fata de el. Acest sentiment devenise de mult

felul ei de a simti si exprima dragostea. Când avea saptesprezece ani, tatalei a „înlocuit-o" pe Melanie cu noua sa sotie, mariaj pe care adolescenta la întâmpinat, se pare, cu usurare. Faptul ca n-a simtit amaraciune din cauza pierderii rolului din familie s-a datorat, poate, aparitiei lui Sean si acolegilor lui de camera, pentru care îndeplinea multe din îndatoririle pe care le îndeplinise în familie. Daca situatia nu s-ar fi încheiat cu o casatorie, Melanie s-ar fi confruntat cu o profunda criza de identitate. Asa,

însa, a ramas repede însarcinata, re-creând în acest fel, rolul ei responsabil, în timp ce Sean coopera începând, precum tatal ei, sa fie mai

52

mult absent de acasa. Melanie i-a trimis bani chiar când erau despartiti, intrând în competitie cu mama lui -care femeie îi poarta de grija cel mai bine? (Era o competitie, pe care o câstigase deja fata de propria sa mama, în relatia cu tatal ei.) Când, în perioada separarii de Sean, au aparut alti barbati în viata ei, care nu aveau nevoie de calitatile ei materne si care au încercat, de fapt, sa inverseze rolurile oferindu-i ajutorul mult dorit, n-a reusit sa stabileasca o relatie emotionala cu ei. Se simtea în largul ei doar când daruia afectiune.

Dinamica sexuala a relatiei dintre Melanie si Sean nu le-a consolidat niciodata legatura asa cum facuse nevoia pe care el o avea de îngrijirea data de ea. De fapt, infidelitatea lui Sean i-a oferit lui Melanie o nouareflectare a experientei din copilarie. Din cauza evolutiei bolii mentale, mama lui Melanie a devenit din ce în ce mai mult „cealalta femeie" -prezenta vaga, rareori vizibila - din ultima camera a casei, alungata fizic sipsihic din viata si gândurile fetei. Melanie a scos-o la capat în relatia cu

mama ei pastrând distanta si evitând sa se gândeasca la ea. Ulterior, când Sean si-a gasit pe altcineva, aceasta femeie era, la fel, prea vaga si preaîndepartata, Melanie nepercepând-o deloc ca pe o amenintare, ca si în relatia anterioara cu tatal sau, care fusese un parteneriat practic si oarecum asexual. Va amintiti, comportarea lui Sean avea un precedent, înainte de a se casatori, Sean iesea si cu alte femei în timp ce o lasa pe Melanie sa aiba grija de nevoile lui practice, mai putin romantioase. Melanie stia asta si totusi, s-a maritat cu el.

Dupa casatorie, a început sa duca o campanie de schimbare a lui Sean prin forta vointei si dragostei ei. Ceea ce ne aduce la cea de-a treia consecinta a întelegerii de catre Melanie a dorintelor si nazuintelor ei dincopilarie:

credinta în propria omnipotenta. Copiii mici cred cu toata puterea ca ei însisi, gândurile si dorintele lor sunt, în mod miraculos, puternice si cauza tuturor evenimentelor importante dinviata lor. Cu toate acestea, chiar daca fetita îsi doreste din toata inima sa fie partenera tatalui ei pe viata, realitatea o învata ca acest lucru e imposibil. Fie ca îi place sau nu, ea e nevoita sa accepte

faptul capartenera tatalui ei e mama. E o lectie importanta pentru tânara ei viata aceea ca nu poate întotdeauna sa înfaptuiasca, prin puterea vointei, ceea ce-si doreste cel mai mult. Aceasta lectie contribuie într- adevar la demontarea credintei în omnipotenta sa si o ajuta sa se împace cu limitele vointei sale. In cazul copilului Melanie, însa, dorinta ei cea mai puternica a devenit realitate. în multe privinte, chiar si-a înlocuit mama. Si l-a câstigatpe tatal ei doar pentru ea, aparent, prin puterea magica a dorintei si vointei ei. Apoi, credinta nestramutata în puterea vointei ei de a realiza ce

îsi dorea, s-a îndreptat spre alte situatii dificile si încarcate emotional pecare a încercat, de asemenea, sa le schimbe în chip miraculos. Dificultatile pe care le-a înfruntat mai târziu fara sa se plânga, înarmata doar cu propria vointa -un sot iresponsabil, imatur si infidel, povara de a crestepractic singura trei copii, lipsa acuta de bani si un program de scoala obositor, cuplat cu o slujba cu norma întreaga -sunt o dovada a acestui fapt. Sean i-a oferit lui Melanie suportul perfect pentru efortul de a schimba o

persoana prin puterea vointei, la fel cum i-a satisfacut si celelalte nevoi

53

întretinute de rolul de pseudo- adult jucat în copilarie, în sensul ca i-a dat nenumarate ocazii sa sufere si sa îndure, sa evite sexualitatea si sa-si exercite, în paralel, înclinatia de a darui afectiune. Ar trebui sa fie limpede acum ca Melanie nu a fost victima nefericita a mariajului sau. Dimpotriva. Ea si Sean si-au satisfacut reciproc cele mai profunde trebuinte psihologice. Se potriveau perfect unul cu celalalt. Faptul ca banii daruiti de mama lui la momentul oportun

scurtcircuitau

orice impuls al lui Sean de a se

maturiza era, desigur o problema

a

mariajului ei, dar nu, asa cum voia s-o vada Melanie, PROBLEMA esentiala. Rau era faptul ca doi oameni ale caror modele anormale de a trai si atitudini de viata, aproape identice, s-au întrepatruns atât de bine, încât sau capacitat reciproc sa ramâna bolnave. Imaginati-va ca cei doi, Melanie si Sean sunt dansatori într-o lume de dansatori în care fiecare învata proprii pasi de dans. Datorita unor evenimente si personalitati si, mai presus de toate, prin învatarea dansurilor pe care ceilalti le dansasera cu ei în copilarie, Sean si Melanie

si-au format un repertoriu unic de pasi, miscari si gesturi psihologice. Intr-o zi s-au întâlnit si au descoperit ca dansând împreuna, pasii lor, desidiferiti, se sincronizeaza miraculos într-un duet minunat, un "pas de deux" (actiune si reactiune) desavârsit. Fiecarei miscari i se raspunde cu alta, rezultatul fiind o coregrafie ce permite trupurilor unite în dans sa pluteascaneîncetat, rotindu- se iar si iar si iar si De câte ori el lasa deoparte o îndatorire, ea se repezea sa o culeaga. Când a adunat la pieptul ei toate poverile, familiare deja, ale întretinerii familiei,

el s-a îndepartat cu o pirueta lasându-i loc destul pe ringul de dans ca sa-si desfasoare grijile. Când el a rascolit scena în cautarea altei partenere, ea a suspinat usurata si a dansat mai alert ca sa-si distraga atentia. Când el s-aîndepartat de tot, iesind din scena, ea a executat perfect pasul de asteptare. Iar si iar si iar si Pentru Melanie, dansul era uneori emotionant, de cele mai multe ori, solitar; din când în când era jenant sau extenuant. Dar ultimul lucru pe care îl dorea era sa se opreasca din dansul pe care-l stia atât de bine.

Pasii, miscarile, totul o facea sa se simta atât de bine, încât avea certitudinea ca dansul se numeste dragoste.

5. Vrei sa dansam? „Cum ai ajuns sa te mariti cu el?" Cum poti sa-i spui cuiva asa

ceva? Cum si-a lasat el capul în jos, spasit, si si-a ridicat privirea sfioasa,

cum face un copilas

strecurat el îninima ta: dulce,

jucaus, cu adoratie

„Tu esti puternica, iubito. Iar eu l-am crezut. L-am crezut! Marilyn French , Inima însângerata Cum de gasesc femeile care iubesc prea mult tocmai barbatii

Cum s-a

A zis:

cu care potcontinua modelele de relatii nesanatoase pe care le- au dezvoltat în copilarie? Cum de gaseste femeia al carei tata a fost absent emotional tocmai barbatul a carui atentie se straduie continuu s-o atraga, fara saizbuteasca vreodata? Cum de reuseste femeia care provine dintr-o familie violenta sa se însoteasca cu un barbat care o maltrateaza? Cum de gaseste femeia crescuta într-o familie de alcoolici tocmai barbatul care este sau va deveni, curând, alcoolic? Cum de gaseste femeia a carei mama a depins emotional de ea tocmai barbatul neajutorat care are

54

nevoie de sentimentele ei materne? Care sunt semnele care le fac pe aceste femei sa aleaga, din toti partenerii pe care i-au întâlnit, tocmai pe aceia cu care pot relua dansul învatat în copilarie? Si cum reactioneaza (sau nu reactioneaza) când întâlnesc un barbat mai sanatos si mai putin neajutorat, sau unul mai matur si maiputin violent decât modelul cu care sunt deja obisnuite, barbati normali, al caror dans nu se sincronizeaza perfect cu al lor? Exista, de mult, un cliseu al psihoterapiei care spune ca oamenii se

casatoresc adeseori cu persoane care seamana cu parintele cu care au avut de luptat în copilarie. Conceptul nu este foarte corect. E vorba nu atât de faptul ca perechea pe care o alegem seamana cu mama sau tatal, ci canumai cu acesti parteneri suntem capabile sa împartasim aceleasi sentimente si sa ne confruntam cu aceleasi dificultati, cu care suntem obisnuite din copilarie; suntem în stare sa reproducem atmosfera dincopilarie cu care suntem atât de familiarizate si sa facem uz de aceleasi manevre pe care le-am tot exersat. Tocmai acest lucru reprezinta, pentru

cele mai multe dintre noi, dragostea. Ne simtim în largul nostru, ca acasa, desavârsit de bine, cu persoana lânga care putem executa toate miscarile pe care le stim si pentru care simtim emotii familiare. Chiar daca miscarile nu dau rezultate si ne simtim jenate de sentimentele noastre, nu cunoastem altele. Avem o anume senzatie ca apartinem acelui barbat partener de dans -care ne lasa sa executam pasii pe care-i stim deja. Cu el si nu cu altul, hotarâm sa stabilim relatia pe care s-o facem sa mearga.

Nu exista o substanta chimica mai atragatoare decât sentimentul de tainica familiaritate aparut când se întâlnesc un barbat si o femeie ale caror modele de comportament se îmbina perfect ca piesele dintr- un jocde puzzle. Daca, în plus, barbatul îi ofera femeii ocazia de a se zbate sa învinga sentimentele de suferinta si neputinta din copilarie, când nu era iubita si dorita, atunci atractia devine pentru ea irezistibila. Cu alte cuvinte, cu cât a fost mai mare durerea în copilarie, cu atât e mai puternic impulsul de a o reconstitui si stapâni la maturitate.

Sa vedem ce se întâmpla în aceste situatii. Când un copil a suferit o trauma, ea va aparea recurent în jocurile lui, atâta timp cât nu s-a creat senzatia ca o stapâneste. Copilul care a fost supus unei interventii chirurgicale, de exemplu, va reproduce drumul la spital în jocul cu papusilesau alte jucarii, va interpreta rolul medicului într-un joc si rolul pacientului în altul, pâna când se diminueaza suficient de mult teama legata de eveniment. Femeile care iubesc prea mult fac, în esenta, acelasi lucru:

reproduc si retraiesc relatiile nefericite ca sa le poata manevra si stapâni. Rezulta ca în realitate nu exista relatii întâmplatoare, nici casatorii accidentale. Când o femeie crede ca „a fost nevoita, inexplicabil, sa secasatoreasca" cu un anumit barbat, unul pe care, deliberat, nu l-ar fi ales niciodata ca sot, este obligatoriu pentru ea sa examineze motivul pentru care l-a ales tocmai pe el, motivul pentru care a riscat sa ramâna însarcinata tocmai cu el. La fel, când o femeie pretinde ca i s-a impus casatoria, sau ca era prea tânara ca sa stie ce face, sau ca nefiind în

deplinatatea facultatilor sale, nu poate fi responsabila de alegerea facuta, acestea nu sunt decât scuze care necesita o examinare atenta. In realitate, ea a facut alegerea, desi inconstient si, de multe ori, pe baza

55

unei cunoasteri foarte bune a viitorului partener. A nega acest lucru înseamna a nega responsabilitatea alegerilor si vietii noastre, iar o asemenea negare împiedica recuperarea. Dar cum reusim, totusi, acest lucru? Care este procesul misterios, care sunt substantele chimice insesizabile care se activeaza între o femeie care iubeste prea mult si barbatul catre care se simte atrasa? Daca reformulam întrebarea -Ce semnale emite o femeie care simte nevoia sa se stie indispensabila si ce semnale emite un barbat care cauta

pe cineva sa aiba grija de el? Ce semnale emite o femeie extrem de altruista si un barbat extrem de egoist? Sau o femeie care se considera victima si un barbat a carui personalitate se defineste prin forta si agresivitate? Sau o femeie autoritara si un barbat slab de înger? -procesulîncepe sa-si piarda din mister. Pentru ca exista semnale si indicii bine definite, trimise si receptionate de fiecare din participantii la dans. Tineti minte: la femeile care iubesc prea mult opereaza doi factori:

(l)

compatibilitatea perfecta dintre modelele familiale ale ei si ale lui; (2)

impulsul de a re-crea si de a învinge modelele dureroase ale trecutului. Sa aruncam o privire la primii pasi, ezitanti, ai duetului prin care partenerii seinformeaza reciproc: iata pe cineva cu care ma potrivesc, cu care ma simt bine si lânga care îmi va merge bine. Cazurile expuse mai jos ilustreaza limpede schimbul subliminal de informatii dintre femeia care iubeste prea mult si barbatul de care se simte atrasa, schimb care stabileste la comanda scena pentru modelul relatiei lor, pentru dansul lor în duet, din acel moment încolo. Chloe: 23 de ani, studenta la colegiu; fiica unui tata violent

-Am crescut într-o familie cu adevarat nebuna. Sunt constienta de asta acum, dar când eram mica nu ma gândeam niciodata la acest lucru, decâtpentru a spera ca nu va afla nimeni cum o bate tata pe mama. Ne batea pe toti si cred ca ne convinsese, cumva, pe noi, copiii, ca meritam sa fim batuti. Dar eu stiam ca mama nu merita. îmi doream mereu sa ma loveasca pe mine, nu pe ea. Stiam ca eu pot suporta, dar ea nu. Am încercat s-o convingem sa-l paraseasca, dar n-a vrut. I se arata atât de putina dragoste. Mi-am dorit întotdeauna sa-i ofer dragostea de care avea

nevoie, ca sa devina puternica si sa-l paraseasca, dar n-a facut-o. A murit de cancer acum cinci ani. N-am mai fost acasa si n-am vorbit cu tata de la înmormântare. Am sentimentul ca el a ucis-o de fapt, nu cancerul. Bunica din partea tatei ne-a lasat, noua, copiilor, câte o suma de bani; asa am putut sa merg la colegiu si acolo l-am întâlnit pe Roy. Am urmat amândoi cursul de arte plastice un semestru întreg, dar nu neam vorbit niciodata. Când a început semestrul al doilea, ne-am reîntâlnit, multi dintre noi, într-o alta clasa si, atunci, în prima zi, ne-am pomenitdiscutând despre

relatiile dintre femei si barbati. Ei, si tipul asta s-a apucat sa vorbeasca despre femeile americane care sunt complet rasfatate, vor sa faca totul dupa cum le taie capul si se folosesc de barbati. Varsa veninprin fiecare por când spunea asta, iar eu mi-am zis:

„Bietul de el, a fost foarte tare ranit". L-am întrebat: „Chiar crezi ceea ce spui?" si m-am apucat sa-i demonstrez ca femeile nu sunt asa -ca eu nu sunt asa. Uita-tela mine cum ma descurc singura! Ulterior, în cursul relatiei noastre, n-am fost în stare sa-i cer nimic sau sa am grija si de mine, caci i- as fi alimentat

56

misoginismul. Dorinta mea, în acea dimineata din sala de curs, a dat rezultate. Se prinsese în plasa mea. A zis: „O sa mai vin. Nu tin neaparat sa fac cursul asta, dar vreau sa continuu discutia cu tine". îmi amintesc ca din acel moment l-am luat cu asalt, pentru ca simteam deja ca ma considera diferita. Nu trecusera doua luni si locuiam deja împreuna. Nu trecusera patru si euplateam chiria si aproape toate celelalte facturi, si faceam cumparaturile. Dar am continuat sa încerc, înca doi ani, sa-i demonstrez cât de draguta

sunt, ca n-am de gând sa-l ranesc si eu dupa cât fusese de lovit. E drept caeu am fost ranita în acest timp, întâi emotional, apoi si fizic. Nimeni nu era asa de înfuriat pe femei ca el si nu le respingea atât de tare. Bineînteles, eu credeam ca e vina mea. E o minune ca am scapat de el. Am întâlnit ofosta prietena de-a lui si ea m-a întrebat direct:

„Te bate?" Am spus „Nuu, nu chiar". îl aparam, bineînteles, si nici nu voiam sa ma fac de râs. Dar stiam ca stie, pentru ca si ea fusese cu el. La început m-am panicat. Aveam acelasi sentiment ca atunci, în copilarie când nu voiam sa vada

nimeni ce se afla dincolo de fatada. Totul în mine dorea sa spuna o minciuna, sa-i arate ca are tupeu sa-mi puna asemenea întrebare. Dar ea m-a privit cu atâta întelegere, ca n-avea sens sa ma mai prefac. Am stat de vorba mult timp. Mi-a povestit despre terapia de grup; un gruppe care-l frecventa si ea, în care toate femeile erau în aceeasi situatie -se lasau atrase în relatii anormale -si învatau sa nu mai faca asta. Mi-a dat numarul ei de telefon, si dupa înca doua luni de cosmar, am sunat-o. M-aconvins sa merg cu ea la o sedinta de grup si cred ca asta mi-a salvat

viata. Femeile acelea erau ca mine. Invatasera sa suporte suferinte inimaginabile, cele mai multe, înca din copilarie. Oricum, mi-a luat câteva luni pâna m-am despartit de el si, cu tot ajutorul terapiei de grup, mi-a fost foarte greu s-o fac. Simteam aceasta nevoie incedibila de a-i dovedi ca si el poate fi iubit. Credeam ca daca l-as puteaiubi îndeajuns, s-ar schimba. Multumesc lui Dumnezeu ca am trecut peste asta, caci altfel, as fi tot cu el. De ce o atragea Roy pe ChloeCând Chloe, studenta la arte plastice, l-a întâlnit pe Roy, misoginul, a fost

ca si cum ar fi gasit o forma sintetica a parintilor ei. Roy era violent si ura femeile. A-i câstiga dragostea era sinonim cu a câstiga dragostea tataluiei, care era la fel -violent si destructiv. A-l face pe Roy sa se schimbe prin puterea dragostei ei, echivala cu a o face pe mama ei sa se schimbe si, deci, a o salva. Il vedea pe Roy ca victima a propriilor lui sentimentebolnave si voia sa-l faca bine prin forta iubirii ei. Ca toate femeile care iubesc prea mult, Chloe voia sa fie învingatoare în lupta pe care o purta cu el si cu persoanele dragi ei întruchipate de el -mama si tatal ei. De aceeai-a fost atât

de greu sa întrerupa aceasta relatie destructiva si plina de insatisfactii. Mary Jane: casatorita timp de 30 de ani cu un barbat împatimit de munca-Ne-am întâlnit la o petrecere de Craciun. Ma dusesem cu fratele lui mai mic care era de aceeasi vârsta cu mine si care tinea tare mult la mine. Era si Peter acolo. Fuma pipa si era îmbracat cu o jacheta de tweed cu coatelepeticite; arata a jucator din liga de fotbal. Am fost teribil de impresionata. Avea un aer melancolic, si cred ca asta m-a atras la fel de mult ca

57

înfatisarea lui. Eram sigura ca fusese ranit cândva si voiam sa- l cunosc mai bine, sa aflu ce se întâmplase si sa "înteleg". Banuiam ca este inabordabil, dar m-am gândit ca daca îi arat multa compasiune, l-as putea face sa steade vorba cu mine. A fost nostim, pentru ca am stat, într-adevar, de vorba destul de mult în seara aceea; el, însa, nu m-a privit deloc în ochi. Se uita mereu în alta parte, preocupat mereu de alte lucruri, în timp ce eu totîncercam sa-i atrag atentia asupra mea. Urmarea a fost ca fiecare cuvânt al lui a devenit extrem de pretios, vital pentru mine, caci îmi dadeam

seama ca are si altceva, mai important, de facut. La fel se întâmpla si cu tata. Când eram copil, nu era niciodata, literalmente niciodata, cu noi. Eram destul de saraci. Tata si mama lucrau amândoi si ne lasau singuri acasa mai tot timpul. Tata lucra chiar sisâmbata si duminica. îl vedeam doar când repara câte ceva prin casa -frigiderul sau radioul sau mai stiu eu ce. Imi amintesc ca mi se parea ca sta mereu cu spatele la mine, dar nu-mi pasa, era asa de bine ca era cunoi. Imi faceam de lucru pe lânga el, si-i puneam tot felul de întrebari, încercând de fapt sa-i atrag atentia asupra mea.

Si iata-ma acum facând acelasi lucru cu Peter, desi pe atunci nu vedeamasa lucrurile. Mi-aduc aminte cum ma straduiam sa-l fac sa se uite la mine, iar el pufaia din pipa, uitându- se într-o parte sau la tavan, irosindu-si timpul cu aprinsul pipei. Ma gândeam ca e asa de matur, cu sprâncenelelui stufoase si cu privirea pierduta în departari. Ma atragea ca un magnet. De ce o atragea Peter pe Mary Jane? Sentimentele lui Mary Jane pentru tatal ei nu erau ca ale celor mai multedin femeile care iubesc prea mult: ea nu avea sentimente contradictorii. Il iubea pe tatal ei, îl admira si tânjea dupa atentia si compania lui. Mai în

vârsta si distras, Peter a întruchipat numaidecât copia fidela a evazivului eitata, iar a-i câstiga atentia a devenit cu atât mai important pentru ea cu cât, ca si în cazul tatalui, atentia lui Peter era greu de captivat. Barbatii care erau dornici s-o asculte, prezenti emotional si mult mai afectuosi, nureuseau sa-i trezeasca dorinta profunda de a fi iubita pe care o resimtise în copilarie fata de tatal ei. Faptul ca Peter era distras si neatent i-a oferit lui Mary o provocare familiara, o alta sansa de a câstiga dragostea unui barbat care o evita. Peggy: crescuta de o bunica excesiv de severa si o mama dezechilibrata

emotional; în prezent, divortata, îsi creste singura cele doua fiice -Nu l-am cunoscut niciodata pe tatal meu. El si mama s-au despartit înainte sa ma nasc eu, iar mama si-a luat serviciu ca sa ne poata întretine, în timp ce bunica avea grija de gospodarie. Asta nu suna prea rau, dar defapt asa a fost. Bunica era o persoana groaznic de rea. Nu ne batea, pe mine si pe sora mea, dar ne lovea cu vorbele, în fiecare zi. Ne spunea tot timpul cât suntem de rele, câte necazuri îi facem, cum nu suntem bune denimic -asta era una din expresiile ei favorite. Culmea era ca toate criticile

ei ne faceau pe mine si pe sora mea sa ne straduim si mai tare sa fim bune, sa fim apreciate. Mama nu ne-a aparat niciodata împotriva ei. Setemea ca bunica ne va parasi, iar ea nu s-ar mai putea duce la serviciu, pentru ca ar fi trebuit sa ramâna acasa sa aiba grija de noi. Asa ca se uita în alta parte când ne insulta bunica. Am crescut cu sentimentul singuratatii, al lipsei de protectie, al fricii si inutilitatii, încercând tot timpul sa compensez faptul ca sunt o povara. Mi-aduc aminte ca reparam tot felul

de lucruri care se stricau prin casa, dorind sa economisim bani si sa-mi platesc cumva întretinerea. Am crescut, si la optsprezece ani m-am maritat, pentru ca ramasesemînsarcinata. Am dus o viata mizerabila chiar de la început. El ma critica tot timpul. Subtil la început, apoi din ce în ce mai salbatic. De fapt, stiam ca nu sunt îndragostita de el, dar m-am maritat oricum. Am crezut ca nu amalta posibilitate. A fost un mariaj care a durat cincisprezece ani: atât a durat sa înteleg ca o viata mizerabila este un motiv destul de întemeiat pentru a divorta.

Am iesit din casatoria asta cu dorinta disperata de a fi si eu iubita de cineva, dar simtind ca nu sunt buna de nimic, ca sunt o ratata si având certitudinea ca n-am nimic sa ofer unui om bun, cumsecade. Seara în care l-am întâlnit pe Baird fusese prima data când ieseam la dans fara partener. Facusem cumparaturi cu prietena mea. Isi cumparase o toaleta noua -pantaloni, bustiera, pantofi noi -si voia sa se îmbrace cu elesi sa iasa undeva. Ne-am dus la discoteca asta de care auzisem amândoua. Am baut si am dansat cu câtiva oameni de afaceri care nu

erau din orasul nostru, a fost bine -genul placut, dar nu foarte captivant. Atunci am vazut un tip, rezemat de perete. Era foarte înalt, foarte zvelt, îmbracat incredibil de bine si foarte aratos. Avea, însa, un aer de raceala. îmi amintesc ca mi-am spus în sinea mea: „Asta e cel mai elegant, cel maiarogant barbat pe care l-am vazut vreodata". Si-apoi: „Pariez ca pot sa-l înveselesc!" Apropo, mi-aduc aminte foarte clar momentul când l-am întâlnit pe primulmeu sot. Eram în liceu. Statea lipit de perete, când ar fi trebuit sa fie în clasa, iar eu mi-am zis: „Arata cam naravas. Pariez ca îl îmblânzesc". Vezi,

mereu încerc sa repar lucrurile. Sa lasam asta. M-am dus la Baird si l-aminvitat la dans. A fost foarte surprins si putin flatat, cred. Am dansat o vreme, si-apoi a zis ca el si prietenii lui se duc în alta parte. N-as vrea sa merg cu ei? Desi ma tenta, am spus nu, venisem sa dansez si asta voiamsa fac. Am mai dansat cu oamenii nostri de afaceri si dupa putin timp, a venit el si m-a invitat iar la dans. Si iar am dansat. Era incredibil de aglomerat acolo. Oamenii erau ca sardelele. Ceva mai târziu, am plecat cuprietena mea. El statea cu câteva persoane la o masa în colt. Mi-a facut

semn si m-am dus la el. Mi-a spus: „Ai numarul meu de telefon la tine". Nam înteles ce vrea sa spuna. A întins mâna si a tras cartea lui de vizita dinbuzunarul puloverului meu. Era una din camasile acelea cu buzunarmarsupiu în fata si o pusese acolo când ne întorceam de pe ringul de dans a doua oara. Am ramas uimita. Nu sesizasem când facuse asta. Eram asa de încântata, gândindu-ma ca acest barbat chipes îsi daduse atâta osteneala. Pentru orice eventualitate, i-am dat si eu cartea mea de vizita. Mi-a telefonat câteva zile mai târziu si am luat masa împreuna.

S-a uitat lamine lung si dezaprobator când m-am oprit cu masina în fata lui. Masina mea era destul de veche si m-am simtit prost -apoi usurata ca el avea sa ia prânzul cu mine. A fost încordat si rece, dar eu mi-am propus sa-l fac sase simta bine, ca si cum ar fi fost, într-un fel, vina mea. Ii veneau parintii în vizita, iar el nu se întelegea bine cu ei. A expus o întreaga lista de nemultumiri împotriva lor, care nu mi s-au parut prea grave, dar am încercat sa-l ascult plina de întelegere. Am plecat de la acel prânz

gândindu-ma ca este o persoana cu care nu am nimic în comun. Nu-mi

59

facuse placere. Ma simtisem nelalocul meu si chiar putin debusolata. Când m-a sunat din nou, doua zile mai târziu, si m-a invitat din nou, m-am simtit oarecum usurata, ca si cum, daca el se distrase îndeajuns ca sa ma invite

iar, totul era perfect.

Nu ne-am simtit cu adevarat bine împreuna niciodata. Mereu era ceva ce mergea prost, iar eu tot încercam sa fac totul sa mearga bine. Eram încordata în compania lui, putinele ocazii placute fiind cele când se

reducea, cumva, tensiunea. Rastimpul acela de calmare a tensiunii trecea drept fericire. Si totusi, ma simteam înca puternic atrasa de el. Stiu ca pare

o nebunie, dar m-am maritat cu omul asta fara ca macar sa-l plac. A ruptrelatia noastra de câteva ori înainte sa ne casatorim, pe motiv ca nu e el însusi când e cu mine. Nu pot sa-ti spun cât de îngrozitor a fost. Il imploram sa-mi spuna ce ar trebui sa fac ca sa se simta în largul lui. Nu-mi spunea decât: ,Stii foarte bine ce trebuie sa faci.' Dar nu stiam.

înnebuneam încercând sa aflu raspunsul. Oricum, mariajul nostru a durat doar doua luni. A plecat definitiv, nu înainte de a-mi spune cât l-am facutde nefericit. Nu l-am mai vazut de atunci, decât o data sau de doua ori, pe strada. S-a prefacut de fiecare data ca nu ma cunoaste. Mi-e imposibil sa-ti spun cât de obsedata am fost de el. De fiecare data când ma parasea, simteam ca ma atrage si mai mult. Când revenea, îmi spunea ca are nevoie de ceea ce aveam sa-i ofer. Nu mai exista altcevamai important pentru mine pe pamânt. îl îmbratisam si el plângea si-mi

spunea ce prost fusese. Scena asta tinea doar o noapte, apoi lucrurile o luau razna din nou, eu încercând din rasputeri sa-l fac fericit, ca sa nu maiplece din nou. Când, în sfârsit, a iesit definitiv din viata mea, nu mai eram buna de nimic. Nu mai eram în stare sa lucrez, nu mai faceam mare lucru, stateam în balansoar si ma leganam, si plângeam. Simteam ca sunt pe moarte. Am avut nevoie de ajutorul cuiva ca sa nu iau legatura cu el, desi stiam ca nu voi reusi sa supravietuiesc unei noi aventuri de "montagne russe" alaturide el. De ce o atragea Baird pe Peggy

Peggy nu stia nimic despre cum e sa fii iubita si deoarece crescuse faratata, nu stia practic nimic despre barbati, si cu atât mai putin despre barbatii buni si iubitori. Dar stia foarte bine, din copilaria petrecuta cu bunica ei, ce înseama sa fii respins si criticat de o persoana bolnava. Maistia si cum e sa încerci din rasputeri sa câstigi dragostea unei mame care nu era în stare, din motive numai de ea stiute, sa ofere dragoste, sau macar protectie. Prima data se casatorise pentru ca se lasase sedusa deun tânar despre care aflase ulterior ca e la fel de critic si dezaprobator la

adresa ei, si pentru care nu simtea nici o afectiune. Sexul cu el era mai mult o lupta pentru a-l câstiga de partea ei, decât o expresie a afectiunii sigrijii pentru el. Casatoria de cincisprezece ani cu acest om a lasat-o si mai ferm convinsa de nevrednicia ei. Atât de puternica era nevoia ei de a reproduce mediul ostil din copilarie side a-si continua lupta pentru câstigarea dragostei de la cei care nu i-o puteau da, încât în momentul când a întâlnit un barbat care a socat-o cu raceala, indiferenta si reticenta lui, s-a simtit instantaneu atrasa de el. Era înca o ocazie de a schimba o persoana incapabila de iubire într-una care

urma s-o iubeasca. O data ce legatura lor s-a consolidat, aluziile lui

60

frecvente la faptul ca facea progrese în actiunea ei de a-l învata s-o iubeasca, au stimulat-o sa se straduiasca si mai mult, chiar daca asta îi ruina viata. Atât de puternica a fost nevoia ei de a-l schimba (de fapt, de aîncerca inconstient sa le schimbe pe mama si pe bunica ei, pe care el le întruchipa). Eleannor: 65 de ani; crescuta de o mama excesiv de posesiva, divortata -Mama nu s-a putut întelege cu nici un barbat. A divortat de doua ori într-o perioada când nimeni nu divorta nici macar o data. Am avut o sora cu zeceani mai mare decât

mine, despre care mama mi-a repetat de o suta de ori:

„Asa cum sora ta era favorita tatalui tau, m-am hotarât sa am si eu una." Exact asta am fost eu pentru ea, un bun al ei, si o extensie a propriului saueu. Nu putea concepe ca suntem doua persoane diferite. Am simtit foarte tare lipsa tatei dupa divort. Mama nu-l lasa sa se apropie de mine, iar el nu avea curajul s-o înfrunte. Nimeni nu avea. Eu m-amsimtit întotdeauna prizoniera si responsabila, în acelasi timp, de fericirea ei. Mi-a fost foarte greu s-o parasesc, desi simteam ca ma sufoc. M-am

înscris la colegiu într-un oras îndepartat, unde am locuit la niste rude deale noastre. Mama s-a înfuriat asa de tare ca nu le-a mai vorbit de atunci. Dupa absolvire, am lucrat ca secretara în departamentul de politie dintr-un mare oras. Intr-o zi, un ofiter chipes, îmbracat în uniforma, m-

a întrebat deunde poate bea apa.

I-am aratat. Apoi m-a întrebat daca am o cana. I-am dat ceasca mea de cafea. Voia sa ia doua aspirine. Imi amintesc si acum cum si-a dat capul pe spate ca sa poata înghiti tabletele. Apoi

a zis:

„Mama! Chiar ca am facut-o lata

azi-noapte!" în momentul acela

mi-am

spus în sinea mea: „Ce pacat ca bea atât de mult! Poate pentru ca e singur." Era exact ce îmi doream -cineva de care sa am grija, cineva caresa aiba nevoie de mine. Mi-am zis: „Tare as vrea sa încerc sa-l fac fericit." Ne-am casatorit doua luni mai târziu si am petrecut urmatorii patru ani tot încercând. Pregateam mese minunate, sperând ca astfel îl tentez sa vina acasa, dar el se ducea la bautura si nu se întorcea decât noaptea târziu. Atunci ne certam si eu începeam sa plâng. Data urmatoare când întârzia ma învinovateam ca ma suparasem asa de tare ultima data si-mi spuneam:

„Nu-i de mirare ca nu vine acasa". Lucrurile s-au înrautatit tot mai mult pâna când, în cele din urma, l- am parasit. Toate astea s-au întâmplat acumtreizeci si sapte de ani, dar numai anul trecut am înteles ca era alcoolic. Am crezut tot timpul ca era doar vina mea, ca eu nu eram în stare sa-l fac fericit. De ce o atragea sotul pe Eleanor Daca ai fost învatata, de o mama care uraste barbatii, ca acestia nu sunt buni de nimic, iar pe de alta parte l-ai iubit pe tatal pe care l-ai pierdut, sigasesti ca barbatii sunt atragatori, vei creste, mai mult ca sigur, cu teama

ca barbatul pe care îl iubesti te va parasi. De aceea ar trebui sa cauti un barbat care are nevoie de ajutorul si de întelegerea ta si sa detii astfelîntâietatea în aceasta relatie. Exact asta a facut Eleanor când s-a trezit ca

o atrage politistul acela chipes. Desi aceasta formula ar trebui sa te protejeze împotriva suferintei viitoare si abandonului, prin certitudinea cabarbatul depinde de tine, dezavantajul ei este ca ai nevoie sa începi cu un om care are o problema. Cu alte cuvinte, un barbat care e deja pe cale de

61

a se alatura categoriei „barbatii nu sunt buni de nimic". Eleanor a vrut sa aiba garantia ca barbatul ei n-o va parasi (cum facuse tatal ei, cum spunea mama ei ca fac toti barbatii), iar nevoia lui de ajutor parea o dovada aacelei garantii. Numai ca natura problemei lui a marit probabilitatea ca el sa-si paraseasca familia, în loc sa o micsoreze.

I.n acest fel, conditia care trebuia s-o asigure pe Eleanor ca nu va fi abandonata, a garantat, practic, acest lucru. Fiecare noapte în care el lipsea de acasa „dovedea" ca mama ei avusese dreptate în legatura cubarbatii, iar, în

final, Eleanor, ca si mama ei, a divortat de „barbatul care nu era bun de nimic". Arleen: 27 de ani; dintr-o familie violenta în care a încercat sa-si protejezemama si fratii -Eram amândoi într-o trupa de actori si jucam într-un teatru de mâna a doua. Ellis era cu sapte ani mai mic decât mine si nu ma prea atragea fizic. Nu ma interesa în mod special, dar într-o zi am mers la cumparaturi amândoi si dupa aceea am luat masa împreuna. Din toata discutia nu mi-a ramas în minte decât ideea ca viata lui e o harababura. Erau o gramada delucruri de care nu

avea grija, iar când l-am auzit vorbind despre ele, am simtit un impuls teribil sa ma duc la el si sa fac ordine. Mi-a spus în acea prima seara ca e bisexual. Desi asta nu se prea potrivea cu sistemul meude valori, am dat-o pe gluma si am zis ca si eu sunt -când cineva vrea sa faca sex cu mine îi spun ,Pa!' (n. tr.:joc de cuvinte, ,bi' din bisexual si ,bye' (pa, la revedere), se pronunta la fel în engleza). în realitate, mi-era frica debarbatii puternici. Fostul meu sot era foarte violent, la fel fusese si un alt prieten. Cu Ellis mi s-a parut ca sunt în siguranta. Eram tot atât de sigura

ca n-o sa ma maltrateze, pe cât eram de convinsa ca pot sa îl ajut. Ei bine, nu mult dupa aceea, relatia noastra s-a consolidat. De fapt, înainte de a ma hotarî sa-l parasesc, am locuit câteva luni bune împreuna; am fost tot timpul încordata si îngrozita. Acum ma gândeam ca-i fac o mare

favoare,

fiindca nu sunt decât o epava. Orogliul meu a încasat-o si el. Ellis a fost întotdeauna mai atras de barbati decât de mine. In noaptea în care m-am internat, mai mult moarta din

cauza unei viroze pulmonare, nu

a venit sama vada pentru ca avea

o întâlnire cu un barbat. La trei saptamâni dupa

ce am iesit din spital, am pus capat relatiei cu el, nu fara un sprijin imens. Sora mea, mama, terapeuta, toate m-au ajutat sa depasesc momentul. Amsuferit o depresie foarte grava. Pur si simplu nu voiam sa ma despart de el. Simteam ca are înca nevoie de mine si eram sigura ca daca as depune ceva mai mult efort, am putea duce-o bine împreuna. Si când eram copil simteam asta:

ca în secunda urmatoare voi descoperi cum sa îndrept lucrurile. Eram cinci copii în familie. Eu eram cea mai mare si principalul sprijin almamei. Ea trebuia sa-l faca fericit pe tata, lucru imposibil, de altfel. Tata e

si acum cel mai ticalos om pe care-l stiu. Parintii mei au divortat acum zece ani. Cred ca s-au gândit ca ne fac un serviciu daca asteapta pâna nefacem mari si plecam de acasa, dar sa cresti într-o astfel de familie a fost un cosmar. Tata ne batea pe toti, chiar si pe mama, dar cel mai rau o batea pe sora mea, iar pe fratele meu îl insulta cât putea, într-un fel saualtul, ne- a schilodit pe toti. Simteam ca trebuie sa fie ceva ce as putea sa fac ca lucrurile sa se îndrepte, dar n-am descoperit niciodata ce era acel

62

„ceva". Am încercat sa vorbesc cu mama, dar ea era mult prea pasiva. Apoi i-am luat partea tatei, dar nu prea mult, caci si asta era periculos. Ii învatam pe sora si pe fratele meu sa nu stea în calea lui, sa nu-l contrazica. Ajunsesem sa venim de la scoala si sa ne uitam cu atentie prin casa, sa vedem ce l-ar putea irita, ca sa punem totul în ordine pâna seara, când se întorcea acasa. Am fost cu totii înspaimântati si nefericiti atâtatimp! De ce o atragea Ellis pe Arleen Pentru ca se considera mai puternica, mai matura si mai practica decât

Ellis, Arleen spera sa detina controlul în relatia cu el si astfel, sa evite suferinta. Acesta a fost unul din factorii importanti ai atractiei pe care el oexercita asupra ei, întrucât Arleen fusese un copil de care se abuzase fizic si emotional. Groaza si furia ei împotriva tatalui l-au facut pe Ellis sa para a fi, prin contrast, raspunsul perfect la problemele ei legate de barbati, pentru ca era putin probabil ca el sa reactioneze atât de puternic încât sa devina violent. Din nefericire, în cele câteva luni de convietuire, a avut

parte de tot atâta nefericire si suferinta ca si în relatiile pe care le avusese cu barbatii heterosexuali. Provocarea de a încerca, si la propriu si la figurat, sa îndrepte viata unui barbat homosexual era pe masura luptei cu care Arleen era familiarizata înca din copilarie. Suferinta emotionala inerenta acestei relatii îi era si ea familiara -sa te astepti mereu ca ti se va întâmpla ceva neplacut, ca vei fi ranit, socat sau insultat de cineva care ar fi trebuit sa fie de partea ta, care ar fi trebuit sa tina la tine. Convingerealui Arleen ca îl poate forta pe Ellis sa se transforme în barbatul de care

avea nevoie a facut si mai dificila despartirea de el. Suzannah: 26 de ani; divortata de doua ori de soti alcoolici; fiica unei mame dependente emotional -Eram în San Francisco la un curs de specializare de trei zile care ne pregatea în vederea examenului pentru postul de asistent social. în dupaamiza celei de-a doua zile l-am reperat pe barbatul acela foarte chipes, si când a trecut pe lânga mine, i- am aruncat cel mai stralucitor zâmbet al meu. Apoi am iesit sa-mi caut un loc unde sa ma relaxez. El a venit spremine si m-a întrebat daca aveam de gând sa ma duc la cofetarie. Am

spus,sigur, as merge', iar când am ajuns, m-a întrebat un pic ezitant: „Pot sa-ti ofer ceva de baut?" Am avut sentimentul ca nu-si putea permite saplateasca si i-am spus: „Nu, nu, nu e nevoie." Mi- am cumparat un suc si ne-am întors în sala, unde am stat de vorba pâna la sfârsitul pauzei. Ne- am spus de unde suntem, unde lucram, iar el a adaugat: „Mi-ar placea saluam masa împreuna diseara." Am cazut de acord sa ne întâlnim la Fishermen's Wharf dar seara, când m-a întâmpinat acolo, arata tulburat. Mi-a spus ca încerca sa se hotarasca cum sa fie: romantic sau practic,

pentru ca banii pe care-i avea îi ajungeau fie pentru o plimbare cu vaporul în golf, fie pentru o masa la restaurant. Bineînteles ca m-am repezit si i-am spus: „Hai sa ne plimbam cu vaporul si te invit eu la restaurant." Asa amfacut, iar eu m-am simtit puternica si isteata, fiindca l-am ajutat sa- si îndeplineasca ambele dorinte. Croaziera a fost minunata. Soarele apunea, iar noi am vorbit tot timpul. Mia spus ca îi e teama sa se apropie prea mult de cineva, ca era implicat într

o relatie care se târa de ani de zile, dar ca stia ca nu e ce-i trebuie. Statea

63

pentru ca tinea tare mult la baietelul de sase ani al partenerei lui si nu putea suporta gândul ca pustiul va creste fara tata. A facut pe larg aluzii si la problemele sexuale pe care le avea cu femeia aceea, pentru ca nu-latragea deloc. Ei bine, toate rotitele mi se învârteau în cap. îmi spuneam în sinea mea:

„Iata un barbat minunat care nu a întâlnit înca femeia potrivita. Se vede cae extraordinar de milos si de sincer." N-avea nici-o importanta ca avea 37 de ani si ca avusese probabil o groaza de ocazii pentru a stabili o relatie

reusita. Ca poate - pur si simplu, poate - era ceva în neregula cu el. îmi pusese, practic, la dispozitie, o întreaga lista cu defectele sale:

impotenta, teama de intimitate, probleme financiare. Si nu-ti trebuia preamulta istetime ca sa întelegi din felul cum actiona ca era o fire pasiva. Dar eu eram prea încântata de ideea ca as putea sa fiu ea cea care-i schimba viata, ca sa fi luat spusele lui drept avertisment. Am luat masa împreuna si, bineînteles, am platit eu. A protestat, spunând cât îl necajeste acest fapt, dar eu i-am facut cu ochiul si i-am spus ca

poate sa-mi faca o vizita si sa ma invite la restaurant, ca sa fim chit. Aconsiderat-o o idee stralucita, a vrut sa afle totul despre orasul în care locuiam, unde ar putea sta daca vine în vizita, ce posibilitati de serviciu sunt în orasul meu. Fusese profesor cu cincisprezece ani în urma si, dupace schimbase mai multe locuri de munca -de fiecare data, marturisi, mai proaste si cu salariu mai mic - lucra acum într-o clinica de consiliere a alcoolicilor. Ei, dar asta se potrivea de minune. Avusesem si eu relatii cualcoolici înainte, fusesem facuta zob din cauza lor, dar iata, în sfârsit, pe

cineva sigur, cineva care nu poate fi alcoolic pentru ca este cel care îi sfatuieste, nu? Chiar a mentionat ca ospatarita, o femeie mai în vârsta, cu

o voce guturala, îi reaminteste de mama sa, care era alcoolica, iar eu stiam cât de des copiii de alcoolici devin ei însisi alcoolici. Dar el nu a baut prea mult la masa, comandase doar apa minerala Perrier. Eu turnam în pahare si-mi spuneam: „Asta-i omul potrivit pentru mine". Nu te mai gândi la câte slujbe a schimbat, cum se duce de râpa cariera Iui. Asta se

întâmpla pur si simplu pentru ca

a avut ghinion. Parea ca a avut ghinion cucarul si asta l-a

facut în ochii mei si mai atragator. Mi-a fost mila de el.

A petrecut o buna bucata de

vreme spunându-mi cât de mult îl

atrageam,

cât de bine se simtea cu mine, cât de potriviti eram. Si eu simteam la fel. Ne-am despartit în seara aceea, el jucând rolul barbatului perfect, iar eu sarutându-l si spunându-i noapte buna foarte dulce. Ma simteam în siguranta; iata un barbat, îmi spuneam, care nu vrea sa fiu pentru el doarun obiect sexual,

care vrea sa fie cu mine pentru ca îi place sa fie în

compania mea. N-am luat asta drept semn ca s-ar putea chiar sa aiba probleme sexuale si încerca, deci, sa evite chestiunea. Cred ca eram sigura ca, daca mi se oferea ocazia, puteam sa rezolv micile lui probleme. Seminarul s-a încheiat a doua zi, dupa care am vorbit despre data când ar putea sa vina în vizita. A zis ca s-ar putea sa vina în saptamâna de dinaintea examenelor, ar sta la mine, dar ar vrea sa învete în acest timp. Mai aveam câteva zile de concediu si i-am spus ca ar fi superb sa mi le iau

atunci si sa-i arat orasul. Dar nu, examenele erau mult prea importante. Am început, chiar foarte curând, sa ignor tot ce as fi vrut eu sa fac si sa încerc sa-i îndeplinesc lui dorintele. Ma temeam tot mai mult, pe zi ce

64

trecea, ca nu va veni, desi sa stau cu cineva care învata toata ziua în timp ce eu eram la serviciu, nu era cine stie ce distractie. Dar eu simteam aceasta nevoie de a îndrepta lucrurile, si deja ma consideram vinovatadaca el nu era fericit. Mai era si provocarea asta fantastica de a-i mentine interesul treaz. Fusese de la bun început atât de atras de mine, încât acum, daca îi scadea interesul, ma simteam vinovata, ca si cum eu as fi stricat totul, asa ca as fi stat si-n cap, numai ca sa-l tin lânga mine. Ne-am despartit fara sa punem toate lucrurile la punct, chiar si dupa ce

venisem cu solutii peste solutii, încercând sa rezolv toate problemelevizitei lui. M- am simtit deprimata dupa ce ne- am luat ramas-bun si nu stiam de ce, dar aveam sentimentul acela ca n-am reusit sa stabilesc toate detaliile si, deci, nu l-am facut fericit. Telefonul lui de a doua zi dupa- amiaza m-a facut sa ma simt minunat. Eram iertata. In seara urmatoare m-a sunat pe la 22.30 si a început sa ma întrebe cumsa rezolve problema cu prietena lui. Nu stiam ce sa- i raspund si i-am spus

o. Nelinistea mea crestea si mai mult. M-am simtit cumva prinsa în cursa, si pentru prima data nu m-am tinut de vechiul meu obicei de a sari saîndrept lucrurile. A început sa urle la mine la telefon si apoi, a închis. Am ramas stupefiata. Ma gândeam "Poate ca e vina mea; nu l-am ajutat deloc". Si am simtit impulsul asta teribil de a-l suna si a-i cere iertare ca lam suparat atât de tare. Adu-ti aminte ca mai avusesem de-a face cu alcoolici, si din cauza lor ma duceam acum regulat la întrunirile de la Al- Anon. într-un fel, programul lor m-a oprit sa-l sun si sa-i cer iertare. A sunatel, însa, dupa

câteva minute si s-a scuzat ca a trântit telefonul. Apoi a continuat sa-mi puna aceleasi întrebari, iar eu nu i-am putut raspunde nimic. A urlat din nou la mine si a trântit din nou receptorul. Mi-am datseama ca bause, dar tot simteam impulsul acela teribil de a-l suna si de a încerca sa îndrept lucrurile. Daca atunci mi-as fi asumat responsabilitatea în locul lui, am fi fost împreuna acum, si ma cutremur când ma gândesc laasta. Dupa câteva zile am primit un bilet politicos în care-mi spunea ca nu e înca pregatit pentru o noua relatie -nici un cuvânt despre urletele si

telefonul trântit. Asa s-a sfârsit. Cu un an înainte, asa ar fi început. Era tipul de barbat pe care întotdeauna l-am considerat irezistibil:

chipes, încântator, nu prea descurcaret, care nu se ridica pâna la posibilitatile lui reale. Când pomeneste cineva, în sedintele de la Al-Anon, ca a atras-o nu omul în sine, ci potentialul lui, izbucnim în râs pentru ca ne simtim cu musca pe caciula - toate am fost atrase de cineva pentru ca eram sigure ca are nevoie de ajutorul si încurajarile noastre pentru a-si perfectiona calitatile. Cunosteam totul

despre încercarile de a ajuta, de a multumi pe cineva, de a face toata munca si de a-ti asuma toate îndatoririle când erai implicata într-o relatie. Doar asa procedasem cu mama, în copilarie, si cu fiecare din sotii mei mai târziu. Nu m-am înteles niciodata bine cu mama. O groaza de barbati au intrat si au iesit din viata ei, iar când aparea vreunul nou, mama nu voiasa-si bata capul si sa aiba grija de mine, asa ca ma expedia la un internat. In schimb, ori de câte ori o parasea vreun barbat, ma voia înapoi acasa, ca s-o ascult cum se lamenteaza si plânge. Rolul meu, când eram împreuna,

era s-o linistesc si s-o alin dar n-am reusit niciodata sa-i usurez suferinta,

iar ea se supara pe mine, spunând ca nu tin destul la ea. Apoi aparea alt

65

barbat, si iar uita de mine. Asa am crescut: facând cariera din ajutorarea altora. A fost singura perioada când m-am simtit utila si importanta în copilarie, si am perfectionat astfel nevoia de a deveni din ce în ce maibuna la acest capitol. A fost, deci, o mare victorie pentru mine când mi-am înfrânt impulsul de a ma tine dupa un barbat care nu avea ce sa-mi ofere în afara ocaziei de a-l ajuta. De ce o atragea pe Suzannah barbatul din San Francisco Cariera în domeniul asistentei sociale era pentru Suzannah la fel deinevitabila ca si atractia ei pentru barbati care pareau sa aiba nevoie de

încurajarile si alinarea ei. Primul indiciu pe care l-a avut despre acest barbat a fost acela ca avea probleme cu banii. Când i-a înteles indicatiadiscreta si si- a platit singura sucul, ei doi au facut un schimb de informatii vitale: el a lasat-o sa înteleaga ca e strâmtorat, iar ea a reactionat scotând bani din buzunar si protejându-i astfel sentimentele. Schema-ca el nu aresi ea are destul pentru amândoi -s-a repetat si la urmatoarea întâlnire când ea a platit masa la restaurant. Problemele cu banii, probleme de sex, probleme de intimitate - indicatii clare care ar fi trebuit s-o avertizeze pe

Suzannah, data fiind implicarea ei în relatii cu barbati semi- potenti, dependenti -au constituit, în schimb, semnale care i-au trezit interesul, pentru ca au stârnit comportamentul ei de persoana care ofera ajutor siafectiune. Era extrem de greu sa ignori ceea ce a fost pentru ea un „cârlig" foarte solid -un barbat care nu prea era cum trebuia, dar care parea sa poata deveni, cu ajutorul si afectiunea ei, o persoana deosebita. Laînceput, Suzannah nu era în stare sa se întrebe:

„Eu cu ce ma aleg?", dar în faza de însanatosire, a fost capabila, în final, sa evalueze sentimentele

în lumina lor reala. Pentru prima data, ea a dat atentie la ce primea ea în acea relatie în loc sa se concentreze integral asupra modalitatilor de ajutorare a barbatului neajutorat. E limpede ca fiecare din femeile despre care am vorbit aici a gasit unbarbat care i-a facut cadou exact acel tip de provocare pe care ea îl cunostea foarte bine, un barbat care era exact persoana cu care ea se putea simti în largul ei, dar e foarte important sa întelegem ca nici una dinaceste femei nu a recunoscut ce o atragea spre el. Daca s-ar fi produs

aceasta întelegere, ar fi existat si o optiune mai constienta a relatiilor. De multe ori suntem înclinate sa credem ca ne atrag calitati care par sa fiecontrariul celor prezente la parintii nostri. Arleen, de exemplu, atrasa fiind de un barbat bisexual, mult mai tânar decât ea, cu o conformatie zvelta si care parea a avea orice alte defecte, dar nu era totusi agresiv fata de ea, aconstientizat sentimentul ca va fi în siguranta cu un barbat care nu va reproduce, sub nici un motiv, modelul de violenta al tatalui ei. Dar efortul mai putin constient de a-l schimba în altceva decât era, de a avea

întâietatea într-o situatie care era clar de la bun început ca nu o sa-i satisfaca nevoia de dragoste si securitate -a fost tocmai tentatia care a facut-o sa dezvolte relatia cu acel barbat, si tot ea a facut atât de dificila despartirea de el si de provocarea pe care el o reprezenta. La fel de contorsionata, dar nu mai putin obisnuita este povestea dintre Chloe, studenta la arte plastice, si misoginul ei violent. Toate indiciile despre cum era si cum simtea el au iesit în evidenta la prima lor

conversatie, dar nevoia ei de a raspunde provocarii reprezentate de el era

66

atât de mare încât, în loc sa-l vada cum era în realitate - periculos de furios si agresiv -l-a vazut ca fiind o victima neajutorata care implora întelegere. As îndrazni sa afirm ca nu toate femeile care l-ar întâlni peacest barbat l-ar vedea astfel: majoritatea l-ar ocoli cu grija pe el si atitudinile lui, dar Chloe a distorsionat ce a vazut, atât de puternic era impulsul ei de a se angaja într- o relatie cu acel barbat si cu ceea cereprezenta el. Odata demarata relatia, de ce e atât de greu sa te desparti de acest partener care te târaste dupa el în etapele pline de suferinta ale acestuidans distrugator?

Regula de baza este: cu cât e mai greu sa pui capat unei relatii pernicioase, cu atât înseamna ca ea înglobeaza mai multe elemente ale luptei din copilarie. Când iubesti prea mult, motivul e ca încerci saînvingi vechile sentimente din copilarie: teama, frustrarea, mânia, iar despartirea de partener reprezinta abandonarea ocaziei de a-ti gasi linistea si de a remedia raul care ti s-a facut. Desi acestea sunt fundamentele psihologice inconstiente care fac explicabila dorinta ta de a fi cu el în pofida suferintei, ele justifica prea putin intensitatea experientei tale constiente.

Ar fi greu sa exageram încarcatura emotionala pe care o poarta, pentru femeia implicata, acest tip de relatie, o data ce a fost demarata. Când femeia încearca sa se rupa de barbatul pe care-l iubeste prea mult, simteca si cum o mie de volti îi invadeaza nervii si se revarsa prin capetele sectionate ale relatiei lor. Vechiul vârtej, la intensitate maxima, o cuprinde si o rasuceste, tragând-o în strafundurile fiintei ei unde traieste înca teamade singuratate de pe vremea copilariei si unde femeia e sigura ca îsi va pierde viata, înecata în durere.

Acest tip de încarcatura emotionala -scânteile, combinatiile chimice, dorinta arzatoare de a fi cu acel partener si de a face relatia sa mearga nu este prezent în acelasi grad în relatiile normale, satisfacatoare, pentru ca nu întruchipeaza toate posibilitatile de a încheia vechile conturi si de aprevala asupra a ceea ce a fost cândva coplesitor. Tocmai aceasta posibilitate de a îndrepta vechiul rau, de a câstiga dragostea pierduta si de a cuceri acceptarea refuzata în copilarie constituie, la femeile care iubescprea mult, cauza chimica inconstienta care determina îndragostirea lor.

Si tot de aceea, nu ne intereseaza, de obicei, barbatii care apar în viata noastra si sunt preocupati de fericirea si împlinirea noastra, barbati carereprezinta potentialul limpede al unei relatii normale. Si fiti atente:

acest tip de barbati chiar apar în viata noastra. Fiecare din pacientele mele care au iubit prea mult si-au amintit cel putin un barbat, daca nu mai multi, pecare l-a descris, cu glasul înecat de regret ca fiind „foarte atent", atât de bun si „grijuliu fata de mine". Dupa care urmeaza, de obicei, surâsul ironic si întrebarea: „Acum ma întreb, de ce n-oi fi ramas eu cu el?". Adesea, e

capabila sa dea ea însasi raspunsul:” Intr-un fel, nu m-am simtit niciodata prea emotionata în prezenta lui. Cred ca era prea bun pentru mine, nu?" Un raspuns mai bun ar fi acela ca actiunile lui si reactiile noastre, manevrele lui si contra- manevrele noastre nu se armonizau într-un duet perfect. Desi ar putea fi interesant, desi împreuna cu el s-ar putea sa ne simtim bine, linistite si încrezatoare, ne e greu sa privim aceasta relatie cafiind importanta si demna de continuat. în schimb, un astfel de partener

este de obicei ignorat, refuzat sau, în cel mai bun caz, trecut la categoria

67

,,amic", din cauza esecului sau de a trezi în noi ticaitul inimii si nodul din gât pe care am ajuns sa le numim dragoste. Uneori, acesti barbati ramân în categoria „amici" multi ani, întâlnindu-secu noi din când în când, stergându-ne lacrimile când le povestim ultima tradare, ruptura sau umilinta îndurata în relatia noastra curenta. Acest tip de barbat afectuos si întelegator e incapabil sa ne ofere drama, suferintasau tensiunea pe care le consideram atât de justificate si îmbatatoare. Motivul este ca, pentru noi, ceea ce ar trebui sa fie bun este strain,

suspect si inoportun. Am fost învatate, într-un îndelungat si foarte intimtrai în familie, sa alegem durerea. Barbatul normal si afectuos n-are cum sa joace un rol important în viata noastra, atâta timp cât nu învatam sa renuntam la nevoia de a retrai mereu lupta din copilarie. O femeie care provine dintr-un mediu familial normal are raspunsurile la astfel de relatii, oricât de diferite ar fi ele, pentru ca lupta si suferinta nu-i sunt familiare, nu fac parte din copilaria ei, si deci le percepe ca inoportune. Daca relatia cu un barbat o face sa se simta incomodata,

ranita, îngrijorata, dezamagita, suparata, geloasa sau, cu alte cuvinte, dezechilibrata afectiv, o va considera dezagreabila si repulsiva -ceva carear trebui mai degraba evitat decât continuat. Pe de alta parte, va dezvolta cu siguranta o relatie care-i ofera afectiune, confort afectiv si o companie placuta, tocmai pentru ca o percepe ca fiindu-i benefica. Ar fi corect saspunem ca atractia dintre doi parteneri capabili sa dezvolte o relatie recompensatorie bazata pe schimbul de reactii normale, desi puternica si interesanta, nu va fi niciodata la fel de „mistuitoare" ca aceea dintre o

femeie care iubeste prea mult si barbatul cu care ea reuseste sa „danseze".

6. Barbati care aleg femei ce iubesc prea mult Ea e stânca pe care ma reazem, Ea e rasaritul de soare al diminetilor mele, Si nu-mi pasa deloc ce spui despre ea, Caci Doamne, ea m-a primit si m- a facut ce sunt acum. Ea e stânca mea

Cum se petrec lucrurile pentru barbatul implicat? Ce transformari chimice traieste el în primele momente când întâlneste o femeie care iubeste preamult? Si ce se întâmpla cu sentimentele lui, pe masura ce relatia

evolueaza, mai ales când el începe sa se schimbe, în bine sau în rau? Unii dintre barbatii ale caror interviuri urmeaza în acest capitol au atins unnivel neobisnuit de cunoastere de sine, ca si o întelegere extraordinara a relatiilor pe care le-au avut cu partenerele lor. Multi din acesti barbati, pe cale de însanatosire acum din diverse dependente, au beneficiat de terapia de grup de la Alcoolicii Anonimi sau de la Toxicomanii Anonimi si au devenit astfel capabili sa defineasca atractia pe care femeia co-alcoolica o

resimte fata de ei pe masura ce se scufunda sau sunt deja prinsi în labirintul dependentei. Altii, fara sa fi avut vreodata probleme de dependenta, au urmat alte terapii traditionale, care i-au ajutat sa se înteleaga mai bine si pe sine, si relatiile cu partenerele lor. Desi detaliile difera de la caz la caz, atractia catre femeia puternica, ce promite cumva sa-l despagubeasca pentru ceea ce îi lipseste lui sau vietii lui, este întotdeauna prezenta. Tom: 48 de ani; abstinent de l2 ani; tatal a murit din cauza alcoolismului, Ia

fel si un frate mai mare -îmi amintesc noaptea în care am cunoscut-o pe Elaine. Ma dusesem ladans la un club country. Aveam amândoi douazeci si ceva de ani, si venisem acolo fiecare cu altcineva. Alcoolul era deja o problema pentru mine. Fusesem arestat la douazeci de ani pentru conducere în stare deebrietate, iar doi ani mai târziu am avut un accident grav de masina, din cauza ca bausem prea mult. Sigur, atunci nu credeam ca alcoolul îmi poate face vreun rau. Eram doar un tânar care-si cauta drumul si care stiasa se distreze. Elaine era cu o cunostinta de-a mea, care ne-a facut si prezentarile. Era

tare atragatoare si chiar m-am bucurat când am schimbat partenerele pentru urmatorul dans. Bineînteles, bausem în noaptea aceea si ma simteam tantos ca un cocos; cum voiam s-o impresionez în timp ce dansam, am încercat chiar niste pasi cam fantezisti. Imi dadeam atâtasilinta sa fiu suav, ca m- am napustit efectiv peste o pereche de dansatori, si am trântit femeia la pamânt. Mi-a fost atât de rusine, încât n-am fost în stare decât sa mormai un fel de scuze, dar Elaine nu s-a pierdut cu fireadeloc. A luat-o pe femeie de brat, s-a scuzat fata de ea si de partenerul ei

si i-a condus la locurile lor. A fost atât de dulce, iar sotul s- a bucurat, probabil, ca s-a întâmplat asa. Apoi s-a întors la mine, îngrijorata de soartamea. Alta femeie s-ar fi suparat si n-ar mai fi vorbit niciodata cu mine. Ei bine, dupa asta, chiar nu mai aveam de gând s-o las sa plece. M-am înteles întodeauna excelent cu tatal ei, pâna când a murit. Era si elalcoolic, stii. Mama mea o iubea pe Elaine. Ii tot spunea ca eu am nevoie de cineva ca ea, cineva care sa aiba grija de mine. Mult timp, Elaine a gasit scuze viciului meu, asa cum facuse în acea primanoapte. Când, în sfârsit, a avut nevoie -si a primit -ea însasi ajutor si a

încetat sa-mi mai usureze situatia de alcoolic, i-am reprosat ca nu ma mai iubeste si am fugit cu secretara mea, o tânara de 22 de ani. Dupa care amalunecat rapid pe panta degradarii. Sase luni mai târziu, participam la prima mea sedinta la A.A. si de atunci n-am mai pus strop de bautura în gura. Dupa un an, mi-am reluat viata alaturi de Elaine. A fost cumplit de greu, dar ne iubeam înca foarte mult. Nu mai eram aceiasi oameni care se casatorisera cu douazeci de ani în urma, dar amândoi eram multumiti de

noi însine si de celalalt, mai mult decât înainte, si ne straduiam sa fim, acum, cât mai sinceri unul cu altul.

De ce l-a atras Elaine pe Tom

Ceea ce s-a petrecut între Tom si Elaine e tipic pentru ce se întâmpla întreun alcoolic si un co-alcoolic, la prima întâlnire. El da de necaz, iar ea, în loc sa se simta ofensata, se

gândeste cum sa-l ajute, cum sa-

l acopere si cum

sa-i faca pe toti, inclusiv pe el, sa se simta bine. Ea ofera sentimentul desiguranta, care

are, pentru el, o puternica atractie din moment ce viata lui

a devenit incontrolabila.

Când Elaine s-a dus la Al-Anon si a învatat sa nu-l mai ajute pe Tom sa-siascunda viciul, el a procedat ca majoritatea persoanelor dependente când partenerii încep sa se însanatoseasca. S-a razbunat cât a putut de tare si, întrucât pentru fiecare barbat alcoolic exista o multime de femei coalcoolice (mereu în cautarea unuia pe care sa-l salveze), Tom a gasit repede cu cine s-o înlocuiasca pe Elaine -o femeie dornica sa continue

69

actiunea de salvare si musamalizare pe care Elaine i-o refuza acum. Lui Tom i se facea atât de rau, încât nu mai voia decât doua lucruri: sa înceapa sa se însanatoseasca sau sa moara. Pâna ce alternativa n-a devenit mai mult decât sumbra, Tom nu s-a hotarât sa se schimbe. Relatia dintre cei doi a ramas neschimbata datorita faptului ca amândoi sau implicat în programul Anonimilor: Tom Ia A. A., Elaine la Al-Anon. Acolo au învatat, pentru prima data în viata lor, cum sa se raporteze unul la celalalt corect, nemanipulativ.

Charles: 65 de ani; inginer constructor, pensionar, doi copii; divortat, recasatorit, acum vaduv -Sunt doi ani de când a murit Helen si de-abia acum încep sa ma obisnuiesc cu realitatea. N-am crezut niciodata ca voi avea nevoie de un terapeut, mai ales la vârsta mea. Dar dupa moartea ei, am devenit atât de nervos, ca m-am speriat si eu. Nu-mi puteam stapâni pornirea de a-i facerau. Visam ca o lovesc si ma trezeam urlând la ea. Am crezut ca-mi pierd mintile. în cele din urma, mi-am luat curajul în dinti si i-am povestit totul

doctorului meu. E si el în vârsta, si la fel de conservator ca mine, de aceea când m-a sfatuit sa merg la un terapeut, mi-am înghitit mândria si m-am dus. Am luat legatura cu cei de la Hospice care m-au îndreptat catre un terapeut specializat în consilierea persoanelor incapabile sa treaca pestestarea lor de deprimare. Ne-am concentrat asupra suferintei mele, dar ea continua sa se manifeste ca furie, asa ca am sfârsit prin a ma considera nebun si am început, cu ajutorul terapeutului, sa ma întreb care e cauza.

Helen a fost cea de-a doua sotie

a mea. Prima mea sotie, Janet, sta tot în

oras, cu noul ei sot. Cred ca nou e un fel de-a spune; asta s-

a întâmplat cu

25 de ani în urma. Am întâlnit-o

pe Helen pe vremea când eram inginerconstructor regional. Ea era secretara la departamentul

de planificare, si ne întâlneam uneori la birou si

o data, de doua ori pe

saptamâna, în timpul

pauzei de prânz, la un local din centrul orasului. Era o femeie

draguta,

întotdeauna îmbracata cu gust, putin cam timida, dar prietenoasa. Pot sa afirm ca ma placea, dupa felul în care ma privea si în care îmi zâmbea.

Cred ca eram putin flatat de faptul ca îmi dadea atentie. Stiam cadivortase, ca are doi copii, si mi-era mila de ea ca e nevoita sa-i creasca singura. Ei bine, într-o zi am invitat-o la o cafea si am stat de vorba. I-am spus clar ca sunt însurat, dar cred ca m-am lamentat cam mult desprefrustrarile vietii maritale. Nici acum nu stiu cum de-a reusit în ziua aceea sa-mi sugereze ca sunt un barbat prea bun ca sa fiu nefericit. Am plecat de-acolo simtind cum creste inima în mine, ca si dorinta de a o vedea din nou, de a ma simti din nou cum ma simtisem în prezenta ei:

apreciat.

Poate era din cauza ca nu exista nici un barbat în viata ei si-i ducea lipsa, dar eu sigur m-am simtit mai important, mai puternic si mai deosebit dupascurta noastra conversatie. Si totusi, n-aveam intentia sa ma implic. Nu mai facusem asa ceva înainte. Terminasem armata si, imediat dupa razboi, ma asezasem la casa mea cucea pe care o lasasem asteptându-ma. Eu si Janet nu eram cel mai fericit cuplu, dar nici cel mai nefericit. Niciodata nu m-as fi gândit ca as putea sa

o însel. Helen fusese maritata de doua ori si suferise cumplit în ambele casatorii.

Amândoi sotii o parasisera si o lasasera cu câte un copil de crescut. Acum

70

îsi crestea singura copii, fara nici un ajutor. Cel mai rau lucru pe care l-am fi putut face era sa ne implicam. Mi-era mila de ea, dar stiam ca nu am ce sa- i ofer. Pe vremea aceea, nu dadeai divort doar pentru ca asa voiai, iar eu eram sigur ca nu câstig destui bani ca sami permit sa pierd tot ce aveam si s-o iau de la capat cu alta familie, plus cea pe care o lasam în urma. Pe lânga asta, nici nu voiam sa divortez. Numai eram nebuneste îndragostit de sotia mea, dar îmi iubeam copiii si tineam la ce aveam împreuna. Toate astea însa au început sa capete alta

înfatisare pe masura ce ma întâlneam tot mai des cu Helen. Nici unul dinnoi nu renunta. Helen era singura si spunea ca mai bine sa fiu al ei putin decât deloc, si stiam ca si crede ce spune. O data ce începusem relatia cu Helen, nu mai exista cale de scapare fara sa îndurerez pe cineva foartetare. Ma simteam cel mai ticalos tradator. Aceste doua femei se bazau pe mine, iar eu le dezamageam. Helen era nebuna dupa mine. Facea orice ca sa ne vedem. O data am încercat s-o rup cu ea, dar continuam s-o vad labirou, iar fata ei dulce si îndurerata mi-a frânt inima. Dupa un an si ceva,

Janet a aflat totul si mi-a pus în vedere sa pun capat relatiei cu Helen, sau sa plec. Am încercat sa-i pun capat, dar n-am reusit. în plus, totul eraacum diferit între mine si Janet. Parea ca am cu atât mai putine motive acum sa ma despart de Helen. E o poveste lunga. Noua ani am fost împreuna cu Helen, timp în care sotiamea a încercat din rasputeri sa ma tina lânga ea, iar mai apoi sa ma pedepseasca pentru ca o parasisem. In cei noua ani am locuit când cu Helen, când în alta parte, pâna ce Janet s-a saturat si a consimtit sa divorteze.

Inca mi-e groaza sa ma gândesc la cât rau am facut tuturor. Pe vremea aceea amantii nu se mutau împreuna. Atunci cred ca mi-am pierdut toatamândria. Mi-era rusine de mine, de copiii mei, de Helen si de copiii ei, chiar si de Janet, care nu facuse nimic sa merite asa ceva. In cele din urma, când Janet a renuntat sa mai lupte si s-a pronuntatdivortul, m-am însurat cu Helen. Dar ceva se schimbase între noi dupa ce s-a terminat procesul. în toti acei ani, Helen fusese tandra, afectuoasa si seducatoare -foarte seducatoare. Sigur ca îmi placea. Atitudinea asta a eima legase de ea în pofida suferintei provocate sotiei mele, copiilor mei si

copiilor lui Helen -tuturor. Ma facea sa ma simt cel mai dorit barbat din lume. Sigur ca ne certasem si înainte de casatorie, presiunea asupranoastra fiind îngrozitoare, dar dupa ce ne certam, ne împacam facând dragoste si ma simteam dorit, indispensabil si iubit, cum nu mai fusesem vreodata. într-un fel, ce aveam împreuna, eu si Helen, parea atât de deosebit, atât de just, încât merita pretul pe care-l plateam. Dar dupa ce ne-am casatorit si am putut iesi în lume cu capul sus, Helen s- a schimbat. Se ducea tot bine îmbracata si aranjata la serviciu, dar o data

ce ajungea acasa, n-o mai interesa cum arata. Nu-mi pasa, dar am remarcat faptul. Nici sex nu mai faceam atât de des. Nu mai arata nici uninteres. Am încercat sa n-o presez, dar ma simteam frustrat. Când, în sfârsit, scapasem de sentimentul vinovatiei si ma bucuram ca suntem împreuna, si acasa si în lume, ea se îndeparta de mine. In mai putin de doi ani, dormeam în camere diferite. Si astfel a continuat sa se poarte, rece si distanta, pâna a murit. Nu m-am gândit nici un

71

moment s-o parasesc. Platisem un asemenea pret sa fiu cu ea, si acum sa plec? Nu puteam. Când ma gândesc la trecut, îmi dadeam seama ca Helen a suferit, probabil, mai mult decât mine, în toti anii aceia ai legaturii noastre. N-a stiut niciodata sigur daca o parasesc pe ea sau pe Janet. A plâns de multe ori si de câteva ori m-a amenintat ca se sinucide. Nu suporta sa fie„cealalta femeie". Dar, oricât ar fi fost de îngrozitori acei ani dinainte de casatoria noastra, au fost mult mai plini de iubire, atentie, au fost mai emotionanti si mai deosebiti decât anii ce au urmat. ,

M-am simtit ca un ratat dupa ce ne-am casatorit, pentru ca nu reuseam s

o fac fericita, acum când toate problemele noastre ramasesera în urma. Am ajuns sa înteleg multe despre mine la sedintele de terapie, dar cred ca, în acelasi timp, mi-au deschis ochii si asupra unor lucruri despre Helen pe care refuzam sa le vad înainte. Helen functiona mai bine în conditiile de stres, tensiune si clandestinitate a legaturii noastre, decât când lucrurileau intrat pe un fagas normal. Din cauza asta s-a ofilit dragostea noastra de

îndata ce legatura noastra s-a legalizat prin casatorie. Când privesc lucrurile în aceasta lumina corecta, sunt în stare sa înving furia ce o resimt fata de ea de când a murit. Eram furios pentru ca m-a costat atât de mult sa fiu cu ea: casatoria cu Janet, dragostea copiilor mei, respectul prietenilor mei. Cred ca m-am simtit tradat. De ce l-a atras Helen pe Charles

Frumoasa si tentanta la prima întâlnire, Helen i-a oferit ulterior lui Charles extazul sexual, un devotament orb si o iubire asemanatoare veneratiei.

Atractia lui puternica fata de ea, în pofida mariajului lui stabil, satisfacator, nu mai are nevoie de explicatii sau justificari. Pur si simplu, Helen si-a facut un scop în viata -de la începutul relatiei pâna la casatoria lor -din aintensifica dragostea lui Charles pentru ea si de a face suportabila si chiar meritorie lupta lui îndelungata pentru eliberarea din lanturile casatoriei. Ce merita însa o explicatie este dezinteresul subit si vadit al lui Helenpentru barbatul pe care l-a asteptat si pentru care a suferit atât, imediat ce el a fost liber sa-si împarta viata cu ea. De ce l-a iubit cu pasiune atâta

timp cât a fost casatorit, si s-

a saturat repede de el dupa

divort?

Pentru ca Helen voia doar ceea ce nu putea avea. Ca sa accepte

o relatie

personala si sexuala cu un barbat, ea avea nevoie de garantia departarii si inaccesibilitatii pe care i-o

oferea Charles-casatorit. Numai si numai în aceste conditii i se putea darui. Nu era capabila sa suporte cu calm un parteneriat fara ascunzisuri, care s-ar fi putut dezvolta si

îmbunatati,

eliberat de chingile mariajului

lui Charles, pe o' alta baza decât cea aluptei lor împotriva lumii. Ca sa poata stabili o relatie, Helen avea nevoie

de emotiile, tensiunea si suferinta pe care i le oferea iubirea unui barbat indisponibil. Sentimentul de intimitate, chiar cel de tandrete, au disparut odata ce lupta pentru cucerirea lui Charles luase sfârsit. O data cucerit, el era practic, înlaturat. Si totusi, în toti acei ani în care l-a asteptat, Helen a dovedit ca face partedin categoria femeilor care iubesc prea mult. A suferit cu sinceritate, a plâns, a tânjit dupa barbatul pe care-l iubea, dar pe care nii-l putea avea. A trait cu ideea ca el este centrul universului ei, cea mai importanta forta dinlume pentru ea -pâna când l-a câstigat.

Atunci, existenta lui ca partener indubitabil -lipsita de sentimentalismul dulce-amar al legaturii lor

72

clandestine -n-a mai stârnit în ea pasiunea pe care i-o aratase aceluiasi barbat timp de noua ani. Observam adesea ca dupa ce doi oameni, implicati într-o relatie de ani dezile, se hotarasc sa se casatoreasca, relatia începe sa schiopateze; piere interesul, moare iubirea. Acest fapt nu se explica obligatoriu prin faptul ca cei doi înceteaza sa se mai placa unul pe celalalt. Motivul e ca, prin legalizarea relatiei lor, unul sau altul, sau chiar amândoi, îsi pierd capacitatea de intimitate. O relatie care lasa o poarta deschisa promite sa

nu aprofundeze intimitatea. în urma casatoriei, se produce adesea o retractare emotionala, din cauza efortului partenerului de a se autoproteja. Asta s-a întâmplat între Helen si Charles. în ceea ce-l priveste, Charles aignorat semnele despre superficialitatea afectiva a lui Helen, pentru ca se simtea flatat de atentia pe care i-o dadea. Departe de a fi victima masinatiilor si manipularilor ei, Charles a refuzat deliberat sa recunoascaacea parte a firii lui Helen care nu se potrivea cu imaginea lui despre sine

o imagine pe care ea a nutrit-o

si pe care el a tinut cu tot dinadinsul s-o creada-ca e un barbat irezistibil din punct de vedere

sexual si demn de omare iubire. El a trait astfel cu Helen într-

o lume imaginara abil

construita,

refuzând sa distruga iluzia la care tinea atât de mult ego-ul sau. Parte din furia lui dupa moartea lui Helen era îndreptata spre el însusi pentru caacceptase cu întârziere auto-negarea si rolul pe care-l jucase în crearea si perpetuarea imaginii false a unei iubiri mistuitoare care a

avut drept rezultat, în final, cel mai steril mariaj.

Russell: 32 de ani; asistent social licentiat (a fost gratiat de guvernator); elaboreaza programe comunitare pentru tinerii care încalca legea -Copiii cu care lucrez sunt impresionati de tatuajul pe care-l am pe bratulstâng. Este simbolul vechiului meu stil de viata. L-am facut pe la saptesprezece ani, pentru ca aveam certitudinea ca într-o zi voi fi gasit mort cine stie pe unde si nimeni n-o sa stie cine sunt. Credeam, pe atunci, ca sunt un tip al naibii de rau. Am stat cu mama pâna la vârsta de sapte ani. Atunci ea s-a casatorit, iar noul ei sot nu ma prea înghitea. Am fugit de

câteva ori de-acasa; pe vremea aceea erai închis pentru asa ceva. Maiîntâi a fost casa de copii, apoi oficiul de adoptie, si iarasi casele de copii. Ceva mai târziu, Casa de Corectie si A.T. (Autoritatea Tutelara). Pe masura ce cresteam, intram si ieseam din închisorile locale, apoi din penitenciarelede stat. Implinisem douazeci si cinci de ani si trecusem prin toate tipurile de „facilitati" corectionale oferite de statul California -de la taberele din paduri, pâna la închisorile de maxima securitate. Inutil sa adaug ca mi-am petrecut mai mult timp din viata în închisoare

decât în libertate. In pofida tuturor acestor lucruri, am cunoscut-o pe Monica. într-o noapte, eram în San Jose cu un amic pe care-l cunoscusemla A.T. si ne plimbam cu o masina „împrumutata". Am tras pe dreapta la un snack-bar în aer liber unde se putea comanda din masina, ca sa luam un hamburger, si am parcat lânga masina unor fete. Am intrat în vorba cu ele, am glumit si nici nu stiu când ne-am trezit pe bancheta din spate în masina lor. Ce sa zic, amicul meu era un adevarat expert în materie de femei. Sepricepea sa le îmbrobodeasca, asa ca îl lasam pe el sa vorbeasca când

dadeam peste fete dragute. Reusea întotdeauna sa le trezeasca interesul,

73

dar alegerea îi apartinea, doar el facea toata treaba, eu ramâneam mereu vioara a doua. N-am avut de ce sa ma plâng în noaptea aceea, el s-a întovarasit cu micuta blonda care conducea masina, iar mie mi-a revenit Monica. Avea l5 ani, era cu adevarat draguta, cu ochi mari si blânzi si mai ales, „interesata". Te cucerea de la început cu aerul acela dragalas si protector. Acum stii si tu, când esti închis, te înveti cu ideea ca sunt femei care cred ca esti un ratat si nu vor sa aiba de-a face cu tine. Dar sunt altele carora le

place la nebunie ideea. Le fascineaza. Te vad mare si rau, si devin al naibiide seducatoare încercând sa te îmblânzeasca. Sau cred ca ai avut parte de

o mare suferinta si te compatimesc si vor sa te ajute. Monica facea, neîndoielnic, parte din categoria celor care se ofera sa te ajute. Era o fatatare buna. Pentru început, nimic din artileria grea. In timp ce amicul meu facea dragoste cu prietena Monicai, noi ne-am plimbat sub clar de luna si am palavragit. Voia sa stie totul despre mine. Mi-am periat putin povestea,

ca sa n-o sperii prea tare, si i-am însirat o multime de lucruri triste, cum ma ura tatal meu vitreg, si despre amarâtele alea de case de copii în care am stat, si unde îmi dadeau haine de pomana, si cheltuiau banii primitipentru mine ca sa le cumpere jucarii copiilor lor. M-a strâns de mâna în timp ce vorbeam si m-a batut usor cu palma, avea chiar lacrimi în ochi. Dumnezeule, eram deja îndragostit când ne-am spus la revedere în noaptea aceea. Amicul meu voia sa-mi povesteasca fiecare detaliu picant al aventurii lui cu blondina, dar eu nici nu voiam sa-l ascult. Monica îmi

daduse adresa si numarul de

telefon si aveam de gând s-o sun

a doua zisigur, dar la

întoarcerea în oras ne-a oprit politia, caci masina era furata. Nu m-am gândit la nimic altceva decât la Monica. Eram sigur ca asta era

sfârsitul, pentru ca îi spusesem cum încercam din rasputeri sa ramân „curat" si s-

o tin pe drumul drept.

Când m-au închis din nou la A.T. m-am hotarât sa-mi încerc norocul si sa-i scriu. I-am spus ca sunt închis din nou, dar pentru ceva ce n-am facut -ca m-a arestat politia pentru ca

aveam cazier si nu i-a placut politistului de mutra mea. Monica mi-a raspuns imediat si mi-a tot scris,

aproape înfiecare zi, în

urmatorii doi ani. Nu ne scriam decât ca ne iubim foarte tare, ca ne e dor si ce vom face când

o sa ies din închisoare.

Mama ei n-a lasat-o sa vina la Stockton când am fost eliberat, asa ca am

luat autobuzul pâna în San Jose. Eram asa de emotionat la gândul ca o s-o vad din nou, dar si tare speriat. Cred ca ma temeam ca n-

o sa ma mai

vrea. Asa ca, în loc sa ma duc drept la ea acasa s-o vad, m-am dus sa-micaut niste amici si prostiile s-au tinut lant. Am facut taraboiul de pe lume si când, în sfârsit, m-au lasat în fata casei Monicai, trecusera deja patru zile.

Eram cam darâmat. A trebuit sa iau ceva la bord ca sa-mi fac curaj s-oîntâlnesc, asa de frica mi-era ca o sa-mi spuna sa-mi iau talpasita. Slava Domnului, mama ei era la serviciu când m-au depus baietii pe trotuarul din fata casei ei. Monica a iesit zâmbind, bucuroasa ca ma vede, chiar daca nu dadusem nici un semn de când aparusem în oras. Mi-aduc aminte ca, de îndata ce mi-a trecut exaltarea, am facut iar una din plimbarile noastre faimoase. Nu aveam bani s-o duc undeva, n- aveam nicimasina, dar n-a parut s-o intereseze asta, nici atunci, nici mai târziu. Mult

timp, nimic din ce faceam nu era rau pentru Monica. Gasea scuze pentru

74

orice. Am intrat si am iesit din închisoare ani la rând, dar ea tot s-a maritat cu mine si a ramas alaturi de mine. Tatal ei îsi parasise familia când Monica avea câtiva ani. Mama ei era înca înversunata împotriva acestuilucru, si nici pe mine nu ma prea avea la inima. De fapt, tocmai de aceea s-a casatorit Monica cu mine. O data, când fusesem arestat pentru falsificare si detinere ilegala de cecuri, mama ei n-a lasat-o sa vina sa mavada când am iesit pe cautiune, asa ca Monica a fugit de-acasa si ne-am casatorit. Avea l8 ani pe atunci. Am stat la un hotel câteva zile pâna la

proces. Avea o slujba - era chelnerita, dar si-a dat demisia ca sa poata veniîn fiecare zi la tribunal, cât a durat procesul. Apoi, eu am fost luat la închisoare, iar Monica s-a întors la mama ei. Se certau însa atât de tare, încât a plecat de-acasa, s-a mutat în cel mai apropiat oras de închisoare sis-a angajat ca ospatarita din nou. Orasul avea colegiu, iar eu am sperat mereu ca o sa-si reia studiile; îi placea sa învete si era foarte inteligenta. Dar a zis ca nu vrea, ca vrea doar sa ma astepte sa ies din închisoare. Nescriam si venea sa ma viziteze ori de câte ori era program de vizita.

Discuta cu preotul închisorii despre mine, si îl ruga sa-mi vorbeasca si sa ma ajute, pâna când m-am saturat si am rugat-o sa înceteze. Nu-mi placeasa vorbesc cu preotul ala. Mi-era pur si simplu imposibil sa comunic cu el. Desi ma vizita, continua sa-mi scrie si-mi trimitea tot felul de carti si articole despre cum sa devii mai bun. Imi spunea mereu ca se roaga sa mapot schimba. Voiam si eu sa nu mai fiu închis, dar se întâmplase de atâtea ori, ca nu stiam sa fac altceva. Pâna la urma, s-a aprins o luminita în capul meu si m-am înscris la unprogram de recuperare care sa ma ajute sa ma împac cu lumea. Mi-am

continuat studiile în închisoare si am facut un curs de comert, mi-am terminat liceul si m-am înscris la colegiu. Când am iesit din închisoare amavut grija sa nu mai dau de necaz si mi-am continuat studiile, reusind sami dau licenta în domeniul asistentei sociale. Dar mergând pe acest drum, am pierdut-o pe Monica. La început, când ne chinuiam sa reusim, ne-amînteles foarte bine, dar pe masura ce situatia se îmbunatatea si izbuteam sa ne îndeplinim visurile, Monica devenea tot mai irascibila, si mai posomorâta. Nu fusese niciodata asa, în toti anii aceia când ne luptaseram

cu necazurile. M-a parasit tocmai când am fi putut fi cei mai fericiti oameni. Nici nu stiu pe unde o fi acum. Mama ei nu vrea sa-mi spuna, iar eu am hotarât ca nu e treaba mea s-o caut, daca ea nu vrea sa fim împreuna. Uneori îmi vine sa cred ca Monicai i-a fost mai usor sa iubeasca ideea despre mine decât pe mine însami. Eram atât de îndragostiti unul de celalalt pe vremea când eu stateam mai mult prin închisori, când ne scriam si ma vizita în penitenciar si visam la tot ce o sa realizam împreuna. Când, în sfârsit, visele au început sa se transforme în realitate, ne-am

despartit. Cu cât intram mai mult în rândul lumii, cu atât mai mult îi displacea Monicai. Banuiesc ca- si pierduse sentimentul de mila pentru mine. De ce îl atragea Monica pe RussellNimic din educatia lui Russell nu era de natura sa-l implice, afectiv sau chiar fizic, într-o relatie stabila, plina de afectiune. Toata viata cautase asiduu sentimentul de putere si securitate fie fugind de acasa, fie angajându-se în tot felul de aventuri periculoase. Prin toate aceste actiuni generatoare de tensiuni si distragere a atentiei, el cauta, de fapt, sa-si uite

75

disperarea. Se implica în actiuni periculoase, pentru ca astfel sa scape de suferinta si disperarea ca fusese abandonat afectiv de rnama sa. Când a întâlnit-o pe Monica, a fost fermecat de înfatisarea ei blânda siatitudinea afectuoasa fata de el. In loc sa-l respinga pentru ca era „rau", ea a raspuns problemei lui cu sincer interes si adânca compasiune. L-a facut sa înteleaga imediat ca este acolo pentru el si n-a trecut mult pânacând a fost pusa la încercare hotarârea ei de a ramâne lânga el. La disparitia lui, ea a raspuns cu o rabdatoare asteptare. A parut capabila de

îndeajuns de multa dragoste, echilibru si putere de îndurare, cât sa depaseasca toate situatiile grele în care se vâra Russell. Desi reiese ca Monica avea o capacitate uriasa de a tolera comportamentul lui Russell, în realitate lucrurile stateau exact invers. Nici unul din cei doi nu a realizat faptul ca ea putea sa fie acolo pentru el doar atâta timp cât el nu era lânga ea. Cât timp au fost separati, Russell a gasit în Monica partenerul ideal, sotia ideala pentru un detinut. Ea si-a petrecut anii mariajului lormânata de dorinta sincera de a-l astepta, cu speranta la fel de sincera ca

el se va schimba si ca vor ramâne împreuna. Sotiile de detinuti ca Monica reprezinta, poate, cel mai relevant exemplu de femei care iubesc preamult. Nefiind capabile de nici un sentiment de intimitate cu un barbat, ele se multumesc, în schimb, sa traiasca cu o fantasma, un vis despre cât vor iubi si vor fi iubite într-o buna zi când el se va schimba si va fii disponibil. Dar ele pot vizualiza intimitatea doar în lumea lor imaginara. Când Russell a facut imposibilul, a început sa mearga pe drumul drept si n- a mai fost închis, Monica s-a îndepartat cât de repede a putut. Prezenta luiconstanta în

viata ei solicita un grad de intimitate periculos, care o incomoda infinit mai mult decât absenta lui. Realitatea convietuirii zilnice cu Russell nici nu putea concura cu viziunea idealizata a dragostei lornutrita de ea. Circula o zicala printre detinuti: pe fiecare îl asteapta un Cadillac în parcare. Nu e decât versiunea super-idealizata, hranita cu grija de toti detinutii, a ceea ce le va putea oferi viata când vor fi iarasi în lume. In imaginatia sotiilor de detinuti, ca Monica, ceea ce îi asteapta în parcare nu e Cadillacul, simbol al bogatiei si puterii, ci o trasura cu sase cai albi

reprezentând dragostea miraculos-romantica. Cum vor iubi si vor fi iubite acesta e visul lor. Impreuna cu sotii lor detinuti, e mai usor pentru ele sa traiasca cu un vis decât sa lupte pentru realizarea lui în viata cea de toate zilele. Ce trebuie sa întelegem este ca în aparenta Russell era incapabil de o iubire profunda, în timp ce Monica, date fiind rabdarea si compasiunea ei, era. In realitate, amândurora le lipsea în aceeasi masura capacitatea de aiubi si de a comunica. Acesta e motivul pentru care au devenit parteneri

pe vremea când nu puteau fi împreuna, si au pus capat relatiei lor când lucrurile au intrat în normalitate. Trebuie mentionat si faptul ca Russell nusi-a gasit o noua partenera în acest moment. El se lupta înca cu problema intimitatii. Tyler: 42 de ani; director executiv; divortat, fara copii -Pe vremea când mai eram împreuna, obisnuiam sa le spun, în gluma, prietenilor mei, ca prima oara când am vazut-o pe Nancy, inima a început sa-mi bata atât de tare, de mi s-a taiat rasuflarea. Era adevarat: lucra ca

asistenta medicala pentru firma unde eram si eu angajat, iar eu eram în cabinetul ei pentru un control de rutina al sistemului respirator -asta era

76

motivul batailor de inima si respiratiei greoaie. Fusesem trimis la control de seful meu pentru ca luasem mult în greutate si aveam niste dureri în piept. De fapt, eram într-o stare deplorabila. Cu un an si jumatate în urma, sotia ma parasise pentru un alt barbat, si desi stiam ca asa începi sa-ti petreci noptile în baruri, eu stateam în casa si ma uitam la televizor. Fusesem întodeauna un gurmand. Jucasem mult tenis cu sotia mea si credca asta prevenise excesul meu de calorii când eram împreuna, dar fara ea, tenisul ma deprima. Totul ma deprima. Atunci, în biroul lui Nancy, am aflat

ca ma îngrasasem aproape 30 kg într-un an si jumatate. Nu ma obosisemnici macar sa ma cântaresc pâna atunci, desi schimbasem masurile la costume de câteva ori, dar nu-mi pasa. Nancy a fost foarte oficiala la început; m-a avertizat asupra excesului serios de greutate si m-a sfatuit cum s-o dau jos, dar eu ma simteam prea îmbatrânit si nu aveam nici un chef sa fac efortul de a ma schimba. Cred ca ma auto-compatimeam. Pâna si fosta mea sotie, când ma vedea, ma certa: „De ce te porti cu tine în halul asta?" Nutream o vaga speranta

ca se va întoarce la mine sa ma salveze, dar n-a facut-o. Nancy m-a întrebat daca surplusul de greutate se leaga de vreun eveniment recent. Când i-am povestit de divort, n-a mai fost asa oficiala si m-a batut pe mâna cu întelegere. Mi-amintesc ca am simtit un mic fiorcând a facut asta; era ceva deosebit, pentru ca trecuse mult timp de când nu mai simtisem nimic pentru nimeni. M-a sfatuit sa tin regim si mi-a dat o groaza de prospecte si diagrame; mi-a spus sa vin la control de doua ori peluna ca sa vada cum evoluez. Abia asteptam sa ma duc din nou. Cele doua

saptamâni au trecut fara sa tin regim sau sa slabesc, dar eram sigur ca i- am câstigat simpatia. La cea de- a doua vizita, ne-am petrecut timpulvorbind despre divortul meu si consecintele pe care le-a avut asupra mea. M-a ascultat si m-a îndemnat apoi sa fac ce te sfatuieste de fapt, toata lumea: sa urmez niste cursuri, sa ma înscriu la un club, sa merg în excursiiîn grup, sa-mi gasesc noi preocupari. Am fost de acord cu tot ce mi-a spus, dar n-am facut nimic, am asteptat doar sa treaca cele doua saptamâni ca s-o vad din nou. La aceasta noua vizita am întrebat-o daca vrea sa iasa cu

mine. Stiam ca eram gras si ca aratam mizerabil, si nu stiu cum de-am avut curajul s-o invit, dar ea a acceptat. Când m-am dus s-o iau de-acasa sâmbata seara, a venit încarcata de si mai multe prospecte si articoledespre regimuri de slabire, inima, gimnastica si stari depresive. Nu mai beneficiasem de mult de atâta atentie. Am început sa iesim împreuna si foarte curând relatia noastra a devenitcât se poate de serioasa. Speram ca Nancy va îndeparta suferinta din sufletul meu. Pot spune cu siguranta ca s-a straduit. Am plecat din apartamentul meu si m-am mutat la ea. Isi facuse un tel din a-

mi

pregatimâncaruri fara

colesterol si supraveghea tot ce mâneam. Desi nu mai mâneam nimic din ce mâncasem toate noptile acelea petrecute singur în fata televizorului, nu slabeam deloc. Greutatea mea ramânea

constanta, nici nu ma îngrasam, nici nu slabeam. Iti spun sincer, Nancy se straduia

mult mai mult decât mine sa slabesc. Ne purtam amândoi ca si cum ar fi fost telul ei, datoria ei sa ma însanatosesc.

De fapt, cred ca metabolismul

are nevoie de efort fizic serios

ca sa arda

eficient surplusul de calorii,

iar eu nu faceam gimnastica aproape deloc.

77

Nancy juca golf si uneori jucam si eu cu ea, dar nu ma dadeam în vânt dupa el. La opt luni dupa ce ne mutasem împreuna, am facut o calatorie de afaceriîn orasul meu natal, Evanston. Dupa vreo doua zile de sedere, nu se putea sa nu dau peste prietenii din

liceu

Nu voiam sa vad pe

nimeni, prea aratam mizerabil, dar erau vechii mei prieteni si aveam o groaza de lucrurisa ne spunem. Au fost surprinsi când au auzit de divort. Sotia mea era si ea din oras. M-au convins, nu stiu cum, sa facem o partida de tenis. Amândoi jucau tenis si stiau ca e sportul meu favorit înca din liceu. Nucredeam ca o sa rezist

mai mult de un set si le-am spus-o. Dar au insistat. M-am simtit tare bine jucând din nou. Chiar daca surplusul meu de kilograme m-a facut sa ma misc mai încet si sa pierd de fiecare data. I-amamenintat ca o sa ma întorc sa-mi iau revansa. Când am revenit acasa, Nancy m-a anuntat ca a participat la un mare seminar de nutritie si ca voia sa încerc metodele acelea noi pe care leaflase. I-am spus: „Nu, am de gând s-o fac în felul meu o vreme". Ei bine, pâna atunci, eu si Nancy nu ne certaseram niciodata. Desigur, ea se agita tot timpul din cauza mea si ma pisa sa am mai multa grija demine, dar pâna n-am

început sa joc iar tenis nu ne- am ciorovait niciodata. Jucam dupa-amiaza, nu furam deci din timpul pe care ar fi trebuit sa-l petrecem împreuna, dar ceva intervenise între noi. Nancy e o tipa atragatoare, cu aproape opt ani mai tânara decât mine, si credeam ca, începând sa dau jos surplusul de kilograme, ne vom întelegechiar mai bine ca înainte pentru ca va fi mândra de succesul meu. Dumnezeu mi-e martor, eu eram foarte multumit de mine. Dar n-a fost sa fie asa. S-a plâns ca m-am schimbat si în cele din urma mi- a cerut sa mamut. Cântaream, pe atunci doar cu trei kilograme mai mult decât pe

vremea divortului. Mi-a fost îngrozitor de greu sa o parasesc. Sperasem ca ne vom casatori. Dar acum ca slabisem, avea dreptate -nimic nu mai eraca înainte între noi.

De ce l-a atras Nancy pe Tyler

Tyler era un barbat cu o dependenta destul de pronuntata, întarita de criza provocata de divort. Ruinarea lui fizica, aproape deliberata, menita satrezeasca mila si solicitudinea sotiei, a dat gres în cazul ei, dar a avut efect în cazul unei femei care, iubind prea mult, a facut din recuperarea unei fiinte umane singurul ei scop în viata. Neputinta si suferinta lui, dublate dedorinta ei de a

fi de folos, au constituit elementele de baza ale atractiei lor reciproce. Tyler resimtea înca acut durerea pricinuita de faptul ca fusese respins desotie, suferea crunt ca o pierduse si ca mariajul lor luase sfârsit. în aceasta situatie nefericita, comuna celor ce se lupta cu agonia despartirii de partener, el a fost atras nu atât de Nancy ca persoana, cât de rolul ei deasistenta medicala si de vindecator, si mai ales de promisiunea curmarii suferintei, pe care ea parea sa i-o ofere. Aproape la fel cum folosise uriase cantitati de hrana ca sa umple golullasat de sotie si sa-

si înece pierderea suferita, folosea acum solicitudinea covârsitoare al lui Nancy ca sursa de securitate afectiva si sprijin pentru respectul sau de sine deteriorat. Nevoia lui de a fi total în centrul atentieilui Nancy a fost însa temporara, o etapa tranzitorie în procesul de însanatosire. Pe masura ce timpul, trecând, facea minuni - înlocuind

78

obsesia de sine si auto- compâtimirea cu afirmarea de sine -protectia lui Nancy, reconfortanta altadata, devenea acum sufocanta. Spre deosebire de dependenta lui Tyler, temporar intensificata, nevoia lui Nancy de a sesimti utila nu era trecatoare, ci dimpotriva, o trasatura esentiala a firii ei si aproape singura structura pe care putea înalta o relatie cu alta persoana. Era „asistenta medicala" si la serviciu si acasa. Desi Tyler era un partenerdestul de dependent, chiar dupa recuperarea din socul divortului, nevoia

lui de solicitudine nu putea satisface nevoia ei de a manevra si controla viata altcuiva. Insanatosirea lui, pentru care ea muncise neobosit, a constituit, de fapt, semnul prevestitor de moarte al relatiei lor. Bart: 36 de ani; fost director executiv, alcoolic de la l4 ani; n-a mai baut de doi ani -Eram divortat de doi ani si îmi petreceam noptile ca orice barbat singur, când am întâlnit-o pe Rita. La început ne drogam amândoi. Mai aveam înca

o gramada de bani si, o vreme, ne-am distrat de minune împreuna. DarRita n-a fost

niciodata o adevarata hippy. Era prea responsabila ca sa uite de sine. Fuma putin cu mine, dar solida ei educatie bostoniana nu disparea niciodata cu adevarat. Chiar si în apartamentul ei, era tot timpul ordine. Aveam acest sentiment de siguranta când eram cu ea, ca si curn nu m-ar fi lasat niciodata sa decad prea rau. Prima seara când am iesit împreuna, am luat o masa grozava si apoi neam întors la ea acasa. Ma îmbatasem crita si cred ca am lesinat. Oricum, m-am trezit pe canapeaua ei, învelit cu o patura moale, draguta, cu capul

pe o perna parfumata, si m-am

simtit ca si cum ajunsesem, în sfârsit, acasa - un port sigur, un

refugiu

stii cum e. Rita stia

tot ce trebuia despre îngrijirea alcoolicilor. Tatal ei, bancher, murise din cauza acestei boli. Ei bine, dupa numai câteva saptamâni, m-am mutat la ea si am dus-o nemaipomenit câtiva ani, atâta timp cât nu ma drogam prea tare. Pâna când am pierdut totul. Rita a renuntat cu totul la droguri dupa primele sase luni de convietuire.

Banuiesc ca se gândea ca cineva trebuia sa detina controlul din moment

ce eu eram total pe dinafara. în toiul acestei situatii ne-am casatorit. Atunci am devenit cu adevarat speriat. Aveam acum o alta îndatorire, darnu ma împacasem niciodata prea bine cu spiritul de responsabilitate. In plus, tocmai în preajma casatoriei, am pierdut toti banii. Pur si simplu, în starea în care eram, beat tot timpul, n-am mai stiut ce fac cu ei. Rita n-astiut ca situatia e asa de proasta, pentru ca dimineata îi spuneam ca ma duc la o întâlnire de afaceri, dar eu plecam cu Mercedesul pe plaja si stateam în masina si beam. In cele din urma, când afacerea s-a dus de

râpa si ajunsesem sa datorez bani tuturor, n-am mai stiut ce sa fac. Am pornit-o la drum cu intentia de a ma sinucide în masina, facând în asa fel încât sa para un accident, dar Rita a venit dupa mine, m-a gasit înhotelul ala mizerabil si m-a luat acasa. Banii se dusesera, dar tot m-a internat pentru dezalcoolizare. E ciudat, dar nu i-am fost recunoscator. Am fost nervos, confuz, foarte speriat, si total dezgustat sexual de ea, timp deaproape un an de la externare. Ina nu stiu daca o sa reusim împreuna, dar lucrurile par a se îmbunatati o data cu trecerea timpului. De ce l-a atras Rita pe Bart

Când, la prima lor întâlnire, Bart s-a îmbatat si a lesinat, Rita, asigurându-iconfortul, i-a promis, într-un fel, un respiro în graba lui deliberata catre auto-distrugere. O vreme, parea ca ar fi în stare sâ-l protejeze împotriva

79

ravagiilor dependentei lui de bautura, sa-l salveze într-un fel linistitor si linistit. Aceasta atitudine în aparenta protectoare, n-a facut în realitate decât sa prelungeasca perioada în care el si-a putut practica nestingheritviciul fara sa simta consecintele; protejându-l si calmându-l, ea l-a ajutat sa ramâna bolnav mai multa vreme. O persoana dependenta care-si pune în aplicare viciul, nu cauta pe cineva care sa o ajute sa se însanatoseasca, dimpotriva, cauta pe cineva lânga care e sigura ca poate ramâne dependenta. Rita a fost partenera perfecta o vreme, pâna ce Bart s-a

îmbolnavit atât de tare ca nici ea n-a mai putut opri raul pe care si-l faceasingur. Dupa ce l-a adus acasa si l-a internat pentru dezalcoolizare, Bart a început sa renunte la alcool si sa se însanatoseasca. Dar Rita se interpusese întreel si drogul lui. Ea nu-si mai îndeplinea rolul de a-l linisti si a pune lucrurile în ordine, iar el se simtea ofensat de aparenta ei tradare, dar si de faptul ca parea sa fie atât de puternica, pe când el era slab si neajutorat. Oricât de prosti cârpaci am fi în ale vietii, fiecare simte nevoia sa detina

singur controlul propriei existente. Când cineva ne ajuta, ne irita puterea si superioritatea acelei persoane implicate în ajutorul dat. In plus, ca sa fieatras sexual de partenera sa, un barbat trebuie sa se simta mai puternic decât ea. In cazul nostru, ajutorul pe care i l-a dat Rita lui Bart, internândul în spital, n-a facut decât sa evidentieze gravitatea bolii, iar gestul ei, profund afectuos de altfel, a subminat astfel, chiar si temporar, atractia lui sexuala fata de ea. Pe lânga acest aspect emotional, mai exista si un factor fiziologic relevant, care trebuie luat în consideratie. Când un barbatabuzeaza de alcool

si droguri, curn facea Bart, si le întrerupe apoi, e nevoie de un an si ceva pâna ce metabolismul lui revine la normal, devenind capabil sa aiba o reactie sexuala normala, în absenta droguluidin organism. In toata aceasta perioada de reacomodare, cuplul poate avea mari dificultati în întelegerea si acceptarea lipsei de interes si/sau inabilitatii barbatului de a-si maifesta sexualitatea. Se poate întâmpla si invers. Fostul alcoolic recent însanatosit si abstinent poate dezvolta un impuls sexual puternic, datorat probabil unui dezechilibru hormonal. Sau la fel de bine, motivul poate fi psihologic. Dupa

cum spunea un tânar la câteva saptamâni de abstinenta de alcool si droguri, „sexul e singurul mod în care ma pot droga acum". Sexul poate fi un substitut al drogului, care sa atenueze anxietatea tipica primei faze aabstinentei. Recuperarea celor dependenti si co-dependenti este un proces extrem de complex si delicat pentru un cuplu. E posibil ca relatia lui Bart cu Rita sasupravietuiasca acestei tranzitii, desi ceea ce i-a unit initial au fost tocmai bolile lor: alcoolismul si co- alcoolismul. Dar, pentru a ramâne împreuna în absenta dependentei active, cei doi trebuie sa mearga -o vreme - fiecare

pe drumul lui, si sa se concentreze asupra propriului proces de însanatosire. Fiecare în parte trebuie sa analizeze si sa accepte eul acela pe care au cautat, iubindu-se unul pe altul si dansând unul cu altul, sa-levite. Greg: 38 de ani; abstinent de paisprezece ani, participa la programul Toxicomanii Anonimi; casatorit, cu doi copii; activeaza în calitate de consilier pentru tinerii consumatori de droguri

80

-Ne-am cunoscut într-o zi, în parc. Ea citea un ziar clandestin, iar eu încercam sa-mi gasesc un loc sub soare. Era vara, o sâmbata dupa- amiazatorida si calma. Aveam 22 de ani si ma lasasem de facultate dupa primul an, dar strigam în gura mare ca o s-o reiau cât de curând, ca sa-i conving pe ai mei sa-mitrimita bani în continuare. Le era imposibil sa renunte la visul lor de a ma vedea licentiat si profesând o meserie, asa ca au fost garantii mei financiari o groaza de timp. Alana era cam grasa, avea 20-25 kg peste greutatea normala, ceea ce

însemna ca nu constituia o amenintare pentru mine. Nefiind perfecta, nu conta daca ma respingea. Am început conversatia cu ea întrebând-o ceciteste; a fost usor chiar de la început. Râdea tot timpul si asta m-a facut sa ma simt bine, ca si cum as fi fost un tip încântator, foarte amuzant. Mi-a povestit despre Mississippi si Alabama, despre marsurile lui Martin LutherKing si cum a participat la ele, despre ce a simtit lucrând cu oamenii aceia care voiau sa schimbe lumea. Pâna atunci nu ma interesase nimic în mod special, decât cum sa madistrez mai bine. Motto-ul meu era: "Drogheaza-te si treci neobservat", dar

o faceam mult mai bine pe prima

decât pe a doua. Alana era plina

de

viata. Spunea ca îi place la nebunie acum, ca s-a întors în California, dar cauneori crede ca n-are dreptul sa se simta multumita când atâtia oameni

sufera în tara asta. Am stat câteva ore în parc în ziua aceea, ratacind fara nici un scop sipalavragind despre noi. în cele din urma, ne-am îndreptat spre casa, pe

care o împarteam cu altii, ca sa ne drogam, dar când am ajuns, ei

i se

facuse foame. A început sa manânce si sa faca ordine în

bucatarie, în timpce eu ma îndopam cu droguri în

sufragerie. Pusese muzica, si-mi

aduc

aminte ca a venit cu o cana de unt de alune, biscuiti si un cutit si s-a asezat „în sufletul meu" cum se spune. Ne-am pus pe râs si am râs pânan-am mai putut. Cred ca în ziua aceea amândoi am lasat sa se vada ca suntem dependenti, mai limpede decât am facut-o vreodata dupa aceea. Nu ne-am scuzat nici unul, ne-am comportat ca atare. Am facut amândoice ne-a trecut prin cap, acum ca fiecare gasise pe cineva care sa nu-i faca viata amara din cauza viciului pe care-l avea. Fara sa vorbim despre asta, am stiut de la bun început ca o sa ne întelegem bine amândoi.

Ne-am distrat de multe ori dupa aceea, dar nu cred sa mai fi trait vreodata sentimentul acela de comunicare totala, când amândoi lasasem garda jos fara frica. Persoanele dependente stau mai tot timpul în defensiva. Mi-aduc aminte ca ne certam mereu cum ca n-as putea sa fac dragoste cu ea daca nu ma drogam înainte. Era sigura ca îmi trezea repulsia fiind asa grasa. Când ma îndopam cu droguri înainte sa facem dragoste, era siguraca ma vedeam obligat s-o fac, numai ca s-o suport pe ea. In realitate, trebuia sa ma droghez ca sa fiu în stare sa fac dragoste cu cineva, oricine

ar fi fost acea persoana. Nici

unul dintre noi nu avea o parere prea bunadespre sine. Pentru mine era usor sa ma ascund în spatele dependentei ei pentru ca la ea, excesul de kilograme dovedea clar ca exista

o problema.

Lipsa mea de motivatie si înfundatura în care intrase

viata mea nu sareauîn ochi ca surplusul ei de kilograme, care

o însotea peste tot. Deci, asta

faceam, ne certam, ea zicând ca

n-as putea s-o iubesc cu adevarat pentru

81

ca e supraponderala. Ma facea sa-i spun ca nu conteaza cum arata, important era eul ei interior si atunci era liniste o vreme. Spunea ca manânca pentru ca era nefericita. Iar eu îi spuneam ca madroghez pentru ca nu sunt în stare s-o fac fericita. In felul asta bolnavicios de a vedea lucrurile, ne potriveam perfect. Fiecare gaseam o scuza pentru ceea ce faceam. Cu toate astea, însa, ne prefaceam ca nu avem probleme cu adevarat. La urma urmei, erau atâtia oameni grasi si atâtia drogati pe lume. Asa ca ignoram, pur si simplu, întreaga problema.

Eu am fost arestat, apoi, pentru detinere ilegala de droguri. Am stat zece zile în închisoare, iar parintii mei mi-au adus un avocat zelos, care m-a înscris la un program de recuperare, ca alternativa la o detentie de mailunga durata. în timpul celor zece zile cât am fost închis, Alana s-a mutat de la mine. Am fost furios. Ma simteam abandonat. De fapt, ne certam aproape tot timpul. Acum, când privesc înapoi, îmi dau seama ca nu erausor de trait cu mine. Paranoia care apare la consumatorii de droguri, indiferent daca sunt începatori sau veterani, începuse sa ma afecteze si pe mine. De

asemenea, tot timpul fie eram drogat, fie simteam nevoia sa ma droghez. Alana o lua ca pe ceva personal, gândindu-se ca daca ea ar arata mai bine, eu as dori sa fiu lânga ea mai mult, nu sa ma droghez în fiecare clipa. Credea ca fug de ea. Pe naiba, nu fugeam decât de mine! Oricum, a disparut fara urma vreo zece luni; din cauza vreunui mars, banuiesc. Consilierul pe care-l aveam a insistat sa asist la sedintele Toxicomanilor Anonimi. Cum trebuia sa aleg între asta si închisoare, m-am dus. Am întâlnit acolo oameni pe care-i stiam din vedere si, dupa o vreme,

a început sa se faca lumina în capul meu: ar fi posibil, totusi, sa amprobleme cu drogurile. Oamenii aceia îsi vedeau mai departe de viata lor în timp ce eu ma drogam înca în fiecare zi, de dimineata pâna noaptea. Asa ca am dat dracului sedintele si l-am rugat pe un tip la care ma totgândisem daca poate sa ma ajute. A devenit sponsorul meu la Toxicomanii Anonimi, si-l chemam de doua ori pe zi, dimineata si seara. Asta însemna ca trebuia sa schimb totul - prieteni, distractii, absolut totul -dar am facut

o. Actiunea de consiliere a ajutat si ea, caci consilierul meu stia dinainte prin ce aveam sa trec si ma avertiza. Oricum, am reusit, am fost în stare sa ma tin departe de droguri si alcool. Alana s-a întors la patru luni dupa ce începuse abstinenta mea la T.A. si jocul a reînceput. Era acelasi joc pe care îl mai jucasem amândoi. Consilierul meu îl numea „pactizare". Era felul nostru de a ne folosi unul decelalalt si, bineînteles, de a ne exersa dependenta. Stiam ca daca intru în jocul nostru, o sa ma droghez din nou. Acum nu mai suntem nici macar

prieteni. N-avea cum sa mearga daca nu mai puteam „boli" împreuna. De ce l-a atras Alana pe Greg

Greg si Alana s-au legat puternic unul de celalalt chiar de la început. Fiecare suferea de o dependenta care le conducea viata si, din prima zi a întâlnirii lor, fiecare s-a concentrat pe dependenta celuilalt ca sa diminueze, prin comparatie, importanta si forta propriei boli. Apoi, de-a lungul relatiei lor, când mai subtil, când mai pe fata, îsi dadeau pe rând voie sa prelungeasca boala, chiar daca fiecare îsi nega propria conditie.

Este un tipar extrem de comun la cuplurile de dependenti, indiferent daca

82

folosesc substante chimice identice sau diferite. Ei folosesc comportamentul si problemele celuilalt pentru a evita confruntarea cu gravitatea deteriorarii propriei persoane -si cu cât e mai grava deteriorarea cu atât e mai mare nevoia ca partenerul sa-ti ofere distragerea, sa fie cât mai bolnav, cât mai obsedat, cât mai usor de manevrat. în conformitate cu aceasta dinamica, Alana i-a aparut lui Greg ca fiind plina de compasiune, dornica sa sufere pentru ceva în care credea. Aceasta trasatura constituie întotdeauna o atractie magnetica pentru opersoana dependenta,

întrucât disponibilitatea de a suferi este o conditie sine qua non a relatiei cu un astfel de bolnav. Ea este garantia ca bolnavul nu va fi abandonat când lucrurile încep, ineluctabil, sa se înrautateasca. Numai dupa luni întregi de certuri, numai dupa ce Greg a fost închis, a gasit Alana forta sa-l paraseasca, chiar daca pentru scurta durata. A revenit la el, dornica sa reia relatia lor de unde o lasase, ca doi dependentiactivi. Greg si Alana stiau cum sa fie împreuna doar daca erau bolnavi. Cu toata dependenta ei incontrolabila de mâncare, Alana se simtea puternica sisanatoasa, cu

conditia ca Greg sa se drogheze mereu, dupa cum Greg considera ca dependenta lui de droguri nu era atât de grava ca excesul ei de hrana si greutate. Recuperarea lui Greg a evidentiat, prin contrast, dependenta ei, din care cauza nu s-au mai putut simti bine unul cu celalalt. Ea ar fi trebuit sa saboteze abstinenta lui pentru a reveni, împreuna, la vechiul status quo. Erik: 42 de ani; divortat si recasatorit -Eram divortat de un an si jumatate când am întâlnit-o pe Sue. Un instructor de la colegiul unde antrenam echipa de fotbal m-a pus sa jur cavoi veni la

petrecerea lui de casa noua, si iata-ma, într-o duminica dupaamiaza, singur în dormitorul lor, uitându-ma la meciul dintre Rams si Forty Niners, în timp ce toti ceilalti petreceau în sufragerie. Sue a intrat sa-si lase haina si ne-am salutat. A plecat si s-a întors dupa vreo jumatate de ora sa vada daca mai sunt acolo. M-a tachinat ca ma ascund ca un urs în bârlogul lui, iar în timpul pauzei publicitare, am schimbat câteva vorbe. A plecat din nou si s-a întors cu un platou încarcat cu toate bunatatile de la masa. Atunci am vazut-o, de fapt, mai bine, si mi-

am dat seama ca era draguta. Dupa ce s-a terminat meciul, m- am alaturatoaspetilor, dar ea nu mai era. Am aflat ca era instructor cu jumatate de norma la sectia de engleza, asa ca a doua zi am trecut pe la biroul ei si am rugat-o sa ma lase sa ma revansez pentru prânzul pe care mi-l adusese. Zise „sigur, daca am putea merge undeva fara televizor", si am izbucnit amândoi în râs. Dar n-a fost chiar o gluma. Nu exagerez cu nimic când spun ca sportul era totul pentru mine când am cunoscut-o pe Sue. Asa seîntâmpla cu sportul. Daca îi dai voie, te captiveaza atât de tare, ca nu mai

ai timp pentru nimic altceva. Eu alergam în fiecare zi. Ma antrenam pentru maraton, îmi antrenam jucatorii si îi însoteam la meciuri, ma uitam la toateemisiunile sportive la televizor. Dar ma simteam singur, iar Sue era foarte atragatoare. Chiar de la început mi-a dat toata atentia ori de câte ori aveam nevoie de ea, fara a interveni însa în doleantele sau nevoile mele. Avea un baiat, Tim, de sase ani, si ma întelegeam bine cu el. Fostul ei sot locuia în alt stat si venea sa-l vada

83