La o prima vedere, Upon Appleton House a lui Andrew Marvell este un poem

inchinat intru slava Casei Nunappleton , mosia din Yorkshire a marelui om de stat si
parlamentar , Thomas, Lord Fairfax. (1) Marvell, totusi, putea fiu suspectat de orice insa
nu de a produce un artefact lipsit de o complicatie intrinseca; Upon Appleton House, este
acel poem care devine un loc al inscrierii semnelor, o arena in care un “pas” eminamente
masculin este exprimat prin intermediul unor voci feminine dupa cum remarca
Christopher Kendrick remarcand conotatiile sexuale ascunse in cuvantul “upon” din titlul
poemului "women sum this manor up." (2) Marvell deplange femeile din poem pentru a
adanci ilustrarea metaforica a rupturii dintre istorie si poezie, precum si dintre poetul
istoric si vorbitorul poetic.Exista doua voci feminine care produc o rupere de ritm, o
distorsionare in planul exprimarii orale masculine si alte doua femei care apar precum
doua umbre in poem. Vocile sunt o nenumita mireasa a lui Hristos si bucatareasa
Thestylis; entitatile corporale tacute sunt fecioara Thwaites si copila Maria. Conexiunea
culturala intre gen si actul vorbirii din Upon Appleton House, a fost examinata de multi
critici; Carol Thomas Neely remarca cat se poate de pertinent ca la o analiza atenta a
relatiei dintre personajele Shakespaeriene feminine transpare faptul ca virtutea nepretuita
a femeii sta in capacitatea de a tacea care echivala cu o recunoastere tacita a supunerii
sexuale, a suprimarii ego-ului si promiscuitatii. (3) Thwaites si Maria, cele doua femei
reale sunt tacute; tacerea lor se leaga de incapacitatea de a se afirma ca individ atat verbal
cat si sexual. Macar de dragul analogiei putem aminti ca in “Visul unei nopti de vara”
odata maritate Helena si Hermia devin tacute pana in ultimul act ca si cum pretul
casatoriei ar fi tacerea insasi (4) Privit din aceasta perspectiva, poemul lui Marvell in care
femeile au permisiunea de a vorbi pare cat se poate de ciudat si atemporal. (5)
Cele doua femei sunt o reprezentare metatextuala a emanciparii.
And oft She [Thwaites] spent the Summer Suns
Discoursing with the Suttle Nunns.
Whence in these Words one to her weav'd,
(As 'twere by Chance) Thoughts long conceiv'd.
(versurile 93-6)
In aceste versuri calugarita devine un alter ego al poetului care “tese” cuvinte
inainte de a le rosti; metafora tesutului feminizeaza discursul si il leaga indiscutabil de
hainele preotesti asexuate si eterice. Scopul prezentei sale este antecodat in termenul
"Suttle," cuvant folosit pentru a descrie sarpele in Biblia regelui James: "Now the serpent
was more subtil than any beast which the LORD God had made." (17) Calugarita este
sarpele care vrea sa o seduca pe Eva si sa o convinga sa nu purceada in gradina Edenului
fapt care ar distruge incipient locul faptei. Este o ademenire plina de inselaciune a lui
Thwaites dinspre lumea istorica a reproducerii heteroxuale inspre o lume eminamente
feminine, unde singurele lucruri palpabile sunt anteriile si sutanele:
"While all the rest with Needles paint
"The Face and Graces of the Saint.
....................
"That serves for Altar's Ornaments."
(versurile 123-8)
 Discursul calugaritei este un exemplu graitor de paradox metafizic deoarece aceasta
este sarpele care o tenteaza pe Thwaites/Eva sa isi pastreze virginitatea edenica,
sfatuitorul care ii sugereaza o viata retrasa desprinsa din tipare istorice care include
episodul cu Izgonirea din Rai. Ceea ce este paradoxal este constiinta faptului ca istoria nu
poate fi evitata iar evadarea dintr-un rai unde se preconizeaza o cadere nu poate fi
inlocuita decat cu caderea intr-un alt tip de pacat: "'For like themselves they alter all, /
'And vice infects the very Wall'" (versurile 215-6).
Portile manastirii sunt ferecate impiedicand penetrarea in acest spatiu a
“creaturilor salbatice” sunt o reprezentare metaforica a inchiderii corporale hermetice fata
de barbati.
Deloc surprinzator, lacrimile sunt mijlocul de a afirma existenta fizica a lui
Thwaites, o metoda de obiectivare, un metonim mobil pentru Nunappleton House.Cu
toate acestea, desi i se atribuie o corporalitate autentica, singurul statut este de creatura
necuvantatoare: "But the glad Youth away her bears, / And to the Nuns bequeaths her
Tears" (versurile 265-6).
Aceste lacrimi tacute puncteaza o feminitate normativa exprimata in Upon
Appleton House care statuteaza ca femeile fecioare din inalta societate sunt autorizate la
o cota de lacrimi dar nu au voie sa verbalizeze nici o durere, nici o nemultumire. In
contrapartida, calugarita are libertatea periculoasa de a avertiza prin cuvinte impotriva
pacatelor de tot felul pe care destinul le are pregatite pentru fiecare dintre noi.
La polul opus avem figura candida a Mariei care, precum un “boboc sacru” este
despartita de arborele parintesc. Insa in timp ce Thwaites era indubitabil Eva, Maria se
plaseaza undeva intre Adam si Dumnezeu in Edenul poemului, indeplinind un dublu rol
de locuitor al gradinii si cauza a tragicului si inevitabilului eveniment. Dupa cum remarca
Robert Markley “Aceasta fecioara imaculata este garantia imaginativa a ordinii naturale
pe care o intrupeaza si o transcende totodata.” (32) Desi ea nu vorbeste
niciodata efectiv, este laudata pentru felul in care graieste: "She counts her Beauty to
converse / In all the Languages as hers" (versurile 707-8).
In acest fel, Marvell opereaza o recunoastere a vocii feminine care are dreptul de a fi
auzita, dreptul femeii de a participa prin neparticipare la istorie. Tacerea este pretul
dobandirii unui loc in istorie.
Marvell isi foloseste personajele feminine pentru a construi un poem care isi
deconstruieste propria structura fara a se autodistruge.