Sunteți pe pagina 1din 3

Metoda entropiei

-calculam mai întâi produsul dintre dintre elementul fiecărei variante și logaritmul natural al
aceluiași element. Apoi însumăm rezultatele obținute.
- după care aflăm entropia (notată H) calculând produsul dintre factorul k (1/ln5) și sumele rezultate
anterior.
-se calculează distanta (inversul entropiei) = 1/H
- aflăm P-urile : raportând fiecare distanță la suma tuturor distanțelor.

Metoda dominanței

-Se determină matricea normalizată R.


-Se elimină toate variantele dominate.
- se construiesc perechi de variante VI-V2… si se calculează cu funcția IF daca o varianta o domina pe
alta

Metoda MAXIMIN

-se lucrează cu matricea normalizată R.


-Se selectează numai varianta cea mai bună în raport cu criteriul pentru care ia valoarea cea mai
mică.
- Se porneşte de la matricea normalizată R. Varianta cea mai bună trebuie să maxmin (rij).
(se calculează raportul dintre elementul fiecarei variante și 1/maximul de pe coloană)

Metoda MAXIMAX:

- se lucrează cu matricea normalizată R.


-Se selectează varianta (variantele) care are (au) valoarea cea mai mare în criteriul său cel mai bun.

Metoda atribuirii liniare


Varianta 1 :
-se pornește de la ideea că toate criteriile au aceeași imporțanță.
-presupune construcția matricei ,,L,, (matricea locurilor- fiecare element al matricei ne arată în
raport cu criteriul)
- se definește rangul (suma locurilor ocupate de variante în raport cu criteriile); cea mai bună
variantă este considerată cea în dreptul căreia avem rangul cu valoarea cea mai mică (rang minim).
-deficitul acestei metode este faptul că nu se pot face diferențe între variantele cu diversitate mare a
criteriilor.
-deoarece se obt. o valoare medie 2 variate cu elemente de valori foarte diferite pot avea același
rang. metoda face o caracterizare generală a variantelor prin modul de definire a rangului.
Varianta 2:
-se pornește de la matricea F (matrice pătratică a frecvenței locurilor- care arată de cate ori o
variantă ocupă un loc)
-avem vectorul vectorul importanței criteriilor
- se definește matricea F* doar pentru elementele diferite de 0 din matricea F. (se aduna sau se
trece simplu valoarea lui P din dreptul criteriului in care se afla acea varianta in matricea L)
-matricea Q (se trece pe coloană valoarea cea mai buna din fiecare coloana din matricea F*)
- se constr Q* pe criteriile: daca varianta varianta i ocupa locul j în clasificarea finala notam cu 1, în
caz contrar notam cu 0.
(v-ordinea crescatoare nu locul.) se înmulțește V x Q=V*, când nu putem face diferența intre cu
aceleași variante se separa in subcriterii

Metoda ponderii simple


Pe baza funcției f: V-R; pe baza relației mediei ponderate se construiește rangul fiecărei variante.
Cea mai buna varianta este cea cu rangul cel mai mare.

Metoda ponderii aditive ierarhice :


Derivă din metoda anterioara si presupune ierarhizarea criteriilor.

Metoda diametrelor
-La ierarhizarea variantelor se ia în considerare omogenitatea sau eterogenitatea lor în raport cu
criteriile.
-Se afla aprecierea fiecărei variante A (m=5 (avem 5 variante) A=( 5 – locul ocupat) x P… )
-se calculează apoi diametrul care este diferența dintre locurile ocupate de o varianta.
-apoi se calculează funcția de agregare Aggr= (AV1+(5-DV1))/2.
-O variantă este cu atât mai omogenă cu cât are un diametru mai mic şi este cu atât mai bună, cu cât
aprecierea este mai mare. Nu întotdeauna varianta cu aprecierea maximă are diametrul minim!!!

Metoda Onicescu:

Versiunea 1:
-Defineşte o funcţie de agregare, pe baza căreia se face o ierarhie a variantelor de decizie.
-În versiunea 1 criteriile sunt considerate echi-importante.
-se construiesc coeficientii de imp p1/2^j, j= nr criteriu.
-se calculează utilitatea = SUMPRODUCT dintre valorile variantei si coeficienți.
Versiunea 2:
-se pornește de la matricea locurilor și se calculează utilitatea fiecărei variante pe baza imp criteriilor
efectuată la inceputul referatului.

Metoda Electre :
-Se porneste de la matricea normalizata R.
-aceasta metoda nu tine cont de importanta criteriilor.
-se calculeaza indicii de concordanta si discordanta (concordanta arata cat de mult o vaianta o
surclasează pe alta). (discordanta invers).
-o variantă oarecare este considerată mai bună dacă toți ind de concordanță sunt mai mari decât
pragul ,,p,, și toți ind de discordanță sunt mai mici decât pragul ,,q,, .
-cazul cel mai fericit ar fi cel în care p are valori cât mai apropiate de 1. Cu cât de depărțăm de
valoarea 1 avem o surclasare cât mai mică, adică variantele nu sunt foarte diferite.

Metoda Elecre-Boldur:

-se detaliază gradele de discordanță și concordanță.


-În această metodă normalizarea evaluărilor este înlocuită cu calculul unor utilităţi uij, i=1,2,…,m;
j=1,2,…,n, estimate printr-o metodă oarecare;
-indicatorii de concordanţă şi de discordanţă au aceeaşi dimensiune ca la versiunea anterioară;

Metoda Electre II:

-se pleacă de la existența unor familii de indici (negativi, pozitivi și de egalitate).


- cu cat diferențele dinte ind pozitivi și negativi sunt mai mari cu atât variantele sunt mai inegale.