Alexandru cel Bun a fost fiul lui Roman I Mușat, domn al Moldovei între anii 1400 - 1432, și al Anastasiei

Mușat.

Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare
politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, confirmând negustorilor
polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat și orașul Iași. A obținut recunoașterea
Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. În 1402 (după alți istorici în 1415) a adus de
la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Inițial, moaștele au fost depuse la biserica
din cartierul Mirăuți din Suceava, după care au fost mutate mai târziu la mănăstirea „Sfântul Ioan cel
Nou” de la Suceava. Acest eveniment al aducerii moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, are o
însemnătate deosebită în conștiința publică a poporului moldovean, fiind zugrăvit în multe din frescele
bisericilor și mănăstirilor din Moldova. Una din ele, cea de la mănăstirea "Sfântul Ioan cel Nou" de la
Suceava, înfățișând alaiul domnesc în ultima frescă din suita de patru ce reprezintă martiriul Sfântului,
frescele fiind amplasate pe peretele vestic al clisiarniței din incinta mănăstirii.

Același eveniment poate fi văzut și pe peretele sudic al bisericii mănăstirii Voroneț, la finalul narațiunii
iconografice al acatistului Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.

Lunga sa domnie - de 32 de ani - a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii
extrem de abile a domnului moldovean, care a menținut echilibrul între Ungaria și Polonia. Astfel,
recunoscând suzeranitatea lui Vladislav II Iagello - a încheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404,
1407, 1411 și 1415 făgăduindu-i acestuia sfat și ajutor împotriva oricărui dușman - Alexandru s-a
asigurat de sprijinul Poloniei în fața oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega
sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunării, mai precis de cetățile Chilia și Cetatea Albă.

Acordul dintre Polonia și Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta un mare pericol
pentru Moldova, fiind primul acord de împărțire a unui teritoriu românesc în sfere de influență. Acordul
nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru și-a onorat întotdeauna obligațiile rezultate din
acceptarea suzeranității regelui polon și datorită contradicțiilor polono-maghiare.

În calitate de vasal al lui Vladislav II Iagello, i-a acordat acestuia sprijin militar în două bătălii purtate
împotriva Ordinului Cavalerilor Teutoni: la Grünwald, în 1410, unde Ordinul teuton a suferit o mare
înfrângere, și la Marienburg, în același an. De asemenea, în timpul său, în 1420, au loc primele
confruntări dintre Moldova și Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia și Cetatea Albă, dar Alexandru a
reușit să le apere. Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele
dintre Polonia si Ungaria. În urma lui au rămas mai mulți fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa
tronul.

Ca domn al Moldovei, Alexandru cel Bun avut un blazon format dintr-un scut și un cap de taur suprapus.
Cele 8 fascii orizontale auriu-verde simbolizează apartenența la dinastiile Basarabilor și Asăneștilor iar
crinii aurii simbolizau Casa de Anjou, o posibilă descendență provenită de la Petru I Mușat, carea a avut
la fel, un blazon cu crini[1]
Familie

Alexandru cel Bun a fost căsătorit de trei ori. Prima soție se numea Margareta, fiica palatinului Ștefan
din Losontz. Ea a făcut Catedrala Catolică din Baia, unde a fost înmormântată. După moartea ei,
Alexandru cel Bun s-a căsătorit cu Neacșa, numită de autorii străini Ana care a murit la scurt timp după
cununie.

A treia soție a fost Ringala, (ortografiat și Ryngalla), sora lui Vytaudas (marele duce Vitold) și cumnata lui
Vladislav al II-lea Iagello. În același timp Ringala era înrudită cu Alexandru cel Bun, fiind vară primară cu
Anastasia, soția lui Roman I și mama lui Alexandru cel Bun. Înaintea acestei căsătorii Ringala a fost
căsătorită cu ducele de Mazovia, dar aceasta a rămas văduvă. Fiul lui Alexandru cel Bun, Iliaș s-a
căsătorit cu sora mai mică a reginei Poloniei, Maria Holszańska.[2]