Universitatea Petru Maior din Tîrgu-Mureş

Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative

Specializarea: Drept

Principiul separației puterilor

Evoluție istorică (principalii teoreticieni) , aplicare, perspective

Profesor : Daniela VALEA

Seminarist: Raul MIRON

Autor:
Dobre Brîndușa-Elena
2016
TÂRGU-MUREȘ
1
Cuprins

1. Listă de abrevieri .............................................................................................................................. 3

2.Abstract ............................................................................................................................................. 4

3.Consideraţii introductive ................................................................................................................... 5

4.Evoluție istorică(principalii teoreticieni) .......................................................................................... 5

5.Aplicare ............................................................................................................................................. 6

6.Perspective ........................................................................................................................................ 9

7. Consideraţii finale .......................................................................................................................... 10

8.Bibliografie ..................................................................................................................................... 11

9.Anexe .............................................................................................................................................. 12

2
1. Listă de abrevieri

alineat
alin.

Art. articol

Conf. Univ. Dr. Conferentiar Universitar Doctor

completată
Compl.

Editura
Ed.
etcetera („şi celelalte”)
etc.
litera
lit.
Monitorul Oficial al României
M. Of.
numărul
nr.
pagina
p.
paragraful
par.
punctul
pct.
revizuită
rev.

3
2.Abstract

Prezenta lucrare analizează din punct de vedere istoric şi juridic, unul din cele mai
importante principii ale statului de drept, principiul separării puterilor în stat, care trebuie să se
regăsescă în orice democraţie constituţională.

Principiul separaţiei puterilor şi-a făcut loc în gândirea umanităţii în lucrările lui Aristotel,
J. Locke, Montesquieu, autori ce au tratat din diverse perspective acest subiect. Odată teoretizat,
principiul a fost aplicat pentru prima dată în America pentru ca astăzi să fie prevăzut în mod explicit
sau implicit în Constituțiile statelor ce au la bază un regim democratic.

În România, separarea puterilor în stat a fost prevăzută în Regulamentele Organice,

Constituția din 1866 și Constituția din 1923. Odată cu schimbarea regimului politic, respectiv
instaurarea comunismului, în perioada 1947-1991 principiul nu a mai fost prevăzut în actul
fundamental al statului. Revenirea la democrație, a însemnat și repunerea în aplicare a separării
puterilor în stat prevăzută în mod expres în art. 1 alin (4) a Constituției României republicată în
2003. Cele trei puteri clasice se regăsesc exprimate astfel: legislativul în normele privitoare la
Parlament, executivul în normele privitoare la președintele României și Guvern justiția în normele
cu privire la autoritatea judecatorească.

Principiul separație puterilor în stat a fost susținut dar și combătut de numeroși aurori iar
astăzi se acceptă faptul că, în momentul în care, o dată cu regimul constituţional, s-a ajuns la ideea
statului de drept, principiul separaţiei puterilor este considerat ca fiind singurul instrument capabil
să mențină un echilibru, și să înlăture riscul tiraniei și abuzurilor autorităților publice.

4
3.Consideraţii introductive

Puterea constituie un element cheie în organizarea și funcționarea statului apărând sub

diverse accepțiuni: putere politică, putere publică, sau prin conceptul de suveranitate.Într-un stat cu
regim politic democratic exercitarea puterii politice este încredințată statului și implică separarea
funcțiilor autorităților publice,separare care nu constă într-o diviziune a puterii politice unice ci în
realizarea unui echilibru și menținerea unei colaborări între acestea. 1 -Evoluția separației puterilor
în stat,ca teorie și realitate constituțională presupune conturarea conceptului, adaptarea la diferite
sisteme legislative, critica teoriei clasice și continuitatea rezonanței sale sociale și politice.
Principiul a apărut ca o reacție împotriva monarhiei absolutiste, forma de guvernământ în care
regele concentra în mâinile sale puterea supremă.2

4.Evoluție istorică(principalii teoreticieni)

Problema puterii de stat a existat încă din lumea antică deşi ea nu putea fi pusă în legătura
cu principiul separării puterilor. Primele încercări de conturare a conceptului constau în lucrările lui
Aristotel care urmărește în”Politica” delimitarea organelor statului pentru buna funcționare a
întregului sistem: “În orice stat, sunt trei părţi. Aceste trei părţi, odată bine organizate, statul întreg
este, în mod necesar, bine organizat şi el. Cea dintâi din aceste trei părţi este Adunarea Generală,
care deliberează cu privire la afacerile publice; a doua este Corpul Magistraţilor, căruia trebuie să i
se hotărască natura, atribuţiunile şi modul de numire; a treia este Corpul Judecătoresc”.

Descrierea lui Aristotel avea, însă, semnificaţia unei simple constatări a realităţilor de
organizare a statului elen şi nu putea fi pusă în nici o legătură cu principiul separaţiei puterilor. Cel
careva cerceta pentru prima dată, mai metodic şi într-o lumină nouă, principiul separaţiei puterilor
va fi John Locke, filosof şi jurist englez în celebra sa lucrare intitulată “Essay on civil government”.
El examinează problema atributelor statului din punct de vedere al unui guvern reprezentativ, al
suveranităţii naţionale și arată că omul, fiinţă raţională, respectă legile moralei.Totodată,autorul
arată că singurul remediu împotriva tiraniei este limiarea puterii monarhului și, în ultimă insanță,

1
A se vedea Conf. Unv. Dr. Gheorge Iancu, Drept constituțional și instituții politice,ediția a v-a, rev. Și compl., Editura
Lumina Lex, București, 2007 p. 202
2
A se vedea I.Muraru, E. S. Tănăsescu, Constituția României: comentarii pe articole, Editura C.H. Beck, București,
2008, p. 13
5
dreptul la insurecție al celor oprimați.3Filosoful englez vorbește de existența în oricare stat a trei
puteri:legislativă (puterea de a face legea), executivă (puterea de a executa legea) şi federativă.
(atribuții legate de politica externă)

O reconstrucţie, o dezvoltare şi o sistematizare a problemei separaţiei întâlnim, cu o

pronunţată parte de originalitate, la Montesquieu. În cartea sa, “Del’esprit des lois”, Montesquieu dă
o formulare precisă şi clară acestei teorii a separaţiei puterilor, care va forma unul din punctele
principale ale programelor revoluţiilor burgheze. Montesquieu susţine că în fiecare stat există trei
puteri : legislativă, executivă privitoare la problemele ginților și executivă referitoare la problemele
ce țin de dreptul civil. Fiind puterile statului, acestea trebuie să fie separate și încredinţate unor
titulari deosebiţi necesitate ce apareca fiind comandată de ideea de libertate politică. Pentru el,
libertatea nu se poate realiza decât prin obstacole în calea abuzului la care ar putea fi tentat să se
dedea orice organ al statului, dacă el ar fi dotat cu prea multă putere.

Ideea separaţiei puterilor se întâlneşte și în concepţia lui Rousseau, ca unic istrument firesc
pentru limitarea absolutismului monarhic şi pentru o progresivă organizare a statului. Pentru
Rousseau, puterea legislativă se confundă cu însuşi conceptul de suveranitate și se află în stânsă
legătură cu puterea executivă astfel încât ,dacă Montesquieu concepea un executiv independent de
legislativ ,după Rousseau executivul trebuie să fie dependent de legislativ4: ”Puterea legislativă
constă în două lucruri inseparabile,a face legile și a le menție,adică a avea inspecția asupra puterii
executive…”

Dacă din punct de vedere istoric, principiul separaţiei puterilor se înfăţişa ca principiu al
suveranităţii naţionale, ca o armă de război dirijată împotriva puterii absolute a monarhului. ,din
punct de vedere politic, principiul separaţiei puterilor a fost considerat ca generator de libertăţi
politice, prin echilibrul şi colaborarea puterilor separate, aparţinând statului constituţional de drept.

5.Aplicare

Cea dintâi aplicaţie practică a principiului separaţiei puterilor în stat a fost realizată de
statele americane care în secolul al XVIII-lea se găseau în plină revoluţie constituţională5..În anul
1798 Revoluţia franceză introducea acest principiu în art XVI al „Declaraţiei drepturilor omului”,
care spunea că orice societate în care garanţia drepturilor nu e asigurată, nici separaţia puterilor

3
A se vedea Cristian Ionescu, Tratat de drept constituțional contemporan, Editura All Beck, București, 2003 , p. 231
4
A se vedea Tudor Drăganu, Introducere în teoria și practica statului de drept, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992, p. 28
5
Elena - Roxana Dobriţoiu, Aspecte Privind Originea Separaţiei Puterilor În Statîntr-o abordare istorico-juridică
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 1/2014
6
determinată, ”nu are Constituţie” 6. Ulterior, principiul separaţiei puterilor a stat la baza organizării
de stat a tuturor statelor democratice, el fiind consacrat, explicit sau implicit, în constituţiile acestor
state.

Teoria și interpretările acestuia au stat la baza clasificărilor regimurilor politice din

perspectiva relizării separației rigide,respectiv strictă sau suplă,respectiv flexibilă.

În regimurile politice parlamentare(ex: Marea Britanie și Germania) şeful statului este ales
de către Parlament fapt care îi conferă o poziţie inferioară acestuia şi care îl face răspunzător în faţa
adunării legislative. Referitor la regimul politic prezidential (ex: SUA), şeful statului este ales de
corpul electoral fie direct prin vot universal,secret li liber exprimat, fie indirect, prin intermediul
colegiilor electorale iar executivul are o poziţie egală cu Parlamentul şi nu răspunde politic în fața
acestuia, dar pentru a-și îndeplini atribuțiile trebuie sa-i ceară vize și autorizații. În regimurile
politice semiprezidențiale (ex: România, Franța), șeful statului este ales de întreg corpul electoral şi
răspunde politic în fața Parlamentului, iar Guvernul trebuie să aibă încrederea Parlamentului și să
fie aprobat de acesta.

În România separația puterilor în stat a fost consacrată pentru prima data în Regulamentele
Organice prin aricolul 279 din Regulamentul Organic al Moldovei care dispunea astfel: ”Împărțirea
între puterea administrativă și judecătorească, fiind cunoscută de neapărată pentru buna rânduială la
regularisirea princinilor și pentru închezășirea drepturilor a particularnicilor aceste două ramuri vor
fi deacumcu totul deosebite.” Ulterior, Convenția de la Paris din 1858 și Constituția din 1864 și cea
din 1866 consolidează noul sistem al exercitării puterii și fortifică aplicarea acestuia. Constituția
care va fi ,însă, cea mai avansata din punct de vedere al separației puterilor în stat este Constituția
din 1923 prin care a fost instituit controlul constituționalității legilor, s-a prevăzut răspunderea
miniștrilor și s-a organizat contenciosul administrativ.7

În anul 1940 separația puterilor a fost înlăturată prin decretele din septembrie 1940,
generalul Ion Antonescu fiind investit cu depline puteri pentru conducerea statului.

Actele normative tranzitorii emise din 1944 până în 1947 mențin principiul separației
puterilor în stat,fiind repusă în vigoare, Constituția din 18668. Începând cu anul 1947 principiul
separației puterilor în stat dispare din România ”Constituția din 1866 cu modificările din 29 martie
1923, acelea din 2 septembrie 1944 și următoarele, se abrogă.” 9 Acest principiu nu a fost

6
Articolul 16 al Declaraţiei franceze a dreptului omului şi cetăţeanului din 26 august 1789
7
A se vedea Conf. Unv. Dr. Gheorge Iancu, Drept constituțional și instituții politice, ediția a v-a, rev. Și compl., Editura
Lumina Lex, București, 2007 p. 213
8
Constituția din 1866 cu modificările aduse de Constituția din 1923(Decret- lege nr 1626/1944)
9
Art. 2 din Legea nr. 363/1947
7
reglementat nici de Constituțiile din 1948,1952 și 1965 întrucât era contrar regimului nou instituit,
regimul communist.

Odată cu revenirea la democrație și statul de drept, în anul 1991 a fost adoptată o nouă
Constituție care nu prevedea expres principiul separației puterilor în stat însă rezulta în mod indirect
dinexprimarea textului legii fundamentale. Ca urmare a revizuirii Constituției, prin legea nr.
429/2003 , principiul a fost prevăzut expres în art.1 alin (4): ”Statul se organizează potrivit
principiului separației și echilibrului puterilor- legislativă, executivă și judecătorească în cadrul
democrației constituționale.”. De asemenea, conținutul normativ al Constituției a consacrat acest
principiu și în Titlul III care vorbește despre Autoritățile Publice: preeminența Parlamentului față de
celelalte autorități publice (art. 61 alin. (1) ), implicarea Parlamentului în activitatea Șefului Statului
(art 81), implicarea executivului în activitatea Parlamentului (art. 77), organizarea bicamerală a
Parlamentului României (art, 61 alin. (2) ), raporturile dintre autoritățile publice care implică
colaborarea între cele trei puteri.

Cele trei puteri clasice se regăsesc exprimate în Constituției: legislativul în normele

privitoare la Parlament (art. 61 și urm.); executivul în normele privitoare la președintele României și
Guvern (art. 80 și urm.); justiția în normele cu privire la autoritatea judecatorească (art. 124 și
urm.).

Având în vedere legitimitatea împuternicirilor Parlamentului, compoziția sa numeroasă și

larg reprezentativă, Constituția asigură acestuia o anumita preeminență în raport cu celelalte
autorități statale. Astfel Parlamentul este singura autoritate legiuitoare a țării (art. 61), el are funcții
de formare, alegere, numire, investire a altor autorități statale și desigur a altor funcții de control
(art. 65) şi adoptă norme juridice în prezenţa majorităţii membrilor celor două camera (art. 67).
Chiar și structura bicamerală a Parlamentului exprimă echilibrul în executarea puterii legislative.

Raporturile Parlament-Executiv, în reglementarea constituțională, pot fi examinate prin

implicarea legislativului în activitatea sefului de stat si a guvernului. Astfel Parlamentul primește
jurământul Președintelui (art.82); poate prelungi mandatul acestuia în caz de război sau catastrofă
(art. 83); poate suspenda Şeful statului din funcţie (art. 95), poate ratifica tratatele international în
condițiile (art. 91) și primeşte jurământul Președintele României (art.82). În ceea ce privește
raporturile cu Guvernul vom menționa îndeosebi că Parlamentul: poate cere urmărirea penală a
membrilor Guvernului pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției lor (art. 109); stabilește prin lege
cazurile de răspundere și pedepsele aplicabile membrilor Guvernului (art 114); abilitează Guvernul
pentru a emite ordonante. (delegarea legislativa, art. 115)

8
 Cât privește raporturile dintre legislativ și puterea judecătorească, intervenția în sfera
justiției a altor puteri contravine principiului constituțional. Aceasta nu exclude însă anumite
raporturi constituționale care rezultă firesc din sistemul organizării statale a puterii. Trebuie
menționat că organizarea și funcționarea instanțelor judecătorești se realizează potrivit legii iar
astfel Parlamentul este cel care stabilește prin lege competențe și proceduri pentru instanțele
judecătorești ( art. 126)

6.Perspective

Principiul separație puterilor în stat constituie un subiect controversat, astfel că, el a fost
conceput atât ca o necesitate cât și ca un element nociv.

În cee a ce privește argumentele ce susțin aceast principiu s-a stabilit rezonanța socială,
politică și morală și faptul că ea a intrat în conștiința mulțimilor care au receptat-o ca pe cea mai
eficientă rețetă împotriva despotismului, în favoarea libertății și a democrației10.

De asemenea, concentrarea puterii legislative,executive și judecătoreștiar duce la abuz,

întrucât judecătorul s-ar transforma din arbitru imparțial în opresor, dacă ar avea posibilitatea
sămodifice legea dupa bunul plac, sau să execute legea și tot el să cenzureze executarea legii,
dispunând de forța publică.

Referitor la critica adusă principiului separației puterilor în stat s-a stipulat că această
divizare a puterilor în stat este i iluziorie din următoarele motive: armonia de multe ori este însă
ruptă pentru faptul că instituțiile care asigurădiferitele funcții ale statului ajung într-un conflict de
interese. Astfel, în spatele instituțiilor sunt de fapt tot oameni care sunt imperfecți și care sunt tentați
să deturneze puterea în beneficiul lor. Nu există functionari publici (legiuitori, judecători sau
executivi) care să acționeze strict independent de interese proprii sau de grup. Din acest
motiv,separarea puterilor în stat este neputincioasă în fața unor judecători care sunt formal
independenți dar care sunt corupți sau ignoranți.

Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, ediția a- IX-a revăzută și completată, Ed.
10

Lumina Lex, București,2004, p.11

9
7. Consideraţii finale

Principiul separației puterilor în stat a apărut în urma formulării teoriilor unor autori precum
John Locke, Montesquieu și Rousseau care au pus bazele teoretice ale actualului sistem fiind atât
susținut cât și criticat. În ceea ce privește accepțiunea actuală a separației puterilor, din momentul
în care s-a acceptat colaborarea între organele statului nu mai poate fi vorba de o separare propriu-
zisă, ci de un echilibru. Această noțiune desemnează independența limitată a autorităților statale.
Dacă din punct de vedere funcțional ele trebuie să fie independente, s-a acceptat necesitatea ca ele
să depindă unele de altele în ceea ce privește formarea sau desemnarea lor, și să se controleze
reciproc în exercitarea unor atribuții. Aceasta nu este, însă, suficient, este nevoie și de o opoziție
parlamentară puternică pentru a tempera tendințele de abuz ale majorității.

10
8.Bibliografie

Surse doctrinare:

1. Conf. Unv. Dr. Gheorge Iancu, Drept constituțional și instituții politice, ediția a v-a, rev. și
compl., Editura Lumina Lex, București, 2007

2. I.Muraru, E. S. Tănăsescu, Constituția României: comentarii pe articole, Editura C.H. Beck,

București, 2008
3. Cristian Ionescu, Tratat de drept constituțional contemporan, Editura All Beck, București,
2003
4. Tudor Drăganu, Introducere în teoria și practica statului de drept, Editura Dacia, Cluj-
Napoca, 1992
5. Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Drept constitutional și instituții politice, editia a- IX-a
revazuta si completata, Ed. Lumina Lex, Bucuresti

Articole de specialitate:
1. Elena - Roxana Dobriţoiu, Aspecte Privind Originea Separaţiei Puterilor În Stat Într-O
Abordare Istorico-juridică, Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu,
Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 1/2014

Surse online:
1. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-constitutional/capitolul-9-
separarea-puterilor-in-stat/
2. http://legeaz.net/dictionar-juridic/separatia-puterilor-in-stat
3. http://www.tribunajuridica.eu/arhiva/An3v1/art8.pdf

11
9.Anexe

CONSTITUTIA ROMANIEI

Republicata

emitent: adunarea constituantă

Publicată în: Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003

*) Modificată si completată prin Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei nr. 429/2003, publicată
în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul
Legislativ, in temeiul art. 152 din Constitutie, cu reactualizarea denumirilor si dandu-se textelor o
nouă numerotare (art. 152 a devenit, in forma republicată, art. 156). Legea de revizuire a
Constitutiei Romaniei nr. 429/2003 a fost aprobată prin referendumul national din 18 - 19
octombrie 2003 si a intrat in vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotărarii Curtii Constitutionale nr. 3
din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului national din 18 - 19
octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei. Constitutia Romaniei, in forma
initială, a fost adoptată in sedinta Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, a fost publicată in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991 si a intrat in vigoare in urma
aprobării ei prin referendumul national din 8 decembrie 1991

ART. 61

Rolul si structura

12
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare
a ţării.

(2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputatilor si Senat.

ART. 65

Sedintele Camerelor

(1) Camera Deputatilor si Senatul lucrează in sedinte separate.

(2) Camerele isi desfăsoară lucrările si in sedinte comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul

majoritătii deputatilor si senatorilor, pentru:

a) primirea mesajului Presedintelui Romaniei;

b) aprobarea bugetului de stat si a bugetului asigurărilor sociale de stat;

c) declararea mobilizării totale sau partiale;

d) declararea stării de război;

e) suspendarea sau incetarea ostilitătilor militare;

f) aprobarea strategiei nationale de apărare a tării;

g) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Tării;

h) numirea, la propunerea Presedintelui Romaniei, a directorilor serviciilor de informatii si

exercitarea

controlului asupra activitătii acestor servicii;

i) numirea Avocatului Poporului;

j) stabilirea statutului deputatilor si al senatorilor, stabilirea indemnizatiei si a celorlalte drepturi ale

acestora;

k) indeplinirea altor atributii care, potrivit Constitutiei sau regulamentului, se exercită in sedintă
comună.

ART. 67

13
Actele juridice si cvorumul legal

Camera Deputatilor si Senatul adoptă legi, hotărari si motiuni, in prezenta majoritătii membrilor.

ART. 77

Promulgarea legii

(1) Legea se trimite, spre promulgare, Presedintelui Romaniei. Promulgarea legii se face in termen
de cel

mult 20 de zile de la primire.

(2) Inainte de promulgare, Presedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea
legii.

(3) Dacă Presedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constitutionalitătii ei,

promulgarea legii se face in cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la

primirea deciziei Curtii Constitutionale, prin care i s-a confirmat constitutionalitatea.

ART. 80

Rolul Presedintelui

(1) Presedintele Romaniei reprezintă statul roman si este garantul independentei nationale, al
unitătii si al

integritătii teritoriale a tării.

(2) Presedintele Romaniei veghează la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritătilor

publice. In acest scop, Presedintele exercită functia de mediere intre puterile statului, precum si
intre stat si

societate.

ART. 81

Alegerea Presedintelui

(1) Presedintele Romaniei este ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat.

(2) Este declarat ales candidatul care a intrunit, in primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale

14
alegătorilor inscrisi in listele electorale.

(3) In cazul in care nici unul dintre candidati nu a intrunit această majoritate, se organizează al
doilea tur

de scrutin, intre primii doi candidati stabiliti in ordinea numărului de voturi obtinute in primul tur.
Este

declarat ales candidatul care a obtinut cel mai mare număr de voturi.

(4) Nici o persoană nu poate indeplini functia de Presedinte al Romaniei decat pentru cel mult două

mandate. Acestea pot fi si succesive.

ART. 82

Validarea mandatului si depunerea jurămantului

(1) Rezultatul alegerilor pentru functia de Presedinte al Romaniei este validat de Curtea
Constitutională.

(2) Candidatul a cărui alegere a fost validată depune in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in
sedintă

comună, următorul jurămant:

"Jur să-mi dăruiesc toată puterea si priceperea pentru propăsirea spirituală si materială a poporului

roman, să respect Constitutia si legile tării, să apăr democratia, drepturile si libertătile fundamentale
ale

cetătenilor, suveranitatea, independenta, unitatea si integritatea teritorială a Romaniei. Asa să-mi

ajute

Dumnezeu!".

ART. 83

Durata mandatului

(1) Mandatul Presedintelui Romaniei este de 5 ani si se exercită de la data depunerii jurămantului.

(2) Presedintele Romaniei isi exercită mandatul pană la depunerea jurămantului de Presedintele
nou ales.

15
(3) Mandatul Presedintelui Romaniei poate fi prelungit, prin lege organică, in caz de război sau de

catastrofă.

ART. 91

Atributii in domeniul politicii externe

(1) Presedintele incheie tratate internationale in numele Romaniei, negociate de Guvern, si le

supune

spre ratificare Parlamentului, intr-un termen rezonabil. Celelalte tratate si acorduri internationale se
incheie,

se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.

(2) Presedintele, la propunerea Guvernului, acreditează si recheamă reprezentantii diplomatici ai

Romaniei si aprobă infiintarea, desfiintarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.

(3) Reprezentantii diplomatici ai altor state sunt acreditati pe langă Presedintele Romaniei.

ART. 95

Suspendarea din functie

(1) In cazul săvarsirii unor fapte grave prin care incalcă prevederile Constitutiei, Presedintele
Romaniei

poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, in sedintă comună, cu votul
majoritătii

deputatilor si senatorilor, după consultarea Curtii Constitutionale. Presedintele poate da

Parlamentului

explicatii cu privire la faptele ce i se impută.

(2) Propunerea de suspendare din functie poate fi initiată de cel putin o treime din numărul
deputatilor si

senatorilor si se aduce, neintarziat, la cunostintă Presedintelui.

(3) Dacă propunerea de suspendare din functie este aprobată, in cel mult 30 de zile se organizează
un

16
referendum pentru demiterea Presedintelui.

ART. 109

Răspunderea membrilor Guvernului

(1) Guvernul răspunde politic numai in fata Parlamentului pentru intreaga sa activitate. Fiecare
membru

al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalti membri pentru activitatea Guvernului si pentru
actele

acestuia.

(2) Numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele Romaniei au dreptul să ceară urmărirea
penală a

membrilor Guvernului pentru faptele săvarsite in exercitiul functiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea
penală,

Presedintele Romaniei poate dispune suspendarea acestora din functie. Trimiterea in judecată a unui

membru al Guvernului atrage suspendarea lui din functie. Competenta de judecată apartine Inaltei
Curti de

Casatie si Justitie.

(3) Cazurile de răspundere si pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o
lege

privind responsabilitatea ministerială.

ART. 114

Angajarea răspunderii Guvernului

(1) Guvernul isi poate angaja răspunderea in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedintă
comună,

asupra unui program, a unei declaratii de politică generală sau a unui proiect de lege.

(2) Guvernul este demis dacă o motiune de cenzură, depusă in termen de 3 zile de la prezentarea

17
programului, a declaratiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată in conditiile
articolului

113.

(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau

completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea
programului

sau a declaratiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

(4) In cazul in care Presedintele Romaniei cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3),

dezbaterea acesteia se va face in sedinta comună a celor două Camere.

ART. 115

Delegarea legislativă

(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante in

domenii care nu fac obiectul legilor organice.

(2) Legea de abilitare va stabili, in mod obligatoriu, domeniul si data pană la care se pot emite
ordonante.

(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonantele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii

legislative, pană la implinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage incetarea

efectelor

ordonantei.

(4) Guvernul poate adopta ordonante de urgentă numai in situatii extraordinare a căror
reglementare nu

poate fi amanată, avand obligatia de a motiva urgenta in cuprinsul acestora.

(5) Ordonanta de urgentă intră in vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere in procedură de

urgentă la Camera competentă să fie sesizată si după publicarea ei in Monitorul Oficial al Romaniei.

Camerele, dacă nu se află in sesiune, se convoacă in mod obligatoriu in 5 zile de la depunere sau,
după caz,
18
de la trimitere. Dacă in termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se
pronuntă asupra

ordonantei, aceasta este considerată adoptată si se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea
in

procedură de urgentă. Ordonanta de urgentă cuprinzand norme de natura legii organice se aprobă cu

majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1).

(6) Ordonantele de urgentă nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale, nu pot afecta
regimul

institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertătile si indatoririle prevăzute de Constitutie,

drepturile electorale si nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri in proprietate publică.

(7) Ordonantele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege in care vor
fi

cuprinse si ordonantele ale căror efecte au incetat potrivit alineatului (3).

(8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare
cu

privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonantei.

ART. 124

Infăptuirea justitiei

(1) Justitia se infăptuieste in numele legii.

(2) Justitia este unică, impartială si egală pentru toti.

(3) Judecătorii sunt independenti si se supun numai legii.

ART. 126

Instantele judecătoresti

(1) Justitia se realizează prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecătoresti

stabilite de lege.

19
(2) Competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

(3) Inalta Curte de Casatie si Justitie asigură interpretarea si aplicarea unitară a legii de către
celelalte

instante judecătoresti, potrivit competentei sale.

(4) Compunerea Inaltei Curti de Casatie si Justitie si regulile de functionare a acesteia se stabilesc
prin

lege organică.

(5) Este interzisă infiintarea de instante extraordinare. Prin lege organică pot fi infiintate instante

specializate in anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara

magistraturii.

(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autoritătilor publice, pe calea contenciosului

administrativ, este garantat, cu exceptia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum si a
actelor de

comandament cu caracter militar. Instantele de contencios administrativ sunt competente să

solutioneze

cererile persoanelor vătămate prin ordonante sau, după caz, prin dispozitii din ordonante declarate

neconstitutionale.

20