Sunteți pe pagina 1din 4

Psalmul 142

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta,
auzi-mă, întru dreptatea Ta.
2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta.
3. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a
să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri.
4. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu.
5. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile
Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit.
6. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat.
7. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la
mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.
8. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe
care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
9. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne.
10. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă
povăţuiască la pământul dreptăţii.
11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din
necaz sufletul meu.
12. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc
sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Psalmul 32
1. Bucuraţi-vă, drepţilor; celor drepţi li se cuvine laudă.
2. Lăudaţi pe Domnul în alăută, în psaltire cu zece strune cântaţi-I Lui.
3. Cântaţi-I Lui cântare nouă, cântaţi-I frumos, cu strigăt de bucurie.
4. Că drept este cuvântul Domnului şi toate lucrurile Lui întru credinţă.
5. Iubeşte milostenia şi judecata, Domnul; de mila Domnului plin este pământul.
6. Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea
lor.
7. Adunat-a ca într-un burduf apele mării, pus-a în vistierii adâncurile.
8. Să se teamă de Domnul tot pământul şi de El să se cutremure toii locuitorii
lumii.
9. Că El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit.
10. Domnul risipeşte sfaturile neamurilor, leapădă gândurile popoarelor şi defaimă
sfaturile căpeteniilor.
11. Iar sfatul Domnului rămâne în veac, gândurile inimii Lui, din neam în neam.
12. Fericit este neamul căruia Domnul este Dumnezeul lui, poporul pe care l-a ales
de moştenire Lui.
13. Din cer a privit Domnul, văzut-a pe toţi fiii oamenilor.
14. Din locaşul Său, cel gata, privit-a spre toţi cei ce locuiesc pământul.
15. Cel ce a zidit îndeosebi inimile lor, Cel ce pricepe toate lucrurile lor.
16. Nu se mântuieşte împăratul cu oştire multă şi uriaşul nu se va mântui cu
mulţimea tăriei lui.
17. Mincinos este calul spre scăpare şi cu mulţimea puterii lui nu te va izbăvi.
18. Iată ochii Domnului spre cei ce se tem de Dânsul, spre cei ce nădăjduiesc în
mila Lui. Ca să izbăvească de moarte sufletele lor şi să-i hrănească pe ei în
foamete.
19. Şi sufletul nostru aşteaptă pe Domnul, că ajutorul şi apărătorul nostru este.
20. Că în El se va veseli inima noastră şi în numele cel sfânt al Lui am nădăjduit.
21. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit şi noi întru Tine.
Psalmul 60
1. Auzi, Dumnezeule, cererea mea, ia aminte la rugăciunea mea!
2. De la marginile pământului către Tine am strigat; când s-a mâhnit inima mea,
pe piatră m-ai înălţat.
3. Povăţuitu-m-ai, că ai fost nădejdea mea, turn de tărie în faţa vrăjmaşului.
4. Locui-voi în locaşul Tău în veci; acoperi-mă-voi cu acoperământul aripilor Tale,
5. Că Tu, Dumnezeule, ai auzit rugăciunile mele; dat-ai moştenire celor ce se tem
de numele Tău.
6. Zile la zilele împăratului adaugă, anii lui din neam în neam.
7. Rămâne-va în veac înaintea lui Dumnezeu; mila şi adevărul va păzi.
8. Aşa voi cânta numelui Tău în veacul veacului, ca să împlinesc făgăduinţele mele
zi de zi.
Psalmul 150
1. Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui; lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui.
2. Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui; lăudaţi-L pe El după mulţimea slavei Lui.
3. Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă; lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută.
4. Lăudaţi-L pe El în timpane şi în horă; lăudaţi-L pe El în strune şi organe.
5. Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare; lăudaţi-L pe El în chimvale de
strigare.
6. Toată suflarea să laude pe Domnul!

S-ar putea să vă placă și