Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Atestat Catalin PDF
Atestat Catalin PDF
CUPRINS
Argument………………………………………………………………………………………….4
Bibliografie……………………………………………………………………………………...26
Anexe
ANALIZA CONCURENŢEI
ARGUMENT
4
ANALIZA CONCURENŢEI
Un “învins” are poate şansa de a imita strategiile învingătorilor, în felul acesta putând
reuşi să-şi recâştige o poziţie în cadrul pieţei respective.Am putea spune că cele mai importante
mutații sunt cele legate de trecerea fostelor țări socialiste de la un sistem economic centralizat
către un sistem al economiei de piață. Acest sistem reprezintă o formă modernă de organizare și
funcționare a economiei, caracterizat de faptul că agenții economici își desfășoară activitatea în
mod liber, autonom și eficient, în concordanță cu cerințele și regulile dinamice ale pieței,
urmărindu-se valorificarea maximă a resurselor limitate existente pentru a satisface nevoile
umane care sunt nelimitate.
În acest context, prezenta lucrare își propune să analizeze fenomenul concurenței sub
aspect teoretic şi metodologic. Conţinutul nu se doreşte a fi exhaustiv sau foarte cuprinzător, ci
doar să surprindă elementele esenţiale. Plecând de la definirea conceptului, prezentarea formelor
cunoscute ale fenomenului ,analizând principalele aspecte de studiu ale concurentei şi sintetizând
ideile relevante din domeniu, lucrarea a încercat să evidenţieze paşii importanţi pe care o entitate
nou-venită ar trebui să îi urmeze pentru a face faţă concurenţei existente şi a deveni eficientă.
În continuare voi prezenta cele doua capitole ale lucrării, cu detalierea aspectelor
esențiale care creionează firul conducător al temei propuse.
Capitolul 1, Concurenţa-notiuni generale, are un caracter introductiv și realizează o
trecere în revistă a abordărilor conceptuale ale concurenței de-a lungul timpului, urmărind
cristalizarea noțiunii până în prezent. În urma consultării surselor bibliografice privind
reglementarea juridică a concurenței am remarcat că nu există o definiție legală a termenului, de
la această „scăpare” nefăcând excepție nici reglementările comunitare din domeniu. Tot aici sunt
analizate și tipurile de concurență și modul lor de funcționare pe piață.
Capitolul 2, Analiza contextului concurențial, urmărește prezentarea pe scurt a pașilor
ce trebuiesc urmați pentru identificarea pieței, respectiv a concurenților si stabilirea strategiei
firmei după analizarea tuturor factorilor incidenți.
Capitolul 3, studiul de caz al acestei teme îmbină cele două capitole teoretice într-o
analiză concludentă a contextului concurențial în sectorul comercial.
Am considerat oportună o analiză a magazinului OBI (Romania S.R.L.) din Sibiu. În
comparație am luat principalul competitor de pe piața locală, BAUMAX.
5
ANALIZA CONCURENŢEI
Capitolul 1.
Concurenţa – noţiuni generale
6
ANALIZA CONCURENŢEI
Rivalitatea, dintre agenții economici este benefică, competiția fiind un mijloc eficient de
a elimina profiturile excedentare realizate de către unii agenți economici, de a aloca resursele
pentru anumite utilizări necesare societății, de a determina firmele să producă bunuri de calitate
la costuri reduse și în cantitățile dorite de consumatori, de a stimula introducerea inovațiilor
tehnologice. De aceea, competiția trebuie văzută ca un proces dinamic cu efecte benefice asupra
economiei în ansamblul său.
Așa cum spunea John Stuart Mille: “concurența reprezintă pentru lumea industriei ceea
ce reprezintă soarele pentru lumea fizicii.” Concurența este un factor de dinamism pentru progres
și eficientă, ceea ce contribuie la echilibrul economic și bunăstarea societății.
În economia de piață concurența este liberă, fiecare agent economic își manifestă libera
inițiativă, acționând pentru realizarea propriilor interese, iar locul de manifestare îl reprezintă
piața. De aceea, concurența este legată de cerere și ofertă, de procesul schimbului, de tranzacțiile
de piață existente. Ea are loc atunci când agenții economici pot pătrunde liber pe o piață locală,
regională, națională sau chiar mondială, nefiind îngrădiți de existenta unor bariere de intrare.
Acestea pot privi: capitalul impus de lege, economiile de scară, brevetele și licențele, raritatea
materiilor prime și a distribuitorilor, constrângerile de imagine etc.
Pe o piață liberă, concurența acționează în strânsă legătură cu prețul, deoarece fiecare
agent economic va urmări maximizarea profitului prin minimizarea prețului și creșterea calității
bunurilor produse.
În cadrul teoriei economice, o contribuție fundamentală la definirea conceptului de
concurență a avut-o Adam Smith, în lucrarea sa “Avuția națiunilor cercetare asupra naturii
și cauzelor ei ”, unde concurenței i se recunoaște rolul de “mână invizibilă”, care realizează
adaptarea cererii și ofertei și reglarea într-un mod natural a activității economice. Concluzia:
“mâna invizibilă nu este nimic mai mult decât mecanismul automat de echilibrare a pieței
concurențiale”. Datorită acestui rol, concurența maximizează avuția națiunilor, conducând la o
alocare optimă a forței de muncă și a capitalului în toate domeniile de activitate. El a formulat
celebra ,,teorie a mâinii invizibile“, prin care afirma că din ciocnirea intereselor particulare
egoiste ale indivizilor rezultă un echilibru de ansamblu al economiei de piață, care face posibilă
funcționarea ei eficientă și armonioasă, capabilă să asigure nu numai câștigul și prosperitatea
agenților individuali, ci chiar și binele/interesul general.
Potrivit teoriei lui A. Smith, doar libertatea de concurență este o garanție a progresului,
prin cele două funcții principale pe care le îndeplinește : alocarea optimală a resurselor în
progresul utilizării factorilor de producție și anularea supraprofiturilor.
Grație pionieratului întreprins de către A. Smith, și a dezvoltării acestuia de către urmașii
lui, teoria privind concurența devine unul din conceptele centrale ale ortodoxiei economice,
studii asupra concurenței fiind prezente la neoclasicii L. Walras, A. Cournot, Bertrand, V.
Pareto, Edgeworth, A. Marshall. Unul din cele mai mari merite ale marginaliştilor este
elaborarea conceptului de concurenţă pură şi perfectă.
Acest concept a fost elaborat de reprezentantul Şcolii matematice de la Lausanne, L.
Walras. Modelul lui a permis analiza ,, în stare pură “a mecanismului formării preţurilor în
condiţii de liberă concurenţă.Conform lui, piaţa perfectă îndeplineşte simultan 5 condiţii :
atomicitatea participanților (prezența unui număr foarte mare de vânzători și cumpărători
7
ANALIZA CONCURENŢEI
omogenitatea produselor (produsele vândute pe aceste piețe sunt absolut identice după
calitate și aspect exterior, astfel încât consumatorului să îi fie indiferent de la ce vânzător
să își procure bunul)
fluiditatea pieței (intrarea liberă pe piață a noilor producători) ;
mobilitatea perfectă a factorilor de producție ( trecerea lor liberă dintr-o ramură în alta);
transparența pieței (presupune circulația liberă a informației pe piață privind totalitatea
condițiilor de vânzare a produselor (informații privind calitatea, cantitatea, preț ).
În prezent se poate constata că, aproape nici una din condițiile enumerate mai sus nu mai
sunt respectate și o piață care ar întruni toate cele cinci principii nu există în realitate. Însă,
modelul concurenței pure și perfecte trebuie luat drept axiomă a cărei proprietăți nu trebuise
demonstrate, nici aprobate de realitate. Acest model de concurență nu poate fi o reprezentare a
realității, dar poate exista în calitate de principiu, în prezent, el ne poate servi drept bază
teoretică pentru explicații empirice ale structurilor de piață modernă.
Economistul francez A. A. Cournot a pus bazele teoriei care explică formarea cantităților și
prețurilor în situații de piață de monopol și oligopol.
A. Cournot a cercetat modele reale de piață, care s-au dovedit a fi foarte diferite de modelul
propus, mai târziu, de L. Walras. În acest scop, el simula diferite situații, în care vânzătorii,
alegând cantitatea pe care o doresc să o vândă, puteau să influențeze mărimea beneficiului
propriu, dar și cel al concurenților săi. Neoclasicul francez Bertrand a criticat abordarea lui A. A.
Cournot și a propus studierea concurenței nu prin cantități ci prin preturi.
În aceeași perioadă de timp, economistul englez Edgeworth propunea un model de schimb
care soluționa teoretic problema monopolului bilateral, când doi agenți negociază împreună
trocul bunurilor pe care le dețin înainte de schimb.
Începând cu anii ’20 ai secolului XX, influențați de procesele contradictorii ce se petreceau
în economie, economiștii au revenit la ideea centrală că piața trebuie concepută prin prisma
concurenței pure și perfecte. Ultimul neoclasic, economistul englez A. Marshall, cu modelul său
de echilibru economic parțial, pune începutul studierii situațiilor concrete de concurență,
introducând și definind pentru prima dată noțiunea de economii de scară. Astfel, se constată că
piața nu este simplu teren de întâlnire neformală a indivizilor anonimi, care nu posedă nici o
putere de influențare a structurilor de schimb, specifice pieței cu concurență pură și perfectă. Toți
au insistat asupra importanței exercitări principiului libertății de concurență, ca o condiție
fundamentală a unei economii de piață viabile. Ei afirmau că doar prin concurență se realizează
mecanismul de piață și o intervenție a statului asupra corectării anumitor devieri de la modelul
concurenței pure ar putea afecta procesele economice. J. M. Keynes, fondatorul doctrinei
dirijiste, a criticat tezele ortodoxe privind autoreglarea pieței și a contestat, în acest sens, virtuțile
liberei concurențe și a liberului schimb. Dar el nu a negat în totalitate importanta mecanismului
liberei concurențe, insistând asupra necesității intervenției statului în corectarea
abaterilor(concentrarea întreprinderilor, monopolizarea industriilor, abuzul de poziție dominantă,
dictarea prețurilor,) prin diverse pârghii economice (masă monetară, rata dobânzii, cheltuieli
publice ).
J. Robinson și E. H. Chamberlin au studiat una din formele concurenței imperfecte,
concurența monopolista. Studiile lor concluzionau că prezența unui număr sporit de ofertanți nu
este însoțită automat de un echilibru al pieței concurențiale. Economistul austriac J. A.
Schumpeter își orientează studiile, la fel, asupra concurenței monopoliste, analizând cu
8
ANALIZA CONCURENŢEI
minuțiozitate actorii pieței și profiturile realizate de ei. El insistă asupra rolului statului în
reglementarea piețelor cu concurență monopolistă. Meritul cel mai mare a lui J. A. Schumpeter îl
constituie conceptul sau asupra naturii concurenței. Concurența, după A. Schumpeter, este
motorul procesului de distrugere creativă și, în consecință, a progresului economic. El consideră
capitalismul, prin natura sa, un sistem care își schimbă radical din interior structura economică,
distrugând continuu elementele sale învechite și creând altele noi. În condițiile economiei
contemporane, se poate considera conceptul lui Schumpeter privind rolul concurenței, deosebit
de valoros, deoarece tendințele de ultimă oră arată influenta decisivă a concurenței asupra
implementării noilor tehnologii, know-how, invențiilor, inovațiilor.
Laureatul Premiului Nobel, celebrul neoliberal de origine austriacă, F. Von Hayek,
abordează și el concurența, dar începe prin negarea conceptului de concurență pură și perfectă.
Unul din argumente este acela, că agenții economici de pe o piață nu posedă informația în
aceeași măsură, iar comportamentul lor este dictat de cunoștințele întreprinzătorilor, adică o
informație. F.von Hayek consideră concurența un proces dinamic comportamental, cu rădăcini în
percepția subiectivă a participanților asupra realității subiective.
Așa cum am văzut, concurența este necesară deoarece devine o condiție esențială a alocării
eficiente a resurselor atrase în mecanismul pieței, dar și pentru că motivează întreaga activitate a
agenților economici. Referitor la funcțiile care pot fi atribuite concurenței, trebuie precizat că
acestea rezultă chiar din definițiile date concurenței de-a lungul timpului în literatura de
specialitate economică.
Astfel, o primă funcție a concurenței menționată în literatura de specialitate se referă la
stimularea preocupărilor agenților economici pentru creșterea, diversificarea și îmbunătățirea
calității ofertei de mărfuri. Se recunoaște faptul că datorită competiției existente în cadrul pieței
apare și o creștere a exigenței consumatorilor fată de bunurile de consum, aceștia fiind mai bine
informați asupra alternativelor de consum existente. Oferta de mărfuri trebuie permanent
adaptată la cerințele consumatorilor. Această regulă simplă, specifică marketingului, impune
cunoașterea nevoilor crescânde ale consumatorilor, a gusturilor și preferințelor acestora. Privit
din punct de vedere strict economic, concurența va elimina pe acei agenți economici care nu
reușesc să satisfacă cererea de consum. Din punct de vedere al marketingului, lucrurile sunt mult
mai nuanțate, în sensul că, datorită concurenței agenții economici vor încerca mai mult decât să
satisfacă nevoile existente ale consumatorilor. În multe situații, agenții economici vor fi stimulați
să dezvolte nevoi latente sau chiar să creeze noi nevoi, tocmai pentru a reuși să acapareze astfel
un segment de piață important prin oferirea de produse sau servicii competitive. Astfel, afirmația
că “marketing înseamnă ofertă de valoare și ridicarea standardului de viață” (Ph. Kotler) devine
extrem de pertinentă într-o perioadă în care se înregistrează o dezvoltarea economică și socială în
majoritatea țărilor din Uniunea Europeană.
Datorită competiției acerbe existente în economia de piață, au fost atribuite acesteia o serie
de descoperiri importante în domeniul bunurilor de consum care au permis situarea agenților
economici într-o poziție fruntașă pe piața de referință.
9
ANALIZA CONCURENŢEI
10
ANALIZA CONCURENŢEI
Toate aceste funcții enumerate mai sus evidențiază rolul concurenței în economia de piață
și anume influenta sa benefică asupra eficienței și echilibrului pieței.
Competiția trebuie să genereze competitivitate, adică însușirea unui agent economic de a
concura cu alți competitori în cadrul unei anumite piețe. De multe ori, această competitivitate
conduce, poate paradoxal, la apariția unor relații de cooperare (de exemplu, alianțe, carteluri,
integrări) care au ca scop tocmai întărirea unor poziții competitive avantajoase deținute într-un
numit domeniu de activitate. Un exemplu sugestiv este cel al companiilor Philips Consumer
Electronics și IKEA care au format un parteneriat global prin care produsele electronice Philips
vor fi prezentate alături de piesele de mobilier din rețeaua de magazine IKEA din întreaga lume.
Astfel cele două companii, deși realizează produse diferite țintesc aceeași clienți și au înțeles că
pentru a-i satisface pe aceștia și a obține o poziție de lider trebuie să-și unească eforturile
aplicând o nouă strategie de marketing care are în vedere crearea conceptului de Home
Entertainment, concept ce desemnează acele produse electronice ce își găsesc, in mod tradițional,
locul in sufragerie.
Chiar în interiorul unei țări, competitivitatea înregistrată între mai mulți agenți economici
ce își desfășoară activitatea într-un anumit domeniu de activitate, conduce la întărirea poziției
competitive a ramurii respective. Cu alte cuvinte, firmele naționale concurente “cooperează”
pentru întărirea competitivității naționale. De exemplu pe piața germană a autoturismelor cei trei
concurenți importanți BMW, Mercedes și Volkswagen contribuie la întărirea industriei
autoturismelor.
Un alt punct de vedere referitor la rolul concurenței în cadrul unei economii de piață este
acela că agenții economici vor fi determinați să descopere factorii de competitivitate care îi vor
situa într-o poziție avantajoasă pe piață de referință. Nu trebuie uitat că un agent economic cu o
viziune de crea un produs sau serviciu mai avantajos și deci mai competitiv .
12
ANALIZA CONCURENŢEI
legii sau moralei. De aceea, reclama comparativă, implicând elemente de neloialitate în scopul
obținerii unor avantaje de piață, este ilicită, când comparația este inexactă și neobiectivă.
Concurenţa perfectă. Noţiunea de concurenţa perfectă şi pură a fost tratată pe larg în
literatură de specialitate economică de numeroşi autori, care au explicat condiţiile necesare
pentru existenţa acesteia. În viziunea renumitului economist Gilbert Abraham-Frois, trebuie
făcut distincţie între ceea ce înseamnă “puritatea” concurenţei şi “perfecţiunea” concurenţei.
Astfel concurenţa este pură atunci când sunt indeplinite simultan trei condiţii:
atomicitatea, care presupune existenţa unui număr suficient de mare de agenţi economici
(vânzători şi cumpărători) de dimensiuni neglijabile în raport cu piaţa şi nici unul dintre
ei neputând influenţa semnificativ piaţa;
omogenitatea produsului, ceea ce presupune că pe piaţă există bunuri echivalente,
identice fără deosebiri între ele, neexistând diferenţierea produselor şi nici publicitate;
intrarea şi ieşirea liberă pe piaţă, care presupune să nu existe nici o barieră juridică sau
instituţională care să limiteze intrarea noilor concurenţi într-un domeniu de activitate,
ramură sau industrie. Eficienţa producătorilor va fi determinată exclusiv prin mijloacele
economiei de piaţă.
Concurenţa perfectă apare atunci când sunt îndeplinite simultan următoarele două condiţii:
transparenţa perfectă a pieţei, care presupune ca deciziile agenţilor economici să fie luate
în condiţii de informare perfectă, informaţiile fiind referitoare la calitatea şi natura
produselor şi asupra preţului
mobilitatea perfectă a factorilor de producţie- această condiţie presupune ca factorii de
producţie (munca şi capitalul) să fie “distribuiţi” acolo unde vor fi folosiţi cel mai bine.
Ca urmare, concurenţa este pură şi perfectă numai atunci când cele cinci condiţii sunt
satisfăcute simultan. Dacă una dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, atunci se poate vorbi
despre concurenţa impură sau imperfectă. În multe situaţii, în limbajul curent, se foloseşte doar
termenul de concurenţa perfectă, ceea ce poate crea numeroase confuzii atunci când se încearcă
delimitarea acesteia de ceea ce înseamnă concurenţa pură.
Pe o piaţă cu concurenţă perfectă şi pură bunurile sunt produse la costurile cele mai mici,
preţul acestor bunuri fiind egal cu costul marginal. Preţul de echilibru, determinat de intersecţia
curbelor cererii şi a ofertei vă fi impus tuturor agenţilor economici, aceştia urmând să acţioneze
doar asupra cantităţilor oferite sau cerute în funcţie de acest preţ determinat de piaţă.
Piaţa cu concurenţă pură şi perfectă are o existenţă doar teoretică, deoarece în practică este
aproape imposibil să fie reunite concomitent toate cele cinci condiţii enumerate mai sus. De
aceea, situaţia reală existentă în cadrul oricărei economii de piaţă este aceea a unei concurenţe
imperfecte, cu o varietate de forme. Totuşi, poate surprinzător, concurenţa perfectă începe să se
contureze ca model existent în lumea reală.
Concurenţa imperfectă. Concurenţa imperfectă reflectă cel mai bine realitatea economică,
fiind varianta întâlnită în practică şi care, la rândul ei, prezintă următoarele forme: concurenţa
monopolistică, oligopolul, monopolul, oligopsonul, monopsonul.
Monopolul se caracterizează prin existenţa unui singur producător al unui bun omogen care se
confruntă cu o infinitate de cumpărători existenţi pe piaţă. Produsul realizat de o întreprindere ce deţine
monopolul nu mai are un alt substitut pe aceea piaţă, situaţie ce nu se regăseşte în realitate, fiind doar o
ipoteză, ca şi în cazul pieţei cu concurenţă perfectă.
13
ANALIZA CONCURENŢEI
Întreprinderea care deţine monopolul fixează preţul pe piaţă, dar nu poate impune cantităţile
ce vor fi cumpărate la acest preţ, ele depinzând de cererea cumpărătorilor. Această cerere este
obţinută prin agregarea cererilor individuale ale tuturor consumatorilor de pe piaţă. Dacă în cazul
concurenţei perfecte preţul este stabilit de piaţă, monopolistul poate alege orice nivel al preţului,
dar cantităţile cerute de către consumatori pot fi afectate, ceea ce se va reflecta negativ în
veniturile încasate. Comparativ cu concurenţa perfectă, monopolul conduce la preţuri mai mari,
producţii mai mici şi profituri supranormale, ceea ce va determina un transfer de venituri dinspre
consumatori înspre monopol. O întreprindere se poate constitui într-un monopol în următoarele
situaţii semnalate în lucrările economice:când este singură pe piaţă şi deţine controlul întregii
oferte;costul mediu minim este obţinut pentru un output suficient de mare pentru a satisface toată
cererea de pe o piaţă; existenţa unor licenţe exclusive din partea unor agenţi guvernamentali.
Existenţa monopolurilor este legată de existenţa unor bariere de intrare pe o piaţă, acestea
împiedicând pătrunderea unor noi concurenţi. Principalele bariere la intrare pot fi: economiile de
scară, costurile de producţie mai scăzute, existenţa unor brevete şi licenţe, materiile prime,
localizarea nefavorabilă etc. Un monopol poate fi deţinut fie de o singură întreprindere, fie de
mai multe, care acţionează ca un tot unitar, situaţie ce apare frecvent pe o piaţă oligopolistă.
În unele situaţii, se poate ajunge la deţinerea unui monopol temporar, atunci când
întreprinderea îşi dezvoltă activitatea de inovare şi astfel, obţine un avantaj competitiv.
Dar odată cu apariţia unor produse similare sau substituibile ale concurenţilor, această poziţie
de monopol va fi pierdută. Existenţa îndelungată a unui monopol pe o piaţă are ca efect lipsa
preocupărilor pentru minimizarea costurilor şi promovarea inovaţiilor tehnologice, risipă de
resurse etc. Toate acestea se constituie în efecte negative, cu implicaţie pe termen lung, afectând
grav mediul competiţional existent. Pentru a preveni aceste aspecte nefavorabile se recurge la o
serie de măsuri ca: eliminarea reglementărilor vamale protecţioniste, accentuarea relaţiilor
comerciale internaţionale .
Trebuie reţinut că monopolul pur, ca de altfel şi concurenţa perfectă, nu există în realitate. În
practică poate exista situaţia de monopol natural. Acest concept relevă posibilitatea ca o singură
întreprindere să poată deservi o piaţă specifică cu costuri mai reduse decât s-ar putea realiza
acest lucru de două sau mai multe întreprinderi. Monopolurile naturale sunt caracterizate, în
general, de costuri medii şi marginale puternic descrescătoare pe termen lung, ceea ce face
posibilă exploatarea eficientă a economiilor de scară de către o singură întreprindere. Monopolul
natural apare datorită proprietăţilor tehnologice specifice unui anumit domeniu de activitate.
Odată ce şi-a consolidat poziţia pe piaţă, întreprinderea poate să-şi creeze avantaje asupra
unor eventuali concurenţi, astfel încât să nu mai aibă nici un fel de restricţii legate de creşterea
preţurilor. De aceea, reglementarea preţurilor practicate de un monopol natural devine o
necesitate, fiind justificată intervenţia directă a statului. De regulă, monopoluri naturale se
regăsesc în sectoare cheie ale infrastructurii economice, cum ar fi: energia electricã,
transporturile, gazele naturale, comunicaţiile. Deasemenea, în cazuri excepţionale, statul poate
conferi unei întreprinderi publice monopolul legal. În general, este vorba de producţie de bunuri
considerate importante pentru securitatea naţională sau a căror producţie trebuie să rămână sub
control public strict, ca energia nucleară, armamentul,tutunul sau jocurile de noroc. Statul poate
să acorde monopol legal unei întreprinderi publice sau private care se află deja în poziţie de
monopol natural.Această măsură înlesneşte supravegherea şi controlul acestei întreprinderi.
14
ANALIZA CONCURENŢEI
Preţul de monopol este o categorie de preţuri fixate şi de obicei el este mai ridicat decât cel
care rezultă din jocul liber al forţelor concurenţiale.Acest preţ se formează în funcţie de raportul
dintre cererea totală şi oferta firmei monopoliste, la nivelul impus de cantitatea determinată de
egalitatea dintre venitul marginal şi costul marginal adică la care agentul economic înregistrează
profit maxim. Datorită unicităţii producătorului, pe piaţa de monopol, preţul are tendinţa de
creştere, dar dacă majorarea depăşeşte limita acceptată de piaţă, respectiv de cerere, vânzările
încep să scadă, ceea ce îl va determina pe monopolist să renunţe la sporul de preţ aplicat. Cu alte
cuvinte, producătorul trebuie să recurgă la majorarea preţului numai în situaţia în care acesta nu
îi afectează volumul vânzărilor, pentru ca veniturile să nu se micşoreze la rândul lor. Desigur,
piaţa de monopol fiind puternic reglementată, preţul nu poate depăţi limita maximă impusă prin
reglementările legale în vigoare.
Pe de alta parte, dacă piaţa nu suportă preţul practicat, monopolistul care acceptă practicarea
unui nivel mai scăzut, trebuie să aibă în vedere limita minimă a acestuia. Ea corespunde nivelului
de preţ care asigură maximizarea profitului. Urmărind realizarea unor încasări cât mai mari şi
profituri ridicate, firmele monopoliste pot vinde aceleaşi produse la preţuri diferite: pe pieţe
diferite, la grupuri diferite de cumpărători sau pentru cantităţi diferite.
Această practică monopolistă este o politică de preţ discriminatoare.Astfel, se cunosc trei
tipuri de discriminare prin preţ :discriminarea de gradul întâi sau perfectă, discriminarea de
gradul doi şi discriminarea de gradul trei. Discriminarea perfectă este cazul în care preţul este
ajustat la cât este dispus clientul să plătească şi se poate întâlni în cazul cumpărării unor cantităţi
foarte reduse de bunuri şi în cazul prestării unor servicii .
Acest tip de discriminare este un caz limită în care firma monopolistă stabileşte un preţ
pentru fiecare consumator în scopul de a-şi maximiza profitul.O astfel de discriminare este
posibilă numai atunci când consumatorii nu pot avea legătură între ei.
Discriminarea de gradul doi se realizează atunci când o firmă monopolistă stabileşte preţuri
diferite pentru cantităţi diferite de bunuri. Discriminarea se realizează prin fixarea unor preţuri
diferite pentru vânzarea aceluiaşi produs pe pieţe diferite sau în localităţi diferite ţinând seama de
distanţă, de cheltuielile de transport şi de elesticitatea cererii repective, diferită pe pieţele
respective. Discriminarea se poate realiza şi între cumpărătorii autohtoni şi cei străini, stabilind
preţuri mai mari pe piaţa internă şi preţuri mai reduse pe piaţa externă pentru ca firma să fie
competitivă la export.
În concluzie, monopulul îşi exercită numai în aparenţă dominaţia absolută asupra pieţei,
deoarece:
Dictatul pieţei (exercitat prin stabilirea preţului de vânzare) modifică deseori
dimensiunile cererii bunului creat de firma respectivă în sens contrar celor aşteptate.
Există înlocuitori pentru orice bun economic, ceea ce dă naştere unei virtuale concurenţe
a produselor substituibile, monopolul putând să influenţeze cererea prin reclamă, dar nu o
poate schimba fundamental pentru că parametrii ei sunt determinaţi în ultimă instanţă, de
gusturile, veniturile, aşteptările consumatorilor.
Poziţia de monopol a unei anumite firme este pusă sub semnul întrebării chiar şi în ţările
slab dezvoltate, datorită schimburilor economice internaţionale.
Dominarea pieţei de către monopolul se loveşte de reacţiile consumatorilor şi uneori, de
reglementările eleborate de stat în vederea protejării consumatorilor.
15
ANALIZA CONCURENŢEI
Concurenţa monopolistică este una dintre cele mai răspândite forme ale concurenţei
imperfecte, considerându-se că reuşeşte să combine atributele monopolului, ca de exemplu,
puterea de piaţă, cu atributele concurenţei perfecte şi anume, inexistenţa supraprofiturilor. Piaţa
cu concurenţă monopolistică se caracterizează prin diferenţierea produselor şi existenţa unui
număr mare de vânzători de dimensiuni relativ reduse. De asemenea, o caracteristică esenţială
este şi intrarea şi ieşirea liberă pe/de pe piaţă, precum şi faptul că fiecare întreprindere prezentă
pe piaţă se confruntă cu o curbă a cererii descrescătoare în raport cu preţul.
Dar un argument important în favoarea acestui tip de concurenţă îl constituie diversificarea
produselor şi intrarea şi ieşirea liberă de pe piaţă. Totusi, diferenţierea produselor permite
întreprinderilor să-şi stabilească preţurile peste cele ale concurenţilor, fără a-şi pierde astfel
consumatorii, deoarece aceştia percep avantajul competitiv oferit şi sunt dispuşi să plătească un
preţ mai mare.
Pe piaţa monopolistică, pe termen scurt, firma se comportă ca un monopol. Ea îşi realizează
echilibrul la acel nivel al preţului şi producţiei, pentru care costul marginal este egal cu venitul
marginal. În acest fel, obţine profit normal, cât şi supraprofit. Pe tremen lung, firma
monopolistică îşi realizează echilibrul la acel volum de producţie pentru care preţul pieţei sau
venitul marginal egalizează costul total mediu pe perioada lungă. Prin urmare, pe termen lung,
firma monopolistică nu obţine supraprofit. Alegerea preţului pe piaţa monopolistică este
îngreunată de existenţa produselor substituente, ceea ce face ca fiecare producător să intensifice
activitatea promoţională, şi în ultimă instanţă, să majoreze preţul.
Cu toate acestea pentru ca bunurile proprii să fie cerute pe piaţă în condiţiile gradului ridicat
de substituibilitate a mărfurilor, agentul economic caută să practice un preţ ceva mai scăzut.
Rezultă că preţul pe piaţa monopolistică se supune unor tendinţe contradictorii: pe de o parte,
nivelul său are tendinţa de creştere ca expresie a suportării unor cheltuieli promoţionale sporite,
iar, pe de altă parte, preţul tinde să se diminueze ca efect al preocupării firmelor pentru
impulsionarea vânzărilor. În acest context, decizia de preţ este adoptată la nivel individual în
baza obiectivului de maximizare a profitului. Astfel, în condiţii de concurenţă monopolistică
preţul se formează la nivelul fiecărui agent economic în parte, în funcţie de raportul dintre
cerearea pentru produsele sale şi oferta firmei, respectiv la nivelul producţiei pentru care venitul
marginal coincide cu costul marginal, iar profitul înregistrat este maxim. Ca urmare, pe piaţa
monopolistică, cumpărătorii se vor confrunta cu preţuri diferenţiate datorită costurilor diferite
suportate de producători, condiţiile de producţie specifice fiecăruia generând niveluri de preţ
maximizatoare de profit diferite.
Oligopolul se caracterizează prin existenţa unui număr mic de întreprinderi ce produc bunuri
similare sau diferenţiate, între ele putându-se stabili înţelegeri în privinţa fixării preţurilor.
În situaţia în care pe piaţă există câteva întreprinderi care produc aceeaşi marfa întâlnim
situaţia de oligopol pur, în timp ce oligopolul diferenţiat poate fi caracterizat prin existenţa
câtorva întreprinderi care oferă produse parţial diferenţiate (ex.: autoturisme). În acest caz,
diferenţierea se poate face prin calitate, prin diversificare sortimentală sau prin serviciile oferite.
Piaţa oligopolistă poate fi caracterizată prin interdependenţa acţiunilor întreprinderilor
existente şi prin incertitudinea reacţiilor întreprinderilor concurente. În cazul oligopolului pur
întreprinderile concurează, de regulă, prin preţ, acesta având un caracter rigid şi formându-se
prin înţelegerea dintre producători. Acest lucru nu mai apare în situaţia oligopolului diferenţiat,
când întreprinderile se concurează prin performanţele oferite consumatorilor, adică exact pe
16
ANALIZA CONCURENŢEI
17
ANALIZA CONCURENŢEI
CAPITOLUL 2 .
Analiza contextului concurențial
18
ANALIZA CONCURENŢEI
Cu cât strategiile a două firme seamănă între ele cu atât concurența dintre ele este mai
acerbă.
Spre exemplu în industria aparaturilor electrocasnice , Electrolux , Whirlpool, și Zanussi
aparțin aceluiași grup strategic, fiecare comercializează aceleași produse , aproximativ la aceleași
preturi și de cam aceiași calitate.
Concluzia este că dacă o firmă intră într-un astfel de grup strategic , va avea șanse de
reușită doar dacă dispune de avantaje strategice in lupta cu ceilalți concurenți.
19
ANALIZA CONCURENŢEI
20
ANALIZA CONCURENŢEI
21
ANALIZA CONCURENŢEI
Este util, în acest sens, să stabilim o fișă de identitate a firmei concurente. Fișa de
identitate este un document care permite sintetizarea unui număr mare de informații referitoare la
o firmă. Ea poate constitui un mijloc important de analiză și comparație a propriei firme cu firme
concurente. Fișa de identitate poate fi proiectata în funcție de necesitățile fiecăruia.
Fișa de identitate ar trebui să cuprindă următoarele elemente:
1. Elemente de identitate:
Localizarea geografică
Suprafața deținută
Statutul juridic
Istoric
Modalități de funcționare
3. Strategia adoptată:
Obiectivele de scurtă și lungă durată
Piața țintă
Segmente de piață cărora li se adresează
Poziționare pe piață
4. Elemente specifice:
Diversitate sortimentală
Preturi ridicate
Calitatea produselor / serviciilor
Servicii oferite
Acțiuni promoționale inițiate
5.Potenţialul deținut:
Resurse financiare
Resurse tehnologice
Resurse umane
Resurse logistice
22
ANALIZA CONCURENŢEI
Capitolul 3.
Studiu de caz - Analiza contextului concurențial al magazinului Obi Sibiu
23
ANALIZA CONCURENŢEI
Înainte de a intra pe segmentul de piața din Sibiu ce oferă o gama larga de produse
respectiv: materiale de construcții (ex: lemn, materiale de construcții, țiglă, etc.), tehnică (ex:
unelte electrice, aparate, articole sanitare, electrice, de feronerie, etc.), materiale de interior (ex:
vopsele, tapete, lămpi, decorațiuni, etc.), grădinărit (ex : ghivece, plante de interior, unelte
pentru grădinărit și mobilier, etc.); OBI a analizat in detaliu acest segment de piață .
Astfel au fost identificați principalii concurenți, respectiv magazinul BAUMAX- liderul de
piață pe acest segment si magazinul AMBIENT.
OBI urmărește ca in scurt timp de la intrarea sa pe piață sa detroneze magazinul BauMax,
astfel sa devina lider pe piață, obiectiv urmărit de retailerul german pe întreaga piața din
Romania, motiv pentru care politica reprezentanților lanțului de magazine este îndreptată strict in
avantajul clientului venind cu oferte speciale in fiecare luna.
Ambii concurenți urmăresc maximizarea profitului pe termen scurt , același lucru se poate
spune și despre Obi; totodată BauMax urmărește să rămână lider pe piața din Sibiu.
Daca BauMax urmează o strategie defensivă Obi urmează o strategie agresivă atât in ceea
ce privește prețul, produsele, promovarea și plasarea.
Punctele forte ale magazinului Obi în vederea obținerii obiectivelor urmărite sunt:
calitatea superioară a produselor, a serviciilor;
costurile reduse în comparație cu concurenta;
personal calificat, motivat;
tehnologie superioară;
stil de conducere liber, democratic;
numărul personalului;
gama mai variată de produse decât concurența
servicii variate ( a se vedea anexa 1)
produse noi ce nu se găsesc în gama celorlalte magazine
Obi urmează in ceea ce privește prețul o strategie de penetrare , respectiv preturile sunt foarte
mici. Astfel intrând pe piață cu un produs accesibil, clienții sunt încurajați să cumpere, ceea ce va
duce la creșterea vânzărilor și a procentului de piață.
Promovarea produselor Obi este excelentă, Obi și-au făcut o bună strategie de promovare
utilizându-se de toate mijloacele posibile.
Ca și punct slab al magazinului Obi se poate vorbi despre amplasarea acestuia mai proastă
decât a concurenților.
În continuare voi prezenta pe scurt o analiză comparativă a magazinelor Obi și BauMax, in
ceea ce privește prețul și calitatea produselor, diversitatea produselor, personalul, tehnologia ,
serviciile oferite și alte componente.
Voi începe, poate ,cu cel mai important aspect al acestei evaluări- prețul și calitatea
produselor. Este de menționat că nu se poate face diferențiere clară de preț și de calitate a
produselor celor doi competitori din domeniul construcții și do-it- yourself din câteva motive pe
care o să le prezint.
24
ANALIZA CONCURENŢEI
25
ANALIZA CONCURENŢEI
BIBLIOGRAFIE
26
ANALIZA CONCURENŢEI
27