Analiza structurii și dinamicii

cheltuielilor publice din bugetul de stat

al României
Cuprins

I. Structura cheltuielilor publice din bugetul de stat-criterii și componente. ....................................................3

1. Introducere .................................................................................................................................................3
2. Cheltuielilor publice din bugetul de stat - criterii și componente ..............................................................3
3. Clasificarea cheltuielilor publice .................................................................................................................4
4. Clasificaţia ONU a cheltuielilor publice ......................................................................................................6
5.Factori de influenţă asupra evoluţiei cheltuielilor publice..........................................................................7

2
 I. Structura cheltuielilor publice din bugetul de stat-criterii și
componente.

1. Introducere
Noţiunea de cheltuială publică s-a conturat pe fundalul apariţiei şi evoluţiei consumului de
resurse, în formă bănească, pentru satisfacerea de nevoi publice, fiind utilizată cu mai multe
accepţiuni, atât în teorie, cât şi în pactică, dintre care, se invocă, cel mai adesea, sensul juridic şi cel
economic.
În sens juridic, mai larg, cheltuiala publică semnifică o plată a unei sume de bani din fonduri
publice, legată de crearea şi funcţionarea entităţilor publice şi, în general, de înfăptuirea activităţilor
cu caracter public, inclusiv a celor derulate prin întreprinderile cu capital de stat. În această primă
accepţiune apare în prim plan faptul că cheltuielile publice se realizează într-un cadru juridic dat,
printr-un complex de organisme sau entităţi publice, cu componente şi răspunderi prestabilite prin
reglementări, cu privire la angajarea şi, în final, efectuarea operaţiunilor de plăţi, ceea ce implică şi
aspecte ale gestionării, de ansamblu, a bunului public, potrivit normelor legale.
În sens economic, noţiunea de cheltuială publică exprimă procesele economice de repartiţie a
PIB, concretizate prin alocarea şi utilizarea resurselor băneşti (financiare), pentru realizarea de
acţiuni considerate de interes public, la nivel naţional sau al colectivităţilor locale etc. Această a
doua accepţiune include în sine şi conţinutul de procese economice de consum public de resurse, ce
se efectuează în legătură directă cu satisfacerea nevoilor de utilităţi sociale publice.
Conţinutul cheltuielilor publice s-a diversificat continuu, corespunzător mutaţiilor survenite în
planul activităţii instituţiilor şi al rolului statului, ajungându-se ca sistemul acestora să înglobeze şi
unele cheltuieli specifice, menite să servească drept instrumente de influenţare asupra evoluţiei
societăţii.

2. Cheltuielilor publice din bugetul de stat - criterii și componente

În raport cu modul de finanţare al cheltuielilor de interes public la care se referă, sistemul

cheltuielilor publice cuprinde următoarele componente majore:
3
- cheltuieli bugetare;
- cheltuieli extrabugetare;
- cheltuieli speciale;
- cheltuieli ale întreprinderilor cu capital de stat.

Cheltuielile bugetare sunt acelea înscrise în bugetul public şi care se finanţează din fondul
bugetar, în cadrul bugetului public naţional. La rândul lor, cheltuielile bugetare, sunt structurate pe
următoarele categorii:
-cheltuieli finanţate din bugetul administraţiei de stat centrale sau federale;
-cheltuieli finanţate din bugetele administraţiilor locale sau ale statelor membre ale federaţiei;
-cheltuieli finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Cheltuielile extrabugetare sunt realizate din resursele acumulate în cadrul propriei activităţi.

Cheltuielile speciale vizează realizarea anumitor obiective sau acţiuni de interes public, de
exemplu, fondul pentru asigurări sociale, fondul pentru sănătate, fondul pentru agricultură, fondul
pentru construirea şi modernizarea drumurilor.

Cheltuielile întreprinderilor cu capital de stat fac parte din sistemul cheltuielilor publice dar nu
se reflectă în bugetul de stat, prin urmare nu sunt cheltuieli bugetare.

3. Clasificarea cheltuielilor publice

Principalele criterii generale de clasificare a cheltuielilor publice sunt de două tipuri, şi anume:
administrative şi economice.
Potrivit criteriilor administrative, se disting:
- gruparea organică, în care cheltuielile sunt împărţite după fondurile din care se finanţează;
- gruparea funcţională, în care cheltuielile sunt împărţite după specificul activităţii instituţiilor
publice (administraţie publică, armată, învăţământ, cultură, sănătate, cercetare ştiinţifică).

În cadrul criteriilor economice se întâlnesc mai multe modalităţi de grupare a cheltuielilor

publice, şi anume: după rolul acestora în realizarea procesului reproducţiei sociale; după natura
cheltuielilor; după caracterul productiv al muncii; după conţinutul material sau nematerial al
cheltuielilor publice.

După rolul pe care cheltuielile publice îl au în înfăptuirea reproducţiei sociale, acestea sunt grupate
astfel:

4
- cheltuieli reale sau negative;
- cheltuieli economice sau pozitive.

După natura şi aportul cheltuielilor la crearea condiţiilor privind activitatea entităţilor publice,
acestea se grupează în:
- cheltuieli de funcţionare sau curente;
- cheltuieli de transfer;
- cheltuieli de investiţii.

După caracterul productiv1 al muncii, conform căreia şi activitatea din sfera neproductivă crează
produs naţional, cheltuielile publice se grupează astfel:
- cheltuieli care se autolichidează;
- cheltuielile reproductive;
- cheltuieli productive;
- cheltuieli neproductive.

După conţinutul material sau de muncă vie al proceselor prin care se concretizează, cheltuielile sunt
grupate în două mari categorii:
- cheltuieli material;
- cheltuieli de personal.

În funcţie de caracterul permanent sau incidental, cheltuielile statului pot fi grupate astfel:
- cheltuieli ordinare, care au caracter permanent;
- cheltuieli extraordinare, care au caracter excepţional.

Clasificaţia administrativ-departamentală are la bază instituţiile prin care se efectuează

cheltuielile publice; ministere, instituţii publice autonome, unităţi administrativ-teritoriale, fiind
utilă deoarece alocaţiile bugetare se stabilesc pe aceşti beneficiari. Ea prezintă însă dezavantajul că
un minister, departament, agenţie guvernamentală, judeţ, municipiu, oraş, comună reuneşte
cheltuieli cu destinaţii variate şi, in plus, structura ministerelor (altor structuri centrale şi
departamentale) şi, respectiv, subordonarea instituţiilor publice se modifică periodic, face ca
gruparea cheltuielilor publice conform acestei clasificaţii să fie necomparabile în timp.

1
Gheorghe Filip- Fin. Publice, ed. Junimea, Iasi, 2010
5
 Clasificaţia economică se bazează pe folosirea a două criterii de grupare, primul, conform
căreia cheltuielile se împart în: cheltuieli curente şi cheltuieli de capital; al doilea, împarte
cheltuielile în cheltuieli ale serviciilor publice sau administrative şi cheltuieli de transfer.

Clasificaţia funcţională foloseşte drept criteriu în gruparea cheltuielilor publice domeniile,

ramurile, sectoarele de activitate spre care sunt dirijate resursele financiare publice sau alte
destinaţii legate de efectuarea unor transferuri între diferitele niveluri ale administraţiei publice,
plata dobânzilor la datoria publică sau constituirea de rezerve la dispoziţia autorităţii executive.

Clasificaţia financiară are în vedere momentul în care se efectuează cheltuielile publice şi

modul în care acestea afectează resursele financiare publice. Conform acestei clasificaţii,
cheltuielile se grupează în:
- definitive;
- temporare sau operaţiuni de trezorerie;
- virtuale sau posibile.

4. Clasificaţia2 ONU a cheltuielilor publice

Instituţiile specializate ale O.N.U., au la baza două criterii principale: clasificaţia economică, şi
clasificaţia funcţională.

Clasificaţia economică O.N.U. a cheltuielilor publice cuprinde cheltuieli care reprezintă consum
final:

 dobânzi aferente datoriei publice;

 subvenţii de exploatare şi alte transferuri curente;
 formarea brută de capital;
 achiziţii de terenuri şi active necorporale;
 transferuri de capital.

Clasificaţia funcţională O.N.U. a cheltuielilor publice cuprinde cheltuielile publice grupate pe

destinaţii. Această clasificare permite cunoaşterea destinaţiei specifice a cheltuielilor şi a devenit un
sistem de referinţă atât în teorie cât şi în practică.

2
http://drept.uvt.ro/documents/Analele-1-2012-consideratii_privind_cheltuielile_publice_in_sistemul_bugetar_.pdf

6
Clasificarea funcţională O.N.U. a cheltuielilor publice grupează cheltuielile publice pe următoarele
destinaţii:

 servicii publice generale, cuprinzând organe de ordine publică şi securitate, organe de

justiţie, procuratură şi notariat, precum şi alte instituţii publice;
 apărarea, şi anume pentru armată, cercetare ştiinţifică şi experienţe cu arme, baze militare pe
teritorii străine, precum şi participarea la blocuri militare şi acţiuni armate;
 educaţie, vizând şcoli primare, generale şi liceale, universităţi şi colegii, institute de cercetări
ştiinţifice;
 sănătatea, şi anume pentru spitale, clinici, unităţi profilactice şi antiepidemice, precum şi
institute de cercetări ştiinţifice de specialitate;
 acţiuni economice, vizând unităţi economice ale statului, inclusiv de transporturi şi
comunicaţii, subvenţionarea unor unităţi economice private, subvenţii ale exportului,
participarea la organizaţii economice internaţionale şi cercetare ştiinţifică de interes
economic;
 servicii comunale, vizând construcţia de locuinţe şi întreţinerea lor şi alte servicii comunale.

5.Factori3 de influenţă asupra evoluţiei cheltuielilor publice

Principalii factori care influenţează evoluţia cheltuielilor publice sunt:
a) factori demografici. Asupra volumului şi structurii cheltuielilor publice au exercitat şi
exercită o puternică influenţă creşterea populaţiei globului, precum şi modificările
structurale ale acesteia pe vârste, categorii socio-profesionale etc. Atât pe plan mondial, cât
şi pe ţări este confirmată statistic tendinţa generală de creştere a populaţiei, antrenând
creşterea nevoii de utilităţi publice.
b) factori economici. Din această grupă de factori, o influenţă majoră exercită gradul de
dezvoltare economică şi de modernizare a economiei fiecărei ţări, ca şi cel de implicare a
statului în susţinerea progresului economic, în general, inclusiv prin acţiuni de stabilizare a
economiei şi de stimulare a creşterii economice.
c) factori sociali. Într-o accepţiune mai largă, factorii sociali şi-au manifestat în conexiune cu
cei economici. Din acest punct de vedere, preocuparea statului pentru o mai bună repartizare
a veniturilor în societate, între indivizi sau grupuri de populaţie, şi acordarea de sprijin
material unor categorii sociale defavorizate au exercitat o influenţă majoră în direcţia
creşterii cheltuielilor publice.

3
Suport curs Finante
7
 d) urbanizarea. Fenomen care presupune crearea şi dezvoltarea de centre urbane, respectiv
transformarea localităţilor rurale şi adaptarea lor la cerinţele unei civilizaţii superioare,
urbanizarea presupune un consum colectiv sporit de resurse, în general.
e) factori militari. Factorii cu caracter militar a căror prezenţă se leagă, mai ales, cu politica
externă a ţărilor, au exercitat o influenţă puternic resimţită în dinamica cheltuielilor publice,
acţiunile cu caracter militar având aportul cel mai ridicat la sporirea dimensiunilor acestora,
în majoritatea ţărilor lumii.
f) factori politici. Acţiunea acestor factori decurge, în principal, din opţiunile grupărilor
politice aflate la putere într-o ţară sau alta. Un rol decisiv, în acest sens l-a avut trecerea de
la statul-jandarm la statul-providenţă.

Bibliografie

1. Filip, Gh., Finanţe Publice, Editura Junimea, Iaşi, 2010

2. Văcărel, I. (coord) , Finanţe publice , E.D.P., Bucureşti, 2008
3. Suport curs finante
4. http://drept.uvt.ro/documents/Analele-1-2012-
consideratii_privind_cheltuielile_publice_in_sistemul_bugetar_.pdf

8
9